Din învăţăturile Sfântului Părinte Arsenie Boca

 “Tine-te, mentine-te constient in neincetata prezenta a lui Dumnezeu. Astfel, altfel iti savarsesti datoriile, altele iti sunt cuvintele si mai ales roadele.’

“Dobandeste-ti practic o mai buna incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu, ca El iti simplifica o multitudine de griji care tocmai de El atarna si nu de tine. Singurul lucru e sa te intrebi adesea: ce vrea Dumnezeu cu acestea? din silinta de a talcui cat mai bine vointa lui Dumnezeu. de a intelege cat mai limpede ce vrea El sa faca sau sa se faca. Sa nu iei cu usurinta indrumarea aceasta, de a lasa toate in seama lui Dumnezeu, si sa te formezi (sau sa te diformezi) lasator sau delasator.’


“Sa ai puterea si ingeniozitatea organizarii simple a lucrurilor, care prin neoranduiala lor se fac complicate, Lucrurile puse si mentinute in ordine sunt simple si odihnesc.”

“Citeste asimiland, nu simplu citind – ca nu-i vorba de-a implini o norma, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeste traind, nu memorizand. A citi traind, bucurandu-te de frumusetea unei idei, te construieste constient si subconstient, iar timpul scoate cele sadite acolo asa, candva, ca pe ale tale. Ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce ai citit aceea iti apartine cu adevarat; aceea ai asimilat. Deci nu te indrum de-a citi ca sa-ti incarci memoria, aceasta e bibliografie si slava desarta; ci de a creste sufletul si pe aripile artei mantuirii.”

“Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om e a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om: asa va avea de toate, pe cand, daca omul Il va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si a vietii, va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana va ajunge sa nu mai aiba nimic.
Dumnezeu nu Se lasa expropriat.”

“Fii intotdeauna cu Dumnezeu daca vrei ca El sa fie cu tine.”

“Domnul da si Isi revarsa darurile Sale cu indurare celui ce primeste cu o smerita recunostinta; iar de la cel nerecunoscator i se va lua si ceea ce i se pare ca are.”

“Lauda-L pe Dumnezeu si vei primi sigur lauda de la El.”

“Cine Il uita pe Dumnezeu pe acela si Dumnezeu il va uita cu mila Sa.”

“A venit bunastarea, multumeste-I lui Dumnezeu si bunastarea iti va fi puternica. A sosit nenorocirea, multumeste-I lui Dumnezeu si nenorocirea se va curma. Slava lui Dumnezeu pentru toate.”

“Fie prin munti, fie prin vai, ma las purtat de mana nevazuta a Providentei, numai sa ma duca in patria cea de sus.”

“O, daca ne-am folosi de cartile Sfintei Scripturi, asa incat propria noastra inima sa devina o carte scrisa in Duhul lui Dumnezeu”

“Omul cu constiinta curata sufera, dar pacea sufletului sau este netulburata.”

“Dupa cum nu poti opri vantul, tot asa nu poti opri gandurile rele. (…)
Asa cum nu tii o scorpie in san, tot asa sa nu tii un gand rau in inima ta.’

“Cine traieste rau aceluia rau ii va fi. Cine face raul tocmai pe acela il va ajunge raul.”

“Un om cu buna constiinta poate sa se imprieteneasca cu oricine, iar cel rau se chinuieste si nu are liniste nici in singuratate.”

“Cine saraceste pentru Dumnezeu dobandeste o comoara care nu se imputineaza. In masura in care omul taie de la sine mangaierile acestei lumi, in aceeasi masura se invredniceste de bucuria lui Dumnezeu intru Duhul Sfant. Cu cat esti mai departe de lume, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.”

“Lepadarea de sine nu se realizeaza dintr-o data sau o data pentru totdeauna, ci trebuie timp si rabdare: timp, pentru deprindere si rabdare, pentru greutatea ei. Rabdare trebuie sa avem mai intai cu noi insine, ca sa nu cadem in intristare; apoi trebuie sa aiba si altii rabdare cu noi pana deprindem desavarsit lepadarea de sine.

Daca invatam practic lepadarea de sine si sporeste dragostea in inima noastra, rabdarea inceteaza de a mai avea insusirea negativa de necaz si se schimba in bucurie. “Cu toata intristarea mea, sunt covarsit de bucurie,”(IICor.7,4) Cand avem lepadarea de sine si dragostea, ocara se face ca lauda si lauda ca ocara.”

“Viata duhovniceasca are multe greutati de invins, mai ales din partea mandriei. Patima importantei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrazniciei, neascultarea, grairea impotriva, mutrele, posomorarea, groaza de umilinta, toate acestea sunt forme in care se dezvolta si se inmulteste mandria in suflet.

Mandria si toti puii ei sunt pricini de conflicte, de nemultumiri, de fatarnicii, de racire a dragostei si de umplere a sufletului de rautate. Sub influenta acestei patimi, mintea aluneca pe panta nebuniei.

Ce e de facut? In momente de limpezime de minte, ca sunt, sa ne dam seama ca la mijloc e o patima, un duh rau, care ne trage de minte cu o logica foarte stransa, ca sa ne scoata afara din ascultarea lui Hristos.

Sa ne dam seama ca mai avem ceva in noi neatins de “logica” aceasta: constiinta. Deci sa ascultam constiinta si nu dreptatea noastra, sa cautam ca mai este Cineva Care ne-ar mai putea ajuta sa ajungem la liniste. Daca intinzi mainile dupa ajutor, vei fi ajutat, caci “Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.” Asa incepe smerita cugetare care normalizeaza mintea. Smerita cugetare e inceputul smereniei. Aceasta nu e o virtute a firii sau expresia neputintei, ci izvorul smereniei, e Harul lui Hristos. Nu de la oameni, nici din carti, nici de la ingeri, ci “De la Mine va invatati ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre.”(Matei 11,29)• Nouă, toate necazurile vieţii ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie, şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep, că ispăşirea prin necazuri dovedeşte, nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.
• Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.

• Numai atât bine putem face, câtă suferinţă putem ridica de pe el.
• Conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd aşa mă vede. Glasul conştiinţă însă, fiind şi capătul lui Dumnezeu din fii Săi, prin firea Sa, nu va putea fi înăbuşit mereu. Odată şi odată începe să strige la noi, punându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute.
• Concepţia de viaţă creştină: oxigen (aer bun), glicogen (hrană raţională), somn, să-ţi păstrezi energia vitală (hormonii) şi să ai un program de viaţă creştină.
• E atât de mare sufletul omului, după obârşia sa, încât numai Dumnezeu îl poate umple. Cu orice altceva ai încerca să-ţi saturi sufletul, nu faci decât să ţi-l îngustezi pe măsura dorinţei urmărite: asta-i desfigurarea lui!
• Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale tu alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat. 

E ştiut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva, trebuie să i-o învălui de foarte multe ori cu cuvântul bun, ca s-o izbăveşti din robia gândului străin. Asta-i calea cea mai lungă: de la urechi la inimă.

Rugăciunea eliberării (a Părintelui Arsenie Boca)

 Doamne, Tu eşti mare,
Tu eşti Dumnezeu, Tu eşti Tatăl,
Pe Tine Te rugăm, prin mijlocirea
Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail
Să ne eliberezi de tot răul care ne-a robit
De nelinişte, de tristeţe şi de obsesii,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De ură, de desfrânare şi de invidie,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De gelozie, de mânie şi de frică,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De gândul sinuciderii ori al avortului,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De orice formă de destrăbălare,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De farmece şi de vrăjitorie,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
De destrămarea familiei şi de orice rău ascuns,
Te rugăm, izbăveşte-ne Doamne!
Tu, Doamne, care ai spus:
„Pacea Mea o las vouă, pacea Mea o dau vouă!”
Dăruieşte-ne, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria,
eliberarea de orice formă a răului
Şi bucuria veşnică, întru împărăţia Ta
Amin!

Rugăciunea mulţumirilor¹

Îţi mulţumesc, Doamne
Îţi mulţumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine.
Îţi mulţumesc că am pe masă o pâine.
Îţi mulţumesc pentru stropii de ploaie,
Pentru fructe, păsări, flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieţii mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântână,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână.
Pe-arcuş de vioară, pe pânză, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer.
Mulţumesc pentru omul blajin şi sincer,
Munţumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare şi totuşi suport.
Îţi mulţumesc pentru cântecul de păsărele,
Pentru toate încercările vieţii mele.
Mulţumesc pentru puiul de om ce se va naşte.
Îţi mulţumesc că ai înviat în noaptea de Paşte.
Am atâtea lucruri pentru care să-ţi mulţumesc,
Că nu ar fi deajuns o mie de ani să trăiesc!
  Această rugăciune „a mulţumirilor”, ca şi cea pe care am numit-o „a eliberării”, se află într-o carte foarte veche de rugăciuni, într-o broşură de circa 60-70 pagini, pe care Părintele Arsenie Boca a dăruit-o unei credincioase, o carte unicat. Această carte cuprinde mai multe rugăciuni care nu sunt cunoscute, acesta fiind un semn că, cel mai probabil, în marea lor majoritate sunt alcătuite chiar de Sfântul Părinte Arsenie Boca.

Sinaxar 8 August

 

Luna august în 8 zile: pomenirea celui dintre Sfinţi, Părintele nostru Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului (sec.IX)

         Emilian, mărturisitorul lui Hristos, a trăit sub împărăţia lui Leon Armeanul, luptătorul împotriva icoanelor, fiind episcop al Cizicului. Şi, de multe ori, a fost silit să se lepede de cinstirea Sfintelor icoane, dar nu s-a supus, ci petrecea, neclintit, pe cărarea Sfinţilor Părinţi. Pentru aceea, a suferit multe chinuri şi supărări de la eretici, dar pe toate le răbda, bucurându-se. El avea nădejde că, pentru necazurile cele vremelnice, va dobândi bunătăţile cele veşnice. Şi, aşa, prin pătimiri şi prin rele chinuri fiind strâmtorat, a răposat întru Domnul, în surghiun, şi s-a încununat cu cununa mărturisirii.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Miron,  făcătorul de minuni, episcopul Cretei (sec.III)

        Sfântul Miron s-a născut şi a crescut în insula Creta. La început a avut femeie şi lucra pământul, mâncându-şi pâinea din sudoarea feţei sale, şi pe alţii hrănind, pentru că, din roadele cele ce îi creşteau, împărţea săracilor şi binecuvântate de Dumnezeu se făceau ostenelile lui. Căci, cât da din roade, pe atât se înmulţeau ele, că era milostiv mai mult decât ceilalţi oameni. A aflat, odată, în aria sa, pe nişte tâlhari furând, care-şi umpluseră sacii lor cu grâu şi nu puteau să-i ridice de la pământ, iar el, în loc să-i bată, sau să le facă vreun rău, venind, le-a ridicat lor sarcinile şi, cu mâinile sale, le-a pus pe umerii lor, poruncindu-le să nu spună la nimeni lucrul acesta. Pentru viaţa sa îmbunătăţită, a fost pus preot al sfintei Biserici a lui Dumnezeu şi învăţa popoarele sfânta credinţă şi le întărea spre nevoinţele cele muceniceşti, fiind prigonire, atunci de la păgânul împărat Decius. Iar, pierind Decius şi prigonirea încetând, Miron a fost ridicat la scaunul de episcop. Şi cinstea pomenirea Sfinţilor Mucenici, celor ce au pătimit pentru Hristos, în vremea prigoanei şi multe semne şi minuni făcea. A oprit, odată, curgerea unui râu, apoi, poruncind râului, iarăşi, a început să curgă în calea sa, şi, îndată, a curs râul cu mare pornire şi s-a îndreptat la curgerea lui cea mai dinainte. Acest mare plăcut al lui Dumnezeu, făcând şi alte minuni şi petrecând toată viaţa sa cu iubire de Dumnezeu şi cu milă de oameni, s-a mutat la Domnul, având vârsta de o sută de ani.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur,  despre lauda celor milostivi

     Cu adevărat, mare om şi cinstit este bărbatul milostiv, pentru că milostenia, atunci este adevărată, când cineva o face cu dragoste şi de bunăvoie, nesocotind că dă, ci, că primeşte dar, ca şi cum ar dobândi, iar nu ca păgubind. Pentru că mai de folos este a nu face binele, decât, făcându-l, să începi a te întrista. De ce te înstristezi, omule? Au, doar, nu aştepţi răsplătirea de la Dumnezeu, sau voieşti aici răsplătirile? Pentru ce ai părăsit milostenia? Cu milostenia se curăţesc păcatele, iar nu cu negustoria. Pentru că mulţi şi-au luat plată aici, însă pe cei ce au luat-o aici, nu-i fericeşte Scriptura, fiindcă s-au lipsit de plăţile cele de acolo. Că Hristos va răsplăti acolo, ca şi celor ce au pătimit pentru El până la sânge. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Emilian Marturisitorul, episcopul Cizicului.

Cuviosul Nostru Parinte Emilian a fost mai intâi calugar la Manastirea ridicata de Sfântul Tarasie (cf. 25 februarie), unde se remarca prin virtutile sale. La un timp dupa prietenii si frati ai sai intru asceza, Sfântul Mihail Marturisitorul, episcopul Sinadelor (cf. 23 mai), si Sfântul Teofilact Marturisitorul, episcopul Nicomidiei (cf. 8 martie), el fu la rândul sau ridicat la rangul de episcop si succeda Mitropolitului Cizicului, Nicolae (dupa 788). Se arata drept un credincios econom al harului dumnezeiesc si se distinse atât prin milostenia sa cât si prin blândetea deprinderilor sale.

Cu ocazia conrferintei despre inchinarea la  Sfintele Icoane, convocata la palat de catre imparatul Leon al V-lea Armeanul (813-820), in 815, Sfântul Emilian il interpela pe suveranul eretic si ii spuse ca daca problema dogmelor era de ordin stric ecleziastic, ea trebuia sa fie rezolvata la biserica si nu in fata autoritatilor civile. In urma acestei curajoase marturii de credinta, el fu exilat. Dupa vreo cinci ani de incercari, muri, se crede, asasinat de agentii imparatului si pleca la ceruri, la curtea Sfintilor Mucenici triumfatori (dupa Menologul lui Vasile al II lea, el ar fi murit in pace la locul sau de exil).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Miron, facatorul de minuni, episcopul Cretei.

Acest sfânt a fost nascut în Avrachi, cetate din Creta, aproape de Cnoson, împodobindu-se cu dumnezeiasca si dreapta credinta. La începutul vietii lui, luându-si femeie, era plugar si ajuta pe saraci din roadele ce i se faceau; si cu cât da mai mult, cu atât mai mult i se înmulteau roadele. Iar milostenia la el era peste firea omeneasca; se spune ca a prins la aria lui 12 oameni, care îsi umplusera sacii cu grâu, si se chinuiau sa-i ridice pe umeri neîndurându-se sa deserte din saci. Iar el în loc sa le faca certare, se straduia cu dânsii ca sa-i ajute, ridicând cu mâna lui sacul fiecaruia si punându-i-l pe umeri, le-a poruncit sa nu spuna nimanui nimic.

A fost hirotonit preot în sfânta lui Dumnezeu Biserica; iar daca a încetat prigoana, a fost facut arhiereu al Cretei, unde a facut multe minuni. Si savârsindu-si ramasita vietii cu cuviinta si cu placere dumnezeiasca, si praznuind luminat praznicele mucenicilor, la vârsta de 100 de ani catre Domnul s-a mutat, catre anul 350.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teodor, egumenul de la Oronon.

Acest sfânt parinte din mica vârsta ridicând asupra sa Crucea Domnului, a salasluit prin pesteri si prin munti si prin vai. Drept aceea aducându-se catre Domnul ca un mir scump si ca o tamâie bine primita, cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Elefterie si Leonid, si a Sfintilor prunci, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece pustnici din Egipt, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi Mucenici din Tir, care s-au savârsit fiind târâti pe pamânt.

Tot în acesta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stirachie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Anastasie bulgarul, care a marturisit în Tesalonic, la anul 1794 si, suferind chinurile, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Triandafil Zagoreul, care a marturisit în Constantinopol la anul o 1680.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

 

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condac 1

Veniți, toți cei iubitori de Hristos, cu credință și cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care în pustia Sihlei în mari nevoințe a petrecut și lumină sihaștrilor s-a făcut. Cu laude să slăvim pe Dumnezeu și să cinstim pe cuvioșii Lui, zicând: Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Icos 1

Îngerească râvnă din tinerețe având, Teodora, părinții și familia părăsind, departe de lume ai fugit și lui Hristos Dumnezeu cu mare evlavie ai slujit. Pentru care noi, smeriții, cu laude te cinstim:
Bucură-te, mlădiță sfântă care prin Sfântul Botez în Hristos te-ai altoit;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din copilărie lui Hristos Dumnezeu ai slujit;
Bucură-te, căci glasul Evangheliei Lui ai ascultat;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui de lume te-ai depărtat;
Bucură-te, că slava veacului de acum ai trecut-o cu vederea;
Bucură-te, că spre slava lui Hristos ai alergat cu toată puterea;
Bucură-te, că necazurile veacului de acum pe tine nu te-au împiedicat;
Bucură-te, slugă credincioasă a Marelui Împărat;
Bucură-te, mlădiță tânără, cu rod preafrumos;
Bucură-te, mielușea blândă a lui Hristos;
Bucură-te, că poruncilor Evangheliei lui Hristos ai fost ascultătoare;
Bucură-te, a sfinților pustnici vrednică următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 2

La marea stăruință a părinților tăi te-ai căsătorit, dar prea scurtă vreme în căsătorie ai viețuit. Pe soțul tău la un gând cu tine l-ai adus, căci, părăsind lumea, amândoi la viața monahicească v-ați dus și lui Dumnezeu ați cântat: Aliluia!

Icos 2

La Mănăstirea Vărzărești, cu bătrâna stareță Paisia ai viețuit și pildă de ascultare tuturor călugărițelor ai fost, pentru care cu laudă te cinstim:
Bucură-te, Teodora, că prin ascultare și smerenie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că și Mântuitorul nostru prin ascultare pe noi ne-a răscumpărat;
Bucură-te, că prin ascultare și tăierea voii muceniță te-ai arătat;
Bucură-te, că prin ascultare smerenie ai câștigat;
Bucură-te, că prin rugăciune și tăierea voii tale partea Mariei ai ales;
Bucură-te, că prin smerenie și ascultare roadele mântuirii ai cules;
Bucură-te, că ascultarea și rugăciunea ți-au fost bogăție;
Bucură-te, că, aceasta înțelegând-o, cununa lor sfântă ți-ai ales ție;
Bucură-te, că prin ascultare și rugăciune mintea ți-ai luminat;
Bucură-te, că, venind prigoana turcilor, la pustie cu stareța ta ai plecat;
Bucură-te, că pustia și liniștea v-au fost folositoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 3

Ajungând în pustie cu stareța ta Paisia, aceasta întru Domnul a adormit, iar tu singură rămânând, fără de nici o mân­gâiere, cu rugăciunea te întăreai și din inimă lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icos 3

După adormirea fericitei tale starețe Paisia, către locurile părintești ai socotit să vii și un loc de liniște în munții Neamțului ți-ai ales. Pentru care noi nevrednicii, cinstind a ta dorință, cu evlavie te lăudăm:
Bucură-te, că loc de liniște și de pustnicie ai căutat;
Bucură-te, că pentru aceasta starețului Varsanufie al Sihăstriei ai cerut sfat;
Bucură-te, că, după sfătuirea lui, în pustia Sihlei ai plecat;
Bucură-te, că, acolo ajungând, cu lacrimi din inimă lui Dumnezeu ai mulțumit;
Bucură-te, că foarte te-ai bucurat de acel loc liniștit;
Bucură-te, că în peștera cea de sub stâncă ai locuit;
Bucură-te, că acolo cu măcriș și verdețurile pustiei te-ai hrănit;
Bucură-te, că duhovnicul tău, ieroschimonahul Pavel, aici te-a găsit;
Bucură-te, că prin duhovnicești sfaturi te-a povățuit;
Bucură-te, că de Preacuratele Taine te-ai învrednicit;
Bucură-te, că nevoința pustniciei cu mare dragoste o ai primit;
Bucură-te, că a iubitorilor de liniște ai fost vrednică următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 4

Ziua și noaptea petrecând în rugăciunea cea cu lacrimi și în meditațiile cele duhovnicești, din inimă suspinând, lăudai pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 4

Petrecând vreme îndelungată în pustia Sihlei, cu lacrimi duhovnicești mai mult decât cu hrana trupului te întăreai și cu nădejdea veșnicelor bucurii în toată vremea te mângâiai. Pentru care și noi nevrednicii te lăudăm:
Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată dragostea lui Dumnezeu ai câștigat;
Bucură-te, că pe treptele urcușului duhovnicesc te-ai ridicat;
Bucură-te, că pe treapta făptuirii morale repede ai ajuns;
Bucură-te, că pe treapta vederii sfinte te-ai suit;
Bucură-te, că pe treptele îndumnezeirii prin har ai urcat;
Bucură-te, că și din îndumnezeirea cea după har ai gustat;
Bucură-te, că inima ta cu lacrimile dragostei de Dumnezeu o adăpai;
Bucură-te, că sufletul tău cu nădejdea veșnicelor bunătăți îl mângâiai;
Bucură-te, că trupul tău cu puțină hrană îl hrăneai;
Bucură-te, că din verdețurile pustiei și din apă puțin gustai;
Bucură-te, că ochii minții pururea priveau bunătățile viitoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 5

Multe ispite și năluciri de la draci ai întâmpinat, fericită Teodora. Dar având în sufletul tău dragostea lui Hristos, pe toate le-ai biruit și pentru toate ai cântat lui Dumnezeu laudă de mulțumire: Aliluia!

Icos 5

Având mintea luminată de Prea Sfântul Duh, ai trecut cu vederea ispitele cele de-a stânga și cele de-a dreapta, care de multe ori năvăleau asupra ta. Căci prin darul lui Dumnezeu cunoscând vicleniile duhurilor celor rele, pururea la rugăciunile cu lacrimi către Dumnezeu ai alergat. Pentru care și noi cu evlavie te lăudăm:
Bucură-te, stâncă duhovnicească, pe care ispitele viclenilor draci nu au clintit-o;
Bucură-te, că, având darul lui Dumnezeu, pe toate le-ai biruit;
Bucură-te, căci cu multă smerenie lui Dumnezeu te rugai;
Bucură-te, căci din adâncul inimii tale către El strigai;
Bucură-te, că frigul, foamea și singurătatea, pentru Hristos ai răbdat;
Bucură-te, că liniștea și rugăciunea pe tine te-au ajutat;
Bucură-te, că postirea și înfrânarea nu le-ai împuținat;
Bucură-te, că neîncetata rugăciune cu umilință tărie ți-a dat;
Bucură-te, că prin rugăciune fierbinte ai biruit;
Bucură-te, că prin nevoințe duhovnicești ai sporit;
Bucură-te, că prin trezvia minții pururea ai fost rugătoare;
Bucură-te, că prin post și rugăciune sfinților sihaștri ai fost următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 6

Șaizeci de ani ai petrecut în pustia Sihlei în post și în rugăciune, răbdând cu bărbăție nevoințele pustniciei, și din inimă lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icos 6

Duhovnicul tău, Părintele Pavel, venea din când în când la tine, aducându-ți pesmeți și altă hrană pustnicească. Iar tu, cu mare smerenie a inimii, la el te spovedeai și sfaturi duhovnicești îi cereai, pe care în inimă le scriai. Pentru care și noi, văzând a ta iscusință, te lăudăm:
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai citit;
Bucură-te, căci cu învățăturile Sfinților Părinți pe tine te-ai întărit;
Bucură-te, că învățăturile Sfinților Părinți în viață te-au călăuzit;
Bucură-te, că viața pustnicilor ai căutat;
Bucură-te, că învățăturile lor pe tine te-au luminat;
Bucură-te, că, prin rugăciune și citire, trezvia minții ai câștigat;
Bucură-te, că Mântuitorului pururea te-ai rugat;
Bucură-te, că pe Maica Domnului pururea o ai lăudat;
Bucură-te, că pe ea pururea mijlocitoare către Mântuitorul o aveai;
Bucură-te, că în desăvârșire prin rugăciunile ei sporeai;
Bucură-te, că și rugăciunile sfinților pururea ai cerut;
Bucură-te, sfântă, către Sfânta Treime pururea rugătoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 7

Mângâiatu-te-ai cu nădejdea veșnicelor bucurii și toate luptele și ispitele veacului de acum cu bărbăție de suflet le-ai primit, căci muntele s-a deschis prin rugăciunea ta, cântând cu mulțumire pentru toate lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Toate ispitele și luptele care de la lume, de la trup și de la diavol asupra ta au venit, cu darul și cu ajutorul lui Dumnezeu le-ai biruit. Cu lacrimi și suspin, din adâncul inimii rugându-te, ai luat de la El îndurare, de aceea și noi cu smerenie te lăudăm:
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, sluga lui Hristos cea preaînțeleaptă;
Bucură-te, că, având milă de la El, ai mers pe calea cea dreaptă;
Bucură-te, că de la El pururea ajutor ai luat;
Bucură-te, slugă înțeleaptă care pururea Lui ai urmat;
Bucură-te, că toate cele ale veacului de acum le-ai trecut cu vederea;
Bucură-te, că Hristos Iisus ți-a fost ție toată mângâierea;
Bucură-te, albină duhovnicească ce mierea Duhului Sfânt ai adunat;
Bucură-te, că în cugetarea cuvintelor Domnului mare dulceață ai aflat;
Bucură-te, privighetoare duhovnicească, ce pururea lui Hristos ai cântat;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare, ce pururea pe Hristos ai lăudat;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a vieții pustnicești râvnitoare;
Bucură-te, a multor sihaștri vrednici următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 8

Avut-ai pururea în minte Patericul și învățăturile celor ce în pustie au locuit și cu desăvârșirea s-au împodobit. De aceea și tu cu mare dragoste în urma lor ai alergat și lui Dumnezeu din toată inima ai cântat: Aliluia!

Icos 8

Ajuns-ai la adânci bătrâneți locuind în pustia Sihlei și duhovnicul tău, Pavel, trecând către Domnul, postit-ai patruzeci de zile pregătindu-te cu rugăciune pentru viața viitoare. De aceea și noi, înțelegând minunata nevoință, te lăudăm:
Bucură-te, căci cu îndelungă răbdare în pustia Sihlei ai viețuit;
Bucură-te, că, având candela rugăciunii aprinsă în inimă, așteptai pământescul sfârșit;
Bucură-te, că în credință roditoare Domnul te chema la Sine;
Bucură-te, că din inimă doreai să te sfârșești cu bine;
Bucură-te, că împărtășirea cu Preacuratele Taine foarte o doreai;
Bucură-te, că pentru aceasta lui Dumnezeu mult te rugai;
Bucură-te, că Bunul Dumnezeu rugăciunea ta a auzit;
Bucură-te, că de sufletul tău El s-a îngrijit;
Bucură-te, că prin niște păsări pe tine te-a descoperit;
Bucură-te, că acele păsări, în trapeza Sihăstriei, pe geamul deschis intrau;
Bucură-te, că pentru tine pâine de pe masă luau;
Bucură-te, căci cu pâinea în cioc spre Sihla zburau;
Bucură-te, că Dumnezeu a vrut să te descopere prin aceste zburătoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 9

Văzând călugării din Sihăstria că păsările luau pâine de pe masă și zburau cu ea numai spre Sihla, s-au luat după ele, iar păsările se opreau ca și cum i-ar aștepta. Și așa, prin aceste păsări, te-au găsit pe tine, pentru care laudă au dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 9

Ajuns-au frații care urmăreau păsările, odată cu noaptea, în pustia Sihlei, unde deodată au văzut între stânci o lumină mare și venind mai aproape lumina a dispărut și le-ai spus: „Părinților, aruncați-mi o haină”. Și unul din frați ți-a aruncat rasa sa ca să te îmbraci, iar noi, mirându-ne de această descoperire a ta, glăsuim:
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care în pustie ai îmbătrânit;
Bucură-te, că în mare sărăcie ai viețuit;
Bucură-te, că și hainele de pe tine toate au putrezit;
Bucură-te, că Bunul Dumnezeu pe tine te-a descoperit;
Bucură-te, că pe frații care la tine au venit i-ai rugat;
Bucură-te, că le-ai zis: Să vină duhovnicul Antonie neîntârziat;
Bucură-te, că frații aceia, cu bucurie, la Sihăstria au alergat;
Bucură-te, că pe duhovnicul Antonie despre tine l-au înștiințat;
Bucură-te, că el, auzind, foarte s-a bucurat;
Bucură-te, că, luând la sine Preacuratele Taine, spre Sihla a plecat;
Bucură-te, că ajungând duhovnicul Antonie, pe tine te-a spovedit și cuminecat;
Bucură-te, maică smerită, a pustiei luminătoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 10

Arătatu-te-a Dumnezeu pe tine, Cuvioasă Teodora, ca pe o luminătoare a pustiei Sihlei; pentru care monahii și frații Sihăstriei au dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 10

Îngropat-au cu mare evlavie părinții și frații Sihăstriei sfântul tău trup în peștera unde te-ai nevoit. Auzind, bine-credin­cioșii creștini la sfintele tale moaște alergau cu credință și evlavie închinndu-se și te lăudau, zicând așa:
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care cu viețuirea ta pustia Sihlei o ai sfințit;
Bucură-te, căci cu sfintele tale moaște pustia Sihlei o ai împodobit;
Bucură-te, că sfintele tale moaște multă vreme în pustia aceasta au luminat;
Bucură-te, căci prin pronia lui Dumnezeu în altă parte s-au mutat;
Bucură-te, că în amintirea ta, o bisericuță de lemn s-a zidit;
Bucură-te, că această bisericuță cu hramul „Schimbării la Față” s-a sfințit;
Bucură-te, că de sute de ani creștinii spre peștera ta călătoresc;
Bucură-te, că pentru evlavia ta pururea se ostenesc;
Bucură-te, că și biserica Sfântului Ioan Botezătorul aproape de peștera ta s-a zidit;
Bucură-te, că în Schitul Sihla mulți călugări s-au nevoit;
Bucură-te, maică, a poruncilor Evangheliei păzitoare;
Bucură-te, sfântă, a nevoințelor pustnicești următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 11

Toate cetele de monahi și monahii cinstesc cu evlavie pomenirea ta, Cuvioasă Teodora și, aducându-și aminte de nevoințele tale, cu credință laudă pe Dumnezeu, care pe tine te-a întărit a urma cuvioșilor părinți și a cânta Lui: Aliluia!

Icos 11

Auzit-a vestea sfințeniei tale Ieroschimonahul Elefterie, cel care în lume ți-a fost soț, care venind la Sihla și aflând peștera ta, cu multe lacrimi și suspine, a început a zice către tine așa:
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din tinerețe pe Hristos ai iubit;
Bucură-te, că, părăsind lumea, în această pustie ai venit;
Bucură-te, că și pe mine la viață călugărească m-ai îndemnat;
Bucură-te, că sfatul și îndemnul tău le-am urmat;
Bucură-te, că pentru aceasta duhovnicește m-am bucurat;
Bucură-te, că după plecarea din lume înapoi nu te-ai mai uitat;
Bucură-te, că lui Hristos cu mare nevoință ai urmat;
Bucură-te, că în pace și sfințenie călătoria ai săvârșit;
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui în toată vremea te-ai nevoit;
Bucură-te, maică, a vieții celei pustnicești râvnitoare;
Bucură-te, a pustiei sfântă locuitoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 12

Darul lui Dumnezeu te-a umbrit pe tine, Cuvioasă Teodora, și ți-a ajutat până în sfârșit a sluji Lui în pustnicească nevoință. Pentru care, în toată viața ta, din inimă I-ai cântat: Aliluia!

Icos 12

Trecut-au sute de ani și numai stâncile de la Sihla cu peștera ta mărturisesc viețuirea cea pustnicească în care atâția ani ai viețuit. Și astăzi mulțime de monahi și monahii, precum și mare mulțime de credincioși aleargă cu sete duhovnicească să vadă peștera în care te-ai nevoit și să-ți ceară sfintele tale rugăciuni în ajutorul lor. Pentru care și noi pe tine te cinstim cu aceste smerite laude:
Bucură-te, Teodora, că nevoințele vieții pustnicești le-ai răbdat;
Bucură-te, că prin post și rugăciune în toată vremea te-ai înarmat;
Bucură-te, că până azi binecredincioșii creștini cu evlavie ție ți se închină;
Bucură-te, a lui Hristos cerească albină;
Bucură-te, că mierea cea duhovnicească în sufletul tău ai purtat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu din toată inima L-ai iubit;
Bucură-te, că El cu al Său dar te-a miluit;
Bucură-te, că prin viețuirea ta ca o lumină ai strălucit;
Bucură-te, că fecioarelor celor înțelepte ai urmat;
Bucură-te, că numai fericirea cea veșnică ai căutat;
Bucură-te, că tuturor poruncilor lui Hristos ai fost împlinitoare;
Bucură-te, că dreapta credință ai făcut-o roditoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 13

O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, fiind acum în ceata înțeleptelor fecioare și având îndrăzneală către Prea Înaltul nostru Mântuitor, adu-ți aminte și de noi, nevrednicii, care suntem în acest veac, petrecând în lupte, în ispite și în necazuri, ca prin sfintele tale rugăciuni să aflăm și noi milă și îndurare de la Dumnezeu, învrednicindu-ne a cânta Lui în veci: Aliluia! (de trei ori)

Apoi Icosul 1: Îngerească râvnă... și Condacul 1: Veniți, toți cei iubitori…

Icos 1

Îngerească râvnă din tinerețe având, Teodora, părinții și familia părăsind, departe de lume ai fugit și lui Hristos Dumnezeu cu mare evlavie ai slujit. Pentru care noi, smeriții, cu laude te cinstim:
Bucură-te, mlădiță sfântă care prin Sfântul Botez în Hristos te-ai altoit;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din copilărie lui Hristos Dumnezeu ai slujit;
Bucură-te, căci glasul Evangheliei Lui ai ascultat;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui de lume te-ai depărtat;
Bucură-te, că slava veacului de acum ai trecut-o cu vederea;
Bucură-te, că spre slava lui Hristos ai alergat cu toată puterea;
Bucură-te, că necazurile veacului de acum pe tine nu te-au împiedicat;
Bucură-te, slugă credincioasă a Marelui Împărat;
Bucură-te, mlădiță tânără, cu rod preafrumos;
Bucură-te, mielușea blândă a lui Hristos;
Bucură-te, că poruncilor Evangheliei lui Hristos ai fost ascultătoare;
Bucură-te, a sfinților pustnici vrednică următoare;
Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Condac 1

Veniți, toți cei iubitori de Hristos, cu credință și cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care în pustia Sihlei în mari nevoințe a petrecut și lumină sihaștrilor s-a făcut. Cu laude să slăvim pe Dumnezeu și să cinstim pe cuvioșii Lui, zicând: Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a descoperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat.

De aceea și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni, și te chemăm, roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să dobândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dum­nezeu, ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a des­coperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat.

De aceea, și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni și te chemăm: roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să do­bândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!

Acatistul Sfantului Emilian de la Dorostorum

 Condacul 1
Ca pe o podoaba a mucenicilor si aparator fierbinte al dreptei credinte, te laudam pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul inselaciunii idolesti. Iar tu, ca cel ce esti mijlocitorul nostru catre Dumnezeu, de inselaciunea vrajmasului ne izbaveste pe noi, care-ti cantam: Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Icosul 1

Credinta cea de viata datatoare, Mucenice Emilian, primind-o de la parintii tai cei de bun neam, luminat de harul lui Hristos, ai trait pe pamant in fapte bune, pentru ca tineretea ta sa o aduci prinos de buna mireasma lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de lauda, iti aducem cantarea aceasta:

Bucura-te, floare rara, rasadita in cetatea Durostorum;

Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai odraslit;

Bucura-te, inger pamantesc, luminat de harul lui Dumnezeu;

Bucura-te, prunc nevinovat, care ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfant;

Bucura-te, ca te-ai hranit cu invatatura lui Hristos;

Bucura-te, cel ce Soarele dreptatii te-a luminat;

Bucura-te, ca dreapta credinta ti-a fost far calauzitor;

Bucura-te, ca din tinerete ai avut nadejde tare catre Dumnezeu;

Bucura-te, ca de dragostea Lui nu te-ai despartit;

Bucura-te, cantare suava a iubirii treimice;

Bucura-te, ca din dulceata Scripturilor te-ai hranit;

Bucura-te, ca de cele lumesti nu ti-ai lipit inima;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 2-lea:

Viata ta, placuta lui Dumnezeu, marite Emilian, a fost in vremea nelegiuitului imparat Iulian, prigonitorul crestinilor. Insa, nici prigonirile, nici amenintarile dezlantuite de acesta, nu te-au despartit de dragostea lui Hristos, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, Caruia neincetat I-ai cantat: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Plin de Duh Sfant si intarit de dragostea lui Hristos, ai infruntat marea prigonire a imparatului apostat si, vadind inselaciunea idoleasca, ai inceput sa propovaduiesti celor din cetatea Durostorum sa nu se lepede de dreapta credinta. De aceea, te laudam zicand:

Bucura-te, ostas plin de credinta dreapta si statornica;

Bucura-te, viteaz luptator pentru apararea crestinilor;

Bucura-te, sabie care tai inselaciunea idoleasca;

Bucura-te, scut de aparare impotriva dusmanilor nevazuti si vazuti;

Bucura-te, pavaza celor aflati in primejdii si necazuri;

Bucura-te, piatra taiata din piatra Hristos;

Bucura-te, buna mladita iesita din vita Hristos;

Bucura-te, cel care te-ai aratat plin de har dumnezeiesc;

Bucura-te, urmatorul sfantului Dasius – martirul din cetatea ta;

Bucura-te, luceafar rasarit in vremea prigonirilor;

Bucura-te, ca te-ai lepadat de slujirea imparatului pamantesc;

Bucura-te, ca ti-ai ales ca imparat pe Imparatul cel vesnic;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 3-lea:

Ca si Irod, omoratorul pruncilor din Betleem, tot asa si ighemonul Capitolinus a ucis pe pruncii nascuti din apa si din Duh, in cetatea Durostorum. Dar tu, vrednicule ostas al lui Hristos, vazand faradelegea lui, te-ai rugat pentru asezarea sufletelor nevinovate in ceata mucenicilor si, dand slava lui Dumnezeu, cantai neincetat: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Daca ai vazut asuprirea si suferinta crestinilor din cetatea parintilor tai, ca un neinfricat ostas al lui Hristos te-ai impotrivit cu multa barbatie celor ce sileau pe crestini sa jertfeasca zeilor, mustrand cu tarie nelegiuirea lor. Pentru aceea, cu bucurie iti aducem aceste laude:

Bucura-te, ca nu te-ai supus poruncii imparatesti;

Bucura-te, ca nu te-ai alaturat inchinatorilor idolesti;

Bucura-te, ca prigonitorii nu te-au induplecat sa jertfesti zeilor;

Bucura-te, ca ospatul lui Hristos ai dorit;

Bucura-te, ca ti-ai aprins inima pentru Hristos;

Bucura-te, ca veselia cea trecatoare nu ti-a schimbat sufletul plin de Duhul Sfant;

Bucura-te, ca rabdarea mucenicilor te-a intarit;

Bucura-te, ca aceasta te-a facut sa ai indrazneala a intra in capistea idolilor;

Bucura-te, ca ai sfarama idolii cei nesimtitori;

Bucura-te, ca Hristos ti-a dat tarie si indrazneala;

Bucura-te, putere din puterea lui Hristos;

Bucura-te, lumina aprinsa din lumina Duhului;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 4-lea:

Auzind Capitolinus vestea distragerii altarelor paganesti, s-a tulburat si cu mare manie a strigat: “In graba cautati pe Emilian si aflandu-l, sa mi-l aduceti ca sa-l pierd”. Dar tu, Sfinte, unit fiind in cuget cu Hristos-Dumnezeu, nu te-ai inspaimantat de amenintarile lui, caci neincetat cantai: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Poruncilor imparatului nu te-ai supus, Sfinte Emilian, caci Hristos te-a intrarmat cu chemare sfanta la patimire pentru El. Drept aceea, ai pornit spre ajutorul si imbarbatarea crestinilor prigoniti, marturisind cu tarie ca si tu, asemenea lor, nu te supui poruncilor paganesti. Pentru aceea, primeste in dar cantarea noastra, Sfinte

Bucura-te, urmas al lui Hristos si credincioasa sluga;

Bucura-te, ca Mantuitorul te-a chemat la patimire pentru El;

Bucura-te, ascultator al glasului dumnezeiesc;

Bucura-te, ca nesuferind nedreptatea, de buna voie te-ai predat celor faradelege;

Bucura-te, ca pe multi ai intarit in credinta cea adevarata;

Bucura-te, vrednic luptator pentru Hristos;

Bucura-te, ca viata intru nimic nu ti-ai crutat;

Bucura-te, ca in fata scaunului de judecata, luminos te-ai aratat;

Bucura-te, viteaz ostas, care ai biruit paganatatea;

Bucura-te, ca in inima ta a incaput Hristos Cel neincaput;

Bucura-te, ca Acesta te-a intarit sa poti patimi pentru El;

Bucura-te, candela nestinsa in biserica lui Hristos;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 5-lea:

Vederile mintii avandu-le curatite, ai ales a patimi pentru Hristos, dorind a te jertfi pentru El, a invia impreuna cu El, cantand neincetat cantarea ingereasca: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Dintru inaltime putere primind, cu indrazneala ai stat in fata lui Capitolinus, vorbindu-i de Hristos, incat acesta s-a mirat de intelepciunea ta. Auzind aceasta, cetele sfintilor in cer s-au bucurat, iar noi, pe pamant, te laudam, zicand:

Bucura-te, stea luminata de Soarele Hristos;

Bucura-te, cel ce ai alergat catre chinuri, ranit fiind de dragostea Stapanului;

Bucura-te, ca de frumusetea trupului nu te-ai ingrijit;

Bucura-te, ca frumusetea cea dumnezeiasca ai dorit;

Bucura-te, ca inselaciunea idoleasca ai alungat;

Bucura-te, cel ce ai revarsat lumina din lumina lui Hristos in sufletele credinciosilor;

Bucura-te, cel ce aduci bucurie celor ce te iubesc;

Bucura-te, ca necredinciosii, vazandu-te luminat de intelepciunea lui Hristos, s-au cutremurat;

Bucura-te, cel ce ai indepartat ratacirea paganeasca;

Bucura-te, rabdatorule de chinuri si aparatorul dreptei credinte;

Bucura-te, vas ales al Preasfintei Treimi;

Bucura-te, ca in ceruri, rasplata ti s-a pregatit;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 6-lea:

Supus din nou intrebarilor paganului judecator, tu, Mucenice Emilian, te-ai aratat neclintit in credinta intru Hristos. Ai nesocotit bataile ce ti-au zdrobit trupul pentru ca ai stat ca un adevarat ostas, marturisind adevarul si cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Neclintit fiind si stand tare pe piatra credintei, te-ai aratat puternic, Sfinte Mucenice, urmand indemnurilor invatatorului tau, Cel ce a mantuit lumea de inselaciunea vrajmasului. Pentru aceasta, cu dragoste iti cantam:

Bucura-te, mult patimitorule pentru Hristos;

Bucura-te, pilda buna credinciosilor dreptmaritori;

Bucura-te, slujitor al adevarului si om al dreptatii;

Bucura-te, ancora tare si nemiscata a dreptei credinte;

Bucura-te, purtatorule de Hristos si mireasma Duhului;

Bucura-te, inger in trup si reazem al Bisericii;

Bucura-te, suflet inmiresmat de mirul patimirilor;

Bucura-te, indelung rabdatorule si statornic in adevar;

Bucura-te, biruitor al inselaciunii diavolesti;

Bucura-te, propovaduitor al Adevarului;

Bucura-te, bun chivernisitor al tainelor dumnezeiesti;

Bucura-te, solia noastra catre Dumnezeu;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 7-lea:

Foc pentru credinta avand in sufletul tau, fericite Mucenice Emilian, pentru dragostea Celui dorit de tine, intru nimic ai socotit chinurile, intarit de dorul Lui si vesel ai infruntat toate, rugandu-te pentru prigonitorii tai, iar lui Dumnezeu aduceai lauda: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Nici bataile, nici ademenirile imparatului, nici sabia ighemonului nu te-au inspaimantat, nici te-au despartit de Hristos, caci tu, Sfinte Emilian, racorindu-te din Izvorul vietii, te-ai intarit. Pentru aceasta, uimindu-ne, iti cantam:

Bucura-te, potir al dragostei si cupa a rabdarii;

Bucura-te, sfetnic luminos si candela vesnic aprinsa;

Bucura-te, tanar plin de ravna dumnezeiasca;

Bucura-te, glas auzit de Hristos in ceruri;

Bucura-te, fata de inger luminata de Duhul Sfant;

Bucura-te, jertfa placuta lui Dumnezeu;

Bucura-te, piatra la temelia Bisericii lui Hristos;

Bucura-te, stalp neclintit al crestinatatii;

Bucura-te, rob al lui Hristos si prieten al ingerilor;

Bucura-te, martir prealaudat din ceata mucenicilor;

Bucura-te, samanta buna aruncata in pamant romanesc;

Bucura-te, floare rara, deschisa in nadejdea invierii;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 8-lea:

Dupa indelungi prigoniri si chinuri cumplite, ti-ai dat sufletul in mainile lui Hristos, strigand ca si Sfantul Arhidiacon Stefan, intaiul mucenic: “Doamne, Iisuse Hristoase, primeste duhul meu”. Si astfel, sufletul tau, Sfinte Emilian, a fost asezat in ceata martirilor, cantand neincetat Preasfintei Treimi, cantarea: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Daca ai trecut prin jertfa, din moarte la viata, adica in timpul lui Dumnezeu, Sfinte Mucenice Emilian, nu ai parasit nicicum pe cei ce se lupta inca cu necazurile si primejdiile din lumea aceasta, ci mijlocesti la Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-ti canta unele ca acestea:

Bucura-te, Sfinte Emilian, mucenic preamarit al lui Hristos;

Bucura-te, impreuna-vorbitorule cu ingerii;

Bucura-te, fiu al cetatii Durostorum si protoparinte al martirilor romani;

Bucura-te, lauda Dobrogei si bucuria tuturor romanilor;

Bucura-te, mucenic cinstit in toate provinciile romanesti;

Bucura-te, rugator fierbinte pentru toti cei ce te cinstesc cu dragoste;

Bucura-te, purtatorule de cununa cereasca;

Bucura-te, preaintelepte, cel ce ai semanat samanta buna in tarina ta;

Bucura-te, vrednicule de lauda si bucuria credinciosilor;

Bucura-te, turn al crestinatatii si stalp al Bisericii;

Bucura-te, aparator al dreptei credinte;

Bucura-te, indraznirea noastra catre Dumnezeu;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 9-lea:

In Imparatia cerurilor intrand, Sfinte Mucenice Emilian, te indulcesti de rasplata vesnicelor bunatati ale Stapanului tuturor, Hristos Dumnezeu, pentru Care ai patimit; iara acolo, marite marturisitorule, nu incetezi a-I multumi, cantand impreuna cu ingerii: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Margaritar de multpret al pamantului Dobrogei te-ai aratat, Sfinte Emilian, mucenice al lui Hristos; caci trupul tau, ingropat in pamantul stramosilor nostri, samanta datatoare de rod duhovnicesc s-a aratat urmasilor tai, iar sangele tau a rodit credinta si demnitatea noastra, a celor ce cantam, dupa cuviinta pomenirea ta, zicand:

Bucura-te, urmas al apostolilor si propovaduitor al Adevarului;

Bucura-te, samanta dumnezeiasca semanata in pamant strabun;

Bucura-te, cel ce ai intregit ceata martirilor dobrogeni;

Bucura-te, comoara in pamant ascunsa in asteptarea cautatorilor;

Bucura-te, carare care duci la ceruri pe cei cucernici;

Bucura-te, izvor din care se adapa bunii credinciosi;

Bucura-te, raza de soare pentru poporul cel binecredincios;

Bucura-te, liman duhovnicesc in care se odihnesc credinciosii;

Bucura-te, cadelnita de aur care porti focul cel dumnezeiesc;

Bucura-te, faclie calauzitoare in noaptea ispitelor;

Bucura-te, carbune aprins din dragostea lui Hristos;

Bucura-te, luceafar rasarit in zorii crestinismului romanesc;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 10-lea:

Cu ce cantari de lauda vom incununa pe Mucenicul Emilian, caci acesta ca un bun atlet al lui Hristos, pe pamant a biruit uneltirile lui Veliar, iar in ceruri, vede pururea fata cea prealuminata a Stapanului tuturor, Caruia ii canta neincetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Avand indrazneala catre Dumnezeu pe Care l-ai iubit, Sfinte Mucenice, nu inceta a te ruga pentru cei ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta si-ti canta cu evlavie, din inima curata, unele ca acestea:

Bucura-te, prieten al lui Dumnezeu si frate al nostru;

Bucura-te, ca Hristos s-a implinit intru tine;

Bucura-te, salas al Duhului Sfant;

Bucura-te, ca inaintezi mereu catre adancimile Preasfintei Treimi;

Bucura-te, cel ce stai in ceata mucenicilor, slavind pe Dumnezeu;

Bucura-te, cel ce deslusesti tainele cele ascunse;

Bucura-te, rugator fierbinte si sprijin sufletelor asuprite;

Bucura-te, bucuria ingerilor si slava mucenicilor;

Bucura-te, datator de bunatati duhovnicesti credinciosilor;

Bucura-te, suflet incarcat de roadele Duhului Sfant;

Bucura-te, jertfa vie cu buna mireasma placuta lui Dumnezeu;

Bucura-te, celor sinceri si smeriti,bucurie si grabnic ajutor;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 11-lea:

Darul cel dat tie de la Dumnezeu, ca rasplata pentru nevointele tale, marite Mucenice Emilian, cine poate sa-l spuna, cu adevarat? Caci te-ai invrednicit a face minuni si faceri de bine celor ce se roaga tie cu credinta; pentru aceea, savarsind cu dragoste sfanta pomenirea ta, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Laudam nevointele tale, Sfinte Mucenice Emilian, si, cinstind sfintele tale moaste, slavim pe Dumnezeu, Cel ce te-a preamarit si te-a daruit poporului nostru spre a-l feri de tot felul de ispite si necazuri, pentru care cantam:

Bucura-te, rabdatorule in chinuri, intarirea celor slabi in credinta;

Bucura-te, izbavitorule de intristare si datatorule de bucurie;

Bucura-te, indulcirea celor ce alearga la tine;

Bucura-te, purtatorule de balsamul tamaduirilor;

Bucura-te, alinarea celor suferinzi si parasiti;

Bucura-te, biruitorul nedreptatilor si pacea celor oropsiti;

Bucura-te, ocrotitorul vaduvelor si al orfanilor;

Bucura-te, luminarea pruncilor si intelepciunea tinerilor;

Bucura-te, incepatura mucenicilor si bucuria cuviosilor;

Bucura-te, sprijinitorul batranilor si miluitorul saracilor;

Bucura-te, risipitorul furtunilor si aducator de roada pamantului;

Bucura-te, turnul biruintei si usa mantuirii;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 12-lea:

Har dumnezeiesc cere noua, Sfinte, de la Dumnezeu, ca sa putem lupta impotriva vrajmasilor vazuti si nevazuti. intinde noua mana de ajutor si impaca viata noastra ca sa nu pierim in iuresul ispitelor, ci, bucurandu-ne, sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Ca pe o podoaba de mult pret te are Biserica noastra dreptmaritoare, pe tine, Mucenice Emilian; caci de veacuri se cinsteste numele tau in tot pamantul romanesc. De aceea, iti aducem multumire pentru binefacerile pe care le reversi peste noi, cei ce-ti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, sfinte, de veacuri cinstit in tot pamantul romanesc;

Bucura-te, ca sfintele tale moaste la Silistra s-au descoperit;

Bucura-te, intaiule intre martirii dobrogeni;

Bucura-te, ca esti binecuvantare pentru neamul romanesc;

Bucura-te, ca in toata tara ti s-au inaltat locasuri sfinte;

Bucura-te, rugator fierbinte pentru cei ce cinstesc numele tau;

Bucura-te, grabnic folositor celor ce alearga la tine cu credinta;

Bucura-te, potirul binecuvantarii si mijlocitorul harului;

Bucura-te, faclie luminoasa si raza cereasca;

Bucura-te, cel ce torni in inimi har dumnezeiesc;

Bucura-te, nadejdea mantuirii noastre;

Bucura-te, sprijinitorul nostru in ziua Judecatii;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Condacul al 13-lea:

O, mult patimitorule ostas al lui Hristos, Sfinte Mucenice Emilian, cel ce te-ai invrednicit de la Hristos de mari daruri ceresti, primeste rugaciunea noastra, a pacatosilor, si fii mijlocitor pentru noi catre Induratul Dumnezeu sa ne izbaveasca de focul cel vesnic, iertandu-ne pacatele, ca impreuna cu tine sa-I cantam: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciune catre Sfantul Emilian de la Durostorum

Prealaudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfaramat altarele idolilor si te-ai adus jertfa bineplacuta lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cadem inaintea icoanei tale si cu umilinta te rugam: fii mijlocitor noua catre Stapanul si Mantuitorul lumii, ca unul care ai dobandit indraznire catre Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alunga idolii necredintei care s-au inaltat in sufletele noastre si, prin rugaciunile tale catre Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu, zdrobeste pacatul sub picioarele noastre, ca sa punem hotar vietii noastre intinate. Stea luminoasa pe cerul Bisericii, alunga intunericul neincrederii dintre noi si umple mintea noastra de cunostinta cea adevarata din intelepciunea cea data tie. Candela care arzi vesnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne si pe noi cu evlavie si iubire. Da-ne rabdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Carui suferinta a depasit orice suferinta si a Carui slava stralucitoare a depasit orice slava. Da-ne curajul si vointa ta; credinta si iubirea ta catre Dumnezeu. invata-ne umilinta cu care ai parasit toate bucuriile si bogatiile pamantesti, iara pacea cu care ai stat in fata guvernatorului, fa sa straluceasca si in noi podoaba frumusetii inimii tale curate. Tu, care umpli de lumina pe cei credinciosi, pune in noi, cu rugaciunile tale, temelia statorniciei si a sfinteniei, Mostenitorule al nemuririi, roaga-te sa fim si noi impreuna cu tine mostenitori. Tu, care te desfatezi cu cetele tuturor sfintilor si faci fii ai luminii pe cei ce se roaga tie si te praznuiesc, roaga-te sa ajungem la Soarele dreptatii si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care straluceste peste toti cei pecetluiti cu Sangele Sau. Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. Amin.

Sinaxar 7 August

I n aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Preacuviosului Mucenic Dometie persul împreuna si cu doi ucenici ai sai.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Constantin si era pers de neam. Fiind învatat credinta lui Hristos de un oarecare Agar, a parasit pagânatatea; si se duse la cetatea Nisibi, ce se afla la hotarele romanilor si ale persilor. Si intrând în mânastire, a primit sfântul Botez si a îmbracat cinul calugaresc, aratând tot felul de sârguinta si nevointa. Dar fiindca din bântuirea vicleanului diavol a fost zavistuit de catre calugarii din mânastire, a fugit de acolo si s-a dus la Mânastirea Sfintilor Mucenici Serghie si Vach în cetatea numita a lui Teodosie. Acolo a urmat vietii si petrecerii arhimandritului Urvil, care l-a hirotonit diacon. Si vrând arhimandritul Urvil sa-l hirotoneasca si preot, Sfântul Dometie s-a dus de acolo, si suindu-se într-un munte, a suferit zaduful si frigul si patimile. Apoi intrând într-o pestera facuta cu mestesug si ramânând acolo putina vreme, primea pe cei ce veneau la el, si prin multele minuni facute în numele lui Hristos întorcea pe necredinciosii elini de la ratacirea idoleasca la credinta în Hristos. Ajungând împarat Iulian Apostatul, a poruncit sa fie ucis sfântul cu pietre. Iar cei ce mersesera cu porunca, aflându-l cu doi ucenici ai lui, cântând lauda de la al treilea Ceas, au îngropat si pe fericitul Dometie si pe cei doi ucenici, acoperindu-i cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Or din Tebaida (Egipt), care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor zece mii de pustnici Tibei (din Tebaida), care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Potamia, facatoarea de minuni, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Narcis, patriarhul Ierusalimului, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Asterie Singliticul, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sozont cel din Nicomidia, care în foc fiind bagat si sanatos iesind, cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iperehie care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teodosie, doctorul cel nou, care a vietuit la anul 862 si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dometie, facatorul de minuni, care a sihastrit în hotarele Manastirii Filoteului si cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nicanor, facatorul de minuni, care a stralucit în muntele lui Calistrat si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta ziua facem si pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre TEODORA DE LA SIHLA, care a sihastrit multi ani, la sfârsitul secolului al XVII-lea, într-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

Stihuri:

În aceasta zi Sfânta Teodora s-a mutat
La cerescul împarat;
Astazi, Teodora Cuvioasa
Si-a mutat la ceruri casa.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamântul binecuvântat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, în satul Vânatori-Neamt, din binecredinciosi parinti si iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduita, a fost casatorita de catre parinti împotriva vointei ei, cu un tânar evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinta unei vieti cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, a îmbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Focsani, iar sotul ei s-a calugarit în Schitul Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amândoi pe calea sfinteniei si a mântuirii.

Si se nevoiau maicile cu mare râvna pentru Hristos, însa, Cuvioasa Teodora, întarita de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugaciune, în smerenie si în sfânta nevointa duhovniceasca.

Navalind turcii în partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Cuvioasa Teodora s-a retras în munti, împreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceza si bucurie de Dumnezeu, rabdând multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de încercari. Dupa adormirea maicii sale duhovnicesti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiasca, a parasit muntii Buzaului, întorcându-se în partile Neamtului, în padurile neumblate din jurul Schitului Sihastria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în partile Schitului Sihla.

Asa a ajuns fericita Teodora vietuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adapost, nu departe de schit si de pestera care îi poarta numele pâna astazi. Si s-a nevoit acolo Cuvioasa barbateste vreme de multi ani, în post si rugaciuni toata noaptea, în lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, îndurând multe ispite si naluciri de la diavoli, foame, lipsa, gânduri si mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o marturisea, o îmbarbata, o împartasea cu Sfintele Taine si îi ducea cele de trebuinta.

Dupa un timp a raposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. I se rupsesera si hainele, iar în loc de hrana mânca macris, fructe de padure si alune. În aceasta scoala a linistii si a rugaciunii a dobândit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza în inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, caci dobândise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor în muntii Sihlei, uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, pasarile cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, farâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, asa cum se vede pâna astazi.

Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii ei pamântesti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sai rânduiasca un preot ca s-o învredniceasca de Preasfintele Taine înainte de obstescul sfârsit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihastriei cum duceau pasarile farâmituri în pustie si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mâna lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga, înconjurata de vapaie de foc ceresc. Atunci, înfricosându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere si le-a poruncit sa aduca un duhovnic, care sa o împartaseasca cu Cinstitul si Preasfântul Trup si Sânge al Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dimineata, fratii au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine si dupa ce Fericita Teodora si-a facut cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeiestile Taine si, multumind Parintelui Ceresc pentru toate, si-a încredintat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântata în pestera în care a vietuit. Si a ramas trupul Sfintei Teodora tainuit acolo pâna dupa 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei în racla de pret si le-a depus în biserica schitului spre cinstire. Dupa ce Domnitorul a zidit biserica la mosia sa din satul Miclauseni (Iasi), a stramutat sfintele moaste în aceasta ctitorie.

În anul 1852 sfintele sale moaste au fost duse la mânastirea Pecersca din Kiev si asezate în racla de mult pret, pe care scrie: "Sfânta Teodora din Carpati".

Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla si faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, o asaza în ceata sfintilor din cer ca pe o aleasa nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica si neamul nostru. Cu ale carei rugaciuni, Doamne Iisus Hristoase, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi toti, tara si poporul cel binecredincios. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

În această zi facem pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre TEODORA de la SIHLA, care a sihăstrit mulţi ani, la sfârşitul secolului al XVII-lea, într-o peşteră din preajma Schitului Sihla-Neamţ
În aceasta zi, Sfânta Teodora s-a mutat
La cerescul împărat;
Astăzi, Teodora Cuvioasa
Şi-a mutat la ceruri casa.

        Această floare duhovnicească de mare preţ şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamţ, din binecredincioşi părinţi şi iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduită, a fost căsătorită de către părinţi împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o şi duhovnicul ei, precum şi firea ei singuratică, a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti-Focşani, iar soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amândoi pe calea sfinţeniei şi a mântuirii. Şi se nevoiau maicile cu mare râvnă pentru Hristos, însă, Cuvioasa Teodora, întărită de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugăciune, în smerenie şi în sfânta nevoinţă duhovnicească. Năvălind turcii în părţile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzăreşti. Cuvioasa Teodora s-a retras în munţi, împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceză şi bucurie de Dumnezeu, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig şi tot felul de încercări. După adormirea maicii sale duhovniceşti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiască, a părăsit munţii Buzăului, întorcându-se în părţile Neamţului, în pădurile neumblate din jurul Schitului Sihăstria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în părţile Schitului Sihla. Aşa a ajuns fericita Teodora vieţuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adăpost, nu departe de schit şi de peştera care îi poartă numele până astăzi. Şi s-a nevoit acolo Cuvioasa bărbăteşte vreme de mulţi ani, în post şi rugăciuni toată noaptea, în lacrimi şi mii de metanii, uitată de lume, îndurând multe ispite şi năluciri de la diavoli, foame, lipsă, gânduri şi mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtăşea cu Sfintele Taine şi îi ducea cele de trebuinţă. După un timp a răposat duhovnicul Pavel, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu ştia locul şi aspra ei nevoinţă. I se rupseseră şi hainele, iar în loc de hrană mânca măcriş, fructe de pădure şi alune. În această şcoală a liniştii şi a rugăciunii a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni şi era ca un diamant strălucitor în munţii Sihlei, uitată de oameni, dar umbrită de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, aşa cum se vede până astăzi. Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârşitul vieţii ei pământeşti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i rânduiască un preot ca s-o învrednicească de Preasfintele Taine înainte de obştescul sfârşit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihăstriei cum duceau păsările fărâmituri în pustie şi a trimis doi fraţi să vadă unde anume se duc. Călăuziţi de mâna lui Dumnezeu, fraţii au ajuns noaptea aproape de peştera Sfintei Teodora şi au văzut-o cum se ruga, înconjurată de văpaie de foc ceresc. Atunci, înfricoşându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haină să se acopere şi le-a poruncit să aducă un duhovnic, care să o împărtăşească cu Cinstitul şi Preasfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dimineaţa, fraţii au adus la peşteră pe ieromonahul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine şi după ce Fericita Teodora şi-a făcut cuvenită spovedanie, a primit Dumnezeieştile Taine şi, mulţumind Părintelui Ceresc pentru toate, şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântată în peştera în care a vieţuit. Şi a rămas trupul Sfintei Teodora tăinuit acolo până după 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului spre cinstire. După ce Domnitorul a zidit biserică la moşia sa din satul Miclăuşeni (Iaşi), a strămutat sfintele moaşte în această ctitorie.

În anul 1852 sfintele sale moaşte au fost duse la mănăstirea Pecersca din Kiev şi aşezate în raclă de mult preţ, pe care scrie: "Sfânta Teodora din Carpaţi".

Viaţa Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla şi faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, o aşează în ceata sfinţilor din cer ca pe o aleasă nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica şi neamul nostru. Cu ale cărei rugăciuni, Doamne Iisus Hristoase, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi toţi, ţara şi poporul cel binecredincios. Amin.

Luna august în 7 zile: pomenirea Sfântului, Cuviosului Mucenic Dometie Persul  şi cei doi ucenici ai săi (+363)

        Acesta a trăit pe vremea împăratului Constantin şi a urmaşilor săi, fiind persan de neam, şi a fost povăţuit la credinţa creştinească de un oarecare creştin, Uar cu numele. Deci, lăsând părinteasca păgânătate şi rudeniile, a mers către hotarele greceşti, în cetatea care se numea Nisibe. Şi, intrând într-o mânăstire, a luat Sfântul Botez şi s-a îmbrăcat în chipul monahicesc şi petrecea în toate nevoinţele vieţii pustniceşti. Dar, prin uneltirea şi asupririle vrăjmaşului drac, a fost urât de monahii de acolo şi, fugind de ei, a mers la mănăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, din cetatea lui Teodosie şi a urmat viaţa arhimandritului Nurvil, despre care se spune că şaizeci de ani n-a gustat fiertură, iar somn foarte puţin primea şi, pe acela, fără se se culce sau să stea, ci rezemându-se în toiag. De la arhimandritul acesta, povăţuindu-se, Cuviosul Dometie a fost sfinţit diacon şi, când a aflat că şi la preoţie voieşte arhimandritul să-l silească pe el, a plecat de acolo şi, suindu-se pe un munte pustiu, vieţuia în Dumnezeu, suferind arşiţa şi frigul şi toate schimbările văzduhului. Apoi, intrând într-o peşteră, a vieţuit acolo, săvârşind multe minuni în numele lui Hristos, făcând tămăduiri, celor ce veneau la el, şi aducea, pe mulţi, de la idoleasca înţelepciune, la credinţa lui Hristos. Deci, venind Iulian împăratul, cel lepădat de Dumnezeu, când a auzit despre el, a poruncit să-l ucidă cu pietre. Şi, ducându-se, trimişii l-au aflat pe Sfântul Dometie, cu cei doi ucenici ai lui, la ceasul al treilea din zi, săvârşindu-şi cuviincioasa cântare. Şi, năvălind asupra lor, i-au ucis cu pietre. Şi aşa Cuviosul Dometie, cu cei doi ucenici ai săi, şi-a săvârşit alergarea vieţii lor, plăcută lui Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur,  despre faptul, că ispitele sunt de folos

          Acest lucru este de mirare, că nouă ni se fac folositoare, nu numai cele ce ni se par nouă de folos, ci şi cele potrivnice nouă. Şi, ca să te încredinţezi, ia seamă la aceasta: Faraon a poruncit să fie aruncaţi pruncii în râu. Or, de nu s-ar fi aruncat pruncii evreilor şi de n-ar fi fost porunca lui Faraon, n-ar fi fost cruţat Moise, fiind hrănit în palatele împărăteşti. Că, pe când el era păzit de ai săi, nu era în cinste, iar, când a fost lepădat, atunci a fost în cinste. Însă aceasta o făcea Dumnezeu din covârşitoarea Lui putere, arătând cu câtă înlesnire se fac lucrările Sale. Aşa, şi când evreul acela, îl înspăimânta pe Moise, zicând: "Oare, tu vrei să mă ucizi şi pe mine?" Şi aceasta i-a fost de folos lui. Şi vezi cum s-a făcut aceasta, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, până avea să se facă arătarea din pustie, până când avea să se împlinească vremea cea cuviincioasă, până ce avea să cugete el în pustie şi avea să trăiască mai cu întemeiere. Încât, mai pe urmă, în toate supărările ce au venit peste el, de la evrei, făcea la fel: adică, atunci, se lămurea mai curat, când ei se ridicau împotriva lui mai tare. Precum s-au ridicat evreii şi împotriva lui Aaraon, dar l-au făcut pe el şi mai luminat, pentru că, din pricina aceasta i s-au făcut lui veşminte preoţeşti, în multe culori, şi mitră i s-a pus şi toate celelalte podoabe ale veşmintelor, după rânduială, încât, fără de nici o îndoială, a fost hirotonit, ca unul ce i s-au încredinţat până şi tăbliţele cele de aramă. Dar, ştiţi cu toţii istoria aceasta, pentru aceea o voi trece cu vederea. Deci, de voiţi, să ne întoarcem la cele mai dinainte de acestea. Cain, a ucis pe fratele său, dar, cu acest chip, mai mult l-a folosit, căci ascultă ce zice: "Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine." Şi, iarăşi, zice că sângele grăieşte mai bine decât Abel, de aceea şi plata i-a crescut. Că ce strâmbătate i s-a făcut lui, că s-a sfârşit mai degrabă? Nici un fel de strâmbătate. Pentru că nu a trăi ani mulţi, sau puţini, este fericirea, ci a folosi bine cele din viaţă. Cei trei tineri au fost aruncaţi în cuptor, dar, prin aceasta, mai curaţi s-au făcut. Iar Daniil, în groapă fiind aruncat, a ieşit de acolo mult mai strălucit. Şi pretutindenea vezi ispite mari, care nasc bunătăţi, chiar şi în lumea de aici, nu numai dincolo. Ne arată, astfel Dumnezeu, că răutatea se poate face pricină a lămuririi faptelor bune, când cineva îndură ispita cu răbdare. Căci mulţi pier şi fără ispitele diavolului; că nu pe toate acestea le face diavolul; ci multe, chiar numai din ticăloşia noastră, se fac. Iar dacă undeva şi el ar fi pricinuitor, noi îi dăm începerea. Că, spune-mi mie, când a intrat diavolul în Iuda? Că scris este: "A intrat în el satana." Dar, ascultă pricina lui, că era fur şi, cele ce se puneau în pungă, purta. El i-a dat satanei loc desfătat de a intra. Drept aceea, nu diavolul face în noi începătura, că noi îl primim pe el şi îl chemăm. Cel neputincios, chiar şi fără diavol, tot se vatămă. Să nu ne înşelăm, ispitele diavolului ne deşteaptă pe noi şi ne ridică din lene, aşa cum şi grijile şi întristările sunt deprinderi şi învăţături, care, duc la adevărata cugetare şi la apropierea de învăţăturile cele alese. Dar, să iei seama şi în altfel. Să fie crescut cineva în curţile împărăteşti, fără întristare, fără griji, nici pricină de mânie, încât să facă ori ce-ar pofti şi pe toţi să-i aibă ascultători, n-ar fi, oare, unul ca aceasta mai necuvântător decât orice animal? Iar acum, precum este un catâr, încărcat cu sarcina sa, aşa suntem şi noi împovăraţi de grijile şi de necazurile care ne frământă. Pentru aceasta, de multe ori, săracii sunt mai înţelepţi decât cei bogaţi. Că trupul care nu se mişcă este bolnăvicios şi netrebnic, iar cel ce se osteneşte este mai frumos şi mai sănătos. Asemenea şi sufletul. Că fierul, stând, rugineşte, iar lucrând, străluceşte. Iar mişcarea sufletului vine şi din supărări, căci sufletul, atunci, se mişcă, când nu toate se fac drepte; el se mişcă datorită celor potrivnice. De asemenea, dacă toate ar fi fost după gândul nostru, n-ar fi aflat sufletul de ce să se mişte. Nu vezi că şi doicilor li se porunceşte să nu poarte totdeauna pe prunci în braţe? Ca să nu le facă lor obiceiul aşa şi să se îmbolnăvească, fiindcă, cruţarea fără măsură, le strică sănătatea copiilor. Bună este şi întristarea, când e măsurată, bună-i şi grija, bună este şi lipsa, ce ne fac tari pe noi. Bune sunt şi cele potrivnice, dar, când întrec măsura, ne păgubesc.Nu vezi că, şi pe ucenicii Săi, Hristos aşa îi povăţuieşte? Şi, dacă ei aveau trebuinţă de aceasta, cu cât mai mult, noi. Să ne bucurăm, deci, în necazuri, că ele sunt tămăduiri potrivnice, pentru rănile noastre. Că aşa sunt leacurile, unele dulci, altele amare. Drept aceea, să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate acestea. Că nu ni le dă Dumnezeu, aşa, fără rost, ci spre folosul sufletelor noastre. Deci, arătându-I mulţumirea noastră, să-L slăvim şi să ne ţinem cu vitejie, socotindu-le trecătoare. Şi să ne întindem gândul spre cele viitoare, ca, şi pe cele de aici, să le suferim cu vitejie, dar, şi pe cele viitoare, să ne învrednicim a le câştiga, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, al Căruia este Slava şi stăpânirea în veci ! Amin.

Nevoia de binecuvantare

.

Termenul "binecuvantare" este traducerea romaneasca a latinescului benedictio, care, la randul sau, il echivaleaza pe grecescul evloghia, toate avandu-si radacina intr-un verb care inseamna a vorbi de bine, a lauda, a cinsti, a sarbatori, a acorda unei fiinte sau unei institutii o pozitie cu totul speciala, privilegiata. Adaug insa particularitatea ca in timp ce limbile europene moderne au preluat latinescul bene-dictum (care inseamna "zicere de bine") in literalitatea lui, limba romana, dupa ce a circumscris slavonescul biagoslovenie in rezervatia limbajului monastic, a introdus termenul "binecuvantare", alcatuit, pe de o parte, din acelasi adverb latinesc bene (in romaneste, "bine"), de care insa a legat substantivul, tot latinesc, conventum (devenit in romaneste "cuvant"), care in original inseamna conventie, intelegere, pact, acord, tratat, alianta, ceea ce ii da termenului o incarcatura mult mai bogata (asa cum avem expresiile "om de cuvant", "pe cuvantul meu", "a-si da cuvantul", "a se tine de cuvant", "a-si tine cuvantul" etc). Aceasta inseamna ca a binecuvanta este nu numai a-l vorbi pe cineva de bine sau a-i spune ceva de bine, ci si a face cu el o intelegere nobila, menita sa onoreze ambele parti.

Dar romanescul "cuvant" are o incarcatura mult mai bogata, in sensul ca el, cuvantul, este nu numai un mijloc de comunicare, ci si o putere in sine. El este mult mai apropiat semantic de grecescul evloghia, care inseamna binecuvantare, cu derivatul evlogos, adica cel ce binecuvinteaza. Ev-logos insa il incorporeaza pe logos, al carui inteles este acela de cuvant ca mijloc de comunicare, dar si de ratiune divina si, mai ales, puterea lui Dumnezeu. Prin puterea cuvantului a creat Dumnezeu lumea, prin puterea cuvantului a facut Iisus minuni, prin aceeasi putere, rostita in numele lui Iisus Hristos, a vindecat Petru un olog.

Puterea in sine a cuvantului e recunoscuta si consacrata chiar in viata publica a popoarelor, dincolo de perimetrul strict religios. Juramantul rostit in tribunal devine act juridic, cel depus in armata e sacrosanct; cunoastem consecintele juramantului stramb sau ce se intampla cu ostasul dezertor. Dar, mai presus de toate, logos-ul a fost identificat cu cea de a doua Persoana a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, Cel nascut din Tatal mai inainte de toti vecii, Cel prin Care si cu Care a creat Dumnezeu lumea, devenit in istorie Iisus Hristos. Ne-o spune frumos si raspicat Sfantul Evanghelist Ioan: intru-nceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Cuvantul Dumnezeu era. Acesta era dintru-nceput la Dumnezeu. Toate printr-insul s-au facut si fara El nimic nu s-a facut din ceea ce s-a facut .Poate fi ceva mai cuprinzator decat cuvantul binecuvantare in care este incorporat insusi numele lui lisus Hristos, nume care, la randul sau, este el insusi putere?

Aminteam mai sus ca, pe de o parte, Dumnezeu este singurul autor al binecuvantarii si, pe de alta, ca ea se adreseaza nu numai unor fiinte, ci si unor institutii. Prima fiinta care a primit binecuvantarea lui Dumnezeu a fost omul. in Cartea Facerii ni se spune ca, dupa ce Dumnezeu i-a facut pe Adam si Eva, i-a binecuvantat, zicand: Cresteti si inmultiti-va si umpleti pamantul si supuneti-l. Pe de alta parte, primul asezamant pe care Dumnezeu l-a randuit prin binecuvantare a fost Ziua de odihna, adica a Saptea, sau Sabatul Vechiului Testament, devenit Duminica celui Nou. Dupa ce Dumnezeu a facut lumea in cele sase zile ale creatiei, El S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le facuse. Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ea S-a odihnit El de toate lucrurile Sale, cele pe care Dumnezeu le-a izvodit facandu-le. Acest asezamant a fost institutionalizat de abia in vremea lui Moise, cand israelitii au fost obligati sa-1 respecte cu strictete in amintirea eliberarii lor din robia egipteana, ca zi de sfanta odihna inchinata Domnului. In vremea Noului Testament, Iisus Hristos Si-a atestat dumnezeirea si prin aceea ca S-a numit pe Sine Domn al sambetei, conferindu-i semnificatia ca orice facere de bine este, de fapt, o sarbatoare.

In lucrarea Sa de a revarsa harul dumnezeiesc peste fapturile chemate la mantuire, Domnul Hristos a binecuvantat copiii prin punerea mainilor asupra-le, a binecuvantat cele cinci paini cu care a saturat miile de oameni, iar la Cina cea de Taina a binecuvantat painea si vinul pe care le-a prefacut in Trupul si Sangele Sau.

Acestea sunt doar cateva exemple despre binecuvantarea pe care Dumnezeu le-o acorda oamenilor in mod direct. Exista insa si binecuvantarea inter-umana, despre care va voi spune cateva cuvinte. Binecuvantarea este o rostire solemna, insotita de un gest, prin care o persoana invoca darurile lui Dumnezeu asupra altei persoane sau a unui grup. Gestul poate fi ridicarea mainilor asupra cuiva, punerea unei maini pe capul persoanei binecuvantate, insemnarea ei cu semnul crucii, sau, atunci cand e facuta de preot, semnul crucii cu degetele incrucisate; prin traditie, arhiereul binecuvinteaza cu amandoua mainile.

Una din cele mai vechi este binecuvantarea parintilor asupra copiilor si o intalnim in prima carte a Vechiului Testament. Batranul Isaac, slabit si aproape orb, isi simte sfarsitul aproape si-l cheama pe Esau, intaiul sau nascut, sa-i acorde binecuvantarea. Sotia sa insa face in asa fel incat Iacob, cel de al doilea fiu al sau, i se substituie primului si obtine binecuvantarea. Cand i se descopera adevarul, e prea tarziu, Isaac nu mai poate face nimic. Nu intram acum in amanuntele si semnificatia acestei istorii, ci retinem doar faptul ca binecuvantarea era definitiva, ireversibila, nu putea fi redistribuita si nici impartita. Cu alte cuvinte, binecuvantarea era un act foarte puternic, iar faptul acesta e confirmat de ceea ce astazi am putea numi "cariera" lui Iacob. Adaug si amanuntul ca la acea vreme israelitii inca nu aveau institutia preoteasca si ca Isaac avea simpla calitate de parinte.

Mult mai tarziu, sub Moise, preotia a fost instituita prin Aaron si, odata cu ea, binecuvantarea sacerdotala. Iata ce ni se spune in Cartea Numerelor: Domnul a grait catre Moise, zicand: Vorbeste tu catre Aaron si catre fiii sai si spune-ie: Iata cum ii veti binecuvanta pe fiii lui Israel; le veti zice asa:

Domnul sa te binecuvinteze si sa te pazeasca!
Domnul sa-Si lumineze fata spre tine si sa te miluiasca!
Domnul sa-Si ridice fata spre tine si sa-ti daruiasca pace!

Ati observat, desigur, cel putin trei lucruri care se cer retinute. Desi e destinata tuturor fiilor lui Israel, adica intregului popor, binecuvantarea nu e colectiva, ci individuala. In ea e pomenit numele Domnului. Preotul este cel ce o rosteste, dar Dumnezeu este Cel care opereaza. Acest ultim adevar e evident in incheierea cuvantului lui Dumnezeu catre Moise: Asa vor pune ei [preotii] numele Meu asupra fiilor lui Israel si Eu, Domnul, ii voi binecuvanta.

Binecuvantarile vor fi amplificate spre sfarsitul vietii lui Moise, cand el le va formula in versiune definitiva si le va lasa testamentar urmasilor sai. Acum intervine si conditionarea: binecuvantarea devine efectiva numai daca beneficiarul respecta cu strictete prescriptiile legilor divine. Citez: Daca veti asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumnezeului vostru, ca sa paziti si sa pliniti toate poruncile acestea pe care ti le poruncesc eu astazi, atunci Domnul, Dumnezeul tau, te va inalta mai presus decat toate neamurile pamantului. Daca-ntru auz vei auzi glasul Domnului, Dumnezeului tau, asupra ta vor veni toate binecuvantarile acestea si te vor afla. Urmeaza o suita de binecuvantari, care se incheie cu ideea initiala, ca ele se vor plini numai daca nu te vei abate nici la dreapta si nici la stanga de la nici unul din cuvintele pe care ti le poruncesc eu astazi.

Iata insa ca, de data aceasta, intervine si reversul binecuvantarii, blestemul. Blestemul nu e absenta binecuvantarii sau, simplu, retragerea ei, ci invocarea raului pedepsitor asupra celui vinovat de nesupunere, in sensul ca el devine tinta unui lung sir de nenorociri, de la suferintele trupesti pana la pierderea libertatii si extinctia biologica. Ca si binecuvantarea, blestemul e conditionat. Citez din textul lui Moise: Si va fi ca daca nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tau, si nu vei pazi si nu vei plini toate poruncile Lui pe care ti le poruncesc eu astazi, veni-vor peste tine toate blestemele acestea si te vor prinde.

Binecuvantarea poate fi de ordin general, precum in cazurile pe care le-am citat, dar si de ordin particular, cum este cel mentionat in intaia Carte a Regilor. Cand Saul intra ca strain in cetate si intreaba unde-l poate gasi pe preotul Samuel, i se raspunde: poate fi gasit acum, inainte de a se duce pe deal sa manance; ca poporul nu va manca pana nu vine el; fiindca el binecuvinteaza jertfa, si dupa aceea mananca oaspetii.

In traditia crestina, bucatele sunt binecuvantate de preot inainte de inceperea mesei, fie ca e vorba de a lui, fie ca se afla la o masa de obste; in traditiile locale protestante, binecuvantarea e data de capul familiei. In traditia ortodoxa rusa, mama isi binecuvinteaza copilul, inchinandu-l pe frunte cu semnul crucii, inainte ca acesta sa plece intr-o calatorie sau sa treaca printr-o proba cu riscuri.

Intr-o acceptie mai larga, binecuvantarea inseamna invoirea, acordul, permisiunea data cuiva de a face ceva: sensul acesta e folosit mai ales in limbajul bisericesc. Cand un calugar dintr-o manastire pleaca undeva, cere si obtine binecuvantarea staretului; la intoarcere solicita binecuvantarea de a merge la chilie.

Cu binecuvantare se asaza monahii la masa, cu binecuvantare se ridica. Un exemplu il aveti chiar aici, la slujbele noastre din catedrala, unde ii vedeti pe diaconi plecandu-si capetele de mai multe ori in fata arhiereului. Sa nu credeti cumva ca ar fi vorba de ifosele mai-marelui sau de slugarnicia subalternilor. Chiar daca fac o mica digresiune, intru putin in codurile disciplinare ale armatei. Cand un subordonat vine in fata superiorului, saluta si spune: "Permiteti-mi sa raportez". Dupa ce termina, cu acelasi salut: "Permiteti-mi sa ma retrag". Nici pe departe nu poate fi vorba de aroganta sau servilism. In traditia liturgica a Bisericii functioneaza un ritual asemanator. Inainte de ectenia mare, diaconii se pleaca spre arhiereu, cu semnificatia: "Binecuvantati (permiteti) sa incepem". Cand termina ectenia, impreuna cu preotul care a rostit ecfonisul se pleaca din nou cu semnificatia: "Binecuvantati (permiteti) sa incheiem". Permisiunea li se da prin semnul binecuvantarii. Ritualul se repeta in toate momentele liturgice de acest fel.

Pe langa toate acestea, binecuvantarea exprima o stare de fapt, cum ar fi sanatatea, prosperitatea, belsugul. Despre omul cu familie numeroasa se spune ca i-a fost casa binecuvantata cu atatia copii, iar femeia insarcinata "se afla in stare binecuvantata".

Binecuvantarea are si chipul salutarii, mai ales intre monahi, in locul obisnuitelor binete. Unul spune: "Binecuvinteaza!" (sau dupa o  mai veche traditie: "Blagosloveste!"), iar celalalt raspunde: "Domnul  sa te binecuvinteze!" (sau, pe scurt: "Domnul!").

O foarte frumoasa nuanta o are binecuvantarea in intelesul ei de milostenie, ofranda, donatie generoasa, facuta din toata inima. Cu acest sens o avem in Epistola a Doua catre Corinteni. Sfantul Pavel organizeze o colecta printre crestinii convertiti de el, menita sa-i ajute pe cei din Ierusalim, bantuiti de foamete. Corintenii se angajasera sa contribuie si ei la aceasta lucrare. Apostolul ii anunta ca va trimite cativa frati (citez): sa vina la voi inaintea mea si sa pregateasca din vreme darul vostru cel fagaduit, asa ca el sa fie gata, ca un act de marinimie, nu ca o fapta de zgarcenie. Expresia darul vostru e proprie traducerii, pentru claritatea sensului; in textul original, insa, ea este binecuvantarea voastra, tocmai pentru a sublinia dimensiunea generozitatii. Iata ca binecuvantarea e nu numai rostire, ci si fapta. E bine sa retineti ca binecuvantare e atat prescura pe care credinciosul o aduce la altar, ca dar de paine, cat si orice fapta de milostenie fata de omul nevoias, oriunde s-ar petrece ea.

Daca binecuvantarea lui Dumnezeu asupra omului, fie de-a dreptul, fie prin mijlocitori, e lesne de inteles, nu putini sunt cei care nu pricep cum poate omul sa-si binecuvinteze Creatorul. Eu insumi am primit intrebari sau nedumeriri de acest fel. Cei mai multi argumenteaza prin episodul din Cartea Facerii in care se istoriseste ca Avraam (el, patriarhul!), intorcandu-se victorios din lupta, a primit binecuvantarea enigmaticului Melchisedec, rege al Salemului si preot al Dumnezeului-Celui-Preainalt, si, in semn de supunere, i-a dat acestuia zeciuiala din prada de razboi. Or, dupa obisnuitul rationament (pe care, de altfel, il foloseste si Apostolul Pavel), cel mai mic primeste binecuvantare de la cel mai mare, iar nu invers. In cazul acesta, obiecteaza scepticii, cum e posibil ca omul mic sa-L binecuvinteze pe Marele Dumnezeu? Nu cumva este aceasta ingamfare sau, de-a dreptul, obraznicie?... Nedumerirea e pricinuita de insuficienta cunoastere a termenului "binecuvantare". Cand aceasta vine de la Creator la creatura, ea este revarsare de binefaceri; cand insa vine de la creatura la Creator, ea inseamna lauda, preamarire, multumire, jubilatia omului de a se recunoaste drept beneficiarul darurilor pe care numai Dumnezeu le poate da. O marturie in acest sens o avem chiar in episodul din Cartea Facerii; iata rostirea intreaga a lui Melchisedec catre Avraam: Binecuvantat sa fie Avraam de catre Dumnezeul-Cel-Preainalt, Ziditorul cerului si al pamantului! Si binecuvantat sa fie Dumnezeul-Cel-Preainalt, Cel ce i-a dat pe vrajmasii tai in mainile tale. Intelesul e cum nu se poate mai clar.

De altfel, din respectuoasa teama de Dumnezeu, evreii evitau (evita si astazi) sa-I pronunte numele. Cand Iisus Se afla in judecata sinedriului sub invinuirea ca Se da drept Fiul lui Dumnezeu, arhiereul Il intreaba: Esti tu Hristosul, fiul Celui-Binecuvantat? Psalmii lui David abunda in a-L binecuvanta pe Dumnezeu. Dau doar cateva exemple: Din Psalmul 15: Binecuvanta-voi pe Domnul Cel ce m-a inteleptit. Din Psalmul 25: In adunari Te voi binecuvanta, Doamne. Din psalmul 103 (pe care, de altfel, il auziti la Vecernie): Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul! Iata si un exemplu din Psalmul 144, in care cele doua stihuri pe care le voi cita sunt construite pe principiul paralalelismului sinonimic, in sensul ca stihul al doilea repeta ideea primului, dar cu alte cuvinte; in el avem evidenta ca a-L binecuvanta si a-L lauda pe Dumnezeu sunt una si aceeasi lucrare: In toate zilele Te voi binecuvanta /si numele Tau il voi lauda in veac si in veacul veacului.

In cea mai usoara acceptie, a-L binecuvanta pe Dumnezeu inseamna a-I vorbi frumos sau a-L vorbi de bine. Acest fel de binecuvantare este opusul injuriei. Din pacate, printre popoarele care cultiva injuratura de cele sfinte se numara si al nostru, si nu putini au fost moralistii care au atras atentia asupra acestui narav, pe cat de urat, pe atat de degradant. Aici nu mai e vorba de credinta sau necredinta; ateul adevarat il neaga pe Dumnezeu cu decenta, prin ceea ce considera el ca e argumentatie, dar nu prin vulgaritatea injuriei. A-L vorbi (sau a-L cuvanta) pe Dumnezeu de bine este a-I rosti numele cel putin cu respect, daca nu cu iubire, si a te referi la opera Lui in duhul adevarului si al bunei cuviinte. Greutatea cuvantarii de Dumnezeu in binecuvantare e atat de puternica, incat cei doi termeni ai rostirii, mai ales in formula muzicala, pot functiona separat in aceeasi propozitie; se poate spune "binecuvantat esti, Doamne", dar si "bine esti cuvantat, Doamne".

Marea majoritate a slujbelor bisericesti se deschid cu formula: Binecuvantat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Din cele sapte Taine ale Bisericii, doar doua, constituite ca atare, se deschid cu rostirea: Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh..., anume Botezul si Nunta. Li se adauga Euharistia. Intrucat insa aceasta este incorporata organic in structura Sfintei Liturghii (care, cum am vazut, se deschide cu aceasta formula), inseamna ca, de fapt, Liturghia este considerata ea insasi o Taina a Bisericii, sau, in orice caz, asezata pe aceeasi treapta. Daca Botezul instituie comuniunea unei persoane cu Hristos, daca Nunta instituie comuniunea a doua persoane care intemeiaza o familie si se inscrie astfel in comuniunea mai larga a societatii, Liturghia instituie comuniunea dintre membrii poporului lui Dumnezeu, pe de o parte, si comuniunea acestora cu aceea a Sfintei Treimi, pe de alta, realizand astfel plinirea imparatiei Cerurilor. De altfel, formula acestei deschideri este preluata din Sfanta Scriptura, si anume din Evanghelia dupa Marcu. La intrarea Sa triumfala in Ierusalim, Domnul este intampinat de bucuria poporului cu strigatul: Osana! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Binecuvantata este imparatia care vine...

Faptul ca obiectul binecuvantarii liturgice nu este Sfanta Treime, ci imparatia Acesteia atesta plinatatea imparatiei vesnice, in care dreptii nu sunt niste bieti naufragiati scapati (mantuiti) de la inec, ci fericiti mostenitori ai Parintelui ceresc. Iata cuvintele cu care Dreptul Judecator li Se va adresa celor de-a dreapta Sa, adica celor ce s-au mantuit prin fapta buna ca lucrare a credintei si iubirii: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Asadar, dreptii devin binecuvantatii unei imparatii binecuvantate, in care ei domnesc impreuna cu sfintii si cu Dumnezeu Treimic.

IPS Bartolomeu Anania