duminică, 28 iulie 2024

Sinaxar 29 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfântului Mucenic Calinic, cel din Gangra.

Calinic din GangraAcest sfânt se tragea cu neamul din Cilicia si era om foarte bun, întarindu-se pe sine cu frica lui Dumnezeu. A fost dascal de mântuire multora si învata pe cei ce se închinau la idoli sa se lase de cele desarte si sa cunoasca pe Atotfacatorul. Pentru aceasta a fost prins si adus la Sacherdon ighemonul, care a poruncit sa fie încaltat cu încaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, si a fost silit sa mearga pâna la cetatea Gangrei, care era departe de 80 de stadii. Sosind la Gangra, a fost bagat într-un cuptor de foc si si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si se face soborul lui aproape de podul lui Iustinian si aproape de locul ce se numeste Petrian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Teodota, împreuna cu fiii sai.

Aceasta sfânta a fost din cetatea Ciliciei, binecredincioasa, si se nevoia la poruncile lui Dumnezeu, învatându-si pruncii spre cunostinta dumnezeiasca pe vremea când traia si Sfânta Mucenita Anastasia. Stapânitorul Lefcait îi facea sila sa si-o ia femeie, dar ea nu a vrut nicidecum. Pentru aceea a fost trimisa catre Nichitie, stapânitorul Bitiniei, care a poruncit sa fie bagata, împreuna cu câte trei pruncii sai, într-un cuptor de foc, unde si-a luat cununa muceniciei. Si se face soborul lor în locul muceniciei lor, ce este la Cambo.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vasilisc batrânul, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Constantin Patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, tatal si maica, împreuna cu cei doi fii ai lor, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ioan ostasul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Veniamin si Virie, cei aproape de palatele din Evdom.

Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Teodosie cel tânar (cel Mic).

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Eustatie din Mtskheta, in Georgia.

Eustatie din GeorgiaSfântul Mucenic Eustatie din Mtskheta se tragea din Persi adoratori ai focului si inainte de a fi botezat se numea Bgrobandaves. Tatal si fratii sai, slujitori în cultul lui Zoroastru, incercara zadarnic sa faca din el un preot pagân.

In timpul domniei imparatului georgian Guram Kuropalat (575-600), la vârsta de 30 de ani, el se muta din satul persan Arbuketi (de lânga orasul Gandrakili) in vechea capitala a Georgiei, cetatea Mtskheta. Isi câstiga viata de zi cu zi lucrând sandale. Sfântul Eustatie incepu sa se duca la catedrala din Mtskheta unde slujbele crestine îi umpleau sufletul de bucurie. Arhidiaconul Samuel (viitorul Arhiepiscop Samuel IV, 582-591), remarca inclinatiile spirituale ale pagânului pers si îi vorbi despre învataturile crestine.  Ajungând la credinta in Hristos, Bgrobandaves fu luat in calitate de catecumen pe lânga arhidiaconul Samuel. Dupa un anumit timp, când Samuel deveni catolicos (patriarh, la armeni si la alti orientali crestini), primi Sfântul Botez cu numele Eustatie. Eustatie s-a casatorit apoi cu o sotie crestina si a dus o viata pioasa, rodnica in virtute.

Persii care mai traiau la Mtskheta nu reusira sa îl readuca pe Sfântul Eustatie la cultul focului si de aceea l-au convins pe capul persilor din cetate sa îl trimita la Tbilisi la tiranul Arvand-Gubnav, satrap (adica prim-demnitar) al sahului persan Chosroes Nushirvanes. Trimisi la incercare sub ordinul tiranului erau si alti persi impreuna cu Sfântul Eustatie care acceptasera sa fie crestinati : Gubnak, Bagdad, Panaguznas, Perozav, Zarmi si Stefan. Doi dintre ei insa,  Bagdad si  Panaguznas, se lepadara de Hristos când fura amenintati cu moartea.

Sfântul Eustatie si ceilalti marturisitori ai lui Hristos suferira cu cinste  sase luni de inchisoare si prin mijlocirea catolicosului Samuel IV si a unui notabil georgian fura eliberati.

Noul satrap al Persiei, Bezhan-Buzmil (numit la Tbilisi trei ani mai târziu), instigat de fostii dusmani ai Sfântului Eustatie, dadu ordin sa fie adus in fata lui si îi ceru sa se lepede de Hristos si sa sa intoarca la cultul lui Zoroastru. Sfântul Eustatie raspunse cu demnitate : "Poate cineva sa îl paraseasca pe Facatorul lumii si sa adore o simpla creatura a Lui ? Nu se va întâmpla niciodata! Nici soarele nici luna nici stelele nu sunt Dumnezei, ci Dumnezeu e cel care a facut soarele sa straluceasca ziua si luna cu stelele sa straluceasca in intunericul noptii. Focul nu este Dumnezeu, focul e facut de om si e stins de om".

Din ordinul satrapului, Sfântului Eustatie i se taie capul la 29 iulie 589. Inainte de a primi cununa muceniciei, s-a rugat ca dupa moartea sa trupul sa îi fie înmormântat crestineste in cetatea Mtskheta. Patimitorul a auzul Glasul de sus : "Cu nimic nu vei fi mai prejos celor dintâi mucenici, nici in har nici in tamaduiri. Nu-ti fa griji pentru trupul tau, va fi dupa cum iti doresti".

Trupul Sfântului Eustatie, aruncat noaptea peste un câmp, a fost adus de Crestini la Mtskheta si cu mare cinste asezat de catolicosul Samuel  IV sub masa altarului din Svetitskhoveli. Catolicosul Samuel IV a rânduit Praznuirea lui la 29 iulie, ziua in care sfântul martir s-a savârsit cu marire.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Luna iulie în 29 de zile: pomenirea Sfântului Mucenic Calinic (+290)
         Sfântul Mucenic Calinic se trăgea cu neamul din Cilicia şi a fost crescut în credinţa lui Hristos, pe vremea când, la Roma, împăratul era păgân şi prigonea pe creştini. Şi, ajungând el la vârsta bărbatului desăvârşit, vedea pe mulţi oameni, care se lepădau de stăpânul Hristos şi, trecând la credinţa păgână, aduceau jertfă idolilor. Deci, plângând pentru pierzarea lor, Sfântul Calinic s-a făcut multora dascăl de mântuire, învăţându-i să cunoască pe Atotţiitorul Dumnezeu şi să se lase de cele deşarte. Deci, pe când se găsea în cetatea Ancira, din Galatia, propovăduind pe Hristos, a fost prins de necredincioşi şi adus înaintea dregătorului Sacerdon, care l-a dat la tot felul de chinuri şi la strujirea trupului cu piepteni de fier. Şi, încălţându-l în încălţăminte de fier, care avea piroane ascuţite, l-au silit să alerge până la cetatea Gangra, departe de Ancira, ca la optzeci de stadii. Şi, mergând numai şapte stadii, ostaşii ce-l trăgeau s-au oprit, de sete, şi nu puteau să meargă mai departe. Iar Sfântul, rugându-se, a făcut de a izvorât apă, dintr-o piatră seacă. Deci, sosind la Gangra, a fost aruncat într-un cuptor de foc, şi aşa şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Întru această zi, cuvânt al lui Petru monahul, despre trezirea minţii
        Să iubiţi smerita cugetare, urmând lui Hristos, Celui ce S-a smerit pe sine până la moarte şi încă moarte prin răstignire. Că şi noi, fiind următorii Lui, să biruim mândria diavolului, prin smerita cugetare. Că Domnul a zis: "Cel ce voieşte să fie mare între voi, să se facă tuturor rob şi slugă, pentru că cel ce se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa." Şi cel smerit nu are de unde cădea, că stă dedesubtul tuturor, iar cel ce se înalţă, se va surpa din înălţime, întru adâncul focului. Vă rog, dar, pe voi, să plângeţi acum, aici, ca să nu ajungem acolo unde este scrâşnirea dinţilor şi viermele cel neadormit; unde focul cel nestins, ca râul curge şi niciodată nu încetează; unde îngerii, cei neînduraţi şi nemilostivi, nu au milă, ca să miluiască pe cineva, sau să se ruşineze de bătrân, sau să cruţe pe tânăr, sau să cinstească pe împărat. Ci, fiecare va fi răsplătit după faptele sale. Pentru aceasta, vă rog să vă nevoiţi cu mintea, până la moarte, pentru că multe nevoinţe ne trebuie la lucrul acesta. Strâmtă şi plină de necazuri este calea, care duce la viaţa veşnică, şi cei ce se nevoiesc intră în ea, pentru că anevoioasă este calea Împărăţiei Cerurilor. Însă, să fugiţi de duhul slavei deşarte şi de ispita de a plăcea oamenilor, care, mai mult se depărtează de Dumnezeu: "Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a urgisit pe ei" (Ps.52,7). Că, dacă, aici, ne vom proslăvi, apoi, ne vom păgubi, de plata noastră, acolo, în vecii vecilor. Iar, de nu ne vom lipsi aici de cinstire, nu vom fi iertaţi acolo de datoria greşelilor. Astfel, gheena focului vom moşteni, în vecii nesfârşiţi. Deci, să iubiţi necazul, cel pentru Dumnezeu, mai mult decât bucuria veacului acestuia şi plânsul, mai mult decât râsul. Pentru că "fericiţi sunt cei ce plâng", zice Domnul, "că aceia se vor mângâia". Şi amar vouă, de veţi râde, că veţi plânge. Deprindeţi-vă a vă ruga mult şi a plânge mult păcatele, pentru că acestea întăresc mintea şi hrănesc sufletul. Iar vorbele, cele multe să le urâţi. Că, spre a noastră învăţătură, s-au scris acestea. Însă, cel ce voieşte să placă lui Dumnezeu şi voia Lui să o facă, la doi stăpâni nu poate sluji, nici nu va iubi pe altcineva, în afară de Domnul Iisus Hristos. Deci, vă rog pe voi, nimic să nu cinstiţi mai mult, decât pe Domnul Iisus Hristos şi să vă îngrijiţi de sufletul vostru. "Căci, ce folos este omului, dacă ar dobândi toată lumea, iar sufletul său şi l-ar pierde," zice Domnul. "Sau, ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său"? Că nimic n-am adus în lumea aceasta şi vădit este, că nici a scoate ceva nu vom putea. Ci, goi vom învia. Numai în faptele noastre bune sau rele, vom fi îmbrăcaţi, ca într-o haină. Şi, încă, nu numai în fapte bune vom fi îmbrăcaţi, ci, încă, şi în cuvinte şi în gânduri. Şi aşa, vom sta, la această înfricoşătoare Judecată, unde fiecare îşi va lua plata ostenelilor sale, după dreapta hotărâre a Domnului Iisus Hristos; sau în odihnă, sau în chin, în veacul veacului. Şi fericiţi sunt cei ce plâng cu lacrimi, după durerea inimii, că aceia se vor bucura. Fericiţi cei ce iubesc pe Dumnezeu şi pe aproapele, că aceia se vor milui, pentru că, cel ce iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său îl iubeşte, pentru că, în iubirea de frate, se află moştenirea veşnicelor bunătăţi.
Întru această zi, cuvânt din Pateric despre cel ce a biruit pe vrăjmaşul
şi a luat cununa de la Dumnezeu
        Un frate călătorea, împreună cu altcineva, şi a fost biruit de gândul desfrânării. Şi, mergând, a vestit părinţilor, zicând: "Ce voi face, că nu se mângâie inima mea, pentru aceea că m-am plecat la războiul vrăjmaşului, că sunt ca şi cum aş fi făcut păcatul." Şi i-au zis lui părinţii: "Nu este păcat desăvârşit, că vrăjmaşul a venit să te ispitească, iar Dumnezeu te-a acoperit." Iar fratele, auzind aceasta, nu era mulţumit, fiind biruit de mâhnire. Şi i-au povestit lui părinţii, zicând: "Doi fraţi, fiind trimişi de la chinovie la un sat, călătoreau împreună. Şi asupra unuia s-a ridicat război, de la diavolul, de cinci ori, ca să păcătuiască. Iar el, sculându-se, făcea rugăciune, şi n-a fost biruit de gânduri, dar s-a supărat tare. Deci, întorcându-se ei către părintele lor, era faţa fratelui aceluia tulburată. Şi a fost întrebat, care este pricina tulburării. Şi el a pus metanie, zicând: "Roage-te, părinte, pentru mine, că am căzut în desfrânare", şi i-a povestit cum a fost luptat de gânduri. Iar bătrânul, fiind văzător cu mintea, vedea pe capul lui cinci cununi. Şi i-a zis lui: "Îndrăzneşte fiule, că n-ai fost biruit, ci, mai mult, ai biruit tu, căci nu ai săvârşit păcatul." Deci, şi tu, frate, au zis bătrânii, îndrăzneşte şi nu te mâhni, fiindcă nu ai săvârşit păcatul, căci mare luptă este atunci când omul, având prilej, se înfrânează. Şi mare plată ia pentru aceasta. Că nu este alt război, mai tare şi mai iute, decât acesta. Pentru aceea, şi a-l birui pe acesta este foarte greu, şi cu osteneală. Că ce socoteşti? Oare fericitul Iosif, fără osteneală, a biruit un lucru ca acesta? Nu. Ci cu multă osteneală şi luptă. Că însuşi Dumnezeu şi mulţimile Sfinţilor îngeri vedeau, de sus, pe nevoitor, luptându-se, şi pe diavol, care lupta împotriva lui Iosif, cu toată oastea lui cea rea, pofta bărbatului aprinzând-o şi, pe femeie, mai mult sălbăticind-o. Deci, când a biruit nevoitorul, toate oştile îngerilor, cu mare glas, au dat slavă lui Dumnezeu, zicând: "A biruit nevoitorul, făcând grea biruinţa". Deci, bine este frate, a nu face răul, nici măcar cu gândul. Iar de eşti ispitit, nevoieşte-te să nu fii biruit, ci să biruieşti tu, neîmplinind păcatul." Dumnezeului nostru slavă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor