Canon de rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu

 

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu

Glasul al 3-lea

Învăţat fiind de Apostolul Petru, te-ai făcut Apostol al lui Hristos şi ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandri­nilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a eliberat de înşelăciune şi ca un stâlp al Bisericii, prin învăţătura ta cea Evanghelică pe toţi ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Sfinte Apostole Marcu; roagă pe Dumnezeu Cel Înduple­cat prin tine, să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1

Glasul 1

Irmos: Dreapta ta cea purtătoare...

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Apostolul Marcu văzătorul de Dumnezeu lăudându-l, chem harul Duhului, ca, insuflându-mi mie luminat, să-mi gonească neştiinţa şi dumnezeiască bogăţie de înţelepciune să-mi dăruiască.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe al tău de Dumnezeu grăitor, cu lumina harului luminându-l, l-ai trimis lumii Mântuitorule, Cuvinte al lui Dumnezeu, ca un pricinuitor al celor bune, care a Ta venire nouă ne-a binevestit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Apostolului Petru cel înţelept ucenic fiind şi îmbogăţindu-te cu a aceluia primire de fiu, Sfinte Apostole Marcu cel întru tot cântat, tăinuitor te-ai arătat tainelor lui Hristos şi împreună moştenitor măririi Lui te-ai făcut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce pe egipteni în adânc i-ai înecat, în nor  şezând,  Acela a venit din tine, Preacurată, la egipteni mai pe urmă şi prin Apostolul Marcu pe aceia din înşelăciune i-a izbăvit.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Însuţi Cel ce ştii...

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Tine, Hristoase, Înţelep­ciunea Cea Ipostatnică, Care Te-ai arătat la toată lumea, Stăpâne şi viaţă ai dăruit şi pe oameni i-ai luminat, Te-a propovăduit, cu Razele Tale fiind strălucit, slujitorul Tău, Apostolul Marcu, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvorul înţelepciunii cel pururea curgător primindu-l Hristoase, însuşi văzătorul Tău, Apostolul  Marcu, ca un râu vuind, a udat marginile pământului cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, arătând proorocia Ta cea adevărată, Iubitorule de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Apostolului Petru urmând, înţelepte, ca un ucenic al lui, înţelepţeşte ai aşezat Evanghelia, lumina teologiei luând de la dânsul, Apostole şi venirea lui Dumnezeu în Trup ai vestit-o prealuminat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

În braţe fecioreşti de demult fiind purtat, altarele Egiptului cele diavoleşti Tu le-ai sfărâmat şi la aceasta iarăşi ai trimis pe Sfântul Marcu să facă pe toţi să cunoască întruparea Ta şi dumnezeiască Taina Ta, Hristoase al meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Munte Umbrit...

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În tot pământul a ieşit vestirea ta şi la marginile lumii cu strălucire puterea cuvintelor tale, înţelepte, precum zice David, luminat propovăduieşte mântu­irea şi înnoirea noastră.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe dumnezeiescul şi preaînţeleptul Marcu, ca pe un propovăduitor şi tainic învăţător al harului, cel ce a vestit tuturor lumina cea neapusă şi cu razele propovăduirii sale a luminat lumea, cu cântări să-l lăudăm.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Picioarele tale, după proorocie, s-au înfrumuseţat, căci ai binevestit nouă luminat pacea cea mai presus de cuvânt, de Dumnezeu primite, care prin Trup s-a arătat marginilor, spre mântuirea şi înnoirea noastră.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Norul cel Fecioresc Cuvântul fiind purtat, sfaturile egiptenilor şi gândurile cele împotriva lui Dumnezeu nebune socotindu-le, le-a stricat prin învăţăturile dumnezeiescului Marcu, ca un milosârd, spre mântuirea şi înnoirea noastră.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cel Ce ai luminat...

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Picat-ai dulceaţa dreptei credinţe din dumnezeieştile ploi ale cuvintelor tale, arătându-te cu harul, peste tot fiind strălucit, luminat cu razele soare­lui celui înţelegător, preafericite Marcu, de Dumnezeu primite.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din Casa Domnului izvor ai ieşit şi adăpi inimile cele uscate cu apele Duhului din destul, învăţând ca să aducă rod în loc de nerodire, Apostole.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu al marelui Apostol Petru fiu ai fost şi cu învăţăturile lui fiind luminat totdeauna, sufletele celor ce au venit la tine cu căldură le-ai luminat, Apostole al Domnului, Sfinte Marcu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Om născut din Fecioară, egiptenilor Te-ai arătat, Hristoase, Cel Ce ai strălucit din Tatăl mai înainte de zidirea lumii; cărora pe Apostolul Marcu l-ai uns, ca să-i înveţe pe ei înţelepțeşte Tainele cunoştinţei de Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Înconjuratu-ne-au pe noi...

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pogorât-ai sprânceana celor fărădelege, Doamne şi ocara cea mândră ai smerit, pe Apostolul Tău arătându-l purtător de biruinţă cu puterea Ta, că Tu eşti tăria celor neputincioşi şi îndreptarea.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cununa nădejdii, mărite, cu care acum ne încununăm, ai propovăduit-o cu cuvintele tale, pe Ziditorul făpturii, Cel spre mărirea noastră arătat în firea trupului, înţelepte Apostole Marcu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Petru Apostolul, mărite, pe tine luminat cu taină te-a învăţat de ai scris cinstita Evanghelie, arătându-te slujitor al harului, că tu ne-ai tâlcuit nouă lumina cunoştinţei de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Egiptul cel ce era mai înainte întru întuneric, Doamne, prin Fecioara, dumnezeiasca Maică, l-ai luminat, ca un Prunc mergând la el şi ai surpat capiştile lui cu învăţăturile Apostolului Marcu, de Dumnezeu grăitorul, Iubitorule de oameni.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Cele de sus căutând...

Harul Duhului primind dintru înălţime, împletirile ritorilor le-ai stricat, Apostole şi pe toţi păgânii vânându-i, vrednicule de laudă, Sfinte Apostole Marcu, Stăpânului tău i-ai adus, propovăduind dumnezeiasca Evanghelie.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Cele de sus căutând...

Arătându-te săditură a Apostolului Petru de Dumnezeu sădită şi mucenic tare şi tăinuitor şi Apostol al lui Hristos, ai vărsat marea învăţăturilor şi lumea ai veselit, Apostole Marcu, rugându-te să ne mântuiască pe noi.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Pe tine Născătoare de Dumnezeu...

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeieştile fulgere fiind aprins, cu răsfrângerile cele luminoase cu Taină le-ai răspuns în schimb, Preafericite Apostole Marcu, că ai propovăduit pe Cuvântul Cel fără de trup a fi Întrupat, pe Dumnezeul părinţilor Cel Lăudat şi Preaslăvit.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterile cele dumnezeieşti lucrătoare, Atotfăcătorule, pe ucenicul cel de Dumnezeu grăitor într-armându-l, făcător de minuni pe el l-ai săvârşit, că bolile a alungat şi neputinţele a vindecat, propovăduindu-Te pe Tine Dumnezeu Cel lăudat şi preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe mai marele cetei apostolilor avându-l învăţător, pe dumneze­iescul Petru, următorilor lui te-ai arătat, că toată plinirea Bisericii ai îndreptat, lăudând pe Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stâlp în Egipt scrisoarea Evangheliei tale însuţi ai pus-o, Celui Ce S-a născut fără de sămânţă din dumnezeiasca Maică, urmând cuvintelor Prorocului Isaia, prealăudate, vestind pe Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Tinerii cei grăitori...

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Cuvântul Cel Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, pe Hristos, Care S-a îmbrăcat în firea omenească, L-ai propovă­duit, mărite şi ai strigat: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos, Cel Ce S-a dat Însuşi pe Sine răscumpărare pentru păcatul nostru şi prin patimă a ridicat pe cei căzuţi, L-ai preaslăvit, mărite şi ai strigat: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântam pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Învăţăturii Apostolului Petru celei înţelepte, Sfinte Apostole Marcu, plecându-te preaînţelepţeşte prin scrisori ai tâlcuit cinstita Evanghelie credincioşilor, celor ce strigă: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L prea­înălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un Prunc purtând Fecioara pe Emanuel, a venit la egipteni, cărora ca o stea luminoasă Sfântul Marcu a fost trimis, care a strigat: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînâlţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor călcând cu văpaia cea de foc şi rătăcirea, au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Chipul naşterii tale...

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ajungând la izvorul cel neajuns al strălucirii celei întreit luminătoare, de Dumnezeu grăitorule, mai curat şi mai limpede te desfătezi cu îndumnezeirea cea mai presus de gând, împreună cu îngerii dănţuind neîncetat, preasfinţitule.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te părtaş învăţăturii Apostolului Petru şi dumnezeieştii propovăduiri, în cereştile corturi locuieşti împreună cu dânsul, de Dumnezeu grăitorule, fericite; cu care împreună te rogi pentru noi, Sfinte Apostole Marcu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lumina cea întreit unită şi iarăşi cu minune întreită întru unime ai propovăduit-o cu bună credinţă, preaînţelepte Apostole Marcu, fiind luminat cu raza harului. Pentru aceasta te rugăm: Roagă-te pururea pentru noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfântul Marcu, cinstitul apostol, arhiereu s-a dăruit egiptenilor, la care ca un Prunc a venit întrupându-Se din Curata Fecioară, dumne­zeiasca Maică, Domnul Slavei, pe Care lăudându-L Îl slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Surpând semeţia cea idolească şi doritor de Patimile Mântuitorului, Apostole Marcu, din cer te-ai arătat lumii, izvorând tuturor minuni şi ai fost învăţător neamurilor. Pentru aceasta întru cântări lăudând şi cu credinţă mărind, după vrednicie cinstim pomenirea ta, de Dumnezeu grăitorule, preabogate; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

La înălţimea virtuţilor suindu-te, dumnezeiescule Apostol Marcu, ne-ai turnat nouă tainele cele mari ale dogmelor celor de mântuire, dumnezeiesc propovăduitor făcându-te. Pentru aceasta cu credinţă te rugăm pe tine, preafericite, slobozeşte-ne pe noi de tot necazul de păcate şi de primejdii.

 

Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu (25 aprilie)

feb.12

Troparul Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu

Invatat fiind de Apostolul Petru, te-ai facut Apostol al lui Hristos, ca un soare ai stralucit popoarelor si podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, caci prin tine Egiptul s-a eliberat de inselaciune si i-ai luminat pe toti ca un stalp al Bisericii, prin invatatura ta cea Evanghelica. Pentru aceasta luminat cinstindu-te, pomenirea ta praznuim, de Dumnezeu graitorule Sfinte Apostole Marcu; roaga pe Dumnezeu Cel Induplecat de tine, sa daruiasca iertare de greseli sufletelor noastre.

Condacul Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu

Aratandu-te urmas al Sfantului Apostol Petru, mucenic tare si Apostol al lui Hristos, ai varsat marea invataturilor si lumea ai veselit, Apostole Marcu, roaga-te lui Dumnezeu sa ne mantuiasca pe noi.

Condacul 1

Impreuna cu cei mai slaviti Apostoli Petru și Pavel, tovarășii tai, ai imprastiat binecuvântarea Domnului până la marginile lumii, Sfinte Apostol Marcu, te rugam uită-te acum si la noi! Întărește-ne inimile cu credința Sfintei Treimi, umple-ne cu duhul înțelepciunii, învață-ne gandirea duhovniceasca, convertește-ne în ucenicii tai, astfel încât să cântăm necontenit si binecuvântați, catre tine: Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Icosul 1

Creatorul lumii, Hristos Dumnezeul nostru, te-a chemat în slujba Lui cu lumina Sa preaslavita, binecuvântate Apostol Marcu, din casa mamei tale Maria ta în orașul Ierusalimului, pentru a infaptui mântuirea celor din multe țări unde erau atât evrei, cât și greci, iar tu cu puterea lui Dumnezeu și cu înțelepciunea Sa ai predicat Evanghelia. La fel și noi, cu lumina învățăturii tale ne luminăm, si cu inima și buzele catre tine strigăm:

Bucură-te, născut din seminția evreiască a lui Levi;

Bucură-te, ales de Dumnezeu din seminția preotului;

Bucură-te, ca în casa mamei tale Maria, refugiul Apostolului Petru, ai cunoscut Lumina;

Bucură-te, cel in ebraică numit Ioan, cu nume latin Marcu, cu slava lui Dumnezeu luminându-ne;

Bucură-te, ca ai avut respectul părintesc obișnuit;

Bucură-te, iubire adevărată cu simplitate;

 Bucură-te, împodobit cu virtuți din tinerețe;

Bucură-te, că ne chemi la credință și speranță în Dumnezeu;

 Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 2

În munca ta de propovaduire ai chemat credincioșii Ierusalimului in casa mamei tale, Sfinte Apostol, si ai devenit un vas duhovnicesc și ziditor al Sfantului Apostol Petru, zidind Biserica plină de compasiune a Domnului, cantandu-I: Aliluia!

Icosul 2

Ai propovaduit Evanghelia impreuna cu unchiul tau Barnaba si Sfantul Apostol Pavel, Sfinte Apostol Marcu, ei fiind oameni buni, plini de Duhul Sfânt și de credință. Iar noi strigam catre tine:

Bucură-te, ca i-ai insotit pe Sfantul Apostol Pavel si pe Barnaba in propovaduirea Evangheliei;

Bucură-te, ca în casa mamei i-ai cunoscut pe Apostolii Petru și Pavel;

Bucură-te, ucenicul Apostolilor Petru și Pavel;

Bucură-te, îmbogățit cu Duhul Sfânt de Apostoli;

Bucură-te, că tu însuți ai devenit sălașul Preasfântului Duh;

Bucură-te, podoaba întregirii;

Bucură-te, că ai îmbunătățit turma Apostoliei de la Domnul;

Bucură-te, trâmbița Evanghelia, temelia lumii celei duhovnicesti si zdrobitoare;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 3

In prima ta călătorie la Antiohia impreuna cu Apostolul Pavel și cu Barnaba te-ai intalnit cu un vrăjitor al evreilor, dar Dumnezeu a venit repede in ajutorul tau, Sfinte Apostol și Evanghelist Marcu, si cu propriile tale cuvinte, ai strigat catre El: Aliluia!

Icouls 3

Ai avut înțelepciunea de a-i urma pe bătrânii Apostoli, Sfinte Marcu, asa incat ai propovaduit dreapta credinta in insula cipriotă de la răsărit pana la apus; iar noi iti cantam cu sufletele noastre:

Bucură-te, martor al infrangerii prin orbire a vrăjitorului Varisus după cuvântul Apostolului Pavel;

Bucură-te, ca Asia Mică pana la Cipru ai străbătut împreună cu Apostolul Pavel și Barnaba;

Bucură-te, cel care ai îndrăznit să împlinești Voia lui Dumnezeu, întorcându-te de la Perga la Ierusalim;

Bucură-te, că în cetatea sfântă te-ai alăturat Apostolului Petru;

Bucură-te, ca in casa mamei tale de la Roma intentionai sa mergi cu Apostolul Petru;

Bucură-te, ca ai slujit pentru intemeierea Bisericii Ortodoxe din orașul Roma impreuna cu Apostolul Petru;

Bucură-te, umpland Roma cu predici duhovnicesti;

Bucură-te, ca ai recunoscut drept soldații lui Hristos pe mulțimea neamurilor romane;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 4

L-ai iubit pe dulcele Învățător al bunătății pământești, că atunci cand au căutat să-L ridice soldatii condusi de Iuda, abia dacă te-ai acoperit sa te ascunzi, cantandu-I: Aliluia!

Icoul 4

Sfinte Marcu, romanii doreau cu zel sa auda si sa citeasca scrisorile tale despre Domnul, ca să găsească cuvântul lui Dumnezeu, si noi suntem recunoscători rugăciunilor lor:

Bucură-te, ca explicai Evanghelia poporului;

Bucură-te, ca Evanghelia scrisă de tine este in Cartea a doua a Noului Testament;

Bucură-te, ca aratai minunile divine din Evanghelie si puterea Sfintei Treimi;

Bucură-te, începând Evanghelia Domnului prin apariția lui Ioan Botezătorul;

Bucură-te, ca acesta predica din pustia Iudeii;

Bucură-te, că glasul lui care striga în pustie a fost asemănat cu leul care răcnește;

Bucură-te, că tu ești arătat cu leul în Biserica lui Hristos;

Bucură-te, masă de nezdruncinat, sustinandu-i cu fermitate pe cei care sunt în credință;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 5

După ce ai terminat lucrările Apostolatului la Roma, împlinind cu smerenie voința Domnului vestita prin Apostolul Petru de a propovadui si in alte tari cuvântul lui Dumnezeu, Apostolule al lui Hristos Marcu, ne-ai invatat sa fim smeriți și să ascultam de Atotputernicul Dumnezeu, cantandu-I: Aliluia!

Icosul 5

Căutând nici o slavă pentru tine, ci propovăduind cu zel Evanghelia spre slava lui Hristos, Sfântul Apostol Marcu a îndrăznit să intre în cetatea împăraților. Iar noi, cei care am păcătuit, îi cântăm laude:

Bucură-te, ca ai calatorit de la Roma la Aquileia pentru a propovădi Cuvântul lui Dumnezeu;

Bucură-te, ca în orașul iubit de împărați, de Hristos cel răstignit ai fost binecuvântat;

Bucură-te, ca ai luminat cu cuvântul lui Dumnezeu orasul Aquileia, cel egal cu Roma in rautate;

Bucură-te, ca pe apele mării Adriatice, lângă apele Iordanului, ai propovaduit;

Bucură-te, ca nu ai rușinat comorile bogăției spirituale din Aquileia;

Bucură-te, ca în acest oras tu ai pus temelia Bisericii lui Hristos;

Bucură-te, ca din toată inima ta l-ai iubit pe Fiul lui Dumnezeu;

Bucură-te, slujind pământului cu sârguința Sfintei Treimi;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 6

In Egiptul evreu și păgân, Sfantul Apostol Marcu i-a învățat pe necredincioși să creadă cu bucurie în Treimea Atotputernicului Dumnezeu si in Hristosul Evanghelic, si ei cu veselie i-au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

La fel ca Moise, care a adus odată fiilor lui Israel eliberarea din jugul lui Faraon, si tu ai fost primul dintre Apostoli, Sfinte Evangheliste Marcu, ce în Egipt ai adus libertatea oamenilor din sclavia diavolului, de aceea te slavim cu aceste cuvinte:

Bucură-te, ca ai adus la Hristos o mare mulțime de femei și bărbați evrei din Egipt;

Bucură-te, sămânța Evangheliei aruncata în țara pregătită prin legea lui Moise;

Bucură-te, confirmarea credinței lui Hristos;

Bucură-te, masă a Bisericii lui Dumnezeu;

Bucură-te, că în Alexandria Egiptului ai zidit Biserica lui Hristos;

Bucură-te, propovaduitorul adevăratei închinări;

Bucură-te, lumina credinței ortodoxe;

Bucură-te, ca ai umplut sufletele oamenilor cu credinta adevarata;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 7

Ai fost printre primii Apostoli care l-au iubit pe Iisus Hristos, Domnul lumii și Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta, și noi, pentru mărturisirea ta binecuvantata, să Ii cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 7

Ai fost campionul mărturisirii Credinței Ortodoxe, Sfinte Apostol Marcu, fiindca in Antiohia cu sfinții Pavel și Barnaba L-ai predicat tot mereu pe Hristos. De dragul credinței, noi iti cantam:

Bucură-te, ca Voia lui Dumnezeu pentru ce urma sa ti se întâmple in Antiohia, s-a împlinit;

Bucură-te, ca ai primit refuzul Apostolului Pavel sa mergi mai departe;

Bucură-te, întorcându-te cu unchiul tău Apostolul Barnaba in Cipru;

Bucură-te, ca te odinhneai din cand in cand in casa familiei tale;

Bucură-te, ca mărturisirea ta pentru slava lui Dumnezeu este de nedescris;

Bucură-te, ca ai luminat lumea prin propovaduirea Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu;

Bucură-te, prin binecuvântările tale plin de dragoste catre lume;

Bucură-te, ca ai marturisit învățături cerești binecuvântate;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 8

Ne-ai invatat tainele Împărăției lui Dumnezeu prin care ai evanghelizat multumile din Egipt, Sfinte Apostol Marcu, si impreuna cu Apostolul Petru ai luminat păcatul întunecat al sufletelor noastre, iar noi Ii cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Toate le-ai biruit cu dragostea ta neincetata, cu răbdarea fiind inzestrat de Duhul Sfânt, fiind condus de mâna dreaptă a lui Dumnezeu, si ai facut cunoscuta Evanghelia Domnului nostru, Sfinte Apostol Marcu, pana in Babilon, iar noi iubind lucrarea ta, te chemam asa:

Bucură-te, luandu-l drept exemplu cu sarguinta pe Apostolul Petru;

Bucură-te, că in Babilon ai făcut Biserica lui Hristos impreuna cu Apostolul Petru;

Bucură-te, ca Apostolul Petru în templu a tinut prima lui predica poporului;

Bucură-te, Sfinte Apostol Marcu, prieten al portarului cerului, care i-a răspuns lui Iisus: “Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului cel viu”;

Bucură-te, fratele Apostolului care a dobandit cheile Împărăției Cerurilor;

Bucură-te, ca Evanghelia lui Hristos a fost întrupată în tine;

Bucură-te, cel care a trait Lumina tainei lui Dumnezeu;

Bucură-te, predicator solemn al cuvintelor lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 9

Prin puterea lui Dumnezeu, Sfantului Apostol Marcu nu i-a fost frică de persecutorii sfintei credințe si de muncile indurate de propovaduitorii Evangheliei ale celor care erau separati de credința lui Hristos cel Binecuvântat, mereu slavindu-L pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Te-am avut pe tine, Sfinte Apostol Marcu, drept invatator si noi si preoții, care te strigăm cu dragoste:

Bucură-te, ca în zilele in care Sfantul Apostol Pavel a fost inchis, i-ai scris o scrisoare spre mangaiere;

Bucură-te, că ai fost numit lucrător pentru Împărăția lui Dumnezeu;

Bucură-te, ca ai primit indemnul de a pleca de la Roma in Asia Mică;

Bucură-te, ca ai ajuns în orașul frigian Colossa;

Bucură-te, ca l-ai mustrat pe falsul învățător, care ii înșela pe creștinii colosieni;

Bucură-te, luminătorul evreilor și al grecilor;

Bucură-te, ca ai fost binecuvantat sa traiesti cele trei zile de moarte și Inviere a Domnului Iisus Hristos;

Bucură-te, dascal plin de blândețe și cumpătare;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 10

Pentru a salva neamul omenesc, Sfantul Apostol Marcu a trait in în ascultarea desavarsita fata de Apostolul Pavel, caruia i-a fost credincios pana la sfarsit, devenind un evanghelist pe căile lui Dumnezeu, cântand Preasfintei Treimi: Aliluia.

Icosul 10

Dumnezeu Este proslăvit de heruvimi și serafimi, iar Sfantul Apostul Marcu L-a proslavit prin viața, credința și iubirea sa pentru El, fiindu-I slujitor si ascultator aprig Apostolului Pavel, de aceea te rugam asculta acestea de la noi:

Bucură-te, ca ai dus mesajul Apostolului Pavel către Timotei;

Bucură-te, ca te-ai grăbit să-i ajuți pe Apostolul Pavel si pe Apostolul Timotei sa ajunga din Asia Mică la Roma;

Bucură-te, martor al muceniciei învățătorilor tăi;

Bucură-te, ca marele Apostol Pavel a fost decapitat de romani;

Bucură-te, ca ai vazut răstignirea pe cruce a Apostolului Petru;

Bucură-te, că te-ai pregătit pentru suferință pentru Hristos;

Bucură-te, ca versi lacrimi pentru păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce esti exigent cu invatatura lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 11

Ai fost răsplătit de Sfânta Treime impreuna cu primii Apostoli, Sfinte Apostol Marcu, iar in cuvânt si in minte ești inca viu pentru noi, scriind despre Hristos Dumnezeu pentru sufletul nostru. Iti multumim si Ii cantam lui Dumnezeu impreuna cu tine: Aliluia.

Icosul 11

Până in ultima clipa a vietii tale ai învățăt oamenii despre dragostea Domnului și Cuvântul lui Dumnezeu, Sfinte Apostol Marcu, si ne-ai luminat spre cunoastere lui Dumnezeu in inima, iar noi te slavim:

Bucură-te, ca în Egipt ai ridicat biserici;

Bucură-te, că în Alexandria ai combatut doctrina greacă din faimoasa biblioteca, spre slava lui Hristos;

Bucură-te, ca i-ai dus la cunoasterea crestinismului pe cei pierduti in doctrina păcătoasă;

Bucură-te, principala școală creștină din Alexandria;

Bucură-te, ca ai lasat această școală faimoșilor învățători și părinți ai Bisericii care te-au proslăvit;

Bucură-te, ca având grijă de slujba bisericilor, ai adunat ritualurile Sfintei Liturghii;

Bucură-te, ca ai plecat din Alexandria să-l propovăduiești pe Hristos în Africa, Libia si in alte tari;

Bucură-te, că în Egipt predicile tale indeamna a o slavi pe dulcea Mamă a creștinilor;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 12

Mulțumește lui Dumnezeu pentru că te-a ales, Sfinte Apostol Marcu, si impreuna cu Petru și Pavel ati vestit Evanghelia, Cuvântul mângâietor al lui Hristos. Și așa ai calauzit Biserica până în ziua în care păgânii răi s-au repezit în templu cu intenția de a te omori, dar tu ai continuat să strigi către Domnul: Aliluia.

Icosul 12

Împreună cu faptele tale pentru Hristos, Sfinte Apostol Marcu, lăudăm lucrarea ta de propovaduire a Evangheliei, mulțumim sfârșitului tau mucenicesc, slavim memoria ta sfanta și te laudăm cu aceste cuvinte:

Bucură-te, primul episcop al Bisericii din Alexandria;

Bucură-te, primul mucenic al Alexandriei;

Bucură-te, ca ai distrud zeitatea Serapis, impreuna cu Sfântul Pavel;

Bucură-te, ca ai fost chinuit în ziua sărbătorii Paștilor pentru Hristos;

Bucură-te, ca îngerul Domnului a venit în temniță pentru a te intari;

Bucură-te, cel chinuit, primind mângâierea Domnului prin îngerul trimis de la Domnul Însuși;

Bucură-te, ca a doua zi, ti-ai dat duhul, fiind chinuit de o mulțime înverșunată;

Bucură-te, că Domnul nu a dat trupul tău focului, caci a adus furtuna cu tunete, iar creștinii au ingropat fericitul si binecuvântatul tau trup;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 13

O, vrednic Apostol și Evanghelist Marcu! Asculta strigatele din inimile noastre, rugându-te pentru noi, învățătorule și arhipăstorule al lui Dumnezeu: invață-ne ascultarea și implinirea Voii chemării cerești și binecuvanteaza viața aceasta a noastră, ca tu ne-ai aratat dulceața Evangheliei si a Adevărului, si sa traim legați in legăturile dragostei lui Hristos, așa incat noi toți, după ce am respins răutatea și poftele lumești, să intrăm în bucuria Domnului nostru, cântându-I Lui cu tine și cu toți Apostolii: Aliluia. (Acest Condac se spune de 3 ori)

Icosul 1

Creatorul lumii, Hristos Dumnezeul nostru, te-a chemat în slujba Lui cu lumina Sa preaslavita, binecuvântate Apostol Marcu, din casa mamei tale Maria ta în orașul Ierusalimului, pentru a infaptui mântuirea celor din multe țări unde erau atât evrei, cât și greci, iar tu cu puterea lui Dumnezeu și cu înțelepciunea Sa ai predicat Evanghelia. La fel și noi, cu lumina învățăturii tale ne luminăm, si cu inima și buzele catre tine strigăm:

Bucură-te, născut din seminția evreiască a lui Levi;

Bucură-te, ales de Dumnezeu din seminția preotului;

Bucură-te, ca în casa mamei tale Maria, refugiul Apostolului Petru, ai cunoscut Lumina;

Bucură-te, cel in ebraică numit Ioan, cu nume latin Marcu, cu slava lui Dumnezeu luminând;

Bucură-te, ca ai avut respectul părintesc obișnuit;

Bucură-te, iubire adevărată cu simplitate.;

 Bucură-te, împodobit cu virtuți din tinerețe;

Bucură-te, că ne chemi la credință și speranță în Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Condacul 1

Impreuna cu cei mai slaviti Apostoli Petru și Pavel, tovarășii tai, ai imprastiat binecuvântarea Domnului până la marginile lumii, Sfinte Apostol Marcu, te rugam uită-te acum si la noi! Întărește-ne inimile cu credința Sfintei Treimi, umple-ne cu duhul înțelepciunii, învață-ne gandirea duhovniceasca, convertește-ne în ucenicii tai, astfel încât să iti cântăm necontenit si binecuvântați, catre tine: Bucură-te, Sfinte Apostol si Evanghelist Marcu, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos!

Rugăciune către Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu

O, slavite Apostol și Evanghelist Marcu, care ti-ai dat sufletul pentru Hristos și ti-ai facut trupul datator de minuni! Iată-ne, pe noi cei multi păcătoși ai Domnului, toți cei care suntem aici acum și care ne rugăm (nume), cu rugăciuni și suspinuri din inimile zdrobite!

Rautatile noastre, necazurile și a amaraciunile ne intuneca sufletul, dar ajuta-ne sa avem o viață bună ca altfel nu vom putea rezista sa traim ca intr-un desert.

O, lăudate Apostol și Evanghelist Marcu! Luminează-ne cu lumina Sfintei Evanghelii a Domnului, invata-ne in neputințelor noastre, ajută-ne să nu fim alungati de la Domnul Mântuitorul nostru, si să nu fim despărțiti la sfârșitul vietii de iubirea lui Dumnezeu; cu mijlocirea ta puternică ne protejează, ca Dumnezeu să aibă milă de noi pentru toate rugăciunile tale, si sa ne mangaie cu cuvântul Său și sa stearga zapisul păcatelor noastre fara numar și să ne primesca împreună cu toți sfinții Apostolii in împărăția Lui binecuvântată unde să cântam Preasfântei si Nedespartitei Treimi, Tatălui și Fiului și Duhului  Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevarat, sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti cea mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita, fara de asemanare, decat Serafimii, care, fara stricaciune, pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Viaţa şi pătimirea Sfîntului Apostol şi Evanghelist Marcu (25 aprilie)

 

Sfîntul Evanghelist Marcu era de neam evreu, din seminţia lui Levi, ucenic al Sfîntului Apostol Petru şi fiu iubit al aceluia întru Sfîntul Duh, pe care îl pomeneşte în scrisoarea sa, zicînd: "Vă sărută pe voi aleasa Biserică din Babilon şi Marcu, fiul meu". Iar fiu era nu după trup, ci după duh, născut prin bunavestire şi prin baia Sfîntului Botez. Sfîntul Marcu a fost numărat în ceata sfinţilor şaptezeci de apostoli ai lui Hristos, mai întîi cu Sfîntul Petru, de care a fost pus şi episcop. Ei au călătorit împreună pînă la Roma, unde a scris Sfînta Evanghelie după rugămintea credincioşilor, pentru că îi rugaseră cei din Roma, care deja crezuseră în Hristos prin Sfîntul Pavel, ca să n-o lase nescrisă, aşa cum i-a spus Sfîntul Petru prin cuvinte.

Deci plecîndu-se la rugămintea lor, a scris petrecerea lui Hristos pe pămînt cu oamenii, dar mai întîi, singur a arătat-o lui Petru. Iar el, văzînd-o şi citind-o, a încredinţat că este adevă-rată şi a poruncit tuturor s-o citească şi să creadă toate cele scrise într-însa. După aceea a fost trimis Sfîntul Marcu de către Sfîntul Apostol Petru, mai întîi la Acvileea pentru propovăduirea Cuvîntului lui Dumnezeu, după aceea în Egipt, unde întîi a fost episcop în Alexandria şi binevestitor al lui Hristos. Apoi toate părţile acelea ca Livia şi Pentapoli, fiind în întunericul îndrăcirii idoleşti, le-a luminat cu lumina - sfintei credinţe şi le-a adus la Hristos. Şi pretutindeni făcînd minuni, a împodobit Biserica lui Hristos prin punerea mîinilor pe capul episcopilor şi a celorlalţi clerici; apoi a învăţat pe mulţi oameni o viaţă atît de îmbunătăţită, încît şi necredincioşii se minunau foarte mult şi-l lăudau.

Pentru că povesteşte Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, asemenea şi Nechifor Xantopol, amîndoi scriitori vrednici de credinţă ai istoriei bisericeşti, că slăvitul între evrei cu înţelepciunea, adică Filon, care se cunoscuse cu Sfîntul Petru în Roma, a fost înştiinţat despre creştinii cei ce au fost în Alexandria şi în tot Egiptul, de către Sfîntul Marcu. Apoi scriind multe cuvinte de laudă, între care şi aceasta: "Unii ca aceştia - adică creştinii - bogăţiile cele vremelnice şi toate averile lor îşi lasă şi nimic dintr-ale lor nu voiesc să aibă pe pămînt. Şi ori în ce loc sînt, ei au deosebite şi cinstite case de rugăciune, în care cu cucernicie şi cu curăţie îşi săvîrşesc tainele lor. Nici un lucru lumesc nu fac în acelea, decît numai prooroceştile citiri acolo se ascultă şi cu cîntare, după al lor obicei, slăvesc pe Dumnezeu. Unii dintre dînşii ies de prin cetăţi şi lepădînd toate grijile cele lumeşti petrec în cîmpii, în grădini şi în pustie, ferindu-se de petrecerea cu toţi oamenii, ştiind că însoţirea cu cei ce nu se potrivesc cu viaţa, este împiedicare spre fapta bună.

Apoi înfrînarea şi omorîrea trupului le au ca o temelie, pe care celelalte lucruri bune le zidesc. Nici unul dintre dînşii nu mănîncă, nici nu bea pînă seara, iar alţii pînă a patra zi nu gustă nimic; alţii în tîlcuirile şi înţelegerile Scripturii fiind mai iscusiţi şi cu acea duhovnicească hrană a gîndirii de Dumnezeu din dumnezeiasca Scriptură, neputînd a se sătura, nu-şi aduc aminte pînă la a şasea zi de hrana cea trupească. Vin nicidecum nu beau, nici nu mănîncă carne şi nimic din cele mişcătoare, ci numai pîine şi apă, sare şi isop. Acestea erau la dînşii desfătările.

Sînt între dînşii şi din partea femeiască, care s-au deprins cu o viaţă ca aceasta, între care multe au îmbătrînit în feciorie, păzind întregimea trupului curat, nu de silă, ci cu bunăvoie şi cucernicie. Şi în înţelepciunea aceea păzindu-se, nu numai inimile, ci şi trupurile îşi sfinţesc, socotind că nu le este lor lucrul cuviincios, ca vasul primit spre sălăşluirea înţelepciunii, să slujească îndulcirii patimilor. Şi acei care doresc sămînţa Cuvîntului lui Dumnezeu şi patul cel neîntinat şi fără de moarte, din care se naşte rodul cel ce niciodată nu moare, luînd tîlcuirea Sfintei Scripturi de la cei mai bătrîni ai lor, caută în ea duhovnicească înţelegere şi tainele cele ascunse, socotind că Scriptura este ca un trup văzut, iar priceperea ca un suflet nevăzut. De dimineaţă se scoală la doxologia lui Dumnezeu şi la rugăciune, la cîntare şi la ascultarea Cuvîntului lui Dumnezeu, fiind îndeosebi femeile; iar alţii cîte şapte săptămîni petrec în post desăvîrşit. Această zi este la dînşii în mare cinste, celelalte praznice ale lor mai înainte gătindu-le, se odihnesc. Preoţii şi diaconii săvîrşesc dumnezeiasca slujbă, iar peste toţi aceia este mai întîi şezător un episcop". Acestea le scrie Filon evreul, despre ucenicii Sfîntului Evanghelist Marcu şi despre sfintele obiceiuri ale Bisericii lui Dumnezeu, care a fost mai întîi întru Duhul Sfînt şi în preda-niile apostoleşti. Astfel Sfîntul Marcu, prin ostenelile sale cele cu multe dureri a lucrat via lui Hristos în părţile Egiptului, avînd scaunul său în Alexandria, unde s-a şi sfîrşit prin pătimire.

Iar pentru pătimirea Sfîntului Evanghelist Marcu, Sfîntul Simeon Metafrast scrie aşa: "În acea vreme, cînd Sfinţii Apostoli s-au împărţit prin toată lumea, Sfîntul Marcu, prin dumnezeiasca voie, a mers în părţile Egiptului. Însă l-au primit pe el ca pe un evanghelist şi păzitor al dumnezeieştilor canoane ale Sfintei Apostoleştii Biserici. Sfîntul Marcu mai întîi a propovăduit Evanghelia Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos în tot pămîntul Egiptului, în Livia, Marmarichia, Amonichia şi în Pentapoli. Pentru că toţi cei din părţile acelea au fost netăiaţi împrejur, împietriţi la inimă şi închinători la idoli, plini de toate necurăţiile şi slujitori ai duhurilor celor necurate; pentru că prin toate cetăţile, satele şi la răspîntii zideau capişti, idoli şi fermecătorii şi toată puterea drăcească era în ei. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, prin venirea Sa a stricat şi a pierdut puterea lor. Deci, dumnezeiescul evanghelist Marcu, fiind în Cirene, cetatea Pentapoliei, propovăduia cereasca învăţătură a lui Hristos şi făcea minuni mari într-însa. Că pe cei bolnavi îi tămăduia, pe cei leproşi îi curăţa şi duhurile cele necurate şi cumplite le îngrozea prin cuvîntul dumnezeiesc. Şi mulţi cu acea apostolească propovăduire şi facere de minuni, luminîndu-se, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos şi pe idoli împreună cu capiştile le-au lepădat şi sfărîmat şi s-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.

Acolo întîi i s-a poruncit lui prin Duhul Sfînt, să se ducă în Alexandria Farului şi să semene acolo sămînţa cea bună a Cuvîntului lui Dumnezeu. Alexandria Farului s-a numit astfel, pentru că era o cetăţuie mică ce se numea Faros, în care pe un stîlp foarte înalt se aprindea în toate nopţile foc, pentru cei ce călătoreau pe mare cu corăbiile, cărora acel foc le strălucea ca o rază, arătîndu-le calea spre liman.

Deci, Sfîntul Evanghelist Marcu, ca un viteaz nevoitor, cu osîrdie se sîrguia să meargă ca spre nevoinţă acolo şi, sărutînd pe fraţi, le-a zis lor: "Domnul meu mi-a spus, să mă duc în cetatea Alexandria". Atunci fraţii lui l-au petrecut pînă la corabie şi mîncînd cu dînsul pîine, s-au despărţit de el, zicînd: "Domnul nostru Iisus Hristos să-ţi rînduiască cale bună". Plecînd de acolo Sfîntul Marcu, a doua zi a sosit la Alexandria şi ieşind din corabie, a mers la un loc anume ce se numea Mendion şi, intrînd prin porţile cetăţii, i s-a stricat papucul. Văzînd aceasta, apostolul, a zis în sine: "Cu adevărat, bună îmi este mie calea aceasta!" Apoi, văzînd pe cizmar dregînd încălţăminte veche, i-a dat papucul său, iar cizmarul, cosîndu-i papucul, din întîmplare şi-a străpuns mîna stîngă cu unealta sa şi a chemat pe Dumnezeu în ajutor, precum este obiceiul la unele întîmplări ca acestea. Apostolul, auzind numele lui Dumnezeu, s-a bucurat cu duhul şi a zis în sine: "Bună a făcut Domnul calea mea!" Şi era dureroasă rana de la mîna cizmarului şi mulţime de sînge curgea. Iar Sfîntul Marcu a scuipat pe pămînt şi, făcînd tină din scuipat, i-a uns rana, zicînd: "În numele lui Iisus Hristos, Cel ce este în veci, fii sănătos!" Şi îndată i s-a tămăduit rana şi i s-a însănătoşit mîna.

Cizmarul, văzînd o putere ca aceea a acelui bărbat, cum şi curata şi îmbunătăţita lui viaţă, care se cunoştea din privire, a zis către dînsul: "Rogu-te omule al lui Dumnezeu, vino în casa mea şi rămîi o zi la mine, robul tău, ca împreună să mîncăm pîine, deoarece ai făcut acum cu mine milă". Iar apostolul, bucurîndu-se, a zis: "Domnul să-ţi dea pîinea vieţii celei cereşti". Apoi luînd omul pe Apostol, l-a dus în casa sa, veselindu-se.

Intrînd Sfîntul Marcu în casa lui, i-a zis: "Binecuvîntarea Domnului să fie aici. Să ne rugăm lui Dumnezeu, fraţilor". După rugăciune au stat să mănînce, vorbindu-şi cu dragoste; iar cizmarul a zis către sfînt: "Părinte, cine eşti tu şi de unde este în tine cuvîntul acesta atît de puternic?" Răspuns-a Sfîntul Marcu: "Eu sînt rob al Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ţi-L voi arăta pe El ţie". Zis-a omul: "Aş fi voit să văd chiar eu pe acel Fiu al lui Dumnezeu". Şi Sfîntul Apostol a început a-i binevesti Evanghelia lui Iisus Hristos şi a-i arăta din prooroci cele ce s-au grăit despre Domnul nostru mai înainte. Zis-a omul: "Eu, Scriptura cea arătată de tine niciodată n-am auzit-o, ci am citit Iliada şi Odiseea şi cîte le socotesc egiptenii". Deci, Sfîntul Marcu Îl propovăduia pe Hristos, şi îi arăta lui că înţelepciunea lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu. Şi a crezut omul cuvintele Sfîntului Marcu, văzînd semnele şi minunile lui şi s-a botezat el şi toată casa lui, şi o mulţime de locuitori din acel loc, iar numele omului aceluia era Anania. Iar după ce a crezut şi din zi în zi s-a înmulţit numărul credincioşilor, au auzit oamenii cei mai mari din cetate, că un oarecare galileean a venit la dînşii, şi huleşte zeii lor şi opreşte a li se aduce jertfe. Deci, căutau să-l ucidă pe el şi-l pîndeau să-l prindă.

Sfîntul Marcu auzind de sfatul lor, a pus credincioşilor episcop pe Anania şi trei preoţi: Maleon, Sabin şi Kerdon; cum şi alţi şapte diaconi şi pe alţi unsprezece clerici pentru slujba bisericească. Apoi a plecat de acolo la Pentapoli şi a petrecut doi ani, unde a întărit pe fraţii cei ce erau acolo, punîndu-le în cetăţile cele de primprejur episcopi, preoţi şi clerici şi iarăşi s-a întors în Alexandria. Aici a aflat pe fraţii cei ce se înmulţiseră cu darul şi în credinţa Domnului, care şi biserică şi-au zidit acolo lîngă mare, la un loc ce se numea Vucol sau hrănitor de dobitoace. Apoi s-a bucurat foarte mult de aceasta şi, plecîndu-şi genunchii, a preamărit pe Dumnezeu, petrecînd în acea biserică vreme îndelungată. Iar creştinii s-au înmulţit, batjocorind pe elini, şi pe idolii lor îi ocărau.

Înştiinţîndu-se elinii, stăpînitori ai cetăţii, că Sfîntul Marcu a venit în cetatea lor, s-au umplut de pizmă şi zavistie, deoarece auzeau despre el că face minuni multe; căci pe bolnavi îi tămăduia, surzilor le dădea auzire şi orbilor vedere. Deci îl căutau pe el şi negăsindu-l, scrîşneau din dinţi şi strigau cu mînie în capiştele lor cele necurate şi la jertfele lor cele idoleşti, zicînd: "Multă nevoie ne face vrăjitorul şi fermecătorul acela!" Apoi s-a apropiat Prealuminatul praznic al Paştilor şi, sosind ziua Duminicii Învierii lui Hristos, în douăzeci şi patru ale lunii aprilie, în care şi la elini se săvîrşea necurata prăznuire a lui Serapid, necuratul lor zeu, Sfîntul Evanghelist Marcu tocmai săvîrşea în biserică dumnezeiasca slujbă. O vreme ca aceea nimerind-o necuraţii, au năvălit fără de veste cu puterea lor asupra bisericii şi prinzînd pe sfînt, i-au pus o funie de grumazul lui şi-l tîrau, zicînd: "Să ducem pe boul acesta la locul boilor!" Iar Sfîntul Marcu mulţumea lui Hristos Mîntuitorul, zicînd: "Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit să pătimesc acestea pentru numele Tău!" Şi fiind tîrît sfîntul pe pămînt şi pe pietre ascuţite, i se rănea trupul de ascuţişul pietrelor, roşindu-se acel drum de sîngele lui.

După ce a înserat, necuraţii elini au aruncat pe Sfîntul Apostol Marcu în temniţă, pînă ce se vor sfătui cu ce fel de moarte îl vor pierde. Dar la miezul nopţii, uşile fiind încuiate şi străjerii dormind înaintea uşilor, s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, pogorîndu-se din cer, s-a atins de apostol, zicîndu-i: "Robule al lui Dumnezeu, Marcu, căpetenia sfinţilor celor din Egipt; iată numele tău este scris în cartea vieţii din cer şi eşti numărat cu Sfinţii Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitată în veci, vei fi împre-ună dănţuitor cu puterile cele de sus, arhanghelii vor primi la cer duhul tău şi moaştele tale pe pămînt vor fi păzite!"

Văzînd această vedenie, Sfîntul Marcu şi-a întins mîinile sale în sus zicînd: "Mulţumesc Ţie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că nu m-ai lăsat pe mine, ci cu sfinţii Tăi m-ai rînduit! Rogu-mă Ţie, Stăpîne, primeşte cu pace sufletul meu şi nu mă lipsi de darul Tău". Acestea zicîndu-le, Domnul nostru Iisus Hristos a venit la dînsul în chipul acela, cînd era cu ucenicii Săi, mai înainte de cruce şi de îngropare, şi a zis către dînsul: "Pace ţie, Evanghelistul Meu!" Iar Sfîntul Marcu a răspuns, zicînd: "Pace şi Ţie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase!" Şi s-a dus de la dînsul Domnul. Iar după ce s-a făcut ziuă, au mers la temniţă o mulţime de cetăţeni şi scoţînd pe sfînt afară, i-au pus iarăşi funia de grumajii lui şi iarăşi îl tîrau peste pietre ascuţite, zicînd: "Să tragem boul la ocolul boilor!" Iar Sfîntul Marcu mulţumea lui Dumnezeu şi se ruga zicînd: "În mîinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu!"

Acestea zicînd, şi-a dat duhul său lui Dumnezeu, iar mulţimea necuraţilor elini, vrînd să ardă trupul sfîntului, au făcut foc în locul acela, care, după aceea, s-a numit îngeresc. Apoi îndată, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a văzut o negură întunecoasă, pentru că soarele şi-a ascuns razele sale şi s-a făcut tunet înfricoşător, a căzut cutremur mare şi ploaie cumplită, pînă seara, iar poporul a fugit de frică, lăsînd trupul sfîntului. Focul s-a stins de ploaie, iar de cutremur au căzut multe ziduri şi au ucis pe mulţi. Atunci, unii din elini au îndrăznit a zice: "Fericitul zeu Serapid, în ziua sa a făcut toate aceste lucruri înfricoşătoare". Iar oamenii cei binecredincioşi mergînd, au îngrijit trupul sfîntului şi l-au dus la locul unde îşi făcea rugăciunile sale şi cîntările de psalmi. Apoi l-au pus cu cinste în partea de răsărit, în mormînt de piatră şi săvîrşeau pomenirea lui cu cucernicie, cinstind pe cel dintîi sfînt al Alexandriei, nimic mai cinstit şi mai scump avînd decît sfintele lui moaşte.

Sfîntul Evanghelist Marcu, mucenicul lui Hristos, s-a sfîrşit în Alexandria Egiptului, în douăzeci şi cinci de zile ale lunii aprilie, stăpînind Nero în Roma, iar peste noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea, slava şi stăpînirea, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.

Paştile ţin şapte zile ca una, NU trei! Sfintele CANOANE pecetluite de Sf. Sinoade Ecumenice cer ÎMPĂRTĂŞIRE ZILNICĂ în SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ celor care nu se află sub epitimie.

 

Sfintele CANOANE cer IMPARTASIRE ZILNICA in SAPTAMANA LUMINATA. Nu exista dublu standard preot-laic in problema pregatirii pentru Euharistie. Dupa cum veti vedea, Sinodul Trulan sau „in Trullo”, ori „Quinisext” adica „Cinci-Sase Ecumenic” se exprima in acest sens la sfarsitul secolului VII d. Hr. (691), prin canonul 66. Hotararile sale sunt primite si de Sinodul VII Ecumenic, cu un secol mai apoi (787 d. Hr.). Prin urmare, nu este vorba de perioada primara a Bisericii (pentru cei care sustin retorica lui „aceasta se facea numai in Biserica primara” etc), ci de plin Ev Mediu. Iar canonul a fost dat ca sa fie tinut de intreaga Biserica si nu a fost abrogat niciodata.

In plus, Saptamana Luminata este toata O SINGURA ZI. Pastile nu tin trei zile, cum gresit tot repeta unii si a patruns si in calendarele bisericesti! Fiecare zi a Saptamanii Luminate este mai mult decat o Duminica. Se canta in fiecare zi toata slujba din noaptea privegherii Pastilor Invierii (Pastile Crucii sunt Vinerea Mare). Singurele lucruri care difera sunt:

1. faptul ca nu se ia si lumina (de la candela / lumanare) la inceput si nu se citeste Evanghelie in pridvorul bisericii, ci se ia doar Lumina  (si Adevaratul Miel Pascal) de la sfarsit, adica Sf. Impartasanie! 

2. faptul ca slujba se canta, ca si in noaptea privegherii de Paste, combinata cu slujba din Duminicile obisnuite, dar se schimba glasul, trecandu-se, in fiecare zi a Saptamanii Luminate, la alt glas. La privegherea din noptea Pastilor Invierii slujba se combina, deci, cu slujba din Duminicile glasului I de peste an. In Lunea Luminata cu slujba Duminicilor glsului II de peste an. Si tot asa, pana Sambata…

Iar aceasta Saptamana, ”Sambata a Sambetelor” (Sabbath al Sabbath-urilor, Odihna a Odihnelor) si „Sarbatoare a Sarbatorilor”, Inseptita Zi a Opta, este Inseptita Zi Intai (nastere, spre vesnicie) si a Opta (renastere in vesnicie) ca UNA (Duminica este „ziua una”, nu „ziua intai”- conform traducerii corecte a Facere 1, 5). Ziua a opta si erupere-pregustarea a „Zilei celei Neinserate a Imparatiei”, Pastile Domnului petrecut Duminica, se incununeaza cu o Duminica, a opta numarata din Duminica Pastilor, daca este sa luam fiecare zi din Saptamana Luminata ca Duminica. Aceasta este cunoscuta (nu numai la români) ca „Duminica Tomei”, insa in cartile de cult (Penticostar) poarta si numele de ANTIPASCA, adica cea care inchide crugul strict al Zilelor Pastilor (pentru ca mai apoi urmeaza dupa-praznuirea pana in ajunul Inaltarii). Pe de alta parte, toata perioada Cincizecimii cuprinde sapte saptamani, si, deci, sapte Duminici, care se incununeaza cu Saptamana Praznuirii Cincizecimii (va fi din nou harti), si se sfarseste cu o A OPTA DUMINICA, care este Duminica Tuturor Sfintilor. Iar Sfintii sunt roada eshatologica a Pastilor, Inaltarii lui Hristos si Pogorarii Duhului Sfant.

Iata ce spune si par. Petru Pruteanu in problema Impartasirii Continue in Saptamana Luminata:

„ Iar acum despre împărtăşirea în Săptămâna Luminată. Canonul 66 Trulan (anul 691) cere ca creştinii „să se îndestuleze cu Sfintele Taine” pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, chiar dacă în această săptămână specială nu se posteşte nici măcar miercurea şi vinerea. Deci e clar că împărtăşirea se face fără post, căci ori nu se punea Liturghie, ori se continua postul. Ideea de a lega postul de împărtăşire se referă în primul rând la ajunarea înainte de primirea Sfintelor Taine, adică la primirea împărtăşaniei după cel puţin 6 sau chiar 9 ore de nemâncare (nu ca romano-catolicii, care se împărtăşesc la o oră după masă). Iar dacă e să ne referim la postul de durată, atunci este suficient postul de 7 săptămâni pe care l-am ţinut şi nu-i nevoie, ba chiar este interzis să-l continuăm; vom posti în zilele de miercuri şi vineri, şi în celelalte trei Posturi de peste an. La urma urmei, preoţii nu postesc în Săptămâna Luminată pentru a se împărtăşi, şi nu-i clar de unde s-a luat ideea că mirenii ar trebui?! Cu toate acestea, consider că au dezlegare la împărtăşire în zilele Săptămânii Luminate doar cei care au ţinut întregul post, duc o viaţă creştină echilibrată şi-L doresc întotdeauna pe Hristos (nu doar în posturi), pentru că nu percep împărtăşirea ca o răsplată pentru nevoinţa lor, ci ca un medicament pentru bolile sufleteşti.

Deci fiecare creştin este chemat să se pregătească de împărtăşanie şi să o ceară de la preot mai ales în ziua de Paşti, iar dacă preotul i-o refuză fără temei, adică fără ca omul să aibă păcate opritoare, ci inventând tot felul de pretexte, consider că persoana în cauză ar trebui să meargă la o altă biserică şi la un alt preot (dar numai dacă dacă motivul plecării într-o altă parohie este unul binecuvântat, şi nu unul viclean). Situaţia aceasta, care este pe larg răspândită mai ales în Republica Moldova, trebuie să dispară cât mai curând, mai ales că şi ierarhia superioară a Bisericii Ortodoxe Ruse a dat directive clare preoţilor de a nu limita accesul credincioşilor la potirul euharistic fără motive canonice evidente (a se vedea Hotărârile Soboarelor Arhiereşti din 2011 şi 2013). Deci, să căutăm duhovnici înţelepţi, iar dacă i-am aflat, să ascultăm de ei şi, sub îndrumarea lor, să ne împărtăşim cât mai des cu Sfintele Taine. Să nu ne dăm sufletul pe mâna oricui.

Sunt cazuri când unii creştini s-au apropiat la Paşti să se împărtăşească, iar preotul i-a făcut de râs în faţa întregii Biserici spunându-i: „…şapte săptămâni nu ţi-au de ajuns să te împărtăşeşti? De ce strici obiceiurile satului?”. Eu însă l-aş întreba pe un astfel de preot: “patru ani de studenţie la teologie nu ţi-au fost de ajuns să te hotărăşti: ori devii preot serios, ori te duci să paşti vacile, căci “iconomii Tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4:1) nu pot să spună aşa prostii…”. Şi astfel de replici nu trebuie spuse în bătaie de joc, ci cu durere pentru Biserica lui Hristos, care a ajuns să fie slujită de astfel de oameni incompetenţi. Un preot adevărat nu numai că nu opreşte oamenii de la împărtăşire, ci îi cheamă şi-i învaţă să trăiască în aşa fel încât să se poate împărtăşi la fiecare Liturghie. Şi atunci însuşi preotul se bucură de o cu totul altă viaţă a creştinilor din parohia sa. “Cine are urechi de auzit, să audă!”. ”

CUM NE ÎMPĂRTĂȘIM ÎN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ

 

Despre împărtăşirea în ziua de Paşti şi în Săptămâna Luminată

De mai multe ori mi s-a adresat următoarea întrebare:

Părinte, se poate să mă împărtăşesc de Paşti? Dar în Săptămâna Luminată? Dacă se poate, trebuie să continui şi postul?

Întrebarea e bună, dar trădează o neînţelegere până la capăt a lucrurilor. De Paşti nu pur şi simplu se poate, ci chiar trebuie să ne împărtăşim, iar în sprijinul acestei afirmaţii vreau să sintetizez câteva idei:

În primele veacuri ale Bisericii, aşa cum vedem în Sfintele Canoane şi la Sfinţii Părinţi, participarea la Liturghie fără împărtăşirea cu Sfintele Taine era un lucru de neconceput. Cu timpul, mai ales în spaţiul românesc, această evlavie a scăzut, iar rigorile pentru pregătirea de împărtăşanie au crescut pe alocuri exagerat (mai ales printr-o pregătire diferenţiată a clericilor şi a mirenilor). Dar chiar şi aşa, împărtăşirea cu Sfintele Taine la Paşti era o practică generală şi a rămas şi astăzi în toate ţările ortodoxe, unii chiar lăsând să se împărtăşească abia în ziua Învierii, de parcă cineva i-ar împiedica să o facă în fiecare duminică a Postului, iar de Paşti cu atât mai mult.

Împărtășania în ziua de Paști

În trecut, iar unii duhovnici şi astăzi, obişnuiesc chiar şi în cazul celor opriţi de la împărtăşanie pentru o perioadă mai îndelungată, să le dea voie să se împărtăşească la Paşti, ca după aceeea să-şi continuie canonul/epitimia. Aceasta se dă spre întărirea lor, ca Hristos să-i ajute să scape de un păcat sau o patimă, iar ei să se bucure de slăvitul praznic.

De aici a apărut pe alocuri ideea greşită precum că la Paşti s-ar împărtăşi doar tâlharii şi curvarii, dar oare avem împărtăşanie specială pentru tâlhari şi curvari, şi alta pentru cei care se cred sau chiar sunt normali? Nu este acelaşi Hristos la fiecare Liturghie? Evident că este vorba de un pogorământ special cu ocazia Paştilor şi nu de altceva.

Chiar şi cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur de la Paşti (citit la Liturghia din Ziua Învierii), trebuie înţeles tot din perspectivă euharistică. Îndemnul de a se apropia şi cei care au postit şi care nu au postit pentru că viţelul este gras, iar Stăpânul este darnic, se referă clar la împărtăşirea cu Sfintele Taine şi este de mirare că unii citesc asta fără să înţeleagă.

Practici iudaice?

Este foarte important şi aspectul dogmatic al problemei. Lumea se înghesuie să cumpere şi să mănânce la Paşti carne de miel. Aceasta are o legătură mai ales cu tradiția iudaică (conform cărţii Ieşirea) de a mânca anume carne de miel. Dar noi trebuie să înţelegem că acel miel a fost o profeţie a Mielului - Hristos care S-a jertfit pentru noi. Iar a mânca de Paşti carne de miel fără a te împărtăşi înseamnă mai degrabă o întoarcere în Vechiul Testament şi nerecunoaşterea lui Hristos ca „Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

De asemenea, lumea coace diferiţi cozonaci sau alte copturi pe care le numesc „pască” sau, cu alte cuvinte „paşti”, doar oare nu ştim că „Paştile nostru este Hristos” (I Corinteni 5, 7)? Deci toate aceste bucate alimentare specifice zilei şi perioadei de Paşti ar trebui să fie o continuare, dar nu un substitut al împărtăşirii cu Sfintele Taine. Despre asta chiar nu se vorbeşte prin Biserici, dar trebuie să ştim că ziua de Paşti este centrată anume pe Liturghie şi împărtăşire.

Nu se postește în Săptămâna Luminată

Unii mai spun că nu te poţi împărtăşi cu Sfintele Taine în ziua de Paşti pentru că după aceea mănânci de dulce/frupt, dar oare preotul nu face la fel? Pentru ce se mai face Liturghie la Paşti, iar imediat după ea se binecuvântează lactatele şi cărnurile? Oare nu-i clar că după împărtăşire poţi mânca de toate?

Sau poate cineva priveşte Liturghia ca un teatru şi nu ca pe o chemare la împărtăşirea cu Hristos? Dacă ar fi fost incompatibile mâncarea de dulce/frupt cu împărtăşirea, atunci de Paşti şi Crăciun ori nu s-ar face Liturghie, ori nu s-ar dezlega la mâncare de dulce. Şi asta-i valabil pe parcursul întregului an bisericesc.

Iar acum despre împărtăşirea în Săptămâna Luminată. Canonul 66 Trulan (anul 691) cere ca creştinii „să se îndestuleze cu Sfintele Taine” pe parcursul întregii Săptămâni Luminate. Bineînţeles fără post, pentru că şi aici se pune aceeaşi problemă: ori nu se punea Liturghie, ori se continua postul.

Ideea de a lega postul de împărtăşire se referă în primul rând la ajunarea înainte de primirea Sfintelor Taine, adică la primirea lor pe nemâncate. Iar dacă e să ne referim la postul de durată, atunci este suficient Postul Mare de 7 săptămâni pe care l-am ţinut şi nu-i nevoie să-l continuăm. O vom face în zilele de miercuri şi vineri, apoi în celelalte trei Posturi de peste an.

De ce nu se împărtășesc mirenii?

La urma urmei, preoţii nu postesc în Săptămâna Luminată pentru a se împărtăşi, şi nu-i clar de unde s-a luat ideea că mirenii ar trebui?! Iar toate aceste se referă totuşi la cei care au ţinut întregul post, duc o viaţă creştină echilibrată şi-L doresc pe Hristos şi în afara Posturilor, pentru că nu percep împărtăşirea ca o răsplată pentru nevoinţa lor, ci ca un medicament pentru bolile sufleteşti.

Deci, fiecare creştin este chemat şi îndemnat insistent să se pregătească de împărtăşanie şi să o ceară de la preot mai cu seamă în ziua de Paşti [...]

„Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem” de Hristos, ca să înţelegem mai bine ce înseamnă „Hristos a înviat!” şi „Adevărat că a înviat!”, pentru că chiar el spune: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 53-54).

Mitropolitul Ilarion Alfeiev despre împărtăşirea în Săptămâna Luminată

• 
  

• 

  
  

  Mitropolitul Ilarion Alfeiev despre împărtăşirea în Săptămâna Luminată

Împărtășirea în săptămâna luminată nu este permisă în toate bisericile, având în vedere că acum nimeni nu mai postește. La întrebarea „Putem merge să ne împărtășim în aceste zile de sărbătoare?” ne răspunde Mitropolitul Ilarion Alfeiev.

Cred că preoţii care nu dau binecuvântare la împărtăşire de Paşti fac o greșeală grosolană. De ce? Pentru că Sfânta Liturghie se slujește tocmai pentru ca oamenii să se împărtășească.

În Postul Mare, în zilele de rând – lunea, marţea, joia – nu se slujește Liturghia. Iar această lipsă a posibilităţii de a ne împărtăși este un semn de pocăinţă și de post. Faptul că tipicul cere să se slujească Liturghia în fiecare zi în Săptămâna Luminată înseamnă că oamenii sunt chemaţi să se împărtășească în fiecare zi.

De ce nu trebuie să mai postim în Săptămâna Paștilor? Pentru că, așa cum a spus Hristos: „Pot, oare, fiii nunţii sa fie triști cată vreme mirele este cu ei?”

Paștile reprezintă cel mai important praznic al Bisericii. Întregul Post Mare nu este decât o pregătire pentru Paști. Cum îi poti cere omului, dacă vrea să se împărtășească, să mai postească încă și în Săptămâna Luminată?!

Despre împărtăşirea în ziua de Paşti şi în Săptămâna Luminată

De mai multe ori mi s-a adresat următoarea întrebare: „Părinte, putem să ne împărtăşim de Paşti? Dar în Săptămâna Luminată? Pentru a ne împărtăşi este nevoie să continuăm postul?„

Întrebarea e bună, dar trădează o neînţelegere clară a lucrurilor. De Paşti nu pur şi simplu se poate, ci chiar trebuie să ne împărtăşim, iar în sprijinul acestei afirmaţii vreau să sintetizez câteva idei:

1. În primele veacuri ale Bisericii, aşa cum vedem în Sfintele Canoane şi la Sfinţii Părinţi, participarea la Liturghie fără împărtăşirea cu Sfintele Taine era un lucru de neconceput. (Despre aceasta vă îndemn să citiţi studiul: „Când şi cum să ne împărtăşim”.) Cu timpul însă, mai ales în spaţiul românesc, evlavia şi înţelegerea creştinilor a scăzut, iar rigorile pentru pregătirea de împărtăşanie au crescut pe alocuri exagerat (inclusiv prin dublul standard de pregătire a clericilor şi a mirenilor).

Dar chiar şi aşa, împărtăşirea cu Sfintele Taine la Paşti era o practică generală şi a rămas şi astăzi în toate ţările ortodoxe, unii amânând împărtăşirea abia pentru noaptea de Înviere, de parcă cineva i-ar împiedica să se împărtăşească în fiecare duminică a Postului şi a întregului an, iar de Paşti cu atât mai mult. Deci, ideal ar fi să ne împărtăşim la fiecare Liturghie, dar mai ales în Joia Mare, la Paşti şi la Cincizecime – când s-au instituit şi s-au constituit Euharistia şi Biserica.

2. Există preoţi-duhovnici care, în cazul persoanelor oprite de la împărtăşanie pentru anumite păcate grave, le permit acestora să se împărtăşească (doar) la Paşti, hotărându-le să continue canonul/epitimia încă o perioadă de timp după aceea. Acest obicei, deşi nu este şi nici nu trebuie să devină unul general, se practica şi în vechime, cu scopul de a-i întări duhovniceşte pe penitenţi şi de a-i face şi pe ei părtaşi bucuriei praznicale.

Pe de altă parte, împărtăşania dată penitenţilor la Paşti arată faptul că simpla trecere a timpului şi chiar efortul personal al penitentului nu sunt suficiente pentru a-l scăpa pe om de păcat şi de moarte, ci este nevoie ca Însuşi Hristos cel Înviat să aducă lumină şi întărire în sufletul celui care se pocăieşte (aşa cum şi Sf. Maria Egipteanca, care a fost desfrânată până în ultima zi a vieţii sale în lume, nu şi-a început pocăinţa în pustie decât după ce s-a împărtăşit cu Hristos). De aici a apărut, pe alocuri, ideea greşită precum că la Paşti s-ar împărtăşi doar tâlharii şi curvarii. Dar oare Biserica are împărtăşanie specială pentru tâlhari şi curvari, şi alta pentru cei care duc viaţă creştină?

Nu este acelaşi Hristos la fiecare Liturghie din an şi cu El se împărtăşesc şi preoţii, şi împăraţii, şi cerşetorii, şi tâlharii şi copiii? Apropo, şi Cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur (de sfârşitul Utreniei pascale) ne cheamă pe toţi fără osebire la împărtăşirea cu Hristos. Îndemnul lui de a se apropia şi cei care au postit şi care nu au postit pentru că viţelul este gras, iar Stăpânul este darnic, se referă clar la împărtăşirea cu Sfintele Taine şi este de mirare că unii citesc/ascultă acest Cuvânt fără să înţeleagă că nu la mese cu carne suntem chemaţi, ci la împărtăşirea cu Hristos.

3. Este foarte important şi aspectul dogmatic al problemei. Lumea se înghesuie să cumpere şi să mănânce la Paşti carne de miel – aceasta fiind singura „poruncă biblică” pe care o respectă unii în viaţă (pentru că restul poruncilor nu le convin!). Cartea Ieşirii însă, atunci când vorbeşte despre junghierea unui miel de Paşti, se referă la Paştele iudaic, unde mielul era o profeţie a Mielului–Hristos care S-a jertfit pentru noi. Deci a mânca de Paşti carne de miel fără a te împărtăşi cu Hristos, înseamnă o întoarcere în Vechiul Testament şi nerecunoaşterea lui Hristos ca „Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). De asemenea, lumea coace diferiţi cozonaci sau alte copturi pe care le numesc „pască” sau, cu alte cuvinte, „paşti”, doar oare nu ştim că „Paştele nostru este Hristos” (I Corinteni 5:7)? Deci toate aceste bucate alimentare specifice zilei şi perioadei de Paşti ar trebui să fie o continuare, dar nu un substitut al împărtăşirii cu Sfintele Taine. Despre aceasta nu se prea vorbeşte prin Biserici, dar noi toţi trebuie să ştim că ziua de Paşti este centrată anume pe participarea la Liturghie şi împărtăşirea cu Hristos cel înviat.

4. Unii mai spun că nu te poţi împărtăşi cu Sfintele Taine în ziua de Paşti pentru că după aceea mănânci de dulce/frupt, dar oare preotul nu face la fel? Pentru ce se mai slujeşte Liturghia la Paşti, iar imediat după ea se binecuvântează lactatele şi cărnurile? Oare nu-i clar că după împărtăşire se pot mânca de toate? Sau poate cineva priveşte Liturghia ca un teatru şi nu ca pe o chemare la împărtăşirea cu Hristos? Dacă ar fi fost incompatibile mâncarea de dulce/frupt cu împărtăşirea, atunci de Paşti şi Crăciun ori nu s-ar face Liturghie, ori nu s-ar dezlega la mâncare de dulce. Şi asta-i valabil pe parcursul întregului an bisericesc.

5. Iar acum despre împărtăşirea în Săptămâna Luminată. Canonul 66 Trulan (anul 691) cere ca creştinii „să se îndestuleze cu Sfintele Taine” pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, chiar dacă în această săptămână specială nu se posteşte nici măcar miercurea şi vinerea. Deci e clar că împărtăşirea se face fără post, căci ori nu se punea Liturghie, ori se continua postul. Ideea de a lega postul de împărtăşire se referă în primul rând la ajunarea înainte de primirea Sfintelor Taine, adică la primirea împărtăşaniei după cel puţin 6 sau chiar 9 ore de nemâncare (nu ca romano-catolicii, care se împărtăşesc la o oră după masă). Iar dacă e să ne referim la postul de durată, atunci este suficient postul de 7 săptămâni pe care l-am ţinut şi nu-i nevoie, ba chiar este interzis să-l continuăm; vom posti în zilele de miercuri şi vineri, şi în celelalte trei Posturi de peste an. La urma urmei, preoţii nu postesc în Săptămâna Luminată pentru a se împărtăşi, şi nu-i clar de unde s-a luat ideea că mirenii ar trebui?! Cu toate acestea, consider că au dezlegare la împărtăşire în zilele Săptămânii Luminate doar cei care au ţinut întregul post, duc o viaţă creştină echilibrată şi-L doresc întotdeauna pe Hristos (nu doar în posturi), pentru că nu percep împărtăşirea ca o răsplată pentru nevoinţa lor, ci ca un medicament pentru bolile sufleteşti.

Deci fiecare creştin este chemat să se pregătească de împărtăşanie şi să o ceară de la preot mai ales în ziua de Paşti, iar dacă preotul i-o refuză fără temei, adică fără ca omul să aibă păcate opritoare, ci inventând tot felul de pretexte, consider că persoana în cauză ar trebui să meargă la o altă biserică şi la un alt preot (dar numai dacă dacă motivul plecării într-o altă parohie este unul binecuvântat, şi nu unul viclean). Situaţia aceasta, care este pe larg răspândită mai ales în Republica Moldova, trebuie să dispară cât mai curând, mai ales că şi ierarhia superioară a Bisericii Ortodoxe Ruse a dat directive clare preoţilor de a nu limita accesul credincioşilor la potirul euharistic fără motive canonice evidente (a se vedea Hotărârile Soboarelor Arhiereşti din 2011 şi 2013). Deci, să căutăm duhovnici înţelepţi, iar dacă i-am aflat, să ascultăm de ei şi, sub îndrumarea lor, să ne împărtăşim cât mai des cu Sfintele Taine. Să nu ne dăm sufletul pe mâna oricui.

Sunt cazuri când unii creştini s-au apropiat la Paşti să se împărtăşească, iar preotul i-a făcut de râs în faţa întregii Biserici spunându-i: „…şapte săptămâni nu ţi-au de ajuns să te împărtăşeşti? De ce strici obiceiurile satului?”. Eu însă l-aş întreba pe un astfel de preot: „patru ani de studenţie la teologie nu ţi-au fost de ajuns să te hotărăşti: ori devii preot serios, ori te duci să paşti vacile, căci „iconomii Tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4:1) nu pot să spună aşa prostii…”. Şi astfel de replici nu trebuie spuse în bătaie de joc, ci cu durere pentru Biserica lui Hristos, care a ajuns să fie slujită de astfel de oameni incompetenţi. Un preot adevărat nu numai că nu opreşte oamenii de la împărtăşire, ci îi cheamă şi-i învaţă să trăiască în aşa fel încât să se poate împărtăşi la fiecare Liturghie. Şi atunci însuşi preotul se bucură de o cu totul altă viaţă a creştinilor din parohia sa. „Cine are urechi de auzit, să audă!”.

Deci „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem” de Hristos, ca să înţelegem mai bine ce înseamnă „Hristos a înviat!” şi „Adevărat că a înviat!”, pentru că chiar El spune: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6:53-54).

(Ieromonah Petru Pruteanu)

În ce condiţii mă pot împărtăşi în Săptămâna Luminată?

Răspunsul la o astfel de întrebare poate naşte multă nedumerire, atât în rândul preoţilor, cât şi al credincioşilor.

Pe de o parte, întâlnim po­zi­ţia categorică a celor care văd o le­gătură indisolubilă între postire, Taina Pocăinţei şi Sfânta Euharistie. Cel puţin în ultimul veac, în Biserica Or­to­doxă Ro­mâ­nă, s-a înce­tăţenit practica absolutei necesităţi a postirii şi spo­vedirii înaintea primirii Sfin­tei Împărtăşanii. O practică fo­lo­sitoare, izvorâtă mai ales din do­rinţa de a ne ajuta să conşti­en­tizăm faptul că primirea Sfin­tei Îm­păr­tăşanii are nevoie de o pre­gătire deosebită, după în­dem­nul Apostolului Pavel, care spune: „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar, fiindcă cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, îşi mănâncă şi îşi bea osândă, nesocotind trupul Domnului“ (1 Corinteni 11, 28-29).

De asemenea, preoţii sunt îndemnaţi, în Povăţuirile din Li­tur­ghier, că, „dacă va vrea ci­ne­va să se apropie de Sfânta îm­păr­tăşire, şi în afară de cele patru posturi obişnuite, să pos­teas­că mai înainte şapte zile, petre­când în rugăciune, la bise­rică şi acasă (şi aceasta nu la vreme de ne­voie, căci la vreme de nevoie nu­mai trei zile sau chiar numai o zi să se îngăduie să postească) şi mai înainte să se pregătească, după rânduială, prin mărturisi­rea păcatelor“ (Vezi „Litur­ghi­er“, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 518).

În acelaşi timp, impunân­du-se postirea şi spovedania înaintea primirii Sfintelor Taine, e mai uşor de evitat o extremă ne­do­rită: împărtăşirea fără pre­gă­ti­rea necesară. Unii creştini, în­ţe­legând greşit unele îndemnuri ale Sfinţilor Părinţi, doresc să se împărtăşească zilnic, crezând că acest lucru le asigură sănătatea fizică sau mântuirea sufletului.

Pe de altă parte, respectarea cu stricteţe a acestei rânduieli, de a posti şi de a ne spovedi îna­in­tea fiecărei Împărtăşanii, poa­te duce la o altă extremă: apro­pi­erea foarte rară de Sfântul Potir. Mai mult, sunt situaţii de-a lungul anului când participăm la Sfinte Liturghii la care nimeni nu primeşte Sfintele Taine, în afara slujitorilor şi, în cel mai fericit caz, a copiilor mici, care nu trebuie să postească şi să se spovedească înainte.

Un astfel de caz întâlnim în Săptămâna Luminată (luni şi marţi, în a doua şi a treia zi de Paşti, şi chiar vineri, în ziua Izvorului Tămăduirii), după Naşterea Domnului sau după Pogorârea Sfântului Duh. Cei care doresc să se împăr­tăşească la vreuna din Sfintele Liturghii săvârşite, acum sunt opriţi de interdicţia îm­păr­tăşirii fără postire şi spo­vedanie.

Încercând să oferim un răspuns echilibrat, în ascul­ta­re faţă de rânduiala canonică a Bisericii, trebuie să identificăm în Sfintele Canoane pe cele care se referă la acest subiect. Cer­ce­tând colecţia de canoane, întâlnim cel mai des referinţe la obli­ga­tivitatea creş­tinilor de a participa la Sfân­ta Liturghie şi de a se îm­păr­tăşi cu Sfintele Taine sau menţionarea si­tu­a­ţii­lor în care nu se pot împărtăşi, fiind opriţi pentru o vreme, din cauza unor păcate săvârşite (desfrâ­na­re, concubinaj, furt, cămă­tă­rie, vrăjitorie, ghicitorie, în­şe­lătorie, ură ş.a.). Nu întâlnim nici un canon care să prevadă în mod expres obligativitatea postirii şi a spovedirii înaintea primirii Sfintei Îm­păr­tăşanii, toate vor­bind despre pregătirea necesa­ră. O astfel de pregătire nu exc­lu­de, e adevărat, nici postul, nici Spovedania. Pot fi însă întâlnite şi excepţii, cum este cazul muribunzilor, care pot primi Sfânta Împărtăşanie pe patul de moar­te, dacă îşi doresc acest lucru, chiar şi fără o spovedanie propriu-zisă, fără îndeplinirea vreunui canon şi fără ajunare (comp. Canonul 13 al Sinodului I ecu­menic, Canonul 5 al Sf. Gri­gorie de Nissa, Canonul 7 Carta­gina şi Canonul 9 al Sf. Nichifor Mărturisitorul).

Şi Săptămâna Luminată, între Noaptea Învierii şi Du­mi­ni­ca nouă (a Tomii), poate con­sti­tui o excepţie de la regula îm­pă­mântenită, mai ales că exis­tă şi un canon care se referă la rânduiala prăznuirii acesteia, şi anume: Canonul 66 al Sinodului Trulan (V-VI ecumenic). Iată ce spune:

„Din Sfânta zi a Învierii lui Hristos Dumnezeul nostru, pâ­nă la Duminica nouă, toată săp­tă­mâna se cuvine a zăbovi cre­din­cioşii nelipsit în Sfintele Biserici, cu psalmi şi cu laude, şi cu cântări duhovniceşti, ve­se­lin­du-se şi serbând întru Hristos, şi luând aminte la citirea Dum­nezeieştilor Scrip­turi, şi des­fă­tându-se cu Sfin­te­le Taine. Că aşa vom fi cu Hristos împreună înviaţi, şi îm­preună înălţaţi. Nici­decum dar în proarătatele zile să se săvârşească alergare de cai, sau vreo altă privelişte de norod“  („Pidalion şCârma Bi­se­riciiţ“, p. 293).

Observăm cum Sfinţii Părinţi alcătuitori ai canonului acordă o deosebită importanţă Săp­tă­mâ­nii Luminate, rânduind ca pre­o­cu­parea creş­ti­ni­lor să nu fie în­drep­tată numai către manifes­tă­rile de bucurie lumeşti (întâlnite până astăzi în majoritatea fa­miliilor, în restaurante, parcuri şi pieţe publice), ci mai ales pentru participarea la sfintele sluj­be, pentru cunoaşterea Sfin­telor Scrip­turi şi, iată, pentru  primirea Sfin­telor Taine.

Faptul că mâncăm „de dulce“, din mâncărurile binecu­vân­tate la finalul Sfintei Li­tur­ghii din Noaptea Învierii, nu trebuie să constituie un impediment pentru primirea Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii, lucru valabil, de altfel, în ca­zul slujitorilor. De asemenea, Sfintele Canoane interzic postul în zilele de săr­bă­to­are (comp. canoanele 64 apostolic, 55 VI ecu­menic, 18 Gan­gra), îndeosebi în perioadele de după marile praz­nice, fiindcă „vor veni zile când se va lua de la ei Mirele, şi atunci vor posti“ (Matei 9, 15).

Având în vedere toate acestea, credem că răspunsul la în­tre­barea din titlu nu poate fi unul categoric negativ, acest lu­cru nefiind, aşa cum am vă­zut, în concordanţă cu în­vă­ţă­tu­ra canonică a Bisericii.

E de dorit ca fiecare, cleric sau mirean, să-şi dorească să se apropie cât mai des de Sfân­tul Potir, „cu frică de Dum­nezeu, cu credinţă şi cu dra­gos­te“, renunţând la păcate, măr­tu­risin­du-le înaintea duho­v­ni­cu­lui, po­că­indu-se pentru ele şi încercând să-şi schimbe viaţa, fiindcă ne avertizează Mân­tu­i­to­rul: „Ade­vărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 6, 53-54).

Fiecare duhovnic, cu libertatea şi responsabilitatea pe care le are, poate hotărî dacă şi când cineva poate primi Sfânta Împărtăşanie în Săptămâna Luminată, în funcţie de cum s-a pregătit de-a lungul Postului Mare, de cât de râvnitor este şi de cât de mult îşi doreşte să se bucure de roadele Sfintei L­i­tur­ghii.

Un slujitor ar trebui să fie trist şi neliniştit atunci când la o Sfântă Liturghie este singurul care se împărtăşeşte, impunând credincioşilor reguli pe care el însuşi nu le respectă.

 

Se cade a ne împărtăși în noaptea Sfintelor Paști?

•  
•  

• 

   

   

  Se cade a ne împărtăși în noaptea Sfintelor Paști?

Unii creștini sunt de părere că nu se cade a primi dumnezeiasca împărtășanie în noaptea Sfântă de Înviere pe motivul că îndată vor dezlega la mâncare de dulce. Îndrăznesc a spune că, îndreptățind astfel refuzul apropierii de potir, ne „oferim” șansa participării la un dezmăț culinar. Îl refuzăm pe Hristos ca să avem „libertatea” de a ne îmbuiba cu mâncăruri de dulce. Ele nu sunt oprite, de vreme ce, după săvârșirea slujbei, preotul binecuvintează bucatele din carne, brânză, ouăle aduse de credincioși în coșuri frumos împodobite, așezate într-o impresionantă „horă” a bucuriei în jurul sfântului locaș. Împărtășirea din cadrul slujbei Învierii Domnului ne oferă posibilitatea să simțim deplin bucuria pascală; Hristos înviat nu este doar un vis-à-vis al nostru, ci ne devine interior.

Ne aflăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, poate cea mai intensă perioadă liturgică din an. La finele ei, întunericul se va transforma în lumină, tristețea, în bucurie, spaima, în curaj, disperarea, în necurmată nădejde. Până atunci, rămân de parcurs câteva zile în care vom încerca să fim solidari cu Marele Răstignit în drumul spre Golgota. Ce înfricoșător! Noi, robii, vom înmormânta pe Împăratul. Dar, ca să ne împărtășim din negrăita lumină și bucurie a Învierii Domnului, se cade întâi să-L însoțim pe drumul suferinței și al umilinței din dramatica săptămână a Sfintelor Sale Pătimiri. Fără această părtășie duhovnicească vom avea un Paști auster, chiar păgubos, lipsit de lumina cea neînserată care să ne copleșească întreaga ființă. De aceea, încercând să-L ajutăm pe Mântuitorul nostru a-și duce Crucea, să ne gândim mai mult acum la semnificațiile tulburătoarelor Sale ultime clipe.

Mi se pare îmbucurător faptul că numeroşi credincioși simt și trăiesc intens înlăcrimatele ceasuri ale zilei premergătoare Învierii Domnului. Există zone din Moldova unde mulți dintre ei se îndoliază. Merg la denii îmbrăcați în straie de doliu, postind negru. Alții ajunează aproape în întregime în săptămâna Sfintelor Pătimiri, gustând agheazmă mare doar după slujba prohodirii Domnului. Unii refuză să deschidă televizorul ori radioul, rupându-se astfel din iureșul vieții cotidiene, căznindu-se să stea aproape numai de Iisus, dulcele nostru Mângâietor, a Cărui iubire pentru noi nu cunoaște limite. Îmi amintesc cu emoție de anii prunciei, când mama, ori bunica, purtând haine cernite, cu busuioc și flori ale primăverii, mă lua de mână și porneam către dumnezeiescul locaș, chemați de dangătul duios al arămilor sunătoare, care, peste câteva ceasuri, se arăta vesel și dătător de speranță.

Atmosfera tristă şi apăsătoare a Sfintelor Suferințe va dispărea încetul cu încetul, iar zorile învierii vor înainta tot mai luminos. Fiecare, după a lui putință, se va osteni să-I arate solidaritate Domnului, stându-I aproape, însoțindu-L pe drumul Crucii, o cale ce măsoară distanța dintre durere și bucurie, întuneric și lumină, moarte și Viață. Mi se pare firesc să ne întrebăm: cum să păstrăm aceeași solidaritate cu Răscumpărătorul nostru și în vreme de praznic, în slăvita-I Înviere? Totul se va limita la ceremonialul primirii luminii sfinte și gata? Hristos să rămână singur în biserică, eventual cu cei în vârstă, iar restul poporului să pornească spre case, dornici să sărbătorească, în felul lor, bucuria pascală? Într-adevăr, dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, în al său emoționant cuvânt din noaptea slăvitei Învieri, ne îndeamnă să fim bucuroși, să ne desfătăm: „De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata… Bogații şi săracii, împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat şi cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit şi cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței: împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății”. Să luăm aminte la îndemnurile pline de înțelepciune, dar și la semnificația lor, deoarece autorul nu se referă la răsplata ostenelilor din post ca fiind o masă copioasă, deşi, ce-i drept, o așteptăm cu toții. Sfântul Hrisostom are în vedere aici masa cea euharistică, împărtășirea cu Sfintele Taine, cel mai hrănitor ospățdin lume.

Sigur că participarea la ospățul mântuirii trebuie să nu se rezume doar la noaptea Sfintei Învieri, ci să implice şi Joia Mare, zi în care Hristos, Domnul nostru, a instituit Taina Sfintei Euharistii. În Joia Mare, potrivit sinaxarului zilei, prăznuim: spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Hristos, Cina Cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului. În centru se află Cina Cea de Taină cu instituirea Euharistiei: ele se vor săvârşi până la sfârșitul veacurilor în sfintele biserici, spre pomenirea jertfei Mântuitorului. Liturghia euharistică este Liturghia smereniei, a dragostei Lui, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta să o faceți spre pomenirea mea”. De aceea, în Sfânta și Marea Joi se face o excepție de la postul aspru al întregii săptămâni prin dezlegare la untdelemn și puțin vin, tocmai pentru că este ziua Sfintei Euharistii, când la dumnezeiasca Liturghie se sfințește un agnețîn plus, ce se va pregăti a treia zi de Paști, prin uscare; el va constitui, de-a lungul anului, Împărtășania pentru copii, bolnavi ori alte cazuri speciale. Nu mulți credincioși dau importanța cuvenită zilei. Ocupați cu treburile casei, cuprinși de forfota aprovizionărilor și a pregătirilor, trec cu vederea prea ușor acest moment capital din istoria mântuirii umanității. De aceea, chemării la potir îi răspund puțini dornici de a se cumineca cu Hristos chiar în ziua în care El i-a împărtășit pentru prima dată pe Apostoli. Nu același lucru se întâmplă în noaptea slăvitei Învieri, căci invitației de a ospăta din cina mântuirii îi răspund tot mai mulți credincioși. Unii, însă, se dovedesc sceptici și în această privință pe motivul că îndată vor dezlega la mâncare de dulce și nu se cade a primi dumnezeiasca împărtășanie.

Îndrăznesc a spune că, motivând astfel refuzul apropierii de potir, ne „oferim” șansa participării la un dezmăț culinar. Îl refuzăm pe Hristos ca să avem „libertatea” de a ne îmbuiba cu mâncăruri de dulce. Ele nu sunt oprite, de vreme ce, după săvârșirea slujbei, preotul binecuvintează bucatele din carne, brânza, ouăle aduse de credincioși în coșuri frumos împodobite, așezate într-o impresionantă „horă” a bucuriei în jurul sfântului locaș. Împărtășirea din cadrul slujbei Învierii Domnului ne oferă posibilitatea să simțim deplin bucuria pascală; Hristos înviat nu este doar un vis-à-vis al nostru, ci ne devine interior. Cuminecându-ne, ne impunem și o conduită echilibrată privind mâncarea, băutura, participarea la veselia comunității.

Peste toate, să nu uităm esențialul: Hristos Se găsește în centrul praznicului. Câtă vreme petrecem cu El și El în noi, să nutrim încredințarea că vom trăi o autentică bucurie pascală.