Homeopatie - Medicina alternativa
Cand medicina clasica nu mai ofera
solutii homeopatia poate ajuta la rezolvarea problemelor. In timp ce
medicina clasica isi indreapta atentia catre efectul bolilor folosind
tratamente bazate pe medicamente care, vrem sau nu, au efecte
negative, dar care tot efecte sunt desi producatorii vor sa le
micsoreze importanta.
Homeopatia trateaza cauza care a
determinat boala tinand cont atat de aspectele fizice cat si cele
emotionale si mentale. Remediile homeopate actioneaza bland
restabilind forta vitala, forta care sustine viata tuturor
vietuitoarelor de pe pamant.
Va invit sa descoperiti o scurta
prezentare a Homeopatiei
In 1790, dodorul german Samuel
Hahnemann (1755-1843), dezamagit de metodele medicale din vremea sa,
pubescens”, o planta de origine sud-americana recent intrcdusa
in medicine ca remediu impotriva "frigurilor intermitente"
si a malariei. Hahnemann era sceptic in privinta folosirii acestei
plante si s-a hotarat sa-i testeze eficienta, fiind perfect sanatos.
A descoperit ca Cinchona pubescens provoca simptome identice cu cele
ale malariei si ale febrei intermitente: frisoane, migrena si
slabiciune la nivelul membrelor. Asemenea tuturor medicilor din
vremea sa, Hahnemann studiase principiul similaritatii, formulat in
secolul V i.Hr. de medicul grec Hipocrate (c. 460-377/359 i.Hr.),
testul efectuat demonstrandu-i principiul antic al similarului care
vindeca similarul.
si-a inchis cabinetul dupa 11 ani de practice si a inceput sa
cerceteze si sa traduca o gama variate de lucrari. Printre ele se
afla si tratatul unui medic scotian, William Cullen, despre “Cinchona
Hahnemann si-a petrecut urmatorii
treizeci de ani din viata aplicand, perfectionand si analizand
aceasta teorie, convins fiind ca prin studierea efectelor fizice si
psihice pe care o substanta le exercita asupra unei persoane
sanatoase va descoperi capacitatile sale curative.
Descoperirea dilutiilor
Dupa treisprezece ani de cercetari
asupra unor substante toxice si netoxice, Hahnemann a facut un pas
inainte in dezvoltarea homeopatiei. Stiind ca, in urma diluarii,
substantele isi diminueaza efectul toxic, a inceput sa faca
experimente cu plante otravitoare cunoscute, diluandu-le pana cand
isi pierdeau caracterul nociv, testandu-le apoi pe subiecti de toate
varstele si din toate mediile. A descoperit ca substantele diluate in
mai multe reprize si apoi amestecate bine intre ele aveau o
capacitate mai mare de vindecare decat cele mai putin diluate si,
prin urmare, mai putin agitate. Aceste teste au stat la baza lucrarii
sale Homepathic Materia Medica, o lista cuprinzatoare de simptome si
remedii. EI a numit noua medicina “horneopatie" (in greaca
antica homoios - asemanator si pathos – suferinta).
De asemenea a scris si prima editie a
lucrarii The Organon of Medicine, care descria teoria sa si filosofia
homeopatiei.
Hahnemann a murit in 1843, dar munca sa
a fost continuata de alti specialisti, unul dintre cei mai importanti
fiind doctorul american James Tyler Kent, autor al lucrarii Repertory
to the Homeopathic Materia Medica, in care descrie mii de afectiuni,
vindecarea si agravarea lor, ghid care a fost dezvoltat de-a lungul
timpului de specialisti in homeopatie.
Principiul similaritatii
Expresia latineasca similia similibus
curantur (similarul trateaza similarul) a fost adoptata de Hahnemann
si descrie cea mai importanta descoperire a sa. Aceasta teorie,
concretizata in principiul similaritatii, sustine faptul ca orice
substanta care provoaca anumite simptome daca este administrate unei
persoane sanatoase poate ajuta la vindecarea suferinzilor care
prezinta simptome asemanatoare.
Originea principiului
Hahnemann a descoperit acest principiu
in timp ce studia lucrarile marelui medic grec Hipocrate. Nascut in
jurul anului 460 i.Hr., pe insula Kos din Grecia, Hipocrate este
considerat parintele medicinei, practicile sale medicale bazandu-se
pe observarea si pe studierea corpului omenesc. El era de parere ca
trupul trebuie tratat ca un intreg recomandand o dieta si un stil de
viata sanatoase. In urma studiilor si a practicarii medicinei,
Hipocrate a observat ca unii indivizi fac fata mai usor bolilor decat
altii. Expresia sa a ramas celebra: “Ceea ce provoaca o boala o
poate si vindeca."
Discipolii lui Hipocrate
Conceptul a fost dezvoltat de doctorul
Paracelsus (1493-1541), care spunea: ,,Si astfel se imbina anatomia
plantelor cu cea a bolilor. Aceasta asemanare va da posibilitatea sa
intelegeti modul in care veti obtine vindecarea."
Doua sute de ani mai tarziu, medicul
german Georg Ernst Stahl (1660-1734) a folosit acelasi principiu in
tratarea bolilor. EI scria: "Sunt convins ca bolile cedeaza in
fata substantelor care au produs suferinte similare. Asa am reusit sa
tratez predispozitia la arsuri stomacale prin administrarea unor doze
foarte mici de acid sulfuric, dupa folosirea prealabila si fara
rezultat a unei game largi de prafuri absorbante." Acest
principiu este utilizat si astazi in medicina conventionala: de
exemplu, copiilor hiperactivi li se administreaza Ritalin, desi
acesta este el insusi un stimulent. Radiatiile pot duce la aparitia
cancerului, insa tot ele sunt folosite la tratarea lui.
Din pacate insa, inca nu este cunoscut
mecanismul pe baza caruia functioneaza acest principiu. In timp,
stiinta ar putea elucida misterul; pana atunci, milioane de oameni
din intreaqa lume atesta eficienta homeopatiei.
Forta vitala
In timp ce folosea homeopatia in
tratarea pacientilor sai, doctorul Hahnemann a observat ca bolnavii
isi recapatau vitalitatea si forta interioara, la niveluri pe care nu
le avusesera anterior. Persoane care nu se mai simtisera bine de ani
de zile se simteau acum, dupa tratament, mai bine ca niciodata.
Atunci, Hahnemann si-a dat seama ca putea vindeca nu numai boala ca
atare, ci si o latura esentiala a fiecaruia dintre noi, si anume
"dinamismul vital" al oricarui individ.
In lucrarea sa, The Organon, a sugerat
ca aceasta prezenta vie controleaza aspectele fizice, emotionale si
mentale caracteristice bolii sau starii de bine si ca se afla in
stransa legatura cu spiritul. Aceasta prezenta a fost numita “forta
vitala", ea fiind forta care face diferenta intre materia vie si
cea rnoarta.
Un echilibru perfect
Hahnemann a observat ca torta vitala,
un fel de mecanism al echilibrului, putea fi slabita prin folosirea
unor doze mari de medicamente si ca poate fi influentata de ganduri
negative si emotii, sanatatea. starea de bine si viata fiind astfel
afectate. Medicul era convins ca prin administrarea unei anumite
substante diluate, aflata in perfecta armonie cu forta vitala, va
restabili echilibrul acesteia.
Asadar, forta vitala este prezenta vie
sau mecanismul de echilibru al unei persoane si poate fi recunoscuta
prin simptomele pe care le rnanifesta. Ele pot fi de natura fizica,
devenind patologice daca nu sunt tratate, sau emotionala, care ar
putea dezechilibra starea de sanatate si de bine a individului.
Pentru a studia efectele unei substante
el a lucrat cu persoane sanatoase care, in acel moment, prezentau
simptomele fizice, emotionale si mentale caracteristice substantei in
cauza. Si-a notat toate observatiile, impartasindu-le colegilor sai
horneopati. Multe asemenea substante au fost testate pe el insusi,
sau pe familia lui si ca nu de putine ori, rezultatele au fost
promitatoare.
Mentinerea armoniei
Hahnemann credea ca forta vitala ar
trebui sa fie mereu in armonie cu mediul si sa ramana stabila si
echilibrata in timpul crizelor si al provocarilor. In cazul
socurilor, traumelor sau ranilor suferite, la un moment dat, de o
persoana, forta vitala face tot ceea ce este necesar pentru a
compensa acea stare care ar putea epuiza energia individului; de
exemplu, cand o persoana are un soc energia centrala se canalizeaza
spre protejarea inimii si a organelor vitale. Fluxul sanguin, energia
si chiar starea de constienta vor fi incetinite astfel incat viata sa
poata fi mentinuta si metabolismul stabilizat. Dupa
atenuarea
socului, corpul se autoregleaza prin accelerarea circulatiei sanguine
la nivelul tesuturilor si prin revigorarea starii de constienta. De
fiecare data cand o persoana sufera un soc, nervii sunt amortiti, iar
activitatea lor micsorata. In cazul unui soc foarte puternic, acesta
ar putea distruge sistemul nervos, energia nemaiajungand la anumite
organe vitale, simturile devenind aproape nefunctionale.
Reactiile de raspuns
Hahnemann a descoperit multe substante
care pot induce stari de soc organismului, omagul fiind una dintre
ele. Planta neprelucrata este toxica, dar in dilutie - numita in
homeopatie potentator" - are capacitatea de a diminua simptomele
socului Dupa cateva secunde de la administrarea remediului,
circulatia sanguina se restabileste, iar semnele de dezechilibru
se reduc.
Intelegerea modului in care forta
vitala se apara prin ea insasi de soc, traume, rani autocornpensand
efectele nocive ale acestora si asemanarea simptomelor cu cele
provocate de substante specifice - remedii - constituie baza
medicinei homeopatice. Ea poate elimina stresul provocat de socul si
simptomele compensatorii, vindecand totodata si bolile cronice. In
acest din urrna caz tratamentul fiind pe termen lung.
Doza infinitezimala
Studiind efectele substantelor diluate,
Hahnemann a inteles ca doza minima stimuleaza cel mai bine forta
vitala a pacientului. Cand descoperea remediul potrivit simptomelor,
il prescria bolnavului in cantitati mici; astfel, forta vitala este
stimulata sa se autoechilibreze, in asa fel incat sa elimine efectele
simptomelor. Pentru directionarea fortei vitale catre vindecare era
necesara o cantitate foarte mica de medicament. Daca doza de remediu
data era prea mare, torta vitala nu mai era stimulata sa lupte pentru
restabilirea echilibrului, devenind strict dependenta de
administrarea rnedicatiei respective, iar organismul in loc sa se
revigoreze devenea si mai slabit.
Un principiu important al homeopatiei
este administrarea unei doze mici (infinitesimale), care sa stimuleze
forta vitala sa reactioneze, in caz contrar aceasta riscand sa fie
zdrobita de medicamente.
Diferentierea simptomelor
Tinand cont ca homeopatia este o
medicina holista, prescrierea unui tratament presupune si evaluarea
simptomelor fizice, emotionale si psihologice. Hahnemann a descoperit
ca nu exista o schema terapeutica unica pentru o anume maladie,
intrucat aceeasi atectiune se manifesta diferit de la un pacient la
altul, necesitand medicatii individualizate. Pentru a recomanda
bolnavului cel mai eficient remediu, homeopatul trebuie sa analizeze
cu atentie fiecare aspect al comportamentelor sale mentale si
al
reactiilor emotionale.
Analiza unei game variate de
simptome
In homeopatie, simptomele au o
acceptiune mai larga decat in medicina traditionala. Astfel, orice
modificare aparuta si observata de-a lungul bolii constituie un
simptom. In cadrul lor sunt incluse durerea, schimbarile de natura
fizica, reactiile neobisnuite la caldura sau frig, starea mentala si
emotionala a pacientului. Concentrandu-se asupra istoricului medical
al bolnavului, homeopatul il va determina prin intrebari simple,
deschise, sa ofere o descriere amanuntita a starii sale de sanatate.
In vederea obtinerii unei imagini clare a simptomatologiei
afectiunii.
Simptomele generale si particulare
Specialistii fac diferenta intre
simptomele "generale" si cele particulare". Un simptom
particular este deseori asociat unei anumite parti a corpului, de
exemplu, picioarele reci. Simptomele generale sunt cele resimtite la
nivelul intregului organism, cum ar fi oboseala si starea de
nervozitate. Din aceeasi categorie fac parte starile mentale si
reactiile emotionale. Un simptom general dezvaluie modalitatea in
care corpul incearca sa vindece boala, asa incat homeopatii
considera ca sunt cele mai utile in alegerea remediului potrivit.
Stabilirea diagnosticului
In cabinetul unui homeopat veti fi
intrebati cand s-a manifestat pentru prima data boala, cat de repede
au evoluat simptornele, care este caracterul lor (de exemplu, daca o
durere este acuta sau surda), localizarea acestora si orice factori
care agraveaza sau atenueaza fiecare simptom. Cu cat influenta
respectivilor factori este mai puternica, cu atat acestia au o
importanta mai mare in alegerea tratamentului adecvat. De asemenea,
specialistul va va pune intrebari cu privire la simptomele
generale, cum ar fi nivelurile de energie, sensibilitatea la
temperatura, modificarile in ceea ce priveste pofta de rnancare setea
si conditiile care va afecteaza somnul. Cand va prescrieti singuri un
tratament homeopatic, nu uitati sa urmariti aceste principii
descriptive si sa va analizati cu cea mai mare acuratete simptomele.
In cazul copiilor sau al persoanelor
foarte bolnave, obtinerea unei istorii detaliate a simptomelor se
poate dovedi extrem de dificila. In aceste cazuri, puterea dvs. de
observatie este deosebit de importanta.
Agravarea homeopatica
Dupa
administrarea unui remediu, unele persoane se confrunta cu ceea ce se
numeste agravare homeopatica. Aceasta se poate manifesta in plan
fizic, pacientul experimentand simptome care indica faptul ca
organismul elimina toxine, cum ar fi dureri de cap, gripa, raceala,
secretii si diaree, sau in plan emotional, caz in care bolnavul
devine deprimat. Agravarea este produsa de impactul temporar al
medicamentului asupra sistemului, impact mai puternic decal boala
naturala si care nu este altceva decat un semn ca remediul se
potriveste simptomelor pacientului, al carui corp raspunde astfel
pozitiv la tratament. In mod normal, agravarile sunt de scurta durata
si pot fi mai intense daca substanta prescrisa este mai puternica.
Aprecierea felului in care ele se manitesta este obligatia
specialistului, deoarece este important ca pacientul sa fie ferit de
reactii prea puternice; altfel spus, procesul de vindecare
trebuie sa fie bland si sa se desfasoare fara resimtirea unui
disconfort prea mare. Nu se recomanda autoprescrierea substantelor
puternic potentatoare.
Legile de vindecare ale lui Hering
Specialistii homeopati au descoperit
ca, in tratarea bolilor cronice, medicamentul corect tinde sa
amelioreze mai intai simptomele mentale si emotionale cele fizice
agravandu-se. Procesul de vindecare a fost observat pentru prima data
de Constantine Hering (1800-1880), un homeopat german care a emigrat
in Statele Unite in anii 1830. El a enuntat ceea ce astazi sunt
numite Legile de vindecare ale lui Hering. Cele trei principii de
baza sunt:
Vindecarea incepe din interiorul
corpului (induzand atat organele vitale, cat si starile emotionale
si mentale), deplasandu-se inspre exterior prin intermediul pielii.
In cele din urma, simptomele dispar.
Pe parcursul vindecarii,
simptomele apar si dispar In ordine inversa manifestarii lor
initiale.
Vindecarea se produce incepand cu
partile superioare ale corpului, urmate de cele inferioare.
Homeopatia si medicina conventionala
(clasica)
Remediile homeopate sunt considerate de
multi medici ca fiind sigure, intrucat nu contin substante active din
punct de vedere farmaceutic. In Franta, aproximativ 32 % din doctori
le folosesc, iar in Marea Britanie, 42% din ei isi indrurna pacientii
spre specialisti horneopati. Astfel, homeopatia poate fi folosita
impreuna cu medicina conventionala, insa trebuie precizat ca
autoadministrarea de tratamente este indicata doar in cazul bolilor
usoare si al acordarii primului ajutor; pentru afectiunile mai grave
trebuie consultat un medic homeopat.
Tratarea cauzelor principale ale
bolii
Homeopatia are succes total in tratarea
bolilor cronice. Medicina conventionala actioneaza asupra
simptomelor, insa rareori vizeaza si cauzele afectiunilor cronice,
cum ar fi eczemele si astmul. Fiind o terapie holista, homeopatia
urmareste restabilirea starii naturale de sanatate la nivelul
intregului organism si descoperirea unor posibile probleme ascunse,
de natura emotionala sau psihica, care pot genera un dezechilibru.
Tratamente simultane
Multi se tem ca remediile homeopate nu
pot actiona simultan cu cele conventionale. De fapt, putine sunt
cazurile in care administrarea unui remediu homeopatic paralel cu
anumite medicamente este contraindicata. Nu intrerupeti niciodata un
tratament alopat fara sfatul prealabil al doctorului. In unele
cazuri, puteti reduce dozajul medicamentelor in timpul terapiei
homeopate, insa numai sub supraveghere medicala.
Bolile infectioase si antibioticele
Desi, astazi multi folosesc homeopatia
pentru tratarea afectiunilor cronice, la inceputuri, remediile
acesteia au fost administrate cu succes in cazul bolilor infectioase,
precum holera si febra tifoida. Chiar daca este indicat ca de
asemenea maladii grave sa se ocupe medicii spedalisti, trebuie
remarcat ca homeopatia poate fi folosita cu succes in tratarea multor
tipuri de infectii,
Horneopatii sustin ca infectia este
produsa de microbi, pe fondul unui sistem imunitar slabit. Remediile
homeopate intaresc resursele interne ale organismului, care va putea,
astfel, face fata infectiei, reusind sa lupte eficient impotriva
agentilor patogeni si devenind mai rezistent la posibilele maladii
viitoare.
Antibioticele sunt extrem de eficiente
in distrugerea agentului bacterian infectios. Cu toate acestea, s-a
descoperit ca administrarea lor frecventa poate spori rezistenta
microbilor, astfel incat, in timp, unele dintre ele devin
ineficiente. Desi ne pot salva viata in cazul unor maladii grave,
puteti decide daca
sunt necesare in cazul unor infectii minore.
Predispozitia genetica
In timp ce trata bolile cronice, Samuel
Hahnerriann a descoperit ca existau persoane predispuse la stari de
slabiciune, care nu se puteau vindeca indiferent de conditiile lor de
viata sau de medicamentele administrate. Unii indivizi erau
susceptibili la dureri in piept, raceli, bronsita si pneumonie. Altii
erau sensibili la boli catarale sau probleme cutanate, precum negii
si alunitele.
Dupa 12 ani de studiu aprofundat,
Hahnemann a ajuns la concluzia ca, adesea, bolile infectioase
anterioare erau motivul pentru care oamenii nu se puteau insanatosi,
mai ales daca acestea fusesera
tratate cu medicamente puternice
care inabusisera maladia in corp. EI a descoperit ca aceste persoane
prezentau structuri specifice ale tendintei la boala, pe care le-a
denumit “miasme".
Tiparele pe care Hahnemann le-a
identificat erau direct legate de manifestarea anterioara la pacient
a scabiei, sifilisului sau gonoreei, deosebind astfel trei miasme. In
plus, a reusit sa recunoasca aceleasi tipare de boala sau miasme la
copii care nu suferisera de acea afectiune infectioasa, dar ai caror
parinti facusera boala.
Bolile ereditare
Hahnemann a reusit sa schiteze tiparele
geneticece ale bolii pe linie familiala, intorcandu-se la momentul
cand un membru al familiei suferise de acea maladie pentru prima data
si afland cum a fost ea tratata.
Cele trei miasme – psorica, sicotica
si sifilitica - alcatuiau tipare pe care Hahnemann a reusit sa le
identifice corect si sa le trateze. In anii urrnatori specialistii
homeopati au pus in evidenta si alte miasme.
Maladia si legatura genetica
Ulterior, homeopatii au descoperit ca
afectiunile cronice apareau ca urmare a predispozitiei genetice si
puteau fi tratate pe principiul "cui pe cui se scoate".
Hahnemann si discipolii sai au obtinut rezultate remarcabile cu
tratamentul lor, reusind sa vindece multe boli investigate dupa
principiile de baza ale homeopatiei.
Homeopatia este unica intre celelalte
tipuri de medicina datorita intelegerii principiilor de predispozitie
genetica. Una dintre cele mai mari realizari ale acestei practici
este capacitatea de a trata multe dintre
bolile mostenite din
generatie in generatie. Homeopatia ofera individului posibilitatea
de-a se elibera prin tratament de structurile fizice si emotionale
ale bolii si de-a se bucura de un mod de viata sanatos si natural.
Totul despre Homeopatie – Ambika
Wauters (Bucuresti, Nemira 2008)