marți, 30 mai 2023

Este un adevăr!

 O Pâine aruncată

Brutarul o mustra mereu pe femeia sa că mergea la biserici și dădea la săraci și la colectele care se făceau.

Într-o zi, în timp ce scotea pâinile calde din cuptor și tot locul din jurul brutăriei se umpluse de mirosul plăcut de pâine proaspătă, la ușa brutăriei a venit un sărac și a spus:

– Șefule, toate pâinile acestea sunt ale tale?
– Ale cui să fie?
– Și nu le mănânci?
– Bre, pleacă de aici!
– Dă-mi și mie una că mi-e foame.
– Pleacă!, ți-am spus. Lasă-mă în pace!

– Șefule!
– Pleci sau nu pleci?
– Șefule!… îl ruga săracul.

Dar nu a apucat să sfârșească, că brutarul a luat o pâine și a aruncat-o cu putere spre sărac, voind să-l lovească în cap.

Acela însă s-a plecat și pâinea a trecut razant deasupra capul său și a căzut jos.

Săracul s-a repezit la pâine, a luat-o, a ieșit afară, și retrăgându-se într-un colț, a mâncat-o pe
furiș.

Toată ziua aceea brutarul a fost nervos din pricina acelui musafir nepoftit și a pâinii pierdute.

„Să îndrăznească să mai vină!”, își spunea el cu mânie în sinea sa, îl omor din bătaie.

În noaptea următoare, pe la orele două după miezul nopții, brutarul sare din somn înfricoșat și ud de transpirație, strigând:

– Femeie, scoală-te!
– Ce ai? Ce s-a întâmplat?, l-a întrebat femeia lui înspăimântată.
– Scoală-te și adu-mi o cămașă să mă schimb și-ți voi spune ce am pățit!

Femeie, parcă am murit și s-au adunat în jurul meu mulți Îngeri și demoni, certându-se între ei cine să ia sufletul meu.

Într-un cântar mare de trei ori blestemații puneau mereu faptele mele cele rele și balanța se îngreuia din ce în ce mai mult.

La un moment dat un Înger bun a strigat:

„Pâinea! Aduceți pâinea cu care a săturat pe acel sărac flămând! Puneți-o în cealaltă parte a cumpenei!”.

Atunci demonii au strigat:

. „Pâinea nu a dat-o milostenie, ci a aruncat-o să-i spargă capul săracului”.

Și au răspuns Îngerii:

„Dar s-a săturat cel flămând, și acela a mulțumit”.

Și să vezi, femeie, acea pâine a făcut de a schimbat talerele cântarului.

Talerul cu acea pâine s-a lăsat în jos și astfel m-am mântuit.

De aceea, de acum să dai și să nu te mai oprești.

Și eu voi da.
Și de ar mai veni pe la noi acel sărac!

În sfârșit brutarul a înțeles că, dacă dai, câștigi. Dar noi, oare, am înțeles?

Să credem cu fermitate că atunci când dăm, nu sărăcim, ci ne îmbogățim.

Să probăm prin fapte. Unii oameni au nevoie și așteaptă, fie și o bucățică de pâine...."

Este un adevăr!
Sărăcia te poate urmări și pe tine , pe noi toți !

Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul acesta: „Stai, că este ceva drac aici!”

 Diavolul ţânteşte acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu.

 Nu-i va fi uşor să o facă direct, că aşa s-au încununat mulţi creştini care au simţit în ei puterea credinţei, ştiind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu şi nu se pot despărţi de El. Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândeşte ca indirect să poată despărţi pe om de Făcătorul lui. Luptă cu orice chip să-l bage pe om în păcat, păcate de tot felul, şi, dacă reuşeşte, nu înseamnă că şi-a atins marele obiectiv, ci îi dă o mare întristare, care îl face să se considere pierdut, ca şi când nu mai poate fi iertat şi, descurajându-se, singur se desparte de Dumnezeu, şi, iată, acesta-i scopul atins de vrăjmaşul.

Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul. Recunoaşte-L mai departe pe Stăpânul tău milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă ai credinţă de stâncă. Nu te deznădăjdui cu nici un chip. Satana, şi poate slăbiciunea ta, te-au înşelat, dar inima nu i-ai dat-o lui şi numele lui Dumnezeu din tine nu l-ai şters. Aşa păcătos cum eşti, Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor şi, pentru că-L recunoşti, mult milostiv şi iertător.

Te va căuta El singur, te va găsi, te va îmbrăţişa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stână şi te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit. Aceasta este o mare poziţie duhovnicească şi atunci marile tale căderi în viaţă rămân simple accidente.Recomand o nesfârşită veselie sufletească în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci, o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai înnoroit, că oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.

Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogătie nu stii ce să faci si o risipesti. Si, din prudentă, nici nu te stăpâneste acest har, dar vine unde-i linistire sufletească, unde fiinta noastră transformă ca un mare aparat de reactie acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a misca, de a te împlini, si uite asa ajungi la măsura omului desăvârsit, ca să nu vorbesc chiar să fii un dumnezeu după har, bine înteles.

Dacă îţi creează starea această de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouale; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti in stare de nimic – o stare dracească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul acesta: „Stai, că este ceva drac aici!” Şi nu acceptaţi.

Mai ales nu vă descurajaţi. Aici este toată lupta subtilă a sfintelor noastre paterice şi o mare taină a vieţii duhovniceşti, de a ne ridica, de a nu rămâne sub piatra grea şi îngrozitoare a căderii. Cuvânt mare vă spun, în ordinea cea mai duhovnicească, nici nu mai există cădere, există numai ridicare.

Nici o nenorocire nu înseamnă ceva şi nimic nu este pierdut, atâta timp cât credinţa rămâne în picioare, cât timp capul se ridică din nou şi sufletul nu abdică.

Părintele Arsenie Papacioc

Extras din ”Despre tristeţea drăcească – Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde”, Antologie alcătuită de Ierom. Benedict Stancu, Ed. Sofia

Acum, după cîte s-au întîmplat, încă mai crezi că nu te iubesc?


Eşti din cale-afară de sensibil şi nu accepţi să te jignească cineva
Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul
Mi-a spus odată Părintele:
- Singurul tău rău e că eşti din cale-afară de sensibil şi nu accepţi să fii jignit. Că eşti sensibil nu e vina ta, fiindcă îl moşteneşti pe tatăl tău, părintele Ioan. Dar nu e deloc bine să fii prea sensibil. Fiindcă alţii pot profita de această sensibilitate, şi încă în­tr-un mod foarte urît. Pentru cel care o are, sensibili­tatea prea mare e o adevărată pacoste şi cauza tuturor bolilor. De aceea, încearcă, pe cît poţi, să scapi de ea sau măcar s-a mai micşorezi un pic. Altfel, îţi faci rău singur, ţie şi familiei tale - pe care n-are nici un rost să o chinui aşa.
În ce priveşte jignirea din partea altora, normal că nimeni nu o acceptă cu plăcere, cu atît mai puţin tu, care eşti mîndru şi ai pretenţia să nu fii jignit, pentru că nici tu nu jigneşti pe nimeni. Dar astăzi, vrem, nu vrem, toţi sîntem victime ale jignirilor altora. Când spun "jignire", am în vedere înjosirea morală, vătămarea morală de către alţii a presti­giului nostru neîndoielnic. Şi cum să-i ţii pe unii ca aceştia în frâu? Cu siguranţă că nu se poate. Corect şi drept ar fi ca noi să nu jignim pe nimeni şi nimeni să nu ne jignească pe noi. Greu lucru...
Totuşi, nu e chiar imposibil! Spre aceasta năzuieşte astăzi Biseri­ca lui Hristos. Uneori, Domnul îngăduie să ni se încerce răbdarea şi credinţa. De ce? Pentru că, în teorie, cu toţii suntem de acord, toţi suntem de nota zece; în schimb, cînd e vorba să mai punem şi în practică, atunci ne cam împotmolim...
Ai să mă în­trebi acum: "Dar tu, Bunicuţule, tu pui în practică aceste lucruri?". Eu, copilul meu, de o viaţă mă lupt să fac voia lui Dumnezeu şi încă nu ştiu dacă am izbutit. El o ştie. Doar mila Lui ne poate mântui.
Acum, după cîte s-au întîmplat, încă mai crezi că nu te iubesc?
Sursă: Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 180-181.


 

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor