Postul Paștelui va începe luni, 18 martie, și reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, sărbătorit anul acesta în data de 5 mai.

 

Postul Paștelui va începe luni, 18 martie, și reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, sărbătorit anul acesta în data de 5 mai.

Eliberarea de patimi și creșterea duhovnicească sunt teme reprezentative care se reflectă în programul liturgic din perioada Postului Sfintelor Paști.

Postul, vindecarea sufletului si a trupului

În contexul Anului omagial 2024 al pastorației și îngrijirii bolnavilor, Postul Mare poate fi înțeles drept perioadă de solicitudine asupra sănătății sufletești și trupești, precum și de îngrijire a celor aflați în suferință.

În teologia ortodoxă, postul nu este înțeles numai ca abstinență alimentară, ci ca practică ascetică pentru îndepărtarea de patimi. Aspectele vindecătoare ale postului sunt concentrate în jurul mai multor perspective.

Din punct de vedere biologic, schimbarea regimului alimentar poate contribui la eliminarea toxinelor din organism și la îmbunătățirea sănătății fizice. De asemenea, postul presupune renunțarea la vicii, care pot contribui negativ la starea de sănătate.

Prin întărirea vieții spirituale și intensificarea rugăciunii, postul aduce vindecare sufletească și introspecție, apropiindu-l pe om de Dumnezeu și facilitează lucrarea Harului.

Încurajarea faptelor bune și ajutorarea aproapelui transformă postul într-o practică colectivă, care poate avea efecte asupra celor din jur, precum afirmă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, „în vindecarea bolnavilor, contează foarte mult și credința comunității, a obștii, a celor din jur”.

Zilele cu dezlegare la pește

Comparativ cu celelalte posturi de peste an, Postul Paștelui poate fi considerat mai aspru, existând numai două sărbători cu dezlegare la pește, de Buna Vestire (25 martie) și în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (28 aprilie).

Pomenirea celor adormiți

În Biserica Ortodoxă, sâmbetele sunt dedicate în special pomenirii morților. Astfel, în primele șase sâmbete din Postului Mare, asemenea sâmbetelor „Moșilor”, se recomandă intensificarea rugăciunilor pentru cei trecuți la Domnul. Slujbele de pomenire poartă numele de parastase, care, în fond, sunt ierurgii speciale ale Bisericii.

Potrivit programului liturgic, ultimele pomeniri din Postul Sfintelor Paști se fac în Joia Pătimirilor, atunci când se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

---

---

Cum se postește

Conform tradiţiei actuale a Bisericii, în cursul acestuia se posteşte astfel:

• în primele două zile – luni şi marţi din prima săptămână – se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă;
• în primele trei zile – luni, marţi şi miercuri – şi ultimele două zile – vineri şi sâmbătă din Săptămâna Patimilor, la fel;
• miercuri în Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn;
• în tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin;
• La praznicul Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă la peşte.

 

7 lucruri despre Postul Mare (Păresimile)

Luni este prima zi din Postul Mare, prilej pentru o scurtă trecere în revistă a elementelor care dau specificul, semnificația și rostul acestei perioade.

Începând de luni, credincioșii ortodocși nu mai consumă alimente de origine animală și încep o perioadă de renunțare și sobrietate care va culmina cu frumusețea sărbătorii Învierii Domnului. Recapitulăm aici principalele caracteristici ale Postului Mare și semnificația lor.

1. Vechiul nume al Postului Mare provenea de la numărul 40

Denumirea mai veche de „Păresimi” vine de la latinescul Quadragesima („Patruzecime”). Postul Mare este o imitare a postului aspru pe care Mântuitorul l-a ținut în Pustia Carantaniei înainte de a-și începe propovăduirea.

Postul de 40 de zile este simbolul unei călătorii spirituale spre înnoire: potopul a durat 40 de zile și 40 de nopți; Moise a stat 40 de zile în Muntele Sinai înainte de a primi Legea; evreii au călătorit 40 de ani prin pustiu din robia egipteană și până în Țara Sfântă.

2. Postul Mare durează totuși mai mult de 40 de zile

În principiu, Postul Mare se încheie în vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr. Urmează două sărbători speciale, Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor. Acestea sunt urmate de Săptămâna Patimilor, în care postul este mai aspru.

Astfel, Postul Mare are aproape 50 de zile, care sunt precedate de Săptămâna Albă, în care se renunță la carne și se mănâncă doar lactate, ouă și pește.

3. Practicarea înfrânării ca terapie pentru căderea din rai

Prima zi a Postului Mare este pusă imediat după Duminica izgonirii lui Adam din rai. Omul a căzut din comuniunea cu Dumnezeu prin consumarea fructului interzis, al cunoștinței rupte de Dumnezeu. Astfel, călcarea poruncii divine, care a adus despărțirea omului de Făcătorul lui, s-a făcut prin mâncare.

De aceea, practica postirii este menită a reface această comuniune și starea de rai – dar nu doar prin abstinența de la mâncare. Ci postul este mai degrabă doar un instrument care permite schimbarea atitudinii omului.

Părinții Bisericii subliniază că de postit postesc și demonii. Deși aceștia nu mănâncă niciodată, atitudinea de negare și separare de Dumnezeu nu și-o schimbă. De aceea, postul de mâncare trebuie însoțit cu tăierea voii proprii, care este tot un exercițiu de înfrânare și examenul pe care Adam nu l-a trecut.

În Miercurea din Săptămâna Albă se cântă la Utrenie:

„De bucate postind, suflete al meu, și de pofte necurățindu-te, în deșert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ți se va face ție pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi neplăcut Domnului, și demonilor celor răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul păcătuind; ci nemișcat să rămâi față de pornirile cele fără de cale, părându-ți că stai înaintea Mântuitorului Celui ce S-a răstingnit. Ci mai ales să te răstignești împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru tine, strigând către El: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.”

4. Prima săptămână este Marcată de Canonul cel Mare

Scris de Sf. Andrei Criteanul, canonul se cântă în primele patru zile ale săptămânii. El conține o istorie a Mântuirii, cu numeroase citiri din Vechiul Testament, explicate din perspectivă duhovnicească, prin clarificările aduse în Noul Testament: Legea Nouă și cea Veche se luminează reciproc și dezvăluie sensurile spirituale ale istoriei lumii.

Din acest punct de vedere, întreaga istorie a Mântuirii este un drum al omenirii prin pustie spre Lumina Învierii și Împărăția lui Dumnezeu, unde se reface comuniunea din rai a omului cu Dumnezeu.

De altfel, în această perioadă se citește zilnic din Vechiul Testament, mai ales din Facere, Cartea Pildelor lui Solomon și Cartea lui Isaia.

5. Ritualurile și decorurile cernite favorizează pocăința

Atmosfera din biserică favorizează introspecția, plângerea, cercetarea de sine și căutarea lui Dumnezeu, prin îndepărtarea de zgomotul lumii și plăcerile ei efemere:

• muzica se cântă pe tonuri tânguitoare;
• slujbele sunt mai lungi și mai dese;
• veșmintele preoților și odoarele sunt de culoare închisă.

6. Rugăciunile pentru cei plecați dincolo

Sâmbetele din Postul Mare sunt dedicate pomenirii morților. Și aceștia sunt însetați de Dumnezeu și își doresc refacerea comuniunii cu El, dar nu pot să se roage, să postească sau să facă fapte bune. Toate acestea se pot face cât suntem încă în trup, deci în viață, și voința noastră este activă și se poate manifesta.

De aceea, defuncții au nevoie de ajutorul nostru: să facem noi faptele bune în locul lor – milostenia (pomana), rugăciunea pentru ei și postul, pe care îl ținem în această perioadă.

În Postul Mare se dau sărindare (pomeniri de 40 de zile) la mănăstiri. Grâul de sărindar este sfințit în fiecare sâmbătă din post, iar cu el se face coliva din Sâmbăta lui Lazăr, când se face marea promisiune a Învierii dinainte de Sfintele Paști.

Ultima pomenire a morților din Postul Mare se face în Joia Pătimirilor, când se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

7. Duminicile din post: repere pe calea spirituală

• Duminica Ortodoxiei ne amintește în ce credem, ce adevăr mărturisim. Ea evocă biruința Ortodoxiei în frământările din jurul cinstirii icoanelor în Imperiul Bizantin. Icoana are un rol foarte important atât în practica și viața liturgică a Bisericii, de favorizare a comuniunii cu sfinții și Dumnezeu printr-o reprezentare care este deopotrivă fidelă realității trupești, cât și celei spirituale a persoanei reprezentate.
• Duminica Sfântului Grigorie Palama ne înfățișează importanța rugăciunii și sensul ei profund spiritual, de comuniune cu Dumnezeu.
• Duminica Sfintei Cruci ne amintește importanța sacrificiului de sine și faptul că refacerea legăturii cu Dumnezeu nu poate evita Calea Crucii, a suferinței și morții, pe care El Însuși Și-a asumat-o.
• Duminica Sfântului Ioan Scărarul ne prezintă rețeta despătimirii prin practicarea virtuților, trepte către Împărăția lui Dumnezeu.
• Duminica Sfintei Maria Egipteanca ne învață, prin viața ei, că pocăința autentică este un drum parcurs dinspre Egiptul păcatului și robiei spre Ierusalimul Învierii călăuziți de Cruce.

Să nu ții păcatul mult timp nemărturisit

 Părintele Petroniu Tănase:

Să nu ții păcatul mult timp nemărturisit, pentru că păcatul e ca o otravă, așa cum spune Sfântul Macarie Egipteanul: paralizează sufletul! De aceea se află lumea actuală așa de afundată în neputință, pentru că nu se spovedește. Cum ți-ai pregătit aripile aici, așa o să zbori dincolo.

Lumea e aşa de strâmbată şi de îndepărtată de Dumnezeu, încât lucrurile creştineşti i se par nebunie. Omul să se retragă din când în când, ca să se întâlnească cu Dumnezeu.

Nu vă amăgiţi: de nu se va curăţi neamul acesta de patimi, Duhul Sfânt nu va veni peste el. Să respirăm pe Dumnezeu ca pe aer. Dă-i minţii o lucrare; dacă mintea are o lucrare, atunci nu mai e atrasă de curiozitate.

S-a pierdut ideea de păcat şi atunci omul crede că e liber să facă toate relele de pe lume. Dacă nu ne pregătim în lumea aceasta, o să ajungem niște nefericiţi, bântuiţi veşnic de păcatele pe care le-am făcut. Izvorul tuturor păcatelor este iubirea de sine.

Omul dacă trăieşte în viaţă dezordonat devine nesimţitor, nu îşi mai dă seama că un lucru e rău, ajunge să bea nedreptatea ca apa. Face păcatele fără să îl doară capul.

Nici un păcat nu degradează fiinţa umană aşa de mult ca desfrânarea, prin care îţi deteriorezi însăşi fiinţa ta. E încurajată pe toată linia, dar e o lucrare potrivnică chemării omului, care nu îl duce la fericire, ci la chinurile veşnice.

Ce negoţ bun, oleacă de osteneală, câţiva ani şi câştigăm veşnicia. Oricât de mulţi ani ar fi pe pământ, faţă de infinit sunt o picătură. Cu puţinul pe care-l facem aici câştigăm veşnicia nefericită sau fericită. Să nu fim nesimţitori la aceasta.

Să ducem o viaţă creştinească. Ăsta e rostul nostru şi la el trebuie să ne fie mintea atentă şi sufletul treaz. Omul trebuie să ajungă să împlinească acest rost. Dacă nu împlineşte, atunci existenţa omului nu are nici o raţiune.

Omul este adevărat om când tinde spre Dumnezeu. Nu este libertate altfel decât să faci binele, nu răul. Nu e voie să facă orice, nu e în interesul lui.

Sufletul e veşnic, iar trupul – trecător, deci e normal să mă îngrijesc de ceea ce rămâne, nu de ceea ce putrezeşte. Însă, civilizaţia materialistă a făcut ca omul să nu mai aibă timp pentru suflet deloc.

Impărtășania nu este un cadou

 Impărtășania nu este un cadou, să te premieze pentru ceva făcut de tine...ea vindecă...
Cu cât ești mai beteag, și toate îs hodorogite în tine, cu atât mai mult ai nevoie de Hristos, Cel care te vindecă și te face nou...
PS Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor…

Nu te întrista peste măsură de orice lucru. Lasă totul în grija lui Dumnezeu. Acela cunoaște mai bine decât noi ce este folositor pentru sufletul nostru. Cu grijă prea multă și cu gândurile, mai mult te distrugi, decât să te îndrepți. Relele săvârșite în trecut numai căința adevărată și schimbarea vieții le îndreaptă. Bucură-te în Domnul și ai grijă ca restul vieții tale să-l petreci în pocăință.

Cuviosul Iosif Isihastul
Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea Cuviosului Iosif Isihastul

Ce este sfânta şi dreapta credinţă

„Întăreşte, Dumnezeule, sfântă şi dreapta
credinţă a drept-măritorilor creştini…”

 

Ispitele (încercările) trebuie depăşite fără a ne pierde credinţa în Dumnezeu.

Însoţiţi de răbdare şi cu nădejdea că Dumnezeu este de faţă şi priveşte la lupta noastră, avem credinţa că El trimite pe Îngerul Său să ne sprijine deoarece dorim din toată fiinţa  noastră să râmânem credincioşi în dragostea Lui.

Pentru ca Dumnezeu să păzească Biserica – în calitatea ei de comunitate a credincioşilor – membrii Bisericii trebuie să aibă o credinţă tare în Întemeietorul ei (Bisericii), Hristos - Dumnezeu.

Credinţa noastră este sfântă pentru că Sfânt este Întemeietorul Bisericii din care facem parte; este dreaptă deoarece Întemeietorul Bisericii este Cel drept, iar dreptatea este un proces continuu spre desăvârşire, mântuire şi îndumnezeire, e o aşteptare în nădejdea dreptăţii din credinţă (Gal. 5,5).

Această credinţă – a noastră – care este sfântă şi dreaptă, ne rugăm lui Dumnezeu să fie întărită, să fie puternică. Nu este nevoie să fie mare, cum au cerut Apostolii; când ucenicii au cerut să le fie sporită credinţa, Domnul a zis: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă”(Mat. 17, 20).

Aşadar, ne trebuie credinţă puternică, îndreptată numai spre Dumnezeu. Să nu fie divizată şi să nu fie amestecată, ci cât mai curată... „Tu nu trebuie să te închini la alt dumnezeu, fără numai Domnului Dumnezeu, pentru că numele lui este Zelosul, Dumnezeu este zelos (Ieşire, 34, 14; 20, 5)”. El cere poporului ales (vechiul şi noul Israel) ca dragostea faţă de El să nu fie împărţită cu altcineva.

Este necesar, aşadar, să mă refer la credinţă, credinţa puternică şi tare...

Credinţă, în greceşte, Πίστις, în latineşte, credens-credincios; fides-cunoaştere, încredere; este puterea sufletească de a accepta, ca adevărate, datele învăţăturii de credinţă, ce nu pot fi înţelese raţional uneori, sau nu pot fi văzute cu ochii trupeşti. După Sfântul Apostol Pavel, credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovada celor nevăzute (Evrei, 11, 1).

Pentru mântuire, credinţa este esenţială şi mijlocul prin care noi primim harul divin. Dacă El, Dumnezeu este credincios (II Timotei, 2, 13) şi Îşi ţine făgăduinţele date, şi noi trebuie să rămânem credincioşi şi să răspundem chemării Sale. În astfel de situaţie se vede, se probează credinţa noastră. Deci, credinţa este răspunsul nostru la chemarea lui Dumnezeu, când ne oferă harul Său.

Credinţa este puterea de legătură între divin şi uman, de unde vine şi afinitatea ei cu religia.

După Sfîntul Apostol Pavel, credinţa este lucrarea harului lui Dumnezeu, care produce în omul căzut starea de mântuire: dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: iar dreptul din credinţă va fi viu (Rom. 1, 17).

Creştinismul nu este o speculaţie filosofică despre fiinţa şi existenţa lui Dumnezeu, ci este credinţa în Dumnezeu, adică acea viziune şi regulă de viaţă revelată în ceea ce a zis şi a făcut Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu: Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu ? (I Ioan 5, 5).

Credinţa, după Sfântul Ioan Gură de Aur, este temelia pe care stă Biserica, pentru că nu Biserica face justificarea credinţei ci, tocmai credinţa justifică Biserica. De aceea, a zis Domnul lui Petru: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea (Mat. 16, 18), adică pe credinţa în Iisus Hristos pe care o mărturiseşte Petru. Iar reabilitarea lui Petru sa făcut după Înviere pentru că Învierea Domnului este piatra credinţei din capul unghiului de la temelia Bisericii. Sfântul Pavel a arătat şi el acest lucru: De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui ( Rom. 10, 9).

Ce dorim mai mult decât mântuirea? Aceasta ne vine prin credinţă cu toate celelalte obligaţii care le atrage după ea. Dacă eşti credincios, vei îndeplini ceea ce cere credinţa, dacă nu, vei mai trece cu vederea, însă, fără a putea trece cu vederea consecinţele...

Nu înseamnă să devenim habotnici. Sfinţii n-au fost habotnici, ci fermi în credinţă. Apoi, noi ne rugăm ca Dumnezeu să întărească „Sfântă şi dreaptă credinţa” noastră, rostind la sfârşitul unor slujbe din biserică: Întăreşte, Doamne, sfântă şi dreaptă credinţa drept-măritorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta în veacul veacului.

Domnul ne învaţă lucruri tainice, nevăzute şi, totuşi, nădăjduite: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21). Aşadar, credinţa în Dumnezeu este acelaşi lucru cu Împărăţia lui Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu se deosebeşte de Împărăţia lui Dumnezeu doar prin cugetare, deoarece credinţa este Împărăţia lui Dumnezeu fără formă, iar Împărăţia lui Dumnezeu este credinţa care a primit în chip dumnezeiesc o formă (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie).

 

Aspecte ale credinţei:

Credinţa ca mod de viaţă este aceea care lucrează faptele dragostei creştine şi lucrează din dragoste, cum spune Sfântul Pavel: Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa lucrătoare prin iubire (Gal. 5, 6). Ea are caracter soteriologic, ne arată Mântuitorul la vindecarea unor bolnavi: Credinţa ta te-a mântuit...(Mat. 9, 12).

Credinţa ca mod de cunoaştere sau contemplaţie a Adevărului, cu caracter epistemologic: ...vestea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El (I Ioan 1, 5).

Credinţa presupune dialogul iubirii, relaţia personală cu Dumnezeu, care înseamnă acceptarea făgăduinţelor Lui, care se manifestă în prezenţa lui  Hristos. Această acceptare determină nu numai un nou stil de viaţă, o schimbare a spiritului prin pocăinţă, ci şi destinul pentru eternitate. De aceea, temerea sau frica de Dumnezeu este începutul credinţei, deoarece aceasta eliberează sufletul de spaima păcatului şi a morţii, ajutându-l să intre sub şi în stăpânirea harului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că: …s-a dovedit limpede că credinţa este o putere de legătură, care înfăptuieşte unirea desăvârşită, nemijlocită şi mai presus de fire a celui ce crede cu Dumnezeu cel crezut (Răspunsuri către Talasie, Întrebarea 33, Filocalia, vol. 3, p.153). La aceasta adaug şi o completare a Părintelui Dumitru Stăniloae: Credinţa este o cunoştinţă ce nu se poate dovedi. Iar dacă este o cunoştinţă ce nu se poate dovedi, atunci credinţa este o legătură mai presusu de fire, prin care în chip neştiut şi indemonstrabil ne unim cu Dumnezeu într-o unire mai presusu de înţelegere (Idem, Sholii, nr. 2, p. 154).

Fără credinţă  nu este cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu. De aceea din credinţă începe şi la ea se sfârşeşte mântuirea.

 

Meditaţie:

Sunt  conştient şi până în ceasul de faţă că, prin darul Celui care m-a ales la o chemare mai sfântă întru cunoaşterea fiinţei Sale, n-am adunat în inimă alt cuvânt, potrivnic învăţăturii celei sănătoase. ...măcar pentru asta am curajul să mă laud în Domnul: că niciodată n-am susţinut opinii greşite despre Dumnezeu, nici n-am gândit în alt fel, încât să trebuiască, mai târziu, să-mi schimb credinţa. Dimpotrivă, am păstrat în mine, adâncind-o, aceeaşi învăţătură pe care am primit-o de la răposata mea mamă şi de la bunica mea Macrina. Această credinţă n-am modificat-o nici mai târziu, când m-am mai maturizat, ci doar am adâncit-o, dar tot pe linia pe care mi-au transmis-o părinţii încă de la început. Ca şi sămânţa, care din mică se face mare prin  creştere, dar în fiinţa ei rămâne aceeaşi şi soiul ei nu se schimbă, ci prin dezvoltare ea se desăvârşeşte, tot aşa înţeleg că învăţătura mea despre Dumnezeu s-a adâncit şi s-a desăvârşit pe măsură ce am crescut, încât cea de azi a luat locul celei de atunci, dar în fond e aceeaşi (Credinţa dreaptă, Antologie tematică din opera Sfântul Vasile cel Mare, EIBMBOR, p 106-107). (Arhim. Clement HARALAM, Eclesiarh Mare al Catedralei Patriarhale "Sf. Constantin și Elena" din București)

 

Dreapta credință a neamului românesc

• Arhimandritul Cleopa Ilie         Dreapta credință a neamului românesc / Foto: Magda Buftea
  
  „Să știți că rădăcina și viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreștinat aproape de două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei.”
  
  Părintele Cleopa îi primea pe toți cei care veneau la sfinția sa, fie ortodocși, fie de altă religie, fie români, fie de alt neam, dar ținea cu tărie la dreapta credință Ortodoxă și nu se sfia să și mărturisească aceasta.
  
  „Să știți că rădăcina și viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreștinat aproape de două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei. Coloniștii romani, cărora le-au predicat Sfinții Apostoli Petru și Pavel la Roma, și cei din Grecia, când au venit aici cu legiunile romane, au adus credința Ortodoxă. Eram daci pe atunci; strămoșii noștri sunt dacii și romanii, de la care am rămas noi, românii. De atunci, de când am primit și dreapta credință în Dumnezeu, poporul nostru a avut viață. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viața poporului român este dreapta credință în Iisus Hristos. Băgați de seamă! Ca popor creștin de două mii de ani  de când suntem noi, am avut toată administrația noastră și toată tradiția noastră sfântă. Să ținem cu tărie la Credința Ortodoxă.
  
  Ați văzut dumneavoastră, de la primii voievozi creștini ai românilor, de când sunt cele trei Țări Române, Moldova, Muntenia și Ardealul, toți au fost creștini ortodocși.
  
  Ați văzut pe Mihai Viteazul? Mama lui a fost călugăriță. Du-te la Mănăstirea Cozia și vei afla lângă Mircea cel Bătrân, care a întemeiat această mănăstire și-i înmormântat acolo, o lespede de piatră pe care scrie: «Aici odihnește monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul» – ai auzit? El, domn peste trei principate și mama lui, călugăriță. Apoi și Ștefan cel Mare. Du-te la Mănăstirea Probota, unde este îngropat Petru Rareș, făcută de el. Vei vedea lângă dânsul scris: «Aici odihnește roaba lui Dumnezeu, monahia Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare». Ei domni, și mamele lor, călugărițe! Vedeți voi câtă unire era atunci între credință și conducere? Așa trebuie să murim!”.
  
  (În memoria Părintelui Cleopa, «Mânca-v-ar Raiul!», Ediția a III-a, 2002, pp. 49-50)
  
  

ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI

 

1. Trezindu-te din somn aminteste-ti in primul rand de Dumnezeu si insemneaza-te cu semnul Sfintei Cruci.

2. Nu amana pravila rugaciunii pe care o ai, ci incepe-ti cu ea ziua.

3. Pe parcursul zilei, in orice lucru, roaga-te lui Dumnezeu cu rugaciuni scurte.

4. Rugaciunile sunt aripile sufletului; sufletul prin rugaciune se face locas al lui Dumnezeu.

5. Ca rugaciunea sa fie auzita de Dumnezeu roaga-te din toata inima.

6. Nu parasi rugaciunea atunci cand vrajmasul te impresoara cu indiferenta; cel ce se nevoieste spre rugaciune, cand sufletul cade in nesimtire, este mai presus decat cel ce se roaga cu lacrimi.

7. Sa cunosti Noul Testament cu mintea si cu inima, studiindu-l permanent. Cele neclare sa nu le tamacesti dupa mintea ta, ci sa citesti talcuirile Sfintilor Parinti sau sa ceri explicatii de la parintele duhovnic sau de la preoti.

8. Nu uita sa bei cu sete duhovniceasca agheasma pentru sfintirea sufletului si a trupului.

9. Nu uita sa ungi in semnul Sf. Cruci cu ulei sfintit de la moaste, de la icoane facatoare de minuni, de la litie: fruntea, obrajii, urechile, inima, mainile, picioarele si locurile bolnave, se poate sa bei cate o lingurita (pe nemancate, dupa ce ai primit prescura si agheazma).

10. Salutarea Imparatesei Cerurilor: “Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te…” rosteste-o cat mai des sau macar o data in ora.

11. In timpul liber citeste scrierile Sfintilor Parinti – invatatori ai vietii duhovnicesti, iar daca nu le ai, cere-le cu insistenta de la cei care le au.

12. In ispite si necazuri intareste-te cu Psaltirea si cu Paraclisul Maicii Domnului “De multe ispite fiind cuprins …”. Ea este unica noastra Aparatoare.

13. Atunci cand demonii arunca in tine sagetile sale, cand se apropie pacatul de tine, canta cantarile Saptamanii Patimilor si ale Sfintei Invieri, citeste Canonul si Acatistul Preadulcelui Iisus Hristos si Domnul va surpa legaturile intunericului care te-au infasurat. Striga catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si catre Ingerul Pazitor. Rosteste cat mai des “Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te…”.

14. Daca nu poti canta, nici citi, in clipele luptei, pomeneste numele lui Iisus, stai neclintit langa Crucea Lui si te vei tamadui prin lacrimile tale. Chiar si de nu intelegi sensul cuvintelor rugaciunii lui Iisus, repeta-le necontenit, dracii inteleg si vor fugi.

15. Omul care isi incepe viata duhovniceasca trebuie sa stie ca este bolnav, mintea lui se afla in ratacire, vointa e mai mult plecata spre rau decat spre bine si inima se afla in afara curateniei din pricina fierberii patimilor, de aceea la inceputul vietii duhovnicesti totul trebuie sa fie orientat spre dobandirea sanatatii duhovnicesti impreuna cu smerenia.

16. Postul ne aduce la portile raiului, iar milostenia le deschide.

17. Cand e post, posteste, insa trebuie sa stii ca lui Dumnezeu ii este placuta nu numai abtinerea pantecelui, ci si abtinerea urechilor, a ochilor, a limbii, precum si abtinerea inimii de la patimi.

18. Viata duhovniceasca este un necontenit si neobosit razboi cu dusmanii mantuirii sufletului. Niciodata sa nu dormi sufleteste, duhul sa-ti fie intotdeauna treaz si cheama neincetat in orice lupta pe Mantuitorul tau, pe Maica Domnului si pe Ingerul pazitor.

19. Teme-te sa te invoiesti la pacat si sa te impreunezi cu gandurile pacatoase pe care ti le sopteste vrajmasul, sa stii: aceste fapte sunt pacatoase.

20. Aminteste-ti ca neglijenta pentru mantuirea sufletului duce la pierzanie.

21. Cere neincetat de la Domnul: “Frica Ta sadeste-o in inima mea”. O, cat este de fericit cel ce are in inima sa frica de Dumnezeu.

22. Daruieste-ti, fara de rezerve, intreaga ta inima lui Dumnezeu si vei simti raiul pe pamant.

23. Credinta ta se va intari de la permanenta pocainta si rugaciune, precum si de la comunicarea cu oamenii ce au credinta adanca in Domnul.

24. Ca Dumnezeu sa auda si sa primeasca cererile tale, roaga-te pentru vrajmasii tai, dorindu-le binele, fara a-i chema pe nume: “Doamne, Tu ne-ai dat porunca sa ne rugam pentru vrajmasii nostrii, Tu ii stii pe ei, eu nu ii stiu, daruieste-le lor credinta adevarata, dragoste nefatarnica, viata dupa poruncile Tale, smerenie, rabdare, blandete, intelepciune, buna cugetare, rugaciunea inimii, luare aminte la rugaciune, dragoste pentru citirea Sfintei Scripturi si ale scrierilor Sfintilor Parinti, agonisirea Duhului Sfant. Binecuvanteaza-i pe ei cu pace si dragoste, iar daca este cu neputinta ca cei inraiti sa se intoarca, pune hotar rautatii lor si apara-i de vrajmasi pe alesii Tai.”.

25. Intotdeauna cauta neobosit faptele milosteniei si ale dragostei compatimitoare. Fara aceste fapte nu putem placea lui Dumnezeu. Fii ca un soare pentru toti, mila e presus de orice jertfa.

26. Fara o necesitate deosebita nu merge nicaieri, iar stand acasa nu fii plin de griji. Tendinta spre imbogatire, grija de multe sunt momelile vrajmasului vremurilor in care traim.

27. Cat mai putin vorbeste si razi, nu fii curios si interesat de desertaciuni.

28. Nu te afla niciodata fara de lucru, cinsteste duminicile si sarbatorile bisericesti, facand fapte bune si citind Sfanta Scriptura.

29. Sa indragesti sfanta singuratate.

30. Toate ocarile sa le rabzi, mai intai, prin tacere, apoi prin autoinvinuire, si dupa aceea prin rugaciune pentru cei ce te obijduiesc.

31. Smerenia biruie toti dracii, iar rabdarea invinge patimile sufletesti si trupesi. Cerand prin rugaciune smerenie, noi rugam, de fapt, ca Dumnezeu sa incuviinteze ca un om oarecare sa ne insulte. Smerenia si dragostea pentru dusmani nu vor veni de sine. Ele trebuie dobandite, rabdand corect insultele si defaimarile.

32. La rugaciune, afara de Dumnezeu, nimanui sa nu-I arati lacrimile de umilinta si ravna ta pentru mantuire.

33. Pe preotul ortodox sa-l consideri Inger, Binevestitor trimis sa te bucure si sa-ti aduca mantuire.

34. In relatiile cu oamenii comporta-te precum cu mostenitorii Maretei Imparatii, dar si cu teama ca de foc. Aminteste-ti cuvintele Mantuitorului ca orice lucru pe care il faci aproapelui, il faci pentru El insusi. In aproapele nostru se afla mantuirea sau pierzania noastra.

35. Toate le iarta tuturor si compatimeste-i pe toti in suferintele lor.

36. Nu-ti uita aproapele.

37. In cel ce cauta aici odihna nu se afla Duhul lui Dumnezeu, el nu are dragoste catre Dumnezeu si catre aproapele sau.

38. Tristetea si nelinistea vin de la putinatatea rugaciunii.

39. In orice loc si in orice vreme cheama-l in ajutor pe ingerul tau pazitor.

40. Grijeste-te necontenit de plansul inimii pentru pacatele tale. Cand le vei marturisi si te vei impartasi cu Sfintele Taine, bucura-Te incetisor de slobozirea de ele.

41. Cunoaste-ti propriile pacate, iar de cele straine cu straduinta sa te feresti. Nu te omora prin osandirea altora, cel ce osandeste este antihrist.

42. In ce pacat ai osandit pe aproapele tau in acela vei cadea si tu.

43. Sa nu gandesti despre nimeni rau ca sa nu devii si tu rau.

44. In fiecare seara, marturiseste-I lui Dumnezeu toate faptele, cuvintele si gandurile pacatoase care s-au intamplat in timpul zilei.

45. Inainte de somn, roaga-te cu lacrimi si cu metanii si impaca-te cu toti din toata inima.

46. Nu se cuvine sa-ti povestesti visele altora si singur nu le crede. Nu o data vrajmasul a ademenit si a dus la pieire pe cei ce se incredeau visurilor.

47. Sa adormi insemnandu-te cu Sfanta Cruce si cu rugaciunea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul”.

48. Rugaciunea de noapte este mai scumpa decat cea de zi.

49. Nu pierde legatura cu parintele tau duhovnicesc, ai grija sa nu-l jignesti sau sa-l ofensezi, nu tainui de el nimic.

50. Sa-I multumesti lui Dumnezeu intotdeauna pentru toate!

51. A multumi in scarbe, in boli si in necazuri este mai presus decat a fi drept.

52. Plangerea launtrica a pacatelor este mai mantuitoare decat toate nevointele.

53. Nu exista cuvant mai bun pe limba noastra decat: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul”. “Doamne mantuieste-ma pe mine pacatosul”.

54. Sa indragesti slujbele bisericesti si sa-ti apropii viata de Dumnezeu.

55. Obisnuieste-te intodeauna cu trezvie sa-ti urmaresti simtirile exterioare. Prin ele vrajmasul intra in suflet. Cu multa atentie ai grija de gandurile tale.

56. Vazandu-ti slabiciunea si neputinta de a face bine, aminteste-ti ca te mantuieste Mantuitorul tau, Domnul nostru Iisus Hristos.

57. Credinta sa-ti fie cetate de neclintit. Sa stii ca nu doarme vicleanul vrajmas si iti urmareste fiecare pas. Iar Dumnezeu iubeste sufetul curajos care se increde in El.

58. Cu Dumnezeu ne unesc scarbele, truda si bolile; nu carti si nu-ti fie frica de ele.

59. Nimeni nu s-a suit la cer, aflandu-se in bunastare si traind caldicel.

60. Cat mai des, cu umilinta si cu inima infranta, marturiseste-te si te impartaseste cu Sfintele Taine ale Trupului si Sangelui Domnului nostru Iisus Hristos. Numai prin ele traiesti.

61. Daca ne vom pocai, toate se vor indrepta.

62. De nu ar fi existat taina spovedaniei si a pocaintei nimeni nu s-ar fi mantuit, iar prin ele pamantul s-a umplut de sfinti.

63. In viata aceasta Imparatia lui Dumnezeu vine atunci cand ne marturisim pacatele duhovnicului.

64. Niciodata sa nu uiti ca moartea ne poate rapi in orice clipa, nu uita ca in curand va fi Judecata si rasplata. Tine minte ca intotdeauna te afli in preajma lui Dumnezeu si sub Ochiul Lui Atotvazator.

65. Adu-ti aminte de cele ce a gatit Domnul celor ce-L iubesc pe El si indeplinesc poruncile Lui.

66. Nu uita ca pentru fiecare ora din viata va trebui sa raspundem in ziua Judecatii.

67. Nu te increde pornirilor, fie ele si bune, pana nu vei primi binecuvantarea unui duhovnic intelept. Nu da crezare inimii, controleaza-te citind scrierile Sfintilor Parinti ortodocsi.

68. E nevoie sa te desparti de vrajmasul din tine: fereste-te de ceea ce doreste vrajmasul tau.

69. E bine sa nu ai in casa televizor, computer, deoarece ele ne tulbura linistea si ne pierdem timpul care trebuie folosit pentru lecturi duhovnicesti.

70. Biserica este raiul pe pamant. Fericit este cel ce o cerceteaza cat mai des.

Citeste acest Abecedar cel putin o data in saptamana.

• 
  

„Impartit-au hainele mele lorusi si pentru camasa mea au aruncat sorti."

 

Camasa lui Hristos este haina purtata de Mantuitorul Iisus Hristos, inainte de Rastignirea pe Cruce. Camasa necusuta, dintr-o singura bucata, care si inchipuie unitatea Bisericii si a mantuirii aduse in dar oamenilor. Camasa lui Hristos este o tema larg dezbatuta, cu multe pareri pro si contra, ajungand o adevarata provocare. Bucati din vesmintele Domnului exista la Trier in Germania, la Sankt Petersburg si Moscova in Rusia, precum si in alte cateva locuri din Rusia si Europa de Vest.

Profetia este aceasta: „Impartit-au hainele mele lorusi si pentru camasa mea au aruncat sorti." (Psalm 21,20) Sfantul Evanghelist Matei vorbeste foarte clar despre implinirea acestei profetii, despre impartirea hainelor Mantuitorului, indata dupa Rastignire, insa nu da nici un alt detaliu despre acestea: "Iar dupa ce L-au rastignit, au impartit hainele Lui, aruncand sorti, ca sa se implineasca ceea ce s-a zis de proorocul: Impartit-au hainele Mele intre ei, iar pentru camasa Mea au aruncat sorti." (Matei 27,35)

Haina Mantuitorului, o singura camasa necusuta, adica lucrata dintr-o singura bucata de panza, alaturi de mentionarea celorlalte vestminte apare insa mai clar la Sfantul Ioan Teologul, care zice: "Dupa ce au rastignit pe Iisus, ostasii au luat hainele Lui si le-au facut patru parti, fiecarui ostas cate o parte si camasa. Dar camasa era fara cusatura, de sus tesuta in intregime. Deci au zis unii catre altii: Sa n-o sfasiem, ci sa aruncam sortii pentru ea, a cui sa fie. Ca sa se implineasca Scriptura care zice: Impartit-au hainele Mele lorusi, si pentru camasa Mea au aruncat sortii. Asadar ostasii acestea au facut." (Ioan 19,23- 24).

Dupa perioada crestinismului primar, in care multora dintre Sfintele Moaste si Obiecte Sfinte li s-a pierdut urma, a urmat o alta perioada, de redescoperire a lor si punere spre cinstire publica. Astfel, secolul al IV-lea ne-o pune inainte pe Sfanta Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare.

Sfanta Elena, aprinsa de dumnezeiasca ravna, merge la Locurile Sfinte spre a gasi Crucea lui Hristos. Minunat a randuit Domnul pentru a se gasi Crucea. Insa, mai minunat lucru este ca nu s-a gasit doar Cruca, ci inca multe alte Sfinte Moaste si Obiecte Sfinte. Ea este cea care a gasit si Camasa lui Hristos, vestmant sfant pe care l-a daruit mai apoi orasului ei natal, Trier (Germania de azi).

Camasa lui Hristos in Catedrala Sfantul Denis - Argenteuil, Franta

Pentru mai bine de doua secole, nimic nu se mai gaseste mentionat despre minunata Camasa a lui Hristos. Totul era prea bine stiut de crestini sau atentia multora se canalizase mai mult spre Locurile Sfinte decat spre regiunea actualei Germanii. Abia prin secolul al VI-lea vor aparea unele marturii despre locul in care s-ar gasi Camasa. Unii numesc orasul Galata, de langa Constantinopol, altii orasul Jaffa sau Ierusalim, din Tara Sfanta.

O marturie mai apare iarasi la granita dintre secole, in anul 800, cand imparateasa Irina a Bizantului ofera aceasta Camasa in dar imparatului Carol cel Mare. Nu se stie ce anume a motivat oferirea acestui nepretuit dar sau daca acesta era autentic. Se crede insa ca obiectul ar fi fost autentic, iar imparateasa l-ar fi dat din pricina nevoii de siguranta, in perspectiva unei extinderi a puterii islamice sau a temerii de a nu fi distrusa de necredinciosi.

Carol cel Mare va oferi acest dar uneia dintre fiicele sale, calugarita Theodrade. Aceasta va lua darul la Manastirea din Argenteuil, intemeiata in jurul anului 655. Acesta era un loc inchinat in mod special persoanelor de rang inalt, iar nu fiecarei dornice de viata monahala. Pana la Revolutia Franceza din anul 1789 a existat traditia locului ca sa fie batute clopotele in jurul orei 13.00, ca amintire a aducerii acestei Camasi in manastire. Au urmat incercari grele aduse de necredinciosi, Camasa fiind ascunsa si scoasa la lumina de mai multe ori.

Camasa lui Hristos in Catedrala Svetitskhoveli - Mtheta, Georgia

Camasa lui Hristos se crede ca ar fi cea pastrata, cu mare evlavie, in Catedrala Patriarhala Svetithoveli, din Georgia. Aceasta catedrala se afla in prima capitala a Georgiei, Mtheta. Potrivit traditiei crestine, Camasa lui Hristos a fost adusa in Georgia de catre un preot de origine iudeu. Preotul Ilie (Elias, Elioz) a adus din Ierusalim in Mtsket acest Sfant Odor si l-a asezat intr-o cripta din fundatia Catedralei Patriarhale Svetitskhoveli. Celebrarea acestui moment se face anual, in data de 1 octombrie, cand la noi se sarbatoreste Acoperamantul Maicii Domnului. Nici un invadator musulman nu a profanat vreodata cinstitul Vestmant.

O alta traditie a locului marturiseste faptul ca preotul iudeu a oferit Odorul Sfintei Sidonia, care a si fost inmormantata impreuna cu el, in Mtskheta, chiar pe locul actualei catedrale. In secolul al IV-lea, regele proaspat botezat Miran din Kartli a inceput a construi mareata catedrala.

         

In timpul construirii, o minune s-a petrecut: un cedru a crescut in incinta temeliei, lucru ce a uimit pe toti. Lucrul a fost luat ca minune, motiv pentru care a si fost lasat acolo, doar taiat ca un stalp. Au construit, pana au ajuns in acel loc. Lemnul incurca planul initial, motiv pentru care s-a hotarat taierea lui. In acel moment, un puternic miros de mir s-a raspandit peste tot locul. La baza lemnului s-a descoperit mormantul Sfintei Sidonia. Cu rugaciunile Sfintei Nina, lemnul a putut fi taiat. Mormantul Sfintei Sidonia, Moastele acesteia, Vestmantul lui Hristos si „Stalpul de Viata Datator" (lemnul minunat) sunt pastrate intr-o micuta capela din catedrala. Locul este mult iubit si cinstit de crestini.

Camasa lui Hristos in Catedrala Adormirea Maicii Domnului - Moscova, Rusia

O bucata din vestmantul Mantuitorului se afla in Moscova, in Catedrala Maicii Domnului. Aceasta a fost adusa de catre sahul Abbas I, la inceputul secolului al XVII-lea. Darul nepretuit a fost oferit tarului Mihail Feodorovici si Patriarhului Filaret in anul 1625. Anual, in data de 10 iulie, are loc o procesiune cu aceasta bucata de vesmant. In sinaxare, la aceasta zi apare scris: "Pomenirea aducerii Hainelor lui Hristos la Moscova, care s-a intamplat in 1625."

Teodor Danalache

 

 

Camasa lui Hristos se pastreaza la manastirea Svetithoveli din Georgia

Interviu cu Parintele Alexie Ksutasvili-Lensky, atasatul cultural al Ambasadei Georgiei la Bucuresti

Sosit in Romania, pe urmele Sfantului Antim Ivireanul, Parintele Alexie isi va sustine doctoratul, nu peste mult timp, la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. Actualmente este vietuitor in obstea Manastirii Antim, si l-a avut ca povatuitor pe Parintele Sofian Boghiu...

Parinte Alexie, cum se impaca serviciul de functionar la Ambasada Georgiei cu canonul calugaresc?

Intr-adevar, e destul de greu sa faci fata regimului de lucru pe care ti-l impune o ambasada, avand in acelasi timp randuiala unui vietuitor in manastire. Insa, fiind doar rasofor si neavand canonul de vietuire foarte aspru, acest lucru imi usureaza oarecum situatia. Poate va intereseaza cum am ajuns sa fiu functionar al Ambasadei? In urma cu un an si jumatate, cand s-a deschis Ambasada Georgiei din Bucuresti, la Ministerul Afacerilor Externe al Georgiei nu s-a gasit nici un diplomat bun cunoscator al limbii romane, iar pentru  ambasada o asemenea persoana era indispensabila, drept care am fost solicitat sa ajut ambasada temporar, ca atasat cultural. Am constatat ca, din pacate, dintre oamenii care ocupa diferite functii diplomatice, nu toti cunosc bine lucruri legate de istoria Bisericii, nici despre rolul si importanta acesteia intr-un stat. Cred ca nu gresesc daca spun ca prezenta mea la ambasada a facut ca unii sa inceapa  sa priveasca putin altfel realitatea din jur si chiar viata lor proprie. Pe de alta parte, noi, oamenii Bisericii, de multe ori, avem anumite idei preconcepute in privinta politicii externe sau interne a statelor carora apartinem. Sa cunosti felul cum gandesc politicienii, argumentatia lor, nu doar din declaratiile oficiale, ci pe viu, de la om la om, pot sa spun ca a fost o experienta pretioasa pentru mine.

Biserica din tara d-voastra este una dintre cele mai vechi Biserici Ortodoxe din lume. Ce puteti sa ne spuneti despre inceputurile ei?

Radacinile Bisericii Georgiene coboara pana la inceputurile crestinismului. Cronicarii bizantini, Eusebiu de Cezareea, Epifanie al Constantinopolului, Epifanie de Cipru si altii, marturisesc despre activitatea misionara din regatul georgian si din provinciile romane cu populatie autohtona georgiana, Pont si Capadocia, a Sfintilor Apostoli Andrei, Matia si Simeon Cananitul, ultimul avandu-si mormantul chiar la noi, langa orasul Suhumi. Sapaturi arheologice din diferite parti ale tarii demonstreaza clar existenta comunitatilor crestine inca din sec. 1-2.

La inceputul sec. 4, in urma activitatii misionare a Sfintei Nina (Nino), cea intocmai cu Apostolii, in timpul domniei Sfintilor Regi Mirian si Nana (317-318), crestinismul devine religie de stat in Georgia. De la inceputul formarii sale, Biserica noastra a fost organizata ca Biserica de sine statatoare, fruntasul ei purtand titlul de Arhiepiscop. Din 468, intaistatatorul Bisericii Iviriei poarta titlul de Catolicos, iar din anul 1012 si pana in prezent - pe cel de Catolicos-Patriarh, subliniindu-se astfel egalitatea in cinste cu alte Biserici Ortodoxe Autocefale.

Daca un pelerin din Romania ar dori sa se inchine la locurile sfinte din Georgia, ce traseu i-ati recomanda?

Cred ca pelerinul trebuie sa-si inceapa drumul sau din capitala Tbilisi, unde neaparat trebuie sa vada Catedrala Patriarhala Sioni, care dateaza din sec. 5 si adaposteste multe sfinte moaste; apoi sa vada bisericile vechi ,  de sec. 6, ca Ancishati si Lurgi Monasteri, sau cetatea medievala Narikala si biserica din sec 12. Un pelerin ajuns la Tbilisi e imposibil sa nu viziteze a doua Catedrala Patriarhala - construita cu prilejul celor 2000 de ani de la Nasterea Mantuitorului, ce impresioneaza prin dimensiuni si frumusetea. De asemenea, trebuie vizitata prima capitala a Georgiei, Mtheta, unde se afla inca o Catedrala Patriarhala, Svetithoveli, in care se pastreaza Sf. Camasa a Mantuitorului Hristos. Pe o raza de aprox. 20 de km de la Mtheta se afla mai multe manastiri - Givari, Siomgvime, Zedazeni, Martkopi, David-Garedji, toate construite in secolul 6. 

Care e manastirea de suflet a georgienilor?

Nu cred ca voi gresi daca as aminti doua;  Svetithoveli, din Mtheta, si Ghelati, de langa orasul Kutaisi.

 

Dar Ivironul?

O, da! Noi, georgienii, suntem un popor foarte bogat, deoarece avem numeroase sfinte locuri si dincolo de granite. Aici trebuie sa amintesc Manastirea Sfintei Cruci din Ierusalim, cateva paraclise georgiene imprastiate prin Tara Sfanta, inclusiv pe Muntele Sinai, un paraclis din pustia Egiptului pe peretii caruia se pastreaza prima inscriptie in limba georgiana, cu caractere specific georgiene (sec. 5). Mai e si Manastirea Bacikovo din Bulgaria, ctitorita in sec. 12 de un print georgian, Ioan Petritoni, supranumit „Adevaratul Filosof“. Un loc deosebit intre aceste biserici si manastiri georgiene din afara tarii il ocupa, desigur, Manastirea Iviron din Sf. Munte Athos, ctitorita, chiar la inceputurile monahismului athonit, de prietenul si impreuna-slujitorul Sfantului Atanasie cel Mare, Sfantul Eftimie Ivireanul. Toate aceste manastiri, afara de locuri de asceza si curatire duhovniceasca, dintotdeauna au fost mari centre de cultura. Nu-i intamplator ca, pana in prezent, lacasuri precum Manastirea de pe Muntele Sinai, Manastirea Sfintei Cruci din Ierusalim, Manastirea Bacikovo din Bulgaria si Ivironul  adapostesc cele mai bogate biblioteci, cu mii de manuscrise georgiene, datorita carora au fost pastrate opere teologice georgiene create incepand inca din sec. 4.

 

Care este Sfantul pentru care georgienii au o evlavie deosebita?

Cu siguranta, Sf. Gheorghe. De aceea, majoritatea bisericilor din Georgia poarta hramul Sf. Gheorghe. Nu intamplator, strainii, inca din Evul Mediu, ne-au numit „Tara lui Gheorghe”, Georgia. Noi, in limba noastra, ii spunem tarii Sakartvelo, fara vreo legatura cu numele Marelui Mucenic.

Se vorbeste, cu privire la tara d-voastra, despre mai multi sihastri ce-au trait prin munti in toata perioada sovietica, asemenea Parintelui Cleopa din Romania...

In Georgia exista o provincie, Abhazia, cu munti inalti si paduri subtropicale. Aceasta regiune e cunoscuta ca adapost al multor pustnici, al caror numar exact al nimeni nu-l stie. Sunt doar cativa cei ce cunosc poteci ascunse, prin munti si paduri, spre colibele sihastrilor. Mi-aduc aminte de o intamplare reala, povestita de Patriarhul Georgiei, Ilia. In muntii Abhaziei pustniceau doua maici, care intr-o zi au vazut ca de coliba lor se apropia un urs urias. De frica, maicile s-au ascuns in coliba. Ursul, apropiindu-se de coliba, a inceput sa geama, privind spre usa si fereastra acesteia. Doar atunci maicile au observat ca ursul avea ceva infipt intr-o laba si sangera. Ele au inteles ca ursul venise, de fapt, sa ceara ajutor. Atunci, luand curaj, cu nadejde in Dumnezeu, au deschis usa si au reusit sa scoata teapa din laba ursului si sa-i opreasca sangerarea. Ursul a plecat, dar, peste cateva ore, s-a intors aducand un snop mare cu stiuleti de porumb, pe care se pare ca-l smulsese din vale. Astfel le-a multumit el maicilor pentru fapta lor buna. Patriarhul stia aceasta de la un duhovnic al maicilor respective.

 

Cum este viata duhovniceasca din manastirile georgiene dupa ultima prigoana, cea comunista?

In perioada comunista, viata monahala din Georgia a fost aproape desfiintata, functionand doar 3 sau 4 manastiri, cu cate 2-3 monahi sau monahii. Acum s-au redeschis peste 60 de anastiri si au cateva sute de vietuitori. 

Am fost la premiera filmului „Antim Ivireanul”, remarcabila realizare crestina a cunoscutului regizor gruzin Ghiuli Ciohonelidze. Cand credeti ca va rula si pe ecranele romanesti?

Greu de spus. Sunt multe obstacole tehnice, financiare si birocratice, dar Ambasada Georgiei din Bucuresti va depune eforturi ca publicul larg din Romania sa poata vedea cat de curand acest minunat film.

Interviu realizat de Gheorghita CIOCIOI
Lumea credintei, anul II, nr 5(10)

  

 

Sinaxar 23 Februarie

 

În această lună, ziua a douăzeci şi treia pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, "roditor în toate cele bune" (Col. 1:10), s-a născut în sec. I şi a trăit în Smirna - Asia Mica. A rămas orfan la o vârstă fragedă şi a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un înger. După moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunţat la toate bunurile sale şi a început o viaţă castă, îngrijind bolnavii şi infirmii. El se simţea sufleteşte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prăznuit în 6 februarie), care l-a făcut mai întâi diacon, încredinţându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoţie.

Sf. Apostol Ioan Teologul mai trăia în acea vreme şi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice.

Cu puţin înainte de a muri, Sf. Bucolus şi-a exprimat dorinţa ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfinţit episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos.

Sf. Policarp şi-a condus turma cu râvnă apostolică şi a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul "Purtătorul de Dumnezeu" (prăznuit în 20 decembrie) îi poartă multă dragoste şi mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre Roma unde îl aştepta execuţia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp următoarele: "Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L găsi pe Dumnezeu, aşa cum piloţii au nevoie de vânt şi marinarii în furtună caută un port."

Între anii 161-180 împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuţie împotriva creştinilor iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, "tatăl tuturor creştinilor" şi "ademenitorul întregii Asii".  În acest timp, la rugăminţile credincioşilor săi, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldaţii au venit să-l ia, el i-a întâmpinat şi i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru martiriu.

Suferinţele şi moartea sa sunt prezentate în "Epistola Creştinilor Bisericii din Smirna către celelalte Biserici", una dintre cele mai vechi mărturii ale literaturii creştine.

La judecată, Sf. Policarp şi-a mărturisit cu hotărâre credinţa în Hristos şi a fost condamnat să fie ars de viu. Călăii ar fi vrut să-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus că Domnul îi va da putere să îndure flăcările, aşa că îl pot lega doar cu nişte sfori. Flăcările l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând că flăcările nu-şi fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din rană încât a stins flăcările. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Creştinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an ziua martiriului său.

Sfântul Irineu din Lyon (prăznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a păstrat o relatare despre sfânt, pe care o citează şi Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICĂ (V, 20):

"Am fost foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mica", îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, "dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a şezut şi a vorbit, cum a păşit, cum a gândit în viaţă, cum era înfăţişarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan şi cum povestea el însuşi ceea ce auzea de la alţi mărturisitori ai Domnului despre viaţa, învăţăturile şi minunile Sale".

"Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenţie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în faţa lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt şi binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat şi şi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: "Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!"

În timpul vieţii, sfântul episcop a scris mai multe epistole către obştea sa şi către alţi oameni, dintre care singura care a supravieţuit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorinţa Filipenilor de a primi nişte scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri: Ioan, Moise, Antioh şi Antonin.

Dintre aceştia patru, cuviosul Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihăstrea în muntele ce este aproape de satul Targala şi a fost vreme îndelungată ucenic al acestuia. Mai târziu, ducându-se pe o culme de munte foarte rece (căci se afla spre partea crivăţului), a petrecut acolo douăzeci şi cinci de ani, fără de acoperământ. Hrana lui era pâinea şi sarea, iar haina o avea din păr de capră. Trupul îi era înfăşurat cu grele lanţuri, de care fiind îngreunat, şi ars fiind de razele soarelui, n-a voit niciodată să primească mângâierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire pătimirii sale. Pentru aceasta şi migdalul pe care-l sădise un prieten al lui, lângă locul unde stătea şi care cu vremea se făcuse copac şi da multă umbră a poruncit de s-a tăiat, ca să nu aibă nici o mângâiere de umbră. În asemenea chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot astfel fericitul Moise, urmând vieţii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un vârf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, şi acolo se nevoia cu sihăstreşti osteneli. Iar fericitul Antioh, deşi era bătrân cu vârsta, cu mari nevoinţe se ostenea. În sfârşit de trei ori fericitul Antonin, bătrân fiind, totuşi şi-a făcut un mic ocol într-un loc prea pustiu, şi se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; căci avea aceeaşi hrană cu cei tineri, adică pâine şi sare; întrebuinţând aceeaşi băutură, adică apă, aceeaşi haină de păr şi aceleaşi privegheri şi rugăciuni, ca şi cei tineri. Şi ca să grăim pe scurt, aceşti patru cuvioşi se aflau pururea întru osteneli toată ziua şi toată noaptea, şi n-au împuţinat răbdarea şi bărbăţia lor, nici îndelungata vreme a sihăstriei, nici bătrâneţile, nici neputinţa firii; căci aveau în inima lor dumnezeiască dragoste şi osârdie ca să se ostenească şi să se nevoiască pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevoinţe petrecându-şi viaţa, în pace şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Gorgonia, sora sfântului Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, care în pace s-a săvârşit.

Sfânta Gorgonia, sora lui Grigorie Teologul, s-a remarcat prin înalta sa virtute, pioşenie, blândeţe, înţelepciune şi osteneală. Casa ei era adevărat rai pentru cei săraci. Mama a cinci copii, a murit în jurul anului 372, la vârsta de 39 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : "Cu pace mă voi culca şi voi adormi" (Psalm 4, 8).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Clement, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Tea, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Zevina, Polihroniu, Moise şi Damian.

Dintre aceştia dumnezeiescul Zevina şi-a făcut o chilie pe un vârf de munte, în care s-a ostenit cu sihăstreşti nevoinţe, până la bătrâneţe. El a covârşit pe toţi cuvioşii acelei vremi, prin răbdarea pe care o avea la sfânta rugăciune. Astfel când a ajuns cu totul slăbit de bătrâneţe de nu mai putea sta drept la rugăciune, se sprijinea pe toiagul său. Şi aşa minunat şi cu plăcere vieţuind lui Dumnezeu, s-a mutat din acestea de aici.

Iar dumnezeiescul Polihroniu, ucenic al acestuia fiind, atât de mult a urmat bunătăţilor învăţătorului său şi a întipărit întru sine caracterul acestuia, încât nici pecetea inelului pe ceară nu se tipăreşte aşa de curat, căci tot o astfel de necontenită stăruinţă avea şi el la rugăciune. El nu a voit însă să poarte lanţuri asupra trupului său, pentru ca nu cumva vreunii din cei neîntăriţi în credinţă, să fie prin aceasta clintiţi din credinţă. Ci, purtând pe umeri o rădăcină de stejar prea grea, care nu putea fi mişcată cu amândouă mâinile, îşi îngreuia trupul şi când venea cineva de bătea în uşa lui, el ascundea această rădăcină. Din acest fel de nevoinţe a înflorit în sufletul lui şi dumnezeiescul dar al minunilor. Şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul.

Iar ucenicii săi, Moise, adică, a rămas în chilia dumnezeiescului Polihroniu până la sfârşitul vieţii sale, ca unul care adunase în sufletul său toată bunătatea aceluia, în timp ce Damian s-a dus într-un sat ce era în apropiere, numit Niera, şi aflând aproape de sat o chilioară şi locuind într-însa, petrecea aici acelaşi fel de viaţă ca şi dascălul său Polihroniu, încât cei ce cunoşteau bine pe amândoi, văzându-l pe acesta putea crede că văd sufletul marelui Polihroniu, în alt trup. Căci în amândoi strălucea aceeaşi nerăutate, aceeaşi blândeţe şi smerenie, îndulcire în cuvânt, veghere sufletească, cugetare de Dumnezeu, osteneală şi priveghere şi hrană şi neiubire de agoniseală. Aşa de mare folos au cules ucenicii aceştia din împreună-vieţuirea cu Polihroniu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noului mucenic Damian.

Acest cuvios nou mucenic mai înainte s-a nevoit în sfânta Mănăstire Filoteu din Muntele Athos, apoi a mărturisit în Larisa, la anul 1568 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Damian, care a sihăstrit în sfânta Mănăstire a Esfigmenului, din Muntele Athos, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Lucrând ogorul sufletelor și aducând belșug pământului, te-ai făcut, Sfinte, vas ales și laudă dreptmăritorilor creștini, care de atunci s-au deprins a-ți cânta: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Icosul 1

Slujitor credincios Stăpânului, asemenea îngerilor, la desăvârșire îngerească ai ajuns și, primind moartea cea pentru Hristos, viața cea veșnică ai primit. Pentru aceasta cu vrednicie îți cântăm:
Bucură-te, vlăstar al Efesului;
Bucură-te, floare înmiresmată a cetății Smirnei;
Bucură-te, rod bogat al Apostolilor lui Hristos;
Bucură-te, mărgăritar strălucitor în coroana mucenicilor sfințiți;
Bucură-te, mare ierarhe, care, în smerenie, harul ai împărtășit;
Bucură-te, turn întărit al mântuitoarei credințe pe care cu mari minuni o ai mărturisit;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de darul proorociei;
Bucură-te, bucuria celor sărmani;
Bucură-te, al văduvelor ocrotitor și mult mângâietor;
Bucură-te, grabnic vindecător a felurite boli;
Bucură-te, spaimă și cutremur diavolilor;
Bucură-te, că, în fața Tronului dumnezeirii, te faci stăruitoare rugăciune pentru cei ce se roagă către tine;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Nașterea ta, Sfinte, în temnița cea rece în care era închisă pentru credință mama ta, a fost precum, odinioară, a lui Hristos în peșteră; încă și mai mare minune săvârșindu-se, îndată ce te-ai născut, un înger al Domnului s-a pogorât și, luându-te, a zis: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Luminător la vremuri de întuneric, Dumnezeu te-a învrednicit, fiind izbăvit încă de prunc în chip preaminunat; ajută-ne dar să ne curățim de gândul cel viclean, păzindu-ne ca niște prunci la cuget, cei care strigăm ție acum:
Bucură-te, pentru care Domnul pe îngerul său a trimis;
Bucură-te, că în grija unei bune creștine prin rânduire de sus ai fost încredințat;
Bucură-te, pentru care Fericita Teodora lacrimi de maică a vărsat;
Bucură-te, că tatăl tău, Sfântul Pangratie, pentru tine îndelung s-a rugat;
Bucură-te, că amândoi părinții tăi cei după trup cununa muceniciei au primit;
Bucură-te, că de cinstitele lor moaște fiarele n-au cutezat a se apropia;
Bucură-te, că, din copilărie, darul săvârșirii minunilor ai avut;
Bucură-te, că, vădindu-se marea lucrare a lui Dumnezeu la rugăciunea ta, din Pangratie, Policarp ți s-a spus;
Bucură-te, că, dăruindu-te Dumnezeu cu mulțime de zile, buna virtute a înfrânării ți-a adăugat dintru-nceput;
Bucură-te, că duhului blândeții te-ai făcut sălaș;
Bucură-te, cel ce din tinerețe gândul așezat al celor înaintați în vârstă ai dovedit;
Bucură-te, înduhovnicite părinte, căruia la bătrânețe râvna tinereții ți s-a dăruit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Mare foamete lovind cetatea Efesului, cu toții la tine au alergat nădăjduind ajutor, și pe nimeni n-ai lăsat apăsat de nevoi, ci pe toți i-ai miluit, pentru aceasta către Dumnezeu se îndreptau zicând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Întocmai cum în întreaga-ți viață te-ai milostivit spre cei în lipsuri, îndură-te și acum spre noi, păcătoșii cei săraci în fapte bune, ca, nerămânând precum smochinul cel fără de rod, să ne învrednicim de duhul pocăinței noi, care către tine alergăm acum zicând:
Bucură-te, liman al celor copleșiți de multele poveri;
Bucură-te, îndulcire pentru cei cuprinși de amărăciune;
Bucură-te, încurajare a năpăstuiților;
Bucură-te, că din fragedă vârstă ai fost mult miluitor;
Bucură-te, izbăvitor al multora de foamea cea trupească;
Bucură-te, hrănitor al tuturor din învățătura cea dumnezeiască;
Bucură-te, căci cuvintele tale semințe roditoare s-au făcut;
Bucură-te, că rugăciunea ta hambarele Calistei a umplut;
Bucură-te, că împărțind la cei sărmani, hambarele nu se goleau, ci mai mult se-ndestulau;
Bucură-te, că, înălțându-ți gândul la Dumnezeu, ai pogorât ploaie, scăpându-ți cetatea de secetă;
Bucură-te, căci, cu numele Mântuitorului Hristos, ai înmulțit vinul în casa Episcopului Dafnu;
Bucură-te, că pornirile cele rele le veștejești;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Primind vestire că al lui Hristos Apostol și Evanghelist Ioan cu glas de tunet propovăduia prin părțile acelea, cu bucurie mare te-ai îmbrăcat de sus și la acesta ai mers, ca să-i urmezi, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Plecând Sfântul Ioan spre Patmos, în surghiun, pe Sfântul Vucol a rânduit la Smirna, lăsându-i-te împreună lucrător; și, după cum Cuvântătorul de Dumnezeu pentru tine mult s-a rugat, așa pururea te roagă și tu pentru sufletele noastre, ca să-ți cântăm acestea:
Bucură-te, că ucenic alergând la Sfântul Evanghelist Ioan, lângă Sfinții Apostoli ai stat;
Bucură-te, că ai cunoscut pe cei ce L-au văzut pe Dumnezeu Cel Întrupat;
Bucură-te, că, urmând slăvitului Apostol, îndelungată vreme cu foamea alături de el te-ai nevoit;
Bucură-te, că și cu setea ai fost încercat foarte;
Bucură-te, că lipsa hainelor ai îndurat fără cârtire;
Bucură-te, că ai răbdat și alte multe strâmtorări, întocmai ca sihaștrii;
Bucură-te, că toate cu mare bucurie ai pătimit;
Bucură-te, că, împlinind porunca, mai frumos decât crinii câmpului te-ai arătat;
Bucură-te, că talantul care ți s-a dat, cu râvnă multă l-ai înmulțit;
Bucură-te, că, prin însăși viața ta, frumusețea vieții în Hristos ai pilduit;
Bucură-te, că pe mai departe prin tine Vestirea cea Bună s-a vestit;
Bucură-te, că astfel pe Hristos Domnul ai mărturisit și pe mulți ai adus la mântuire;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Luând dreapta ta, dumnezeiescul Vucol pe pieptul său și-a așezat-o și, slavă înălțând lui Dumnezeu, a adormit în pace, iară ceilalți sfințiți părinți și-ntreg poporul, cutremurându-se, strigat-au: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Îngenunchind pentru a fi sfințit întru episcop, văzut-ai, Sfinte, înaintea ta picioarele Mântuitorului Hristos, Ce tainic sta de față; pentru aceasta, cu harul tău ne curățește inimile și-ndepărtează spinii îndoielii, ca să vedem și noi lucrarea cea sfântă din Biserica lui Dumnezeu, iar ție pururea să zicem:
Bucură-te, că Sfântul Vucol mult a dorit să-i fii urmaș;
Bucură-te, că, la rânduirea ta întru episcop, mare mulțime de ierarhi s-a ostenit cu dragoste a veni;
Bucură-te, că, sfințindu-te, mâinile lor și-au odihnit atunci pe capul tău;
Bucură-te, că ridicarea ta în treapta arhieriei s-a arătat prilej de semne și minuni nenumărate;
Bucură-te, că dintru-nceputul slujbei lumină dumnezeiască a luminat biserica;
Bucură-te, că Duhul Sfânt s-a pogorât peste tine în chip de porumbel strălucitor;
Bucură-te, că mulți te-au văzut atunci îmbrăcat ostaș și-ncins cu brâu;
Bucură-te, că altora, privindu-ți fața scăldată în lumină, li se părea că porți porfiră împărătească;
Bucură-te, că mai târziu Sfântul Ignatie întreaga Antiohie în grija ta a dat;
Bucură-te, că în rugăciunea pentru pacea Bisericii întotdeauna îndelung ai stăruit;
Bucură-te, bun păstor al turmei lui Hristos;
Bucură-te, întâistătător al întregii Asii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Cuprinsă fiind de flăcări cetatea ta, oamenii s-au văzut neputincioși și, chemându-te în ajutor, tu cu rugăciunea vâlvătaia ai liniștit; atunci, înțelegând ei minunea cea dumnezeiască, cu toții au strigat: Aliluia!

Icosul 6-lea

Cel ce cu rugăciune preaputernică ai potolit focul Smirnei, cu mijlocirea ta stinge, Sfinte, și focul nebunesc al patimilor noastre ca să îți cântăm acum acestea:
Bucură-te, că de pârjol cetatea Smirnei ai scăpat;
Bucură-te, că îndată dogoarea rugăciunii tale văpaia a stins;
Bucură-te, că pe vrăjitori, care se osteneau în deșert, i-ai rușinat;
Bucură-te, lumânare aprinsă din lumina lui Hristos pe care păgânii n-au putut s-o stingă;
Bucură-te, făclie arzând de dragoste pentru Hristos;
Bucură-te, al Bisericii sfeșnic de mare preț;
Bucură-te, rug nemistuit al slujirii preoțești;
Bucură-te, pară de foc pentru adevărul cel biruitor;
Bucură-te, flacără nestinsă a predaniei Sfinților Apostoli;
Bucură-te, candelă ce ai luminat întreaga lume;
Bucură-te, rugăciune fierbinte la tronul lui Dumnezeu;
Bucură-te că ardere de tot și jertfă curată te-ai adus pe tine însuți, părinte;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Intrând vrăjmașul într-o slugă a stăpânului cetății, pe mulți a bătut, mușcându-i și hainele rupându-le, și pe iudeii veniți ca să-l alunge i-a ucis, dar venind tu, ai alungat pe demon și, săvârșindu-se în fața tuturor minunea, cu toții strigat-au: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Întocmai cum pe sluga cea îndrăcită ai vindecat-o, nu zăbovi a ne întări asupra multelor ispite și, alungând înșelăciunea, degrabă poruncește duhurilor celor necurate să se îndepărteze de la noi ca să-ți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, muncire a duhurilor răutății;
Bucură-te, rană de mult plâns a demonilor;
Bucură-te, tulburare a iadului;
Bucură-te, că de pomenirea numelui tău vrăjmașul mult s-a spăimântat;
Bucură-te, că, venind tu pe cale, mare tremur a cuprins pe cel potrivnic;
Bucură-te, că, numai ajungând lângă el, acesta a fugit de îndată;
Bucură-te, că, prin numele lui Hristos Iisus izgonindu-l, ai rușinat pe cei răucredincioși;
Bucură-te, că punerea mâinilor tale, celor în suferință a adus alinare;
Bucură-te, că leac tuturor bolilor cei ce veneau la tine te-au aflat;
Bucură-te, că rănile sufletului cu duhovnicesc sfat ai închis;
Bucură-te, că și de idoleasca închinare pe mulți păgâni ai vindecat;
Bucură-te, ajutor neîntârziat al celor ce cheamă sfânt numele tău;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Harul luminării prin propovăduirea cea mântuitoare strălucindu-te de sus, ca dintr-o oglindă, din inima ta cea curată, scânteia în sumedenie de raze către cei ce te ascultau; și, primind aceștia învățătura cea dreptmăritoare, cântau: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cel ce sub revărsarea neînseratei străluciri a lui Hristos te-ai adumbrit, ca să se odihnească mintea noastră de multele griji ale acestei lumi întru smerită cugetare ca, spre cinstirea ta, acum să zicem:
Bucură-te, că, din fragedă copilărie, adâncă înțelepciune ai primit;
Bucură-te, că întreaga rânduială a slujbelor cu ușurință ai deprins;
Bucură-te, că și la învățătura de carte te-ai arătat neîntrecut;
Bucură-te, că mai târziu Sfinții Apostoli ți-au fost dascăli;
Bucură-te, că în toată vremea cu ascultarea celor de folos sufletului ți-a plăcut a te-ndeletnici;
Bucură-te, că în tot ceasul în adâncul gândirii la cele veșnice te-ai cufundat;
Bucură-te, că la Sfintele Scripturi ai cugetat neîncetat;
Bucură-te, gură a Apostolilor care spre părăsirea vorbirii în deșert pe toți ai îndemnat;
Bucură-te, că pentru a învăța pe alții, pe tine pildă te-ai făcut;
Bucură-te, că, deși cunoscător fiind a multe, în duhul smereniei întreaga viață ai trăit;
Bucură-te, că ascuțimea minții tu nu ți-ai pus spre grai cu vicleșug;
Bucură-te, că dumnezeiasca înțelepciune preaînțelept în fața tuturor te-a arătat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Mergând către Sfințitul Anicet care păstorea atunci în Roma, ca prăznuirea Învierii să o statornicești deodată pentru toți creștinii, mulți amăgiți de erezii au auzit adevărul din sfântă gura ta și, întorcându-se, grăit-au: Aliluia!

Icosul al 9-lea

De vorbele ademenitoare ale ereticului Valentin nu te-ai lăsat ispitit, iar pe Marcion, care te îmbia să îi cunoști ritoriceasca învățătură, l-ai înfruntat ca pe un rătăcit. Așa și pe noi ne întărește, cunoscătorule al gândului lui Dumnezeu, întru credința cea adevărată, ca după vrednicie să-ți strigăm:
Bucură-te, stâncă neclintită de valurile eresurilor;
Bucură-te, apărător al Adevărului celui nepieritor;
Bucură-te, străjuitor neobosit al dogmelor celor dintru-nceput;
Bucură-te, vădire a mincinoaselor învățături;
Bucură-te, destrămare a urzelilor diavolului;
Bucură-te, zădărnicire a uneltirilor lui;
Bucură-te, râvnitorule pentru liniștea Bisericii;
Bucură-te, căci, ascultând cuvântul dumnezeiescului Pavel, în Hristos ai viețuit;
Bucură-te, că elinii și iudeii învățător a toată Asia te-au socotit;
Bucură-te, surpătorule al deșertăciunii idolești;
Bucură-te, că tată al creștinilor păgânii te-au numit;
Bucură-te, că ai înfruntat pe cei răucredincioși;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Precum Domnul prin Iona pieirea cetății Ninive a vestit și pe Lot din Sodoma cu mână tare l-a scos, asemenea trimis-a pe îngerul Său ca, în trei rânduri, să îți vestească surparea casei unde înnoptai; iar căzând casa și scăpând nevătămat, ai dat slavă, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Arătându-și dragostea nemărginită pentru oameni, s-a îngrijit din nou de tine Cel ce veghează veșnic; la fel și tu mijlocește pentru noi, Sfinte, și, domolind urgia vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, ne dăruiește biruință-ntru iubire, ca iarăși să-ți cântăm:
Bucură-te, că pe Ziditor mai presus de întreaga Sa zidire ai slăvit;
Bucură-te, că de aproapele tău nicicând nu ai uitat;
Bucură-te, că, ucenic al ucenicului iubit fiind, fiu al iubirii te-ai făcut;
Bucură-te, că la dragoste cu și mai mare dragoste ai răspuns;
Bucură-te, că și pe cei ce la moarte veniseră a te duce ca pe prieteni de-o viață i-ai primit;
Bucură-te, căci cugetul tău ura nu a cunoscut;
Bucură-te, că, prin purtarea ta, de răutate ai fost străin;
Bucură-te, că Sfântul Irineu de tine mult s-a legat sufletește;
Bucură-te, că de orice cinstire toată viața ai fugit;
Bucură-te, că toate cele trecătoare ale lumii ai disprețuit;
Bucură-te, că, socotindu-te nevrednic, nici harul preoției nu voiai ca să-l primești;
Bucură-te, că totdeauna toate cu smerenie și mare dragoste ai făcut;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Mulți dintre cei care te-au auzit, în diferite locuri pe pământ, mărturisind Cuvântul, L-au cunoscut pe Domnul Iisus Hristos, Cel înviat din morți ca Dumnezeu adevărat, și, deșteptându-se la viață, strigat-au: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Aducând mare binecuvântare tuturor locurilor pe unde ai trecut, te-ai făcut nesecat izvor de adevăr și milă și, însuți mult călătorind, în drumurile noastre ne însoțește și ne păzește ca să cântăm ție:
Bucură-te, revărsare de har la țărmurile Orientului;
Bucură-te, că Efesul ți-a fost leagăn al prunciei;
Bucură-te, că din Asia ți-ai făcut loc de mărturisire a credinței celei sfinte;
Bucură-te, că în Teos și nenumărate alte locuri ai săvârșit minuni;
Bucură-te, că din ostrovul Patmos necontenită rugăciune pentru tine s-a înălțat;
Bucură-te, că Sfântul Irineu, din depărtata Galie, te pomenea mereu;
Bucură-te, că marea cetate a Romei ai văzut;
Bucură-te, că întreaga Antiohie cu evlavie ți-a rostit numele mereu;
Bucură-te, că celor din Filippi epistolă de mult folos duhovnicesc ai scris;
Bucură-te, că, în Smirna, cetatea sufletului tău, mucenicească moarte ai primit;
Bucură-te, că lumea toată cinstirea cuvenită sfinților lui Dumnezeu îți dă acum;
Bucură-te, că și tu pentru întreaga lume înalți cu mare râvnă rugăciuni;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Ca și Mântuitorul Hristos Care intra-n Ierusalimul patimilor Sale pe asin, ai fost adus, Mucenice, spre a fi ars pe rug în Smirna și, până în clipa morții preamărind pe Împăratul tuturor, ai trecut, Sfinte, către Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

În ceasul săvârșirii tale, Domnul Hristos ție și multora făcându-se auzit, cu glas tare ți-a grăit zicând: „Fii tare și-ndrăznește, Policarp!”; ajută-ne dar, Sfinte, și nouă să nu uităm de ceasul când vom părăsi această lume, cei care îți cântăm acum:
Bucură-te, că înainte cu trei zile sfârșitul acestei vieți ți s-a vestit;
Bucură-te, că, cerând ceas de rugăciune mai înainte de a fi dus la moarte, mulțumită ai adus lui Dumnezeu pentru toate;
Bucură-te, că surd ai rămas la cuvintele meșteșugite ale celor ce voiau de Hristos să te lepezi;
Bucură-te, că rug ți s-a ridicat în zi de sâmbătă de cei ce țineau sâmbăta;
Bucură-te, că, stând de bunăvoie a fi ars, înălțai slavă unuia Dumnezeu, Cel în Treime închinat;
Bucură-te, că flacăra te-a-nvăluit cu totul fără a te atinge;
Bucură-te, că mireasmă neasemuită toți cei de față cu mirare au simțit atunci;
Bucură-te, că, nevătămându-te focul, te-au împuns cu pumnalul, iar sângele tău s-a revărsat ca un râu stingând rugul;
Bucură-te, că, numai după moartea ta, trupul tău s-a supus focului;
Bucură-te, că osemintele-ți, ca pe odoare de mult preț, creștinii, luându-le în ascuns, le-au păstrat;
Bucură-te, că focul ce se stinge nu te-a făcut să uiți de focul veșnic;
Bucură-te, că acum înalți neobosită rugăciune ca și pe noi de focul iadului să ne păzești;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, Sfințite Mucenice Policarp, de Dumnezeu fericite, care, în credință tare și necontenită rugăciune petrecând, minuni ai săvârșit și biruință asupra necuratului vrăjmaș ai dobândit, mijlocește și pentru noi, ca să cântăm cu bucurie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăși Icosul 1: Slujitor credincios Stăpânului…, Condacul 1: Lucrând ogorul sufletelor…, și această

Icosul 1

Slujitor credincios Stăpânului, asemenea îngerilor, la desăvârșire îngerească ai ajuns și, primind moartea cea pentru Hristos, viața cea veșnică ai primit. Pentru aceasta cu vrednicie îți cântăm:
Bucură-te, vlăstar al Efesului;
Bucură-te, floare înmiresmată a cetății Smirnei;
Bucură-te, rod bogat al Apostolilor lui Hristos;
Bucură-te, mărgăritar strălucitor în coroana mucenicilor sfințiți;
Bucură-te, mare ierarhe, care, în smerenie, harul ai împărtășit;
Bucură-te, turn întărit al mântuitoarei credințe pe care cu mari minuni o ai mărturisit;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de darul proorociei;
Bucură-te, bucuria celor sărmani;
Bucură-te, al văduvelor ocrotitor și mult mângâietor;
Bucură-te, grabnic vindecător a felurite boli;
Bucură-te, spaimă și cutremur diavolilor;
Bucură-te, că, în fața tronului Dumnezeirii, te faci stăruitoare rugăciune pentru cei ce se roagă către tine;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Condacul 1

Lucrând ogorul sufletelor și aducând belșug pământului, te-ai făcut, Sfinte, vas ales și laudă dreptmăritorilor creștini, care de atunci s-au deprins a-ți cânta: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Policarp, mucenice al lui Hristos!

Rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei

Sfinte, de Dumnezeu fericite, Policarp, în rugăciunile tale cele de-a pururea pomenește-ne ca, revărsându-se milostivirea lui Dumnezeu peste noi, să ne învrednicim, mult roditorule, de cele spre viață ale Duhului roade: în inimă, dragostea, cu ochii privind către Dumnezeu, în cuget bucuria cea duhovnicească; mintea umplând-o cu neîncetată rugăciune, pacea în sufletul nostru; în piept așezând suspinarea pentru păcate, în toate îndelunga răbdare; chipului celui dinlăuntru, bunătatea, în mâini facerea de bine; în urechi punând ascultarea Sfintelor Scripturi, iar pe limbă mărturisirea adevărului, neclintiți întru dreapta credință; glasului, blândețea; pântecele pecetluit cu înfrânarea și în tot trupul curăția. Ca să ne învrednicim a fi moștenitori ai bucuriei celei veșnice și părtași ai Împărăției cerurilor. Amin.

Apoi se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Policarp, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmosul:

Veniţi popoare să cântăm lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a scăpat din robia Egiptenilor; că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu revărsarea luminii lui Hristos luminându-te şi de lumina Lui umplându-te, părinte, luminează sufletul meu cel întunecat, cu rugăciunile tale, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminarea propovăduirii celei mântuitoare fulgerând în inima ta cea curată, ca printr-o oglindă neîntinată, a strălucit raze către toţi, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai stâlp scris al Legii celei noi, părinte, având înscrisă Evanghelia harului celui Dumnezeiesc, nu cu slove de cerneală, ci cu Duhul Cel Dumnezeiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ştiind că Dumnezeu, Cel mai înainte de toată zidirea şi de toţi vecii, S-a Întrupat din tine, fără de voie trupească, te mărturisim pe tine, cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Măslin roditor te-ai făcut, precum zice psalmistul, în casa Domnului tău, Preafericite Ierarhe Policarp, descoperitorule de cele Dumnezeieşti, purtând blândeţea propovăduirii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptându-ţi cugetul cu grijă către Poruncile Mântuitorului, binecuvântatule de Dumnezeu, după vrednicie te-ai făcut păstor prea ales al Bisericii Lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu totul te-ai adus pe tine ca o jertfă vie lui Hristos prin mucenicie, nevoindu-te mai înainte prin sihăstrie, preafericite, cu cuget de mucenic.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Scuturat-ai ţărâna omorârii noastre, născând Nemurirea Cea Adevărată; şi ne-ai ţesut nouă veşmintele nemuririi prin naşterea ta, Fecioară.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, glasul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pom roditor te-ai arătat Stăpânului, aducând multă roadă de fapte bune, Sfinţite Părinte Policarp.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ardere de tot desăvârşită şi jertfă curată te-ai adus Mântuitorului tuturor, Sfinte Părinte Policarp.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dreaptă credinţă propo­văduind poporului lumina cunoştinţei de Dumnezeu, cuvioase, ai îndepărtat întunericul închinării la idoli.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lăudăm, mărite, răbdarea cea tare a sufletului tău şi neîmpuţinarea luptelor tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mi, cu lumina ta, sufletul meu cel întunecat, Preacurată, care ai născut Lumina Cea Ipostatnică.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Doamne, întru lumina Poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi; că afară de Tine alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Strălucirea Duhului luminându-ţi cugetul, cuvioase, în chip Tainic, cu focul care îţi ardea mintea, ai luat cunoştinţă de săvârşirea ta prin foc, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apă de viaţă ai primit ca dintr-un izvor al desfătării, cuvioase, fiind ucenic ucenicului celui iubit, care s-a împărtăşit din Adâncul Înţelepciunii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Avuţie şi mărire strălucită, lungime de zile şi viaţă nestricată ţi-a dăruit ţie, părinte, Hristos, Înţelepciunea Cea Adevărată, că L-ai iubit pe El, mai mult decât orice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Vechi de zile S-a pogorât în pântecele tău cel Sfinţit, ca Ploaia pe Lână, Preacurată şi nou Adam S-a arătat Iubitorul de oameni.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul:

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule scoate-mă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mort fiind pentru toată lumea, grăitorule de cele Dumnezeieşti şi numai lui Hristos trăind şi vieţuind, către Hristos te-ai mutat, culegând roadele nestricăciunii cele dătătoare de viaţă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bun chip umblând, fericite şi arătându-te fiu al luminii şi al păcii, ai cunoscut pe Marcion, pe întâiul-născut al întunericului şi vrăjmaşul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Povăţuiţi fiind, părinte, cu cuvintele tale, ne îndepărtăm de tot eresul cel nelegiuit şi de adunările viclene ale celor necredincioşi, care învaţă că Stăpânirile sunt două.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată, Ceea ce ai zămislit pe Mielul Cel Preacurat, Care ridică păcatul lumii, roagă-te să se dea iertare de păcate robilor tăi.

Irmosul:

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule scoate-mă.

 

CONDAC, glas 1. Podobie: Ceata îngerească...

Roade cuvântătoare aducând Domnului, Înţeleptule Ierarh Policarp, prin fapte Dumnezeieşti, te-ai arătat după vrednicie Dumnezeiesc ierarh, fericite. Pentru aceasta astăzi, luminându-ne cu cuvintele tale, lăudăm pomenirea ta cea vrednică de laudă preaslăvind pe Domnul.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Cei trei tineri au călcat în picioare porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de aur în câmpul Deiera; şi aruncaţi fiind în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget întărit ai intrat în văpaia ce ardea, mărite, Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, ca cei trei tineri, care au răcorit cuptorul prin focul cel fără de materie şi în mijlocul focului ai rămas nears strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericit eşti şi bine îţi va fi, că locuieşti acum unde sunt corturile drepţilor, unde sunt oştile mucenicilor, unde sunt cetele înţelepţilor Apostoli, care strigă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sufletele care mai înainte erau neroditoare le-ai adus lui Hristos, cu multă roadă, îndreptându-le cu lucrarea Duhului; şi încărcându-le cu spice frumoase, le-ai învăţat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu te-ai arătat Neispitită de bărbat, Maică a lui Dumnezeu, Cel Ce a zidit lumea cu înţelepciune, Preacurată Maică Fecioară. Pentru aceasta cu dreaptă credinţă strigăm ţie, zicând: Binecuvântată eşti Fecioară, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu Trup.

 

Cântarea a 8-a

Irmos:

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii iudei şi a prefăcut văpaia în rouă, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind cu Mărire Dumnezeiască slujba de Taină a lui Hristos, te-ai adus pe tine jertfă cuvântătoare lui Dumnezeu, jertfă primită şi bine plăcută, prinos deplin, de trei ori Fericite Policarp.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La bătrâneţe ai arătat bărbăţie tinerească şi adâncă, cu Puterea Crucii ridicându-ţi cugetul tău către lupte Dumnezeieşti, lauda sfinţilor mucenici ai lui Hristos, de Dumnezeu Înţelepţite Policarp.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te cu Sfânta Cruce şi după vrednicie îmbrăcat fiind cu podoaba ierarhiei, părinte, ai intrat în Biserica lui Dumnezeu, ca să te arăţi cu sângele tău lui Hristos, mai Marele păstorilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Junghiindu-te pentru Hristos, ca un berbece ales, arătătorule de cele sfinte, te-ai arătat următor Patimilor Lui şi te-ai făcut părtaş al Slavei Sale şi împreună moştenitor al Împărăţiei Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fii mie, celui ce sunt rătăcit în pustiul vieţii, Stâlp de foc Dătător de Lumină şi Nor Luminos, povăţuindu-mă către moştenirea cea cerească, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară fără de prihană.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii iudei şi a prefăcut văpaia în rouă, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Pe Dumnezeul Cuvântul Cel din Dumnezeu, Înţelepciunea Cea Negrăită, Care a venit să înnoiască pe Adam, cel ce căzuse cumplit în nimicirea stricăciunii, Care în chip de nespus S-a Întrupat pentru noi din Fecioară, credincioşii, întru O Unire, în cântări Îl slăvim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta, părinte, cea purtătoare de lumină răsărind, luminează sufletele celor ce o săvârşesc cu dreaptă credinţă; şi tu pe toţi îi faci părtaşi Dumnezeieştii Arătări de Lumină; pe care cu laude o fericim după vrednicie, înţelepţitule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stând înaintea Scaunului Stăpânului împreună cu Ceata cea de sus a sfinţilor îngeri, roagă-L să ajungem şi noi la Patima cea Mântuitoare şi să prăznuim în chip luminat Învierea Lui, cu multe feluri de fapte bune.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelegerea Sfintei Treimi părinte, ţi se arată ţie lămurit nu ca mai înainte prin însemnări, ci ca unuia cu inimă curată şi depărtată de materie şi dezlegat de legăturile stricăciunii, Fericite Policarp, Preamărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Crezând că tu ai fost încununat cu cunună, părinte şi ai primit daruri de biruinţă din Dreapta Cea Dumnezeiască şi ai săvârşit luptele şi te-ai umplut de Lumină, Înţeleptule Policarp, pe tine cu osârdie te punem înainte rugător către Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe o Născătoare de Dumnezeu, Fecioară şi Maică a Cuvântului; ca pe Ceea ce eşti nouă Pricinuitoare de Viaţă Veşnică şi Dumnezeiască şi ca pe Ceea ce ne-ai Răsărit nouă pe Soarele dreptăţii, noi credincioşii, cu un cuget, întru cântări toţi te mărim.

Irmosul:

Pe Dumnezeul Cuvântul Cel din Dumnezeu, Înţelepciunea Cea Negrăită, Care a venit să înnoiască pe Adam, cel ce căzuse cumplit în nimicirea stricăciunii, Care în chip de nespus S-a Întrupat pentru noi din Fecioară, credincioşii, întru O Unire, în cântări Îl slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Înţeleptule părinte, lucrând cu adevărat în sufletul tău strugurele harului, ai stors din el cuvântul credinţei, ca un vin care veseleşte cugetele tuturor credincioşilor şi te-ai arătat nemărginit noian de minuni. Pentru aceasta şi podoabă a mucenicilor te-ai arătat, săvârşindu-te prin foc şi învrednicindu-te de Lumina Cea Veşnică, Preafericite Policarp. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Nor al Soarelui Celui Înţelegător, Sfeşnic Strălucitor ca aurul al Dumnezeieştii Lumini, Neîntinată, Nespurcată, Preacurată Stăpână, te rog luminează cu lumina nepătimirii întunecatul meu suflet, cel orbit de patimi; şi spală cu curgerile lacrimilor inima mea cea întinată şi cu pocăinţa umilinţei mă curăţeşte de răutatea faptelor mele, ca să strig ţie cu dragoste: Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să-mi dea iertare de greşeli; că pe tine te am Nădejde eu, nevrednicul robul tău.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mielul şi Păstorul şi Izbăvitorul, Mieluşeaua văzând pe Cruce, lăcrimând se jelea şi cu amar striga: lumea se bucură primind Izbăvirea, iar cele dinlăuntru ale mele se aprind, văzând Răstignirea, pe care Tu o rabzi din milostivirea milei Tale; Îndelung Răbdătorule, Doamne, Cel Ce eşti Adâncul milei şi Izvor Nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce cu credinţă laudă Dumnezeieştile Tale Patimi.

Rugăciune către Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei

Sfinte, de Dumnezeu fericite, Policarp, în rugăciunile tale cele de-a pururea pomenește-ne ca, revărsându-se milostivirea lui Dumnezeu peste noi, să ne învrednicim, mult roditorule, de cele spre viață ale Duhului roade: în inimă, dragostea: cu ochii privind către Dumnezeu, în cuget bucuria cea duhovnicească; mintea umplând-o cu neîncetată rugăciune, pacea în sufletul nostru; în piept așezând suspinarea pentru păcate, în toate îndelunga răbdare; chipului celui dinlăuntru, bunătatea, în mâini facerea de bine; în urechi punând ascultarea Sfintelor Scripturi, iar pe limbă mărturisirea adevărului, neclintiți întru dreapta credință; glasului, blândețea; pântecele pecetluit cu înfrânarea și în tot trupul curăția. Ca să ne învrednicim a fi moștenitori ai bucuriei celei veșnice și părtași ai Împărăției cerurilor. Amin.