duminică, 9 aprilie 2023

Săptămâna Patimilor!




 Ultima săptămână din Postul Sfintelor Paște este reprezentată de Săptămâna Patimilor, numită și Săptămâna Mare. Astfel, astăzi se fac slujbe pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Iisus pe Pământ, iar creștinii trebuie să respecte cu sfințenie aceste reguli.

Săptămâna Patimilor a început!
Această săptămână are o semnificație specială pentru creștini, fiind caracterizată prin obiceiuri care implică reculegere spirituală, iertarea vrăjmașilor și post.

Astfel, credincioșii trebuie să fie foarte atenți. Tradiția populară transmite că în această săptămână nu se lucrează, iar mersul la biserică devine și mai important.

Creștinii trebuie să respecte cu sfințenie aceste reguli
În prima zi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujba este dedicată lui Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt cu 30 de arginţi. Totodată, astăzi începe curățenia de Paște. Locuința trebuie aerisită, pentru a scoate relele acumulate în timpul iernii.

În „Marțea Seacă”, există credința conform căreia țăranii trebuie să se spele ritualic pentru a seca bolile. De asemenea, în ziua de miercuri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele lui Iisus, înainte de Patima Sa, drept simbol al pocăinţei.

Ce tradiții există în Joia Mare?
Joia Mare este ziua în care se roșesc ouăle și se ține post cu mâncare uscată. La biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. Tot în această zi, creștinii care s-au spovedit se împărtăşesc.

Amintim că joi este ziua când a avut loc Cina Cea de taină, rugăciunea lui Isus Christos în Grădina Ghetsemani, trădarea lui Iuda şi prinderea Mântuitorului.

Obiceiurile din Vinerea Mare
În Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră, tradiția spune ca este bine să se ținem post negru. Simultan, credincioșii care nu pot să țină post negru nu trebuie să mănânce urzici, iar în mâncare nu se pune oțet, deoarece lui Iisus i s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit. În această zi nu se găteşte, nu se face foc și nu se lucrează în gospodărie.

Trebuie menționat că această zi este una din puținele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază Sfânta Liturghie. Totuși, credincioșii trebuie să meargă seara la biserică, la slujba de pomenire a Patimilor Domnului.

Ultima zi din Post
Sâmbăta Mare este ziua în care are loc Învierea iar postul se încheie, împreună cu pregătirile pentru Sărbătoarea Paştelui. În această noapte preoţii împart Lumina.

Ultima zi din Săptămâna Patimilor este Ziua Luminată, cel mai important eveniment al creştinătăţii. Duminică, creştinii sărbătoresc Învierea Domnului, fiind și ziua care simbolizează biruinţa Mântuitorului asupra morţii şi promisiunea vieţii veşnice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor