De luat aminte

"Conştiinţa habotnică este, aşa cum am spus, manifestarea unei boli duhovniceşti. Habotnicii sunt victime ale obstacolelor duhovniceşti imaginare, ale felului în care ei acţionează liber. Sunt chinuiţi de gândul că şi cele mai nevătămătoare lucruri constituie păcate.

Săvârşesc, de pildă, gesturi care nu constituie păcate în sine şi nici nu aduc vreo pagubă sufletească, însă din cauza conştiinţei lor bolnave cred că au săvârşit păcate şi apare vinovăţia care exercită presiune asupra conştiinţei.

Cel habotnic nu realizează că este bolnav. Comportamentul său este considerat de el ca manifestare a sfinţeniei, iar sugestiile menţionate îl forţează, să scape de această rătăcire. Mai mult, aceste metode nu iau în considerare incapacitatea habotnicului de a scăpa de dubiile sale, printr-un simplu exerciţiu de voinţă.

Habotnicul nu poate scăpa de părerile sale, pentru că le consideră semne ale marii sale sfinţenii, chiar dacă face gesturi de smerenie. Ceea ce are impact este tocmai trăirea sa interioară, în adânc. Acesta este motivul pentru care nu se poate vindeca de habotnicie. Un alt motiv este că, pentru a pune în aplicare cele menţionate mai sus, trebuie să şi dorească aceasta. Dar el nu are curajul şi nu vrea să facă ceva în această direcţie.

Adevărata vindecare

Viaţa creştină, viaţa Evangheliei este mereu între două extreme; aşa cum spun Părinţii Bisericii: a fi ortodox înseamnă a merge mereu pe sârmă. Ceea ce înseamnă nu numai că trebuie să fim atenţi la cele de-a stânga, adică la păcate, dar şi la cele de-a dreapta, adică la virtuţi.

 Se grăbeşte, adică, cineva să dobândească toate virtuţile şi să creadă că le şi are, şi astfel se mândrească şi să trăiască în propriul egoism. Trebuie să ţinem permanent calea de mijloc - nici la o extremă, nici la cealaltă - ca să avem cu adevărat harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Ceea ce trebuie să spunem, în concluzie, este următorul lucru: omul scapă de habotnicie dacă înţelege bine că aceasta este o boală. Dacă nu ajunge să înţeleagă aceasta, este din cauza lipsei de smerenie. 

Oricum, se poate vindeca cineva de habotnicie, doar dacă îşi cultivă smerenia, dacă îşi cultivă duhovniceşte sufletul. Este nevoie să se încreadă în Hristos. Să nu creadă că se va mântui prin cântărirea lucrurilor, prin calcule, ci să aibă nădejde în mila lui Dumnezeu, în dragostea Lui, în Crucea lui Hristos, în sângele pe care L-a vărsat şi, prin urmare, să trăiască în smerenie şi cu nădejdea mântuirii.

Dacă din suflet lipsesc acestea două, omul nu se poate elibera de habotnicie. Dacă însă ele există în suflet, piere habotnicia şi orice altă boală. Se risipeşte întunericul, de îndată ce facem lumină, după cum se risipeşte fumul de îndată ce suflă vântul.

Trebuie să le amintim habotnicilor că sensul adevăratei credinţe se află în aceea că Dumnezeu face pentru noi mult mai mult decât cere de la noi; că omul nu poate face sau da ceva care să-l facă vrednic de mântuire. Dacă cel habotnic acceptă acest adevăr, ezitările şi îndoielile lui vor dispărea, aşa cum dispare ceaţa când apare soarele.

De ce să lăsăm, aşadar, şinele nostru în lanţurile diavolului, care ne leagă din toate părţile, din moment ce Hristos a venit să ne elibereze şi să ne mântuiască fără să ne ceară nimic? De ce să nu-I încredinţăm Lui sufletul nostru, cu smerenie şi credinţă, ca să să aflăm cu adevărat mântuirea?"

ARHIM. SIMEON KRAIOPOULOS

Sinaxar 30 Iunie

 n această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit.

PETRU:

Petru apostolul şi întâiul ucenicilor, propovăduind întâi Evanghelia în Iudeea şi în Antiohia, după aceea în Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi biruind cu minunile pe Simon vrăjitorul, a fost răstignit de Nero cu capul în jos şi aşa şi-a primit sfârşitul.

PAVEL:

Pavel apostolul şi corifeul apostolilor, întrecând pe toţi apostolii cu dumnezeiască râvnă şi cu credinţa în Hristos, propovăduind pe Hristos din Ierusalim până la Iliric, şi mergând la cetatea Romei, i s-a tăiat capul de către Nero.

ANDREI:

Andrei apostolul, cel întâi-chemat şi fratele lui Petru, propovăduind pe Hristos în toată marginea Mării din Bitinia, a Pontului şi a Armeniei, şi întorcându-se prin Pont şi Bizanţ, s-a pogorât până la Elada, şi fiind răstignit de Egeat la Patarele Ahaiei, şi-a primit sfârşitul.

IACOV:

Iacov apostolul şi fiul lui Zevedei propovăduind pe Hristos în toată Iudeea, a fost omorât de Irod Agripa cu sabia, pentru buna sa îndrăzneală.

IOAN:

Ioan evanghelistul şi cuvântătorul de Dumnezeu şi fratele lui Iacov, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos, propovăduind pe Hristos în Asia, şi fiind izgonit de Domiţian la Patmos, şi trăgând multă mulţime de popor către Hristos, s-a întors la Efes şi s-a odihnit cu pace, plin fiind de zile.

FILIP:

Filip cel din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean fiind cu Andrei şi cu Petru propovăduind şi el pe Hristos în Asia şi în Ierapoli cu Mariamni, sora sa şi cu Vartolomeu, pe urmă fiind răstignit de către elini în Ierapole, şi-a primit sfârşitul.

TOMA:

Toma, care şi Geamăn se zice, propovăduind Evanghelia lui Hristos la parţi, mideni, perşi şi indieni, cei ce se zic bogaţi, s-a săvârşit fiind pătruns de dânşii cu suliţe.

BARTOLOMEU:

Bartolomeu apostolul propovăduind Evanghelia lui Hristos la indienii ce se zic bogaţi, a fost răstignit în Urvanupoli, de şi-a primit sfârşitul într-însa, iar sfintele lui moaşte punându-le într-o raclă de fier, le-au aruncat în mare.

MATEI:

Matei, care şi Levi se zice, fratele lui Iacov Alfeu, vameşul şi evanghelistul, care şi ospăţ mare a făcut lui Iisus, propovăduind pe Hristos, şi fiind împroşcat cu pietre, a răposat în Ierapoli Asiriei, primindu-şi sfârşitul prin foc.

IACOV ALFEU:

Iacov Alfeu şi fratele lui Matei, căci amândoi aveau tată pe Alfeu, fiind spânzurat pe cruce de cei necredincioşi, şi-a primit sfârşitul.

SIMON ZILOTUL:

Simon Zilotul cel din Cana-Galileei, care şi Natanail este numit în Evanghelia după Ioan, trecând prin toată Mauritania şi prin Africa, propovăduind pe Hristos, şi fiind răstignit de dânşii, s-a săvârşit.

TADEU:

Iuda al lui Iacov, care de Luca şi în Evanghelie şi în Fapte este numit Iuda, iar de Matei şi de Marcu este numit Tadeu şi Liveu, frate fiind după trup Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia în Mesopotamia, apoi a răposat în cetatea Ararat, fiind spânzurat şi săgetat de necredincioşi.

MATIA:

Matia care în locul vânzătorului a fost pus în număr cu apostolii, propovăduind pe Hristos în Etiopia, şi chinuit fiind de dânşii cu multe chinuri, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

IACOV, RUDA DOMNULUI:

Iacov, ruda Domnului, şi fecior lui Iosif logodnicul, fiind întâiul episcop al Ierusalimului, fiind aruncat jos de pe aripa templului şi lovit în cap cu un mai de cele de la nălbitori, şi-a primit sfârşitul.

SIMEON:

Simon care şi Simeon şi Cleopa se cheamă, feciorul lui Iosif şi fratele lui Iacov, al doilea episcop al Ierusalimului. Acesta a trăit o sută douăzeci de ani, căci era rudenie Domnului, şi din neamul lui Iuda; fiind osândit şi silit de Domiţian, împăratul Romei, să bea otravă ce era scoasă din târâtoare veninoase, din şerpi, scorpii şi din păianjeni, n-a păţit nici o stricăciune; apoi fiind răstignit de Traian împăratul, s-a săvârşit.

VARNAVA (BARNABA):

Varnava, care şi Iosif se zice, de care se aminteşte în Faptele Apostolilor, a scris Evanghelia după Matei cu mâna sa, şi s-a săvârşit ucis cu pietre în Cipru.

MARCU:

Marcu evanghelistul, care era ucenic şi fiu duhovnicesc lui Petru, corifeul apostolilor, şi a scris de la dânsul Evanghelia, a propovăduit Evanghelia în Alexandria şi prin ţinuturile ei până la Pentapoli. După aceea, fiind tras în Alexandria Egiptului şi fiind ars, a mărturisit şi l-au îngropat acolo.

LUCA:

Luca evanghelistul şi doctorul (şi cu Pavel dimpreună călătorul) a scris Evanghelia după propovăduirea fericitului Pavel, încă şi Faptele Apostolilor; după ce s-a dus de la Roma, lăsând acolo pe Pavel, a învăţat prin toată Grecia precum se spune, şi s-a săvârşit cu pace la Teba Beoţiei, fiind de 80 de ani. Şi se spune că el cel dintâi a zugrăvit icoana Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi a pururea Fecioarei Maria, ceea ce L-a născut pe Dânsul, şi a corifeilor apostolilor, şi de acolo a ieşit în toată lumea acest binecredincios şi a tot cinstit lucru.

FILIP:

Filip, care este pomenit în Fapte, cel ce este din Cezareea Palestinei, care a fost însurat şi a avut patru fiice proorociţe, a fost făcut de apostoli diacon, şi a botezat pe Simon, ce se făţărnicise, şi a luminat de asemenea pe etiopianul famen. Acesta propovăduind în Trala Asiei, a murit acolo cu toate cele patru fiice ale sale.

ANANIA:

Anania apostolul şi episcopul Damascului, care prin descoperire dumnezeiască a botezat pe Pavel, făcând multe tămăduiri în Damasc şi în Elefterupoli, a fost bătut cu vine de bou de guvernatorul Lupian, şi zgâriat pe coaste şi ars cu făclii, apoi ucis cu pietre afară din cetate.

JUST:

Iosif, care şi Just şi Varsava este numit, a fost la un gând cu cei 70 de ucenici, fiind unul dintre ei.

ŞTEFAN:

Ştefan, întâiul mucenic, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, este pomenit în Faptele Apostolilor. El a fost omorât cu pietre de iudei, fiind îndemnător şi Pavel la moartea lui. După aceea în zilele marelui Constantin, au fost aduse moaştele lui în Constantinopol şi aşezate în Costanziani.

PROHOR:

Prohor, şi acesta din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Nicomidiei din eparhia Bitiniei, cu pace s-a săvârşit.

NICANOR:

Nicanor unul fiind din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Bostrilor Arabiei, de elini prin foc a fost ucis.

PARMENA:

Parmena, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, în vederea apostolilor, cu pace s-a săvârşit în slujba sa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Meliton, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel din Sinopi, care s-a săvârşit târât pe pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Mihail grădinarul, care a mărturisit în Atena la anul 1770.

Tot în această zi, facem şi pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.

În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeţ, un monah cu viaţă îmbunătăţită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioşii din partea locului, l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar vieţuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu veneraţie părţi din moaşte ştiind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi suferinţe. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei şi care consemnează numele, "Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioşilor veniţi la Mănăstire pentru rugăciune şi închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiş), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă din Cocora (Alba) şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iunie în 30 de zile: Soborul Sfinţilor, slăviţilor şi întru-tot lăudaţilor Apostoli

         Sfânta noastră Biserică prăznuieşte, astăzi pe toţi cei doisprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a răspândi, până la marginile lumii, dreapta credinţă creştină şi a vesti tuturor marginilor pământului pe Hristos Dumnezeu, chemând toate neamurile la mântuire. Ei au fost chemaţi la apostolie chiar de Domnul Însuşi, şi au fost martorii propovăduirii patimilor şi Învierii Sale, ca să-L mărturisească, apoi, printre oameni. Astfel, Sfântul Apostol Petru, întâiul între egali, se numea Simon, mai înainte de a fi chemat de Domnul. El a propovăduit Evanghelia, mai întâi, în Iudeia, apoi în Antiohia, în Pont, Capadochia, în Asia, Bitinia, Galatia, şi după tradiţia Bisericii, a mers şi la Roma. În cele de pe urmă, fiind răstignit de Nero împăratul, cu capul în jos, s-a dus la cele cereşti.

Sfântul Apostol Andrei, "cel întâi chemat", era fratele Sfântului Petru. După tradiţie, el a propovăduit credinţa lui Hristos în toate ţările de pe lângă Marea Neagră şi în Dobrogea, după care, s-a întors în Tracia şi s-a dus în Grecia, iar la Patras, a fost răstignit pe o cruce în formă literei X, "Crucea Sfântului Andrei".

Sfântul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, "fiul tunetului", ca şi fratele său, Sfântul Ioan Evanghelistul. Împreună cu acesta, şi cu Petru, a văzut Schimbarea la Faţă a Domnului pe Tabor. După Înălţarea la cer a Domnului, el a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Ierusalim şi în Iudeea şi a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.

Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul, numit şi Teologul, adică, cuvântătorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cină şi-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, lângă Cruce, a stat cu Preacurata Fecioară şi s-a învrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovăduit Evanghelia în Efes şi în toată Asia şi a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa şi cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, în Domnul, la Efes, bătrân fiind cu anii.

Sfântul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru şi Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail şi a propovăduit pe Hristos, în părţile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfârşit mucenicesc, în Ieropole, din Frigia.

Sfântul Apostol Bartolomeu, a propovăduit pe Hristos, o vreme, împreună cu Apostolul Filip, în Asia, iar, după moartea acestuia, a mers până în India, şi a tâlcuit, pentru indieni Evanghelia scrisă de Sfântul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, în Armenia cea Mare şi în Albania a primit moarte de mucenic.

Sfântul Apostol Toma este cel căruia i se mai spunea şi "Geamănul" şi care a pipăit rănile Mântuitorului, după Învierea Lui. A purtat lumina Evangheliei până în părţile Indiei şi a murit străpuns de săgeţi, pentru Hristos.

Sfântul Apostol Matei, care pe când era vameş, se numea Levi, lăsând toate, n-a pregetat să meargă după Hristos. Şi, fiind scriitor, a scris cel dintâi, Evanghelia Domnului, în limba ebraică, şi, apoi, aceeaşi Evanghelie, în greceşte. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia şi, tradiţia spune că Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, în Etiopia.

Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în multe ţări din răsărit, închinătoare la idoli. Deci, nenumărate neamuri aducând la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au întors la credinţă, l-au numit "sămânţă dumnezeiască."

Sfântul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovăduit pe Hristos în Iudea, în Galileea şi în Samaria, în Arabia, în Siria şi în Mesopotamia. Şi, fiind spânzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din părţile Araratului, şi-a pus sufletul pentru Domnul său.

Sfântul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovăduit cu mult zel, cuvântul mântuirii în Mauritania şi, din Africa, până în Britania. Şi, răstignit fiind de cei necredincioşi, şi-a dat lui Dumnezeu duhul său.

Sfântul Apostol Matia a fost ales în locul lui Iuda, vânzătorul, numărându-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovăduit pe Hristos în Capadochia şi în Etiopia. Şi acolo, multe pătimind, cu moarte năpraznică s-a săvârşit.

Sfântul mare Apostol Pavel, care în urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a arătat vas ales al lui Hristos, că L-a purtat pe Domnul neamurilor şi împăraţilor de la Ierusalim şi până la Roma. Deci, şi-a săvârşit nevoinţa alergării sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfânt Apostol se prăznuieşte, de către Biserică, împreună cu Sfântul Petru, ca unul ce, mai mult decât alţi Apostoli, s-a ostenit, cu bunăvestirea lui Hristos. Dumnezeului nostru slavă !

Viaţa Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

        Sfântul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeţ din Munţii Apuseni şi, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeţ din judeţul Alba, având o viaţă duhovnicească îmbunătăţită şi învrednicindu-se încă din tinereţe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luând din tinereţe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiţi eremiţi meşteşugul luptei duhovniceşti. Apoi, curăţindu-şi mintea de cugetele cele rele şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obşte şi a ajuns vestit povăţuitor de suflete, întemeind o obşte de monahi aleşi.

În tradiţia locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga şi postea, săvârşind sfintele slujbe cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. În toată săptă­mâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvârşea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta şi Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii. Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din Munţii Râmeţ, precum şi al sătenilor din Ţara Moţilor. În posturi cerceta pe toţi sihaştrii ce se nevoiau în peşteri de piatră şi el însuşi se ostenea la rugăciune împreună cu dânşii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl aşteptau credincioşii şi mocanii de prin munţi. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales cei stăpâniţi de duhuri rele, şi cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu. 

       Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopaţi şi fiind mare arşiţă, încât toţi sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre şi se cheamă Izvorul Cuviosului Ghelasie. Mulţi săteni iau apă din el pentru sănătate şi binecuvântare.

       Altădată, urcând Sfântul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fân, şi-a cunoscut dinainte sfârşitul. Deci, rugându-se mult, şi-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvârşită dragos­te, să iubească Biserica şi să fugă de beţie, desfrâu şi de tot păcatul. Apoi sărutându-i pe toţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

      În tradiţia mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii şi mulţi bolnavi se vindecau la mormântul lui. În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul credin­cioşilor veniţi la mănăstire pentru rugăciune şi închinare.

     Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina - Timiş, i-a fost vindecată mâna bolnavă prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfântului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă, din Cocora - Alba, şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la Moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului, de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei, şi care consem­nează numele „Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului „Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transil­vaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt. Deci, fără îndoială, Sfântul Ghelasie a fost Arhiepiscop şi păstor sufletesc al credincioşilor din centrul Transilvaniei şi din Munţii Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgându-se la bătrâneţe în mănăstirea de metanie, Râmeţ. Iar vieţuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu veneraţie părţi din sfintele moaşte, ştiind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi de suferinţe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 29 Iunie

  În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.

Petru si PavelLa aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.

De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.

Petru si PaulIar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în biserica Sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iunie în 29 zile: pomenirea Sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai marilor Apostoli Petru şi Pavel (+67)          Pentru aceşti doi Apostoli, pricină de laudă nu va afla nimeni mai mare alta, decât lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Însusi, fiecăruia. Că, pe Petru l-a fericit, pentru mărturisirea Lui, numindu-l "Piatră" şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit "Vas ales", care avea să poarte numele Domnului, înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Dar, iată, alte câteva cuvinte despre aceste slăvite căpetenii ale Apostolilor. Sfântul Apostol Petru, mai întâi, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii şi se chema Simon, înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, "Cel întâi chemat" la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece ucenici şi, deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei. Era o fire înfocată, cinstită şi plină de rodire pentru Hristos şi gata, oricând, la uitarea de sine. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu şi-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit şi purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi şi cu mult zbucium, a ispăşit el întreita lui lepădare de Domnul, iar, la cea de a treia arătare a Domnului Înviat, ucenicilor Săi, Petru redobândeşte vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitorul. După Înălţarea la cer a Domnului şi după pogorârea Duhului Sfânt, a început strădania, cea fără odihnă, pentru răspândirea credinţei şi, ca şi ceilaiţi Apostoli, Sfântul Petru nu a precupeţit nici o osteneală pentru împlinirea poruncii Mântuitorului, de a vesti adevărul mântuirii. A străbătut drumuri lungi şi grele, propovăduind Evanghelia în Iudeea, în Antiohia şi în Pont, în Galatia, în Capadochia şi în Bitinia, ajungând până la Roma. Deşi, mai vârstnic, se supune întru totul, hotărârilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a întemeiat biserici, a învăţat, a mângâiat, a întărit credinţa şi nădejdea primilor creştini. Când n-a putut ajunge la fraţi, a luat pana şi a scris cele două Epistole din Noul Testament, comori de învăţătură, care depăşesc aurul şi pietrele scumpe. Marele pescar şi-a încheiat strădania şi viaţa la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, în ziua de 29 iunie, Sfântul Petru a îndurat moarte de Mucenic, în vremea prigoanei împotriva creştinilor, dezlănţuită de crudul împărat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astăzi se înalţă strălucita basilică ce-i poartă numele, verhovnicul Apostolilor a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind, cu sângele său, credinţa şi dragostea lui faţă de Mântuitorul Hristos.        Să privim, acum, spre cealaltă căpetenie a Apostolilor, Sfântul Apostol Pavel. A fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de fel din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, şi a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neînfricat propovăduitor al credinţei creştine şi sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea bună a Evangheliei Domnului printre popoarele păgâne, binevestind în multe locuri din Răsărit, trecând prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia şi în Macedonia şi ajungând până la Roma. În lungile şi obositoarele lui călătorii, a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat foamea şi setea. Nici o suferinţă nu i-a micşorat râvna de propovăduire a credinţei, nici o primejdie nu l-a înspăimântat. Prin toate cetăţile, pe unde a trecut, a întemeiat obşti creştine, de care s-a îngrijit tot timpul, sfătuindu-le şi îndrumându-le prin epistolele, pe care le trimitea către fraţi, când se afla departe, epistole din care ni s-au păstrat patrusprezece, ca un adevărat tezaur al vieţii lui Hristos, ca o adevărată ştiinţă a mântuirii. Sfântul Apostol Pavel a fost numit "Apostolul Neamurilor", ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele păgâne din acele timpuri, iar sfârşitul său a fost cu moarte de mucenic tăindu-i-se capul cu sabia, în aceeaşi zi cu Sfântul Petru şi sub acelaşi împărat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare. Să cinstim necontenit pe aceşti mari ctitori ai credinţei noastre. Cât vor dura cerul şi pământul, faptele şi măreţia Sfinţilor Apostoli nu se vor şterge din istoria mântuirii. Să-i chemăm în rugăciunile noastre şi să le fim recunoscători. Prin credinţă, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.

 
Întru această zi, cuvânt de laudă, al celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ioan Hrisostom, arhiepiscopul Constantinopolului, la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, şi la preaslăvită mărturisirea lor

          În praznicul acesta, al pomenirii Sfinţilor Apostoli văd o întrecere a cerului şi a pământului. Puterile cereşti, adică, laudă, cu glasuri cinstite, învăţătura şi ostenelile lor, că printr-înşii s-a făcut cunoscută taina Întrupării lui Dumnezeu, precum spune Pavel: "Prin Biserică, acum, cunoscută s-a făcut, Începătoriilor şi Stăpâniilor cereşti, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri" iar oamenii, cei de pe pământ, se silesc să arate lauda vrednică, cinstind pe cei ce sunt vârfurile Apostolilor, că prin ei au fost aduşi la mântuire. Că cine este mai mare decât Petru şi cine este deopotrivă cu Pavel, care, cu fapta, şi prin cuvânt, au împodobit toată zidirea, din cer şi de pe pământ, care, din tina trupului, au fost alcătuiţi şi mai mari decât îngerii s-au arătat ? Deci, ce vom zice despre învăţătorii zidirii celei de sus şi ai celei de jos ? Că nu aflu cuvânt vrednic, să laud pe cei ce au proslăvit neamul oamenilor, pe cei ce tot pământul şi marea au înconjurat şi rădăcinile păcatelor le-au smuls şi seminţele dreptei credinţe le-au aruncat în inimile oamenilor celor nesupuşi. Petru - povăţuitorul Apostolilor, Pavel - învăţătorul lumii şi părtaş cu puterile cele de sus, Petru - propovăduitorul iudeilor, Pavel - mângâierea neamurilor. Şi, priviţi înţelepciunea cea covârşitoare a Stăpânului, că, pe Petru, din pescar l-a ales, iar, pe Pavel, din făcătorii de corturi. Şi aceasta, tot spre folos a făcut-o, ca să se cufunde în adânc. O, prea fericită pereche, căreia ţi s-au încredinţat sufletele lumii întregi. Petru - începătura dreptei credinţe, marele arătător de cele sfinte ale Bisericii, sfătuitorul cel trebuincios al creştinilor, odorul puterilor de sus. Apostolul cel cinstit de Stăpânul. Pavel - marele propovăduitor al adevărului, lauda lumii, omul cel din cer şi îngerul cel de pe pământ, slava Bisericii, vulturul zburător întru cele înalte, alăuta Duhului, privighetoarea şi viersul cel dulce-grăitor, gura Stăpânului, slujitorul cel treaz al lui Hristos, Pavel şi Petru, cei împreună înjugaţi la jugul Bisericii, cu ce bun câştig aţi dobândit lumea, cei ce crucea lui Hristos aţi purtat-o, în loc de jug, iar, în loc de călăuză, pe Mântuitorul l-aţi purtat, şi, în loc de povară, cele două aşezăminte ale Scripturilor, iar, în loc de îmboldire, darul Sfântului Duh l-aţi avut. Pavel şi Petru, cei ce, în fiecare zi, luminează Biserica, cămările Stăpânului, casele de oaspeţi a toată lumea, corturile Duhului, şcolile de tâlcuire ale Sfintei Treimi, dăscălii Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu. Petru, dorirea mea cea dumnezeiască, Pavel, vasul alegerii, toiagul meu; Petru, locaşul lui Dumnezeu; Pavel, gura lui Hristos, vioara Duhului; omul cel de trei coţi, care, însă până la cer a ajuns. Cel ce într-un loc era cuprins şi pe toată lumea a adunat-o împrejurul Stăpânului, care de la Ierusalim, Evanghelia lui Hristos, a dus-o până în Iliric, drumeţul cel iute alergător, vulturul care a zburat la ceruri, cel plin de dumnezeiescul dar, cel mărturisit de Domnul să poarte numele Lui înaintea lumii întregi, cela ce, până la al treilea cer, a străbătut şi în Rai a intrat şi până la dumnezeiescul Scaun, cel necuprins de minte, s-a suit şi a auzit taine negrăite, care nu sunt cu putinţă omului a le grăi. Dar, ce vom zice şi despre Petru ? Privirea cea dulce a Bisericii, strălucirea lumii, porumbiţa cea curată, povăţuitorul Apostolilor, Apostolul cel fierbinte, cel ce fierbea cu duhul, îngerul şi omul, plin de dar, piatra cea tare a credinţei, cugetul cel înţelept al Bisericii, cela ce "fericit" a fost numit de gura Stăpânului, cela ce cheile Împărăţiei cerurilor, de la Domnul Însuşi, le-a luat. Voi, Petru şi Pavel, aţi răpit rândurile îngerilor. Şi pentru ce grăiesc multe ? Însuşi Domnul vă va lăuda pe voi, zicând: "Voi sunteţi lumina lumii, cei mai îndestulaţi decât împăraţii, cei decât bogaţii, mai puternici, cei decât ostaşii mai tari, cei decât înţelepţii, mai înţelepţi, cei decât filozofii, mai filozofi, cei decât ritorii, mai frumos cuvântători, cei ce nimic nu aveţi şi pe toate le ţineţi. Voi sunteţi răbdarea mucenicilor, voi, dreapta credinţă a patriarhilor, nevoinţa monahilor, cununa fecioarelor, pacea celor căsătoriţi, frâul bogaţilor celor răpitori, înfrânarea celor înverşunaţi, acoperământul împăraţilor, zidurile creştinilor, luptătorii împotriva barbarilor, zăbala în gura ereticilor, cei ce omorâţi patimile cele necuvântătoare ale trupurilor, cei ce izgoniţi legiunile dracilor, cei ce aţi surpat capiştele idolilor păgâni, cei ce, pe cele de sus şi pe cele de jos le-aţi moştenit; că cheile celor de sus le-aţi luat, iar păcatele celor de jos a lega şi dezlega aveţi putere. O, minunea celui simplu, o înţelepciunea celui necărturar. Petru, cela ce prin umbra lui pe cei slăbănogi îi întărea şi poarta o dezlega. Pavel, cel ce, prin hainele lui, bolile le gonea şi pe draci îi alunga. Cei ce, în mijlocul lor, pe Hristos Domnul, Îl aveau şi sălaş al Sfântului Duh erau, Pavel, rânduneaua Bisericii, cea neostenită, Petru cel ce, ca o privighetoare, neîncetat cântă lumii, de-a pururea. Stâlpii Bisericii, luminătorii cei mari ai lumii, unul mai înalt decât altul, şi, împreună, mai buni decât toată zidirea. Bucură-te Petru, piatra credinţei; Bucură-te, Pavel, lauda Bisericii; Bucură-te Pavel, grija Bisericilor; Bucură-te Petru, podoaba lumii; Bucură-te Pavel intrarea Raiului; Bucură-te Petru, dascălul împărăţiei cerurilor; Bucură-te Pavel, limanul cel liniştit al celor înviforaţi; Bucură-te Petru, cela ce, de multe laude, te-ai învrednicit, de la Domnul; Bucură-te Pavel, cela ce al multor daruri eşti împărţitor; Bucură-te, Petru, cel fierbinte, care aprinzi cu Duhul cel Sfânt; Bucură-te, Pavel, drumeţul cel cu bună alergare. Cei ce toată lumea cea de sub soare cu sfântă propovăduire aţi luminat-o, cei ce nenumărate rele aţi pătimit pentru Biserică, în temniţă închişi, de iudei urâţi, de barbari târâţi, de împăraţi chinuiţi, cei ce a răsufla nu eraţi slobozi şi a înceta învăţătura nu sufereaţi. Cei ce nu puteaţi mişca mădularele trupului, din pricina legăturilor şi pe toată lumea, cea legată prin păcat, aţi dezlegat-o. Voi, care taberele dracilor, cu totul, le-aţi biruit, iar darul Preasfântului Duh în lume s-a întors. Voi aţi risipit negura rătăcirii, voi seminţiile dracilor le-aţi surpat, voi capiştele păgânilor le-aţi stricat, voi toată slujirea de Dumnezeu, cea cu nume mincinos, cenuşă aţi făcut-o. Voi, vânturând, neghină din grâu aţi lepădat-o şi învăţătura voastră, cea din toate zilele, în Biserică, roada curată aţi arătat-o. Deci, ce mulţumiri vă vom aduce, vouă, celor ce atâta v-aţi ostenit pentru noi ? Îmi aduc aminte de tine, Petru şi mă înspăimânt. Îmi aduc aminte de tine Pavel şi, înspăimântându-mă, mă podidesc lacrimile. Ce să zic, nu ştiu, şi nu ştiu ce să grăiesc, privind necazurile voastre. Câte temniţe aţi sfinţit, câte legături aţi luminat, câte închisori, cu învăţăturile voastre, aţi umplut, câte lanţuri aţi strălucit, câte munci aţi răbdat, câte locuri, cu tălpile voastre, aţi sfinţit, câte ocări aţi pătimit, cum pe Hristos L-aţi purtat, cum Bisericile le-aţi veselit, cu propovăduirea voastră. Binecuvântată este sângerarea mădularelor voastre, pentru Biserică. Voi cu totul, întru toate, L-aţi urmat pe Hristos. Că, în tot pământul, a ieşit vestirea voastră şi la marginile lumii graiurile voastre. Că Biserica, cea logodită de voi Domnului, neruptă o va păzi Hristos. Că cine, ţinând vrednicia de învăţător, a îndrăznit să zică, vreodată, ceva, în afară de predania voastră ? Voi, pe toţi dăscălii, i-aţi întrecut, voi, pe toţi cuvântătorii de Dumnezeu, i-aţi învăţat pe toţi întunecaţii, i-aţi luminat, răbdarea voastră a biruit orbirile noastre, cei ce v-aţi rugat să fiţi, voi, anatema, pentru ca lumea să o dobândiţi. Deci, cu ce vă vom răsplăti vouă, pentru toate bunătăţile, pe care ni le-aţi dat nouă ? Astăzi, este pomenirea patimilor voastre. Astăzi, este prăznuirea mărturisirii voastre pentru Hristos. Astăzi, toţi, veselindu-ne, cinstim sfintele voastre moaşte. Bucură-te, Petru, cel ce te-ai împărtăşit de lemnul crucii şi asemănarea Dascălului n-ai voit a te răstigni în răstignire dreaptă, precum Stăpânul nostru, ci mai mult cu capul în jos, ca cel ce făceai călătoria ta de pe pământ la cer. O, binecuvântate piroane, care aţi pătruns sfintele sale mădulare. Bucură-te, cel ce, cu îndrăzneală, în mâinile Stăpânului, sufletul l-ai dat, iubitorule de Stăpân şi bineslujitorule al Domnului, cel ce ai slujit Domnului fără de împrăştiere, Biserica logodindu-i-o cu toată sârguinţa, cel ce fierbeai cu duhul, Apostol credincios al Stăpânului tuturor. Iar ţie, Pavel, de trei ori fericite, omul cel nepovestit, capul ţi s-a tăiat. Ce fel de sabie a trecut prin gâtlejul tău, gură a Stăpânului, cel ce eşti minunarea cerului însuşi şi pământului înfiorare ? Sabia aceea facă-se mie, în loc de cunună, că am primit sângele tău ? Treizeci şi cinci de ani ai slujit Domnului, cu toată sârguinţa, săvârşindu-ţi drumul, pentru dreapta credinţă, te-ai odihnit în Domnul, la şaizeci şi opt de ani. Pentru aceasta şi noi, în ciuda păcatelor noastre, fericitele voastre glasuri le slăvim. Bucuraţi-vă întru Domnul, totdeauna, neîncetat, pentru noi rugaţi-vă. Făgăduinţele voastre împliniţi-le. Că strigi, fericite Petru, aşa zicând: "Mă voi sârgui, după ducerea mea, să fac pomenire despre voi". Iar, fericitul Pavel, către Dascălul şi Domnul tuturor, s-a dus după multe osteneli. Şi au adormit, amândoi, întru marea cetate Roma, în 29 de zile ale lui iunie, în zilele lui Nero cel fără de lege. Deci, toată sârguinţa datori suntem a o arăta, iubiţilor, rugându-ne Împăratului a toate, lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca să ne învrednicească pe noi, din iubirea Sa de oameni, a rămâne neclătinaţi în predaniile şi învăţăturile lor. Ca să dobândim mila înaintea Divanului Lui. Că lui Dumnezeu Tatăl I Se cuvine slava, împreună şi Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Întru această zi, învăţătură la pomenirea Sfinţilor  şi mai marilor Apostoli Petru şi Pavel

           Aţi auzit, fraţilor, în Evanghelie, pe Însuşi Domnul, zicând către ucenicii Săi, cuvintele cele de viaţă, pe care, ascultându-le şi scriindu-le în inimile voastre, duhovniceşti să le facem. După aceea, aţi auzit cele ce, ca un Împărat, le-a grăit către Petru: "Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea", adică, piatra cea tare a credinţei, pe care Hristos a zidit Biserica cea duhovnicească, pe care porţile iadului n-o vor putea birui şi unde Însuşi Făcătorul, a pus temelia şi i-a întărit zidurile, prin credinţă; şi cine i se va putea împotrivi ei ? Pentru că, oricine aleargă la Biserică, se va mântui. La aceasta fraţilor, să scăpam, că, acolo, de toate păcatele eliberare vom afla, acolo, vom dobândi vindecare de patimi, acolo, ne vom îndulci de veselie şi de bucurie, pentru că acestui mai-mare Apostol Petru, i-a dat Domnul Dumnezeu stăpânire, zicând: "Şi îţi voi da ţie cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri"(Matei 16, 19). Către acela acum să cădem, fraţilor, cerând dezlegare, cu credinţă, curăţie şi dragoste, fără de pizmă, cu fapte bune împodobindu-ne şi curăţindu-ne, cu milostenie şi cu post, ca şi noi să câştigăm mila, de la Dumnezeu, pe săraci, miluindu-i, pe străini, primindu-i, pe cei goi, îmbrăcându-i, pe cei flămânzi, hrănindu-i pe cei însetaţi, adăpându-i, că, prin acestea, se deschide Împărăţia cerului şi se iartă păcatele. Drept aceea, nu putem să-i trecem pe cei în nevoi, cu vederea, că, şi pentru dânşii, ne este dată averea, ca şi pe ei să-i hrănim şi a noastră îndestulare să o avem. Că a zis Domnul: "Cu ce măsură veţi măsura, se va măsura vouă". Pentru aceasta, bine este, fraţilor să ne sfârşim viaţa cu petrecerea cea fără de prihană, în lumea aceasta, şi osânda veşnică să nu o moştenim. Pentru că va veni Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca să judece vii şi morţii şi să plătească fiecăruia, după faptele lui, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Sinaxar 28 Iunie

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea aflării cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.

Aceşti ai lui Hristos mucenici şi făcători de minuni au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Chir era din cetatea Alexandriei, iar Ioan din cetatea Edesei, şi fiind uniţi amândoi pentru tocmirea lucrurilor lor umblau şi tămăduiau toată boala şi toată slăbiciunea, şi îndemnând pe mulţi spre mucenicie au fost vădiţi la stăpânitorul locului, care aducându-i înaintea lui, i-a dat la tot felul de chinuri, apoi le-a tăiat capetele.

Iar cinstitele lor trupuri fiind îngrijite şi ascunse de oameni credincioşi din pricina păgânătăţii ce era atunci, pe vremea împărăţiei lui Arcadie şi a lui Teofil patriarhul Alexandriei, au fost aflate cinstitele şi sfintele lor moaşte, a căror pomenire o prăznuim duhovniceşte, pentru că în această zi în care s-au aflat aceste sfinte comori din pământ, mulţime de credincioşi cu multe boli s-au învrednicit de toată tămăduirea. Astfel: îndrăciţii se vindecau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, şi tot leacul şi tămăduirea se da oamenilor. Şi nu se făceau acestea numai pe vremea aceea, ci şi până astăzi, cei ce merg cu credinţă la dânşii îndată dobândesc tămăduirea, întru slava şi lauda Celui ce i-a slăvit pe dânşii, Hristos, Dumnezeul nostru.

Iar pomenirea lor se face în ziua de 31 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papia.

Acesta a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, cinstind şi propovăduind pe Hristos, din început de la strămoşii lui. Dar fiind pârât, a fost prins, şi stând înaintea stăpânitorului, a fost silit să aducă jertfă, iar el nesupunându-se, ci mai vârtos ocărând pe guvernatorul, l-a pornit spre mânie. Şi îndată l-au luat patru inşi, l-au pus jos şi a fost bătut mult cu vine crude, după aceea îl băgară într-o căldare mare, ce era plină de untdelemn şi cu seu, de fierbea pe foc şi era minune şi groază ceea ce se vedea: om îmbrăcat cu focul ca şi cu o haină. Şi a răbdat acel chin, din care pricina pe mulţi i-a tras spre credinţă în Hristos. După aceea sfântul a fost supus la nenumărate şi felurite cumplite chinuri. Apoi sfântul îşi primi sfârşitul prin sabie, întru slava şi lauda adevăratului nostru Dumnezeu. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Dreptului şi fericitului Serghie Magistrul, care a întemeiat Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu cea din Nicomidia, ce se zice a lui Nichitiat (sec. IX).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Macedonie, care s-a săvârşit tăindu-i-se degetele mâinilor şi ale picioarelor.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ulchian, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Pavel doctorul, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doi tineri, care răstigniţi fiind, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Moise cel depărtat din lume, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Donag, episcopul Libiei, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şaptezeci de Mucenici cei din Schitopolis, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor trei Mucenici cei din Galaţia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Magnu, care s-a săvârşit făcând rugăciune în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iunie în 28 zile: aflarea cinstitelor moaşte 

ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.

           Aceşti Mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocletian, chiar fiind din cetatea Alexandriei, iar Ioan, din cetatea Edesei. Şi umblau împreună, pentru trebuinţele meşteşugului lor, ca doctori fără de arginţi, tămăduind toată boala şi toată slăbiciunea şi îndemnând, pe mulţi, spre mărturisirea lui Hristos. Deci, pentru credinţa lor, după ce au îndurat grele chinuri în zilele Împăratului Diocleţian, Sfinţii Chir şi Ioan au primit moartea, prin tăierea capetelor cu sabia. Atunci, nişte creştini au luat trupurile lor şi le-au îngropat, cu cinste, în loc tainic, unde au rămas multă vreme, încât, cu timpul, locul îngropării lor a fost uitat. O sută de ani mai tîrziu, pe vremea împărăţiei lui Arcadie, vrând Teofil, patriarhul Alexandriei, să ridice o biserică în oraşul Canopus, s-au aflat cinstitele moaşte ale celor doi Mucenici ai lui Hristos, Chir şi Ioan. Şi, cum, aproape de Canopus, era un sat, care se numea Manutin, cu o veche capişte idolească şi o puternică lucrare de duhuri necurate, îngerul Domnului, s-a arătat Sfântului Chiril, nepotul şi urmaşul lui Teofil la scaunul Alexandriei, poruncindu-i ca cinstitele moaşte ale Sfinţilor Chir şi Ioan să le ducă la locul numit Manutin, că, astfel, va fugi, de acolo, diavoleasca putere. Deci, Sfântul Chiril, făcând aceasta, a adus sfintele moaşte, din Canopus, la Manutin, şi, îndată, s-au izgonit, de acolo, necuratele duhuri. Şi s-au făcut cinstitele moaşte izvor de tămăduire, încât îndrăciţii se izbăveau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, şi se dădea oamenilor tot leacul şi tămăduirea. Şi, aşa aflarea şi mutarea minunată a acestor sfinte moaşte a ajuns praznicul duhovnicesc al zilei de astăzi. Dumnezeului nostru slavă în veci! Amin. 

Întru această zi, pomenirea Cuviosului Pavel, doctorul.

       Cuviosul Pavel era din cetatea Corint de neam bun, născut din părinţi creştini, crescut în dreapta credinţă. Şi, iubind pe Dumnezeu, din tinereţe, a intrat într-o mânăstire şi s-a făcut monah, ostenindu-se mult în pustniceştile nevoinţe, devenind bărbat iscusit. Dar se lupta cu el dracul desfrânării. Într-o noapte, stând Cuviosul Pavel la rugăciune, a venit, înaintea lui dracul în chip văzut, şi i-a zis: "De nu vei face poftă trupească, măcar o dată, mă voi întoarce asupra ta cu tărie". Iar el, certându-l pe diavol, cu numele lui Hristos cu semnul crucii, l-a gonit. După aceasta dracul a îndemnat asupra lui pe o oarecare femeie desfrânată, care, născând un prunc nu de mult, l-a adus la Cuviosul şi l-a pus pe el pe numele lui, zicându-i: "De la tine, pe acesta l-am zămislit şi l-am născut". Iar stareţul a primit pruncul cu bucurie. Şi venind nişte eretici, i-au legat mâinile la spate şi, agăţându-i pruncul de grumaji, îl purtau pe el prin cetate, batjocorindu-l. Şi Pavel, stând în mijlocul poporului a zis: "Ascultaţi fraţilor. Iată, să întrebăm pe prunc, ca să ne spună nouă cine este tatăl lui". Şi avea pruncul nu multe zile de la naşterea lui. Şi a zis către prunc: "Spune nouă, cine este tatăl tău?" Iar pruncul, rupându-şi scutecele, a arătat cu mâna spre un oarecare fierar şi a zis: "Acesta este tatăl meu, iar nu Pavel monahul". Iar poporul, auzind aceasta, s-a închinat monahului, cerându-şi iertăciune. De atunci, i-a dat lui Dumnezeu darul de tămăduire, că îşi punea mâinile pe cei neputincioşi şi se făceau sănătoşi. Şi, vieţuind şaptezeci de ani, şi mai mult, Cuviosul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, Căruia bine i-a plăcut şi, numărându-se în ceata Sfinţilor, împreună cu dânşii, pe unul din Treime, Dumnezeu, să-L slăvim, în veci! Amin. 

Întru această zi, cuvânt despre iubirea de străini.

          Să fiţi, fraţilor, râvnitori de fapte bune, ca până la sfârşit, să petreceţi în Domnul, cu pace. Să nu ocărăşti pe cei străini, ci să-i primeşti pe ei în casa ta. Adu-ţi aminte de Domnul Iisus Hristos, Care s-a făcut străin pentru tine. Să nu te ruşinezi a spăla picioarele, că poate străinul acela va fi îngerul, ispitindu-te pe tine: şi te vei păgubi de plata drepţilor. Ascultă ce a făcut Avraam: Stând el la stejarul din Mamvri la umbră, pe la amiază, a căutat şi a văzut trei bărbaţi, trecând pe lângă el şi, sculându-se, a alergat pentru întâmpinarea lor şi li s-a închinat până la pământ, zicînd: "Doamne, de am aflat dar înaintea Ta, să nu treci alăturea de robul Tău, ci vom aduce apă şi vom spăla picioarele voastre. Şi voi pune înainte, pâine ca să mâncaţi şi, după aceasta, veţi merge în calea Voastră". Deci, ce folos i-a adus lui iubirea de străini? Mai întâi, s-a numit prieten al lui Dumnezeu.   După aceasta, a auzit în aceeaşi zi: "Iată, Sara va naşte ţie fiu şi tatăl multora vei fi". Asemenea şi Lot, pe cei doi străini, i-a rugat să găzduiască la dânsul; şi aceia l-au scos pe el din Sodoma, ca să nu ardă, împreună cu cei fără de lege. Tot aşa, Sfântul Tobie, orb fiind, a primit pe înger şi acesta l-a făcut pe el să vadă. Afară de aceasta, şi Domnul, încă, ne învaţă pe noi, zicând: "Cela ce primeşte pe prooroc, ca prooroc, plata proorocului va lua şi cela ce primeşte pe drept, în nume de drept, plata dreptului va lua". Drept aceea, fraţilor, pe cei străini să-i iubiţi şi să-i faceţi pe ei părtaşi la masa voastră, ca şi voi să auziţi pe Hristos grăind: "Pentru că aţi făcut aceasta unuia din aceşti fraţi, mai mici, ai Mei, Mie Mi-aţi făcut şi Eu voi da vouă viaţa cea veşnică". 

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului, Părintelui nostru 

Efrem Sirul, despre lupta cea duhovnicească.

         Monahul se aseamănă cu ţarina cea semănată, care, cu ploi, crescând, rodeşte rod de bucurie. Iar, când a ajuns la vremea rodului, în şi mai multă pripă, îl aruncă pe lucrătorul de pământ, ca nu cumva grindina sau jivinele sălbatice să-i strice roada. Şi, dimpotrivă, dacă la seceriş îşi va dobândi răsplata, adunând în jitniţă rodul holdelor, atunci se bucură şi se veseleşte, mulţumind Domnului. Asemenea şi monahul, câtă vreme este în timpul acesta, dator este să se îngrijească de viaţa lui cea veşnică, ostenindu-se în pustnicie, până în ziua cea din urmă, căci, dacă se va lenevi, va alerga în zadar, şi, sfârşindu-şi drumul, va duce roadele ostenelilor sale în cer, ca şi lucrătorul de pământ, făcându-se bucurie şi veselie îngerilor. Deci, nimeni să nu se trândăvească, sau să se sperie de ispite. Ci, cel tare, să sprijinească pe cel neputincios. Cel harnic să mângâie pe cel puţin la suflet şi cel ce se trezeşte, să deştepte pe cel biruit de somn. Cel aşezat, să sfătuiască pe cel fără de aşezare şi cel înfrânat să-l certe pe cel fără de rânduială. Şi, aşa, unii pe alţii întărindu-ne, într-un cuget să ruşinăm, biruindu-l pe potrivnicul nostru. Şi să slăvim pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Îngeri să-i veselim şi pe cei ce ne văd şi pe cei ce aud despre noi, să-i zidim, în Hristos, Mântuitorul nostru. Că, precum este tabăra Sfinţilor Îngeri este şi mulţimea monahilor, când au, totdeauna, mintea lor la Dumnezeu. Şi, precum e mierea şi fagurul în gură, aşa-i şi răspunsul cu dragoste al fratelui, faţă de aproapele său. Şi, precum apa rece, în vreme de arşiţă, este pentru cel însetat, aşa este şi cuvântul de mângâiere al fratelui, la necaz. Şi, precum dă cineva mâna celui căzut şi-l ridică pe el, aşa ridică cuvântul îndemnării şi al adevărului sufletului celui trândav şi leneş. Şi, precum este sămânţa bună şi bine odrăslită în pământ gras, aşa sunt şi gândurile bune în sufletul monahului. Rogu-te pe Tine, Mântuitorul lumii, Hristoase, caută spre mine şi mă miluieşte şi mă izbăveşte de mulţimea fărădelegilor mele, că toate bunătăţile pe care Le-ai făcut cu mine, din tinereţile mele, le-am pângărit. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Acatistul Sfinților Doctori fără de arginți Chir şi Ioan

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

 

Condacul 1

Pe Sfinții făcători de minuni și doctori fără de arginți Chir și Ioan, care au primit cununa muceniciei pentru Hristos Dumnezeu, cu credință și multă evlavie să-i cinstim pentru nevoința lor și cu dragoste să le cântăm: Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!

 

Icosul 1

Dumnezeu v-a ales pe voi, Sfinților Mucenici, să propovăduiți credința adevărată și, prin darul minunilor și al vindecărilor, să-i aduceți pe cei pierduți la adevăr. Pentru aceasta noi vă lăudăm, zicând:
Bucurați-vă, iscusiți doctori ai trupurilor;
Bucurați-vă, vestiți tămăduitori ai sufletelor;
Bucurați-vă, împlinitori ai poruncilor dumnezeiești;
Bucurați-vă, următori ai lui Hristos;
Bucurați-vă, nevoitori pentru credință;
Bucurați-vă, stele ce luminați lumea;
Bucurați-vă, săvârșitori de mari binefaceri;
Bucurați-vă, îngeri pe pământ;
Bucurați-vă, cei hrăniți cu învățăturile sfinte;
Bucurați-vă, evlavioși cinstitori ai Treimii;
Bucurați-vă, pătimitori pentru Evanghelie;
Bucurați-vă, mult râvnitori ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!

 

Condacul 2

Întocmai ca o lumină dumnezeiască strălucind în Biserica lui Hristos din Alexandria Egiptului, Sfinte Chir, uimeai pe toți cu darul tămăduirilor, cu neagonisirea și cu îndrumarea duhovnicească pe care o dădeai celor vindecați, care cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 2

Prin multe osteneli ai adunat cunoștințele trebuincioase pentru a fi doctor iscusit, cunoscând iscusința lui Galien și Hipocrate, ca să aduci alinare celor bolnavi, dar ai primit de la Dumnezeu și mari puteri duhovnicești, Sfinte Chir, ca un doctor fără de arginți. Pentru aceasta te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel credincios din pruncie;
Bucură-te, pildă a doctorilor;
Bucură-te, aducător de pace;
Bucură-te, crin al grădinii dumnezeiești;
Bucură-te, laudă a Alexandriei Egiptului; 
Bucură-te, binefăcător al creștinilor;
Bucură-te, învățător al milosteniei;
Bucură-te, vindecător plin de har;
Bucură-te, îndrumător al celor rătăciți;
Bucură-te, tămăduitor al sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, pururea slujitor al lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoscător al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 3

Răsărind și crescând în vestita cetate a Edesei, ai intrat în rânduiala ostășească, apoi ai fugit de slujirea păgânătății și, aflând de nevoința Sfântului Chir și urmându-l, fericite Ioane, cinsteai pe Hristos prin fapte de virtute și-I cântai cu dragoste: Aliluia!

 

Icosul 3

Cu bucurie îți aducem laude, Sfinte Ioane, alături de toți cei ce au gustat din învățăturile tale duhovnicești și te-au avut mare doctor al trupurilor și al sufletelor, grăind către tine așa:
Bucură-te, iubitor de Dumnezeu;
Bucură-te, slujitor al semenilor;
Bucură-te, purtător de grijă al celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce ai lepădat grijile lumești;
Bucură-te, cel ce mai întâi pe tine te-ai vindecat de patimi;
Bucură-te, cel ce spre alții te milostiveai, necruțându-te pe tine;
Bucură-te, cel ce fără de plată ai lucrat;
Bucură-te, lumina pentru cei din întunericul deznădejdii;
Bucură-te, stea ce din Ierusalim ai pornit;
Bucură-te, cel ce ai mers pe urmele Domnului;
Bucură-te, blând agonisitor de virtuți prin credință;
Bucură-te, următor Sfântului Chir în nevoință;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos! 

 

Condacul 4

Pornindu-se prigoană mare împotriva creștinilor, ai fost pârât, Sfinte Chir, la dregătorul Alexandriei, că învățai pe toți credința în Iisus Hristos, dar, aflând despre aceasta, ai fugit din Egipt în Arabia, ca nimic să nu te împiedice a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 4

Văzând marea ta dragoste pentru Hristos, ne minunăm de nevoințele tale prin care te-ai numărat în ceata Cuvioșilor, dar și de credința ta, Sfinte Chir, prin care ai primit darul tămăduirilor minunate, pentru care cu evlavie te lăudăm zicând:
Bucură-te, scumpă odrăslire a Egiptului;
Bucură-te, comoară a Arabiei;
Bucură-te, luminător al credincioșilor;
Bucură-te, leac al bolnavilor;
Bucură-te, cald îndrumător;
Bucură-te, liman sufletesc liniștitor;
Bucură-te, povățuitor neînșelat;
Bucură-te, lăcaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce stăruiai în post și rugăciune;
Bucură-te, părtaș al sfințeniei lui Dumnezeu;
Bucură-te, candelă plină cu untdelemnul virtuților;
Bucură-te, făclie aprinsă de focul dorului ceresc;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 5

Lăsând în urmă fala acestei lumi și dregătoria ostășească, Sfinte Ioane, ai aflat în Arabia pe Sfântul Chir și, minunându-te de dumnezeiasca sa slujire, i-ai îndemnat de atunci pe toți să cânte neîncetat lui Hristos: Aliluia!

 

Icosul 5

Alăturându-te Sfântului Chir și bucurându-te împreună cu el de slujirea minunată adusă cu dragoste lui Dumnezeu, Sfinte Ioane, i-ai îndemnat pe credincioși să urmeze lui Hristos, pentru care ei strigau ție:
Bucură-te, cel ce ți-ai păstrat curăția botezului;
Bucură-te, cel ce viețuiai întru Hristos;
Bucură-te, tămăduitor al celor chinuiți;
Bucură-te, mare ocrotitor al celor necăjiți;
Bucură-te, cel ce ai binecuvântat familiile creștine;
Bucură-te, cel ce ai răspândit dreapta credință;
Bucură-te, cel iubit de tot poporul;
Bucură-te, cel potrivnic relei credințe;
Bucură-te, martor al iubirii de Dumnezeu; 
Bucură-te, trâmbiță trezitoare a conștiinței;
Bucură-te, îndemnător la pocăință;
Bucură-te, mijlocitor pentru cei ce te cinstesc;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 6

Tămăduiri nenumărate ai înfăptuit, Mucenice Chir, arătându-te strălucit luceafăr în această lume, ducând pe toți cei vindecați la limanul mântuirii. Pentru toate acestea lăudăm pe Domnul, cântând: Aliluia!

 

Icosul 6

Ai trăit în mare curățenie a sufletului și oamenilor în suferințe le-ai dăruit vindecare trupească și duhovnicească, Sfinte Mucenice Chir. Cu dragoste te lăudăm pentru toate acestea, zicând:
Bucură-te, cel ce pe Domnul L-ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce mult te-ai nevoit mult pentru oameni;
Bucură-te, cel mult așteptat de cei suferinzi;
Bucură-te, propovăduitor al adevărului;
Bucură-te, cel prigonit de necredincioși;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înfricoșat de cel nedrept;
Bucură-te, cel ce mărirea deșartă ai osândit-o;
Bucură-te, apărător vestit al celor în nevoi; 
Bucură-te, liman ales al credincioșilor;
Bucură-te, grabnic ajutător al tuturor;
Bucură-te, cel ce ne faci biruitori asupra ispitelor;
Bucură-te, pildă de viață bună și curată;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 7

Ai cutreierat împreună cu Sfântul Chir orașele și satele, Sfinte Ioane, uniți în gânduri, vindecând toată boala trupului, dar și a sufletului. Deci noi, cugetând la ostenelile voastre, cu evlavie cântăm lui Dumnezeu, Celui ce v-a dat putere: Aliluia!

 

Icosul 7

Privind la nevoințele tale cele multe și bineplăcute, Sfinte Ioane, Domnul Iisus Hristos te-a răsplătit cu darul facerii de minuni. Pentru aceasta, lăudându-te, grăim ție:
Bucură-te, cel întemnițat pentru Evanghelie;
Bucură-te, cel ce pretutindeni Treimii ai slujit;
Bucură-te, cel auzit în rugăciuni de Hristos;
Bucură-te, răspânditor al voinței lui Dumnezeu;
Bucură-te, binefăcător al Arabiei;
Bucură-te, vrednic doctor și mărturisitor;
Bucură-te, vindecător priceput;
Bucură-te, veghetor la suferința omenească;
Bucură-te, dătător de liniște sufletească;
Bucură-te, martor adevărat al lui Hristos;
Bucură-te, propovăduitor plin de dragoste;
Bucură-te, bun însoțitor al Sfântului Chir;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 8

Mergând în temniță cu Sfântul Ioan, la acele femei creștine - Atanasia, cu cele trei fiice ale sale: Teodota, Teoctista și Eudoxia - le-ai încurajat, Sfinte Mucenice Chir, să nu se teamă în fața chinuitorilor, ci, împreună cu voi, să cânte lui Dumnezeu din inimă: Aliluia!

 

Icosul 8

Temându-te, Sfinte Chir, ca Atanasia cu fiicele sale să nu-și lepede credința din pricina chinurilor, te-ai făcut ca un stâlp de foc apărător în fața prigonitorilor. Pentru aceasta, cu frică de Dumnezeu te lăudăm:
Bucură-te, cel ce ai înfruntat chinuri;
Bucură-te, mucenic primitor de cunună veșnică;
Bucură-te, cel ce cu Sfinții te-ai asemănat;
Bucură-te, mărturisitor cu tărie al adevărului;
Bucură-te, luminător cu viața în Alexandria Egiptului;
Bucură-te, cel ce ai dăruit și altora lumina unei vieți noi;
Bucură-te, cunună de finic pentru cei vindecați;
Bucură-te, slavă a oamenilor tămăduiți;
Bucură-te, pildă nepieritoare a doctorilor iscusiți;
Bucură-te, mare laudă a Sfinților Mucenici;
Bucură-te, cel neclintit până la capăt în dreapta credință;
Bucură-te, răbdător al chinurilor mucenicești;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 9

Lumea s-a umplut de bucurie și recunoștință pentru viața ta curată și priceperea de mare doctor, Sfinte Ioane, vrednicule de laudă, pentru care mulțumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

 

Icosul 9

Mare ești între Sfinții făcători de minuni și între Mucenicii lui Hristos, Sfinte Ioane, ca o făclie mult luminată ce ai strălucit peste toți cei vindecați. Pentru aceasta îți cântăm, zicând:
Bucură-te, cel ce ținutul Edesei l-ai sfințit;
Bucură-te, cel ce ai binevestit adevărata credință;
Bucură-te, vindecător al celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce ispitele, prin credință, le-ai învins;
Bucură-te, cel ce păcatul cu pricepere l-ai îndepărtat;
Bucură-te, cel ce degrab alergai în ajutorul celor sărmani;
Bucură-te, pedepsitor al asupritorilor;
Bucură-te, cel neînfricoșat de prigoana păgânilor;
Bucură-te, pătimitor pentru adevăr;
Bucură-te, următor, în credință, al Sfântului Chir;
Bucură-te, biruitor al necredinței și nedreptăților;
Bucură-te, pavăză a celor neputincioși;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos! 

 

Condacul 10

Stând în temniță cu bărbăție și cu sufletul senin, alături de Sfântul Ioan și de Sfânta Atanasia și fiicele ei, Sfinte Chir, lăudai cu dragoste până la moarte pe Hristos, cântându-I neîncetat: Aliluia!

 

Icosul 10

Zadarnic au încercat vrăjmașii chinuitori să te întoarcă de la legea lui Dumnezeu, Sfinte Mucenice Chir, dar tu cu îndrăzneală ai mărturisit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru care ai primit din cer binecuvântata cunună mucenicească, iar de la cei credincioși aceste laude:
Bucură-te, ascultător al glasului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce pe cei rătăciți cu răbdare i-ai povățuit;
Bucură-te, cel ce în chinuri te-ai desăvârșit;
Bucură-te, călăuzitor al celor în neputințe;
Bucură-te, îndelung-răbdător și mult-folositor;
Bucură-te, întăritor al celor fără de nădejde;
Bucură-te, păstor neobosit al doctorilor;
Bucură-te, liman binefăcător al bolnavilor;
Bucură-te, cel ce pe Sfinți i-ai avut înainte-mergători;
Bucură-te, cel ce legea lui Dumnezeu ai urmat;
Bucură-te, cel ce pe săraci i-ai vindecat în dar;
Bucură-te, cel ce ai răspândit cu dragoste lumina credinței;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 11

Puternic apărător al dreptei credințe te-au arătat faptele tale și mare tămăduitor al celor bolnavi, Sfinte Ioane, cel ce te-ai milostivit necontenit spre suferința lor și, vindecându-i, i-ai îndemnat să cânte lui Hristos: Aliluia!

 

Icosul 11

Ucenic al Sfântului Chir ai fost, fericite Ioane, și neobosit călător prin lume alături de acesta, chemând pe toți să laude Treimea Cea de o ființă, pentru Care ți-ai dat și viața, ca un Apostol, Doctor și Mucenic, primind de la noi aceste smerite laude:
Bucură-te, mielușel preablând al Păstorului Hristos;
Bucură-te, cald folositor al credincioșilor;
Bucură-te, grabnic-vindecător al bolnavilor;
Bucură-te, hotărât apărător al credincioșilor;
Bucură-te, osânditor al ne-dreptății;
Bucură-te, cel ce și în chinuri cântai lui Hristos;
Bucură-te, învingător al suferințelor;
Bucură-te, puternic ajutător în necazuri și ispite;
Bucură-te, stâncă neclintită în fața viforului prigonitorilor;
Bucură-te, îndelung-răbdător în fața răutății chinuitorilor;
Bucură-te, cel ce ai dobândit iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, pilda vieții dreptmăritoare;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 12

De mari daruri v-ați învrednicit, Sfinților Mucenici Chir și Ioan, făcând minuni în viață și după moarte. Pentru aceea, după încetarea prigoanelor, a rânduit Dumnezeu să se scoată din pământ sfintele voastre moaște și să se așeze în biserica din Canopus, unde cei ce primeau binefacerile voastre slăveau Hristos, cântând: Aliluia!

 

Icosul 12

Îngerul Domnului s-a arătat Sfântului Ierarh Chiril, marele Arhiepiscop al Alexandriei, cerându-i să ducă moaștele voastre din Canopus în Manutin, unde au izgonit duhurile necurate din capiștea idolească și au săvârșit multe și slăvite minuni, pentru care cu osârdie vă lăudăm așa:
Bucurați-vă, cinstiți lucrători ai viei duhovnicești;
Bucurați-vă, neînfricați păstori ai turmei lui Hristos;
Bucurați-vă, puternici întăritori ai celor în dureri;
Bucurați-vă, următori ai sfințeniei;
Bucurați-vă, Sfinți din cer ocrotitori;
Bucurați-vă, vindecători ai celor îndrăciți;
Bucurați-vă, tămăduitori ai celor orbi și ologi;
Bucurați-vă, neasemuiți apărători ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, învingători ai asupririlor;
Bucurați-vă, cei ce cu Îngerii acum vă veseliți;
Bucurați-vă, ostași buni și neclintiți ai Celui preaînalt;
Bucurați-vă, cei ce ați răspândit dragoste și înțelegere;
Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!

 

Condacul 13

O, Sfinților Mucenici Chir și Ioan, doctori fără de arginți și făcători de minuni, adevărați tămăduitori ai trupurilor și ai sufletelor celor din necazuri, nevoi și suferințe, dăruiți-ne și nouă sănătate, ajutor și bună sporire în viața plăcută lui Dumnezeu, ca împreună cu voi să-I cântăm în veci: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori, apoi se zice

 

Icosul 1

Dumnezeu v-a ales pe voi, Sfinților Mucenici, să propovăduiți credința adevărată și, prin darul minunilor și al vindecărilor, să-i aduceți pe cei pierduți la adevăr. Pentru aceasta noi vă lăudăm, zicând:
Bucurați-vă, iscusiți doctori ai trupurilor;
Bucurați-vă, vestiți tămăduitori ai sufletelor;
Bucurați-vă, împlinitori ai poruncilor dumnezeiești;
Bucurați-vă, următori ai lui Hristos;
Bucurați-vă, nevoitori pentru credință;
Bucurați-vă, stele ce luminați lumea;
Bucurați-vă, săvârșitori de mari binefaceri;
Bucurați-vă, îngeri pe pământ;
Bucurați-vă, cei hrăniți cu învățăturile sfinte;
Bucurați-vă, evlavioși cinstitori ai Treimii;
Bucurați-vă, pătimitori pentru Evanghelie;
Bucurați-vă, mult râvnitori ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!

după care rostim această

 

Rugăciune

Sfinților Mucenici și Doctori fără de arginți, făcătorilor de minuni Chir și Ioan, cei ce, călăuziți de Duhul Sfânt, ați lepădat toată grija pământească și ați slujit Împăratului ceresc spre viața cea nemuritoare, primiți această puțină rugăciune a noastră! Nu suntem vrednici să mulțumim pentru binefacerile voastre, nu avem sârguință care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și nici fapte bune către aproapele nostru, care să ne aducă îndurare. Dar, știindu-vă grabnic apărători ai creștinilor, către voi îndrăznind, cerem cu stăruință: Vindecați rănile sufletelor și ale trupurilor noastre, Sfinților, că greu pătimim, și izbăviți-ne de ispitele și de primejdiile cu care vrăjmașul ne îngrozește. Rugați-vă Stăpânului tuturor să ne ierte păcatele și să ne dăruiască luminare minții și inimii noastre, călăuzire la ceas de nedumerire, sprijin în lucrarea faptelor bune, spor în credință, pace, sănătate și ajutor în toate cele bune, pentru ca, prin mijlocirile voastre, să ne facem vrednici Împărăției cerurilor, slăvind pe Treimea Cea nedespărțită în vecii vecilor. Amin.

Apoi se cântă/ citește

 

Condacul 1

Pe Sfinții făcători de minuni și doctori fără de arginți Chir și Ioan, care au primit cununa muceniciei pentru Hristos Dumnezeu, cu credință și multă evlavie să-i cinstim pentru nevoința lor și cu dragoste să le cântăm: Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!

După citirea Acatistului, rostim rugăciunea:

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Dacă este preot, acesta rostește ectenia întreită, după care face otpustul obișnuit.

În lipsa preotului, după rugăciunea către Maica Domnului, zicem:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi! Amin!