Mori când ești trădat

În viață mori de mai multe ori și înviezi de câteva ori. Mori când ești trădat, când ei îți întorc spatele. Când îți neagă sprijinul, un cuvânt de mângâiere, când pierzi pe cineva drag, când te pierzi pe tine însuți.

Renaști când înveți să accepți că așteptările tale de multe ori nu sunt realitate, că eternitatea nu există, că meriti și dacă rămâi centrul lumii tale vei deveni mâna care te ridică, umărul care susține. tu, forța care te face să reacționezi și cuvintele de care ai nevoie.Apartenența nu este un „da” pronunțat pe un altar, nu sunt două verighete pe deget și nu este o promisiune sau un contract semnat.

Apartenența nu înseamnă nici măcar să ai un copil și să trăiești sub același acoperiș.

Apartenența este o legătură superioară oricărui inel sau contract, o legătură care contestă limitele și distanțele, preconcepțiile și prejudecățile.

Apartenenta este o intalnire a sufletelor care se cauta si s-au gasit pe plan spiritual, cat si pe cel fizic.

Este o legătură puternică, greu de rupt. Este un fir care leagă două minți.

Doi oameni care se aparțin unul altuia o știu, o înțeleg și o simt.

Pentru că apartenența se simte adânc în suflet.

O simți înăuntru și nu poți face nimic în privința asta”.Bărbatul care te iubește este... bărbatul care te sună doar ca să-ți audă vocea...
Omul care râde și plânge cu tine... care se gândește la tine înainte de a adormi și când se trezește... care se gândește la tine ziua... care te îmbrățișează fără motiv... care te ia ca tine sunt și nu vrea să te schimbe... care dacă greșește încearcă să compenseze fără ca tu să-l întrebi... cine încearcă să te înțeleagă... cine te iubește așa cum ești...
Omul care încă te sună după ce închide telefonul.
 Cine stă treaz doar ca să te privească dormind.
Cine te sărută pe frunte.
Că nu-i pasă dacă te îngrași sau slăbești pe măsură ce trec anii.
Cine te întreabă ce vrei să mănânci azi sau dacă ai mâncat deja.
Lasă-l să-ți ia mâna în fața prietenilor lui. Care îți spune constant cât de mult îi pasă de tine și cât de norocos este că te are.
Și că atunci când îți prezintă prietenilor săi, el spune: „Ea este femeia pe care o iubesc”. Iubește-l pe acel Om pentru că te iubește și cu greu se va opri din a face asta. ...Universul nu are un centru, dar ca să ne îmbrățișăm unul pe celălalt facem așa: ne apropiem încet, dar fără nici un motiv aparent, apoi lărgând brațele, arătăm dezarmarea aripilor și, în final, dispărem, împreună, în spațiul de caritate dintre tine și celălalt.
 

Sfântul Ioan Rusul: "... trebuie să fie război, căci nu există alt chip prin care să se tămăduiască această lume!"

 

O altă experiență cutremurătoare pe care am avut-o cu bătrânul Părinte Evmenie a fost în Ucraina, când am ajuns la aeroportul din Kiev. Acolo, bătrânul a manifestat o mare bucurie și mi-a zis:

trâmbita apocalipsei

    — Neofit, am mai venit aici!

    — Dar când ai venit aici, Părinte? - l-am întrebat eu.

    — Am venit acum mulți ani. Urma să izbucnească un război mondial, iar Maica Domnului ne-a mobilizat pe toți și ne-a zis: “Faceți rugăciune, să nu înceapă acum marele război, să dăm timp de pocăință oamenilor!”

    — Voiau atunci rușii și toți acei occidentali, să pornească un război mondial! Aici voiau să facă războiul!

    — Și ce s-a întâmplat atunci, Părinte?! - am întrebat eu.

    — Am mers toți la Kiev și am făcut rugăciune. Și eram împreună cu Părintele Profirie, cu Părintele Paisie, cu Părintele Iacov și alți oameni ai lui Dumnezeu. Iar eu plângeam mult. Și pe noi toți ne întărea Părintele Profirie, care mi-a spus: “Părinte Evmenie, nu plânge așa, nu va fi acum războiul; mai târziu va fi!”

    — Și apoi a început să plângă mult Părintele Iacov și să zică: “Nu un alt război, nu un alt război, Preasfântă Maică!”

    Și l-am văzut pe Sfântul Ioan Rusul, care a spus: “Nu, trebuie să fie război, căci nu există alt chip prin care să se tămăduiască această lume!”

Extrase din cartea „Sfântul Nichifor Leprosul și Bătrânul Evmenie Saridakis” - Editura Doxologia

Acestea s-au întâmplat în anii 80-90.

🙏 Rugăciune pentru România

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc.

Intră, Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă, Iisuse de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare.Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au tradat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus că cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au instrăinat. Dar poporul acesta Te slăveste, Doamne, nu numai cu buzele, ci si cu inima.

Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul! Ci încetează, Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc.

Adu-Ţi aminte de bunătatea Ta şi-l miluieşte pe el. Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi o dată cu teritoriile cedate, şi-l miluieşte pe el.

Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta. Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată. Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică, Ţară şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre.

Redă poporului nostru pământul pe care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum ii vrei Tu, Milostive. Auzi-ne, Doamne, întru îndurarea Ta! Nu intra, Stăpâne, la judecată cu robii Tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curaţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere, Iisuse, slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Sfântul Paisie Aghioritul: Îngrijește-te zilnic de suflet.

 

1. Îngrijește-te zilnic de suflet.

2. Trebuie să dobândești dumnezeiasca dreptate, iar nu logica – doar atunci harul lui Dumnezeu va veni la tine.

3. Înainte de a face ceva, gândește-te: „Oare Hristos vrea să fac eu aceasta?”. Apoi acționează în consecință.

4. Tu însuţi să lucrezi desăvârşit ascultarea, pentru a putea vorbi altora, mai târziu, cu privire la virtutea ascultării.

5. Nu-ul pe care îl spui oamenilor trebuie să fie un nu, iar da-ul trebuie să fie un da. Nu te preface. Spune ceea ce gândești, chiar dacă aceasta face rău celuilalt. Totuşi, spune-o cu bunătate şi nu-l lăsa pe celălalt fără câteva explicaţii.

6. Trebuie să ai și să păzești această demnitate duhovnicească: să fii mereu cu luare-aminte la ceea ce le place fraţilor monahi, iar nu la ceea ce-ţi place ție.

7. În fiecare zi să citești un pasaj din Noul Testament.

8. Nu privi la ceea ce fac alţii, nici nu cerceta cum şi de ce o fac. Propriul tău obiectiv este curățarea sufletului şi desăvârşita supunere a minţii dumnezeiescului har. Aşadar, să ai grijă tu de tine: să te rogi, să studiezi, să spui smerit rugăciunea lui Iisus, să ştii că ai absolută trebuinţă de milostivirea lui Dumnezeu.

1. Îngrijește-te zilnic de suflet.

2. Trebuie să dobândești dumnezeiasca dreptate, iar nu logica – doar atunci harul lui Dumnezeu va veni la tine.

3. Înainte de a face ceva, gândește-te: „Oare Hristos vrea să fac eu aceasta?”. Apoi acționează în consecință.

4. Tu însuţi să lucrezi desăvârşit ascultarea, pentru a putea vorbi altora, mai târziu, cu privire la virtutea ascultării.

5. Nu-ul pe care îl spui oamenilor trebuie să fie un nu, iar da-ul trebuie să fie un da. Nu te preface. Spune ceea ce gândești, chiar dacă aceasta face rău celuilalt. Totuşi, spune-o cu bunătate şi nu-l lăsa pe celălalt fără câteva explicaţii.

6. Trebuie să ai și să păzești această demnitate duhovnicească: să fii mereu cu luare-aminte la ceea ce le place fraţilor monahi, iar nu la ceea ce-ţi place ție.

7. În fiecare zi să citești un pasaj din Noul Testament.

8. Nu privi la ceea ce fac alţii, nici nu cerceta cum şi de ce o fac. Propriul tău obiectiv este curățarea sufletului şi desăvârşita supunere a minţii dumnezeiescului har. Aşadar, să ai grijă tu de tine: să te rogi, să studiezi, să spui smerit rugăciunea lui Iisus, să ştii că ai absolută trebuinţă de milostivirea lui Dumnezeu.

— Sfântul Paisie Aghioritul

✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre binele nostru. Tot ceea ce el îngăduie este pentru folosul nostru duhovnicesc. Ştie de ce anume are nevoie fiecare dintre noi şi ne dă vreo boală, fie ca să ne răsplătească, fie ca să plătim păcatele.

" – Părinte, boala ajută întotdeauna?

– Da, întotdeauna ajută. Bolile îi ajută pe oameni să-şi “ispăşească” păcatele atunci când nu au virtuţi. Sănătatea este un lucru mare, dar binele pe care îl pricinuieşte boala nu-l poate dărui sănătatea. Un bine duhovnicesc. Boala este o binefacere foarte mare, într-adevăr foarte mare! Îl curăţă pe om de păcat şi de multe ori îi asigură chiar şi răsplată. Sufletul omului este ca aurul, iar boala este ca focul care-l curăţă. Cu cât mai mult se chinuieşte omul de vreo boală, cu atât mai mult se curăţă şi se sfinţeşte, ajunge numai să facă răbdare şi s-o primească cu bucurie. Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre binele nostru. Tot ceea ce el îngăduie este pentru folosul nostru duhovnicesc. Ştie de ce anume are nevoie fiecare dintre noi şi ne dă vreo boală, fie ca să ne răsplătească, fie ca să plătim păcatele."

– Gheronda, bunicii noştri spuneau că va veni timpul când vom avea toate bunătăţile, dar nu vom putea mânca. Astăzi oamenii pun sub semnul întrebării majoritatea alimentelor.

– Ce să facem? Au poluat tot mediul înconjurător. Să nu vă cuprindă însă frica. Să vă faceţi cruce şi să nu vă temeţi. Şi am în vedere pe unii oameni care îşi fac viaţa un martiriu, fiindcă se tem de toate, deşi sunt creştini, sunt botezaţi, miruiţi, se împărtăşesc, citesc Evanghelia, au învăţat-o pe de rost. Oare nu văd ce putere are harul lui Dumnezeu? „Chiar de veţi bea ceva aducător de moarte, nu vă va vătăma” (Marcu 16, 18), a spus Hristos. Şi: „vă dau putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, fără să pătimiţi ceva rău.” (Luca 10, 19)

Dacă omul are harul lui Dumnezeu, nu se teme de nimic. De aceea să cerem întotdeauna harul lui Dumnezeu, făcându-ne semnul Sfintei Cruci.

Vă amintiţi de întâmplarea aceea din Lavsaicon? Un monah s-a dus să ia apă din fântână şi, deoarece a văzut în ea o aspidă, a plecat înfricoşat, fără să ia apă. „Avva, suntem pierduţi, i-a spus el stareţului. În fântână este o aspidă!”. „Bine, îi spune stareţul, dacă în toate fântânile vor intra şerpi veninoşi, ce vei face? Vei muri de sete?”. Şi stareţul, ducându-se, a însemnat fântâna cu semnul Sfintei Cruci, a luat apă şi a băut.

„Acolo unde se pogoară puterea Crucii, răutatea satanei nu are putere”.

[...]

"Mai există si ceilalți oameni, care i-au descoperit si i-au dat în vileag pe acești dușmani ascunși ai noștri, care au înțeles dimensiunea vicleniei, dar si a stăpânirii lor asupra acestei lumi.

Aproape că ne-au biruit. Omenirea este supusă lor dacă nu în întregime, atunci cel puțin într-o măsură uriașă.

Și totuși, aceste persoane aleg să li se împotrivească. Nu se sperie de puterea lor. Nu se tem de osteneală, de primejdii. Aleg mai curând să moară în această înfricoșătoare confruntare, luptând cu hotărâre împotriva lor, decât să li se alăture.

Pentru mine, ei sunt ceea ce numim eroi. Mă minunez de ei. Sunt cei care îndură presiunea din linia întâi, pentru ca noi, cei din spate, să avem o oarecare ușurare.

Eu mă temeam (și poate mă tem și acum) să intru în linia întâi, preferam să mă „bucur“ de viața din spatele frontului.

Însă mulți dintre acești eroi i-au nimicit pe vrăjmașii noștri. I-au învins în confruntări directe.

Dușmanii noștri se tem de ei. Si cel mai mult se tem ca nu cumva acest fapt să ajungă cunoscut si de către ceilalți oameni. Să nu prindă curaj de pe urma biruinței lor și alți oameni, si să voiască a le urma exemplul. Să nu se creeze un anumit curent, o mișcare în masă a omenirii în această direcție. Să nu-și piardă, adică, prada la nivel de mase. Pentru că există întotdeauna această posibilitate, a desăvârșitei transformări a oamenilor.

Spre a evita o asemenea evoluție a lucrurilor, inamicii noștri se străduiesc să oculteze faptul existenței unor astfel de persoane, fie prin calomnie, fie prin denaturare, fie prin tăcere.

Acești vrăjmași nu numai că ne urăsc, dar în același timp se și tem de noi. Nu pentru ceea ce suntem, ci pentru ceea ce putem deveni. Pentru valențele noastre potențiale, care le sunt cu mult superioare și pe care vor să le zădărnicească, în așa fel încât ele să nu devină niciodată realitate, căci în acest caz i-am depăși cu mult.

În confruntarea aceasta se angajează fiecare în parte... Izbânda sau eșecul sunt personale.

Cel care a biruit și s-a sustras influenței vrăjmașilor poate sfătui, poate călăuzi, poate arăta drumul.

De noi depinde să vrem să ne mobilizăm. Să vrem să luptăm. Noi trebuie să contribuim cu voința noastră...

Pentru mai departe există ajutor, mare ajutor.

Un astfel de învingător asupra vrăjmașilor era si părintele Paisie, pe care încă nu-l cunoscusem."

— Părinte, spuneți-ne ceva despre Antihrist.

— Să spunem mai bine despre Hristos… Cât putem, să fim lângă Hristos. Dacă suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu există duh antihristic acum? Răul face duhul antihristic. Și dacă se va naște și un monstru antihrist și va face unele neghiobii, va fi luat în râs la sfârșit.

Se vor petrece multe evenimente. Poate veți apuca să trăiți și voi multe din semnele scrise în Apocalipsă. Încet-încet destule încep să iasă la iveală. Strig și eu netrebnicul de atâția ani! Situația este înfricoșătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea și rămâne ca acum să vină "fiul pierzării" (2 Tesaloniceni 2, 3-4).

Totul va deveni un spital de nebuni. În harababura ce va stăpâni, fiecare stat se va ridica să facă orice-i spune cugetul. Dumnezeu să ajute, ca interesele celor mari să fie astfel încât să ne ajute.

Din ce în ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea făcându-se lucrurile cele mai neașteptate, mai neraționale. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piața comună, un stat mare, o religie dupa măsurile lor. Acesta este planul diavolilor.

Sioniștii pregătesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este împărat, adică va stăpâni aici pe pământ. Martorii lui Iehova și ei visează la un împărat pământesc. Sioniștii vor prezenta unul și martorii lui Iehova îl vor primi. Vor spune "Acesta este". Se va face mare zăpăceală.

În mijlocul acestei zăpăceli toți vor cere un Mesia, ca să-i mântuiască. Și atunci vor prezenta pe unul care va spune: "Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buddha, eu sunt Hristos pe care-l așteaptă creștinii, eu sunt acela pe care-l așteaptă martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor". Va avea cinci "eu"-uri! Evanghelistul Ioan atunci când în prima sa epistolă spune: "Copiii mei… că vine antihristul, iar acum mulți antihriști s-au arătat…" (1 Ioan 2, 18 ), nu înțelege că așteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian și Dioclețian, ci ca Antihristul cel așteptat va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia și va înșela lumea.

Vin ani grei, vom avea încercări mari. Creștinii vor avea mare prigoană. Și uită-te: oamenii nici nu înteleg că trăim în semnele vremurilor, că pecetluirea înaintează. Trăiesc ca și cum nu s-ar întâmpla nimic. De aceea spune Scriptura că va căuta să înșele, de va fi cu putință, și pe cei aleși (Matei 24, 24; Marcu 13, 22).

Cei care nu vor avea intenție bună, care nu vor fi luminați, se vor înșela în anii apostaziei. Pentru că cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovnicească, asemeni diavolului.

— Părinte, sioniștii cred cele despre Antihrist?

— Aceștia vor să stăpânească toată lumea. Ca să le reușească scopul, folosesc vrăjitoria și satanismul. Satanolatria o văd ca pe o putere, care îi va ajuta în planurile lor. Adică vor să stăpânească lumea cu putere satanică. Pe Dumnezeu nu-L pun în socoteala lor. Se vor binecuvânta așadar de Dumnezeu? Din asta Dumnezeu va scoate multe lucruri bune. Celelalte teorii satanice au ținut cel puțin 70 de ani; ale acestora nici 7 ani nu vor ține.

— Părinte, atunci când aud despre Antihrist simt o frică înăuntrul meu. De ce te temi? Va fi mai înfricoșător decât diavolul? Acesta este om. Sfânta Marina l-a bătut pe diavol și Sfânta Iustina a alungat atâția. La urma urmei noi n-am venit să ne aranjăm în această lume.

Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1994)

Sursa: Trezire duhovnicească, Cuviosul Paisie Aghioritul, volumul 2, Editura Evanghelismos, București, 2003, pag. 189-1

🙏 Rugăciune la vreme de război a Sfântului Paisie Aghioritul

„Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt in vreme de război. Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniți.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care și-au lăsat casele și serviciile lor și se chinuiesc.

Pomenește, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă și pe refugiați.

Pomenește, Doamne, toate popoarele, să le ții în brațele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzești de orice rău și de război.

Și iubita noastră țară zi și noapte să o ții la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzești de orice rău și de război.

Amin".

Acum este așa o vreme - există o liniște înainte de furtună.

Acum este așa o vreme - există o liniște înainte de furtună. Domnul așteaptă ca noi să ne pocăim, așteaptă să ne îmbarcăm pe calea mântuitoare a vieții. Domnul ne-a dat timp pentru pocăință și trebuie să trăim acest timp după Voia Lui Dumnezeu.

Roagă-te acasă, mai bine seara și noaptea, mergeți la biserică, spovediți-vă și împărtășiți-vă. Iubește-ți aproapele. Cine nu-și iubește aproapele va fi ars imediat. Dumnezeu a pregătit deja Raiul. El va fi coborât pe Pământ într-o clipă. Și înainte de aceasta, Enoh și Ilie vor fi precursorii Judecății de Apoi și vor fi uciși cu pietre. Și Sfântul Serafim de Sarov va demasca preoțimea - drumul spre iad va fi pavat cu veșminte episcopale. Vor face competiție: cine primul să arunce aurul și argintul - dar va fi prea târziu! Îngerul își va flutura aripile și tot aurul și argintul lor vor sta înaintea Tronului lui Dumnezeu.

Ieronim din Sanaksar

  Femeile sa nu-și scoată baticul din cap nici măcar noaptea. Nu vă tăiați părul. Maica Domnului scoate femeile din Iad de gîță. Nu vă machiați. Nu purtați haine bărbătești. Toate femeile care poartă haine bărbătești vor merge la război și puține se vor întoarce.

Nu spuneți cuvinte urâte copiilor atunci când sunteți supărați. Blestemul mamei le distruge pe toate.

Copii, ascultați de părinții voștri. Trebuie să luați binecuvântare de la părinții voștri pentru orice lucru. Nu contează cât de bătrâni sunt. Trebuie să existe ascultare în toate.

☦️  Dacă ați ști cât de dulce este să trăiești cu Dumnezeu!

"Mă simt fericit în fiecare zi! O astfel de bucurie trăiește în mine, vreau doar să joc și să sar de pe un picior pe altul ca un băiețel, dar sunt deja bătrân - vor spune că sunt nebun! Dacă ați ști cât de dulce este să trăiești cu Dumnezeu!" — Schiarhimandritul Ieronim din Sinahar

"

✝️ Ortodocșii antisistem nu vor rezista în vremea antihristului fără rugăciunea noetică (a minții)

Fiindcă sunt mulți ortodocși care luptă împotriva sistemului antihristic, fără a trăi viața Bisericii, este nevoie să se cunoască un lucru foarte important: fără curățirea inimii de patimi și fără rugăciunea de un singur gând, dobândită prin luminarea minții, nu va putea nimeni păstra rugăciunea în vremea Antihristului! Rugăciunea care va rămâne în vremea Antihristului, va fi RUGĂCIUNEA NOETICĂ (A MINȚII).

Gândul îmi spune, că în acele vremuri, cei care nu vor putea ajunge la această măsură duhovnicească, totuși, prin efortul ascetic personal, vor primi un HAR (special) de la Dumnezeu pentru a putea păstra rugăciunea la Dumnezeu!

Totodată, cei care vor încerca să lupte împotriva pecetluirii lui Antihrist, fără despătimire - adică așezarea lucrărilor puterilor sufletești (rațiune, poftă și mânie) în firescul lor -, nu vor putea să respingă pecetluirea, fiindcă ea se realizează mai întâi în suflet, apoi în trup ca o consecință a lepădării totale.

SFĂTUIRE pentru dobândirea acelui Har:

Participarea la viața Bisericii întru Adevărul credinței, simplificarea vieții, curățirea de toate patimile, postul rânduit de Biserică, privegherea și, mai ales, rugăciunea deasă: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!"

P.S. Este o mare diferență între rugăciunea rațională (cuvântătoare) și cea noetică (a minții)!

"Acum vine ultimul timp pentru pocăință, ultima șansă ca să ne pocăim și să părăsim calea păcătoasă. În vremurile de pe urmă, atacul duhurilor răutății va fi atât de puternic, încât va afecta mintea, voința și capacitatea de a rezista. Cu greu veți ține în minte cuvintele rugăciunii - cu greu veți putea spune „Tatăl nostru... .” – îți va fi luată memoria!" — Shiarhimandritul Ieronim din Sanaksar

Acum vine ultimul timp pentru pocăință, ultima șansă ca să ne pocăim și să părăsim calea păcătoasă.

"Acum vine ultimul timp pentru pocăință, ultima șansă ca să ne pocăim și să părăsim calea păcătoasă. În vremurile de pe urmă, atacul duhurilor răutății va fi atât de puternic, încât va afecta mintea, voința și capacitatea de a rezista. Cu greu veți ține în minte cuvintele rugăciunii - cu greu veți putea spune "Tatăl nostru ..." – îți va fi luată memoria!" — Shiarhimandritul Ieronim din Sanaksar

Să umplem acest weekend cu L❤️VE și râsete, dragii mei prieteni ! ❤️‍

 Când unul dintre parteneri se simte neglijat fizic, poate căuta atenție în altă parte.....

În timp ce timpul de calitate împreună prin activități este minunat, uneori tot ce tânjește partenerul tău este o simplă atingere – mai multă intimitate. ❤️‍🔥

Dincolo de experiențele împărtășite, afecțiunea și atingerea fizică sunt vitale pentru relații. Fă-ți partenerul să se simtă dorit și apreciat.

Care este limbajul tău L❤️VE? Vă rugăm să împărtășiți în comentarii.

🎯 Cuvinte de afirmare: Să te simți apreciat prin cuvinte amabile și complimente.

🎯 Acte de serviciu: Arătarea iubirii prin acțiuni atente.

🎯 Primirea cadourilor: L❤️VE este simțit prin gestul cadourilor semnificative.

🎯 Timp de calitate: Sentimentul de conectare printr-o atenție totală.

🎯 Atingere fizică: L❤️VE se exprimă prin apropiere, de la ținerea de mână la momente mai intime.

Azi, mă voi ierta și îmi voi elibera sufletul de regrete.

În zori deschide-ţi inima şi înalţ-o ca pe o floare care se desface. La apusul soarelui, pleacă-ţi fruntea în linişte şi încheie ziua în adorare.
_________________
Rabindranath Tagore

Bună dimineaţa!
O zi binecuvântată cu gânduri pozitive,
optimism, entuziasm şi voie bună!

 

DACĂ VIAȚA

Dacă trenul tristeții vine la tine fără să vrei, urcă-te în el,
sau ochii se acomodează cu plânsul și îl doare fața când lacrimile alunecă peste el,
sau chiar acea mare durere, pe care nu știm niciodată dacă va veni,
Și viața se schimbă într-o clipă fără a aștepta durerea va merge:

ASCULTĂ-MĂ

Viața aduce sentimente de tristețe și bucurie,
plâns care amintește de plâns,
Sărutări pe care te așteptai să le primești și nu se mai întorc,
Nici măcar acel cuvânt de iubire, acea stea a cerului,
Acea apă sălbatică care leagănă marea
este capabil să îndepărteze durerea, dacă închizi sufletul și nu expulzezi frica

DAR

Dacă în loc să renunți te lupți cu mine?
Dacă zâmbești când plângi,
Și cu greu pui bucurie?
chiar dacă doare inima.

Dacă uităm că plânsul plânge și cerem cu suflet să ne întoarcem zâmbetul?
și tristețea o schimbăm cu râsul, dacă uităm că durerea plânge
și să crezi în binele care va veni?

Atunci soarele va străluci în ochii noștri,
și mările în valurile lor de iubire ne vor legăna,
și plajele ne vor păstra urmele pe care apele le vor săruta cu dragoste,
Și atunci în sufletele noastre, râsul veșnic se va întoarce!!

Julia Orozco

·

 

Nimic nu se compară cu bunătatea dată pur și simplu, fără așteptări, doar cu surâs blând de bunică.

 

Astăzi este poate cel mai bun moment să dau și la alții din ceea ce a fost cel mai bun om pe care l-am avut eu în viața asta. L-am avut prea puțin și am fugit de el prea repede (înainte chiar ca el să se ducă spre o lume mai bună), prea furioasă pe o soartă care a adus boala la un om prea bun...

Bunica mea a fost o ghicitoare, cea mai blândă ghicitoare. A ghicit mereu că noi, nepoții ei, vom avea o viață frumoasă. A fost o bună ghicitoare și viitorul prevăzut de ea s-a întâmplat și încă se îndeplinește. Ne spunea mereu că o creștem prea repede și o să venim rar să o vizităm; și așa a fost. Ne spunea mereu că ne vom împrăștia prin lume, dar ea va fi fericită când o vom vizita; și așa a fost, căci chiar dacă ajungeam poate și la câteva luni, ea se bucura ca un copil când ne vedea. Ne spunea mereu că vom crește deștepți și vom putea face orice ne dorim; și așa este, putem face orice ne dorim. Și ne spunea basme care ni se întâmplă la fiecare pas, vorbea despre fericiri multe, despre iubiri și tristeți, despre feți-frumoși, despre copiii pe care-i vom crește cu iubire. Așa se întâmplă acum, dragă bunică, trăim de toate, ne bucurăm de toate și urmează să scriem și celelalte capitole. Am încredere că le vom scrie așa cum povesteai tu blând mai ales că tu ai puterea (pe care ai avut-o mereu) să ne îndrepți penița înspre o viață frumoasă, corectă, entuziastă...

Bunica mea era organizatoare de clăci de cules tei. Nu știu dacă ați trăit vreodată să faceți grup de 10-12 oameni, pitici și adulți și să culegeți mireasmă de tei, de pe crengile proaspăt tăiate, în curtea bisericii. Câtă veselie se auzea acolo, câte voci peste voci se întreceau acolo, rar mi-au mai fost date astfel de momente de-a lungul vieții. Și tot veselie era mereu în prag de Sânziene. Îmi amintesc și acum clar un episod: bunica ne-a învățat să facem coronițe colorate din florile câmpului; seara le puneam pe casă, iar dimineață vedeam ce culoare va avea părul alesului inimii noastre, în funcție de culoarea firului de păr pe care vântul îl aducea peste noapte pe coroniță și ne decidea viitorul. Mare dezamăgire în ochii mei de copil când într-un an am găsit pe coroniță o pană de pasăre. Dar dezamăgirea a ținut preț de câteva minute căci bunica surâzâtoare mi-a adus fericirea spunându-mi că asta înseamnă că eu sunt un om special și pe mine mă vor iubi și toate păsările și animalele Pământului.

La bunica în ogradă am jucat cea mai adevărată v-ați ascunselea. Nu cred că au fost șanțuri mai fericite decât cele prin care ne ascundeam noi, grupul de 5-10-15 copii. Și tot peste șanțuri săream, weekend de weekend, ca să ajungem în fața mirilor ce veneau la biserică să-și spună povestea în fața lui Dumnezeu. Eram zeci de copii cu cănițe și găletușe de apă; aruncam cu apă în fața miresei, iar mirele ne dădea bani, primii mei bani și cei mai fericiți bani ai mei.

La bunica am iubit eu primul meu copac. Era mare și crengile lui acopereau leagănul în care ne urcam prea mulți ca să nu facem scrânciobul să scârțâie din toate încheieturile. Era un copac mare, din acela care a văzut mai multe generații și avea așa fel crengile, numai bune ca să ne dăm uța pe el și să sărim pe pământul crud din livada bunicii. A fost primul copac în care am urcat și primul pe care l-am iubit.

În clopotniță, tot cu bunica am fost prima data; mai era acolo un personaj special, dar asta e o altă poveste. Plecând de la prima cunoștință cu clopotnița, mare încântare a fost când noi, copiii, am urcat și am tras și ne-am tras pe funia clopotelor.

Zmeură mai bună ca la bunica nu am mai mâncat niciodată. Și nu era mare, dar era la fața locului. O mâncai direct de pe rug, nespălată, dar se curăța în ochii noștri vioi de copii care descopereau comorile roșii, coapte, pline de savoare.

Rugăciunea de seară, bunica ne-a învățat. Îmi amintesc serile pline de pilde pe care le gustam din plin. Nu înțeleg nici acum cum puteam sta atât de liniștiți când ne citea despre întâmplările prin care a trecut Iisus, când astăzi piticii se plictisesc din plin în biserică. Prima cruce tot bunica m-a învățat să o fac. Ce-i drept, era bine să stea mereu în dreapta mea, să-mi dea una peste mână când zic în grabă o rugăciune sau când sunt prea grăbită să mai zic un Doamne ajută.

N-am cum să nu-mi amintesc cu cel mai mare drag de mămăliga tăiată felii cu ață și unsă din plin cu magiun de prune. Atunci mi-a plăcut cel mai mult magiunul; am crescut și acea savoarea n-a mai avut-o niciodată magiunul...Nici gutui ca cele din gutuiul din fața casei sau mere sântiliești așa de bune nu am mai mâncat din copilărie. Iar cu șezătorile de desfăcut de fasole de pe prispa bunicii, nu m-am mai întâlnit; erau toate colorate de bunădispoziție și se petreceau pe țolurile făcute de bunica la războiul de țesut din paravan.

Lângă bunica am mirosit prima dată pădurea și m-am bucurat de strâns bureți, mai buni, mai nebuni, dar bunica îi cunoștea și-i arunca pe cei care nu puteau fi mâncați. La ea am mirosit cele mai parfumate flori de curte, iar la ea apa pe care o scoteam cu bucurie din fântână, avea cel mai bun gust; poate că era bun și pentru că bunicul construise fântâna, dar era apă sănătoasă, clară, rece, bună de băut și de stropit trupurile noastre de copii în bătaia soarelui.

La bunica am testat prima dată abilitățile mele de gospodină. Acolo, în livadă, am zidit primul cuptor de copii și bunica ne-a lăsat să facem foc ca să facem mâncare la câine. Gustoasă trebuie să mai fi fost fiertura noastră de legume căci câinele a mâncat-o cu drag sau de dragul nostru, sub chipul plin de râs al bunicii care privea mirată cum fiertura e savurată de cățel.

Singurele dăți când am mers cu plăcere într-un cimitir a fost atunci când am fost cu bunica: să facem curat la mormântul bunicului pe care nu l-am cunoscut, să adunăm zeci de ouă roșii de la megieși la Sfânta Sărbătoare a Paștelui, să vedem dacă au rezistat florile plantate. Râdeam atunci cu toată ființa mea mică de copil, neștiind, neconștientizând că, peste ani, sub țărână se va odihni și cel mai bun suflet pe care l-am cunoscut vreodată.

Nu pot să număr câte lucruri bune a făcut bunica mea; a făcut multe, prea multe ca eu să le pot număra vreodată; iar pentru mine l-a făcut pe cel mai frumos – a făcut-o pe mama mea, a crescut-o pe mama mea în așa fel încât eu să am cea mai bună mamă din lume.

Ce trist că roata nu se întoarce, că tu nu poți întoarce unui om tot binele pe care ți l-a făcut. Mi-aș dori ca toți copiii să aibă parte de cel puțin o bunică. Nimic nu se compară cu omul care îți sprijină toate șotiile, care te lasă să pui pisica între perne ca să-i faci pat în patul tău, care-ți face cu drag turte pe plită după o zi plină de săpat în grădină. Nimic nu se compară cu bunătatea dată pur și simplu, fără așteptări, doar cu surâs blând de bunică.

Astăzi am vrut să dau din bunica mea la toți care nu au avut o bunică, pentru că bunica mea a fost bunica tuturor. Și am vrut să dau din ea pentru că bunica mea a fost omul care a dat la toți, a dat tot, a împărțit mereu din ce a avut și din ce nu a avut. Și când nu avea, făcea rost. Dar mereu a avut din plin înțelepciune. A fost așa de înțeleaptă căci în ochii ei nu puteai să vezi decât blândețea omului care e bun, e bun că așa e el, fără efort, fără trâmbițe, cu modestia femeii de la țară care nu știe să fie altfel decât un om bun.

Văd și acum  aparatul mare de radio, mare și bătrân, pe care bunica punea mereu un pahar cu apă și flori rupte din grădina ei; parcă erau mai fericite știrile ce izvorau din el. Lângă, era găleata și cana de apă. Iar vizavi era soba veche și bătrână, formată din mai multe corpuri așa încât noi, cei mici, să putem să ne luăm locurile când erau poveștile de seară. Am luat cu noi poveștile de seară despre războaie trăite, credințe simțite adânc cu sufletul, pilde ce i-au călăuzit ei pașii. Ce grele cărări a mai pășit și cât de bine și-a urmat drumul până la capăt.

Sper doar că nu ai avut nici o clipită întrebarea dacă ai reușit să ne dai totul căci ne-ai dat tot, ne-ai dat toată bunătatea celui mai bun suflet pe care l-am cunoscut. Rămâne să vedem dacă noi reușim să te facem mândră de oamenii mici pe care i-ai făcut mari...

Meriți iubire adevărată, conexiune autentică și relații sănătoase.

 Nu ți-ai pierdut iubirea vieții, ai pierdut un parazit care îți seca viața. Narcisiștii nu sunt suflete pereche; sunt prădători deghizați, iar înțelegerea acestui lucru este crucială pentru vindecarea ta. Persoana pe care o vezi la sfârșitul relației este cine este cu adevărat.
Adevărata ei natură a fost ascunsă în spatele unei fațade de farmec, carismă și manipulare. Ai fost ademenit cu promisiuni false, emoții false și un act convingător. Dar sub toate astea, se hrăneau cu energia ta emoțională, îți spulberă stima de sine și îți erodează simțul de sine.
Ceea ce ai experimentat nu a fost dragoste; a fost un ciclu toxic de abuz în care fiecare zi se simțea ca o luptă pentru supraviețuire. Gazlighting-ul lor, șantajul emoțional și criticile lor constante nu erau semne de afecțiune; erau instrumente de control și dominare. Infidelitatea, înșelăciunea și lipsa lor de empatie nu au fost simple greșeli; au fost acțiuni deliberate pentru a-ți exploata vulnerabilitățile.
Nu ai pierdut pe cineva drag, ai scăpat de un coșmar toxic. Te-ai eliberat de un ciclu de abuz, iar asta necesită un curaj, putere și rezistență incredibilă. Narcisiștii sunt incapabili de iubire autentică; o imită doar pentru a obține ceea ce vor.
Pentru a vindeca, trebuie să accepți adevărul: nu ai fost iubit, ai fost folosit. Ai fost o sursă de aprovizionare, un mijloc pentru un scop și un pion în jocul lor manipulator. Dar acum, ești liber să te redescoperi, să îmbrățișezi dragostea adevărată și să trăiești o viață plină de scop, bucurie și autenticitate.
Meriți iubire adevărată, conexiune autentică și relații sănătoase. Meriți să fii văzut, auzit și înțeles. Meriți să fii prețuit, respectat și apreciat. Niciodată nu mă mulțumesc cu ceva mai puțin. Ești demn de iubire, iar ea te va găsi când te aștepți mai puțin!

Unele prietenii sunt eterne

 Unele prietenii sunt eterne - Pablo Neruda

Câteodată găseşti în viaţă o #prietenie specială:
Acel cineva care intră în viaţa ta, o schimbă complet.
Acel cineva care te face să râzi fără încetare;
Acel cineva care te face să crezi că în lume
există cu adevărat lucruri bune.
Acel cineva care te convinge că există o uşă pentru tine, gata s-o deschizi.
Aceasta este o prietenie eternă...

Când eşti trist și lumea pare întunecată şi goală, acel prieten etern îţi ridică spiritul
Şi face această lume întunecată şi goală,
să pară deodată strălucitoare şi plină.
Prietenul tău etern te ajută în timpurile care sunt dificile, triste și de mare confuzie.
Dacă pleci departe, prietenul tău etern te va urma.
Dacă te rătăceşti, prietenul tău etern te va călăuzi şi-ţi va ridica spiritul.
Prietenul tău etern te va lua de mână și-ţi va spune că totul va fi bine.

Dacă găseşti o astfel de prietenie, te vei simţi fericit şi plin de bucurie
Pentru că nu ai nimic pentru care să te îngrijorezi.
Ai un prieten pentru toată viaţa ta,
De vreme ce o prietenie eternă nu are sfârşit!

Caută să vezi Binele și Frumosul din... orice.

 Caută să vezi Binele și Frumosul din... orice.
Indiferent pe unde te poartă pașii, alegerea de a le căuta îți aparține, la fel și efortul, mai cu seamă atunci când alegi să reflectezi astfel asupra unor lucruri sau persoane care îți displac. De fapt, te încurajez să începi de acolo!
Roadele aparțin sufletului tău iar efectele - lumii, căci și purtarea ta se schimbă atunci când faci această gimnastică spirituală zi de zi. Ceva din propriile colțuri aspre se șlefuiește. Iar când devine nu un exercițiu ci o trăsătură de caracter, te-ai făcut Inimă!
Cu fețe luminate, să ne apropiem sfioși:
"Te văd!"

 Avem trei aripi in suflet ca să zburăm către spirit: gândul ca să cuprindem Adevărul, sentimentul ca să trăim Frumosul și voința ca să facem Binele. Adevărul este viu, limpede. Frumosul e senzație fizică. Binele este efort după efort. Nu este nici vis, nici dorință, nici intenție, nici vizualizare, nici emoție, nici plan. E faptă născută din decizia de a face un sacrificiu, din acceptarea unei renunțări, din împlinirea vie a unui cuvânt. E noaptea nedormită ca să ai grijă de cel mic, curajul de a tăia de la tine tot ce știi că nu e în regulă, de a-ți stăpâni firea ca să te porți conform valorilor tale, de a ridica probleme dificile cu sinceritate (cel mai mare dar) și încă păstrând deschiderea de a asculta și înțelege, de a face spațiu și timp continator pentru altcineva, din trupul spațiului și timpului tău, știind că acesta, da, acesta, este unicul dar ce-l poți dărui ireversibil.
Uneori in călătoria spre Soare ne lasă câte o aripă. Călătorim unii cu Adevărul și Binele, fără Simțire, fără Frumos, cu sufletul rece și calculat, alții - cu Adevărul și Frumosul, in timp ce aripa Binelui se pierde in egoism, iar altii, cu Frumosul și Binele, intr-o naivitate oarbă. Altii rămân doar cu o aripă... si-atunci numai ingerul să mai vie să te țină...

 „Timpul mi-a dat, dar mi-a și luat.
Mi-a luat încrederea în oameni și mi-a oferit darul de a-i înțelege.
Știu că n-am dreptul să judec pe nimeni, dar am dreptul să plec când sufletul îmi este prea des rănit.
Am înțeles că a fi corect cu tine nu e orgoliu, ci demnitate.
Am înțeles că miracolul fericirii este delimitat de ceea ce purtăm în suflete.
Și am înțeles că cei care dau în tine cu, cuvinte grele, de fapt își aruncă propriile frustrări.
Am înțeles că în aceste vremuri grele, să ne păstrăm credința și sufletul cald, sunt cele mai de preț lucruri.
În sfârșit am înțeles că deși suntem înconjurați de oameni... nu toți sunt OAMENI!”

 "Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel, pentru că tu ești fidel! Nimeni nu ți-e dator să te compătimească, să te iubească sau să-ți împrumute bani! Lecția scurtă predată de un psiholog.
Asta înseamnă să încetezi să aștepți. Înțelege că nimeni nu ți-e dator cu nimic și asta va fi începutul răsăririi tale.
Nimeni.
Cu nimic.
Nu e dator.
Așa simplu…
Scapă de iluzia că ești o persoană foarte importantă și semnificativă în ochii celor pe care-i întâlnești.
Nimeni nu e dator să te iubească, să-ți ofere ceva, să se imprietenească, să se comporte sincer și onest cu tine.
Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel doar pentru că tu ești fidel cuiva sau la ceva.
Nimeni nu e dator să te ajute, să-ți ofere brațul în clipe dificile.
Nimeni nu ți-e dator să te compătimească și să te liniștească.
Să-ți împrumute bani.
Să-ți asculte poveștile și să râdă la glumele tale.
Nimeni nu ți-e dator să suplinească golul din sufletul tău și lipsa de abilitate de a trăi fără prezența cuiva în viața ta.
Nimeni nu e dator să te angajeze pentru că ești un lucrător bun.
Nimeni nu e dator să aibă grijă de tine și, mai ales să-ți ofere o viață fericită și lipsită de griji.
Nimeni nu e dator să-ți ofere aceleași sentimente.
Cu bunătate.
Cu recunoștință.
Nimeni nu e dator să acționeze la fel cum tu ai acționat fața de el.
Ai înțeles?
Nimeni. Nimic. Ție. Nu ți-e dator.
Niciodată și nicicum.
Crezi că acest adevăr te face mai închis(ă) și mai rigid(ă)?
Dezamăgit(ă)?
Nu. Nu. NU.
Privește altfel lucrurile.
Este vorba despre iertarea profundă.
Tot ceea ce ți se întâmplă în viață, are loc grație stării tale de mulțumire și recunoștință.
Acum vei învăța să prețuiești mărunțișurile care le ignorai:
Un cuvânt bun.
Cererea unui ajutor.
Un zâmbet.
De fapt, problema era în tine, doar în tine.
Observi câtă bunătate este în lume când nu mai astupi totul în jur cu așteptări,cu „vreau” și „îmi ești dator să”?
Toți oamenii sunt buni la suflet. Lasă-i să fie firești, fără așteptările și evaluările tale. Astfel totul va reveni la locurile sale.
Și asta este foarte important în relațiile interpersonale.
„Dacă iubești, lasă să plece…”, asta înseamnă acea libertate inestimabilă, în care se naște adevărata dragoste.
Respectă alegerea celuilalt.
Nu încerca să anticipezi și să controlezi totul. Nu-ți place, pleacă, însă nu păta viața altuia.
Nimeni nu ți-e dator cu nimic.
Asta e primul pas.
Mergi mai departe fără așteptări.
Nu mai lupta împotriva tuturor.
A dispărut nedreptatea și a rămas doar mulțumirea față de ceea ce ai din abundență și atât de minunat.
Ușurință și simplitate, asta trebuie să simți.
Acum nu mai porți cu tine tot ce te trăgea la pământ permanent.
Acum ești liber(ă).
Liber(ă) să asculți și să fii liniștit(ă).
Liber(ă) pur și simplu să fii.
Nimeni nu ți-e dator cu nimic.
Și nu mai ai nevoie de nimeni și de nimic.
Trăiește și iubește!!!”

💙 Să ne păstrăm sufletul de copil...este important!

 

Să fiți sănătoși! Și la vorbă aleși.

 

Cuvintele pe care le rostim sunt purtătoare de viață. Sau... de moarte. Cuvintele grele rănesc ca și armele albe, în vreme ce cuvintele bune vindecă și întăresc spiritul unui om.

Ei! Dar sa lăsăm atunci alături de noi răul sa își facă ce cap și sa nu spunem nimic? Nicidecum. Este cunoscut deja faptul că - pentru că răul sa triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.

Când vezi răul în ceea ce un om a făcut numește și confruntă răul, nu îl numi pe omul respectiv după numele răului făcut.

Acesta nu-i doar un joc de cuvinte. Este una să îi spui cuiva ca s-a purtat rău și ESTE complet diferit să îi spui ca el ESTE rău. Este una să îi spui cuiva ca a avut un comportament toxic și este diferit complet să îi spui ca el ESTE o ființă toxică. Nu-i doar o chestie de nuanță. Este de esență.

Comportamentul rău, nepotrivit sau toxic poate fi schimbat, dacă însă vorbești de un semen al tău ca fiind el însuși rău sau toxic, asta afectează însuși miezul ființei lui. Și sa nu uităm: cu cât spui asta unei ființe mai apropiate, cu atât mai distructiv e efectul.

Imaginează-ți sufletul copilului tău! Imaginează-ți sufletul omului căruia i-ai jurat dragoste veșnică. Imaginează-ți sufletul prietenului de suflet!

Imaginează-ti-le ... măcelărite.

Din păcate asta fac cuvintele.

Alege sa vindeci cu cuvintSă fiți sănătoși! Și la vorbă aleși.ele tale. Nici măcar nu îți trebuie facultatea de medicina pentru asta!

Crăciun de demult...

 

Își scuturase ghetuțele de zăpadă în fața ușii, și intră îmbujorată în casă. Mai era atât de puțin până să vină Moș Crăciun, și ea încă nu avea brad.

Pe mâneca jerseului încă mai avea câteva steluțe de zăpadă. Cât le iubea! I-ar fi plăcut să le poată așeza în fereastră, și ele să-i lumineze fiecare noapte în care visa că moșul se strecoară tiptil pe hornul casei.

-Bunico, am venit! Să nu-mi cerți mânuțele, că le-a fost frig! Le aduc în poala ta! Bunicoo! Unde ești?

De obicei o găsea în bucătărie, mereu făcea câte ceva pe acolo. Știa că începuse să-i împletească mănuși de lână, la oraș nu le găseai.

-Ai venit, draga mamii? Așa îi spunea bunica, era singura ei nepoată... Te așteaptă cineva în odaia din față.

-Cine, bunico? A venit mama? Stă cu noi de Crăciun? Și o zbughi, trăgând după ea preșurile întinse ici colo pe podeaua antreului.

Mirosea atât de bine în bucătărie, sigur bunica băgase cozonacii în cuptor. Și mamei îi plăcea să vină acolo, la țară. În sătucul acela de munte, unde fetița aceea cu ochi de căprioară se născuse, brazii creșteau pe fiecare coastă. Știa că mama va veni de la oraș, să fie cu ea.

-Bunico! Mi-ai adus bradul, nu e mama! Și ochii i se umplură de steluțe ce lăcrimau. Hai, vino, o să-l împodobim! Să-l găsească mama gata când vine. Bunicoooo!...

Bunica se așezase pe o laiță, și de acolo, cu mâinile ei calde și blânde alegea nuci dintr-o traistă.

-Draga mamii, hai încoace! Aleg nucile cele mai mari, să le putem vopsi. Anul trecut ți le-ai dus acasă, la oraș... Și iar trebuie să ne facem globuri.

Într-o farfurie veche, emailată, bunica turnase bronzul cu care vopsea ea de sărbători ușa sobei de teracotă.

Mai trebuia să înfigă câte un cuiuț din alea mici, de bunica le zicea "texturi", în capătul moale al nucilor. Deprinsese ea meșteșugul ăsta, anul trecut. Doar că anul ăsta parcă nucile erau mai mari. Ce globuri argintii va avea brăduțul ei!

-Draga mamii, anul ăsta mai avem și alte globuri. Vino să mă ajuți!

Lăsase nucile deoparte, și se așezase la masă. O felie mare de pâine făcută de mâinile ei muncite, stătea pe un colț. Și lângă ea, câteva bucăți de staniol, îndoit pe alocuri. Le adunase bunica de multă vreme. Vecina de alături avea un fiu... domn mare pe la oraș. Și de undeva, îi mai aducea mamei sale câte o ciocolată. Din alea mari... Că doară numa' domnii ăia mari aveau de unde să cumpere. Se nimerise bunica odată pe-acolo, și primise și ea o ciocolată. De atunci încolțise un gând în mintea ei. O va ruga pe vecina să-i păstreze staniolul ăla... Ce globuri ar putea ea să facă pentru nepoțica ei dragă!

-Buni, ce facem cu astea?

-Uite, draga mamii, o să rupem câte un miez de pâine, asa mai mare, îl rotunjim, îl punem apoi în argintul ăsta (așa știa ea să-i spună staniolului), și le răsucim apoi la capăt. O să iasă niște globuri tare mandre! Le punem ață la capăt, așa ca la nuci... Și le agățăm pe bradul tău, draga mamii!

Mai aveau și mere, știa asta... Și bunica mai păstrase ea niște vată albă și pufoasă. Vor agăța toate globurile, și pe astea noi, pe fiecare vârf de crenguță. Și apoi vor întinde vată... că doar era iarnă, și se cădea să fie crengile pline de zăpadă...

Nuci și miez de pâine învelit în staniol, mere din acelea mici, să nu fie prea grele... Și miros de cozonaci... Venea Crăciunul.

O, ce veste minunată!...

COPII INDARATNICI, NEASCULTATORI, NECREDINCIOSI SI DESFRANATI

 

Acestia vin din urmatoarele pricini:

a) Parintii nu au pazit postul si nu s-au putut infrana de la poftele trupesti si asa au calcat zilele si timpurile neingaduite, care sunt: miercurea, vinerea, duminica, sarbatorile de peste an si cele 4 posturi mari. Toti copiii care rezulta sunt neascultatori si indaratnici, pentru ca nici parintii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu sa pazeasca zilele sfintite;

b) Mamele nu s-au pazit pana la curatenie deplina. Iar daca in vremea aceea tata a mai fost si beat, se naste un copil care va fi slabanog fie cu mintea, fie cu trupul, fie cu amandoua;

c) In vremea sarcinii, femeia nu s-a pazit de barbat. De aceea multi copii se nasc morti sau mor de tineri sau daca traiesc aluneca in curvie, pentru ca s-a intiparit pe ei pecetea curveasca inca din pantecele mamei lor. Caci toate prin cate trece mama, in vremea celor 9 luni de sarcina, fie bune, fie rele, se intiparesc in copil. Iar cand acesta va creste mare, toate ii vor rasari in cale.

In toate necazurile noastre nu putem gasi altundeva mangaiere decat in credinta ca totul ni se intampla dupa voia lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu nu vrea pentru noi nimic mai mult decat mantuirea noastra si catre acest tel indreapta tot ceea ce ne chinuie.

Iar neplacerile si toate suferintele care va sunt date sa le simtiti, indurati-le cu blandete si Domnul cel milostiv vi le va include in canonul pe care fiecare trebuie sa-l duca pentru pacatele sale, dupa randuiala Bisericii.

Surse bibliografice:

Parintele Arsenie Boca, “Tinerii, Familia si copiii nascuti in lanturi”;



Sfaturi duhovnicesti pentru o familie fericita

• Mângâierile părinteşti date copiilor le aduc acestora încredere în sine şi îi ajută să înfrunte greutăţile vieţii.
• Când întoarceţi un ceas, nu întindeţi arcul prea tare, ca să nu se rupă. Tot astfel să faceţi şi cu copiii, de îndată ce veţi vedea că se zoresc, să slăbiţi frâul.
• Soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic.
• Dacă membrii unei familii nu vor întoarce “butonul” la aceeaşi “frecvenţă”, adică cea a Bisericii, nu se vor putea înţelege.
• Dacă aţi şti câtă vătămare aduce televizorul!
• Infrânarea şi curăţia tinerilor de astăzi vor fi socotite ca o mucenicie a conştiinţei.
• Căutaţi să se facă voia lui Dumnezeu şi toate vor merge bine.
• Greşelile părinţilor le plătesc copiii.
• Este bine ca părinţii să arate copilului lor că se mâhnesc pentru neorânduielile pe care le face şi să se roage pentru el, iar nu să-l zorească.
• Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire.
• Dacă părinţii, în perioada în care copilul este încă în pântecele mamei sale, se roagă, trăiesc duhovniceşte, copilul se va naşte sfinţit.
• Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia.
• Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei.
• Soţii trebuie să cultive virtutea dragostei cât mai mult, ca să rămînă uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, “Preadulcele nostru Iisus”.
• Dumnezeu iubeşte şi poartă grijă multă de perechile care au mulţi copii.
• Dacă o femeie va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente.

Pr.Paisie Aghioritul.

Parintele Arsenie Boca - Primii pasi pe Cararea Imparatiei (complet)

Despre dragoste

 Nu dori să fi stimat şi iubit de oameni cu deosebire, că aceasta se cuvine numai lui Dumnezeu care n-are Luişi asemănare. 

Nu dori a avea întâiul loc în inima ta cuiva, că aceasta se cuvine să fie închinată numai lui Dumnezeu; nici altul să cuprindă în inima ta locul acesta, ci Hristos să-l cuprindă în tine şi-n tot omul bun.

 În vremea ispitelor să nu părăseşti nadejdea in mila lui Dumnezeu, ci suferă cu vitejie valurile gândurilor şi mai ales pe cele ale deznădejdii şi ale moleşelii. Căci aşa fiind probat cu bun rost prin necazuri, vei dobândi o nădejde şi mai întărită în Dumnezeu. 

Iar de-o vei părăsi, te ve afla neprobat, lipsit de bărbăţie şi nestatornic.

 De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci "mergi şi te împacă cu fratele tău" şi venind adu lui Hristos, cunoştinţă curată prin rugăciune stăruitoare, darul dragostei. 

Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta urechii iubitorului de ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi din dragostea dumnezeiescă şi să te afli străin de viaţa veşnică.

Nu primi bârfa împotriva părintelui tău, nici nu-l încuraja pe cel ce-l necinsteşte pe el ca să nu se mânie Domnul pentru faptele tale şi să te stârpească din pământul celor vii. 

Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit împreună cu acela: pe tine obişnuindu-te cu patima pierzătoare iar pe acela neoprindu-l de a flecări împotriva aproapelui. 

Să nu loveşti vreodată pe vreunul din fraţi, mai ales fără pricină şi fără judecată, ca nu cumva, nerăbdând jignirea, să plece şi să nu mai scapi niciodată de mustrarea conştiinţei, aducându-ţi (aminte) pururea întristarea în vremea rugăciunii şi răpindu-ţi mintea de la dumnezeiasca îndrăznire. 

Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altuia. 

Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.

 Încă nu are dragoste desăvârşită cel ce se mai ia încă după părerile oamenilor. 

 De pildă pe unul iubindu-l şi pe altul urându-l pentru pricina aceasta sau aceea; sau pe acelaşi odată iubindu-l, altădată urându-l, pentru aceleaşi pricini. Oamenii se iubesc unii pe alţii, fie în chip vrednic de laudă, fie în chip vrednic de ocară, pentru cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeşte cel virtuos pe toţi, atât pe cel virtuos cât şi pe cel ce încă nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc părinţii pe copii şi invers; sau pentru slava deşartă, cum iubeşte cel slăvit pe cel ce-l slăveşte; sau pentru iubirea de argint, cum iubeşte cineva pe cel bogat pentru a primi banii; sau pentru plăcere, ca cel ce-şi slujeşte stomacul şi cele de sub stomac.

 Dragostea cea dintâi este vrednică de laudă, a doua este mijlocie, celelalte sunt pătimaşe.

 Dacă pe unii îi urăşti, pe alţii nici nu-i iubeşti, nici nu-i urăşti, pe alţii iarăşi îi iubeşti dar potrivit, şi în sfârşit pe alţii îi iubeşti foarte tare, din această neegalitate cunoaşte că eşti departe de dragostea desăvârşită care cere să iubeşti pe tot omul la fel deopotrivă.

Dragostea ne face să iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor, şi aceasta nu se poate decât numai prin lepădarea de sine şi de toate. 

Fiecare din voi dacă se leapădă de tot ce are, nu poate să nu fie Mie ucenic. 

"Iată acum ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui fraţii împreună", că întru aceasta a făgăduit Domnul viaţa de veci. 

Deşertăciunea deşertăciunilor 

Fie de-ai cunoaşte toată Biblia pe de rost, precum şi toate pildele înţelepţilor, la ce-ţi foloseşte de n-ai dragostea lui Dumnezeu şi Harul Lui. 

Toate sunt deşertăciuni, afară de a iubi pe Dumnezeu şi de a sluji numai Lui.

 Înţelepciunea de mai sus este să năzuieşti la Împărăţia Cerurilor, dispreţuind lumea.

 Deşertăciunea este aşadar, a umbla după bogăţiile cele pieritoare şi a nădăjdui în ele; deşertăciune este a nădăjdui la slavă şi a te ridica la locuri de frunte; deşertăciune este a merge după dorinţele trupului - şi-a pofti acele lucruri care, într-o zi, pedeapsă grea îţi vor aduce; deşertăciune este a dori o viaţă lungă - şi a nu te gândi ca să trăieşti cum se cuvine; deşertăciune este a cugeta numai la viaţa de acum, fără să cugeţi la ceea ce va veni după ea; deşertăciune este a te lipi la ceea ce atât de repede trece, - şi a nu te grăbi către bucuria, cea care sfârşit nu are.

Fie de-aş avea toată ştiinţa lumii, dacă n-am dragoste la ce-mi foloseşte aceasta în faţa lui Dumnezeu care mă va judeca după fapte. 

Iubirea e cărarea.

 Potrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. 

Toate aceste ispite au ascunse în ele momeala plăcerii, sau acul păcatului, însă în chip felurit. 

Toate la un loc alcătuiesc chipul dintâi al vrăjmaşului, sau, după Sf. Maxim, ispita prin plăcere. 

Tot războiul potrivnicului acesta a fost: ca să-L facă pe Domnul să calce dragostea către Dumnezeu
ca Tată. 

Căci ştia vrăjmaşul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are drăceasca putere ca să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. 

 Prin urmare, dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ, stăpânitorul lumii acesteia ( diavolul ) încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui, de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi această legatura. 

 După ce Domnul l-a bătut pe diavolul în Pustia Carantaniei, a venit ca să-l bată şi între oameni. Satana i-a răsculat împotriva Mântuitorului pe oamenii puternici de atunci, viclenii vremii, cărturarii şi fariseii lumii vechi, unelte ale sale, oameni slabi dar cu putere mare, ca doară-doară Iisus îi va blestema sau îi va urî, şi aşa va greşi măcar împotriva celei de-a doua porunci, porunca iubirii de oameni.

 Aceasta e, cum zice Sf. Maxim, ispita a doua, prin durere, care e stârnită de potrivnicul, cu menirea de a învrăjbi pe Iisus cu oamenii şi pe oameni înre ei. 

Iată cuvintele Sf. Maxim Mărturisitorul despre acest numit al doilea fel de ispită, pe care l-a avut Mântuitorul de învins: "După ce aşadar, prin biruinţa asupra primei ispite, cea prin plăcere, a zădărnicit planul Puterilor, Căpeteniilor şi Stăpâniilor celor rele, Domnul le-a îngăduit să-şi pună în lucrare şi al doilea atac, adică să vină şi încercarea ce le mai rămăsese, ispita prin durere".

 Să urmărim deci uneltirile protrivnicului, să vedem metoda lui şi metoda lui Dumnezeu, tot după cuvintele Sf. Maxim: "Neputând vrăjmaşul să-l facă pe Domnul să calce porunca iubirii de Dumnezeu, prin cele ce I le-a făgăduit în pustie, s-a străduit pe urmă, după ce-a venit în lume, cu ajutorul nelegiuiţilor iudei, să-L facă să calce porunca iubirii de oameni.

 Satana (care însemnează potrivnic) îi îndemna pe cărturari şi farisei la felurite meşteşuguri împotriva lui Iisus, ca, neputând răbda încercările, cum credea el, să fie adus să-i urască pe cei ce-I întindeau curse şi aşa să calce porunca iubirii de oameni.

 Dar Domnul, ca un Dumnezeu, cunoscând gândurile potrivnicului, n-a urât pe fariseii puşi la lucru de el (căci cum ar fi făcut-o fiind din fire bun?) ci, prin iubirea faţă de ei, bătea pe cel ce lucra prin ei, iar pe cei purtaţi de el, nu înceta să-i sfătuiască, să-i mustre, să-i înfricoşeze, să-i plângă, ca pe unii ce puteau să nu se lase conduşi de el. Blestemat de ei, se purta cu îndelungă răbdare.
Mântuitorul, e drept, i-a mustrat şi i-a certat ca nimeni altul, însă nu i-a urât nici o clipă, de vreme ce diavolul din ei îl certa şi-l umilea dându-l la iveală şi arzându-l cu adevărat, iar pe ei îi iubea şi-i învăţa înainte. 

 Pătimea cu îndurare şi le arăta toate faptele iubirii, îi învăţa căile vieţii şi zugrăvea prin fapte chipul vieţuirii cereşti; vestea învierea morţilor şi făgăduia viaţa veşnică şi Împărăţia Cerurilor celor ce cred; iar necredincioşilor (ateilor) le vestea înfricoşatele pedepse veşnice.

 Iar pe cel ce lucra prin ei (prin atei) îi bătea cu iubirea de oameni, iubindu-i  . 

O, minunat război! În loc de ură Iisus arată iubirea şi răpune pe tatăl răutăţii prin bunătate.

 În acest scop, răbdând atâtea rele de la ei - mai adevărat vorbind, pentru ei - Sa străduit până l-a moarte, în chip omenesc, pentru porunca iubirii, şi dobândind biruiţa deplină împotriva diavolului, a primit cununa învierii pentru noi.

 Astfel Adam Cel nou a înnoit pe cel vechi." Trăirea acestor porunci arde pe diavol aşa de cumplit, încât acesta răscoală puterile iadului şi cu ele aţâţă pe oamenii lumii acesteia, care-s biruiţi de el, şi-i năpăstuieşte împotriva lui Iisus şi a oricărui ucenic al Lui.

 Iar prin lege, prin stăpânitorii lumii acesteia, prin slujitorii templului: arhiereii Ana şi Caiafa, prin Iuda vânzătorul, diavolul nu-L mai putea răbda să-i facă împărăţia de jaf, şi-I cere nedreaptă răstignire pe cruce, în rând cu tâlharii.

 Când războiul nevăzut între iubire şi ură a ajuns aci, Iisus bate pe diavol - tot ca om, să nu uităm - prin neputinţa şi nepreţul trupului, adică prin desăvârşita lepădare de sine, sau prin primirea de bunăvoie a morţii. Plăcerea a alungat-o cu hotărâre puternică, durerea însă a primit-o cu dorire mare. Amin.

Parintele Arsenie Boca, Cararea Imparatiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului , anul apariției: 2006, pag. 55-60

Parintele Arsenie Boca ,, Despre cele trei arme ale crestinului asupra diavolului,,

 

Parintele Arsenie Boca ,, Despre cele trei arme ale crestinului asupra diavolului,,

Semnul crucii

În calea mântuirii sau a întoarcerii noastre Acasă, se mai ridică o stavilă: vrăjmaşul însuşi, puterea răului în persoană, sau îngerul rău.

Mândria lui nu poate răbda bătaie; acesta-i chinul păcatului său, că totuşi trebuie s-o capete.

Deci, dacă a fost bătut când se lupta cu noi din afară, prin gura lumii, dacă a trebuit să fugă ruşinat după zeci de ani de lupte dinăuntru, din trup şi din suflet, atunci sufletul şi mintea, făcându-se curate, îl prind în prezenţa nevăzută.
Atunci, nemaiavând ce face, vine în persoană să se războiască cu noi.
De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană, sau războiul nevăzut.

Spre războiul acesta însă să nu îndrăznească nimeni, de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a ruşina puterea vrăjmaşă şi a mai întări neputinţa oamenilor spre război, căci nu e un război de glumă.
Deocamdată să ne mulţumim a şti că asupra diavolului avem acestea trei: Numele Domnului şi al Maicii Domnului, Sfânta Cruce (Aş întreba pe cei care nu-şi fac semnul crucii: cu ce semn vă apăraţi voi de diavolul?) Ei însă n-au semn, că nu-i lasă să-l facă. Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. Deci, chiar în ceasul tulburării tale să zici în adâncul inimii tale: "Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne izbăveşte-mă de cel rău".

Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ţi mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă ...
În pustia Carantaniei Dumnezeu a făcut totul pentru mântuirea noastră, aceasta neînsemnând ca noi să ne dedăm lenei, pentru că a făcut Dumnezeu totul din partea Sa, anume: S-a micşorat pe Sine şi S-a făcut om adevărat, întru totul asemănându-se nouă, afară de păcat, ca să ne arate cărarea cu lucrul şi cu persoana Sa.

Deci, cei ce vrem să ne mântuim, avem a merge şi noi toţi aceeaşi cale, toată.

Din buze mulţi Îl urmează pe Domnul, dar când să treacă prin moartea de pe cruce - desăvârşita lepădare de sine - mulţi se dau napoi.
Toţi aceştia întârzie pe cale.

Rămaşi în urmă de frică sunt destui în toate veacurile şi vremile, dar mai ales în vremile noastre, temându-se ca nu cumva din cauza credinţei să-şi primejduiască viaţa aceasta.
Noi însă să zicem: unde e fericirea aceea, să cădem şi noi în primejdia în care a căzut Dumnezeu; iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu e semn că nu suntem vrednici.

E bine de observat că Iisus Hristos, întrupat în om adevărat, a biruit pe diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu; căci cu puterea de Dumnezeu, ca fulgerul l-a aruncat din Ceruri. Iisus a venit să se lupte cu diavolul, ca om adevărat, întrucât numai aşa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie.
Cu biruinţa Sa, Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi meşteşugul războirii, ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat puterea. El este modelul de luptă cât ţine cărarea. Mântuitorul de aceea a venit, ca să sfărâme lucrurile satanei şi să surpe stăpânirea lui în care ţinea pe oameni.

Astfel, când L-a ispitit, în Pustia Carantaniei, ca să facă din pietre pâini, căci flămânzise, El, l-a bătut cu Scriptura zicând: "Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt a lui Dumnezeu"!

Dar diavolul n-a renunţat la luptă, ci L-a ispitit iarăşi cu strălucirea tuturor împărăţiilor pământului - cu slava puterii politice - zicând Domnului: "Ţie îţi voi da toată puterea şi strălucirea ei, căci mie-mi este dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă Tu te vei închina mie, (toată puterea şi strălucirea ei) toată ţi-o dau Ţie".

Ci răspunzând Iisus, l-a bătut grăind din Scriptură: "Scris este, Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai pe El să-l slujeşti".
Când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi, a luat şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, de vreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.

Aşa, Îl duse pe Iisus pe aripa templului din Ierusalim, zicându-I: "Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te în râpă, căci este scris că Îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să Te izbeşti cu piciorul de vreo piatră".
Atunci Iisus i-a tăiat scurt ispita aceasta, răspunzândui: "Scris e în lege să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău".

Şi după ce sfârşi toată ispita, diavolul se duse de la El până la o vreme. Semn că a mai venit şi sub altă formă.

Din păcătoşi, sfinţi

Mântuitorul nostru a întemeiat şi are numai o Biserică creştină şi nu opt sute.
Biserica aceasta, e una, e sfântă, pentru că Sfânt este Întemeietorul şi, ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfinţeşte pe păcătoşi.

Celelalte "biserici" - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte pentru că sunt întemeiate de oameni robiţi, răzvrătiţi, şi ca atare nu sfinţesc pe nimeni. Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor şapte soboare a toată lumea şi, prin furtunile istoriei, e cârmuită nevăzut de Mântuitorul
Însuşi, nu de vreun înlocuitor al Său, mai presus de soboare.

Biserica în care ne mântuim e apostolească, adică îşi are slujitorii urmând ca dar, prin punerea mâinilor unii de la alţii în şir neîntrerupt, suind până la Apostoli şi prin ei la Iisus Hristos.
Toate celelalte "biserici" ivite după aceea prin chiar aceasta, sunt alăturea de cale, deci alăturea de mântuire.

Prin urmare, cei ce stăm sub semnul Crucii, câtă vreme petrecem în cortul pământesc, urmăm calea mântuirii în obştea Bisericii văzute sau luptătoare.
Pe ea n-o înnegreşte rugina răutăţii, produsă de împrejurările pământeşti. Ea rămâne nemişcată şi neştirbită, deoarece, cu toate că e arsă din vreme în vreme în cuptorul prigoanelor şi încercată de furtunile necontenite ale ereziilor, ea nu suferă sub povara încercărilor nici o slăbire în învăţătură sau viaţă, în credinţă sau rânduiala ei.
De aceea se întăreşte prin Har, înţelegerea celor ce cugetă la ea cu evlavie. Ea cheamă, pe de o parte pe necredincioşi, dăruindu-le lumina cunoştinţei adevărate; pe de altă parte păstoreşte cu iubire pe cei ce contemplă tainele ei, păzind nepătimaş şi fără beteşug ochiul înţelegeri lor.

Biserica de pe pământ se numeşte luptătoare, pentru că aci, sub povăţuirea ei, inşii din obşte au de purtat o întreită luptă, care ţine o viaţă întreagă:

1. - lupta cu ei înşişi, cu patimile contra firii, după trup şi după duh;

2. - o luptă cu lumea indiferentă şi necredincioasă;

3. - lupta împotriva uneltirilor vicleanului.

Păstorirea Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi, sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos.

Căci El e cel ce uneşte obştea laolaltă, deci nimeni nu se mântuieşte răzleţindu-se de Biserică, oricât ar crede că în dânsul sălăşluieşte Duhul lui Hristos.
Iar Biserica din Ceruri se numeşte biruitoare, fiindcă e alcătuită din: obştea bunilor biruitori mucenici, a sfinţilor slujitori şi cuvioşi şi a tuturor sfinţilor purtători şi mărturisitori de Dumnezeu, unde sunt aşteptaţi toţi ucenicii Domnului care vor mai fi până la sfârşitul veacului.
Calea mântuirii, prin urmare, ne desprinde de pământ spre Cer, ca pe unii ce ştim că de la Dumnezeu am ieşit şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem şi lăsăm lumea ... Amin.


Parintele Arsenie Boca, Cararea Imparatiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului , anul apariției: 2006, pag.65-68