
„Școala suferinței” sau „școala crucii” este o „școala lui Dumnezeu” pe care o urmăm cu toții, însă unii cu drag, alții de nevoie, unii spre îndreptare, alții spre și mai sporită răsplată. Încercările îl „readuc pe om iarăși la calea lui Dumnezeu”. Mai mult chiar, prin necazuri ni-L facem pe Dumnezeu Prieten, căci „în cuptorul suferinței de tot felul se curățește sufletul omenesc pentru Împărăția lui Dumnezeu”.
Omul a fost creat din iubire și spre îndumnezeire. Prin păcat, însă, el s-a abătut de la calea pe care o avea de urmat și s-a îndepărtat de Izvorul vieții sale – Dumnezeu Iubire. Acesta, însă, ca un Părinte Bun și Iubitor, cu o iubire rănită și răstignită, îl strigă, îl cheamă și îl așteaptă să se întoarcă în dragoste Sa.
Modurile sau căile esențiale ale acestei întoarceri spre Dumnezeu, descrise de Părintele Arsenie Boca, sunt cele la care fac referire Sfinții Părinți, în mod deosebit Sfântul Maxim Mărturisitorul: „a Providenței, atrăgându-l prin mijloace pozitive, prin frumusețea binelui”[1] sau a „judecății, când omul se lenevește sau se slăvește în deșert. Pe cât crește lenea sau scade osteneala de bunăvoie, pe atât crește judecata cu necazurile”[2].
Din marea Sa iubire, Dumnezeu vrea să ne împărtășească și nouă binecuvântările Sale, sub forma darurilor, a reușitelor și a bucuriilor, a momentelor de bucurie și de împlinire. Însă, atunci când nu înțelegem acest lucru și considerăm că toate se datorează exclusiv eforturilor personale, El încearcă să ne reîntoarcă, prin pocăință, la calea cea adevărată a mântuirii. Iar calea necesară este cea a încercărilor, necazurilor și suferințelor.
Părintele Arsenie Boca învață că viața creștină, ca urmare a lui Hristos, spre deplina asemănare cu El, este o „cale a Crucii”. „Nu este altă cale de mântuire, spune el, de ispășire a păcatelor, decât calea crucii”[3]. Însă noi „căutăm pe toate cărările cum să scăpăm de cruce, cum să ne strigăm nevinovăția, cum să ne ascundem păcatele și să strigăm în gura mare ce cruce grea avea de dus în căsătorie, dar ducem crucea târâș, și-am fi buni bucuroși să scăpăm de ea. Noi facem de rușine Crucea lui Hristos, dar și Crucea lui Hristos ne face de rușine pe noi”[4].
Marele duhovnic distinge două categorii de încercări: „necazurile pentru Evanghelie” și „suferințele pentru păcate, pentru greșeli, vinovății, și altele asemenea”[5]. Cele dintâi, ale sfinților, necazurile pentru virtute, sunt o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, spre o și mai bogată răsplătire a răbdării. Cele pentru păcate au ca scop curățirea de fărădelegi și întoarcerea pe calea vieții virtuoase. Părintele Arsenie arată că nu Dumnezeu le trimite pe acestea, „ci oamenii se bagă în bătaia lor, pentru că ies din poruncile lui Dumnezeu și legile firii”[6].
„Școala suferinței” sau „școala crucii” este o „școala lui Dumnezeu” pe care o urmăm cu toții, însă unii cu drag, alții de nevoie, unii spre îndreptare, alții spre și mai sporită răsplată. Încercările îl „readuc pe om iarăși la calea lui Dumnezeu”[7]. Mai mult chiar, prin necazuri ni-L facem pe Dumnezeu Prieten[8], căci „în cuptorul suferinței de tot felul se curățește sufletul omenesc pentru Împărăția lui Dumnezeu”[9].
Cauza acestor încercări o constituie păcatul: sau, cum spunea Părintele Arsenie: „Bate Dumnezeu păcatele, să te lași de ele”[10]. Încercările „vin, pentru că trebuie să vină, fiindcă sunt chemate de noi, cu relele ce le-am făcut. Iar când vine plata, noi ne facem că nu știm de ce vine. Mai bine zi: „Așa-mi trebuie!”[11]. De aici și sfatul său: „rabdă ce ai, că pe dreptate ai!”[12].
Durata și intensitatea încercărilor prin care vom trece este proporțională, pe de o parte, cu gravitatea greșelilor noastre: „greutatea crucii atârnă la noi, de greutatea păcatelor făcute”[13]; iar pe de altă parte, cu pocăința și smerenia de care dăm dovadă.
În plan spiritual, pătimirile sunt semne ale „milei lui Dumnezeu cu noi”[14], „o nuia cu care Dumnezeu îți aduce aminte de păcatele tale pe care tu nu le-ai mărturisit”[15], „unelte ale dreptății”[16].
Pentru venirea lor în viața noastră nu trebuie să ne revoltăm, ci să mulțumim lui Dumnezeu – pentru că ne-a oferit o șansă de mântuire. Aceasta înseamnă, potrivit Părintelui Arsenie, să purtăm această cruce pe umăr, dacă nu cu drag, măcar „din ordin moral”[17].
Calea izbăvirii de suferință, a ușurării bolii, o constituie pocăința, recunoașterea păcatelor noastre, părerea de rău pentru ele și lupta de înlocuire a lor cu fapte de virtute, printr-o viața de asceză, în ascultare de un părinte duhovnicesc. Sau, cum atât de frumos spunea Părintele Arsenie: „Nu uitați, însă, că postul este poarta, iar patrafirul este ușa”[18].
Cu privire la rugăciunea celui aflat în suferință și boală, Părintele recomanda: „Ce nu primești rugându-te, nu-ți folosește sau încă nu poți păstra, deși știi că sunt bune. Cerem lucruri mari, dar n-am făcut pe cele mici. Cerem vârfuri și n-avem consolidată baza. De aceea, e bine să ne cam dăm seama cum stăm și de ce nu primim o sporire vizibilă. Dumnezeu știe de ce ne întârzie...”[19].
Cu deosebită sensibilitate sufletească și cu discernământ spiritual, în bucurie sau în suferință, Părintele recomandă: „Să fiți cu dragoste către această îndrumare: purtați-vă de-așa fel între voi, ca să odihniți pe Dumnezeu între voi. Pentru această grijă ce-o aveți voi de odihnirea Lui, are și El grijă de voi, păzindu-vă de toată asupreala dinăuntru și dinafară și vă va ține nedespărțiți”[20].
În toate „să avem convingerea izvorâtă din pilda vieții Domnului Hristos, că „după Răstignire așteptăm o Înviere!”[21].
[1] Părintele Arsenie Boca, Scrieri inedite, tipărită
cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Dr. GURIE, Episcopul Devei și
Hunedoarei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Devei și
Hunedoarei, Editura Charisma, Deva, 2019, p. 386Parintele Arsenie Boca - Sfaturi si indemnuri
Stii ca
Mântuitorul si Împaratia lui Dumnezeu locuiesc si înauntrul nostru. De
aceea, nu ne mântuim noi, ci El ne mântuieste. Dar, pentru neputintele
firii noastre, slabite de pacat, nu trebuie sa ne întristam, ca si
Dumnezeu se întristeaza cu noi. Dumnezeu iubeste o pocainta senina; as
zice ca pocainta cea mai placuta lui Dumnezeu a fost a femeii ce a
gresit mult, dar în loc de orice alta pocainta, L-a iubit cu atât mai
mult pe Iisus. Vreau sa zic,daca nu v-ati tot macina mintea cu pacatele
-ajunge cât le pomeniti la spovedanie - daca nu v-ati otravi gândul cu
ele, ati lasa toate înapoi si v-ati însenina fata si inima de dragul lui
Dumnezeu, care poate El ceea ce la oameni este cu neputinta.
Seninatatea, asta care nu scade, asta as vrea sa o prindeti de la mine.
- Mai bine o rugaciune pentru cel care înjura, decât o observatie.
- Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare
- Solutia nu e de a aduna totul în tine, de a încerca sa rezolvi tu totul; fara ajutorul supranatural te va face sa explodezi.
-Sa nu vorbesti niciodata despre proiectele tale, caci cel rau stie doar ce vorbesti nu si ce gândesti si ti le nimiceste.
- Mai bine de jumatate din numarul patimilor sunt ale mintii. Postul lucreaza si asupra acestora.
- Bolile încep de la suflet, de la minte, de la conceptia despre lume, de la dezechilibrul mintal.
- Paralizia loveste de obicei pe cei nesatui de avere si poate fi mostenita.
-
Numai cât necaz îi trebuie omului ca sa se mântuiasca da Dumnezeu
omului. Este cu dreptate sa tragi scurta (necazul) pentru necredinta.
Când omul îsi revizuieste pozitia fata de Dumnezeu, fata de Domnul Iisus
Hristos, fata de Biserica, atunci si Dumnezeu va fi cu el. Va fi mai
greu de copiii celui ce nu-si revizuieste pozitia fata de Dumnezeu.
- Nu-l judeca pe cersetor ca fumeaza.
- Diavolul prezinta patimile din om ca placute si usoare.
- Pacatele se înregistreaza în codul genetic al fiecaruia.
- Sa nu credeti ca veti intra dupa moarte întru Împaratia în care n-ati trait pe pamânt!
-
Sufletul e trimis de Dumnezeu în momentul conceperii si Dumnezeu
singur, stie ce va fi cu copilul acela, cu ce capacitati ar fi venit în
lume si ce va fi si ce va face în lume. Numai te trezesti la batrânete
cu ispasirea pentru copiii pe care nu i-ai lasat sa se nasca sau chiar
i-ai avortat.
- Cei ce cred nu au voie sa nu creada. De aceea,
când fac rau, Dumnezeu îi pedepseste, ca sa nu mai poata lucra nimic,
pentru ca sa-si vina în fire si sa-si revizuiasca pozitia, atitudinea
fata de Dumnezeu. - Se vorbeste de unirea Bisericilor, deci de ajungere
la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunta la
confesionalitate. Tendinta Papei de a atrage în acelasi staul pe toti
crestinii nu se va realiza niciodata. Papa nu va ajunge niciodata la o
turma si un Pastor în staulul Romei, deoarece Biscrica are un singur
Pastor: Iisus Hristos. - Sectarii au provocat o libertate catehetica
care-i duce la erezie. - Diavolul stie si el Scriptura, însa diavoleste,
deoarece mintea lui fiind nebuna, strâmba întelesul oricarui cuvânt, de
vreme ce el nu sta în adevar, ci în minciuna. - Dracii nu au putere
asupra crestinului ortodox, botezat dupa rânduiala, în Biserica. Botezul
pocaitilor (de tot felul) este lepadare de primul botez drept si e
pacat. - Nu da cu bâta în viespele sectare. - Ba unii vor ajunge ca, cu
ajutorul demonilor, luându-se dupa amagiri satanice, sa pogoare chiar
foc din cer amagind chiar si pe sfintii adevarati. Acestia sunt mucarii
de azi, din mijlocul vostru, adica sectarii, care atunci când vor fi
lepadati de dreptul Judecator vor zice: “Doamne nu am facut minuni în
numele Tau? Nu ne-am închinat noi Tie?” La toate acestea Dumnezeu le va
raspunde: “Duceti-va de la Mine blestematilor fiindca nu va cunosc pe
voi” - Daca nu poti vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeste cu
Dumnezeu despre ei. - Casatoria-i pentru mântuire si prunci, nu pentru
placeri si desfrânare. - Tinerii sa se mute de la batrânii care le
strica casa. - Pantalonii la femei - mult mai grav ca lipsa de basma la
rugaciune.
- Casatoria e sacul cu pacate, marita-te si ia-l în spate.
- În timpul sarcinii, mama sa nu stea în fum si sa nu ia
medicamente. - Daca nu-i da pace la copil în vremea sarcinii,
copilul va avea precocitate sexuala. - Decât cancer mai bine copii.
Iobagii aveau câte 16 copii. Si erau slugi! - Copiii nascuti numai
dupa distractii si destrabalari au iesit rai. - Cei care opresc
copiii de la credinta sunt osânditi mai rau ca sinucigasii.
-
Parul pe ochi la baieti si fete le strica si mintea. - Copiii -
scolari sa se culce la ora 10 (22) seara si sa se scoale la ora 5
dimineata, ca sa poata învata. Si sa se fereasca de prieteniile rele.
[numai în timpul somnului dintre orele 22-24 organismul uman produce un
hormon de crestere si refacere a celulelor. Când dormim în afara acestor
ore, celulele (si organismul întreg) se odihnesc, dar nu se repara, nu
se refac. Rezultatul: cei ce nu dorm între 22-24, îmbatrânesc mai repede
si nu au detenta (spontaneitate) fizica si mentala] - Cine face curte
nu face carte - Examenele se iau mai usor în stare de înfrânare, de
castitate, pentru ca se convertesc mai usor energiile în inteligenta.
Se stie ca marii savanti îsi convertesc, endocrin, energia lor aproape
total si nu au avut nevoie de femeie.
- De obicei patimesc de
cancer cei care nu postesc niciodata. Cancerul înca nu are leac si apare
fara alte explicatii, decât ca o frâna pedepsitoare a desfrânarii
stomacului. Se vede ca prin el se pedepseste lacomia mâncarilor si
obârsia desfrânarii. - Fumatul slabeste nu numai plamânii, ci si
mintea omului, încât credinta nu o mai vezi atât de curat. -Cei
bolnavi sa tina regimul bolii în loc de post. - Cei vechi stiau
pricina pentru care nu se arata Antihrist în zilele lor, caci Sfântul
Pavel vorbeste despre taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numeste (II
Tesaloniceni, 2, 3). E Sfânta Liturghie sau Jertfa cea de-a pururi,
despre care a grait Domnul prin Daniil (Daniil 12, 10) si apoi Însusi
ne-a învatat. Ea este cea care opreste sa nu se arate Antihrist sau omul
nelegiuirii (II Tesaloniceni 2, 3) decât în vremea îngaduita lui de
Dumnezeu. Caci pentru multimea faradelegilor, de mult ar fi trebuit
Dumnezeu-Tatal sa sfârseasca lumea, însa Dumnezeu-Fiul, Cel ce este
iubirea de oameni si de toata firea, mereu Se aduce pe Sine Jertfa
Sfânta înaintea lui Dumnezeu-Tatal, mijlocind milostivirea de la El.
-
Precum Taina Pocaintei e un dar al cerului, sub chip smerit, pentru
mântuirea fiecarui suflet în parte, asa Sfânta Liturghie, marea taina,
ascunsa iarasi sub chip smerit, mântuieste lumea sau o fereste de
urgiile lui Antihrist. Iata de ce, toata lumea ar trebui sa vie la
Sfânta Liturghie, ca pentru dainuirea lumii e darul acesta pe pamânt.
- Va lua tara foc din Prislop (e vorba de “focul” Duhului Sfânt: Lc. l2, 49)
-
Nu va putea avea omul pace pe pamânt de nu va avea pace cu Dumnezeu! (I
Tesaloniceni 5, 3; Luca 21, 55; Isaia 139, 11). Asadar în numele lui
Hristos va rugam ca si cum Dumnezeu v-ar ruga prin noi: împacati-va cu
Dumnezeu (II Corinteni 5, 20). - Sa bagam de seama ca nu cumva
crestinismul sa se ia de la noi. Pe simplul motiv ca noi, crestinii, nu
aducem roadele acestui crestinism: oameni dupa chipul lui Iisus. -
Mântuirea nu se câstiga cu o fapta razleata, ci presupune o fata
sociala; nimeni nu se mântuieste singur; de mântuirea sa se mai leaga o
multime de oameni. - Mântuirea noastra nu e numai un dar de la
Dumnezeu, ci si o fapta a libertatii noastre.
- “Nu este stapânire
fara numai de la Dumnezeu” (Rom. 13, 1). Deci primim divinul stapânirii,
dar refuzam pacatul ei… Sa fiti deci pregatiti sa puneti capul pe butuc
daca credinta o va cere. - Unei stapâniri de stat (sau sef), care nu
se supune lui Dumnezeu, nici Sfânta Biserica (si slujitorii ei) nu
trebuie sa i se supuna. - Din toate timpurile se stie ca, atunci când
puternicii vremii ridicau mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu, n-a mai
dainuit puterea lor. - Rugaciunile si jertfa Sfintilor Brâncoveni m-a
adus pe mine pentru tara aceasta a noastra.
- Vine timpul, si e
foarte aproape, când toti preotii vor repara bisericile, iar altii vor
construi altele noi, dar nelucrând ei la sufletul omului, vor ramâne
bisericile goale, cucuvelele vor cânta într-însele. Roadele slabirii în
dreapta credinta a teologilor în facultati si seminarii vor fi preotii,
care vor fi si mai slabi ca învatatorii lor; mai ales în Transilvania
ortodoxia aproape ca va dispare, ultima reduta va fi Sibiul, dar va
cadea si acesta. Dumnezeu nu forteaza mântuirea nimanui. Cine are minte
sa ia aminte.
- Fratilor, ascultati de Biserica, fiindca cei ce
asculta de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu asculta. - Parca
toate lucrurile unui om seamana cu stapânul lor. - Pacatul cel mai
mare este razvratirea împotriva lui Dumnezeu; atinge prima generatie si
se nasc orbi. Pacatele bunicilor si strabunicilor ca fumatul, bautura,
curvia, atinge a treia generatie. Sa ne cunoastem strabunicii si sa ne
rugam pentru ei.
- Multi sunt mai betegi la minte decât la stomac.
-
Daca împiedici un guturai prin medicamente, îl transformi în alte
primejdii - ex. sinuzita. Lasa fazele obisnuite ale bolii - ca-i usoara -
ca-i cel mai bun leac al ei. Ferirea de frig ajunge.
- Obisnuit, lucrurile cam imposibile sunt la capatul alergarii spre desavârsire.
-
Cine-i îngust la minte, n-are leac nicaieri. - Nu vreau ca neamul
acesta, care are o a asa de mare chemare la Dumnezeu, sa se corceasca. -
Sa-i iubim pe toti oamenii, dar nimic din cele omenesti. - Asceza
(înfrânarile de orice fel), fara iubire, e departe de Dumnezeu.
- Rar
sa gasesti un om care sa dea sens religios mortii, adica s-o astepte cu
bucurie, ca pe-o izbavire sigura din împaratia pacatului.
-
Împliniti-mi dorintele, sfaturile minime si va schimba Dumnezeu
situatiile, problemele voastre, fara sa fiu eu prezent, caci Dumnezeu e
Cel ce le schimba.
- Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când
îsi urmeaza destinul, au apararea lui Dumnezeu. Când si-l tradeaza, sa
se gateasca de pedeapsa.
- El e “acela” care va veni în numele sau -
nu al lui Dumnezeu - evreu de neam, care va tirani sub ascultarea sa tot
pamântul. Caci “acela” va primi sa fie împarat peste stralucirea
tuturor împaratiilor pamântului (Mt. 4, 8-9). Cel rau vrea sa ocupe
scaunul lui Dumnezeu.
- Sfânta Liturghie mai tine lumea.
- Când
faradelegile vor înclesta mintea si inima oamenilor si-i vor salbatici
asa de tare, încât vor zice ca nu le mai trebuie Dumnezeu si Biserica si
preoti, încât va fi salbaticirea si nebunia urii (Lc. 6, 11) peste tot
pamântul, atunci vine sfârsitul.
- Pentru o alunecare a omului de la
nume la numar, au sa dea seama toti înzestratii lui Dumnezeu, cei cu
daruri, cu raspunderi, cu mariri, cu puteri si cu tot felul de haruri.
Regele David, înzestrat deodata cu darul stapânirii si cu darul
proorociei, a capatat o strasnica pedeapsa, numai fiindca a îndraznit sa
numere poporul (II Regi 24). Darul proorociei i s-a luat o vreme, iar
din popor i-au murit 70.000 de oameni - si doar el gresise, nu poporul
(II Regi 24,17). Deci, înaintestatatorii si detinatorii puterii au sa
dea seama, chiar de venirea sabiei dupa dreptate.
Iată de ce ingrediente aveți nevoie pentru supa de cartofi, rețeta de post preferată a lui Arsenie Boca:
- 8 felii de pâine
- 5 lingurițe de ulei de măsline
- 3 cartofi albi, mari
-3 căței de usturoi
- 2 cepe
- 2 ramuri de rozmarin
- 1 litru de supă de legume
- Sare, după gust
Cum se prepară supa de cartofi de post, preferata lui Arsenie Boca
Spălați bine cartofii și curățați-i de coajă. Tăiați-i în cuburi potrivite. Tocați ceapa fin și zdrobiți cățeii de usturoi. Puneți cartofii la fiert în apă cu puțină sare, timp de aproximativ 10 minute. Asigurați-vă că devin ușor moi.
Încingeți uleiul de măsline într-o oală și căliți ceapa până devine aurie. Adăugați usturoiul zdrobit și o ramură de rozmarin. Scurgeți bine cartofii și adăugați-i în oală, amestecându-i cu ceapa și usturoiul. Turnați supa de legume caldă și lăsați la fiert la foc mic timp de aproximativ 20 de minute.
Pregătirea pâinii prăjite cu usturoi. Tăiați pâinea și ungeți fiecare felie cu ulei de măsline. Frecați cu usturoi și rozmarin, apoi coaceți-le la cuptor timp de 10 minute, până devin crocante.
Puneți supa într-un blender și paseazăți până obțineți o pastă omogenă. Serviți supa fierbinte, alături de felii de pâine prăjită cu usturoi.
Această supă de cartofi cu pâine prăjită și usturoi nu este doar sățioasă, dar este și plină de arome savuroase. Rețeta reflectă preferințele alimentare simple și hrănitoare ale părintelui Arsenie Boca, ilustrând că postul poate fi nu doar o perioadă de înfrânare, ci și o oportunitate de a crea preparate gustoase și hrănitoare.