Povestea toamnei

 

      Într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale – Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, erau lumina ochilor săi. La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăţie, a arătat că era momentul ca cea de-a treia fiică să-şi înceapă călătoria spre ţinuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora multe şi bogate daruri, pe care le pregătise din timp – culori din cele mai blânde şi luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate şi înmiresmate de la Florarul împărăţiei, ploi mănoase şi bogate din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Şef şi multe, multe altele.
          Dar Toamna nu prea era mulţumită, şi-ar fi dorit şi altceva – ceva care să o facă şi mai frumoasă şi iubită de oameni.
          - Dar eşti minunată, îi spuse tatăl, ce ţi-ai putea dori mai mult?
          - Aş vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele să strălucească doar pentru mine.
          - Dar acest lucru nu e posibil, Soarele e prietenul vostru, deci şi al surorilor tale. Lumina sa nepreţuită vă însoţeşte pe fiecare în călătoria voastră.
          - Dar eu vreau ca Soarele să fie doar al meu, de fapt…….să fiu chiar eu Soarele.
          - Ce gând mai e şi acesta? întrebă mirat Bătrânul Anotimpurilor. Ţi-am explicat, frumuseţea ta e dată de veşmintele deosebite pe care le porţi şi toate darurile cu care eşti împodobită.
          - Dacă nu vrei să-mi faci pe plac şi să porunceşti Soarelui ce ţi-am spus, atunci anul acesta nu mai plec în călătorie. Şi nu-mi pasă ce vor crede oamenii.
          Văzând că fiica sa rămase îndărătnică în hotărârea sa şi nu mai putu să facă nimic pentru a o îndupleca, bătrânul se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră şi foarte aprigă în dorinţele ei. După un timp, o chemă la sine şi îi spuse:
          - Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi îmbrăca în cea mai frumoasă haină din câte au existat vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut un singur lucru – să aduni în coşul tău toate razele de soare. Şi când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca niciodată, căci vei fi îmbrăcată în haina Soarelui.
          Şi de atunci Toamna încearcă în fiecare an să adune cât mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl său haina cea minunată. Dar, Soarele deseori se retrage în spatele norilor, se ascunde printre copaci, între ramurile şi frunzele lor, printre flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel.
Căci razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mândri iar frumuseţea pentru cei care nu au îndrăzneala de a se crede Soare.

Cea mai frumoasă legendă a toamnei. Toamna este a treia fiică a anului, ce coboară din înaltul cerului să-și aștearnă trena ei de culoare galben-brun-arămie

 

Se spune că într-o zi se năpusti un vânt puternic, de spărgea ferestrele oamenilor și ridica în slavă hârtiile și praful de pe drum. Frunza stejarului, hotărâtă să afle ce e cu vântul rece care se stârnise, prinde curaj și îl întreabă pe tatăl său: Dragă tată, ce este toamna?

Stejarul răspunse: „Toamna este a treia fiică a anului, ce coboară din înaltul cerului să-și aștearnă trena ei de culoare galben-brun-arămie, trena fiind voi, frunzele, care veți așterne un covor de rugină peste întreaga natură. De cum sosește de pe dealuri, începe a stropi în jur cu mănunchi de ciumăfăi, de unde și culoarea simbolică de toamnă. Atunci, Soarele coboară spre asfințit. Răcoarea cuprinde întinsul și deodată sămânța se va scutura, frunzele îngălbenite se vor desprinde de pe ramurile copacilor și se vor cufunda într-un somn adânc, pentru totdeauna. Bruma rece și vântul șturlubatic sunt prietenii nedespărțiți ai toamnei.

Împreună vor sălta frunzele în sus, până în înaltul cerului, iar apoi le vor lăsa din nou pe pământ. Voi vă veți apleca în fața Toamnei, părăsindu-vă definitiv tatăl care v-a susținut atâta timp în adierea vântului slab. Asta e legea naturii și trebuie respectată. Pentru oamenii vrednici, toamna este o binecuvântare, fiindcă e plină de roade”.

Cum termină stejarul de povestit, se uită pe dealuri și frumoasa toamnă se apropia. Fructele îi țineau trena, în calea ei se așezau frunze și miresme de crizanteme o însoțeau ca un abur. Fericită că a aflat ce este toamna și mai ales, că face parte din alaiul ei, frunza de stejar rugini pe loc și plecă spre veșnicia ei.

O porți în tine.

 

Corpul tău este mai electric decât telefonul, și totuși îl încarci în fiecare seară, totuși rar te gândești să te reîncarci. Dar adevărul este că nu ești doar carne și gândire.

Tu ești voltaj. Tu ești o frecvență.

Fiecare celulă din corpul tău funcționează de la potențial electric. Inima ta bate la încărcătură bioelectrică. Creierul tău este activat de lumină și magnetism. Și totuși, suntem învățați să trăim deconectați de aceleași forțe care ne țin în viață.

Vrei sa fii vindecat? Vrei claritate, vitalitate, pace? Deci reconectează-te cu ceea ce ai fost creat. Soare. Apă pură. Pământul sub picioarele tale. Absorbi electroni prin contactul terestru. Generezi energie atunci când ochii goi se întâlnesc cu soarele dimineții. Restabilești fluxul prin apă vie, încărcată cu minerale și memorie. Aceasta este întruparea spirituală.

Înălțarea nu înseamnă să fugi de corpul tău. Este vorba despre a deveni pe deplin viu în el. Pentru că raiul nu este nicăieri altundeva. Este o frecvență. Și când corpul tău este încărcat, când celulele tale sunt consecvente, când sistemul nervos se simte în siguranță, nu vizitezi doar cerul. O porți în tine.

Organele noastre absorb emoțiile pentru că corpul nu este doar un mecanism biologic: este o amintire vie care înregistrează fiecare experiență în vibrații.

1. Corpul este un câmp înaintea materiei.

Fiecare organ trece printr-o rețea nervoasă, sânge dar și energetic.

Când o emoție este prea puternică sau neexprimată, energia pe care o poartă nu se scurge. Caută un „undeva” unde să doarmă.

Acest loc este adesea un organ care vibrează pe aceeași frecvență cu această emoție.

2. Legea emoției / rezonanței organelor

În medicina energetică (și chiar și în unele abordări medicale), fiecare organ este conectat la o vibrație emoțională:

Ficat → furie, frustrare, nedreptate.

Plămâni → tristețe, sentiment de pierdere.

Stomac → griji, ruminație.

Rinichi → temeri adânci

Inimă → tristețe, lipsa iubirii primite sau dăruite.

Când emoția nu este trăită sau eliberată, devine o încărcătură vibrațională depozitată în zona corespunzătoare.

3. Emoțiile nespuse devin memorie celulară

Corpul înregistrează totul:

Fiecare șoc, umilință, trădare, dar și fiecare bucurie profundă.

Aceste înregistrări creează ceea ce se numesc amprente celulare.

În timp, dacă nu sunt transmutate, pot:

- blocarea fluxului de energie

- creând tensiuni cronice

- influenţează sistemul hormonal şi nervos

- promovarea anumitor boli.

4. Rolul de protector și vânător

Inițial, organul „absorbe” pentru a proteja restul sistemului.

Aceasta este o carantină energetică.

Dacă nu revenim pentru a elibera această amintire, devine o greutate care ne distorsionează postura, respirația, modul nostru de a percepe viața.

Clar:

Organele noastre ne absorb emoțiile pentru că sunt gardienii memoriei.

Dar un păstrător nu este menit să fie păstrat pentru totdeauna el este acolo pentru a proteja până când suntem gata să deschidem ușa și să-i dăm drumul

Și exact asta permite munca de energie profundă.

Știi de ce te deranjează simpla ta prezență, chiar și atunci când nu ai făcut nimic?

Nu că ești arogant, dar unii ar prefera să creadă.

Nu că ești o persoană rea, dar insistă să te portretizeze așa.

Ei aleg să ignore tot binele din tine pentru a-ți aminti doar greșelile,

Uneori chiar imaginar.

Scopul lor este să te slăbească, să te facă să te îndoiești de tine.

Adesea, nevăzute, conspiră pentru a-ți împiedica ascensiunea.

Dar ceea ce ei nu știu este că ceea ce Dumnezeu a decis este de neschimbat.

Nimic și nimeni nu poate rupe ceea ce este scris în destinul tău.

Ești o oglindă.

Orice ar încerca să proiecteze asupra ta se întoarce inevitabil la ei, pentru că energia pe care refuzăm să o primim se întoarce întotdeauna la sursa ei.

Când se uită la tine, nu prea văd cine ești.

Ei văd ceea ce ar fi putut fi, sau ceea ce visează să devină, dar pentru ceea ce nu au nici curajul, nici puterea.

Ai înfruntat mult mai mult decât îndrăznesc ei să înfrunte.

Și nu numai că ai supraviețuit, dar ai ieșit mai umil, mai înțelept și înțelegător.

Azi știi cui să-ți dai energia.

Știi că prezența ta este un dar, și doar cei care o onorează merită să-l primească.

Atunci lasă-i să vorbească.

lasă-i să te judece.

Continuă să fii fericit și să trăiești viața la maxim

De acum înainte știi cine este cine

Și ai învățat să-ți iubești singurătatea, căci ea a devenit sanctuarul tău, spațiul tău sacru unde spiritul tău este curățat și energia ta se echilibrează.

Acolo ai învățat să-ți pui încrederea nu în lume,

ci în ceea ce trăiește în tine: universul însuși.

Pașii tăi să fie călăuziți de lumină,

Fie ca inima ta să rămână deschisă iubirii necondiționate, iar fiecare zi să fie o oportunitate de a străluci puțin mai tare.

Bună, ființe frumoase ale iubirii! 🥰 Vă doresc o zi fericită, minunată strălucitoare de blândețe, armonie, seninătate 💖

 

Bună, ființe frumoase ale iubirii!

Vă doresc o zi fericită, minunată strălucitoare de blândețe, armonie, seninătate

15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Paștele Verii

---

În ce an și în ce loc s-a petrecut, de fapt, Adormirea Maicii Domnului?

Adormirea Maicii Domnului, prăznuită pe 15 august, este una dintre cele mai cinstite sărbători ale Bisericii noastre Ortodoxe, fiind considerată „Paștile de vară” al credincioșilor. Ea nu este doar un soi de comemorare a sfârșitului pământesc al Celei care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, ci mai ales prăznuirea mutării sale cu trupul la cer, în slava cea de-a dreapta Tatălui. Cu o evlavie neîntreruptă de atâtea veacuri, creștinii ortodocși o cinstesc pe Maica Domnului ca pe cea care, fiind aproape de scaunul Dumnezeirii, are putere să ne ajute în necazuri, boli și încercări, așa cum se cântă în slujbele acestei zile: „Bucură-te, că pe măsura credinţei împarţi tămăduiri!”. Dar când și unde s-a petrecut acest moment tainic din viața Maicii Domnului? Aflați în rândurile de mai jos!

Când și cum a apărut Postul Adormirii Maicii Domnului?

Întâi de toate, se cuvine să cunoaștem câteva detalii istorice legate de locul și timpul în care a apărut Postul Sfintei Marii. Așadar, trebuie să știm că în primele secole creștine, acest post nu se ținea peste tot în același timp și în același mod. Creștinii din Antiohia posteau doar o zi, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, cei din zona Constantinopolului posteau numai patru zile, iar creștinii din Ierusalim posteau cel mai mult: opt zile. Ba chiar mai mult, creștinii din alte zone nu posteau deloc, spunând că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la zbuciumul și durerea pământească la bucuria cerească, unde stă pururea alături de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

De aceea, a fost nevoie ca Biserica să ia atitudine. Cum a făcut asta? În anul 1166 a fost convocat la Constantinopol un sinod prezidat de Patriarhul locului respectiv, Luca Crysoverghi, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”. În acest fel, data de începere a postului precum și durata lui, au fost uniformizate pentru toată lumea creștină.

Adormirea, într-o zi de vineri

În tradiția creștină, precum și în multe dintre operele Sfinților Părinți există mărturii care fac referire la momentul Adormirii Maicii Domnului și subliniază pregătirea ei prin post și rugăciune înainte de a fi ridicată la Ceruri. Tradiția spune că, într-o zi de vineri, Mântuitorul i-a transmis că viața ei pământească este aproape de final, prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil care, oferindu-i o ramură de finic, i-a spus: „Fiul și Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Astăzi, așa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, așa vei bucura de oștirile cerești prin urcarea ta, cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă și mai mult sufletele sfinților”.

Ierusalimul – locul adormirii Maicii Domnului

După Înălțarea la cer a Mântuitorului, Maica Domnului a rămas în grija Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul, căruia Iisus i-o încredințase de pe cruce: „Iată mama ta” (Ioan 19, 27). A trăit în casa acestuia din Ierusalim, pe Muntele Sionului, loc considerat de Tradiție drept casa unde a avut loc și Cina cea de Taină. Acolo, în mijlocul apostolilor, a fost de față la Pogorârea Duhului Sfânt, întărind Biserica primară prin prezența și rugăciunea ei.

Tradiția ne spune că, după o vreme, pe fondul persecuțiilor din Ierusalim, Maica Domnului l-ar fi însoțit pe Sfântul Ioan într-o călătorie misionară la Efes, în Asia Mică, unde acesta propovăduia Evanghelia. Acolo ar fi stat câțiva ani, dar, simțind apropierea sfârșitului, a cerut să se întoarcă în Ierusalim. Voia să adoarmă în locul unde văzuse Patimile și Învierea Fiului ei. Astfel, potrivit Tradiției Bisericii, Adormirea Maicii Domnului a avut loc în Ierusalim, în casa Sfântului Ioan. Așa cum am notat mai sus, la trei zile după ce fusese vestită de Arhanghelul Gavriil că avea să treacă din această viață, într-o lumină cerească și înconjurată de apostoli aduși în chip minunat de la marginile lumii, Maica Domnului și-a dat sufletul în mâinile Fiului ei. Domnul Însuși, cu îngerii Săi, a venit să o primească.

Trupul ei a fost așezat cu cinste într-un mormânt aflat în Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, aproape de locul în care Domnul Se rugase înaintea pătimirii. Acolo se afla mormântul familiei ei, unde se odihneau Sfinții Ioachim și Ana și Dreptul Iosif. Acest loc este cinstit și astăzi de Biserica Ortodoxă și de credincioșii care merg în pelerinaj în Țara Sfântă.

Când a adormit Maica Domnului?

Sfânta Scriptură nu oferă informații precise despre anul adormirii Maicii Domnului, însă Tradiția Bisericii, completată de scrierile patristice și de izvoarele istorice, plasează acest eveniment în jurul anului 48 după Hristos. Unele surse indică o dată mai devreme, în jurul anului 45 d.Hr., însă consensul general al tradiției fixează Adormirea între anii 45–50 d.Hr.

În ceea ce privește vârsta Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în momentul adormirii, majoritatea surselor vorbesc despre 60–63 de ani. Această estimare este bazată pe cronologia vieții sale: nașterea în jurul anului 15 î.Hr., logodirea cu Dreptul Iosif în jurul vârstei de 15 ani, nașterea Domnului în jurul anului 1, urmată de aproximativ 15 ani de viață după Înălțarea Domnului. Această cronologie nu este un document istoric în sensul modern, ci face parte din memoria vie a Bisericii, transmisă prin Sfânta Tradiție, predania apostolică și cultul liturgic al Bisericii.

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit în Sfântul Munte Athos, spunea că „Maica Domnului nu ne lasă, ci ne poartă în spate, numai noi să vrem aceasta şi să nu dăm din picioare, ca şi copiii neastâmpăraţi”. Așadar, să ne străduim să ținem acest post al Adormirii Maicii Domnului! Această perioadă aparte, așezată de Biserica noastră la început de august, devine o experiență duhovnicească valoroasă, care aduce binecuvântări și împlinire în viețile tuturor celor care se străduiesc să își „taie voia” și să pășească pe calea postului. Nu va fi ușor, cu siguranță, dar bucuria va fi pe măsură! Să avem curaj și nădejde!

Pe 15 august creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Maria fiind considerată, deopotrivă, și ocrotitoare a marinarilor.

Aceeaşi denumire o poartă ziua şi în calendarul greco-catolic şi romano-catolic, semnificând ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria.

În afara surselor istorice scrise, pe alocuri foarte sărace, marile confesiuni creștine - catolică, ortodoxă, greco-catolică, anglicană - își bazează învățăturile pe ceea ce în limbajul ortodox se numește Sfânta Tradiție.

În tradiţia românească, ziua mai este numită Sfânta Marie Mare, Sântămăria sau Uspenia.

Înainte de 15 august se fac pelerinaje la mănăstirile care poartă hramul Sfintei Mării, unde credincioşii fac danii pentru călugări şi pentru ocrotirea familiei. Un pelerinaj special are loc la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, unde se află o icoană pictată în anul 1681 de preotul şi iconarul Luca din Iclod, considerată de credincioși făcătoare de minuni. Potrivit unui proces verbal, scris de militarii austrieci, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflată la Nicula, a lăcrimat continuu între 15 februarie şi 12 martie 1699.

În Moldova, Sfânta Maria Mare este considerată „a morţilor” fiind pomeniţi toţi cei ce care au plecat dintre vii și i-au purtat numele, numai la Sfânta Maria Mică, pe 8 septembrie, când este celebrată nașterea sa, sunt sărbătoriți viii ale căror prenume sunt derivate de la Maria.

Pe de altă parte, ziua de 15 august marchează momentul în care se adună ultimele plante de leac sau flori care se pun la icoană.

Tot tradiţia spune că între cele două Mării, în perioada 15 august – 8 septembrie, este momentul prielnic al semănării grâului, care arată cum dintr-o sămânţă, aparent moartă, se va naşte un nou spic de grâu plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere.

„Spre deosebire de catolici a căror conducere centralizată atrage unitatea, ortodocșii sunt sensibil atomizați și procesul continuă, vezi avatarurile Bisericilor Ortodoxe din Ucraina, astăzi, iar influența politică este covârșitoare la nivelul unei țări, astfel încât unitatea de viziune ortodoxă asupra unor anume probleme, chiar stringente, rămâne un orizont nedeslușit”, spune profesorul de istorie a religiilor Marius Vasileanu într-un interviu acordat pentru Europa Liberă.

Cu toate nuanțele necesare, ortodoxia are totuși aceleași mari sărbători, inclusiv cea de pe 15 august, Sfânta Maria Mare. În ceea ce privește celelalte confesiuni și culte, pe măsură ce actul lor de naștere este mai aproape de noi, îndepărtarea de tradiție este mai fermă, spune profesorul.

„Așadar, vom găsi un respect, nu neapărat evlavie în sens ortodox sau catolic, la protestanți (luterani, reformați) și o fermă debarasare de cultul Maicii Domnului la neoprotestanți – prezenți și aceștia în România, precum în întreaga lume: baptiși, adventiști, penticonstali”, arată sursa citată.

Cu toate acestea, ceea ce ne unește este sensibil mai important și mai mult decât ceea ce ne diferențiază, spune profesorul, „nu există decât nuanțe care îmbogățesc. Și unii și ceilalți acceptă fecioria Mariei la Bunavestire. Catolicii au simțit însă nevoia și au reușit să promoveze oficial, de pildă, teza Imaculatei Concepții și anume că Maica Domnului ar fi fost „ferită” de păcatul primordial. Ortodocșii resping această teză, dar în fapt vorbesc despre același lucru: curățenia desăvărșită a Fecioarei Maria – condiție sine qua non a Întrupării Domnului.”

Aceste diferențe de viziune se completează adesea, dar uneori există nuanțe din motive subiective, istorice, spune profesorul.

Marile praznice mariologice (mariologia se ocupă cu studiul Născătoarei de Dumnezeu) au, însă, o importanță deosebită în manifestarea cultului și a curgerii anului liturgic.

„Faptul că ea este Maica lui Dumnezeu Mântuitorul este şi motivul pentru care ei îi acordăm nu numai venerare ca sfinţilor, ci supravenerare (hyperdulia). Această supravenerare se arată în mulţimea incomparabil mai mare de rugăciuni adresate ei. În cererea unor ajutoare direct de la ea, în motivarea celor adresate Mântuitorului, prin faptul că S-a născut din ea. Ea are o poziţie unică în cultul Bisericii. Ea e deasupra tuturor creaturilor omeneşti îndumnezeite şi a îngerilor, unite în Hristos. Dar nu e identică cu Dumnezeu şi cu Hristos Dumnezeu-Omul. Ea e numai om. Dar este omul ridicat prin harul lui Hristos deasupra tuturor sfinţilor şi mai venerată decât toţi. Fără să i se aducă închinare ca lui Dumnezeu sau ca lui Hristos, Dumnezeu cel întrupat. Închinare ca Celui de care depindem în mod total şi absolut în existenţa şi fericirea noastră veşnică”, spunea părintele Dumitru Stăniloae.

Când a apărut sărbătoarea

În secolul al V-lea, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului exista în Siria, fiind menţionată în documentele vremii. Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalimul, oraşul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt.

În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică, este pusă la închinare pentru pelerini icoana sa, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

Generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528 - 603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.

Ce anume celebrează creștinii pe 15 august

Astfel, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 15 august, punctează sfârșitul anului liturgic, sau bisericesc, iar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, din 8 septembrie ( Sfânta Maria Mică) marchează deschiderea acestuia.

Părintele diacon Florin Ciprian Petre, secretar patriarhal la Biroul de Presă al Patriarhiei Române

„Adormirea Maicii Domnului este cea mai însemnată sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fiind direct legată de unicitatea persoanei acesteia în planul pedagogic de mântuire a lumii prin și în Hristos Domnul. Această mare sărbătoare comemorează adormirea și preaslăvirea prin ridicarea cu trupul la cer a Maicii Domnului Hristos”, a explicat pentru Europa Liberă părintele diacon Florin Ciprian Petre, secretar patriarhal la Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Încă din perioada creștinismului primar, Fecioara Maria a fost recunoscută ca Maică a lui Dumnezeu sau Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Primele mărturii ale unei sărbători închinate Adormirii Maicii Domnului le întâlnim în secolul al-V-lea, cu prilejul dezbaterilor teologice ce au avut loc la Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes (431), când a fost definită și învățătura dogmatică despre cinstirea Fecioarei Maria, omul prin care Dumnezeu s-a făcut om, a relatat sursa citată.

Acesta este momentul istoric care stă la baza dezvoltării și generalizării în biserica creștină a cultului Născătoarei de Dumnezeu.

Preotul romano-catolic Tarciziu-Hristofor Șerban, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, profesor de științe biblice la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din București.

„Sărbătoarea celebrată în ziua de 15 august este una din cele mai vechi celebrări mariane ale creștinătății. Ea este menționată deopotrivă în Răsărit și în Apus încă din secolele VI-VIII cu nume oarecum diferite și totuși complementare: „Adormirea Maicii Domnului”, în Răsărit, și „Ridicarea la cer a Maicii Domnului” („La Fête de l’Assomption de la Vierge Marie”, în țările de limbă franceză, sau „Solemnity of the Assuption of the Blessed Virgin Mary” în țările de limbă engleză) și se referă la evenimentul „ieșirii din această lume” a Mariei, mama lui Isus Cristos, adică al trecerii Ei de la viață pământească la viața cerească”, a explicat pentru Europa Liberă preotul Tarciziu-Hristofor Șerban, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, profesor de științe biblice la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din București.

Adormirea Maicii Domnului este un tablou de altar pictat în ulei de Tițian (Tiziano Vecellio) între 1515–1518, aflat la Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari, din Veneția.

Paștele verii

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, numită în tradiția ortodoxă și Paștele verii, este precedată de o perioadă de 14 zile de post aspru și asceză prin care creștinul se pregătește pentru praznic.

În perioada timpurie a creştinismului perioada de post era mai îndelungată iar creștinii din împrejurimile Ierusalimului se retrăgeau 40 de zile în corturi amenajate pe valea Cedronului pentru post și rugăciune.

Icoana și scrierile despre Adormire

Potrivit unor Sfinți Părinți și Scriitori ai Bisericii, evenimentul adormirii s-a petrecut astfel: Dumnezeu a înștiințat-o pe Maica Domnului despre mutarea sa la cer prin Arhanghelul Gavriil cu trei zile înainte, pe care Maica Domnului le-a petrecut în priveghere, meditaţie şi rugăciune, explică părintele diacon Florin Ciprian Petre.

Tradiţia spune că Sfinţii Apostoli au fost aduși pe nori la Betleem în jurul patului unde era așezată Născătoarea de Dumnezeu. De aici toți ajung, printr-o minune în cetatea sfântă, la Ierusalim.

Momentul adormirii coincide cu venirea lui Iisus, care ia în mâini sufletul Maicii Sale pentru a-l urca la cer, însă nici trupul nu va rămâne pe pământ, ci va merge direct în împărăția cea cerească, explică sursa citată.

Adormirea Maicii Domnului. Isus îi ia sufletul în mâini pentru a i-l ridica la cer

La un moment dat, un evreu pe nume Iephonas vrea să răstoarne patul cu trupul binecuvântat al Fecioarei. Atunci, un înger coboară și-i retează brațele. Acestea rămân atârnate de marginile sicriului. Petru intervine și, în urma pocăinței și a convertirii lui Iephonas, îl vindecă punându-i brațele la loc.

Momentul este relatat și în Viețile Sfinților, arată sursa citată.

„După săvârşirea tuturor tainelor mântuirii noastre şi după Înălţarea Domnului Iisus la ceruri, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria, Maica Lui şi Mijlocitoarea mântuirii noastre, s-a apropiat de preacinstita şi preaslăvita ei Adormire, fiind plină de zile. Deci dorind ea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată şi necontenită dumnezeiască dorinţă ca să vadă prea dulcea şi prea dorita faţă a Fiului său, ea se ruga Domnului cu căldură ca să o ia pre ea la Dânsul din valea aceasta a plângerii şi să o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfârşite. Fecioara zăcea cu cinste pre patul cel împodobit, se pregătise către fericita plecare, aşteptând venirea la dânsa a Fiului şi Domnului ei cel prea dorit. Deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieştii slave. De acea strălucire lumânările s-au întunecat, iar acoperământul casei se vedea deschis, şi slava Domnului venea din cer. Atunci iată Hristosul, Împăratul slavei, cu arhangheli şi cu îngeri au vestit Prea Sfintei Fecioare Maria mai nainte că el se apropia către Prea Curata lui Maică. Ea s-a ridicat de pre pat, sârguindu-se întru întâmpinarea lui, şi s-a închinat Domnului său” (Vieţile sfinţilor, XII, pp. 485, 486, 498-499).

Reprezentarea vizuală

Reprezentarea iconografică tradițională a Adormirii Maicii Domnului concentrază în imagine tot acest eveniment și se fundamentează tocmai pe aceste scrieri ale Părinților Bisericii și consemnări apocrife: Maica Domnului este aşezată pe un pat, îmbrăcată într-un maforion (mantie), arată părintele diacon.

Sfinții Apostoli stau în jurul sicriului. Între ei îi putem observa pe Petru, Pavel şi Ioan, Iacov, ruda Domnului, Timotei, precum și Ierotei, Dionisie Areopagitul, Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, Salomeea şi, împreună cu ei, toţi locuitorii Ierusalimului. Lângă pat apare şi profanatorul Iephonas, surprins într-un gest de pocăinţă.

Deasupra patului, Hristos, în slavă, înveşmântat în lumină, stă privind către trupul Maicii Sale, iar în mâna stângă ţine sufletul acesteia reprezentat ca un prunc îmbrăcat în alb şi cu aureolă.

Mulţimea de îngeri ce formează marginea exterioară a nimbului lui Hristos reprezintă cinstea de care se bucură ceea ce este mai presus decât toate puterile cerești.

Prin adormirea și mutarea sa cu trupul la cer, „Maica Domnului premerge umanității și toți îi urmează, ea trece cea dintâi prin moartea pe care Fiul ei a făcut-o neputincioasă şi de aceea, în rugăciunea ce i se adresează la Adormire toti îi cer ocrotire. „Întru adormire, Născătoare de Dumnezeu, lumea nu o ai părăsit”, afirma părintele Dumitru Stăniloae.

„Ridicarea ei cu trupul închide porţile morţii, pecetea ei e pusă pe neant. E pusă de sus de Dumnezeu-Omul şi de jos, de prima „făptură nouă”, înviată şi îndumnezeită”, explica acesta.

În mod natural, și la nivelul reprezentărilor Maicii Domnului există diferențe. Atâta vreme cât vorbim despre Biserica primară nedespărțită (până la schisma din 1054), dar și câteva secole după aceasta, iconografia este prezentă abudent în Occident.

Epitaful Adormirii Maicii Domnului, pictat de preotul Arsenie Boca - Muzeul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Ulterior, icoanele s-au diminuat semnificativ în Biserica Catolică, locul acestora fiind luat de statuete, de basorelief.

Prezența continuă a icoanei în spațiul răsăritean, statueta fiind accidentală, nu face decât să aducă un plus de frumusețe; cele două mari confesiuni completându-se și aici, spune profesorul de istorie a religiilor Marius Vasileanu.

De altfel, astăzi icoana a revenit în Biserica Catolică, chiar dacă nu are amploarea din Bisericile Ortodoxe.

Pictura modernă s-a îndepărtat de icoana tradițională, numită impropriu bizantină. Astfel încât „reprezentările Maicii Domnului sunt splendide mesaje aruncate în oceanele credinței, indiferent dacă vobim despre icoane, în sensul lor tradițional, ori despre tabloul cult și despre statuete. Unui ortodox care respinge pictura ori statuetele catolice i-aș spune: vedi Pietà lui Michelangelo, e poi muori”, spune profesorul.

Tradițiile care însoțesc aceste mari sărbători aparțin de religia populară – domeniu distinct al antropologiei religiilor, pe cât de ofertant, tot pe atât de fluctuant.

„Pentru cine știe să privească, suntem într-o continuă paradă a pseudo-tradițiilor, și totodată într-o formă îngrijorătoare de exprimare degenerată a religiosului. Între alte cauze, din motive cât se poate de lumești, Bisericile își joacă adevărata tradiție de ordin spiritual la ruleta rusească a (post)modernității”, conchide istoricul.

Adormire și nu moarte, trezire prin înviere

De remarcat e faptul că tradiția timpurie a Bisericii - în epoca în care nu era încă despărțită într-o „Biserică Catolică” și una „Biserică Ortodoxă” - a evitat să numească cu termenul de „moarte” ceea ce a trăit Sfânta Fecioară Maria la sfârșitul vieții ei pământești. Comunitatea creștină a înțeles și a definit evenimentul ca pe o „adormire” pentru lumea aceasta și o „trezire” prin înviere la viața veșnică, dat fiind că Maria a fost umplută de harul înnoitor al învierii chiar înainte să-l fi zămislit și născut în lume pe Fiul lui Dumnezeu, a explicat pentru Europa Liberă preotul profesor Tarciziu-Hristofor Șerban.

„Așadar Sfânta Fecioară Maria, Mama Domnului nostru Isus Cristos, imediat după „adormirea” Ei pentru această lume „s-a trezit” prin înviere la viața veșnică și „a fost înălțată la cer”, asemenea Fiului Ei care, la trei zile după moartea pe cruce, a înviat și s-a înălțat la cer fără ca trupul Lui să fi cunoscut putrezirea”, arată sursa citată.

În Biserica Catolică, această sărbătoare a „Adormirii Maicii Domnului” este celebrată cu toată solemnitatea, celebrare care include în mod obișnuit și o procesiune religioasă cu statuia Sfintei Fecioare Maria. În plus, ea se prelungește cu o altă sărbătoare celebrată în ziua de 22 august, intitulată „Încoronarea Sfintei Fecioare Maria ca regină”.

Data de 15 august a fost aleasă pentru această sărbătoare întrucât ea coincide cu consacrarea la Ierusalim a primei biserici - a „Mormântului Sfintei Fecioare” - dedicate Mariei, „mama lui Isus, fiul lui Dumnezeu”, în secolul al V-lea, la puțin timp după Conciliul din Efes (431), arată profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

Interesul sărbătorii pentru cei care cred

Navând un fundament explicit biblic, ci doar unul implicit, evenimentul celebrat în ziua de 15 august nu este recunoscut și acceptat mai ales de bisericile neoprotestante.

Dacă totuși bisericile tradiționale, îndeosebi cea Catolică și cea Ortodoxă, împărtășesc această credință e pentru un motiv profund teologic.

Acest motiv, fundamentat pe credința în Învierea lui Isus Cristos din morți și în Înălțarea la dreapta Tatălui ceresc, este exprimat în mai multe fragmente ale Epistolelor Sfântului Apostol Paul, explică profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

Astfel, el le scrie creștinilor din Tesalonic, preocupați de ce se alege cu aceia dintre ei care au murit înainte de se fi arătat Isus Cristos în slava cerească: „dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el”.

Apostolul va relua această temă, generalizând-o și teologizând-o, și în Epistola către Romani.

„Și după cum toți mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toți vor fi readuși la viață. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Cristos, după aceea cei care sunt ai lui Cristos” iar Paul oferă explicația teologică acestei realități. „Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui.” Apostolul spune: „...la sunetul trâmbiței de apoi, căci va suna trâmbița și morții vor învia neputreziți, iar noi vom fi schimbați. Căci această ființă supusă putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezite și această ființă muritoare trebuie să se îmbrace în nemurire.”

Adormirea Maicii Domnului - pictură murală din biserica mare a Mănăstirii Vatopedu, de la Muntele Athos

Or, dacă acest adevăr de credință este valabil pentru toți cei care cred în învierea lui Isus Cristos, Biserica a considerat că și „adormirea” și înălțarea la cer a Mamei Fiului lui Dumnezeu se înscrie perfect în această viziune, și că, „celebrând în mod solemn cele întâmplate Sfintei Fecioare Maria, ea întărește în noi convingerea că și noi vom avea parte de o înviere și de o ridicare în slavă alături de Isus Cristos”, explică profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

15 august, ziua Marinei

Ziua Marinei Române a fost aniversată pentru prima dată în România în 1902, la Constanța, primarul Constanței, Cristea Georgescu, fiind cel care asociază numele Sfintei Fecioare Maria cu Marina Română. Printre momentele tradiționale ale festivităților se numără sosirea lui Neptun, care declară deschise jocurile marinărești pe apă și care dă botezul marinarilor.

Serbarea oficiala a avut loc pe crucișătorul „Elisabeta" unde au fost prezenți toți ofițerii Diviziei de Mare de la Constanța. La festivități au participat regele Carol, regina Elisabeta şi principele Ferdinand. Din anul 1912, serbarea de Ziua Marinei trece sub patronajul Reginei Elisabeta, ocazie cu care s-au organizat curse de bărci, concursuri de înot şi alte întreceri marinăreşti.

Până la izbucnirea Celui de-Al Doilea Război Mondial, festivitățile au loc în prezența familiei regale iar războiul le-a întrerupt pentru ca, în 1945, la sărbătoarea marinarilor români să participe și membrii Comisiei Aliate de Control aflați în România.

Între anii 1949 şi 1953, ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei Uniunii Sovietice în ultima duminică din iulie.

Din anul 1954, ziua s-a sărbătorit în prima duminică din august, iar programul manifestărilor a fost politizat şi adaptat ideologiei comuniste.

După Revoluția din decembrie 1990, celebrarea Zilei Marinei Române a fost reluată de sărbătoarea Sfintei Maria.

Peste 2,2 milioane de români - 1,8 milioane de femei şi peste 400.000 de bărbaţi - poartă numele Maria/Marian sau derivate ale acestora. Încă se menține controversa dacă sărbătorirea zilei de nume ar trebui să fie făcută pe 15 august, când se celebrează Adormirea și Învierea Maicii Domnului, sau pe 8 septembrie, când este celebrată nașterea ei.

SURSA  https://romania.europalibera.org/a/adormirea-maicii-domnului/31409477.html

Oamenii de știință descoperă mecanismul creierului care oprește frica

 Oamenii de știință descoperă mecanismul creierului care oprește frica

Una dintre cele mai neplăcute senzații pentru mulți oameni este frica. Și nu este de mirare, deoarece ne poate juca feste sau chiar poate provoca un accident. Cu toate acestea, creierul este minunat și știe, de asemenea, cum să oprească mecanismul care activează frica.

Frica este una dintre emoțiile care tinde cel mai mult să provoace mari catastrofe, în afară de furie. Cu toate acestea, în ciuda faptului că este ceva inconfortabil și prin care o persoană nu vrea să treacă. Frica este un mecanism care se activează atunci când percepem o amenințare, indiferent dacă este reală sau imaginară.

Acest lucru ne poate ajuta să fim vigilenți și să ne protejăm sau să acționăm corespunzător dacă este necesar.

Forme de manifestare ale fricii

Fiecare dintre noi simte aceste frici în mod diferit:

• pot lua ușor forma unor senzații de gol în stomac sau chiar dureri
• se poate modifica ritmul cardiac,
• poate crește sau scădea brusc temperatura corpului,
• palmele pot transpira incontrolabil sau se poate ajunge chiar la o stare avansată de paralizie, cum ar fi pierderea capacității de a mai vorbi sau mișca pe intervale scurte de timp, strict în situațiile respective.

Frica este compusă din două reacții primare la un tip de amenințare percepută: biochimică și emoțională.

 

Răspunsul emoțional și cel biochimic

Pentru că frica este o emoție normală și un mecanism de supraviețuire, atunci când ne simțim amenințați, creierul și corpul nostru reacționează într-un anumit fel.

Atunci când ne referim la reacțiile fizice, de cele mai multe ori simțim că ne crește pulsul, că transpirăm și că suntem într-o stare de alertă, ceea ce înseamnă că ne crește nivelul de adrenalină. Vorbim despre răspunsul „luptă sau fugă”, concept ce se referă la faptul că organismul tău se pregătește să lupte sau să fugă pentru a supraviețui.

Dacă răspunsul biochimic este același pentru toată lumea, cel emoțional este personalizat pentru că frica poate fi percepută diferit. De exemplu, oamenii cărora le place adrenalina vor percepe frica într-un mod pozitiv, în timp ce alții vor face tot posibilul să evite experiențele și situațiile care ar putea sa o provoace.

 

Ce se întâmplă cu organismul când ești cuprins de frică?

Este bine de știut faptul că frica acționează, în primul și primul rând, la nivel mintal, mai exact în zona creierului. Aici, un centru de reacție la emoție, numit amigdala cerebrală, reprezintă un important pion în această poveste.

Denumirea de amigdală (în greacă-amygdala), vine de la cuvântul migdală, pentru că are dimensiunea apropiată de cea a unei migdale. Aceasta este esenţială în descifrarea emoţiilor, în special a stimulilor externi ce pot constitui o ameninţare pentru noi. Amigdala cerebrală controlează reacţiile autonome asociate fricii și are sarcina importantă de a ne pregăti pentru un potențial pericol. În același timp, ne ajută să decidem care poate fi cea mai bună metodă de a răspunde și de a reacționa la aceste amenințări.

Tot același centru cerebral care răspunde la emoții are puterea de a influența comportamentele umane, jucând un rol important în crearea de experiențe noi legate de frică. Mai exact, aceste comportamente se pot traduce prin pierderea dorinței de a mânca sau prin lipsa interesului de a încerca lucruri noi.

 

Care este diferența între frică, fobie și anxietate?

Deși putem să le confundăm ușor, cele trei nu sunt sinonime. Hai să vedem ce le diferențiază și ce le apropie.

Frica este modul în care răspunzi la o amenințare pe care o poți percepe, anxietatea implică o îngrijorare pe care o simți cu privire la o amenințare care nu s-a întâmplat încă sau este posibil să nu aibă loc niciodată.

O altă diferență este aceea că frica se manifestă pe o perioadă scurtă, pe când anxietatea se poate croniciza.

În cele din urmă, frica poate să se transforme în fobie, adică o teamă pe care nu o poți controla în anumite situații.

Este de reținut că un nivel de sănătos de frică sau de anxietate te poate ajuta să depășești anumite provocări. De exemplu, atunci când te afli într-un context în care ți-ar putea fi amenințată viața sau integritatea fizică, este bine să fii în alertă pentru a te menține conștient și atent la ce se întâmplă.

La polul opus, anxietatea și frica devin periculoase atunci când îți pun în pericol capacitatea de a funcționa la un nivel optim.

 

Cauze ale fricii

Motivele care declanșează apariția fricii sunt extrem de complexe, neexistând un singur factor declanșator și variind în funcție de experiențele fiecăruia dintre noi. Unele forme de teamă pot fi rezultatul unei traume sau al unei experiențe mai puțin plăcute, iar altele pot reprezenta o teamă de cu totul altceva, cum ar fi pierderea controlului.

Câțiva dintre cei mai întâlniți declanșatori ai fricii sunt:

• teama de necunoscut și de situațiile incerte
• evenimentele care vor avea loc în viitor
• anumite evenimente pe care ni le imaginăm
• pericolele care pot apărea din mediul înconjurător
• anumite obiecte sau situații specifice (păianjeni, șerpi, înălțimi, zbor etc.)

Nu uita că anumite frici sunt înnăscute și moștenite odată cu evoluția speciei deoarece ne-au ajutat să supraviețuim de-a lungul secolelor. Un exemplu relevant aici este instinctul de supraviețuire pe care oamenii îl aveau atunci când erau nevoiți să vâneze pentru a supraviețui, iar în cazul în care se aflau în pericol, fugeau sau luptau pentru a-și proteja viața.

În afară de acestea, există și frici care sunt învățate și care provin din asocieri sau din anumite experiențe traumatice.

 

Afecțiuni care implică frica

Frica poate fi unul dintre elementele centrale ale unei serii de afecțiuni psiho-emoționale, cum ar fi:

• Fobiile
• Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD)
• Tulburarea de anxietate generalizată (TAG)
• Tulburările de panică, de exemplu atacul de panică

Deci nu este întotdeauna rău, dar există momente în care frica scapă de sub control și putem acționa în moduri greșite. Chiar, să ne rănească pe noi înșine sau pe alții.

Deși este un lucru natural cu care ne-am născut, știința a descoperit că este posibil să dezactivăm mecanismele creierului care activează frica. Această constatare este de mare importanță în domeniul științific, deoarece ar fi posibil să se dezvolte terapii eficiente pentru tratarea tulburării de stres post-traumatic și a anxietății.Ca și în cazul altor afecțiuni psiho-emoționale, opțiunile de tratament sunt psihoterapia și, dacă este cazul, medicația.

În ceea ce privește psihoterapia, terapia prin expunere (în care psihoterapeutul te ghidează să te obișnuiești treptat și repetat cu sursa fricii, într-un mediu sigur pentru a te ajuta să îndepărtezi și să elimini sursa amenințării asociate cu aceasta. Dacă ai nevoie și de medicamente pentru frică, după ce beneficiezi de o consultație psihiatrică, medicul tău îți poate prescrie medicamente precum beta-blocantele, care blochează producerea adrenalinei și scad tensiunea arterială și ritmul cardiac.

Acestea pot fi prescrise pe termen scurt, mai ales când te afli într-un context în care ai nevoie neapărat să fii funcțional, însă frica te împiedică să o faci.Ce poți să faci singur? 9 tehnici prin care poți învinge frica de zi cu zi

Adițional psihoterapiei sau tratamentului medicamentos pe care ți-l poate recomanda medicul psihiatru, există și câteva lucruri pe care le poți face singur, care te vor ajuta să își gestionezi frica.

Așa cum am mai pomenit, frica este indispensabilă, în anumite situaţii, deoarece poate fi un mecanism de supraviețuire excelent pentru organism. Din păcate, însă, de cele mai multe ori, tot ea este și distructivă. Capacitatea de a o controla și de a fi stăpân pe situație, ține numai și numai de persoana în cauză. Ce poți face pentru “a-ți lua diploma în managementul fricilor sau al temerilor”?

Iată cel puțin 9 metode prin care poți încerca să le controlezi singur.

 
1. Oferă-ți timpul necesar

Este imposibil să ai o judecată clară atunci când ești inundat cu frică sau anxietate. Primul și primul lucru pe care îl poți face este să-ți oferi în aceste situații câteva minute bune, pentru a gândi cât mai clar următoarele mișcări. Poți să faci o plimbare scurtă, yoga, sau de ce nu, să bei o cană cu ceaiul tău preferat.

 
2. Respiră

Tuturor ne este ușor să respirăm. Însă doar în teorie deoarece în practică nu stăm chiar așa bine la acest capitol. Atunci când respirăm corect, creierul se vascularizează iar stările de oboseală sau chiar stresul, pot fi ameliorare prin exerciții de respirație zilnice. După ce vei învăța tehnica corectă de respirație (de exemplu prin plasarea palmei pe stomac și inspirând/expirând profund), ritmul cardiac se poate liniști iar palmele transpirate pot reveni la starea lor inițială.

Scopul este să-ți ajuți mintea să facă față panicii prin puterea obișnuinței.

 
3. Înfruntă-ți fricile

Dacă eviți fricile încontinuu, ele vor deveni din ce în ce mai profunde și mai de speriat. Indiferent de situația întâmpinată, încearcă să nu mai fugi de ea și înfrunt-o. Oricare ar fi frica ta, dacă te confrunți cu aceasta ar trebui să înceapă să se diminueze.

 
4. Imaginează-ți cel mai prost scenariu posibil

Gândește-te la cele mai rele lucruri care se pot întâmpla în situația dată. Poate te panichezi sau faci chiar un atac de cord. Unul fictiv, bineînțeles, deoarece nu este posibil să se producă chiar în momentul respectiv. Frica va fugi mai repede decât o alergi tu pe ea.

 
5. Întreabă în jur

Dacă ai o frică, cum ar fi, teama de a rămâne blocat în lift al cărui rezultat ar fi sufocarea, întreabă în jur dacă se poate întâmpla așa ceva. Sau gândește-te ce sfat ai oferi unui prieten dacă i s-ar întâmpla acest lucru.

 
6. Nu încerca să fii perfect

Viața nu e perfectă, de ce ai încerca să fii tu? Mereu vor fi zile bune și mai puțin bune, încearcă să te bucuri de fiecare moment.

 
7. Imaginează-ți un loc de poveste

Ia-ți o pauză de la toate activitățile cotidiene, închide ochii și imaginează-ți un loc unde ai putea fi în siguranță și cu adevărat fericit. Poate fi o plajă, pe munte, sau chiar în propriul pat.

 
8. Vorbește despre fricile tale

Sharing is caring:). Posibilitatea de a discuta cu cineva despre temerile tale poate fi cel mai important lucru. Fie că discutăm despre un membru al familiei sau un prieten, fie că vorbim despre un specialist licențiat în psihoterapie. Cel din urmă menționat poate fi însă cea mai bună opțiune, mai ales dacă relațiile cu cei dragi nu sunt cele mai bune.

 
9. Recompensează-te

Nu în cele din urmă, oferă-ți un cadou. Când ai observat că ai mai făcut un pas în beneficiul tău, e timpul să îți sărbătorești succesul printr-un mic dar. Poate fi vorba despre o cină în oraș, o carte bună, o excursie de 2 zile la munte etc. Important este să-ți recunoști meritul și să încerci să fii din ce în ce mai bun, cu privire la managementul fricilor tale.

O poți urmări și pe Karen Thompson Walker, în cadrul evenimentelor TEDx, care vorbește despre “Ce ne poate învăța frica”. Poate reușești să tragi câteva concluzii care să te ajute în viitor.

 
Când știi că frica a devenit o problemă? 

Deși este destul de greu să îți dai seama, totul fiind extrem de subiectiv și de diferit de la caz la caz, există câteva criterii pe care le poți verifica înainte de a apela la ajutor specializat:

    frica sau anxietatea pe care le simți sunt invers proporționale cu pericolul real pe care îl reprezintă obiectul sau situația;
    eviți sursa fricii tale timp de șase luni sau chiar mai mult;
    frica te afectează la nivel personal, social și profesional.

Dacă bifezi toate punctele de mai sus și simți că nu te poți descurca singur, apelează la un specialist în psihoterapie!

Îți va fi întotdeauna un adevărat ajutor în lupta cu aceste frici. El te va putea ajuta să descoperi noi unghiuri de abordare a acestor stări de neliniște sau să faci diferența între fobie, teamă obișnuită și anxietate.

Ce înseamnă IC XC NI KA ?

 Însemnul mai este cunoscut în tradiția creștină cu numele de "pecete", deoarece conține în jurul semnului Crucii (+) monograma hristică (IC-XC) și un cuvânt de origine grecească (NI-KA). Cu acest însemn se pecetluiește prescura, din care preotul slujește Sfânta Liturghie, fiind deasemenea folosit în situații dintre cele mai diverse (pecete în casele creștinilor la momentul sfințirii, pecete pe crucea de binecuvântare sau care se poartă la piept, însemn pe crucile ce străjuiesc mormintele creștinilor, pe materialele și obiectele liturgice etc). Pecetea este ușor de recunoscut în general, dar poate nu toată lumea înțelege semnificația simbolurilor.Pe scurt, așadar, traducerea sau explicația literelor IC XC NI KA: literele din însemn se regăsesc în registrul alfabetului grecesc. IC înseamnă IISUS (simbolul C este S în greacă), XC înseamnă HRISTOS. Deci IC XC este prescurtarea numelui Iisus Hristos (monograma). NIKA, scris într-un singur cuvânt, este de la verbul NIKAΩ (NIKAO înseamnă "a învinge", "a birui", în limba greacă).IC XC NIKA înseamnă: IISUS HRISTOS INVINGE sau Iisus Hristos Biruitorul! Epistola I Corinteni 15, 54-57:"Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?". Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos."Insemnul mai este cunoscut în tradiția creștină cu numele de "pecete", deoarece conține în jurul semnului Crucii (+) monograma hristică (IC-XC) și un cuvânt de origine grecească (NI-KA).
Cu acest însemn se pecetluiește prescura, din care preotul slujește Sfânta Liturghie, fiind deasemenea folosit în situații dintre cele mai diverse (pecete în casele creștinilor la momentul sfințirii, pecete pe crucea de binecuvântare sau care se poartă la piept, însemn pe crucile ce străjuiesc mormintele creștinilor, pe materialele și obiectele liturgice etc). Pecetea este ușor de recunoscut în general, dar poate nu toată lumea înțelege semnificația simbolurilor.
Pe scurt, așadar, traducerea sau explicația literelor IC XC NI KA:
- literele din însemn se regăsesc în registrul alfabetului grecesc.
- IC înseamnă IISUS (simbolul C este S în greacă)
- XC înseamnă HRISTOS. Deci IC XC este prescurtarea numelui Iisus Hristos (monograma).
- NIKA, scris într-un singur cuvânt, este de la verbul NIKAΩ (NIKAO înseamnă "a învinge", "a birui", în limba greacă).
IC XC NIKA înseamnă: IISUS HRISTOS INVINGE!
Epistola I Corinteni 15, 54-57:
"Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?". Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos."

† Sfinții Mucenici Anichit și Fotie (12 august)

 

Viața pe scurt - Sfinții Mucenici Anichit, Fotie (sinaxar)

Sfinții Mucenici Anichit și Fotie au pătimit în timpul împăratului Dioclețian (284-305) datorită faptului că, politica imperială din acele vremuri impunea tuturor cetățenilor cinstirea zeilor păgâni. Acest fapt nu putea fi împlinit de creștini deoarece singurul Dumnezeu pe care îl cinsteau era Dumnezeu în Treime descopertat de Iisus Hristos. În consecință creștinii erau acuzați de neascultare și riscau pedeapsa cu moartea.

Sfântul Mucenic Anichit

Sfântul Mucenic Anichit era creștin fiind unul dintre demnitarii cetății Nicomidia, slujbaș împărătesc, iar Fotie era nepotul său. Pe când Dioclețian îi chinuia pe creștini, Anichit, plin de dragoste pentru Hristos, a venit singur și a mărturisit credința sa în Domnul Iisus Hristos. Atunci, împăratul a poruncit să i se taie limba și să fie apoi aruncat fiarelor sălbatice ca să-l sfâșie. Bunul Dumnezeu a îngăduit ca lei din arenă să nu se atingă de Sfântul Mucenic Anichit și nici nu rămâne fără grai. El mărturisește în chip minunat către împăratul Dioclețian: "O, idolatrele, iată ești acoperit de rușine! Iată, de nimic sunt zeii tai!". După rostirea acestor cuvinte, împăratul a poruncit să fie decapitat. Însa călăul, în loc sa-l omoare pe Anichit, s-a lovit pe sine fără să vrea și a murit.

Sfântul Mucenic Fotie

Sfântul Mucenic Fotie, văzând puterea mărturisirii a unchiului său, a încercat să pledeze la împărat, încercând să îi arate că nu este justificată vărsarea de sânge nevinovat. De aceea, Anichit și Fotie au fost arși de vii, primind astfel cununa muceniciei. Din foc se auzeau până în depărtări cântări de lauda către Dumnezeu. În acel foc s-a făcut trecerea la cele veșnice a Sfinților Mucenici Anichit și Fotie, nepotul său și acelor ce i-au urmat.

Martiriul Sfinților Mucenici Anichit și Fotie

Faptul că s-au bucurat de o cinstire deosebită de-a lungul secolelor se poate vedea din faptul că Sfântul Mucenic Anichit este pomenit în rugăciunile de sfințire a untdelemnului de la Taina Sfântului Maslu și de la slujba Sfințirii apei sau Aghiasma mică.

Unde se găsesc moaștele Sfinților Mucenici Anichit și Fotie

După martiriu, rămășițele trupurilor Sfinților Mucenici Fotie și Anichit, au fost luate în taină de alți creștini și îngropare după cuviință. La foarte scurt timp după jertfa lor, un episcop, pe nume Dulciție, a construit o biserică în cinstea lor și a așezat racla cu sfintele lor moaște.

Icoana Sfinților Mucenici Anichit și Fotie

Sfinții Mucenici Anichit și Fotie, tineri, fiind aruncați într-un cuptor de topit pus în chipul unei pâinii sus pe doi stâlpi de fier, își primesc sfârșitul.

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 158

Rugăciune către Sfinții Mucenici Anichit și Fotie

Răbdând durerile trupului, prealăudaților, cu preaputernica credință a cugetului, cu bucurie v-ați mutat la viața cea fără de durere, rugându-vă pururea pentru noi.
Cu Dumnezeieștile arme ale credinței îngrădindu-te, Sfinte Anichit, vitejește ai mers spre împletirea vrăjmașilor celor fără de trup; și cu puterea cea Dumnezeiască, ai prăpădit taberele acestora.
Luminându-te de Dumnezeiască înțelegere, ai rușinat bârfirea ritorilor și mintea cea neiscusită a elinilor; și pe tine cu totul te-ai dat spre pătimire, Mărite Mucenice Anichit.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Fecioară și mai înainte de naștere și după naștere cu adevărat te-ai arătat, Preacurată. Căci, mai presus de cuvânt, ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce a încununat pe sfinții mucenici care au pătimit.

Cântări Liturgice

Tropar - Sfinții Mucenici Anichit și Fotie, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac - Sfinții Mucenici Anichit și Fotie, glasul al 2-lea

Pe Dumnezeieștii ostași să-i lăudăm, credincioșii; perechea Slavei lui Hristos cu cântări să o cinstim; și ca pe niște propovăduitori tari ai bunei cinstiri și iubitori de Dumnezeu cu adevărat, toți iubitorii de nevoință în laude de cântări să-i încununăm pe dânșii.

Viața completă - Sfinții Mucenici Anichit și Fotie (Viețile Sfinților)

Fiind păgânul împărat Dioclețian în Nicomidia, cetatea Bitiniei, s-a mâniat pe creștini înaintea întregului sfat și a pus de față în mijlocul cetății o mulțime de unelte spre muncire: săbii, cuțite, țepi, unghii de fier, tigăi, roate, căldări și toate cele scornite pentru muncirea cea cumplită, încă a gătit și fiare înfricoșate, voind ca prin toate acelea să înfricoșeze pe cei numiți cu numele lui Hristos. Și a trimis îngroziri înfricoșate și pe la toate marginile împărăției Romei, poruncind ca pretutindeni să gonească, să muncească și să ucidă pe creștini; și multe hule vorbea asupra Unuia născut Fiul lui Dumnezeu.

În cetatea Nicomidiei era pe atunci un bărbat de neam bun, cinstit și cu dregătoria comit, anume Anichit. Acela, umplându-se de râvnă pentru Domnul Dumnezeu, a venit înaintea împăratului și cu îndrăzneală a mărturisit pe Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu și Dumnezeu, vorbind despre nașterea Lui cea dintâi fără de început și despre întruparea cea de pe urmă, pe care a primit-o pentru mântuirea noastră. Toate acestea le-a arătat cu îndrăzneală și a batjocorit înșelăciunea idolească, numind pe zeii păgânilor surzi și nesimțitori și ocărând pe cei ce li se închină lor. Iar la sfârșit a zis: "O, împărate, îngrozirile tale gătite împotriva creștinilor și puse înainte nu ne înfricoșează de fel; pentru că nu luăm în seamă nici o muncă, nici nu ne vom închina idolilor celor fără de suflet".

Iar împăratul, umplându-se de mânie și nesuferind să audă mai mult cuvintele lui cele despre Dumnezeu, a poruncit ca îndată să-i taie limba. Dar Sfântul Anichit și după tăierea limbii vorbea curat, slăvind pe Hristos. Deci a fost bătut cu vine de bou așa de tare, încât și oasele îi trecuseră prin piele. Iar el, răbdând acea muncire cu bărbăție ca în trup străin, striga cu glas tare către poporul care privea la dânsul, propovăduind pe Hristos că este Unul adevăratul Dumnezeu. După aceea, împăratul a poruncit să-l dea spre mâncare fiarelor. Deci, a dat drumul asupra lui unui leu înfricoșat, care răcnea foarte tare; dar acela, apropiindu-se de mucenic, s-a făcut mai blând ca un miel și se gudura la sfântul, iar sudorile care erau pe fruntea mucenicului le-a șters cu laba ca și cu un burete. Iar sfântul a strigat, zicând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Iți mulțumesc că m-ai izbăvit din dinții acestei fiare și mă rog Ție, Stăpâne, ca și în cealaltă nevoință să-mi întinzi ajutorul dreptei Tale, ca să pot birui mânia chinuitorului și să mă învrednicesc a lua cunună de la Tine".

Astfel rugându-se sfântul, s-a făcut cutremur de pământ și a căzut capiștea lui Eraclie cu idolul lui, iar o parte din zidurile cetății s-au prăvălit și au ucis pe mulți din păgâni. Atunci împăratul a poruncit să i se taie capul mucenicului cu sabia. Și când călăul a ridicat sabia să taie pe mucenic, îndată i-au slăbit mâinile și a căzut la pământ, și astfel stătea nemișcat ca un nesimțitor. Văzând aceasta Dioclețian, a poruncit să lege pe mucenic de o roată de muncire, ce era așezată între niște fiare ascuțite, să pună foc dedesubt și să întoarcă roata ca să fie tăiat bucăți de ascuțișul fiarelor și, arzându-se de foc, să moară. Iar sfântul mucenic, fiind legat de roată, a grăit: "Doamne, Iisuse Hristoase, dezleagă-mă din muncirea aceasta, pentru ca să nu se teamă cei ce privesc la mine; ci, văzând grabnicul Tău ajutor, să se întărească a sta cu bărbăție împotriva muncitorului și să ia de la Tine cununa biruinței". Atunci îndată s-au dezlegat legăturile cu care era legat, roata a stat nemișcată și focul s-a stins. După aceea chinuitorul a poruncit să umple o căldare cu plumb, s-o fiarbă și să arunce pe pătimitor într-însa. Atunci s-a văzut îngerul Domnului intrând cu mucenicul în căldare și îndată plumbul s-a răcit ca gheața.

Astfel nevoindu-se Sfântul Anichit pentru dreapta credință, o rudenie a lui, anume Fotie, văzând puterea lui Hristos care păzea pe robul Său, a lepădat toată frica și, ieșind din poporul care privea la priveliște, a alergat la sfântul mucenic, cuprinzându-l pe dânsul cu dragoste și sărutându-l; numindu-l părinte și mijlocitor al mântuirii sale și arătându-se gata ca, împreună cu dânsul, să pătimească toate muncile pentru Hristos. Iar către împărat a strigat, zicând: "Rușinează-te, închizătorule de idoli, căci zeii tăi nu sunt nimic!" Atunci împăratul a strigat către slujitori: "Tăiați-l cu sabia!" Dar când unul din slujitori și-a scos sabia să lovească pe mucenic, i s-au întors, prin puterea lui Dumnezeu, mâinile cu sabia spre sine și, lovindu-se peste genunchi, a căzut la pământ și a pierit. Iar Sfântul Fotie și cu Sfântul Anichit au fost legați cu lanțuri de fier și împreună închiși în temniță.

Apoi, după trei zile, Dioclețian scoțând pe mucenici, a zis către dânșii: "De mă veți asculta pe mine și de vă veți închina zeilor, vă voi cinsti cu cinste mare și vă voi îmbogăți cu averi". Iar sfinții au răspuns: "Cinstea și bogăția ta să fie cu tine întru pierzare!" Atunci muncitorul, mâniindu-se, a poruncit ca să-i spânzure goi la muncire și cu unghii de fier să le strujească trupurile lor; apoi cu lumânări aprinse să le ardă și după aceea să-i ucidă cu pietre. Dar întru toate muncile acelea, sfinții se veseleau, mulțumind lui Dumnezeu, ca și cum nu simțeau nici o durere, căci Domnul îi păzea pe ei nevătămați, pentru slava sfântului Său nume. După aceasta i-a legat de picioarele unor cai sălbatici, dar nici așa nu au fost biruiți de cei ce-i munceau, pentru că au fost păziți fără vătămare și, fiind târâți, mergeau ca într-o căruță și cântau puterea cea nebiruită a Domnului și unul cu altul se întăreau prin cuvinte.

Iar caii cei sălbatici deodată stând, picioarele sfinților s-au dezlegat și s-au sculat sănătoși. Atunci chinuitorul iarăși a poruncit ca să-i bată pe ei foarte tare și, amestecând oțet cu sare, să toarne pe rănile lor și după aceea să-i arunce în temniță. Astfel au petrecut sfinții în temnița aceea trei ani. Iar după ce a trecut acel timp, iarăși i-a scos la muncire și chinuitorul a poruncit ca trei zile să ardă baia poporului cea de piatră și să închidă într-însa pe mucenici; dar sfinții rugându-se lui Dumnezeu în baia aceea, deodată baia s-a despicat și, izvorând apă, le-a fost lor spre răcorire.

Iar după două zile, slujitorii deschizând baia, au văzut într-însa pe sfinți vii, umblând și cântând, și au spus despre aceasta împăratului. Dar el, nechezându-i, s-a dus singur ca să-i vadă, iar sfinții, văzând pe împărat, au strigat către dânsul: "Iată noi, o, muncitorule, în toate muncile ne-am arătat biruitori, iar tu ești biruit și rușinat!" Atunci împăratul, întorcându-se cu rușine, a poruncit să-i prindă pe mucenici și să-i țină legați, până ce va socoti cum îi va pierde. Apoi a făcut un cuptor mare și l-a întărit cu patru stâlpi de fier, în care putea să încapă mulțime de oameni, și l-a ars, precum a ars Nabucodonosor cuptorul Babilonului, vrând să arunce într-însul spre ardere, nu numai pe acești doi mucenici, ci și pe toți creștinii care i-ar fi aflat. Dar creștinii, cu femeile și cu copiii, reașteptând tragerea și aruncarea în cuptor de către păgâni, singuri spre dânsul alergau cu grăbire și cu mare glas strigau: "Creștini suntem și cinstim pe Unul Dumnezeu!" Iar Sfinții Mucenici Anichit și Fotie au intrat cei dintâi în cuptorul acela; apoi și toată mulțimea creștinească care se adunase acolo, ridicându-și mâinile spre cer și rugându-se, s-au aruncat în mijlocul cuptorului și strigau din văpaie, zicând: "Mulțumim Ție, Atotputernice Dumnezeule Tată, că prin Unul născut Fiul Tău, prin Domnul nostru Iisus Hristos ne-ai adunat pe noi la această cunună mucenicească. Rugămu-ne Ție, Preamilostive, întinde de sus mâinile Tale și primește sufletele noastre întru odihna cea veșnică, pe care ai gătit-o mărturisitorilor Tăi".

Astfel rugându-se, s-au sfârșit, iar Sfinții Anichit și Fotie au stat vii trei ceasuri în cuptorul acela. Apoi, rugându-se, și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Și trăgând slujitorii cu cârlige de fier trupurile celor doi sfinți, i-au văzut că erau atât de nevătămați de foc, încât nici de perii lor nu se atinsese focul. Deci mulți din cei necredincioși au crezut în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.