Când iubesc o persoană și ea se înfurie, de ce este furia ei atât de intensă?

 

Mai întâi de toate, iubești pe cineva?

Știi ce înseamnă să iubești? Înseamnă să-ți dăruiești complet mintea, inima, întreaga ta ființă și să nu ceri nimic în schimb, să nu scoți un bol de cerșit pentru a primi iubire. Înțelegeți?

Când există acest tip de iubire, există furie?

Și de ce ne înfuriem atunci când iubim pe cineva cu așa-zisa iubire obișnuită? Este pentru că nu primim ceva ce așteptăm de la acea persoană, nu-i așa?

Îmi iubesc soția sau soțul, fiul sau fiica, dar în momentul în care fac ceva "greșit" mă înfurii. De ce?

De ce se supără tatăl pe fiul sau fiica sa? Pentru că el vrea ca acel copil să fie sau să facă ceva, să se încadreze într-un anume tipar, iar copilul se răzvrătește.

Părinții încearcă să se împlinească, să-și creeze o imagine prin bunurile lor, prin copiii lor și, atunci când copilul face ceva cu care ei nu sunt de acord, se înfurie, devin violenți.

Ei au un ideal despre ceea ce ar trebui să fie copilul și, prin acest ideal, se împlinesc pe ei înșiși; și se înfurie atunci când copilul nu se încadrează în modelul care reprezintă împlinirea lor.

Ați observat cât de mult vă enervați uneori pe un prieten de-al vostru? Este același proces care are loc.

Aștepți ceva de la el, iar când această așteptare nu este îndeplinită ești dezamăgit - ceea ce înseamnă, de fapt, că în interior, din punct de vedere psihologic, depinzi de acea persoană.

Așadar, oriunde există dependență psihologică, trebuie să existe frustrare; iar frustrarea generează inevitabil furie, amărăciune, gelozie și diverse alte forme de conflict.

De aceea este foarte important, mai ales cât ești tânăr, să iubești ceva cu toată ființa ta - un copac, un animal, profesorul tău, părintele tău - pentru că atunci vei afla singur ce înseamnă să fii fără conflict, fără teamă.

Dar vedeți, educatorul este în general preocupat de el însuși, este prins în grijile sale personale legate de familie, de bani, de poziția sa.

El nu are dragoste în inimă, iar aceasta este una dintre dificultățile în educație.

Poți avea iubire în inimă, pentru că a iubi este un lucru natural când ești tânăr; dar ea este curând distrusă de părinți, de educator, de mediul social.

Pentru a menține această inocență, această iubire care este parfumul vieții, este extraordinar de greu; este nevoie de multă inteligență, de perspicacitate.

Gândiți-vă la aceste lucruri.
___

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon

 

Icoana Sfantului Mare Mucenic Pantelimon

Anual, pe 27 iulie, Biserica Ortodoxa Romana il praznuieste pe Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon, doctor fara de arginti, asemenea Sfintilor Mucenici Cosma si Damian. Considerat patronul spiritual al medicilor, Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si mai iubiti sfinti ai Bisericii. Sfantul Pantelimon s-a nascut in jurul anului 284, la Nicomidia (oras din Asia Mica, aproape de Constantinopol si de Niceea), intr-o familie instarita. La nastere, a primit numele Pantoleon, adica cel in toate puternic ca un leu.
Tatal sau, Eustorgios, era pagan, in timp ce mama sa, Euvula, era crestina. Pana la moartea mamei, viitorul martir a crescut in spiritul crestin, insa dupa aceea, tatal sau l-a trimis la o scoala pagana, iar Pantoleon a inceput sa fie atras mai mult de filosofie. A studiat apoi medicina cu Eufrosinos, un doctor reputat in epoca, intrecandu-i repede pe ceilalti studenti. Era bun orator, modest, frumos la chip si era indragit de toti cei care il cunosteau. Datorita calitatilor sale, faima i s-a raspandit in cetatea Nicomidiei, ajungand pana la urechile Imparatului Maximian, care dorea sa-l numeasca pe Pantoleon medic la curte.

In acea perioada, Sfantul Ermolae, supravietuitor al masacrului celor 20.000 de crestini, din anul 303, locuia in ascuns, in cetate. Din casa de unde statea, Sfantul Ermolae il vedea zilnic pe Pantoleon ducandu-se la scoala, iar intr-una din zile l-a intrebat despre religia sa. Tanarul i-a povestit ca pe cand mama lui traia el urmase invataturile crestine, dar ca dupa moartea ei devenise pagan. Sfantul i-a spus ca daca avea sa creada din toata inima in adevaratul Dumnezeu va putea sa vindece pe oricine cu ajutorul Lui, pentru ca Hristos este singurul doctor adevarat al sufletelor si al trupurilor. Cuvintele Sfantului Ermolae l-au impresionat pe Pantoleon, care, din acel moment, a reinceput sa creada in Hristos, urmand sfaturile intelepte ale Sfantului.
Intr-o zi, Pantoleon a gasit pe strada un copil mort: fusese muscat de o vipera, iar sarpele era inca langa corpul neinsufletit. Pantoleon s-a rugat lui Dumnezeu sa-l invieze pe copil si sa distruga sarpele, gandindu-se ca, daca rugaciunea avea sa-i fie ascultata, se va boteza crestin. Indata copilul s-a trezit, iar vipera a murit la picioarele lui Pantoleon. Dupa acest miracol, tanarul medic a primit Botezul din partea Sfantului Ermolae, care i-a schimbat numele in Pantelimon, adica cel intru totul milostiv. Cand Eustorgios si-a vazut apoi fiul redand vederea unui orb a crezut in Dumnezeu si a fost si el botezat de Sfantul Ermolae.
Sfantul Pantelimon si-a impartit averea saracilor, vindecandu-i pe toti cei ce veneau la el. Nu cerea alta plata decat ca cel vindecat sa creada ca Iisus Hristos este adevaratul lui tamaduitor. Ii vizita pe crestinii din inchisori si le aducea alinare. Foarte repede, in cetate s-a raspandit vorba despre Sfantul Pantelimon, doctorul fara de arginti, la care alergau toti locuitorii Nicomidiei. Invidiosi, ceilalti doctori i-au spus Imparatului Maximian ca Sfantul Pantelimon vindeca prizonieri crestini si ca pe cei pagani ii convertea la crestinism. Maximian a insistat ca Sfantul Pantelimon sa respinga acuzatiile si sa aduca sacrificii idolilor. Insa Sfantul a marturisit ca este crestin si a cerut sa fie adus in fata Imparatului un om grav bolnav: doctorii de la curte aveau sa invoce puterea idolilor lor, in timp ce el avea sa se roage lui Dumnezeu pentru vindecarea celui bolnav. A fost adus un paralitic, iar doctorii pagani nu au putut face nimic pentru el cu invocarile lor catre idoli. Apoi, in fata lui Maximian, Sfantul Pantelimon l-a vindecat pe paralitic invocand numele lui Iisus Hristos. Furios, Imparatul a ordonat ca cel vindecat sa fie executat, iar Sfantul sa fie torturat.
Mai intai, l-au legat de un stalp si i-au sfasiat trupul cu gheare de fier, iar ranile i-au fost arse cu faclii aprinse. In aceste chinuri groaznice, Sfantul Pantelimon se ruga lui Dumnezeu sa-l intareasca si sa poata suporta tortura. A fost apoi scufundat in plumb topit, insa plumbul s-a racit in jurul lui. Necrezand acestor miracole, Maximian a poruncit ca Sfantul sa fie aruncat in mare, legat de un pietroi. Insa pietroiul s-a facut usor, iar Sfantul Pantelimon a iesit la suprafata apei. Imparatul refuza in continuare sa recunoasca puterea lui Dumnezeu, asa ca a ordonat ca tanarul sa fie aruncat prada fiarelor salbatice, care au devenit insa blande in prezenta Sfantului. A fost apoi legat de o roata si lasat sa se rostogoleasca de la inaltime, in fata intregului oras. Hristos l-a eliberat pe Sfantul Mucenic, in rostogolirea rotii, roata strivind multi necredinciosi.
Sfantul Pantelimon a hotarat sa-l aduca pe Sfantul Ermolae sa vorbeasca poporului si Imparatului. Sfantul Ermolae a venit insotit de preotii Ermip si Ermocrat. Maximian le-a cerut sa renunte la credinta lor, dar vazand ca cei trei se impotrivesc, a poruncit sa fie torturati si apoi decapitati. Trupurile lor au fost luate in ascuns de cativa crestini si ingropate asa cum se cuvine. Pomenirea Sfintilor Ermolae, Ermip si Ermocrat se face pe 26 iulie.
In cele din urma, Maximian a ordonat ca si Sfantul Pantelimon sa fie decapitat, trupul urmand sa-i fie aruncat in foc. Sfantul a fost legat de un maslin. Pe cand se ruga, unul dintre soldati a ridicat sabia sa-l loveasca, dar aceasta s-a topit precum ceara. Dupa ce Sfantul si-a sfarsit rugaciunea, din cer s-a auzit o voce, chemandu-l pe noul sau nume, Pantelimon. Auzind glasul divin, soldatii au cazut in genunchi in fata Sfantului Mucenic, cerandu-i iertare. Au refuzat sa continue executia, insa Sfantul le-a spus sa indeplineasca porunca lui Maximian, pentru ca doar asa putea sa primeasca rasplata vesnica pentru martiriul sau. Indurerati, soldatii si-au luat ramas-bun de la el, apoi i-au taiat capul. Sfantul Pantelimon si-a dat viata pentru Hristos pe 27 iulie anul 305. Imediat dupa decapitarea lui, maslinul de care a fost legat s-a acoperit de rod si multi dintre cei prezenti au crezut in Hristos. Trupul Sfantului a fost aruncat in foc, dar a ramas nevatamat. Soldatii nu s-au intors la palat. Impreuna cu alti crestini, au luat trupul, l-au uns cu mir si l-au ingropat in afara cetatii.
De la Sfantul Ioan Damaschin aflam ca moastele Sfantului Pantelimon au fost duse la Constantinopol. In secolul al XII-lea, se pare ca ar fi fost luate de acolo de cruciati. Astazi, particele din moastele Sfantului Pantelimon sunt raspandite in toata lumea crestina. Capul sau se afla la manastirea ruseasca Sfantul Pantelimon de pe Muntele Athos. Multe lacase de cult, biserici si manastiri, cabinete si asociatii medicale il au ca ocrotitor pe Sfantul Pantelimon. Atat in Romania, cat si in afara tarii, moastele Sfantului Pantelimon aduc neincetate bucurii si tamaduiri.
Cate o particica din moastele Sfantului Pantelimon se pastreaza la Catedrala Episcopala din Galati si la Catedrala Mitropolitana din Iasi, dar si in multe biserici din Bucuresti: Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitanu, nr. 24, sector 2), Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste, nr. 6, sector 3), Biserica Sfantul Dumitru - Posta (str. Franceza, nr. 3, sector 3, in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei), Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58, sector 2), Biserica Adormirea Maicii Domnului - Precupetii Noi (str. General Brosteanu, nr. 12, sector 1), Biserica Sfantul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, nr. 7, sector 6), Biserica Stavropoleos (str. Stavropoleos, nr. 4, sector 3), Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123, sector 4).

http://www.daciccool.ro/traditii/romania-crestina/5017-sfantul-mare-mucenic-si-tamaduitor-pantelimon?fbclid=IwAR0ON8x3xOhnziofjOCsa-uFNS5sR9ojK6mMIcbGGOfY0OXhq6TTmX38vyg 

Hramul Bisericii Vladiceasca - Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel

 

Sfantul Cuvios Ioanichie cel Nou, sarbatorit la Biserica Vladiceasca

In data de 26 iulie, Biserica Vladiceasca, comuna Snagov, praznuieste unul dintre cele trei hramuri. Din anul 2013, parohia Vladiceasca il are ocrotitor pe Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel, cel binecunoscut ca tamaduitor de boli si grabnic ajutator celor ce nu pot avea prunci. Este un bun prilej de sarbatoare la care localnicii, si nu numai, sunt asteptati sa participe imbracati in costume populare. Din initiativa preotului paroh Constantin Lupu si cu aprobarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, parohia se va impodobi in curand cu odoare de mare pret. Un vesmant al Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou-Basarabov de la Catedrala Patriarhala si un vesmant al Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel sunt daruri care vor sosi nu peste mult timp la Vladiceasca.

Aducerea vesmintelor in parohie este un eveniment duhovnicesc extrem de important pentru credinciosi, fiind o reala binecuvantare si un dar imens randuit de Bunul Dumnezeu. Acestea vor fi depuse in racla si asezate la loc de cinste intr-un baldachin special confectionat, astfel incat cei ce cinstesc sfintii cu multa evlavie sa se poata inchina ori de cate ori au nevoie de mijlocirile lor. Sfintii prin moastele lor ne arata ca legatura dintre trup si suflet continua si dupa trecerea din viata pamanteasca, iar prin marturia lor innobileaza podoaba spirituala a Bisericii Ortodoxe. Sunt dovada clara ca cei care au adormit in dreapta credinta nu au disparut in neant, nu s-au risipit. Prin puterea Duhului Sfant, acestia lucreaza prin binecuvantatele lor moaste, prin lucrurile pe care le-au folosit atat in viata lor, cat si dupa trecerea la cele vesnice, prin vesmintele cu care au fost imbracate sfintele lor moaste.
Cand inaltam rugaciuni catre moastele, obiectele sau vesmintele unui sfant, ne adresam de fapt sfantului care mijloceste pentru noi. Dovada sunt raspunsurile imediate in rezolvarea diverselor probleme pe care le primesc cei ce se roaga cu credinta, tamaduirile trupesti si sufletesti, potolirile ispitelor, multele minuni care se petrec langa raclele sfintilor. Sfintii raman pentru noi pilde de vietuire si credinta curata, care s-au invrednicit de Imparatia cerurilor si revarsa nenumarate daruri celor care se roaga lor, implinind cererile cele de folos. Au urmat calea lui Dumnezeu si prin dragoste, bunatate, blandete si smerenie au biruit ispitele acestei vieti, primind binecuvantarile harului. Pentru credinciosi, sfintii sunt garantia ca urmand calea, adevarul si viata, adica urmand lui Hristos si implinind poruncile, se poate dobandi Imparatia cerurilor si sunt acel semnal de alarma care suna la poarta constiintei noastre spre trezire.

Baldachinul din biserica Vladiceasca in care vor fi asezate cele doua vesminte

Sfintii au biruit lumea. Avem vietile lor ca exemplu si avem ajutorul lor si mijlocirea lor inaintea lui Dumnezeu, pentru ca si vietile noastre sa se ridice din pacat tinzand spre sfintenie. Avem incredintarea ca nu suntem singuri in lupta cu ispitele. Este o permanenta chemare spre ridicare catre o viata curata, care nu este altceva decat arvuna vietii vesnice. Pe meleagurile tarii noastre, viata pusniceasca a fost si inca este imbratisata de oameni cu credinta puternica. In adancurile padurilor, in crapaturile pamantului, pe cele mai inalte varfuri de munte, departe de lume si de ispite, au trait multi cu mintea indreptata catre inalt spre a dobandi curatia inimii, care este salasul Duhului Sfant. Lepadarea de lume, detasarea completa de lucrurile acesteia, stapanirea de sine si a patimilor presupun multa truda si rugaciune staruitoare. Mare nevoitor si mare rugator a fost Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel, sfantul din Valea Chiliilor, Muntii Fagaras, care a pusnicit vreme de 30 de ani intr-o pestera pe care a sapat-o in munte. Nu la baza muntelui, nici in varful acestuia, nici in loc usor accesibil, ci in locul cel mai inaccesibil, in peretele cel mai abrupt al muntelui, asigurandu-si astfel izolarea completa de lume. A petrecut astfel in rugaciuni, privegheri si osteneli duhovnicesti, primind o singura data pe saptamana paine si apa de la un ucenic care le cobora cu o franghie pana la gura grotei suspendate in munte. Tot in acest mod primea si Sfintele Taine, pe care i le trimitea egumenul Manastirii Negru Voda. Retras din zarva lumii si ascuns de ispitele ei, a biruit pacatul cu postul si cu rugaciunea, traind doar cantand lui Dumnezeu. Dupa ani lungi de nevointe aspre, ajungand la masura sfinteniei, s-a invrednicit sa-si cunoasca timpul mutarii din viata aceasta vremelnica, sapandu-si mormantul in fundul pesterii si scriind in piatra de deasupra Ioanichie Schimonah, 1638. Uitat de lume si de timp, sfantul nu a fost insa uitat de Dumnezeu, astfel ca moastele sale au stat sute de ani in pestera ascunsa si inaccesibila, pana cand din randuiala Celui Preainalt au fost descoperite de staretul Pimen. Acoperite de panza groasa de paianjen, s-au pastrat binemirositoare departe de lume, dar gata pentru a veni in intampinarea lumii cu daruri binecuvantate. Au fost scoase si asezate spre inchinarea credinciosilor, multi vindecandu-se de boli si neputinte, dand lauda lui Dumnezeu pentru acest margaritar de mare pret al Manastirii Cetatuia, Negru Voda. Credinciosii il cinstesc cu multa evlavie, aratand dragoste si recunostinta pentru binefacerile primite.

Biserica Sfantul Cuvios Ioanichie cel Nou, de la Vladiceasca

In anul 2009, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel, cu data de praznuire in 26 iulie. Din anul 2013, parohia Vladiceasca se bucura de ocrotirea sfantului binefacator din Valea Chiliilor. Parintele protosinghel modest - staret al Manastirii Cetatuia Negru Voda - Muscel – Arges, i-a daruit preotului paroh Constantin Lupu una dintre cele patru icoane care au fost sfintite cu ocazia canonizarii sfantului. In curand, credinciosii se vor putea inchina si la vesmantul care a imbracat moastele Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel. Spre a dubla bucuria credinciosilor si ca dovada a generozitatii divine, la Vladiceasca va ajunge si un vesmant al Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou-Basarabov, ocrotitorul Bucurestilor.
In data de 26 iulie, credinciosii sunt invitati sa participe la Sfanta Liturghie si la agapa frateasca organizata cu prilejul hramului. Deschiderea sarbatorii va avea loc in data de 25 iulie, incepand cu orele 16.30, cand se vor oficia Vecernia, Litia si Acatistul Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Sa multumim impreuna Bunului Dumnezeu pentru ocrotirea si binefacerile revarsate asupra noastra, sa-L rugam sa binecuvanteze aducerea vesmintelor si, de ce nu, sa-L rugam ca parohia Vladiceasca sa se infrumuseteze cat mai curand si cu un fragment din cinstitele moaste ale Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel.

http://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/7681-hramul-bisericii-vladiceasca-cuviosul-ioanichie-cel-nou-de-la-muscel?fbclid=IwAR0_Eeac7meOJ47CqHUCet-Vt_4Wm7kgN2VxdGf8bQs2gGBv_Mtv__oLoDk 

Rugăciunea pentru răbdare a Sfântului Nicodim Aghioritul

 

O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării?

Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu?

O, iubitele mele suferinți ce mă faceţi asemenea Domnului meu Iisus, Cel ce a pătimit pentru mine!

O, Iisuse, singura viaţă a sufletului meu!

Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferinţe pentru mărirea Ta?

Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorinţa de a suferi chinuri mai mari! Amin.

Sărut mâinile, mamă.

 

Pacea!

ă ne păstrăm Pacea că-i foarte scumpă sufletelor noastre!
Post binecuvântat tuturor!

,, Cu neputință va fi să păstrăm pacea sufletului de nu vom veghea asupra minții, adică nu vom izgoni gândurile neplăcute lui Dumnezeu, și dimpotrivă, nu vom păstra pe cele plăcute Lui. Trebuie să privești cu mintea în inimă ce se petrece acolo: de este pace sau nu. Dacă nu, cercetează și vezi cu ce ai greșit. Pentru pacea sufletului trebuie să fii înfrânat, căci și de la trup ni se pierde pacea. Nu trebuie să fii iscoditor; nu se cade nici să citești ziare, nici cărți lumești, care pustiesc sufletul și aduc negrijanie și turburare. Nu osândi pe alții, căci adesea se întâmplă ca necunoscând pe vreunul, oamenii să-l vorbească de rău, pe când el cu mintea este asemenea îngerilor. Nu încerca să cunoști alte lucruri decât ale tale; grijește-te doar de ceea ce ți-au încredințat bătrânii, iar atunci, pentru ascultare, Domnul te va ajuta cu harul Său și vei vedea roadele ascultării în sufletul tău: pacea și neîncetata rugăciune. În viața de obște harul lui Dumnezeu se pierde cel mai mult din faptul că nu ne-am învățat a ne iubi fratele, după porunca Domnului. Dacă fratele îți va pricinui vreo mâhnire, și în acea clipă primește vreun gând de mânie împotriva lui, sau îl osândești, sau îl urăști, vei simți că harul s-a depărtat și pacea s-a pierdut. Pacea sufletească cere să-ți obișnuiești sufletul să iubească pe cel ce te rănește și de îndată să te rogi pentru el. Nu poate sufletul a avea pace, de nu va cere din răsputeri Domnului darul de a iubi pe toți oamenii. Domnul a zis: „Iubiți pre vrăjmașii voștri”, iar noi, de nu vom iubi pe vrăjmași, nici pace în suflet nu vom avea. Neapărat trebuie să dobândim ascultarea, smerenia și dragostea, altminteri toate marile noastre nevoințe și privegheri vor fi în zadar.”
Sfântul Siluan Athonitul