Sfânta Mare Muceniță Varvara, grabnic ajutătoare la toate primejdiile noastre

 

”Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli şi chemate în limba sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăţi şi neputinţe, cântări de mulţumire şi de laudă îţi aducem, Sfântă şi întru tot lăudată Mare Muceniţă; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie: Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!”(Condac I, Acatist)

În vremea împăratului Maximian, era în părţile răsăritului un oarecare om de neam bun cu numele de Dioscor, cu obicei şi cu credinţă de elin, care vieţuia în Iliopoli. Acela avea o fiică, anume Varvara, pe care o păzea că lumina ochilor, pentru că nu avea alt fiu. Neamifiind vreo fecioară care să se asemene frumuseții fiicei sale, Dioscor s-a hotărât să zidească un turn înalt, în care a închis pe fiica sa, Varvara, rânduindu-i acolo femei purtătoare de grijă şi slujnice, fiindcă murise mama ei. 

Și așa fiind departe de oameni, dar aproape de frumusețile naturii, socotea păgânul părinte că a lui copilă va dobândi o educație naturală de la firea cea necuvântătoare. Frumusețile naturii își vor revărsa în suflet acele atitudini de viață care izvorăsc din marea iubire de natură. Însă fecioara, contemplând la toate cele ce se revărsau înaintea ochilor săi din înălțimea turnului a început să își pună întrebări legate de Cel ce zidise toate cele ce ea le vedea. 

"Zeii aceia pe care îi cinsteşte tatăl tău şi-i ţine pe ei în palatul său, care sunt de aur, de argint, de lemn şi se închină lor; acei zei au zidit toate acestea câte le vedeţi cu ochii", i-au răspuns slujnicele fecioarei. 

Auzind aceste cuvinte, se îndoia şi zicea în sine: "Zeii pe care îi cinsteşte tatăl meu sunt făcuţi de mâini omeneşti. Pe cei de aur şi de argint i-au făcut zlătarul (argintarul) şi pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuţi au putut zidi această luminată înălţime cerească şi o frumuseţe ca aceasta pământească, neputând ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mâinile?"

Odată privind mult la cer şi fiind cuprinsă de o mare dorinţă ca să ştie cine a făcut acea înălţime şi acea lăţime şi strălucire a cerului, deodată a strălucit în inima ei lumina dumnezeiescului dar şi i-a deschis ochii minţii, pentru cunoştinţa nevăzutului, neştiutului şi neajunsului Dumnezeu, care, cu înţelepciune a zidit cerul şi pământul. Şi zicea întru sine: "Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie pe care nu l-a zidit nici o mână omenească. Acela singur este făcător şi pe toate cu mâna Să le zideşte. Unul trebuie să fie cel ce a întins lăţimea cerului, a întemeiat greutatea pământului şi străluceşte din înălţime toată lumea cu razele soarelui, cu strălucirea lunii şi cu lumina stelelor, iar jos înfrumuseţează pământul cu copacii şi cu felurite flori şi-l adapă pe el cu râuri şi cu izvoare de apă. Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie, care pe toate le ţine, pe toate le cârmuieşte, pe toate le viază şi pentru toţi mai înainte poartă de grijă".

Vrând tatăl său a o logodi, Varvara îi spune "Dacă îmi vei grăi mai mult despre aceasta, tată, şi mă vei sili către logodire, apoi această voi face: nu te voi mai numi tată şi eu singură mă voi omorî şi te vei lipsi de fiica ta". 

Chibzuindu-se în sine tatăl ei, ca Varvara a ajuns la aceasta din vina sa de a o fi crescut cu totul izolată de viața lumii, nu mai stărui în acest îndemn de a se mărita, ci se hotărî să schimbe felul ei de viață. Și îndată i-a dat toată libertatea de a trăi în lume și cu lumea, ca astfel, socotea el, să o facă sa poftească cele ale lumii. Ba mai mult, el se hotărî să plece într-o lungă călătorie, iar pe fiica sa să o lase ca stăpână a casei. În lipsa sa, hotărî să se zidească o cameră de baie foarte luxoasă, având după dorința sa și două ferestre spre miazăzi.

Stăruind Varvara cu întrebările ei cu privire la Ziditorul a toate, afla de la lume cele ce trebuie să le știe un creștin. Și așa, chemând un preot creștin, a aflat credința cea adevărată și s-a și luminat prin Taina Sfântului Botez. De-acum ea însăși ajunsese să povățuiască în cele ale credinței pe casnicii ei. Zidarilor le-a spus să facă nu două, ci trei ferestre la baie, în numele Sfintei Treimi, prin care se revarsă viața și lumina.

Nu după mult timp, întorcându-se tatăl ei și văzând că nu i s-a implinit porunca, s-a aprins de mânie pe acei lucrători, dar ei aratand pricina au scăpat nepedepsiți. Întrebând-o pe fiica sa Varvara, de ce a dat poruncă să se facă trei ferestre, ea îi răspunse cu blândețe că aceasta s-a făcut în cinstea Sfintei Treimi, Dumnezeirea cea adevărată. 

Toate aceste mărturisiri ale Varvarei multă mânie au atras asupra sa din partea tatălui, încât acesta, orbit de furie, încearcă să o omoare. Fugind Sfânta de mînia tatălui s-a ascuns într-o peșteră, însă aflând-o acesta a apucat-o şi a început a o bate fără milă şi, trântind-o la pământ, o călca cu picioarele; apoi, apucând-o de păr, o trăgea către casa sa pe calea aspră. După aceea a închis-o într-o casă mică şi întunecoasă, încuind uşile şi ferestrele şi, pecetluindu-le cu pecete, a pus strajă şi o chinuia pe dânsa cu foame şi cu sete. După aceasta s-a dus la ighemonul locului aceluia, cu numele Marţian şi i-a spus toate cele despre fiică-sa, că se leapădă de zeii lor şi crede Celui răstignit. Deci a rugat pe ighemon ca, prin îngrozire de munci, să o înduplece la credinţa cea părintească. Apoi, scoţând-o de la închisoare, a adus-o şi a dat-o în mâinile ighemonului, zicând: "Eu mă lepăd de dânsa de vreme ce şi ea s-a lepădat de zeii mei şi dacă nu se va întoarce iarăşi către dânşii şi nu se va închina lor împreună cu mine, apoi ea să nu-mi mai fie fiică şi eu să nu-i fiu tată; iar tu, stăpânitorule ighemoane, munceşte-o pe dânsa precum voieşte stăpânirea ta". Ighemonul, văzând frumuseţea cea rară a fecioarei, s-a minunat de cuviinţa ei şi a început a grăi către dânsa cu blândeţe, cuvinte bune, lăudând frumuseţea ei şi neamul cel bun şi o sfătuia să nu se lepede de legile cele vechi părinteşti şi să nu fie potrivnică voii tatălui său, ci să se închine zeilor şi întru toate să asculte pe tatăl său, ca una ce are să fie moştenitoarea tuturor averilor lui.

”Eu pururea aduc jertfă de laudă Dumnezeului meu şi însumi voiesc a-I fi Lui jertfă; pentru că Acela unul este Dumnezeul nostru adevărat, Care a zidit cerul şi pământul şi toate cele ce sunt într-însele; iar zeii tăi nimic nu sunt şi nimic n-au zidit, fiind fără de suflet şi nelucrători. Căci pe aceia singuri îi zidesc mâinile omeneşti, precum zice proorocul lui Dumnezeu: Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti. Şi toţi zeii păgânilor sunt diavoli, iar Domnul cerurile a făcut. Aceste cuvinte prooroceşti eu le ascult şi cred într-unul Dumnezeu care este făcător a toate; iar pentru zeii voştri aceasta mărturisesc, că sunt deşerţi şi deşartă este nădejdea voastră într-înşii", avea să răspundă Varvara ighemonului. 

Și grele munci și chinuri avea să suporte Sfânta în urma acestor cuvinte, însă văzând prigonitorii că nu poate fi despărțită de Hristos în niciun fel au hotărât să îi taie capul. Ajungând la locul cel însemnat, mieluşeaua lui Hristos, Varvara, şi-a plecat sub sabie sfântul său cap şi a fost tăiată de mâinile nemilostivului ei tată. Atât de mult se împietrise inima tatălui său încât singur și-a dorit să o dea morții pe fiica sa. 

Pe Dioscor şi pe Marchian, ighemonul, i-a ajuns năpraznică pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru că pe Dioscor, pe când cobora din munte, iar pe ighemon care şedea în casa sa, tunete şi fulgere din cer lovindu-i i-au ucis şi i-au ars, încât nici cenuşa lor nu s-a mai aflat.

”O, mult-pătimitoare şi întru tot lăudată Sfântă Mare Muceniţă Varvara, primind rugăciunea noastră aceasta de acum, izbăveşte-ne pe noi de toate durerile sufleteşti şi trupeşti şi de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi; iar cu solirile tale cele primite de Dumnezeu păzeşte-ne şi de chinurile cele veşnice, ca împreună cu tine în pământul celor vii să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!”

Acatistul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

 Acatistul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

Preotul dă obișnuita binecuvântare:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Iar dacă nu este preot, se zice:

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Apoi Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Crezul:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta. 

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta. 

3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 

4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 

5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit. 

6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 

7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 

8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 

10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. 

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 

12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

​Troparul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

Glasul al IV-lea. 

Următor al cuvioșilor părinți și împlinitor al virtuților sihăstrești, rugător neîncetat și înnoitor al monahismului românesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă. 

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 

3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. 

4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 

5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 

6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea. 

7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie. 

8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 

9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite. 

10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le. 

11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. 

12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine. 

13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 

14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. 

15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta. 

16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. 

17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 

18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 

19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. 

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 

Condacul 1 

Pe cinstitorul de Dumnezeu și mult nevoitorul Părintele nostru Gheorghe să-l lăudăm după cuviință, căci acesta, prin multă osteneală și nevoințe călugărești, de Împărăția cea cerească s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu smerenie și cu credință, să-i cântăm din adâncul sufletului: Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Icosul 1 

Din tinerețile tale ai dorit viața cea îmbunătățită a monahilor, Părinte Gheorghe, iubitorule de Dumnezeu. De aceea ai plecat pe calea nevoințelor sihăstrești intrând în ascultarea Sfântului Paisie de la Neamț și lucrând cu dreaptă socoteală virtuțile dumnezeiești, ai făcut să se sălășluiască în sufletul tău puterea Duhului Sfânt. Minunându-ne de râvna ta pentru cele duhovnicești, îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, lucrător bun în via lui Hristos;

Bucură-te, iubitor al chipului monahicesc;

Bucură-te, că inima ți-a fost plină de har;

Bucură-te, că te-ai lepădat de omul cel vechi;

Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu;

Bucură-te, învățător al dreptei credințe;

Bucură-te, împlinitor al virtuților creștinești;

Bucură-te, chip de bunătate și cinste;

Bucură-te, că din tinerețe te-ai răstignit pentru Hristos;

Bucură-te, cel ce crucea Domnului cu bucurie ai purtat;

Bucură-te, ucenic al Sfântului Cuvios Paisie;

Bucură-te, vrednic urmaș al cuvioșilor părinți;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 2-lea 

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, descoperită ție prin Sfântul Ierarh Nicolae, ai fost rânduit să reînnoiești zidirile și obștea Mănăstirii Cernica. Și luând binecuvântare de la iubitorul de Hristos Mitropolitul Grigorie, ai început osteneala restaurării acestui așezământ, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 2-lea 

Auzind, Sfinte Părinte, chemarea Mântuitorului, ai primit fără șovăire ascultarea încredințată și ai început lucrarea duhovnicească de rezidire a Mănăstirii Cernica și de reînnoire a vieții călugărești, pentru care te lăudăm zicând:

Bucură-te, pildă de statornicie;

Bucură-te, stâlp al ascultării;

Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;

Bucură-te, cinstitorul sfinților;

Bucură-te, povățuitorule al călugărilor;

Bucură-te, râvnitorul pustiei;

Bucură-te, slujitorul tainelor cerești;

Bucură-te, lucrătorule în via Domnului;

Bucură-te, rugătorule preafierbinte;

Bucură-te, vrednic ascultător al poruncilor Mântuitorului;

Bucură-te, chip al blândeții pustnicești;

Bucură-te, străjer neadormit în osteneli și privegheri;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 3-lea 

Povățuit de cuvintele psalmistului care zice: „Arată-mi, Doamne, calea pe care mergi, că la Tine am ridicat sufletul meu”, și încercat în experiența trăirii sihăstrești, ai venit împreună cu dascălul Macarie la locul care ți se descoperise de sus de Sfântul Nicolae, dând slavă lui Dumnezeu și cântând: Aliluia! 

Icosul al 3-lea 

Puterea Celui de Sus pogorându-se în sufletul tău, Cuvioase Părinte Gheorghe, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos, încât numele tău s-a făcut cu repeziciune cunoscut iubitorilor de Dumnezeu din jurul Bucureștilor, pentru care îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, întemeietorule de obști călugărești;

Bucură-te, îndrumător al călugărilor cuvioși;

Bucură-te, cel ce pe Sfântul Nicolae l-ai avut ocrotitor;

Bucură-te, cel ce ai împlinit cu dragoste rânduielile călugărești;

Bucură-te, următorule al Cuviosului Părinte Paisie de la Neamț;

Bucură-te, izgonitorul vrăjmașilor văzuți și nevăzuți din mănăstirea ta;

Bucură-te, că făpturile ascultă de cuvântul tău;

Bucură-te, că pentru toate ai slăvit pe Dumnezeu;

Bucură-te, văzătorule al lucrării divine din cele create;

Bucură-te, duhovnic iscusit și chip prealuminat;

Bucură-te, povățuitor și îndrumător duhovnicesc al creștinilor;

Bucură-te, întruchiparea bunătății și a smereniei;

Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 4-lea 

De îndată ce Mitropolitul Grigorie te-a binecuvântat să fii întemeietor al vieții de obște și chivernisitor al bunurilor mănăstirești de la Cernica, întru răbdare și nădejde ai început, Cuvioase Părinte, osteneala înnoirilor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 4-lea 

Cine nu te va ferici, Părinte Gheorghe, pe tine, cel care cu înțelepciune și credință ai rectitorit Mănăstirea Cernica și ai rânduit viața cea de obște plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta îți aducem laude ca acestea:

Bucură-te, părinte plin de har dumnezeiesc;

Bucură-te, că viața ta ai închinat-o slujirii lui Hristos;

Bucură-te, că ai împlinit cu râvnă voia Lui;

Bucură-te, că ai fost ascultător întru toate de ierarhul tău;

Bucură-te, că adesea cu el în multe te-ai sfătuit;

Bucură-te, făclie luminoasă a ucenicilor tăi;

Bucură-te, risipitor al întunericului minciunii;

Bucură-te, izgonitor al vrăjmașilor fățarnici;

Bucură-te, liniștitorul furtunilor de pe marea vieții;

Bucură-te, că și natura ascultă de cuvântul tău;

Bucură-te, împăciuitorule al tuturor celor certați și de vrăjmașul despărțiți;

Bucură-te, chivernisitorul lucrurilor sfinte;

Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 5-lea 

Văzând vrăjmașul statornicia ta în lucrarea duhovnicească, de Dumnezeu purtătorule, Părinte, ți-a pregătit mulțime de ispite și supărări ca să te piardă; însă, după puțin timp, s-a rușinat îndepărtându-se, căci tu cântai pururea lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 5-lea 

Înzestrat cu harul preoției, ai slujit cu credință dumnezeieștile Taine ale lui Hristos, iar Cunoscătorul inimilor, Dumnezeu, ți-a dăruit, cinstite Părinte, mulțime de ucenici și fii duhovnicești, pe care i-ai împărtășit din cuvântul ziditor al Evangheliei și din izvorul dătător de viață al Duhului Sfânt, pentru care lucru minunându-ne îți cântăm:

Bucură-te, viețuitor al pustiei și rugător neîncetat;

Bucură-te, om duhovnicesc și povățuitor luminat;

Bucură-te, purtător al harului Duhului Sfânt;

Bucură-te, candelă aprinsă din lumina lui Hristos;

Bucură-te, foc de rugăciune călăuzitor al ucenicilor tăi;

Bucură-te, sprijinitor al credincioșilor;

Bucură-te, următor al Sfinților Părinți;

Bucură-te, că ai semănat sămânța cea bună în inimile credincioșilor;

Bucură-te, mângâierea celor întristați;

Bucură-te, păstorul cel bun al turmei lui Hristos;

Bucură-te, stareț, iluminat de Duhul Sfânt;

Bucură-te, părinte al părinților pustiei;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 6-lea 

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale pustiei, așa și sufletul tău, minunate Părinte, dorea să se liniștească în ostroavele Sfântului Munte Athos. Dar, socotind că ascultarea de mai-marii Bisericii este mai sfântă decât voința proprie, întru smerenie ți-ai tăiat voia și, supunându-te chemării sfinte, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 6-lea 

Iubindu-ți neamul tău, Părinte, deși ai căutat în alte locuri să te îmbunătățești sufletește din experiența trăitorilor în Hristos, totuși, atunci când ai fost chemat să slujești pe fiii poporului tău din care ai ieșit, cu bucurie ai răspuns, pentru care îți cântăm:

Bucură-te, următor al sfinților cuvioși de demult;

Bucură-te, cuvioase purtător al darului smereniei;

Bucură-te, înțeleptule din înțelepciunea lui Hristos;

Bucură-te, conștiința datoriei împlinite;

Bucură-te, împlinitorul legii și al virtuților;

Bucură-te, rugătorule pentru neamul tău;

Bucură-te, că ai fost dăruit de Hristos cu putere de sus;

Bucură-te, cel ce ți-ai răstignit poftele împreună cu patimile;

Bucură-te, că ți-ai supus voința voinței lui Hristos;

Bucură-te, că ți-ai ridicat cugetul de la pământ la cer;

Bucură-te, că nu ți-ai lipit inima de bunătățile cele trecătoare;

Bucură-te, că cele cerești ai dorit în toată viața ta;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 7-lea 

Vederile minții avându-le curățite prin lucrarea virtuților, Părinte Gheorghe, ai ajuns la starea de nepătimire și, contemplând pe Hristos neîncetat în inima ta, cântai lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 7-lea 

Icoană vie de rugăciune, post și privegheri te-ai făcut ucenicilor tăi, iar vestea viețuirii tale îngerești s-a răspândit în tot ținutul Țării Românești. Pentru aceea îți cântăm:

Bucură-te, că ființa ți-a fost plină de Treime;

Bucură-te, minte plină de smerită cugetare;

Bucură-te, că viața ți-ai curățit-o de păcate;

Bucură-te, floare aleasă răsădită în grădina Maicii Domnului;

Bucură-te, trandafir cu petalele înfrumusețate de lumina lui Hristos;

Bucură-te, că inima ta răspândește mireasma iubirii duhovnicești;

Bucură-te, părinte plin de har dumnezeiesc;

Bucură-te, că vrăjmașii n-au putut răpune statornicia ta în rugăciune;

Bucură-te, cel ce, prin chemarea Duhului, cerul l-ai pogorât pe pământ;

Bucură-te, pildă bună credincioșilor râvnitori;

Bucură-te, următor al Sfântului Nicolae întru ajutorarea aproapelui;

Bucură-te, că împreună cu Sfântul Ierarh Calinic te rogi pentru cinul călugăresc;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 8-lea 

Cuvioase Părinte, în tot pământul țării noastre s-au răspândit învățăturile tale, iar mulțimea credincioșilor, venind la tine, se adapă ca de la un izvor dătător de har și binecuvântat, mulțumind lui Dumnezeu și cântând: Aliluia! 

Icosul al 8-lea 

Credința ortodoxă ai păzit, calea nevoințelor ai săvârșit și, împodobit fiind cu virtuțile, cu nădejde sfântă la Bunul Dumnezeu ai ajuns, Cuvioase Părinte, căci, primind cununa cea neveștejită a slavei, de la cele vremelnice la cele cerești, te-ai mutat. Pentru aceasta, îți aducem această cântare:

Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu și prin nevoințe ai câștigat raiul;

Bucură-te, că răbdarea ți-a fost ancoră și putere;

Bucură-te, că Hristos te-a încununat în ceruri;

Bucură-te, că ai intrat în ceata Sfinților Cuvioși;

Bucură-te, mărgăritar al sfinților români;

Bucură-te, că numele tău s-a înscris în cartea vieții;

Bucură-te, că de pe pământul acesta te-ai răsădit în grădina raiului;

Bucură-te, că vezi fața lui Hristos pe Care L-ai iubit;

Bucură-te, că noi, urmașii tăi, îți păstrăm vie pomenirea;

Bucură-te, că mutarea ta la ceruri ne-a umplut de bucurie;

Bucură-te, cel ce petreci veșnic în Preasfânta Treime;

Bucură-te, că te veselești pururi în lumina dumnezeirii;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 9-lea 

Trupul tău încărcat de mireasma virtuților a fost așezat în Mănăstirea Cernica, pe care ai zidit-o cu atâta osteneală, alături de ale altor părinți cuvioși și nevoitori, iar sufletul tău se sălășluiește în lăcașurile cerești, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 9-lea 

Deși ai trecut din viața aceasta la viața cea veșnică, Cuvioase Părinte Gheorghe, n-ai părăsit nicicum pe cei ce se luptă cu necazurile și ispitele lumii acesteia, căci mijlocești pururea la Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-ți cântă unele ca acestea:

Bucură-te, Cuvioase Părinte, ctitor preamărit;

Bucură-te, rugător fierbinte pentru neamul românesc;

Bucură-te, lauda ortodocșilor și bucuria călugărilor;

Bucură-te, purtătorule de cunună cerească;

Bucură-te, turn al creștinătății și stâlp al Bisericii;

Bucură-te, îndrăznirea noastră către Dumnezeu;

Bucură-te, slujitor al lui Hristos și prieten al îngerilor;

Bucură-te, floare duhovnicească, deschisă în nădejdea rodului;

Bucură-te, sămânță bună aruncată în pământ roditor;

Bucură-te, luminător al monahilor și călăuza nevoitorilor;

Bucură-te, cunoscător al tainelor lui Dumnezeu;

Bucură-te, ostenitor în răspândirea scrierilor sfinte;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe mult nevoitorule! 

Condacul al 10-lea 

Făclie purtătoare de lumină te au pe tine cetele monahilor nevoitori și mulțimea creștinilor smeriți, izvorând tuturor bună mireasmă și dând tămăduire celor ce cu dragoste cinstesc și se închină sfintelor tale moaște, căci mulțumesc lui Dumnezeu pentru că li s-a dat un astfel de dar, cântând: Aliluia! 

Icosul al 10-lea 

Lăudând nevoințele tale, Cuvioase Părinte, și cinstind sfintele tale moaște, cântăm cu bucurie încununarea ta în ceruri, rugându-te cu credință să ne ajuți în vremea ispitelor și primejdiilor care ne împresoară în lumea aceasta, ca să-ți cântăm:

Bucură-te, purtătorule al darului vindecării;

Bucură-te, făcătorule de minuni pentru cei credincioși;

Bucură-te, izvor de tămăduiri și tămăduitor al durerilor;

Bucură-te, ajutor grabnic al celor suferinzi;

Bucură-te, rază de soare pentru poporul cel binecredincios;

Bucură-te, liman duhovnicesc celor osteniți;

Bucură-te, făclie călăuzitoare în noaptea ispitelor;

Bucură-te, luceafăr răsărit în întunericul necazurilor;

Bucură-te, prieten și casnic al lui Dumnezeu;

Bucură-te, rugătorule către Maica Domnului;

Bucură-te, tălmăcitorul tainelor dumnezeiești;

Bucură-te, împreună viețuitorule cu îngerii;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 11-lea 

Mângâiere și liniște sufletească reverși în inimile credincioșilor, celor ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta, Sfinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule, și mulțumind lui Dumnezeu cântă: Aliluia! 

Icosul al 11-lea 

Având îndrăzneală către Milostivul Dumnezeu pe Care L-ai iubit, Sfinte Părinte, te rugăm noi, cei ce săvârșim cu dragoste pomenirea ta, să ne izbăvești de necazuri, primejdii și nevoi, ca să-ți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, omule al lui Dumnezeu și credincioasă slugă;

Bucură-te, mlădiță încărcată de roadele Duhului Sfânt;

Bucură-te, al monahilor dulce mângâiere;

Bucură-te, al credincioșilor, în ispite, întărire;

Bucură-te, al mănăstirilor apărare și spre viața duhovnicească trezire;

Bucură-te, chip al blândeților și pildă de smerenie;

Bucură-te, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe;

Bucură-te, slujitor al adevărului și om al dreptății;

Bucură-te, descoperitorul celor viitoare;

Bucură-te, trup preamărit și suflet îndumnezeit;

Bucură-te, tămâie înmiresmată și candelă veșnic aprinsă;

Bucură-te, glas ascultat de Hristos, Stăpânul tău;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 12-lea 

Vrând Preabunul Dumnezeu să dăruiască Bisericii noastre dreptmăritoare un semn al prezenței Sale, te-a ales pe tine, Cuvioase Părinte Gheorghe, să ne fii lumină nestinsă și fântână de har. Pentru aceasta cu mulțumire Îi cântăm: Aliluia! 

Icosul al 12-lea 

Zid de apărare împotriva ispitelor și rugător fierbinte fii nouă, Cuvioase Părinte, căci, având îndrăzneală la Milostivul Dumnezeu, nădăjduim să ne acoperi pururi de răutățile lumii acesteia și să ne ferești de săgețile celui viclean, ca să-ți aducem aceste laude:

Bucură-te, tatăl orfanilor și sprijinul celor asupriți;

Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;

Bucură-te, apărătorul oropsiților;

Bucură-te, bogăția săracilor;

Bucură-te, limanul înviforaților;

Bucură-te, aducătorul belșugului;

Bucură-te, izgonitorul secetei;

Bucură-te, protectorul văduvelor și bătrânilor;

Bucură-te, sfătuitorul monahilor;

Bucură-te, rugătorul fierbinte pentru sufletele noastre;

Bucură-te, risipitorul ispitelor;

Bucură-te, mijlocitorul mântuirii noastre;

Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul al 13-lea 

O, mult nevoitorule, Cuvioase Părinte Gheorghe, primește de la noi nevrednicii această puțină rugăciune, pe care o dă lui Hristos Dumnezeu și roagă-L să ne izbăvească din toate necazurile și ispitele vieții pământești, să ne ferească din chinul ce va să fie pentru păcatele noastre și să ne învrednicească de Împărăția cerurilor, ca să cântăm cu dragoste: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori) 

Icosul 1 

Din tinerețile tale ai dorit viața cea îmbunătățită a monahilor, Părinte Gheorghe, iubitorule de Dumnezeu. De aceea ai plecat pe calea nevoințelor sihăstrești intrând în ascultarea Sfântului Paisie de la Neamț și lucrând cu dreaptă socoteală virtuțile dumnezeiești, ai făcut să se sălășluiască în sufletul tău puterea Duhului Sfânt. Minunându-ne de râvna ta pentru cele duhovnicești, îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, lucrător bun în via lui Hristos;

Bucură-te, iubitor al chipului monahicesc;

Bucură-te, că inima ți-a fost plină de har;

Bucură-te, că te-ai lepădat de omul cel vechi;

Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu;

Bucură-te, învățător al dreptei credințe;

Bucură-te, împlinitor al virtuților creștinești;

Bucură-te, chip de bunătate și cinste;

Bucură-te, că din tinerețe te-ai răstignit pentru Hristos;

Bucură-te, cel ce crucea Domnului cu bucurie ai purtat;

Bucură-te, ucenic al Sfântului Cuvios Paisie;

Bucură-te, vrednic urmaș al cuvioșilor părinți;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Condacul 1 

Pe cinstitorul de Dumnezeu și mult nevoitorul Părintele nostru Gheorghe să-l lăudăm după cuviință, căci acesta, prin multă osteneală și nevoințe călugărești, de Împărăția cea cerească s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu smerenie și cu credință, să-i cântăm din adâncul sufletului: Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! 

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

​Troparul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

Glasul al IV-lea. 

Următor al cuvioșilor părinți și împlinitor al virtuților sihăstrești, rugător neîncetat și înnoitor al monahismului românesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă. 

Preotul (sau diaconul) zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

În lipsa preotului, încheiem, zicând: 

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Pentru ce se citește Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Varvara?

 

Sfânta Mare Muceniță Varvara, cunoscută și ca Varvara Iliana, este o figură emblematică a credinței creștine, venerată pentru curajul său neclintit, devotamentul față de Dumnezeu și minunile sale miraculoase. Acatistul Sfintei Varvara, o rugăciune puternică rostită cu credință, poate aduce vindecare sufletească și trupească, alinare în momente dificile și sprijin în găsirea fericirii.

1. Vindecare miraculoasă: Sfânta Varvara este cunoscută pentru numeroasele vindecări miraculoase pe care le-a săvârșit de-a lungul vieții, dar și după trecerea la cele veșnice. Credincioșii o caută cu nădejde pentru a fi tămăduiți de boli trupești, dar și pentru a primi alinare în suferință și ocrotire în fața bolilor.
2. Căsătorie binecuvântată: Sfânta Varvara este considerată ocrotitoarea copiilor și a fetelor, ajutându-le să găsească un soț potrivit și să întemeieze o familie fericită. Acatistul Sfintei Varvara este o rugăciune importantă pentru tinerele fete care își doresc să se căsătorească și să aibă o viață de familie binecuvântată.
3. Protecție pentru familie: Sfânta Varvara oferă ocrotire și binecuvântare familiilor, protejându-le de pericole și ajutându-i să trăiască în armonie și dragoste. Acatistul Sfintei Varvara poate fi citit de către toți membrii familiei pentru a primi sprijin spiritual și a consolida relațiile dintre ei.
4. Întărirea credinței: Acatistul Sfintei Varvara este o sursă de inspirație și întărire a credinței. Rugăciunea ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu, să ne sporim încrederea în El și să găsim speranță în momentele dificile.
5. Protecție împotriva dușmanilor: Se crede că Sfânta Varvara poate oferi protecție împotriva dușmanilor și a intrigilor, ajutându-ne să ne simțim în siguranță și apărați.  

Sfânta Mare Muceniță Varvara, o muceniță cu o viață pilduitoare și o dragoste nețărmurită pentru Dumnezeu, ne oferă prin acatistul său o rugăciune puternică ce ne poate ajuta să obținem vindecare, căsătorie binecuvântată, protecție pentru familie, o credință mai puternică și o viață mai aproape de Dumnezeu.

Sfânta Mare Muceniță Varvara, ocrotitoarea familiei (4 decembrie)

 Sfânta Mare Muceniță Varvara din Heliopolis este ocrotitoarea familiei, protejând pe copii de pericole și apărându-i de boli, fiind totodată și ocrotitoarea sufletelor celor care se află în ceasul morții. Este serbată în calendarul ortodox în data de 4 decembrie.

Viața pe scurt - Sfânta Mare Muceniță Varvara (sinaxar)

Sfânta Mare Muceniță Varvara a trăit și a pătimit în vremea împăratului păgân Maximian. Tatăl său, pe nume Dioscor, era de neam mare și foarte bogat, însă era păgân. La moartea soției sale, și-a închinat viața creșterii singurei sale fiice.

Sfânta Mare Muceniță Varvara creștea în frumusețe și înțelepciune. Din pricina frumuseții ei, Dioscor a hotărât să o ascundă de orice ochi străini. A pus atunci să se construiască pentru Varvara un turn înalt în care a închis-o, dându-i mai multe slujnice ca să se îngrijească de ea și nelăsând pe altcineva să o vadă în afara profesorilor ei păgâni. Ziua, ea putea privi dealurile împădurite, râurile repede-curgătoare, luncile înflorite, iar noapte privea la bolta înstelată a cerului. Văzând toate acestea, ea a început să se întrebe și să-și întrebe învățătorii cine era Creatorul acestor frumuseți și a unui Univers alcătuit atât de armonios.

Treptat, s-a convins că idolii neînsuflețiți la care se închina tatăl ei nu puteau fi creatorii lumii pe care o putea zări, căci erau ei înșiși făcuți de mâna omului. În sufletul ei s-a aprins dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat, iar ea a hotărât să-și închine toată viața acestei căutări, rămânând fecioară.

Faima frumuseții ei s-a răspândit în întreg orașul, și mulți au venit s-o ceară în căsătorie. Dar, în ciuda insistențelor tatălui ei, ea i-a respins pe toți, prevenindu-și tatăl că dacă mai stăruia să o mărite, avea să-și ia singură viața. Auzind acestea, Dioscor a crezut că izolarea în care o ținuse pe fiica lui era cea care o făcuse să respingă pe toată lumea, astfel încât a început să-i îngăduie să iasă din turn și să-și aleagă singură prietenii și cunoștințele. Astfel, Sfânta Mare Muceniță Varvara a ajuns să cunoască mai multe tinere fete creștine din cetate și, împrietenindu-se cu ele, acestea au învățat-o despre Creatorul lumii, despre Sfânta Treime și despre Cuvântul lui Dumnezeu. Pronia dumnezeiască a rânduit atunci ca un preot să ajungă în cetatea Heliopolis, venind din Alexandria, deghizat în negustor. După ce a învățat-o tainele credinței creștine, acesta a botezat-o pe Varvara, apoi s-a întors în țara lui. Fecioara, sporind în credință și în râvnă, își petrecea zilele în rugăciuni, în posturi și în cugetarea la Dumnezeu.

În acea vreme, în casa lui Dioscor se zidea, din porunca acestuia, o baie. Acesta le ceruse meșterilor să facă două ferestre la baie, pe partea de sud, însă Varvara, în absența tatălui ei, le-a cerut să facă o a treia fereastră, ca să primească o întreită lumină, după chipul Sfintei Treimi. Pe unul dintre zidurile băii, ea a făcut cu degetul semnul crucii, iar crucea s-a întipărit adânc în marmură, de parcă ar fi fost făcută cu un instrument de fier. Tot astfel, urmele pașilor săi s-au întipărit pe treptele băii. Mai târziu, apa acelei băi a căpătat o mare putere vindecătoare. Sfântul Simeon Metafrastul avea s-o asemuiască cu râul Iordanului și cu scăldătoarea Siloamului pentru numărul mare al minunilor care s-au săvârșit acolo.

Când Dioscor s-a întors acasă, s-a arătat nemulțumit de adăugirea făcută de fiica ei la planurile băii. Atunci fiica lui i-a mărturisit cum a ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu în Treime, a puterii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu și a zădărniciei credinței în idoli. Dioscor, aprinzându-se de mânie, a tras sabia și a vrut s-o lovească, dar fecioara a fugit și s-a ascuns de el în crăpătura unui deal care s-a deschis ca să o primească, închizându-se în fața tatălui ei.

După o lungă căutare zadarnică, Dioscor a întâlnit pe deal doi păstori. Unul din ei i-a arătat atunci locul unde se ascundea Sfânta Mare Muceniță Varvara. Găsind-o, Dioscor, plin de mânie, a bătut-o îngrozitor, apoi a închis-o într-o casă mică și întunecoasă, încuind ușile și astupând ferestrele. A lăsat-o acolo, sub pază, lăsând-o să sufere de foame și de sete. S-a dus apoi și a predat-o prefectului cetății, un om pe nume Marchian, pârând-o că era creștină.

Prefectul a încercat s-o înduplece să se întoarcă la credința idolească, mai întâi cu blândețe, apoi cu amenințări, însă totul a fost zadarnic. Atunci el a poruncit ca fecioara să fie dezbrăcată, un mare chin pentru fecioara al cărei trup nu fusese până atunci văzut de nici un bărbat. A fost bătută cu vine de bou până la sânge, apoi, la porunca prefectului, rănile i-au fost frecate cu zdrențe și cu țesături din păr de animale, ca să-i întețească și mai tare durerile. A fost apoi aruncată în temniță. Sfânta Mare Muceniță Varvara s-a rugat atunci fierbinte Mirelui ei ceresc ca să poată răbda pe mai departe chinurile. Mântuitorul însuși i s-a arătat atunci acolo, îndemnând-o cu blândețe să rabde mai departe încercările. I-a vindecat atunci toate rănile primite de la păgâni, iar fecioara, aprinsă de dragostea dumnezeiască, mulțumea și dădea slavă lui Dumnezeu.

Așa au găsit-o slujitorii a doua zi, când prefectul a poruncit să fie adusă iarăși înaintea lui fecioara, ca s-o cerceteze iarăși. Dar stăruind Varvara în credința cea în Hristos, Marchian a pus să fie supusă încă la alte munci și mai cumplite. Însă ea toate le răbda, rugându-se mereu cu stăruință lui Dumnezeu.

În mulțimea care era de față la chinurile sfintei se afla și o femeie creștină cucernică, pe nume Iuliana, și ea tot din Heliopolis. Ea urmărise de departe chinurile sfintei fecioare și îi văzuse răbdarea și stăruința și rugăciunea fierbinte. Atunci, ridicându-și glasul, a început să strige împotriva chinuitorilor, mărturisind și ea că e creștină; atunci a fost prinsă și pe ea și a fost supusă la chinuri.

Martiriul Sfintei mari Mucenițe Varvara

Sfânta Mare Muceniță Varvara acoperită de îngeri

Și sfânta Iuliana a fost atunci supusă la chinuri. Mai apoi, sfânta Iuliana a fost aruncată în temniță, iar Marchian a poruncit ca Sfânta Mare Muceniță Varvara să fie purtată goală pe străzile orașului, spre batjocura trecătorilor. Dar rugându-se ea fierbinte Mântuitorului tuturor să nu îndure această rușine, Domnul a acoperit-o cu o haină de lumină, ca să nu poată vedea ochii păgânilor goliciunea ei, iar slujitorii au adus-o înapoi la prefect. Sfânta Iuliana a îndurat și ea această ocară. Văzând însă că sfintele nu vroiau nicidecum să se depărteze de la dragostea lui Hristos, a poruncit să li se taie capul. Sfintele Varvara și Iuliana au primit cu bucurie osânda, încredințându-se Mirelui Hristos și au primit astfel cununa muceniciei. Însuși Dioscor a fost cel care i-a tăiat capul Sfintei Varvara. Dar mânia lui Dumnezeu s-a pornit asupra chinuitorilor și la scurtă vreme atât Marchian cât și Dioscor au murit, fiind loviți de trăsnet, astfel încât nici cenușa lor nu s-a mai găsit.

Surse: Creștin Ortodox Link1 Link2, Orthodoxwiki, Pemptousia, Wikipedia, Sputnik, Reintregirea.

Minunile Sfintei Mari Mucenițe Varvara

Minunea pe care a făcut-o Sfânta Mare Muceniță Varvara cu Sfântul Paisie Aghioritul

Gheronda, de ce are cineva o deosebită evlavie la un sfânt?

Pentru ca o persoană să aibă o deosebită evlavie la un sfânt, trebuie ca sfântul să-i fi vorbit înlăuntrul său, într-un fel sau altul. Fiecare, din pricina unui anumit fapt care i s-a întâmplat cu ajutorul unui sfânt, are și o deosebită dragoste față de acest sfânt. Acest fapt poate fi ceva serios sau poate fi lipsit de importanță.

Iată, eu, deoarece de mic mergeam la bisericuța Sfintei Varvara, acolo la Koniţa, am mare evlavie la Sfânta Varvara. Sfânta m-a ajutat și în armată, când, deși eram fără carte, m-au luat la transmisiuni.

M-a ajutat apoi și la sanatoriu, după operația la plămâni. Atunci medicii mi-au spus că de îndată ce se va curăța plămânul, îmi vor scoate furtunașele și aparatul. Și deși trebuia să fie scoase la cinci zile după operație, iată că trecuseră douăzeci și cinci de zile și eu tot cu ele eram, din care pricină sufeream mult. Sâmbătă, pe 3 decembrie, îi așteptam pe medici să mă slobozească de această mucenicie, dar, din păcate, nu au venit. Duminică dimineața, când se prăznuia pomenirea Sfintei Varvara, mi-am spus:

Coroana Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea familiei 4 decembrie

"Dacă era să mă ajute Sfânta Varvara, trebuia să o fi făcut până acum. Medicii au plecat. Astăzi, duminică, este imposibil să vină. Acum cine îmi va scoate furtunașele?". Am spus și vreo două cuvinte de nemulțumire: "Am aprins candela de atâtea ori în bisericuța Sfintei Varvara… Ce plute am pus, cât untdelemn am dus! Am curățat și biserica și am aranjat-o. Și să nu-mi scoată două furtunașe?". După aceea m-am gândit: "Se vede că am supărat-o pe Sfânta Varvara și de aceea nu s-a îngrijit să mi le scoată…".

Deodată am auzit zarvă. "Ce se întâmplă? A pățit cineva ceva?" "Vin medicii", mi-a zis cineva. Nu știa nimeni ce l-a apucat pe director, că le-a spus medicilor dis-de-dimineață: "Mergeți și scoateți furtunele călugărului!". Intră medicii în salon și îmi zic: "Avem ordin să-ți scoatem furtunașele". Se vede treaba că nu i-a plăcut Sfintei Varvara că am spus acele cuvinte de nemulțumire… Dar mai bine este să nu cârtești! Dacă nu cârtești, înseamnă că ai noblețe.

Sursa: Doxologia.

Unde se găsesc moaștele Sfintei Mari Mucenițe Varvara

Văzând mucenicia sfintelor, un bărbat creștin dreptcredincios pe nume Galentian a luat trupurile sfintelor mucenițe, le-a dus în cetate și le-a îngropat cu toată cinstea cuvenită. Pe locul îngropării cinstitelor lor moaște a zidit o biserică, în care s-au făcut multe vindecări, pentru rugăciunile cinstitelor mucenițe.

În secolul al VI-lea, moaștele Sfintei Marii Mucenițe Varvara au fost mutate la Constantinopol. Șase sute de ani mai târziu, ele au fost aduse la Kiev de Varvara, fiica împăratului bizantin Alexie Comnenul, care s-a măritat cu prințul rus Mihail Iziaslavici. Ele se află și acum în catedrala Sfântul Vladimir din Kiev, unde se slujește acatistul Sfintei în fiecare zi de marți. Fragmente din moaștele Sfintei Varvara se mai găsesc și în Grecia și Egipt.

Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea familiei 4 decembrie

În luna mai 2011, fragmente din moaștele Sfintei au fost aduse din Grecia spre închinare credincioșilor din Episcopia Râmnicului.

O părticică din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Varvara sa află la mănăstirea Mihai Vodă.

Etimologia / semnificația numelui Varvara - Barbara

În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfintei Mari Mucenițe Varvara!

VARVARA - acest nume derivă din greaca veche "bárbaros (βάρβαρος)", adică "străin, brutal, ignorant, bâlbâit, care nu poate vorbi, făcut să imite sunetele «βαρ-βαρ-βαρ-βαρ» rostite de străini", de aici Idiomul grecesc „πᾶς μὴ Ἕλλην βάρβαρος” (pas mē Hellēn bárbaros) care înseamnă literal "cine nu este grec este un barbar". De asemenea, trebuie remarcat faptul că termenul grecesc antic "bambaínō (βαμβαίνω) bambalúzdō (βαμβαλύζδω)" și sanscritul "balbalā" se aseamănă și ele semnifică la rândul lor tot "bâlbâială".

Numele reproduce cognomenul latinesc "Barbara", corespondentul feminin al lui "Barbarus. Odată cu apariția creștinismului, Barbarus era folosit și cu sensul de: necredincios, necreștin, fiind deci sinonim cu "paganus", devenit la noi "păgân".

Derivate ale numelui Varvara -Barbara

Variantele numelui Varvara sunt asemănătoare celor ale numelui Barbara: "Barbra", "Babs", "Barb", "Barbie", "Bobbi", "Bobbie" (engleză), "Bärbel" (germană), "Borbála" (maghiară), "Basia" (poloneză), "Bara", "Barica" (croată), "Barbora" (cehă, lituaniană, slovacă), "Bára" (cehă), "Báirbre" (irlandeză), "Barabal" (scoțiană), "Bárbara" (portugheză, spaniolă), "Barbro" (suedeză), "Varya" (rusă).

Când își post serba ziua de nume cele care poartă numele de Varvara?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 4 decembrie când este pomenită Sfânta Mare Muceniță Varvara.

Icoana Sfintei Mari Mucenițe Varvara

În iconografie, adesea este înfățișată ținând un potir, ca una care este apărătoare de moartea năprasnică și ca una care nu voiește ca cei aflați pe patul de moarte să fie lipsiți de Dumnezeiasca Împărtășanie. Adesea este înfățișată alături de un turn cu trei ferestre sau ținând în mână fie o carte, pentru cei muribunzi, sau o ramură de finic.

Vestimentație folosită în icoana Sfintei Mari Mucenițe Varvara

Până la sfârșitul secolului al XV-lea Barbara este reprezentată în artă drept o fecioară înveșmântată într-o tunică lungă și o mantie (respectiv pelerină). Începând cu secolul al XVI-lea ea va fi înfățișată drept o patriciană îmbrăcată fastuos, conform modei Evului Mediu târziu, purtând uneori chiar boneta tipică femeilor căsătorite, un turban sau o coroană.

Icoana Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea familiei 4 decembrie

Alte elemente decorative în icoana Sfintei Mari Mucenițe Varvara

1. Atributul principal este din secolul al XIV-lea până la finele secolului al XVIII-lea turnul, reprezentat în miniatură și fiind des evidențiat prin cele trei ferestre care simbolizaseră în legendă trinitatea. Turnul se află uneori alături de sfânta Varvara, alteori el este purtat de aceasta.
2. Făclia ca instrument al martiriului sfintei apare rar ca atribut, de exemplu pe tapiseria din Neuburg din 1425.
3. Potirul destinat Euharistiei, este reprezentat ca atribut al Varvarei odată cu rolul preluat de sfântă la nord de Alpi începând cu secolul al XV-lea ca ocrotitoare împotriva morții subite. Cu un potir este înfățișată Varvara de Hans Holbein cel Bătrân, pe interiorul aripii stânge a Altarului Sfântului Sebastian din 1516 (München, Alte Pinakothek) și de Lucas Cranach cel Bătrân. În pictura italiană atributul este preluat din arta nordului Europei, în decursul secolului al XV-lea.

Sursă: Wikipedia.

Obiceiuri populare de ziua Sfintei Mari Mucenițe Varvara

În unele părți din Franța și Germania, ziua Sfintei Barbara este considerată debutul sezonului Crăciunului. În sudul Franței, în special în Provence, exista obiceiul de a așeza pe pervaz, la soare, farfurii umplute cu boabe de grâu înmuiate în apă. Dacă "grâul Sfintei Varbara" creștea repede, se zicea că va fi an un bun pentru recolte. În caz, contrar, se prevestea un an dezastruos pentru grâne.

În folclorul bulgar, Sfânta Mare Muceniță Varvara este sora Sfântului Sava, care este cinstit a doua zi, pe 5 decembrie și a Sfântului Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie. Sfinții Varvara și Sava pregătesc așadar ziua fratelui lor, Sfântul Nicolae. Un proverb bulgar spune că Sfânta Mare Muceniță Varvara gătește mâncare, Sfântul Sava coace pâine, iar Sfântul Nicolae îi servește pe oameni cu bunătăți.

Sfânta Mare Muceniță Varvara ocrotitoarea

Sfânta Mare Muceniță Varvara este considerată ca patroană a muribunzilor, intervenind prin rugăciunile ei pentru o moarte ușoară. Sfânta este reprezentată des în secolul al XV-lea pe cărticelele "In Memoriam", tipărite cu ocazia deceselor. Popularizarea prin intermediul gravurii s-a produs și prin reprezentările din tratatele de "Ars moriendi".

Sfânta Mare Muceniță Varvara, ocrotitoarea altileriei

Din cauza captivității în turn și a schimbărilor inițiate în arhitectura băii, Sfânta Varvara a fost considerată protectoarea turnurilor și a fortificațiilor, deci a constructorilor și arhitecților. Este, de asemenea, ocrotitoarea minerilor, geologilor și lucrătorilor în subteran (tuneluri, peșteri), a pompierilor, inginerilor militari, artileriştilor, geniștilor, pirotehniștilor. Este invocată împotriva tunetelor și fulgerelor și a tuturor accidentelor rezultate din cauza materialelor explozibile.

Sfânta Mare Muceniță Varvara – ocrotitoarea salinei de la Târgu Ocna

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Varvara

Dumnezeule Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un acoperământ și pământul l-ai întemeiat pe ape, Cela ce răsari soarele Tău spre cei buni și spre cei răi și dai ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Tu și acum auzi-mă pe mine, roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă, o, Împărate, și dă Darul Tău la tot omul care mă va pomeni pe mine și pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boala năprasnică și moarte neașteptată să nu-l răpească pe el. Pentru că știi, Doamne, că trup și sânge suntem și lucrul Preacuratelor Tale Mâini. Amin.

Cântări Liturgice

Tropar - Sfânta Mare Muceniță Varvara, glasul al 4-lea

Mulți credincioși creștini cântă zilnic troparul Sfintei Varvara, amintindu-și făgăduința pe care i-a făcut-o Domnul muceniței că toți cei care o vor cinsti vor fi păziți de moarte năprasnică și nu vor părăsi viața aceasta fără să fi primit Sfintele Taine.

Pe Sfânta Mare Muceniță Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmașului și ca o vrăbioară s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul Armei Crucii, Preacinstita.

Condac - Sfânta Mare Muceniță Varvara, glasul al 4-lea

Lui Hristos, Celui în Treime cu evlavie Lăudat, urmându-i tu, purtătoare de biruință, ai nimicit templele idolilor; și luptând în mijlocul locului de pătimire, Sfântă Muceniță Varvara, nu te-ai temut de amenințările tiranilor, ceea ce ai avut îndrăznire bărbătească, cu glas mare cântând pururea: cinstesc Preasfânta Treime, Dumnezeirea Cea Una.

Viața completă - Sfânta Mare Muceniță Varvara (Viețile Sfinților)

În vremea împărăției lui Maximian păgânul, împărat al Romei, era în părțile răsăritului un oarecare om de neam bun, bogat și slăvit, cu numele de Dioscor, cu obicei și cu credință de elin, care viețuia în Iliopoli. Acela avea o fiică, anume Varvara, pe care o păzea ca lumina ochilor, pentru că nu avea alt fiu, decât numai pe ea și care, cu vârsta, s-a făcut foarte frumoasă la față, încât nu era nici o fecioară care să-i semene cu frumusețea, în toate hotarele acelea. Din această pricină, tatăl său a zidit un turn înalt, cu mare meșteșug, iar pe turnul acela a făcut case frumoase și în ele a închis pe fiica sa, Varvara, rânduindu-i acolo femei purtătoare de grijă și slujnice, fiindcă murise mama ei. Aceasta a făcut-o pentru ca să nu fie văzută frumusețea fiicei sale de către poporul cel simplu și de neamul de jos, căci socotea că nu sunt vrednici ochii unor asemenea oameni, a vedea fața cea prea frumoasă a fiicei sale.

Deci viețuind fecioara întru acele palate înalte de pe turnul acela, se mângâia privind de sus la zidirea lui Dumnezeu cea dintru înălțime, ca și la cea de jos, la lumina cerului și la frumusețea pământului. Odată privind spre cer și luând seamă la strălucirea soarelui, la alergarea lunii și la frumusețea stelelor, a zis către păzitoarele care petreceau împreună cu dânsa și către slujnice: „Cine le-a făcut pe acestea?”. Așijderea, căutând și la frumusețea cea de pe pământ, la verdeața câmpului, la pomi, la grădini, la munți și la ape, întreba: „A cui mână a zidit toate acestea?”, iar cele ce-i stăteau înainte i-au zis: „Toate acestea le-au zidit zeii”. Apoi fecioara a întrebat: „Care zei?”. Răspuns-au ei slujnicele: „Zeii aceia pe care îi cinstește tatăl tău și-i ține pe ei în palatul său, care sunt de aur, de argint, de lemn și se închină lor; acei zei au zidit toate acestea câte le vedeți cu ochii”, dar fecioara auzind aceste cuvinte ale lor, se îndoia și zicea în sine: „Zeii pe care îi cinstește tatăl meu sunt făcuți de mâini omenești. Pe cei de aur și de argint i-au făcut zlătarul (argintarul) și pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuți au putut zidi această luminată înălțime cerească și o frumusețe ca aceasta pământească, neputând ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mâinile?”.

Astfel cugetând întru sine, ea căuta adeseori spre cer, ziua și noaptea, și din zidiri se sârguia a cunoaște pe Ziditorul. Odată ea privind mult la cer și fiind cuprinsă de o mare dorință ca să știe cine a făcut acea înălțime cu bunăcuviință și acea lățime și strălucire a cerului, deodată a strălucit în inima ei lumina dumnezeiescului dar și i-a deschis ochii minții, pentru cunoștința nevăzutului, neștiutului și neajunsului Dumnezeu, care cu înțelepciune a zidit cerul și pământul. Și zicea întru sine: „Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie pe care nu l-a zidit nicio mână omenească. Acela singur este făcător și pe toate cu mâna Sa le zidește. Unul trebuie să fie cel ce a întins lățimea cerului, a întemeiat greutatea pământului și strălucește din înălțime toată lumea cu razele soarelui, cu strălucirea lunii și cu lumina stelelor, iar jos înfrumusețează pământul cu copacii și cu felurite flori și-l adapă pe el cu râuri și cu izvoare de apă. Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie, care pe toate le ține, pe toate le cârmuiește, pe toate le viază și pentru toți mai înainte poartă de grijă”.

Așa învăța fecioara Varvara a cunoaște pe Făcătorul din făpturi, încât se împlineau asupra ei cuvintele lui David: „Cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor tale am gândit”. Cu acea învățătură s-a aprins în inima ei focul dragostei celei dumnezeiești și a ars sufletul ei cu văpaia doririi lui Dumnezeu, încât nu avea odihnă ziua și noaptea; numai la acestea întruna cugeta și de aceasta întruna dorea ca să știe cu adeverire pe Dumnezeu și Ziditorul a toate.

Și nu putea avea învățători pe nimeni din oameni, care să-i descopere tainele sfintei credințe și s-o povățuiască la calea mântuirii, pentru că nu era cu putință nimănui a veni la dânsa, afară de slujnicele cele orânduite, căci Dioscor, tatăl ei, avea pentru dânsa mare pază. Însă singur Duhul Sfânt, învățătorul cel preaînțelept și povățuitor, o învăța pe dânsa dinăuntru nevăzut, cu tainica insuflare a darului Său și lucra în mintea ei cunoștința adevărului. Fecioara era pe acel turn ca o pasăre deosebită, la cele de sus cugetând, iar nu la cele de jos, pentru că nu se lipea inima ei de nimic din cele pământești: nu iubea aurul, nici mărgăritarele cele de mult preț, nici pietrele cele scumpe, nici podoaba hainelor, nici alte podoabe feciorești, nici de nuntă nu gândea vreodată; ci numai spre Unul Dumnezeu avându-și tot cugetul său, s-a robit cu dragoste Lui.

Venind vremea fecioarei ca să fie logodită cu bărbat, mulți tineri bogați, de neam mare și slăviți, auzind de frumusețea ei cea minunată, rugau pe Dioscor ca să binevoiască a le da pe fiica lui în căsătorie. Atunci s-a suit Dioscor în turnul acela la Varvara și a început a-i grăi despre nuntă și a-i spune despre tinerii cei frumoși care caută a o avea pe dânsa mireasă; deci cu care dintre dânșii ar vrea a se logodi? Fecioara Varvara, cea plină de înțelepciune, auzind de la tatăl său asemenea cuvinte, s-a roșit la față rușinîndu-se nu numai a auzi, ci și a gândi la nuntă; și în tot chipul s-a lepădat de dânsa, neînvoindu-se cu sfatul tatălui său, pentru că mare pagubă își socotea ei aceasta, adică a-și veșteji floarea curăției sale și a-și pierde mărgăritarul cel fără de preț al fecioriei. Apoi mult sfătuind-o pe dânsa tatăl său, ca să se înduplece voii lui, ea i-a grăit multe cuvinte împotrivă și la sfârșit i-a zis: „Dacă îmi vei grăi mai mult despre aceasta, tată, și mă vei sili către logodire, apoi această voi face: nu te voi mai numi tată și eu singură mă voi omorî și te vei lipsi de fiica ta”. Acestea auzindu-le, Dioscor s-a spăimântat și s-a dus de la dânsa, neîndrăznind mai mult a-i vorbi. Pe lângă acestea, cugetă că mai bine va fi cu sfaturi bune decât cu sila a o logodi cu cineva și nădăjduia că, după o vreme oarecare, singură își va da seama și va voi a se mărita.

După aceasta s-a gândit să se ducă într-o cale depărtată pentru oarecare trebuință, socotind că fără dânsul Varvara se va mâhni și, când se va întoarce, mai cu înlesnire se va îndupleca a-i asculta sfatul și porunca lui. Deci, plecând Dioscor în cale a poruncit ispravnicului casei, ca să zidească o baie cu multă cheltuială și cu meșteșug iscusit, lingă scăldătoarea care era în grădina lui; iar la baie a poruncit ca să fie două ferestre într-un perete, ce era dinspre miazăzi. Apoi a poruncit ispravnicilor săi să o lase liberă pe Varvara, ca să se pogoare din turn și să umble oriunde va voi și să facă orice-i va plăcea. Se gândea Dioscor astfel, că fiica lui, vorbind cu mai mulți oameni și văzând multe fecioare logodindu-se și măritându-se, va voi și ea a se mărita cu un bărbat.

După plecarea lui Dioscor în cale depărtată, fecioara Varvara, având libertate a intra și a ieși din casa sa și putând, fără oprire, a avea vorbă cu oricine ar voi, s-a împrietenit cu niște fecioare creștine și auzind de la dânsele despre numele lui Iisus Hristos, îndată s-a bucurat cu duhul de numele acela. Apoi a dorit să știe de la dânsele despre Domnul, mai cu amănuntul, iar acelea îi spuseră ei toate cele despre Hristos, despre Dumnezeirea Lui cea negrăită, despre întruparea din Preacurata Fecioară Maria, despre patima Lui cea de bunăvoie și învierea, despre judecată ce are să fie și despre veșnica muncă a închinătorilor de idoli; după aceea despre bucuria cea nesfârșită a creștinilor celor credincioși întru împărăția cerurilor.

Acestea toate ascultându-le, Varvara se îndulcea cu inima, ardea cu dragostea către Hristos și dorea botezul. Apoi s-a întâmplat în vremea aceea că a venit acolo un preot din Alexandria în chip neguțătoresc, despre care înștiințându-se Varvara, l-a chemat la ea și a învățat de la dânsul, în taină, cunoștința Ziditorului tuturor și Atotțiitorului Dumnezeu, cum și credința în Domnul nostru Iisus Hristos, pe care demult o dorea cu mare râvna. Spunându-i preotul toate tainele sfintei credințe, a botezat-o pe ea în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și, învățând-o pe dânsa mult, s-a dus într-ale sale. Iar Sfânta Varvara, luminată fiind cu botezul, mai mult s-a aprins cu dragostea lui Dumnezeu și se îndeletnicea în post și în rugăciuni, ziua și noaptea, slujind Domnului său, căruia i s-a făcut mireasă, logodindu-și fecioria sa Lui, ca să o păzească neîntinată.

În acea vreme se zidea baia, pe care o poruncise tatăl său când plecase în cale; deci a ieșit odată Sfânta Varvara din turnul său, ca să vadă cum se zidește baia aceea și văzând numai două ferestre la baie, a zis către lucrători: „Pentru ce ați făcut numai două ferestre? Au nu este mai bine a fi cu trei, ca și peretele să fie mai frumos și baia mai luminoasă?”. Meșterii au răspuns: „Așa ne-a poruncit nouă tatăl tău, ca numai două ferestre să facem dinspre miazăzi”. Iar Sfânta Varvara stăruia, poruncindu-le să facă și a treia fereastră în numele Sfintei Treimi. Dar, pentru că meșterii nu voiau să facă aceasta, temându-se de tatăl ei, ea le-a zis: „Eu vă voi apăra de tatăl meu și voi răspunde pentru voi; faceți precum vă poruncesc”. Și au făcut a treia fereastră la baie, precum le-a poruncit lor. Deci era acolo o scăldătoare (precum s-a zis) lângă care se zidea baia; acea scăldătoare era îngrădită cu pietre de marmură cioplite. Acolo la scăldătoare venind Sfânta Varvara și uitându-se către răsărit, a însemnat cu degetul pe o marmură chipul Sfintei Cruci, care s-a și închipuit pe piatră cu degetul cel sfânt al curatei fecioare, ca și cum s-ar fi săpat cu fierul. Ba încă lângă aceeași baie chiar urmele cinstitelor ei picioare feciorești s-au închipuit asemenea pe piatră; apoi din urmele acelea a curs apă și multe vindecări se făceau acolo, celor ce veneau cu credință. Pentru că toate acelea, adică baia cea cu trei ferestre, care era făcută în chipul Sfintei Treimi și piatra cea de marmură de lângă scăldătoare, care era cu închipuirea Crucii, cum și urmele picioarelor Sfintei Varvara au rămas întregi până în vremea fericitului Simeon Metafrast, care, după Ioan Damaschin, a scris pătimirea Sfintei Varvara. Acela grăiește în istoria sa astfel: „Până în ziua de astăzi se găsește scăldătoarea aceea, vindecând tot felul de boli în poporul cel iubitor de Hristos, pe care dacă ar fi voit cineva a o asemăna cu curgerile Iordanului, sau cu izvorul Siloamului, sau cu scăldătoarea oilor, nu ar fi greșit de la adevăr; pentru că și prin aceea, multe minuni lucrează puterea lui Hristos”.

Altădată, preumblându-se Sfânta Varvara prin palaturile tatălui său, a văzut zeii, idolii cei fără de suflet, stând la loc cinstit și a oftat greu pentru pierderea sufletelor omenești, celor ce slujesc idolilor. Apoi a scuipat în fața idolilor zicând: „Asemenea vouă să fie toți cei ce vi se închină și toți cei ce cer ajutor de la voi, care sunteți fără suflet”. Acestea zicând, s-a suit în turnul său și se sârguia în rugăciunile sale cele obișnuite și în posturi, toată mintea sa îndreptând-o spre gândirea de Dumnezeu.

După aceasta s-a întors și Dioscor, tatăl ei, din calea sa și luând seamă celor ce se lucrează în casa lui, s-a apropiat și de baia aceea ce se zidise din nou și văzând trei ferestre în perete, a început cu mânie a cârti asupra slugilor și a meșterilor, pentru că au călcat porunca lui și n-au făcut numai două ferestre, ci au făcut trei. Iar ei au răspuns: „Nu cu voia noastră am făcut, ci cu a fiicei tale, Varvara, pentru că ea ne-a poruncit nouă să facem trei ferestre, deși noi n-am vrut”. Deci, îndată chemând Dioscor pe Sfânta Varvara, a întrebat-o: „Pentru ce ai poruncit ca să se facă la baie a treia fereastră?”. Iar ea a răspuns: „Mai bine este să fie trei decât două, căci tu, părintele meu ai poruncit să se facă două ferestre în chipul precum mi se pare - a doi luminători cerești, al soarelui și al lunii, ca să lumineze baia, iar eu am poruncit ca să se facă și a treia în chipul luminii celei întreite, pentru că trei sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negrăite, celei neapuse și celei neînserate, care luminează pe tot omul ce vine în lume”.

Tatăl ei, tulburându-se de cuvintele cele noi ale fiicei sale și cu adevărat minunate, dar neînțelese de el, a luat-o de-o parte și stând lângă baie, unde era Crucea cea închipuită pe piatră cu degetul Sfintei Varvara și pe care Dioscor încă nu o văzuse, o întrebă pe sfânta: „În ce chip lumina cea cu trei ferestre luminează pe tot omul, precum ai zis?”. Sfântă a grăit: „Ia aminte, părintele meu, și înțelege cele ce-ți voi spune: Trei ipostasuri ale unui Dumnezeu în Treime, care viețuiește întru lumina cea neapropiată, luminează și viază toată zidirea: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; pentru aceea am poruncit să facă trei ferestre la baie, ca aceasta una – arătând cu degetul – să închipuiască pe Tatăl, cealaltă, pe Fiul, a treia pe Duhul Sfânt, ca și zidirile să preamărească numele Preasfintei Treimi”. Apoi a arătat cu degetul către Crucea cea închipuită pe marmură și a zis: „Și am închipuit aici și semnul Fiului lui Dumnezeu Care cu bunăvoința Tatălui și cu lucrarea Duhului Sfânt, pentru mântuirea omenească s-a întrupat din curata Fecioară și a pătimit de bunăvoie pe o Cruce ca aceasta, precum îi vezi închipuirea; pentru aceea am închipuit aicea semnul Crucii, ca puterea ei să izgonească de aici toată puterea diavolească”.

Acestea grăind, prea înțeleapta fecioară către tatăl său cel împietrit cu inima, despre Sfânta Treime, despre întruparea și patimă lui Hristos, despre puterea Crucii și despre celelalte taine ale sfintei credințe, l-a pornit spre mare mânie.

Îndrăcindu-se Dioscor de iuțime și de mânie și uitând dragostea cea firească, a scos sabia și a vrut să lovească pe fiica sa. Ea de frică a fugit, iar Dioscor o alerga ca lupul pe oaie, având sabia în mâna sa. Apoi, ajungând pe mielușeaua lui Hristos cea fără prihană, s-a întâmplat în acel loc un munte de piatră, care era ca un perete și, neavând sfânta unde să fugă de mâinile și de sabia tatălui său sau mai bine a muncitorului său, având scăpare numai pe Dumnezeu, către care ridicându-și ochii cei sufletești și cei trupești, ceru de la El ajutor și apărare. Și n-a zăbovit Cel Preaînalt, auzind pe roaba sa. Ci degrabă întâmpinând-o cu ajutorul Său, a făcut de s-a despicat în două înaintea ei muntele cel de piatră, precum odinioară înaintea Sfintei Mucenițe Tecla, care fugea de mâinile celor fără de rușine. Deci, despicându-se piatra, Sfânta fecioară Varvara a fugit în despicătura aceea și îndată s-a închis piatra la loc după dânsa, dând sfintei cale slobodă ca să se suie în vârful muntelui, unde s-a ascuns într-o peșteră de piatră. Iar Dioscor cel mai împietrit decât piatra, nevăzând înainte pe fiica sa care fugea, se miră cum s-a ascuns de ochii lui căutând-o cu sârguință multă vreme. Deci, înconjurând muntele acela și căutând pe Varvara a văzut doi păstori pe munte, păscându-și oile lor, care o văzuseră pe Sfânta Varvara fugind la munte și ascunzându-se în peșteră. Suindu-se la dânșii, Dioscor i-a întrebat: „N-ați văzut pe fiica mea ascunzându-se pe aici?”. Unul din păstori, fiind milostiv și văzând pe Dioscor plin de mânie, vrând să tăinuiască pe fecioara cea nevinovată, a zis: „N-am văzut-o”. Dar celălalt, tăcând, a arătat cu degetul locul unde se ascunsese sfânta. A alergat Dioscor acolo degrabă, iar pe ciobanul care a arătat pe sfânta cu degetul, l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu chiar în locul acela, pentru că el însuși se transformă în stâlp de piatră, iar oile lui în lăcuste.

Dioscor, aflând pe fiica sa în peșteră, a apucat-o și a început a o bate fără milă și, trântind-o la pământ, o călcă cu picioarele; apoi, apucând-o de păr, o trăgea către casa sa pe calea aspră. După aceea a închis-o într-o casă mică și întunecoasă, încuind ușile și ferestrele și, pecetluindu-le cu pecete, a pus strajă și o chinuia pe dânsa cu foame și cu sete. După aceasta s-a dus la ighemonul locului aceluia, cu numele Marchian și i-a spus toate cele despre fiică-sa, că se leapădă de zeii lor și crede Celui răstignit. Deci a rugat pe ighemon ca, prin îngrozire de munci, să o înduplece la credința cea părintească. Apoi, scoțând-o de la închisoare, a adus-o și a dat-o în mâinile ighemonului, zicând: „Eu mă lepăd de dânsa de vreme ce și ea s-a lepădat de zeii mei și dacă nu se va întoarce iarăși către dânșii și nu se va închina lor împreună cu mine, apoi ea să nu-mi mai fie fiică și eu să nu-i fiu tată; iar tu, stăpânitorule ighemoane, muncește-o pe dânsa precum voiește stăpânirea ta”. Ighemonul, văzând frumusețea cea rară a fecioarei, s-a minunat de cuviința ei și a început a grăi către dânsa cu blândețe, cuvinte bune, lăudând frumusețea ei și neamul cel bun și o sfătuia să nu se lepede de legile cele vechi părintești și să nu fie potrivnică voii tatălui său, ci să se închine zeilor și întru toate să asculte pe tatăl său, ca una ce are să fie moștenitoarea tuturor averilor lui.

Sfânta fecioară Varvara, cu prea înțelepte și blânde cuvinte mustrând deșertăciunea zeilor celor fără de suflet, mărturisea și preamărea numele lui Iisus Hristos și se lepădă de toate deșertăciunile pământești, de bogății și de mângâierile lumești, dorind pe cele cerești. Iar ighemonul o sfătuia pe dânsa să nu necinstească neamul său și să nu-și piardă floarea cea prea frumoasă a tinereților sale. Apoi, mai pe urmă, a zis: „O! frumoasă fecioară, fie-ți milă singură de tine și te sârguiește cu osârdie împreună cu noi, să aduci jertfă zeilor, pentru că mi-e milă de tine și voiesc a te cruța, fiindu-mi jale a da la munci și la răni o așa frumusețe. Iar de nu mă vei asculta și vei petrece nesupusă nouă, apoi mă vei sili pe mine, chiar nevrând, să te chinuiesc cumplit”. Iar Sfânta fecioară Varvara i-a răspuns: „Eu pururea aduc jertfă de laudă Dumnezeului meu și însumi voiesc a-I fi Lui jertfă; pentru că Acela unul este Dumnezeul nostru adevărat, Care a zidit cerul și pământul și toate cele ce sunt într-însele; iar zeii tăi nimic nu sunt și nimic n-au zidit, fiind fără de suflet și nelucrători. Căci pe aceia singuri îi zidesc mâinile omenești, precum zice proorocul lui Dumnezeu: Idolii păgânilor sunt argint și aur, lucruri de mâini omenești. Și toți zeii păgânilor sunt diavoli, iar Domnul cerurile a făcut. Aceste cuvinte proorocești eu le ascult și cred într-unul Dumnezeu care este făcător a toate; iar pentru zeii voștri aceasta mărturisesc, că sunt deșerți și deșartă este nădejdea voastră într-înșii”.

După ce sfânta a grăit aceste cuvinte, ighemonul s-a mâniat și îndată a poruncit să o dezbrace, pentru care această chinuire era mai grea decât rănile cele grele, căci a pus-o să stea goală înaintea multor bărbați, care fără rușine priveau spre goliciunea curatului ei trup fecioresc. Apoi muncitorul a poruncit să o întindă pe pământ și cu vine de bou să o bată tare, mult timp, încât s-a roșit pământul cu sângele ei. Și încetând muncitorii a o mai bate, după porunca ighemonului, a frecat rănile ei cu zdrențe și cu țesături de păr, adăugind dureri la dureri. Însă toate chinurile acelea care năvăleau mai repede decât vântul și decât viforul, asupra neputinciosului ei trup fecioresc, n-au clătinat pe Sfânta muceniță Varvara, cea tare în credință, pentru că era întemeiată pe piatra Hristos, Domnul său, prin care răbda acele dureri amare.

După aceasta, ighemonul a poruncit să o bage în temniță, până când va socoti cu ce fel de munci mai cumplite s-o muncească. Deci fiind abia vie de rănile cele multe, Sfânta Varvara se ruga în temniță cu lacrimi lui Hristos Domnul, iubitul său mire, ca să n-o lase pătimind acele dureri cumplite și grăia împreună cu David: Nu mă lăsa pe mine, Doamne Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine. Ia aminte spre ajutorul meu. Așa rugându-se ea și fiind miezul nopții, a strălucit o lumină mare, iar sfânta a simțit în inima sa o spaimă și o bucurie pentru că se apropia Mirele ei cel nestricăcios, vrând a cerceta pe Mireasa Sa. Apoi Însuși împăratul măririi S-a arătat întru slava negrăită, pe care văzându-l sfânta, o! cât s-a bucurat cu duhul și s-a îndulcit cu inima! Căutând Domnul spre ea cu ochii blânzi, a zis cu dulcile Sale buze: „Îndrăznește, mireasa Mea, și nu te teme. Eu sunt cu tine și privind la nevoința ta, ușurând durerile tale, pregătindu-ți pentru acesta răsplătirea veșnică în cămara Mea cea cerească; deci rabdă până la sfîrșt, ca degrab să te îndulcești de veșnicile bunătăți, întru împărăția Mea”. Niște cuvinte ca acestea grăind către dânsa Hristos Domnul, Sfânta Varvara se topea ca ceara de focul dumnezeiescului dor și ca un râu se revărsa cu dragostea către El. Așa a mângâiat-o Iisus cel prea dulce și cu dragostea Sa a îndulcit pe iubita Sa, mireasa Varvara, și a vindecat-o de răni, încât nici urmă nu se mai cunoștea pe trupul ei. Apoi S-a dus de la fața ei, lăsându-i o nespusă veselie duhovnicească. Și era sfânta Varvara în temniță ca și în cer cu îngereasca dragoste aprinzându-se către Dumnezeu și mărindu-L cu inima și cu gura, dând mulțumire Domnului că n-a trecut-o cu vederea, ci a cercetat pe roaba Sa, care pătimește pentru numele Lui.

Era acolo o femeie credincioasă și temătoare de Dumnezeu, cu numele Iuliana, care, de când a fost prinsă Sfânta Varvara, o urmărea de departe și privea la pătimirile ei. Iar când sfântă a fost aruncată în temniță, ședea la fereastra temniței, minunându-se cum acea fecioară tânără, în floarea tinereților și a frumuseții sale, a trecut cu vederea pe tatăl său și pe tot neamul său, bogățiile și toate bunătățile, frumusețile lumii acesteia și încă și sufletul său nu și-l cruță pentru Hristos, ci cu osârdie îl jertfește pentru El. Apoi văzând că a vindecat Hristos de răni pe Sfânta Varvara, a dorit ca și ea să pătimească pentru Dânsul și a început a se pregăti pentru nevoințe, rugând pe Iisus Hristos începătorul de nevoințe, ca să-i dea și ei răbdare pentru munci.

Deci, făcându-se ziuă, au scos pe Sfânta Varvara din temniță și au dus-o la necuratul divan, spre a doua întrebare, iar Iuliana îi urmă ei de departe. Sfânta Varvara, stând înaintea divanului, a ighemonului și a celor ce erau împreună cu dânsul, aceștia au văzut pe fecioară sănătoasă, cu fața luminată și mai frumoasă decât întâi, iar pe trup fără nici o rană din cele ce avusese și s-au mirat. Apoi ighemonul a zis către dânsa: „Oare, vezi, o! fecioară, cătă purtare de grijă au zeii noștri pentru tine? Iar pe tine, care ieri erai cumplit rănită, acum te-au vindecat și, fiind slăbită de dureri acum ești sănătoasă. Deci fii și tu mulțumitoare spre o facere de bine că aceasta și, închinându-te lor, adu-le jertfă”.

Sfânta a răspuns: „Ce grăiești, ighemoane? Oare zeii tăi m-ar fi vindecat? Ei, fiind orbi, muți și neavând nici o simțire, ei, care nu pot să dea orbilor vedere, muților grăire, surzilor auz, șchiopilor umblare, bolnavilor vindecare, nici pe morți să-i învieze? Cum au putut aceia a mă vindeca și pentru ce să mă închin lor? Pe mine m-a vindecat Iisus Hristos, Domnul Dumnezeul meu, care tămăduiește toate durerile, iar morților le dă viață. Aceluia eu cu mulțumire mă închin și singură însămi mă aduc Lui jertfă, pe care tu cu ochii tăi cei necurați, orbit fiind cu mintea, nu poți a-L vedea, că nu ești vrednic”.

Aceste cuvinte ale sfintei mucenițe au pornit pe ighemon spre mânie și a poruncit să spânzure pe muceniță pe lemn și să-i strujească trupul cu unghii de fier, apoi să ardă coastele ei cu făclii aprinse. Și pe toate acestea le răbda Sfânta Varvara cu vitejie, ba încă și cu ciocanul a fost bătută în cap. Câte a răbdat acea fecioară fiind vie, n-ar fi răbdat nici un bărbat, oricât de tare, de n-ar fi întărit puterea lui Dumnezeu, nevăzut, pe mielușeaua Lui.

În mijlocul poporului, care privea la muncile Sfintei Varvara, sta nu departe Iuliana, cea mai sus pomenită; aceea, privind la pătimirea Sfintei Varvara, plângea și nu putea a se opri din lacrimi. Apoi, umplându-se de râvnă, a ridicat glas din popor și a început a ocărî tirania cea fără de omenie a nemilostivului ighemon și a huli pe zeii lor cei păgânești. Îndată însă a fost prinsă și, fiind întrebată despre credință, a mărturisit că e creștină; pentru aceea a poruncit ighemonul să o chinuiască și pe dânsa, ca și pe Sfânta Varvara. Deci a fost spânzurata împreună cu Sfânta Varvara și strujită cu piepteni de fier. Iar Sfânta Mare Muceniță Varvara, spânzurata în acele munci, și-a ridicat ochii către Dumnezeu și a zis: „Dumnezeule, Cel ce cerci inimile omenești, Tu știi că dorindu-Te pe Tine și poruncile Tale cele sfinte iubindu-le, cu totul m-am adus Ție și dreptei Tale celei Atotputernice m-am încredințat. Deci tu, Doamne, nu mă lăsa, ci cu milostivire caută asupra mea și asupra Iulianei, care pătimește împreună cu mine; întărește-ne pe amândouă și ne împuternicește, ca să săvârșim bunăvoința ce ne stă înainte, pentru că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios”.

Așa rugându-se sfânta, li s-a dat lor nevăzut ajutor din înălțime, spre răbdare cu bărbăție. După aceasta, tiranul a poruncit să le taie sânii la amândouă, apoi înmulțindu-se durerile cele grele, Sfânta Varvara, ridicându-și iarăși ochii spre doctorul și vindecătorul său, a strigat: „Nu întoarce fața Ta de la noi, Hristoase, și duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la noi; dă-ne, Doamne, bucuria mântuirii și cu Duh stăpânilor ne întărește, întru dragostea Ta”.

După niște munci ca acestea, ighemonul a poruncit ca pe Sfânta Iuliana să o bage în temniță, iar pe Sfânta Varvara, spre mai marea ei rușine, să o poarte goală, spre batjocură, prin toată cetatea, îmbrâncind-o și bătând-o. Sfânta fecioară Varvara cu rușine acoperindu-se ca și cu o haină, a strigat către iubitul său mire Hristos Domnul, zicând: „Cela ce îmbraci cerul cu nori și acoperi pământul cu negură, ca cu niște scutece, Tu însuți o! Împărate, acoperă goliciunea mea și fă ca să nu fie văzute mădularele mele de ochii păgînilor, că nu până în sfârșit să fie de râs roaba Ta”. Și îndată Domnul Hristos, Care împreună cu Sfinții Săi îngeri privea de sus la nevoințele roabei Sale, a grăbit spre ajutorul ei și a trimis către dânsa un înger strălucit, cu haina în chipul luminii ca să acopere goliciunea ei. Astfel, fiind acoperită Sfânta Varvara, nu mai puteau ochii păgânilor să vadă mădularele ei cele goale și au întors-o către muncitor. După dânsa a fost dusă Sfânta Iuliana așijderea goală, prin toată cetatea, întru priveliștea îngerilor și a oamenilor. Apoi, văzând muncitorul că nu poate să le despartă pe ele de dragostea lui Hristos și să le înduplece să se închine idolilor, le-au judecat pe amândouă, dându-le spre tăiere de sabie.

Iar pe Dioscor, cel cu inima de piatră, tatăl Sfintei Varvara, nu numai că nu l-a durut inima, văzând muncile cele cumplite ale fiicei sale, până într-atâta împietrindu-l diavolul, dar nu s-a rușinat făcându-se singur gealat (chinuitor) al fiicei lui. Căci cu o mâna a luat pe fiică-sa, iar cu cealaltă mână ținea sabia și așa a dus-o la locul de osânda, care era însemnat pe un munte, afară din cetate. Apoi a fost dusă de un ostaș și Sfânta Iuliana. Când mergea pe cale, Sfânta Varvara se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Dumnezeule Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un acoperământ și pământul l-ai întemeiat pe ape, Cela ce răsari soarele Tău spre cei buni și spre cei răi și dai ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți, Tu și acum auzi-mă pe mine, roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă, o, Împărate, și dă darul Tău la tot omul, care mă va pomeni pe mine și pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boală năprasnică și moarte neașteptată să nu-l răpească pe el; pentru că știi, Doamne, că trup și sânge suntem și lucrul Preacuratelor Tale mâini”. Așa rugându-se sfânta, s-a auzit glas din cer, chemând-o pe ea împreună cu Iuliana întru cele de sus și făgăduindu-i a-i împlini cererea ei. Deci, mergeau amândouă sfintele mucenițe, Varvara și Iuliana, spre moarte cu mare bucurie, dorind a se dezlega mai degrab de trup și a merge către Domnul. Ajungând la locul cel însemnat, mielușeaua lui Hristos, Varvara, și-a plecat sub sabie sfântul său cap și a fost tăiată de mâinile nemilostivului ei tată. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: Va da spre moarte tatăl pe fiul, iar, pe Sfânta Iuliana alt ostaș a tăiat-o și astfel s-a săvârșit alergarea nevoinței lor. Sfintele lor suflete s-au suit în glasuri de bucurie către Hristos, Mirele lor, întâmpinându-le îngerii și însuși Stăpânul lor cu dragoste primindu-le. Iar pe Dioscor și pe Marchian, ighemonul, i-a ajuns năprasnică pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru că pe Dioscor, pe când cobora din munte, iar pe ighemon care ședea în casa sa, tunete și fulgere din cer lovindu-i i-au ucis și i-au ars, încât nici cenușa lor nu s-a mai aflat.

În cetatea aceea era un bărbat dreptcredincios cu numele Galentian. Acela, luând cinstitele moaște ale sfintelor mucenițe, le-a dus în cetate și le-a îngropat cu cinstea ce li se cuvenea. A zidit și biserică peste ele, în care multe vindecări se făceau, prin moaștele sfintelor și prin rugăciunile lor și cu darul Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, a Cărui slavă este în vecii vecilor. Amin.

Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților