Shot-uri de sănătate pentru toată familia 🍊🫚

Shot-uri de sănătate pentru toată familia

Ingrediente:
 3 căni de morcovi tocați
 1 cană de ghimbir tocat
 1 cană de turmeric tocat
 Sucul de la 2 lămâi
 Sucul de la 2 portocale

Mod de administrare:
Bea zilnic un shot de 90 ml pentru a:
 Reduce tensiunea arterială
 Scădea nivelul zahărului din sânge
 Întări sistemul imunitar
 Combate virusurile și bacteriile care provoacă boli
 Reduce inflamațiile
 Elibera sinusurile și flegma din plămâni
 Ajuta la eliminarea infecțiilor urinare și candidozei
 Ameliora simptomele ITS/IST
 Reduce chiar și riscul unor boli grave, precum cancerul

Este sezonul răcelilor și al gripei, așa că ai grijă de sănătatea ta!  Rămâi sănătos și puternic!

Pomenirea Sfîntului Mucenic Mavrichie şi a celor şaptezeci de ostaşi împreună cu dînsul (21 februarie) (După Metafrast)

 

Maximian, nelegiuitul şi păgînul împărat, socotind că prin slujba sa cea făcută la zeii cei cu nume mincinos îşi va cîştiga ajutor şi mai multă înălţare a împărăţiei sale, a poruncit ca toţi cei ce sînt sub stăpînirea lui să aducă jertfe la idoli. El singur s-a sîrguit a fi săvîrşitor şi slujitor diavolilor, silindu-i la necuratele jertfe ale acelora. Dar nu-i era lui destul ca să scrie ighemonilor cetăţii şi ţărilor, precum scriau şi împăraţii cei ce erau mai înainte de el, ca să se îngrijească de cinstirea idolilor; ci singur, cu sîrguinţă, înconjura lumea, slujind cu osîrdie altarelor diavoleşti, nădăjduind ticălosul ca, oriunde, prin mergerea sa, să facă pe toţi cei ce s-au lepădat de rătăcire şi s-au apropiat de cunoştinţa lui Hristos, iarăşi să se aducă la a lui rea credinţă.

Cu un gînd ca acela lăsînd el Roma şi venind în părţile Răsăritului, a intrat în Apamia, cetatea Siriei unde, apropiindu-se de dînsul slujitorii idoleşti, au clevetit împotriva creştinilor: "Prea puternice împărate, deoarece zeii ne-au dat nouă liberă grăire către măria ta, drept aceea înştiinţăm a ta nebiruită putere că toţi cei ce sînt între noi cu frică cinstesc pe zeii părinteşti cei mari şi mai ales pe tatăl Dia şi pe minunatul Apolon, care sînt mai mari decît alţi idoli; iar pe împărăţia puterii tale o păzesc foarte mult şi o apără. Dar Mavrichie şi cei cu dînsul 70 de ostaşi ai tăi, îngîmfaţi cu cinstirile şi îmbogăţiţi cu darurile tale cele mari, pe zei nu-i socotesc întru nimic şi se împotrivesc împărăţiei tale celei mari şi nebiruite, înşelaţi fiind de rătăcirea creştinească". Acestea auzindu-le, împăratul Maximian s-a mîniat foarte tare şi s-a aprins mai mult decît cuptorul de foc, mai ales pentru că între ale lui cete se aflau nişte ostaşi ca aceia.

Venind o zi anumită, a poruncit să gătească divan, la locul ce se numea Amaxic, la porţile cetăţii dinspre miazănoapte, ca tot poporul să privească la aceea. Acolo a poruncit să-i aducă pe sfinţii mucenici. Şezînd pe acel divan înalt, Maximian, tiranul, şi adunîndu-se toată cetatea şi poporul de toată vîrsta la privelişte, încît nici fecioarele n-au rămas în căminele lor, au fost duşi acolo purtătorii de arme, sfinţii cei 70 de ostaşi ai lui Hristos, în frunte cu Sfîntul Mavrichie, mai marele lor, spre care, căutînd împăratul, a zis către povăţuitorul lor: "Noi aşteptăm, o! Mavrichie, ca voi, săturîndu-vă de darurile noastre şi hrănindu-vă cu bunătăţile împărăteşti şi cea mai de frunte cinste şi vrednicie de la noi luînd, să urmaţi dragostei noastre, iar pe cei ce s-ar abate de la a noastră lege plăcută lui Dumnezeu, pe aceia să-i întoarceţi cu bărbăteştile lucruri şi cu înţeleptele învăţături la sănătoasa înţelegere, tămăduind toată neputincioasa părere şi pe cea oloagă îndreptînd-o, iar pe cea rea, ce ridică război, îmblînzind-o. Dar voi, precum am auzit, faceţi cele potrivnice, că nu numai nu întoarceţi pe cei ce se scoală asupra legii noastre, ci şi singuri împotriva prea puternicilor noştri zei, cu vrajbă vă sculaţi şi strîmbătate le faceţi lor, luîndu-le cinstea, jertfele şi prinoasele. Încă v-aţi făcut şi altora povăţuitori spre prăpastia pieirii, dacă sînt adevărate cele spuse nouă despre voi".

Grăit-a Sfîntul: "Împărate, strîmbătatea făcută de noi nesimţitorilor voştri zei, ne găteşte cununa cea slăvită a biruinţei la adevăratul nostru Dumnezeu. Noi nu defăimăm pe Dumnezeul cel ce ne-a făcut pe noi şi nici nu-L socotim întru nimic, precum tu nebuneşte Îl socoteşti, ci preamărim pe Acela, Care este singur adevăratul Dumnezeu, Cel ce a zidit cerul, pămîntul, marea şi toate cele ce sînt într-însele. Iar pe diavolii cei necuraţi, care aduc oamenilor pierzare şi pe idolii cei surzi, orbi şi nesimţitori, nu se cade a-i numi dumnezei". Zis-a împăratul: "O mulţumire ca aceasta dai tu zeilor, o! Mavrichie, tu care te-ai învrednicit de la dînşii de cinste şi locul cel dintîi în oaste îl ai?" Grăit-a Sfîntul Mavrichie: "Niciodată n-am luat vreo cinste de la zeii voştri şi nici nu voiesc să-i cinstesc pe ei, pentru că cine din oamenii care au cunoştinţă dumnezeiască au voit să cinstească lucrurile cele nesimţitoare, fără numai oamenii cei care n-au înţelegere şi care s-au asemănat dobitoacelor celor fără de minte. Aceia fac dumnezei pietrele şi lemnele, zicînd că acelea au înţelegere şi ca pe nişte dumnezei le cinstesc pe ele". Zis-a împăratul: "De vreme ce ai cîştigat întîiul loc în rînduiala celor ce ne slujesc nouă, pentru aceea eşti îndrăzneţ şi fără temere răspunzi împotriva noastră?".

Zicînd aceasta, împăratul a poruncit să-l separe pe Sfîntul Mavrichie de cei 70 de ostaşi şi a început a-i întreba cu momiri pe ei: "Cine v-a înşelat, fraţilor, ca să vă depărtaţi de la mîntuitorii dumnezei şi să vă apropiaţi de rătăcirea oamenilor celor ce cinstesc pe un Om răstignit şi făcător de rele?". Atunci fericiţii Teodor şi Filip, în numele tuturor sfinţilor mucenici, au grăit împăratului: "Noi, o! tiranule, atît de mult ne depărtăm de rătăcire, încît şi pe tine dorim să te izbăvim de aceia de care noi ne-am izbăvit, închinîndu-ne adevăratului Dumnezeu, Tatălui celui atot puternic şi Fiului celui Unul-Născut, adică Domnului nostru Iisus Hristos, Care este Dumnezeu adevărat, înţelepciunea lui Dumnezeu şi Duhului celui Sfînt, Care a insuflat în noi cunoştinţa şi înţelegerea, ca să mărturisim pe Treimea cea de o fiinţă. Apoi ne îngreţoşăm de necurata ta credinţă şi lepădăm vremelnica ostăşire, făcîndu-ne ostaşi ai lui Dumnezeu, Împăratul puterilor".

Zis-a Maximian: "Te văd, o! Filipe, că ai bătrîneţi cinstite, dar înţelegerea îţi este mai rea decît a tinerilor. Aleargă la zei şi fii bun sfetnic şi celorlalţi prieteni ai tăi, împreună ostaşi, ca să cinstească pe zei, că de mai mare cinste şi daruri te vei învrednici de la noi". Grăit-a Sfîntul Filip: "Să ştii tu, împărate, că nu voi fi rău sfetnic celor ce de voie s-au pătruns de frica lui Dumnezeu, pentru că este scris: Amar celui prin care vine sminteala". Zis-a Maximian: "Blîndeţile şi răbdarea noastră, mai îndrăzneţ te-au făcut, o! Filipe. Lăsaţi credinţa cea rea a voastră, ca să nu ne porniţi spre mînie şi iuţime, căci veţi lua cumplite munci, îndrăznind a mărturisi pe Omul care se cinsteşte de voi între dumnezei".

Răspunzînd sfinţii 70 de mucenici, au zis tiranului: "Deşartele îngroziri ale urîciunii tale, o! împărate, ne dau putere şi tărie ca să nu ne temem de toate muncile, pentru că nu este frică în sufletele cele ce au bună minte şi ale celor ce iubesc pe Dumnezeu". Mîniindu-se Maximian, a poruncit ca să le ia brîiele şi hainele ostăşeşti şi a zis către dînşii: "Vedeţi din cîtă cinste şi slavă aţi căzut şi în ce fel de necinste aţi ajuns pentru neascultarea voastră". Sfinţii i-au zis: "Deşi ne-ai luat rînduiala ostăşească, dezbrăcîndu-ne de haine şi de brîie, avem pe Dumnezeul nostru, în ceruri, pe Care Îl cinstim. Acela ne va îmbrăca cu hainele şi brîiele slavei sale, celei nestricăcioase şi veşnice, pe care tu nu eşti vrednic a o vedea sau a auzi, pentru că satana este tatăl tău, acela care grăieşte şi lucrează în tine".

Atunci, împăratul mai mult s-a mîniat şi a zis către sfinţi: "O! blestemaţi şi nevrednici de darul zeilor noştri, voi singuri aţi adus vouă necinste, căci zeii cei mari fiind de noi cinstiţi, i-aţi necinstit şi prietenia noastră aţi defăimat-o. Primiţi de acum cele vrednice, după faptele voastre". Sfinţii au răspuns: "Împărate, această luptă a ta trece, fiind ca un nimic, iar cinstea ta este necinste, de vreme ce ai uitat pe Dumnezeu, Care ţi-a dat putere împărătească, iar pe idolii cei deşerţi şi neînsufleţiţi, care nu-ţi folosesc la nimic, nici nu înţeleg dacă cineva îi cinsteşte sau îi necinsteşte, pe ei, nebuneşte şi fără pricepere, îi socoteşti dumnezei". Zis-a împăratul: "Pentru bunătatea noastră cea împărătească, vrînd să feresc întreaga voastră viaţă, încă vă voi mai răbda". Şi a poruncit să-i arunce în temniţă, trei zile, ca, gîndindu-se, să aleagă cele de folos.

Sfinţii, fiind legaţi cu lanţuri în temniţă, au zis între dînşii: "Fraţilor iubiţi, să ne pregătim toţi sufletele prin rugăciune şi cu dinadinsul să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să ne dea înţelepciune prin Duhul Sfînt şi să pună în gurile noastre ce vom răspunde împăratului, ca să se minuneze tiranul de credinţa noastră cea adevărată".

Începînd sfinţii a se ruga, grăiau cu suflet: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, a Cărui stăpînire este veşnică şi împărăţie fără de sfîrşit, trimite nouă pe Sfîntul Tău Duh şi prin Acela povăţuieşte-ne, ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru El, să biruim răutatea rătăcirii şi să ne întărim cu adevărata credinţă, prin Duhul Tău cel Sfînt, Care grăieşte în noi şi se uneşte cu făgăduinţa Ta cea adevărată şi nemincinoasă. Iar pentru lumeasca cinste ce s-a luat de la noi, să ne săvîrşim ostaşi în Sfîntă Cetatea Ta cea cerească şi să fim rînduiţi în numărul cetăţenilor celor de sus, cu toţi sfinţii Tăi, care din veac bine Ţi-au plăcut întru dreapta credinţă; căci Tu eşti unul Dumnezeu şi Ţie Ţi se cuvine slava şi puterea, în veci. Amin".

După trei zile, Maximian împăratul, şezînd iarăşi în acel loc de la poarta Amaxic, a pus înaintea judecăţii sale pe sfinţii mucenici, adunîndu-se toată cetatea la privelişte.

Tiranul, amestecîndu-şi mînia cu momiri, a zis către sfinţi: "O! bărbaţilor, alegeţi-vă cele de folos şi, apropiindu-vă, aduceţi zeilor jertfe şi veţi lua viaţă, iar nu moarte amară". Sfinţii au răspuns: "Despre aceasta bine ne-am sfătuit, o! împărate. Ascultă-ne cu luare aminte şi nu ne sili mai mult la jertfele voastre, pentru că am întărit sfatul nostru ca să urîm această viaţă vremelnică şi să iubim moartea care este înaintea noastră, pentru dragostea lui Hristos, de la Care nădăjduim să cîştigăm viaţa cea veşnică. De acum fă degrab cu noi ceea ce voieşti, căci noi nu ne vom lepăda de Dumnezeul nostru, iar diavolilor tăi niciodată nu ne vom închina, căci prin osîndirea la vremelnica moarte, ne eliberăm de veşnica osîndire".

Zicînd acestea sfinţii, tiranul a văzut în mijlocul lor un tînăr şi i-a zis: "Spune, tînărule, cum este numele tău şi de ce neam eşti?" Tînărul a răspuns: "Mă numesc Fotin, şi numele meu e de la adevărata lumină şi sînt ostaş al Hristosului meu, Care a ruşinat pe tatăl tău, satana, iar de neam sînt roman. Ca fiu, după trup şi după duh, sînt al prealuminatului Mavrichie, pentru că de dînsul sînt născut şi de la dînsul am luat cunoştinţa lui Dumnezeu şi sînt crescut în sfînta credinţă cea întru Iisus Hristos, Domnul, de Care tu, lepădîndu-te, o! împărate, te-ai alăturat cu dobitoacele cele fără de minte şi te-ai asemănat lor". Zis-a tiranul: "Nebun eşti, o! tînărule, şi cuvintele tale sînt după anii tăi. Învaţă-te de acum a şti ce-ţi este de folos şi, apropiindu-te, jertfeşte zeilor, marelui Dia şi cruţă-ţi tinereţea ta". Zis-a tînărul: "Fiindcă nu fac voia ta, nici nu mă închin idolilor, pentru aceea mă numeşti nebun. Eu însă sînt mai înţelept decît voi cei bătrîni, crezînd în Domnul meu, Iisus Hristos, în Care voi nu credeţi şi nici nu-L ştiţi".

Zis-a iarăşi tiranul către sfinţi: "Pînă cînd vom răbda nebunia voastră, o! ticăloşilor? Oare credeţi că fiind biruiţi de nemăsurata noastră bunătate nu vă chinuim pe voi? Jertfiţi zeilor, ca să nu întărîtaţi judecata noastră cea milostivă şi dreaptă, ca să nu ne porniţi spre nemilostivire şi iuţime". Sfinţii au răspuns: "Necuratule slujitor al diavolului, de ai avea ceva pricepere, ai cunoaşte acum, de la Fotin, credinţa şi puterea noastră. Dacă acela, fiind tînăr de ani, a ruşinat păgînătatea ta prin dreapta credinţă şi cunoştinţă a lui Hristos, cu atît mai mult noi dorim toate muncile, ca să ruşinăm pe tatăl tău, diavolul, şi să plăcem lui Hristos Dumnezeul nostru".

Atunci, umplîndu-se de mînie tiranul, a poruncit ca, dezbră-cînd pe sfinţi, să-i bată cu vine de bou. Şi au început slujitorii a săvîrşi porunca, întinzînd pe fiecare din ostaşii lui Hristos şi bătîndu-i fără milă. Atît de mult bătură pe sfinţi, pînă ce oasele lor s-au zdrobit şi cu mulţimea sîngelui celui vărsat s-a înroşit pămîntul.

Sfinţii fiind în munci, strigau lui Dumnezeu, cerînd ajutor de la El. Domnul, prin nevăzuta Sa putere, venind de faţă, le uşura durerile, le întărea inimile întru răbdare şi în dragoste dumnezeiască. Slujitorii, ostenind şi slăbind, împăratul a zis către sfinţii mucenici: "Oare aţi cunoscut, o! îndrăzneţilor şi nesocotiţilor oameni, cît de uşor îmi este să pierd viaţa voastră? Jertfiţi zeilor, ca să nu luaţi şi mai cumplite munci". Sfinţii au răspuns: "Să ştii necuratule şi străinule de Dumnezeul nostru, că aşa cum tu nu cunoşti dragostea şi lumina lui Hristos, împăcat fiind cu întunericul diavoleştii rătăciri, aşa nici noi nu simţim chinurile cele ce prin tine ni se dau nouă, avînd mintea luminată cu credinţa şi cu dragostea lui Hristos, Dumnezeul nostru. Născoceşte, o! tiranule, şi alte munci asupra noastră, mai noi şi mai grele, pentru că însetează sufletele noastre şi dragostea lui Hristos cea din noi doreşte ca prin muncile tale sfîrşindu-ne să vedem pe Dumnezeul cel viu, Care împărăţeşte în veci".

Auzind acestea, tiranul s-a umplut de şi mai multă mînie şi a poruncit să pregătească un foc mare, ca să arunce într-însul pe sfinţii mucenici. Fiind aprins focul foarte tare, sfinţii mucenici n-au aşteptat să fie aruncaţi în focul acela de slujitorii tiranului, ci singuri, apropiindu-se ca de o apă, au intrat în mijlocul văpaiei şi umblînd prin foc, nevătămaţi, ocărau pe tiran şi pe zeii lui. Toţi se mirau de acea minune preaslăvită. Însă tiranul, din început fiind vasul pierzării, nu cunoştea puterea lui Dumnezeu care era în sfinţi şi biruia focul şi cu mare mînie tulburîndu-se se gîndea cum să-i piardă pe sfinţi. Şi a poruncit ca, legîndu-i de lemnele cele de tortură, cu unghii de fier să-i strujească amar.

Sfinţii au răbdat cu tărie şi acea chinuire cumplită, nebăgînd în seamă durerile trupeşti, încît se mira poporul de mînia şi de nebunia împăratului. Sfîntul Mavrichie, rîzînd de el, i-a zis: "Nu-ţi cunoşti slăbiciunea şi ticăloşia ta, o! necuratule tiran, că Fotin, tînărul acesta, atîtea şi atîtea munci răbdînd, a sfărîmat şi a zdrobit puterea împărăţiei tale de tiran. Cum vei putea să biruieşti toată tabăra noastră, singur fiind, biruit de acest tînăr?" Maximian, căutînd cu ochi mari şi aspri şi scrîşnind din dinţi, a poruncit să-l ucidă îndată pe tînărul sfînt Fotin înaintea tatălui său, cu sabia, vrînd ca să-i arate lui Mavrichie, socotind că va umple de mare mîhnire sufletul lui, prin moartea fiului. Dar Sfîntul Mavrichie se umplea însă de bucurie şi de veselie, privind la moartea fiului său pentru Hristos şi la sfîrşitul lui mucenicesc.

Fiind tăiat Sfîntul Fotin şi ducîndu-se către Domnul, Sfîntul Mavrichie a zis către Maximian: "A noastră dorire ai împlinit-o, o! tiranule, trimiţînd înainte pe Fotin către Hristos Dumnezeu. De acum grabnică este alergarea noastră spre cer, căci cine din ceata noastră va rămîne după Fotin, ostaşul lui Hristos, cel ce s-a dus către Dumnezeu şi a ruşinat pe satana, tatăl tău? Scorneşte mai mari şi mai amarnice munci asupra noastră şi nimic să nu laşi din cele ce ne încearcă pe noi, de păzim tare credinţa lui Hristos. Maximian, văzînd pe sfinţii mucenici că rabdă toate muncile cu osîrdie şi tărie şi nicidecum nu se depărtează de credinţa lor, a chemat suita sa, cea fără de omenie şi cu nărav de fiară. Apoi s-a sfătuit cu dînşii cu ce fel de moarte să-i piardă pe mucenici, spre înfricoşarea tuturor creştinilor care sînt în lume.

Sfătuindu-l pe el mulţi, unul dintr-înşii mai cumplit şi mai păgîn, rădăcină a răutăţii şi a obrăzniciei, a zis către sfatul acela: "Acum, o! împărate, este vreme de vară, căci este luna iulie. Iată, se află afară din cetate, spre partea de apus, un loc de luncă şi ierbos între două pîraie şi bălţi. Acolo sînt acum o mulţime de ţînţari, tăuni, viespi şi bărzăuni, încît abia poate cineva să treacă pe acolo; iar a zăbovi vreun ceas nu se poate. Porunceşte să-i ducă acolo pe ei şi, legîndu-i de copaci, să-i ungă cu miere, ca mîncîndu-i ţînţarii, bărzăunii şi toate muştele, să aibă mai greu chin decît toate celelalte chinuri şi să cunoască că nu se cuvine a ocărî pe zeii noştri cei nebiruiţi şi veşnici".

Acestea zicîndu-le, acel sfat nedrept a plăcut păgînului împărat precum şi la toată suita. Deci au fost osîndiţi sfinţii lui Hristos răbdători de chinuri, la cumplita tortură. Luîndu-i ostaşii, i-au dus legaţi la locul mai sus pomenit şi, legîndu-i de copaci, lîngă un izvor de apă şi baltă mare, au uns cu miere trupurile goale, de la cap pînă la picioare. Acolo au aruncat şi trupul fericitului Fotin înaintea feţei tatălui său şi s-au dus. Apoi, năvălind asupra lor tot felul de muşte, ţînţari, viespi şi bărzăuni, i-au acoperit pe ei ca un nor, rănindu-le sfintele trupuri muceniceşti.

Într-o nesuferită muncire ca aceasta au răbdat sfinţii zece zile şi zece nopţi. Apoi, ridicîndu-şi ochii spre Dumnezeu, s-au rugat: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai zidit după chipul şi asemănarea Ta, Care ne-ai adus pe noi la adevărul Tău, la cunoştinţa dumnezeirii Tale, a unuia născut Fiului Tău şi a Prea-sfîntului şi făcătorului Tău Duh, Ţie Îţi încredinţăm sufletele noastre şi ne rugăm ca să le sălăşluieşti cu toţi sfinţii Tăi, cei ce din veac bine Ţi-au plăcut Ţie; căci Te-am iubit şi Te-am dorit din tot sufletul nostru şi pentru Tine la moarte ne-am dat. Tu eşti Dumnezeu Însuţi, bun şi milostiv şi Ţie Ţi se cuvine slava în veci. Amin".

Acestea zicînd şi-au dat în mîinile lui Dumnezeu sfintele lor suflete. Astfel s-au învrednicit de cununile slavei celei veşnice. Nelegiuitul tiran, Maximian împăratul, chiar şi după moarte se tulbura asupra sfinţilor mucenici celor ce locuiau în viaţa cea fără de moarte, pentru că vieţuiesc lui Dumnezeu cei ce s-au sfîrşit în credinţă, deşi s-au dus din cele de aici. Auzind el că acum au murit, a poruncit ca să le taie cinstitele lor capete şi să-i lase neîngropaţi. Sfintele lor trupuri şi capetele erau aruncate în luncă şi în pădurea aceea, spre mîncarea păsărilor şi a fiarelor. Unii fraţi credincioşi, venind noaptea, cu frică şi cu cutremur au adunat moaştele sfinţilor mucenici cele aruncate şi acolo şi le-au îngropat în pămînt, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh slăvit în veci. Amin.

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Timotei cel din Simvoli, vieţuitor în pustie (21 februarie)

 Lîngă muntele Olimpului era un loc pustiu, ce se numea Simvoli, şi o mănăstire într-însul. În acea mănăstire era arhimandrit cuviosul Teoctist, un bărbat îmbunătăţit, de care şi cuviosul Platon mărturisitorul se povăţuia spre viaţa monahicească. La acest fericit arhimandrit Teoctist se afla unul din ucenici, adică acest cuvios Timotei, care din tinereţe a primit viaţa monahicească şi se nevoia în post, în înfrînare şi în rugăciunile cele de toată noaptea, omorîndu-şi cu totul zburdările cele pătimaşe. El a fost nepătimaş şi desăvîrşit pînă la sfîrşitul său, fiind feciorelnic cu trupul şi cu sufletul, pentru că a pus aşezămînt ochilor săi, din tinereţile sale, ca să nu privească niciodată la faţa femeiască. De aceea, s-a învrednicit a lua darul tămăduirii şi putere asupra diavolilor şi făcea minuni cu rugăciunile sale, tămăduind toate neputinţele şi izgonind de la oameni duhurile cele viclene. Apoi a trecut din loc în loc mulţi ani, vieţuind singur prin munţi şi prin pustietăţi întru Dumnezeu, şi cu rouă de lacrimi răcorindu-şi sufletul în neîncetatele rugăciuni. Într-o viaţă ca aceasta petrecîndu-şi zilele, a ajuns la adînci bătrîneţi şi s-a dus către Domnul.

Sfîntul Eustatie, Patriarhul Antiohiei (21 februarie) (După Teodoret, capitolul 1)

 

Filogonie, arhiepiscopul Antiohiei, murind, a luat după dînsul scaunul acest fericit Evstatie, bărbat cu adevărat vrednic de o dregătorie ca aceasta, ca unul ce era vestit, cu viaţă sfîntă, cu înţelepciune şi cu mare rîvnă pentru dreapta credinţă, care a şi fost arătată la întîiul Sinod de la Niceea, al Sfinţilor Părinţi, pe vremea împărăţiei lui Constantin cel Mare. Nevoindu-se cu Sfinţii Părinţi asupra lui Arie, a vădit eretica părere hulitoare a aceluia care zicea că Fiul lui Dumnezeu este făptură, iar nu făcător, străin de părinteasca cinste şi putere. Deci, Sfîntul Eustatie ruşinînd şi dînd blestemului acel hulitor eres şi mărturisind pe Fiul că este de o fiinţă cu Tatăl, a pornit pe eretici spre zavistie, dar mai ales pe Eusebie al Nicomidiei şi pe Teognie al Niceei.

După moartea marelui Constantin, luînd împărăţia Constandie, fiul său, a luat şi eresul lui Arie şi, foarte mult apărîndu-l, a dat putere arienilor ca să izgonească şi să facă rău Bisericii dreptcredincioşilor; întărind erezia cu acea fără de lege şi nedreaptă stăpînire.

Atunci, Eusebie al Nicomidiei, cel mai sus pomenit, după izgonirea Sfîntului Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, mergînd la Ierusalim cu Teognie al Niceei, a intrat în Antiohia şi acolo, adunînd sinod nedrept asupra arhiereului lui Hristos, Eustatie, l-a scos din scaun şi din cinste l-a lepădat, scornind asupra lui pricini nedrepte. Pe de o parte ziceau că n-ar crede drept, ci eretice, ca şi Sauelie; iar pe de alta, cum că ar petrece în necurăţie. Căci Eusebie plătise o femeie desfrînată cu daruri mari ca să clevetească asupra sfîntului, ca şi cum de la dînsul luînd în pîntece, ar fi născut prunc. Deci, a intrat femeia aceea în mijlocul sinodul, purtînd pruncul pe mîini, clevetind şi strigînd că de la arhiepiscopul Eustatie a zămislit şi a născut.

Cei ce judecau au poruncit femeii să-şi întărească cuvîntul cu jurămînt; şi s-a jurat ticăloasa că nu de la altul, ci de la Eustatie are pruncul. Deci, judecînd sinodul, a oprit pe sfînt şi l-a trimis în surghiun. Iar nevinovatul mărturisitor al lui Hristos, Eustatie, răbdînd acea nedreaptă clevetire şi izgonire, fiind în surghiun, s-a mutat către Domnul şi s-a dus în patria cerească. Iar femeia aceea care a clevetit pe sfînt, a căzut în boală cumplită şi grea. Apoi, cunoscînd că asupra ei era pedeapsa lui Dumnezeu pentru clevetirea cea nedreaptă şi defăimarea sa asupra nevinovatului şi curatului arhiereu, a mărturisit adevărul că a fost plătită cu aur ca să grăiască lucrul cel de desfrînare asupra sfîntului, cum şi de cine se plătise. Iar dacă a jurat că de la Eustatie a zămislit, este drept, dar acesta era Eustatie fierarul, iar nu arhiepiscopul Eustatie.

Apoi trecînd 100 de ani şi Zenon ţinînd împărăţia grecească, s-a adus din surghiun cinstitul şi sfîntul trup al celui între sfinţi părintelui nostru Eustatie Mărturisitorul, în Antiohia, cu mare cinste, tot poporul ieşind întru întîmpinarea lui, ca la 18 stadii şi mai departe, cu cîntări, cu lumînări şi tămîieri, slăvind pe Hristos Dumnezeu, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.

Acatistul Sfintei Împărătese Pulheria

 

Pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Teodor Tiro, ale Sfintei Cuvioase Mariamna si ale Sfintilor Imparati Marcian si Pulheria, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

 

 

Troparul Sfintei Împărătese Pulheria, glasul al 4-lea:

Sfântă Împărăteasă Pulheria, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de păcate sufletelor noastre.

 Condacul 1

Biserica se împodobeşte ca şi cu o diademă cu vieţuirea ta cea luminată de înţelepciunea Duhului şi saltă văzându-te pe tine strălucind întru lumina cea neapropiată, strigând Celui care te-a cinstit pe tine: Aliluia!

 Icosul 1

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu te-a rânduit pe tine ca pe un dar minunat al împărăţiei greceşti, ca să aperi Biserica de tulburările ereticilor şi cu acoperământul păcii ţesut din rugăciunile tale să aduci mângâiere poporului, care te întâmpină pe tine cu flori de gânduri luminate:

Bucură-te, comoară a darurilor Ortodoxiei;
Bucură-te, păzitoare a testamentului credinţei;
Bucură-te, risipirea întunericului ereziilor;
Bucură-te, povăţuitoare pe cărările păcii;
Bucură-te, vistierie a gândurilor cereşti;
Bucură-te, alergare la hotarul înţelepciunii;
Bucură-te, dar de sus spre mântuirea poporului;
Bucură-te, oglindă a frumuseţii Ziditorului;
Bucură-te, vas curat al evlaviei sfinţitoare;
Bucură-te, podoabă a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, păzitoarea dogmelor părinteşti;
Bucură-te, curăţie desăvârşită a sufletului;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 2-lea

Ca pe o comoară a darurilor dumnezeieşti te-a aflat pe tine Biserica, pe care o ai cârmuit cu gândul înţelepciunii celei de sus, voind a o păzi nebiruită de săgeţile lui Veliar, spre a aduce în pace Stăpânului cântarea: Aliluia!

 Icosul al 2-lea

Fost-ai încununată cu cinstirea de augustă, căci înţelepciunea ta covârşea vârsta cea tânără, având izvor al darurilor tale pe Însuşi Hristos, Cel care te povăţuia tainic a urma calea desăvârşitei feciorii, ca să primeşti de la îngeri cântări ca acestea:

Bucură-te, sălaş al darului înţelepciunii;
Bucură-te, vieţuire întru lumina curăţiei;
Bucură-te, carte a cuvintelor Duhului;
Bucură-te, călăuzitoare spre limanul mântuirii;
Bucură-te, iubitoare a frumuseţii îngereşti;
Bucură-te, bună chivernisire a comorii fecioriei;
Bucură-te, vas al miresmelor rugăciunii;
Bucură-te, flacără nestinsă a dorului dumnezeiesc;
Bucură-te, chimval sfinţit al Duhului;
Bucură-te, împodobirea minţii cu vălul Duhului;
Bucură-te, păzitoarea fecioriei desăvârşite;
Bucură-te, mângâierea celor tulburaţi;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 3-lea

Fiind luminată de Cuvântul vieţii, prin înţelepciunea cuvântului tău pe surorile tale le-ai adus la Hristos, ca să-I slujească Lui întru fecioria sufletului şi a trupului în cântări de: Aliluia!

 Icosul al 3-lea

Urmând celei care s-a făcut prestol de heruvimi şi înălţime neajunsă a fecioriei, te-ai dăruit cu totul Împăratului îngerilor, făcând legământul fecioriei desăvârşite pe jertfelnicul iubirii dumnezeieşti; pentru aceasta, împreună cu darul fecioriei ai adus, ca semn văzut al făgăduinţei, prestolul dumnezeiesc cel din aur şi pietre scumpe, primind de la îngeri daruri de cântări ca acestea:

Bucură-te, înţeleaptă păzitoare a fecioriei;
Bucură-te, râvnitoarea vieţuirii îngereşti;
Bucură-te, luarea crucii fecioriei;
Bucură-te, dorirea celor mai presus de minte;
Bucură-te, plinitoarea testamentului mai presus de fire;
Bucură-te, oglindă a cugetării înalte;
Bucură-te, plinirea dorului de desăvârşire;
Bucură-te, înfrumuseţare cu podoaba fecioriei;
Bucură-te, vas luminat de Raza Tatălui;
Bucură-te, pecete a vieţuirii neîntinate;
Bucură-te, templu sfinţit al Cuvântului;
Bucură-te, prestol al doririlor dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 4-lea

Primită fiind la împărăţie cu fratele tău, fost-ai lui stâlp de înţelepciune, căci totdeauna învăţându-l frica de Dumnezeu şi paza poruncilor Împăratului tuturor, l-ai deprins a-şi înălţa gândul la cele de sus şi a aduce cu îngerii Stăpânului jertfa laudelor de: Aliluia!

 Icosul al 4-lea

Ce virtute nu şi-a aflat deplina strălucire întru tine, Împărăteasă Pulheria? Căci biserică preaslăvită ai zidit Împărătesei cerurilor, şi făcându-ţi inima biserică a darurilor Duhului, ai revărsat asupra tuturor mirul milei dumnezeieşti, îngrijindu-te de cei săraci, păstrând pacea în popor şi zidind lăcaşuri sfinte, care îţi înalţă acum glasuri de laudă:

Bucură-te, plinirea lucrării Ziditorului;
Bucură-te, biserică a darurilor Cuvântului;
Bucură-te, vistieria milei celor săraci;
Bucură-te, făclia călăuzitoare a poporului;
Bucură-te, lucrătoare în via mântuirii;
Bucură-te, sălaş sfinţit al Duhului;
Bucură-te, stea povăţuitoare la limanul dreptei credinţe;
Bucură-te, risipirea întunericului necredinţei;
Bucură-te, lauda neîncetată a poporului tău;
Bucură-te, păzirea Bisericii de atacul ereziilor;
Bucură-te, următoarea cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, palat al darurilor Înţelepciunii;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 5-lea

Văzând înţelepciunea şi frumuseţea celei nedreptăţite de fraţii ei, ai luminat-o cu Sfântul Botez, arătând-o pe ea mireasă a Cuvântului, dar şi bună soţie a împăratului Teodosie, fratelui tău, de care minunată însoţire s-au bucurat şi îngerii, care strigă neîncetat Împăratului tuturor: Aliluia!

 Icosul al 5-lea

Cu toiagul blândeţii îndreptând pe fratele tău din căderea în mrejele ereziei, ca o mireasă înţeleaptă a lui Hristos ai păzit pe Mireasa Vieţii, Biserica Sa, de viclenia înşelăciunii lui Nestorie, adunând pe părinţii cei de Duhul înţelepţiţi la soborul a toată lumea din Efes; pentru aceasta şi ei, lăudând înţelepciunea şi râvna ta pentru dreapta credinţă, ţi-au împletit cunună de cântări ca acestea:

Bucură-te, apărătoare nebiruită a Bisericii;
Bucură-te, ruşinarea ereticului Nestorie;
Bucură-te, primitoarea înţelepciunii celei de sus;
Bucură-te, osârdie întru lucrarea în via Cuvântului;
Bucură-te, smulgerea spinilor ereziilor;
Bucură-te, purtătoarea focului rugăciunii;
Bucură-te, râvnă nemăsurată pentru Adevăr;
Bucură-te, statornicirea dogmelor dumnezeieşti;
Bucură-te, mângâierea Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, vas al mirului înţelepciunii;
Bucură-te, descuierea minţii cu cheile credinţei;
Bucură-te, cort al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 6-lea

Cu dragoste frăţească ai voit a îndrepta pe fratele tău, ca să fie cu luare aminte la ceea ce iscăleşte şi să primească în cartea inimii scrierea de mână îngerească: Aliluia!

 Icosul al 6-lea

Uneltirile vrăjmaşului de a te scoate din scaunul împărăţiei ca pe nişte mreje firave le-ai socotit şi, mutându-ţi toată dorirea spre Împăratul ceresc, ai alergat către Dânsul pe cărarea rugăciunii în cântarea de: Aliluia! Pentru aceasta îţi aducem cântări ca acestea:

Bucură-te, păzitoarea păcii dumnezeieşti;
Bucură-te, căutarea comorilor duhovniceşti;
Bucură-te, nesocotirea slavei lumeşti;
Bucură-te, iubitoarea petrecerii îngereşti;
Bucură-te, aflarea limanului rugăciunii;
Bucură-te, cetate nebiruită a Adevărului;
Bucură-te, primirea prigonirii fără tulburare;
Bucură-te, aşezarea la odihna nevoinţelor cereşti;
Bucură-te, iubirea înstrăinării pentru Hristos;
Bucură-te, urcare pe scara liniştirii;
Bucură-te, adăpare din paharul milei dumnezeieşti;
Bucură-te, floare neveştejită a Înţelepciunii;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 7-lea

Plecându-te spre rugămintea stăruitoare a fratelui tău, te-ai întors iarăşi la palatul împărătesc, şi potolind toată vrajba ereziilor, turma lui Hristos o ai călăuzit la limanul dreptei credinţe, ca să aducă Păstorului Celui Mare cântarea de mulţumire: Aliluia!

 Icosul al 7-lea

Întâiul Mucenic Ştefan, plinind dorirea inimii tale, în Calcedon a voit a veni, împărăteasa Eudoxia aducând mâna sa; iar tu, cu dragoste ieşind în întâmpinarea lor, te-ai umplut de bucurie şi evlavie, iar noi, văzând buna ta cinstire adusă sfinţilor lui Hristos, îţi aducem cuvinte luminate ca acestea:

Bucură-te, primirea darului mucenicesc;
Bucură-te, stăruinţă la uşa rugăciunii;
Bucură-te, vas al evlaviei curate;
Bucură-te, primitoare a odorului dumnezeiesc;
Bucură-te, îndemnătoare spre cinstirea sfinţilor;
Bucură-te, lăcaş al bunei miresme dumnezeieşti;
Bucură-te, întâmpinarea cu evlavie a întâiului mucenic;
Bucură-te, primirea semnului împăcării;
Bucură-te, cer înţelegător al Treimii;
Bucură-te, povăţuitoare spre lăcaşurile cereşti;
Bucură-te, primirea cu bucurie a împărătesei ce te izgonise;
Bucură-te, pildă de vieţuire luminată;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 8-lea

Văzând mai dinainte cu ochii minţii vrednicia lui Marchian, l-ai pus pe el în scaunul împăratului Teodosie, celui ce-şi dăduse sufletul în mâinile Domnului, aducând Stăpânului darul cântării de: Aliluia!

 Icosul al 8-lea

Jertfitu-te-ai pentru pacea Bisericii tulburate de eretici şi, păzind nedezlegată legătura fecioriei, te-ai însoţit cu împăratul Marchian, pe care cinstindu-l ca pe un adevărat frate întru Hristos, te-ai învrednicit de preţuirea lui şi de cuvintele noastre smerite:

Bucură-te, jertfire încununată de înţelepciune;
Bucură-te, păstrarea binecuvântării fecioriei;
Bucură-te, lauda celor iubitori de curăţie;
Bucură-te, însoţire spre păstrarea păcii lui Hristos;
Bucură-te, mângâierea Bisericii luptătoare;
Bucură-te, nădejdea celor asupriţi de neştiinţă;
Bucură-te, luminătoarea celor iubitori de desăvârşire;
Bucură-te, râul înţelepciunii ce adapă pământul Bisericii;
Bucură-te, slujitoarea dogmelor dumnezeieşti;
Bucură-te, comoara nepreţuită a fecioriei;
Bucură-te, lauda Miresei lui Hristos;
Bucură-te, ocârmuire către limanul păcii cereşti;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 9-lea

Sub sceptrul împărăţiei tale la sinoadele din Efes şi Calcedon s-a statornicit tot adevărul, izgonindu-se întunericul ereziilor, ca toţi întru dreaptă credinţă şi cu cuget curat să strige Împăratului cerurilor: Aliluia!

 Icosul al 9-lea

Făcându-te vistierie a darului Duhului, ai îmbogăţit Biserica Cuvântului cu faptele cele bune lucrate în pământul smereniei, şi de la toţi culegi cuvinte de cinstire ca acestea:

Bucură-te, comoară necheltuită a faptelor mântuirii;
Bucură-te, împodobirea Bisericii cu legătura Adevărului;
Bucură-te, întărirea tuturor pe temelia dreptei credinţe;
Bucură-te, dar dumnezeiesc făcut pământului grecesc;
Bucură-te, mângâierea celor săraci;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor din nevoi;
Bucură-te, împodobirea Bisericii lui Hristos cu înţelepciune;
Bucură-te, următoarea poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, cunună a faptelor bune;
Bucură-te, sălaş al fecioriei desăvârşite;
Bucură-te, odihna celor împovăraţi de păcate;
Bucură-te, primirea celor lepădaţi;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 10-lea

Cu înţelepciune conducând împărăţia cea pământească, te-ai învrednicit, fericită, a lua din mâinile lui Hristos cheile Împărăţiei cerurilor, cu care descuie-ne şi nouă porţile îndurărilor Cuvântului, ca să-I strigăm într-un glas: Aliluia!

 Icosul al 10-lea

Ca doi luminători mari v-aţi arătat, Sfinţilor Marcian şi Pulheria, luminând marginile lumii cu strălucirea virtuţilor voastre; iar noi, minunându-ne de curăţia sufletului tău împodobit cu toate mărgăritarele faptelor bune, îţi aducem, Cuvioasă Împărăteasă, şiragul cuvintelor noastre smerite:

Bucură-te, îngrijire de darul mântuirii;
Bucură-te, odihnă întru slujirea Cuvântului;
Bucură-te, lan al spicelor de gând dumnezeiesc;
Bucură-te, adăpare din paharul nevoinţelor;
Bucură-te, neîncetată păzire a legământului fecioriei;
Bucură-te, stea luminată de darul dumnezeiesc;
Bucură-te, făclie a Luminii neapuse;
Bucură-te, călătorie pe cărările desăvârşirii;
Bucură-te, odihnă întru cămara rugăciunii;
Bucură-te, vistierie a cuvintelor Vieţii;
Bucură-te, luminătoare a cărării mântuirii;
Bucură-te, icoană a frumuseţii îngereşti;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 11-lea

Cu cinstea de împărăteasă ai fost preamărită de Hristos, dar ţi-ai îmbrăcat sufletul în haina gândurilor smerite şi cu pana gândului dumnezeiesc ai scris Treimii preaslăvite în cartea inimii cântarea de: Aliluia!

 Icosul al 11-lea

Ca să smulgi neghinele ereziilor din Biserica lui Hristos te-ai ostenit prin alergarea pe cărările spinoase, dar cu picior vesel ai zdrobit capul şarpelui celui înţelegător, primind cununa cinstirilor dumnezeieşti:

Bucură-te, zid al dogmelor dumnezeieşti;
Bucură-te, alungarea viforului ereziilor;
Bucură-te, minunată scăpare a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, nimicirea taberelor vrăjmaşilor;
Bucură-te, luminarea celor întunecaţi de neştiinţă;
Bucură-te, lauda Părinţilor celor de Duhul insuflaţi;
Bucură-te, temelie a Cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, cetate neclintită a Adevărului;
Bucură-te, mărgăritar nepreţuit în vistieria Bisericii;
Bucură-te, grabnică sprijinitoare a celor din nevoi;
Bucură-te, cunună luminoasă a Bisericii;
Bucură-te, privighetoare a cântărilor Duhului;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 12-lea

Pe Mirele Hristos L-ai odihnit în palatul inimii tale smerite, Acesta şezând întru slavă pe tronul inimii împreună cu Tatăl şi cu Duhul Cel Dumnezeiesc şi primind slavoslovirile tale neîncetate de: Aliluia!

 Icosul al 12-lea

În ceata fecioarelor te veseleşti şi cu diadema împărătească eşti împodobită, Cuvioasă Pulheria, privind cu bunăvoinţă spre cei ce aleargă la tine cu nădejde, aducându-ţi jertfa cântărilor de cinstire:

Bucură-te, ocrotitoarea fecioarelor înţelepte;
Bucură-te, întărirea noastră pe calea pocăinţei;
Bucură-te, vasul cel de aur plin de mirul înţelepciunii;
Bucură-te, carte a cuvintelor lui Hristos;
Bucură-te, vistierie necheltuită a săracilor;
Bucură-te, povăţuitoare tainică a monahilor;
Bucură-te, călăuzitoare împăraţilor binecredincioşi;
Bucură-te, îndreptătoare pe căile mântuirii;
Bucură-te, limanul doririlor îngereşti;
Bucură-te, pecete a darurilor Cuvântului;
Bucură-te, mireasmă a sfinţeniei înalte;
Bucură-te, minte luminată de raza Duhului;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Pulheria, mare apărătoare a Ortodoxiei!

 Condacul al 13-lea

O, Sfântă Împărăteasă Pulheria, ceea ce cu osârdia ta întru slujirea Adevărului te-ai arătat apărătoare nebiruită a Ortodoxiei, îndreptând pe toţi la limanul dogmelor dumnezeieşti, întăreşte Biserica lui Hristos întru păstrarea neschimbată a testamentului dreptei credinţe, iar inimile noastre le întăreşte pe piatra mărturisirii Cuvântului! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 si Condacul 1.

Fă pe cineva să zâmbească. Fă schimbarea.

 În fiecare minut cineva lasă această lume în urmă.
Suntem cu toții la "coadă" fără să știm.
Nu vom ști niciodată câți oameni sunt în fața noastră.
Nu ne putem deplasa la capătul rândului.
Nu putem ieși din rând.
Nu putem evita coada.
Deci, în timp ce așteptăm la coadă.
Fă ca momentele să conteze!
Fă-ți priorități.
Fă-ți timp.
Lasă-ți calitățile să fie cunoscute.
Fă-i pe oameni să se simtă importanți.
Fă-ți vocea auzită.
Fă lucruri mari din lucruri mici.
Fă pe cineva să zâmbească.
Fă schimbarea.
Fă dragoste.
Fă pace.
Adună-te.
Asigură-te că le spui oamenilor tăi că îi iubești.
Asigură-te că nu ai regrete.
Asigură-te că ești gata.
Foarte adevărat.
Trăiește viața și lasă să trăiască, bucură-te, fii recunoscător,
nu pierde timpul certându-te,
luptând în a face lucruri rele, viața e scurtă,
Trăiește-o,
fii umil,
Iubește-te și fii fericit cu ceea ce ai.
Să ai o viață minunată.

ICOANA MAICII DOMNULUI PICTATĂ DE UN ÎNGER ! 🙏❤️

 

I s-a întâmplat unui vestit pictor de icoane

( iconar) pe nume Alipie, ce a viețuit la Mănăstirea Pecerska din Kiev în sec. al XI - lea, find unul din primii iconari ai Rusiei.

Vestitul Alipie iconarul , primise comandă

de la un om bogat și credincios , să picteze o icoană

" Adormirea Maicii Domnului " pana la

Praznicul Adormirii.

Dar Cuviosul Alipie s-a îmbolnăvit imediat , căzând la pat, iar icoana rămase nepictată.

Fiind Vecernia sărbătorii, credinciosul văzând

că nu este pictată icoana , iar Cuviosul era

foarte bolnav, supărat l-a întrebat :

- " De ce nu mi-ai spus de slăbiciunea ta, să fi dat altuia să picteze icoana? "

Dar Cuviosul Alipie i-a răspuns :

- " Fiule , nu m-am lenevit, dar Dumnezeu poate să zugrăvească icoana cu un cuvânt ;

eu acum mă duc din lumea asta, dar

Dumnezeu nu te va lăsa întristat."

După plecarea credinciosului , la Cuviosul Alipie a întrat un tânăr care a început să

picteze icoana .

După trei ore a terminat de pictat și l-a întrebat pe Cuviosul Alipie :

-" Părinte , lipsește ceva de aici , sau am greșit eu ceva?"

Atunci Cuviosul înțelegând că tânărul era un înger trimis de Dumnezeu i-a răspuns :

- " Bine ai făcut-o , Dumnezeu te-a ajutat

ca să zugrăvesti cu asa mare podoabă,

căci El Însuși a lucrat aceasta pentru tine! "

Apoi tânărul a dispărut cu icoană cu tot.

A doua zi dimineață când a venit la Biserică credinciosul a văzut icoana comandată de el,

" Adormirea Maicii Domnului "

pictată și așezată la locul ei, strălucind.

Atunci el și oamenii veniți la Biserică au căzut

cu fața la pământ, inchinandu- se și sărutând icoana , iar el, a înțeles și cuvintele Cuviosului Alipie.

Apoi, mergând la acesta l-a întrebat :

- " Părinte, cum și de cine s-a zugrăvit icoana?"

Iar Cuviosul Alipie a răspuns :

- " Îngerul a zugrăvit-o și iată- l acum stă

de față să-mi ia sufletul."

Cuviosul Alipie a mai trăit două zile , după

care îngerul i-a dus sufletul înaintea Domnului.

Dumnezeu face minuni zilnic cu noi și pentru noi... dar oare noi le vedem ?

Pentru rugăciunile Sfinților tăi, Doamne miluiește-ne pe noi. Amin

Foto : Icoana cu Iconarul Alipie și Îngerul Domnului pictând Icoana.

Poți bea cafea, în multe feluri

Cafeaua
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de DAN ILIESCU 

Poți bea cafea, în multe feluri
Aroma ei, mereu e diferită
Depinde de momente sau de țeluri
Sau dacă ai, o inimă zdrobită

O bei de dimineață, la ziar
Adusă de frumoasa ta soție
Atunci nu are gust așa amar
Are aromă dulce, ce te-mbie

Sau poți s-o bei mai repede, grăbit
Cu graba dintre două trenuri
Atunci o bei mecanic, nesimțit
Păsându-ți doar de vreme, nu de vremuri

Se poate bea cafeaua, la taifas
La o țigare și la o șuetă
Atunci cafeaua, este un popas
O evadare din lumea cea concretă

Poți bea cafea, în bar cu doi prieteni
Să-ntârzii somnul venit prea de devreme
Și la servici o bei cu drag, de-asemeni
Ca șeful să nu vadă că ți-e lene

Cafeaua dulce și cu gust de ciocolată
Se bea, cel mai frumos, de dimineață
Când noaptea ce-a trecut a fost furată
Și când iubirea-ți dă alt chef de viață

Când ochii tăi inchiși sunt, încă
Și simți în nări mirosul aromat
Când ai în minte dragostea adâncă
Ce toată noaptea te-a înconjurat

Și când un glas, ce-l știi, din șoapte
Îți spune în mirosul de cafea
-A fost iubito cea mai dulce noapte!
Trezește-te și hai să bem din ea!