Pentru că nu avem același sânge

 

Cine este el?, m-au întrebat.

- E tatăl meu!

- Dar, de ce nu-i porți numele?

- Pentru că nu avem același sânge, am răspuns calm.

- Atunci, nu e tatăl tău, s-au grăbit să-mi zică.

- El, a sosit în viața noastră când aveam doar 7 ani. S-a îndrăgostit de mama, iar prezența mea nu a fost niciodată o problemă. Dimpotrivă. Îi plăcea să se joace cu mine, era bucuros să petrecem timpul împreună.

Mama spune că m-a văzut mereu cu ochi buni, că ochii lui au o privire specială pentru mine.

A dovedit că o iubește pe mama; a dovedit că o iubește cu adevărat, cu tot trecutul ei.

A dovedit că o iubește atât pe ea cât și pe mine.

De-a lungul timpului a continuat să arate tot mai multă iubire față de mama și față de mine.

Dacă în fiecare zi m-a văzut, în fiecare zi s-a jucat cu mine.

Dacă nu putea să vină în fiecare zi să mă vadă, în fiecare zi întreba de mine, fiindcă în fiecare zi vorbea cu mama la telefon. Și nu era doar aparență, chiar îl interesa ce fac.

Dacă se întâmpla să am vreo problemă de sănătate, lăsa tot ce avea de făcut și alerga cât de repede putea să fie lângă mine, să mă îngrijească, să mă protejeze, să mă simt în siguranță.

Niciodată nu ne-a abandonat. Întotdeauna a fost constant cu mama și cu mine.

Am devenit prioritatea lui.

Prefera să-și petreacă timpul cu noi, decât să fie în oricare altă parte, chiar dacă ce făceam era doar să ne uităm la un program plictisitor la televizor.

Putea să meargă oriunde, să facă orice în alt loc, dar el mereu a preferat să fie cu noi. Mereu a avut grijă de noi.

Când mama a decis să fie cu el pentru tot restul vieții, el nu s-a schimbat. Întotdeauna și-a respectat promisiunile.

Mie, mi-a demonstrat că mă iubea cu adevărat. Niciodată nu a încercat să-mi cumpere iubirea. Ba dimpotrivă: mi-a arătat valoarea lucrurilor și că iubirea e de neprețuit.

A avut mereu grijă de mine și m-a respectat ca pe un fiu și chiar m-a iubit și mă iubește ca pe propriul fiu. Mereu m-a numit "Campion!", campionul lui și întotdeauna mi-a oferit iubirea unui tată, chiar dacă nu avea această obligație.

Mi-a dat cele mai bune sfaturi de câte ori am avut nevoie de ele.

De fiecare dată când am fost trist, m-a îmbrățișat cu toată iubirea lui.

A fost acolo când nimeni altcineva nu a fost...

Da, așa e. Aveți dreptate. El nu e tatăl meu prin sânge, el e tatăl meu prin iubire.

Legătura noastră nu e una de sânge, ci una mult mai mare: se numește IUBIRE.

Nu am sângele lui, dar el e tatăl cel mai minunat din toți câți există. N-aș fi putut să cer un tată mai bun și de-asta el e tatăl meu.

Am știut dintotdeauna că nu avem același sânge, dar asta niciodată nu a fost o piedică să mă iubească așa cum o face.

Tatal meu s-a dovedit demn de acest titlu care pentru mulți bărbați se arată a fi "o pălărie prea mare".

De aceea, el nu e bărbatul mamei mele, nici tatăl meu vitreg.

El , este tatal meu !