Când Îl ai pe Hristos de partea ta, nu poți decât să-L întâmpini! Nu poți decât să te bucuri, să fii strălucitor!
Alexandru
Rusu: Textul pe care vi-l propun este din Părintele Teofil Părăian și
este predica din Duminica dinaintea Nașterii Domnului: „Înainte de
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, vreme de șase
săptămâni, în zilele mai însemnate auzim chemarea:
Hristos Se naște, măriți-L!
Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!
Hristos pe pământ, înălțați-vă!
Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare, că S-a preamărit!
Cuvintele
acestea, ca și toate cuvintele cuprinse în dumnezeieștile slujbe, n-au
doar rostul ca să împlinească o rânduială, ca să zicem așa, să creeze o
atmosferă, să se facă un fel de stare de gândire, ca să împlinească ceea
ce înseamnă să săvârșească o slujbă. Ci ele au rostul să schimbe spre
bine gândirea noastră, simțirea noastră și toată viața noastră
sufletească.”
Și mai încolo spune: „Noi când răspundem Amin la
aceste cuvinte, mărturisim că suntem la un gând cu cel care dorește ca
Numele lui Dumnezeu să fie preamărit în toată vremea. Deci, Hristos Se
naște, măriți-L! este ceea ce trebuie să facem, și-L mărim în toată
vremea, pentru că S-a născut pentru noi și pentru a noastră mântuire. Vă
rog, Părinte!
Părintele Constantin Necula: Trebuie să subliniem
că e un text din Sfântul Grigorie și o omilie, celebră, la vremea ei, la
Nașterea Mântuitorului Hristos, care, în gura unui Părinte sfințit și
sfânt, cum este Părintele Teofil, sigur că suna și mai bine decât în
gura noastră, a păcătoșilor.
Pe de altă parte, trebuie să
înțelegem că e parola de aur a Bisericii în vremurile acestea absolut
nebunești; că în cele din urmă, Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din
Ceruri, întâmpinați-L! înseamnă că, în sine, Crăciunul nu-i doar o zonă
de așteptare, nu-i o zonă gri, ci este o zonă de interferență, de
întâlnire cu Hristos; că Acest Hristos – Bebelușul din Betleem, Care Se
naște de dragul nostru – nu-i venit doar ca să ne schimbe, știu eu,
hainele, alimentele, ci și rațiunea de a fi. Când Îl ai pe Hristos de
partea ta, nu poți decât să-L întâmpini! Nu poți decât să te bucuri, să
fii strălucitor!
(Părintele Constantin Necula, Alexandru Rusu, Farmacia de cuvinte, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 206-207)
Unui băiețel care vrea o poveste de Crăciun
Demult, demult, departe,
departe, înainte de nașterea lui Hristos, era în Betleem un om pe nume
Iesei, fiul lui Obed, fiul lui Booz și al lui Rut. Și acest Iesei avea
opt fii. Cel mai tânăr dintre fiii lui Iesei se numea David. David era
păstor, și păștea oile lângă Betleem. Sfânta Scriptură îl zugrăvește pe
David ca pe un tânăr arătos, cu părul castaniu și fața frumoasă.
O
să-ţi povestesc o poveste pe care mi-au povestit-o arabii ortodocşi din
satul Betdjale de lângă Betleem. Demult, demult, departe, departe,
înainte de naşterea lui Hristos, era în Betleem un om pe nume Iesei,
fiul lui Obed, fiul lui Booz şi al lui Rut. Şi acest Iesei avea opt fii.
Cel mai tânăr dintre fiii lui Iesei se numea David. David era păstor,
şi păştea oile lângă Betleem. Sfânta Scriptură îl zugrăveşte pe David ca
pe un tânăr arătos, cu părul castaniu şi faţa frumoasă. Acest frumos
păstor mai era, pe deasupra, neobişnuit de puternic şi de viteaz. Când
leul sau ursul îi răpeau vreo oaie, el fugea repede după fiară, smulgea
oaia din fălcile fiarei, iar pe fiară o omora. Aşadar, David era cu
adevărat un păstor bun şi de încredere al turmei sale dalbe. Şi îl
cinstea mult pe tatăl său, ca pe Dumnezeu. De multe ori, David dormea pe
câmp, pe patul încăpător al pământului, acoperit de pătura ţesută cu
fir de aur a cerului înstelat. Dar ceea ce îţi voi povesti nu s-a
întâmplat pe câmp, sub stele, ci într-o peşteră din stâncă de lângă
Betleem.
Era o zi fierbinte, cum sunt multe zile în acea ţară de
la Răsărit. Oile lui David stăteau întinse la răcoare sub un măslin.
Soarele ardea cu toată puterea sa, şi oile gâfâiau de căldură. Şi pe
David l-a ajuns o sete de tot supărătoare. Drept aceea, a intrat în acea
peşteră ca să scape de arşiţă şi să se odihnească, în peşteră era
răcoare vara şi cald în zilele de iarnă. După ce a intrat în peşteră,
tânărul păstor s-a simţit dintr-o dată plăcut şi s-a aşezat; l-a luat
somnul degrabă, s-a întins şi a adormit. Dar n-a trecut mult timp, şi
David a simţit ceva rece pe mâinile sale, şi s-a trezit din somn. Când a
deschis ochii - vai! - a văzut un şarpe îngrozitor cum i se ghemuia pe
piept şi se încolăcea în jurul mâinilor, îşi înălţa capul turtit
deasupra feţei lui şi îşi mişca limba despicată! Cu ochii privea ţintă,
plin de răutate, în faţa tânărului – cu ochi care ardeau precum
jăraticul, în peşteră era întuneric, şi în întuneric ochii acelei fiare,
ca două scântei! David s-a cutremurat tot de groază. Era într-o stare
disperată, scăparea nu era cu putinţă. Numai să fi mişcat din mână sau
din cap, că şarpele l-ar fi muşcat fără îndoială, vărsându-şi otrava în
sângele lui. O, cu cât mai uşor i-ar fi fost să se lupte cu leul ce
răcneşte sau cu ursul care urlă decât cu acea jivină târâtoare mută! Ce
să facă?
Deodată şi-a amintit David de vechiul său Ajutător în
restrişti, de Domnul său, şi a strigat din inimă plină de durere şi
plâns: „Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine!
Grăbeşte în ajutorul meu, Izbăvitorul meu dintru atâtea nevoi!” Îndată
ce a rostit cuvintele acestea, iată că a răsărit o lumină neobişnuită
într-unul din colturile peşterii. Era o lumină în chipul unui glob mare.
În mijlocul acelui glob de lumină, David a văzut o fecioară frumoasă,
blândă şi serioasă în acelaşi timp. Fecioara şedea cu capul aplecat în
faţă şi ţinea în braţe un prunc atât de minunat cum nu văzuseră nicicând
ochii fiului lui Iesei. Deodată, pruncul s-a ridicat în poala maicii
sale şi a privit cu asprime la şarpe cu ochii ca două fulgere. Şi a
întins pruncul degetul către intrarea peşterii, ca şi cum i-ar fi
poruncit şarpelui să iasă. David a sărit şi s-a întins la pământ
înaintea fecioarei şi a pruncului. A vrut să îşi arate în cuvinte
recunoştinţa pentru mântuirea neaşteptată, însă tocmai când îi venise
cuvântul pe limbă a deschis ochii - dar nu se mai vedea nimic. Şi toată
peştera se umpluse de oarecare mireasmă dulce, ca de la tămâie şi smirnă
de mult preţ.Până la moartea sa, David nu a putut să uite această minunată
întâmplare. Din păstor a ajuns împărat, dar o păstra mereu în amintire.
Ca împărat, el a alcătuit, printre altele, două minunate cântări, una:
Celui mai împodobit cu frumuseţea decât fiii oamenilor, iar a doua:
Împărătesei în haină aurită. Şi aceste cântări le cânta ca împărat cu
harfa în turnul său înalt din Ierusalim.
Iar tu, băiete, ghici:
despre ce peşteră este vorba? Ce înseamnă acel şarpe cumplit? Cine era
fecioara, şi cine pruncul? Ca să îţi fac mai uşor ghicitul tuturor
răspunsurilor, te salut cu salutul de bucurie: „Hristos S-a născut!”
(Episcopul
Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol.
1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 194-196)
Lumina sfântă din Ajun să vă aducă în suflet un Crăciun veșnic. Sărbători fericite!
