ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
joi, 19 iunie 2025
Iubește cine ești și ce ești, iubește ceea ce faci. Râde de tine și de viață și nimic nu te va atinge vreodată.
Iubește cine ești și ce ești, iubește ceea ce faci. Râde de tine și de viață și nimic nu te va atinge vreodată.
8 Minute!
O legendă spune că o femeie săracă, cu un copil în braţe, trecând pe lângă o peşteră a auzit o voce misterioasă care i-a spus:
- Intră şi ia tot ceea ce îţi doreşti, dar să nu uiţi ceea ce-i mai important. Aminteşte-ţi că după ce vei ieşi, poarta se va închide pentru totdeauna.
Aşa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.
Femeia a intrat în peşteră şi a gasit multe bogăţii.
Fascinată de aur şi bijuterii, a aşezat copilul pe o stâncă şi a început să strângă de zor tot ce putea duce.
Vocea misterioasă i-a vorbit din nou:
- Mai ai doar 8 minute!
Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur şi pietre preţioase, a fugit afară din peşteră şi poarta s-a închis.
Atunci şi-a amintit că a uitat copilul înauntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna.
Bogăţia a durat puţin, iar suferința pentru totdeauna!
La fel se întamplă şi cu noi deseori...
Uităm esențialul!
Trăim în această lume şi o voce ne aminteşte mereu:
Nu uita ce e cel mai important!
Dar noi ne risipim timpul căutând bogăţiile acestei lumi şi dăm la o parte esenţialul:sufletu!
Totul nu- i decât o trecere!
Spre Marea Trecere !
SINGURĂTATEA CELOR CARE SE TREZESC.
Există suflete care umblă singure... Nu pentru că nimeni nu le vrea
ci pentru că nu pot fi nicăieri sau cu nimeni.
Nu se conectează cu conversații goale.
Nu vibrează cu oamenii în costume.
Ele vin dintr-o altă frecvență.
Dintr-o lume în care magia este reală,
unde cristalele nu sunt decor,
Unde lumânările nu doar dau lumină,
dar ghidează procesele interne profunde.
Casa ta este templul tău. Sufletul său, ghidul său.
Și singurătatea lui... cel mai mare profesor al său.
Căci înainte de a se dărui altora,
au învățat să fie completi cu ei înșiși.
Ei vorbesc cu plantele, cu universul, cu sinele lor interior.
Ei nu caută să aparțină... ele caută să rezoneze.
Și chiar dacă uneori poate părea că sunt singuri,
În realitate, ei sunt înconjurați de suflete invizibile care merg cu ei.
La fel se simt și cu cei care vibrează, chiar dacă sunt departe.
Nu sunt neobișnuite.
Ei sunt cei care și-au amintit cine sunt într-o lume care a uitat totul.
Și când în sfârșit întâlnesc pe altul ca ei...
Se recunosc unul pe celălalt.
Se îmbrățișează unul pe celălalt din suflet.
Și sărbătoresc asta, deși drumul a fost lung...
A meritat.
Pentru că nu suntem singuri.
Așteptam doar să ne găsim.
Canon de rugăciune către Sfântul Nicolae Cabasila
Troparul Sfântului Nicolae Cabasila
Fiind părtaș veseliei cel veșnice, roagă-te totdeauna pentru noi, cei ce te cinstim pe tine, fericite Nicolae, ca să fim izbăviți de ispite, și de primejdii, și de toată strâmtorarea, și de neputințe cumplite, și să ne umplem de luminarea cea dumnezeiască noi, cei ce alergăm la fierbinte ocrotirea ta.
Canonul
Glasul al 2-lea
Cântarea 1
Irmos: Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu luminarea strălucirii celei în Trei Sori luminat fiind cu lucrare dumnezeiască, părinte Nicolae, lumină dumnezeiască cere pentru mine ca să laud vrednică de cinstire pomenirea ta.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pom cu multe flori și bunămireasmă din rădăcină cu bun nume ai fost văzut, cuvioase, și ai adus Bisericii lui Hristos mireasma cea mai bună a înțelepciunii, părinte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
La legea lui Dumnezeu cugetând din tinerețe, ai omorât toate săltările trupului și mintea ta gânditoare la Dumnezeu de dragostea Atotțiitorului o ai lipit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ca să cheme din nou la nestricăciune Domnul, din tine, Preacurată, S-a întrupat neschimbându-Și ființa și S-a văzut de oameni îndoit în fire pentru milă.
Cântarea a 3-a
Irmos: Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De prihana patimilor curățindu-ți sufletul, vas de mângâiere te-ai arătat, părinte Nicolae, strigând prin înfrânarea ta: Nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni, și nu este drept afară de Tine, Doamne.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca un nectar al nemuririi veselesc cuvintele tale, Nicolae, inimile și simțirile celor ce strigă cu credință: Nu este sfânt cum este Dumnezeul nostru și nu este drept afară de Tine, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminându-ți viața prin bună-cinstire, luminător strălucit al Bisericii te-ai arătat, Nicolae, și laudă a Tesalonicului, pe care păzește-l pururea de tot necazul și de zdrobirea cutremurului, prin mijlocirile tale.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Mai sfântă decât toți sfinții îngeri fără de asemănare te-ai dovedit, Fecioară Maică, căci în chip de nespus ai născut pe Stăpânul și Împăratul lor, venit să răscumpere lumea din căderea de demult pentru bunătate.
Sedealna
Glasul al 4-lea
Mai presus de lume te-ai arătat, deși petreceai în lume, Nicolae, prin multa înfrânare și tăria voinței; drept aceea după sfârșitul tău cereasca slavă te-a primit, de Dumnezeu purtătorule, ca pe un slujitor dumnezeiesc; și acum împreună cu îngerii roagă-te pentru noi toți.
Cântarea a 4-a
Irmosul: Auzit-am, Doamne...
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca un slujitor preafierbinte al lui Hristos, Împăratul a toate, ai fost văzut de cei ce stăpâneau pe pământ, lăudate.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Strălucind cu virtuțile, dascăl și păzitor ales al binecinstitoarelor dogme ai fost văzut, Nicolae.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vesel prin purtările tale, dar cu dumnezeiesc chip prin cuvântul tău te-ai arătat, Nicolae fericite, ca un dumnezeiesc cunoscător al tainelor lui Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Săltarea trupului meu pătimaș omoară-mi-o toată, Născătoare de Dumnezeu, și cu lumina harului luminează-mă.
Cântarea a 5-a
Irmosul: Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni Te-ai făcut, Hristoase Dumnezeule, că prin Tine, Stăpâne, la Părintele Tău, Începătorul luminii, din noaptea necunoştinţei, aducere am aflat.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De sus ai primit, înțelepte, revărsarea înțelepciunii lui Dumnezeu, drept care ritor dumnezeiesc și sfeșnic atotluminos al Bisericii te-ai arătat, Nicolae, luminând sufletele noastre.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Împărați și stăpânitori s-au bucurat de înțelepciunea ta și primind prin cuvântul tău cele de cuviință, ocrotitor iscusit teau câștigat pe tine, Nicolae înțelepte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Îndreptându-ți mintea spre dorirea cea de pe urmă, părinte înțelepte, preadumnezeiesc și de Dumnezeu insuflat te-ai arătat întreg, Nicolae, cu cuvântul și înțelepciunea, celor ce cu dragoste aleargă la tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Întunericul minții mele risipește-mi-l, curată, și cu lumina pocăinței luminează-mă, rogu-te, ca să fug de toată răutatea vrăjmașului.
Cântarea a 6-a
Irmos: Întru adâncul greşelilor fiind învăluit, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Bogat în înțelepciune făcându-te, ai strălucit prin puterea cuvântului și prin lumina purtărilor tale, Nicolae, ai luminat inimile credincioșilor.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De tot necazul și nevoia izbăvește, Nicolae, orașul care te-a dăruit pe tine lumii și păzește-l cu mijlocirile tale de amenințarea cutremurului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu totul dăruindu-te lui Dumnezeu, prin cuviință te-ai destins în Tesalonic și cetatea sfântului Constantin ai luminat cu cuvântul tău, Nicolae înțelepte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Întrupându-se din preacuratul tău sânge, Ziditorul a toate și Domnul, l-a răscumpărat din blestemul cel vechi pe om, Fecioară.
Condac
Glasul al 2-lea:
Podobie: Cu laudele Tale...
Cu dumnezeiescul cuvânt săvârșindu-ți viața și vestit în înțelepciune, har și putere a cuvântului făcându-te, învățător al vieții în Hristos te-ai arătat, de aceea te lăudăm pe tine, Nicolae.
Icos
Din tinerețe închinându-te Domnului, înțelepte, ai umblat cu gând curat pe cărările poruncilor lui Dumnezeu, și ajungând în vârful înțelepciunii, bogat în chibzuință și mare în cunoștințe de tot felul te-ai arătat în lume; și omorând cugetul trupului, ai primit împărtășirile lucrărilor purtătoare de viață ale Duhului, ducându-i pe toți spre tainele lui Hristos prin strălucirea drepteicredințe, viața de virtute și strălucirea dumnezeieștilor dogme ca un povățuitor de Dumnezeu înțelepțit al adevărului și adevărat slujitor al lui Hristos; drept aceea te lăudăm pe tine, Nicolae înțelepte.
Cântarea a 7-a
Irmosul: Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, lămuritu-s-au ca aurul în topitoare, că în cuptorul cel cu foc, ca într-o cămară luminată dănţuiau, strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu sfințenie ți-ai săvârșit viețuirea, de Dumnezeu insuflate, și cu sfinții ai ajuns să petreci în ceruri; împreună cu care, parte având de dumnezeiasca slavă, strigi veselindu-te: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu puterea cuvintelor tale de miere curgătoare, cu harul și cu dulceața care ies din ele scoți veninul necazurilor, veselești pe credincioși, Nicolae, și-i înveți să cânte: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca pe o odraslă dumnezeiască și ca pe un slujitor de Dumnezeu răpit al Domnului te fericește pe tine Tesalonicul, pe care-l păzește totdeauna de cutremur și de toată nevoia, Nicolae, pentru că strigă: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Senin și pace dă sufletului meu, Fecioară, și mintea mea păzește-o nerănită de orice tulburare și necaz, ca întru multă liniște să strig ție, celei fără de prihană: Binecuvântat este rodul pântecelui tău, curată.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Cel ce în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei s-a pogorât şi văpaia în rouă a prefăcut-o, pe Dumnezeu, lăudaţi toate lucrurile ca pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca un foc ai luminat în Bizanț prin strălucirea cuvântului și înăuntrul celor fără de materie intrând, dorit te-ai arătat împăraților de pe pământ cu frica Domnului îndreptându-i.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu tăria lui Dumnezeu întărit fiind, te-ai făcut la sfârșit stăpân peste tot necazul și cu cuvioșie petrecându-ți viața, cuvioase, teai unit cu cetele cuvioșilor și horelor sfinților te-ai alăturat.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
De surparea cutremurului, de toată nenorocirea și din toată nevoia scapă pururi nevătămat prin rugăciunile tale către Hristos cetatea care te-a odrăslit, părinte Nicolae.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
De toată amenințarea și de cumplitul cutremur acoperă-i, Născătoare de Dumnezeu, pe credincioșii tăi rugători, care vin pururi spre ocrotirea ta, cea fără de prihană și slăvesc slava ta cea nespusă.
Cântarea a 9-a
Irmos: Ceea ce pe luminătorul Dumnezeu cel ce a răsărit mai înainte de soare, Care la noi trupeşte a venit, din pântecele cel fecioresc în chip de negrăit L-ai întrupat, Binecuvântată, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; pe tine te mărim.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ducându-ți viața cu lumina dumnezeieștii credințe, ai trecut nevătămat printre toate cursele întunericului și te-ai sălășluit în lumina desfătării mai presus de cuvânt, Nicolae fericite.
Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Mare în cuvinte și de Dumnezeu luminat în fapte te-ai arătat, viețuind cu dumnezeiască cuviință, înțelepte; drept aceea te-ai învrednicit de strălucirea mai presus de minte, îndumnezeit prin împărtășire dumnezeiască, părinte Nicolae.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pornindu-te cu pornire duhovnicească ai plutit pe marea vieții și ai afundat în ea reaua gândire a vrăjmașului; și primind în chip mai presus de fire apa vieții, roagă-te pentru noi totdeauna, părinte Nicolae.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cea care ai născut cu trup pentru milă pe Dumnezeu Cel Preaînalt, izbăvește-mă din necazurile trupești și tu, cea fără de prihană, vindecă sufletul meu cel bolnav și cu ajutorul tău scapă-mă din gândurile ce mă țin la pământ.
Paraclisul Sfântului Nicolae Cabasila
Troparul
Fiind părtaș veseliei cel veșnice, roagă-te totdeauna pentru noi, cei ce te cinstim pe tine, fericite Nicolae, ca să fim izbăviți de ispite, și de primejdii, și de toată strâmtorarea, și de neputințe cumplite, și să ne umplem de luminarea cea dumnezeiască noi, cei ce alergăm la fierbinte ocrotirea ta.
Canonul
Glasul al 8-lea
Cântarea 1
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Umplându-te de ape dumnezeiești, plouă în chip înțelegător asupra noastră, a celor ce te cinstim, picăturile dumnezeieștii milostiviri, prin rugăciunile tale, fericite Nicolae.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Cere pentru noi putere de la Dumnezeu, ca să biruim puterea vrăjmașului, fericite Nicolae, și să ducem pe pământ viață fără prihană.
Slavă...
Izbăvește-mă de răutatea patimilor și povățuiește-mă pe calea nepătimirii și dă înțelepciune minții mele, ca unul ce ești vas al înțelepciunii, Sfinte Nicolae.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Făclie
dumnezeiască a slavei soarelui, cea plină de har, Marie, cu totul
binecuvântată, înlătură negura patimilor mele și luminează-mă cu
strălucirea cea înțelegătoare.
Cântarea a 3-a
Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut acoperişul bolţii cereşti şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte cu dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Îndreptându-ți viața după legea lui Dumnezeu, Sfinte, ferește-ne pe noi de toată fărădelegea și rătăcirea, și întărește-ne să viețuim după legile credinței și după poruncile Mântuitorului.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Dăruiește-ne minte cugetătoare de Dumnezeu, fericite, ca să împlinim totdeauna voia lui Dumnezeu cu căldura sufletului, Sfinte Nicolae, și să îndepărtăm năvălirile cele împotriva noastră ale vrăjmașului.
Slavă...
Cere pentru noi curățire de la Dumnezeu, Sfinte Nicolae, și iertare păcatelor de fiecare de zi, ca, astfel, cu toată buna credință, să atragem mila lui Dumnezeu.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Fecioară
fără de prihană, ceea ce pe Dumnezeu Cuvântul în chip de negrăit L-ai
purtat în pântece, tu ești scăpare mare creștinilor; pentru aceasta și
pe mine, cel ce alerg la acoperământul tău, izbăvește-mă de toată
răutatea.
Apoi cântăm:
Cu mijlocirile tale, purtătorule de Dumnezeu Nicolae, izbăvește de toată vătămarea și de răutățile cele de multe feluri pe cei ce aleargă la dumnezeiasca ta ocrotire.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durerea sufletului meu.
Sedelna
Glasul al 2-lea
Podobie: Cele de sus căutând...
Lăcaș
al înțelepciunii lui Dumnezeu te-ai arătat prin viața fără prihană,
fericite Nicolae; pentru aceasta, ferește-ne de toată înșelăciunea
șarpelui, ca să mergem pe calea mântuirii în chip cuvinios, cu multă
pricepere.
Cântarea a 4-a
Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Slujitor adevărat al Împăratului tuturor, Sfinte Nicolae, mijlocește, te rugăm, să fim izbăviți de tot necazul.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Strălucindu-ți cugetul cu filosofia credinței, fericite Nicolae, luminezi și sufletele noastre, spre desăvârșita cunoaștere.
Slavă...
Vas al virtuților te-ai făcut; deci, la acestea călăuzește-ne și pe noi, Sfinte Nicolae, ca să devenim părtași ai strălucirii Mângâietorului.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Din
curatele tale sângiuri întrupându-Se Cuvântul, din milostivire,
Fecioară, izbăvește de toată necuvântarea pe cei ce Născătoare de
Dumnezeu te vestesc pe tine.
Cântarea a 5-a
Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
În chip virtuos ai viețuit, fericite Nicolae; pentru aceasta, întărește-ne să ne purtăm și noi, în lume, în chip virtuos.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Făcându-te cunoscător de taină al bunătății lui Dumnezeu, învață-ne și pe noi, în chip tainic, tot felul de fapte dumnezeiești, prin rugăciunile tale, Sfinte Nicolae.
Slavă...
Milostiv fă-L nouă, prin rugăciunile tale, pe Mântuitorul și iubitorul de oameni Dumnezeu, Sfinte Nicolae, ca un privitor al slavei Lui.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Omoară tot cugetul trupului meu, Curată, ceea ce ai născut Viața cea adevărată, și mă călăuzește pe cărările pocăinței.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Vas al Mângâietorului te-ai arătat prin strălucirea viețuirii tale, pentru care, cu mijlocirile tale către Dumnezeu, arată-ne și pe noi, prin virtute, vase ale bunătății Lui, de Dumnezeu fericite, Nicolae.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Îndreptând către virtute viața mea, cu cârma rugăciunii tale, Sfinte Nicolae, povățuiește-mă către limanul cel neclintit al mântuirii, ca să mă arăt, după sfârșit, împreună-părtaș al strălucirii celei de sus.
Slavă...
Aducând bogăția snopilor lucrării celei de taină, împreună cu cetele tuturor sfinților, cugetătorule de Dumnezeu, izbăvește-mă de sărăcia patimilor, înțelepte Nicolae, și hrănește-mă cu merindea cea înțelegătoare.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Binecuvântată
Fecioară Marie, tronul Împăratului slavei, jilțul luminat al
Stăpânului, ridică-mă din gunoiul patimilor și întărește-mă spre
dobândirea vieții virtuoase.
Apoi cântăm:
Cu mijlocirile tale, purtătorule de Dumnezeu Nicolae, izbăvește de toată vătămarea și de răutățile cele de multe feluri pe cei ce aleargă la dumnezeiasca ta ocrotire.
Preacurată, ceea ce în zilele din urmă prin cuvânt pe Cuvântul în chip de negrăit L-ai născut, nu înceta a te ruga, ca una ce ai îndrăznire de Maică.
Condac
Glasul al 2-lea
Podobie: Cu curgerule sângiurilor tale...
Ca un slujitor al înțelepciunii și îndumnezeit scriitor al tainelor harului, cere pentru noi dumnezeiască pricepere, ca să înțelegem voia Domnului și să ne învrednicim dumnezeieștii slave.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii, cei ce au mers din Iudeea în Ba¬bilon oarecând, cu credința Treimii, vă¬paia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Cu înaltă cugetare primind harul Duhului, Nicolae, cu totul fericite, umple de har și mințile celor ce strigă totdeauna: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești!
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Strălucind prin unirea cu Dumnezeu și prin înțelepciunea de multe feluri, fericite Nicolae, păzește de toată lipsa de înțelepciune și de cugetarea cea rătăcită pe cei ce strigă: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești!
Slavă...
Viețuind virtuos, te-ai arătat împreună-vorbitor cu sfinții, cu care roagă-te lui Hristos, fericite Nicolae, să izbăvească de toată vătămarea pe cei ce strigă: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești!
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Întinându-mi
inima cu nemăsurate păcate și neascultări, strig ție, Născătoare de
Dumnezeu: Curățește-mă de spurcăciunea răutății și mă mântuiește, ca să
te laud pururea pe tine, Preabinecuvântată.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Privește de sus spre dragostea noastră, Nicolae, de trei ori fericite, și împlinește cererile celor ce-L preamărește pe Hristos în veci.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Cel ce ești înțelept și iscusit, minunate Nicolae, cu raza înțelepciunii luminează cugetele noastre, ca să primim dumnezeiasca bunăvoință.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Cugetătorule de Dumnezeu Nicolae, cu mijlocirile tale, izbăvește de tot noroiul vieții împătimite pe cei ce preaînalță pe Împăratul Hristos.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Maica Domnului și pururea Fecioară, Pruncă, spală întinăciunea inimii mele cu apele cele dătătoare de viață ale îndurării tale.
Cântarea a 9-a
Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Stând plin de lumină înaintea Domnului, cu totul fericite Nicolae, cu mijlocirile tale purtătoare de lumină, izbăvește-ne de întunecimea păcatului.
Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!
Cu cercetarea ta, Sfinte Nicolae, arată mintea mea mai presus de grijile cele materiale și umple-mă, te rog, de cugetări cerești.
Slavă...
Fericite Nicolae, te rugăm: Nu înceta mijlocind către Preasfânta Treime pentru noi, cei ce te fericim cu credință.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Marie, Născătoare de Dumnezeu, plină de har, izbăvește inima mea cea smerită de ispita șarpelui, ca să te slăvesc pe tine.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Megalinariile
Bucură-te, luminat cunoscător al tainelor înțelepciunii și adevărată pildă a vieții fără de prihană; bucură-te, slujitor cu chip dumnezeiesc al Mântuitorului, Nicolae cu totul fericite, cel de un sălaș cu sfinții!
Viețuind în lume în chip plăcut lui Dumnezeu, ca un împlinitor al poruncilor Domnului, după vrednicie te-ai umplut de dumnezeiescul har și te-ai arătat gură înțelepțită de Dumnezeu, Sfinte Nicolae.
Împodobindu-te, Sfinte Nicolae, cu duhovnicească înțelepciune și cuvânt, ca un vas al virtuților, te-ai arătat strălucire a Bisericii și stea mult-luminoasă a Ortodoxiei.
Împăraților și dregătorilor te-ai arătat dorit, fericite Nicolae, ca un înțelept slujitor al lui Hristos; pentru aceasta, Tesalonicul cântă darurile tale, lăudându-se cu tine, de Dumnezeu înțelepțite.
Având gura plină de har, te-ai arătat învățător vestit al dreptei credințe și dumnezeiesc propovăduitor al dogmelor ortodoxe în Duhul Sfânt, fericite Nicolae.
Cu îngerii și cu cetele tuturor sfinților, ca un părtaș al acestora, slăvite Nicolae, roagă-te Domnului neîncetat să ne izbăvească de primejdii și de necazuri.
Cu toate oștirile îngerești, cu Botezătorul, cu apostolii cei slăviți și cu tot soborul sfinților, Stăpână, roagă-te Fiului tău ca toți să ne mântuim.
Troparul
Ca un dumnezeiesc dascăl și înțelept tâlcuitor al dogmelor dreptei credințe și al virtuților sfinte, ai strălucit în lume prin viață și cuvânt, Sfinte Nicolae Cabasila; de aceea, Biserica se laudă cu slava ta și prăznuiește cu dragoste preacinstită pomenirea ta.
Acatistul Sfântului Nicolae Cabasila
De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)
Condacul 1
Viață duhovnicească trăind, Sfinte Nicolae Cabasila, ai căutat asemănarea cu Dumnezeu, prin rugăciune, virtute şi învăţătură, şi, înţelegând puterea Dumnezeieştii Taine a Euharistiei, ne-ai arătat că îndumnezeirea este ţelul vieţuirii creştine; pentru acestea, îţi strigăm: Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Icosul 1
Sfinte
Nicolae Cabasila, cel ce ai dorit cu ardoare desăvârşirea, tu ne-ai
arătat că trăirea duhovnicească și mântuirea sunt chemare pentru toţi
dreptcredincioşii creştini, deoarece Hristos a venit în lume să
mântuiască pe toţi oamenii, iar sfinţenia este împlinirea omului pe
pământ; pentru aceasta, îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai dorit să vieţuieşti departe de lume;
Bucură-te, cel ce ai fugit de ceea ce este lumesc în ea;
Bucură-te, cel ce ai viețuit între oameni cu multă evlavie;
Bucură-te, cel ce, în mijlocul lumii, ai dus viaţă de rugăciune;
Bucură-te, cel ce te-ai adăpat sufleteşte prin învăţături înţelepte;
Bucură-te, cel ce ai spus că unirea cu Hristos este scopul vieţii omului;
Bucură-te, vieţuitor în lume, dar lipsit de duh lumesc;
Bucură-te, cel ce ai căutat cu ardoare sfinţenia;
Bucură-te, pildă de viaţă duhovnicească pentru monahi şi mireni;
Bucură-te, cel ce ai propovăduit îndumnezeirea întru Hristos;
Bucură-te, cel ce ai aflat rostul vieţuirii omului pe pământ;
Bucură-te, cel ce ne îndemni la lucrare duhovnicească;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 2
În familie de creştini dreptcredincioși și înstăriţi te-ai născut, Sfinte Nicolae, având acelaşi nume cu unchiul tău, Nicolae, om cu deplină învăţătură şi înaltă trăire duhovnicească, cel ce ţi-a fost îndrumător în dobândirea unei bogate învăţături şi a unei purtări plăcute lui Dumnezeu; pentru acestea, dăm slavă lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!
Icosul 2
Între
iubitorii de rugăciune isihastă, îndrumaţi, în cetatea Tesalonicului,
de Cuviosul Isidor, învăţăcelul Sfântului Grigorie Sinaitul, se număra
şi mama ta, care ţi-a dat primele învăţături despre rugăciunea isihastă
şi, mai ales, lucrarea şi foloasele acesteia pentru formarea ta
duhovnicească; astfel, te-ai pregătit, prin învăţătură şi trăire, spre
vederea duhovnicească, pentru care primeşte de la noi aceste laude:
Bucură-te, cel născut în familie de dreptcredincioşi;
Bucură-te, cel botezat cu numele Sfântului Ierarh Nicolae;
Bucură-te, cel ce ai urmat virtuţile Sfântului tău ocrotitor;
Bucură-te, cel crescut din pruncie întru frica de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai primit învăţături creştineşti de la mama ta;
Bucură-te, cel ce ai aflat de la ea foloasele rugăciunii isihaste;
Bucură-te, cel ai dobândit bună povăţuire şi de la unchiul tău;
Bucură-te, cel ce ai devenit om de nădejde al Bisericii;
Bucură-te, cel ce ai făcut parte din ceata isihaştilor din Tesalonic;
Bucură-te, cel ce l-ai cunoscut pe Cuviosul Isidor isihastul;
Bucură-te, cel ce ai ales, din tinereţe, viața de curăţie;
Bucură-te, cel ce ai dobândit vedere duhovnicească;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 3
Din tinereţe ai plecat la Constantinopol, unde ai avut îndrumători pe mulţi dascăli renumiţi şi tot acolo l-ai cunoscut pe teologul luminii, pe Sfântul Grigorie Palama, lucrător al rugăciunii inimii şi apărător al isihasmului; de la aceştia ai deprins lucrarea rugăciunii şi a isihiei, pentru care pe tine te cinstim cu laude şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Cu
dor de locurile natale, aflându-te în marea cetate a Sfântului împărat
Constantin, Sfinte Nicolae, ai alcătuit primele tale scrieri, între
care Cuvânt de laudă pentru Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorătorul de
mir, ocrotitorul Tesalonicului şi al tău; deci, fiind luminat de Duhul
Sfânt, ai fost povăţuit de oameni duhovniceşti şi învăţaţi spre
îndeletnicirea cu învăţăturile folositoare şi spre o înaltă trăire;
pentru acestea, te lăudăm:
Bucură-te, cel ce ai avut îndrumător în viaţă pe unchiul tău;
Bucură-te, cel ce ai acelaşi nume, Nicolae, cu acela;
Bucură-te, cel ce ai avut si alţi dascăli buni si credincioşi;
Bucură-te, cel ce ai ucenicit la Sfântul Grigorie Palama;
Bucură-te, cel ce ai deprins rugăciunea de la lucrătorul isihiei;
Bucură-te, cel ce, alături de el, ai fost apărător al isihasmului;
Bucură-te, cel ce ai fost luminat de Pronia cerească;
Bucură-te, cel povăţuit de oameni duhovniceşti și învăţaţi;
Bucură-te, cel ce te-ai deprins cu studiul lucrărilor folositoare;
Bucură-te, cel ce ai dobândit învăţături mântuitoare de suflet;
Bucură-te, cel ce ai urcat din treaptă în treaptă pe scara virtuţilor;
Bucură-te, cel ce te-ai ostenit să devii plăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 4
Cu toate că în cetatea Constantinopolului ai trăit în vremuri neprielnice, Sfinte Nicolae, te-ai arătat pildă de vieţuire smerită, având sfătuitor întru rugăciunea isihastă pe Cuviosul Grigorie Palama, luminător al lumii; pentru acestea, lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce lucrează toate în toţi, şi Îi cântăm: Aliluia!
Icosul 4
Ai
vieţuit în cetate ca un mirean, dar în duhul pustiei, şi ai împlinit
chemarea tainică de a cunoaşte teologia ortodoxă, lucrând în suflet
rugăciunea inimii; astfel, din multa învăţătură și sfinţenie, ne-ai
lăsat două scrieri frumoase şi însemnate pentru viaţa Bisericii:
Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, pentru
care te cinstim, zicând:
Bucură-te, cel ce, în Constantinopol, ai vieţuit în vremuri grele;
Bucură-te, cel ce ai fost pentru mulţi pildă de smerenie;
Bucură-te, tăinuitor al vieţuirii tale de zgomotul lumii;
Bucură-te, cel ajutat de Domnul, Cel ce lucrează prin aleşii Săi;
Bucură-te, vieţuitor în marea cetate ca în mijlocul pustiei;
Bucură-te, cel ce, deşi erai mirean, ai ajuns pe culmile desăvârşirii;
Bucură-te, cel ce ai fugit de preoţie, ca Sfântul Ioan Gură de Aur;
Bucură-te, cel ce ai împlinit chemarea tainică de a cunoaşte teologia;
Bucură-te, lucrător în taină al rugăciunii inimii;
Bucură-te, cel ce ne-ai dăruit Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii;
Bucură-te, învăţător al frumoasei vieţuiri creştine;
Bucură-te, cel ce ai scris și ne-ai învăţat Despre viaţa în Hristos;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 5
Ucenicii Cuviosului Grigorie Sinaitul i-au învăţat tainele rugăciunii celei cu mintea si ale trezviei pe mulţi dreptcredincioşi din Tesalonic din vremea aceea, împreună cu evlavioasa ta mamă, Sfinte Nicolae; deci, de la ei şi tu ai înţeles că, prin izbăvirea de patimi şi prin rugăciunea curată, omul poate vedea slava lui Dumnezeu încă de pe pământ, printr-o tainică unire cu El, şi poate să-I înalţe cu îngerii cântarea: Aliluia!
Icosul 5
Cuviosul
Grigorie Sinaitul învăţa că, atunci când Dumnezeu voieşte, sfinţii
mult-rugători şi smeriţi pot vedea încă din viaţa aceasta pământească
slava sau lumina împărăţiei cerurilor. Această lumină s-a arătat
Sfinţilor Apostoli Petru, Iacov si Ioan la Schimbarea la Faţă a
Mântuitorului Hristos pe Muntele Tabor; iar tu, fericite Nicolae, prin
lucrarea duhovnicească, ai fost dăruit cu har de la Dumnezeu; de aceea,
îţi cântăm:
Bucură-te, doritor de lumina necreată si veşnică;
Bucură-te, om pământesc văzător al slavei neapuse;
Bucură-te, cel ce ai aflat calea unirii tainice cu Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce, cu ardoare, L-ai căutat pe Domnul Hristos;
Bucură-te, cel învrednicit de arvuna împărăţiei cerurilor;
Bucură-te, cel curat cu inima, care ai primit har ceresc;
Bucură-te, cel în care harul a sporit lucrarea duhovnicească;
Bucură-te, primitor al cunoştinţei de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce te-ai nevoit în lucrarea virtuţilor;
Bucură-te, cel ce nu ai stins Duhul aprins în sufletul tău;
Bucură-te, rugător pentru sporirea noastră duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi şi pe noi să înmulţim talanții;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 6
Din tinereţe ai urmat școli înalte în Constantinopol, având învăţători iubitori de Dumnezeu, de cunoaştere, de științe și de arte. Aceştia te-au ajutat să afli că vieţuirea în sfinţenie are nevoie de învăţătură şi cunoaştere pentru desăvârşire pe calea mântuirii, pentru care te lăudăm, cântând lui Dumnezeu, Celui minunat întru sfinţii Săi: Aliluia!
Icosul 6
Din
scrierile tale aflăm că omul se împlineşte duhovniceşte prin vieţuire
curată şi cinstită, şi prin cunoaşterea lui Dumnezeu din creaţia Sa. De
aceea, ca mirean isihast, ai cugetat asupra Tainei lui Hristos trăite
în Biserică; astfel, în tăcere şi smerenie, cercetai pentru sfat și
linişte sufletească mănăstirile de la Mangana, Xantopol şi Studion,
pentru care te lăudăm:
Bucură-te, cel minunat între sfinţii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai împletit vieţuirea în sfinţenie cu înalta învăţătură;
Bucură-te, cel ce ai înţeles că prin har se desăvârşeşte omul;
Bucură-te, cel ce ai străbătut treptele curăţirii, luminării şi sfinţirii;
Bucură-te, cel ce ai ajuns la înţelegerea lucrării lui Dumnezeu în făpturi;
Bucură-te, cel ce ai cugetat mereu asupra vieţuirii în Hristos;
Bucură-te, cel ce ai căutat liniştea sufletească în obştile monahale;
Bucură-te, cel ocrotit de Maica Domnului prin sfântă icoana sa Lidianca;
Bucură-te, rugător în faţa acestei icoane din Mănăstirea Manganelor;
Bucură-te, cel ce ai aflat binecuvântare și la Mănăstirea Xantopol;
Bucură-te, cel ce ai dobândit mult folos de la Mănăstirea studiţilor;
Bucură-te, cel răpit cu mintea la ceruri în vremea sfintelor slujbe;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 7
Sfinte Nicolae, în viaţă ai dorit să trăieşti lipsit de grijile lumeşti, pentru care ai fugit de înaltele dregătorii care ţi se puneau înainte; dar, când Sfântul Grigorie Palama a devenit arhiepiscop al Tesalonicului, l-ai însotit cu bucurie pentru a-i fi de ajutor în păstorirea tesalonicenilor; însă mulţimea cetăţenilor oraşului, fiind tulburată si dezbinată, nu şi-a primit păstorul; de aceea, aţi căutat în Muntele Athos liniştirea potrivită pentru rugăciune, lăudând pe Dumnezeu prin cântarea: Aliluia!
Icosul 7
În
vremea retragerii la Sfântul Munte, Sfinte Nicolae, ai avut prilejul
să cunoşti în Grădina Maicii Domnului vieţuirea în cuvioşie, post şi
liniştire a monahilor, ceea ce este mai de cinste pentru suflet. Dar
tulburările din Tesalonic, asuprirea celor sărmani şi prigonirea celor
de bun neam din cetate te-au făcut să suferi pentru cei oropsiţi, rugând
pe Dumnezeu pentru ei, iar noi te lăudăm cu acestea:
Bucură-te, lucrător împreună cu Sfântul Ierarh Grigorie Palama;
Bucură-te, însoţitor al arhiepiscopului la Tesalonic şi la Athos;
Bucură-te, cel ce ai vieţuit la Sfântul Munte ca un isihast;
Bucură-te, cel deprins cu liniştirea şi rugăciunea curată;
Bucură-te, nevoitor cu monahii din Grădina Maicii Domnului;
Bucură-te, că ai deprins vieţuirea în linişte și fără tulburare;
Bucură-te, rugător pentru tesalonicenii aflaţi în necazuri;
Bucură-te, cel ce ai suferit sufleteşte pentru cei nedreptăţiţi;
Bucură-te, cel ce, în rugăciunile tale, i-ai cuprins şi pe cei nevoiaşi;
Bucură-te, că, în Athos, nevoințele te-au întărit duhovnicește;
Bucură-te, cel ce ai înţeles că unirea cu Hristos se face prin dorul inimii;
Bucură-te, cel ce ai arătat că binele nu este bine dacă nu este făcut bine;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 8
Încă din tinereţe ai aflat de la mama ta despre isihasmul trăit de mireni şi ai lucrat rugăciunea inimii împreună cu prieteni și cunoscuţi, doritori de vieţuire duhovnicească, Sfinte Nicolae Cabasila; astfel, ne-ai învăţat, prin cercare şi prin scrieri, prin vieţuire liturgică şi sfinţitoare, că viaţa în Hristos poate fi trăită de toţi creştinii din lume, pentru care lăudăm pe Dumnezeu, Izvorul sfinţeniei, cântând: Aliluia!
Icosul 8
Vieţuind
ca un isihast în lume, Sfinte Nicolae Cabasila, ne înveţi că
rugăciunea minţii nu este numai pentru călugări sau preoţi, ci pentru
orice dreptcredincios doritor de o vieţuire aleasă în Hristos; de aceea,
lăudăm pe Dumnezeu, Cunoscătorul inimilor, iar ție îți cântăm
acestea:
Bucură-te, cel ce din pruncie ai iubit nevoința;
Bucură-te, rugător isihast în cetate;
Bucură-te, propovăduitor al luminii necreate;
Bucură-te, văzător al slavei dumnezeieşti;
Bucură-te, trăitor în Hristos la slujbele Bisericii;
Bucură-te, doritor de vieţuire înaltă, dar tăinuit de lume;
Bucură-te, cel încercat în viată de felurite necazuri;
Bucură-te, cel ce ai fost încercat, ca Iov, prin suferinţe;
Bucură-te, lucrător al faptelor bune, călăuzit de har;
Bucură-te, că orice ai dobândit în viată, ai socotit dar de la Hristos;
Bucură-te, împlinitor a toată Legea, prin iubirea de Dumnezeu şi de aproapele;
Bucură-te, cel recunoscător pentru mulţimea harismelor;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 9
Sfinte Nicolae, cu multă smerenie şi dragoste creştinească te-ai purtat faţă de semenii tăi şi te-ai împotrivit celor ce semănau dezbinare în poporul credincios, iar învăţătura de credinţă ortodoxă ai înțeles-o din lucrarea de mântuire care ne vine de la Hristos şi dragostea Lui faţă de noi, precum şi a noastră faţă de El; deci, pentru aceste învăţături ale tale, mulţumim lui Dumnezeu prin cântarea: Aliluia!
Icosul 9
În
scrierile tale ai arătat că sfinţenia înseamnă unirea cu Hristos, care
se poate dobândi în Biserică prin mijlocirea Sfintelor Taine, dar, cu
dorinţa liberă a omului, prin lucrarea minţii şi efortul voinţei; aşa se
împlineşte cuvântul Domnului: Cel ce voieşte să vină după Mine să se
lepede de sine şi să-Mi urmeze Mie, după cum şi tu, Sfinte, ai urmat lui
Hristos, slujindu-I cu toată dăruirea, pentru care te lăudăm:
Bucură-te, cel ce ai arătat dragoste creştinească faţă de semeni;
Bucură-te, cel ce te-ai împotrivit celor ce, prin râvnă lipsită de smerenie, se aflau în înşelare;
Bucură-te, cel ce te-ai îndepărtat de intrigile care tulbură sufletul;
Bucură-te, cel ce ai înţeles învăţătura ortodoxă şi ai primit-o cu evlavie;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut că lucrarea de mântuire vine prin Hristos;
Bucură-te, cel ce ai răspuns cu dragostea ta iubirii lui Iisus;
Bucură-te, cel ce ne-ai învătat că, mântuind, te vei mântui;
Bucură-te, cel ce I-ai slujit Domnului cu toată dăruirea;
Bucură-te, cel ce ai ascultat chemarea Mântuitorului;
Bucură-te, cel ce ne arăţi că sfinţenia se dobândeşte prin Sfintele Taine;
Bucură-te, cel ce ne-ai învătat să adăugăm lucrarea minţii şi efortul voinţei;
Bucură-te, neobosit căutător al luminii celei neînserate;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 10
Cu multă statornicie ai apărat învăţătura despre rugăciunea inimii şi despre vederea luminii necreate, scriind împotriva rătăcirilor lui Gregoras, care defăima isihasmul; pentru aceasta, Sfântul Simeon al Tesalonicului te-a numit fericitul care ai făcut bună biruinţă pentru dreapta credinţă si curăţia vieţii, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10
Împletind
nevoinţa cu învăţătura şi rugăciunea inimii cu luarea-aminte la
sfintele slujbe ale Bisericii, ai aflat calea cea adevărată a
mântuirii, pe care ne-o pui înainte si nouă, celor ce cu evlavie te
lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce L-ai slăvit pe Dumnezeu prin viaţa ta;
Bucură-te, cel ce de Dumnezeu ai fost slăvit în cer şi pe pământ;
Bucură-te, cel ce te-ai împotrivit defăimătorilor isihasmului;
Bucură-te, cel numit fericit de către Sfântul Simeon al Tesalonicului;
Bucură-te, bun biruitor în apărarea dreptei credinţe;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut calea împărătească a vieţuirii duhovniceşti;
Bucură-te, cel ce, prin sfintele slujbe, ţi-ai curăţit mintea;
Bucură-te, cel ce, în Tainele Bisericii, ai primit har luminător;
Bucură-te, cel ce, primind Sfânta împărtăşanie cu vrednicie, ai păşit pe treptele îndumnezeirii;
Bucură-te, cel ce ai spus: rostirile în biserică să fie cu pocăinţă şi cu toată dragostea;
Bucură-te, cel ce îndemni ca, pregătindu-ne, să ne împărtăşim adesea cu Sfintele Taine;
Bucură-te, părtaş al veşnicelor bunătăţi pregătite de Domnul celor ce-L iubesc pe El;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 11
Vorbind cu Dumnezeu în rugăciune neîncetată, ai primit har îmbelşugat, ajungând cuvântător de Dumnezeu, pentru care ai aşternut în scris înaltele înțelesuri în cartea numită Despre viaţa în Hristos, că tu ai înţeles tainele vieţii duhovniceşti din cercare şi, cu toate puterile cereşti, ai adus Preasfintei Treimi cântarea: Aliluia!
Icosul 11
În
toată viaţa ta pământească, ai dovedit, Sfinte, că, prin cunoaşterea
înrădăcinată în adevărata dragoste faţă de Hristos, izvorâtă din
privirea frumuseţii Sale mântuitoare, descoperite în Liturghia şi
Tradiţia Bisericii, orice creştin poate duce, în Hristos și în Biserica
Lui, viață liturgică şi isihastă, înaintând spre desăvârşire; pentru
aceasta, ca unui învăţător adevărat, strigăm:
Bucură-te, cel ale cărui scrieri sunt podoabă a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, scriitor iscusit și împodobit cu multă smerenie;
Bucură-te, cel ce ai alcătuit cuvântări de laudă spre cinstirea sfinţilor tăi ocrotitori;
Bucură-te, cel ce ai adunat în suflet cunoaştere luminată de har;
Bucură-te, cel ce ai întrecut în evlavie şi ştiinţă pe mulţi scriitori;
Bucură-te, scriitor ce scrie iscusit, după cum zice Psalmistul;
Bucură-te, cunoaştere înrădăcinată în dragostea de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai căutat frumuseţea mântuitoare a lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai ascultat chemarea la desăvârşire;
Bucură-te, cel ce, zilnic, ai pus început bun de vieţuire duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ai stăruit mereu în iubirea Celui necuprins;
Bucură-te, râvnitor de viaţa veşnică;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii
Condacul 12
Cununa scrierilor tale, pe care ai adus-o Bisericii în dar, este Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, din care înţelegem că gândurile tale sunt ca o pâine curată, iar simţirea inimii asemenea vinului neprefăcut, în care, prin Duhul Sfânt, a luat chip Hristos prin vrednica primire a Dumnezeieştii Euharistii. Prin aceasta, Domnul ți-a sfințit viaţa şi fiinţa în chip desăvârşit, iar tu neîncetat L-ai lăudat, cântând: Aliluia!
Icosul 12
Psalmistul
zice: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Iar tu,
Sfinte Nicolae Cabasila, ai spus că orice dar de la Dumnezeu are un
rost în viaţa omului, de aceea, prin scrierile tale, I-ai dăruit Lui ale
Sale dintru ale Sale, ca mulţumire, iar credincioşilor le-ai lăsat spre
întărire sufletească și ferirea de greşeli pe calea mântuirii, pentru
care noi îți cântăm:
Bucură-te, tâlcuitor inspirat al dumnezeieştii Liturghii;
Bucură-te, cel ce ai pus roadele ostenelilor tale înaintea lui Hrisos;
Bucură-te, cel ce ai dăruit Domnului gândurile tale ca pe o pâine curată;
Bucură-te, cel ce ai adus Domnului simţirea inimii ca pe un vin neprefăcut;
Bucură-te, că Domnul ti-a sfinţit viaţa şi fiinţa în chip desăvârşit;
Bucură-te, cel ce ai arătat în scrierile tale măreţiile lui Dumnezeu;
Bucură-te, mulţumire arătată lui Dumnezeu pentru scrierile tale;
Bucură-te, nevoitor în studierea cărţilor folositoare de suflet;
Bucură-te, stăruitor în cercetarea ştiinţelor spre cunoaştere;
Bucură-te, cel ce ne-ai lăsat scrierile tale ca pe o lumină călăuzitoare;
Bucură-te, trăitor în Dumnezeu, iar acum vieţuitor cu El în veci;
Bucură-te, cel ce veşnic înaintezi în cunoaşterea Celui nepătruns;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 13
O, Sfinte Nicolae Cabasila, dumnezeiescule dascăl și înțelept tâlcuitor al dogmelor dreptei credinţe, cel ce te-ai nevoit în viaţă prin lucrarea virtuţilor şi ai strălucit în lume prin scrierile tale, primeşte acum laudele noastre şi cere pentru noi mântuire, ca să cântăm lui Dumnezeu în veşnicie: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1
Icosul 1
Sfinte
Nicolae Cabasila, cel ce ai dorit cu ardoare desăvârşirea, tu ne-ai
arătat că trăirea duhovnicească și mântuirea sunt chemare pentru toţi
dreptcredincioşii creştini, deoarece Hristos a venit în lume să
mântuiască pe toţi oamenii, iar sfinţenia este împlinirea omului pe
pământ; pentru aceasta, îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai dorit să vieţuieşti departe de lume;
Bucură-te, cel ce ai fugit de ceea ce este lumesc în ea;
Bucură-te, cel ce ai viețuit între oameni cu multă evlavie;
Bucură-te, cel ce, în mijlocul lumii, ai dus viaţă de rugăciune;
Bucură-te, cel ce te-ai adăpat sufleteşte prin învăţături înţelepte;
Bucură-te, cel ce ai spus că unirea cu Hristos este scopul vieţii omului;
Bucură-te, vieţuitor în lume, dar lipsit de duh lumesc;
Bucură-te, cel ce ai căutat cu ardoare sfinţenia;
Bucură-te, pildă de viaţă duhovnicească pentru monahi şi mireni;
Bucură-te, cel ce ai propovăduit îndumnezeirea întru Hristos;
Bucură-te, cel ce ai aflat rostul vieţuirii omului pe pământ;
Bucură-te, cel ce ne îndemni la lucrare duhovnicească;
Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Condacul 1
Viață duhovnicească trăind, Sfinte Nicolae Cabasila, ai căutat asemănarea cu Dumnezeu, prin rugăciune, virtute şi învăţătură, şi, înţelegând puterea Dumnezeieştii Taine a Euharistiei, ne-ai arătat că îndumnezeirea este ţelul vieţuirii creştine; pentru acestea, îţi strigăm: Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!
Viața Sfântului Nicolae Cabasila
Sfântul Nicolae Cabasila, umanist prin formație și isihast prin vocație, a știut să arate că îndumnezeirea și unirea cu Hristos constituie ținta finală a vieții spirituale a fiecărui creștin – nu doar a călugărilor retrași departe de lume și de obligațiile ei.
Născut la Tesalonic în jurul anului 1322, Sfântul Nicolae se trăgea, prin tatăl său, din familia Chamaetos; a adoptat însă, mai târziu, numele de familie al mamei sale: Cabasila, familie veche și renumită. Încă din tinerețea sa, a primit învațătura spirituală de la Dorotei Vlates [a fost unul din parinții spirituali cei mai renumiți din Tesalonic și a fondat cu fratele său Marc, pe acropola, Mănăstirea Pantocratorului (1355), care poartă astăzi numele lor (Vlatadon), înainte de a fi devenit mitropolit al Tesalonicului (1371-1379)], ucenic apropiat de Sfântul Grigore Palama, și a frecventat cercurile laicilor evlavioși care practicau Rugaciunea lui Iisus, sub îndrumarea Sfântului Isidor Buheiras, viitorul Patriarh (1347-1350); după primirea educației literare și filozofice de bază, de la unchiul său, Nil Cabasila [teolog renumit pentru tratatele sale împotriva Latinilor, a fost Episcop al Tesalonicului timp de doi ani (1361-1363); numele său ca laic fiind tot Nicolae, Sfântul nostru a fost confundat uneori cu unchiul său și a fost considerat drept Arhiepiscop de Tesalonic], a mers să își continue studiile la Școala de Filozofie de la Constantinopol. Își însușește acolo, o înaltă cultură literară, iar admirația pe care o avea pentru Antichitatea clasică îl făcu să se plaseze de partea umaniștilor, fără să se îndepărteze cu toate acestea de învățătura Bisericii. În timpul șederii sale în capitală, disputa dintre Sfântul Grigore Palama și Varlaam (cf. 14 nov) despre posibilitatea îndumnezeirii omului prin energiile necreate ale Harului, îi trezi atenția asupra scopului ultim al vieții creștine, dar se interesa atunci mai mult de problemele sociale și politice ale epocii sale. După moartea lui Andronic al III-lea (1341), Imperiul se găsea sfâșiat de un crunt razboi civil între partizanii lui Ioan al V-lea Paleologu și cei ai lui Ioan Cantacuzino, situație pe care o agrava revolta Zeloților la Tesalonic împotriva puterii imperiale și a nobililor.
Nicolae, aflându-se pe atunci la Tesalonic, lua inițiativa negocierilor între răsculați și Ioan Cantacuzino. În 1345 a fost trimis la Bereea, ca ambasador pe lângă fiul și reprezentantul lui Cantacuzino, Manuel și obținu în favoarea răsculaților promisiunea unor condiții de predare avantajoase. Dar încă de la întoarcerea sa, Andrei Paleologu se opuse acestui proiect și, stârnind pe Zeloți și populația din cartierele mărginașe, luară cu asalt fortăreața unde se refugiaseră notabilii. Masacre josnice urmară, de la care Nicolae scapă, ca prin urechile acului, ascunzându-se într-o fântână. Rămase cu toate acestea, la Tesalonic până în 1347, fără să fie hărțuit, în ciuda simpatiei sale pentru Cantacuzino, și, meditând asupra cauzelor războiului civil, redactă mai multe tratate împotriva uzurii și inegalității sociale.
Când Cantacuzino a urcat pe tron sub numele de Ioan al VI-lea, îl aduse pe Nicolae în anturajul său, la Constantinopol, făcându-l consilierul său în toate problemele importante ale Statului. Sub influența celor doi oameni de încredere ai săi, Nicolae și Dimitrios Kydones, prietenul său din copilărie, pe care îi numea bărbați „ajunși pe creasta înțelepciunii profane, totodată filozofi în acțiune și care au ales viața în castitate, scutită de dezavantajele căsătoriei”, suveranul constitui proiectul de retragere la mănăstirea Manganes; dar a trebuit să renunțe la această idee, din cauza situației politice din Tesalonic.
În timpul întregii aceste perioade, Nicolae se dedica unei intense activități de scriitor, participând în același timp, în mod activ, la viața publică. În septembrie 1347 făcea parte din suita care îl însoțea pe Sfântul Grigore Palama proaspăt ales Arhiepiscop al Tesalonicului: dar poporul își respinse păstorul, iar ei se retraseră la Muntele Athos, unde trairă în isihie și rugăciune, vreme de un an. În 1349 se duse din nou la Tesalonic unde, după înăbușirea revoltei Zeloților și împăcarea partidelor adverse, se proceda la instalarea pe tron a Sfântului Grigore. În 1351, cu prilejul Sinodului care condamna pe Akindynos și proclama isihasmul ca doctrina oficială a Bisericii, Cabasila lua în mod deschis partea teologiei palamite și se declara după aceea favorabil proiectului unui Sinod de Uniune cu Biserica latină, dar fără compromis doctrinal, în timp ce, prietenul său Kydones era de partea adversarilor isihasmului și adopta o atitudine de supunere față de tezele latine.
Un nou razboi civil izbucnind între Ioan al V-lea Paleologu și Ioan Cantacuzino (1353), având drept consecință, destituirea Patriarhului, Sfântul Calist, numele lui Cabasila fu reținut ca posibil succesor, dar în cele din urmă, fu ales Sfântul Filotei (cf. 11 oct). În anul urmator, Nicolae saluta printr-un discurs strălucit încoronarea lui Matei Cantacuzino, în calitate de co-împarat; dar la puțin timp, Ioan Paleologu cuceri puterea cu sprijinul mercenarilor de la Genova, Ioan Cantacuzino fu nevoit să abdice și îmbrațișa viața monahală sub numele Ioasaf. Patriarhul Filotei a fost, la rândul său, destituit și trimis în exil, iar sfântul Calist a fost rechemat în scaunul patriarhal. Nicolae se retrăse de atunci din afacerile publice, pentru a se dedica meditației asupra Tainei lui Hristos trăite în Biserică. Nu se știe dacă a rămas până la sfârșitul zilelor sale „un isihast laic” sau dacă a devenit călugăr, după cum lasă să se înțeleagă anumite pasaje ale operelor sale. În timpul acestei lungi perioade pe care a petrecut-o retras, cu excepția unei șederi de doi ani la Tesalonic, trecu în Constantinopol, frecventând mănăstirile de la Manganes, Xantopulos și Studion, își câștigă reputația unui om ajuns pe nivelul cel mai de sus al virtuții și înalte personalități, precum împăratul Manuel Paleologu, îi cereau sfatul, considerându-l drept părintele lor spiritual. Sfântul evita cu toate acestea să se angajeze din nou în tulburările lumii, preferând să rămână în liniște pentru a compune cele două tratate majore ale sale: Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii și Viața întru Hristos, mărturii ale sfinției sale și considerate, pe bună dreptate, două capodopere ale literaturii creștine. Sfântul Nicolae a adormit în pace, fără să lase nici o mărturie despre ultimele zile ale sale, între 1391 și 1397.
Urmând o altă cale decât cea a Sfântului Grigore Palama, Sfântul Nicolae Cabasila, umanist prin formație dar isihast prin vocație, a știut să arate că îndumnezeirea și unirea cu Hristos constituie ținta finală a vieții spirituale a fiecărui Creștin, și nu doar a călugărilor retrași departe de lume și de obligațiile ei. Transfigurând elementele pozitive ale culturii umaniste a timpului său pentru a se face doctorul unui „isihasm sacramental”, el ocupă, de când pomenirea sa a fost recent introdusă în calendar, locul său meritat în rândul Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe (Omilii la Sărbatorile Maicii Domnului - PG 19).
Sfântul Calist, Patriarhul Constantinopolului ‒ drumul spre sfințenie
Cunoscut mai ales pentru scrierile sale duhovnicești, cuprinse în volumul VIII al Filocaliei, Sfântul Calist a fost patriarh al Constantinopolului, ducând o viață de slujitor al Domnului.
Nevoindu-se în Muntele Athos, mai întâi, sub îndrumarea Sfântului Grigore Sinaitul, Sfântul Calist a fost ales patriarh al Constantinopolului în secolul al XIV-lea, pe vremea împăraților Ioan Cantacuzino și Ioan Paleologul.
Ridicând o mănăstire în cinstea Sfântului Mamas, s-a retras o vreme acolo, după care a revenit în scaunul de patriarh. Mergând ca ambasador în Serbia, a trecut la cele veșnice, dar nu înainte de a lăsa în urmă scrierile sale duhovnicești, cuprinse în volumul VIII al Filocaliei.
Viața Sfântului Sfințit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor
Cuvintele Sfântului Metodie, cele de Dumnezeu insuflate, au strălucit în toată lumea ca niște fulgere și vestirea lui ca un glas de trâmbiță a ieșit în tot pământul.
Acest plăcut al lui Dumnezeu, Metodie, încredințându-se din tinerețe lui Dumnezeu, s-a arătat vas curat și locaș al Sfântului Duh. De aceea, prin alegerea dumnezeiască, s-a învrednicit de cinstea arhierească și a luat păstoria oilor cuvântătoare din cetatea Patara, care este în părțile Liciei. Acolo păștea turma sa bine și cu iubire de Dumnezeu, luminând cu cuvinte line plinirea Bisericii. în acea vreme, se sculase eresul lui Origen, care înșela pe mulți. Acel eres văzându-l arhiereul lui Hristos că se întărește, s-a ridicat împotriva lui ca un păstor ales, și cu cuvintele sale l-a ars pe acela, ca și cu niște foc dumnezeiesc, pierzând tot întunericul și ceața cea ereticească cu preaînțeleptele sale învățături și cu darul cel dumnezeiesc.
Cuvintele lui, cele de Dumnezeu insuflate, au strălucit în toată lumea ca niște fulgere și vestirea lui ca un glas de trâmbiță a ieșit în tot pământul. De aceea, nesuferind vrăjmașul cel nevăzut îndrăzneala și ostenelile lui cele mari pentru Biserica lui Hristos și pentru dreapta credință, a înarmat asupra lui pe vrăjmașii cei văzuți, pe slugile sale, adică pe elinii care se închinau idolilor, îndemnându-i ca prin chinuri să ucidă pe slujitorul lui Dumnezeu, care mai înainte de mucenicie se îmbrăcase întru omorârea trupului cea făcătoare de viață. Deci, prinzând păgânii pe Metodie, arhiereul lui Hristos, i-au tăiat capul cu sabia și sfântul s-a mutat la viața cea mai bună. Astfel, cel ce mai înainte slujea Mielului lui Dumnezeu, după aceea, el însuși, ca un mielușel junghiat, s-a adus jertfă vie lui Dumnezeu.
Pentru aceea, s-a împodobit și cu îndoite cununi, fiind apărător viteaz al dreptei credințe. El s-a luptat împotriva eresurilor și înaintea elinilor a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală, până la vărsarea sângelui și la sfârșitul său cel mucenicesc. Și a pătimit pentru Hristos în împărăția lui Avrilian.
Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor
Glasul al 4-lea
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1
Glasul al 7-lea
Irmos: Cu voia Ta, Doamne, întru înfricoşare pământească s-a schimbat firea apelor, cea mai înainte lesne vărsătoare; pentru aceasta, neudat pedestru trecând Israel, cântă Ţie cântare de biruinţă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Arătându-mi mijlocirea cărării cea neîncetată, care mă duce către Dumnezeu, învaţă-mă, tăinuitorule de cele sfinte, ca să câştig viaţa cea fără de sfârşit, prin rugăciunile tale preaînţelepte.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Strălucit-ai în Biserica lui Hristos, cu harul îndoit luminându-te, sfinţite arătătorule; pentru aceasta cu îndoite cununi, cu sfinţită cuviinţă Hristos te-a încununat.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Fiind împodobit cu cununa muceniciei şi cu mirul preoţiei, prin amândouă ai strălucit, preafericite; pentru aceasta ai câştigat moştenirea cea prea adevărată şi de Dumnezeu închipuită.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca o jertfă curată, vie şi însufleţită, te-ai jertfit Stăpânului Celui Preasfânt; pentru aceasta ai fost primit la jertfelnicul cel din cer, Mărite Mucenice Metodie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tainic Învăţător neamului omenesc şi Izbăvitor şi Mântuitor ne-ai născut nouă pe Hristos, Fecioară, Maică Preacurată; pentru aceea, ştiindu-te pe tine cu adevărat Pricină vieţii celei veşnice, te slăvim.
Cântarea a 3-a
Irmos: Cel Ce ai întărit dintru început cerurile cu cuvântul Tău cel Atotputernic, Doamne Mântuitorule şi cu Duhul Cel a toate lucrător şi dumnezeiesc, toată puterea lor; pe piatra cea neclintită a mărturisirii Tale mă întăreşte.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Văzând cum pluteşte pe deasupra înşelarea lui Origen, ca un păstor bun fiind, cu dumnezeiescul foc degrab ai ars toată negura aceluia, cu strălucirea razei celei dumnezeieşti împreunând înţelepciunea ta, de Dumnezeu primite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Aflând prin încercare cinstea fecioriei şi frumuseţea curăţiei, mărite, arăţi toată frumuseţea lor şi strălucirea cea vecuitoare, cu înţelepciunea ta şi cu harul cuvintelor tale, cugetătorule de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Fulgerul cuvintelor tale şi trâmbiţa cunoştinţei şi glăsuirea dogmelor cea bine înseninătoare au ieşit peste tot pământul, cuvioase, chemând pe toţi credincioşii spre împărtăşirea desfătărilor celor cereşti, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cei ce s-au umplut de bucate mai întărite din ospeţele tale cele duhovniceşti, preaînţelepte, de acolo cu adevărat se hrănesc cu desfătarea care petrece pururea, înfiinţându-se fără stricăciune şi crescând împreună cu cei ce se împărtăşesc cu dânsa.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Împreună cu dumnezeiescul Gavriil, strigăm ţie pururea: Bucură-te Fecioară, Binecuvântată, că te-ai făcut nouă pricină de bucurie şi de veselie adevărată, născând cu trup pe Izbăvitorul şi Mântuitorul tuturor.
Irmos: Cel Ce ai întărit dintru început cerurile cu cuvântul Tău cel Atotputernic, Doamne Mântuitorule şi cu Duhul Cel a toate lucrător şi dumnezeiesc, toată puterea lor; pe piatra cea neclintită a mărturisirii Tale mă întăreşte.
Cântarea a 4-a
Irmos: Auzit-am taina iconomiei Tale, Hristoase Dumnezeule, a Celui Ce sânurile părinteşti nu le-ai lăsat şi Te-ai pogorât pe pământ şi Te-am preaslăvit, Unule, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Săvârşindu-te muceniceşte, ai ajuns la culmea virtuţilor, luând răsplătirea preoţiei tale cea de mari daruri, preafericite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Primind scaun ierarhicesc, ai câştigat şi viaţă preasfinţită şi ai propovăduit dreapta credinţă şi ai învăţat turma ta, preacinstite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Dulceaţa cea iubitoare de suflet a dogmelor tale, ca un râu înainte curgând veseleşte pe cei ce se împărtăşesc şi îndulceşte simţirile sufletelor noastre.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-te-ai ca o oglindă luminoasă, care primeşte dumnezeieştile arătări ale lui Dumnezeu, Sfinţite Mucenice Metodie, căci te-ai ridicat prin nevoinţe cu mai bună întărire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce nu ai părăsit sânurile părinteşti şi Te-ai întrupat din Fecioară, Hristoase Dumnezeule, păzeşte turma Ta, care se închină dumnezeieştilor semne ale rânduielii Tale.
Cântarea a 5-a
Irmos: Doamne, Dumnezeul meu, de noapte mânecând mă rog Ţie: dă-mi iertare de greşelile mele şi către lumina poruncilor Tale Te rog îndreptează căile mele.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Îmbrăcându-te, părinte, mai înainte de sfârşitul tău, cu omorârea cea purtătoare de viaţă a muceniciei tale şi cu sabia fiind tăiat, te-ai mutat, slăvite, la viaţa cea nemăsurată şi mai bună.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Învătătorule al celor tainice, părtaşule al cetelor celor de sus, izbăveşte pe cei ce cu dragoste te cinstesc, pururea pomenite, risipind prin rugăciunile tale năpădirile supărărilor celor cumplite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Având îndrăznire către Stăpânul, cu osârdie ai râvnit către patimi prin nevoinţele tale; cere dar pentru credincioşi dumnezeiasca pace şi linişte, părinte preaînţelepte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întâi jertfind pe Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce curăţeşte păcatele lumii şi pe urmă jertfindu-te tu, te-ai adus Lui jertfă cuvântătoare şi vie, Sfinte Metodie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Locaş Luminii Celei neapropiate şi Biserică dumnezeieştii Raze, te rog luminează, cu lumina ta, sufletul meu cel întunecat.
Cântarea a 6-a
Irmos: Fiind ameţit de valul grijilor lumeşti şi cu păcatele cele ce înoată împreună cu mine înecându-mă, şi la fiara cea stricătoare de suflet aruncându-mă, ca Iona, Hristoase, strig către Tine: dintru adâncul cel aducător de moarte, scoate-mă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Nu ai dat dormitare genelor, nici somn ochilor tăi, preafericite, până ce te-ai izbăvit de toate patimile şi te-ai făcut locaş încăpător strălucirii Duhului, celei dătătoare de raze.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Îndumnezeindu-te cu totul prin dumnezeiasca şi cea cu chip dumnezeiesc lumină, te-ai făcut îndreptare dumnezeieştii preoţii şi te-ai arătat mijlocitor către Dummezeu, a toată Biserica credincioşilor, cugetătorule de cele dumnezeieşti, Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminătoarea ta pricepere a celor ce sunt, împreunându-se cu viaţa ta cea prealuminată, te-a arătat lumii sfeşnic luminii, gonind bârfeala cea eretică şi negura necredinţei în Dumnezeu, grăitorule de cele dumnezeieşti.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ştiindu-te pe tine Împărăteasă tuturor celor făcute, ca pe Una ce ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce a făcut toate de unde nu erau, împreună cu Arhanghelul Gavriil strigăm ţie, Maica lui Dumnezeu, doxologia cea de bucurie.
Irmos: Fiind ameţit de valul grijilor lumeşti şi cu păcatele cele ce înoată împreună cu mine înecându-mă, şi la fiara cea stricătoare de suflet aruncându-mă, ca Iona, Hristoase, strig către Tine: dintru adâncul cel aducător de moarte, scoate-mă.
Condac
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...
Sfinţit tăinuitor al Preasfintei Treimi şi propovăduitor dumnezeieştilor porunci celor mai presus de gând şi întărire bine credincioşilor ai fost, Sfinţite Mucenice Metodie; căci ai înfruntat cugetele celor răucredincioşi şi pentru dreapta credinţă te-ai arătat sfinţit mucenic prin sângele tău şi împreună cu îngerii stând înaintea lui Hristos, roagă-te să ne mântuiască pe noi.
Cântarea a 7-a
Irmos: În cuptorul cel cu foc, aruncaţi fiind cuvioşii tineri, focul în rouă l-au prefăcut, prin cântare aşa strigând: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Fiind sfinţit, cugetătorule de Dumnezeu şi strălucind în chip luminat cu sângele mărturisitorilor adevărului, împreună cu dânşii cântând strigi către Stăpânul: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Fiind întărit în credinţă, ai stins văpaia idolilor cu curgerile sfintelor tale sângiuiri prin mărturisire, aşa strigând: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind învăţat cele dumnezeieşti, părinte, preaînţelepţeşte ai arătat gândul privirii celei de sus, către cei ce cu credinţă cântă, strigând: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu cuvinte de laudă toată zidirea slăveşte naşterea ta, Fecioară, ştiind că Cel născut din tine este Dumnezeu şi cu cinste închinându-se Lui strigă: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Împăratul slavei, Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvântează puterile cerurilor şi de Care se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare preaînălţaţi-L în veci.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pentru Tine Cel nevăzut, ca şi cum te vedea, cugetătorul de Dumnezeu a răbdat chinurile tiranilor şi a primit cunună, cântând: Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Dorind curat de împărăţia lui Hristos cea neschimbată, ai umblat pe calea pe care ţi-o pricinuia ţie, ierarhe, strigând lui Hristos: Popoare preaînălţaţi-L, întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Hristos, pentru ostenelile tale, nemăsurată plată împărăţia Sa ţi-a dat, de Dumnezeu purtătorule, Celui Ce cu dreaptă credinţă Îl lauzi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Noian de dogme şi table de învăţături, comoară înaltă a privirii şi scaun de simţire te ştim pe tine, lăudând cu dreaptă credinţă şi strigând: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu credinţă alerg rugător către tine, Preacurată, care ai zămislit pe Stăpânul tuturor, izbăveşte-mă acum de izgoniri şi de primejdii pe mine, care laud cu credinţă pe Dumnezeu Cel Întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu.
Să lăudam bine să cuvântam şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmos: Pe Împăratul slavei, Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvântează puterile cerurilor şi de Care se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare preaînălţaţi-L în veci.
Cântarea a 9-a
Irmos: Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară, Ceea ce ai născut şi după naştere iarăşi ai rămas Fecioară, nu lucru al firii, ci lucru al pogorârii lui Dumnezeu este. Pentru aceea pe tine, ca pe Una ce te-ai învrednicit dumnezeieştilor minuni, pururea te slăvim.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Roagă totdeauna pe Hristos, părinte de Dumnezeu fericite, ca să înceteze măiestriile eresurilor celor împotriva noastră şi negura cea de acum să o gonească dintre noi, căci ca un ierarh eşti tare solitor.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De la pământ către cer călătorind, te-ai mutat unde te-ai împărtăşit vieţii celei nestricăcioase, răsplătire pentru slujba şi chinuirea ta pe aceasta luând-o şi te-ai învrednicit a vieţui în veci împreună cu Hristos.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Roadă lemnului vieţii ai cules, fericite, prin moartea ta, neguţătorind pe începătorul vieţii oamenilor; cu al Cărui har desfătându-te din destul, roagă-te pentru cei ce te laudă cu credinţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Tot cugetul întinzându-l, cuvioase, prin bunătatea vieţii te-ai învrednicit de vederea lui Hristos şi de bucuria cea veselitoare, ca un sfinţit mucenic şi ca un învăţător şi părtinitor al dreptei credinţe.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Chivot al Legii celei noi te numim pe tine şi Lespede scrisă de Dumnezeu, întru care s-a scris Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-Se om, ca să izbăvească lumea din înşelăciune, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti plină de har, Prealăudată.
Irmos: Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară, Ceea ce ai născut şi după naştere iarăşi ai rămas Fecioară, nu lucru al firii, ci lucru al pogorârii lui Dumnezeu este. Pentru aceea pe tine, ca pe Una ce te-ai învrednicit dumnezeieştilor minuni, pururea te slăvim.
SEDELNA
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...
Făcându-ţi inima jertfelnic veselitor, într-însul ai adus jertfe fără de sânge lui Dumnezeu, lucrătorule de cele sfinte şi nevoindu-te foarte tare şi junghiindu-te, te-ai adus jertfă, Sfinţite Mucenice Metodie, Celui Ce pentru noi S-a jertfit; pe Care roagă-L pururea neîncetat să ne izbăvim toţi, cei ce cu dragoste te lăudăm.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...
Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm păcătoşii şi smeriţii şi să cădem cu pocăinţă strigând din a dâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte, că pierim de mulţimea păcatelor, nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine, Una, Nădejde te-am câştigat.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...
Mieluşeaua cea Preacurată şi Fecioara, dacă a văzut pe Fiul său, pe Care L-a născut, întins pe Cruce, i s-a rănit sufletul de chinuri cumplite şi tânguindu-se striga: Preaiubite Fiule Unule este pomenirea darurilor şi a minunilor Tale, cu care s-a îndulcit adunarea cea nemulţumitoare, Fiule preaiubite? Însă ca să izbăveşti neamul omenesc, acestea le rabzi acum; pentru aceasta laud milostivirea Ta.
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Se spune ca daca aceasta rugaciune pentru bolnavi este spusa cu credinta timp de 7 zile la rand, toti sfintii vor conlucra si isi vor un...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...