Psalmul 50

 Psalmul 50 este echivalentul a 25 de 

metanii spus de 3 ori este echivalentul 

citirii unui Acatist,de 150 de ori este 

echivalentul citirii întregii Psaltiri. 

Psalmul 50 este recomandat să fie 

spus de 7 ori pe zi.

PSALMUL 50  

1. Miluieşte-mă, Dumnezeule,după mare mila Ta  

2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.  

3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.  

4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.  

5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut,aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.  

6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.  

7. Că iată adevărul ai iubit;cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.  

8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.  

9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.  

10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.  

11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.  

12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.  

13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.  

14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.  

15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule,Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.  

16. Doamne,buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.  

17. Că de ai fi voit jertfă,ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.  

18. Jertfa lui Dumnezeu:duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.  

19. Fă bine,Doamne,întru bună voirea Ta, Sionului,şi să se zidească zidurile Ierusalimului.  

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot;atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

De ce a scris David Psalmul 50?

 Pr. Dr. Ioan-Lucian Radu

Pentru a înțelege bine psalmul, este nevoie să cunoaștem starea în care se afla David atunci când l-a scris și motivele care l-au determinat să-l scrie.

Psalmul 50, unul dintre cei 7 psalmi penitențiali ai prorocului David, este o creație literară de o profunzime excepțională, care surprinde în amănunt starea degradată a omului căzut în păcat, dar și pocăința pe care acesta este dator să o facă, pentru a restabili legătura cu Dumnezeu, ruptă atunci când omul își întoarce fața, dinspre Dumnezeu, spre fărădelege.

Prorocul și împăratul David, așa cum ni-l arată Sfânta Scriptură, este un om în care se regăsesc toată înălțimea ființei umane, dar și tot zbuciumul acesteia. Pentru a înțelege bine psalmul, este nevoie să cunoaștem starea în care se afla David atunci când l-a scris și motivele care l-au determinat să-l scrie. Suprascrierea psalmului ne dă chiar primul indiciu: „Întru sfârșit. Psalm al lui David. În vremea când a intrat la dânsul Natan Prorocul, după ce intrase el la Batșeba, femeia lui Urie”.

Cartea a doua a Regilor, în capitolul 11, ne istorisește că David căzuse adânc în păcat. Acest păcat a fost urâciune înaintea lui Dumnezeu, atât prin gravitatea lui, care atrăgea automat moartea, cât și prin urmările lui, deoarece dușmanii lui Dumnezeu, închinătorii la idoli, care cunoșteau viața curată pe care o avusese regele David până atunci, primeau acum un motiv de a lua în batjocură numele lui Dumnezeu, căruia acesta îi slujea.

Parabola profetului Natan, care îl trezeşte pe David

După cum ne mărturisește Sfânta Scriptură, într-o seară, pe când se plimba pe acoperiş, prorocul a zărit-o, făcând baie, pe Batșeba, soţia generalului său, Urie, care, de altfel, era unul dintre cei mai devotați oameni ai săi. Aprinzându-se de poftă, prorocul a trimis o slugă să i-o aducă pe femeie, care era de o frumuseţe răpitoare. Folosindu-se de calitatea de rege, el se culcă cu femeia, care rămâne însărcinată. Acesta a fost începutul răului. David este conștient de consecințele grave ale faptei sale, căci legea lui Moise prevedea, în astfel de cazuri, pedeapsa cu moartea, atât a bărbatului, cât și a femeii (Levitic 20, 10; Deuteronom 22, 22) și încearcă s-o ascundă, trimițându-l acasă de pe câmpul de luptă pe generalul său, Urie, în speranța că va putea transfera responsabilitatea pentru copil în seama acestuia. Însă Urie, arătându-și devotamentul pe care îl avea față de rege și față de camarazii săi de arme, care erau în toiul luptei, nu dorește să meargă acasă, refuz care îl pune pe rege în situația de a fi nevoit să-l omoare, pentru a nu i se afla nelegiuirea, trimițându-l la luptă într-un loc unde avea să moară cu siguranță.

Astfel, David săvârșea două păcate grele, ambele pasibile de pedeapsa cu moartea. Însă omul care căzuse în păcate așa de grave nu era un om obișnuit. Era un proroc, un om înțelept, încercat, un sârguincios slujitor al Domnului, după însăși mărturia Lui: „Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat după inima Mea, care va face toate voile Mele” (Fapte 13, 22). Cinstea de care se bucura David înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor nu l-au putut feri, însă, de cădere sau poate că tocmai aceasta i-au adus-o.

Cu un singur pas, s-a afundat în adâncurile cele mai de jos ale necurăției, adăugând păcat după păcat. Și timp de un an nu și-a cunoscut căderea, nu s-a pocăit. Probabil că, în acest timp, David și-a continuat viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, slujind cu același zel lui Dumnezeu și împărțind dreptatea în poporul său, pentru că Sfânta Scriptură nu ne menționează nimic contrar acestui lucru, însă conștiința sa a fost adormită, cu privire la fapta sa până când ceva exterior nu i-a trezit sentimentul de vinovăție. Pentru aceasta, abia după ce regelui i se naște copilul zămislit în adulter, Dumnezeu îl trimite pe prorocul Natan, care nu îl mustră pe față, ci îl lasă să se judece singur, ca unul ce avea datoria de a face judecata în poporul lui Israel, spunându-i o întâmplare: „Erau într-o cetate doi oameni: unul bogat şi altul sărac. Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte, iar cel sărac n-avea decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui, la sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică. Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el” (II Regi 12, 1-4). La auzul acestei fărădelegi, regele s-a mâniat foarte tare și a zis: „Precum este adevărat că Domnul este viu, tot aşa este de adevărat că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte. Pentru oaie el trebuie să întoarcă împătrit, pentru că a făcut una ca aceasta şi pentru că n-a avut milă” (II Regi 12, 5-6). Abia atunci, profetul Natan îl face conștient de vinovăția faptei sale și îi arată că, făcând moarte de om, sabia va atârna în veac deasupra casei sale, iar pentru că a luat femeia altuia, femeile sale vor fi luate de către altul.

Căderea și ridicarea prorocului David

La auzul acestei mustrări, David nu s-a împotrivit, ca Adam, ci a strigat, revoltat împotriva lui însuşi: „Am păcătuit înaintea Domnului!” (II Regi, 12, 12). Un om simplu îi vorbise împăratului îmbrăcat în purpură, însă acesta din urmă nu se mai folosește de puterea ce o are, ca odinioară, căci vede în fața sa, nu un muritor de rând, ci pe Cel care l-a trimis. Nu mai este orbit de mulțimea oștirilor din jurul său, ci vede în fața sa mulțimea oștirilor îngerești și tremură în fața Celui nevăzut, ca și cum ar fi văzut. De la această înțelegere și recunoaștere a păcatului vine și îndreptarea, deoarece Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Pentru că s-a judecat singur pe sine și s-a osândit, fiind gata să primească moartea cu care singur pedepsise pe cel vrednic de o faptă ca a lui, prorocul Natan a zis: „Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta şi nu vei muri!” (II Regi 12, 13).

Deşi fericitul David a auzit cuvintele de iertare, totuşi împăratul n-a lăsat pocăinţa, ci se îmbrăca cu sac, în loc de porfiră şi şedea pe cenuşă şi pe jos, în locul tronului ferecat cu aur. Dar nu numai că şedea pe cenuşă, ci chiar şi mânca cenuşă precum însuşi ne spune: „Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o” (Psalmul 101, 10). De faptul că David nu face doar o simplă conștientizare a păcatului, ci este vorba de o reală părere de rău și de o întoarcere din calea păcătoasă o arată adânca smerenie la care a ajuns cel care nu ezitase să facă adulter și crimă, ilustrată în versurile psalmului 50.

Aşadar, iată cum a ajuns prorocul David să-și cunoască păcatul şi de ce a zis: „fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 4). Simțul dreptății, pe care David îl avea, îl împinge să scrie psalmul. Deși păcatul se săvârșise în mare secret, el devenise cunoscut, dând prilej dușmanilor lui Dumnezeu să-L hulească (II Regi 12, 13-14) și era un lucru normal ca mărturisirea să fie publică, precum era și păcatul.

Căderea și ridicarea prorocului David, care a dat naștere psalmului 50, acestei rugăciuni de pocăință de o atât de mare profunzime, a rămas ca pildă pentru toate generațiile, spre trezirea conștiinței păcătoșeniei lor. Despre acestea, Fericitul Augustin spune: „Le-aș povesti acestea celor care nu au făcut așa, ca să vegheze, să-și păstreze curăția și, luând aminte cum a căzut un om măreț, ei, care sunt mici, să se teamă. Dar, dacă cineva care a căzut deja și care are în conștiința sa un lucru rău aude aceste lucruri, să ia aminte la cuvintele psalmului. Să ia aminte la gravitatea rănii, dar să nu dispere din cauza slavei Doctorului… La voi nu a fost trimis profetul Natan, ci însuși David a fost trimis. Auziți-l cum plânge și cu el plângeți! Auziți-l cum suspină și cu el suspinați! Auziți-l cum se îndreaptă și cu el vă bucurați!”

Acatistul Cuviosului Părinte Justin de la Petru Vodă alcătuit de maicile de la manastirea Paltin Petru-Vodă

 

Condac 1

Pe Mărturisitorul cel ales al lui Hristos, podoaba Bisericii, care pe altarul Neamului Românesc până la adânci bătrâneţi pe sine însuşi jertfă ca o ardere de tot s-a adus, pe Voievodul Ortodoxiei româneşti, care în vremurile de pe urmă Biserica lui Hristos bine a străjuit şi cu sabia dragostei pe hulitori a gonit iar pe fiii pierduţi i-a găsit, pe cela ce cu mantia milei pe mulţi din necazuri şi întristări i-a izbăvit şi ca o inimă bătând cu rugăciunea multe conştiinţe spre cunoaşterea lui Dumnezeu a trezit, cu dorire din inimi să-i cântăm: Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Icos 1
Cu ce limbă şi cuvinte îndestulătoare vom începe, Părinte Justin, a aduce laudă isprăvilor tale şi vieţuirii tale celei minunate, prin care pe Hristos L-ai slăvit, noi, cei ce nu suntem vrednici a cuvânta măreţia faptelor tale şi nici a aduce mulţumire cuviincioasă pentru dragostea şi nevoinţele cu care te-ai ostenit pentru noi, ca să ne ridici din adâncul patimilor şi să ne povăţuieşti pe calea mântuirii? Ştim că mai mult te-am bucura dacă ţi-am aduce nu laude, ci stâlpări de fapte bune, Părinte, căci tu însuţi spuneai că slava ta este sporirea noastră duhovnicească -, însă, ca unul ce cunoşti neputinţa firii noastre şi vezi nădejdea noastră spre rugăciunile tale, primeşte de la noi aceste laude ce cu dragoste le aducem ţie:
Bucură-te, Părinte al nostru duhovnicesc, ce sufletul pentru noi ţi l-ai pus;
Bucură-te, Povăţuitorule iscusit, ce multe suflete la Hristos ai adus;
Bucură-te, Duhovnic priceput, ce cu blândeţe pe cei greşiţi ai mustrat;
Bucură-te, Doctor sufletesc, ce rănile celor bolnavi ai vindecat;
Bucură-te, Păstorule blând, ce pe umerii tăi multe din oile rătăcite ai ridicat;
Bucură-te, Atletule neostenit al lui Hristos, ce din păcate grele la credinţă pe mulţi ai întors;
Bucură-te, Pescarule de suflete, ce din adâncul mării, pe cei robiţi de patimi cu undiţa dragostei i-ai pescuit;
Bucură-te, Vistierule de comori dumnezeieşti, ce pe săraci ai miluit;
Bucură-te, că pe cei goi de virtute în haina lui Hristos i-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că Harul Duhului Sfânt, prin tine, peste aceştia s-a revărsat;
Bucură-te, noule Apostol, ce tuturor toate te-ai făcut ca pe toţi să-i dobândeşti;
Bucură-te, căci cu lanţurile dragostei i-ai legat pe fiii tăi duhovniceşti;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 2
Ales ai fost de Dumnezeu, sfinte Părinte, să străluceşti lumii prin lumina faptelor tale bune şi iată din Petru Vodă ca o stea aleasă peste culmile înalte ale Muntelui Ceahlău ai răsărit, de unde ca un vultur înflăcărat al Harului aveai să ridici spre înălţimile cereşti crucea neamului tău românesc, pe care încă din tinereţe cu nobleţe în spate o ai purtat, având în faţă neprihănita învăţătură a Evangheliei lui Hristos, spre Care pe toţi ne-ai îndreptat şi Căruia şi noi cu mulţumire Îi cântăm: Aliluia!

Icos 2
Dănţuire îngerească şi bucurie oamenilor s-a făcut praznicul Sfinţitului Mucenic Haralambie, când din părinţii tăi binecredincioşi te-ai născut, Părinte, că încă din copilărie pe Dumnezeu până la sfârşit L-ai cinstit, urmând sfaturilor înţelepte ale evlavioasei tale maici. „Copilăria asta frumoasă şi bogată, pe care am trăit-o eu pe aceste meleaguri, m-a ajutat să îndur multe din încercările temniţei”, ai zis, Părinte, ca unul ce bogăţia Harului ai ştiut să o culegi din toate florile vieţii, pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, căci din părinţi binecredincioşi te-ai născut;
Bucură-te, căci în frica de Dumnezeu şi dragoste de neam ai crescut;
Bucură-te, că învăţăturile maicii tale mai mult decât laptele te-au hrănit;
Bucură-te, că pomelnicele şi rugăciunile părinţilor tăi ca un toiag te-au povăţuit;
Bucură-te, că pe cărturarii mănăstirii Neamţ cu osârdie îi ascultai;
Bucură-te, că şi pe fraţii şi prietenii tăi spre cele sfinte îi îndrumai;
Bucură-te, căci din pruncie de dorul Liturghiei ai fost răpit;
Bucură-te, alăută a Harului, ce slujbele dumnezeieşti mult ai iubit;
Bucură-te, vlăstar răsărit la poalele muntelui Ceahlău;
Bucură-te, ucenic al bătrânilor sfinţi din lavra Durău;
Bucură-te, că până la moarte ai rodit flori de virtute în mult iubitul tău pământ părintesc;
Bucură-te, aleasă floare de colţ a neamului românesc;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 3
Din tinereţe înnobilat fiindu-ţi sufletul cu simţământul înaltei jertfiri, trupul împodobit cu ghirlandele fecioriei şi curăţiei, iar inima arzându-ţi de dragostea lui Dumnezeu, ai râvnit darurilor celor mai înalte – desăvârşirea şi sfinţirea sufletului, Cuvioase Părinte, astfel că lumea şi dulceţile ei le-ai părăsit şi lui Hristos, Mirele tău, te-ai afierosit, Căruia cu umilinţă neîncetat Îi cântai: Aliluia!

Icos 3
Cuvântul Evangheliei auzind: De vrei să fii desăvârşit, ia Crucea şi urmează-Mi Mie, cu dragostea Mirelui ceresc te-ai rănit şi simţind că menirea ta pe acest pământ mai înaltă este, prin darul lui Dumnezeu de a birui firea cea obişnuită a oamenilor, casa şi rudele cele dragi le-ai părăsit iar cu îngerii te-ai înrudit, şi precum apostolii, cu Hristos te-ai logodit, îmbrăcând haina monahală în sfânta mănăstire Durău, pentru care cu laude te cinstim, zicând:
Bucură-te, tinereţe sfântă, nefurată de deşertăciunile lumeşti;
Bucură-te, că răstignindu-ţi trupul şi patimile, pe crucea monahismului ai ales să te jertfeşti;
Bucură-te, că dragostea părinţilor tăi şi slava lumii le-ai lăsat;
Bucură-te, că omorârea desăvârşită a voii proprii ai căutat;
Bucură-te, că flacăra plăcerilor trupeşti prin voinţă statornică o ai stins;
Bucură-te, că focul firii şi zburdălnicia trupului le-ai învins;
Bucură-te, că în mănăstire fraţilor pildă de smerenie şi ascultare te-ai arătat;
Bucură-te, că biserica rai pentru tine era şi de dulceaţa privegherilor te-ai desfătat;
Bucură-te, că odihna nu ai iubit şi nevoinţelor sfinţilor din vechime te-ai asemănat;
Bucură-te, că frica de Dumnezeu ţi-a fost început al virtuţilor;
Bucură-te, cel ce mintea ţi-ai hrănit-o cu cuvintele înţelepciunii Părinţilor;
Bucură-te, că Harul Duhului Sfânt s-a pogorât peste tine;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 4
Ca o albină duhovnicească ai adunat nectarul înţelepciunii şi nevoinţelor cuvioşilor Părinţi din mănăstirea Durău, şi ca un înger în trup ai păşit până la sfârşitul vieţii tale pământeşti, părinte, căci rasa călugărească pentru tine veşmânt îngeresc a fost, mai de preţ decât orice porfiră împărătească. Dumnezeu însă avea să cerce ca aurul în topitoare sufletul tău, şi mantia neagră a călugăriei ţi-a schimbat-o pentru o vreme în hlamida roşie a muceniciei, pe care nu înger a putut-o îmbrăca, ci Însuşi Dumnezeu Mielul, întemniţat şi însângerat pentru mântuirea noastră, Căruia cu cutremur Îi strigăm: Aliluia!

Icos 4
Cutremuratu-s-a pământul din temelii şi tâmpla Bisericii s-a mai rupt o dată, când sfat nelegiuit împotriva Domnului Savaot a uneltit Satana prin mai marii şi stăpânii lumii ca să stingă Numele lui Dumnezeu de pe pământ şi să-i piardă pe drepţii Lui. Şi ca o fiară roşie cu 7 capete a pornit prigoană împotriva Bisericii şi a neamurilor ca să strice din temelii rânduiala firii şi o nouă ordine ocultă să stăpânească pe pământ. Iar, tu, Părinte ca un viteaz ostaş al lui Hristos, împreună cu alţi drepţi ce nu şi-au închinat genunchii lui Baal, aţi pornit război împotriva fiarei pentru răscumpărarea Bisericii şi a poporului lui Dumnezeu, pentru care cu cinste te lăudăm aşa:
Bucură-te, ostaşul lui Hristos nebiruit, ce nelegiuita stăpânire pe tine nu te-a amăgit;
Bucură-te, că numele dreptăţii purtând, nu ai răbdat să vezi poporul tău suferind;
Bucură-te, oştean neînfricat, căci obrazul lui Hristos cel ciuruit de gloanţele barbarilor ai apărat;
Bucură-te, viteazule stratilat, ce în armata sfântă a Arhanghelului Mihail cu vrednicie ai intrat;
Bucură-te, cu îngerii camarad, ce împreună cu fraţii tăi de cruce război fiarei bolşevice aţi dat;
Bucură-te, arhanghel învăpăiat de lumină, ce înaintea oamenilor ai adus mărturisire senină;
Bucură-te, că de dragostea de semeni fiind înflăcărat, Hristos cu harul preoţiei te-a înveşmântat;
Bucură-te, apărătorule al patriei străbune, ce pe frontul de est ostaşii Ţării i-ai cuminecat;
Bucură-te, străjerule al Ortodoxiei, ce ai alungat lupii din staulul gliei;
Bucură-te, că ai surpat materialismul ateu, instaurat de poporul ucigaş de Dumnezeu;
Bucură-te, inimă vitează ce ai călcat peste tirania vrăjmaşă;
Bucură-te, cu armura Harului îmbrăcat, căci cu sabia Duhului pe călăi i-ai înfruntat;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 5
Tăcere s-a făcut în ceruri şi îngerii s-au spăimântat văzând însângerată Biserica lui Hristos de către urâtorii de Dumnezeu ce cu sălbăticie şi cruzime s-au ridicat împotriva popoarelor creştine iar glasul sângelui martirilor lui Hristos, ce a umplut temniţele şi crăpăturile pământului, s-a înălţat la Tronul lui Dumnezeu, strigând: Aliluia!

Icos 5
Aiud, Gherla, Piteşti, Baia Sprie, Canal şi Periprava – temniţe şi lagăre ce au devenit adevărate fabrici de martiri şi fortăreţe ale Harului dumnezeiesc, atunci când clopotul Bisericii lui Hristos a sunat chemarea la nunta Mielului, la adevărata Jertfă, la care ai fost chemat şi tu, cinstite Părinte, şi ca un suflet înjunghiat te-ai adus Jertfelnicului Sfânt prin cuvântul mărturiei tale, pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, mucenice slăvite, ce pe Hristos decât sufletul tău L-ai iubit mai vârtos;
Bucură-te, că încătuşat în lanţurile pătimirii, ai biruit lanţurile firii;
Bucură-te, că întunecimea temniţei ai îndurat, dar razele harului mai mult te-au mângâiat;
Bucură-te, că din peştera temniţei iesle duhovnicească a Pruncului Iisus ai făcut;
Bucură-te, că celula din Aiud în mormânt al învierii o ai prefăcut;
Bucură-te, că ocărât şi ca un bandit batjocorit, sufletul de har ţi-a strălucit;
Bucură-te, că mai mult oboseau călăii lovindu-te, decât să conteneşti tu rugându-te;
Bucură-te, că prigonitorii te ispiteau cu momeli: „Nu-ţi da viaţa şi tinereţea pe nimic, ci leapădă ale tale păreri!”;
Bucură-te, că dârz le-ai răspuns: „Tinereţea şi anii de când m-am călugărit pentru mine demult au murit!”;
Bucură-te, că celula închisorii mai sfântă decât chilia mănăstirii ţi s-a părut;
Bucură-te, că tămâia rugăciunilor tale de mireasmă cerul l-a umplut;
Bucură-te, nevoinţă monahicească, tăinuită în zeghe mucenicească;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 6
După cum cu neputinţă este să surpi cerul şi să stingi soarele, cu neputinţă era hulitorilor de Dumnezeu să stingă cuvântul mărturisitorilor din închisori; zadarnic încerca reeducarea materialistă să surpe temelia adevărului, căci ea se întărea mai mult prin jertfa sfinţilor, iar tu, Părinte Justin, pe fraţii tăi de suferinţă îi întăreai, spunând: „Dacă Hristos a numit Răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea?”, Căruia cu umilinţă şi noi Îi strigăm: Aliluia!

Icos 6
„Acelea erau zile de sacrificiu extraordinare şi unice. Şi durerea era să vezi cum moare un om în faţa ta. Aceasta e adevărata suferinţă. De-abia suferinţa este adevărata înţelepciune care îl stăpâneşte pe om”, ai zis Părinte, ca unul ce prin suferinţă ai trezit în tine adevărata rugăciune, că nici bătăile, nici chinurile nu le mai simţeai, ci arzând de bucuria raiului lăuntric, inima ţi-ai făcut-o izvor de dragoste către semenii tăi, pentru care minunându-ne te lăudăm, zicând:
Bucură-te, apologet al suferinţei, ce ai înfrânt pe demoni cu armele credinţei;
Bucură-te, că în pătimire mulţumind Celui de Sus, la cunoaşterea de sine ai ajuns;
Bucură-te, că suferind smerit, pacea lui Hristos în dar ai primit;
Bucură-te, că durerea ta a amuţit, şi pe a aproapelui o ai găsit;
Bucură-te, fiu al dragostei cereşti, ce pe fraţii tăi te-ai luptat să îi trezeşti;
Bucură-te, că prin smerenie şi dragoste temniţa ai strălucit;
Bucură-te, cela ce până şi gardienii pe tine te-au iubit;
Bucură-te, că la Gherla pe trup de muribund, Liturghie Sfântă ai făcut;
Bucură-te, că în acea Liturghie lumina taborică o ai văzut;
Bucură-te, căci mulţi dintre camarazi s-au dus la ceruri de tine cuminecaţi;
Bucură-te, filocalie vie a temniţelor româneşti;
Bucură-te, cela ce cu sângele tău pământul Ţării îl pecetluieşti;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 7
Hristos a înviat! – glasul corului de mucenici a răsunat din adâncurile Minei de la Baia Sprie şi munţii de granit au săltat dănţuind în lumina Învierii lui Hristos, adâncul a glăsuit şi iadul torţionarilor a pălit de strălucirea sfinţilor, iar tu, sfinţite mărturisitorule, cu sfredele în chip de clopot ai vestit tuturor chemarea la Lumină, ca luminaţi lui Dumnezeu să-i cântăm: Aliluia!

Icos 7
Nicidecum nu au reuşit slujitorii întunericului să-ţi stingă lumina sub obroc, fericite, ci adâncurile pământului le-ai luminat cu torţa mărturisirii tale şi stâncile de granit din Mina de la Baia Sprie ca un alt munte Sinai cu rugăciunea le-ai topit iar pântecele pământului rug aprins al neamului românesc l-ai făcut, pentru care minunându-ne, cu râvnă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, lumină vie, ce torţe de har ai aprins sub glie;
Bucură-te, al lui Hristos miner adevărat, ce cu rugăciunea stânci de necredinţă ai perforat;
Bucură-te, lucrătorul lui Dumnezeu, cu sufletul mai curat decât aurul din minereu;
Bucură-te, adânc de umilinţă, ce ai dăltuit munţi de suferinţă;
Bucură-te, sfredel al slavei dumnezeieşti, ce cu burghiul dragostei rocile inimilor noastre le topeşti;
Bucură-te, că în mlaştina întunecată a minei, ai biruit hotarele tinei;
Bucură-te, căci munţi de pământ din adânc ai cărat, şi gol şi flămând, povară prea grea ţi s-a dat;
Bucură-te, preot sfinţit, ce în altar sub pământ Domnului ai liturghisit;
Bucură-te, căci lumânări şi veşmânt n-ai avut, dar din felinare şi ştergar podoabe sfinte ai făcut;
Bucură-te, căci clopot din sfredele ai sunat, şi din adânc Hristos a-nviat ai cântat!
Bucură-te, că de febră arzând, călăul cel nemilos la mai grele munci pe tine te-a dat;
Bucură-te, că prăbuşit de o avalanşă de pământ, pe acesta cu preţul vieţii tale de la moarte l-ai salvat;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 8
Delta Dunării apele sale voia să-şi ascundă, nesuferind să vadă jertfa voastră cea defăimată, Părinte, cum cu braţe schiloade munţi de pământ aţi săpat şi înfruntând vânturi năprasnice, arşiţă şi ger, snopi mari de stuf aţi tăiat, iar sângele vostru scurs prin şanţuri apele Dunării l-au purtat, sfinţind pământul ţării şi al lumii, pentru care noi ne închinăm nevoinţelor voastre, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8
Minune preaslăvită a lucrat Dumnezeu în colonia de muncă de la Periprava, în ziua Sfinţilor Trei Mari Ierarhi, când cumpliţii prigonitori v-au aruncat iarna în Delta îngheţată la – 30 de grade, ca să tăiaţi baloţii de stuf, dar pentru credinţa voastră, Domnul a încălzit apa şi soarele mai puternic în chip minunat a strălucit, încât cei ce vă păzeau erau arşi de razele lui, iar tu, părinte, văzând minunea, mai mult te-ai întărit în nădejde şi puterea lui Dumnezeu peste tine s-a pogorât, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Mucenicule slăvit, căci asemenea Sfinţilor 40 de Mucenici din iezerul îngheţat ai pătimit;
Bucură-te, diamant al răbdării, că de groaza gerului nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că împreună cu Părintele Ilie Lăcătuşu pe ceilalţi fraţi i-aţi îmbărbătat;
Bucură-te, că răbdând chinuri vremelnice, ai câştigat virtuţi veşnice;
Bucură-te, că de la Domnul darul iubirii de oameni ai câştigat;
Bucură-te, că în bătăi pe fratele tău, ce nu rezista, de mână l-ai luat;
Bucură-te, că „Rezistă, Moţule”, i-ai zis, şi a rezistat;
Bucură-te, că moartea fraţilor tăi ai plâns, ce fără cruce în gropile comune s-au stins;
Bucură-te, că mult te-ai căit că nu împreună cu ei ai murit;
Bucură-te, vrednicule urmaş, că slava sfinţilor închisorilor prin tine a dăinuit;
Bucură-te, căci mult pătimind, până la sfârşit ai răbdat;
Bucură-te, că Domnul slobozirea din temniţă ţie ţi-a dat;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 9
Mult iubind pătimirea, cu adevărat fericirea în chinuri o ai găsit, iar persecuţia mai dulce decât libertatea vieţii ai preţuit, Fericite, însă făcându-te vas ales al Duhului Sfânt plin de vistieriile virtuţilor, pe tine Hristos din temniţă te-a slobozit şi în mijlocul oamenilor să propovăduieşti te-a trimis, ca pe mulţi să-i dobândeşti şi la cunoştinţa adevărului să-i aduci pe cei din neamul tău ce zăceau în întunericul necredinţei, pentru care lui Dumnezeu Îi mulţumim, cântându-I: Aliluia!

Icos 9
Descoperire cerească în vis Dumnezeu ţi-a arătat, când în tunelurile întunecate ale Minei fiind, ai aţipit, iar la capătul tunelului ai văzut o lumină cum strălucea, la care tu ajunând, o mănăstire măreaţă se înălţa şi în inimă glas dumnezeiesc ţi-a poruncit: „Mergi şi înalţă mănăstire Sfinţilor Mei” – cu acest dor înaripat, ca un înger arhistrateg al cetei mucenicilor din închisori, temniţa ai lăsat şi lumii te-ai arătat povăţuitor ales şi Mărturisitor adevărat, pentru care ţie cu evlavie îţi cântăm:
Bucură-te, că Hristos din lanţuri te-a scos, iar tu din robia patimilor multe suflete ai întors;
Bucură-te, munte de demnitate, ce compromis nu ai făcut nici în libertate;
Bucură-te, heruvim de foc, ce făclia învăţăturilor tale nu a putut sta sub obroc;
Bucură-te, că în pătimiri ai pierdut anii tinereţii, dar i-ai câştigat pe cei ai bătrâneţii;
Bucură-te, bătrân cu chip frumos, ce ţie mii de ucenici ţi-a dat Hristos;
Bucură-te, al mănăstirii Secu stupar, ce oamenilor te-ai făcut duhovnicesc nectar;
Bucură-te, al Bistriţei duhovnic iscusit, ce credinţă fiilor neamului tău ai redăruit;
Bucură-te, că urlau slugile regimului ateu, văzând cum sporeşte în tine darul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că neuitând al camarazilor tăi legământ, mănăstire sfântă le-ai înălţat în chiar al tău pământ;
Bucură-te, al Neamului românesc brad neîndoit, ce din mănăstirea Petru-Vodă Biserica bine ai străjuit;
Bucură-te, stareţ desăvârşit, ce în jurul tău mulţime de monahi şi monahii menire sfântă au plinit;
Bucură-te, Mărturisitorule neobosit, ce învăţăturile şi faptele tale în toată lumea s-au vestit;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 10
Chilia ta din mănăstirea Petru Vodă rai duhovnicesc, ce înflorea prin har, s-a arătat tuturor celor ce veneau la al tău ajutor şi din livada plină de virtuţi a sufletului tău se ospătau, Cuvioase Părinte, luând daruri de vindecări, roade de pocăinţă, miere duhovnicească, flori înmiresmate de învăţături şi câte alte şi nenumărate daruri şi bogăţii duhovniceşti cu care ai folosit turma lui Hristos, Căruia cu mulţumire Îi cântăm: Aliluia!

Icos 10
„Eu sunt rupt din acest popor şi trăiesc aşa ca să mă împletesc cu durerile oamenilor. Eu neputincios, ei neputincioşi, de ce aveam să mă ocup, dacă nu de neputinţele lor?” – cu dragoste ai zis, Părinte, pentru aceasta Duhovnic al neamului lumea pe tine te-a numit şi mulţi fii duhovniceşti mai mult decât părinţii lor după trup te-au iubit, pentru că Hristos darul vindecărilor ţie ţi-a dat, cel ce inima către aproapele tău o ai plecat, pentru care cu dragoste îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Părinte al nostru adevărat, ce pe cei zdrobiţi cu inima i-ai mângâiat;
Bucură-te, de oameni iubitor, căci celor din necazuri şi nevoi ai fost izbăvitor;
Bucură-te, apărător al familiilor creştine, ce multe case pacea şi-au găsit prin tine;
Bucură-te, a mamelor mângâiere, căci le-ai învăţat să-şi crească fiii spre Înviere;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta pântecele multor femei ai dezlegat şi născătoare de prunci buni s-au arătat;
Bucură-te, săracilor hrană şi celor râvnitori de virtute, dumnezeiască mană;
Bucură-te, spaima demonilor, că celor chinuiţi de duhuri necurate le-ai fost vindecător;
Bucură-te, că şi celor vătămaţi cu mintea le-ai fost liniştitor;
Bucură-te, doctor fără de arginţi, ce orice fel de boală ai tămăduit;
Bucură-te, că mănăstiri şi schituri monahilor spre trezvie le-ai ctitorit;
Bucură-te, că în mănăstirea ta de maici, aşezământ de milă ai temeluit;
Bucură-te, că orfanilor le-ai făcut cămin, şi bătrânilor azil;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 11
„Multe am mai pătimit eu cu mila asta a mea”- cu sfânt umor ziceai, Părinte, şi cine va putea spune dragostea ta faţă de cei bolnavi şi suferinzi, căci cu haina credinţei lui Hristos i-ai îmbrăcat pe cei goi la trup şi la virtute, şchiopi şi betegi la suflet sau la minte, şi sânge din sângele tău ai jertfit celor neputincioşi, a căror durere pentru tine era cea mai de preţ hrană, că nu ai dat somn ochilor tăi, alinând din scaunul de spovedanie durerile lor, iar noaptea rugându-te neîncetat pentru mântuirea celor ce cu mulţumire Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11
Dumnezeiască trâmbiţă te-a câştigat Biserica, Mărturisitorule al Adevărului, că nu i-a împodobit pe împăraţi coroana cum te-a împodobit pe tine mărturisirea credinţei, şi ca un sfeşnic în întunericul apostaziei făclia învăţăturilor tale a luminat, şi minunat era a vedea cum un bătrân a pus pe fugă o întreagă armată ocultă, smulgând din gurile lupilor răpitori oile cele cuvântătoare, pentru care şi noi cu însufleţire te lăudăm, strigând:
Bucură-te, fiu al Celui Preaînalt, care drept coroană mărturisirea de credinţă ai purtat;
Bucură-te, al ereziei ecumeniste surpător, ce Sf. Justin Popovici te-ai făcut asemănător;
Bucura-te, că singur fiind, cu duhul nu te-ai împuţinat, ci cu smerenie, ca un nou Marcu, descoperitor al adevărului te-ai arătat;
Bucură-te, sabie de foc ce pleava ereziilor o ai tăiat;
Bucură-te, stâncă de granit, de care valurile antihriştilor s-au lovit;
Bucură-te, înger luminat, ce din împărăţia iluminată a celui întunecat ne-ai liberat;
Bucură-te, cel ce cursele pecetluirii antihristice, mai înainte ni le-ai arătat;
Bucură-te, cela ce planurile oculte le-ai surpat;
Bucură-te, al tinerilor luminător, că i-ai scos din mreaja învăţământului rătăcitor;
Bucură-te, că având întipărit în tine chipul bunătăţii, fără cuvinte i-ai schimbat pe fiii nedreptăţii;
Bucură-te, că românilor de peste hotare le-ai fost duhovnicească alinare;
Bucură-te, picătură de var curăţitor, ce ai limpezit apa acestui veac tulburător;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 12
Te-ai temut să nu pleci de aici sărac şi sărman de mântuirea celor mulţi, ştiind că era mai de trebuinţă pentru noi ca sa rămâi în trup, şi până la adânci bătrâneţi în multă osteneală nu ai încetat să încălzeşti inimile celor obidiţi, chiar dacă boala şi cancerul au răpus trupul tău cel firav, dar Domnul, văzându-ţi sufletul desăvârşit albit în sângele suferinţei, ţi-a făcut chemare sfântă ca să întregeşti ceata Mărturisitorilor din ceruri, la care cu râvnă I-ai răspuns: Prezent, Sfinţite nevoitorule, Căruia şi noi într-un glas Îi strigăm: Aliluia!

Icos 12
Cine va putea plânge după cuviinţă ducerea ta dintre noi, Cinstite Părinte, căci mii şi zeci de mii de oameni au venit la adormirea ta, din toate marginile lumii, ca să atingă şi să îngroape trupul tău cel sfinţit, dar noi cunoscând mulţimea darurilor de tămăduiri cu care te-a slăvit Dumnezeu, şi amintindu-ne minunatele tale cuvinte prin care ne spuneai că sfinţii nu se plâng, ci se cinstesc, nu plângem ci, nădăjduind în harul rugăciunilor tale, pe tine te cinstim cu unele ca acestea:
Bucură-te, sfinţitule martir, că încă de pe patul spitalului trupul tău s-a arătat izvorâtor de mir;
Bucură-te, că trupu-ntreg de suferinţă fiind răpus, cu sufletul răpit erai la Cel de Sus;
Bucură-te, că arzând de lumină, pe chipul tău moartea părea senină;
Bucură-te, inimă în trei culori aprinsă, ce dragostea din ceruri va bate-n veci nestinsă;
Bucură-te, că pământul de bucurie a tresăltat, fiind cu trupul tău sfinţit cuminecat;
Bucură-te, al Bisericii testament sfinţit, căci casa sufletului tău pe patru stâlpi o ai zidit;
Bucură-te, coloană infinită-a pocăinţei, ce ne-nalţi la cer prin lacrimile suferinţei;
Bucură-te, rug aprins de rugăciune, ce mistui a păcatului întinăciune;
Bucură-te, scară sprijinită-n rai, ce ascultare rugăciunilor noastre ne dai;
Bucură-te, corabie a unităţii, prin care străbatem marea-nvolburată a vieţii;
Bucură-te, de minuni făcătorule mormânt, ce râuri de tămăduiri izvorăşti din pământ;
Bucură-te, că la mormântul tău cu credinţă-alergăm, şi grabnic ajutor de la tine luăm;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Condac 13
O, Sfinte Preacuvioase Părinte Justin, ne închinăm cinstitelor tale nevoinţe, prin care pe Hristos fără tăcere L-ai mărturisit şi până la sfârşit cu preţul vieţii tale L-ai iubit. Părinte al inimilor noastre, primind acest dar de acum, fii mijlocitor către Înduratul Dumnezeu pentru noi, cei ce alergăm la a ta alinare şi încălzeşte inimile noastre cele răcite de patimi, ca nedespărţiţi de tine, cu dorire împreună să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

 

Răspândiți:

Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastră zilnică.

 

Doar 5 minute de supărare pot provoca o mulțime de probleme organismului tău, este afectat sistemul imunitar cel care opune rezistență anumitor virusuri sau bacterii din organism și la rândul său se poate declanșa boala.


Medicul neurolog și psihiatrul Dumitru Dulcan, autorul unui număr mare de lucrări și cărți cu o valoare științifică importantă, a declarat într-un interviu pentru doctorulzilei.ro că „un stil de viață sănătos începe de la a gândi și înfăptui binele”. Dar cum ne putem proteja și face față stresului?

„Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul în care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut.


Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.

Când făceam cerce­tări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experi­ment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator.

Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, mă­surătorile arătau cum spi­ra­la de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­ză, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contrac­tân­du-se.

Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organis­mul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.



Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău?

Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala.

Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţe­leg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favo­rabil sănă­tăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e im­portant să rămânem con­ştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa ce­lulei noastre.

Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva.

Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odih­neau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare.

Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă.

Să fim perseve­renţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie”.
http://despre-sanatate.info/.../d-c-dulcan-neurolog.../

Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului

Maica Domnului către Hristos:
Primeşte rugăciunea mea, Fiule şi Cuvântule, şi izbăveşte de osândă
pe robul tău care strigă către mine din adâncul sufletului şi-l învredniceşte pe
el de împărăţia Ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Hristos către Maica Domnului:
Tu, Maică, mă cunoşti pe Mine, izvorul milei, căci pe toţi păcătoşii
care-Mi greşesc Mie, Stăpânului, în toată clipa, îi miluiesc, dar acesta mai
mult decâţ toţi mă amărăşte cu fapte de ruşine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Maica Domnului către păcătos:
Prin multe căderi şi fapte străine şi de ruşine ai amărât pe Fiul meu,
încât acum mila Lui către tine s-a pornit spre mânie şi urgie

https://preasfantafecioaramaria.wordpress.com/wp-content/uploads/2015/08/noul-theotokarion-canoanele-aghiorite-ale-maicii-domnului.pdf 

Sinaxar 20 Iunie

 

În această lună în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Metodie, episcopul Patarelor.

Acest fericit dăruit fiind de mic lui Dumnezeu, a devenit vas dumnezeiesc şi primitor al Sfântului Duh. După aceea, luând cu alegerea de Dumnezeu din dumnezeiescul har preoţia şi arhieria, păstorea bine şi cu plăcere dumnezeiasca turmă ce i s-a încredinţat, luând asupra lui grija Bisericii şi luminând poporul cu cuvinte dulci şi îndurătoare.

Deci văzând că se înmulţesc cei ce sprijină înşelarea lui Origen, ca un bun pastor, a ars-o cu foc dumnezeiesc, micşorând toată ceata şi negura cu înţelepciunea cuvintelor sale şi cu Dumnezeiescul har. Iar fulgerul cuvintelor sale şi trâmbiţa cunoştinţei sale au răsunat peste toată lumea; pentru aceea neputând răbda vrăjmaşul îndrăznirea şi împotrivirea marelui acestuia, şi-a întrarmat slugile sale ca să-l omoare. Iar cel ce şi mai înainte de mucenicie era îmbrăcat cu moarte purtătoare de viaţă, tăindu-i-se capul, s-a mutat spre viaţă mai bună, întâi jertfind pe Mielul lui Dumnezeu, apoi fiind jertfit el însuşi, a fost adus lui Hristos Jertfa vie. Drept aceea a fost şi împodobit cu îndoite cununi, şi ca un viteaz ce era ajutor pentru adevăr, luându-şi sfârşitul cu sânge mucenicesc, a adormit în vecie. Acest dumnezeiesc cu adevărat al lui Dumnezeu arhiereu şi mucenic ne-a lăsat scrierile ca rod al iubirii de muncă, pline de toată cunoştinţa şi folosinţa, încă mai vârtos şi de cele viitoare foarte curat a proorocit, de schimbările împăraţilor, şi de pornirile şi războaiele între neamuri, şi de pustiirile şi stingerile de locuri şi de cetăţi, şi despre binecredincioşii, şi ereticii împăraţi, şi pentru sfârşitul lumii, şi despre Antihrist şi de împărăţia lui, şi despre stingerea şi desăvârşita stricăciune a tot trupul omenesc, acestea toate mai înainte le-a spus şi le-a proorocit dumnezeiescul acesta.

Tot în această zi, pomenirea punerii moaştelor şi a îmbrăcăminţii Sfinţilor Apostoli Luca, Andrei şi Toma, a Proorocului Elisei şi a Mucenicului Lazăr, care s-au aşezat în biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea a doi Sfinţi sihaştri, care cu pace s-au săvârşit în pustie.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Calist, patriarhul Constantinopolului, care în pace a adormit.

Sfântul Calist I, Patriarhul Constantinopolului, s-a nevoit la început în Muntele Athos sub îndrumarea duhovnicească a Sf. Grigore Sinaitul (prăznuit în 8 august), a cărui viaţă a şi scris-o. În 1350 a fost ales Patriarh al Constantinopolului, rămânînd în funcţie sub împăraţii Ioan Cantacuzino (1341-1355) şi Ioan Paleologul (1341-1376).

În 1354 s-a retras în liniştea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sf. Mamas la Tenedos, iar mai târziu a fost pus din nou în scaunul de patriarh între anii 1355-1363.

Sfântul Patriarh Calist s-a stins din viaţă în anul 1363 în Serbia, unde se afla ca ambasador al Împăratului Ioan Paleologul. Sf. Calist mai este cunoscut şi ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apărînd în Filocalia împreună cu cele ale bunului său prieten Ignatie din Xanthopoulos.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nicolae Cabasila.

Nascut la Tesalonic în jurul anului 1322, Sfântul Nicolae se tragea, prin tatal sau, din familia Chamaetos ; a adoptat însa mai târziu numele de familie al mamei sale : Cabasila, familie veche si renumita. Înca din tineretea sa a primit învatatura spirituala de la Dorotei Vlates [a fost unul din parintii spirituali cei mai renumiti din Tesalonic si a fondat, cu fratele sau Marc, pe acropola, Manastirea Pantocratorului (1355), care poarta astazi numele lor (Vlatadon), înainte de a fi devenit mitropolit al Tesalonicului (1371-1379)], ucenic apropiat de Sfântul Grigore Palama, si a frecventat cercurile laicilor evlaviosi care practicau Rugaciunea lui Iisus sub îndrumarea Sfântului Isidor Buheiras, viitorul Patriarh (1347-1350);dupã primirea educatiei literare si filozofice de baza de la unchiul sau, Nil Cabasila [teolog renumit pentru tratatele sale împotriva Latinilor, a fost Episcop al Tesalonicului timp de doi ani (1361-1363); numele sau ca laic fiind tot Nicolae, Sfântul nostru a fost confundat uneori cu unchiul sau si a fost considerat drept Arhiepiscop de Tesalonic], a mers sa isi continue studiile la Scoala de Filozofie de la Constantinopol. Îsi însusi acolo o înalta cultura literara iar admiratia pe care o avea pentru Antichitatea clasica îl fãcu sa se plaseze de partea umanistilor, fara sã se îndeparteze cu toate acestea de învatatura Bisericii. În timpul sederii sale în capitala, disputa dintre Sfântul Grigore Palama si Varlaam (cf 14 nov) despre posibilitatea îndumnezeirii omului prin energiile necreate ale Harului, îi trezi atentia asupra scopului ultim al vietii crestine, dar se interesa atunci mai mult de problemele sociale si politice ale epocii sale. Dupa moartea lui Andronic al III lea (1341), Imperiul se gasi sfâsiat de un crunt razboi civil între partizanii lui Ioan al V lea Paleologu si cei ai lui Ioan Cantacuzino, situatie pe care o agrava revolta Zelotilor la Tesalonic împotriva puterii imperiale si a nobililor.

Nicolae, aflându-se pe atunci la Tesalonic, lua initiativa negocierilor între rasculati si Ioan Cantacuzino. In 1345 fu trimis la Bereea ca ambasador pe lânga fiul si reprezentantul lui Cantacuzino, Manuel, si obtinu în favoarea rasculatilor promisiunea unor conditii de predare avantajoase. Dar înca de la întoarcerea sa, Andrei Paleologu se opuse acestui proiect si, stârnind pe Zeloti si populatia din cartierele marginase, luara cu asalt fortareata unde se refugiasera notabilii. Masacre josnice urmara, de la care Nicolae scapa ca prin urechile acului ascunzîndu-se într-o fântâna. Ramase cu toate acestea la Tesalonic pâna in 1347, fara sa fie hartuit, în ciuda simpatiei sale pentru Cantacuzino, si, meditând asupra cauzelor razboiului civil, redacta mai multe tratate împotriva uzurii si inegalitatii sociale.

Când Cantacuzino a urcat pe tron sub numele de Ioan al VI lea, îl aduse pe Nicolae în anturajul sau la Constantinopol, facându-l consilierul sau în toate problemele importante ale Statului. Sub influenta celor doi oameni de încredere ai sai, Nicolae si Dimitrios Kydones, prietenul sau din copilarie, pe care îi numea barbati "ajunsi pe creasta întelepciunii profane, totodata filozofi în actiune si care au ales viata în castitate scutita de dezavantajele casatoriei", suveranul constitui proiectul de retragere la manastirea Manganes ; dar trebui sa renunte la aceasta idee din cauza situatiei politice din Tesalonic.

În timpul întregii aceste perioade, Nicolae se dedica unei intense activitati de scriitor, participând în acelasi timp în mod activ la viata publica. În septembrie 1347 facea parte din suita care îl însotea pe Sfântul Grigore Palama proaspat ales Arhiepiscop al Tesalonicului : dar poporul îsi respinse pastorul iar ei se retrasera la Muntele Athos unde traira în isihie si rugaciune vreme de un an. În 1349 se duse din nou la Tesalonic unde, dupa înabusirea revoltei Zelotilor si împacarea partidelor adverse, se proceda la instalarea pe tron a Sfântului Grigore. În 1351, cu prilejul Sinodului care condamna pe Akindynos si proclama isihasmul ca doctrina oficiala a Bisericii, Cabasila lua în mod deschis partea teologiei palamite si se declara dupa aceea favorabil proiectului unui Sinod de Uniune cu Biserica latina, dar fara compromis doctrinal, în timp ce prietenul sau Kydones era de partea adversarilor isihasmului si adopta o atitudine de supunere fata de tezele latine.

Un nou razboi civil izbucnind între Ioan al V lea Paleologu si Ioan Cantacuzino (1353), având drept consecinta destituirea Patriarhului Sfântul Calist, numele lui Cabasila fu retinut ca posibil succesor dar în cele din urma fu ales Sfântul Filotei (cf. 11 oct). În anul urmator, Nicolae saluta printr-un discurs stralucit încoronarea lui Matei Cantacuzino în calitate de co-împarat ; dar la putin timp, Ioan Paleologu cuceri puterea cu sprijinul mercenarilor de la Genova, Ioan Cantacuzino fu nevoit sa abdice si îmbratisa viata monahala sub numele Ioasaf. Patriarhul Filotei ? fu la rândul sau destituit si trimis în exil, iar sfântul Calist fu rechemat în scaunul patriarhal. Nicolae se retrase de atunci din afacerile publice, pentru a se dedica meditatiei asupra Tainei lui Hristos traite in Biserica. Nu se stie daca a ramas pâna la sfârsitul zilelor sale "un isihast laic" sau daca a devenit calugar, dupa cum lasa sa se înteleaga anumite pasaje ale operelor sale. În timpul acestei lungi perioade pe care a petrecut-o retras, cu exceptia unei sederi de doi ani la Tesalonic, trecu în Constantinopol, frecventând manastirile de la Manganes, Xantopulos si Studion, îsi câstiga reputatia unui om ajuns pe nivelul cel mai de sus al virtutii si înalte personalitati, precum împaratul Manuel Paleologu, îi cereau sfatul, considerându-l drept parintele lor spiritual. Sfântul evita cu toate acestea sa se angajeze din nou în tulburarile lumii, preferând sa ramâna în liniste pentru a compune cele doua tratate majore ale sale : Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii si Viata întru Hristos, marturii ale sfintiei sale si considerate pe buna dreptate doua capodopere ale literaturii crestine. Sfântul Nicolae adormi în pace, fara sa lase nici o marturie despre ultimele zile ale sale, intre 1391 si 1397.

În Viata întru Hristos, el arata cum, primind fiinta, miscarea si viata adevarata prin Sfintele Taine : Botezul, Mirungerea si Împartasania, si crescând spiritual prin Sfintele Virtuti, credinciosii pot sa constate ca însusi Hristos, prin Sfântul Duh, vine sa salasluiasca si sa creasca în ei pâna la desarvârsirea comuniunii lor totale cu Dumnezeu. Întruparea lui Hristos este baza oricarei vieti spirituale, caci unind ceea ce era despartit, ea a permis comuniunea, "amestecul" dintre creat si necreat. Aceasta viata întru Hristos începe, spune el, aici pe pamânt dar ea se desavârseste în Împaratia vesnica ce ne-a devenit astfel accesibila înca de acum, în Biserica. Hristos se revarsa si se amesteca cu fiecare din madularele sale, prin Sfintele Taine, precum lumina care patrunde prin ferestre într-o încapere, si El desavârseste acolo Marea Taina a unirii sale nuptiale cu omul, introducând viata nemuritoare si vesnica în trupul sau muritor si supus transformarii. Cu toate acestea, prezenta Domnului nu va deveni activa decât daca noi "colaboram" (sinergie), decât daca raspundem liber darului lui Dumnezeu, nefacând nimic altceva decât sa "pazim" cu trezvie harul primit, ca o flacara aprinsa, asteptând a doua venire a Mirelui. Viata spirituala a crestinului consta deci în a-si "pazi" madularele si simturile, cu care s-a unit Hristos, si în a medita asupra cinstei pe care El ne-a facut-o. E într-adevar imposibil sa fie atras de rau oricine a cunoscut dragostea nebuna cu care ne-a iubit Hristos, pâna la a se da jertfa pe Cruce pentru a face din noi templul sau si propriile sale madulare. Pentru un asemenea om, Domnul devine singurul dorit si, dupa însusirea "Spiritului lui Hristos", practicarea poruncilor lui devine usoara. Iar când, înaintând în Sfintele Virtuti, el va fi facut cu totul una vointa sa si cea a Mântuitorului, când nu va mai avea bucurie decât din ceea ce Îl bucura pe El si nu se va întrista decât de ceea ce Îl poate întrista pe El, dragostea dumnezeiasca va deveni atunci viata lor comuna si îl va face partas la cele ale naturii dumnezeiesti a Dumnezeiului-Om. Aceasta îndumnezeire, tinta finala a destinului omenesc, Sfântul Nicolae Cabasila o vede reprezentata perfect în Maica Domnului care, prin frumusetea sufletului sau si prin vointa sa supusa cu totul planului lui Dumnezeu, a atras Harul Sfânt pentru ca Mântuitorul sa se nasca întrânsa.

Urmând o alta cale decât cea a Sfântului Grigore Palama, Sfântul Nicolae Cabasila, umanist prin formatie dar isihast prin vocatie, a stiut sa arate ca îndumnezeirea si unirea cu Hristos constituie tinta finala a vietii spirituale a fiecarui Crestin, si nu doar a calugarilor retrasi departe de lume si de obligatiile ei. Transfigurând elementele pozitive ale culturii umaniste a timpului sau pentru a se face doctorul unui "isihasm sacramental", el ocupa, de când pomenirea sa a fost recent introdusa în calendar, locul sau meritat în rândul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe (Omilii la Sarbatorile Maicii Domnului - PG 19).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iunie în 20 de zile: pomenirea Sfântului Mucenic Metodiu, episcopul Patarelor (sec.III)

        Acest plăcut al lui Dumnezeu, Metodiu, fiind încredinţat de mic lui Hristos, s-a arătat vas curat şi locaş al Sfântului Duh, plin de râvnă şi iubind dumnezeiasca înţelepciune a Sfintelor Scripturi. Drept aceia, s-a şi învrednicit, de tânăr, de darul preoţiei şi cunoscându-se de toţi viaţa lui curată, evlavia şi priceperea lui la dreapta tâlcuire a dumnezeieştilor dogme, a fost înălţat la scaunul de episcopie, încredinţându-i-se păstorirea obştei creştinilor din cetatea Patarelor, care este în părţile Liciei. Şi păstorea bine şi cu frică de Dumnezeu, turma sa, luminând-o cu dumnezeieştile cuvinte. Deci, s-a ridicat, întru acea vreme, în Biserică, erezia lui Origen, pe care, arhiereul lui Hristos, văzând-o că se întăreşte, a început, prin viu grai şi prin scrieri, să o înfrunte şi să arate greşita învăţătură a marelui cărturar, arătând creştinilor dreapta credinţă a Bisericii şi îndemnându-i să nu se lase înşelaţi. Şi a pierdut, astfel, tot întunericul cel eretic, cuvintele lui, cele insuflate de Dumnezeu, strălucind, ca nişte fulgere, în toată lumea, iar vestirea lui fiind, ca un glas al trâmbiţei de gând. Drept aceea, vrăjmaşul cel nevăzut, nesuferind această îndrăzneală, a întrarmat asupra lui, pe slugile lui cele văzute, adică pe păgânii ce se închinau idolilor, şi le-a poruncit ca, prin chinuri să-l ucidă pe slujitorul lui Hristos. Deci, elinii, prinzând pe arhiereul Domnului, Metodiu, i-au tăiat capul, cu sabia, şi aşa, s-a mutat Sfântul la viaţa cea bună, aducându-se pe sine lui Dumnezeu jertfă vie, mărturisind pe Hristos, până la vărsarea sângelui şi sfârşitului mucenicesc. Şi a pătimit pentru Hristos pe timpul împărăţiei lui Aurelian.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, că nu trebuie să ne răzbunăm singuri, pe cei ce ne asupresc pe noi

       Un frate, fiind asuprit de un alt frate, a mers la ava Sisoe Tebanul şi a zis: “Părinte, m-a asuprit un frate şi vreau să mă răzbun singur.” Iar stareţul îl ruga pe el, zicându-i: “Nu, fiule, ci lasă-l pe el, mai bine, în plata lui Dumnezeu şi Acela să te răzbune pe tine.“ Iar el zicea: “Nu-l voi lăsa, de nu mă voi răzbuna.” Deci, a zis stareţul: “Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate.” Apoi, sculându-se a zis: “Dumnezeule, de acum, noi spre Tine nu mai nădăjduim, să nu te mai îngrijeşti de noi, nici să răsplăteşti celor ce ne fac strâmbătate nouă, pentru că noi singuri ne vom răzbuna.” Iar fratele, auzind acestea, a căzut la picioarele părintelui, zicând: “Iartă-mă, că de acum, nu mă voi mai sfădi cu fratele, şi-l voi ierta pe el.” Şi a zis stareţul: “Să mă crezi, fiule, că acel ce va răbda defăimare şi ocară, fără de osteneală se va mântui. Iar cel ce se mânie pe fratele său, va pierde toată fapta cea bună şi rob diavolului se face pe sine.”

Întru această zi, cuvânt din Pateric

         Un stareţ oarecare, petrecea într-o pustie depărtată; şi avea o rudă în lume, o femeie, care de mulţi ani dorea să-l vadă pe el. Deci, întrebând de dânsul, unde petrece, şi aflând vreme, a mers la pustie şi a îndrumat-o pe ea un păstor de cămile. Dar ea era dusă de diavol. Şi după ce a mers la uşa chiliei bătrânului, a început a-i spune lui, zicând: “Rudenia ta sunt.” Şi, rămânând la dânsul o noapte, a păcătuit stareţul cu dânsa. Şi era în părţile acelea alt stareţ, sihastru, căruia, umplându-şi un pahar de apă, în vremea mesei, i s-a răsturnat paharul. Deci, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acesta a zis, întru sine: “Mă voi duce în pustie şi voi spune aceasta la un bătrân.” Şi sculându-se, s-a dus, fiind de acum, seară. Iar în noaptea aceea s-a culcat într-o capişte idolească. Şi a auzit, noaptea, pe draci, zicând: “În noaptea aceasta, am aruncat în desfrânare, pe călugărul cutare.” Deci, auzind acestea de la draci, stareţul s-a mâhnit. Apoi, sosind la stareţul acela ce căzuse, l-a aflat trist. Şi i-a zis lui: “Ce voi face părinte, că umplu un pahar de apă şi, în vremea mesei, se răstoarnă ?” Şi i-a zis lui stareţul acela: “Dar eu ce voi face, pentru că în noaptea aceasta, am căzut în desfrânare ?” Iar el i-a zis: “Am aflat şi eu, de aceasta, părinte.” Apoi, l-a întrebat pe el: “Cum de ai aflat ?” Iar acela a zis: “Dormind într-o capişte idolească, am auzit pe draci grăind despre tine.” Şi a zis stareţul acela, ce căzuse: “Iată, eu de acum, mă voi duce în lume.” Iar celălalt îl ruga pe el, zicând: “Nu, părinte, să nu te duci, ci să petreci la locul tău, iar pe femeie să o goneşti de la tine, pentru că aceasta este o ispită drăcească.” Deci, acesta, ascultându-l, a petrecut în chilia sa, ţinându-şi pravila, şi în toate zilele adăuga lacrimi peste lacrimi, până ce, iarăşi, a venit la rânduiala cea dintâi.

Întru această zi, învăţătură către creştini

        Iubiţilor mei fii, să ne aducem aminte câte bunătăţi am luat de la întru tot milostivul Dumnezeu; mai întâi, viaţa cea nemuritoare şi fără de întristare. Iar, din invidia şi înşelăciunea diavolului, nu numai izgonire din Rai am luat, că şi muritori ne-am făcut. Şi diavolul, până acum, nu încetează, vânându-ne şi înşelându-ne pe noi. Pentru aceea, noi, fraţilor, să stăm împotriva lui, cu nădejde spre bunul nostru Dumnezeu. Pentru că mrejele aceluia sunt întinse asupra noastră, ca să ne întoarcă pe noi de la credinţă şi de la nădejdea Dumnezeului nostru, ca întru necredinţă să ne aducă. Şi nu mai încetează, aducând asupra noastră toate relele, adică: desfrânare, furturi, ucideri, beţii, clevetiri, zavistii, urâciuni, lăcomia de averi şi alte fapte rele şi afară din fire. Tot aşa, şi pe cei de la Adam şi până la Noe, şi de la Noe până la Avraam, îi despărţea de Dumnezeul cel viu şi îi ducea la slujiri de idoli, la iubire de arginţi, la vrăji şi la descântece. Deci, acestea toate purtându-le în mintea şi în inima noastră, să ne ferim de cursele vrăjmaşului şi de toate lucrurile lui cele rele şi să ne sârguim a face cele plăcute, crezând întru Sfânta Treime, în Tatăl şi în Fiul şi în Sfîntul Duh, şi, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi Sfinţii cinstindu-i, ca nu numai de osândă să scăpăm, ci şi Împărăţiei să ne învrednicim. Să ne sârguim, fraţilor şi fiilor buni, ca să ne abatem de la lucrurile rele şi viclene şi să facem pe cele bune, lui Hristos, Dumnezeului nostru. Şi să avem către Dânsul credinţa dreaptă, din suflet, nădejde adevărată, pe care o aveau cei mai înainte de Scripturi, care au plăcut lui Dumnezeu. Să avem dragoste nefăţarnică, fără înşelăciune şi cu pace, asupra tuturor creştinilor, pentru că toţi suntem fraţi, după firea trupului, să avem îndelungă răbdare şi blândeţe, smerenie şi pocăinţă, mărturisire şi celelalte lucruri bune. Că, pentru aceea, Dumnezeu a lăsat pe bogaţi şi pe săraci, ca să se hrănească săracul de la bogat şi să se mântuiască bogatul prin milostenie. Ca toţi să ne izbăvim de munci şi de primejdiile cele mari, şi să auzim, de la Domnul, cuvintele acestea binecuvântate: “Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cerească, cea gătită vouă. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat de am mâncat, am însetat şi Mi-aţi dat de am băut, străin am fost şi M-aţi adus în casă bolnav şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” Iar celor ce n-au făcut acestea, le va zice: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi slugilor lui !” Pentru aceasta, cu osârdie, rugaţi pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să ne izbăvească pe noi de osândă şi să ne învrednicească Împărăţiei Sale celei cereşti. Că a Lui este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Profeţia Cuviosului Iosif Vatopedinul, asemănătoare cu a Sfântului Sfinţit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor

Despre un război (războaie) cumplit, după care va veni o vreme de pace cu o extraordinară înflorire a Ortodoxiei şi vremuri de belşug. Apoi, brusc, va veni vremea Antihristului…

Va fi un război… şi mai multe războaie! Profeţie a Cuviosului Iosif Vatopedinul despre războiul ce va să vină

Lucrurile sunt acum într-o stare de deteriorare – condiţie care în momentul de faţă este comună pentru lumea întreagă. Şi ca urmare a acestei condiţii va începe mânia lui Dumnezeu. Am atins limita. Şi acum se va întâmpla ceea ce Dumnezeu, în mila Sa, a îndurat. El acum va pedepsi aspru, datorită dreptăţii sale, pentru că a venit timpul pentru aceasta.

Va fi un război, şi mai multe războaie, şi vom trece prin mari dificultăţi. Puterea lumii a fost preluată acum de evrei, iar scopul lor este de a anihila Creştinismul. Mânia lui Dumnezeu va face astfel încât toţi duşmanii secreţi care au condus la această stare să se autodistrugă. Mai ales de aceea este trimisă mânia lui Dumnezeu peste noi: pentru a-i distruge, într-un fel sau altul. Dar acest lucru nu trebuie deloc să ne înspăimânte, pentru că trebuie să avem mereu nădejde în Dumnezeu. Pentru că mii şi milioane de martiri, inclusiv Noii Martiri, au suferit exact în acelaşi mod, şi trebuie să fim pregătiţi pentru aceasta şi să nu ne înspăimântăm. Trebuie să existe răbdare, rugăciune şi nădejde în pronia Divină, din partea noastră.

Să ne rugăm pentru renaşterea Creştinismului după acest război, după tot ceea ce ne aşteaptă, pentru ca Domnul să ne dea cu adevărat puterea să restaurăm toate acestea. Dar acest rău (războiul) trebuie îndurat.

Acum va fi o mare explozie. După aceasta va urma renaşterea.

Acesta este începutul acestor evenimente, evenimente tulburătoare, evenimente militare. Cei care pun în mişcare acest rău sunt evreii. Ei sunt îndemnaţi de către diavol să facă aceasta, pentru a distruge sămânţa ortodoxiei în Grecia şi în Rusia (şi în celelalte popoare ortodoxe, n.n). Acesta va fi principalul lor obstacol în dominarea lumii. Şi fără îndoială ei îi vor obliga pe turci să vină aici, în Grecia, pentru a-şi începe lucrarea lor; iar Grecia, deşi are teoretic un guvern, nu are un guvern cu adevărat. Îi lipseşte puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul când Rusia de asemenea îşi va pune în mişcare forţele sale pentru a se împotrivi turcilor.

Evenimentele se vor desfăşura astfel: când Rusia vine în ajutorul Greciei, americanii şi NATO vor încerca să prevină aceasta, pentru a nu se forma nicio alianţă între două ţări ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la luptă alte puteri, cum ar fi Japonia şi altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni. Vaticanul de asemenea se va implica mult, pentru a împiedica rolul crescând al ortodoxiei şi pentru a preveni o alianţă între ţările ortodoxe. Astfel se va împlini pronia Divină.
Dumnezeu va permite distrugerea tuturor celor care seamănă aceste tentaţii, pornografia şi dependenta de droguri. Iar Domnul le va întuneca minţile astfel încât să se distrugă unii pe alţii fără nicio satisfacţie. Domnul va permite aceasta special pentru a putea aduce o mare „epurare”…

După această „epurare” va urma o mare renaştere a ortodoxiei, nu numai în Rusia, ci peste tot în lume. Dumnezeu îşi va arăta binecuvântarea Sa, ca şi în primele secole de creştinism. Atunci oamenii se duceau la Dumnezeu cu inimă deschisă. Aceasta va dura pentru 3-4 decade (decenii), apoi dictatura lui Antihrist va începe brusc. Acestea sunt evenimentele teribile pe care trebuie să le îndurăm, să nu le permitem să ne sperie, pentru că Dumnezeu ne va adăposti. Da, cu siguranţă vom trece prin dificultăţi, foame, şi chiar persecuţii, şi multe altele, dar Dumnezeu nu ne va abandona. Iar cei care sunt la putere ar trebui să-i îndemne pe subordonaţii lor să fie cu Dumnezeu, să respecte rugăciunea, iar Dumnezeu ne va adăposti.

Starea care va urma „epurării” va fi una de mare renaştere. Noi, păstorii, trebuie, atât cât ne stă în putinţă, să-i facem pe oameni să renunţe la păcatele lor, pentru ca harul divin să nu se îndepărteze de la noi. Pentru a fi cât mai aproape posibil de Dumnezeu, în rugăciune. Atunci Dumnezeu va fi întotdeauna cu noi, indiferent de cât de grele vor fi circumstanţele. Dumnezeu nu ne va abandona.

(Apărut în Nr. 25 al Revistei ATITUDINI)

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor, glasul al 4-lea

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 7-lea

Irmosul

Cu voia Ta, Doamne, întru înfricoşare pământească s-a schimbat firea apelor, cea mai înainte lesne vărsătoare; pentru aceasta, neudat pedestru trecând Israel, cântă Ţie cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-mi mijlocirea cărării cea neîncetată, care mă duce către Dumnezeu, învaţă-mă, tăinuitorule de cele sfinte, ca să câştig viaţa cea fără de sfârşit, prin rugăciunile tale preaînţelepte.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-ai în Biserica lui Hristos, cu harul îndoit luminându-te, sfinţite arătătorule; pentru aceasta cu îndoite cununi, cu sfinţită cuviinţă Hristos te-a încununat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobit cu cununa muceniciei şi cu mirul preoţiei, prin amândouă ai strălucit, preafericite; pentru aceasta ai câştigat moştenirea cea prea adevărată şi de Dumnezeu închipuită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca o jertfă curată, vie şi însufleţită, te-ai jertfit Stăpânului Celui Preasfânt; pentru aceasta ai fost primit la jertfelnicul cel din cer, Mărite Mucenice Metodie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tainic Învăţător neamului omenesc şi Izbăvitor şi Mântuitor ne-ai născut nouă pe Hristos, Fecioară, Maică Preacurată; pentru aceea, ştiindu-te pe tine cu adevărat Pricină vieţii celei veşnice, te slăvim.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cel Ce ai întărit...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând cum pluteşte pe deasupra înşelarea lui Origen, ca un păstor bun fiind, cu dumnezeiescul foc degrab ai ars toată negura aceluia, cu strălucirea razei celei dumnezeieşti împreunând înţelepciunea ta, de Dumnezeu primite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflând prin încercare cinstea fecioriei şi frumuseţea curăţiei, mărite, arăţi toată frumuseţea lor şi strălucirea cea vecuitoare, cu înţelepciunea ta şi cu harul cuvintelor tale, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fulgerul cuvintelor tale şi trâmbiţa cunoştinţei şi glăsuirea dogmelor cea bine înseninătoare au ieşit peste tot pământul, cuvioase, chemând pe toţi credincioşii spre împărtăşirea desfătărilor celor cereşti, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce s-au umplut de bucate mai întărite din ospeţele tale cele duhovniceşti, preaînţelepte, de acolo cu adevărat se hrănesc cu desfătarea care petrece pururea, înfiinţându-se fără stricăciune şi crescând împreună cu cei ce se împărtăşesc cu dânsa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împreună cu dumnezeiescul Gavriil, strigăm ţie pururea: Bucură-te Fecioară, Binecuvântată, că te-ai făcut nouă pricină de bucurie şi de veselie adevărată, născând cu trup pe Izbăvitorul şi Mântuitorul tuturor.

Irmosul

Cel Ce ai întărit dintru început cerurile cu cuvântul Tău cel Atotputernic, Doamne Mântuitorule şi cu Duhul Cel a toate lucrător şi dumnezeiesc, toată puterea lor; pe piatra cea neclintită a mărturisirii Tale mă întăreşte.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am taina iconomiei Tale, Hristoase Dumnezeule, a Celui Ce sânurile părinteşti nu le-ai lăsat şi Te-ai pogorât pe pământ şi Te-am preaslăvit, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşindu-te muceniceşte, ai ajuns la culmea virtuţilor, luând răsplătirea preoţiei tale cea de mari daruri, preafericite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind scaun ierarhicesc, ai câştigat şi viaţă preasfinţită şi ai propovăduit dreapta credinţă şi ai învăţat turma ta, preacinstite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dulceaţa cea iubitoare de suflet a dogmelor tale, ca un râu înainte curgând veseleşte pe cei ce se împărtăşesc şi îndulceşte simţirile sufletelor noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai ca o oglindă luminoasă, care primeşte dumnezeieştile arătări ale lui Dumnezeu, Sfinţite Mucenice Metodie, căci te-ai ridicat prin nevoinţe cu mai bună întărire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce nu ai părăsit sânurile părinteşti şi Te-ai întrupat din Fecioară, Hristoase Dumnezeule, păzeşte turma Ta, care se închină dumnezeieştilor semne ale rânduielii Tale.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Doamne, Dumnezeul meu, de noapte mânecând mă rog Ţie: dă-mi iertare de greşelile mele şi către lumina poruncilor Tale Te rog îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcându-te, părinte, mai înainte de sfârşitul tău, cu omorârea cea purtătoare de viaţă a muceniciei tale şi cu sabia fiind tăiat, te-ai mutat, slăvite, la viaţa cea nemăsurată şi mai bună.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învătătorule al celor tainice, părtaşule al cetelor celor de sus, izbăveşte pe cei ce cu dragoste te cinstesc, pururea pomenite, risipind prin rugăciunile tale năpădirile supărărilor celor cumplite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având îndrăznire către Stăpânul, cu osârdie ai râvnit către patimi prin nevoinţele tale; cere dar pentru credincioşi dumnezeiasca pace şi linişte, părinte preaînţelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întâi jertfind pe Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce curăţeşte păcatele lumii şi pe urmă jertfindu-te tu, te-ai adus Lui jertfă cuvântătoare şi vie, Sfinte Metodie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Locaş Luminii Celei neapropiate şi Biserică dumnezeieştii Raze, te rog luminează, cu lumina ta, sufletul meu cel întunecat.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Fiind ameţit de valul grijilor...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu ai dat dormitare genelor, nici somn ochilor tăi, preafericite, până ce te-ai izbăvit de toate patimile şi te-ai făcut locaş încăpător strălucirii Duhului, celei dătătoare de raze.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndumnezeindu-te cu totul prin dumnezeiasca şi cea cu chip dumnezeiesc lumină, te-ai făcut îndreptare dumnezeieştii preoţii şi te-ai arătat mijlocitor către Dummezeu, a toată Biserica credincioşilor, cugetătorule de cele dumnezeieşti, Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminătoarea ta pricepere a celor ce sunt, împreunându-se cu viaţa ta cea prealuminată, te-a arătat lumii sfeşnic luminii, gonind bârfeala cea eretică şi negura necredinţei în Dumnezeu, grăitorule de cele dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ştiindu-te pe tine Împărăteasă tuturor celor făcute, ca pe Una ce ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce a făcut toate de unde nu erau, împreună cu Arhanghelul Gavriil strigăm ţie, Maica lui Dumnezeu, doxologia cea de bucurie.

Irmosul

Fiind ameţit de valul grijilor lumeşti şi cu păcatele cele ce înoată împreună cu mine înecându-mă, şi la fiara cea stricătoare de suflet aruncându-mă, ca Iona, Hristoase, strig către Tine: dintru adâncul cel aducător de moarte, scoate-mă.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Sfinţit tăinuitor al Preasfintei Treimi şi propovăduitor dumnezeieştilor porunci celor mai presus de gând şi întărire bine credincioşilor ai fost, Sfinţite Mucenice Metodie; căci ai înfruntat cugetele celor răucredincioşi şi pentru dreapta credinţă te-ai arătat sfinţit mucenic prin sângele tău şi împreună cu îngerii stând înaintea lui Hristos, roagă-te să ne mântuiască pe noi.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

În cuptorul cel cu foc, aruncaţi fiind cuvioşii tineri, focul în rouă l-au prefăcut, prin cântare aşa strigând: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind sfinţit, cugetătorule de Dumnezeu şi strălucind în chip luminat cu sângele mărturisitorilor adevărului, împreună cu dânşii cântând strigi către Stăpânul: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întărit în credinţă, ai stins văpaia idolilor cu curgerile sfintelor tale sângiuiri prin mărturisire, aşa strigând: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind învăţat cele dumnezeieşti, părinte, preaînţelepţeşte ai arătat gândul privirii celei de sus, către cei ce cu credinţă cântă, strigând: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cuvinte de laudă toată zidirea slăveşte naşterea ta, Fecioară, ştiind că Cel născut din tine este Dumnezeu şi cu cinste închinându-se Lui strigă: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe împăratul slavei...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru Tine Cel nevăzut, ca şi cum te vedea, cugetătorul de Dumnezeu a răbdat chinurile tiranilor şi a primit cunună, cântând: Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind curat de împărăţia lui Hristos cea neschimbată, ai umblat pe calea pe care ţi-o pricinuia ţie, ierarhe, strigând lui Hristos: Popoare preaînălţaţi-L, întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos, pentru ostenelile tale, nemăsurată plată împărăţia Sa ţi-a dat, de Dumnezeu purtătorule, Celui Ce cu dreaptă credinţă Îl lauzi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Noian de dogme şi table de învăţături, comoară înaltă a privirii şi scaun de simţire te ştim pe tine, lăudând cu dreaptă credinţă şi strigând: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu credinţă alerg rugător către tine, Preacurată, care ai zămislit pe Stăpânul tuturor, izbăveşte-mă acum de izgoniri şi de primejdii pe mine, care laud cu credinţă pe Dumnezeu Cel Întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul

Să lăudam bine să cuvântam şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Împăratul slavei, Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvântează puterile cerurilor şi de Care se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare preaînălţaţi-L în veci.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Maică a lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roagă totdeauna pe Hristos, părinte de Dumnezeu fericite, ca să înceteze măiestriile eresurilor celor împotriva noastră şi negura cea de acum să o gonească dintre noi, căci ca un ierarh eşti tare solitor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De la pământ către cer călătorind, te-ai mutat unde te-ai împărtăşit vieţii celei nestricăcioase, răsplătire pentru slujba şi chinuirea ta pe aceasta luând-o şi te-ai învrednicit a vieţui în veci împreună cu Hristos.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roadă lemnului vieţii ai cules, fericite, prin moartea ta, neguţătorind pe începătorul vieţii oamenilor; cu al Cărui har desfătându-te din destul, roagă-te pentru cei ce te laudă cu credinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tot cugetul întinzându-l, cuvioase, prin bunătatea vieţii te-ai învrednicit de vederea lui Hristos şi de bucuria cea veselitoare, ca un sfinţit mucenic şi ca un învăţător şi părtinitor al dreptei credinţe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Chivot al Legii celei noi te numim pe tine şi Lespede scrisă de Dumnezeu, întru care s-a scris Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-Se om, ca să izbăvească lumea din înşelăciune, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti plină de har, Prealăudată.

Irmosul

Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară, Ceea ce ai născut şi după naştere iarăşi ai rămas Fecioară, nu lucru al firii, ci lucru al pogorârii lui Dumnezeu este. Pentru aceea pe tine, ca pe Una ce te-ai învrednicit dumnezeieştilor minuni, pururea te slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Făcându-ţi inima jertfelnic veselitor, într-însul ai adus jertfe fără de sânge lui Dumnezeu, lucrătorule de cele sfinte şi nevoindu-te foarte tare şi junghiindu-te, te-ai adus jertfă, Sfinţite Mucenice Metodie, Celui Ce pentru noi S-a jertfit; pe Care roagă-L pururea neîncetat să ne izbăvim toţi, cei ce cu dragoste te lăudăm.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm păcătoşii şi smeriţii şi să cădem cu pocăinţă strigând din a dâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte, că pierim de mulţimea păcatelor, nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine, Una, Nădejde te-am câştigat.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Mieluşeaua cea Preacurată şi Fecioara, dacă a văzut pe Fiul său, pe Care L-a născut, întins pe Cruce, i s-a rănit sufletul de chinuri cumplite şi tânguindu-se striga: Preaiubite Fiule Unule este pomenirea darurilor şi a minunilor Tale, cu care s-a îndulcit adunarea cea nemulţumitoare, Fiule preaiubite? Însă ca să izbăveşti neamul omenesc, acestea le rabzi acum; pentru aceasta laud milostivirea Ta.