Când te rogi pentru cineva (indiferent pentru cine), îl învălui cu iubire.

 Când te rogi pentru cineva (indiferent pentru cine), îl învălui cu iubire. Valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; se crează în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâurește, îl călăuzește spre binele său.

Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat şi vouă, şi aceluia. Taină este dăruirea noastră, rugăciunea către Dumnezeu. Ceea ce noi nu putem face, o va face harul lui Dumnezeu.

Deci, să vă rugați pentru alții, mai ales pentru cei care vă sunt potrivnici și vă fac rău, dar și pentru cei rătăciți. Asta înseamnă să fii creștin ortodox cu adevărat.

 Sfântul Porfirie Kavsocalivitul

Valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâuriţi, îl călăuziţi spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat şi vouă, şi aceluia. Taina este dăruirea noastră, rugăciunea către Dumnezeu. Ceea ce noi nu putem face, o va face harul lui Dumnezeu.

Când aveţi o iubire mare, iar această iubire vă mişcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâuriţi, îl călăuziţi spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat şi vouă, şi aceluia. Dar trebuie să murim pentru noi înşine. Aţi înţeles?

Voi sunteţi necăjiţi atunci când ceilalţi nu sunt buni, în vreme ce ar trebui să vă dăruiţi rugăciunii, ca să se împlinească ceea ce dorim prin harul lui Dumnezeu. Voi vă faceţi cunoscuţi prin înţelepciunea voastră, dar asta nu-i chiar aşa de bine. Taina este alta, nu ce vom spune sau ce vom arăta celorlalţi. Taina este dăruirea noastră, rugăciunea către Dumnezeu, pentru ca fraţii noştri să aibă parte de ceea ce trebuie, prin harul lui Dumnezeu. Asta este. Ceea ce noi nu putem face, o va face harul lui Dumnezeu.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 223-224)

Sunt persoane care ne fac să suferim. Conștient sau nu, intenționat sau nu, ne fac să trecem prin momente dificile. Ne fac rău cuvintele lor dure, atitudinea lor umilitoare, comportamentul lor tiranic, lipsa lor de responsabilitate, nepăsarea lor, infidelitățiile și neglijențele lor.

În fața persoanelor de acest fel, putem să acționăm comportându-ne cu ei precum ei se comportă cu noi, ”ca să-și dea seama”, ”ca să vadă și ei ce înseamnă”, sau putem să-i confruntăm, să le zicem adevărul și să-i ținem la distanță. Putem și să ignorăm problema lăsându-o în voia sorții. Știm, că astfel de soluții nu ajută.

Putem și să căutăm momentul și cuvintele potrivite pentru a le arăta ce se întâmplă. Putem să punem iubire: ”Unde nu este iubire, pune iubire și vei găsi iubire” (Sf. Ioan al Crucii). Și putem să ne rugăm pentru ei.

Să ne rugăm pentru o persoană pe care o iubim e ușor, dar să ne rugăm pentru cineva care ne face rău nu e ușor deloc.

Imediat ce amintești aceea persoană în rugăciune îți vine rău de la stomac. Și dacă reușești să formulezi o rugăciune, lucrul cel mai probabil pe care-l ceri lui Dumnezeu este să trimită un fulger din cer prin care să-i dea o lecție sau să-l recreeze.  Chiar dacă asemenea sentimente te ispitesc, încearcă. Vei vedea că rugăciunea va liniști sufletul tău, fiindcă în rugăciune este prezent Spiritul lui Dumnezeu care e Iubire, și El, Iubirea în persoană, va reînnoi sufletul tău. Și îți va zice: „Tot ceea ce s-a întâmplat a fost pentru ca celălalt să se schimbe”. Da, dar rugându-te pentru cine te face să suferi îți vei da seama că primul care va începe să se schimbe ești tu.

Rugându-te pentru cine te face să suferi:

Vei avea posibilitatea să te încrezi în Cel ce este Atotputernic și care poate remedia orice lucru. Încrederea fără rezerve în Dumnezeu este eliberatoare.  Oamenii cu bun-simț pun în mâinile lui Dumnezeu ceea ce nu pot controla și la care nu au remediu.

Dumnezeu te va face să vezi că ranchiuna, răzbunarea, lipsa iertării, resentimentul și ura nu sunt virtuți creștine, și că mai degrabă trebuie să înveți cum este Dumnezeu cu noi: bogat în milostivire, dispus să ne ierte mereu (chiar dacă nu am merita), tolerant, răbdător, înțelegător. „Părinte iartă-i, pentru că nu știu ce fac” (lc 23,43), „Cu adevărat îți zic, astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Lc 23,43).

Recită cu coerență și sinceritate Tatăl Nostru și oferă Tatălui tău ceresc scuze suficiente să te ierte. „Iartă-ne nouă pacatele precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Spiritul Sfânt va începe să modeleze sufletul tău. Vei vedea că toată ranchiuna pe care o porți înlăntru este venin care intoxică, oțet care amărăște viața, și că încetul cu încetul îl vei înlocui cu mierea carității creștine care-ți face viața mult mai ușoară. Te simți deja suficient de rău din cauza suferinței pe care celălalt ți-o impune să o amplifici prin refluxul amăriciunii tale.

Să nu ai dubi asupra faptului că dacă te rogi cu credință și iubire pentru cine te face să suferi Dumnezeu va acționa. Nu aștepta rezultate imediate, așteaptă pur și simplu cu încredere absolută.

E posbil să-ți fie de folos această rugăciune de mijlocire și vindecare a părintelui Emiliano Tardif:

Tată Ceresc, bun și iubitor, Te premăresc și îți aduc mulțumire Ție, pentru că ne-ai iubit și ni L-ai dăruit pe Fiul Tău Preasfânt, Isus.

Îți mulțumim, căci prin lumina Spiritului Tău, am putut înțelege că Tu ești Lumina, Adevărul și Păstorul cel Bun, care a venit între noi pentru a ne dărui viața veșnică. Tată, doresc astăzi să ți-l prezint pe acest copil al Tău. Tu îl cunoști și l-ai strigat pe nume, îl aduc în fața Ta, Doamne, ca să așterni o privire părintească asupra vieții lui. Tu ești singurul care-i cunoști inima și toate rănile vieții lui. Tu cunoști ceea ce ar fi dorit să obțină, dar nu a reușit.

Doar Tu singur cunoști ceea ce a făcut și tot răul care i-a fost făcut. Tu cunoști limitele, greșelile și păcatele lui. Tu cunoști rănile și apăsările vieții lui.

Tată, Te rugăm azi pe Tine, prin iubirea Fiului Tău, Isus Cristos, să reverși puterea Spiritului Tău Sfânt asupra acestui frate al nostru, pentru ca și cel mai ascuns colț al inimii lui bolnave să fie străbătut de căldura iubirii Tale. Tu ești acela care tămăduiești inimile sfâșiate și vindeci rănile.

Vindecă-l, tată, pe acest frate al nostru, intră în inima lui, Doamne, precum ai intrat în acea casă unde erau ascunși ucenicii înspăimântați. Tu ai fost Acela care ai apărut între ei și le-ai spus: Pace vouă.

Pătrunde în inima lui și dă-i pacea Ta.

Umple-i inima de iubirea-Ți Divină.

Știm că iubirea alungă teama, pătrunde în viața lui și vindecă-i inima.

Știm, Doamne, că de fiecare dată ne miluești, precum noi Te și rugăm. De aceea Te rugăm aceasta, împreună cu Maria, Maica noastră, care a fost împreună cu Tine la nunta din Cana, când mirii nu mai aveau vin și Tu i-ai împlinit dorința. Ai prefăcut apa în vin. Prefă acum inima fratelui nostru, dă-i o inimă generoasă, dedicată și plină de bunătate.

Te rugăm, dă-i o inimă nouă. Doamne, fă să izvorască bucuria din fratele nostru, aceasta să fie rodul prezenței Tale. Dăruiește-i roadele Spiritului Tău: iubirea, bucuria și pacea. Fă ca Spiritul fericirii să se coboare asupra lui, ca să-L caute și să-L cerceteze în fiecare zi pe Dumnezeu, să trăiască în așa fel, încât să nu mai aibă apăsări, să nu mai aibă răni, să trăiască fericit cu soția, cu familia și cu frații săi.

Tată, Îți aduc mulțumire pentru tot ce vei înfăptui astăzi în viața lui. Îți aducem mulțumire din toată inima noastră, căci știm că Tu ești Cel ce ne vindeci pe noi.

Tu ești cel ce ne scapă pe noi.

Tu ești cel ce sfărâmi lanțurile noastre, pentru a ne reda libertatea.

Îți mulțumim, Doamne, că noi putem fi temple ale Spiritului Sfânt și că acest templu nu poate fi sfărâmat, pentru că este lăcașul lui Dumnezeu. Mulțumim, Doamne, pentru credința noastră. Mulțumim pentru har și pentru acea iubire pe care ai făcut-o să izvorască din inima noastră. Că Tu ești Stăpânul Atotputernic a toate. Binecuvântat și preamărit să fii în lumea întreagă. Amin.

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

 

Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i sufe­rinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele! Amin.

VIAȚA DUPĂ MOARTE:

 VIAȚA DUPĂ MOARTE:

Marturia unei femei care a scapat de chinurile
iadului. Claudia Vasilievna a fost o atee convinsa.

   Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori,nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau.
Îndată ce beam, o vomitam.

Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat unprofesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se
întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem
două?

 Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că
acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facăsă-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi
totodată mă văzui pe masa de operaţie. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul.
      Dar acolo exista doar puroi,
toate erau distruse şi stricate, nimic numai era sănătos. Atunci medicii au zis: Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască. Le
vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam:
“Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata sunt
întinsă pe masă! “
 
 Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri pentru practică, si
l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat
întinsă, dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf.

După aceea am văzut că venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka [Andrei. A început să plângă şi să zică: ”Mamă, mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu !”.
Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea trupul meu mort.

 Vedea de asemenea, că şi fratele meu plângea. După aceea am ajuns dintr-o
dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie şi sora mea. Pe primul meu soţ îl părăsisem pentru că credea în Dumnezeu. Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea le
dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai frumoase din lucrurile mele iar soacra cerea să-i lase ceva şi fiului meu. sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe
soacră, spunând:
   “Acest copil nu este al fiului tău şi nu ţi-e rudă”.

După aceea au ieşit şi au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri. În vreme ce ele se certaupentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau. Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce mai mult.

Mă aflam deasupra oraşului Barnaul. Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină şi în final s-a făcut lumină deplină, aşa de puternică, încât nu puteam să
văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru şi jumătate.
 Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş bogat în culori.

Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele. În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: unde mă aflu
acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri şi mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici?

 Puţin mai încolo am văzut că se plimba o
femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în
veşminte împărăteşti, pe sub care i se vedeau
degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât
iarba nu se apleca sub paşii ei. Alături de ea
mergea un tânar care îi ajungea pâna la umeri.

Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu din ce motiv.
 Mă gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat
în mine pentru că nu-i e mila de el şi nu-l
ascultă. Însemnare: Se pare că acest tânar era îngerul păzitor al acestei femei moarte. De
asemenea apare evident cât de mult le pasă
îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta.

 După cum se vede rugâciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găseşte în păcate şi nepocaiţi.
Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat,cerându-i ceva. Aceia ia răspuns dar nu am putut înţelege. Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb:

“Unde mă aflu”? În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-a înălţat privirea spre cer şi a zis: Doamne unde va merge aceasta în starea în care se găseşte? Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am
înţeles că murisem că sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am început să plâng şi sâ mă îndurerez, şi am auzit o voce care a spus: Întoarce-o pe pământ pentru faptele bune ale
tatălui ei.

O altă voce a zis: M-am săturat de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului fără să se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său. Arătaţi-i locul pe care îl merita!”

 Îndată am ajuns în iad. Atunci au început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au apărut de undeva viermi groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi
spini. Aceştia mi-au intrat în toate deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în felul acesta
mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică.

Dar acolo nu exista nimeni care să mă ajute sau să-i fie milă de mine. Am văzut acolo o femeie care făcuse avort şi a început să se roage la Domnul să aibă milă de ea. Acesta i-a răspuns: Tu n-ai vrut să Mă recunoşti pe pământ, ţi-ai omorât copii în pântece şi,
mai mult, le spuneai oamenlior: “Nu trebuie să naşteţi copii, copiii sunt de prisos!. “Pentru Mine nu există lucruri de prisos. Pentru Mine toate au rostul lor”. Către Mine Domnul a zis:

 Eu ţi-am dat boala ca să te pocăieşti, dar tu M-ai hulit până la sfârşitul vieţii şi n-ai vrut să mă cunoşti, şi de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trăit pe pământ fără Dumnezeu, vei trăi şi aici!” Deodată toate s-au schimbat şi eu
zburam undeva. Duhoarea s-a pierdut, a pierit şi durearea îngrozitoare şi, pe neaşteptate am văzut biserica din locurile mele natale. Uşile s-au deschis şi a ieşit preotul îmbracat în veşminte albe.
 Stătea cu capul plecat şi o voce m-a întrebat:
- Cine este acesta?
- Preotul nostru.
- Tu ziceai că e pomanagiu dar el e păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, preot obişnuit, Mă
slujeşte pe Mine şi mai află şi alt lucru: dacă acesta nu-ţi va citi rugăciunea de spovedanie, Eu nu te voi
ierta!

Atunci am început să mă rog :
- Doamne întoarce-mă pe pământ am un copil mic. Domnul a răspuns:
- Ştiu că ai un fiu şi îmi pare rău pentru el.
- Îmi pare rău pentru el, am repetat eu. Atunci acela a răspuns: - Mie îmi pare rău pentru voi toţi, de treiori îmi pare rău. De la toţi aştept să vă treziţi din somnul păcatului să vă pocăiţi şi să vă reveniţi.

 Aici a apărut Maica lui Dumnezeu, pe care mai devreme am numit-o “femeie”, şi am îndrăznit să o întreb:
 Aici la voi există rai? Drept răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în iad. Acum era mai rău ca prima dată. Diavolii alergau în jurul meu şi îmi arătau păcatele strigând: “Tu ne-ai slujit nouă cât ai fost pe pământ”.

 Au început să-mi citească păcatele: toate erau scrise cu litere mari şi am simţit o fricăgroaznică. Din gură le ieşeau limbi de foc. Diavolii mă loveau în cap. Cădeau peste mine şi mă ardeau cu limbi de foc. În jurul meu se auzea jale mare şi plânsetele multor oameni. Când focul s-a înteţit, vedeam totul în jur.

 Sufletele aveau chipuri înfioratoare: erau schilodite cu gâturile întinse şi ochii scoşi: mă întrebau dacă sunt “tovarăşă” a lor [pare ca erau comuniste] şi dacă voi trăi împreună cu ele. “La fel ca tine am făcut şi
noi, ziceau, când eram pe pământ, nu am vrut să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Îl huleam şi săvârşeam toate relele păcătuiam şi eram mândre şi nu ne-am pocăit niciodată.

Cei care au păcătuit, dar mai târziu s-au
pocăit, au mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu i-au miluit pe săraci şi i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo sus”. [adică în rai cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească] Eu m-am
înfricoşat rău de aceste cuvinte şi mi se părea că mă aflu aici în iad de o viaţă întreagă, iar acestea îmi spuneau că voi trăi împreună cu ei o veşnicie.

 După aceea a apărut din nou Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi s-a făcut lumină. Diavolii au luat-o la fugă şi sufletele care se chinuiau în iad au început să strige şi să implore milă: “Împărăteasă Cerească
nu ne lăsa aici”; sau ziceau: Ardem, Născătoare de Dumnezeu şi nu există picătură de apă”. Ea plângea şispunea printre lacrimi:

 Cât aţi trăit pe pământ n-aţi vrut să mă cunoaşteţi şi nu v-aţi pocăit de păcate
înaintea Fiului meu şi Dumnezeului vostru, şi eu acum nu vă pot ajuta, nu pot trece peste voia Fiului meuşi Acela nu poate călca voia Tatălui Său. Îi ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor şi SfântaBiserică”. Apoi noi am început să urcăm, şi de jos se auzeau ţipete puternice: ”Născătoare de Dumnezeu,
nu ne lăsa!” S-a făcut iarăşi întuneric şi eu mă aflam pe aceeaşi lespede. Încrucişându-şi mâinile la pieptMaica Domnului, şi-a înălţat privirea către cer şi a început să se roage zicând: “Ce să fac cu această
femeie, unde să o aşez?”

 O voce a răspuns: “Întoarce-o pe pământ prin părul ei!”

Atunci Preacurata Fecioara a plecat în tăcere şi i s-a deschis o uşa dar eu nu vedeam nimic în spatele uşii.după aceea s-a întors ţinând în mâini părul meu şi de undeva au apărut 12 trăsuri fără roţi; se mişcau încet şi eu le urmam. Preasfânta Născatoare de Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-aatins.

Am auzit-o doar spunând ca a doisprezecea trăsura nu are podea. Mi-erea frică să stau în ea dar Maica Domnului m-a împins şi m-a trimis pe pământ. După toate acestea mi-am revenit şi stăteam conştientă şi priveam. Era ora unu şi jumătate dupî amiază. După lumină aceea toate mi se păreau urâte pe
pământ. Atunci i-am zis sufletului meu: “intra în trup!”.

Imediat m-am aflat din nou la spital şi mergeam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era închis, dar eu am intrat înăuntru fără nici o piedică şi am văzut trupul meu mort. Capul îmi era puţinîntr-o parte, iar mijlocul îmi era presat de alte cadavre. Îndată ce sufletul mi-a intrat în trup am simţit frig
puternic.  

 În clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om şi, când au aprins lumina m-au văzut ghemuita, pe când ei de obicei aşează cadavrele cu faţa în sus. Văzându-mă aşa infirmierii s-au înspăimântat şi de
frică s-au împrăştiat. S-au întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe tot trupul meu existau 8 tăieturi [făcuseră practică pe trupul meu], trei pe piept şi restul pe burtă.

După două ore de la încălzirea capului am deschis ochii, dar abia dupa 12 zile am putut vorbi. A doisprezecea zi
dimineaţa mi-au adus micul dejun, pâine prăjită cu unt şi cafea, dar nu am vrut să mănânc şi le-am spus
acest lucru [era zi de post]. Infirmierii au plecat iarăşi şi toţi cei din spital au început să-mi dea atenţie.
Au venit medicii şi m-au întrebat de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns:
 “Staţi să vă spun ce a văzut sufletul meu, Cine nu posteşte în zilele de post va mânca bucate împuţite şi
scârboase. De aceea nu voi mânca astăzi şi în nici un post nu voi mânca de dulce”.

Mediciii de uimire când se înroşeau când păleau, iar pacienţii mă ascultau cu atenţie.

 Mai târziu s-au adunat mulţi medici şi eu le-am spus că nu mă mai doare nimic. Atunci a început să vină la mine multă lume şi eu le povesteam ce am văzut şi le arătam rănile. Poliţia s-a apucat să-i izgonească şi pe mine m-au mutat în alt spital. M-am însănătoşit complet şi i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai repede tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au aşezat din nou pe masa de operaţie şi când
medicii mi-au deschis burta, au zis: - De ce au operat un om complet sănătos? Eu i-am intrebat:

- De ce boală sufăr? Ei mi-au răspuns: - Intestinele şi stomacul sunt curate ca ale unui copil.

Au venit şi medicii care m-au operat prima dată şi când s-au apropiat au spus: - Unde este boala ei?

Măruntaiele îi erau toate distruse şi mâncate de cancer şi acum e complet sănătoasă. Le-am răspuns:
- Dumnezeu şi-a arătat mila Lui către mine păcătoasa, ca să mai trăiesc şi să mărturisesc şi celorlalţi ce am
văzut şi ce mi s-a întâmplat. Acest Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în mine şi mi-a redat sănătatea; voi
spune asta la toţi până voi muri. Apoi i-am zis medicului:
-Aţi văzut că v-aţi înşelat? -Nimic nu era sănătos în tine, a răspuns el.

-Ce credeţi acum? l-am intrebat eu. -Te-a renăscut Atotputernicul. Atunci i-am zis:
-Dacă credeţi în Acesta, faceţi-vă cruce şi mergeţi la biserică! Medicul s-a înroşit căci era evreu. Amadăugat: -Faceţi-vă plăcut lui Dumnezeu!

 După aceea am ieşit din spital şi l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream şi îl necăjeam, numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat şi m-am spovedit şi m-am împărtăşit cu sfintele Taine ale lui Hristos. L-am chemat să-mi binecuvinteze casa, pentru că până atunci
în ea împărăţise păcatul, desfrâul, beţia şi batjocura.

In ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Împărătesei Cereşti, trăiesc creştineşte. Merg regulat la biserica
şi Domnul mă sprijină.

 Mă vizitează oameni din toate colţurile lumii şi eu le povestesc tuturor câte mi s-au petrecut, câte am văzut şi câte am auzit. Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc pe toţi, le povestesc la toţi cum eram înainte,
ce mi s-a întâmplat şi din ce cauză sunt acum credincioasă. Slăvit să fie Dumnezeul nostru! Îi povăţuiesc pe toţi să aibă grijă cum trăiesc, pentru că există cu adevărat altă lume şi altă viaţă, iar fiecare va da
socoteală pentru lucrările lui pământeşti şi după măsura acestora va avea răsplată sau pedeapsă dreaptă şi
veşnică. Să trăiţi cu toţii creştineşte şi să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu. Amin.

 Extras din cartea: “Vedenii si istorisiri de folos despre viata de dincolo” NOTĂ: “Cât timp a trăit Claudia L-a mărturisit pe Hristos prin neîmcetate lacrimi de speranţă şi pocăinţă ale inimii sale îndurerate pentru greşelile tinereţii şi ale neştiinţei sale anterioare. Iar cu gura mărturisea tuturor preaslăvita minune a înviereii ei trupeşti şi duhovniceşti.

După ce a somat-o în câteva rânduri să nu mai mărturisească nimic despre aceste înfricoşate şi minunate lucruri, văzând că nu poate să o înfricoşeze şi să o reducă la tăcere, omniprezentul K.G.B. a ucis-o”

(Mărturia părintelui Marcu de la Sihăstria-Neamţ,care a vizitat Barnaulul înainte de 1989) La sfârşit Claudia avea să noteze: (Despre mine puteţi afla în
oraşul Barnaul de pe meleagurile Altaiului, strada Cristkaia 99, Ustinjua (Ustiujianina), Claudia
Vasilievna. Anul 1965). Sursa: Vestitorul Ortodox