duminică, 9 aprilie 2023

Chipuri transformate de Sfânta Împărtășanie

 

Alteori trăia atât de intens săvârşirea Sfintei Liturghii încât întinerea şi sufleteşte şi trupeşte. „Astăzi te-ai împărtăşit… vezi cum te simţi?” A spus odată unui fiu duhovnicesc. „Eu aşa mă simt întotdeauna. Hristos e în mine întotdeauna.”

„Când împărtăşesc credincioşii”, povestea altădată părintele Iacov, „niciodată nu mă uit la feţele lor. Câteodată însă conştiinţa îmi spune să mă uit. Atunci văd unele chipuri transformate în câini, maimuţe sau alte animale. Chipul lor este îngrozitor. Văd însă pe unele liniştite şi senine care după ce se împărtăşesc strălucesc ca soarele.”

Odată i-a spus un preot care slujea împreună cu el:

„M-a ars Sfânta Euharistie!”

„Eu”, a răspuns părintele, „nu am simţit că mă arde”.

Alteori trăia atât de intens săvârşirea Sfintei Liturghii încât întinerea şi sufleteşte şi trupeşte. „Astăzi te-ai împărtăşit… vezi cum te simţi?” A spus odată unui fiu duhovnicesc. „Eu aşa mă simt întotdeauna. Hristos e în mine întotdeauna.”

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 109)


Săptămâna Patimilor!




 Ultima săptămână din Postul Sfintelor Paște este reprezentată de Săptămâna Patimilor, numită și Săptămâna Mare. Astfel, astăzi se fac slujbe pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Iisus pe Pământ, iar creștinii trebuie să respecte cu sfințenie aceste reguli.

Săptămâna Patimilor a început!
Această săptămână are o semnificație specială pentru creștini, fiind caracterizată prin obiceiuri care implică reculegere spirituală, iertarea vrăjmașilor și post.

Astfel, credincioșii trebuie să fie foarte atenți. Tradiția populară transmite că în această săptămână nu se lucrează, iar mersul la biserică devine și mai important.

Creștinii trebuie să respecte cu sfințenie aceste reguli
În prima zi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujba este dedicată lui Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt cu 30 de arginţi. Totodată, astăzi începe curățenia de Paște. Locuința trebuie aerisită, pentru a scoate relele acumulate în timpul iernii.

În „Marțea Seacă”, există credința conform căreia țăranii trebuie să se spele ritualic pentru a seca bolile. De asemenea, în ziua de miercuri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele lui Iisus, înainte de Patima Sa, drept simbol al pocăinţei.

Ce tradiții există în Joia Mare?
Joia Mare este ziua în care se roșesc ouăle și se ține post cu mâncare uscată. La biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. Tot în această zi, creștinii care s-au spovedit se împărtăşesc.

Amintim că joi este ziua când a avut loc Cina Cea de taină, rugăciunea lui Isus Christos în Grădina Ghetsemani, trădarea lui Iuda şi prinderea Mântuitorului.

Obiceiurile din Vinerea Mare
În Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră, tradiția spune ca este bine să se ținem post negru. Simultan, credincioșii care nu pot să țină post negru nu trebuie să mănânce urzici, iar în mâncare nu se pune oțet, deoarece lui Iisus i s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit. În această zi nu se găteşte, nu se face foc și nu se lucrează în gospodărie.

Trebuie menționat că această zi este una din puținele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază Sfânta Liturghie. Totuși, credincioșii trebuie să meargă seara la biserică, la slujba de pomenire a Patimilor Domnului.

Ultima zi din Post
Sâmbăta Mare este ziua în care are loc Învierea iar postul se încheie, împreună cu pregătirile pentru Sărbătoarea Paştelui. În această noapte preoţii împart Lumina.

Ultima zi din Săptămâna Patimilor este Ziua Luminată, cel mai important eveniment al creştinătăţii. Duminică, creştinii sărbătoresc Învierea Domnului, fiind și ziua care simbolizează biruinţa Mântuitorului asupra morţii şi promisiunea vieţii veşnice.

Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat?

 

Raspunsul la aceasta intrebare il vei gasi in orice indreptar de spovedanie, cred insa ca nu pe cel tamaduitor.

Sunt sigur ca tocmai pentru asta cauti un raspuns, un alt raspuns decat cel pe care nu ma indoiesc ca il stii deja, dar care, in starea in care esti, nu-ti este de nici un folos. De aceea, nici eu nu te voi apostrofa clasic: „E de la dracu’ rusinea, trebuie sa o depasesti si sa-ti marturisesti pacatul!”.

Vladica Antonie, episcopul Surojului, isi amintea cu duiosie o intamplare din adolescenta sa, care i-a schimbat viata. Marturisesc ca aceasta intamplare a avut acelasi efect si asupra vietii mele. Odata, dupa terminarea slujbei, tanarul s-a apropiat la miruit de preotul care il smintise prin faptul ca-i parea beat. Totusi, dintr-o politete fatarnica, a incercat sa-i sarute mana, pe care preotul si-a tras-o rusinat, scuzandu-se pentru starea in care este.

Dupa ce lumea s-a imprastiat, tanarul, atins de gestul parintelui, s-a apropiat de el sa-si ceara iertare. Parintele era atat de mahnit, incat aproape ca plangea. Si i-a marturisit tanarului ca ii pare rau ca e asa, dar nu mai poate, pentru ca tocmai i-au murit intr-un accident sotia si copilul.

Atunci, viitorul mitropolit al Surojului a avut urmatoarea revelatie simpla, dar fundamentala. El a inteles ca una este a citi in Biblie despre rabdarea lui Iov si a-l da ca exemplu altora, cand ii vezi necajiti, si alta este sa ti se intample chiar tie un necaz atat de mare.

Viata crestina autentica incepe cu intelegerea acestui lucru simplu. Sa intelegem ca nu intotdeauna putem indeplini sfaturile atat de bune, de altfel, ale Sfintilor Parinti si chiar ale Mantuitorului.

Nu intotdeauna avem puterea necesara, curajul si, pur si simplu, vointa. Dar, cu toate acestea, sa nu uitam ca chiar si atunci, fie ca suntem ispititi si chiar stapaniti de draci, fie de pornirile normale ale firii, noi, totusi, ramanem crestini. Niste crestini loviti, dar crestini. Sa intelegem ca viata crestinului nu este alcatuita doar din victorii, doar din reusite, ci, poate, mai ales, din infrangeri, dar din niste infrangeri suportate cu barbatie.

Pentru noi, crestinii, o infrangere suportata cu barbatie e mai mare decat o victorie dobandita miseleste, adica cu ingamfare. Foarte usor o astfel de victorie te poate arunca in afara terenului de lupta. Adica, in cazul nostru, cineva care isi marturiseste pacatele cu prea multa usurinta isi poate pune intrebarea de ce i se intampla asta? Nu cumva tocmai pentru faptul ca nu ii par chiar atat de grave? Nu cumva, tocmai pentru faptul ca si-a pierdut duhul adevaratei pocainte?

Da, pacatul tau poate fi si avort, si incest, si homosexualitate, si necrofilie, si crima. Dar sa stii ca sunt oameni care marturisesc aceste pacate aproape cu seninatate, iar undeva, in vreo manastire uitata, exista poate un frate care se tanguie grozav pentru faptul ca a mancat un mar din copacul din care nu avea binecuvantare sa manance. Avem in Pateric cazul unui frate care era chinuit ingrozitor de faptul ca, facand ascultare la trapeza (bucatarie), manca din oala cu unt.

Asa ca, dupa parerea mea, rusinea pe care o simtim, atunci cand vine vremea sa marturisim un pacat, poate ca nu depinde atat de gravitatea pacatului savarsit, cat de intensitatea pocaintei noastre. Pentru a nu permite incununarea unei pocainte atat de barbatesti si atat de placute lui Dumnezeu, diavolul se ridica impotriva noastra si ne ingreuiaza si mai mult framantarea, sporindu-ne nu doar rusinea, ci, odata cu ea, si deznadejdea.

Dar ce inseamna sa te declari invins? Oare faptul ca nu poti marturisi un anume pacat preotului? Nu. Inca nu. Aceasta este doar o lovitura, o lovitura pe care e si firesc ca orice lupta sa o presupuna. Dar inca nu este infrangere, inca este incaierare. Infrangerea este atunci cand noi incepem sa fugim nu doar de preot, ci chiar si de Hristos, cand ajungi sa crezi ca nu doar preotul nu te mai poate intelege, ci pana si Hristos, pana si El nu te mai poate ierta.

Ziceam ca rusinea aceasta poate fi nu atat din cauza gravitatii pacatului, cat poate din cauza intensitatii pocaintei. Si-ar fi prea trist sa ratam sansa unei incununari pe masura zbuciumului nostru. Cununa insa sta pe un loc mai inalt decat noi si inchipuie-ti ca nu avem nimic pe care sa calcam pentru a o ajunge: nici scaun, nici vreo piatra sau buturuga. Tot ce avem la indemana nu e decat pacatul nostru, pe care trebuie sa calcam, ca pe o scara, ca pe un loc inalt si sa ajungem pana la cununa.

Asadar, daca nu o poti spune preotului la care te spovedesti de obicei, du-te si o spune unui preot necunoscut, du-te intr-un oras strain, intr-o tara straina, unde nu te mai stie nimeni, si spune-o primului preot care iti iese in cale, numai spune-o.

Daca ti-ai pierdut increderea in preoti, ca poti cadea si in aceasta ispita, spune-o unui om in care ai incredere. Daca nu ai nici macar un astfel de om, spune-o direct lui Dumnezeu, spune-I-o neincetat. De fapt, sunt convins ca amintirea pacatului te obsedeaza oricum, dar tu spune-o deschis, cu nadejde, nu fugind de Dumnezeu.

Ia cazul lui Petru si Iuda. Si Iuda s-a aprins de pocainta, a fugit si a aruncat banii dobanditi pe sange. Iuda, spre deosebire de Petru, a recunoscut sangele lui Hristos ca fiind „nevinovat”, adica, practic, a infruntat hotararea iudeilor, a infruntat tot Templul care L-a condamnat pe Hristos la moarte.

Petru nu a avut putere sa faca aceasta, nici macar in fata unei simple femei care i-a zis ca l-a vazut printre ucenici. Petru s-a lepadat cu juramant de Hristos, in timp ce Iuda L-a marturisit fara frica „nevinovat” si nu doar in fata unei simple femei, care nu i-ar fi putut face nimic, ci in fata legiuitorilor iudei, care il puteau da la moarte.

Si cu toate acestea, pocainta cea mare a lui Iuda nu i-a folosit la nimic, pentru ca Iuda, desi se caia, fugea de Dumnezeu, nu avea indrazneala sa I se marturiseasca. Iuda, care a avut curaj sa marturiseasca inaintea oamenilor, nu a avut curaj sa marturiseasca lui Dumnezeu, iar Petru, desi s-a speriat si s-a rusinat de oameni, totusi, atunci cand a fost vremea, s-a marturisit lui Dumnezeu.

Care a fost marturisirea lui Petru? A zis el oare: „Doamne am gresit ca Te-am tradat, iarta-ma!”? Nu. Petru a marturisit altfel, socant pentru noi. Petru a zis: „Doamne, Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc”. Asa sa repeti si tu, chiar daca nici tu nu o crezi. Sa o spui, tocmai pentru ca e o minciuna, dar e o minciuna care ai vrea sa fie adevarata. Poate chiar e un adevar, un adevar la care putini dintre noi putem ajunge, dar il ravnim. Sa plangi si sa repeti minciuna aceasta lui Dumnezeu, sa I-o spui in fata: „Doamne, Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc!”

Dumnezeu stie pacatul nostru, Il stia chiar mai inainte de a ne fi adus pe lume. Si totusi, El nu a impiedicat nasterea noastra. Oare nu arata asta increderea lui Dumnezeu fata de noi, oare nu arata marea nadejde pe care si-a pus-o El in noi? De ce sa dezamagim pe un om atat de minunat Care este Dumnezeu?

Acelasi vladica Antonie, intr-o predica la Nasterea Domnului, care stiu bine ca n-a fost tradusa in romaneste, propune o discutie, nu atat despre credinta omului in Dumnezeu, care este o tema arhidiscutata, cat despre credinta lui Dumnezeu in om.

Vladica aminteste de o povestioara, se pare, de nu prea mare valoare literara, in schimb de mare adancime duhovniceasca. Autorul isi inchipuie sfatul Sfintei Treimi la facerea omului. Dumnezeu Tatal ar fi spus: „Sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra”. „Da, dar omul acesta va cadea – zise Duhul -, si Tu, Fiule, va trebuie sa mori pentru El”. „Sa-l facem, dar, sau sa nu-L facem?” – a intrebat Tatal. „Sa-L facem” – a zis Fiul.

Iata nadejdea pe care si-a pus-o Dumnezeu in om! Acestui Dumnezeu ne marturisim noi, de acesta ne rusinam, pe acesta Il iubim.

Daca inca nu-ti poti marturisi pacatul tau preotului, nu deznadajdui, spune-l lui Dumnezeu. Si adauga la acel pacat si toate motivele pentru care nu-l poti marturisi. Sa-i spui lui Dumnezeu toate asa cum sunt, cu simplitate. Sa nu te desparti de Dumnezeu.

Poti sa-I spui ca nu e drept cu tine, ca este chiar El vinovat pentru pacatul Tau, poti sa clevetesti macar tot pamantul inaintea Lui, toti preotii si episcopii, dar sa spui totul cu fata catre El si sa nu te linistesti pana cand nu obtii un raspuns de la El. Poate ca, la un moment dat, iti vei da seama ca ceea ce-i spui este o minciuna, poate ca nu. Sa stii insa ca El te va intelege, orice i-ai spune. Si sa te linistesti.

Lui ai voie sa-i spui toate, tocmai pentru a nu ajunge sa te reversi inaintea oamenilor. Dar sa te pazesti a cleveti pe preoti sau pe oricare alt om in fata oamenilor, pana ce te vei linisti desavarsit.

Numai lui Dumnezeu sa-i parasti pe toti, ca El te va intelege, El stie toate. Si-n toata vremea, oricat de deznadajduit sau revoltat vei fi, sa nu uiti ca totul nu este decat o ispita, o ispita vremelnica, pe care trebuie sa o infrangi.

Va veni si timpul cand o vei putea spune preotului, adica tot lui Dumnezeu, dar cu martor. Nu-ti va parea atat de greu, om este si el, chinuit de ganduri ca si tine, pentru ca, asa cum spune Apostolul Pavel, oare nu „tot trupul geme si suspina cu suspine negraite, asteptand infierea”?

Gandeste-te ca acesta nu e decat un pacat neinsemnat, un pacat oarecare. Ca viata s-ar putea sa te arunce, de acum inainte, in niste pacate atat de mari, incat ceea pentru ce te framanti acum sa-ti para fleacuri. Si, daca pe acesta nu-l poti marturisi, cu acelea ce vei face?

„Indrazneste, Eu am biruit lumea” – Ieromonah Savatie Baştovoi

 



Aşa cum copiii fără griji nici nu bănuiesc


 'Aşa cum copiii fără griji nici nu bănuiesc lupta cea aprigă a vieţii în care se zbate lumea din jurul lor, aşa şi mulţi oameni mari nu bănuiesc, asemenea copiilor, apriga luptă duhovnicească pe care o poartă Hristos, cu oastea sa de îngeri şi sfinţi, împotriva puterilor întunecate din lume. Numai despre omul duhovnicesc se poate spune că a trecut de vremea copilăriei, oricât de mare copil ar fi el în alt înţeles. De aceea, omul duhovnicesc, privind, vede omenirea aşa cum maica îşi vede pruncul său cel nepriceput înconjurat de primejdii grozave. Şi aşa cum adesea copilul nu înţelege sfaturile şi mustrările părinţilor, care, cu ochi veghetor, îşi veghează copilul de primejdii, tot aşa multora dintre oameni li se par fără noimă sfaturile şi mustrările celor duhovniceşti – deoarece pentru mulţi rămân mereu nevăzute şi de necrezut vederile oamenilor duhovniceşti şi prăpastia nevăzută deasupra căreia dorm. ''

( SF NIcolae Velimirovici )Regele David spune într-unul din psalmii lui : „El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul”.
Te-ai întrebat vreodată cum întinerește un vultur la bătrânețe? Sau poate ai crezut că e doar un fel de-a spune…
VULTURUL  poate atinge vârsta de 70 de ani, dar ca să ajungă la această vârstă trebuie să ia o decizie grea.
La 40 de ani, vârsta bătrâneții lui, unghiile lungi și flexibile nu-i mai permit să înhațe prada iar ciocul lung și ascuțit i se încovoaie și nu mai poate mânca.
Penele de pe aripi și piept se îngroașă foarte mult și devin dense făcându-i astfel zborul dificil.
În această situație vulturul are doar două opțiuni: să moară sau să treacă printr-un proces dureros de transformare timp de 150 de zile.
Aceasta presupune ca vulturul să se retragă pe un vârf de munte unde în noul cuib el își lovește continuu ciocul încovoiat de o stâncă până când acesta se rupe.
 Așteaptă o perioadă creșterea unui nou cioc cu care își smulge unghiile și după ce noile unghii apar, începe să își smulgă penele îmbătrânite.
După cele 5 luni de durere și infometare vulturul își reia faimosul zbor și mai trăiește încă 30 de ani.
Avem ce învăța, deci, de la vultur?
De suferință nu e nimeni scutit dar daca o privim ca pe ceva înălțător suferința poate fi drumul tău spre ceva și mai măreț.
Învață de la vultur când umerii ți-s grei !!!


La mulți ani purtătorilor de nume Florin, Florian, Florica, etc!

REGULI PENTRU CREȘTINII CARE MERG DUMINICA LA BISERICA !

 

1. Să te ierţi cu toţi cei din casa si din societate .
2. Să duci un mic dar la Altar,un pomelnic,o lumânare, o prescură, un pahar de vin – ce poţi. Prin acel dar pe care-l duci tu la biserică, se binecuvântează casa ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu.
3. Să mergi mai de dimineaţă !Ca să ajungi, să te poţi închina în linişte şi să îţi alegi locul fără să deranjezi slujba.
4. Bărbaţii stau în dreapta, femeile în stânga.Aceasta este ordinea aşezării credincioşilor în biserică. Şi vârsta stabileşte ordinea aşezării: în faţă stau femeile şi bărbaţii mai vârstnici, iar cei mai tineri – în spatele lor. Între bărbaţi şi femei se lasă o cărare în mijlocul bisericii, ca să poată merge la altar cei care vor să se închine şi să ducă darul.
5. Nu vorbeşti în biserică.Este mare păcat. Doar dacă este neapărat nevoie poţi spune ceva, dar numai în şoaptă sau prin semne.
6. Nu ieşi înainte să se termine slujba.Dacă ieşi înainte de terminarea slujbei, eşti asemenea cu Iuda, care a ieşit de la Cina cea de Taină şi s-a dus să-l vândă pe Hristos. Doar urgenţele justifică încălcărea acestei reguli canonice.
7. Nu săruţi sfinţii pe faţă.Când te închini la sfintele icoane, este păcat să săruţi sfinţii pe faţă. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruţi picioarele.
8. Nu te mai duci să te închini……după ce preotul a dat binecuvântrea de Liturghie. pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie. Nici darul nu îl mai duci, îl vei da, cu lumânare şi cu prescură, la sfârşit.
9. Stai în genunchi……când se cântă: ”Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm…!”. La fel la Axionul Maicii Domnului şi la Tatăl nostru.
10. După împărtăşanie nu mai săruţi mâna preotului sau sfintele icoane.Cei căsătoriţi, care vor să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, trebuie să păzească curăţia în familie măcar trei zile inainte, iar după măcar două zile.
11. Iei anafură pentru cei de acasă.Cel ce a venit la biserică se cheamă apostolul familiei. El trebuie să ia sfânta anafură pentru toţi cei din casă.
12. Cum ieşi din biserică.Când rosteşte preotul: ”Cu pace să ieşim! Întru numele Domnului!” şi sfârşeşte liturghia, faci trei închinăciuni în mijocul bisericii şi mergi acasă. De la biserică nu te opreşti până la uşa ta.
13. Acasă, spui rugăciunea Cuvinese cu adevarat… la sfintele icoane şi, stând la masă cu familia, povesteşti ce ţi-a rămas în cap de la slujba si predica.
14.După ce ai stat la masă, te odihneşti, apoi te duci, să faci vizite celor în necaz: bătrâni şi bolnavi.Le duci, dacă poţi, un dar cât de mic. Asa sa ne ajute Dumnezeu !
Parintele Cleopa Ilie



Nu te risipi, vrând să faci prea multe

 

Taci! Nu vorbi mai mult decât este nevoie, nu te contrazice cu nimeni, nu supăra pe nimeni prin ce spui. Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poți, fugi de agitația, zgomotul și zarva lumii!Linişteste-te! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îți pierde pacea sau timpul cu nimicuri. Să faci atât cât este nevoie. Lumea aceasta ne stoarce de putere, ne consuma cu toate problemele ei, și de multe ori uităm ca nu trăim o mie de ani, uităm că rugăciunea sau relația noastră cu Dumnezeu este cea mai importantă!
Avem nevoie de liniște, trebuie să învățăm să mai oprim radio-ul, tv-ul, telefonul și să petrecem o clipă de aur nu doar cu noi înșine, dar mai ales cu Iisus Hristos! În liniște, Dumnezeu îți vorbește prin conștiința ta, ia aminte la ce-ți spune și cu siguranță n-o să-ți pară rău.”
Sfântul Paisie Aghioritul


Decalogul tacerii

 Decalogul tacerii
1. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros.
2. Taci, atunci cand ai vorbit destul.
3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti.
4. Taci, atunci cand esti provocat.
5. Taci, cand esti nervos si iritat.
6. Taci, cand intri in biserica pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi.
7. Taci, cand pleci de la biserica pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit.
8. Taci, cand esti ispitit sa vorbesti.
9. Taci, cat ai timp sa gandesti inainte sa vorbesti.


Să nu uiţi

1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.
 

Decalogul unei casnicii fericite


 1. Nu fiti amandoi suparati in acelasi moment.
2. Nu strigati unul la altul; doar daca a luat foc casa!
3. Daca aveti o discutie aprinsa, lasati-l pe celalalt sa castige!
4. Daca aveti ceva de criticat, nu uitati sa o faceti cu dragoste!
5. Nu amintiti greselile trecutului!
6. Nu mergeti niciodata la culcare neimpacati!
7. Spuneti un compliment unul altuia cel putin o data pe zi.
8. Daca ati gresit, recunoasteti si cereti-va iertare.
9. O cearta cere doua persoane de obicei, cea care a gresit are gura mai mare.


10. Nimic sa nu pretuiasca mai mult ca legatura dintre voi si Dumnezeu.

Cuvinte de folos de la părintele arhimandrit Zaharia Zaharou

 

kardhia – tronul lui Dumnezeu

Împrăştierea minţii naşte închipuiri care ajung piedici în calea rugăciunii inimii. Toată nevoinţa noastră în rugăciune constă în a ne îndupleca mintea să petreacă neîncetat înăuntrul inimii. Inima este tronul lui Dumnezeu, pe care însă, diavolul l’a luat în stăpânire prin înşelăciune. De aceea toată strădania noastră trebuie îndreptată spre recucerirea inimii şi statornicirea minţii înlăuntrul ei. Dacă – cu ajutorul lui Dumnezeu – diavolul va fi izgonit din inimă, nu’i rămâne altă cale decât să ne războiască dinafară. (Chiar şi grăirile cu ceilalţi monahi trebuiesc evitate, căci ele întrerup vorbirea noastră cu Dumnezeu). Odată ce mintea noastră a fost închisă în inimă şi împărăţeşte înlăuntrul ei, vrăjmaşul nu poate decât să se apropie şi să ne lupte dinafară. Domnul vrea toată inima noastră.

rugăciunea

Părinţii din vechime spuneau că o oră de rugăciune face cât două ceasuri de muncă. Rugăciunea inimii este rugăciunea cu un singur gând. Folosirea multor cuvinte în rugăciune arată că ne aflăm încă în plan psihologic. Oamenii care sunt încă „sufleteşti” (psihikoi) nu primesc cele ale Duhului.

împărtăşania

Nici împărtăşirea deasă şi nici cea rară nu ne unesc cu Dumnezeu, ci doar cea cu vrednicie – fie ea deasă, sau rară. Sfântul Simeon Nou Teolog spune că cel care plânge şi se pocăieşte în fiecare zi în faţa lui Dumnezeu se poate cumineca în fiecare zi.

plânsul

Atunci când plângem înaintea lui Dumnezeu avem un singur gând: dacă avem două gânduri, nu putem plânge. Atunci când plângem înaintea Domnului, El ne dă mângâierea Sa.

somnul – chipul morţii noastre

În viaţa noastră nu există încremenire, căci chiar şi în somn duhul nostru, fie se îndepărtează, fie se apropie de Dumnezeu. Dacă omul vrea să ştie dacă este izbăvit să ia aminte cum reacţionează în timpul somnului. Să luăm seama dacă şi în timpul somnului – când duhul vicleanului ne atacă – ne împotrivim natural şi automat, la fel ca atunci când suntem treji, în stare de veghe. Căci somnul este chipul (eikona) morţii noastre. Viaţa în lumea ce va să fie nu este altceva decât continuarea vieţii pe care am început s’o trăim în această lume, căci atunci când va veni moartea, vom păşi dincolo cu aceeaşi aşezare lăuntrică. Deci trebuie să dobândim aşezarea lăuntrică a drepţilor ca să ne putem înfăţişa înaintea Domnului.

duhul lumii

Duhul lumii acesteia – duhul veacului – nu este altul decât duhul satanei. Însă nu Dumnezeu i’a dat lumea în stăpânire, ci omul. Şi aceasta încă din rai, când şi’a întors faţa de la Dumnezeu şi a plecat urechea la sfaturile viclene ale diavolului. Duhul lumii acesteia se vădeşte prin mândrie, neascultare, sete de putere şi dorinţă de stăpânire asupra celorlaţi şi printr’o înfricoşătoare lipsă de dragoste. Lumea noastră pare cufundată într’o aproape desăvârşită uitare de Dumnezeu. În rai, satana a reuşit să’l înşele pe Adam şi să’l răpească de la Izvorul Vieţii şi, de atunci, acesta a rămas ţelul său: să’l distrugă pe om nimicindu’i legătura cu Dumnezeu prin grija de multe, plăceri şi distracţii, ca să’l facă să uite de Ziditorul şi Binefăcătorul său. De aceea Sfinţii Părinţi socotesc uitarea de Dumnezeu cel mai mare păcat, întrucât aceasta este singura patimă ce nu poate fi înfrântă cu arma rugăciunii.

Omenirea zilelor noastre trăieşte în apostazie. A crede în Dumnezeu şi a duce o viaţă creştină este curată nebunie în ochii modernităţii. Duhul ascultării este împotriva duhului afirmării-de-sine şi competitivităţii agresive din zilele noastre. Noi însă trebuie să dispreţuim modelele acestei lumi, buna ei părere despre sine şi să nu ne lăsăm înşelaţi cu gândul că am putea împăca iubirea de Dumnezeu cu iubirea acestei lumi. Numai prin rugăciune neîncetată vom putea să ne lepădăm de duhul lumii acesteia.

trezvia

Pentru noi, creştinii, grija cea dintâi este cum să trăim fără de păcat în această lume, în care suntem asaltaţi neîntrerupt cu imagini şi impresii necurate. Aceasta este cu putinţă luând seama la Lot care, trăind în Sodoma, nu a fost totuşi vătămat de murdăria vieţuirii de acolo. Ne trebuie însă trezvie – ca să dobândim discernământ şi să nu fim furaţi şi răniţi de meşteşugirile potrivnicului. Dacă ne păstrăm trezvia, harul se înmulţeşte în inima noastră. Fără el omul nu este decât trup, iar trupul „să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu nu poate” (I Corinteni XV, 50). Prin cădere omul a ajuns să nu mai fie stăpân pe propria’i fire, însă prin pogorârea minţii în inimă în rugăciune curată, el poate reface şi reîntregi firea sa dintru început.

Această trezvie ne păzeşte nu doar atunci când suntem treji, ci şi în timpul somnului, când duhul nostru se află în permanentă mişcare: ori către Izvorul Vieţii – care este Hristos – ori către împărăţia întunericului. „Eu dorm şi inima mea priveghează” spune proorocul Solomon (Cântarea lui Solomon V, 3). Pentru omul cu adevărat duhovnicesc, acel monstru – numit de psihologi subconştient – nu există. Prin trezvie toată viaţa omului devine conştientă şi, chiar de se strecoară ceva care’l tulbură, acest „ceva” este de îndată risipit de harul lui Dumnezeu care sălăşluieşte în el.

feciorie

Sfinţii Părinţi înţelegeau prin feciorie şi curăţia minţii şi numeau curvie nu doar patima poftei trupeşti, ci orice lucru care ne desprinde de aducerea aminte de Dumnezeu.

crucea

Bătălia cea mai mare din toate timpurile a fost dată pe Cruce. Pe cruce, tot răul adunat de’a lungul veacurilor – începând cu căderea lui Adam şi până la venirea lui Hristos – a căzut asupra Domnului. Crucea este sabia care omoară sinele nostru păcătos. Crucea devine cheie a raiului – pentru că ea omoară iubirea de sine (izvorul a tot răul din lumea aceasta). Iar voia lui Dumnezeu pentru noi în această viaţă este să devenim din zi în zi mai puţin egoişti, luându’ne crucea şi urmând Lui.

Dragostea înseamnă să îmbrăţişezi voia celuilalt. Când ridicăm ziduri împrejurul nostru nu izbutim să facem voia celuilalt şi rămânem în pierzătoarea noastră iubire de sine. De fapt ne ridicăm zidurile propriei noastre temniţe, ale propriului nostru iad. Iadul nu este celălalt – cum spunea Sartre – ci propriul nostru eu. Adevărata înţelepciune este să înţelegi că nu omul este centrul vieţii şi măsura tuturor lucrurilor, ci Dumnezeu şi că tot ceea ce este şi are omul este un simplu dar al Ziditorului şi Binefăcătorului său. Iar darurile Sale sunt pe măsura recunoştinţei şi mulţumitei cu care le primim.

sfânta neguţătorie

În fiecare zi suntem chemaţi la o sfântă neguţătorie: să schimbăm viaţa noastră trecătoare cu viaţa cea veşnică de la Dumnezeu. Pentru noi, creştinii, timpul înseamnă răscumpărarea veşniciei – pentru ceilalţi, timpul înseamnă bani. Pentru că cunoaşte puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul – care nu doreşte nimic altceva decât pierzania întregii omeniri – face tot ce’i stă în putinţă ca să ne împiedice de la rugăciune. Satana nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim – căci ştie că pocăinţa noastră sinceră poate şterge mulţime de păcate – ci vrea, mai cu seamă, să devoreze timpul vieţii noastre, insuflându’ne pofta de distracţie, gustul pentru noutăţi, şi chiar o anume sete de cunoaştere, dar din care până şi ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea. Tehnologia modernă, cu nenumăratele ei produse noi care invadează piaţa, este numai o exemplificare a acestui vicleşug. Diavolul ştie că dacă reuşeşte să ne mistuie timpul vieţii noastre, el pune capăt acestei sfinte negustorii, acestui schimb de vieţi, nimicind legătura noastră personală cu Dumnezeu.

moartea

Lumea modernă se teme de moarte. De aceea ea a devenit un fel de tabu, un lucru despre care oamenii preferă să nu vorbească. Dar pe noi, creştinii, aducerea aminte de moarte ne desprinde de toate legăturile cu cele pământeşti. Şi nu trebuie să facem nicio descoperire, căci drumul a fost deja deschis de Hristos. Dar pentru răscumpărarea vieţilor noastre din stricăciune trebuie plătit un preţ: pocăinţa.

texte selectate de George Crasnean din volumul Răscumpărând vremea, apărut la editura Renaşterea, 2014 / foto credit George Crasnean

CUM TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM DE SF. ÎMPĂRTĂŞANIE


 

1.Mai întîi trebuie să fim împăcaţi cu toţi,”Să iertăm ca să fim iertaţi”( Matei cap.5 ver.22-24. Cap.6 ver.15.) Iertaţi din suflet.

2.Să postim, nu numai să nu mincăm de frupt, dar să ne reţinem şi de la păcate; cînd e post ţinem post, cînd nu este post trebuie să ţinem trei zile post (miercuri, vineri si sîmbătă), înainte de împărtăşanie însoţit de  rugàciune.

3.După ce am postit de cu seară venim la vecernie iar după vecernie ne mărturisim păcatele la preot cu căinţă şi început bun de a nu mai greşi.(Mai bine să scriem păcatele pe foaie ca să nu le uităm). La mărturisire spunem numai păcatele: m-am mîndrit, m-am lăcomit, m-am zgîrcit, etc., nu problemele noastre sau ale altuia, la mărturisire spunem numai păcatele noastre, iar nu spunem că–“nu avem pacate!”, că nu-i om fără de păcat, numai unul Dumnezeu e fără de păcat!

4. Dacă am primit dezlegare la împărtăşire, seara citim “Canonul de pocăintă către Domnul nostru Iisus Hristos”, “Paraclisul Maicii Domnului”, “Canonul către Sf. Înger Păzitor”. Dupà ora 24.00 nu se mănîncă, nu se bea.

5. Dimineaţa după ce ne spălăm pe faţă, dinţii, citim rugăciunile dimineţii şi rugăciunile înainte de Sf. Împărtăşanie. Înainte de Sfînta Împărtăşanie nu se fumează. La slujbă se vine fără de întîrziere şi se ascultă cu atenţie toată slujba

6.După slujbă ne împărtăşim cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu; stăm pînă la sfîrşitul slujbei. Ziua o petrecem în sfinţenie, în rugăciuni de multumire Domnului, să nu scuipăm, sà nu dormim, să nu ne certăm, să nu bem alcool, sa nu fumăm şi să nu mîncăm peste măsură, să ne abţinem de la tot felul de păcate.

Ţinind aceste reguli cu stăruinţă, Sf. Împărtăşire ne va fi cu adevărat  spre sănătate şi iertarea păcatelor, Dumnezeu va fi cu voi; iar încălcînd şi nepregătindu-vă – spre osîndă!

7.Tot crestinul trebuie să se împărtăşească cel putin de patru ori pe an.

DOAMNE  AJUTĂ,  FRAŢILOR !


Despre Rugaciunea lui Iisus "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine pacătosul!"

 

Rugăciunea este atât de tare şi de puternică încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre o lucrare adevărată şi dreaptă.

Pentru ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti - “iubeşte şi fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin - căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite… cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu este nevoie de nimic altceva decât de rugăciunea neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea (odihnirea Duhului Sfânt în tine)!…

Pentru ca să putem desfăşura mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase. Asta o întăreşte Sf. Grigorie Sinaitul: “Dacă vrei - ne sfătuieşte el - să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci în afară de rugăciune, cu nimic nu putem opri gândurile.” Sfântul Ioan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru:“Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus. Afară de această armă nu vei găsi alta.”

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.

Rugăciunea deasă, chiar şi atunci când nu ţine seama de cererea ce o faci, nu va rămâne fără rod (Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar. “Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema Numele Domnului se va mântui.” Aşa de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vre-o îmbunătăţire în viaţa lui vicioasă a primit in cele din urma, prin rugaciunea lui, o înţelepţire şi o chemare la pocăinţă.

3. Roagă-te şi nu prea te trudi să birui patimile prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma în tine: “Căci Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume”, spune Sfânta Scriptură, iar Sf. Ioan Carpatinul învaţă că dacă tu nu ai darul înfrânării să nu te întristezi, ci să ştii că Dumnezeu cere de la tine silinţă spre rugăciune, şi rugăciunea te va mântui.

Bătrânul descris în Pateric, care “căzând a biruit”, adică poticnindu-se de păcat nu s-a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi s-a ridicat în picioare, slujeşte drept dovadă printr-o pildă.

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te spăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, le va înlătura. Adu-ţi aminte de puţin-credinciosul Petru care se îneca, de Pavel care se ruga în temniţă şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcută în Numele lui Iisus Hristos.

5. Roagă-te oricum, numai mereu, şi nu te nelinişti de nimic. Fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte că despre puterea rugăciunii vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că: “Rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţă numaidecât” iar al doilea vorbeşte astfel: “Ca să te rogi într-un fel oarecare stă în puterea noastră, dar ca să te rogi curat este un dar de sus.” Prin urmare jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere, adu-I la început măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta, devenind o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, şi aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune atunci, în chip firesc, nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru faptele păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.

Vezi câte idei adânci sunt înmănunchiate în această înţeleaptă vorbă: “iubeşte şi fă ce vrei”. Roagă-te şi fă ce vrei!… Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos, îngreuiat de slăbiciuni, pentru cel ce geme apăsat de povara patimilor care îl luptă!…

Rugăciunea, iată totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător ce duce la mântuirea şi desăvârşirea sufletului? Aşa e! Dar cu numele rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: “neîncetat vă rugaţi” porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele numai atunci când va fi rostită des, neîncetat, căci repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră slobodă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca si curăţia rugăciunii este un dar de sus.

Ne vom ruga prin urmare, cât mai des cu putinţă, vom închina întreaga noastră viaţă rugăciunii, chit că ea va fi risipită la început. Practica repetată des de tot ne va învăţa să fim cu luare aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate.

Ca sa învăţăm să facem un lucru bun trebuie să-l săvârşim cât mai des.

 

Rugaciuni de mulţumire după Sfanta Împărtăşanie

 

După ce te-ai cuminecat cu dumnezeieştile şi nemuritoatrele Taine mulţumeşte cu smerenie Domnului rostind aşa:
 

                                        Rugaciunea Sfântului Vasile cel Mare
 
  Multumesc Tie, Doamne Dumnezeul meu, ca nu m-ai lepadat pe mine pacatosul, ci partas a fi Sfintelor Tale Taine m-ai învrednicit. Multumesc Tie ca pe mine, nevrednicul, a ma împartasi cu preacuratele Tale Daruri m-ai învrednicit. Ci, Stapâne, Iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit si ai înviat si ai daruit noua aceste înfricosatoare si de viata facatoare Taine, spre binefacerea si sfintirea sufletelor si a trupurilor noastre, da sa-mi fie si mie acestea spre tamaduirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicului, spre luminarea ochilor inimii mele, spre împacarea sufletestilor mele puteri, spre credinta neînfruntata, spre dragoste nefatarnica, spre desavârsirea întelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adaugirea dumnezeiescului Tau har si spre dobândirea împaratiei Tale. Ca întru sfintenia Ta cu acestea fiind pazit, sa pomenesc harul Tau pururea si sa nu mai viez mie, ci Tie, Stapânului si Binefacatorului nostru. Si asa, iesind dintru aceasta viata întru nadejdea vietii celei vesnice, sa ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neîncetat al celor ce Te lauda si dulceata cea fara de sfârsit a celor ce vad frumusetea cea nespusa a fetei Tale. Ca Tu esti dorirea cea adevarata si veselia cea nespusa a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe Tine Te lauda toata faptura în veci. Amin.
 
                                   Rugaciunea a doua a Sfântului Vasile cel Mare
 
    Stapâne, Hristoase Dumnezeule, Împaratul veacurilor si Facatorul tuturor, multumesc Tie pentru toate bunatatile câte mi-ai dat mie si pentru împartasirea cu preacuratele si de viata facatoarele Tale Taine. Deci, ma rog Tie, Bunule si Iubitorule de oameni, pazeste-ma sub acoperamântul Tau si sub umbra aripilor Tale, si-mi daruieste pâna la suflarea cea mai de pe urma cu cuget curat si cu vrednicie sa ma împartasesc cu Sfintele Tale Taine, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Ca Tu esti Pâinea vietii, Izvorul sfintirii, Datatorul bunatatilor si Tie slava înaltam, împreuna si Parintelui si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
 
                               Rugaciunea a treia,  a Sfântului Simeon Metafrastul
 
   Cel ce de bunavoie mi-ai dat mie spre hrana Trupul Tau, foc fiind, care arde pe cei nevrednici, sa nu ma arzi pe mine, Facatorul meu, ci mai vârtos intra în alcatuirea madularelor mele si întru toate încheieturile, în rarunchi si în inima si arde spinii tuturor pacatelor mele; curateste-mi sufletul; sfinteste-mi gândurile si oasele; numarul deplin al celor cinci simturi îl lumineaza; peste tot ma patrunde cu frica Ta; pururea ma acopera si ma apara si ma pazeste de tot lucrul si cuvântul pierzator de suflet; curateste-ma, spala-ma si ma îndrepteaza; întelepteste-ma si ma lumineaza; arata-ma locas numai al Duhului Tau si sa nu mai fiu salas pacatului, ci Tie casa, prin primirea Împartasaniei. Ca de foc sa fuga de mine tot lucrul rau, toata patima. Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai-marii cetelor celor fara de trup, pe Înaintemergatorul Tau, pe înteleptii Apostoli si cu acestia si pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, si pe mine, slujitorul Tau, fiu al luminii ma fa; ca Tu însuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie, dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapân, toti slava Îti înaltam în toate zilele. Amin.
 
                                      Rugaciunea Sfântului Chiril al Alexandriei
 
    Trupul Tau cel sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa-mi fie mie spre viata de veci, si Sângele Tau cel scump, spre iertarea pacatelor. Si sa-mi fie mie Euharistia aceasta spre bucurie, spre sanatate si spre veselie. Si la înfricosatoarea si a doua venire a Ta, învredniceste-ma pe mine pacatosul sa stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.
 
                            Rugaciunea catre  Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu
 
   Preasfânta Stapâna, Nascatoare de Dumnezeu, care esti lumina întunecatului meu suflet, nadejdea, acoperamântul, scaparea, mângâierea si bucuria mea, multumesc tie, ca m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, sa fiu partas preacuratului Trup si scumpului Sânge al Fiului tau. Ci tu, care ai nascut Lumina cea adevarata, lumineaza-mi ochii cei întelegatori ai inimii. Ceea ce ai nascut izvorul nemuririi, înviaza-ma pe mine, cel omorât de pacat. Ceea ce esti Maica iubitoare de milostivire a Dumnezeului celui milostiv, miluieste-ma si da umilinta si zdrobire inimii mele si smerenie gândurilor mele si ridicare din robia cugetelor mele. Si ma învredniceste pâna la sfârsitul vietii fara de osânda sa primesc sfintirea Preacuratelor Taine, spre tamaduirea sufletului si a trupului. Si-mi da, Stapâna, lacrimi de pocainta si de marturisire, ca sa te laud si sa te maresc pe tine în toate zilele vietii mele, ca binecuvântata si preamarita esti în veci. Amin.
 
                                           Rugaciunea Sfântului Simeon
 
    Acum libereaza pe robul Tau, Stapâne, în pace, dupa cuvântul Tau, caci vazura ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea fetei tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel.
 
    Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi (de trei ori)
 
    Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh.

    Si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
 
    Preasfânta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapâne, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre pentru numele Tau.
 
    Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste.
 
    Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh.

    Si acum si pururea si în vecilor. Amin.
 
    Tatal nostru care esti în Ceruri, sfinteasca-se numele Tau. Vie Împaratia Ta. Faca-se voia Ta, precum în cer asa si pe pamânt. Pâinea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
 
    Preotul: Ca a Ta este împaratia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
 
    Cititorul continua cu troparul potrivit din cele aratate mai jos; totusi, daca rugaciunile sunt citite în taina încheiem Rugaciunea Domneasca cu:
 
    Pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi. Amin.
 
                              Troparul Sfântului Ioan Gura de Aur - glasul 8
 
   Din gura ta ca o lumina de foc stralucind harul, lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câstigat, înaltimea gândului smerit noua ne-a aratat. Ci cu cuvintele Tale învatându-ne, Parinte Ioane Gura de Aur, roaga pe Cuvântul Hristos Dumnezeu, sa mântuiasca sufletele noastre.
 
  Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh.

  Si acum si pururea si în vecilor. Amin.
 
                                                       Condacul - glas 5
 
  Din cer ai primit dumnezeiescul har si cu buzele tale pe toti îi înveti sa se închine unui Dumnezeu în Treime, Ioane Gura de Aur, preafericite cuvioase; dupa vrednicie te laudam deci pe tine, ca esti învatator, ca cel ce arati cele dumnezeiesti.
 
   Si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
 
                                      Condacul pentru Nascatoarea de Dumnezeu
 
   Ceea ce esti crestinilor ocrotitoare neînfruntata si mijlocitoare staruitoare catre Facatorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugaciune ale pacatosilor, ci sârguieste, ca o buna, spre ajutorul nostru, care cu credinta strigam catre tine: Grabeste spre rugaciune si te nevoieste spre mijlocire, aparând pururea Nascatoare de Dumnezeu, pe cei ce cinstesc pe tine.
 
     Doamne miluieste... (de 12 ori)
 
   Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de ase manare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul l-ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.
 
   Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh.

   Si acum si pururea si în vecilor. Amin.

Rugaciune inainte de Sfanta Impartasire

 

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi; Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău. Doamne miluieşte (de trei ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieşte (de 12 ori).

Apoi :

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!

Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul tău viţei.

Cantarea 1:
Stih: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Pâine a vieţii celei veşnice să-mi fie mie Trupul Tău cel sfânt şi scump Sângele Tău, Milostive Doamne, şi tămăduire durerilor celor de multe feluri.
Stih: Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Învredniceşte-mă, Stăpâne, pe mine, nevrednicul, să mănânc Trupul Tău cel preacurat şi să beau Sângele Tău cel preascump, cu credinţă şi cu dragoste.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întinat fiind cu lucruri netrebnice eu, ticălosul, nu sunt vrednic să mă împărtăşesc cu preacuratul Tău Trup şi cu dumnezeiescul Tău Sânge, Hristoase, ci fă-mă vrednic de aceasta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

D umnezeiască Mireasă, ceea ce eşti bună şi binecuvântată, care ai odrăslit Spicul cel nearat şi de mântuire lumii, învredniceşte-mă ca, mâncându-L pe Acesta, să mă mântuiesc.

Cantarea a 3-a:
Stih: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.

Dă-mi, Hristoase, picături de lacrimi, care să-mi curăţească necurăţia inimii mele, ca fiind curăţit, în cuget curat, cu credinţă şi cu frică să vin, Stăpâne, spre împărtăşirea Darurilor Tale.

Stih: Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Spre iertarea păcatelor să-mi fie mie Preacuratul Tău Trup şi dumnezeiescul Tău Sânge, şi spre împărtăşirea cu Duhul Sfânt şi spre viaţa de veci, Iubitorule de oameni, şi spre îndepărtarea durerilor şi a necazurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

D oamne, învredniceşte-mă să mă împărtăşesc fără de osândă cu preacurat Trupul Tău şi cu scumpul Tău Sânge, şi să slăvesc bunătatea Ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preacurată, ceea ce eşti masă a Pâinii Vieţii, Care S-a pogorât de sus, întru milă, şi i-a dăruit lumii viaţă nouă, învredniceşte-mă acum şi pe mine, nevrednicul, să gust cu frică din Acesta şi să fiu viu.
Foc şi lumină să-mi fie mie primirea preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Tale Taine, Mântuitorule, arzând neghina păcatelor şi luminându-mă peste tot, spre cuvântarea de Dumnezeu cea adevărată; că nu voi da cele sfinte înşelăciunii vrăjmaşului, nici Îţi voi da sărutare vicleană, ci, ca desfrânata căzând înaintea Ta şi ca tâlharul mărturisindu-mă, strig către Tine: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.

Cantarea a 4-a:
Stih : Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Întrupându-Te, mult-Milostive, voit-ai a Te da spre junghiere, ca un miel, pentru păcatele noastre. Pentru aceasta mă rog Ţie să curăţeşti şi păcatele mele.
Stih: Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Tămăduieşte rănile sufletului meu, Doamne, şi mă sfinţeşte tot şi mă învredniceşte, Stăpâne, să fiu părtaş la dumnezeiasca Ta Cină de taină, eu, ticălosul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să stăm toţi cu frică şi cu cutremur, ţinând ochii inimii în sus şi strigând către Mântuitorul: Întăreşte-ne şi ne înţelepţeşte, Milostive Doamne, întru frica Ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fă şi mie milostiv pe Cel ce L-ai purtat în pântecele tău, Stăpână, şi mă păzeşte pe mine, robul tău, neîntinat şi fără de prihană, ca, primind înlăuntrul meu Mărgăritarul cel duhovnicesc, să mă sfinţesc.

Cantarea a 5-a:

Stih: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Precum ai zis mai înainte, Hristoase, fii acum împreună cu smeritul robul Tău şi petrece întru mine precum ai făgăduit, că iată mănânc Trupul Tău cel dumnezeiesc şi beau Sângele Tău.
Stih: Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Cuvântule al lui Dumnezeu şi Dumnezeule, cărbunele Trupului Tău să-mi fie mie, întunecatul, spre luminare şi Sângele Tău spre curăţirea întinatului meu suflet.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având suflet întinat şi buze necurate, nu cutez să mă apropii de Tine, Hristoase, şi să primesc Trupul Tău; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Marie, Maica lui Dumnezeu, care eşti scump sălaş al bunei miresme, cu rugăciunile tale fă-mă vas ales pentru a mă împărtăşi cu Sfintele Taine ale Fiului tău.

Cantarea a 6-a:
Stih: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Mintea şi sufletul, inima şi trupul sfinţeşte-mi-le, Mântuitorule, şi mă învredniceşte ca, fără de osândă, Stăpâne, să mă apropii de înfricoşătoarele Tale Taine.
Stih: Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Ca, înstrăinându-mă de patimi, să am adăugirea harului Tău şi întărirea vieţii, prin împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine, Hristoase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu frică şi cu cutremur să ne apropiem toţi de dumnezeieştile Taine ale lui Hristos şi să primim adevăratul şi sfântul Lui Trup şi adevăratul, sfântul şi scumpul Lui Sânge.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

D umnezeule, Cuvântul lui Dumnezeu cel Sfânt, sfinţeşte-mă acum cu totul pe mine, cel ce vin către dumnezeieştile Tale Taine, pentru rugăciunile Sfintei Maicii Tale.

Apoi: Doamne miluieşte (de trei ori). Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Condacul, glasul al 2-lea:
Să nu mă treci cu vederea, Hristoase, pe mine, cel ce primesc Pâinea, adică Trupul Tău, şi dumnezeiescul Tău Sânge, şi mă împărtăşesc cu preacuratele şi înfricoşătoarele Tale Taine, Stăpâne; să nu-mi fie mie, netrebnicului, spre osândă, ci spre viaţa veşnică şi fără de moarte.

Cantarea a 7-a:
Stih: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Împărtăşirea nemuritoarelor Tale Taine, Hristoase, să-mi fie mie acum izvor de bunătăţi, lumină, viaţă, nepătimire şi solire spre adăugirea şi înmulţirea dumnezeieştii Tale bunătăţi, ca să Te slăvesc pe Tine, Cel ce singur eşti bun.
Stih: Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Izbăveşte-mă de patimi, de vrăjmaşi, de nevoi şi de tot necazul, pe mine, cel ce mă apropii acum cu cutremur, cu dragoste şi cu sfială, Iubitorule de oameni, de Tainele Tale cele nemuritoare şi dumnezeieşti şi-Ţi cânt Ţie: Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Suflete al meu netrebnic, suflete pătimaş, spăimântează-te văzând preaslăvitele Taine; lăcrimează suspinând şi, bătându-te în piept, strigă şi zi: Doamne, curăţeşte-mă pe mine, desfrânatul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos mai presus de minte, de Dumnezeu dăruită, ţie celei curate mă rog acum eu, robul Tău cel necurat: Pe mine cel ce voiesc să mă apropii acum de Tainele cele preacurate, curăţeşte-mă întru totul de întinăciunea trupului şi a sufletului.

Cantarea a 8-a:
Stih : Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Cereştilor, înfricoşătoarelor şi Sfintelor Tale Taine, Hristoase, şi Cinei Tale celei dumnezeieşti şi de taină şi pe mine, cel deznădăjduit, acum părtaş a fi mă învredniceşte, Dumnezeule, Mântuitorul meu.
Stih: Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Către a Ta milostivire alergând, Bunule, cu frică strig către Tine: Petrece întru mine, Mântuitorule, şi eu întru Tine, precum ai zis; că iată, îndrăznind spre mila Ta, mănânc Trupul Tău şi beau Sângele Tău.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Mă cutremur, primind focul, să nu mă aprind ca ceara şi ca iarba. O, înfricoşătoare Taină! O, milostivire a lui Dumnezeu! Cum eu, tină fiind, mă împărtăşesc cu dumnezeiescul Trup şi Sânge şi mă fac fără stricăciune.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu adevărat, Maică a lui Dumnezeu, în pântecele tău s-a copt Pâinea cea dumnezeiasca a Vieţii, păzind nevătămat pântecele tău cel nevinovat. Pentru aceasta te lăudăm pe tine ca pe hrănitoarea noastră, întru toţi vecii.

Cantarea a 9-a:
Stih : Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Bun este Domnul, gustaţi şi vedeţi; că de demult pentru noi, precum suntem noi făcându-Se, şi odată pe Sine Părintelui Său ca jertfă aducându-Se, pururea Se junghie, sfinţind pe cei ce se împărtăşesc cu Dânsul.
Stih: Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Cu sufletul şi cu trupul să mă sfinţesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ţi fiu Ţie locaş prin împărtăşirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Făcătorule de bine, mult-Milostive.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca focul şi ca lumina să-mi fie mie Trupul şi Sângele Tău cel scump, Mântuitorul meu, arzând materia păcatului şi mistuind spinii patimilor şi luminându-mă tot pe mine, cel ce mă închin Dumnezeirii Tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu S-a întrupat din sângiurile tale cele curate. Pentru aceasta te laudă pe tine, Stăpână, tot neamul şi te măreşte mulţimea îngerilor, că prin tine au văzut pe Cel ce stăpâneşte toate, luând fiinţă omenească.

Si indata:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi
(de trei ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi; Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău. Doamne miluieşte (de trei ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieşte (de 40 de ori).

Psalmul 22
Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La loc cu păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe cărările dreptăţii, pentru numele Lui. Că de voi şi umbla în mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti. Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat. Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic. Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Psalmul 23
Al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa. Acesta pe mări l-a întemeiat şi pe râuri l-a aşezat. Cine se va sui în muntele Domnului, şi cine va sta în locul cel sfânt al Lui? Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care nu şi-a luat sufletul în deşert şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său, Acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostivire de la Dumnezeu, Mântuitorul său. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacob. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice, şi va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel tare în război. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice, şi va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.


Psalmul 115
Crezut-am, pentru aceea am grăit, iar eu m-am smerit foarte. Eu am zis întru uimirea mea: „Tot omul este mincinos!”. Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema. Făgăduinţele mele le voi plini Domnului în faţa întregului Său popor. Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui. O, Doamne, eu sunt robul Tău, eu sunt robul Tău şi fiul roabei Tale; rupt-ai legăturile mele. Ţie-Ţi voi jertfi jertfă de laudă şi numele Domnului voi chema. Făgăduinţele mele le voi plini Domnului în faţa întregului Său popor, în curţile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de 3 ori) şi trei metanii.

Spre împărtăşirea Sfintelor Tale Taine cum voi îndrăzni eu, nevrednicul? Că de voi cuteza să mă apropii de Tine laolaltă cu cei vrednici, haina mă vădeşte că nu este de cină şi osândă voi pricinui preapăcătosului meu suflet; ci curăţeşte, Doamne, necurăţia sufletului meu şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni.

Si acum…

Mare este mulţimea păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu, Curată; la tine alerg, având trebuinţă de mântuire. Cercetează neputinciosul meu suflet şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeului nostru să-mi dăruiască iertare de relele ce am făcut, ceea ce eşti una binecuvântată.

Iar în Sfânta şi marea Joi, se zice şi aceasta:
Când măriţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de arginţi bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fărădelege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare şi-a agonisit; fugi de sufletul nesăţios, care a îndrăznit unele ca acestea asupra Învăţătorului. Cel ce eşti spre toţi bun, Doamne, slavă Ţie.

Doamne miluieşte ( de 40 de ori ) şi metanii câte vei putea.
Apoi:

Trupul Stăpânului vrând să-L primeşti spre hrană, fie-ţi frică să nu te arzi, că foc este;
Sângele Lui vrând să-L bei spre Împărtăşire, mergi şi cu cei ce te-au mâhnit împacă-te, si aşa îndrăzneşte de ia hrana sfântă.
Vrând să te împărtăşeşti cu Jertfa de Taină,
Cu al Stăpânului Trup făcător de viaţă; intru acest chip te roagă cu cutremur:

Rugăciunea 1-a, a Sfântului Vasile cel Mare

Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti izvorul vieţii şi al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută şi nevăzută, Fiul Tatălui celui fără de început, Cel ce eşti împreună-veşnic cu Dânsul şi împreună fără de început, Care pentru bunătatea Ta cea multă, în zilele cele din urmă ai purtat Trup şi Te-ai răstignit şi Te-ai jertfit pentru noi cei nemulţumitori şi nerecunoscători şi cu Sângele Tău ai înnoit firea noastră cea stricată prin păcat, Însuţi Împărate, Cel ce eşti fără de moarte, primeşte şi pocăinţa mea, a păcătosului, şi pleacă urechea Ta către mine şi ascultă graiurile mele, că am greşit, Doamne; greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu sunt vrednic a căuta spre înălţimea slavei Tale. Că am mâniat bunătatea Ta, călcând învăţăturile Tale şi neascultând poruncile Tale. Ci Tu, Doamne, fără răutate fiind, îndelung-răbdător şi mult-Milostiv, nu m-ai dat să pier în fărădelegile mele, în tot chipul aşteptând întoarcerea mea. Că Tu ai zis, Iubitorule de oameni, prin proorocul Tău: „Cu vrere nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”. Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâinilor Tale, nici nu voieşti pierderea oamenilor, ci vrei ca „toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”. De aceea nici eu, netrebnicul, deşi sunt nevrednic cerului şi pământului şi acestei vieţi trecătoare, pentru că m-am supus cu totul păcatului şi m-am făcut rob dezmierdărilor şi am necinstit chipul Tău, dar fiind făptura şi zidirea Ta, nu deznădăjduiesc de a mea mântuire. Ci, nădăjduind în milostivirea Ta cea fără de margini, vin către Tine: primeşte-mă deci şi pe mine, Iubitorule de oameni, Hristoase, ca pe desfrânata şi ca pe tâlharul, ca pe vameşul şi ca pe fiul cel pierdut, şi ridică sarcina grea a păcatelor mele, Cel ce ridici păcatul lumii şi tămăduieşti neputinţele oamenilor; Cel ce chemi la Tine pe cei osteniţi şi împovăraţi şi le dai odihnă; Cel ce n-ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi; şi mă curăţeşte de toată întinarea trupului şi a sufletului. Învaţă-mă să săvârşesc sfinţenie întru frica Ta, ca, întru curată mărturisire a cugetului meu primind părticica Sfintelor Tale Taine, să mă unesc cu Sfântul Tău Trup şi Sânge, şi să Te am pe Tine locuind şi petrecând întru mine împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Aşa, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să nu-mi fie mie spre osândă împărtăşirea preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Tale Taine, nici să ajung neputincios cu sufletul şi cu trupul, împărtăşindu-mă cu nevrednicie; ci dă-mi, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, ca fără de osândă să primesc părticica Sfintelor Tale Taine, spre împărtăşirea cu Duhul Sfânt, ca merinde pentru viaţa de veci şi spre răspuns bineprimit la înfricoşătorul Tău scaun de judecată; ca şi eu, dimpreună cu toţi aleşii Tăi, să fiu părtaş bunătăţilor Tale celor nestricăcioase, pe care le-ai gătit, Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, întru care eşti preaslăvit în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a 2-a, a Sfântului Ioan Gură de Aur

Doamne, Dumnezeul meu, ştiu că nu sunt vrednic, nici în stare să Te primesc sub acoperământul casei sufletului meu, pentru că este cu totul pustiu şi surpat şi nu afli în mine loc potrivit ca să-Ţi pleci capul. Ci, precum din înălţime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te şi acum spre smerenia mea. Şi precum ai binevoit a Te culca în peşteră şi în ieslea necuvântătoarelor, aşa binevoieşte a intra şi în ieslea necuvântătorului meu suflet şi în întinatul meu trup. Şi precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra şi a cina împreună cu păcătoşii în casa lui Simon cel lepros, aşa binevoieşte a intra şi în casa smeritului, leprosului şi păcătosului meu suflet. Şi precum n-ai îndepărtat pe desfrânata cea păcătoasă, cea asemenea mie, care a venit şi s-a atins de Tine, aşa Te milostiveşte şi de mine, păcătosul, care vin şi mă ating de Tine. Şi precum nu Te-ai scârbit de întinata şi necurata ei gură ce Te-a sărutat, aşa nu Te scârbi nici de întinata şi mai necurata mea gură, nici de buzele mele cele necurate şi pângărite, şi de limba mea cea cu totul necurată. Ci să-mi fie mie cărbunele preasfântului Tău Trup şi al scumpului Tău Sânge spre sfinţire şi spre luminare, spre însănătoşirea smeritului meu suflet şi trup, spre uşurarea greutăţii greşelilor mele celor multe, spre pază de toată lucrarea diavolească, spre îndepărtarea şi mutarea răului şi vicleanului meu obicei, spre omorârea patimilor, spre plinirea poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har şi spre dobândirea împărăţiei Tale. Că nu vin la Tine ca un nepăsător, Hristoase Dumnezeule, ci încrezându-mă în bunătatea Ta cea nespusă şi ca nu cumva, prea multă vreme rămânând departe de împărtăşirea Ta, să fiu prins de lupul cel înţelegător. Pentru aceasta mă rog Ţie, Cel ce singur eşti sfânt, Stăpâne: Sfinţeşte-mi sufletul şi trupul, mintea şi inima, rărunchii şi măruntaiele; înnoieşte-mă tot şi înrădăcinează frica de Tine întru mădularele mele şi sfinţenia Ta fă-o neştearsă dintru mine. Şi-mi fii mie ajutător şi folositor, îndreptând în pace viaţa mea şi învrednicindu-mă a sta de-a dreapta Ta, cu sfinţii Tăi, pentru rugăciunile şi mijlocirile Preacuratei Maicii Tale şi ale slujitorilor Tăi celor fără de trup, ale preacuratelor puteri şi pentru ale tuturor sfinţilor, care din veac au bineplăcut Ţie. Amin.

Rugăciunea a 3-a, a Sfântului Simeon Metafrastul

Doamne, Cel ce singur eşti curat şi fără stricăciune, Care pentru nespusa milostivire a iubirii de oameni ai luat toată firea noastră din curatele şi fecioreştile sângiuri ale celei ce mai presus de fire Te-a născut pe Tine, cu venirea dumnezeiescului Duh şi cu bunăvoirea Tatălui celui de-a pururea veşnic, Hristoase Iisuse, înţelepciunea lui Dumnezeu, pacea şi puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tău patimile cele de viaţă făcătoare şi mântuitoare: crucea, piroanele, suliţa, moartea, omoară-mi patimile cele trupeşti, care îmi strică sufletul. Cel ce cu îngroparea Ta ai prădat împărăţia iadului, îngroapă îndemnurile mele cele viclene, prin gânduri bune, şi risipeşte duhurile cele viclene. Cel ce cu Învierea Ta cea de a treia zi şi de viaţă purtătoare ai ridicat pe strămoşul cel căzut, ridică-mă şi pe mine, cel ce am alunecat în păcat, punându-mi înainte chipuri de pocăinţă. Cel ce cu preaslăvită înălţarea Ta la cer ai îndumnezeit trupul pe care l-ai luat şi l-ai cinstit cu şederea de-a dreapta Tatălui, învredniceşte-mă, prin împărtăşirea Sfintelor Tale Taine, să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiţi. Cel ce prin pogorârea Mângâietorului Duh ai făcut pe sfinţii Tăi ucenici vase cinstite, arată-mă şi pe mine a fi locaş al venirii Lui. Cel ce vei veni iarăşi să judeci toată lumea întru dreptate, binevoieşte să Te întâmpin şi eu pe nori pe Tine, Făcătorul şi Judecătorul meu, împreună cu toţi sfinţii Tăi, ca neîncetat să Te slăvesc şi să Te laud pe Tine împreună cu Părintele Tău cel fără de început şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a 4-a, a Sfântului Simeon Metafrastul

Precum voi sta înaintea înfricoşătorului şi nefăţarnicului Tău scaun de judecată, Hristoase Dumnezeule, primind întrebare şi dând răspuns de relele ce am făcut, aşa şi astăzi, mai înainte de a sosi ziua osândirii mele, stând la sfântul Tău altar, înaintea Ta şi înaintea înfricoşătorilor şi sfinţilor Tăi îngeri, fiind înduplecat de mărturia cugetului, pun înainte faptele mele cele rele şi fărădelegile, dându-le pe faţă şi vădindu-le. Ci vezi, Doamne, smerenia mea şi-mi iartă toate păcatele; vezi că fărădelegile mele s-au înmulţit mai mult decât perii capului meu. Căci ce rău n-am săvârşit? Ce păcat n-am făcut? Ce rău nu am închipuit în sufletul meu? Că iată şi cu faptele am făcut desfrânare şi preadesfrânare, mândrie, trufie, batjocură, defăimare, vorbă deşartă, înfierbântare la râs, beţie, lăcomie a pântecului, mâncare fără măsură, răutate, pizmă, iubire de argint, iubire de avuţie, cămătărie, iubire de mine însumi, iubire de mărire, hrăpire, nedreptate, agonisire de ruşine, invidie, grăire de rău, fărădelege; toate simţirile şi toate mădularele mi le-am întinat şi le-am stricat şi de nici o treabă le-am făcut, ajungând cu totul sălaş diavolului. Şi ştiu, Doamne, că fărădelegile mele au covârşit capul meu, dar mulţimea îndurărilor Tale este neasemănată şi mila bunătăţii Tale cea fără de răutate este nespusă şi nu este nici un păcat care să biruiască iubirea Ta de oameni. Pentru aceasta, preaminunate Împărate, fără de răutate Doamne, fă minunate milele Tale spre mine, păcătosul; arată-mi puterea bunătăţii Tale, arată-mi tăria milostivirii Tale celei îndurate şi mă primeşte pe mine, păcătosul, cel ce mă întorc; primeşte-mă cum ai primit pe fiul cel pierdut, pe tâlharul şi pe desfrânata. Primeşte-mă pe mine, cel ce peste măsură Ţi-am greşit şi cu cuvântul şi cu fapta şi cu pofta cea fără cale şi cu gândul cel dobitocesc. Şi precum ai primit pe cei ce au venit în al unsprezecelea ceas, care nimic vrednic n-au lucrat, aşa mă primeşte şi pe mine, păcătosul; că mult am greşit şi m-am spurcat şi am scârbit Duhul Tău cel Sfânt şi am mâniat milostivirea Ta cea iubitoare de oameni, cu lucrul, cu cuvântul şi cu gândul, noaptea şi ziua, pe faţă şi într-ascuns, cu voie şi fără de voie.

Şi ştiu că vei pune înaintea mea păcatele mele în acelaşi chip în care le-am făcut şi mă vei întreba de cele ce cu ştiinţă, fără de iertare, am greşit. Ci, Doamne, nu cu judecata Ta cea dreaptă nici cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă pedepseşti. Miluieşte-mă, Doamne, că nu sunt numai neputincios, ci şi zidirea Ta sunt. Că Tu, Doamne, ai întărit peste mine mâna Ta, dar eu am făcut răutate înaintea Ta. Ţie Unuia am greşit; dar Te rog să nu intri la judecată cu robul Tău. Că de vei căuta la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea să-Ţi stea înainte. Că eu sunt adâncul păcatului şi nu sunt vrednic nici în stare a căuta şi a privi înălţimea cerului, din pricina mulţimii păcatelor mele celor fără de număr; că toate lucrurile rele, închipuirile şi meşteşugirile diavoleşti, toată răutatea iadului, îndemnurile spre păcat, dezmierdările şi alte patimi nenumărate n-au lipsit de la mine. Cu ce fel de păcate nu m-am stricat? De care rele n-am fost prins? Tot păcatul l-am făcut, toată desfătarea neiertată am lăsat-o să intre în sufletul meu. Netrebnic m-am făcut înaintea Ta, Dumnezeul meu, şi înaintea oamenilor. Cine mă va ridica pe mine, cel ce am căzut întru atâtea păcate rele? Doamne, Dumnezeul meu, spre Tine nădăjduiesc. De mai este pentru mine nădejde de mântuire, de biruieşte iubirea Ta de oameni mulţimea fărădelegilor mele, fii mie Mântuitor şi după îndurările şi milele Tale slăbeşte, lasă, iartă-mi toate câte Ţi-am greşit; că s-a umplut de multe rele sufletul meu şi nu aflu întru mine nădejde de mântuire. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi să nu-mi răsplăteşti după faptele mele, ci întoarce-mă, sprijineşte-mă, izbăveşte sufletul meu de relele ce au crescut într-însul şi de agonisirile lui cele cumplite. Miluieşte-mă pentru mila Ta, ca acolo unde s-a înmulţit păcatul să prisosească harul Tău, şi să Te laud şi să Te slăvesc în toate zilele vieţii mele. Că Tu eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc şi Mântuitorul celor ce greşesc şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a 5-a, a Sfântului Ioan Damaschin

Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai puterea să ierţi păcatele oamenilor, ca un bun şi iubitor de oameni, treci cu vederea toate greşelile mele cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, şi mă învredniceşte ca, fără de osândă, să mă împărtăşesc cu dumnezeieştile, preaslăvitele, preacuratele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine, nu spre osândă, nici spre adăugirea păcatelor, ci spre curăţie şi sfinţire şi spre dobândirea vieţii şi împărăţiei ce va să fie, spre zid şi ajutor, spre izgonirea celor potrivnici şi spre pierderea greşelilor mele celor multe; că Tu eşti Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ştiu, Doamne, că întru nevrednicie mă împărtăşesc cu preacuratul Tău Trup şi cu scump Sângele Tău, şi vinovat sunt, şi osândă mie însumi mănânc şi beau, neputându-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul şi Sângele Tău, Hristoase, Dumnezeul meu. Ci, îndrăznind spre îndurările Tale, mă apropii de Tine, Cel ce ai zis: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, întru Mine rămâne şi Eu întru dânsul”. Deci, milostiveşte-Te, Doamne, şi nu mă pedepsi pe mine, păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta. Şi să-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tămăduire şi curăţire, spre luminare şi pază, spre mântuirea şi sfinţirea sufletului şi a trupului, spre izgonirea a toată nălucirea, a faptei celei rele şi a lucrării diavoleşti care se lucrează cu gândul întru mădularele mele, spre îndrăznirea şi dragostea către Tine, spre îndreptarea şi întărirea vieţii, spre înmulţirea faptei celei bune şi a desăvârşirii, spre plinirea poruncilor şi spre împărtăşirea cu Sfântul Duh, ca merinde pentru viaţa de veci şi spre răspuns bine primit la înfricoşătorul Tău scaun de judecată, iar nu spre certare sau spre osândă.

Rugăciunea a 7-a, a Sfântului Simeon Noul Teolog

Din buze întinate, din inimă pângărită, din limbă necurată, din suflet spurcat, primeşte-mi rugăciunea, Hristoase al meu, şi neînlăturându-mi nici cuvintele, nici obişnuinţele, nici neruşinarea, dă-mi mie a grăi cu îndrăzneală cele ce voiesc, Hristoase al meu, şi mai vârtos mă şi învaţă ce mi se cuvine a face şi a grăi. Greşit-am mai mult decât desfrânata, care, aflând unde sălăşluieşti cumpărând mir, cu îndrăzneală a venit să ungă picioarele Tale, ale Stăpânului meu Hristos şi Dumnezeul meu. Cum pe aceea ce s-a apropiat din inimă, n-ai alungat-o, nici de mine nu Te scârbi, Cuvântule, ci dă-mi să ţin şi să sărut picioarele Tale şi cu izvor de lacrimi, precum cu nişte mir de mult preţ, cu îndrăzneală să le ung. Spală-mă cu lacrimile mele, curăţeşte-mă cu ele, Cuvântule. Iartă-mi greşelile şi dă-mi îndreptare. Ştii mulţimea răutăţilor mele, ştii şi bubele mele şi rănile mi le vezi, dar şi credinţa mi-o ştii, voinţa mi-o vezi şi suspinele mi le auzi. Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul şi Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Cele încă nesăvârşite de mine le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta se află scrise şi cele încă nefăcute de mine. Vezi-mi smerenia, vezi-mi osteneala câtă este şi toate păcatele mi le iartă, Dumnezeule a toate; încât, cu inimă curată, cu gândul înfricoşat şi cu sufletul smerit să mă împărtăşesc cu Tainele Tale cele preacurate şi preasfinte, cu care se îndumnezeieşte şi se face viu tot cel ce mănâncă şi bea din ele cu inimă curată; că Tu ai zis, Stăpânul meu: „Tot cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, întru Mine rămâne şi Eu întru dânsul”. Întru totul adevărat este cuvântul Stăpânului şi Dumnezeului meu, că cel ce se împărtăşeşte cu Darurile cele dumnezeieşti şi îndumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce eşti din Lumina cea cu trei străluciri Care luminează lumea. Deci, pentru ca să nu rămân singur, fără Tine, Dătătorule de viaţă, suflarea mea, viaţa mea, bucuria mea, mântuirea lumii, pentru aceasta m-am apropiat de Tine, precum vezi, cu lacrimi şi cu sufletul umilit. Mă rog să iau izbăvire de greşelile mele şi să mă împărtăşesc fără de osândă cu Tainele Tale cele dătătoare de viaţă şi fără prihană, ca Tu să rămâi, precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticălos, şi să nu mă răpească cu vicleşug înşelătorul, aflându-mă depărtat de harul Tău, şi astfel, lăsându-mă eu înşelat, să mă depărteze şi de îndumnezeitoarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad înaintea Ta şi cu căldură strig către Tine: Precum pe fiul cel pierdut şi pe desfrânata, care au venit la Tine, i-ai primit, aşa mă primeşte şi pe mine, desfrânatul şi spurcatul, Milostive, care cu suflet umilit vin acum la Tine. Ştiu, Mântuitorule, că altul ca mine n-a greşit Ţie, nici a făcut faptele pe care le-am făcut eu. Dar şi aceasta ştiu, că mărimea greşelilor mele şi mulţimea păcatelor mele nu covârşesc răbdarea cea multă a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea înaltă; ci pe cei ce fierbinte se pocăiesc, cu mila îndurării îi curăţeşti şi îi luminezi şi cu lumina îi uneşti, părtaşi Dumnezeirii Tale făcându-i fără pizmuire; şi – lucru străin de gândurile îngereşti şi omeneşti – adeseori vorbeşti cu ei ca şi cu nişte prieteni ai Tăi adevăraţi. Acestea mă fac îndrăzneţ, acestea îmi dau aripi, Hristoase al meu, şi punându-mi nădejdea în multele Tale binefaceri faţă de noi, bucurându-mă şi cutremurându-mă, cu focul mă împărtăşesc, iarbă uscată fiind eu, şi – străină minune! – mă răcoresc nears, ca rugul de demult, care, aprins fiind, nu se mistuia. Pentru aceasta, cu gând mulţumitor şi cu mulţumitoare inimă, cu mulţumitoare mădulare ale sufletului şi ale trupului meu mă închin şi Te măresc şi Te preaslăvesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu adevărat eşti binecuvântat, acum şi în veci. Amin.

Rugăciunea a 8-a, a Sfântului Ioan Gură de Aur

Dumnezeule, slăbeşte, lasă, iartă-mi toate greşelile câte Ţi-am greşit cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, cu voie sau fără voie, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, toate mi le iartă ca un bun şi de oameni iubitor. Şi pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tăi îngeri, ale sfintelor puteri şi ale tuturor sfinţilor care au bineplăcut Ţie din veac, binevoieşte ca fără osândă să primesc sfântul şi preacuratul Tău Trup şi scumpul Tău Sânge spre tămăduirea sufletului şi a trupului şi spre curăţirea gândurilor mele celor rele. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a 9-a, a Sfântului Ioan Gură de Aur

Nu sunt vrednic, Stăpâne Doamne, să intri sub acoperământul sufletului meu, ci de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei să locuieşti întru mine, îndrăznind mă apropii. Porunceşte-mi şi voi deschide uşile pe care Tu Însuţi le-ai zidit, şi intră cu iubirea Ta de oameni, pe care pururea o ai. Intră şi luminează cugetul meu cel întunecat. Şi cred că aceasta vei face: că n-ai îndepărtat pe desfrânata care a venit la Tine cu lacrimi, nici pe vameşul care s-a pocăit nu l-ai alungat, nici pe tâlharul care a cunoscut împărăţia Ta nu l-ai izgonit, nici pe prigonitorul Pavel care s-a pocăit nu l-ai lăsat cum era; ci pe toţi, care cu pocăinţă au venit la Tine, i-ai rânduit în ceata prietenilor Tăi, Cel ce singur eşti binecuvântat totdeauna, acum şi în vecii nesfârşiţi. Amin.

Rugăciunea a 10-a, a Sfântului Ioan Gură de Aur

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, slăbeşte, lasă, milostiveşte-Te şi-mi iartă mie, păcătosului, netrebnicului şi nevrednicului robului Tău, căderile în păcat, smintelile şi greşelile mele toate, câte am păcătuit faţă de Tine, din tinereţile mele până în ziua şi în ceasul de acum, fie cu ştiinţă, fie din neştiinţă, cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, cu cugetul, cu deprinderile şi cu toate simţurile mele. Şi, pentru rugăciunile celei ce fără de prihană Te-a născut, ale Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, Maica Ta, singura mea nădejde neînfruntată, ocrotitoare şi izbăvitoare, învredniceşte-mă ca fără de osândă să mă împărtăşesc cu preacuratele, nemuritoarele, de viaţă făcătoarele şi înfricoşătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, spre sfinţire, spre luminare, spre tărie, spre vindecare şi spre sănătatea sufletului şi a trupului şi spre ştergerea şi pierderea cu totul a cugetelor, a gândurilor şi a deprinderilor mele celor rele şi a nălucirilor de noapte de la duhurile cele viclene şi întunecate. Că a Ta este împărăţia şi puterea, slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a 11-a, a Sfântului Ioan Damaschin

Înaintea uşilor casei Tale stau şi de gândurile cele rele nu mă depărtez. Ci Tu, Hristoase Dumnezeule, Care ai îndreptat pe vameşul şi ai miluit pe cananeanca şi ai deschis tâlharului uşile raiului, deschide-mi şi mie îndurările iubirii Tale de oameni şi mă primeşte pe mine, cel ce vin şi mă ating de Tine, ca pe desfrânata şi pe cea cu scurgerea de sânge. Că aceasta, atingându-se de marginea hainei Tale, cu uşurinţă a luat tămăduire, iar aceea, cuprinzând preacuratele Tale picioare, a dobândit dezlegare de păcate. Iar eu, netrebnicul, întreg Trupul Tău cutezând a-L primi, să nu fiu ars, ci mă primeşte ca şi pe dânsele şi-mi luminează simţirile cele sufleteşti, arzând nelegiuirile păcatelor mele, pentru rugăciunile celei ce fără de sămânţă Te-a născut şi pentru ale puterilor cereşti, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a 12-a, a Sfântului Ioan Gură de Aur

Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Cred de asemenea, că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu ştiinţa şi cu neştiinţa, şi mă învredniceşte ca fără de osândă să mă împărtăşesc cu preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor mele şi spre viaţa de veci. Amin.

Deci, mergând să te împărtăşeşti, să zici în taină aceste stihuri ale Sfântului Simeon Metafrastul:
Iată, mă apropii de sfânta împărtăşire.
Şi împărtăşindu-mă, Doamne, să nu mă arzi,
Că Tu eşti foc şi arzi pe cei nevrednici;
Ci, curăţeşte-mă de toată întinarea.

Apoi:
Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiule al lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda; ci ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta.

Apoi aceste tropare:

Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hristoase, şi m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste; ci arde cu focul cel fără de materie păcatele mele şi mă învredniceşte a mă sătura de desfătarea care este întru Tine, ca de amândouă veselindu-mă, să slăvesc, Bunule, venirea Ta.

Întru strălucirile sfinţilor Tăi cum voi intra eu, nevrednicul? Că de voi îndrăzni să intru în cămară, haina mă vădeşte, că nu este de nuntă, şi voi fi legat şi lepădat de îngeri. Ci curăţeşte, Doamne, întinarea sufletului meu şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni.

Rugaciune:
Stăpâne, Iubitorule de oameni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să nu-mi fie mie spre osândă Sfintele acestea, pentru că sunt nevrednic, ci spre curăţirea şi sfinţirea sufletului şi a trupului şi spre arvunirea vieţii şi a împărăţiei ce va să vie. Iar mie bine-mi este a mă lipi de Dumnezeu şi a pune în Domnul nădejdea mântuirii mele.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor