Sinaxar 14 Februarie

 

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.

Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfântul Cuvios Auxenţie, împreună cu Sfinţii Cuvioşi Maron şi Avraam şi cei împreună cu dânşii

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Auxentie

Troparul Sfântului Cuvios Auxentie, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Auxentie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmos:

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înmulţind dragostea cea către Dumnezeu, Părinte Auxentie şi iubirea cea lumească părăsind-o, purtătorule de Dumnezeu, te-ai arătat comoară încăpătoare a harului Duhului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecatu-te-ai sub jugul cel bun al Domnului, cu înclinare de bunăvoie, Părinte Auxentie şi ai lucrat pământul faptelor bune, îngrăşându-l pe el cu lacrimi, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înstrăinându-ţi sufletul tău şi mintea de tulburările vieţii şi împreunându-te cu Dumnezeu, precum se cuvine, cu neîncetate nevoinţe ai petrecut pe pământ, ca unul fără de trup, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru tine s-a văzut acum, Stăpână, călătoria cea dumnezeiască şi omenească cea nepricepută a lui Hristos, Care S-a născut ca Dumnezeu şi Om din tine, Curată, înnoind fiinţa mea.

 

Cântarea a 3-a.

Irmos:

Nu întru înțelepciune și în putere și în bogăție ne lăudăm, ci întru Tine, Înțelep­ciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întărit cu Puterea Crucii, ai nimicit pornirile demonilor şi măiestriile lor le-ai risipit, prin nevoinţe, înlăturând năvălirea lor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând pe pământ petrecerea îngerilor, cu osârdie te-ai nevoit a avea în rugăciune curăţire şi în priveghere încordare, Părinte Auxentie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cunoscând că pofta cea trupească pricinuieşte sufletelor venin de moarte, prin înfrânare ai omorât întărâtările ei, de Dumnezeu înţelepţite, Cuvioase Auxentie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce m-a zidit dintru începuturi din ţărână pe mine omul, Se zideşte pentru mine din pântecele tău, Preacurată, îndreptând căderea cea de demult.

Irmosul:

Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci în Tine, Înţelepciunea Cea Ipostatică a Tatălui, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruitor te-ai vădit împotriva duhurilor vicleniei cu lucrarea şi cu harul Sfântului Duh, Părinte Auxentie, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugit-ai din tulburarea râurilor nelegiuirii, întărindu-te pe tine însuţi cu rugăciunea, purtătorule de Dumnezeu, preafericite; şi din Pârâul Desfătării ai băut cu vrednicie, prealăudate.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sporind credinţa cea către Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu, te-ai suit la Înălţimea Cerească a dumnezeieştii apropieri, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părinte, cu înţelepciune, alegând mai degrabă dumnezeiasca frumuseţe cea stătătoare, decât desfătarea cea deşartă a celor vremelnice, cu osârdie strigai: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ştiind lămurit că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul trupeşte, toţi credincioşii te numim, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, dându-ţi numire potrivită cu firea lucrurilor.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă cu credinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Peste smintelile care îţi aţinteau calea, părinte, cu isteţimea cugetului şi cu curăţia sufletului ai trecut, fără vătămare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecut-ai viaţa, părinte, cu duh drept, nebăgând în seamă cele vremelnice, ci de cele veşnice pururea apropiindu-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţa ta îţi este strălucită şi credinţa dreaptă; nevoinţa îţi este minunată şi cuvântul tău este dres cu harul, Cuvioase Auxentie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Având cuget cinstit, plin de învăţătură, pe tine, Preacurată, toţi te numim Născătoare de Dumnezeu şi cu dragoste te fericim.

 

Cântarea a 6-a.

Irmos:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiu al luminii şi al zilei te-a arătat pe tine vieţuirea ta, fericite şi luminător în lume având pe Cuvântul vieţii, ca cel ce ai umblat cu bună cuviinţă, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcând din viaţă o cugetare la moarte şi în chip deosebit deprinzându-ţi mintea cu înţelepciunea, părinte, te-ai mutat către Înţelepciunea Cea Ipostatică.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Biserică a Domnului şi Cămară de mire te cunoaştem, Năstrapă, Sfeşnic şi Lespede, care ai avut Înscris în tine pe Cuvântul, Cel Ce din milostivire S-a Întrupat, Preacurată.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe Născătoarea de Dumnezeu...

Îndulcindu-te cu înfrânarea, de Dumnezeu înţelepţite şi pofta trupului tău înfrânându-ţi-o, te-ai arătat sporind în credinţă. Şi ca un pom în mijlocul Raiului ai înflorit, Părinte Auxentie, Preasfinţite.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam de dorul dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce erai rănit de dumnezeiasca dragoste a Stăpânului, Părinte, către Dânsul ai avut plecarea inimii tale cu totul nestrămutată, strigând: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind luminat, preaînţeleptule, cu Strălucirea Mântuitorului, ai înfruntat pe părtinitorul întunericului şi ai surpat pe stăpânitorii lumii strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul meu şi Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Firea oamenilor, care oarecând s-a stricat, pentru depărtarea de la Dumnezeu, vrând Ziditorul Dumnezeu iarăşi să o înnoiască, S-a Sălăşluit în Pântecele tău, Preacurată, Una Prealăudată.

 

Cântarea a 8-a.

Irmos:

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pogorându-Te la cei ce arătau simţăminte de dreaptă credinţă, în mijlocul văpăii, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mutându-te cu totul la Dumnezeu ai scuturat plăcerea trupului şi ai luat lucrarea minunilor, cântând: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Înfricoşător te-ai arătat demonilor, având pe Hristos Sprijinitor, a Cărui Cruce ridicând-o, i-ai urmat, cântând: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arhanghelul, arătându-se, grăieşte şi îţi vesteşte zămislirea Cuvântului Cea mai presus de cuvânt şi mântuitoare lumii, Preacurată, strigând: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pogorându-Te la cei ce arătau simţăminte de dreaptă credinţă, în mijlocul văpăii, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a.

Irmos:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu botezul tău, părinte, te-ai împreunat cu toată dumnezeirea; şi păzind curată vrednicia chipului, fericite, ai ajuns cu veselie la Strălucirea Cea Întreit Luminătoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum nu prin închipuire, nici prin oglindă priveşti, Sfinte Preacuvioase Părinte Auxentie, lumina dumnezeieştii atotputernicii; ci faţă către faţă te învredniceşti de lumina cea mai presus de cuget şi vederii lui Dumnezeu, preaînţeleptule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce ai multă îndrăzneală către Împăratul tuturor, părinte, roagă-te să se mântuiască de toate necazurile, cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta, ca toţi să te fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rupe acum lanţurile greşelilor mele, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ai născut pe Izvorul milostivirii, Una de Dumnezeu Fericită şi mă umple de veselie, ca după vrednicie să te măresc pe tine.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Suindu-te în muntele privirilor înalte şi al faptei, cu adevărat, preafericite, cu fulgerele minunilor ai strălucit ca soarele, luminând marginile lumii. Pentru aceasta prăznuim astăzi sfântă pomenirea ta şi lăudându-te cu dragoste, te cinstim cu credinţă.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

În muntele faptelor bune suindu-te, te-ai închis pe tine într-o mică chilie, preafericite, fiind pe pământ strâmtorat prin sihăstrie; şi într-aripându-te, preaînţelepţeşte, cu cugetul desăvârşit te-ai suit către lărgimea cea dumnezeiască, fericite. Pentru aceasta ai tras la Înălţime pe cei căzuţi întru adâncurile ispitelor, făcând minuni, cuvioase; purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Preacuvioase Auxentie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Ca pe o Fecioară şi singură între femei, pe tine, ceea ce fără de sămânţă ai născut pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile omeneşti te fericesc. Că întru tine S-a sălăşluit focul dumnezeirii şi alăptezi ca pe un Prunc pe Ziditorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngerilor şi al oamenilor, cu cuviinţă lăudăm Preasfântă Naşterea ta şi într-un glas împreună strigăm ţie: Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să ne dăruiască iertare de greşeli nouă, celor ce lăudăm, precum se cuvine, Mărirea ta, Preacurată.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Izbăvitorul, văzându-L înălţat pe Cruce, mieluşeaua se văita vărsând lacrimi şi striga cu amar: Lumea se bucură, luând mântuire, iar inima mea arde, văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi din milostivirea milei, îndelung Răbdătorule, Doamne; Cel Ce eşti adâncul milei şi izvorul Cel nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce cu credinţă laudă, precum se cuvine, dumnezeieştile Tale Patimi.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Auxentie

Troparul Sfântului Cuvios Auxentie, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Auxentie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmos:

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înmulţind dragostea cea către Dumnezeu, Părinte Auxentie şi iubirea cea lumească părăsind-o, purtătorule de Dumnezeu, te-ai arătat comoară încăpătoare a harului Duhului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecatu-te-ai sub jugul cel bun al Domnului, cu înclinare de bunăvoie, Părinte Auxentie şi ai lucrat pământul faptelor bune, îngrăşându-l pe el cu lacrimi, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înstrăinându-ţi sufletul tău şi mintea de tulburările vieţii şi împreunându-te cu Dumnezeu, precum se cuvine, cu neîncetate nevoinţe ai petrecut pe pământ, ca unul fără de trup, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru tine s-a văzut acum, Stăpână, călătoria cea dumnezeiască şi omenească cea nepricepută a lui Hristos, Care S-a născut ca Dumnezeu şi Om din tine, Curată, înnoind fiinţa mea.

 

Cântarea a 3-a.

Irmos:

Nu întru înțelepciune și în putere și în bogăție ne lăudăm, ci întru Tine, Înțelep­ciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întărit cu Puterea Crucii, ai nimicit pornirile demonilor şi măiestriile lor le-ai risipit, prin nevoinţe, înlăturând năvălirea lor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând pe pământ petrecerea îngerilor, cu osârdie te-ai nevoit a avea în rugăciune curăţire şi în priveghere încordare, Părinte Auxentie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cunoscând că pofta cea trupească pricinuieşte sufletelor venin de moarte, prin înfrânare ai omorât întărâtările ei, de Dumnezeu înţelepţite, Cuvioase Auxentie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce m-a zidit dintru începuturi din ţărână pe mine omul, Se zideşte pentru mine din pântecele tău, Preacurată, îndreptând căderea cea de demult.

Irmosul:

Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci în Tine, Înţelepciunea Cea Ipostatică a Tatălui, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruitor te-ai vădit împotriva duhurilor vicleniei cu lucrarea şi cu harul Sfântului Duh, Părinte Auxentie, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugit-ai din tulburarea râurilor nelegiuirii, întărindu-te pe tine însuţi cu rugăciunea, purtătorule de Dumnezeu, preafericite; şi din Pârâul Desfătării ai băut cu vrednicie, prealăudate.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sporind credinţa cea către Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu, te-ai suit la Înălţimea Cerească a dumnezeieştii apropieri, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părinte, cu înţelepciune, alegând mai degrabă dumnezeiasca frumuseţe cea stătătoare, decât desfătarea cea deşartă a celor vremelnice, cu osârdie strigai: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ştiind lămurit că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul trupeşte, toţi credincioşii te numim, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, dându-ţi numire potrivită cu firea lucrurilor.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă cu credinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Peste smintelile care îţi aţinteau calea, părinte, cu isteţimea cugetului şi cu curăţia sufletului ai trecut, fără vătămare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecut-ai viaţa, părinte, cu duh drept, nebăgând în seamă cele vremelnice, ci de cele veşnice pururea apropiindu-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţa ta îţi este strălucită şi credinţa dreaptă; nevoinţa îţi este minunată şi cuvântul tău este dres cu harul, Cuvioase Auxentie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Având cuget cinstit, plin de învăţătură, pe tine, Preacurată, toţi te numim Născătoare de Dumnezeu şi cu dragoste te fericim.

 

Cântarea a 6-a.

Irmos:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiu al luminii şi al zilei te-a arătat pe tine vieţuirea ta, fericite şi luminător în lume având pe Cuvântul vieţii, ca cel ce ai umblat cu bună cuviinţă, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcând din viaţă o cugetare la moarte şi în chip deosebit deprinzându-ţi mintea cu înţelepciunea, părinte, te-ai mutat către Înţelepciunea Cea Ipostatică.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Biserică a Domnului şi Cămară de mire te cunoaştem, Năstrapă, Sfeşnic şi Lespede, care ai avut Înscris în tine pe Cuvântul, Cel Ce din milostivire S-a Întrupat, Preacurată.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe Născătoarea de Dumnezeu...

Îndulcindu-te cu înfrânarea, de Dumnezeu înţelepţite şi pofta trupului tău înfrânându-ţi-o, te-ai arătat sporind în credinţă. Şi ca un pom în mijlocul Raiului ai înflorit, Părinte Auxentie, Preasfinţite.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam de dorul dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce erai rănit de dumnezeiasca dragoste a Stăpânului, Părinte, către Dânsul ai avut plecarea inimii tale cu totul nestrămutată, strigând: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind luminat, preaînţeleptule, cu Strălucirea Mântuitorului, ai înfruntat pe părtinitorul întunericului şi ai surpat pe stăpânitorii lumii strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul meu şi Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Firea oamenilor, care oarecând s-a stricat, pentru depărtarea de la Dumnezeu, vrând Ziditorul Dumnezeu iarăşi să o înnoiască, S-a Sălăşluit în Pântecele tău, Preacurată, Una Prealăudată.

 

Cântarea a 8-a.

Irmos:

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pogorându-Te la cei ce arătau simţăminte de dreaptă credinţă, în mijlocul văpăii, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mutându-te cu totul la Dumnezeu ai scuturat plăcerea trupului şi ai luat lucrarea minunilor, cântând: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Înfricoşător te-ai arătat demonilor, având pe Hristos Sprijinitor, a Cărui Cruce ridicând-o, i-ai urmat, cântând: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arhanghelul, arătându-se, grăieşte şi îţi vesteşte zămislirea Cuvântului Cea mai presus de cuvânt şi mântuitoare lumii, Preacurată, strigând: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pogorându-Te la cei ce arătau simţăminte de dreaptă credinţă, în mijlocul văpăii, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a.

Irmos:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu botezul tău, părinte, te-ai împreunat cu toată dumnezeirea; şi păzind curată vrednicia chipului, fericite, ai ajuns cu veselie la Strălucirea Cea Întreit Luminătoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Auxentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum nu prin închipuire, nici prin oglindă priveşti, Sfinte Preacuvioase Părinte Auxentie, lumina dumnezeieştii atotputernicii; ci faţă către faţă te învredniceşti de lumina cea mai presus de cuget şi vederii lui Dumnezeu, preaînţeleptule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce ai multă îndrăzneală către Împăratul tuturor, părinte, roagă-te să se mântuiască de toate necazurile, cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta, ca toţi să te fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rupe acum lanţurile greşelilor mele, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ai născut pe Izvorul milostivirii, Una de Dumnezeu Fericită şi mă umple de veselie, ca după vrednicie să te măresc pe tine.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Suindu-te în muntele privirilor înalte şi al faptei, cu adevărat, preafericite, cu fulgerele minunilor ai strălucit ca soarele, luminând marginile lumii. Pentru aceasta prăznuim astăzi sfântă pomenirea ta şi lăudându-te cu dragoste, te cinstim cu credinţă.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

În muntele faptelor bune suindu-te, te-ai închis pe tine într-o mică chilie, preafericite, fiind pe pământ strâmtorat prin sihăstrie; şi într-aripându-te, preaînţelepţeşte, cu cugetul desăvârşit te-ai suit către lărgimea cea dumnezeiască, fericite. Pentru aceasta ai tras la Înălţime pe cei căzuţi întru adâncurile ispitelor, făcând minuni, cuvioase; purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Preacuvioase Auxentie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Ca pe o Fecioară şi singură între femei, pe tine, ceea ce fără de sămânţă ai născut pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile omeneşti te fericesc. Că întru tine S-a sălăşluit focul dumnezeirii şi alăptezi ca pe un Prunc pe Ziditorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngerilor şi al oamenilor, cu cuviinţă lăudăm Preasfântă Naşterea ta şi într-un glas împreună strigăm ţie: Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să ne dăruiască iertare de greşeli nouă, celor ce lăudăm, precum se cuvine, Mărirea ta, Preacurată.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Izbăvitorul, văzându-L înălţat pe Cruce, mieluşeaua se văita vărsând lacrimi şi striga cu amar: Lumea se bucură, luând mântuire, iar inima mea arde, văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi din milostivirea milei, îndelung Răbdătorule, Doamne; Cel Ce eşti adâncul milei şi izvorul Cel nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce cu credinţă laudă, precum se cuvine, dumnezeieştile Tale Patimi.

Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam

• Publicat de basilica.ro
• 14.02.2024

Calendar Ortodox 14 februarie

Sfântul Auxentie

Sfântul Auxentie a trăit în secolul al V-lea, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (403-450) şi a fost ostaş în garda acestuia.

Într-o zi a schimbat haina strălucitoare a gărzii imperiale cu haina călugărească. La început a trăit într-o stâncă din muntele Oxia (la aproximativ 5 km de Constantinopol).

Apoi, s-a statornicit în muntele Sinope de lângă Calcedon. Creştinii din satele învecinate au construit o chilie în vârful muntelui, de unde, printr-o fereastră mică, Auxenţiu îi povăţuia să facă fapte bune şi vindeca pe cei bolnavi.

Muntele acesta poartă şi astăzi numele Sfântului Auxenţiu. În anul 451 a participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, condamnând ereziile lui Eutihie şi Nestorie. A trecut la Domnul în anul 470.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Maron; a Sfântului Cuvios Avraam.

Tropar Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Auxentie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Sfântul Maron

Cuviosul Maron (secolul 5), îmbrățișând viața sub cerul liber, s-a stabilit pe vârful unui munte din Siria care era cinstit în chip deosebit de vechii elini și aflând acolo un templu al zeilor, zidit de aceia, l-a sfințit lui Dumnezeu și a locuit acolo, făcându-și un mic cort sub care numai arareori intra.

El a făcut multe mănăstiri, pe mulți prin nevoințe aducându-i la Dumnezeu. Prin rugăciune, cu darul lui Dumnezeu a vindecat boli, a alungat demoni și a oprit cutremure. După o scurtă boală, s-a mutat din viață în pace la ceruri.

Sfântul Avraam

Cuviosul Avraam a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului. Și-a ostenit trupul cu multă priveghere şi stare de toată noaptea încât a rămas mulţi ani imobilizat.

S-a stabilit apoi lângă muntele Libanului unde a fost persecutat de închinătorii la idoli care l-au îngropat în ţărân și au vrut să-l alunge din ținutul lor. Sfântul însă i-a covârșit prin bunătate, plătind dările pe care le datorau ei autorităților.

Din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul a rămas acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot.

Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul, a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol, unde şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu după puțină vreme. 

Principiile pedagogice ale Sfinților Trei Ierarhi

 

Sfinții Trei Ierarhi, mari teologi, oameni de ştiinţă, apărători ai credinţei şi mari dascăli ai creștinătății au contribuit la menţinerea unităţii Bisericii şi la educaţia copiilor şi a tinerilor. Cu toate că principile Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost formulate cu secole în urmă, ele pot fi aplicate şi acum, neintrând în contradicţie cu niciun principiu al psihologiei sau al pedagogiei contemporane.
În operele de pedagogie ale celor trei mari dascăli ai lumii, ca factori principali în educaţia copiilor sunt menţionaţi părinţii. Ei sunt consideraţi dascălii principali, naturali, care au rolul de a modela comportamentul propriilor copii şi datoria de a-i creşte “întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4).

„Educaţia creştină, după Sfântul Vasile cel Mare, slujeşte destinaţiei şi vocaţiei omului”, scrie Ieromonahul Teofan Mada, şi continuă “Natura, valoarea şi destinul omului  vor stabili scopul spre care va ţinti educaţia. Antropologia harului e temeiul pedagogiei antropologice teocentrice”1.

Viziunea celor trei mari Dascăli ai Bisericii asupra educaţiei este remarcabilă, cu o perspectivă asupra educaţiei hristologică, centrată pe Hristos. Pentru ei, educaţia nu este altceva decât cultivarea sufletului uman, având ca scop principal educarea copilului şi a tânărului conform cu principiile Evangheliei, „ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei 16, 26). Prin acest citat scripturistic înţelegem că omul înţelept este omul care s-a desăvârşit în învăţătura lui Dumnezeu, iar cel care posedă multă cunoştinţă nu are nicio valoare fără înţelepciunea lui Dumnezeu, de aceea, înainte de toate, părinţii au datoria să le insufle dragostea de Dumnezeu şi de Biserică.

Arhimandritul Antonie Stylianachis, în lucrarea sa intitulată “Principiile psihopedagogice ale Sfinţilor Trei Ierarhi”, aminteşte de îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur: “Să nu-mi spuneţi că nu trebuie să se ocupe de probleme duhovniceşti copiii… Se cuvine ca una din cele şapte zile ale săptămânii să-i fie consacrată Domnului Dumnezeului nostru. Când îi duceţi pe copii la teatru, nu obiectaţi că ar avea lecţii ori altceva mai bun de făcut, dar când e vorba să câştige ceva pe plan spiritual, să aibă foloase duhovniceşti, susţineţi că sunt ocupaţi cu altele…Dacă, de la început, copiii sunt îndepărtaţi de rău şi conduşi pe calea virtuţii, ei vor dobândi obişnuinţe bune şi o fire bună. Şi nu vor mai fi atraşi de lucrurile rele pentru că obişnuinţa respectivă îi va reţine în lucrarea faptelor bune”2.

Din experienţa mea de profesor de religie, ştiu că mulţi copii nu pot participa duminica la Sfânta Liturghie din cauza programului aglomerat de către părinţi, şi ne mai întrebăm de ce copiii nu mai sunt atât de ascultători faţă de părinţi şi profesori, atât de dornici să înveţe, de ce nu mai au răbdare în a rezolva diferite activităţi simple la prima vedere, de ce nu reuşesc să-l păstreze viu pe  Domnul Hristos în sufleţelul lor şi cu multă uşurinţă renunţă la a mai participa la orele de religie.

Sfântul Vasile cel Mare, “Pedagogul tinereţii”, subliniază că educaţia din  primii ani ai copilăriei este hotărâtoare în evoluţia de mai târziu a copilului şi a adultului de mâine. De aceea, noi, părinţii, joacăm un rol însemnat în educaţia lui, ca mamă, avem menirea să-l creaştem în învăţătura lui Hristos Domnul, iar, ca tată, în cuminţenie şi ascultare. Părinţii trebuie să-i fie copilului  lor educatori întru virtute, după învăţătura Sfântului Grigorie Teologul, căci “virtutea copiilor e slava părinţilor”. El spune că blândeţea părinţilor îi ţine întotdeauna în frâu pe copiii cei neascultători.

Sfinţii Trei Ierarhi insistă şi asupra importanţei pe care o au bândeţea, iertarea şi în ţelegerea în procesul educativ al copilului. Părinţii, după Sfântul Ioan Gura de Aur, trebuie să fie foarte atenţi la manifestările copiilor, să nu-i neglijeze, să-i ocrotească de toate patimile care le întunecă mintea, permanent întărindu-i în cele duhovniceşti, sufleteşti. Sfântul Apostol Pavel vorbind despre răsplata mamelor care dau copiilor o educaţie bună şi aleasă şi îi conduc spre virtute spune: “ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (I Timotei 2, 15). Dacă învăţăturile bune sunt întipărite încă de la început, încă din copilărie, cu greu pot fi şterse, deoarece ele se întăresc, se întipăresc cu timpul în suflete sensibile  ale copiilor.

În mâinile voastre, dragi părinţi,  stau formarea şi dezvoltarea caracterului copiilor, chiar şi Sfântul Ioan Gură de Aur  vine în ajutorul acestei afirmaţii spunând „Ca nişte sculptori să depuneţi toată strădania, aşa încât să faceţi din copiii voştri minunate statui care să se asemene lui Dumnezeu. Vor deveni astfel, dacă scoateţi din ele orice lucru de prisos, dacă adăugaţi ceea ce trebuie, şi în fiecare zi le inspectaţi ca să vedeţi ce efect firesc au, ca să îl şergeţi…”3. Toate manifestările rele ale copiilor în zilele noastre se datorează educaţiei greşite şi neglijării cultivării lor sufleteşti.

Cu toţii ştim cât de important este să fim atenţi la comportamentul nostru ca părinte, căci acest comportament se oglindeşte în cel al copiilor noştri, care nu fac altceva decât să ne imite. Şi de aceea să fim cu băgare de seamă, dragi părinţi, la exemplul pe care îl dăm copiilor. Însuşi Sfântul Vasile cel Mare i-a urmat întru totul tatălui său, spune Stelianos Papadopoulos: “ Şcoală a purtării şi a virtuţii a fost tânărului elev, însuşi tatăl său, căruia repede a prins a urma. S-ar putea spune că întâia dovadă a înţelepciunii şi a virtuţii lui Vasile constă în încercarea lui de a urma tatălui său.”4

Să luăm aminte la aceste sfaturi duhovniceşti ale Sfinţilor Trei Ierarhi, care, cu toate că au fost aşternute în scris cu multe secole în urmă, ele ne sunt de folos şi acum în zilele noastre cele tulburi. Ele cu adevărat ne învaţă cum trebuie să ne creştem copiii pentru Dumnezeu.

Bibliografie
1. Ieromonah Teofan Mada, Omul şi educaţia în opera Sfântului Vasile cel Mare, Ed. Vremii, Cluj-Napoca, 2009, p.9
2. Arhimandrit Antonie I. Stylianakis, Principiile psihopedagogice ale Sfinţilor Trei Ierarhi pot fi aplicate şi în zilele noastre, Ed. Egumeniţa, 2012, p.16-17
3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Ed. IBMBOR, Bucureşti, p.271
4. Stelianos Papadopoulos, Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, Ed. Bizantină, 2003, p.20

Copilul , Mama și Doctorul Vindecător

 ntr-o zi, un băiețel de cinci ani a intrat în fugă într-o farmacie și i-a spus farmacistului:
    „Domnule, ia toți banii pe care îi am. Te rog, dă-mi o minune.”

   Farmacista, surprinsă, l-a întrebat ce minune vrea și pentru ce.

Micuțul a raspuns:
    - Doctorul a spus ca mama are nevoie de o minune pentru a se vindeca.

   Iată toți banii pe care i-am economisit pentru a cumpăra o bicicletă, dar mai mult îmi iubesc mama și vreau să fie sănătoasă.
Vă rog să mă ajutați. Sunt suficienți acești bani?

   Farmacistul, foarte emoționat, a răspuns că nu are acea „minune” de medicament.

Apoi a adăugat că numai Iisus, Fiul lui Dumnezeu, are acel remediu special și l-a invitat să meargă la biserică să-l ceară.

    Băiatul a alergat ca fulgerul spre biserică. A ajuns în fața crucii lângă altar și în grabă și strigând a spus:

   - Iisuse, dă-mi o minune!

   Știu că ești pe Cruce, că Te doare și poate că nu ai timp pentru mine, dar omul de la farmacie mi-a spus că ai miracolul să-mi vindeci
    mama.

    Iată toți banii pe care i-am economisit pentru o bicicletă.
   
   Îți dau totul, dar te rog ajută-mă !

   Din nefericire, Iisus nu a răspuns niciun cuvânt, așa că băiatul a strigat:

    -Iisus! Dacă nu mă ajuți, te pârăsc pe tine la Mama ta și îi voi spune că nu vrei să mă ajuți.

   Haide Iisuse, te rog, știu că și tu o iubești pe mama ta așa cum o iubesc eu pe a mea, ajută-mă, dă-mi miracolul de care mama are nevoie !!

   Promit să mă întorc cât mai repede posibil să Te ajut să cobori de pe Cruce !

   Preotul, care auzise conversația băiatului, s-a apropiat și l-a invitat să vorbească cu glas scăzut cu Iisus.

   El a explicat că Hristos îl ascultă chiar dacă nu răspunde direct.
   
   Și băiatul a închis ochii și și-a pus mânuțele împreunate și, între lacrimi, cu glas scăzut, a repetat aceeași rugăminte lui Iisus.

   Atins de durerea copilului , Părintele l-a însoțit acasă.

   Pe porțiunea de stradă dinspre biserica de acolo, băiatul i-a explicat preotului cât de mult își iubește mama, i-a spus că ea este tot ce are și că i s-a spus că numai Iisus are minunea care o poate vindeca.

Ajuns acasă, băiatul a fugit în dormitorul mamei sale și a găsit patul gol.

    Cu neliniște a ieșit și a văzut-o plecând din bucătărie și băiatul îi spune mamei sale:

    -Mami, te-ai trezit !
      Ești bine ??!!
   
   Si mama a zis:
   -Da , fiul meu, Doctorul pe care l-ai chemat a venit sa ma viziteze si m-a vindecat, apropo, mi-a zis sa te salut si m-a rugat sa îți spun că și el iși iubește foarte mult mama !

    Preotul care a contemplat acea minune cu lacrimi în ochi i-a spus copilului:
   
   - Iisus Hristos , Doctorul Cel Bun , a răspuns la ceea ce ai cerut și a ajuns înaintea noastră.
Amintiți-vă că rugăciunea noastră este întotdeauna ascultată de Dumnezeu.

   Dumnezeu are încredere în tine.

„Când îți trimiți copiii la magazin, sau la școală, sau la armată, binecuvântează-i din pragul casei tale și spune": ,,Îi încredințez în grija Ta, Doamne!."

Sfântul Nicolae Velimirovici

Fericirea este o problemă de alegere

 Un bărbat de 92 de ani, care arăta destul de bine pentru vârsta lui, a venit astăzi la un azil de bătrâni. Soția lui, în vârstă de 80 de ani, a murit recent și el trebuie să-și părăsească locuința. După ce a așteptat câteva ore în sufrageria căminului de bătrâni, a fost informat că odaia lui este gata. Apoi a zâmbit politicos.
După aceea am mers încet spre lift în timp ce el se sprijinea de baston și i-am descris camera mică și problema cu cearșaful de in care atârna în fereastră ca o perdea.
„Îmi place”, a spus el ca un copil de 8 ani care tocmai a primit cadou un cățeluș.
„Domnule, încă nu v-ați văzut camera. — Vom fi acolo în curând, am spus.
„Nu contează”, a răspuns el. „Fericirea este ceva ce am ales dinainte. » „Dacă îmi place sau nu camera, nu depinde de modul în care este decorată sau mobilată, ci mai degrabă de modul în care aleg să o privesc. » „Am decis deja în mintea mea că o iubesc”. » „Este o decizie pe care o iau în fiecare dimineață când mă trezesc. » „Pot alege să-mi petrec toată ziua întinsă în pat și numărând toate problemele pe care le am cu membrele care nu mai funcționează foarte bine sau mă pot ridica și să mulțumesc lui Dumnezeu că membrele mele încă funcționează corect. » „Fiecare zi este un dar și atâta timp cât îmi voi deschide ochii, mă voi concentra asupra noii zile și mă voi gândi la toate binecuvântările pe care le-am primit de la Dumnezeu în viața mea. » „Bătrânețea este ca un cont bancar. » „Puteți retrage mai târziu ceea ce ați salvat în timpul vieții. »
Sfatul meu este să păstrați cât mai multe din mulțumirile voastre către Dumnezeu în contul vostru ceresc. Vă mulțumesc că mi-ați completat contul pe care îl voi umple în continuare.
Amintește-ți aceste sfaturi simple pentru fericirea ta:
Eliberează-ți inima de ură. Eliberează-ți mintea de stres , de griji.
Dăruiește cât poți mai mult altora. Așteptați-vă să primiți cât mai puțin de la alții.

La 14 februarie în Biserica Ortodoxă nu este pomenit nici un sfânt Valentin.

 Conform Sinaxarului, Biserica cinsteşte trei mucenici cu acest nume: Sf. Valentin care a suferit mucenicie pentru credinţă în anul 228 (7 mai), Episcopul Valentin din părţile Italiei, ucis pentru credinţă în anul 273 (12 august) şi Presbiterul Valentin de la Roma, ce a primit moartea mucenicească pentru propovăduire în anul 269 (19 iulie).

Anul morţii sfântului mucenic Valentin de la Roma coincide totuşi cu anul din relatările de pe internet, însă nu despre el se vorbeşte în aceste povestiri romantice!

Sfântul Valentin a fost adus în faţa împăratului şi întrebat ce crede despre Zeus şi Mercurie: «Nimic altceva, în afară de faptul că au fost nişte biete fiinţe care şi-au petrecut viaţa în nişte nimicuri, în plăceri şi defătări», a răspuns acesta. A relatat apoi despre adevăratul Dumnezeu şi a chemat la căinţă pentru mântuirea sufletului.

Împăratul a pus pe Austeriu, unul din apropiaţii săi, să-l aducă pe Valentin la credinţa în zei. Intrând în casa lui Austeriu, sfântul se ruga lui Hristos. Austeriu a auzit cum L-a numit pe Hristos Lumina Adevărului şi a spus:

«Dacă Hristos îl luminează pe fiecare, atunci vom verifica ceea ce spui. Eu am o fiică, care a orbit la vârsta de doi ani. Dacă tu în numele lui Hristos îi vei reda vederea, voi face tot ce-mi vei porunci».

Sfântul a căzut de acord, copila a fost adusă, iar după rugăciunea sa, fata şi-a recăpătat vederea. Austeriu şi toţi ai casei lui au crezut în Hristos şi au primt Taina Botezului.

Auzind despre acest miracol, în casa lui Austeriu au venit şi alţii, care au primit şi ei dreapta credinţă. La ordinul împăratului, sfântul şi cei convertiţi au fost aruncaţi în temniţă, bătuți şi decapitați.

Nu există nici cununii în taină, nici scrisorele de dragoste. Nici chiar istoria cu fiica gardianului cea tămăduită, de care era îndrăgostit preotul, nu-şi găseşte vreo adeverire. Se adevereşte însă proverbul care spune că porcul oriunde îşi va găsi murdăria sa.

14 februarie e o sărbătoare care nu poate fi numită creştină, căci vine în contradicţie cu a şaptea poruncă – Să nu fii desfrânat! Dragostea în accepțiunea contemporană constă în priviri şi cuvinte desfrânate, iar uneori şi mai grav...

Ziua îndrăgostiţilor e de fapt o înlocuire a tradiţiilor existente cu altele străine, distrugătoare. Este inacceptabilă propaganda desfrâului, distrugerea moralității şi pervertirea sufletelor tinere sub egida unei pseudo-iubiri.

Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
(1 Cor. 6, 9-10).

Maica Domnului ai grija de noi!

 Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Rugăciune către Maica Domnului, pentru cei care nu pot învăța (la Icoana "Sporirea Minţii")

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele dinainte de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici! Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa preacinstitei tale icoane!

Înduplecă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai-marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor – dreptate şi ne-căutare la faţa omului, păstorilor – înţelepciune duhovnicească, râvnă şi bună-paza sufletelor noastre, învăţătorilor – smerită înţelepciune, fiilor – ascultare, şi nouă, tuturor, duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului.

Şi acum, Maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legătură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i către frica de Dumnezeu, înfrânare şi hărnicie.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor care le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită decât serafimii.

Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre Cer, pentru ca prin ocrotirea şi ajutorul Tău laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-I aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorului tuturor, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Cum să luptăm cu gândurile păcătoase?

 

Gândurile păcătoase sunt cugetări care se împotrivesc voii Lui Dumnezeu și acționează în spațiul gândirii omului, fie din voia sa, fie fără voia sa. Mintea omului se află într-o continuă mișcare. Fie produce singură diverse gânduri, fie alți factori externi o bombardează cu o sumedenie de gânduri, care se perindă pe ecranul nostru intelectual.

– De unde provin aceste gânduri?

Unele izvorăsc din inima împătimită a omului, iar altele sunt provocate de către diavol. Însuși Hristos ne învață că «din inimă ies gândurile rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule» (Mat.15, 19)

Patimile omului produc și se hrănesc cu gânduri păcătoase. Din cauza urii nemăsurate pentru om, demonii încearcă cu orice chip să-l împiedice pe acesta să pășească pe drumul mântuirii. Lucrarea lor constă în însămânțarea gândurilor păcătoase, rele, rușinoase, viclene și hulitoare în mintea omului.

Desigur, există și gânduri bune, dumnezeiești, care provin de la Însuși Dumnezeu sau de la sfinți, gânduri care îl îndeamnă pe omul păcătos la pocăință, îl mângâie în încercări și îl luminează spre «descoperirea adâncului Dumnezeirii» (I Cor. 2, 10)

Propășirea spirituală a omului depinde de calitatea gândurilor sale. Așadar, trebuie să cultivăm gândurile curate, sfinte, dumnezeiești. Să transformăm mintea noastră într-o fabrică de gânduri bune, așa cum ne îndeamnă Gheronda Paisie.

– Cum putem discerne gândurile bune de cele păcătoase?

Numai prin trezvie putem să ne păstrăm mintea curată, să veghem la poarta sufletului nostru și să discernem gândurile care ne vin. Trezvia este înfrânarea, atenția pe care eu o impun minții mele. Poate fi dobândită prin invocarea preacinstitului și preadulcelui nume al Lui Iisus Hristos. Rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă» – cea mai puternică armă împotriva patimilor și demonilor – este cea care ajută mintea să controleze și să discearnă gândurile.

Gândurile sunt asemenea avioanelor care zboară în văzduh. Nu depinde de noi faptul că aceste avioane zboară continuu în văzduh. Suntem însă datori să nu le lăsăm să aterizeze pe pista sufletului nostru, să nu le îngăduim să pătrundă înlăuntrul nostru.

– Care este diferența dintre poftă și gânduri?

Pofta, dispoziția pe care o avem spre anumite lucruri sau stări, este o mișcare a inimii, pe când gândul se învârte în spațiul intelectului. Mai întâi poftim ceva în inima noastră, iar apoi această poftă se exprimă prin intermediul gândului… Așadar mai întâi apare pofta, care este rădăcina păcatului, iar apoi gândul. Tăindu-ne poftele păcătoase, nu facem altceva decât să ne eliberăm de sub stăpânirea gândurilor rele.

De aceea Domnul Hristos, atunci când avertizează că «oricine se uită cu poftă la o femeie a și comis adulter cu ea în inima lui» (Mat. 5, 28), urmărește tăierea poftei din rădăcină. Sfântul Grigorie Palama spune că mintea credinciosului care se roagă se curăță ușor de gânduri, însă inima omului, care este forța care produce gândurile, nu se poate curăți dacă nu se curățesc și celelalte forțe ale sufletului, adică pofta și mânia.

– Trebuie să ne spovedim toate gândurile?

Gândurile care intră zilnic în mintea noastră sunt de ordinul miilor. Cele mai multe dintre acestea sunt gânduri deșarte, necurate, păcătoase. Cel viclean știe foarte bine cum să-și facă treaba, împrăștiind tot felul de gânduri. Responsabilitatea noastră pentru acestea începe din momentul în care ne dăm consimțământul față de ele, adică atunci când le punem în aplicare. Fiecare om se va confrunta cu gândurile sale în funcție de starea duhovnicească în care se află. Mai exact, cei care au ajuns pe o înaltă treaptă duhovnicească, dobândind cunoașterea perfectă a propriilor lor gânduri, nu vor fi vătămați de contactul cu acestea. Pentru un novice în cele duhovnicești, însă, consimțământul față de un gând păcătos poate deveni extrem de vătămător.

Cel care se nevoiește din punct de vedere spiritual va căuta să-și spovedească gândurile care nu-i dau pace, cele pe care singur nu le poate îndepărta din mintea sa. Nu putem să ne spovedim absolut toate gândurile, fiindcă acest lucru denotă că suntem bolnavi psihologic. Mulți merg la spovedanie cu un caiet în care și-au notat mii de gânduri care le trec zilnic prin minte. Acest lucru nu este corect, fiindcă, pe de o parte, îl obosesc pe duhovnic, iar, pe de altă parte, nu le este de folos nici penitenților. Așadar o astfel de practică nu reprezintă rodul trezviei și propășirii spirituale, ci, mai degrabă, denotă o stare bolnăvicioasă.

– Putem să ne împărtășim dacă, exact în momentul în care ne apropiem de Sfântul Potir, ne-a dat târcoale un gând păcătos?

Desigur că putem. Ce spune Sfântul Ioan Damaschin în rugăciunea de dinainte de Sfânta Împărtășanie? «Înaintea ușilor casei Tale stau și de gândurile cele rele nu mă depărtez». Sfinții Părinți ne avertizează că războiul gândurilor este foarte greu. În cazul de mai sus, trebuie să tratăm gândul respectiv cu un dispreț imediat, fiindcă este provocat intenționat de către vrăjmaș, cu scopul de a ne împiedica să ne împărtășim. Nu ne vom împărtăși numai dacă ne-a atacat vreun gând care are legătură cu un păcat de moarte, pe care nu l-am spovedit, deși cred că astfel de gânduri nu ne vor lupta abia în acel moment, ci ne vor mustra conștiința cu mult înainte de aceasta.

– Există gânduri deosebit de vătămătoare care ne pot provoca moartea spirituală?

Da, gândul deznădejdii și al disperării. Sfinții Părinți spun că aceste gânduri sunt atât de vătămătoare, de parcă îi taie capul celui care se nevoiește, astfel încât nu mai poate face nimic, nici să se împotrivească, nici să se lupte cu ele. Credinciosul nu trebuie să uite niciodată că Dumnezeu îl iubește oricât de păcătos ar fi. De asemenea, nu trebuie să-și piardă niciodată speranța, ci să aibă mereu în minte faptul că se poate pocăi în orice clipă și de orice păcat.

Hristos nu a venit să judece lumea, ci să o mântuiască. Să nu uităm că l-a mântuit până și pe tâlharul care era răstignit dimpreună cu El pe cruce, tocmai pentru că s-a pocăit în ultima clipă a vieții lui.

– În cadrul căsniciei, bărbatul și femeia trebuie să-și spovedească gândurile unul altuia?

Cred că nu. Mai bine să-și mărturisească gândurile în fața unui duhovnic comun. Trebuie să știți că diavolul, din momentul în care doi tineri se unesc în taina Cununiei, caută cu orice preț să-i despartă. Așadar există un război nevăzut, pe care, din păcate, cele mai multe cupluri nu-l conștientizează. La început, toate sunt bune și frumoase în căsnicie, există iubire din belșug, însă, mai apoi, încep să apară neînțelegeri, certuri, care, în timp, duc la slăbirea iubirii. La un moment dat, cei doi ajung în punctul de a-și spune unul altuia: «nu-mi mai placi» sau, mai grav, «nu te mai iubesc». Toate acestea țin de acest război nevăzut.

Oare ce s-a întâmplat după zece ani de căsnicie de nu se mai iubesc? De aceea, atunci când încep să apară diverse probleme, este indicat ca cei doi soți să-și spovedească gândurile unui duhovnic comun, care, luminat fiind de Duhul Sfânt, îi va îndruma pe calea cea dreaptă. Cu rugăciunile și dezlegările sale, acesta va reuși să îndepărteze de la ei forța celui viclean care încearcă să-i despartă. Nu zic că cei doi soți nu trebuie să discute între ei, ferească Dumnezeu. Desigur că trebuie să vorbească între ei, tocmai pentru a păstra unitatea și iubirea care-i leagă. Însă să nu-și spovedească unul altuia gândurile păcătoase pe care i le provoacă diavolul.

– Cum să ne luptăm cu gândurile?

Să folosim cele două arme duhovnicești: trezvia și rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă». Sfântul Ioan Sinaitul ne îndeamnă în Scara sa «să-i biciuim pe vrăjmași cu numele lui Iisus». Vrăjmașii sunt patimile noastre, gândurile păcătoase, demonii. Nu există o armă mai eficientă în lupta cu gândurile decât Rugăciunea lui Iisus rostită cu inimă zdrobită și îndurerată.

Dacă vedem că gândurile rele insistă și nu ne lasă în pace, în ciuda rugăciunii și efortului nostru de a le alunga, atunci trebuie neapărat să le spovedim. Spovedania este, dacă vreți, și un mod de a ne smeri și știm că «Dumnezeu celor smeriți le dă har» (Iacov 4, 6). Rușinea – pe care eventual o vom simți în fața duhovnicului în momentul în care ne vom spovedi gândurile păcătoase – ne va îndreptăți în fața lui Dumnezeu. Iar Domnul ne va elibera de sub stăpânirea patimilor provocate de gândurile păcătoase.

De asemenea, este foarte bine să cultivăm gânduri bune și să disprețuim gândurile rele. Desigur, acest lucru necesită multă nevoință și osârdie. Disprețul pe care îl vom arăta față de gândurile păcătoase cultivate de diavol îl va face pe acesta din urmă să crape de ciudă, să se îndepărteze de la noi, fiindcă este arogant și îi place să fie în centrul atenției; nu suportă să fie disprețuit.

Deci bine ar fi să cultivăm numai gândurile bune, fiindcă acesta este modul cel mai «nesângeros», așa cum spune și sfântul Porfirie Kavsokalivitul. Să cerem permanent pacea și iubirea lui Hristos, încercând să alungăm din sufletele noastre tot ce e rău – adică patimile și gândurile păcătoase. Să ne îndreptăm toată atenția și întreaga noastră ființă spre Hristos, implorând mila Sa cea bogată. Și astfel, încet – încet, fără să ne dăm seama, vom păși pe drumul sfințeniei, ne vom dezbrăca de omul vechi, eliberându-ne de poftele și gândurile cele rele, și ne vom îmbrăca în omul cel nou, «făcut după chipul lui Dumnezeu» (Efes. 4, 24).

Părintele Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatoped

FĂRĂ DRAGOSTE.....

▪OBLIGATIA FARA DRAGOSTE, il face pe om sa se enerveze cu usurinta.
▪RESPONSABILITATEA FARA DRAGOSTE, il face pe om, GROSOLAN.
▪DREPTATEA, FARA DRAGOSTE, il face pe om sa fie CRUD.
▪ADEVARUL, FARA DRAGOSTE, il face pe om sa caute "nod in papura".
▪EDUCATIA, FARA DRAGOSTE, il face pe om sa fie  FATARNIC.
▪INTELIGENTA, FARA DRAGOSTE, il face pe om sa fie VICLEAN.
▪AMABILITATEA, FARA DRAGOSTE, il face pe om sa fie PREFACUT.
▪COMPETENTA, FARA DRAGOSTE, il face pe om sa devina INDARATNIC.
▪CINSTEA, FARA DRAGOSTE, il face pe om sa ajunga INGAMFAT.
▪PUTEREA, FARA DRAGOSTE, il face pe om sa fie un CRUD TIRAN.
▪BOGATIA, FARA DRAGOSTE, il face pe om sa devina FOARTE LACOM.
▪CREDINTA, FARA DRAGOSTE, il face pe om sa fie FANATIC.
 Sunt trei virtuti care aduc intotdeauna LUMINA LUI HRISTOS IN SUFLETUL SI IN INIMA TA:
1. Sa nu vezi raul la niciun om;
2. Sa faci bine celor ce-ti fac rau;
3. Sa rabzi fara tulburare tot ce ti se intampla.

SFÂNTUL IOAN IACOB HOZEVITUL

Ai grija sa nu devii monstrul

 

Ai grija sa nu devii monstrul pe care il vanezi, spunea Nietzche. dar dintr-un anumit punct de vedere suntem monstrul pe care il vanam. Adica nu suntem prea diferiti de lucrurile care nedisplac cel mai mult in viata. Pentru a ne schimba relatia cu acel " monstru" cu situatiile neplacute, nedorite in viata si cu trasaturile interioare indezirabile, este necesar sa facem schimbari interioare. Cheia magiei este arta si stiinta transformarii noastre interioare astfel incat sa ajungem la o aliniere din ce in ce mai buna cu Sinele nostru Superior.

Ignorarea Sinelui nostru superior este esecul cel mai des intalnit. Cuiva i-ar placea sa fie pictor si isi consuma toata viata si energia sa fie pictor, sau altcineva este pictor, dar nu intelege acest lucru si nu isi da seama de dificultatile drumului de a fi pictor. De aici si dorinta de a fi altceva decat ceea ce esti cu adevarat.

Fiecare om are un curs al sau, care depinde in mare parte de sine si in parte de mediul care este natural si necesar pentru fiecare. Cel care este scos de pe drumul lui fortat, fie ca nu se intelege pe sine, fie ca mediul exterior este in opozitie, ajunge in conflict cu Universul, toate nu ii merg bine, adica sufera.

Un om a carei vointa constienta este aliniata cu Sinele Sau Superior, este sprijinit de ordinea Divina, si asta nu inseamna un drum usor.

Ideea ca gandul creeaza realitatea este adevarata, dar nu toate rezultatele care au loc in viata noastra se datoreaza in exclusivitate gandurilor noastre individuale.

De exemplu sute de oameni pot muri in dezastre naturale, cutremure, inundatii, si asta nu inseamna ca toti acei oameni erau prinsi in aceeasi mentalitate. Sigur erau cativa dintre ei care aveau ganduri fericite cand au murit.