lăsați ura invidia lăcomia și FRICA departe de voi !

 Dragilor am găsit corelația între ,,tatăl nostru" și vindecarea corpului fizic a corpului mental și al sufletului (care este etern și indistructibil) . Studiați tabelul pus cu luare aminte și practicați !

Cum să vă vindecați cu ,,Tatăl Nostru" . Spuneți rugăciunea ,,tatăl nostru " în stare relaxată cu voce tare, nu cu vocea mentalului, ori de câte ori puteți într-o zi. Având credință vă veți vindeca. Concentrați-vă pe fiecare cuvânt spus cu voce tare și simțiți-l !! Foarte important , lăsați ura invidia lăcomia și FRICA departe de voi !Edgar Cayce a încercat să explice logic și aproape științific ceea ce simțea cu inima... puterea rugăciunii de a atinge nu doar sufletul, ci și trupul. El a pus în tabele glande și corespondențe, pentru a arăta că rugăciunea lucrează și în plan fizic, nu doar spiritual. Ce gând frumos i-a venit! Eu cred că a fost o inspirație divină. Tabelele lui au încercat să traducă prin logică forța rugăciunii în trup. Știința îi spune relaxare profundă, activarea nervului vag, oxigenare mai bună. Credința îi spune deschiderea cerului în om. Amândouă descriu aceeași taină. Când spui rugăciunea Tatăl nostru cu credință, liniște și iubire, se petrece ceva real, respirația se adâncește, inima se dilată, mintea tace, iar sufletul simte că se deschid porți de lumină. De aceea percepi că ai mai mult aer , pentru că rugăciunea armonizează corpul, mintea și sufletul. Adevărul e simplu, rugăciunea spusă cu har nu doar vindecă, ci umple ființa de iubire dumnezeiască.

Atunci se liniștește și mintea, și sufletul, și viața ta. Adevărata pace nu vine din lume, ci din inima care iartă.

 „Omul nu-și găsește liniștea atâta timp cât ține în inimă răutate sau neiertare. Poți să te rogi mult, poți să faci metanii, poți să mergi la biserică, dar dacă nu ierți, inima ta rămâne închisă. Dumnezeu nu intră într-o inimă plină de ură. De aceea, primul pas spre pace este iertarea. Când ierți, se rupe un lanț care te ținea legat. Iertarea nu este slăbiciune, ci putere. Numai cel care are inimă mare poate ierta cu adevărat. Și când ierți, Dumnezeu îți dă o pace pe care lumea nu ți-o poate da. Sunt oameni care au suferit mult, au fost nedreptățiți, dar au ales să ierte. Și vezi pe chipul lor lumină, o pace dumnezeiască. Acolo lucrează harul. De multe ori ne rugăm să ne dea Dumnezeu liniște, dar nu vrem să renunțăm la mândrie, la judecată, la răutate. Nu se poate așa. Liniștea vine când lași totul în mâna lui Dumnezeu și spui din inimă: «Doamne, fie voia Ta». Atunci se liniștește și mintea, și sufletul, și viața ta. Adevărata pace nu vine din lume, ci din inima care iartă.”

Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu 9 Octombrie

 Sfântul Apostol Iacov era fiul lui Alfeu și fratele Sfântului Apostol Matei, vameșul și evanghelistul. El a mers la diferite neamuri și popoare ca să propovăduiască pe Hristos, să povățuiască și să-i aducă pe cei rătăciți la calea mântuirii.

Sfântul Apostol Iacov era fiul lui Alfeu și fratele lui Matei, vameșul și evanghelistul. Când Domnul nostru Iisus Hristos viețuia cu trupul pe pământ și alegea pentru vrednicia apostolească pe oamenii cei fără de răutate și drepți, ca să-i trimită la propovăduirea Evangheliei în toată lumea, atunci l-a ales pe acest Iacov și ca pe un vrednic l-a numărat în ceata apostolească. Iar Iacov a fost dintre cei doisprezece apostoli, însuși văzător și ucenic al lui Hristos, propovăduitor al Tainelor și următor pașilor Lui și împreună cu ceilalți Apostoli, primind Sfântul Duh care s-a pogorât asupra lor în limbi de foc, a mers la diferite neamuri și popoare ca să propovăduiască pe Hristos, să povățuiască și să-i aducă pe cei rătăciți la calea mântuirii.

Aprinzându-se cu râvna cea dumnezeiască, ca focul a ars spinii necredinței, a sfărâmat idolii și le-a risipit capiștile, a tămăduit multe boli și a gonit din oameni duhurile necurate și viclene și a adus Domnului nostru Iisus Hristos mulțime de popor, de la care și-a câștigat numele cel nou: sămânța dumnezeiască, căci semănând în inimile oamenilor cuvântul dumnezeiesc a sădit și a sporit dreapta credință; pentru aceasta s-a numit „sămânța dumnezeiască”. Și înconjurând multe țări, a semănat sămânța cea cerească și, adunând spicele mântuirii omenești, a sfârșit alergarea sa pe urma lui Hristos, pentru că s-a făcut următor al patimilor Lui, și fiind pironit pe cruce și-a dat sufletul său lui Dumnezeu. Și această „dumnezeiască sămânța” – adică Sfântul Iacov – a fost adunată cu roduri însutite în cereasca jitniță unde, săturându-se însuși de vederea feței lui Dumnezeu, și nouă ne mijlocește aceeași săturare cu rugăciunile sale.

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu

Troparul Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu

Glasul al 3-lea

Apostole Sfinte Iacov, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 6-lea

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mână dă-mi, de Dumnezeu văzătorule, ucenice al lui Hristos, Apostole Iacov, mie celui ce încep a lăuda cinstit praznicul tău; străluceşte-mi şi luminea­ză-mi inima, cu rugăciunile tale.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu repejunile Dumnezeieştii înţelepciuni fiind adăpat, râu ai ieşit, ca din Raiul desfătării şi ai adăpat cu adevărat faţa pă­mântului cu curgerile dreptei credinţe, preaînţelepte.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu preasfinţită ceată a uceni­cilor lui Hristos te-ai unit, Sfinte Apostole Iacov, împlinind numărul celor doisprezece; cu care împreună stând înaintea Stăpânului, adu-ţi aminte de noi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Preasfântă Fecioară, Domnul, Cel Ce a întins cerul şi a întemeiat pământul, Cer Pământesc nouă te-a arătat, Cel Ce a ieşit din tine cu Trup.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu este sfânt precum Tu...

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luând învederat harul Dumnezeiescului Duh, te-ai arătat celor dintru întune­ric, ca un Luceafăr de diminea­ţă, cuvioase părinte, vestind tuturor arătarea Soarelui Celui Înţelegător.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Piciorul tău a stat arătat în­tru îndreptare, fericite, lângă Împăratul Cel Preabun şi Drept, săltând, foarte bucurându-se şi umblând pe cărarea cea cerească.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de început, Care a făcut toate cu Dumnezeiască Putere, Cel mai Adevărat Învăţător de Taine L-ai avut, Sfinte Apostole Iacov, îndrep­tându-te pe tine la Cunoştinţa Cea Adevărată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marie, Nădejdea tuturor ce­lor ce nădăjduiesc spre tine, care ai născut pe Cuvântul, Cel Ce S-a Întrupat pentru noi, scapă-ne de feluri de ispite şi de nevoi, Preacurată.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Hristos este Puterea mea...

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Însuşi Domnul, Cel Ce este Unul Sfânt, te-a unit cu cin­stită ceată a ucenicilor pe tine, fericite, văzând mai înainte cu­rată şi luminată viaţa ta.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De minunile Dumnezeies­cului Duh fiind plin, de Dum­nezeu vestitorule, faci minuni vindecând bolile şi dezlegând pe oameni din amăgirea duhu­rilor răutăţii.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiasca Strălucire, care s-a vărsat în inima ta, fericite, luminată a lucrat-o Dumnezeu şi primitoare de harurile cele mai presus de minte a făcut-o.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin Dumnezeiasca naşterea ta, Fecioară Preacurată, Cetele îngereşti şi adunările omeneşti s-au împreunat; că pe Începă­torul păcii Hristos şi Mântui­torul tuturor L-ai născut.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea...

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Soarele Cel Înţelegător, fericite, împreună locuitor ai fost, luându-ţi de acolo razele; de la Acela care după Fiinţă El este Întâi, iar al doilea după har te-ai făcut tu, mărite.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minte preacurată şi lumina­tă având şi curată inimă câştigându-ţi, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat, L-ai văzut, pe Cel Necuprins cu mintea.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se dă în lături cu umilinţă dinaintea ta, Apostole, toată proorocia şi toată punerea de Lege, fericite; că pe Cel Ce mai înainte Acelea de demult L-au însemnat, tu te-ai învrednicit a-L vedea cu ochii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată, Fecioară, după proorocie, ai avut în pântecele tău pe Stăpânul tuturor şi Domnul; pe Care în chip de negrăit, Curată, L-ai născut, rămânând după naştere Fecioară Nestricată.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea vieţii văzând-o...

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Picioarele tale sunt fru­moase, că pace fără rău­tate bine au vestit; pacea care este mai presus de fire şi care covârşeşte mintea, preacinstite mucenice al Domnului.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

A cunoaşte Taina şi a propo­vădui înfricoşătoarea Întrupare a lui Dumnezeu, te-ai învred­nicit, Sfinte Apostole Iacov, împrumutând razele cele mai întâi lucrătoare de la Însuşi Cel Preaînalt, prea­fericite.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biserică însufleţită te-ai ară­tat lui Dumnezeu, capiştile de­monilor ai pierdut şi Biserici ai zidit cu Puterea şi cu harul lui Hristos, cel ce eşti Dumnezeiască podoabă a Apostolilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea Ce stăpâneşti peste toate făpturile, ca Una ce ai născut pe Dumnezeu Cel Preabun, rănile greşelilor mele vindecă-le, Prea­curată, Milostiv făcând pe Cel Ce S-a născut din tine.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Cel ce vânător păgânilor preaminunat s-a arătat şi între uce­nici preacinstit şi cu Apostolii împreună locuitor, Sfinte Apostole Iacov, lumii bogăţie de tămăduiri izvorăşte şi apără de primejdii pe cei ce-L laudă. Pentru aceasta cu un glas strigăm către dânsul: miluieşte pe toţi cu rugăciunile tale, Apostole!

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Pe cea întru rugăciuni...

Ca pe un Luceafăr, ce lumi­nează toată făptura, pe însuşi văzătorul lui Hristos şi de Dum­nezeu grăitorul, Apostolul Iacov, cu cân­tări să-l lăudăm, cinstind astăzi prăznuirea lui; că se roagă pururea pentru noi toţi.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii în Babilon...

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu vărsarea de Lumină cea fără de materie fiind lumi­nat, Apostole, ai luminat pe cei ţinuţi în negura cea cumplită a necunoştinţei; pe cei ce cântă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, cel ce ai luminat mul­ţimea păgânilor cu Strălucirile şi cu Razele Duhului, sămânţă Dumnezeiască te-au numit, cân­tând: Binecuvântat eşti, Doam­ne, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciune de Dum­nezeu dăruită fiind împodobit, ai ruşinat înţelepciunea lumii, grăind, Sfinte Iacov, ca un gânditor de Dumnezeu: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mai Sfântă eşti decât Sfinţii, Fecioară Maică, Ceea ce ai ză­mislit pe Dumnezeu; pe Care, lăudându-L, neîncetat cântăm: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pentru Legile părinteşti...

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învăţându-te cu adevărat Cereştile Taine, fericite tăinuitorule, ai străbătut toată lu­mea, propovăduind cu mare glas cuvântul credinţei lui Hristos; învăţând, Apostole, cu negrăit har şi grăind: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericit eşti, Sfinte Apostole Iacov, învred­nicit fiind de toată fericirea, ca unul care eşti împreună vorbitor şi împreună locuitor cu Stă­pânul şi cu Moştenirea Cea De­săvârşită cu adevărat te-ai îmbogăţit şi împreună cu Cuvân­tul te veseleşti, glăsuind şi cân­tând: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stai, Fericite Iacov, pentru lume, prea ales rugător către Mântuitorul, cerând de sus pace bogată bisericilor şi ierta­re de greşelile celor ce te laudă pe tine cu credinţă; cere mântuire sufletelor celor ce cântă: pe Domnul lăudaţi-L lucru­rile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Solitoare de mântuire te-ai arătat tuturor, Maica lui Dum­nezeu, Una ce eşti cu totul Lău­dată; care ai născut pe Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu Cel Mântuitor; pe Cel Ce ne-a dezlegat de blestemul cel de demult şi a dăruit Binecuvântare celor ce cântă cu credinţă: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai lumii ca un fulger, luminând pe cei ce şedeau de demult în întunericul şi în umbra necunoştinţei, trăgându-i la Lumina Cea Neapusă a Unuia-Născut Fiului, Celui Ce S-a Întrupat; Căruia însuţi văzător ai fost, fericite şi slugă fierbinte, pe Care Îl mărim.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suflarea cea repede primind, ce s-a adus din cer, fericite şi cu limbă de foc insuflată îmbogăţindu-te, ai ars ca pe nişte spini înţelepciunea cea lumească, cea fără de Dumnezeu; strălu­cind cu Razele Strălucite ale propovăduirii lui Hristos, ai alungat negura necredinţei, de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfrumuseţat fiind cu Podoa­ba Stăpânului Cea Neasemăna­tă, de Dumnezeu înţelepţite şi înfrumuseţat cu strălucire, lu­minezi ca fulgerul şi foarte bucurându-te, Sfinte Apostole Iacov, umbli cu adevărat împrejurul Scaunului Ziditorului şi Dumnezeu, unde sunt Cetele Apostolilor, preafericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Una care fără de ispită băr­bătească ai avut în pântecele tău pe Cuvântul, rămânând fără stricăciune, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ai năs­cut pe Emmanuel, Cel Ce este Dumnezeu şi Om. Pe Acesta în­doit în fire ştiindu-L, pe tine te mărim.

 

SEDElNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Înţelepciunea cu adevărat în­văţătoare având, care te-a în­văţat pe tine cele mai presus de minte, înţelepciunea elinească nebună a fi ai arătat-o, de Dum­nezeu insuflate şi păgânilor lu­minător Dumnezeiesc ai fost, cu cuvântul dreptei credinţe în­dreptând pe cei neînţelegători. Pentru aceasta, izbăviţi fiind prin tine de înşelăciune, după vrednicie te lăudăm şi cu credinţă te fericim, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Apostole Iacov; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cin­stesc cu dragoste sfântă pome­nirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Ca Una care eşti Mireasă cu totul fără de prihană a Făcătoru­lui, ca o Maică a Mântuitoru­lui, care nu ştii de bărbat; ca Una care eşti Locaşal Mântuitoru­lui cu totul fără prihană, pe mine, cel ce sunt locaş de ruşine fărădelegii şi batjocură demo­nilor, grăbeşte de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă locaş luminat prin virtute, Cu­rată, Ceea ce eşti de Lumină Pri­mitoare; alungă-mi negura pa­timilor şi de Împărtăşirea Cea de sus şi de Lumina Cea Neînse­rată, mă învredniceşte, cu ru­găciunile tale.

Sfânta Cuvioasă Pelaghia 8 Octombrie

 S-a făcut adunare multă de popor și au venit și călugărițele din mănăstirile lor, cu lumânări și cu tămâie și luând în cântări de psalmi cinstitul și sfântul ei trup, cu cinste cuviincioasă, l-au dus în aceeași chilie în care se nevoise și acolo l-au îngropat.

Mare mulțumire suntem datori a da întodeauna Domnului nostru, că nu voiește moartea păcătoșilor, ci așteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea lor spre viață, pentru că minunat lucru s-a făcut în zilele noastre, de care eu, păcătosul Iacov, vă scriu vouă, sfinților frați, ca ascultând și citind acestea, să aveți parte de mult folos.

Prea Sfințitul Arhiepiscop al cetății Antiohia, pentru oarecare trebuințe bisericești, a chemat la sine, din cetățile dimprejur, opt episcopi, între care era și omul lui Dumnezeu, Sfântul Non, episcopul meu, care venise de la Iliopoli și mă luase pe mine cu dânsul. Acesta era un bărbat minunat și un desăvârșit călugăr, care pentru viața cea îmbunătățită fusese luat la episcopie, de la mănăstirea care se numește Tavenisiot. Iar când s-au adunat episcopii în biserica Sfântului Mucenic Iulian, au voit ca să audă de la Non cuvânt de învățătură și au șezut toți lângă ușile bisericii, iar Non a început a grăi învățându-i cele ce erau de folos pentru mântuirea ascultătorilor. Și minunându-se toți de sfânta lui învățătură, iată că, pe lângă ușile bisericii, apăru o femeie din cele necredincioase, care era vestită în toată Antiohia pentru desfrâul ei.

Femeia era îmbrăcată cu haine de mare preț, împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare, iar împrejurul ei mergeau mulțime de fecioare și de tineri, îmbrăcați frumos și purtând brățări de aur. Și fața ei era atât de frumoasă, încât oamenii mireni nu se puteau sătura cu vederea frumuseții ei. Aceasta mergând pe lângă noi a umplut tot văzduhul de plăcută mireasmă aromată, iar episcopul, văzând-o mergând fără rușine, având capul descoperit și pieptul gol, și-a închis ochii și, suspinând în taină, și-a întors fața ca de la un mare păcat. Iar fericitul Non, privea cu tot dinadinsul spre dânsa, până ce a trecut din dreptul privirii lor. Și după aceasta întorcându-se către episcopi, a zis: „Nu cumva iubiți voi frumusețea acestei femei?”. Iar el nerăspunzând, Non și-a plecat capul și, plângând, își aduna în băsmăluță lacrimile sale și își udă pieptul cu ele. Apoi, suspinând din adâncul inimii, iarăși i-a întrebat pe episcopi: „Oare nu v-ați îndulcit cumva privind frumusețea ei?”. Iar ei tăceau. Atunci Non a zis: „Cu adevărat, eu am învățat mult de la dânsa, că pe această femeie Domnul o va pune la înfricoșata Sa judecată și o dată cu dânsa vom fi judecați și noi. Pentru că ce socotiți? Câte ceasuri a zăbovit acea femeie în cămara sa, spălându-se, îmbrăcându-se și îmbodobindu-se în multe feluri, uitându-se în oglindă și având toată grija ca să se arate mai frumoasă decât toate femeile înaintea ochilor vremelnicilor săi curtezani?! Iar noi, având în ceruri pe Mirele cel fără de moarte, nu ne îngrijim să ne împodobim sufletul nostru ticălos care este cu totul necurat, gol și plin de rușine, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinței și să-l îmbrăcăm cu podoaba faptelor bune, ca să se arate plăcut ochilor lui Dumnezeu și să nu fie rușinat și lepădat în vremea nunții Mirelui”.

Făcând această învățătură, fericitul Non m-a luat pe mine, păcătosul său diacon, și am mers în chilia în care locuiam, lângă biserica Sfântului Iulian. Și episcopul meu, intrând în cămara sa, s-a aruncat cu fața la pământ și plângea, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, iartă-mă pe mine, păcătosul și nevrednicul, căci grija acelei femei pentru împodobirea trupului a întrecut toată grija mea pentru ticălosul meu suflet, pentru că acea femeie, ca să fie plăcută curtezanilor ei celor pierzători, a pus atâta sârguință spre a fi frumoasă, iar eu nu mă sârguiesc ca să fiu plăcut Ție, Dumnezeul meu, ci petrec în lenevie și în neîngrijire. Cu ce față voi privi la Tine, sau cu ce cuvinte mă voi îndrepta înaintea Ta? Vai mie, păcătosul! Pentru că stând înaintea Sfântului Tău Altar, nu-ți aduc Ție podoabele sufletești pe care Tu le ceri de la mine. Acea femeie s-a făgăduit oamenilor celor muritori, întru deșertăciunea sa, ca să se împodobească pentru plăcerea lor și aceasta face, ceea ce a făgăduit; iar eu m-am făgăduit să-ți plac Ție, Dumnezeului meu, dar am mințit lenevindu-mă. Sărac sunt, nerespectând poruncile Tale, deci n-am nădejde de faptele mele, ci întru a Ta milostivire, prin care nădăjduiesc să mă mântuiesc”. Sfântul Non, grăind așa, se tânguia mult și se ruga și pentru femeia aceea, zicând: „Doamne, să nu pierzi zidirea mâinilor Tale, să nu slujească diavolilor niște frumuseți ca acestea, ci întoarce-o pe ea la Tine, ca să se mărească prin ea numele Tău cel sfânt, pentru că Ție toate Îți sunt cu putință”. Trecând ziua aceea, Duminică noaptea după utrenie, sfântul Non, învățătorul meu, a zis către mine: „Frate Iacove, ascultă visul meu care mi s-a arătat în noaptea asta: Mi se părea că stau într-un colț al Sfântului Altar, săvârșind slujba și, iată, mi s-a arătat o porumbiță neagră, necurată și urâtă, care zbura împrejurul meu și nu puteam suferi murdăria ei, iar când diaconul a zis: „Câți sunteți chemați, ieșiți”, porumbița a zburat și n-am mai văzut-o până nu s-a terminat liturghia. Iar după săvârșirea liturghiei, când noi ieșeam din biserică, am văzut acea necurată porumbiță zburând iarăși împrejurul meu și eu, întinzând mâna, am prins-o și am aruncat-o în apa care era în pridvorul bisericii; și acolo acea porumbiță s-a spălat de toată necurățenia, devenind curată și albă ca zăpada și a zburat spre înălțimi, făcându-se nevăzută”. Spunându-mi acest vis, fericitul Non m-a luat și am mers în soborniceasca biserică împreună cu ceilalți arhiepiscopi unde, sărutând pe arhiepiscop, au săvârșit dumnezeiasca Liturghie. Iar după săvârșirea sfintei slujbe arhiepiscopul Antiohiei a poruncit fericitului Non să grăiască învățături pentru popor. Iar el a grăit după înțelepciunea lui Dumnezeu, învățând poporul; și cuvintele lui nu erau alcătuite cu meșteșugul înțelepciunii lumii acesteia, ci simple și înțelese de toți și lucrătoare, pentru că Duhul Sfânt vorbea prin gura lui. Și din cele vorbite se întrezărea înfricoșata judecată a păcătoșilor și răsplătirea drepților. Și tot poporul era atât de umilit de cuvintele lui, încât pământul era ud de lacrimile lor.

Apoi, după rânduiala milostivului Dumnezeu, s-a întâmplat că desfrânata aceea a intrat în biserică, ea care niciodată nu intrase în biserică și nici nu și-a adus niciodată aminte de păcatele sale. Acea desfrânată, auzind învățătura sfântului Non, a înțeles frica de Dumnezeu și, gândind la păcatele sale și la muncă veșnică pentru ele, a început a vărsa pâraie de lacrimi, amintindu-și de păcatele ei. Și având inima zdrobită nu putea să se oprească din plâns și a poruncit la două slugi ale sale, zicându-le: „Așteptați aici și când va ieși acel sfânt bărbat care a grăit învățătura lui Dumnezeu, să mergeți după el și să vedeți unde găzduiește și, întorcându-vă, să-mi spuneți”. Iar tinerii i-au îndeplinit porunca și îi spuseră că acel om găzduiește lângă biserica Sfântului Mucenic Iulian. Și ea, îndată, a scris cu mâna ei următoarea scrisoare către fericitul Non: „Sfântului ucenic al lui Hristos, scriu eu, păcătoasa și ucenica diavolului, această scrisoare: am auzit despre Dumnezeul tău că a plecat din ceruri și S-a pogorât pe pământ, nu pentru cei drepți, ci ca să-i mântuiască pe cei păcătoși. Și atât de mult S-a smerit, încât a mâncat și cu vameșii; El, spre Care heruvimii nu îndrăznesc a privi, a locuit cu păcătoșii și a vorbit cu desfrânatele; deci, domnul meu, de ești adevărat rob a lui Hristos, precum aud de la creștini, nu mă lepăda pe mine care voiesc a veni prin tine către Mântuitorul lumii pentru a vedea sfânta Lui față”.

Trimițând sfântului o astfel de scrisoare, acesta a citit-o și i-a răspuns așa: „Orice plan vei avea tu, să știi că ești arătată lui Dumnezeu și tu și gândul tău și scopul tău, însă îți zic: să nu mă ispitești, căci eu păcătosul sunt slujitorul lui Dumnezeu. De ai cu adevărat bunăvoință să crezi în Dumnezeul meu și dacă dorești să mă vezi, sunt cu mine și ceilalți episcopi, deci vino și mă vei vedea înaintea lor, iar de voi fi singur, nu mă vei putea vedea”. Citind acestea, păcătoasa s-a umplut de mare bucurie și a alergat la biserica Sfântului Iulian și a dat de știre Sfântului Non despre venirea ei. Iar el, ducând cu sine pe ceilalți episcopi, a poruncit femeii să vină înaintea lui.

Femeia, intrând înaintea soborului sfinților episcopi, s-a aruncat la pământ plângând și a sărutat picioarele Sfântului Non, zicând: „Mă rog ție, domnul meu, să urmezi învățătorului tău, Domnului Iisus Hristos, arată-mi darul tău și fă-mă creștină, pentru că eu sunt marea păcatelor și adâncul fărădelegilor, deci, spală-mă pe mine prin Botez”. Atunci toți episcopii și clericii care se aflau acolo aveau fețele scăldate în lacrimi văzând pe acea desfrânată că vine cu atâta pocăință și credință să se pocăiască. Și abia a putut fericitul să o ridice de la picioarele sale, apoi a zis către dânsa: „Pravila bisericească poruncește a nu fi botezată o desfrânată fără garanți, ca să nu se întoarcă iarăși la viața ei desfrânată”. Iar ea, auzind acest răspuns, iarăși s-a aruncat la picioarele lui și ca și păcătoasa din Evanghelie care a spălat picioarele lui Hristos, așa a făcut și aceasta și a spălat picioarele lui Non și le-a șters cu părul capului său, zicând: „Vei da seama lui Dumnezeu pentru sufletul meu, dacă nu mă vei boteza pe mine astăzi; din mâinile tale să ceară Dumnezeu sufletul meu și asupra ta să cadă faptele mele cele rele și de mă vei îndepărta nebotezată vei fi pricinuitor vieții mele desfrânate și necurate. De nu mă vei face pe mine acum străină de faptele mele cele rele, mă voi lepăda de Dumnezeul tău și mă voi închina idolilor. De nu mă vei face pe mine astăzi mireasa lui Hristos și de nu mă vei aduce la Dumnezeul tău, să nu mai ai parte de El și de sfinții Lui”.

Atunci toți au preamărit pe iubitorul de oameni Dumnezeu, auzind și văzând pe o desfrânată ca aceasta aprinzându-se cu atâta dumnezeiască râvna. Apoi fericitul m-a trimis îndată pe mine, smeritul Iacov, la arhiepiscop ca să-i spun despre acest lucru, iar el, auzind, s-a bucurat foarte mult și a zis către mine: „Mergi și spune-i episcopului tău așa: Cinstite părinte, pe tine te așteaptă lucrul acesta, pentru că știu bine că ești gura lui Dumnezeu care a zis: de vei scoate cinstit din nevrednic, ca gura mea vei fi”. Și chemând pe Cuvioasa Romana, care era întâia diaconiță bisericească, a trimis-o pe aceasta cu mine.

Venind, am aflat pe Pelaghia zăcând încă la pământ, la picioarele fericitului Non, care abia a ridicat-o, zicându-i: „Scoală-te, fiică, ca să înveți cele ce-ți lipsesc pentru Botez”. Iar ea s-a sculat și episcopul a zis către dânsa: „Mărturisește-ți întâi păcatele”. Iar ea plângând a răspuns: „Dacă-mi voi cerceta conștiința mea, niciun lucru bun nu voi afla și știu că păcatele mele sunt mai multe decât nisipul mării și apa mării nu ajunge pentru spălarea faptelor mele celor necurate. Însă nădăjduiesc spre Dumnezeul tău că-mi va ușura sarcina fărădelegilor mele și va căuta cu milostivire spre mine”. Apoi episcopul a întrebat-o: „Care îți este numele?”. Iar ea a răspuns: „De către păriții mei am fost numită Pelaghia, iar cetățenii Antiohiei mi-au pus numele Margareta, pentru podoabele mele cele frumoase și de mult preț cu care m-au înfrumusețat păcatele mele”.

Atunci episcopul a învățat-o credința și a botezat-o în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, a uns-o cu Sfântul Mir și a împărtășit-o cu preacuratul și de viață făcătorul Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor. Iar Romana, diaconița, i-a fost maică duhovnicească, primind-o din baia Botezului; apoi, luând-o din Biserică, a dus-o în Catechumenie, pentru că și noi găzduiam acolo. Iar fericitul Non a zis către ceilalți episcopi: „Veniți la ospăț, fraților, și să ne bucurăm cu îngerii lui Dumnezeu că am găsit oaia cea pierdută, și să gustăm undelemn și vin cu veselie duhovnicească”. Apoi, venind toți, au mâncat cu cea nou botezată; iar diavolul a început a striga în auzul tuturor și glasul lui se asemăna cu un glas de om tânguindu-se și zicând: „Amar, amar, ce rabd eu de la bârfitorul acesta băutor de vin! O, răule bătrân! Oare nu ți-au ajuns ție cei treizeci de mii de sarazini pe care i-ai răpit de la mine și i-ai botezat? Nu ți-a ajuns ție cetatea Iliopolii care cândva era a mea și toți cei care viețuiau în ea se închinau mie, iar tu i-ai luat de la mine și i-ai dus la Dumnezeul tău? Și acum mi-ai tăiat și cea din urmă nădejde. Ce voi face eu de acum, călugăre înșelător și cu nărav rău? Nu vreau să-ți mai rabd vicleșugurile tale! Blestemată este ziua în care te-ai născut tu, rău bătrân, pentru că pâraiele lacrimilor tale mi-au risipit casa mea și au făcut-o pustie”. Și astfel plângând diavolul, striga înaintea ușilor caselor în care eram și au auzit glasul lui toți cei care erau acolo. Și iarăși a zis diavolul către cea din nou botezată: „Asta mi-ai făcut, doamnă Pelaghia? Și tu ai urmat lui Iuda care fiind în cinste apostolească a vândut pe Domnul său. Asemenea și tu mi-ai făcut”. Atunci episcopul i-a poruncit roabei lui Dumnezeu, Pelaghia, ca să se întărească cu semnul crucii. Iar ea făcând semnul crucii pe fața sa, a zis către diavol: „Să te gonească pe tine Iisus Hristos, care m-a izbăvit de tine”. Și acestea zicându-le, îndată a fugit diavolul.

Apoi, după două zile, în timp ce Pelaghia dormea cu cuvioasa Romana, maică să cea duhovnicească, venind diavolul a deșteptat-o și a început a grăi către dânsa: „Scumpa mea doamnă Margareta, ce rău ți-am făcut eu? Nu te-am îmbogățit eu cu aur și cu argint? Oare nu te-am împodobit eu cu pietre de mare preț, cu salbe și cu haine? Deci, rogu-mă ție, să-mi spui cu ce te-am mâhnit? Eu sunt gata a îndeplini porunca ta, numai tu să nu mă lași să mă fac de râs”. Însă ea, înarmându-se cu semnul sfintei cruci, i-a zis: „Domnul meu Iisus Hristos, care m-a răpit pe mine din ghiarele tale și m-a făcut mireasă a cereștii Sale împărății, Acela să te gonească de la mine”. Și diavolul îndată a pierit, iar Pelaghia a deșteptat-o îndată pe Sfânta Romana, zicându-i: „Roagă-te pentru mine, maica mea, căci mă necăjește pe mine diavolul”. Iar maică a zis către dânsa: „Fiică, să nu te înfricoșezi de el, căci acum se teme el de tine și se cutremură de umbra ta”.

A treia zi după botezul ei, Pelaghia a chemat pe una din slugile sale și i-a zis: „Mergi în casa mea și înscrie toate câte sunt în lăzile mele cu aur și apoi toate podoabele mele să le aduci aici”. Și ducându-se slujnica a făcut toate cele poruncite de Pelaghia. Iar fericită Pelaghia, chemând pe Sfântul episcop Non, i-a dat toate bogățiile în primire, zicându-i: „Aceasta este averea cu care m-a îmbogățit pe mine satana și, iată, o dau toată în sfintele tale mâini, ca să faci cu ea ce vei voi tu, căci mie mi se cade ca de acum să caut bogățiile Domnului meu Iisus Hristos”. Și fericitul episcop, chemând pe economul bisericii, i-a dat înaintea tuturor toată bogăția Pelaghiei, și i-a zis: „Te jur pe tine cu numele Sfintei și nedespărțitei Treimi să nu duci în episcopie nimic din aurul acesta, nici în Biserica lui Dumnezeu să nu duci nimic și nici în casa ta sau a vreunuia din clerici să nu duci nimic, ci tot ce este aici să împarți orfanilor și neputincioșilor, căci așa se cuvine, ca cele ce sunt rău adunate să se împartă bine, iar bogăția strânsă prin păcat să se facă bogăție a dreptății. Și de vei călca acest jurământ, anatema să fie casa ta și partea ta să fie cu cei ce ziceau: „Ia-L, ia-L, răstignește-L pe El”. Iar roaba lui Dumnezeu, Pelaghia, nu și-a oprit nimic din averea aceea pentru hrana sa, căci era hrănită de Cuvioasa Romana diaconița, de vreme ce se jurase că să nu guste din bogățiile păcatului. Apoi, chemând pe toate slugile și slujnicele sale, le-a eliberat, dând fiecăruia destul aur și argint și le-a spus: „Eu, fiilor, vă eliberez din vremelnicele slujbe, iar voi să vă sârguiți să vă eliberați din robia acestei deșarte lumi plină de păcate. Ca, precum în lumea aceasta am petrecut împreună, așa să ne învrednicim a fi împreună și în viața cea fericită”. Și acestea zicând către dânșii, i-a eliberat.

În a opta zi, când trebuia, după obiceiul celor din nou botezați, să scoată hainele cele albe primite la botez, fiind Duminică, Pelaghia s-a sculat foarte de dimineață s-a dezbrăcat de hainele cele albe în care se îmbrăcase la botez și s-a îmbrăcat într-o haină aspră de păr. Și luând pe deasupra o haină veche a fericitului Non, a ieșit în taină din cetatea Antiohiei și nimic nu s-a mai știut de ea. Iar Romana, diaconița, se tânguia cu mâhnire pentru dânsa. Dar Dumnezeu, care le știe pe toate, a descoperit fericitului Non că Pelaghia s-a dus la Ierusalim și Non o mângâia pe Romana, zicându-i: „Nu mai plânge, fiică, ci bucură-te, căci Pelaghia, la fel ca și Maria, calea cea bună și-a ales, de la care nu se va abate”. După puține zile arhiepiscopul ne-a eliberat și ne-am dus la locul nostru. După trei ani am dorit să merg la Ierusalim să mă închin Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos și m-am rugat episcopului meu, fericitul Non, să-mi dea voie să merg acolo. Iar el, dându-mi voie, mi-a zis: „Frate Iacove, când vei merge la sfintele locuri să cauți un călugăr care se numește Pelaghie; acela este famen, dar foarte îmbunătățit și locuiește acolo în ascuns și, aflându-l, să vorbești cu dânsul, pentru că mult te vei folosi de la el, căci este adevăratul rob a lui Hristos și călugăr desăvârșit”. Iar acestea le spunea Non pentru roaba lui Dumnezeu Pelaghia, dar nu m-a lămurit despre dânsa cu de-amănuntul, pentru că Pelaghia, ducându-se la Ierusalim și-a zidit o chilie în muntele Eleonului, unde Domnul nostru se ruga odinioară și, acolo închizându-se, viețuia după Dumnezeu.

Deci, sculându-mă, am mers la sfintele locuri și m-am închinat Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos și cinstitei Cruci, iar a doua zi am început să-l caut pe monahul cu numele Pelaghie, așa precum mi-a poruncit episcopul meu, și l-am aflat în chilia lui în muntele Eleonului. Chilia nu avea ușă, ci era zidită în toate părțile și numai o fereastră mică am văzut în perete și am bătut în ea; deschizând-o roaba lui Dumnezeu și văzându-mă, m-a recunoscut, însă nu mi-a spus toate despre sine, dar eu n-am mai cunoscut-o, căci cum puteam să recunosc pe aceea care dintr-atâta frumusețe se veștejise ca o floare? Ochii ei se afundaseră adânc în orbite, iar trăsăturile feței ei se schimbaseră din cauza înfrânării peste măsură de la toate. Și toți locuitorii Ierusalimului o luau drept famen și nimeni n-a înțeles că ea este femeie, nici eu însumi n-am știut ceva de dânsa, de vreme ce episcopul meu mi-a spus că este un famen călugăr. Și am fost binecuvântat de dânsa ca de un bărbat călugăr. Iar ea mi-a zis: „Cu adevărat, frate, oare nu ești tu Iacov, diaconul fericitului episcop Non?”. Iar eu m-am minunat că mi-a spus pe nume și că m-a cunoscut că sunt diaconul fericitului Non și i-am răspuns: „Așa este, părintelui meu”. Iar ea mi-a zis: „Să spui episcopului tău să se roage pentru mine, căci cu adevărat este bărbat sfânt și apostol al lui Iisus Hristos”. Și iarăși mi-a mai zis: „Și ție, fratele meu, mă rog ca să te rogi pentru mine”. Și acestea, zicându-mi, a închis ferestruica și a început a citi ceasul al treilea, iar eu, făcându-mi rugăciunea, m-am dus și mult m-am folosit de vederea eicea asemenea cu îngerii și de vorbele ei cele dulci. Apoi, plecând de la dânsa, am umblat prin mănăstire, cercetând pe frați și vorbind cu sfinții bărbați și am avut mult folos și binecuvântări de la dânșii. Și prin toate mănăstirile se dusese vestea despre famenul Pelaghie și toți se foloseau de viața lui și de aceea am dorit să merg iarăși la dânsul și să mă mângâi de vorbă lui cea folositoare de suflet.

După ce am venit iarăși la chilia lui și am bătut în fereastră, am îndrăznit a-l chema pe nume, zicându-i: „Deschide-mi, Avvo Pelaghie!”. Iar el nu mi-a răspuns nimic. Eu am socotit că face rugăciune sau că se odihnește și am așteptat puțin, apoi iarăși am bătut, rugându-l să-mi deschidă, dar iarăși n-a răspuns nimeni; și după puțină vreme am bătut din nou. Și am petrecut așa trei zile, șezând lângă ferăstruică, pentru că am dorit mult să-l văd, să-i văd sfânta lui față și să capăt binecuvântare de la el, dar nu s-a auzit nici un glas. Și am zis atunci în mine: ori s-a dus din chilia aceasta și nu mai este nimeni în ea, ori a murit. Și am îndrăznit a forța ferestruica și l-am văzut zăcând mort la pământ și atunci m-am înspăimântat și am început a plânge, căci nu m-am învrednicit să capăt binecuvântarea lui cea de pe urmă. Și, închizând ferăstruică, am alergat la Ierusalim și am spus sfinților părinți care viețuiau acolo că a murit Avva Pelaghie, famenul. Și îndată vestea a străbătut tot Ierusalimul, cum că Sfântul Pelaghie, monahul cel purtător de semne, a adormit întru Domnul. Apoi s-au adunat călugării din toate mănăstirile și toată cetatea Ierusalimului și Ierihonului și cea din părțile Iordanului, precum și mulțime mare de popor, pentru îngroparea sfintelor lui moaște. Și, spărgând ferestruică, au făcut o intrare cât să poată intra un om, prin care au intrat niște bărbați cucernici și au scos afară cinstitele moaște. Apoi a venit Patriarhul Ierusalimului cu mare mulțime de părinți și au început, după obicei, a unge trupul cu arome și atunci au văzut că famenul era femeie și, înălțând glas cu lacrimi, au strigat, zicând: „Minunat ești între sfinți, Dumnezeule, că ai și pe pământ sfinți ascunși, nu numai bărbați, ci și femei”. Și a voit ca să tăinuiască aceasta de popor, dar n-a putut, de vreme ce Dumnezeu nu voia să tăinuiască, ci să arate și să preamărească pe roaba Sa.

S-a făcut adunare multă de popor și au venit și călugărițele din mănăstirile lor, cu lumânări și cu tămâie și luând în cântări de psalmi cinstitul și sfântul ei trup, cu cinste cuviincioasă, l-au dus în aceeași chilie în care se nevoise și acolo l-au îngropat.

Aceasta este viața celei ce a fost desfrânata și astfel a fost întoarcerea femeii celei piedute, astfel au fost ostenelile și nevoințele ei, prin care a plăcut lui Dumnezeu și prin care fie ca și noi să câștigăm milă în ziua judecății Domnului nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine mărirea cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Pelaghia

Troparul Sfintei Cuvioase Pelaghia

Glasul al 8-lea

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmosul

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Punându-şi Sfânta Pelaghia Dum­nezeiasca pomenire, ca pe un ospăţ înaintea tuturor, îndeam­nă toată lumea, cu Taină, să se îndulcească toţi de bucatele nevoinţelor ei.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorirea cea mai presus de toată pofta sălăşluindu-se în sufletul tău cinstită, ţi-a înfocat mintea şi aprinzând văpaia duhului, te-a luminat şi a uscat tina patimilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scăpând cinstită de viforul mării păcatului, ai ajuns în Li­manul cel lin al lui Hristos, Sfântă Preacuvioasă Pe­laghia; pentru aceea, prin po­căinţa ta, ai moştenit pământul celor blânzi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Liniştea oamenilor celor înviforaţi în viaţă, Neclintită În­tărire, Liman Tare şi Ocârmuire tu eşti, Preacurată, întotdeauna îndreptându-ne către tine şi mântuindu-ne.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zburat-ai la ceruri, porum­biţă a lui Hristos, înălţându-te cu aripile înfrânării şi cu multele osteneli.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De noroiul cel urât mirositor al patimilor, spălându-te cin­stită, cu Apa lui Hristos, mir te-ai arătat Lui, Sfântă Pelaghia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Armă de moarte cu adevă­rat s-a făcut vrăjmaşului dra­gostea ta cea fierbinte către Dumnezeu şi dorirea ta, prea­fericită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o rouă de dimineaţă, pi­curând mila ta, Preacurată, stinge cuptorul patimilor pentru cei ce pururea te laudă pe tine.

Irmosul

Se veseleşte de Tine Biseri­ca Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduialâ, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o tămâie preacinstită arzându-te în jăratecul înfrână­rii, Preacuvioasă Pelaghia, te-ai făcut bun miros lui Hristos, Dumnezeului nostru, curgând mirosul miru­lui Lui.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumuseţea trupului tău, ce a fost mai înainte noroiul păcatului, Sfântă Cuvioasă Pelaghia, cu totul o ai prefăcut în frumuseţe neîn­tinată, precum Mirele tău Hristos a dorit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Darul Duhului sălăşluindu-se în sufletul tău, Sfântă Pelaghia, ca o scânteie a Cuvântului, a aprins înalta văpaie a credinţei şi a topit păcatul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toiag ai odrăslit, Născătoare de Dumnezeu, din care a Răsă­rit Floarea Cea Înţelegătoare a Dumnezeieştii bune miresme, care a umplut toată lumea, Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce este Scump Mir Nedeşertat.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Tu, Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, care întorci din întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adăpându-te cu apele cele de Taină ale Duhului, ai înflorit întru credinţă prin ostenelile sihăstriei, bună rodirea fapte­lor bune.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu Doamne, eşti Lumină ce­lor ce zac în întuneric. Tu ai Strălucit în inima cuvioasei, Raza cunoştinţei de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ostenelile tale, Preacinstită Pela­ghia, semănându-se cu lacrimi de veselie, ai adunat în ceruri multă bucurie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minunat s-a arătat harul tău cu adevărat, Preacurată, lu­crând Puteri preamărite şi semne peste tot pământul.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă...

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-se Raza Cea Ne­înserată a lui Hristos Dumnezeu, în sufletul Sfintei Pelaghia, s-a gonit de acolo stăpânitorul întunericului şi s-a sălăşluit harul Duhului şi credinţa Lui.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce de demult era prinsă în cursa şarpelui, s-a făcut acestuia cursă, oprind puterea lui şi călcându-i viclenia, cu Pu­terea lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Iubind pe Mirele Hristos Dumnezeu, fiind împodobită cu virtuţile şi înfrumuseţată cu ostenelile sihăstreşti, te-ai în­vrednicit de Cămara Lui cea de mire, Sfântă Cuvioasă Pelaghia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dorit-au Dumnezeieşte toţi Proorocii, cei de odinioară, să vadă mărirea ta cea negrăită, Născătoare de Dumnezeu; dar, în zi­lele cele de pe urmă, te-ai ară­tat nouă, celor ce dorim de tine, Fecioară fără prihană.

Irmosul

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Căutând cele de sus...

Trupul tău cu posturi topindu-ţi, cu rugăciuni neadormite pe Ziditorul ai rugat, ca să iei iertare desăvârşită pentru fap­tele tale; şi ai şi luat cu adevă­rat, cuvioasă, alergând pe calea pocăinţei.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

În cuptorul persan, tinerii lui Avraam, de dorirea dreptei credinţe, mai vârtos decât de văpaia focului fiind aprinşi, au cântat: Binecuvân­tat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Noian de isprăvi Dumneze­ieşti te-ai arătat cu adevărat, în care ai înecat toată puterea vrăjmaşului. Pentru aceea, cântai: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În cuptorul înfrânării ţi-ai lămurit trupul şi sufletul ca un Dumnezeiesc aur curat şi ai arătat mai luminată frumuse­ţea cea dintâi, Preacinstită Pelaghia, cu sihăstria ta cea desăvârşită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin baia cea Dumnezeiască, dezbrăcându-te de omul cel vechi şi stricat de patimi, te-ai îmbrăcat în omul cel nou, care este după Chipul lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce şade pe Scaunul Părin­tesc, Cuvântul lui Dumnezeu, minunat S-a Sălăşluit întru tine, Născătoare de Dumnezeu şi a zidit din nou frământătura noas­tră, înălţând-o întru sine ca un Milostiv.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel...

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucesc ca soarele razele cele luminoase ale minu­nilor tale, arată toată lumina vieţii tale şi arată la toată lu­mea Raza Dumnezeieştii tale credinţe, care a strălucit întru tine, Cinstită Pelaghia.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu legătură nedezlegată legându-te prin credinţă cu Hristos, te-ai alipit de Dânsul şi ai rămas nedespărţită de unirea dragostei Lui, potrivindu-te prin gând cu credinţa Lui, Sfântă Preacuvioasă, Preacin­stită Pelaghia.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Primind prin Duhul cunoş­tinţa cea adevărată în inima ta, în­dată ai părăsit toată deşertă­ciunea vieţii. Pentru aceea ai înspăimântat pe oameni, cu repe­de schimbarea ta, cinstită şi cerurile le-ai umplut de veselie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Măririle tale, Fecioară Cura­tă, le laudă Oştile cele înţelegă­toare, le propovăduiesc lumi­nat toţi patriarhii şi proorocii, dimpreună cu Apostolii şi cu ce­tele mucenicilor şi cu toată mulţimea cuvioşilor; cu care împreună şi noi ne închinăm înaintea ta.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Întinzându-şi Daniel mâinile, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins, cu virtutea încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Hristos Piatra Cea Netăiată de...

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorit-ai cu adevărat, să vezi Frumuseţea doritu­lui tău Hristos, pentru Care te-ai răstignit lumii şi veştejind floarea cea frumoasă a trupu­lui, cuvioasă, te-ai lepădat cu totul de cele trecătoare.

Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată frumuseţea trupului lepădând-o Sfântă Pelaghia, prin po­căinţă şi osteneli, te-ai suit la Locaşurile cele Cereşti, unde te îndulceşti de Frumuseţea Celui Iubit al tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Acum priveşti de sus către toţi cei ce te cinstesc cu dra­goste, cuvioasă şi către cei ce-ţi săvârşesc pomenirea cea de peste an. Roagă pe Făcătorul şi Ziditorul tău, să ne împărtăşim şi noi de Mărirea Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Laud naşterea ta, Fecioară şi măresc harul tău; că tu eşti cu adevărat Luminarea şi Mângâ­ierea sufletului meu; Grabnică Ajutătoare, Mântuire şi Sprijin.

Irmosul

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Muntele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite; pentru aceasta, veselindu-ne, te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Cu roua pocăinţei stingând văpaia patimilor, viaţa o ai în­chinat lui Dumnezeu Mântui­torului tău; şi pentru El fugind din lume, ai sihăstrit în pustie şi ai ajuns la viaţa cea îngerească. Pentru aceea, aflând şi sfârşitul cu mărire şi cinste de la Dum­nezeu, te-ai făcut cunoscută până la marginile lumii, Prealăudată Pelaghia; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Căzând în supărări de multe feluri, de la vrăjmaşii cei nevă­zuţi şi văzuţi, cuprins sunt de valurile greşelilor mele, celor fără de număr; ci, ca la o Ajută­toare Fierbinte şi Acoperământ, alerg la limanul bunătăţii tale, Preacurată. Roagă neîncetat, Preasfântă, pe Cel Întrupat din tine fără de sămânţă, pentru toţi robii tăi, care te laudă neînce­tat, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce se închi­nă cu credinţă Preasfintei Naş­terii tale.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Fiind tras Cuvinte spre Cru­ce de oamenii cei fărădelege, Maica Ta, în sine tulburându-se, se tânguia şi lăcrimând, zicea: vai mie, Ceea ce Te-am născut, Fiule, cum pătimeşti fără dreptate, Preabunule Cu­vinte. Cum, voind, suferi pălmuirile obrazului şi cum rabzi scuipările şi moartea cea fără dreptate? Cum Te văd pironit pe Cruce cu piroane? Dar ştiu că pătimeşti, voind, Cel Ce din fire eşti Iubitor de oameni.