De ce atragem în viaţa noastră situațiile neplăcute, sănătatea proastă sau lipsa banilor…
V-aţi gândit vreodată că gândurile şi cuvintele ne influențează viața?
De fapt, ele nu doar ne influențează, ele ne formează realitatea! Dacă ați privit filmul “Marele Mister al Apei”, probabil vă amintiți că apa este capabilă să perceapă, să păstreze și să transmită informații, chiar și atât de subtile precum sunt gândurile, emoțiile şi cuvintele umane.
Sub influența lor, întreaga structură a apei se schimbă și, din moment ce noi suntem compuși din apă, prin cuvintele și gândurile noastre ne putem influența sănătatea şi organismul.
De exemplu, să privim cele mai frecvente fraze pe care le rostim și, ca rezultat, ce obținem.
Te gândești: “Sunt grasă” – Ce faci? Obții kilograme în plus.
Spunând “Nu am bani” – niciodată nu vei avea abundența financiară. Pentru a atrage banii te poate ajuta fraza: “Banii vin cu ușurință în viața mea”.
Cuvintele “Parcă nu am nimic” – te programează la lipsa de ceva în familia ta!
Spunându-i copilului “ești un prost” – el va studia prost. Pentru că, așa l-ai creat.
Spunându-i omului apropiat: “Dispari din viaţa mea”, “Nu vreau să te văd în ochii mei”, “M-am săturat de tine”, “Lasă-mă în pace” – programezi ruperea relației cu această persoană. Să nu rămâi surprinsă dacă soțul sau copilul pleacă din familie sau mai rău din viaţa ta. Aşa funcționează legea Universului.
Vorbind despre bărbați: “Toți sunt … nu există nici unul normal!” – astfel, fiecare bărbat din viața ta îţi va aduce doar suferință și necaz.
Spunând “Stai pe umerii mei” – vei obține dureri de spate.
“Mi se umple inima cu sânge”, “Aproape că mi s-a oprit inima” – consideră că ţi-ai comandat în biroul ceresc dureri de inimă.
Ca răul să nu se întâmple în viaţa ta este foarte important să nu te gândești la el şi cu atât mai mult să rostești informația negativă.
Creând şi eliberând gânduri pozitive, vei obține un rezultat pozitiv, oameni buni și evenimente plăcute.
Blestemând o persoană, trimițându-i blesteme, insultând şi spunându-i cuvinte ofensatoare, prin asta influențezi nu numai câmpul lui, ci și al tău! Astfel îţi distrugi energia subtilă şi atragi blestemul asupra ta şi asupra copiilor tăi. Înainte de a spune ceva rău, poate e mai bine să te reții, iar emoțiile să le eliberezi undeva în pădure, astfel eliminând tensiunea şi obținând multe senzații plăcute în corp.
Înlocuind gândurile și cuvintele negative cu cele pozitive, creezi în jurul tău un spațiu de iubire și pozitivism, iar în acest caz, tot ceea ce este negativ te va ocoli.
Spunând “Iubesc”, “Sunt recunoscător” schimbi şi influențezi lumea.
Haideți să dăruim cât mai des zâmbete, iubire, recunoștință şi iertare, creând energii luminoase în Universul nostru.