duminică, 28 iulie 2024

Într-o lume urâtă și superficială, numai cultura ne vindecă de vulgaritate.

 



Când vorbești mult și n-ai vocabular, e ca și când ai umbla dezbrăcat pe stradă. Pentru că am înțeles asta, mi-am petrecut toată adolescența studiind, între altele, limba română. Mi-am umplut caietele cu neologisme, vorbe de duh, paronime, calambururi, sinonime și tot soiul de alte etimologii reale sau fictive.

M-a fascinat mereu omul înzestrat cu darul cuvintelor extrase din acel nemuritor Logos divin— inelul de legătură între Creator și creatură.

A trebuit să caut singur prin biblioteci poveștile uimitoare despre Socrate și Marc Aureliu, despre Ioan Gură de Aur și Augustin din Hippona.. De la marii clasici am înțeles ce formidabilă este puterea cuvintelor!

Stăpânind verbul, poți transmite mulțimilor atât lecția greșelilor comise, cât și visul succesului abia întrezărit... Am învățat importanța pregătirii pentru orice intervenție impromptu. Precum merindele într-o bucătărie aerisită, cuvintele potrivite se așază-n cămara memoriei.

Când n-ai nimic de spus, înțelept este să asculți și să taci. Receptivitatea e o virtute subapreciată, astăzi. Germinația presupune deschidere și pasivitate. Să te lași interpelat de marile texte și să primești cuvântul maestrului experimentat, iată o formă uitată de înțelepciune.

Într-o lume urâtă și superficială, numai cultura ne vindecă de vulgaritate.
About vulgaritate!

Inainte de a scrie asta pe o tema foarte alunecoasa, as vrea sa explic un pic mai detaliat ideea de femeie vulgara. Intai sa ma lamuresc ce inseamna vulgar. Primul sens pe care il da DEX-ul este ,,grosolan, mitocanesc, ordinar”, mai are un al doilea sens de ,,lipsit de originalitate, comun, banal”. In fine, e un termen pe care il atribuim in general unor lucruri incadrate intr-o estetica a uratului, daca pot zice asa.

Si totusi vulgaritatea este cautata, vinde bine, atrage lumea ,,ca la circ”.

Astazi suntem in epoca cand a fi foarte cunoscut, popular, incepe sa devina o aspiratie destul de frecventa. Nici nu mai contează că la purtător sunt 15 ani ori 50.
Instagramul și Facebook, in special, au creat o zona destul de accesibila pentru cei ce doresc o rampa de lansare rapida. E suficient sa ai niste poze care atrag, sa creezi putin scandal sau sa provoci lumea sa reactioneze si notorietatea incepe sa creasca. Unii considera notorietatea de orice fel un mare succes.

Vulgaritatea este ca si acel circ ce atrage, iar eleganta este acel lucru ce te ridica intr-o scala de valori. Si unde punem sexy aici? Greu de spus, din sexy e foarte usor sa aluneci in vulgara, dar cu putina inteligenta poti urca spre eleganta.

Hainele de pe tine nu trebuie sa strige: atentie! vreau atentie!!!

Am avut mereu un fix, niciodata vulgara. Mi s-a parut cel mai devastator element pentru imaginea unei femei.

Acatistul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

 

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Icosul 1

Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 2-lea

Văzând, Iubitorule de oameni, Doamne, că ucenicii Tăi nu sunt încă luminaţi şi nu pricep că Tu trebuie să mergi la Ierusalim şi acolo să pătimeşti multe şi să fii omorât, ai început de atunci să le spui că toate acestea trebuie să le rabzi de bunăvoie pentru mântuirea noastră. Totuşi, ei neputând înţelege dacă sunt de la Dumnezeu sau de la om, după şase zile ai luat cu Tine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi i-ai dus pe muntele Taborului, ca să le arăţi, înainte de Cruce, slava Ta dumnezeiască, ca şi în timpul pătimirilor Tale să-Ţi cânte: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelesul cel greu de pătruns al pătimirii Tale celei de bunăvoie neputând să-l înţeleagă ucenicii Tăi, Doamne, mai înainte de crucea Ta, ai dus pe trei dintre ucenicii Tăi într-un munte înalt, ca să vadă minunea înfricoşatei Tale Schimbări la Faţă şi dumnezeiasca Ta slavă, cea pururea fiitoare, ca atunci când Te vor vedea răstignit să înţeleagă că pătimirea Ta este de bunăvoie şi să-Ţi cânte aşa:
Iisuse, Care de jos ai urcat pe un munte înalt, urcă-ne şi pe noi întru cele de sus, ca să căutăm desfătarea întru cele înalte;
Iisuse, Care ai îndepărtat pe Petru şi pe fiii lui Zevedeu de mulţimea grijilor lumeşti, îndepărtează şi mintea noastră de lucrurile pământeşti, ca să învăţăm a ne feri de patimile cele josnice;
Iisuse, Care cu multă trudă ai dus pe prietenii Tăi la o înălţime preafrumoasă, învaţă-ne şi pe noi ca prin sudoare şi multă trudă să ne nevoim în toate zilele;
Iisuse, Care ai arătat ucenicilor, în tăcerea rugăciunii, Schimbarea Ta la Faţă, învredniceşte-ne acum şi pe noi, credincioşii Tăi, să ne luminăm cu dulceaţa cuvintelor Tale;
Iisuse, Care ai arătat trei martori ai slavei Tale în liniştea Taborului, dă-ne şi nouă, celor tăcuţi şi goi, să cugetăm totdeauna la slava Ta;
Iisuse, Care pentru numele Tău s-a veselit Taborul şi Ermonul, dă-ne şi nouă, ca prin chemarea preadulcelui Tău nume, să săvârşim urcare la cele înalte;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 3-lea

Aleşii Tăi Apostoli, îmbrăcaţi fiind cu putere de sus, Doamne, i-ai urcat în Tabor, ca să înveţe a cânta cele înalte şi să cugete la cele cereşti, iar nu la cele pământeşti. Îmbracă-ne, dar, şi pe noi cei căzuţi întru cele de jos şi biruiţi totdeauna de neputinţele trupului, cu puterea şi slava Ta, ca puterea Ta să lucreze în neputinţele noastre, şi să-Ţi cântăm Ţie cu dragoste: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Vrând ca înainte de Cruce, de pătimirea cea de bunăvoie, să descoperi în parte slava dumnezeirii Tale, Hristoase, Mântuitorul nostru, ai ales numai trei dintre muritori care să fie martorii acestei slave: pe Petru, care Te-a iubit mai mult decât toţi şi Te-a mărturisit, primul dintre toţi, Fiu al lui Dumnezeu, pe Iacob, care, având nădejdea bunătăţilor viitoare, capul sub sabie şi-a plecat şi, astfel, a pus început mucenicilor Tăi, şi pe Ioan cel feciorelnic, care, mai mult decât toţi păstrând neprihănirea trupului şi a duhului, a primit har deosebit întru vederea unor negrăite descoperiri şi a slavei Tale dumnezeieşti. Împreună cu ei primeşte şi de la noi aceste cântări de laudă:
Iisuse, Cel ce de la Petru, mai înainte de Schimbarea la Faţă, ai primit mărturisirea, primeşte şi calda noastră mărturisire;
Iisuse, Cel ce aceluiaşi Petru, în Tabor, i-ai dat îndrăzneală să vorbească cu Tine, spune şi inimilor noastre celor paşnice şi bune;
Iisuse, Cel ce pe fiii lui Zevedeu, pentru iubirea lor înflăcărată, i-ai numit fiii Tunetului, nu ne birui cu tunetul mâniei Tale;
Iisuse, Cel ce aceloraşi ucenici nu le-ai îngăduit să coboare foc din cer asupra samaritenilor, stinge focul patimilor noastre lăuntrice;
Iisuse, ridică-ne împreună cu feciorelnicul Ioan în Taborul cel de sus, întru curăţia trupului şi a sufletului;
Iisuse, Cel ce ştiai că Iacob va bea întâiul Tău pahar, găteşte-ne şi nouă locuri în rai;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 4-lea

Furtună a fost arătarea dumnezeirii Tale în muntele Sinai, deoarece în tunete şi fulgere ai dat legea slugii Tale Moise; tot aşa şi în Horeb a fost duh de tărie ce despica munţii; vijelie şi foc când Ilie proorocul a vrut să Te vadă. Totuşi nu în vijelie, nici în cutremur şi nici în foc nu a fost Domnul, ci în glas de adiere de vânt Ţi-ai arătat Faţa şi slava dumnezeirii Tale, precum şi în muntele Taborului ai şezut în faţa lor şi cu bucurie Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Moise şi Ilie în Tabor cuvintele Tale, că vei sfârşi la Ierusalim, s-au făcut martori la toată lumea, Doamne, că Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl spre mântuirea oamenilor, aşa cum a mărturisit şi glasul Său din cer. Căci Moise a fost chemat din morţi, ca să mărturisească celor ţinuţi în iad venirea Ta în lume. Ilie însă a fost chemat din rai, ca să spună lui Enoh despre slava Ta, văzută în Schimbarea Ta la Faţă. Iar noi, mirându-ne de taina arătării proorocilor Tăi în Tabor, cu umilinţă îţi cântăm:
Iisuse, Cel ce ai vrut ca văzătorul de Dumnezeu Moise să-Ţi privească Faţa Ta, arată-ne şi nouă, în veacul ce va să vie, dulceaţa cea dorită a Feţei Tale;
Iisuse, Cel ce de demult lui Moise i-ai arătat strălucirea slavei Tale, arată-ne şi nouă, întru Împărăţia Ta, Faţă către faţă, bunătatea cea nespusă a privirii Tale;
Iisuse, Cel ce în linişte şi în glas de adiere de vânt lin l-ai învăţat pe Ilie descoperirea Ta, învaţă-ne şi pe noi, în chip minunat şi în linişte, nepătimirea dumnezeiască;
Iisuse, Cel ce l-ai adus pe robul Tău Ilie în rai, în car de foc nearzător, ridică-ne şi pe noi, în chip minunat, la înălţimea desăvârşitei vieţuiri;
Iisuse, Cel ce de demult în multe chipuri ai grăit proorocilor, iar în Tabor le-ai vestit moartea Ta, hrăneşte cu cuvintele vieţii veşnice şi sufletele noastre cele flămânde;
Iisuse, Cel ce prin gura a doi martori ai descoperit ucenicilor taina Schimbării Tale la Faţă, aprinde şi credinţa noastră cea rece cu adierile cele negrăite ale Duhului Sfânt;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 5-lea

Stelei celei izvorâtoare din Dumnezeu Te-ai asemănat prin strălucirea negrăită a Preacuratului Tău Trup, Dătătorule de Lumină, Doamne, când, apropiindu-Te de ucenicii Tăi care dormeau, ai înălţat Tatălui Tău, pe înălţimea muntelui, rugăciunea Ta de împăcare. Atunci s-a luminat Faţa Ta ca soarele şi îmbrăcămintea s-a făcut mai albă decât zăpada. Apostolii, trezindu-se, au văzut slava Ta, a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr, şi stând cu frică Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzându-Te Apostolii Tăi în Tabor, având chip de om şi Schimbându-Te la Faţă întru slava dumnezeiască şi vorbind cu Moise şi cu Ilie despre sfârşitul Tău, au înţeles puterea Ta cea pururea fiitoare şi dumnezeirea ascunsă sub acoperământul trupului, s-au înspăimântat auzind cele grăite şi s-au desfătat de vederea dumnezeieştii Tale slave. Dar numai atât au văzut cât a putut să încapă vederea ochilor trupeşti, iar noi împreună cu dânşii Îţi cântăm:
Iisuse, Cel ce ai strălucit ucenicilor Tăi dumnezeiasca şi nespusa Ta slavă, străluceşte în inimile noastre Lumina Ta cea pururea fiitoare;
Iisuse, Cel ce ai împărtăşit pe întâistătătorii Legii şi harului cu lumina Ta cea mai presus de lume, prin acea împărtăşire adună mintea noastră ce rătăceşte pururea;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai dezgolit puţin fulgerul dumnezeirii Tale, ascuns în trup, dezvăluie căderile în păcat, ascunse în conştiinţa noastră cea ticăloasă;
Iisuse, Cel ce cu razele Luminii celei necreate ale Trupului Tău ai luminat muntele sfânt, luminează cu lumina poruncilor Tale şi sufletele noastre cele întunecate;
Iisuse, Cel ce prin Schimbarea la Faţă ai luminat marginile lumii, luminează-ne şi ne înfrumuseţează şi pe noi cei întunecaţi;
Iisuse, Cel ce prin strălucirea luminii Tale din Tabor ai curăţat precum zăpada pe ucenicii Tăi, curăţeşte-ne şi ne înnoieşte şi pe noi cei întunecaţi;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 6-lea

Văzând binecuvântata şi mântuitoarea Ta grăire, Hristoase, Dumnezeul nostru, împreună cu Moise şi cu Ilie pe muntele Taborului, ucenicii Tăi Petru, Iacob şi Ioan s-au bucurat foarte. Petru, având glasul plin de iubire dumnezeiască, a zis: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una”. Noi însă, nevrednicii, nu cutezăm a Te întreba, ci cu smerenie Te rugăm pentru milă şi cu glas tremurând Îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Nor luminos a strălucit în Tabor spre însemnare la toată lumea. Petru vorbea despre colibe, glasul Părintelui vestea descoperirea şi venirea Duhului Sfânt i-a umbrit pe Apostoli şi vârful muntelui l-a înconjurat. Aceştia şi mai mult s-au înfricoşat şi, intrând cu frică în nor, au simţit nepătrunsa Ta dumnezeire şi cu multă îndrăzneală Ţi-au cântat unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce pe Israel de demult în pustie l-ai condus cu stâlpul de nor, Însuţi şi acum arată-ne calea în Împărăţia Ta;
Iisuse, Cel ce pe Apostolii Tăi, în Tabor, cu nor luminos i-ai învăluit, acoperă-ne şi pe noi cu roua Duhului Tău Cel Sfânt;
Iisuse, Cel ce locuieşti în ceruri, în Biserica nefăcută de mâini, arată-ne şi nouă biserica dătătoare de lumină şi umbra preacurată a dumnezeirii Tale;
Iisuse, Cel ce nu ai vrut pe pământ corturi făcute de mâini, zideşte-ne cortul cel lăuntric, cu bun chip, al Duhului Sfânt, cu care să mergem la ceruri;
Iisuse, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, îmbracă-ne şi pe noi cei dezbrăcaţi cu haina ţesăturii dumnezeieşti a neprihănirii şi curăţiei;
Iisuse, Cel ce ai întins cerul ca o piele, îmbracă-ne şi pe noi cei răniţi în haina luminoasă ca zăpada a cereştii Tale frumuseţi;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 7-lea

Vrând să descopere taina cea din veac ascunsă a dumnezeirii Tale, Hristoase, Părintele Tău Ceresc, acum, iarăşi, precum la Iordan, în timpul Botezului, a vestit că Tu eşti Fiul Lui, şi astfel, cu glas, din nor, a mărturisit zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să-L ascultaţi”. Iar Apostolii, înfricoşându-se, au căzut cu faţa la pământ, cântându-Ţi: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Nouă şi preaslăvită descoperire s-a făcut în Tabor, Stăpâne Doamne, când Apostolii înşişi, văzători şi slugi, auzind glasul Părintelui şi tunet din nori, s-au înspăimântat şi o nouă revărsare de lumină deodată i-a luminat şi, privindu-se unul pe altul, s-au mirat şi, căzând cu faţa la pământ, Ţie, Stăpâne, închinându-se, Ţi-au adus aceste laude:
Iisuse, Cel ce eşti Chipul Prealuminat al Ipostasului Părintesc, schimbă viaţa noastră cea întunecată şi necurată;
Iisuse, Cel ce eşti strălucirea slavei Părinteşti, luminează sufletele noastre cele căzute şi afundate în întuneric;
Iisuse, Cel ce eşti minunat şi înfricoşător în slava dumnezeirii Tale, înnoieşte vederea noastră cea duhovnicească stricată prin păcat;
Iisuse, Prealine, Cel ce eşti plin de iubire, prin strălucirea cea nespusă a Trupului Tău, toată necurăţia sufletelor noastre fă-o mai albă decât zăpada;
Iisuse, Lumină fără început, în Lumina Ta din Tabor arată-ne şi nouă Lumina Tatălui;
Iisuse, Lumina cea neschimbată în lumina cea nevăzută a Împărăţiei Tale, arată-ne şi nouă lumina Duhului;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 8-lea

În chip minunat şi străin, Ţi s-au arătat Moise şi Ilie în Tabor, Stăpâne Doamne, văzând închipuirea Ipostasului dumnezeiesc şi vorbind despre pătimirea Ta cea de bunăvoie ce îţi stătea înainte. Acoperindu-i pe ei norul cel luminos şi încetând glasul din cer, slava Domnului s-a luat de la ucenicii Tăi, iar ei Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul ai fost întru cele de sus, Cuvinte al lui Dumnezeu, când Te-ai Schimbat la Faţă în Tabor, dar nici de cele de jos nu Te-ai despărţit. Iar când proorocii au plecat şi vederea dumnezeiască s-a sfârşit, Tu Te-ai apropiat de ucenicii Tăi, ce căzuseră de spaimă la pământ şi, atingându-i cu mâna le-ai zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi”. Iar ucenicii, deschizând ochii şi nevăzând pe nimeni, afară de Tine, s-au bucurat foarte şi, mulţumind lui Dumnezeu, Ţi-au cântat aşa:
Iisuse, Cel ce ai cuvintele vieţii veşnice, fii totdeauna cu noi în călătoria pământească;
Iisuse, Cel ce ne-ai săturat pe noi cu privirea dumnezeirii Tale, nu ne lăsa pe noi singuri întru slujirea Ta;
Iisuse, Cel ce mai înainte de Cruce ne-ai lămurit taina pătimirilor Tale de voie, dă-ne nouă totdeauna să ne amintim de pătimirea Ta;
Iisuse, Cel ce ne-ai arătat, mai înainte de moarte, slava Ta, dă-ne nouă să înţelegem totdeauna îndumnezeirea Trupului Tău;
Iisuse, Chipul cel neschimbat al Celui ce Este, înnoieşte în sufletele noastre privirea Chipului şi asemănării Tale;
Iisuse, Cel ce eşti pecetea cea asemenea Tatălui, însemnează în trupurile noastre bunătatea cea nespusă a Chipului Tău;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 9-lea

Toată firea s-a înfricoşat, văzând preaslăvita Schimbare la Faţă în Tabor, Hristoase Mântuitorule: îngerii stând nevăzut cu frică şi cu cutremur Ţi-au slujit Ţie, cerurile s-au înspăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând slava Domnului. Muntele Tabor, care până atunci era întunecat şi fumegând, s-a acoperit cu un nor luminos, pentru că pe el au stat Preacuratele Tale picioare. Iar ucenicii Tăi, Doamne, neputând suferi să vadă Faţa Ta, au căzut la pământ, acoperindu-şi feţele, până când, sfârşindu-se vedenia, Tu Însuţi i-ai ridicat şi ei Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei deşerţi de înţelepciune, nefiind luminaţi de har, nu pot pricepe taina preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă. Pentru aceasta, când ai coborât cu ucenicii din munte, ai poruncit prietenilor Tăi nimănui să nu spună din ceea ce au văzut, până când Fiul Omului nu Se va scula a treia zi din mormânt. Şi ei tăcând nu au spus nimănui nimic în acele zile, din cele ce au văzut şi au auzit, dar în inima lor Ţi-au cântat aşa:
Iisuse, Cel ce pe nor de foc ai fost purtat, izbăveşte-ne cu lumina Ta de toată întinăciunea sufletească;
Iisuse, Cel ce Te-ai îmbrăcat în întregul Adam, luminează firea noastră cea întunecată;
Iisuse, Cel ce ai desfătat pe ucenicii Tăi cu strălucirea dumnezeirii Tale, desfătează-ne şi pe noi totdeauna cu învăţăturile Tale;
Iisuse, Cel ce ai luminat pe ucenicii Tăi prin norul dătător de rouă, luminează-ne şi pe noi totdeauna cu razele preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă;
Iisuse, Cel ce ai sfinţit Taborul cu Preacuratele Tale picioare, îndreptează picioarele noastre spre a sluji Ţie pururea;
Iisuse, Cel ce cu nevinovatele Tale mâini ai arătat ucenicilor să urce în muntele Tău, îndreptează şi mâinile noastre în lucrarea faptelor celor bune;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuieşti lumea, Te-ai Schimbat la Faţă în Tabor pentru noi, Doamne, ca să ne faci vrednici de slava Ta cerească şi să schimbi trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea slavei Tale la învierea cea de obşte şi în Împărăţia Ta cea veşnică, pe care ai gătit-o, de la facerea lumii, celor ce Te iubesc pe Tine, de care să ne învredniceşti şi pe noi, precum pe Moise şi pe Ilie i-ai învrednicit în Tabor să Te vadă Faţă către faţă şi să-Ţi cântăm cu toţi sfinţii cântarea veşnică: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveşnic, toate le-ai făcut spre mântuirea noastră. Pentru noi ai primit Preacuratul trup din Preasfânta Fecioară Maria şi ai venit în lumea aceasta având chip de rob. Tot aşa Te-ai Schimbat la Faţă pe muntele cel sfânt, ca să luminezi întunericul dinlăuntrul nostru, al celor ce stăm în întunericul şi în umbra morţii şi să ne faci pe noi, din fii ai mâniei, fiii Tăi preaiubiţi. Pentru aceasta cu mulţumire Îţi cântăm:
Iisuse, pe Tabor chipul robului l-ai schimbat, ca pe noi să ne faci din robi ai păcatului fiii lui Dumnezeu;
Iisuse, chiar trupul Tău l-ai dat la moarte, ca firea noastră cea căzută să o prefaci prin Tine;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai arătat frumuseţea cea negrăită a Împărăţiei Tale, întăreşte în noi pacea şi adevărul Duhului Sfânt;
Iisuse, Cel ce prin strălucirea dumnezeiască a Trupului Tău toată făptura ai îndumnezeit-o, înnoieşte-ne şi pe noi prin îndumnezeirea trupului la a doua Ta venire;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai arătat focul dumnezeirii Tale, arde cu foc nematerialnic şi păcatele noastre;
Iisuse, Cel ce ai hrănit acolo cu preadulcele Tale cuvinte pe ucenicii Tăi, sfinţeşte şi sufletele noastre cele flămânde cu Sfintele Tale Taine;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilinţă aducem Ţie noi nevrednicii, pentru Schimbarea Ta la Faţă, şi strigăm: Dă-ne nouă, robilor Tăi, înălţimea vieţuirii cereşti şi strălucirea slavei dumnezeieşti celei pururi fiitoare, iar cu inimă curată învredniceşte-ne, în chip gândit, să ieşim la muntele Tău cel sfânt şi să vedem cu ochii minţii preaslăvita Schimbare la Faţă, ca să-Ţi cântăm în chip luminos: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Fiind Lumina Nepătrunsă şi Dătător de Lumină, Iisuse, Lumina cea pururea fiitoare şi fără de început, Lumina Ta ai adus-o în lume, pentru că ai urcat cu Preacuratul Tău Trup în muntele Taborului şi acolo ai arătat ucenicilor Tăi lumina cea necreată şi dumnezeiască şi chipul slavei Părinteşti. Acestei lumini, mai presus de fire, să ne faci şi pe noi părtaşi, ca să-Ţi cântăm din adâncul sufletului unele ca acestea:
Iisuse Hristoase, Lumina cea adevărată, întăreşte sufletele noastre, cu cugete bune, în toate zilele călătoriei noastre pământeşti;
Iisuse, Împărate, Lumina cea fără început, aprinde din nou făclia cea stinsă a sufletului până în ziua sfârşitului nostru;
Iisuse, Lumina Lină, Care dai viaţă, trimite sufletelor noastre lumină şi viaţă în ceasul cel înfricoşător al morţii noastre;
Iisuse, Lumina Sfântă, Care luminezi şi arzi, scoate-ne atunci din bezna întunericului;
Iisuse, Lumina Preadulce şi Preasfântă, însoţeşte-ne către lumina palatului Tău ceresc printre vămile amare ale văzduhului;
Iisuse, Lumina cea mai luminoasă decât orice soare, luminează-ne în strălucirea sfinţilor Tăi, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 12-lea

Dăruieşte-ne, Doamne Iisuse, harul Tău, pe care în Tabor l-ai dat aleşilor Tăi ucenici Petru, Iacob şi Ioan, şi ne primeşte pe noi ca şi pe aceia, ca îmbrăcaţi cu putere de sus şi luminaţi de Duhul Sfânt, având inima curată şi duhul înnoit, să urcăm în Taborul cel gândit, mergând din putere în putere, nevoindu-ne mai mult în post şi rugăciune şi petrecând întru neprihănire, să-Ţi cântăm cu vrednicie: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând Preacurata Schimbare la Faţă preaslăvim dumnezeiasca Ta slavă arătată în Tabor, ne închinăm dumnezeirii şi puterii Tale şi credem cu Petru că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi şi cântăm împreună cu Apostolii, din adâncul sufletului: bine este să fim noi aici împreună cu Tine. Pentru aceasta nu ne ruşina pe noi, cei neputincioşi şi învechiţi în trup, care credem întru Tine, ci ne acoperă cu lumina dumnezeieştii Tale străluciri pe cei ce cu dragoste Îţi cântăm:
Iisuse, Soarele cel neapus, Care ai răsărit în Tabor, luminează-ne cu dumnezeiasca Ta strălucire;
Iisuse, Lumina cea neajunsă, Care Te-ai arătat întru Schimbarea Ta la Faţă, încălzeşte-ne cu împărtăşirea harului Tău;
Iisuse, Biserica Veşnică a Ierusalimului Ceresc, sălăşluieşte-ne în cortul Tău dumnezeiesc;
Iisuse, Floarea cea binemirositoare a raiului, înmiresmează-ne şi pe noi cu aromatele sfinţeniei şi ale curăţiei;
Iisuse, Focul cel curăţitor, Care ai vrut să curăţeşti cerul şi pământul de orice întinăciune, curăţeşte-ne şi pe noi de toată întinăciunea trupului şi a duhului;
Iisuse, Piatra cea preţioasă, Care ai luminat Sionul cel de sus cu frumuseţe dumnezeiască, învredniceşte-ne şi pe noi să vedem această frumuseţe;
Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 13-lea

O, Preadulce şi Atotbunule Iisuse, Cel ce în Tabor ai strălucit cu slava dumnezeiască, primeşte acum această puţină rugăciune a noastră, precum ai primit în muntele cel sfânt închinarea ucenicilor Tăi, aşa şi pe noi învredniceşte-ne să ne închinăm preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă, ca strălucind în lumina faptelor bune, să se lumineze prin Tine întunericul păcatului ce locuieşte în noi şi să ne arătăm vrednici moştenitori ai Împărăţiei Tale celei veşnice, unde cu toţi sfinţii să-Ţi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost..., Condacul 1: Alesule Voievod şi Împărat al slavei...,

Icosul 1

Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 1

Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

şi această

Rugăciune

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care locuieşti întru Lumina cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasului Său! La plinirea vremii ai venit, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe sine, ascultător fiind chiar până la moarte. Totuşi, înainte de Cruce şi de pătimirea cea de bunăvoie, în muntele Taborului, Te-ai Schimbat la Faţă, întru slava Ta dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca atunci când Te vor vedea răstignit şi dat morţii să priceapă că pătimirea este de bunăvoie şi dumnezeiască. Învredniceşte-ne şi pe noi, pe toţi, să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîntinată, să urcăm în muntele Tău cel sfânt, în sălaşul sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu sfinţii, Faţă către faţă, să vedem slava Ta, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Canon de rugăciune la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului (1)

Troparul Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 7-lea:

Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Cetele israeliteneşti, cu picioare neudate trecând Marea Roşie şi în adâncul cel umed pe călăreţii vrăjmaşi voievozi văzându-i cufundaţi, cu bucurie au cântat: să cântăm Dumnezeului nostru că S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cuvintele vieţii grăind despre Dumnezeiasca Împărăţie Hristos către ucenici, a zis: pe Tatăl să cunoaşteţi în Mine, ca Unul Care Străluceşte cu Lumină Neapropiată, cu bucurie cântând: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu puterea neamurilor vă veţi îmbrăca, prieteni ucenici şi minunaţi vă veţi face în bogăţia lor, că vă veţi umple de Slavă. Că Mă voi arăta, mai luminat decât soarele strălucind, întru bucurie cântând: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Astăzi Hristos în Muntele Taborului, strălucind luminos cu Dumnezeiasca Rază, precum a făgăduit ucenicilor Şi-a golit chipul şi umplându-se ei de Rază Dumnezeiască, de lumină purtătoare, cu bucurie au grăit: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta, s-a întărit în Domnul inima mea.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

În Adam, îmbrăcându-Te tot, Hristoase, firea cea înnegrită de demult, schimbând-o, ai luminat-o şi cu schimbarea Chipului Tău, dumnezeu ai făcut-o.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce a povăţuit pe Israel de demult în pustie, prin stâlp în chipul focului şi prin nor, astăzi în Muntele Taborului în chip de negrăit a strălucit Hristos în Lumină.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am slăvită rânduiala Ta, Hristoase Dumnezeule, că Te-ai născut din Fecioară ca să mântuieşti din rătăcire pe cei ce cântă Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Legea însemnând cu scrisoare în Sinai, Hristoase Dumnezeule, în nor, în foc, în ceaţă şi în vifor Te-ai arătat purtat. Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ca să adevereşti slăvită rânduiala Ta, Hristoase Dumnezeule, că Cel Ce eşti mai înainte de veci, Tu Acelaşi şi în nor suindu-Te, în Tabor în chip de negrăit ai strălucit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Împreună grăind au stat înaintea Ta, Stăpâne Hristoase, ca nişte slugi aceia şi către ei în pară de foc şi în nor şi în vânt subţire ai vorbit. Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Vestit-a Slava Crucii Tale, venind în Tabor Moise, cel ce Te-a văzut pe Tine de demult în foc şi în rug şi Ilie, cel ce s-a înălţat în car de foc, Hristoase.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cel Ce ai despărţit de lumină întunericul cel întâi izvodit, în lumină Te laudă pe Tine lucrurile ca pe Ziditorul, Hristoase, în lumina Ta, îndreptează căile noastre.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Înaintea Feţei Tale, munţii s-au plecat. Că şi lumina, strălucirea cea pe sus umblătoare, soarele a venit sub picioarele Tale, Hristoase, dacă bine ai voit a-Ţi schimba Chipul Cel omenesc.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Iată, Mântuitorul Hristos, au strigat Moise şi Ilie către ucenicii cei aleşi în Sfântul Munte al Taborului; pe Acesta L-am vestit de demult că este Dumnezeu.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Firea Cea Neschimbătoare a Dumnezeirii, Celei Ce se poartă întru Sine fără materie, S-a amestecat cu omenirea şi Lumina arătându-Şi Apostolilor, în chip de negrăit a strălucit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe tine Raza Cea pururea Fiitoare, dacă Te-au văzut strălucind în Slava Părintească ucenicii, Hristoase, au grăit către Tine: în Lumina Ta căile noastre le îndreptează.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Când m-am necăjit, am strigat către Domnul şi m-a auzit Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lumină mai luminoasă decât razele soarelui în Tabor strălucind Hristos, ne-a luminat pe noi.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Suindu-Te în Muntele Taborului Te-ai schimbat la Faţă, Hristoase şi toată înşelăciunea ai întunecat, lumină strălucind.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe Tine Dumnezeu cunoscându-Te măriţii Apostoli în Tabor, Hristoase, minunându se şi-au plecat genunchii.

 

CONDAC, glasul al 7-lea:

În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, pentru ca, atunci când Te vor vedea Răstignit, să înţeleagă patima Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat Raza Tatălui.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii lui Avraam, oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat, cu laude cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Luminaţi fiind în Muntele Taborului cu Lumina Slavei Celei Neapropiate, Apostolii, Hristoase, au grăit: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

De suflarea Dumnezeiescului Glas, de norul cel răcoritor şi de Raza Ta, Hristoase, îndulcindu-se Apostolii, au cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Dacă Te-a văzut Petru pe Tine, Hristoase, în Lumină Neapropiată strălucind în Muntele Taborului, a grăit: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu Hristos, Începătorul vieţii fiind fiii lui Zevedei, când a arătat El Lumina Chipului Său, ei au cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Tinerii în Babilon, cu dumnezeiască râvnă fiind aprinşi, îngrozirea tiranului şi a văpăii bărbăteşte au călcat-o şi în mijlocul focului fiind aruncaţi, rourându-se, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce toate le poartă cu bunăvoinţă, Hristos, cu preacuratele Sale picioare S-a suit în Muntele Taborului; acolo, mai mult decât raza soarelui strălucind cu faţa Sa, pe cei mai aleşi din Legea Veche şi din Legea Darului i-a arătat, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

În Slava Cea Neapropiată arătându-Se în chip de negrăit în Muntele Taborului Lumina Cea Necuprinsă şi Neapusă, Raza Tatălui a luminat făptura şi a îndumnezeit pe oamenii cei ce cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu sfinţită cuviinţă stând Moise şi Ilie în Muntele Taborului şi Chipul Dumnezeieştii Feţe luminat văzându-L, pe Hristos în Părinteasca Slavă strălucind, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pentru Dumnezeiasca vedere cea din nor s-a preamărit oarecând faţa lui Moise; iar Hristos cu lumina şi cu Slava ca şi cu o haină Se îmbracă, că, Însuşi Făcătorul luminii fiind, luminează pe cei ce cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Văzând ucenicii pe Hristos înconjurat de nor luminos în Tabor şi jos spre pământ privind, mintea luminându-şi, L-au lăudat pe El împreună cu Tatăl şi cu Duhul: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, sufletul meu, pe Domnul, Cel Ce S-a schimbat la Faţă în Muntele Taborului.

Irmosul:

Naşterea ta Nestricată s-a arătat, căci Dumnezeu din coapsele tale a ieşit şi S-a arătat Purtător de Trup pe pământ şi cu oamenii a vieţuit. Pentru aceasta, pe tine, de Dumnezeu Născătoare, toţi te mărim.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Spăimântaţi fiind de acea nouă vărsare de lumină, dar îndată luminându-se, ucenicii au privit unul către altul şi jos la pământ căzând, Ţie Stăpânului tuturor, s-au închinat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Glas de Dumnezeu suflet din nor s-a auzit, întărind minunea. Că Tatăl luminilor a grăit către Apostoli: Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să-L ascultaţi.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lucruri noi şi preaslăvite văzând şi Glasul Părintesc auzind în Tabor slugile Cuvântului, închipuirea chipului celui dintâi, au grăit: Acesta este Mântuitorul nostru.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce eşti Chipul Cel Neschimbat al Celui Ce este de-a pururi Neschimbat, Pecetea Cea Neschimbată, Fiule Cuvinte, Înţelepciune şi Braţule, Dreapta şi Puterea Celui Preaînalt, pe Tine Te lăudăm cu Tatăl şi cu Duhul.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

În Muntele Taborului Te-ai schimbat la Faţă, Dumnezeule, între înţelepţii Ilie şi Moise, împreună fiind de faţă şi ucenicii Tăi, Iacov şi Petru şi Ioan. Iar Petru acestea a zis Ţie: bine este să facem aici trei colibe: una lui Moise şi una lui Ilie şi una Ţie, Stăpânului Hristos. Cel Ce ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează şi sufletele noastre.

Sinaxar 6 August

 

În aceasta lună, în ziua a şasea, Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

transfiguration.jpgLa şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere" (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti - inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

"El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători" (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 - PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

"Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului" (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este "lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume" (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.

Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei "precum soarele" (cf. Matei 13:43).

"Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină" (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa "vadă" pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : "întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară - alături de Domnul - Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi "neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie". Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un "cort" mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : "Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El". Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl "vadă" pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi "închizând uşa simţurilor lor", ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

A Căruia este slava şi puterea în veci. Amin.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Evsignie
Evsignie a fost soldat în armata imperială, în timpul împăraţilor Maximian, Constantin cel Mare şi al fiilor Marelui Constantin. El a fost de faţă la chinurile Sfîntului Mucenic Vasilisc (arătate la 22 mai). El a văzut miriade de îngeri, iar în mijlocul lor pe Stăpînul Hristos Iisus însuşi, primind în mîinile Sale, de la îngeri, sufletul acestui mare şi sfînt mucenic. Evsignie a luptat sub împăratul Constantin cel Mare şi a văzut şi el, precum şi mulţi alţii din armata imperială, Sfîntă Cruce care i s-a arătat împăratului pe cer. El a slujit în armata imperială timp de şaizeci de ani încheiaţi, iar în timpul domniei fiilor Marelui Constantin el s-a retras din armată, ducîndu-se şi sălăşluindu-se în Antiohia, locul naşterii lui.

El acolo a vieţuit cu plăcere de Dumnezeu, întru postiri, rugăciuni şi milostenii, în timpul domniei lui Iulian Apostatul, nepotul Marelui Constantin, doi oameni care se certau în drum i-au cerut lui Evsignie să fie judecător între ei. Bătrînul veteran Evsignie cel cu viaţă sfîntă a făcut judecată dreaptă între cei doi, vădind dreptatea unuia şi nedreptatea celuilalt. Cel nedrept s-a umplut de ură la adresa Sfîntului Evsignie şi pentru aceasta s-a dus şi 1-a pîrît pe sfînt la împărat, sub acuza că este creştin. Iulian Apostatul 1-a convocat pe Sfîntul Evsignie la curtea imperială. Acesta s-a dus fără să se teamă de nimic, ba chiar a dat pe faţă înaintea tuturor nelegiuirea lepădării de la Sfîntă Credinţă a Apostatului, ruşinîndu-1 cu exemplul sfinţeniei moşului lui, Sfîntul împărat Constantin cel Mare. De aceea Iulian, îndrăcindu-se şi mai mult de la dreapta mustrare, a poruncit decapitarea Sfîntului Evsignie. Aşa a luat acesta mucenicia la foarte adînci şi cinsite bătrîneţi, strămutîndu-se la locaşurile cereşti ale împărăţiei Cerurilor.

Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Fabian, Papă al Romei
Sfîntul Fabian a fost de neam roman. El şi-a început sfîntă misiune pastorală ca preot de ţară. Apoi, cînd a fost să se aleagă un nou papă, deasupra capului lui s-a pogorît o porumbiţă albă, şi toată obştea 1-a ales pe el şi 1-a sfinţit întru arhiereu, întîistătător pe Scaunul Romei. Sfinţitul Fabian a fost păstor milostiv şi blînd. Cu mare rîvnă, el a adunat trupurile mucenicilor şi le-a îngropat cu cinste, zidind deasupra lor slăvite şi sfinţite biserici, spre locaşuri de închinare poporului. Tot astfel zidit-a el altare şi paraclise pe la toate peşterile la care s-au ascuns şi s-au rugat mucenicii în timpul lungilor şi sîngeroaselor prigoane.

El 1-a botezat pe împăratul Filip, şi pe fiul acestuia, tot Filip, şi moştenitor la tron; şi, cu ajutorul senatorului Pontius, care şi el primise Sfîntul Botez, Sfîntul Episcop Fabian a dat pieirii mulţi idoli şi capişti idoleşti. Dar cînd sceptrul împărăţiei 1-a luat necuratul Decius, a izbucnit o nouă şi încă mai sălbatică prigoană a creştinilor, în timpul acesteia a luat mucenicia însuşi slăvitul Fabian, căruia i s-a tăiat capul pentru Hristos la anul 250. Sfîntul Sfinţit Mucenic Fabian Episcopul Romei este acela în timpul căruia Sfîntul şi Marele Mir în a început să se sfinţească în Biserică în ziua Sfintei şi Marii Joi [Joia din Săptămîna Patimilor].

Pomenirea Sfîntului Mucenic Pontius Senatorul
Pontius a fost fiul Senatorului Marcus şi al soţiei lui, Iulia. Iulia, care fusese stearpă timp de douăzeci şi doi de ani de la căsătoria ei, a dat naştere la urmă fiului Pontius. Pontius a primit botezul din mîinile Papei Pontian, aşa cum îl primise şi prietenul lui, Valerius, care mai apoi avea să îi scrie viaţa. Pontius a reuşit să îl aducă la Sfînta Credinţă şi pe tatăl lui, Marcus, pe împăratul Filip şi pe fiul acestuia, tot Filip, şi pe mulţi alţi înalţi demnitari şi senatori vestiţi de la curtea imperială. Ca senator roman el a fost un protector puternic al Bisericii, pe care a ajutat-o mult. El a fost prieten scump al Sfîntului Papă Fabian. Cînd au izbucnit noi persecuţii sub împăratul Decius, Pontius a părăsit Roma şi s-a refugiat la poalele munţilor Alpi.

Dar în timpul împăratului Valerian el a fost capturat şi supus chinurilor celor mai bestiale, în timpul lor s-au lucrat mulţime de minuni şi s-au convertit la Hristos mulţime de suflete de păgîni care stăteau de faţă. Tot de faţă se aflau şi mulţime de evrei care ţipau cu sălbăticie către judecător: „Omoară-1, omoară-1 acum, imediat, pe acest vrăjitor!" Auzind strigătele lor şi văzîndu-le chipurile demente, Sfîntul Pontius Senatorul şi-a ridicat braţele la cer şi a zis: „îţi mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeul meu, pentru că mi-ai dăruit ca aceştia să strige şi împotriva mea, a smeritului, aşa cum au strigat şi părinţii lor împotriva Fiului Tău şi Domnului nostru Hristos: ,Răstigneşte-L, Răstigneşte-L!'" Sfîntul Mucenic Pontie a luat cununa slavei prin tăierea capului, în anul 257. El a fost îngropat cu cinste de prietenul lui, Valerius, care i-a însemnat şi viaţa.

Pomenirea Sfintei Cuvioase Nonna
Sfînta Nonna a fost maica Simţului Grigorie Teologul. Creştină aleasă fiind şi foarte rîvnitoare, ea s-a arătat puternică făcătoare de minuni cu rugăciunea. Prin rugăciune fierbinte către Dumnezeu, ea 1-a întors la Credinţa Creştină a lui Hristos pe soţul ei, care pînă atunci fusese idolatru. Soţul Grigorie astfel s-a trezit cu duhul şi, îmbunătăţindu-se minunat, a fost uns episcop al Nazianzului. Cu rugăciunea Sfînta cuvioasă Nonna 1-a salvat pe fiul ei Grigorie de la moartea prin naufragiu. Ea a adormit cu pace, ca Diaconiţă a Bisericii Domnului, la anul 374.

Cîntare de laudă la Sfîntul Mucenic Pontius
Pontius păşeşte alături de Valerius,
Prietenul lui drag,
Dar inima îi e grea de tristeţe.
El din neam înalt de senatori romani este,
Nobil este al lui tată, de viţă nobilă maica;
Şi totuşi sufletul apăsat îi este
De această enigmă amară:
Toată înţelepciunea lumii un basm neputincios îi pare.
„ Oh, adevărul, unde e el oare? " -
întreabă Pontius cel nobil, de adevăr însetat.
Astefel păşesc în tăcere, unul alături de celălalt,
în lumina lină a serii, pe lîng-o Biserică Creştină Trecînd.
Ei intră înăuntru şi îi văd splendoarea.
Ei frumuseţea-i o văd, şi aud cîntările-i sfinte.
„Dumnezeii neamurilor sînt argint şi cu aur:
Ochi au şi nu văd, ci orbi sînt precum lutul;
Urechi au şi nu aud, surzi sînt ca piatra;
Guri au, dar nu pot grăi.
Cei slabifâcutu-şi-au zei mai slabii decît dînşii,
Cu ei asemănîndu-se mai tare în neputinţă:
înaintea lutului se pleacă, neam după neam,
Şi nădăjduiesc nebuneşte în ceea ce este mort. "
Cei doi tineri trişti din închinătorii la idoli sînt,
Ei aceste cuvinte le ascultă şi tremură.
De Icoana Mîntuitorului ei se apropie,
Şi preotului Lui preacinstit a lor inimă o încredinţează.
Preotul pe aleşii tineri Sflnta Credinţă îi învaţă,
Arătîndu-le că idolatria mincinoasă este
şi plină de sînge.
Deşi cunoscuţi şi respectaţi în întreaga Romă pagină,
Nobilii tineri în Sflnta Biserică a lui Hristos au intrat,
lepădînd a Romei slavă.
Trişti au fost ei cînd al Ei prag l-au păşit,
Dar fericiţi au luminat cînd au ieşit în afară.

Cugetare
Astfel îşi începe Valerius biografia prietenului lui, Sfîntul Pontius: „Oare cine va putea crede, dacă nu-i va dărui lui credinţă Dumnezeu? Oare cine se va putea nevoi pustniceşte, dacă nu îi va ajuta lui Domnul? Şi cine va putea primi cununa muceniciei, dacă nu i-o va dărui însuşi Hristos?" Dumnezeu le poate pe toate acestea, şi Dumnezeu le voieşte pe toate cele care sînt spre mîntuirea oamenilor, numai dacă oamenii îl vor ruga! Cu rugăciunea Sfînta Nonna 1-a întors pe soţul ei Grigorie, şi pe fiul ei Grigorie la Hristos (fiu care mai tîrziu avea să fie marele Sfint Teolog).

Cu rugăciunea altă maică de fiu, Monica, 1-a întors pe fiul ei, Fericitul Augustin, de la o viaţă desfrînată, la calea bunătăţii şi a sfinţeniei. Cu rugăciunea Sfîntul Vasile cel Mare 1-a întors la Sfînta Credinţă pe marele lui profesor, Evulios. Cu rugăciunea Regele Ezechia şi-a mai prelungit viaţa cu încă cincisprezece ani.

Cu rugăciunea Sfîntul Simeon Stîlpnicul i-a întors pe sciţii şi perşii care porniseră să atace cu armate mari pămîntul grecesc. Mai uşor am putea să numărăm stelele de pe bolta cerească decît mulţimea minunilor pe care le-au lucrat Sfinţii lui Dumnezeu cu rugăciunea.

Luare aminte
Să luăm aminte la minunata putere a lui Samson (Judecători 14):
La cum Duhul Domnului a venit asupra lui, şi el a omorît leul cu mîinile goale ca şi cînd ar fi fost un ied, şi a rupt funiile cu care 1- au legat ca şi cînd ar fi fost cîlţi, şi a ucis mulţime de Filisteni;
La cum Duhul Domnului a plecat de la el atunci cînd a dezvăluit taina puterii lui unei femei păgîne [Dalila], ajungînd astfel la orbire şi la moarte.

Predică La cum Dumnezeu îi cur ateste pe păcătoşii care se pocăiesc de păcatele lor
De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, ca zăpada le voi albi; şi de vor fi ca purpura, ca lîna albă le voi face (Isaia 1: 18).

O, neţărmurita milostivire a lui Dumnezeu! Căci din mijlocul mîniei Lui cumplite împotriva unui popor necredincios şi nerecunoscător, a unui popor păcătos, împovărat de nedreptate, pe care îl numeşte soi rău, fii ai pieirii (Isaia 1: 4), conducători ai Sodomei şi popor al Gomorei (Isaia 1: 10), din mijlocul unei asemenea cumplite mînii deci, Domnul Dumnezeu nu părăseşte milostivirea Sa faţă de el, ci mai mult îi cheamă la dreptate, şi se poartă cu el precum ploaia cea blîndă care cade peste un pămînt însetat, pămînt ce fusese ameninţat mai întîi de fulgere şi trăznete cumplite. Aşa este Domnul Dumnezeul nostru: Multîndurat şi Indelungmilostiv, căci El nu pînă în sfirşit Se va iuţi, nici în veac Se va mînia (Psalmul 102: 9). De-ar înceta numai păcătoşii să mai facă cele rele şi ar începe să înveţe să lucreze cele bune, şi de s-ar întoarce ei către Dumnezeu cu umilinţă şi smerită pocăinţă, atunci se vor albi ca zăpada şi albi ca lîna se vor face. Puternic este Dumnezeu şi moartea păcătosului nu o voieşte. Puternic doar El este să curăţească de păcat sufletul păcătos al omului, să îl albească şi să îl înnoiască. Căci oricît de mult şi ori de cîte ori şi-ar spăla omul straiul lui de in cu săpun şi cu leşie, de nu îl va întinde afară, în plin soare, nu îl va putea albi niciodată.

Tot aşa şi sufletul omului: niciodată nu îşi va putea omul curaţi sufletul lui, deşi se va nevoi, va plînge şi va lupta cu postiri, rugăciuni şi fapte bune, dacă nu îşi va aduce sufletul şi îl va pune, spălat astfel, întreg la picioarele lui Dumnezeu, spre a primi de la El harul cel bogat şi curaţilor. Domnul ne cere şi voieşte nevoinţa noastră, întreaga noastră nevoinţa. El voieşte să ne spălăm murdăria sufletului cu lacrimile pocăinţei şi părerii de rău pentru păcate, şi apoi să îl îmbrăcăm cu frumuseţea faptelor bune. însă după ce am făcut astfel El ne cheamă şi ne zice: Veniţi acum, să ne judecăm (Isaia 1: 18).

Adică, Veniţi acum, şi înfăţişaţi-vă privirii Mele, ca să văd de găsesc Chipul Meu întru voi; veniţi de priviţi-Mă, ca şi pe o oglindă, şi vedeţi-vă în Mine propriul vostru chip.

O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce nu pînă întru sfîrşit Te mînii, miluieşte-ne pre noi mai înainte de cumplita zi a Judecăţii Tale celei înfricoşate,

Căci noi Ţie ne închinăm, pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.

Sinaxar 5 August

 

În aceasta luna, în ziua a cincea, Înaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului.

În aceasta luna, în ziua a cincea, Tot in aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evsignie.

EvsignieAcest sfânt era cu neamul antiohian si a fost ostas pe vremea lui Constantin Clor, tatal Sfântului si Marelui Constantin, si si-a purtat slujba pâna în zilele lui Iulian Apostatul. Fiind de 110 ani, a fost adus înaintea lui Iulian la cercetare, sa mustrându-l pe împarat ca si-a calcat credinta parinteasca, si a adus cinstire la idoli si aducându-i aminte de bunatatile Marelui Constantin, si cum ca prin dumnezeiasca aratare a fost adus la credinta în Hristos. Însa Iulian batându-si joc de el, a poruncit sa i se taie capul, si asa a plinit mucenicia în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor doi Mucenici Catidie si Catidian, care au fost ucisi cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit.

Originara din Capadocia si crescuta în credinta ortodoxa, sfânta Nona s-a casatorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz si membru al unei secte din acea vreme. Prin rabdare si rugaciune ea a reusit sa-l converteasca pe barbatul ei la credinta ortodoxa, dupa care acesta a devenit episcop al orasului, timp de 45 de ani. Din aceasta casatorie li s-au nascut trei copii: sfânta Gorgonia (praznuita la 23 februarie), sfântul Cezarie (praznuit la 9 martie) si mai ales sfântul Grigorie Teologul (praznuit la 25 ianuarie), care i-a fost daruit de Dumnezeu în raspuns la rugaciunile ei.

sfanta NonaSfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplara a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai barbatesc decât al celor mai bravi barbati. Nu se ocupa de cele lumesti si materialicesti decât în masura în care acestea puteau sa fie spre înaltarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri si toialetele femeiesti, ea nu avea decât o singura grija: sa faca mai stralucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul sau ; si nu socotea nici un fel de noblete lumeasca, decât numai aceea ca, prin credinta lucratoare prin fapte, omul cunoaste ca vine de la Dumnezeu si la Dumnezeu merge. Ostenindu-si trupul cu posturi si rugaciuni de noaptea, ea spunea mai târziu copiilor ei ca ar fi voit adeseori sa se vânda pe sine si pe copiii ei ca sa dea cele de trbuinta celor saraci.

Dupa moarte sotului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit aceasta ultima încercare dând slava lui Dumnezeu. Si-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfânta Masa a Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adâncita în rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev egipteanul, care s-a savârsit împroscat de sageti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a savârsit.

Tot întru aceasta luna, în ziua a cincea, se face pomenirea Preacuviosului Parintele nostru Ioan de la Neamt, Hozevitul.

Ioan Iacob HozevitulAcest prea ales vas al lui Dumnezeu a vazut lumina zilei în pamântul binecuvântat al Moldovei la 23 August 1913, în satul Crainiceni, comuna Horodistea, judetul Dorohoi, din binecredinciosii parinti Maxim si Ecaterina, lucratori ai gliei strabune, plini de credinta, cu viata curata si tematori de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie.

Dupa moartea timpurie a mamei sale, petrecuta la numai sase luni de la nastere si apoi moartea tatalui sau, cazut erou pe front, în razboiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului si pentru apararea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale.

Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi ani, renunta la dorinta sa mai veche de a intra în rândul monahiilor si se dedica cresterii si educarii nepotului. Ea l-a deprins cu rugaciunea catre Dumnezeu. Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata evlavie crestina, i-a insuflat dragostea de cele sfinte si respectul fata de oameni.

Pe când avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele vesnice. Ea a ramas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodata. Aceasta se vede în duioasa poezie "Dorul Bunicii", în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasa si morala a Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat scoala primara în satul natal, dupa care a absolvit gimnaziul "Mihail Kogalniceanu" din Lipcani (jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul scolii nu i-au lipsit cartea de capatâi Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire sufleteasca.

La vârsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a formarii sale duhovnicesti îsi îndreapta pasii spre mânastirea Neamt, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânastire sa fie primita de staretul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim.

L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai târziu, "frumusetea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si darul Sfântului Duh". Descopera acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe care le citeste cu multa staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul îngeresc al calugariei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de catre staretul Vasile Moglan, viitor episcop.

Citirea Patericului trezeste în el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. În anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si împartasindu-se, a plecat spre Tara Sfânta. Cu evlavie calca pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai întâi într-o pestera din pustia Iordanului.

Dupa doi ani de pustnicie, se închinoviaza la mânastirea Sfântul Sava, straveche si vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani. Având oarecare cunostinte medicale, se îngrijeste de bolnavi, fiind socotit "doctorul mânastirii", îndeplinind si alte ascultari. Cerceta biblioteca mânastirii, traducând în româneste lucrari care i se pareau pagini folositoare si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia în privegheri de toata noaptea, fiind cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a gândurilor.

În anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezatorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A staretit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, pâna în anul 1952, înzestrând asezamântul cu multe chilii pentru vietuitorii schitului si pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvânt de alinare duhovniceasca la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.

Lânga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumusetea firii înconjuratoare, poeziile sale fiind în acelasi timp rugaciune si cântare duhovniceasca.

Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautând calea desavârsirii, se închinoviaza în mânastirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situata pe râul Cherit, locuri unde se nevoise si Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vietii sale în cea mai severa schimnicie, gasindu-si adapost în pestera "Sfânta Ana", care se afla nu departe de mânastire. Petrecea aici în post si rugaciune, rabdând frigul, foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mânca o singura data pe zi si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savârsea pravila calugareasca în paraclisul pesterii, iar în sarbatori slujea la biserica mânastirii.

În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arata frumusetea tainica a locurilor si a pesterii, aureolate de maretia sfintilor sihastri, care, veacuri de-a rândul si-au dobândit aici desavârsirea. În sufletul sau vibra armonios întreaga creatie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenica între el si celelalte fapturi. Asa se explica Faptul ca la moartea sa multime de pasari s-au adunata în jurul pesterii, aratând prin aceasta legatura sfântului cu natura înconjuratoare.

Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai dinainte sfârsitul vietii pamântesti, însemnând-o pe peretele pesterii în care îsi petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninatate si cu mâna dreapta binecuvântând. Trupul sau a fost prohodit dupa cuviinta si a fost asezat în pestera "mormintelor", în locul în care dinainte si-l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l cunoscusera.

Ioan Iacob de la NeamtuPlecarea lui, prea timpurie, a lasat adânci regrete si dureri sufletesti nemângâiate în rândul monahilor români din Tara Sfânta. Împlinise 47 de ani, dintre care 24 îi petrecuse în post si nevointa la Locurile Sfinte.

Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul sau a fost deschis în vederea asezarii osemintelor în gropnita de obste. Spre uimirea celor prezenti s-a constatat ca trupul nu fusese atins de putreziciune si raspândea o buna mireasma. Staretul mânastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: "Parca l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum".

La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngaduit stramutarea moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind asezate într-o racla de abanos si sticla si depuse lânga moastele sfintilor Ioan Hozevitul si Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei lavre monahale.

Datorita vietii sale desavârsite, prin cuvânt si fapta, Sfântul Ioan este cinstit de multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de sfintele lui moaste, cerând ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Pentru rugaciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

[0608_transfiguration.jpg]
Luna august în 5 zile: Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
          Se cuvine să aveţi cunoştinţă, fraţilor, că ziua de astăzi este Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea, să vă adunaţi în biserici, la toate rugăciunile bisericeşti şi să vă curăţiţi prin milostenie. Că, în această zi, Domnul, Şi-a descoperit Lumina dumnezeirii Sale, ascunse în Trupul Său şi a arătat ucenicilor Săi Slava dumnezeirii Sale, pregătindu-i spre înţelegerea Învierii Sale şi dând Dumnezeu-Tatăl adeverire despre Fiul şi zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L(Matei,17,5). Că, arătându-Şi Hristos, în această zi, dumnezeiasca Lui Putere, Slava Lui, Cinstea Lui şi Stăpânirea Lui, zi vestitoare de bucurie şi de mântuire a făcut dintr-însa. Deci, ajungând la această zi, să o prăznuim cu laude dumnezeieşti şi, împodobindu-ne prin curăţie, să ne săturăm de duhovnicească mâncare, din care sufletul, hrănindu-se, nu va muri. Că, de nu vom asculta cuvintele Sfintelor Scripturi şi de nu vom face voia Lui Dumnezeu, atunci, ne vom osândi, cu osânda cea veşnică. Iar, de vom face voia Lui Dumnezeu, vieţii celei veşnice vom fi moştenitori. Iar cearta şi mânia să se lepede de la noi, şi aşa, cu fapte bune, vom plăcea lui Hristos-Dumnezeu, aşteptând fericita nădejde şi desfătare a Împărăţiei lui Hristos. Că la aceasta ne-a chemat pe noi Hristos, când S-a pogorât din cer, Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de început, Dumnezeul nostru, Unul fiind din Sfânta Treime, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin.
Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evsignie (+362)
           Sfântul Evsignie era de neam din Antiohia şi a fost ostaş sub împăraţii Romei Diocleţian, Maximin, marele Constantin şi fiii lui. A cunoscut şi a vorbit cu Sfântul Mucenic Vasilisc şi a scris pătimirea lui. Când i s-a tăiat capul Sfântului Vasilisc, Evsignie şi alţi credincioşi, ce erau acolo, s-au învrednicit de au văzut mulţimea Sfinţilor îngeri luând sufletul Mucenicului şi înălţându-l la cer; de asemenea, a văzut şi pe Domnul Iisus în cer, primind sufletul pătimitorului. Iar, pe vremea împărăţiei lui Constantin, fiind în oaste, Evsignie a văzut şi el, crucea, închipuită din stele; şi s-a îmbărbătat, fiind înarmat cu puterea crucii. Petrecând în ostăşie şaizeci de ani, Evsignie, a lăsat rânduiala ostăşească, pe vremea împărăţiei lui Constanţiu, fiul lui Constantin, de vreme ce îmbătrânise. Şi, întorcându-se în Antiohia, patria sa, vieţuia după voia lui Dumnezeu. Şi a ajuns până în anii urâtorului de Dumnezeu, împăratul călcător de lege, Iulian. Într-una din zile, mergând Sfântul la biserică, s-a întâmplat de a văzut doi oameni închinători la idoli, certându-se între ei, pentru o anume pricină. Trecând pe lângă ei, aceia l-au oprit, zicându-i: "Te ştim pe tine om cinstit, care ai fost multă vreme în oaste şi faci judecată dreaptă; deci, ne rugăm ţie, ascultă această neînţelegere a noastră şi ne judecă cu dreptate." Şi le-a lămurit pricina lor, precum se cădea; şi s-a dovedit, prin aceasta, că unul a fost drept, iar altul vinovat. Deci, mâniindu-se, cel vinovat s-a dus şi l-a pârât pe Evsignie, că este creştin. Şi s-a întâmplat, atunci, că păgânul împărat venise la Antiohia şi, îndată, a poruncit să fie prins Sfântul şi adus înaintea judecăţii sale. Iar Fericitul, stând înaintea împăratului, l-a certat, fără teamă pentru călcarea lui de Lege, că s-a lepădat de Hristos şi s-a închinat la idoli, că a vândut cinstirea lui Dumnezeu pe idoli, neurmând marelui Constantin. Şi a început Sfântul a lăuda credinţa lui Constantin, spunând de la început, cum a văzut crucea pe cer şi cum, cu puterea ei, a biruit pe potrivnici şi cum, lepădând închinarea la idoli, s-a lipit de Hristos, şi nu numai el singur s-a luminat cu credinţa, ci şi pe toată lumea a luminat-o. Şi, aşa Sfântul Evsignie, aducând multe laude marelui Constantin, l-a ocărât pe Iulian, cel depărtat de Dumnezeu, pentru păgânătatea lui, şi l-a batjocorit prin cuvinte de defăimare. Deci, Iulian, nesuferind să audă aceste cuvinte, a poruncit să-i taie capul ostaşului lui Hristos. Şi aşa s-a sfârşit, pentru Hristos, ca un mucenic, Sfântul Evsignie, având vârsta de o suta zece ani, şi s-a sălăşuit în viaţa cea neîmbătrănitoare, unde anii lui nu vor lipsi în veci.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Nil, despre faptele cele bune ale trupului şi despre patimi
          Faptele bune trupeşti, iar mai ales lucrările care se fac pentru Dumnezeu, fără făţărnicie şi laudă omenească, şi care duc pe oameni, la smerenie şi la nepătimire sunt acestea: înfrânarea, postul, rugăciunea, setea, privegherea, metaniile cele adeseori făcute, a purta aceeaşi haină, a lua puţină mâncare uscată, şi pe aceea, numai seara, băutura de apă, culcarea pe pământ, sărăcia, necâştigarea, neîmpodobirea, neiubirea de sine, neieşirea din chilie, tăcerea, lucrarea cu mâinile şi toată chinuirea, cea rea, şi toate cele ce obosesc trupul, că acestea sunt foarte trebuincioase şi folositoare, celor ce se tulbură de patimile trupeşti. Iar celui slab şi neputincios cu trupul nu-i sunt atât de trebuincioase şi folositoare ostenelile trupeşti, pe cât îi sunt sfânta smerenie şi mulţumirea către Dumnezeu, care toate le împlineşte. Iar patimile sufleteşti sunt acestea: uitarea, trândăvia şi necunoştinţa. Cu acestea trei întunecându-se mintea, adică ochiul sufletului, se lasă stăpânită de toate patimile: închinarea la idoli, credinţa rătăcită şi, în scurt, toată erezia, hulirea, mânia, iuţimea, amărăciunea, ura de oameni, gândul rău, pâra, osândirea, întristarea neîndreptăţită, frica, spaima, cearta, invidia, slava deşartă, trecerea cu vederea, făţărnicia, minciuna, neîncrederea, nebunia, nedreapta socotinţă, agonisirea nedreaptă, lăcomia, împătimirea, cugetarea pământească, lenevirea, descurajarea, nemulţumirea, iubirea de stăpânire, lauda de la oameni şi, mai ales, iubirea de plăceri, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi, din care se naşte tot răul. Dar, nu ar face omul nici o greşeală, dacă, mai întâi, n-ar veni aceşti trei uriaşi - precum a zis cel, între pustnici, prea înţeleptul Marcu - şi l-ar despărţi pe el de Dumnezeu, ori prin uitare, ori prin lenevire, ori prin necunoştinţă. Pentru că acestea nasc plăcerea şi slăvirea, ca să iubim lauda omenească şi mânia. Iar pricina cea dintâi a tuturor acestora şi maica tuturor răutăţilor, s-a spus mai înainte, că este iubirea de sine, adică dobitoceasca iubire a trupului şi împătimirea şi abaterea minţii cu nebuneşti cuvinte şi cu spurcate vorbe. Iar mijlocitori, pentru multe rele, sunt îndrăzneala şi râsul. Iar patimile trupeşti sunt acestea: preasaţiul pântecelui, îndrăcirea gâtului, mâncarea într-ascuns, iubirea de felurite plăceri, desfrânarea, scârba, necurăţia, sodomia, lepădarea de prunci, fapta de ruşine, toate relele pofte peste fire, spurcatele patimi, furtul, furtişagul de cele sfinte, tâlhăria, uciderea pentru ocară sau din mânie, şi toată trupeasca moleşire şi dezmierdarea voilor trupeşti, care se adaugă peste trebuinţele trupului, descântecele, vrăjile, iubirea de lume, împodobirile, schilodirile de sine, sulemenirea feţelor, osândita deşertăciune, preabuna părere de sine, iubirea trupului, viaţa care îngroaşă mintea, făcând-o pământească şi nelăsând-o niciodată să se ridice către viaţa îmbunătăţită şi către Dumnezeu, Căruia I Se cuvine slava în veci ! Amin.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre gândul rău şi iertarea vrăjmaşului
       Un frate din Libia a venit la ava Siluan, în muntele Panefo şi i-a zis lui: "Ava, am un vrăjmaş, care mi-a făcut multe rele, că şi ţarina mea, când eram în lume, mi-a răpit-o şi de multe ori s-a purtat ca un vrăjmaş. Iar, acum, a pornit şi oameni otrăvitori, ca să mă omoare. Am, oare, voie să-l dau la dregător?" Zis-a lui bătrânul: "Fă, fiule, precum crezi". A zis fratele: "Cu adevărat, ava, de va fi pedepsit, se va folosi mult sufletul lui". Răspuns-a bătrânul: "Fă, fiule, cum socoteşti". Şi a zis fratele: "Să ne ridicăm, părinte, să facem rugăciune şi voi merge la dregător". Deci, ridicându-se şi rugându-se amândoi, când au ajuns să zică: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri," a zis bătrânul: "Şi nu ne ierta nouă greşelile noastre, precum nici noi nu iertăm greşiţilor noştri." Şi a zis bătrânului fratele: "Nu aşa, părinte." Iar bătrânul a zis: "Ba aşa, fiule, de vreme ce, cu adevărat, vei voi să mergi la dregător, ca să-ţi facă ţie răzbunare, eu altă rugăciune nu-ţi voi face ţie." Şi, punând metanie, fratele a iertat pe vrăjmaşul său. Dumnezeului nostru slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit
       Originară din Capadocia şi crescută în credinţa ortodoxă, sfânta Nona s-a căsătorit cu Grigorie, magistrat din Nazianz şi membru al unei secte din acea vreme. Prin răbdare şi rugăciune ea a reuşit să-l convertească pe bărbatul ei la credinţa ortodoxă, după care acesta a devenit episcop al oraşului, timp de 45 de ani. Din această căsătorie li s-au născut trei copii: sfânta Gorgonia (prăznuită la 23 februarie), sfântul Cezarie (prăznuit la 9 martie) şi mai ales sfântul Grigorie Teologul (prăznuit la 25 ianuarie), care i-a fost dăruit de Dumnezeu în răspuns la rugăciunile ei.
sfanta Nona
       Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplară a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai bărbătesc decât al celor mai bravi bărbaţi. Nu se ocupa de cele lumeşti şi materialiceşti decât în măsura în care acestea puteau să fie spre înălţarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri şi toaletele femeieşti, ea nu avea decât o singură grijă: să facă mai strălucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul său ; şi nu socotea nici un fel de nobleţe lumească, decât numai aceea că, prin credinţa lucrătoare prin fapte, omul cunoaşte că vine de la Dumnezeu şi la Dumnezeu merge. Ostenindu-şi trupul cu posturi şi rugăciuni de noapte, ea spunea mai târziu copiilor ei că ar fi voit adeseori să se vânda pe sine şi pe copiii ei ca să dea cele de trebuinţă celor săraci. După moartea soţului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnăvit, dar a suferit această ultimă încercare dând slavă lui Dumnezeu. Şi-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinită de Sfânta Masă a Jertfelnicului Ceresc; şi moarta, ea părea să fie adâncită în rugăciune.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev egipteanul, care s-a săvârşit împroşcat de săgeţi.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a săvârşit.
Tot întru această lună, în ziua a cincea, se face pomenirea Preacuviosului Părintele nostru Ioan de la Neamţ, Hozevitul
Ioan Iacob Hozevitul
   Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a văzut lumina zilei în pământul binecuvântat al Moldovei la 23 August1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, judeţul Dorohoi, din binecre-dincioşii părinţi Maxim şi Ecaterina, lucrători ai gliei străbune, plini de credinţă, cu viaţă curată şi temători de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie. După moartea timpurie a mamei sale, petrecută la numai şase luni de la naştere şi apoi moartea tatălui său, căzut erou pe front, în războiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului şi pentru apărarea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale. Bunica lui, Maria, văduvă de mai mulţi ani, renunţă la dorinta sa mai veche de a intra în rândul monahiilor şi se dedică creşterii şi educării nepotului. Ea l-a deprins cu rugăciunea către Dumnezeu, Tatăl orfanilor, i-a imprimat adevărata evlavie crestină, i-a insuflat dragostea de cele sfinte şi respectul faţă de oameni. Pe când avea numai 11 ani, pierde şi dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele veşnice. Ea a rămas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodată. Aceasta se vede în duioasa poezie "Dorul Bunicii", în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasă şi morală a Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat şcoala primară în satul natal, după care a absolvit gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" din Lipcani(jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul şcolii nu i-au lipsit cartea de căpătâi Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi alte cărţi de zidire sufletească. La vârsta de 20 de ani, simţind chemarea dumnezeiască şi ca urmare a formării sale duhovniceşti îşi îndreaptă paşii spre mănăstirea Neamţ, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânăstire să fie primită de stareţul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim. L-a atras spre această viaţă, cum singur mărturiseşte mai târziu, "frumuseţea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândeţea călugărilor, iscusinţa duhovnicilor, liniştea munţilor şi darul Sfântului Duh". Descoperă acum scrierile Sfinţilor Părinţi şi alte scrieri sfinte pe care le citeşte cu multă stăruinţă. Aici, la Neamţ, a primit chipul îngeresc al călugăriei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de către stareţul Vasile Moglan, viitor episcop. Citirea Patericului trezeşte în el o dorinţă mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. În anul 1936, după post şi rugăciune, mărturisindu-se şi împărtăşindu-se, a plecat spre Ţara Sfântă. Cu evlavie călcă pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron şi altele, după care cuviosul Ioan vieţuieşte mai întâi într-o peşteră din pustia Iordanului. După doi ani de pustnicie, se închinoviază la mănăstirea Sfântul Sava, străveche şi vestită aşezare monahală ortodoxă, unde se nevoieşte opt ani. Având oarecare cunoştinţe medicale, se îngrijeşte de bolnavi, fiind socotit "doctorul mănăstirii", îndeplinind şi alte ascultări. Cerceta biblioteca mănăstirii, traducând în româneşte lucrări care i se păreau pagini folositoare şi ziditoare de suflet. Iubea şi se nevoia în privegheri de toată noaptea, fiind cunoscut şi apreciat pentru viaţa sa aspră de post şi rugăciune, de pază a gândurilor. În anul 1945, este prohirisit schimnic de către Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A stăreţit cu multă evlavie, ca egumen, la acest schit, până în anul 1952, înzestrând aşezământul cu multe chilii pentru vieţuitorii schitului şi pentru pelerini. Mulţi dreptcredincioşi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau şi căutau cuvânt de alinare duhovnicească la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ-Hozevitul. Lângă Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumuseţea firii înconjurătoare, poeziile sale fiind în acelaşi timp rugăciune şi cântare duhovnicească. Din dorinţa după o viaţă mai aspră şi căutând calea desăvârşirii, se închinoviază în mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situată pe râul Cherit, locuri unde se nevoise şi Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vieţii sale în cea mai severă schimnicie, găsindu-şi adăpost în peştera "Sfânta Ana", care se află nu departe de mânăstire. Petrecea aici în post şi rugăciune, răbdând frigul, foamea şi setea, arşiţa şi lipsurile de tot felul şi multe ispite. Mânca o singură dată pe zi şi se mulţumea cu 3-4 ore de somn. Săvârşea pravila călugărească în paraclisul peşterii, iar în sărbători slujea la biserica mănăstirii. În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arăta frumuseţea tainică a locurilor şi a peşterii, aureolate de măreţia sfinţilor sihaştri, care, veacuri de-a rândul şi-au dobândit aici desăvârşirea. În sufletul său vibra armonios întreaga creaţie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenică între el şi celelalte făpturi. Aşa se explică faptul că la moartea sa mulţime de păsări s-au adunat în jurul peşterii, arătând prin aceasta legătura sfântului cu natura înconjurătoare. Cu darul lui Dumnezeu şi-a cunoscut mai dinainte sfârşitul vieţii pământeşti, însemnând-o pe peretele peşterii în care îşi petrecea ultimele zile. Şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninătate şi cu mâna dreaptă binecuvântând. Trupul său a fost prohodit după cuviinţă şi a fost aşezat în peştera "mormintelor", în locul în care dinainte şi-l pregătise, fiind regretat de toţi cei ce-l cunoscuseră.
Ioan Iacob de la Neamtu
Plecarea lui, prea timpurie, a lăsat adânci regrete şi dureri sufleteşti nemângâiate în rândul monahilor români din Ţara Sfântă. Împlinise 47 de ani, dintre care 24 îi petrecuse în post şi nevoinţă la Locurile Sfinte. După 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul său a fost deschis în vederea aşezării osemintelor în gropniţa de obşte. Spre uimirea celor prezenţi s-a constatat că trupul nu fusese atins de putreziciune şi răspândea o bună mireasmă. Stareţul mănăstirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: "Parcă l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum". La cererea obştii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngăduit strămutarea moaştelor Cuviosului Ioan de la Neamţ în biserica Sfântului Gheorghe Hozevitul, fiind aşezate într-o raclă de abanos şi sticlă şi depuse lângă moaştele sfinţilor Ioan Hozevitul şi Gheorghe Hozevitul, organizatorii şi conducătorii acelei lavre monahale. Datorită vieţii sale desăvârşite, prin cuvânt şi faptă, Sfântul Ioan este cinstit de mulţimea credincioşilor şi de călugării care vin şi se ating cu evlavie de sfintele lui moaşte, cerând ca el să mijlocească, prin rugăciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tămăduire sufletească şi trupească. Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor