Din învăţăturile Sfântului Părinte Arsenie Boca

 “Tine-te, mentine-te constient in neincetata prezenta a lui Dumnezeu. Astfel, altfel iti savarsesti datoriile, altele iti sunt cuvintele si mai ales roadele.’

“Dobandeste-ti practic o mai buna incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu, ca El iti simplifica o multitudine de griji care tocmai de El atarna si nu de tine. Singurul lucru e sa te intrebi adesea: ce vrea Dumnezeu cu acestea? din silinta de a talcui cat mai bine vointa lui Dumnezeu. de a intelege cat mai limpede ce vrea El sa faca sau sa se faca. Sa nu iei cu usurinta indrumarea aceasta, de a lasa toate in seama lui Dumnezeu, si sa te formezi (sau sa te diformezi) lasator sau delasator.’


“Sa ai puterea si ingeniozitatea organizarii simple a lucrurilor, care prin neoranduiala lor se fac complicate, Lucrurile puse si mentinute in ordine sunt simple si odihnesc.”

“Citeste asimiland, nu simplu citind – ca nu-i vorba de-a implini o norma, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeste traind, nu memorizand. A citi traind, bucurandu-te de frumusetea unei idei, te construieste constient si subconstient, iar timpul scoate cele sadite acolo asa, candva, ca pe ale tale. Ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce ai citit aceea iti apartine cu adevarat; aceea ai asimilat. Deci nu te indrum de-a citi ca sa-ti incarci memoria, aceasta e bibliografie si slava desarta; ci de a creste sufletul si pe aripile artei mantuirii.”

“Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om e a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om: asa va avea de toate, pe cand, daca omul Il va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si a vietii, va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana va ajunge sa nu mai aiba nimic.
Dumnezeu nu Se lasa expropriat.”

“Fii intotdeauna cu Dumnezeu daca vrei ca El sa fie cu tine.”

“Domnul da si Isi revarsa darurile Sale cu indurare celui ce primeste cu o smerita recunostinta; iar de la cel nerecunoscator i se va lua si ceea ce i se pare ca are.”

“Lauda-L pe Dumnezeu si vei primi sigur lauda de la El.”

“Cine Il uita pe Dumnezeu pe acela si Dumnezeu il va uita cu mila Sa.”

“A venit bunastarea, multumeste-I lui Dumnezeu si bunastarea iti va fi puternica. A sosit nenorocirea, multumeste-I lui Dumnezeu si nenorocirea se va curma. Slava lui Dumnezeu pentru toate.”

“Fie prin munti, fie prin vai, ma las purtat de mana nevazuta a Providentei, numai sa ma duca in patria cea de sus.”

“O, daca ne-am folosi de cartile Sfintei Scripturi, asa incat propria noastra inima sa devina o carte scrisa in Duhul lui Dumnezeu”

“Omul cu constiinta curata sufera, dar pacea sufletului sau este netulburata.”

“Dupa cum nu poti opri vantul, tot asa nu poti opri gandurile rele. (…)
Asa cum nu tii o scorpie in san, tot asa sa nu tii un gand rau in inima ta.’

“Cine traieste rau aceluia rau ii va fi. Cine face raul tocmai pe acela il va ajunge raul.”

“Un om cu buna constiinta poate sa se imprieteneasca cu oricine, iar cel rau se chinuieste si nu are liniste nici in singuratate.”

“Cine saraceste pentru Dumnezeu dobandeste o comoara care nu se imputineaza. In masura in care omul taie de la sine mangaierile acestei lumi, in aceeasi masura se invredniceste de bucuria lui Dumnezeu intru Duhul Sfant. Cu cat esti mai departe de lume, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.”

“Lepadarea de sine nu se realizeaza dintr-o data sau o data pentru totdeauna, ci trebuie timp si rabdare: timp, pentru deprindere si rabdare, pentru greutatea ei. Rabdare trebuie sa avem mai intai cu noi insine, ca sa nu cadem in intristare; apoi trebuie sa aiba si altii rabdare cu noi pana deprindem desavarsit lepadarea de sine.

Daca invatam practic lepadarea de sine si sporeste dragostea in inima noastra, rabdarea inceteaza de a mai avea insusirea negativa de necaz si se schimba in bucurie. “Cu toata intristarea mea, sunt covarsit de bucurie,”(IICor.7,4) Cand avem lepadarea de sine si dragostea, ocara se face ca lauda si lauda ca ocara.”

“Viata duhovniceasca are multe greutati de invins, mai ales din partea mandriei. Patima importantei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrazniciei, neascultarea, grairea impotriva, mutrele, posomorarea, groaza de umilinta, toate acestea sunt forme in care se dezvolta si se inmulteste mandria in suflet.

Mandria si toti puii ei sunt pricini de conflicte, de nemultumiri, de fatarnicii, de racire a dragostei si de umplere a sufletului de rautate. Sub influenta acestei patimi, mintea aluneca pe panta nebuniei.

Ce e de facut? In momente de limpezime de minte, ca sunt, sa ne dam seama ca la mijloc e o patima, un duh rau, care ne trage de minte cu o logica foarte stransa, ca sa ne scoata afara din ascultarea lui Hristos.

Sa ne dam seama ca mai avem ceva in noi neatins de “logica” aceasta: constiinta. Deci sa ascultam constiinta si nu dreptatea noastra, sa cautam ca mai este Cineva Care ne-ar mai putea ajuta sa ajungem la liniste. Daca intinzi mainile dupa ajutor, vei fi ajutat, caci “Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.” Asa incepe smerita cugetare care normalizeaza mintea. Smerita cugetare e inceputul smereniei. Aceasta nu e o virtute a firii sau expresia neputintei, ci izvorul smereniei, e Harul lui Hristos. Nu de la oameni, nici din carti, nici de la ingeri, ci “De la Mine va invatati ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre.”(Matei 11,29)• Nouă, toate necazurile vieţii ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie, şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep, că ispăşirea prin necazuri dovedeşte, nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.
• Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.

• Numai atât bine putem face, câtă suferinţă putem ridica de pe el.
• Conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd aşa mă vede. Glasul conştiinţă însă, fiind şi capătul lui Dumnezeu din fii Săi, prin firea Sa, nu va putea fi înăbuşit mereu. Odată şi odată începe să strige la noi, punându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute.
• Concepţia de viaţă creştină: oxigen (aer bun), glicogen (hrană raţională), somn, să-ţi păstrezi energia vitală (hormonii) şi să ai un program de viaţă creştină.
• E atât de mare sufletul omului, după obârşia sa, încât numai Dumnezeu îl poate umple. Cu orice altceva ai încerca să-ţi saturi sufletul, nu faci decât să ţi-l îngustezi pe măsura dorinţei urmărite: asta-i desfigurarea lui!
• Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale tu alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat. 

E ştiut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva, trebuie să i-o învălui de foarte multe ori cu cuvântul bun, ca s-o izbăveşti din robia gândului străin. Asta-i calea cea mai lungă: de la urechi la inimă.