𝐕𝐈𝐀𝐓̦𝐀 𝐌𝐀𝐆𝐈𝐋𝐎𝐑 𝐃𝐔𝐏𝐀̆ 𝐈̂𝐍𝐂𝐇𝐈𝐍𝐀𝐑𝐄𝐀 𝐋𝐎𝐑

 Cei trei înțelepți s-au întors în patria lor.
Acolo, au povestit tuturor celor pe care îi cunoșteau, despre ceea ce au văzut în Israel și au povestit tuturor despre venirea lui Mesia.
Decenii mai târziu, un misterios călător ajunge acolo, dinspre Vest.
Acest călător este surprins să audă despre experiența acestor trei bărbați în orășelul Betleem, și vine la ei și le spune:
 „Vreți să știți ce s-a întâmplat cu Pruncul pe care L-ați întâlnit?”
Iar ei au răspuns: „Tu știi?!”
Iar el spune: „Da, știu exact ce s-a întâmplat”,
și le povestește magilor despre Iisus Hristos.
 Le povestește despre viața Lui, le spune despre slujirea Sa, despre răstignirea și învierea Sa.
Cei trei înțelepți l-au întâlnit pe Apostolul Toma. El călătorește prin ținuturile lor în drum spre India, dar se oprește aici suficient timp pentru a-i învăța Evanghelia și pentru a-i boteza pe cei trei înțelepți în Sfânta Biserică a lui Hristos.
     Povestea continuă și ne spune că cei trei înțelepți s-au întors, în cele din urmă, în Țara Sfântă.
     Ei au vrut să-și trăiască restul vieții lor pământești acolo, în țara Regelui lor.
    În cele din urmă, au murit și au fost îngropați acolo.
La mijlocul sec. al IV-lea, moaștele celor trei înțelepți au fost duse în orașul Milano, în Italia.
     Ei au călătorit de-a lungul imperiului pe un car cu boi, care este cam cel mai lent mijloc de de transport pe care îl poți avea vreodată, și asta pentru ca creștinii care locuiau de-a lungul traseul lor să poată aprecia și să se bucure de faptul că cei trei înțelepți călătoreau chiar mai departe spre Vest, prin lumea creștină.
     Rămășițele lor au rămas în orașul Milano timp de mai multe secole, înainte să fie mutate, în cele din urmă, în Catedrala din Köln.
     Această Catedrală epică este una dintre cele mai faimoase locații din lume, iar moaștele lor au rămas acolo.
   Și, ca o paranteză, Catedrala din Köln are mai mult de-a face cu marea tradiție folclorică a Crăciunului, deoarece în Köln, în timpul unei piese de teatru despre Nașterea Domnului, acadelele sub formă bastonașe au fost inventate pentru copiii de acolo.Crăciunul nu are neapărat miros de brad. Crăciunul are miros de iesle, de simplitate, pentru că simplitatea este eticheta staulului de Betleem.
Crăciunul are miros de tămâie, pentru că, prin fumul și mireasma ei, creează atmosfera de sfințenie și, astfel, se integrează în actul de slujire a lui Dumnezeu, “ca un dar, ca o prețioasă ofrandă” și simbol al rugăciunii și al faptei bune.
Crăciunul are miros de biserică, pentru că este locul în care Iisus își sărbătorește Nașterea, în care este prezent în modul cel mai direct și receptiv, fiind Casa Lui, în care vede, ascultă și binecuvintează pe cei care îi cheamă în rugăciune, se împărtășesc cu Sfintele Taine și împlinesc voia Lui în viața lor, în comuniune cu toți sfinții lui Dumnezeu din toate timpurile și din toate locurile.
Crăciunul are miros de bunătate, pentru că este acea frumusețe pe care o percepi direct cu sufletul, care derivă din iubirea nemărginită cu care Dumnezeu a creat lumea.
Crăciunul are miros de rugăciune, pentru că de ea a legat Dumnezeu mântuirea fiecărui om, pentru că te ajută să-ți deschizi ochii sufletului înaintea luminii Lui.
Crăciunul are miros de iubire, de adevăr, de viață, pentru că Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este adevăr, Dumnezeu este viață.
Nu se poate miros de Crăciun fără miros de Golgota, fără miros de iertare, de Har. Cui ar folosi o iesle, dacă nu ar avea cruce? Fără Cruce, am avea doar un Prunc. Dar cu ea, avem mântuire. Veșnicie.

Să sărbătorim cu simplitate Nașterea Domnului! Să facem în jur să miroase a credință, a dragoste, a nădejde, a fapte bune! Crăciunul are miros de Cer! Are, da…
Când Îl ai pe Hristos de partea ta, nu poți decât să-L întâmpini! Nu poți decât să te bucuri! Bucuria este ecoul vieții lui Dumnezeu ajuns în noi înșine, deci:
Bucurați-vă, bucurați-vă și iar bucurați-vă!

Rugăciune împotriva farmecelor şi bântuirii duhurilor rele

 Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea şi duhurile necurate nu-mi dau pace, dar întru Tine îmi pun toata nădejdea şi pazei Tale mă încredinţez întreg, că Tu cunoşti pricina răului care mă bântuie şi eşti dezlegarea tuturor legăturilor necurate. La Tine toţi perii capului meu sunt număraţi. De Tine toţi demonii ştiu şi se cutremură. Deci pe Tine Te rog, Doamne, Atotputernicule, să îndepărtezi de la mine orice duh necurat şi orice rău pierzător de suflet, scoţându-mă pe mine biruitor peste toată făcătura diavolească, sub acoperământul dreptei Tale şi întru Crucea Ta cea atotizbăvitoare. Că Tu eşti întărirea şi scăparea noastră în veci, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă Îţi înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

*Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana**Tot în această zi și pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim, arhimandritul din lavra Sfintei Mănăstiri Tismana.*

Tot Sfântul și Preacuviosul Părintele nostru Nicodim era de neam sloven, născut și crescut în dreapta credință. După ce a primit sfântul și îngerescul chip al călugăriei și harul preoției, a pustnicit prin multe locuri, adunând la sine toată fapta cea bună prin iubire de osteneli și alte petreceri îmbunătățite.
Tot când a venit în părțile acestea ale Țării Românești a trăit în multe trude și osteneli sufletești și a petrecut cu neîncetate rugăciuni prin munții pământului acestuia. Sfântul Nicodim a zidit multe altare lui Dumnezeu, precum se istorisește până în ziua de azi. Mai întâi pe apa Motrului, apoi Mănăstirea de la Vodița, pe numele Sfântului Antonie cel Mare. Acolo a făcut chinovie de mulți părinți și frați întru Hristos și a viețuit în acea mănăstire multă vreme, sfântul.
După aceea, prin descoperire dumnezeiască, a mers la locul ce se numește Tismana. Cu voia lui Dumnezeu, a zidit acolo, cu ale sale trude și osteneli, altar dumnezeiesc și locaș de viață de obște. Mulțime mare de călugări s-a adunat acolo; iar Sfântul Nicodim viețuia cu acești frați întru Hristos; le era chip și pildă de fapte bune, și-i povățuia pe calea mântuirii. Și luând sfântul de la Dumnezeu harul facerii de minuni și putere asupra duhurilor celor necurate, multe și nenumărate minuni a făcut cât a trăit în viață. A alungat demoni și a tămăduit toată boala și toată neputința. Se spune că și în foc a intrat și a ieșit nevătămat; focul nu s-a atins nici de haine, nici de părul capului său. A mai făcut și alte minuni și nespuse lucruri cu puterea lui Hristos. Și așa, ajungând cu sfințenie până la adânci bătrâneți, s-a mutat din viața aceasta vremelnică la viața cea cerească și nepieritoare. Întru această lună în douăzeci și șase de zile. Și au fost îngropate cinstitele și sfintele sale moaște în sfânta și dumnezeiasca sa mănăstire Tismana, unde se face slujba și prăznuirea sa în toți anii. Mormântul său stă întru pomenire până în ziua de azi, cu candela neadormită.
După ce Dumnezeu a preaslăvit moaștele sale cu mireasma dumnezeiască de bun miros, cu har izvorâtor de mir și cu facere de minuni, au fost scoase din mormânt și puse în raclă și așezate înăuntru cu cinste în sfânta biserică, așa ca și moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul în sfânta Mănăstire Bistrița. După trecere de mulți ani, un domn al țării acesteia a vrut să ridice din Mănăstirea Tismana moaștele Sfântului Nicodim, să le ducă în București, ca să fie acolo stătătoare. Dar n-a fost voia sfântului să se înstrăineze moaștele sale din locașul său. Și cu minune s-a făcut de a părăsit domnul acela gândul său și lucrul cel neplăcut sfântului. Că îndată s-a arătat în vedenie unuia din călugări și i-a poruncit să spună starețului să-i ascundă moaștele și numai un deget să ia de la mâna lui și să-l oprească pentru evlavia credincioșilor. Sfântul Nicodim s-a arătat în același chip și starețului; i-a dat ca și fratelui aceeași poruncă. Încredințându-se dar starețul, a luat un deget de la mâna sfântului și mir de la moaștele sale.
Degetul și sfântul mir, pus într-un vas de cositor, împreună cu o cruce de plumb ce o purta sfântul la gât, se află în sfânta mănăstire până în ziua de azi, ca odoare duhovnicești cinstite și de mult preț. Din sfântul mir nimeni n-are voie să ia; se îngăduie să se sărute vasul și se umplu toți de nespusă mireasmă duhovnicească. Ascunzându-se dar în acest chip moaștele sfântului, de care se știa numai din stareț în stareț și unul din frații mănăstirii. Iar mai pe urma, din întâmplările vremilor celor cu multe robii, au rămas moaștele sfântului de tot tăinuite și neștiute de nimeni până în ziua de azi. Poate că așa a fost voia sfântului. Cele mai sus numite sfinte și cinstite odoare sunt îndestulătoare pentru mângâierea părinților mănăstirii și a celorlalți locuitori creștini. Ele fac și acum multe și nenumărate minuni.Duhurile necurate din oameni se alungă cu chemarea numelui sfântului; vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc și aleargă cu credință la ajutorul sfântului; pământul și țara aceasta se păzește cu rugăciunile și ajutorul Sfântului Nicodim de multe nevoi; iar sfânta și dumnezeiasca Mănăstire Tismana, care ține și are comoară de mult preț sfintele sale moaște, este păzită și apărată totdeauna, cu grabnica lui folosință, de multe bântuieli ale văzuților și nevăzuților vrăjmași.
În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 28 octombrie 1955, în catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova s-a oficiat sfânta slujbă a Sfântului Nicodim, ca început al săvârșirii de atunci înainte, a slujbei Sfântului Nicodim în toate bisericile din Biserica Ortodoxă Română.

✝) Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)

 

Biserica a rânduit ca astăzi, a doua zi după Crăciun, să fie pomenită Maica Domnului împreună cu soborul celor care o cinstesc pe ea.

Cinstirea deosebită pe care o aducem Macii Domnului este foarte importantă, deoarece Maica Domnului reprezintă iubirea milostivă, smerită, ocrotitoare şi a devenit icoană vie a Bisericii.

Fecioara Maria este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ocrotitoarea tuturor creştinilor, precum şi a familiei creştine.

Sarbatoarea Soborul Maicii Domnului este praznuita pe 26 decembrie. Sfântul Iosif era de neam împărătesc din casa lui David şi a lui Solomon, nepot al lui Matat şi strănepot al lui Eleazar, fecior lui Iacov după fire, iar lui Ili după lege; pentru că Matat, moşul lui, născând pe Iosif, tatăl său, a murit. Pe femeia lui Matat, mama lui Iacov, a luat-o Melhie, din neamul lui Natan fiul lui David şi a născut pe Ili; deci Ili a luat femeie şi a murit fără fii. După dânsul, Iacov, care era frate al lui dintr-o maică, nu şi dintr-un tată, a luat pe femeia lui, - de vreme ce legea poruncea aşa: de va muri cineva neavând feciori, să ia fratele lui pe femeia lui, ca să continuie sămânţa fratelui său. Deci, după acea lege, Iacov a luat pe femeia fratelui său şi a născut pe Sfântul Iosif logodnicul.

Astfel Iosif era, după cum s-a zis, fiu al amândorura, al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru care pricină Sfântul Evanghelist Luca, scriind neamul Domnului nostru Iisus Hristos, a pus pe Ili, tatăl lui Iosif, grăind despre Hristos aşa: Care este, precum se pare, fiul lui Iosif, al lui Ili şi al lui Matat. Pe Ili zice în loc de Iacov. Şi este neunire la înţelegere despre acest Iosif, între apuseni şi între cei din răsărit. Apusenii zic că a fost feciorelnic până la sfârşitul vieţii sale, necunoscând nicidecum însoţire, iar răsăritenii zic că a avut o femeie şi a avut fii. Nichifor, istoricul cel vechi, grec luând acestea de la Sfântul Ipolit, povesteşte că a luat femeie cu numele de Salomi. Însă să nu înţelegeţi că este acea Salomi, care era în Betleem şi care s-a numit moaşă Domnului, ci alta. Aceea era rudenie cu Elisabeta şi cu Născătoarea de Dumnezeu, iar aceasta era faţa lui Agheu, fratele lui Zaharia, tatăl înainte-Mergătorului. Agheu şi Zaharia au fost feciorii preotului Varahie.

Sfântul Iosif, cu această Salomi, fiica lui Agheu, vieţuind întru însoţire cinstită, a născut patru fii: pe Iacob, pe Simon, pe Iuda şi pe Iosie şi două fete: pe Estir şi pe Tamar, sau, precum zic alţii, pe Marta. Sinaxarul din Duminica sfintelor mironosiţe adaugă şi a treia fată, cu numele Salomi, care a fost dată după Zevedei. Gheorghe Chedrin, pomenind două fete ale lui Iosif, pe una dintr-însele, cu numele de Maria, zice că ar fi fost dată după Cleopa, fratele lui Iosif, după întoarcerea acestuia din Egipt. Însă Maria aceasta se pare că este Marta sau Tamar. Dar oricare şi oricâte ar fi fost fetele, aceasta este adevărat că Sfântul Iosif a fost însurat şi a născut fii şi fete.

După răposarea femeii sale, Salomi, Sfântul Iosif a văduvit, petrecându-şi zilele sale întru curăţie; căci se mărturiseşte de viaţa lui cea sfântă şi fără de prihană în Sfânta Evanghelie, deşi în scurte cuvinte, însă foarte lăudătoare: iar Iosif bărbat, drept fiind. Ce poate fi mai mare decât această mărturie? Atât a fost de drept, încât a covârşit cu sfinţenia sa pe ceilalţi drepţi strămoşi şi patriarhi. Căci cine s-a aflat vrednic a fi logodnic şi cu părerea soţ al Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu? Cui i s-a dat o cinste ca aceasta, să fie numit tatăl lui Hristos? Cu adevărat pe acest bărbat l-a aflat Domnul după voia Sa, căruia cele ascunse şi cele tăinuite ale înţelepciunii Sale i-a arătat, făcându-l slujitor Tainei mântuirii noastre. Cu adevărat era vrednic de cinste şi de o slujbă ca aceasta, pentru desăvârşită să viaţă plină de fapte bune.

Deci, fiind el bătrân de optzeci de ani, a fost logodită cu dânsul Preacurata Fecioară Maria şi dată lui pentru păzirea fecioriei ei, iar nu spre însoţire trupească, căci îi slujea ei ca Maicii Domnului şi că Doamnei şi Stăpânei Sale şi a toată lumea, încredinţându-se de la îngerul care i se arătase lui în somn. Asemenea slujea şi lui Dumnezeu, Pruncului celui întâi născut dintr-însa, cu toată buna cucernicie şi cu frică, fugind în Egipt şi de acolo întorcându-se şi petrecând în Nazaret. Apoi le câştigă hrană din osteneala mâinilor lui, căci era lucrător de lemn şi sărac, deşi era de neam împărătesc, pentru că Domnul a voit a se naşte în sărăcie, luând numai trup de neam împărătesc, nu şi slava împărătească, bogăţie şi stăpânire. Deci săracă a voit a fi Maică Să, Preacurata Fecioară, sărac a voit a avea şi pe cel cu părere de tată, dând chip de smerenie.

Vieţuind Sfântul Iosif toţi anii vieţii sale, o sută zece ani, s-a sfârşit în pace şi s-a dus la părinţii săi, care erau în iad, ducându-le veste de bucurie şi de încredinţare, că a venit Mesia cel dorit, Cel ce are să elibereze şi să mântuiască neamul omenesc, Hristos Domnul, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin.      https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/soborul-maicii-domnului/soborul-maicii-domnului-147543.html

 

 

De acest Crăciun o să-ți fac un alt fel de dar:

 

Sărbătoarea Crăciunului este asociată cu ideea de a face daruri. Dar nu există un dar mai mare decât să te dăruiești pe tine însuți.
Când spun „tu însuți” mă refer la tine, cel autentic, nu la acel aspect al tău care încearcă să pară cel mai tare din parcare.

Imaginați-vă cum ar fi să ai un partener de cuplu și în perioada sărbătorilor de iarnă, când se fac daruri, să vă spuneți unul altuia „De acest Crăciun o să-ți fac un alt fel de dar: o să mă dăruiesc pe mine însumi, cel autentic. În această zi, de dimineață până seara, voi face tot ce depinde de mine să mă manifest la modul autentic, să-ți spun ce simt cu adevărat, să-ți spun ce gândesc cu adevărat, să-ți spun de ce mă tem, să fac ceea ce simt să fac. O să îți arăt cine sunt la modul autentic, o să mă arăt vulnerabil în fața ta.
Și îți cer să faci și tu același lucru, să-mi permiți să te văd în toată autenticitatea ta”!

Și să nu stai la pândă ca să vezi ce face partenerul tău și ce nu-ți convine, să nu fii cu ochii-n patru la ce spune/ face și să-l judeci pentru ce-ți împărtășește, ci să accepți să vezi ce simte/ gândește/ experimentează el cu adevărat și să-l tratezi cu compasiune, așa cum vrei să fii tratat și tu.
Nu ar fi o experiență extraordinară?
Ăsta da dar de Crăciun! (Michael Mirdad)