Preziceri, a prezice
-„La vremea de apoi, sminteala la oameni va veni de la preoţi!
Preoţia e frumoasă pentru cine o face din dragoste, iar pentru cine n-o
iubeşte de ce să se facă preot? Sunt atâtea meserii pe care poţi să le
faci, nu să te joci cu sufletul omului, omul e o fiinţă gingaşă, te
porţi frumos cu el.”
__________________________________
(Arhim. Ilarion Argatu, „500 Răspunsuri duhovnicești….”, Ed. 3, Edit. Mila Creștină, 2010, pag. 80.)
***
-„Vin vremuri
grele, pentru că, s-a împuţinat credinţa.
-Din cauza
sărăciei, oamenii îşi vor vinde sufletul pentru hrană şi îmbrăcăminte. -Lumea
se va înrăi, vor disparea dragostea şi mila dintre oameni.
-Se vor contopi
preoţii cu mirenii şi nu va mai fi cine să conducă pe
credincioşi. -Credincioşii vor rătăci, că nu vor mai găsi nici păstorul
şi nici calea.
-Vor conduce
banul şi interesul de a câştiga averi.
-Nu va mai avea
milă şi grijă de sufletele credincioşilor, nimeni.
-Totul se va
reduce la o simplă afacere.
-Nu vor mai pune
preţ pe mântuire, credinţă, frică de Dumnezeu, datorie, obligaţie, răspundere
şi conştiinţă, ci, totul pe bani.
-Se vor vinde
unii pe alţii.
-Răutatea în
lume va fi de nesuportat.
-Frica de
Dumnezeu se va împuţina.
-Vom trăi
timpurile cele de pe urmă.
-Habar nu avem
ce greutate vor avea. Habar nu avem ce ne aşteaptă pe noi şi pe copiii noştri.
-Pe copiii
noştri, aceste timpuri îi vor prinde nepregătiţi să le înfrunte, pentru că
părinţii din ziua de astăzi, nu-şi mai educă copii în frica de Dumnezeu şi
ruşinea de oameni.
-Părinţii nu mai
învaţă pe copii lor ce înseamnă greutăţile vieţii şi nu-i învaţă să lupte cu
ele. Din cauza aceasta, copiii vor cădea victime multor răutăţi.
-Mamelor nu vă
lăsaţi copiii în voia lor să-i ia valul acestui veac desfrânat. Veţi plânge
veşnic, că nu v-aţi mântuit copiii şi ia-ţi făcut fii ai gheenei.
-Dacă lumea s-ar
întoarce de la răutate, de la păcate şi necredinţă, aceste timpuri nu ar veni
acum şi nu am fi noi cei care le-am trăi.”
__________________________
(Arhim. Ilarion Argatu, „500 Răspunsuri duhovnicești….”, Ed. 3, Edit. Mila Creștină, 2010, pag. 314.)
***
-„Ce va fi mai încolo? Va fi mai rău! Va fi
vremea de apoi. Se vor întâmpla următoarele:
1.- „Viaţa de familie va fi la pământ”,
soţii se vor înşeala, nu se vor mai respecta, copii nu mai ascultă şi nu-şi mai
respectă părinţii. Toate acestea se întâmplă şi azi.
2.- „La vremea de apoi: ne vom ţine cu mâna
de burtă şi ne vom uita la cer”, au sosit timpurile acelea. Câţi n-au ce mâncă
sau cu ce să-şi crească copii.
3.- „La vremea de apoi, curvia va fi la
drumul mare, în ziua mare fără nici un fel de ruşine.” Vedeţi dumneavoastră singuri, la tot pasul, tinerii
făcând tot felul de gesturi, cuvinte ruşinoase, fetele pe jumătate goale, nu se
respectă între ei, se jignesc, nu mai e dragostea aceea frumoasă dintre bărbat
şi femeie cu respect, milă şi simţul sacrificiului unul pentru altul. Din cauza
aceasta căsniciile, ori nu se mai fac, ori se strică foarte repede. Divorţurile
care pe vremea mea nu prea auzeai de ele, azi sunt la modă, toată lumea
divorţează.
4.- „La vremea de apoi, vor fi lacrimi în
toate casele şi griji pentru servici”. Vedeţi câte nenorociri sunt în toate
familiile: sărăcie, boli, copii fără servici, fac şcoli şi nu au unde să
lucreze, şi griji în servici cu frica cu care stă omul zilnic „m-o da afară sau
nu m-o da”.
5.- „La vremea de apoi, se vor sili dracii
să ia la ei şi pe cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii”, adică aceia care încă
de la naştere au ţinut rânduiala lui Dumnezeu: botezaţi, spovediţi,
împărtăşiţi, feciori, fecioare până la căsătorie, ţin posturile de peste an,
merg regulat la biserică, fac fapte bune şi pe-aceia se sileşte diavolul să-i ia la el.
6.- „La vremea de apoi, urlă diavolul ca un
lup căutând pe cine să apuce”
7.- „La vremea de apoi, copii vor avea
chipul balaurului”, adică un trup cu mai multe nume. Omul este dintr-un trup şi
suflet. Balaurii au un trup şi mai multe capete. Au ajuns părinţii din zilele
noastre, când îşi botează copii să le dea mai multe nume 2-3-4 şi când îi
strigă, îi strigă numai pe unul singur. Nu mai pun nume de sfinţi la copiii
lor, pun nume de actori, cîntăreţi…
Pe vremea mea, era un obicei şi aşa este de
fapt bine, să pui numele copilului tău, după numele sfântului în ziua în care
s-a născut, ca sfântul să-l ocrotească de-a lungul vieţii, sau a sfinţilor cu
cruce roşie care urmează: Sfântul Gheorghe, Sfântul Nicolae, Maica Domnului
este înaintea tuturor sfinţilor.
8.- „La vremea de apoi, fetele vor avea servicii de-şi vor ridica poalele pentru şefii lor.”
_____________________________
(Arhim. Ilarion Argatu, „500 Răspunsuri duhovnicești….”, Ed. 3, Edit. Mila Creștină, 2010, pag. 316.))
***
-„Am văzut o jumătate de Bucureşti sub
dărâmături şi jumătate în picioare, dar pustiu şi gol, fără oameni. Pe
străzi erau maşini de tot felul, care mai de care mai frumoase, mai
luxoase, dar fără oameni. Puteai să-ţi alegi pe care vroiai. Nimeni nu
era în jur şi nimănui nu-i trebuiau. Am văzut oraşe şi sate pustii,
câmpii verzi dar pustii. Am intrat într-o casă, să mă dumiresc, dacă
este cineva acasă. Nimeni. Pe aragaz, încă mai fierbea ceaunul cu
mămăliguţă, masa era aranjată. Jos lângă aragaz, un şorţ şi haine
femeieşti, semn că a prins-o moartea pe gospodină făcând mâncare, iar pe
scaune şi spătare haine bărbăteşti şi femeieşti, semn că stăteau la
masă. M-am mirat şi eram stupefiat de acea linişte ca de mormânt şi de
acel pustiu. Începând de la Galaţi şi până în nordul Moldovei, nu ştiu
dacă am întâlnit vreo şapte oameni de toţi, aşa de rari şi de departe
erau unii de alţii, poate la sute de kilometrii. Toţi erau îmbrăcaţi în
haine albe, semn că numai atâţia drepţi s-au mai găsit printre oameni
când s-a produs cataclismul. Am văzut până în Rusia. Până la Moscova, nu
ştiu dacă or fi fost șapte oameni pe care i-am întâlnit şi aceia erau
îmbrăcaţi în haine albe. Pe aici locurile erau arse, de parcă ar fi dat
cineva foc la munţi şi la câmpii şi clădiri dărâmate ca la cutremur.”
______________________________________
(Arhim. Ilarion Argatu, „500 Răspunsuri duhovnicești….”, Ed. 3, Edit. Mila Creștină”, 2010, pag. 318.)
***
-„Pe vremea mea, (a Părintelui Ilarion), cu ani în urmă, era un
vrăjitor la șapte sate, va veni vremea în care vor fi șapte vrăjitori
într-un sat şi un preot la șapte sate.”
Arhim. Ilarion Argatu, „500 Răspunsuri duhovnicești….”, Ed. 3, Edit. Mila Creștină, 2010, pag.
394.
-„La sfârşitul veacului vor fi bolile
mizeriei, cancerul şi SIDA sunt numai începutul lor.
-Din părinţi creştini se vor naşte păgâni.
-La vremea de apoi oamenii vor avea chipul
balaurului (un trup cu mai multe capete).
-Părinţii îşi botează copiii şi le pun câte
2,3 şi chiar 4 nume şi nici măcar unul de vreun sfânt. Omul are un trup, un
suflet şi un nume.
-Copiii născuţi în curvie, sunt foc şi
sabie pentru părinţii lor.”
____________________________
(Arhim. Ilarion Argatu, „500 Răspunsuri duhovnicești….”, Ed. 3, Edit. Mila Creștină, 2010, pag. 412.)
Stilul vechi
(stiliştii din România)
442.- Părinte,
stiliştii ne acuză pe noi că din toate ţările ortodoxe numai noi am
adoptat calendarul îndreptat şi cu aceasta, argumentează că numai noi
ne-am rătăcit, schimbând calendarul şi că ei merg cu celelalte biserici
ortodoxe. Este adevărat că numai Biserica Ortodoxă Română a adoptat
calendarul îndreptat sau mai sunt şi alte ţări ortodoxe?
-Nu este
adevărat ce spun stiliştii. Vă păcălesc, crezând că dumneavoastră nu
aveţi de unde vă informa, sau spun aşa pentru că ei nu sunt informaţi,
îi ţin în această minciună preoţii lor.
Să vă spun cum a fost cu îndreptarea calendarului şi câte ţări ortodoxe l-au adoptat.
Calendarul
după care noi ne conducem se numeşte „calendarul Iulian” întocmit de
Iulius Cezar (46 î.H), care a stabilit durata lui de 365 de zile şi 6
ore. Prin anul 1582 Papa Grigore al 12-lea l-a îndreptat constatând că a
rămas cu 10 zile în urmă, acest calendar îndreptat se numeşte
„calendarul gregorian”.
Rămânerile
în urmă ale calendarului la noi, adică în Biserica Ortodoxă au început a
se observa. La Mănăstirea Neamţ pe un Pedalion din 1700 este consemnat:
„Vedem că izomeria(echinocţiul de primăvară) a rămas în urmă cu 11 zile”,
adică faţă de data de 10 martie când se producea echinocţiul de
primăvară (după care se calculează data căderii Sfintelor Paşti,
stabilit la Niceea în anul 325 de către Sfinţii Părinţi), acum
echinocţiul de primăvară se producea cu 11 zile în urmă. Această
rămânere în urmă la un interval de sute şi mia de ani se datorează
faptului că anii pe care-i petrecem nu sunt egali, unii sunt mai lungi
şi alţii mai scurţi cu câteva secunde şi minute, diferenţă care se
adună. Este vorba şi de anii bisecţi. Astronomii au constatat că şi
între calendarul gregorian şi calendarul astronomic se creează o
diferenţă de 26 secunde anual, care la fiecare interval de 3500 ani,
calendarul rămâne în urmă cu o zi şi o noapte. Biserica Catolică de-a
lungul timpului a ştiut să îndrepte aceste rămâneri în urmă pe când
Biserica de Răsărit sau Ortodoxă a fost mai conservatoare, însă,
rămânerea cu 13 zile în urmă a calendarului bisericesc faţă de cel
astronomic era prea vizibilă şi deranjantă. Sub presiunea acestui motiv
la Conferinţa Interortodoxă de la Constantinopol din anul 1923 se
hotărăşte ca şi Biserica de Răsărit, Biserica Ortodoxă din întreaga
lumea, să adopte îndreptarea calendarului cu cele 13 zile rămase în
urmă. Tot în acea conferinţă a Bisericilor Ortodoxe şi la propunerea
Patriarhiei Ecumenice, fiecare Biserică Ortodoxă trebuie să găsească
timpul potrivit în care să dispună îndreptarea calendarului în biserica
din ţara sa pentru a se evita schismele, fragmentările şi convulsiile
între credincioşi şi biserică, mai ales acolo unde credincioşii sunt mai
habotnici sau mai sensibili la schimbare. Astfel, prima Biserică care a
îndreptat calendarul cu 13 zile nu a fost Biserica Ortodoxă Română ci
Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (Scaunul patriarhal a întregii
ortodoxii) în anul 1924; a urmat în acelaşi an: Patriarhia Ortodoxă a
Antiohiei; Arhiepiscopia Ciprului; Biserica Ortodoxă Română; Biserica
Ortodoxă a Poloniei; Biserica Ortodoxă a Gruziei; Biserica Ortodoxă a
Greciei; a urmat în anul 1927 Biserica Ortodoxă a Finlandei; în anul
1928 a îndreptat calendarul Patriarhia Alexandriei (Egipt); mai târziu
în anul 1951 a îndreptat calendarul Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia
şi mult mai târziu în anul 1968 Biserica Ortodoxă a Bulgariei. Deci
fiecare, la timpul când l-au considerat favorabil, au dispus îndreptarea
calendarului. Vedeţi, ca să-şi justifice ruptura pe care au făcut-o în
biserică, stiliştii se folosesc de minciună? Unsprezece ţări ortodoxe au
îndreptat până acum calendarul. În anul când Biserica Ortodoxă Română
(1924) a îndreptat calendarul nu a fost singura, aşa cum spun stiliştii,
ci şapte biserici. Au mai rămas să găsească timpul potrivit ca să
treacă la îndreptarea calendarului trei ţări ortodoxe: Biserica Ortodoxă
Rusă, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Sârbă şi Muntele
Athos din Grecia cu excepţia Mănăstirii Vatopedul. Stiliştii de la noi
şi cei de prin Grecia, i-au încurajat de a ţine în continuare calendarul
vechi, faptul că aceste trei biserici nu au adoptat calendarul
îndreptat. Eu vă zic, nu vă luaţi după stilişti şi nu-i credeţi, pentru
că ei se comportă ca şi sectarii, adică au acelaşi duh al potrivniciei,
al îndărătniciei, al mândriei şi al rătăcirii.
443.– Părinte, este bine să ne împărtăşim la preoţii de pe stilul vechi?
-Să vă
povestesc ce am păţit cu o creştină care era pe stilul vechi, era din
parohia mea (Boroaia, judeţul Suceava). Am spovedit-o pe creştină,
femeia aceia mi-a povestit că ţine pe stilul vechi calendarul, eu i-am
explicat că nu e bine şi de ce. Am crezut că a înţeles, pentru că nu a
mai spus nimic. În ziua când a venit să se împărtăşească, mi-a spus că,
ea nu vrea ca să o împărtăşesc decât dacă adaug la împărtăşanie şi
sfântul din ziua aceea de pe stilul vechi, şi dacă eu nu o împărtăşesc
cum spune ea pleacă din parohia mea, se duce la celălalt preot care îi
dă cum spune ea. Ce mi-am zis eu atunci, am să-i dau cum spune ea şi cu
timpul se va întoarce, pentru că venea la rugăciunile mele, auzea cum
vorbesc cu oamenii şi cum ţineam rânduiala lui Dumnezeu. Am făcut cum mi-a spus ea şi în clipa aceea, când i-am dat împărtăşania, mi-a trecut prin inimă, un sloi de gheaţă de era să mă prăbuşesc cu totul, să cad cu cele sfinte.
Mi-am dat seama de greşeală, imediat. M-am rugat lui Dumnezeu să mă
ierte şi să-mi dea putere să termin slujba. Foarte greu am slujit după
aceea. Când am terminat totul, răul m-a cuprins şi mai tare, nu mai
puteam să vorbesc şi să-mi mişc picioarele. Foarte încet şi cu greu am
ajuns acasă. Când m-a văzut preoteasa, s-a speriat de faţa mea. Spunea
că eram foarte alb şi parcă stăteam să cad. N-am putut să-i spun nimic,
m-am întins pe pat şi am stat 3 zile şi 3 nopţi aşa ţintuit la pat. A fost o lecţie bună. Multe mi-a descoperit Dumnezeu mie, pentru întărirea mea în credinţă şi ca să spun şi la alţii.
…
444.- Ce părere aveţi despre practica preoţilor de pe stilul vechi, de a boteza a doua oară pe cei ce îi lămuresc să treacă la ei?
-Pe lângă
faptul că sunt schismatici şi căzuţi din ascultare, din cauza mândriei
că sunt ortodoxia cea adevărată şi că ei ţin canoanele şi hotărârile
Sfintelor Sinoade, au căzut şi au devenit anticanonici. La fel, din
dorinţa de a desconsidera slujirea preoţească a stilului nou, îndeamnă
pe credincioşii lor să nu ia anaforă sau să se împărtăşească pe stilul
nou considerându-le spurcate. Exact disputa dintre evrei şi samarineni,
de pe timpul Mântuitorului. Pe lângă aceasta, din ignoranţă şi din slaba
pregătire teologică, nu au simţit când diavolul i-a dus cu preşul mândriei,
făcându-i să desconsidere botezul săvârşit în numele Sfintei Treimi de
către preoţii stilului nou. Astfel, au călcat Sfânta Scriptură, unde
spune: „Un domn, o credinţă şi un botez„ (Efes. 4,5),
făcându-se eretici, călcând liturgic canonicitatea de a nu boteza a
doua oară în numele Sfintei Treimi, cum prevăd canoanele: 47 Apostolic,
57 Cartagina, 1 Sfântul Vasile Cel Mare, devenind şi anticanonici.
…
445.- Părintele, ne spunea:
-La Boroaia,
aveam o creştină care venea la Biserică, postea toate posturile, se
împărtăşea, fiind o bună şi de nădejde credincioasă, cu toate că mama ei
ţinea stilul vechi. Într-o zi a căzut la o boală grea şi a pus-o la
pat. Atunci, trimite după mine să merg şi s-o împărtăşesc. M-am dus în
grabă şi eram mirat cum de a căzut mătuşa Ileana aşa deodată la boală!
Când am început slujba pentru spovedanie îmi spune:
-Părinte, te
rog, de data aceasta şi pentru că este ultima dată, simt aceasta, să
pomeneşti la rugăciune pe sfinţii de astăzi pe stilul vechi!
-De ce mătuşă Ileana, că dumneata niciodată n-ai cerut şi nu ai pomenit de stilul vechi, mereu ai crezut că sunt greşiţi?
-Ştiu,
părinte, de data aceasta te rog să mă spovedeşti şi să mă împărtăşeşti
pe stilul vechi. Mama a murit cu necazul pe mine, că nu m-a putut
convinge să merg la biserica pe Stilul Vechi, vreau măcar la sfârşitul
vieţii mele s-o împac pe mama.
Nu am reuşit
oricât de mult am insistat şi oricâte argumente i-am adus că, omul în
ultima clipă a vieţii se poate pierde şi poate pierde tot ce a clădit
într-o viaţă şi că aceasta este o ispită cu care vrăjmaşul vrea s-o
câştige. Până în cele din urmă, neavând ce să fac, am spovedit-o şi am
împărtăşit-o aşa cum a cerut. Am insistat să-i aducă familia un preot pe
vechi, dacă aceasta vrea, însă nici acest lucru n-a vrut, n-a vrut să
primească preotul pe vechi decât pe mine.
După ce am
spovedit-o pe mătuşa Ileana, în urmă a murit. I-am făcut înmormântarea.
Fiind cutremurat sufleteşte de încăpăţânarea mătuşii, pentru că tot
timpul am avut grijă să n-o scap la stilişti, ştiind că familia ei toată
este pe stilul vechi, iar în ultima clipă a vieţii s-o pierd fără
putinţă de a o salva. Am pus rugăciune la Dumnezeu ca să-mi arate unde
este sufletul mătuşii Ileana!
Fiind la rugăciune, peretele dinspre răsărit dispare, se vedea afară, mi s-a arătat un tânăr îmbrăcat în alb, zicându-mi:
-Ai cerut de la Creatorul să vezi unde este sufletul lui Ileana?
-Da. Am răspuns eu.
-Vino
cu mine şi vezi! Am fost luat pe sus şi dus înspre miază-noapte. Într-o
clipă, am trecut deasupra munţilor, văilor, pădurilor, satelor,
oraşelor, am coborât într-un loc întunecos plin de rugi, spini, pământ
colţuros şi cu iarbă scurtă şi aspră. Tânărul care mă însoţea a prins cu
mâna de iarbă şi a ridicat-o ca pe o uşă.
-Coboară! Mi-a poruncit.
-Nu văd nimic. I-am răspuns eu, pentru că totul era întuneric şi nu se vedea nici pământ, nici scări.
-Să
fie lumină! A poruncit tânărul. Atunci s-a luminat, şi am descoperit
nişte scări, nu ştiam din ce material sunt, am coborât foarte mult în
jos, în fundul pământului, până ce am ajuns în faţa unui zid, opac, care
nu era nici din piatră, nici din fier, nici din ciment, nu ştiu din ce
era. Avea multe uşi. Ne-am oprit în dreptul uneia, în care tânărul a
lovit. S-a deschis uşa şi am intrat într-o cameră nu prea mare, cu
pereţii de culoare gri închis. În mijlocul camerei pe un scaun şedea
mătuşa Ileana într-o lumină puternică şi apăsătoare. Când m-a văzut s-a
luminat la faţă şi a zis:
-Ai
venit să mă scoţi de aici! Nu te-am ascultat şi uite cum mă chinuiesc!
Lumina aceasta este fierbinte şi grea, mă apasă de mă dor umerii! Tânărul îmi face semn că este timpul să plecăm şi-mi spune:
-La
sfârşitul vieţii, a pierdut locul la Creatorul. Aşa se chinuiesc cei
despărţiţi de ascultarea Bisericii, cei ce nu ascultă de duhovnicul lor,
şi se cred mai luminaţi!
Deci, a
pierdut locul care i se pregătise pentru trăire în evlavie şi râvnă,
mereu socotea despărţirea în două a bisericii: stil nou şi stil vechi, o
greşeală a celor de pe stilul vechi. Aţi văzut, cum diavolul a avut
răbdare şi a aşteptat-o până în ultima clipă a vieţii sale? Când i-a dat
o falsă mustrare de conştiinţă, că nu a ascultat de mama ei să respecte
stilul vechi şi că, mama a murit supărată pe ea? Vedeţi, cum omul îşi
poate pierde mântuirea chiar şi în ultima clipă a vieţii? Câţi nu au
fost înşelaţi în felul acesta? Câţi nu zic, ce poate fi rău în stilul
vechi, că tot biserică ortodoxă este? Este biserică ortodoxă, dar căzută
din har şi ascultare. Dacă s-ar întoarce la ascultare ar fi altceva.
Din cauza aceasta, nici rugăciunile nu se urcă la cer, chiar dacă sunt
pioşi, evlavioşi, respectă tipicul, canoanele, predaniile, mi s-a arătat
aceasta.
…
446.- Părintele, spunea:
-La 6
decembrie 1939, am făcut prima slujbă ca preot extrabugetar la socrul
meu (preotul Mihăilescu), în satul Oniceni, judeţul Suceava. Ca preot
ajutător, am avut de-a face cu credincioşi de pe stilul vechi, care au
avut mănăstire în satul Roşiori.
Primul Ajun, a fost în 1939. El a luat o parte din sat, iar pe mine, m-a
trimis în cealaltă parte. Când am terminat serviciul, el a venit
plângând, pentru necazurile ce le-a avut de la casele celor pe stilul
vechi. Am spus că, la Ajunul Bobotezei mă duc eu pe acolo, unde-s mai
mulţi. Când am trecut eu pe la ei, unii n-au avut curaj să iasă, să mă
apostrofeze şi lăsau totul pe masă pregătit şi un copil sau doi care să
mă întâmpine. În anul acela, a fost o zăpadă foarte mare, de doi metri.
Într-un loc ca acesta cu zăpadă, era casa celui de care ascultau toţi
cei de pe stilul vechi. La el nu puteam ajunge decât printr-un tunel,
făcut de la casă la fântână. Acest om, a avut grijă să lege poarta ca să
nu pot intra. Am pus copiii, care mă însoţeau,să dezlege poarta, am
intrat, iar el avea o furcă într-o mână şi într-alta altă furcă. Nu m-am
înfricoşat. Iar copiii, vreo şaptezeci la număr, au umplut curtea lui.
Mi-a zis:
-Peste douăsprezece zile, să vii aici!!! Eu i-am răspuns:
-Cum te cheamă? A cui e această casă? (era veche).
Era a lui, de la tata şi de la bunicul. I-am spus:
-Vezi? Bunicul a venit şi a plecat! Tatăl, a venit şi a plecat! Şi dumneata vei pleca! Iaca şi eu, să mă odihnesc. Mi-a zis:
-Te las sa intri, dar să nu se cânte.
Am intrat în casă cu dascălul. El a rămas afară. Şi am cântat „În
Iordan”.Opt copii de ai lui, au venit repede şi au sărutat crucea şi
i-am stropit cu aghiasmă. El a aflat, îmi pune mâna în gât, peste
epitrahil şi voia să mă pălmuiască. Dascălul se speriase şi eu i-am zis:
-Fapta pe
care ai făcut-o acum, ştii din ce categorie e? A unui om nebun! Eu am
venit în casa tea cu Crucea Mântuitorului, cu care eşti botezat şi dacă
ai făcut aşa, ca un om nebun, atunci, În numele Mântuitorului Hristos, nebun să rămâi!De acum înainte, să te dezlege mitropolitul şi episcopul ”de pe vechi”.
Şi-a luat mâna din gâtul meu şi a început să tremure şi să se schimbe la
faţă. Am trecut iar prin tunel la celelalte case şi oamenii erau
curioşi cum am să ies de acolo.
La scurt timp, acest om, călare pe cal, cu sabia, cu pumnalul şi
securea, fugărea calul de-a lungul satului şi striga:
-Eu sunt
Ştefan cel Mare! Ieşiţi la hotare, că vin tătarii în ţară! Şi o lua la
galop cu calul, până în şoseaua mare şi se întorcea înapoi, zicând că e
Mihai Viteazul, că intră turcii!
Din Ajunul Bobotezei şi până în luna lui mai, astă treabă făcea ziua,
iar noaptea, buciuma să se adune păsările negre care defilau deasupra
casei lui.
L-au lăsat aşa până la înfloritul cireşilor. Cei pe vechi i-au citit,
dar nu şi-a revenit. Iar în luna lui mai, a venit o serie de consilieri,
de la cei pe stilul vechi, rugându-mă să-i dau iertare. Le-am cerut să
aducă o cămaşă albă şi am citit rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare,
i-am dat cămaşa stropită cu aghiazmă şi am citit dezlegarea de blestem
şi le-am spus să-l îmbrace cu ea, să-l spele pe faţă cu aghiazmă. Aceia,
au spus la toţi:
-Cum l-au
spălat cu aghiazmă şi l-au îmbrăcat cu cămaşa, i s-a luminat mintea şi a
început a întreba: Unde sunt copiii mei? Cum de au înflorit cireşii aşa
repede?
Acum, ei ar da înapoi, dar nu mai pot pentru mulţimea oamenilor ce vin
la ei, dând dovadă de căinţă. Dar pentru greşeala lor, le este ruşine să
se întoarcă. Trebuie un fel de a vorbi bine cu dânşii, pentru a ajunge
la întoarcerea lor.
(Pr Alexandru Argatu, Viata părintelui Ilarion Argatu, scrisă de mâna sa, 2006, pag.53-55)
447.- Am văzut cum sunt preoţii de pe stilul vechi înaintea lui Dumnezeu:
-Am
văzut, cum preoţii stilului vechi sunt îmbrăcaţi în veşminte
strălucitoare, înconjuraţi de lumină, dar cuvintele lor de aur li se
urcau până deasupra capului şi apoi coborau şi se aşterneau pe pământ,
aşa cum a coborât fumul din jertfa lui Cain, fiul lui Adam şi Eva,
pentru că nu a adus jertfă din cele plăcute lui Dumnezeu. Deci şi Cain
aducea slujbă lui Dumnezeu. Dumnezeu nu primeşte tot ce i se aduce. Să se ştie că ascultarea este socotită la Dumnezeu ca jertfa cea bună.
Mântuirea vine numai prin biserică şi ascultarea de ea. Înafara
bisericii nu este mântuire. Dacă te-ai botezat în biserică şi ai crescut
duhovniceşte în ea şi apoi te rupi şi ieşi de sub ascultarea ei,
facându-ţi separat biserică, atunci, ai făcut o biserică schismatică. La
Judecata Înfricoşată, Dumnezeu, va trece prin foc orice neascultare şi
orice act de păcătuire. Dumnezeu, nu este al dezbinării şi al
neorânduielii, chiar dacă zici că slujeşti cu râvnă şi devotament, când
faptele sunt ale neascultării şi dezbinării. Ce spune Evanghelia că vor
zice unii la judecată: „Doamne
nu Ti-am slujit Ţie, nu în numele Tău am scos diavoli şi li se va zice
acestora, plecaţi de la Mine că nu vă cunosc pe voi!” (Mat.7,22-23) (op.cit.pag.60-61)
.
448.- Părinte,
nu s-ar putea să se întoarcă episcopii, preoţii şi credincioşii de pe
stilul vechi la ascultare de Biserica Mamă şi să rămână tot pe stilul
vechi, le-ar da voie patriarhul?
-S-ar putea
dar ei nu vor. Eu am fost de vreo două ori pe la Slătioara, la centrul
lor, să stau de vorbă cu cei mai mari şi chiar s-a întâmplat să
călătoresc, odată, de Sfintele Paşti la Ierusalim, cu episcopul lor
Silvestru. I-am îndemnat să revină sub ascultarea Sfântului Sinod a
Bisericii Ortodoxe Române. Dacă Glicherie a fost lipsit de minte,
smerenie şi supunere şi a făcut dezbinare şi despărţire, ieşind de sub
ascultarea Bisericii, măcar cei de după el, să îndrepte această
greşeală, să nu lase timpul să sape prăpastia şi mai mare, aşa cum s-a
întâmplat cu Biserica de Apus sau Biserica Catolică, pentru că revenirea
va fi din ce în ce mai imposibilă. Le-am propus să meargă la
Mitropolitul Moldovei şi să facă o înţelegere cu el, că sunt deschişi să
revină sub ascultarea şi îndrumarea Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române cu condiţia ca: episcopii, preoţii, credincioşii,
mănăstirile şi bisericile lor să rămână aşa cum sunt astăzi şi nimic să
nu se schimbe din administrarea şi organizarea pe care o au şi nu cred
că nu ar fi găsit înţelegere, dimpotrivă, cu braţele deschise erau
primiţi. La început, s-au arătat încântaţi de părerea mea şi chiar
apreciau că ar fi foarte bine, că în felul acesta ar fi fost şi ei
recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică şi de Bisericile surori şi nu ar mai
fi fost puşi în situaţia umilitoare de a fi consideraţi dezidenţi şi
schismatici, însă, şi-au dat seama că nu Sfântul Sinod ar fi fost cel
mai greu de convins, ci pe proprii lor preoţi şi mai ales pe
credincioşii pe care i-au înveninat şi îndoctrinat mereu, că preoţii
noştri sunt spurcaţi, că anafora şi împărtăşania este spurcată, ş.a.m.d.
Mi-au zis aşa: „Ar fi bine să facem aşa cum ne-aţi sugerat, dar ce
facem cu credincioşii noştri că ne omoară dacă aud!”. Şi uite aşa diavolul schismei îi ţin pe catolici cu mândria şi pe stilişti cu frica şi cu îndărătnicia.
449.- Părinte,
stiliştii se laudă că au relaţii cu Ierusalimul, că ei sunt primiţi de
Patriarhul Ierusalimului la slujbe şi pe preoţii de pe stil nou nu sunt
primiţi, că au relaţii cu grecii, vin episcopi din Grecia şi slujesc cu
ei la Slătioara, cum se explică aceste relaţii pe care le au, dacă ei nu
sunt recunoscuţi?
-Se
ştie că în Grecia există o latură a Bisericii dezidentă, care nu prea
este supusă ca şi stiliştii noştri de ascultarea Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Greceşti, cu aceştia au relaţii, episcopi dezidenţi
şi schismatici vin şi slujesc cu stiliştii din ţara noastră. Stiliştii
de la noi nu sunt recunoscuţi de adevărata Biserică Ortodoxă Greacă. Iar
în ceea ce priveşte relaţia lor cu Ierusalimul sunt mincinoşi.
Patriarhia de Ierusalim nu-i recunoaşte pe episcopii lor şi nu-i
primeşte să slujească la Mormântul Mântuitorului şi aceasta o pot
confirma eu, pentru că am fost de faţă când Patriarhul Ierusalimului nu
l-a primit la slujbă pe episcopul lor Silvestru. Cu vreo 20 de ani în
urmă s-a întâmplat, ca în avion să fiu cu episcopul lor Silvestru, de am
mers împreună la Ierusalim, de Sfintele Paşti. Pe mine, un simplu
călugăr m-a primit Patriarhul Ierusalimului să slujesc, iar lui
Silvestru i-a interzis de a sluji pe motiv că nu este recunoscut, nu
este hirotonit canonic şi este schismatic. Când m-am întors în ţară,
Silvestru a împânzit vorba că a fost cu popa Argatu la Ierusalim de
Paşti şi că Patriarhul pe el l-a primit la Slujbă şi pe mine nu.
Minciună mare. Nu ai voie să slujeşti cu ei din cauza schismei şi a
neascultării faţă de Sfântul Sinod.
______________
Sursa – cartea „500 răspunsuri duhovnicești ale părintelui Ilarion Argatu”
