„Dragostea este rădăcina şi izvorul binelui” (Sf. Ioan Gură de Aur).

 „Dragostea este rădăcina şi izvorul binelui” (Sf. Ioan Gură de Aur).Într-o seară, un tânăr s-a împiedicat de un bolovan şi s-a lovit destul de tare. Nervos, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace.

Ce căuta bolovanul acolo şi cum de nu l-a văzut la timp? Dacă mai trec şi alţii şi păţesc la fel? În acea clipă, s-a oprit şi, deşi se grăbea, s-a dus la bolovan şi l-a împins la marginea trotuarului.

Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că poate i-a ferit pe alţii.

Să ne gândim şi la ceilalţi înseamnă să ştim să trăim.

Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar necazurile lor trebuie să ne doară şi pe noi.

Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.

Poate ai trecut chiar tu prin locul din care tânărul a dat la o parte bolovanul! Fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.

Să știi că

 Să știi că, dacă cineva își pune mai înainte în gând să trăiască în liniștire, îndată vrăjmașul vine și îngreuiază sufletul lui cu acedia, cu nepăsarea, cu gânduri. Îngreuiază și trupul cu boli, cu slăbiciune, cu înmuierea genunchilor și a tuturor mădularelor. I se topește puterea sufletului și a trupului și își zice: sunt bolnav și nu am putere să-mi fac pravila. Dar dacă suntem cu trezvie, toate acestea dispar

 Patericul Mare
Texte pentru fiecare zi a anului extrase din Patericul Mare - Apoftegmele Părinților Pustiei, Colecția Tematică, tradusă de Pr. Constantin Coman.Lui Dumnezeu nu-I place să fii încrezut, căci El a vorbit despre smerenie. A fi smerit înseamnă a deveni una cu cealaltă persoană și a-i trata pe toți la fel, fie că este vorba de un aventurier, un vagabond, un om de știință sau un sfânt.

Maica Gavrilia
Cuvinte alese din Maica Gavrilia - Asceta iubirii

Fericire ,,de-a gata’’ nu există nicăieri pe pământul nostru: aici totul se dobândește cu osteneală

 ,Principala rătăcire în ceea ce privește viața de familie constă acum în faptul că toți caută și așteaptă fericirea de la căsnicie ca pe ceva de-a gata, ca pe ceva ce ei ar trebui să găsească fără osteneli și fără silință. Această fericire ,,de-a gata’’ nu există nicăieri pe pământul nostru: aici totul se dobândește cu osteneală.’
 
Arhiepiscopul Ambrozie Kliuciariov Fericirea în viața de familie le este dată celor ce îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu și privesc căsnicia ca pe o Taină a Bisericii creștinești. În zilele noastre, credincioșii, ca și necredincioșii sunt tulburați de instabilitatea căsătoriilor și de amarul pe care această instabilitate îl aduce atât soților cât și copiilor. Mulți sunt îngrijorați de destrămarea familiilor și de posomorârea care domnește acum peste tot în viața de familie. Aceasta vine în parte din faptul că acel ideal al căsătoriei care exista cândva a devenit acum de neînțeles pentru oameni. Mulți privesc căsătoria ca pe un acord privat.
 
Aceștia se simt oameni aparte, în afara societății, și ca atare cred că au dreptul de a se comporta așa cum le place.
 
Dacă vom cerceta felul cum se căsătoresc oamenii, mi se pare că ei pot fi împărțiți în mai multe categorii.
 
Unii se căsătoresc – mai bine zis se combină – pentru că se plac, pentru că între ei există o atracție fizică sau psihologică. Ei nu caută în căsnicie realizarea vreunui scop, nu vor să dobândească nimic, lor li se pare că dacă pot să se satisfacă unul pe celălalt fizic sau psihologic au obținut deja totul. Pentru aceasta ei nu caută nici binecuvântarea dumnezeiască, nici să se includă în societatea omenească și să aducă în ea ceva nou.
 
Alţii caută căsătoria pentru că între ei există o potrivire sufletească, trupească, dar totodată au şi un ideal în comun. Ei vor să stea nu faţă către faţă, ci umăr la umăr; nu vor să îşi petreacă viaţa în contemplare reciprocă şi în satisfacere reciprocă, ci vor să păşească împreună în viaţă şi să creeze viaţă. In funcţie de convingerile lor, unii – cei necredincioşi – vor construi o societate fără Dumnezeu, însă vor căuta în ea toată profunzimea accesibilă lor în privinţa omului; altii – cei credincioşi – vor căuta o altă dimensiune.
 
Căsătoria nu reprezintă pentru creştin ceva static, iar slujba căsătoriei nu reprezintă o formă socială. Căsătoria este un fenomen dinamic, este construire; toată puterea ei constă în mişcare, în năzuinţa către un scop bine definit şi în semnificaţia ei atotomenească. Iar rânduiala săvârşirii ei în societatea creştină nu este o formă religioasă de „înregistrare”, ci un mijloc profund, pedagogic, prin care Biserica vrea să ne descopere ce este dragostea şi cât de profunde sunt legăturile dintre oameni. In acest sens, orice slujbă creştină reprezintă, pe de o parte, o expresie lirică, personală, a sentimentelor omeneşti, însă pe de alta are şi o semnificaţie simbolică.
 
Toţi credem că ştim ce este dragostea şi că ştim iubi. De fapt, foarte adeseori ştim doar să ne înfruptăm din relaţiile omeneşti. Credem că iubim un om pentru că avem un sentiment de plăcere faţă de el, pentru că ne este bine cu el – însă iubirea este ceva mult mai mare, mai pretenţios şi câteodată tragic.
 
Mitropolitul Antonie de Suroj 

 
Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011

 „Legatu-te-ai cu femeie? Nu căuta dezlegare!” Să nu pierdeţi nădejdea mântuirii voi, cei care trăiţi după lege cu femei şi educaţi copii, şi să nu căutaţi să vă despărţiţi de ele împotriva poruncii dumnezeiescului Pavel, care spune: „Legatu-te-ai cu femeie? Nu căuta dezlegare!” (I Corinteni 7, 27), căci „cinstită este nunta întru toate şi patul nespurcat; iar pre curvari şi pre preacurvari va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, 4).
 
Însă dacă voi doriţi cu adevărat mântuirea, atunci lepădaţi-vă de tot răul, de nedreptate, viclenie, cămătărie, prădarea averilor străine, minciună, cleveteală, invidie, iubire de câştig şi lipsă de omenie, iubiţi toată dreptatea, iubirea de oameni, bunătatea şi sfinţenia. Aceasta înseamnă să fiţi mulţumiţi de soţiile voastre şi să nu doriţi altele, căci desfrânaţii şi adulterii care păcătuiesc cu alte femei sunt osândiţi în chinul veşnic împreună cu locuitorii din Sodoma şi Gomora unde viermele nu doarme, focul nu se stinge şi este plânsul cel mai îngrozitor şi scrâşnirea dinţilor pe veci.
 
Din Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 218

Facem un lanț de 1000 de rugăciuni pentru cei care suferă de cancer. Rugați-vă și trimiteți acest mesaj altor 9 prieteni. Dați-mi voie să știu dacă nu puteți face acest lucru pentru a nu sparge lanțul.

 * *Tatăl nostru, Fiule si Duhule Sfinte, Dumnezeul nostru, te rugam ajuta-i pe cei bolnavi de cancer spre a Te cunoaste si spre a fi vindecati trupeste si sufleteste in numele lui Iisus Hristos Domnul nostru. Amin* * .🙏

 👐 Vă rugăm să trimiteți

 

„Isus este adevăratul Dumnezeu viu”.

Citiți această poveste!

O femeie foarte bolnavă a visat că Isus ia dat să bea apă.

Când s-a trezit dimineața, a fost din nou bine și s-a vindecat.

Ea a văzut o bucată de hârtie lângă biroul ei pe care scria: „Isus este adevăratul Dumnezeu viu”.

Le-a povestit oamenilor ce i s-a întâmplat.

Un ofițer a auzit povestea doamnei și a fost imediat promovat la serviciu.

Un alt bărbat care a primit textul a retras imediat mesajul și a suferit pierderi grele timp de 13 zile.

Vei vedea cum va face Isus minuni, eu cred pentru ca Dumnezeu exista... Amin!

„Bună, sunt Iisus Hristos, știu că abia ai timp de mine... Te iubesc și te binecuvântez Sunt mereu cu tine Astăzi vreau ca acest mesaj să facă înconjurul lumii înainte de miezul nopții, te rog nu tăia. asta și te voi ajuta cu orice ai nevoie... Amin.
Trimite acest mesaj și dacă nu ai nevoie de Dumnezeu să-ți deschidă ușile, șterge-l...”

Așa cum apa cade din cer, tot așa vor cădea asupra voastră cele mai frumoase binecuvântări din numele lui Isus
(Ia 1 minut și trimite). Repeta! Iisuse, tu ești puterea mea. Te iubesc, am nevoie de tine, vindecă-mă și vindecă familia mea, transmite-o la 30 de oameni fără să-ti fie rușine că o faci!
 

Mila Domnului peste noi toţi!

 

- Părinte, care mai sunt rucodeliile monahilor din zilele noastre ?

- Depinde, în fiecare mănăstire sau schit monahii au ritmul lor duhovnicesc specific locului, chiar şi în ceea ce priveşte rucodelia fiecăruia ... Dar s-a mai inventat de curând o rucodelie, de secol 21.

- Care ?

- Folosirea internetului şi a facebook-ului.

- Haideți părinte, asta poate fi socotită rucodelie de monah ?

- De ce nu ?

- Păi nu e mare sminteală pentru un monah ca să intre aşa în contact cu toată lumea ?

- Crezi că în secolul 4 monahii nu intrau în contact cu lumea ? Ba da, chiar erau nevoiți ca să iasă în cetăți şi în piețele lor ca să-şi vândă rucodelia lor, pentru a se putea întreține. Pentru că pe vremea aceea nu se făceau pelerinaje pe la mănăstiri ca acum în vremea noastră. Rar când un monah te primea ca să stea de vorbă cu tine lângă chilia lui. Şi atunci DUMNEZEU îngăduia acea ieşire a lor în mijlocul lumii, pentru a fi de folos duhovnicesc şi celorlalți. De aceea tocmai monahii tineri erau trimişi în cetate ca să vândă rucodelia ... pentru a le fi încercată ascultarea şi răbdarea ... şi să nu se creadă ei dintr-o dată despătimiți şi desăvârşiți ...

- Da, părinte, dar acum câtă sminteală e cu internetul ăsta, ce piață mondială se face prin el ... găseşti tot ce vrei şi ce nu vrei ...

- Aşa este, tocmai de aceea monahii din secolul 21, care şi aşa sunt pe cale de dispariție, au acum o nouă provocare duhovnicească, pentru a ajuta lumea aceasta debusolată duhovniceşte şi plină de deznădejdea lipsei de sens, ca să-L găsească pe Bunul DUMNEZEU ... Pentru că în această piață mondială, aşa cum bine ai spus, monahul trebuie să ofere rucodelie sfântă celor ce doresc şi încă la modul gratuit, altă plată decât să simtă bucurie în suflet că poate fi de folos duhovnicesc chiar şi de la distanță, nu-i mai trebuie ... adică paradoxal, deşi departe de lume, totuşi aproape de ea pentru a putea fi reper sănătos şi duhovnicesc de apropierea a omului de Dumnezeu prin dragoste de El plină de recunoştință sfântă.

- Înțeleg părinte ceea ce spuneți ... dar dacă se mai smintesc şi ei ca oameni şi păcătuiesc, cu privirea, cu gândirea ?

- Păi şi crezi că în secolul 4 când ieșeau în cetăți nu se sminteau ? Citeşte în Pateric şi vezi. Chiar cu fapta ajungeau să păcătuiască, nu numai cu privirea sau gândirea. E un risc, desigur, dar asta nu justifică indiferența noastră față de nevoile duhovniceşti ale lumii contemporane în care ne aflăm. Pentru că nu e suficient doar să te retragi de lume şi doar să te rogi pentru lume, atunci când poți mai mult, desigur totul cu dreaptă socoteală, aşa cum învățau şi sfinții monahi din vechime ... Deci monahul nu este scutit de păcat în lumea păcatului, dar nici nu-i este refuzată pocăința lui înaintea lui DUMNEZEU.

- Deci să înțeleg că e de urmat o astfel de rucodelie în zilele noastre ?

- Să înțelegi că nu e de refuzat o astfel de rucodelie, la modul categoric, în sensul că nu trebuie condamnat cineva care s-a apucat şi de o astfel de rucodelie de secol 21, că nu avem noi de unde şti cum lucrează Bunul DUMNEZEU în inimile oamenilor, care nu prea îndrăznesc să stea de vorbă față către față cu un slujitor a lui HRISTOS şi îndrăznesc doar prin intermediul internetului ... pentru că totul în lumea asta depinde de interpretare, de cum priveşti şi cum gândeşti în cele ce lucrezi.

---------------------

Rucodelia (sl. rąkodĕlije) este lucrul mâinilor monahului^[1].

Rucodelia sau lucrul mâinilor este o noțiune cheie a vieții monastice creștine, care apare în prima apoftegmă din Patericul egiptean, ca fiind un lucru de căpetenie al călugărului în alternanță cu rugăciunea.

În tradiția monastică, rucodelia este însoțită de melete (gr.) - meditarea continuă a unuia sau a mai multor versete din Sfânta Scriptură - sau de rugăciunea neîncetată. De aceea lucrul mâinilor călugărului, prin simplitatea sau caracterul lui relativ mecanic, trebuie să permită rugăciunea sau meditația.

La părinții pustiei din Egipt, în secolele IV-VII, cea mai răspândită rucodelie era împletirea de funii și de coșnițe. În alte părți ale lumii, rucodelia a variat în funcție de condițiile specifice locului, dar urmând întotdeauna principiului ca ea să permită rugăciunea.