༺꧁❤️꧂Medicamente pentru suflet !!: 09/27/22

marți, 27 septembrie 2022

Confuzia ce îl ține pe om legat și îi înrobește voința este confuzia plăcerii cu binele și a durerii cu răul. Plăcerea poate fi bună sau rea, la fel și durerea.

Ex: Plăcerea poate veni din faptul că cineva fură de la alții și se bucură de toate desfătările pe banii acelora, dar la fel de bine plăcerea poate veni din a dărui altora când au nevoie. Poate fi dureros că te mustră cineva, dar e bine că poate te va feri de greșeli.

Omul cu adevărat liber este acela care face binele indiferent dacă e dureros sau plăcut pentru el. Astfel, nu va fi rob plăcerii și al durerii, ci va fi un slujitor al binelui, al adevărului, al frumosului.

Pentru a fi mai clar care placeri sunt bune și care sunt rele, avem 3 categorii de plăceri: 1. rele, 2. bune, 3. foarte bune.

Despre ce este vorba? Hai să vedem:

1. Această categorie este alcătuită de plăcerile împotriva firii. Omul este pentru a se zidi întru veșnicie, iar în existența aceasta are nevoie să mănânce, să se hidrateze și să își creeze o temelie atât internă cât și externă pentru a se putea zidi pentru veacul ce va fi.

Având în vedere faptul că omul merge de mult timp pe calea plăcerilor, societatea a început să prindă conturul dorinței omului. Societatea este plină de "oferte" de plăcere care sunt doar paravane ce ne ascund faptul că suntem ființe veșnice cu profunzimi infinite. Cu cât omul se îngăduie mai mult în aceste placeri, își pierde profunzimea și devine un "robot" care are ca și comandă principala de funcționare "obținerea plăcerii", adică devine un rob al plăcerii, robie din care dacă va căuta să se elibereze va fi oprit de durerea care îi va cere plăcerea înapoi. Fără a se întâmpla aceasta nimeni nu se poate elibera de lanțurile morții.

Astfel, omul, pentru a fi liber, trebuie să caute să se ferească cât mai mult de plăceri nenecesare. Astfel de plăceri sunt: droguri, tutun, filme și seriale inutile, jocuri video, petreceri și desfrânări, înjurături etc.

Toate aceste plăceri îl înrobesc pe om și îi întunecă mintea astfel încât nu mai vede dincolo de acestea și devine slujitor al lor, slujire care nu îi va aduce nici un fel de zidire, nici în această viață, nici în viața ce va fi.

2. În această categorie găsim plăcerile bune ale acestei vieți: plăcerea de a te hrăni, plăcerea odihnei, plăcerea de a te căsători și de a avea copii, plăcerea de a cunoaște cele ale lumii, plăcerea de a avea o pasiune într-un anumit domeniu (istorie, fizică, sociologie etc.), plăcerea de a îi avea alături pe cei dragi etc.

3. Plăcerile din această categorie au profunzimi din ce în ce mai mari și cresc in intensitate la infinit. Nu este de mirare, având în vedere faptul că mulți oameni din trecut, cu poziții înalte în societate, au ales să se izoleze de lume pentru a se putea desăvârși în cele duhovnicești.

Chiar și din zilele noastre există mulți actori celebri sau oameni cu poziții foarte bune în societate care s-au călugărit (Dragoș Pâslaru - actor, Dan Bănulescu - chitarist celebru, Monica Fermo - actrița, Alexandru Cotescu și probabil mulți alții).

Despre ce este vorba și de unde izvorăște această plăcere duhovnicească? Înainte de toate este bine a ști că omul are un potențial infinit în partea nevăzută a ființei sale. Când omul începe să își dezvolte această latură nu mai cedează plăcerilor iraționale (aici este vorba, în general, despre cele de la 1.) pentru că începe să trăiască în duh și să se bucure de plăceri duhovnicești. O dată cu aprofundarea celor duhovnicești, omul se desprinde ușor ușor de cele vremelnice și începe să străvadă, printre paravanele acestei lumi, adevărul și veșnicia.

După ce omul părăsește minciuna și se întoarce la Adevăr, începe să se curețe partea nevăzută a sa. Omul "vede" mai clar ce e bine și ce e rău (discernământ, dreptate), începe să aibă puterea să aleagă binele (curaj, bărbăție), le face pe toate mai cu măsură (cumpătare) și știe să înfrunte răul pentru a nu fi tras din nou de pe calea cea bună (răbdare) și ușor ușor, pastrandu-se în cele bune, sporește în toată virtutea.

La început va fi o "oboseală" ca în orice altă lucrare, dar după ce se va curăța și se va întări temelia, omul începe să se bucure sufletește de faptul că este "curat" și că începe să aibă ca roade virtuți; omul devine mai iubitor, mai liniștit, mai răbdător, mai atent, mai împăcat cu sine și cu Dumnezeu. Pe scurt, se întoarce spre strălucirea cea dintâi și începe să fie izvor de bine pentru el și pentru cei din jur.

A Domnului fie slava, în veci, amin!

Fericirile părintelui Paisie Aghioritul

,,1. Fericiți sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii și trăiesc departe de lume și aproape de Dumnezeu împărtășindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

2. Fericiți sunt cei care au izbutit să trăiască ascunși și, dobândind virtuți mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

3. Fericiți sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-și în felul acesta bogăția lor duhovnicească.

4. Fericiți sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc și o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează.

5. Fericiți sunt cei care se bucură când sunt clevetiți pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudați pe drept pentru viața lor virtuoasă. Acesta este semnul sfințeniei și nu nevoința seacă a faptelor trupești și numărul mare al nevoințelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie și cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simțăminte false.

6. Fericiți sunt cei care preferă să fie nedreptățiți decât să nedreptățească și primesc netulburați și în tăcere nedreptățile, arătând cu fapta că ei cred „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul” și de Acesta așteaptă să fie îndreptățiți, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deșertăciune.

7. Fericiți sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenția lor, dar nu murmură, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceștia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii și mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos și-au dat mâinile și picioarele lor spre tăiere, iar acum, în rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele și mâinile lui Hristos.

8. Fericiți sunt cei care s-au născut urâți și sunt disprețuiți aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu și nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.

9. Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viață, fie și fără voie și au trăit o viață duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestrițe și duc o viață pestriță.

10. Fericiți și de trei ori fericiți sunt orfanii care au fost lipsiți de afecțiunea părinților lor, deoarece unii ca aceștia au izbutit să-și facă pe Dumnezeu Tată încă din această viață, având în același timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecțiunea părinților lor, de care s-au lipsit și care crește cu dobândă.

11. Fericiți sunt părinții care nu folosesc cuvântul „nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viața lor sfântă, pe care copiii o imită și, bucuroși, urmează lui Hristos cu noblețe duhovnicească.

12. Fericiți sunt copiii care s-au născut sfinți „din pântecele maicii lor”, dar mai fericiți sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moștenite, însă s-au nevoit cu sudori și le-au dezrădăcinat dobândind împărăția lui Dumnezeu „întru sudoarea feții” lor.

13. Fericiți sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc și astfel, fără osteneală, au sporit în viața cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiți sunt copiii cei nedreptățiți care nu au fost ajutați deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciți spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor și întorcându-se cu 180 de grade, și-au întraripat sufletul ieșind din sfera de atracție a pământului și mișcându-se în orbita duhovnicească.

14. Mirenii îi numesc norocoși pe astronauții care se mișcă în spațiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiți sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu și adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuință, cu mijlocul cel mai rapid și fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15. Fericiți sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează și îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiți sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii și nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putință să lucească.
16. Mirenii îi numesc norocoși pe cei care trăiesc în palate de cristal și au toate înlesnirile, însă mai fericiți sunt cei care au izbutit să-și simplifice viața lor și s-au eliberat de lanțul acestei evoluții lumești a multor înlesniri (de fapt a multor greutăți) și astfel s-au slobozit de neliniștea înfricoșătoare a epocii noastre.

17. Mirenii îi numesc norocoși pe cei care pot să dobândească bunătățile lumii. Dar mai fericiți sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos și se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi și noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă și nu încape în inima mea cea mică”.

18. Mirenii îi numesc norocoși pe cei care au funcțiile cele mai înalte și casele cele mai mari, deoarece aceștia au toate înlesnirile și duc o viață tihnită. Dar mai fericiți sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc și puțină hrană și îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deșartă folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca niște fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

19. Norocoși sunt cei care devin generali și miniștrii, dar și cei care devin și pentru câteva ore, atunci când se îmbată și se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiți sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat și au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământești. Unii ca aceștia au aflat caneaua paradisiacă prin care beau și se îmbată mereu de vinul paradisiac.

20. Fericiți cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecați ca nebuni și astfel vor intra în rai fără pașaport. Dar mai fericiți și de trei ori fericiți sunt cei foarte învățați, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos și își bat joc de toată deșertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos prețuiește mai mult decât toată știința și înțelepciunea înțelepților întregii lumii."
„Cei ce țin de Biserica lui Hristos sălăşluiesc în adevăr; dacă oamenii nu trăiesc în adevăr, atunci nici nu țin de Biserica lui Hristos. Şi cu mult mai vârtos dacă aceştia spun minciuni despre ei înşişi, numindu-se şi fiind numiți păstori şi arhipăstori; căci ne-am învățat că Creştinismul se arată nu prin înfățişarea din afară, ci prin adevărul şi acrivia credinței”.

Sfântul Grigorie Palama, Respingerea epistolei Patriarhului Antiohiei, în Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului, Editura Egumenița, 2006.

DOAMNE, aminteşte-mi...!

Dacă mă văd drept, aminteşte-mi câte drepturi am încălcat...
Dacă mă consider cinstit, aminteşte-mi de câte ori am înşelat...
Dacă mă văd sincer, aminteşte-mi de câte ori am minţit...
Dacă mă consider înţelept, aminteşte-mi inutilitatea multor cuvinte ale mele...
Dacă mă cred bun, aminteşte-mi câtă răutate este în inima mea...
Dacă mă văd smerit, aminteşte-mi câtă făţărnicie este în mine...
Dacă mă văd curat, aminteşte-mi ce negru e sufletul meu...
Dacă mă văd frumos, aminteşte-mi ce zdrenţuit sunt pe interior...
Dacă mă văd puternic, aminteşte-mi că nu pot nimic fără Tine...
Dacă mi se pare că am zidit ceva, aminteşte-mi câte inimi am frânt...
Dacă mi se pare că am credinţă mare, aminteşte-mi ce uşor mă clatin în încercări...
Dacă mă văd curajos, aminteşte-mi cât de laş sunt în a propovădui şi a muri pentru numele Tău...
Dacă mă văd harnic, aminteşte-mi cât de trândav sunt în a împlini poruncile Tale...
Dacă mă consider înţelept, aminteşte-mi pe câţi am rănit prin cuvintele mele...
Dacă mă simt puternic, aminteşte-mi de câte patimi sunt îngenuncheat...
Dacă mi se pare că am dragoste, aminteşte-mi de câtă ură sunt stăpânit...
Dacă mă cred cineva, aminteşte-mi că nu sunt decât ţărână...
Dacă mă simt deja ajuns, aminteşte-mi de unde am plecat...
Dacă mă văd sus, aminteşte-mi din ce adânc m-ai ridicat...
Dacă mi se pare că merit Raiul, aminteşte-mi cât de departe e de mine...

Îngerii călători

Doi îngeri călători s-au oprit să petreacă o noapte în casa unei familii bogate. Oamenii aceia erau nepoliticoși și nu i-au lăsat pe îngeri să doarmă în camera de oaspeți a vilei. În schimb, i-au găzduit într-un loc friguros din pivniță. În timp ce își pregăteau patul pe podeaua tare, îngerul mai bătrân a văzut o gaură în perete și a reparat-o. Atunci îngerul mai tânăr l-a întrebat de ce reparase gaura și celălalt i-a răspuns: „Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi“. Noapte următoare, cei doi au poposit la o familie foarte săracă, dar ospitalieră. După ce au împărțit puțina lor mâncare, soțul și soția au cedat patul lor și astfel îngerii au dormit confortabil. Când soarele a răsărit în dimineața următoare, îngerii i-au găsit pe țăran și pe soția sa plângând. Singura lor vacă, al cărei lapte era unica lor sursa de venit, zăcea moartă pe câmp. Îngerul tânăr înfuriat îl întreabă pe cel bătrân: „Cum ai putut să lași ca acest lucru să se întâmple? Primul om avea totul și tu l-ai ajutat. A doua familie aveau puțin și cu toate acestea au împărțit totul cu noi, și tu ai lasat vaca lor să moară!“ „Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi“ a răspuns îngerul mai bătrân. „Când noi am stat în pivnița vilei, am văzut că erau bani de aur în acea gaură în perete. Și pentru că stăpânul era lacom și nu dorea să împartă averea cu nimeni, eu am astupat gaura și astfel nu o va mai găsi niciodată. Iar noaptea trecută, în timp ce noi dormeam în patul acelei familii, îngerul morții a venit pentru soția lui. Eu i-am dat vaca lor în schimb. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi“. Câteodată, exact așa se întâmplă atunci când lucrurile se îndreaptă către o cale pe care nu o așteptam. Dacă ai credință, ai nevoie doar să crezi că tot ce este neprevăzut este în avantajul tău. Nu poți să știi decât după un anumit timp.

'Ce urâtă pare asta şi ce bucuroasă e!

Aprinde-te de Duhul Sfânt, dă-ţi cu parfumul rugăciunii, spală-te cu Spovedania, hrăneşte-te cu Mântuitorul şi cere bucurie de la Dumnezeu şi atunci vei fi frumoasă pentru privirea duhovnicească, iar ochiul lumesc o să zică: 'Ce urâtă pare asta şi ce bucuroasă e!

Uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare

Un monah găsi un pui de pasăre orfan care nu era încă antrenat să zboare și nu voia să se dezlipească de creanga pe care stătea.

Călugărul se urca în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare. După ce a încercat în fel și chip să-l facă să zboare de pe creangă, părintele a rugat un frate mai tânăr să-l ajute, căci nu era deloc ușor să se cațere zi de zi în ditamai copacul.

Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el asta și, a doua zi, când s-a trezit, monahul a văzut puiul zburând de colo-colo.

Uimit, părintele l-a întrebat pe bătrân:

– Cum ai făcut, avvo?

Zâmbind, bătrânul răspunse:

– A fost foarte simplu. A trebuit doar să-i tai craca de sub picioare.

Uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare, ca astfel să ne aducem aminte că putem zbura spre cer.

Viața te trezește, te taie, te rupe, te dezamăgește.

" Viața te dezamăgește să nu mai trăiești cu iluzii și să vezi realitatea.

Viața distruge tot ce este de prisos până când rămâne doar ce este important.

Viața nu-ți dă pace, să încetezi să te învinovățești pe tine însuți și să accepți tot ce nu poti schimba.

Viața îți va retrage ceea ce ai, până când nu te vei mai plânge și vei începe să mulțumești.

Viața trimite oameni contradictorii să te vindece, așa ca să nu te mai uiți afară și începi să reflectezi cine ești în interior.

Viața îți permite să cazi iar și iar, până când decizi să înveți lecția.

Viața te ia din drum și îți prezintă răscrucea, până când încetezi să vrei să controlezi totul și să curgi ca un râu.

Viața îți pune dușmanii in cale, până nu mai "reacționezi".

Viața te sperie și te va speria de câte ori este nevoie, până îți vei pierde frica și îți vei recăpăta credința.

Viața te distanțează de oamenii pe care îi iubești, până când înțelegi că nu suntem acel trup, ci sufletul pe care îl conține.

Viața râde de tine de multe și multe ori, până când nu mai iei totul atât de în serios și poți râde de tine.

Viața te rupe în câte părți sunt necesare, pentru ca lumina să te pătrundă.

Viața se confruntă cu voi rebelii, până când încetați să încercați să o controlați.

Viața repetă același mesaj, dacă este cazul cu țipete și lacrimi, până când în sfârșit îl auzi.

Viața trimite fulgere și furtuni, ca să te trezească.

Viața te umilește și uneori te învinge iar și iar până când decizi să-ți lași ego-ul să moară.

Viaţa îţi neagă bunurile şi măreţia până când nu mai vrei bunuri şi măreţie şi începi să serveşti.

Viața îți taie aripile și îți taie rădăcinile, până când nu ai nevoie de aripi sau rădăcini, doar dispari în forme și ființa ta zboară.

Viața îți neagă miracole, până când înțelegi că totul este un miracol.

Viața îți scurtează timpul, ca să te grăbești să înveți să trăiești.

Viața te ridiculizează până când devii nimic, nimeni, pentru ca atunci devii totul.

Viața nu îți oferă ceea ce îți dorești, ci ceea ce ai nevoie pentru a evolua.

Viața te doare și te chinuie până când renunți la capricii și istericale și îți apreciezi respirația.

Viața îți ascunde comori până când înveți să ieși la suprafață și să le cauți.

Viața ti-l neagă pe Dumnezeu, până când îl vezi în toți și în toate.

Viața te trezește, te taie, te rupe, te dezamăgește... dar crede-mă, asta e ca Sinele tău cel mai bun să se manifeste... până când doar iubirea rămâne în tine ".