Plante de Iunie

 

Plante de Iunie
Aceste plante se folosesc sub forma de ceai, decoct, tincturi, cataplasme, creme, unguente si suplimente.

URZICA
Are proprietati diuretice puternice si elimina toxinele din organism.

MENTA
îmbunatateste concentrarea si ajuta la oxigenarea creierului.

LAVANDA
Este calmant si linistitor, reduce tensiunile psihice si combate insomnia

ROINITA
Reduce stresul, anxietatea si
ajuta digestia

GALBENELE
Un miracol pentru piele,
trateaza ulcerul gastric si
infectiile cavitatii bucale

MUSETEL
Planta-minune, un antiinflamator natural cu efecte calmante

ECHINACEA
Infuziile sau extractele din radacinile si florile acestei plante contribuie la întarirea sistemului imunitar în fata infectiilor si în tratarea dermatitelor.

VALERIANA
Radacina de valeriana este utilizata pentru a trata insomnia,stressul, anxietatea, migrenele si tahicardia.

Binecuvântate să fie casele în care arde candela la Maica Domnului, și icoanele de pe pereți care privesc spre omul gol și obosit, dar cu nădejde. Să fie binecuvântate mamele care plâng, bunicii care se roagă pentru nepoți, copiii care încă se mai închină, chiar dacă nu știu rugăciuni pe de rost.

 Dintr-o inimă rănită, dar care încă bate pentru ceilalți,
dintr-o chilie tăcută unde rugăciunea se face cu suspin și cu lacrimi,
din muntele cel aspru care a învățat să asculte și să nu judece,
Trimitem azi această binecuvântare, ca un balsam pentru răni nevăzute:

 Binecuvântați să fiți, toți cei care plângeți în ascuns, în cămăruțe sărace, în azile, în închisori, în singurătăți grele —
să vi se șteargă lacrima cu mâna nevăzută a lui Hristos,
să vă fie sufletul alinat de o pace care nu se poate spune în cuvinte,
ci doar se simte ca un fior cald, ca o îmbrățișare cerească.

 Binecuvântați să fiți, cei bolnavi, singuri și uitați,
să vă cerceteze Duhul Sfânt în taină,
și să vă aducă alinare ca roua pe iarba însetată.
Să nu vă simțiți părăsiți, căci Dumnezeu nu pleacă niciodată.
El stă la căpătâiul celor neștiuți de lume.

 Binecuvântați să fiți, cei osteniți de drum,
cei ce nu mai au putere să rostească o rugăciune,
dar care încă suspină în taină: „Doamne, nu Te mai simt… dar încă Te caut…”
Să vină lumina Lui ca un răspuns mut, dar adânc,
și să vă aprindă candela inimii chiar și când uleiul s-a terminat.

 Binecuvântați să fiți, toți cei care purtați greutăți —
în trupuri bolnave, în minți tulburate, în inimi strivite,
pe umeri apăsați de griji sau de tăceri dureroase —
să se prefacă suferința voastră în cunună,
și durerea în slavă veșnică, înaintea Celui ce știe toate.

 Binecuvântați să fiți, toți cei ce vreți dreptate,
dar ați fost mințiți, batjocoriți sau striviți în nedreptăți —
Dumnezeu vede! El nu întârzie și nu uită!
Și nimic din ce ați suferit nu va fi zadarnic,
căci totul se adună în paharul milei Sale.

 Binecuvântați să fiți, cei care nu mai știți să iertați —
să vi se înmoaie inimile ca pâinea caldă frântă în post,
și ura să se topească în iubire.
Să nu mai purtați spini în suflet,
ci flori de pace, chiar dacă au crescut pe mormântul unei dureri.

 Binecuvântați să fiți, tinerilor care aveți frici,
pentru viața care vă stă înainte,
pentru zvonurile lumii, pentru războaiele despre care se vorbește,
pentru crizele care vin —
Domnul să vă păzească cu pacea Lui,
să vă fie pașii purtați de îngeri, și nopțile păzite de Maica Domnului.

 Binecuvântate să fie casele în care arde candela la Maica Domnului,
și icoanele de pe pereți care privesc spre omul gol și obosit, dar cu nădejde.
Să fie binecuvântate mamele care plâng,
bunicii care se roagă pentru nepoți,
copiii care încă se mai închină, chiar dacă nu știu rugăciuni pe de rost.

 Binecuvântați să fiți voi toți, cei care citiți aceste cuvinte,
să vi se atingă inima cu un gând de cer,
să vi se aline neliniștile,
să vă iubească Dumnezeu mai mult decât vă iubiți voi înșivă.

 Binecuvântat să fie fiecare oftat al inimii triste,
fiecare bătaie a inimii rănite,
fiecare suspin dus în tăcere spre cer —
căci și acestea sunt rugăciuni,
și Dumnezeu le adună în cămara milostivirii Sale.

⸻

 Din adâncul pustiei, de sub cerul limpede al munților de nord,
dintr-o chilie în care singurătatea s-a îmbrăcat cu rugăciune,
din tăcerea Pietrei Tăieturii,
 cu inima frântă trimit această binecuvântare către toți cei asemenea mie:
cei care plâng, cei care iartă greu, cei care nu mai pot, dar totuși merg înainte.

LECȚIA ÎN ORICE

• Orice te enervează te învață răbdare.

• Oricine te abandonează te învață cum să-ți recapeți autonomia.

• ​​Orice te enervează te învață iertarea și compasiunea.

• Orice judeci te învață acceptarea.

• Orice are putere asupra ta te învață cum să-ți recuperezi puterea.

• Orice nu-ți place te învață iubirea necondiționată.

• Orice te temi te învață curajul de a-ți depăși inhibițiile.

• Orice nu poți controla te învață cum să renunți.

• Orice întâlnești în viață te învață o lecție de stăpânire personală.

❤️ORICE te declanșează este ceea ce ar trebui să lucrezi. Toate acestea sunt chei fundamentale pentru stăpânirea de sine și iubirea de sine. Suntem extrem de mândri de tribul nostru în atingerea unor niveluri profunde de măreție.

Sfaturi utile: ⬇️

   Dacă au promis că vor suna înapoi, sună înapoi.
 Întârzii? Găsește o modalitate de a-i anunța.
 Nu râde de visele altor oameni.
 Nu te întoarce la oamenii care te-au trădat. Ei nu se schimbă.
Petrece mai mult timp cu părinții tăi.
Dacă ești vinovat, spune-o imediat și nu căuta scuze.
Învață să-ți recunoști greșelile.
Renunță la obiceiul de a te plânge tot timpul.
În viață, bazează-te doar pe tine.
Nu uita că nimeni nu-ți datorează nimic.

Floarea incașilor -Liliacul Incașilor

 Simbol al soarelui și al puterii divine, ne amintește să strălucim cu blândețe și demnitate.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Petru Atonitul

 

Troparul Sfântului Cuvios Petru Atonitul

Glasul al 4-lea

Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmos: Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia Egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Alt nou Petru Biserica astăzi ne pune nouă înainte, strălucind cugetele noastre cu dumnezeiască pomenirea ta, părinte preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De stricăciunea patimilor curăţindu-ţi ochii minţii, Cuvioase, lămurit ai văzut neasemănata frumuseţe a împăratului Hristos, Cel Ce te-a mărit pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucind întru tine, preafericite, neînserarea Dumnezeirii celei în Trei Sori, te-a făcut lumină şi încăpere curată a dumnezeiştilor daruri, părinte de Dumnezeu înţelepţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cel Ce pentru noi din tine, Fecioară, S-a îmbrăcat cu omenirea prin covârşirea bunătăţii, a preaslăvit cetele cuvioşilor, cele ce L-au iubit pe EL.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Omorându-ţi pe pământ mădularele, Cuvioase, prin îndumnezeitele cugetări ţi-ai învieţuit sufletul tău şi ai câştigat viaţa veşnică şi strălucirea.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca cel ce bine ai vieţuit, te-ai împreunat, preafericite, cu cetele cele de sus petrecând în linişte şi în dumnezeiasca frumuseţe strălucind.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În munţi, înţelepte, ascunzându-te, te-ai depărtat de adunarea cu oamenii şi toată mintea ţi-ai întraripat spre cereştile frumuseţi, veselindu-te.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cunoscându-te pe tine, Fecioară, Palat vesel al Fiinţei Celei de negrăit, după datorie te mărim, cei ce ne-am mântuit prin naşterea ta, Preacurată.

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

În munţi şi în peşteri, înţelepte, petrecând şi dumnezeieşti suişuri în inimă punând, toate izbucnirile patimilor le-ai uscat cu dumnezeiescul har.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De arcurile demonilor şi de săgeţi şi de curse cu desăvârşire ai scăpat, fiind acoperit cu pavăza credinţei, Cuvioase, şi cu frica Domnului fiind păzit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând zdrobit sub picioarele tale pe vicleanul şi vrednicul de râs balaur, pe cel ce cu cruzime se îngâmfa, Părinte Petre, Preafericite, slavă Domnului înălţăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Născându-Se Domnul dintru tine, Doamnă cu totul fără prihană, a mântuit lumea de stăpânia vrăjmaşului şi a mărit pe toţi cuvioşii, ca pe cei ce L-au iubit pe El.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Suindu-te în muntele cinstitelor porunci ca Moise, Cuvioase, lămurit ai văzut pe Dumnezeu, pe cât ţi-a fost în putinţă şi luminându-ţi-se toate simţirile sufletului, te-ai mărit foarte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înfrumuseţându-te pururea, înţelepte, prin dumnezeieştile plecări, de toată patima ai rămas neîmpărtăşit, părinte şi prin cuvioşie te-ai îmbrăcat cu nepătimirea ca şi cu o porfiră.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ascunse fiind moaştele tale, înţelepte, mai mulţi ani, s-au arătat spre luminarea noastră, izvorându-ne râuri de vindecări şi mirurile harului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe tine, Frumuseţea lui Iacov, cu preasfinţite glasuri te cântăm, căci ai născut în lume trupeşte Lumina cea din Lumină, Care luminează adunarea cuvioşilor.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întărit fiind cu puterea Duhului, toată puterea vrăjmaşului o ai smerit şi biruitor făcându-te, la Hristos purtător de cunună ai alergat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Următor ai fost, Cuvioase, verhovnicului Petru, pietrei credinţei, al cărui şi nume ai purtat şi cu credinţa îmbelşugat te-ai îmbogăţit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dumnezeiască nevoinţă te-ai nevoit, părinte şi credinţa cu cuvioşie ai păzit. Şi dar ţi se păstrează ţie cununa bunei lucrări.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu în pântecele tău S-a sălăşluit şi toată fiinţa omenească o a îndumnezeit şi mulţimea cuvioşilor cu sfinţenie la Sine o a tras, Preacurată.

Irmos: De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

Condac

Glasul al 2-lea

Podobie: Căutând cele de sus...

Depărtându-te pe sine de însoţirea cu oamenii, ai locuit în crăpăturile pietrelor şi în peşteri, pentru dorul cel după Dumnezeu şi pentru dragostea Domnului tău, Părinte Petre, de la Care ai câştigat cunună. Roagă-te neîncetat să ne mântuim noi.

 

Condac

Glasul al 8-lea

Podobie: Credinţa lui Hristos...

Lumină înţelegătoare şi cerească înlăuntrul în inima ta primind, vas prealuminat te-ai arătat nestricatei Treimi şi har de tămăduiri ai primit, strigând: Aliluia.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Chipul cel de aur în câmpul Deiera fiind cinstit, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu cuget întărit ridicând pe umeri crucea, părinte, ai urmat Celui Răstignit, ca un monah preasfinţit, arzând patimile ca pe o materie şi strigând, preafericite: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dumnezeiescul Cuvânt te-a descoperit pe tine, cel ce erai de mulţi ani ascuns ca pe o tainică comoară, Petre, Cuvioase, spre luminată primire de către toţi cei ce au în ascuns întinăciuni de păcate, Cuvioase, şi care învederat s-au îmbogăţit câştigându-te pe tine mijlocitor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin unirea cu Hristos te-ai arătat tămâie bine-mirositoare a bunătăţilor. Şi din cinstitele tale moaşte izvorăşti mir cu preabun miros, mişcând spre minune pe cei ce le văd, Părinte Cuvioase, căci în trup ai vieţuit viaţă îngerească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preafrumosul Cuvânt, aflându-te pe tine Frumoasă şi Bună între femei, Preasfântă, S-a sălăşluit în Preasfânt pântecele tău, sfinţind pe toate cetele cuvioşilor, care strigă: Binecuvântată eşti Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Carele S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De fericirea cea dumnezeiască te-ai învrednicit cu adevărat, Petre de Dumnezeu cugetătorule, sărăcind de bunăvoie şi petrecând cu tânguire, înţelepte şi blând făcându-te, moşteneşti pământul celor blânzi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Privighetor cuget având, ai adormit năvălirile patimilor şi dormitând acum somnul cel datornic împreună cu toţi drepţii, preafericite, te-ai arătat neadormit mijlocitor pentru cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luptându-te cu gerul şi cu arsura, înţelepte, lămurit ai pierdut îngheţul demonilor cu căldura Duhului şi patimile trupeşti le-ai omorât, strălucind cu lumina nepătimirii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

În muntele Atosului locuind, Petre de Dumnezeu cugetătorule, precum oarecând în muntele Carmelului Ilie Tezviteanul în linişte pe Dumnezeu căutându-L, vrednicule de laudă, te-ai învrednicit şi de vederea Lui pe cât a fost cu putinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Având cuget trândav şi suflet îngreuiat de îndulcirile vieţii, la tine năzuiesc, Născătoare de Dumnezeu, Curată, strigând ţie: ridică-mă, izbăveşte-mă pe mine cel deznădăjduit şi osândit.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Pe Dumnezeu, Carele S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Carele cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude îl slăvim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Hristos Dumnezeu îmbrăcându-te pe tine cu putere şi cu tărie, te-a împuternicit ca să biruieşti meşteşugirile demonilor, preafericite, ca cel ce L-ai iubit pe El din toată inima şi din tot sufletul. Pentru aceasta cu credinţă şi cu dragoste te fericim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Arătatu-te-ai în casa Domnului ca un măslin, de Dumnezeu cugetătorule, cu untdelemnul ostenelilor tale veselind feţele noastre, ale celor ce săvârşim această mărită şi dumnezeiască prăznuire a ta, frumuseţea monahilor, vârful cuvioşilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi1

Moaştele tale, pururea pomenite Petre, izvorăsc cu strălucire bineînmiresmând pe cei credincioşi, căci, te-ai arătat bună mireasmă simţită lui Dumnezeu şi în viaţă şi după moarte. Pentru aceasta după vrednicie te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vas sfinţit al Domnului Dumnezeului nostru, vorbitorule împreună cu mucenicii, cu apostolii, cu proorocii şi cu îngerii, roagă-te pentru toţi cei ce cu credinţă te cinstim pe pământ, ca toţi să aflăm iertare de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fie-ţi milă, Doamne, de mine, fie-ţi milă când vei vrea să mă judeci şi să nu mă osândeşti la foc, nici cu mânia Ta să mă mustri pe mine, Te roagă pe Tine Hristoase, Fecioara, care Te-a purtat în pântece, adunarea apostolilor şi a cuvioşilor.

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Carele cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude îl slăvim.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Prin omorârea trupului ai îngropat toată tulburarea patimilor, Sfinţite Petre şi viaţă fără de sfârşit după moarte ai luat. Pentru aceasta astăzi, Biserica lui Hristos prăznuieşte vrednică de laudă pomenirea ta, cel ce eşti podoaba cuvioşilor.

 

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Povăţuieşte-ne la calea pocăinţei pe noi cei ce ne abatem pururea la calea răutăţilor şi mâniem pe Preabunul Dumnezeu, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă, Binecuvântată Marie, Scăparea oamenilor celor deznădăjduiţi, Locaşul lui Dumnezeu.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea Preacurată, mort pe Cruce întins, striga: Fiul meu, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această de negrăit a Ta rânduială, prin care ai mântuit înţeleaptă zidire a mâinilor Tale celor Preacurate.

Acatistul Sfantului Petru Athonitul (12 iunie)

Condacul Sfântului Cuvios Petru Athonitul:

Cu dorul lui Adam cununându-te, zi şi noapte strigai în auzul urechilor Dumnezeieşti, cerând mântuire pentru poporul cel ce se primejduia pe marea vieţii lumeşti; ca o făclie ascunsă de haina pustiei întunecate, fost-ai, Cuvioase, iar acum, întru bucuria Îngerilor te rogi pentru sufletele noastre.

CONDAC 1

Sfinte Părinte Petru, cugetătorule de Dumnezeu, care ai locuit în Muntele Athos ca odinioară Sfântul Ilie Tesviteanul în Muntele Carmel, căutând cu râvnă pe Izvorul luminii în isihie, vrednicule de laudă, te-ai învrednicit pe drept cuvânt de vederea Lui, iar acum dai nouă darul vederii păcatelor noastre spre smerire, ca să îți cântăm cu osârdie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

ICOS 1

Fiind ostaş, căzut-ai Sfinte, în mâinile vrăjmaşilor şi ai fost închis în fortăreaţa din cetatea Samara, dar în acest necaz cugetai la sufletul tău care fusese mai înainte închis în turnul grijilor lumeşti; privind la picioarele tale, legate în lanțuri, te umileai cu inima, amintindu-ți de legăturile patimilor în care sufletul este ținut de vrăjmașii nevăzuți şi, cu lacrimi de pocăinţă, cereai iertare Domnului, pentru care noi îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, ostaș chemat spre slujire de Împăratul ceresc;

Bucură-te, că necazul ți s-a făcut pricină de mântuire;

Bucură-te, că zidurile temniței ți-au pricinuit străjuirea zidurilor inimii;

Bucură-te, că ți-ai amintit cu pocăință de făgăduința de a fi monah;

Bucură-te, că ai înțeles prin luminarea Duhului pricina pătimirii tale;

Bucură-te, că te-ai hrănit cu rugăciunea în lipsa hranei trupești;

Bucură-te, că, sfâșiat de sete, însuți te-ai făcut izvor al lacrimilor pocăinței;

Bucură-te, căci ai bătut cu rugăciune stăruitoare la ușa milei Dumnezeiești;

Bucură-te, că nu te-ai deznădăjduit că nu ai primit grabnică deschidere;

Bucură-te, că pe Sfântul Nicolae l-ai pus chezășuitor pentru slobozirea ta;

Bucură-te, că el nu a încetat a aduce jertfe de rugăciune pentru tine;

Bucură-te, că și pe Dreptul Simeon l-ați luat mijlocitor către Stăpânul;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 2

Cu multă blândețe, marele între Ierarhi, mult milostivul Părinte Nicolae, te-a cercetat Sfinte, în suferinţa ta, în vis arătându-ţi-se şi, prin minunatele sale cuvinte de întărire, a aprins în inima ta și mai mult râvna pentru rugăciune mai stăruitoare înaintea Celui Care este Nădejdea celor deznădăjduiți, Limanul celor înviforați, Izbăvitorul celor întristați, Căruia cetele îngerești Îi cântă neîncetat: Aliluia !

ICOS 2

Cu postiri aspre şi rugăciuni fierbinţi pecetluite de lacrimi curate de pocăinţă ai atras asupra ta Mila cea Dumnezeiască, Părinte Petru, căci ţi s-au arătat ţie Sfântul Ierarh Nicolae împreună cu Dreptul Simeon, îmbrăcat în veșmânt arhieresc după obiceiul din vechime, care cu toiagul său de aur te-a slobozit din legături; bucurându-ne de minunată izbăvirea ta, te rugăm Sfinte, să zdrobești cu toiagul rugăciunii tale gândurile noastre cele rele, ca să-ți cântăm netulburați unele ca acestea:

Bucură-te, pildă de stăruință în rugăciune;

Bucură-te, că ai veștejit cu postul săltările patimilor;

Bucură-te, că te-ai acoperit cu veșmântul umilinței;

Bucură-te, că, de rugăciunile Sfântului Nicolae, te-ai bucurat;

Bucură-te, că ai făgăduit a urma calea viețuirii îngerești;

Bucură-te, că Dreptul Simeon din legături te-a slobozit;

Bucură-te, cel de Sfântul Nicolae povățuit spre pământul grescesc;

Bucură-te, că te-ai grăbit spre Roma pentru plinirea făgăduinței;

Bucură-te, că legăturile lumești le-ai tăiat cu râvna cea bună;

Bucură-te, că nu ai avut odihnă până nu te-ai făcut monah;

Bucură-te, că mulțumiri prisositoare ai adus Sfinților;

Bucură-te, căci lui Pavel ai urmat prin râvna cea minunată;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 3

Ochii sufletului i-ai ațintit spre cer, fericite Părinte Petru, trecând cu vederea pe cei înrudiți prin sânge împreună cu toate cele lumești și, rănit de săgeata iubirii Dumnezeiești, după ajungerea în patria ta, ai apucat drumul spre Roma, ca să îmbraci haina monahilor și, cu Îngerii, să slujești Făcătorului tău în cântări de: Aliluia !

ICOS 3

Ocrotitorul tău, Sfântul Ierarh Nicolae s-a arătat în vis papei din Roma, povestindu-i Minunea slobozirii tale din legături şi poruncindu-i să te tundă monah la mormântul Sfântului Apostol Petru, spre bucuria cetelor îngerești, care nevăzut cântau ție unele ca acestea:

Bucură-te, că ai fost descoperit papei de la Roma ;

Bucură-te, că te-ai bucurat de plinirea făgăduinței;

Bucură-te, că, prin tunderea capului, ai lepădat tot gândul lumesc;

Bucură-te, că te-ai adus pe tine jertfă vie şi bineprimită Stăpânului ;

Bucură-te, că, prin călugărie, te-ai lepădat de necuvântătoarele cugete şi fapte;

Bucură-te, că te-ai învrednicit a lua asupra ta Jugul cel bun al lui Hristos;

Bucură-te, că ți-ai luat crucea şi ai urmat, cu smerenie, Stăpânului;

Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu haina veseliei;

Bucură-te, că uşile pocăinţei ţi-au fost deschise de Sfântul Nicolae;

Bucură-te, că mijlocul ți-ai încins cu puterea Adevărului, spre omorârea patimilor;

Bucură-te, că ai luat haina mântuirii şi platoşa dreptăţii;

Bucură-te, că ai primit coiful mântuirii și Sabia Duhului;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 4

După plinirea făgăduinței de a fi monah și primirea povețelor papei, ca o merinde îngerească, căutai cu duh aprins un loc al nevoințelor duhovnicești; cu Purtarea de grijă a lui Dumnezeu ai urmat unor marinari, îmbarcându-te pe vasul lor ca pe o corabie a mântuirii purtată de adierile cântărilor tale de: Aliluia !

ICOS 4

Arătatu-ţi-s-au ţie în vis, Sfinte Părinte, Maica Domnului, în strălucire covârșitoare, cu Sfântul Ierarh Nicolae, Stăpâna lumii poruncindu-ţi să te nevoieşti în Muntele Athosului, pe care însăși l-a ales loc de mântuirea monahilor care vor voi să fugă de toate tulburările lumeşti, fiind lor pururea acoperământ al milostivirii și rugătoare spre iertarea păcatelor celor ce bine se nevoiesc; minunându-ne de călăuzirea ta spre Muntele desăvârşirii, te cinstim Părinte, cu laude ca acestea:

Bucură-te, că Maica Domnului ţi-a îndreptat paşii spre Athos;

Bucură-te, cel dintâi chemat la nevoinţă în Muntele Sfânt;

Bucură-te, temei al vieţii sihăstreşti în Muntele binecuvântat;

Bucură-te, ocrotitor neîncetat al monahilor care bine se nevoiesc aici;

Bucură-te, că ai primit moștenire Muntele neprihănit al sfințeniei;

Bucură-te, că ai fost îndemnat spre lăcașul cereștilor oameni;

Bucură-te, că Muntele Athos ți s-a făcut lăcaș părintesc;

Bucură-te, că ai primit testamentul viețuirii în Muntele minunat;

Bucură-te, că te-ai făcut ascultător Maicii Domnului;

Bucură-te, că, în Muntele sfânt, ajuns-ai la bărbăție duhovnicească;

Bucură-te, că acolo ai înfruntat, cu Credință, prigonirile demonilor;

Bucură-te, că foarte te-ai bucurat de povățuirea Maicii Domnului;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 5

Când corabia s-a oprit la un liman, biruit fiind de iubirea de oameni și de stăruința rugătorilor ai mers la casa unor oameni bolnavi, slobozindu-i din legăturile bolii numai cu puterea rugăciunii tale şi cu semnul cinstitei Cruci, toți mulțumind Domnului pentru tămăduire în cântări de: Aliluia !

ICOS 5

În apropierea Muntelui Sfânt, prin Purtarea de grijă a Domnului, corabia a încetat să mai înainteze și ai mărturisit tuturor că acest loc este dăruit ție spre petrecerea restului vieții; cuprinși de întristare pentru despărțirea de tine, cei adunați în corabie, te lăudau așa:

Bucură-te, Vas ales al Harului lui Dumnezeu;

Bucură-te, că ai îmbrățișat tăcerea rugătoare;

Bucură-te, că numai cu o uncie de pâine te hrăneai seara;

Bucură-te, căci din apa mării te adăpai puțin;

Bucură-te, că ai tămăduit pe cei cuprinşi de boală cumplită;

Bucură-te, că ai fugit de otrava slavei celei deşarte;

Bucură-te, că te-ai ascuns în Muntele Sfânt, ca Ilie pe Carmel;

Bucură-te, ancoră tare a iubitorilor de sihăstrie;

Bucură-te, că Muntele cel minunat ți s-a dăruit ție;

Bucură-te, că ai pecetluit corabia cu semnul Sfintei Cruci;

Bucură-te, căci, cu pace, ai slobozit pe cei de pe corabie;

Bucură-te, că în Munte te-ai ascuns, fugind de tulburările lumești;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 6

Într-o peşteră foarte întunecoasă, învăluită de desiș adânc, te-ai adăpostit, Sfinte Petru, în aceasta fiind roi de șerpi și mulțime mare de demoni, dar nu te-ai înspăimântat, strigând Ziditorului cu suspinuri negrăite: Aliluia !

ICOS 6

Diavolii cei urâtori a tot binele conduși de unul ce luase chip de general cu săgeți s-au pornit asupră-ți și pietre foarte mari rostogoleau, strigând împotriva ta, Sfinte Petru, dar ai fost păzit nevătămat de Harul lui Dumnezeu, care ne luminează și pe noi a-ți cânta ție unele ca acestea:

Bucură-te, că numele Maicii Domnului ai chemat în luptă, ieșind din peșteră;

Bucură-te, că atunci potrivnicii ce înconjurau peștera s-au făcut nevăzuți;

Bucură-te, că te-ai dedat iarăși luptelor în peștera smerită;

Bucură-te, căci ai oprit vocile cu Numele Cuvântului;

Bucură-te, că în Athos ai aruncat sămânța vieții duhovnicești;

Bucură-te, că acest Munte făgăduiește patria de sus;

Bucură-te, că ai rușinat pe demonii plini de îndrăzneală;

Bucură-te, că nu te-au putut scoate din raiul isihiei;

Bucură-te, că rugăciunea ta a biruit tulburările lor;

Bucură-te, că ai răbdat chinurile foamei și răutatea demonilor;

Bucură-te, că, prin osteneli, ți-ai mistuit mădularele;

Bucură-te, că ai luat cununa biruinței împotriva demonilor;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 7

Nesuferind stăruința și îndrăzneala ta în rugăciune, Sfinte, după 50 zile de la primul atac, viclenii demonii au pus în mișcare toți șerpii veninoși și toate fiarele sălbatice, aducându-le în peștera ta, ostașule al lui Hristos, unde îți săvârșeai lupta întrecerii mucenicești; dar ai pus pe fugă pe cei neputincioși cu semnul Sfintei Cruci și cu chemarea numelui Maicii Domnului, pentru care strigăm Împăratului Celui Mare: Aliluia !

ICOS 7

După ce s-a împlinit un an, potrivnicul neobosit al virtuții, adânc mâhnit de zădărnicirea atacurilor lui, s-a arătat ție, Părinte, în chipul unei slugi din casa ta, cu viclene cuvinte încercând a te întoarce la petrecerea cea din lume, dar de iubita pustie nu te-ai despărțit, pentru care îți cântăm așa:

Bucură-te, că vrăjmașul nu te-a putut scoate din raiul liniștirii;

Bucură-te, că amintirea părinților nu te-a despărțit de Părintele ceresc;

Bucură-te, căci, prin cuvintele Scripturii, diavolul întindea curse;

Bucură-te, că, spre povățuirea oamenilor din lume, te îndemna;

Bucură-te, că nu ai primit vicleșugul de a te întoarce în lume;

Bucură-te, căci cu lacrimi ai mărturisit Ajutorul Domnului;

Bucură-te, ascultător desăvârșit de porunca Maicii Domnului;

Bucură-te, căci numai cu voia ei ai fi plecat iarăși în lume;

Bucură-te, că, auzind numele Stăpânei lumii, diavolul s-a rușinat;

Bucură-te, că de partea ta a fost cununa învingătorului;

Bucură-te, că ai purtat după vrednicie slava dreptății;

Bucură-te, că te-ai dat cu și mai multă râvnă lucrării rugăciunii;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 8

Petrecând în post aspru, înfrânare nemăsurată și rugăciune neîncetată, ai ajuns, Sfinte Petru, la culmea smereniei, la măsura iubirii adevărate și la curăția desăvârșită a minții, cântând, cu bucurie, Dătătorului a toată virtutea: Aliluia !

ICOS 8

După trecerea a 7 ani ți s-a arătat cel întunecat în chipul unui înger de lumină, încununându-te cu viclene cuvinte pentru nevoințele tale cele mai presus de fire, de care noi minunându-ne te cinstim pe tine așa:

Bucură-te, sfeșnic aprins din Lumina adevărată și primă;

Bucură-te, făclie nestinsă de lumina mincinoasă a celui rău;

Bucură-te, rușinarea celui ce se prefăcea arhanghel al oștilor cerești;

Bucură-te, că ai învins pe cel ce făgăduia ție răsplată în cer;

Bucură-te, că ai defăimat laudele pentru Dumnezeieștile tale împliniri;

Bucură-te, că ai trăit fără hrană vreme de 7 ani, mai mult decât Ilie;

Bucură-te, că ai întrecut pe Daniel în petrecerea îndelungată cu fiarele;

Bucură-te, că ai covârșit răbdarea lui Iov în încercări nedorite;

Bucură-te, că nu ai primit ispita de a pleca din Muntele Sfânt;

Bucură-te, că nevrednic te-ai socotit de petrecerea cu oamenii;

Bucură-te, că nu a suferit Satana smerenia ta cea mai presus de minte;

Bucură-te, căci cu numele Maicii Domnului ai risipit cursa diavolească;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 9

După alungarea puterilor celor rele, suflarea Dumnezeiescului Duh a adus, în locul lor, puterile slujitoare ale Îngerilor, care te-au hrănit cu pâine cerească, Sfinte, căci pe pământ nu mai puțin decât cei de sus ai slujit, cântând Celui Ce Se poartă pe scaun de Heruvimi: Aliluia !

ICOS 9

Înger adevărat îți aducea ție Sfinte, mana cea cerească, primind vestirea lui de la Născătoarea de Dumnezeu și de la Sfântul Nicolae, cu rugăciunile cărora te-ai mai nevoit 53 ani, fără a mai fi tulburat de nălucirile demonilor, pentru care ești vrednic de laude ca acestea:

Bucură-te, că primeai hrană din mână îngerească;

Bucură-te, că doar cerul ți-a slujit drept acoperiș;

Bucură-te, că pământul ți-a fost ție pat iubit;

Bucură-te, că arșița ai răbdat ca să scapi de focul cel veșnic;

Bucură-te, că vântul și zăpada nu ți-au înghețat și sufletul;

Bucură-te, că toate silniciile trupului ai răbdat pentru răplata viiitoare;

Bucură-te, căci ai viețuit ca în Rai în locul de deasupra pământului;

Bucură-te, că te veseleai neîncetat de suflarea gândurilor Dumnezeiești;

Bucură-te, că ochii minții tale căutau numai spre Cel vrednic de dorit;

Bucură-te, că așteptai cu dor negrăit vederea Soarelui dreptății;

Bucură-te, piatră nesfărâmată de pietrele ispitelor;

Bucură-te, că eşti pustnicilor pildă de răbdare ;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 10

Nevoind Domnul a fi acoperită de taină viaţa ta cea tainică și mai presus de fire, a călăuzit un vânător spre peştera ta, pe când căuta un cerb frumos; te-a găsit pe tine și, străpuns de acul fricii, voia să plece, dar glasul tău auzind, a cântat și el: Aliluia !

ICOS 10

Cu mângâietoare și smerite cuvinte ai plecat pe vânător să se apropie de tine și, după Voia Domnului, i-ai povestit lui toate cele despre viețuirea ta cea minunată întru acele locuri în care ai îmbrățișat conduita îngerească și ai neguțătorit bogăția cerească; foarte minunându-se el de nevoințele tale duhovnicești, voia să rămână împreună cu tine, ca să se nevoiască și el pentru mântuire, lăudându-te așa:

Bucură-te, cel împodobit cu încuviințări Dumnezeiești ;

Bucură-te, cel ce ai adormit răscoala patimilor;

Bucură-te, tovarăș al corifeului Petru;

Bucură-te, că ai îndemnat pe vânător spre miluirea săracilor;

Bucură-te, că așezământ curat de post i-ai rânduit;

Bucură-te, că l-ai sfătuit spre a păzi legătura curăției trupești;

Bucură-te, că l-ai întărit a stărui în rugăciune multă;

Bucură-te, că l-ai îndemnat spre zdrobirea inimii în rugă;

Bucură-te, că i-ai rânduit testament duhovnicesc mai înainte de a ta adormire;

Bucură-te, că i-ai dat lui ca arvună rugăciunea ta;

Bucură-te, că l-ai întărit a păzi comoara tainei vieții tale;

Bucură-te, că i-ai lăsat, ca hrană, cuvintele cele Dumnezeiești;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 11

La un an de la plecare, vânătorul a venit iar, după sfatul tău, la peștera cea smerită împreună cu fratele său și 2 monahi, dar aflând trupul tău adormit, se tânguia cu mare dor, aducându-ți, din vistieria inimii, laude ca acestea: Aliluia !

ICOS 11

Fericitul tău trup, cu mâinile strânse în chipul Crucii și cu ochii cuviincios închiși, zăcea în chip frumos și demn pe pământ, dar s-a arătat izvor de Minuni, căci pe fratele vânătorului l-a slobozit din robia demonului care-l muncea, toți strigându-ți într-un glas așa:

Bucură-te, că ai slobozit pe bărbat de demonul cel viclean;

Bucură-te, că mort fiind, fața ți-era strălucitoare și prea frumoasă;

Bucură-te, că, după adormirea ta, te-ai arătat izvor nesecat de Minuni;

Bucură-te, că trupul tău la Mânăstirea lui Clement a fost dus;

Bucură-te, căci nici acolo nu ai încetat a revărsa Minuni ;

Bucură-te, că ai alungat bolile ce chinuiau pe frații Mânăstirii;

Bucură-te, că ai fost învăluit în giulgiu cu aloe, smirnă și alte aromate;

Bucură-te, căci ai îngăduit a fi furată comoara Moaștelor tale ;

Bucură-te, că 2 monahi au răpit trupul tău cel sfințit;

Bucură-te, că în Satul Phokomis au ajuns Moaștele tale ;

Bucură-te, că de acolo ai alungat cetele demonilor;

Bucură-te, că și multe tămăduiri ai revărsat celor neputincioși;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 12

Măcar că în vremea vieții tale erai tăinuit în Munte de vederile omenești, după adormirea ta, trupul tău a călătorit mult, revărsând tămăduiri și alungând demonii, ca toți să se încredințeze de sfințenia ta și de iubirea de oameni, cântând Domnului: Aliluia !

ICOS 12

Cel ce nu te-a biruit în vremea vieții pământești, demonul cel viclean, se tânguia că, nici după adormirea ta, nu află odihnă și a fost iarăși rușinat de tine, Sfinte, prin Minunile neîncetate ce se făceau prin Moaștele tale, pe care nu le-a putut arde, toți lăudându-te așa:

Bucură-te, că ai rămas stâncă neclintită de ispitele demonilor;

Bucură-te, că un episcop a cumpărat trupul tău spre mângâierea poporului;

Bucură-te, că trupul tău a vindecat multe trupuri în care stăpânea răul;

Bucură-te, mireasmă a mirului gândit cu mintea;

Bucură-te, că nu a reușit un îndrăcit să ardă trupul tău;

Bucură-te, că te pleci spre cererile celor necăjiți;

Bucură-te, candelă nestinsă a rugăciunii pentru monahi;

Bucură-te, icoană a omului înDumnezeit;

Bucură-te, vistierie neîmpuținată de tămăduiri;

Bucură-te, omule ceresc cu minte înaltă;

Bucură-te, călăuză celor ce s-au predat rugăciunii;

Bucură-te, ocrotitor de nădejde al Muntelui Athos ;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDAC 13

O, Sfinte Preacuvioase Părinte Petru, cel dintâi cetățean al Muntelui desăvârșirii, lauda sihaştrilor şi podoaba călugărilor, cel ce, ca un bun Ostaş al lui Hristos, ai biruit vicleşugurile demonilor şi săltările patimilor, cere nouă de la Domnul Hristos iertare şi curăţire de păcate, ca să aflăm şi noi darul mântuirii sub acoperământul Maicii Domnului şi la umbra rugăciunilor tale, cântând Mântuitorului tuturor : Aliluia! (acest Condac se spune de 3 ori)

ICOSUL 1:

Fiind ostaş, căzut-ai Sfinte, în mâinile vrăjmaşilor şi ai fost închis în fortăreaţa din cetatea Samara, dar în acest necaz cugetai la sufletul tău care fusese mai înainte închis în turnul grijilor lumeşti; privind la picioarele tale, legate în lanțuri, te umileai cu inima, amintindu-ți de legăturile patimilor în care sufletul este ținut de vrăjmașii nevăzuți şi, cu lacrimi de pocăinţă, cereai iertare Domnului, pentru care noi îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, ostaș chemat spre slujire de Împăratul ceresc;

Bucură-te, că necazul ți s-a făcut pricină de mântuire;

Bucură-te, că zidurile temniței ți-au pricinuit străjuirea zidurilor inimii;

Bucură-te, că ți-ai amintit cu pocăință de făgăduința de a fi monah;

Bucură-te, că ai înțeles prin luminarea Duhului pricina pătimirii tale;

Bucură-te, că te-ai hrănit cu rugăciunea în lipsa hranei trupești;

Bucură-te, că, sfâșiat de sete, însuți te-ai făcut izvor al lacrimilor pocăinței;

Bucură-te, căci ai bătut cu rugăciune stăruitoare la ușa milei Dumnezeiești;

Bucură-te, că nu te-ai deznădăjduit că nu ai primit grabnică deschidere;

Bucură-te, că pe Sfântul Nicolae l-ai pus chezășuitor pentru slobozirea ta;

Bucură-te, că el nu a încetat a aduce jertfe de rugăciune pentru tine;

Bucură-te, că și pe Dreptul Simeon l-ați luat mijlocitor către Stăpânul;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

CONDACUL 1:

Sfinte Părinte Petru, cugetătorule de Dumnezeu, care ai locuit în Muntele Athos ca odinioară Sfântul Ilie Tesviteanul în Muntele Carmel, căutând cu râvnă pe Izvorul luminii în isihie, vrednicule de laudă, te-ai învrednicit pe drept cuvânt de vederea Lui, iar acum dai nouă darul vederii păcatelor noastre spre smerire, ca să îți cântăm cu osârdie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Petru Athonitul, întâiul cetățean al Sfântului Munte!

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Viața Sfântului Cuvios Petru Athonitul

 

• 

  
  

Sfântul Cuvios Petru Athonitul s-a liniștit singur în post și rugăciuni cincizeci și trei de ani. Și în atâția ani cuviosul n-a văzut față omenească, nici nu avea vreo haină de acoperit goliciunea trupească, nici altceva de trebuință firii omenești nu avea, ci numai cerul acoperământ și pământul pat; deci în vremea verii se ardea de căldura soarelui și iarna degera de frig. Toate acestea le răbda pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru răsplătirea ce va să fie.

Cuviosul Petru a fost de neam grec, cu rânduiala ostaș și voievod. El a venit la călugărie în acest chip: fiind trimis cu multe feluri de oști la război în Siria, s-a întâmplat ca oștile grecești să fie biruite de potrivnici; deci a fost dus în robie cu mulți alți ostași în cetatea Samara din ținutul Arabiei, care era lângă râul Eufratului. Acolo a fost aruncat în temniță cu lanțuri grele de fier. Deci, șezând în lanțuri, Petru își cerceta știința sa, și și-a adus aminte că de multe ori se gândea să se lepede de lume. Și a cunoscut că de aceea a slobozit Dumnezeu asupra lui acea pătimire și robie, deoarece nu s-a sârguit ca scopul său cel bun să-l aducă mai degrabă la îndeplinire. De aceea plângea și se tânguia mult, blestemându-și lenevirea sa și ocărându-se singur că pătimește unele ca acestea după vrednicie.

Deci, șezând mult timp în temniță și neavând nicio nădejde de scăpare din lanțuri, a început a se ruga cu căldură spre Atotputernicul Dumnezeu, Cel ce poate, cu judecățile Sale cele neștiute, să-l scoată pe el din legături, precum a scos pe Adam din iad și pe Apostolul Petru din temnița lui Irod. Și chema întru ajutor și mijlocirea cea mult puternică spre Dumnezeu, a marelui făcător de minuni, a Sfântului Ierarh Nicolae, grabnicul ajutător al celor ce sunt în primejdii. Căci avea de mult spre dânsul mare credință și dragoste, și adeseori se ruga lui cu nădejde, punând în rugăciune tare făgăduință că, de se va izbăvi de legături, nu se va mai întoarce în lume, nici nu va mai merge la casa sa, ci îndată se va duce acolo unde Dumnezeu îl va povățui spre nevoința monahicească. Încă mai gândea și aceasta: că de l-ar scăpa pe el Dumnezeu, apoi s-ar duce la Roma și acolo la mormântul Sfântului și marelui Apostol Petru și-ar lepăda perii săi împreună cu lepădarea de lume.

Deci, rugându-se pentru aceasta, Petru cel legat adăuga și mare postire, primind numai la două sau trei zile puțină hrană. Iar odată a petrecut șapte zile flămând și, sfârșindu-se săptămâna postirii lui, i s-a arătat în vedenia visului arhiereul lui Hristos, Nicolae, și i-a zis: „Frate Petru, rugăciunea ta am auzit-o și am luat aminte la suspinul inimii tale și m-am rugat pentru tine milostivului și iubitorului de oameni, Dumnezeu; dar de vreme ce tu singur ai fost zăbavnic spre poruncile Lui, de aceea și El nu voiește ca să te dezlege pe tine din legături degrabă, ci îți rânduiește ție o mântuire mai bună. Iar de vreme ce Împăratul și Stăpânul nostru i-a umplut de nădejde pe toți în Sfânta Sa Evanghelie, zicând: Cereți și veți lua; bateți și se va deschide vouă, deci nu înceta, cerând prin rugăciuni și bătând la ușa milostivirii Lui prin suspinuri, până ce, plecându-se spre milă, îți va da libertatea cerută, scăpându-te din legături și deschizându-ți ușile temniței celei încuiate; însă fii răbdător în rugăciune, așteptând mila lui Dumnezeu”. Acestea zicându-le Sfântul Nicolae lui Petru cel legat și poruncindu-i să se întărească cu hrană, s-a făcut nevăzut.

Iar Petru, deșteptându-se din somn și primind hrană, s-a întors iarăși la rugăciune și mai cu dinadinsul se ruga ziua și noaptea, cu bună nădejde, și neîncetat chema pe Sfântul Nicolae, ajutătorul său. Iar după o vreme iarăși i s-a arătat în somn Sfântul Nicolae, cu chipul ca și cum ar fi întristat, zicând către dânsul cu glas lin și blând: „Frate Petre, să mă crezi pe mine că neîncetat m-am rugat bunătății lui Dumnezeu, dar nu știu cu ce judecăți și cu ce purtare de grijă zăbovește pentru izbăvirea ta; însă nu te deznădăjdui de milostivirea Lui, pentru că Milostivul Stăpân are obicei a îndelunga împlinirea cererii noastre, spre cel mai bun folos al nostru, ca nu cumva, primind cineva cererea degrabă, să nu bage în seamă darul Lui; și voiește ca și de alți plăcuți ai lui Dumnezeu să fie rugat pentru tine. Iar eu îți vestesc ție pe un rugător către dânsul prea puternic, pe care, de-l vei chema spre mijlocire, nu te vei lipsi de nădejde; pentru că el și eu cu dânsul, când ne vom ruga amândoi împreună pentru tine, cred că ne va auzi Iubitorul de oameni”.

Iar Petru a zis Sfântului Nicolae: „Care este, sfinte stăpâne, acela care mai bine decât tine poate să se roage lui Dumnezeu? Pentru că toată lumea se mântuiește cu ale tale rugăciuni și folosiri și toate popoarele creștine, la tine scăpând, primesc prin tine izbăvire din primejdiile lor”. Atunci Sfântul Nicolae i-a zis lui: „Îl știi, Petre, pe dreptul Simeon, care a primit în biserică pe brațele sale pe Hristos Domnul, la patruzeci de zile de la nașterea Sa, pentru care s-a numit și „primitor de Dumnezeu”? Apoi Petru a răspuns: „Știu, sfinte al lui Dumnezeu, pe acel drept bărbat despre care scrie în Sfânta Evanghelie”. Atunci Sfântul Nicolae i-a grăit lui: „Pe acela, amândoi, tu și eu, să-l pornim cu totul spre rugăciune și el va scoate la bun sfârșit rugăciunile noastre neîmplinite; pentru că este prea puternic la Dumnezeu și are mare îndrăzneală către El, stând înainte aproape de Scaunul Lui, împreună cu Preacurata Stăpână Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu Sfântul Ioan Înaintemergătorul”.

Acestea zicându-le Sfântul Nicolae, s-a dus. Iar Petru, deșteptându-se din somn, iarăși s-a plecat la rugăciuni multe și la postire fără de măsură, chemând și pe Sfântul Simeon, primitorul de Dumne­zeu, ca și pe Sfântul Nicolae în ajutor. Iar Preabunul Dumnezeu, fiind rugat de plăcuții Săi cei mari, de Simion și de Nicolae, a voit să dăruiască libertate celui ce pătimea în legături; deci Sfântul Nicolae s-a arătat noaptea lui Petru a treia oară, dar acum nu în vis, ci aievea. Și nu s-a arătat singur, ci cu Sfântul Simeon, primitorul de Dumnezeu, și i-au zis: „Îndrăznește, frate Petre, și lepădând mâhnirea, pune făgăduințele tale de față mijlocitorului celui de obște și al meu împreună rugător; și dă-i mulțumire aceluia, după Dumnezeu”.

Iar Petru, ridicându-și ochii, a văzut pe marele Simeon, minunat la vedere, cinstit la chip și îmbrăcat în veșmântul preoției Legii vechi, având în mâini toiag de aur. Pe acesta văzându-l Petru, s-a înspăi­mântat, iar Sfântul Simeon a zis către el: „Tu ești cel care superi pe fratele Nicolae să te elibereze din legături și din această temniță?”. Iar el, abia putând să-și deschidă gura de spaimă, a răspuns: „Eu sunt, o, plăcutule al lui Dumnezeu, care te-am câștigat și pe sfinția ta ca mijlocitor către Dumnezeu”. Sfântul Simeon i-a zis: „Dar vei împlini făgăduința ta, ca să te faci monah și să viețuiești în fapte bune?”.

Petru a răspuns: „Da, stăpâne, ajutându-mi Dumnezeu, o voi împlini”. Iar sfântul i-a zis: „De te făgăduiești că vei face așa, să ieși acum de aici și să mergi unde vei voi; pentru că acum nimic din împiedicările cele părute ție nu pot să te oprească”. Iar Petru a arătat sfântului picioarele sale cele ferecate cu fiare, iar Sfântul Simeon s-a atins cu toiagul cel de aur ce-l purta în mâini de fiarele de la picioarele lui Petru și îndată s-au topit ca ceara de fața focului. Și s-a sculat Petru în picioare și, văzând temnița deschisă, s-a dus din temniță după Sfântul Simeon, urmându-i aceluia cu Sfântul Nicolae, și astfel s-au aflat mergând afară din cetate. Iar Petru, gândind în sine, zicea: „Oare nu este vis acesta ce se vede?”.

Și îndată întorcându-se Sfântul Simeon spre el, i-a zis: „De ce gândești așa, socotind că este vis mila lui Dumnezeu cea făcută ție aievea? Dar nu vezi cu încredințare unde ești și cui urmezi?”. Apoi Sfântul Simeon, încredințând spre pază Sfântului Nicolae pe Petru, s-a dus; iar Petru urma după Sfântul Nicolae. Și făcându-se ziuă, Sfântul Nicolae a întrebat pe Petru: „Oare ai luat ceva de mâncare pentru cale?”. Iar Petru a răspuns: „Nu, stăpâne, pentru că nimic n-am avut să iau!”. Iar Sfântul Nicolae i-a poruncit să se apropie de o grădină ce se întâmplase acolo, zicându-i: „Vei găsi pe un om care-ți va da poame; deci ia câte vei avea de trebuință și urmează-mă”. Iar Petru, mergând la grădină și luând poame de la un om, a plecat înainte pe cale după Sfântul Nicolae și în puțină vreme a sosit pe pământul grecesc. Și a zis Sfântul Nicolae lui Petru: „Iată, frate, acum ești în țara ta și ai vreme liberă spre împlinirea făgăduințelor tale; deci fă degrabă cele ce ai făgăduit, ca să nu te întorci iarăși în Samara în legături”. Aceasta zicând arhiereul lui Hristos, Nicolae, s-a făcut nevăzut de lângă el.

Iar Petru, dând mare mulțumire lui Dumnezeu și sfinților Săi, Simion și Nicolae, îndată a început a-și împlini făgăduința; pentru că nu s-a dus la casa sa, nici s-a arătat la cunoscuții săi, ci s-a dus la Roma cea veche ca să-și dea Celui Preaînalt făgăduințele sale și să săvârșească cele ce a hotărât gura lui în vremea necazului. Iar arhiereul lui Hristos, Nicolae, care a primit pentru el purtare de grijă, nu-l părăsea niciodată; căci, precum mai întâi călătorea nevăzut cu el, aducându-l din Arabia la greci, tot așa călătorea împreună nevăzut și prin pământul grecesc, pe când mergea la Roma, pretutindeni ocrotindu-l și îngrijindu-l ca un tată iubitor de fii sau ca un om de încredere milostiv și păzitor treaz și nedepărtat.

Iar după ce Petru s-a apropiat de cetatea Roma, Sfântul Nicolae, alergând înainte, s-a arătat noaptea în vis papei, ținând de mână pe Petru și arătându-l lui și spunându-i toate pe rând, cum l-a scos din Samara și din legături, și cum acela a dat făgăduință să se tundă la mormântul Sfântului Mare Apostol Petru. Și i-a spus cum se numește și a poruncit papei să primească pe bărbatul cel arătat lui și să săvârșească degrabă dorința aceluia.

Apoi papa, deșteptându-se din somn, se gândea la acea vedenie; și făcându-se ziuă și sosind vremea dumnezeieștii Liturghii, a mers în biserica Sfântului Mare Apostol Petru, vrând să vadă la arătare pe bărbatul care l-a văzut în vis. Și era în zi de Duminică și, adunându-se mult popor în biserică, nu era cu putință să afle și să cunoască pe cel căutat. Deci, mult privind papa în popor și necunoscându-l, a strigat cu mare glas, chemându-l pe nume: „Petre, care ai venit din pământul grecesc și pe care Sfântul Nicolae te-a eliberat din legăturile temniței din Samara, vino la mine”. Și ieșind Petru îndată din popor, s-a apropiat de el și a căzut la picioarele lui, zicând: „Eu sunt robul tău, stăpâne”. Și se minuna Petru, cum papa care niciodată nu l-a știut, nici nu l-a văzut, l-a chemat pe nume pe el, care nu spusese nimănui izbăvirea din legături cea știută de el. Și papa i-a zis: „Nu te minuna de aceasta, frate, căci marele Nicolae mi-a spus toate cele despre tine”.

Și primind papa pe Petru cu dragoste, l-a tuns la mormântul Apostolului Petru, după făgăduința lui, și l-a ținut la sine multă vreme, învățându-l și povățuindu-l pe calea mântuirii. Apoi, poruncindu-i Dumnezeu, papa a eliberat pe Petru din Roma, zicându-i: „Mergi, fiule, unde va voi Dumnezeu să te povățuiască; iar mila Lui să fie cu tine îndreptându-ți calea și păzindu-te de meșteșugirile diavolești”. Iar fericitul Petru, căzând la picioarele papei, a zis: „Mântuiește-te, cinstite părinte, mântuiește-te ucenice al lui Hristos și împreună slujitorule cu Sfântul Nicolae, chezașul meu, și roagă-te pentru mine, păcătosul!”. Și luând Petru binecuvântare de la papă și tot clerul lui sărutându-l, a ieșit din Roma, punându-și nădejdea în Dumnezeu. Și voia să se întoarcă în pământul grecesc; deci ducându-se la malul mării, a găsit o corabie care se ducea spre răsărit și, intrând într-însa, a plecat și a mers fără pericol, fiind timp prielnic și liniștit.

Și mergând cu corabia multe zile, au sosit la un sat oarecare. Acolo, corăbierii au ieșit din corabie să-și coacă pâine și, intrând într-o casă a unui locuitor din satul acela, au găsit bolnav și neputincios pe stăpânul casei, pe fiul lui și pe toți casnicii lui. Iar după ce și-au copt pâinile, s-au așezat să mănânce și au zis unuia dintre ai lor: „Ia o pâine și s-o duci în corabie cârmaciului și părin­telui”. Iar stăpânul casei, auzind de părinte, a întrebat pe corăbier ce părinte este cu dânșii. Și i-au răspuns că un monah ce se numește Petru călătorește cu dânșii de la Roma, iar stăpânul casei a zis către corăbier: „Mă rog de voi, stăpânii mei, rugați pe părintele acela să vină în casa mea, ca să o binecuvinteze și să se roage pentru noi, care suntem bolnavi, că, precum vedeți, ne-am apropiat de moarte, căzând în această neputință cumplită”.

Deci ducându-se corăbierii, au spus părintelui acestea. Dar el, fiind smerit, nu voia să se arate, ferindu-se a se duce la acel om; însă, pe de-o parte, fiind silit de rugămintea corăbierilor, iar pe de alta, fiind biruit de iubirea de oameni, știind că acel om se apropia de moarte, a mers cu dânșii și, dacă a intrat pe ușa casei, a zis: „Pace casei acesteia și celor ce viețuiesc într-însa”. Iar stăpânul casei, îndată deșteptându-se ca din somn, s-a schimbat din boala cea grea și s-a simțit sănătos cu totul; și, sculându-se repede de pe patul unde zăcuse, a căzut la picioarele cuviosului și i le-a sărutat plângând. Atunci toți care erau acolo, văzând schimbarea lui cea grabnică din bolnav în sănătos, s-au mirat și au preamărit pe Dumnezeu. Apoi stăpânul casei, care câștigase tămăduirea, a luat pe sfântul de mână și a înconjurat toate paturile bolnavilor; iar cuviosul, făcând peste dânșii semnul Sfintei Cruci, i-a făcut sănătoși. Deci, tămăduind pe toți bolnavii din casa aceea, s-a întors repede în corabie și toți care erau în corabie s-au închinat lui, ca unui mare plăcut al lui Dumnezeu. Iar omul cel tămăduit cu toată casa sa, luând pâine, vin și untdelemn, s-a dus la corabie, ca să le dea cuviosului în semn de mulțumire pentru câștigarea tămăduirii.

Iar sfântul a lăudat osârdia lui, dar i-a poruncit să-I mulțu­mească lui Dumnezeu, și nu lui, nevoind să primească darurile aduse. Iar omul acela, căzând cu lacrimi la picioarele cuviosului, grăia: „Robule de aproape al lui Hristos, dacă nu primești din mâinile noastre această mică aducere, apoi nici noi nu vom avea bucurie în casa noastră”. Atunci și corăbierii au rugat pe părinte să primească cele aduse, și abia plecându-se, a primit; deci, binecuvântând pe omul acela și pe toți cei ce veniseră cu dânsul, i-a trimis la casa lor. Iar darurile cele aduse le-a dat corăbierilor, nevoind să guste nimic din ele, și au plecat mai departe. Iar hrana cuviosului părinte în corabie era câte o bucățică de pâine din seară în seară, iar ca băutură lua din apa mării câte un pahar mic, pe care Domnul o prefăcea pentru el în apă dulce.

Iar într-o oarecare vreme adormind Cuviosul Petru, fiind cuprins de un somn ușor, a văzut în vedenia visului pe Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, strălucind cu lumină de slavă cerească mai mult decât soarele, și pe Sfântul Nicolae stând înaintea ei ca un rob, arătând spre dânsul și grăind către Născătoarea de Dumnezeu: „Stăpână, deoarece pe acest rob al tău a-i voit a-l mântui din acea cumplită robie și din legăturile cele grele, unde îi arăți acum locul la care și-ar sfârși cealaltă vreme a vieții sale?”. Iar ea a răspuns: „Odihna lui îi va fi în muntele Atonului; pentru că aceea este soarta mea dată mie de la Fiul meu și Dumnezeu, ca cei ce fug de gâlcevile lumești și se apucă de nevoințele duhovnicești după puterea lor și, cu credință și dragoste cheamă numele meu din suflet, acolo să petreacă fără grijă viața lor cea vremelnică și, pentru lucrurile lor cele plăcute lui Dumnezeu, să câștige viață veșnică. Pentru că iubesc foarte mult acel loc și voiesc să înmulțesc acolo rânduiala monahicească; căci mila Fiului și Dumnezeului meu nu se va risipi în veci de la cei ce vor pustnici acolo – dacă și ei vor păzi mântuitoarele porunci –, și îi voi înmulți pe muntele acela spre miazăzi și spre miazănoapte, și-l vor stăpâni de la mare până la mare, numele lor îl voi face lăudat în toată partea de sub soare, și-i voi apăra pe toți aceia care se vor nevoi acolo în pustnicie cu răbdare!”.

O vedenie ca aceasta văzând Cuviosul Petru și deșteptându-se din somn, înălța multe laude și mulțumiri lui Hristos Dumnezeu, Preacuratei Maicii Lui și marelui arhiereu Nicolae. Și vântul suflând în ajutor, corabia mergea cu spor; iar când s-a apropiat de marginea Muntelui Athos, corabia a stat deodată nemișcată, deși vântul sufla în pânză și marea era adâncă. Și se mirau corăbierii cu spaimă, și grăiau unul către altul: „Ce este aceasta?”. Și nepricepând ei ce poate să fie, Cuviosul Petru a suspinat, apoi a zis către dânșii: „Fiilor, spuneți-mi cum se numește locul acesta?”. Ei au răspuns: „Acesta este Muntele Atonului”. Sfântul a zis către dânșii: „Socotesc că pentru mine a stat aici corabia nemișcată; deci scoateți-mă la mal și lăsați-mă aici. Iar de nu veți face aceasta, nu veți putea pleca de aici”. Iar ei nu voiau să se lipsească de un părinte ca acesta, însă neputând să se împotrivească voinței lui Dumnezeu, au dezlegat pânza, s-au apropiat de pământ, au scos pe sfântul din corabie și l-au lăsat acolo, zicând între ei plângere și cu tânguire: „De mare acoperământ și ajutor ne lipsim astăzi!”. Iar sfântul grăia către dânșii: „Dumnezeu cel iubitor de oameni, Care este pretutindeni și toate le împlinește, Acela să călătorească împre­ună cu voi și să vă păzească de tot răul”.

Zicând aceasta și dându-le sărutarea cea de pe urmă întru Domnul, a îngrădit corabia cu semnul Sfintei Cruci și binecuvântându-i pe toți, i-a lăsat în calea lor. Iar el, mergând de la marginea acelui munte prin locuri surpăcioase și trecând multe văi cu desiș și prăpăstii și păduri dese, a găsit la un loc o peșteră foarte întunecoasă, în care era o mulțime de târâtoare cu care se încuibaseră și diavolii împreună; și s-a sălășluit în acea peșteră. Iar ce fel de ispite a răbdat cuviosul de la diavoli și câte primejdii a suferit, nu este cu putință a le spune, însă se cade ca o parte din ele să se povestească.

Sălășluindu-se Cuviosul Petru în peștera aceea, se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul ziua și noaptea. Și a petrecut două săptămâni, negustând nicio hrană. O răbdare ca aceasta pustnicească neputând diavolul să o rabde, și-a adunat ostile sale înarmate ca de război, cu săgeți și cu arcuri, cu săbii și cu sulițe, și au intrat în peștera aceea, strigând cu glasuri înfricoșătoare și cu răcnete mari iuțindu-se și gonind de acolo pe Cuviosul Petru. Și se vedeau diavolii unii încor­dând arcurile și dând drumul la săgeți asupra lui; alții scoțând săbiile și îndreptând sulițele spre împungerea lui; iar alții prăvălind pietre mari, încât pământul se cutremura și peștera era gata să se surpe.

Iar cuviosul, văzând toate acestea, nu se mai aștepta pe sine să fie între cei vii, ci grăia întru sine: „Să mor aici, dacă astfel a voit Dumnezeul meu”. Apoi, ridicându-și ochii în sus și înălțându-și mâinile, a strigat cu glas mare, zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară Marie, ajută mie, robului Tău!”. Deci, când au auzit diavolii numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – nume înfricoșat și de spaimă pentru ei, iar pentru noi dulce și preadorit –, îndată s-au stins cu sunet. Iar sfântul, chemând încă numele lui Iisus Hristos cu glas mare, ca și cu un bici sau ca și cu o praștie, izgonea pe cei ce fugeau; pentru că striga și zicea: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu mă lăsa pe mine!”. După aceea nu s-au mai auzit glasurile cele diavolești până la o vreme. Și cuviosul petrecea fără de tulburare, slăvind pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Iar hrana lui era la început pâinea, din care luase puțină din corabie; apoi, sfârșindu-se acea pâine, se hrănea cu verdețurile pustiei și cu poame de copaci sălbatici, care erau în muntele acela. Și s-a hrănit astfel până la vremea aceea, în care a început a i se aduce cu mâinile îngerești mană din cer, de care lucru se va pomeni mai pe urmă, iar acum să ne întoarcem iarăși la cuvântul cel dintâi.

După cea dintâi năvălire tâlhărească a vrăjmașului, trecând cincizeci de zile, diavolul a venit iarăși cu multă putere de draci, înarmându-se cu chipul cel dintâi asupra nebiruitului ostaș al lui Hristos. Și pornind împotriva lui toate fiarele care erau în muntele acela și pe toate jivinele care se târăsc pe pământ, le-a adus la peșteră; și încă și însuși diavolul și prietenii lui s-au închipuit în multe feluri de fiare și târâtoare. Deci unele se târau pe lângă picioarele sfântului, altele șuierau cu înfricoșat glas, altele, căscând gura, voiau să-l înghită de viu și i se repezeau spre față; și acea vedere era înfricoșată și groaznică din toate părțile. Dar cuviosul, îngrădindu-se cu semnul Sfintei Cruci și chemând numele lui Hristos Dumnezeu și al Preacuratei Maicii Lui, iarăși a făcut deșartă puterea acelora și a izgonit-o departe de la sine; iar el, dănțuind, se veselea întru Dumnezeu, Mântuitorul său.

Și sfârșind cuviosul anul cel dintâi al pustniciei sale întru desele lupte cu diavolii, în cele din urmă diavolul s-a închipuit într-unui din slugile lui Petru, care îi slujea lui când era în lume voievod și, alergând, a căzut cu osârdie la picioarele cuviosului și voia să i se închine lui, fiind plin de spurcăciune. Apoi, șezând, a început a plânge și a zice astfel: „Am auzit, stăpâne al nostru, că ai fost prins în război, dus în Samara și închis într-o temniță întunecată. Iar Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Nicolae, te-a izbăvit pe tine de acolo și te-a adus în pământul grecesc. Drept aceea, toți cei ce suntem în casa ta te-am căutat pretutindeni, plângând și tânguindu-ne, și am înconjurat multe cetăți și sate întrebând de tine; și, neputând să te aflăm, nici să știm unde ești, ne-am rugat cu lacrimi către Sfântul Nicolae să ne descopere nouă despre tine, în ce loc petreci, visteria noastră cea ascunsă.

Iar Sfântul Nicolae, grabnicul ajutător al tuturor, n-a trecut cu vederea rugăciunea noastră, ci ne-a arătat nouă toate cele despre tine, și ne-am bucurat foarte mult, toți robii tăi. Iar eu, apucând înainte de toți, am alergat la tine, stăpânul meu; deci, sculându-te de aici, mergi la casa ta, ca să te vadă pe tine toți cei ce doresc să-ți vadă fața; și se va preamări întru tine Dumnezeu, Cel ce te-a izbăvit pe tine cu minune de la robie și din legături. Iar pentru liniște să nu te mâhnești, căci și acolo sunt mănăstiri și locuri liniștite de sihastri, și unde îți va plăcea ție, acolo îți vei alege un locaș spre liniștea ta.

Însă și tu însuți să o socotești aceasta cu adevărat: Ce iubește Dumnezeu mai bine din aceste două lucruri? Oare sihăstria pustiei, în care omul se sălășluiește în crăpături de pietre și în munți și singur se folosește numai pe sine? Sau folosul ce se face multora de la un bărbat plăcut și insuflat de Dumnezeu, care prin învățătura sa, pe mulți la Dumnezeu îi întoarce și-i povățuiește la calea mântuirii? Cu adevărat a doua este mai bună, mărturisind în Sfânta Scriptură însuși Dumnezeu: Cel ce va scoate om cinstit din cel nevrednic, va fi ca gura Mea. Și să știi că mulți sunt în cetatea noastră rătăciți întru întuneric de patimi și au trebuință de unul care poate a-i povățui pe dânșii la pocăință. Deci prea multă răsplătire de la Dumnezeu se află ție de față, stăpânul meu, dacă, venind, îi vei întoarce pe ei la Dumnezeu. Ci și pe noi, slugile tale, cei ce cu toată inima te iubim pe tine, pentru ce ne treci așa cu vederea, abătându-te de la noi și ascunzându-te în pustiul acesta?”.

Acestea și cele asemenea cu acestea grăindu-le diavolul cu lacrimi câtăva vreme, a început sfântul a se tulbura puțin și, lăcrimând, a zis către el: „La acest loc nici înger, nici om nu m-a adus pe mine, ci singur Dumnezeu și Preacurata Născătoarea de Dumnezeu; și, de nu va fi voia și porunca acelora ca să ies eu de aici, apoi nu voi ieși”. Iar diavolul, dacă a auzit pomenirea numelui lui Dumnezeu și al Născătoarei de Dumnezeu, îndată s-a stins; iar sfântul s-a minunat de meșteșugirea cea diavolească și, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci a tăcut, ridicându-și mintea sa către Dumnezeu.

Iar după ce au trecut șapte ani, mult meșteșugărețul vrăjmaș, adică diavolul, s-a închipuit în îngerul luminii, având în mâini o sabie goală și, stând înaintea peșterii, a strigat, zicând: „Petre, robule al lui Hristos, ieși la mine, și îți voi spune ție cuvinte bune”. Iar sfântul a grăit: „Cine ești tu care vrei să-mi spui mie cuvinte bune?”. Iar vicleanul înșelător a zis: „Eu sunt arhistrategul Domnului trimis la tine, întărește-te și îmbărbătează-te, bucură-te și te veselește, că s-a gătit ție scaun slăvit și cunună neveștejită de la Dumnezeu. Deci, acum locul acesta lăsându-l, să te duci în lume spre întărirea și folosul multora, că și izvorul de apă cel ce este aproape de tine s-a uscat cu dumnezeiască poruncă, pentru ca fiarele cele ce năvălesc asupra ta să moară de sete”.

Iar acestea le-a zis meșteșugărețul vrăjmaș, trimițând mai înainte pe alt diavol, ca să oprească curgerea apei pentru o vreme, cu îngăduința lui Dumnezeu. Dar Sfântul Petru fiind smerit, a răspuns împotriva înșelătoarelor cuvinte ale diavolului, zicând: „Cine sunt eu ca într-acest fel să vină arhistrategul Domnului la mine, cel ce sunt asemenea cu un câine netrebnic?”. Diavolul a zis: „Nu te mira de aceasta, robule al lui Domnului, pentru că în vremurile acestea tu ai covârșit pe Moise, pe Ilie, pe Daniil și pe Iov. Ai covârșit pe Moise și pe Ilie cu postirea, pe Daniil cu fiarele și cu târâtoarele, cărora le-ai astupat gura, iar pe Iov l-ai covârșit cu răbdarea ta și pentru aceea te vei numi mare la ceruri. Iar acum, sculându-te, vezi lipsirea apei și, degrabă plecând de aici, să te duci în mănăstirile cele ce sunt în lume. Iar eu voi fi cu tine și voi mântui pe mulți prin tine, zice Domnul Atotțiitorul!”. Atunci sfântul a răspuns diavolului, zicând: „Să știi tu, că de nu vor veni aici ajutătoarea mea cea întru toate, Născătoarea de Dumnezeu, și ajutătorul cel cald întru primejdiile mele, Sfântul Ierarh Nicolae, nu mă voi depărta de aici!”. Iar diavolul, cum a auzit pomenirea numelui Născătoarei de Dumnezeu și al Sfântului Nicolae, îndată a pierit.

Iar sfântul, cunoscând meșteșugul diavolului și neputința lui, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, iată vrăjmașul meu umblă răcnind, căutând să mă înghită, dar Tu cu puternica Ta mână mă îngrădește pe mine, robul Tău; de aceea mulțumesc Ție că nu Te-ai depărtat de la mine. încă mă rog Ție, Stăpâne, Preabunule, ca și până în sfârșit să nu mă părăsești”. Deci după ce a trecut ziua aceea și a venit noaptea, cuviosul a adormit puțin și i s-a arătat în vedenia visului grabnica ajutătoare a creștinilor, iubitoarea de oameni, Stăpâna Preacurată Maria, Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu Sfântul și Marele Nicolae, și au zis către dânsul: „De acum înainte să nu te mai înspăimânți, că Dumnezeu este cu tine și îngerul Domnului cel adevărat te va cerceta pe tine dimineața și-ți va aduce spre hrană mană din cer; pentru că aceluia i s-a poruncit de la Dumnezeu ca de astăzi la patruzeci de zile să-ți aducă această hrană în toate zilele vieții tale”. Preacurata Născătoare de Dumnezeu i-a mai arătat Sfântului Petru și mana, zicându-i: „Din acest fel de hrană ți se va aduce ție de înger în toate cele patruzeci de zile”. Aceasta grăind Stăpâna și pace dându-i lui, s-a dus de la dânsul; iar Petru, căzând la pământ, s-a închinat și a sărutat acel loc unde stă­tuseră picioarele Născătoarei de Dumnezeu și ale Sfântului Nicolae.

Iar a doua zi, după cuvântul Preasfintei Născătoare de Dumne­zeu, a venit îngerul lui Dumnezeu și i-a adus hrană cerească și, dându-i-o lui, s-a dus; iar el, mulțumind lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, a gustat din acea mană, care i se adusese din mâini îngerești și atât s-a întărit cu dânsa, încât putea să trăiască fără hrană până la patruzeci de zile. Iar după ce s-au sfârșit cele patruzeci de zile, îngerul îi aducea mană și Sfântul Petru se întărea cu ea încă alte patruzeci de zile.

Astfel s-a liniștit singur în post și rugăciuni cincizeci și trei de ani. Și au pierit ispitele diavolești, cele ce la început i se făceau lui adesea. Nălucirile, înfiorările și toate meșteșugirile diavolești au fost gonite departe de la dânsul cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu. Și în atâția ani cuviosul n-a văzut față omenească, nici nu avea vreo haină de acoperit goliciunea trupească, nici altceva de trebuință firii omenești nu avea, ci numai cerul acoperământ și pământul pat; deci în vremea verii se ardea de căldura soarelui și iarna degera de frig. Toate acestea le răbda pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru răsplătirea ce va să fie. Iar când Domnul a voit să arate pe robul său oamenilor, a rânduit cu purtarea sa de grijă un lucru ca acesta: Un oarecare vânător, luându-și arcul și tolba, a plecat ca să vâneze fiare prin muntele acela. Și trecând prin multe locuri cu surpături, văi adânci și dealuri dese, a ajuns în locul unde Cuviosul Petru petrecea viața asemenea cu îngerii.

Și când vânătorul s-a apropiat de locul acela, a văzut ieșind din dumbravă un țap mare care, jucându-se, mergea de departe înaintea vânătorului. Deci vânătorul, văzând acel țap ales, a alergat după el toată ziua, căutând să-l săgeteze pe el. Iar țapul, povățuit fiind de dumnezeiasca voie, a venit deasupra peșterii cuviosului și a stat, iar vânătorul, căutând cum l-ar putea vâna pe el, a văzut stând lângă țap, de partea dreaptă, un bărbat cu barba deasă, având perii capului până la coapsă, cu trupul gol și cu perii crescuți ca la o fiară. Pe acesta văzându-l vânătorul, s-a înspăimântat foarte tare și s-a pornit înapoi să fugă. Iar Sfântul Petru, văzându-l pe el fugind, a strigat către dânsul cu glas mare, zicând: „De ce te temi, frate, și pentru ce fugi de mine? Căci eu sunt om ca și tine, iar nu nălucire diavolească cum ai socotit! Deci întoarce-te și vino la mine și-ți voi spune toate cele despre mine, că pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul aici”.

Atunci vânătorul, auzind glasul acela, s-a întors din fugă și a venit, cutremurându-se, la cuviosul părinte care îl chema pe el. Iar sfântul, poruncindu-i lui să nu se teamă, l-a cuprins și l-a sărutat pe el întru Domnul și, șezând cu dânsul, a început a vorbi, spunându-i lui cu de-amănuntul toate cele despre el: cum a fost voievod și a fost prins în război, cum a fost dus în cetatea Samara și ținut în lanțuri, cum a fost scos din legături prin arătarea Sfântului Nicolae și a Sfântului Simeon, primitorul de Dumnezeu, și cum a fost dus la Roma; iar de acolo cum s-a întors și cu ce chip s-a sălășluit în muntele acela. I-a mai spus și cum s-a luptat cu diavolii, cu ce se hrănea, câți ani a viețuit și, în scurt să zicem, a spus toată viața lui acelui vânător.

Și s-a minunat acel vânător, auzind cele grăite lui de către sfânt, și s-a înspăimântat și s-a umilit, zicând: „Acum am cunoscut că m-a cercetat pe mine Domnul cu darul Său și te-a arătat mie nevrednicului, pe tine, o, părinte, plăcutul Său cel ascuns. Deci și eu voi petrece cu tine de acum înainte, robule al lui Dumnezeu!”. Iar cuviosul i-a grăit: „Nu va fi așa, fiule, ci mai întâi să mergi la casa ta și te ispitește pe tine singur, de vei putea să suferi nevoințele cele pustnicești. Însă să te ispitești pe tine astfel: înfrânează-te de carne, de vin, de brânză și de unt, iar mai înainte de toate înfrânează-te de femeia ta. Partea moștenirii tale să o împărți săracilor, să te silești la post și la rugăciuni și să iei aminte la tine însuți cu suflet umilit. Așa să petreci tot anul acesta și, după săvârșirea anului, să vii iar la mine și ceea ce va fi plăcut lui Dumnezeu, aceea ți se va porunci”.

Aceasta zicându-i sfântul și dând vânătorului binecuvântare și rugăciune, ca o logodire, l-a trimis la locul său și cel din urmă cuvânt i-a spus aceasta: „Mergi, fiule, cu pace, iar taina cea arătată ție să o păzești, nespunând-o la nimeni; căci comoara cea descoperită se fură”. Iar vânătorul, închinându-se sfântului, s-a dus slăvind și mulțumind lui Dumnezeu că s-a învrednicit a vedea în trup pe un plăcut al lui Dumnezeu atât de mare, și a vorbi cu el. Deci, mergând acasă, a făcut toate cele ce i se porunciseră de Sfântul Petru.

Și sfârșindu-se anul acela, vânătorul a luat cu sine doi călugări și pe fratele său și a mers în corăbioară până la malul acela, în dreptul căruia era petrecerea Sfântului Petru în pustie. Deci, sosind în acel loc, au ieșit la mal și au mers drept prin pustia muntelui. Și ajungând ei la peștera aceea, unde locuia plăcutul lui Dumnezeu, vânătorul, pornindu-se cu cea mai fierbinte dragoste, a apucat înainte de toți și a alergat la peșteră. Și acolo a găsit pe cuviosul părinte zăcând mort la pământ, având mâinile strânse pe piept în chipul crucii, cu ochii închiși frumos și celelalte părți ale trupului îngrijite cu cinste. Aceasta văzând-o vânătorul, s-a înspăimântat și, căzând înaintea trupului cuviosului, se tânguia cu plângere mare. Apoi l-au ajuns și cei ce-i urmau lui. Și văzând pe un mort cinstit ca acela și pe prietenul lor plângând deasupra lui, l-au întrebat: „Cine este acesta ce s-a aflat mort și pentru ce plângi așa de amar pentru el?”. Iar vânătorul, plângând și tânguindu-se, a început a le spune cu de-a-mănuntul toată viața Cuviosului Petru, precum singur o auzise din gura lui, anul trecut.

Iar aceia, auzind de lucrurile cele de mirare ce li s-au spus, s-au umilit în inimile lor și au plâns cu amar că nu s-au învrednicit să vadă între cei vii, nici să audă cuvintele celui atât de mare rob al lui Dumnezeu. Iar fratele acelui vânător, fiind cuprins de duh necurat, când s-a atins de moaștele sfântului, îndată a câștigat tămăduire; pentru că diavolul, trântindu-l la pământ, a strigat cu glas mare, zicând: „O, Petre, au nu-ți ajunge că m-ai izgonit din peștera mea? Acum mă izgonești și din această locuință?”. Aceasta zicând, a ieșit din gura omului ca un fum, și a zăcut omul acela ca un mort, apoi, după puțină vreme, s-a sculat sănătos și a zis către fratele său: „Îți mulțumesc, stăpânul meu frate, că m-ai adus aici la bine!”. Și iarăși căzând cu mulțumire la moaștele cuviosului, le-a sărutat cu bucurie.

După aceasta, toți împreună, luând cinstitele moaște ale plăcutului lui Dumnezeu, le-au adus la mal și, punându-le în corăbioară lor, le-au dus într-un sat vestit, care era sub stăpânirea Macedoniei. Acolo, dându-se multe tămăduiri de la moaștele sfântului, episcopul cetății a auzit și, mergând cu tot clerul său, a luat acele moaște dătătoare de tămăduiri ale Cuviosului Petru și le-a dus cu cinste la episcopia sa. Și punându-le într-o raclă de mare preț, și cântând trei zile și trei nopți laudă lui Dumnezeu cu tot poporul, le-a îngropat în biserică, întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a lui Dumnezeu, Cel slăvit de toată făptura, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare

 

Troparul Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare

Glasul al 4-lea

Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmos: Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia Egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Lepădând slava cea nestatornică a lumii şi cu totul sălăşluind întru tine pe Hristos, mărite, după vrednicie ai dobândit bucuria Lui, pururea pomenite Onufrie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cugetând în Legea lui Hristos, mărite, prin virtuţi te-ai arătat pom al vieţii plin de rod, punând înainte prin isprăvile tale harul tămăduirilor celor dumnezeieşti.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Casă a înţelepciunii ai fost cunoscută, Preacurată, căci din curate sângiurile tale luând Dumnezeu Trup şi răbdând Cruce, ne-a împărtăşit pe noi cu nepătimirea.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, a celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Te-ai plecat jugului lui Hristos, Sfinte Onufrie, dorind să vorbeşti cu El în pustiuri neumblate şi să te îndulceşti de frumuseţea cea dumnezeiască a slavei Lui.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luminându-te pe sine cu lumina cunoştinţei, după ce ai risipit norul patimilor în lespezile inimii tale, ai primit legea nepătimirii, părinte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Cu picătura rugăciunii tale prin milostivire, stinge văpaia sufletului meu, Născătoare de Dumnezeu Pururea Fecioară, adăpându-mă cu izvorul milostivirii.

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tot timpul fiind întărit de Hristos, ai risipit întreitele valuri ale demonilor ca o spumă, Părinte Onufrie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca un nebiruit răbdând cu tărie în călduri şi în geruri, ai stricat luptele demonilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Răutatea sufletului meu depărtând-o cu strălucirea Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, împreunează-mă pe mine cu mântuirea.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu totul jertfindu-ţi gândul Celui Ce pentru noi a suferit moartea pe cruce, după vrednicie te-ai făcut părtaş şi împreună-moştenitor slavei Lui.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcându-te pe sine locaş cu totul luminos de virtuţi, cuvioase, lămurit străluceşti cu razele luminoase ale dumnezeieştilor minuni, Preafericite Onufrie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, Ceea ce ai născut pe Dătătorul de bine Hristos, tămăduieşte-mă, Fecioară, cu milostivirea ta pe mine, care sunt cutremurat acum de întreitele şi viclenele valuri ale patimilor.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Îndreptându-te cu vânturile Duhului, ai ajuns la limanul cel lin, lepădând greutatea trupului prin înfrânare, Cuvioase Onufrie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu dumnezeiască însuflare îndumnezeindu-te, te-ai făcut înger pământesc, căci ai râvnit vieţuirii lui Ioan şi a lui Ilie, Preafericite Onufrie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Ceea ce ai născut Bucuria, dă-mi dezlegare de păcate mie celui ce sunt chinuit de patimi şi mă împiedic în greşeli, Preacurată.

Irmos: De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

Condac

Glasul al 2-lea

Podobie: Căutând cele de sus...

Stea luminoasă te-ai arătat călugărilor, precum raza noaptea luminează marginilor, aşa părinte, ai strălucit întru pustnicie ca soarele. Pentru aceasta, Sfinte Onufrie, nu înceta să te rogi pentru noi toţi.

 

Condac

Glasul al 8-lea

Podobie: Credinţa lui Hristos...

Lumină înţelegătoare şi cerească înlăuntrul în inima ta primind, vas prealuminat te-ai arătat nestricatei Treimi şi har de tămăduiri ai primit, strigând: Aliluia.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Chipul cel de aur în câmpul Deiera fiind cinstit, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ogorându-ţi sufletul cu plugul rugăciunii, Sfinte Părinte Onufrie şi semănând înfrânarea, ai secerat spicul curăţiei, în care petrecând, fericite, împreună cu îngerii strigai: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Depărtatu-te-ai pe sine, Cuvioase Părinte Onufrie, de hrana cea lumească şi vieţuind în pustietăţi, ai primit pâine cerească, căci aveai pe Hristos, Dătător de pâine, Căruia cu veselie strigai: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi1

Taina cea dumnezeiască a naşterii tale, Preacurată, minunează şi pe oameni şi pe îngeri; căci tu Singură, Preacurată, ai născut fără sămânţă pe Cuvântul, Care S-a făcut trup pentru milostivire, prin Carele mântuindu-ne strigăm: Binecuvântată eşti Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Carele S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu lumina Duhului lămurit luminându-ţi gândul, ca un luminător, Preafericite Onufrie, străluceşti razele privirilor şi luminile tămăduirilor, pentru cei ce preaînalţă pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu dumnezeiască putere cunoscându-te pururea puternic, cuvioase, surpând semeţia demonilor, lămurit ai supus firea dobitoacelor celor necuvântătoare, strigând: pe Tine, Hristoase, Te preaînălţăm în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Ca un nor luminos, porţi în braţele tale Maică pe Soarele Hristos, Cel mai presus de dumnezei, prin Care luminând întunericul patimilor sufletului meu, fă-mă să strălucesc cu lumina nepătimirii, Născătoare de Dumnezeu.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Pe Dumnezeu, Carele S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu focul dragostei lui Dumnezeu ai ars desfătările trupului şi împodobindu-ţi sufletul, ca o stea ai strălucit în pustiu, lămurit luminând toată lumea cu razele vieţii tale şi cu lumina tămăduirilor, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu totul fiind unit cu Dumnezeu prin dragoste, te-ai făcut părtaş împărăţiei Lui şi ai primit desfătarea şi pârâul vieţii şi ceata celor ce prăznuiesc şi bucuria cea neîmbătrânitoare, de trei ori fericite Părinte Onufrie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Onufrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu ostenelile sihăstriei şi prin sudoarea trudelor tale având pe Dumnezeu bineîmblânzit, îm blânzeşte-ni-L acum pentru noi toţi, care te tăudăm, izbăvindu-ne de primejdii şi de patimi şi de nevoi, înţelepte Părinte Onufrie, pururea pomenite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Avându-te pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ca pe o Singură Părtinire şi Putere şi Zid şi Turn întărit, biruiesc năvălirile vrăjmaşilor şi înecările patimilor. Căci mi-am pus nădejdile totdeauna în tine, Care Singură mă izbăveşti pe mine de stricăciune.

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Depărtatu-te-ai, cuvioase şi în pustiuri lămurit ai petrecut pururea, aşteptând pe Domnul să te mântuiască de rele. Pentru aceea bineplăcând Stăpânului, preafericite, ai primit împărăţia cerului cea neîmbătrânitoare, în care acum petrecând, adu-ţi aminte de cei ce te cinstesc pe tine.

 

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Povăţuieşte-ne la calea pocăinţei pe noi cei ce ne abatem pururea la calea răutăţilor şi mâniem pe Preabunul Dumnezeu, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă, Binecuvântată Marie, Scăparea oamenilor celor deznădăjduiţi, Locaşul lui Dumnezeu.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea Preacurată, mort pe Cruce întins, striga: Fiul meu, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această de negrăit a Ta rânduială, prin care ai mântuit înţeleaptă zidire a mâinilor Tale celor Preacurate.