Aceasta este iubirea.

 Lumea se va sfîrși nu de la înmulțirea păcatelor, ci de la incapacitatea de a ierta. Semnul creștinismului este iertarea. Printre cei adunați să o ucidă cu pietre pe femeia prinsă în păcat erau mulți păcătoși, dar Hristos nu îi mustră pentru păcatele lor, ci pentru că nu pot ierta. Nu a dat pe nimeni în vileag, nu a descoperit păcatele nimănui atotvăzătorul Hristos.

Cel care vede toate păcatele, nu a descoperit nici unul, iar noi, care nu vedem nimic, vorbim de păcatele altora cu atîta îndulcire. Piatra aceea ce ni se cere să o aruncăm este chiar inima noastră. Împietrirea este păcatul cel mai mare și cel mai greu de înfrînt, căci inima împietrită nu poate ierta.

Hristos Se naște ca să ne învețe să simțim. Ia trupul nostru ca să trezească în el simțurile cu care El însuși a simțit această lume: frigul, oboseală, străinătatea, teama de moarte. S-a făcut străin pentru noi, flămînd, bolnav și chiar în temniță a fost cu trupul nostru ca să ne învețe să simțim. Să simțim dincolo de împietrirea de care suferim cu toții. Să simțim pe ceilalți ca pe noi înșine, să tresăltăm cînd se bucură, să plîngem cînd ei plîng. Aceasta este iubirea. Acesta este sensul nașterii lui Dumnezeu în trupurile noastre. Hristos Dumnezeu și Om, bunul nostru Mîntuitor să fie cu noi cu toți!