ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
miercuri, 9 august 2023
Pentru un pahar cu apă
Maica Domnului
1. Femeia trebuie preţuită, să ştiți, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia Cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii – Părintele Arsenie Papacioc;
2. Aşadar, deci fecioria ne propune ca model al ei, viaţa Mariei, în care ca într-o oglindă fecioria îşi priveşte frumuseţea ei şi virtuţile exemplare. Maria a fost fecioară nu doar cu trupul, ci şi cu mintea, printr-o dragoste sinceră unde nu este loc nici pentru făţărnicie, nici pentru falsitate… Smerită la inimă, atentă, tăcută, iubitoare de citire a Sfintelor Scripturi nu îşi punea nădejdea în bogăţiile trecătoare, ci în rugăciunile săracilor. Nu ieşea afară decât pentru a merge la Templu şi atunci însoţită de părinţi sau cunoscuţi – Sfântul Ambrozie al Milanului;
3. Maica Domnului premerge umanității și toți îi urmează. Premerge în iubire, în curăție, în apropierea de Dumnezeu – Părintele Dumitru Stăniloae;
4. Căci aşa cum fiecare mamă dă copiilor ei simpla existenţă, tot aşa şi Mama lui Dumnezeu dăruie tuturor existenţa fericită – Sfântul Teofan al Niceei;
5. Cine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Mama Lui care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş? Şi cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut Care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl? – Sfântul Grigorie Palama;
6. Căci nimeni din cei care după Hristos au vieţuit potrivit lui Hristos şi au străbătut în chip diferit calea Evangheliei n-ar fi ajuns la scopul şi sfârşitul fericit căutat fără conlucrarea Maicii Domnului, precum nici fără ajutorul Duhului. Căci de unde altundeva ar fi avut parte de acesta decât prin Cea care este izvorul apei pururea vii şi al harului, aşa cum nici de luminările soarelui nu s-ar putea face părtaş cineva decât de la discul soarelui? – Sfântul Teofan al Niceei;
7. Cerem ajutor Sfinților, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriți față de ei, și convinși că noi înșine nu putem avea o atât de mare ascultare de la Dumnezeu, pentru că nu suntem atât de smeriți ca ei – Părintele Dumitru Stăniloae;
8. În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul și de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Fie-ți drag a te ruga de-a pururea și ți se va lumina inima și va vedea pe Dumnezeu – Sfântul Nifon, Mitropolitul Țării Românești;
9. În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni – Părintele Dumitru Stăniloae;
10. Da,frații mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicești. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă și de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de niciun folos – Părintele Cleopa Ilie;
11. Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele – una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere – Sfântul Nicolae Velimirovici;
12. Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă – Mitropolitul Kallistos Ware;
13. O cinstim pe Maica Domnului şi ne rugăm ei pentru că tot ce am pierdut prin Eva, adică nevinovăţia, raiul, harul, familia sfântă, pe Însuşi Dumnezeu, le-am redobândit sau le putem redobândi prin Maica Domnului – Părintele Sofian Boghiu;
14. Ştiţi voi cine-i Maica Domnului? Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, uşa luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume. Ea este uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Prorocul Iezechiel – Părintele Ilie Cleopa;
15. Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine – Părintele Arsenie Papacioc.
Nu spune nimănui că eşti bolnav sau te doare ceva.
Extras din învățăturile părintelui Paisie Olaru.
Extras din învățăturile părintelui Paisie Olaru.
Despre rugăciune
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu.
Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o
pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e
mică. Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste
Paraclisul ei. Crezul – neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de
două-trei ori pe zi… Mai mult, canonul e benevol: „Tatăl nostru” fără
număr, „Doamne Iisuse” fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde
cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i
bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de
dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua.
Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă – că mai am
asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată
ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov,
care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui – poate au gresit
ceva cu gândul.
Să faci în fiecare zi câte metanii poti către Maica Domnului – cel putin
12 metanii – si la fiecare metanie să spui asa, ca baba: „Maica
Domnului, nu mă lăsa… nu mă lăsa, Măicuta Domnului”. Să n-o uiti pe
Maica Domnului, tată, să n-o uiti, că tare-i bună Măicuta Domnului. Asa,
tătucută, să nu lasi rugăciunea… Mai fă o metanie, mai citeste un
psalm, mai spune un „Doamne Iisuse”… Trebuie să faci oleacă de
rânduială. Că o cămasă murdară nu se spală numai cu apă, ci trebuie si
săpun si altceva mai tare care să o curete…
Si dacă spui de 100 de ori „Doamne Iisuse”, măcar de 10 ori să fii cu
gândul acolo. Când stai de vorbă cu cineva, nu stai de vorbă cu dosul…
D’apoi când vorbesti cu Dumnezeu! Asa îmi spunea si mie părintele
Daniel, săracu’: „Paisie, bre, nu lăsa gândul să iasă afară din chilie”…
Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă.
Caută să-ti fie tot timpul mintea ocupată cu rugăciunea; tot timpul să
spui „Doamne Iisuse”. Să te obisnuiesti să spui tot timpul rugăciunea
asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi să faci
câte 24 de metanii – măcar atât… Acum, la miezul noptii, aici la Sihla
(si la Sihăstria) se face priveghere. Încearcă să te scoli, fă măcar
trei cruci, spune „Împărate ceresc”, „Tatăl nostru” si ce mai stii tu,
fă 24 de metanii – si ai stat la toată privegherea…
Când nu poti plânge la rugăciune, asta este si pentru umilinta noastră,
tătucută, ca să ne smerim. Nu trebuie neapărat să plângem în hohote.
„Jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă si
smerită Dumnezeu nu o va urgisi.”
Că si diavolul te ajută câteodată să plângi, ca pe urmă să te mândresti
si să te pierzi. Venea aici o femeie, si o dată mi-a spus: „Eu, părinte,
fac în fiecare zi câte 100 de metanii” – dar făcea fără blagoslovenie.
Si i-am spus asa: „De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24
de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie”. Si a venit la mine după o
lună de zile plângând si mi-a spus: „Părinte, nu reusesc să mai fac cele
24 de metanii pe zi. Nu stiu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac –
eu, care făceam câte 100 de metanii si încă îmi era foarte usor să le
fac, acum în nici una din zile nu am reusit să fac 24 de metanii, asa
cum mi-ai spus”. Ai văzut? O lupta vrăjmasul, pentru că astea erau
făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era si oleacă de mândrie
acolo.
Asa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului. Acolo unde
esti tu, mergi la duhovnic si spune-i să-ti dea el să ai o rânduială de
rugăciune. El să stie rânduiala rugăciunii tale, iar tu atâta să faci,
pentru cât ai blagoslovenie. E bine să ceri sfat si blagoslovenie si
pentru o faptă bună pe care vrei s-o faci, sau pentru o zi de post… Tot
ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului, tătucută, ca să nu aibă
îndrăzneală vrăjmasul la osteneala ta…
Despre patimi
Draga tatii, viata asta e foarte grea,
trebuie să te lupti până la moarte cu patimile astea ale firii. Focul,
iadul si curvia niciodată nu spun că-i de-ajuns. Sunt oameni bătrâni
care nu scapă de patima asta. Nu stii sfintii ce luptati erau? Dar te
păzeste Maica Domnului. Dacă ai credintă si frică de Dumnezeu, te
acoperă si Maica Domnului. Ai văzut câte minuni face ea. Dar tu să nu
stai de vorbă cu gândurile. Dacă nu te învoiesti cu ele, nu ai păcat.
Gândurile mai vin, dar nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Asa,
gânduri si ispite poate ne vin si nouă; poate si mie mi-au venit niste
gânduri dintr-astea. Dar dacă nu le bagi în seamă, ele pleacă… D’apoi
tie, care mergi asa de rar la biserică si uiti să te rogi!
Să ne păzim cele cinci simturi, tată. Să-ti păzesti curătia, dar nu
numai curătia trupească. Curătia este si a inimii, si a gândurilor.
Roagă-te mereu. Si să nu te învoiesti, Doamne fereste, cu ceea ce îti
spune gândul. Si când ai gânduri si patimi si ispite, gândeste-te la
Maica Domnului si încearcă să-i cânti ei: „Vrednică esti…”, că Maica
Domnului te acoperă. Si dacă te-a păzit până acum, eu cred că o să te
păzească si de acum înainte. Trebuie să te strecori în viată ca tiganul
printre stropi – asa trebuie să ne strecurăm noi prin viata aceasta.
Trupul si diavolul trebuie înselati – spui: „Lasă, mai lasă anul ăsta”…
si, până la anul celălalt, cine stie ce se poate întâmpla? Asa, tată… Nu
vorbi cu gândurile. Spune-le: „Fugiti de-aici!” Numai atunci ai păcat,
când stai si te gândesti: „cum să fac, cum să apuc…”
Să te feresti ca de foc de băieti. Când vezi un băiat sau un bărbat, să
fie ca si cum ai vedea o piatră. Si de imaginatie să te feresti. Să nu
te gândesti vreodată cum e trupul bărbatului, cum e trupul femeii… sau
din astea. Să nu te intereseze. Că de la gândurile astea pornesc altele.
Si pe mine mă fulgerau poate gânduri din astea, dar ele trec, zboară pe
deasupra, ca un stol de păsări. Acum nu-mi mai vin. Că nici nu stiu,
nici nu mă interesează si nici nu vreau să stiu asta, Doamne fereste.
Poate si mie mi-au trecut asa, prin cap, ca un fulger, ca o scânteie.
Dar te rogi si-ti muti gândul în altă parte, nu stai de vorbă cu ele.
Gândurile trebuie spuse din vreme duhovnicului, tătucută. Si la
mărturisit nu spui pe tigăneste ce ti-a venit în gând, ci spui asa:
„Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate, am patimi si pofte…”
sau „Am gânduri spurcate asupra călugărilor, asupra preotilor, am patimi
spurcate…” Si când te speli, să nu cumva să te speli vreodată cu mâna
goală, să ai totdeauna o cârpă. Că trupu-si cere ale lui, tată… Asa că
de acuma să te feresti de toate poftele si patimile pe care le-ai avut.
Si să nu uiti nici asta: că sărutul e arvuna păcatului.
Dacă vrei să-ti petreci viata în curătie, nici prin cap să nu-ti treacă
să placi oamenilor. Să fii cât mai nepretuită de oameni, asta da. Si
nici să fii lăudată, tătucă – lauda e tot un fel de mândrie. Si când îti
vine în cap gândul că esti mai bună ca altul si că meriti să fii
lăudată, să-ti spui asa: „Cine a mai făcut asa păcate rusinoase cum am
făcut eu?” Că nu-i putin lucru, tătucă, păcatul ăsta. Gândeste-te: dacă
atunci când iesim pentru noi afară, îngerasul nostru bun se întoarce cu
spatele, că se rusinează, d’apoi când facem alte prostii sau când ne
facem noi singuri poftele, cum plânge, săracul…
A fost Victoria pe-aici si mi-a spus asa: „Părinte, să nu bea si Emilia
din paharul pe care l-am băut eu…” Dacă esti hotărâtă să trăiesti în
curătie si nu ti-e gândul la prostii si te hotărăsti – „N-am să fac asta
până oi muri” -, apoi nici gândul n-o să-ti mai stea la prostii, si o
să te lupti mai putin. Asa, tătucă; din astea trei căi, trebuie să-ti
alegi una: sau te căsătoresti, sau intri în mânăstire, sau stai asa
si-ti păzesti fecioria în lume, si faci voia lui Dumnezeu asa cum poti,
fără să te stie nimeni. Când esti în mânăstire esti sub o rânduială, cu
făgăduintă. Dacă nu esti în mânăstire, esti de bunăvoie, fără să faci
făgăduintă. Sunt multi care si-au tinut fecioria în lume si n-au apucat
să vină în mânăstire, si sunt socotiti în rândul călugărilor. Dacă mori
în lume si esti cu gândul în mânăstire, apoi esti în rând cu maicile.
Pentru că omul sfinteste locul, nu locul sfinteste omul. Te poti mântui
oriunde – în Bucuresti sau în altă parte. Dar, în primul rând,
seriozitatea…
Ai jurat că te duci la mânăstire? Draga tatii, să nu mai faci jurăminte
dintr-astea. Nu trebuia să juri. Dacă vrei să mergi la mânăstire, să
vezi cum te trage Maica Domnului, încetul cu încetul… Dar să nu mai
juri, tată. Să spui întotdeauna: „Uite, dacă o să-mi stea în putere si
dacă o să mă ajute Dumnezeu, am să fac cutare si cutare…” Asa, tătucă.
Nu-ti pierde gândul bun. Si dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te
lumineze, puisorule… Ai toată blagoslovenia să iubesti viata curată. Da…
Ai jurat… ai jurat de mai multe ori că te duci la mânăstire. Apoi
atunci, dacă-i asa, mireasa Lui să fii…
În mânăstire e mult mai usor ca în lume, tătucă. Nici să te căsătoresti
nu te obligă nimeni, nici să intri în mânăstire nu te obligă nimeni. Dar
să stii că putini au regretat că au intrat în mânăstire si mult mai
multi au plâns că le-a părut rău că s-au căsătorit (mă refer la cei
care-si caută mântuirea). Nu poti să-ti iei bărbat numai ca să te uiti
la el. Ai niste obligatii, si e tare greu. Apoi vin copiii… Puisorule,
tu deocamdată fii în lume, cu gândul la mânăstire. Pentru că multi
tineri au vrut să meargă la mânăstire si au murit în lume, si au ajuns
în rândul călugărilor. Si multi călugări au trăit în mânăstire cu gândul
în lume, si au ajuns în rândul mirenilor. Tu să ai frică de Dumnezeu si
să fii cuminte si să te feresti de patimi. Nu uita că fiecare patimă
scurtează viata si este echivalentă cu sinuciderea. Asa să faci, draga
tatii, si Maica Domnului o să te acopere.
Despre necredintă si îndoială
Cum nu crezi? Taci din gură! Cine te-a
adus atunci la mânăstire? Astea sunt gânduri de la diavolul. Ce asculti
tu ce spune vrăjmasul? Că diavolul, ăsta e scopul lui, să-i facă pe
oameni să se îndoiască, să creadă că nu este Dumnezeu. Pentru că dacă nu
este Dumnezeu, nu este nici păcat, si oamenii pot face orice. Îndoiala e
jumătate de lepădare, de-asta ne ispiteste diavolul. Că Mântuitorul
spune că au să vină zilele astea – si uite, au si venit. Nu spun ei că
omul a fost făcut din maimută? A fost un nebun cel care a spus asa; omul
e chipul si asemănarea lui Dumnezeu.
Si Iisus a fost ispitit. I-a spus satana întâi asa: „Spune pietrelor
acestora să se facă pâini”. Asa spune Scriptura: „pâini”, si nu „pâine”,
ca să arate că prima ispită a diavolului este ispita pântecelui –
luxul, hainele. Apoi i-a zis: „Aruncă-Te jos de pe templu, că scris
este: „Îngerilor Săi va porunci si Te vor lua pe mâini”. Asta e mândria
sectară. Că ei spun mereu: „Scris este…” Si a treia ispitire a fost: „Să
Te închini mie” – asta e ispita în care au căzut ateii… asta e ceea ce
zic ei, ateismul. Dar Hristos a biruit toate ispitirile acestea, ca să
ne arate că si noi putem birui.
Nu primi asta, tătucă, fiindcă e de la diavolul. Ce dacă nu simti tu
mireasma de la Sf. Moaste? Tu gândeste-te la faptele sfântului,
gândeste-te la viata lui… Si eu am primit Sf. Mir, si câteodată nu
miroase. Ai credintă, tată.
Erau odată doi mosnegi, si voiau să meargă la Ierusalim. Si unul s-a
îmbolnăvit pe drum si s-a întors înapoi. Iar celălalt a mers mai
departe, si s-a sfărâmat corabia cu el si a pierdut totul, si a trebuit
să se întoarcă si acela. Dar si-a amintit că celălalt îl rugase tare
să-i aducă o bucătică din lemnul Sfintei Cruci. Si atunci, din dragoste
pentru cel bolnav, a rupt o bucătică din lemnul corăbiei si s-a întors
acasă cu ea. Si s-a dus acasă la cel bolnav si nu i-a spus ce-a pătit si
că n-a ajuns la Ierusalim. Si l-a întrebat acela: „Mi-ai adus o
bucătică din lemnul Sf. Cruci?” „Da” – si i-a dat bucătica de lemn ruptă
din corabie. Si cu atâta credintă i s-a închinat si a sărutat-o cel
bolnav, că s-a făcut bine. Si multe minuni s-au făcut cu acea bucătică
de lemn din corabie, despre care toti stiau că e din lemnul Sf. Cruci.
Iacătă ce face credinta… Acela s-a mântuit, se mântuieste si se va
mântui, care va avea credintă neîndoielnică.
Despre deznădejde
Ce-i aia disperare si deznădejde?
Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că „eu n-am
să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog”, nu. Tu să spui asa: „De
unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să
mă mântuiesc.” Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm
în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a
sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe dătătorul de bunăvoie îl
iubeste Dumnezeu”.
Poate că scrie undeva: „Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului
Sfânt nu se iartă niciodată”… D’apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a
vrăjmasului. Diavolul asta face – îti dă gânduri de hulă, ca să te
aducă la disperare, si apoi tot el îti aminteste că hula împotriva
Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii
la spovedanie si spui ce ti-a venit în gând: „Părinte, am gânduri de
hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu,
asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preotilor…” Gândurile
trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Vii, spui si te ridici iar.
Spovedania e al doilea botez. Prin taina spovedaniei te ridici iar. Si
tot timpul asta faci: cazi si te ridici… Nu te lasi în disperare.
Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul… Taci
din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce
asculti tu ce spune vrăjmasul? Si de ce să nu te mântuiesti? Nu, tătucă…
lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că dacă le-am
putea face pe toate, ne-am mândri, si ar fi mai rău: „Rugăciunea mintii
o am, milostenie fac…” Dar dacă vezi că nu poti face, te mai smeresti.
„Puterea lui Dumnezeu întru neputinte se desăvârseste.” Tu fă tot ce
depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedesti, mai mergi la biserică,
mai te împărtăsesti – măcar la o lună… Si nu te teme, că nu te duci în
iad. Vinerea posteste până când ti-e foame. Mai citeste câte o carte,
spune mereu „Doamne Iisuse” si să n-o uiti pe Maica Domnului. Ia si
caietul ăsta, „Urmarea lui Hristos” – îl mai cercetezi, îl mai studiezi.
Aici e ca la spovedanie: te învată ce să faci si cum să faci. Si fă tot
ce depinde de tine…
Asa, tătucă. Hai să punem si noi de acum început bun. Noi trăim cu
nădejdea vietii de dincolo. Eu, când eram copil, mămucuta îmi spunea:
„Postim, dragu’ mamii, si după ce se termină postul, să vezi ouă rosii
si pască si sarmale…” Si asa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să
mănânc după ce se termină postul.
Ce drept ai tu asupra vietii? Tu nu ai nici un drept asupra vietii. Doamne fereste…
Despre osândirea aproapelui
Să nu judeci pe nimeni, tată. Tare-i
păcat să judeci. Vezi pe cineva că a gresit, să-ti fie milă de el:
„Doamne, săracu’, uite ce i-a făcut diavolul…” – si să nu judeci pe
nimeni. Si să-i vezi pe toti deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun si
altul mai putin bun. Să nu osândesti pe nimeni. Să-i ai pe toti mai
buni decât tine. Si nu mai purta grijă de ce fac altii; ia seama la ce
faci frătia ta.
Era un frate, Coprie, care văzând că nu se poate lupta cu ereticii, a
început să se roage: „Doamne, ia pe cutare de pe pământ, că uite, face
atâta rău, sminteste atâta lume” – si tot asa se ruga mereu. Si a visat
într-o noapte că S-a pogorât Iisus de pe cruce si a întors obrazul spre
Coprie si i-a spus: „Loveste, Coprie, loveste… Dacă Eu sunt gata să Mă
răstignesc a doua oară pentru sufletul acesta, cum te rogi tu să-l
omor?” Iac-asa… Ai văzut, tătucă?
Despre milostenie
Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată.
De-i poti ajuta, ajută-i. Si chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei.
Iar dacă ai, dă. Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul. Fă tot ce
poti. Nu-i da prea mult, ca să nu-ti pară rău. Dar să nu-i judeci
niciodată. Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap
de ei… Si dacă dai, să fugi cât poti de mândrie. Ei, parcă cine stie ce
am făcut! Au fost sfinti care-si dădeau si hainele de pe ei. Eu ce mare
lucru am făcut?
Milostenia trebuie făcută în ascuns. Poti umbla si în haine luxoase si
să faci milostenie asa încât să nu te stie nimeni. Mai sunt asemenea
sfinti si în zilele noastre. Pe Sf. Iacob l-au pus să vândă vin într-o
cârciumă, si când venea cineva să cumpere, sfântul îl ruga: „Nu cumpăra
asa mult, cumpără mai putin, că ai acasă copii care te asteaptă…” Iaca
asa… Si acum, după 20 de ani, când l-au dezgropat, era cu hainele si cu
încăltămintea asa cum l-au îngropat atunci, cu barba si cu părul la fel –
l-au si pieptănat. Si nu-l stiuse nimeni până atunci… Ai văzut?
Petru Vamesul – era un vames… om mare era el în vremea aceea. Si asa de
nemilostiv era, că de la el nimeni nu vedea nimic. Era bogat, avea slugi
multe si în orasul acela nu era altul mai mare ca el. Asa spune cartea…
Dar în orasul acela erau si multi săraci. Si s-au adunat săracii toti,
într-o seară, si se lăuda fiecare cu cât a câstigat. „Mă, da’ tu cât ai
câstigat? Da’ tu? Da’ tu?…” Si unul zice: „Măi, dar umblând voi prin
oras, de la Petru Vamesul ati căpătat cândva milostenie?” Cela nu, cela
nu… NU! „Mă, zice unul mai răsărit, ce-mi dati voi mie ca mâine să vin
eu cu milostenie din mâna lui Petru Vamesul?” Ceilalti au râs: „Mă, da’
ai să capeti câteva bete…” Si au pus rămăsag. Si acela mai îndrăznet se
duce la poarta lui Petru Vamesul. Petru avea un car pe care îl încărca
cu pâine, să se ducă s-o vândă. Cersetorul, la poartă, „dă-mi” si
„dă-mi”. „Mai pleacă de acolo, măi… Mai du-te, am zis!” Acela, „dă-mi”
si „dă-mi” – nu se ducea. Se înfurie Petru si caută un băt împrejur – nu
găseste. De furie, ia o pâine si poc!, în capul cersetorului. I-a dat
si cu pâinea în cap, săracu’. Acela a înhătat pâinea si, pe fugă – drept
la ceilalti, care-l asteptau: „Uite, mă, am căpătat… din mâna lui, mă…
din mâna lui Petru Vamesul”. Si-uite asa, a câstigat rămăsagul. Ca să
vezi – i-a dat Petru cu pâinea în cap… Dar n-a luat seamă că pâinea
aceea o să-i ajute cândva tare mult.
În seara aceea s-a îmbolnăvit Petru Vamesul – dar s-a îmbolnăvit de
moarte. Si n-a mai stiut nimic, în boala lui… Ceilalti ziceau că a
murit. Dar el s-a aflat înaintea Dreptului Judecător. Si a poruncit
Judecătorul îngerilor să-l lege pe Petru si să-l arunce în gheenă, că-i
tare păcătos. Dar îngerul de la botez a venit degrabă, plângând, cu
pâinea: „Doamne, nu-l osândi, uite că si ăsta a făcut milostenie!” Si
S-a milostivit Dumnezeu si i-a spus: „Mergi, sărace Petre, si adaugă la
pâinea ta” – adică să dea mai mult, să se înmultească. Si s-a trezit
Petru din boala aceea de moarte si a înteles că, va să zică, pâinea
aceea l-a scăpat de la moarte si de la iad. Si a zis asa: „Să nu mor
până ce nu voi fi si eu sărac”. Si a doua zi a prins a împărti la
săraci, la slugile pe care le avea – le-a dat tot, tot, si le-a lăsat să
se ducă. Si a rămas cu o singură slugă, căreia i-a spus asa: „Îti dau
tot ce mi-a mai rămas, toată datoria pe care trebuia să ti-o dau, dar
mâine să mă duci tu pe mine în oras si să mă vinzi ca rob, iar pretul pe
care îl iei pe mine să-l dai la săraci”. „Cum, stăpâne, să te vând?!”
„Dacă nu mă vinzi tu pe mine, te vând eu pe tine.” Si, de frică, sluga
l-a vândut. În târg. Că atunci se vindeau oamenii, mai ales crestinii,
că erau credinciosi, si erau mai buni decât păgânii. Si cât a luat pe
dânsul, a dat la săraci. Iaca asa… Dintr-o pâine, atât de milostiv a
devenit, că s-a vândut si pe dânsul. L-au luat turcii si l-au dus acolo,
în Turcia, unde a căzut slugă la un boier. Si l-a întrebat boierul: „Ce
stii tu să faci?” „Grădinărie, stăpâne.” Si l-a pus grădinar. Trei ani
de zile a lucrat la grădină, în tară străină. Din atâta slavă câtă a
avut si din atâta avere, a rămas slugă la grădina turcului. Si lucra cu
credintă, nu asa… Odată, când aducea el din grădină legume pentru masă,
s-au întâmplat la masa turcului doi negustori din orasul lui. Si s-au
uitat negustorii unul la altul, si l-au cunoscut: „Mă, ăsta-i Petru
Vamesul!” „Ba nu-i el, seamănă cu el…” „Ba el e, măi, Petru e…” L-au
cunoscut. Însă Petru a simtit că de el vorbesc si a fugit din casă pe
furis. Turcul acela avea un portar surd si mut, iar când Petru a ajuns
la poartă, a strigat la acel portar: „Deschide poarta!” „O deschid,
stăpâne!” – a vorbit mutul… Si Petru a iesit pe poartă si a fugit, că
n-a mai stiut nimeni de el. Si a venit portarul care fusese surd si mut
si a spus: „Stăpâne, acela care avea grijă de grădină a plecat”. Iaca
asa… Ai văzut? Dintr-o pâine… A dat-o de ciudă. Dar darul lui Dumnezeu,
măcar că dai de ciudă, sau oricum dai, te aduce la cunostinta
adevărului.
Desigur că cei care au sot, familie, copii trebuie întâi să-si împace
casa, familia, copiii, si pe urmă să facă milostenie. Acela care face
milostenie cu altii, străini, iar copiii si-i lasă să flămânzească si să
tremure de frig, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru
slava omenească. Ca să zică lumea: „Mă, da’ milostiv este acesta! Uite, a
dat tot, a vândut tot…” Întâi casa să ti-o îngrijesti, familia s-o
întretii, si apoi te ocupi si de altii. Asa spun canoanele, asa spune
cartea…
Despre smerenie
M-a întrebat un bătrân odată: „Părinte
Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?” (El umbla iarna cu
capul gol si descult, prin zăpadă.) „Frate Gheorghe, mândria este atunci
când ai să socotesti că tu esti ceva mai mult decât altul, că esti mai
bun, mai frumos ca altul…” „Săracu’ de mine, părinte Paisie, eu să am
ceva bun? Dar ce am eu bun?” A stat opt ani cu mine… Părintele Ghenadie
Avătămănitei. Nu vedea nici el, săracul, ca si mine…
Iaca, asta e mândria: când te socotesti că stii mai mult decât altul, că
poti ceva mai bine decât altul. Asta e mândria. Si e foarte
periculoasă, că nu-i place lui Dumnezeu mândria asta. Că dacă socotesti
că stii mai mult, că poti mai mult, că faci mai mult, să nu pătesti ca
acela care socotea că face, că drege, că posteste, iar cel de lângă usă
plângea si îsi bătea pieptul că nu are nimic bun. Si a câstigat mai mult
decât acela care socotea că are ceva de la el însusi – Vamesul si
Fariseul…
Că Mântuitorul a zis: „Când veti împlini vreo poruncă, să spuneti asa:
„Rob netrebnic sunt eu, si n-am făcut decât ceea ce eram dator a face”.
De câte ori te mânii, mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Când te
mânii, acolo e duhul răzvrătirii, duhul mândriei, duhul slavei desarte,
să stii. El te îndeamnă să nu te smeresti – „Ce, eu sunt chiar atâta de
lepădat?!”
Că vezi, eu pot să zic asa, singur: „Măi oameni buni, da’ păcătos mai
sunt, da’ prost mai sunt, da’ rău mai sunt, măi”… Dar ia să mă facă
altul prost si urât, să vezi cum mă umflu si mă mânii asupra lui – „Ce
te interesează? Ce te ocupi de mine? Ce cutare…?” Ei, apoi asta-i
smerenie? Atunci când altul te ocărăste si te smereste fără voia ta,
atunci să vezi dacă poti zice: „Asa mi-a trebuit, asa trebuie, Dumnezeu
i-a poruncit să facă asa, pentru că si eu am ocărât pe altul”. Asta-i
smerenia cea adevărată, nu când zic eu că-s prost. Când te ocărăste
celălalt, atunci să faci dovada că esti smerit, atunci să spui iute:
„Dumnezeu îi porunceste să mă ocărască”. Când îti ia cineva lucrul cu
sila: „Dumnezeu îi porunceste să mi-l ia, pentru că si eu am luat de la
altul…” Când te mută cineva cu de-a sila, de ici-colo: „Dumnezeu îmi
schimbă locul, ca să-mi schimb eu năravul si obiceiul…” Asta ar fi
smerenia cea adevărată. Dacă-ti cere cineva haina, dă-i si cămasa. Dacă
te loveste peste partea dreaptă, întoarce-i si partea cealaltă. Apoi
vezi: poti face treaba asta? Că noi trebuie să urmăm după porunca lui
Hristos. Dar noi… Dacă îti dă cineva una peste fată, tu îi dai patru
înapoi – îi întorci împătrit. Asadar, noi nu urmăm porunca lui Hristos.
Când eram si eu mai tânăr, mă punea staretul la încercare. Odată m-a
scos afară din biserică. Eu cântam la strană si cântam si eu în felul
meu, „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă”, si mi se părea că tare
cânt frumos, si mă mândream în inima mea. Si o dată intră staretul si,
când mă aude, îmi dă un ghiont si – afară! „Iesi afară, măgarule, ce
ragi asa?” Mie mi se părea că eu cânt tare frumos si, când colo, uite
asa am pătit. Si mă gândesc si acum: săraca mândrie, cum se agată ea de
toate tiviturile.
M-am pomenit odată aici cu un om tânăr. Era el asa, cam delicat, venea
de la Bucuresti – si m-a întrebat: „Dumneata esti părintele Paisie?” Si
i-am răspuns asa: „D’apoi ar mai fi si altii, n-oi fi numai eu”. Dar el a
zis: „Am auzit de dumneata si am venit să te văd”. Si atunci i-am zis
eu cuvântul acesta:
Să nu crezi tot ce auzi
Să nu faci tot ce poti
Să nu spui tot ce stii
Să nu dai tot ce ai.
Vai de acel om căruia îi va prisosi mai mult lauda decât viata si faptele.
Din dragoste izvorăste smerenia. Că dacă iubesti pe cineva, nu-l
ocărăsti, că se scârbeste; nu-l superi, că tânjeste. Că dacă apuci să
superi pe cineva, săracu’, nici nu poate mânca, nici nu se poate ruga,
nici nu poate dormi. Asadar, faci în toate chipurile să nu superi pe
nimeni. Dar nu se poate să nu superi chiar pe nimeni; poate fără să-ti
dai seama spui un cuvânt mai tulburător. Dar cum te-ai întâlnit cu cel
pe care l-ai supărat, îndată fă-i plecăciune: „Iartă-mă, dragul meu, că
te-am supărat”. Si când ai zis „iartă-mă”, a iesit deodată toată
supărarea, s-a spart totul, n-a mai rămas nimic. Si când se uită
diavolul într-acolo, vede că a rămas păcălit… nu mai rămâne nimica
scris.
Nici prin cap să nu-ti treacă să placi oamenilor… Să fii mai necinstit
de oameni, asta da. Si ce dacă spune lumea că ai păcate? Ce, nu ai?
Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că asa ne-a lăudat Mântuitorul
Hristos: „Fericiti veti fi când vă vor ocărî si vă vor prigoni si vor
zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mintind pentru Mine”. Trebuie
să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru
dragostea lui Hristos. Doar vom câstiga si noi – nu tot raiul, ci numai
un coltisor, cât de mic.
Ti se pare grea smerenia, tată… Dar încearcă întâi si vezi dacă poti
ridica piatra, si după aceea spune „nu pot”. Smerenia inimii izvorăste
din dragostea cea pentru Dumnezeu, tătucă.
Despre ascultare si dragoste
Ascultarea… Asta-i de mare folos, tată.
Adică să nu-ti faci voia ta niciodată. Ca la mânăstire – acolo niciodată
nu-ti faci voia ta. Vrei să te odihnesti oleacă – da’ de unde, tocmai
atunci te cheamă la ascultare. Vrei să te rogi – te cheamă; lasi
rugăciunea si te duci. Iaca, îti taie voia. Dar dacă te duci la
ascultare si zici în mintea ta: „Măi, tocmai acum i-a pus vrăjmasul în
minte să mă cheme, uite, când voiam să mă rog si eu oleacă, si n-a fost
chip”, atunci nu-i primită rugăciunea ta, că l-ai ocărât pe cel ce te-a
chemat.
Ascultare cu dragoste, draga tatii.
La mine vii ocazional, în treacăt, dar tu să ai duhovnic permanent
acolo, să te mărturisesti cât mai des si să te împărtăsesti de câte ori
îti dă el voie. Tine seama de duhovnicul matale de acolo, tătucă. Să te
tii de duhovnicul tău, acolo unde s-o duce… Si să nu umbli din duhovnic
în duhovnic, pentru că ce-ti dă unul, altul îti ia. Dar de duhovnicul
matale să asculti ca de Dumnezeu.
Cât m-a încercat si pe mine staretul, să vadă dacă ascult… Câteodată mă
zăpăcea de cap, nici nu stiam ce treabă să fac. „Fă asta” – si făceam.
„Apoi, nu-i bun. De ce ai făcut asta?” El îmi spunea ce să fac si tot el
mă întreba de ce am făcut asa! Ba mă mai si ciocănea, câteodată, îmi
mai dădea si câte un ghiont…
Despre moarte
Cel mai bun profesor pentru noi este moartea. Era un cântec, „Cântarea orbului”… O cânta un orb din scripcă si din gură. Era din Pipirig, da’ a murit. L-am auzit cum cântă si mi-a plăcut cântarea. Dar tu o să tii socoteală de cântecul meu?
Asteaptă acu’ cântecul:
Moarte, moarte nemiloasă,
Tu pe toti îi scoti din casă.
De-ar fi tânăr sau bătrân,
De-ar fi slugă sau stăpân,
De-ar avea el tot pământul,
Tu îi pregătesti mormântul.
De-ar trăi el cât de bine,
Nimeni nu-l scapă de tine.
La unii vii cu masina,
La altii plivind grădina,
Iar la unii vii asa,
Că le opresti inima.
Si chiar, în definitiv,
La toti vii cu un motiv.
Si fără motiv de vrei,
Tot mai vii si tot mai iei.
Vai, te rog, moarte, plângând,
De-i veni cât de curând,
Te rog să nu vii mânioasă
Să mă tai cu a ta coasă
Nici să-mi pui n al tău pahar
Vreun medicament amar,
Ci, c-un ciocănas usor,
Să mă dezlegi încetisor
De la cap pân’ la picioare
Să-mi vindeci rana ce mă doare.
Că medicamentul ti-i bun,
N-am cuvânt ca să ti-l spun.
Si ciocănasul tău îi sfânt,
Că mă desparte de pământ.
Si asa să fii de bună
Să mă mângâi cu-a ta mână
Gura ta cea vesnic dulce
Să-mi dea voie să-mi fac cruce
Si cu gura să pot spune
Cea din urmă rugăciune.
Lacrimi multe să îmi lasi
Ca să-mi ude-ai mei obraji
Si să-mi spăl al meu păcat
Cu care pe Domnul am supărat.
Si asa, cu lacrimi multe,
Maica Domnului să-mi ajute
De trup să mă despart usor
Si cu liniste să mor.
Iar îngerasul lui Hristos
Să s-arate bucuros
Să-mi zică: „Hai, dragul meu,
Să te duc la Dumnezeu”.
Amin
(Pe foaia cu notite-amintiri ale
părintelui Paisie am găsit si această însemnare referitoare la versurile
anterioare: „Acest cântec e făcut cu evlavie de un ticălos si păcătos,
orb si prost, pe care îl chema Paisie.”)
Iaca asa… Rămâne ca tot cântecul meu să nu se uite. Că nu-i asa usor a
trăi, dar e tare greu a muri. Toti cei care au murit au uitat de toată
viata lor, iar în ceasul mortii numai ceea ce au făcut rău, numai aceea
vedeau înaintea ochilor.
Era unul – se băga pe sub masă, pe sub pat… „Nu mă lăsa, părinte Paisie,
nu mă lăsa!” „Ce să-ti fac, dragul meu?” Eu îl scoteam de acolo, el se
băga dincolo… „Nu mă lăsa, părinte Paisie!” „Ce să-ti dau, dragul meu? O
bucătică de zahăr?” „Nu.” „O bomboană?” „Nu…” „Medicamente?” „Nu…”
Altceva cerea el, ceva ce trebuia să-si pregătească din timpul vietii
lui. Si când a murit, Dumnezeu să-l ierte, nu era chiar cald, dar nu a
putut să stea în biserică. L-au scos afară, l-au prohodit afară – trei
zile a stat afară. Curgea din trupul lui tot prisosul care era înăuntru.
Tot, tot curgea afară, si mirosea de departe… Iaca asa.
Draga tatii, nu-i de sagă. Dacă am avea noi totdeauna frica mortii în
gând – că noi, adică, în fiecare clipă putem muri – n-am putea gresi asa
usor. Când ti-ar veni în gând să faci o prostie, aducându-ti aminte de
moarte, te opresti îndată: „Doamne fereste, dar dacă mă ia moartea chiar
acum? Ce mă fac eu?” Ai văzut ce spune Mântuitorul Hristos: „În ce te
voi găsi când va veni sfârsitul tău, în aceea te voi judeca”. Asa încât,
dacă te gândesti la moarte, îndată te opresti de la orice păcat ti-ar
veni în minte. Îti vine în gând să furi? „Nu, e păcat… Dacă vine moartea
acum?” Să-l lovesti pe celălalt? „Nu… Îl doare, si e păcat. Dacă mă
cheamă Domnul acum, si eu nu mai am când să mă împac?”
De asta zic: moartea este cel mai bun profesor, care te opreste de la toate păcatele.
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
„Nu uita că vei muri”… Dacă mă găseste moartea acum, si am făcut vreo
prostie, ceva, sau am gândit, sau am zis ceva rău, sau sunt învrăjbit cu
cineva… – si-uite asa, gândul mortii îndată te dă pe brazdă. „Vai, dar
dacă mor asa, ia să nu mă mai duc la furat… Ia să nu mă mai cert, ca să
nu mor învrăjbit.” Pentru că asa cum te găseste moartea, asa vei fi
judecat…
Iaca asa mai cânta un mosneag orb:
Bate moartea la fereastră
Si eu nu sunt pregătit.
Chiar din fasă, copilasii
Pentru moarte sunt sortiti.
Mai mărisori, drăgălasii,
De moarte nu sunt scutiti.
Tineretea-i ca si-o floare
Ce cade pe drum, îndată.
Tineretea-azi, mâine, moare
De o boală ne-ndurată.
Iar bătrânetea, mă frate,
E ca bruma-n răsărit,
Gata-n tot ceasul să moară
Si să-si dea al său sfârsit.
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
Socoteala este asa: toti suntem supusi
păcatului, dar dacă avem constiinta sănătoasă, îndată ce ne aducem
aminte că am făcut un rău, îndată să ne mustre constiinta. Sau când
vrăjmasul îti pune în minte să faci o prostie, o constiintă sănătoasă
îndată îti aduce aminte că vei muri, si te opresti: „Să nu mor chiar în
ceasul acesta…”
Asadar, fiindcă suntem supusi păcatului si mortii, si datoria trebuie să
o dăm numaidecât când ne-o va cere Domnul si când va veni sfârsitul. Si
dacă e neprevăzut sfârsitul, atunci să fim pregătiti cam totdeauna:
spovediti, împăcati cu toată lumea, si nu cumva să trecem prin viată
fără să ne gândim la moarte, si să ne găsească moartea nepregătiti. Că
dacă ai să-ti aduci aminte de moarte, ai să ai mult folos si ai să te
umilesti, gândindu-te că nu esti vesnic pe pământ, ci degrabă trecător…
Tare-i greu pentru omul care se lasă să se spovedească la urmă, în clipa
mortii… Că ce să spui când vine moartea? Ce să iei cu tine? Că n-ai ce
lua… Când au venit rusii, în 44, trăiam acolo, acasă, si deodată am
auzit: „Vin rusii, măi!”, si noi n-am crezut. Si ne gândeam: măi, oameni
buni, d’apoi românii ăstia ai nostri sunt ei asa de prosti si le-or da
drumul să vină de la Nistru încoace?! Doar hotarul nostru e la Nistru…
Si nu i-au putut opri. În sfârsit… numai ce mă duc eu o dată la apă, si
mă întâlnesc cu armata care venea de la Prut. „Măi popo, mă’… n-ati
plecat, mă’? Mă’, vă punem capu-n par, măi popo!”
Măi oameni buni, ce să fac eu? Eram la circa 20 km de Nistru. Am luat
căldările cu apă si m-am dus acasă repede. Ce să iau eu cu mine? Cum să
plec? Un rând de schimburi îmi trebuie… o carte îmi trebuie… Psaltirea
îmi trebuie… Ceaslovul îmi trebuie. Umplu o traistă. Da-mi trebuie, măi,
si-o pătură. Dar dacă o să dorm pe drum, ce mă fac eu? Mai pun o
traistă. După ce am umplut eu două traiste – era mosneagul acela,
Ghenadie, care stătea cu mine, si mă vedea că mă pregătesc, dar nu stia
unde mă duc, si stătea asa si mă privea cum adunam eu în traiste… –
deodată am zvârlit eu amândouă traistele într-un colt, si gata, m-am
linistit… Nu mă mai duc. Ceilalti au plecat care-ncotro… Eu cu Ghenadie
am rămas. A doua zi, mă uit de noapte… rusii umpluseră toată ograda.
Când am venit eu cu cheile bisericii, ei erau acolo, în fata ei.
Puseseră un foc mare si un cazan pe foc si o vacă în cazan, si stăteau
împrejurul cazanului. Si care se repezeau, luau mai mult carne crudă, si
mâncau si ei, acolo… Au prins a mă întreba pe ruseste: „Haziaika?”
„Vodka?” – cum umblau ei, după femei si după băutură… Mă rog, de-ale
lor… „Nu-s aicea. Aicea-s călugări.” „Ce-s aceia călugări?” „Mânăstire.”
Am prins a spune si eu niste minciuni: „Aicea-i obste, colhoz, aici
mănâncă toti la o masă”. „Da’ unde-i cel mai mare?” „A fugit…” „Las’, că
l-om prinde noi.”
Am stat cu ei aproape o jumătate de an. Ne-am supus si noi lor, si de la
o vreme s-au învătat si ei cu noi, ne-am învătat si noi cu ei… Apoi au
luat tot ce le-a plăcut si au plecat. Aveau de gând să se ducă la
Berlin.
Iac-asa, tătucă, si omul care se lasă să se spovedească în clipa mortii –
că eu sunt acum în pragul plecării si mă uit încolo si-ncoace, să văd
ce pot să iau cu mine, si iaca, mai că n-ai ce lua… Din vreme să ne
mărturisim si să ne pregătim, ca atunci când vine ceasul să fim cu
traista legată la gură, după usă, colo… A venit ceasul, iei traista si
pleci. Dar ca să te gândesti să pui în traistă atunci, în clipa mortii –
atunci nu mai poti, dragul meu, atunci nu se mai poate… Atunci, nu.
Era o babă, Catrina o chema. Si ea vorbea cu moartea cum vorbim noi
acum: „Sfântă Moarte, mă rog matale să-mi spui când ai să mă iei, ca să
mă pregătesc si eu, Sfântă Moarte”. Si tot asa: „Sfântă Moarte” azi,
„Sfântă Moarte” mâine… Si tot vorbea cu moartea, dar n-o vedea. De la o
vreme, iaca, apare moartea: „Hai, Catrină. Esti gata? Hai, că am venit
să te iau…” „Săraca de mine, Moarte Sfântă, cât te-am rugat eu să vii
să-mi spui când vrei să mă iei! Să-mi fi spus mai înainte… Dar n-ai
venit, Sfântă Moarte, să-mi spui…” „Cum n-am venit, Catrină?! Te-a durut
vreodată urechea?” „Da, m-a durut…” „Te-a durut capul, Catrină?” „Da!”
„Catrină, dar inima, dar vreun picior?” „M-a durut…” „Eu eram, Catrină…
Eu îti spuneam atunci să te pregătesti, că îndată oi veni să te iau.”
„Da’ bine, asa ai vorbit tu cu mine, Sfântă Moarte?” „Apoi eu asa stiu a
vorbi, Catrină…” – si a luat-o pe Catrina. Ca să vezi… Uite-asa stie ea
a vorbi cu noi. Ca atunci când esti vinovat, ai făcut vreo poznă si,
înainte de a te duce la închisoare, întâi îti trimite somatia, pe urmă
citatia si apoi mandatul – si gata. Hai, de-acuma… Te duce, nu te mai
lasă. Somatia este un junghi, ca să te pregătesti, să te spovedesti la
duhovnic. Citatia este o altă durere, ca să te si împărtăsesti. Si când a
venit mandatul, nu te mai lasă… Gata! „Te iau!” Pregătit, nepregătit…
„Bogdaproste c-am gătit… Am terminat… Hai…” Gata, tătucă… Să nu te
smintesti de trăsnăile mele.
Se zice că Alexandru Macedon, după ce a cucerit toată lumea, asa ar fi
spus: „Când voi muri, să mă îngropati într-un sicriu cu găuri si să-mi
lăsati afară mâinile, goale, ca să vadă toată lumea că Alexandru
Macedon, cel care a cucerit lumea, nu ia nimic cu el în mormânt”. Si
l-au îngropat asa cum a vrut el: cu mâinile goale, lăsate afară. Ai
văzut? Si nu era el om prost – era om de mare valoare la vremea aceea.
Toti cei care au umblat după slava omenească – cum umblă, de obicei,
toată lumea – până la sfârsit au regretat, că prea s-au obosit în zadar.
Asadar, tare ar fi bine ca din clipa asta să punem început bun, tătucă.
Fiindcă lucrurile trec, trec la vale, si vine clipa când va rândui
Dumnezeu să dai examenul cel mai de pe urmă… Eheei.. acela de pe urmă
este examen, nu glumă. Acela să-l reusim, tată, că atunci nu mai încap
nici interventii, nici avocati, nici orice altă învătătură – decât numai
faptele, dacă le-ai făcut. Atâta rămâne: ce-ai făgăduit la călugărie…
Despre fericire
Asa, tătucă… Fiindcă te-ai întâmplat aici
de sărbătorile astea, îti doresc si eu ani multi – si nu prea fericiti,
că fericirea în lumea asta nu-i chiar asa de sănătoasă. Când e omul
prea fericit în lumea asta, uită de Dumnezeu si uită de moarte…
Ai văzut Sfântul Pavel? „Nu mă voi lăuda decât cu neputintele mele si cu
slăbiciunile mele. Că o zi si-o noapte am fost în fundul mării”, că
trei zile a fost nu stiu pe unde, că într-o zi l-au dat afară pe o
cosnită, a fost bătut cu toiege, împroscat cu pietre – iaca cu ce se
lăuda. Nu se lăuda că face minuni, că a învătat atâta carte, că face, că
drege… Si când a zis vorba aceea: „Stiu un om care, cu 14 ani în urmă, a
fost răpit în rai (sau în al treilea cer, cum spune el), dar nu stiu
bine, în trup sau fără trup”… A stiut el prea bine. El era, dar n-a vrut
să se recomande asa. Si ce-a văzut acela acolo, numai nu s-a scărpinat
ca mine, în cap. Că ce-a văzut el, ce-a auzit el nu pot mintea omului si
gura să spună… Mai departe se dă de gol el singur: „Pentru multimea
vedeniilor, a slobozit Dumnezeu pe îngerul satanei să mă lovească peste
fată”. Na! S-a vădit. El singur. Ai văzut? „Ca să nu mă mândresc. Si
L-am rugat pe Dumnezeu de trei ori să-l depărteze, si a zis: „NU!” Asa a
zis: NU! Că întru slăbiciuni lucrează Dumnezeu minuni. Si a rămas asa,
ca Sfântul Pavel să fie vas ales. Asadar, dintr-un mare prigonitor, cum
era el, a devenit râvnitorul cel mai aprins, cel mai devotat, cel mai
ales vas dintre toti. Că de multe ori spunea si el: „Nu sunt vrednic să
mă numesc Apostol” si „Sunt cel mai mic dintre Apostoli”… Dintr-un
prigonitor, dintr-un vas de neonoare, a devenit un vas de onoare. Că asa
lucrează Dumnezeu: dintr-un om păcătos poate să facă, prin pocăintă si
lacrimi, un om credincios, care să fie de folos si lui si altora.
Asa să te-ajute Dumnezeu, tată, ca dintr-un vas spurcat – cum sunt si
eu, iac-asa, încărcat cu nenorociri din astea, cu păcate si cu
stricăciuni – să te facă Dumnezeu vas curat, de onoare, ca să-I slujesti
Lui, la masa Lui de onoare…
Eu nu-ti doresc aici nici avere, nici slavă, nici bogătie, că stiu eu că
dintr-astea ies altele gâmboase. Dacă vei avea, cu darul lui Dumnezeu,
dragoste si dorintă sfântă, apoi dincolo de mormânt să fie viitorul
nostru. Dar, făcând voia lui Dumnezeu, vei avea si aici folos
îndestulat, iar dincolo de mormânt vei avea fericirea vesnică, în vecii
vecilor. Dar dincolo să ne bucurăm, unde nu sunt nici lacrimi, nici
scârbe, nici suspin, ci viata fără sfârsit. Amin.
Nu ne putem mântui dacă vom iubi plăcerile lumii.
Despre dragoste
Si dragostea ajută mult, draga tatii.
„Dragostea si cu frătia/Mult întrece bogătia”. Să aveti dragoste una
fată de alta. Că din dragoste izvorăste mila. „Dragostea îndelung rabdă,
nu se mândreste, nu se trufeste, nu se mânie, nu gândeste rău, nu se
bucură de nedreptate. Dragostea îndelung rabdă, se milostiveste, nu
caută ale sale, dragostea niciodată nu cade”. Aceasta dac-am avea-o noi,
dragostea cea adevărată, dragostea duhovnicească! Fiindcă dacă avem
dragoste, pe toate le avem. Dragostea te face să rabzi boala si chiar
să-ti fie dragă, pentru că te curătă de toate murdăriile. Si dacă ai
dragoste pentru Hristos, rabzi totul: si ocări, si batjocură… Din
dragoste vine si răbdarea. Si atunci nu te mai scârbesti nici de cel
bolnav; ti se pare că miroase a parfum. Că cea mai mare faptă de
dragoste este să îngrijesti un bolnav. Si dacă-l îngrijesti cu dragoste
si răbdare, el se mântuieste prin tine si tu te mântuiesti printr-însul.
Nu-i lucru curat când te mânii. Mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu
si nici nu rodeste roadele dragostei. Când te mânii, nu-i duhul lui
Dumnezeu acolo, si nu-i duhul dragostei – acolo e duhul mândriei, duh de
slavă desartă.
Călătorie imaginară a Părintelui Paisie la Locurile Sfinte
Vreau să te însotesc si eu cu gândul la
Sfintele Locuri, la Ierusalim, pe care unii din părintii nostri s-au
învrednicit si le-au vizitat, si au văzut locul unde a fost înmormântat
trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă însotesc cu gândul si merg
si eu împreună cu sfintia voastră până pe acolo. Si iată. Cu gândul, eu
am ajuns mai înainte de sfintia voastră acolo. Si zic asa la prietenii
nostri care sunt pe-acolo, părinti, maici, surorile noastre, fiicele
noastre duhovnicesti: „Bine v-am găsit, părintilor, fratilor, surorilor
si maicilor care sunteti aici si v-ati învrednicit să stati la Locurile
Sfinte, unde s-au mântuit Sfintii Părinti, unde s-au nevoit unii din
sfintii nostri, pe care i-am cunoscut.”
Parcă o văd pe maica Irina că-mi iese înainte si mă primeste cu drag.
Iar eu zic: „Blagosloveste, maică Irină si maicilor care sunteti aici si
părinte preacuvioase, staretul mânăstirii de la Ierusalim.
Blagosloviti-mă si pe mine păcătosul, că iată, cu gândul am ajuns aici.
Si vă rog să mă iertati, poate vă fac vreun deranj cu venirea mea; poate
n-am fost vrednic si nu-s niciodată vrednic ca să ajung, dar cu gândul,
iată, am ajuns. Bine v-am găsit, părintilor, surorilor si maică Irino;
mă cunosti pe mine? Eu sunt părintele Paisie, care te-a mărturisit
de-atâtea ori, si poate v-ati folosit, poate v-ati smintit
vă rog să mă
iertati. Poate nu m-ati uitat la sfintele rugăciuni, că si eu mi-aduc
aminte mai în toată ziua de maica Irina, care s-a învrednicit de a stat,
cu darul si cu rugăciunile Maicii Domnului, aproape patru ani. Si eu vă
doresc încă mai multi ani să stati la Locurile Sfinte. După cum poate
v-am trimis vreo blagoslovenie cândva, prin cineva, si un sfat poate,
totdeauna v-am îndemnat să aveti răbdare, că dragostea rabdă toate. Să
faceti ascultare acolo la Locurile Sfinte, să nu iesiti din cuvântul
părintelui de acolo, părintele Lucian, arhimandritul si staretul
căminului de la Sfântul Mormânt; să faceti ascultare de maica egumenă,
care tot de pe-aicea-i si a auzit si ea de mine, Eufrasia. Să iubiti
acest loc sfânt, pe care l-ati dorit poate din copilărie, si să doriti
încă mai mult timp locurile acelea, si să nu ne uitati pe noi la
rugăciunile pe care le înăltati înaintea Sfântului Mormânt.
*
Să mai stăm de vorbă oleacă. Cred că
te-ai mărturisit în postul acesta, da? Să te mărturisesti, tătucută, că
dacă mături casa mai des ti-i mai drag să stai în casă decât dacă se
face mult gunoi în casă; e mai greu de scos afară. Dacă speli cămasa mai
des, ti-i mai drag s-o îmbraci decât dacă se-nvecheste. Să te
mărturisesti, dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună. Cred
că ai ales duhovnic bun pe părintele Lucian arhimandritul. Să nu iesi
din cuvântul părintelui duhovnic de acolo. Să mărturisesti si gândurile
care vin si nu-ti dau pace, si cuvintele, si faptele. Să vă acomodati
locului si obiceiului locului de acolo. Din partea mea, primiti
blagoslovenie si să fii dezlegată de orice canon ai avut de la mine si
poate nu l-ai putut face. Să fii dezlegată de toate păcatele pe care
le-ai mărturisit la mine. Poate ai mai vorbit de rău, ai mai clevetit,
ai mai spus minciuni, ai ocărât, ti-a fost ciudă, te-ai supărat, te-ai
tulburat, te-ai smintit, ai smintit pe altul, poate te-ai mândrit, poate
ai judecat păcatele altora, poate ai avut gânduri necurate, patimi,
pofte, vise murdare, ai mâncat prea mult, ai băut prea mult, ai dormit
prea mult, ai vorbit prea mult, ai râs, ai glumit. Toate păcatele de
care-ti pare rău si le-ai mărturisit si le mărturisesti să fie dezlegate
de părintele duhovnic de acolo, care are blagoslovenie acum, să facă
dezlegare de tot ce ai mărturisit. Si din partea mea primiti
blagoslovenia: Domnul Dumnezeu preamilostivul să vă miluiască, Domnul să
vă ajute, Domnul să vă mântuiască, Domnul să vă folosească, Domnul să
vă păzească, Domnul să vă curătească, Domnul să vă umple de bucurie
duhovnicească, Domnul să vă fie păzitor sufletului si trupului vostru;
Domnul, ca un bun si milostiv si iubitor de oameni, să vă dea iertare de
păcate. Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos, la ziua mortii si a
judecătii, să vă miluiască si să vă blagoslovească în toate zilele
vietii voastre, că Aceluia I se cuvine slava, cinstea si închinăciunea,
împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte si Preasfântului si
bunului si de viată făcătorului Duh, acum si pururea si în vecii
vecilor. Amin.
Blagosloviti si mă iertati pe mine păcătosul. Doamne ajută si să ne
întâlnim la usa raiului, dacă nu ne-om putea întâlni aici, si acolo să
ne bucurăm de mila lui Dumnezeu si de rugăciunile Preacuratei Maicii
Sale. Pentru rugăciunile tuturor sfintilor, amin.
Cuvinte de rămas bun, adresate Victoriei
Asa, tătucă. Dumnezeu si Maica Domnului
să-ti rânduiască cele ce sunt cu adevărat de folos pentru mântuirea
sufletului tău. Du-te, tată… usoară ca un fulg, asa să te duci. Să-ti
răsplătească Dumnezeu si să-ti fie de folos osteneala. Să fie ca grâul
căzut în pământ bun. Du-te, tată, si să ne întâlnim amândoi la poarta
raiului.
Doresc să aud de bine despre frătia ta. Spune urări de la mine si
părintilor tăi scumpi de la Bucuresti, care ajută în ogorul Domnului, ca
să sporească în rostul faptelor bune, ca prin faptele si cuvintele lor
să Se slăvească Domnul Hristos si Tatăl nostru din ceruri.
Drum bun, mergi sănătoasă, si să nu uiti cărările către Patria cerească,
fiindcă strâmtă este usa si îngustă este calea care merge la viată, si
largă este poarta, lată este calea care merge la pierzare. Să o eviti pe
cea largă, tătucă, si s-o urmezi pe cea strâmtă, desi multi sunt cei
care merg pe cea largă.
Si dacă ai să mai vii pe-aici, să-mi aduci si mie daruri, draga tatii.
Nu altfel de daruri, ci daruri duhovnicesti – smerenie, dragoste si
toate cele cu adevărat bune, ca să mă bucur si eu totdeauna când am să
văd acestea la frătia ta. Si dacă n-ai să mă mai găsesti, tu tot să-mi
aduci daruri, si ne vom bucura împreună dincolo. Iar când se mai
întâmplă câte-o schiopătură – că este o vorbă din bătrâni: dobitocul,
care are patru picioare, si tot schioapătă si el când se poticneste,
darmite omul, că are numai două picioare – să ne îndreptăm iar, si iar
să punem început bun, cu frica lui Dumnezeu. Numai să nu schiopătăm cu
amândouă picioarele, tată. Si asa, cu darul lui Dumnezeu si cu
rugăciunile Măicutei Domnului, încet-încet, hai-hai, intrăm si noi
într-un coltisor de rai. Doamne ajută! O să ne mai întâlnim, negresit.
Aici sau la poarta raiului, dincolo. Blagoslovenia Domnului peste frătia
ta.
Domnul Dumnezeu să te blagoslovească, tată. Mergi sănătoasă si pune
început bun. Si cu darul lui Dumnezeu, să te împrospătezi cu toate
faptele cele bune ca si cu o cunună frumoasă. Că o cunună frumoasă
trebuie să aibă mai multe feluri de flori, nu numai de o culoare, si
atunci cununa iese frumos împodobită. Sileste-te să aduni tot felul de
floricele pentru cununa frătiei tale, să te împodobesti cu toate
felurile de flori, care să fie cât mai frumoase: milostenie, ascultare,
rugăciune, smerenie.
Îmi aduc aminte cum îmi cântau băietii la scoală. Am primit si eu o
coronită, făcută de ei din frunze de stejar si cu mai multe flori, iar
când îmi puneau coronita pe cap, băietii îmi cântau:
Ai ascultat,
Ai învătat,
Coroană ai luat.
Asa si frătia ta: vei asculta, vei învăta, cunună din toate florile vei lua…
Fă si tu ca albinutele, care umblă din floare în floare si culeg numai
sucul din care să poată scoate mierea. Albina zboară din floare în
floare, în multe flori, dar unde nu e nectar din care să poată scoate
mierea nu stă, fuge. Asa să culegi din toate numai ce e bun si ce e
folositor pentru frătia ta. În rest, să te strecori iaca asa, ca printre
stropi. Să-ti spun si eu o trăscănaie: mergea un tigan pe drum, si era
tiganul îmbrăcat binisor, si avea si el o căldare. Si era lume multă
care mergea pe drumul acela. Si a venit o ploaie mare si toti s-au
ascuns care încotro, dar tiganul nu avea unde să se ascundă. Si ce s-a
gândit el? S-a dezbrăcat de haine, le-a pus în căldare si a întors
căldarea cu fundul în sus, iar el s-a pus pe căldare si sedea acolo să
treacă ploaia. După ce a trecut ploaia, a scos hainele din căldare, s-a
îmbrăcat si iaca, el era uscat. Si-l întrebau oamenii: „Măi tigane, dar
cum ai rămas tu uscat, pe tine cum de nu te-a plouat, măi? Cum de ai
rămas tu neudat, măi?” Dar el, de colo: „Printre stropi… M-am strecurat
printre stropi.” Asa si frătia ta, strecoară-te printre stropi, ca să nu
te ude ploaia păcatului…
În ce zi e azi? 9 august 1981… Asadar, să vă rămână în memoria frătiilor
voastre locurile acestea – izvoarele, muntii, brazii, iar la anul pe
vremea aceasta să vă aduceti aminte: „Măi, anul trecut pe vremea asta
noi ne-am pomenit la Sihla, colo sus, stând de vorbă cu un bătrân mai
mult mut” – că n-am cu ce vorbi; mai mult surd, că n-aud bine; „un
bătrân orb, care ne spunea niste trăscănăi de-ale lui, împletea două
paie si el… Oare mai trăieste?” La anu’… Tare-i mult până la anu’. Dar
care sunteti mai aproape, oti încerca, oti întreba, si dacă dragostea
v-o mai îndemna si nu veti uita locurile acestea, veti mai da pe-aici.
Cred că până veti mai veni, nu se stie dacă ne mai putem întâlni aici.
Dar as dori ca toti cei care ati fost pe la mine să mă iertati, că unii
poate v-ati smintit. Să nu vă smintiti de ceea ce ati văzut, de ceea ce
ati auzit, că una este ceea ce se aude si alta este ceea ce se vede. Si
vai de acel om căruia îi va prisosi mai mult lauda decât viata si
faptele… Iar cei care v-ati folosit – dacă v-ati folosit vreunii de
venirea aici – să mă pomeniti. Mă veti pomeni măcar asa: „Măi, oameni
buni, acela nu stia carte multă, dar avea si el o ambitie, o râvnă
oarecare: ca să ne folosească. Si împletea si el două paie, ca să ne
folosească numaidecât, asa voia el… Si noi, unii ne-am folosit, altii
ne-am smintit…”
Eu mă gândesc asa: că, dacă mai am câteva zile de trăit, mi s-au rânduit
aceste zile pentru că a mai rămas ceva rugină si trebuie răzuit cu
raspelul, cu ce-o fi si cu ce-o sti Dumnezeu că e de folos, ca să rămâie
curat. Că tot ce ne dă Dumnezeu este de folos, si noi trebuie să ne
multumim asa, cu cât ne rânduieste Dumnezeu, cât stie Dumnezeu că mai
trebuie. Că pe unii tineri îi ia Dumnezeu la cer, ca să nu mai
gresească, iar pe unii, bătrâni, îi mai lasă pe pământ ca să se
pocăiască. Ati văzut judecătile lui Dumnezeu? Mari sunt judecătile lui
Dumnezeu! De aceea, slăvit să fie Dumnezeu că încă mă mai îngăduie, iar
eu, în loc să mă pocăiesc, încă mai adaug, încă mai gresesc – că mai
ocărăsc pe câte unul: „Măi, de ce gresesti, măi…?” „Măi, ce fel de
oameni…?” „Măi, ce-ai gresit, măi…?” Am mai si ocărât asa, l-am mai
miluit eu la urmă cumva, dar nu-i lucru atât de curat când te mânii, că
mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
Era un frate tânăr – într-o joi l-am călugărit în pat, iar sâmbăta a
murit. Ghervasie îl chema. Dar înainte de a muri mi-a zis: „Adu,
părinte, pe părintele duhovnic să mă împărtăsească”. Si, după ce-am
împlinit toate: „Aprinde degrabă lumânarea, părinte”. Îi pun eu
lumânarea în mână si vreau să i-o tin eu, cu mâna lui în mâna mea, dar
el, de colo: „Lasă, părinte, că o tin eu”. Ai văzut? „Lasă, părinte, că o
tin…” „Dacă o tii, tine-o…” Tine el lumânarea asa, cam două minute, si
se uită în sus, se uită la dreapta, la stânga – la stânga s-a otărât, la
dreapta s-a bucurat putintel. „Părinte, stinge-o, că mai am oleacă.” Pe
urmă, iar: „Părinte Paisie, du-te si spune-i părintelui duhovnic să
vină să-mi citească molifta pentru iesirea sufletului”. Când am auzit…
„Si asta o ceri?” M-am dus din nou la părintele duhovnic si i-am spus
toată tărăsenia: „Părinte, te pofteste să-i citesti molifta de
despărtire”. S-a otărât bietul părinte duhovnic – Ghedeon îl chema -:
„Ce vrei, să omori oamenii cu de-a sila?” El „nu”, eu „hai si hai”. Si
după ce m-a ocărât bine, m-am dus repede. Ghervasie era în asteptare:
„Vine părintele?” „Vine.” A venit părintele Ghedeon: „Ce vrei,
Ghervasie?” „Părinte, să-mi citesti molifta pentru iesirea sufletului.”
I-a citit molifta si a plecat. Si au venit părintii din mânăstire, că
auziseră de treaba asta, că era în zori de ziuă, si am tras patul în
mijloc si ne-am strâns împrejurul patului, uitându-ne la călugărul cel
tinerel. Si el spunea: „Vă aud, dar nu vă mai văd” – el altceva vedea
acuma. Si a spus deodată: „Iertati-mă”. „Dumnezeu să te ierte” – am zis
noi. Si el a înghitit ceva, apoi a scos o răsuflare lungă, una scurtă si
iar una prelungită, si apoi a plecat. Iată… călugăr în trei zile. Si eu
am saizeci si atâtia de ani de călugărie si încă n-am pus început bun.
Nu m-am pregătit încă de moarte. Tot asa: „Măi, să mai pun un strat, să
mai pun o piatră, că piatra asta nu-i bună aici…” Si ai văzut cum
te-nseală vrăjmasul? Iac-asa… A murit acela, de 19 ani, călugăr în trei
zile – cum spune în carte: „tânăr bătrân” si „bătrân tânăr”. Pe cei
tineri, care-s buni, Dumnezeu îi ia din vreme, ca să nu gresească, iar
pe bătrâni îi mai lasă să se pocăiască.
Asa, tătucă… Dumnezeu să vă întărească si să vă unească, să vă
înteleptească, asa ca să vă fie dragă viata de călugărie. Să vă duceti
până la sfârsit crucea suferintei, prin răbdare, smerenie si ascultare,
si vă veti mântui. Multi ani celor care sunt sănătosi, iar celor
bolnavi, răbdare multă de la bunul Dumnezeu. Răbdare multă celor care au
nevoie de răbdare. Si bucurii duhovnicesti, în suflet, pentru omul
silitor. Să trăiti, să faceti ascultarea care este de folos pentru
mântuire. Dumnezeu să vă dea răbdare si dragoste si bună nădejde, si să
nu uitati hotărârea pe care ati avut-o de acasă – hotărârea asta până la
sfârsit să o aveti, nu până la prăsit. Să ne rugăm mai mult, ca
Dumnezeu să ne dea răbdare si smerenie si dragoste – pentru că, dacă
avem dragoste, pe toate le avem. Răbdăm si ocările, pentru că asa ne-a
lăudat Mântuitorul: „Fericiti cei ce vor fi ocărâti si stuchiti si
batjocoriti pe nedrept”. Răbdăm toate pentru dragostea Lui, draga tatii,
ca să putem câstiga – nu tot raiul, ci un coltisor cât de mic…
Aceia care aveti sot, sotie, familie, copii, căutati întâi si
împăcati-vă casa si familia. Că cel care face milostenie la străini iar
copiii lui tremură de frig si flămânzesc, acela nu face milostenie
pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească, pentru ca să zică lumea:
„Uite, mă, ce milostiv e acela…” Puneti cu totii început bun. Aceia care
ati schiopătat, îndreptati-vă; cei care nu ati schiopătat,
stăpâniti-vă. Nu vă puneti niciodată nădejdea în oameni, că omul se
schimbă – azi îti dă si mâine îti cere; azi te laudă si mâine te
ocărăste. Dar dacă îti pui nădejdea în mila lui Dumnezeu, n-o să dai
gres niciodată.
Asa, tată… cam atâta am putut, că mă coplesesc altele care nu se văd, dar numai eu le simt.
D’apoi eu… dacă nu văd bine, prăpădesc mereu câte ceva – pun un ac aici
si cade jos: „Măi, măi, da’ unde-i, că aici l-am pus? Mi l-o fi furat
cineva?” Si când colo… Uite cum gresesc si cum bănuiesc pe altul… Ca să
vezi! Si fac păcate de nu mă văd din socoteala asta, pentru că ba nu
văd, ba nu aud, si bănuiesc. Vezi cum te înseală vrăjmasul?
Asa, draga tatii… Pace-n tară, pace-n lume, pace-n mânăstirea noastră,
pace-n casa dumneavoastră. Mâine poate n-o să mă mai găsiti, că eu
de-acum trebuie să plec. Dar de aceste locuri o să vă amintiti si de
stâncile astea o să vă fie dor. Dar dacă, cu darul lui Dumnezeu, mai
trăim si în anul acesta în care intrăm, să vă amintiti că în anul care a
trecut un bătrân prost si orb v-a urat de bine. Eu sunt bătrân, tată,
si voi pleca când va rândui Domnul, dar o să ne mai întâlnim negresit –
aici sau dincolo, la poarta raiului… În altă parte nu. Dumnezeu să vă
întărească, să vă unească si să vă înteleptească, pentru că nu sunt
decât două căi, tată: la rai sau la iad. Trebuie să ne hotărâm pentru
una din ele. Si până la sfârsit să ne ducem crucea suferintei, prin
răbdare, smerenie, dragoste si ascultare, si ne vom mântui.
Draga tatii, eu voi pleca… si as dori să rămână în memoria frătiei tale
tot ce ai văzut si ai auzit de la mine, ca să-ti fie spre mântuire. Asa,
tătucă. Si să mă pomenesti si pe mine când îti vei aduce aminte – asa,
fără obligatii. Amin.
Blagoslovenie de plecare
Sunteti gata de plecare? Să vă fac blagoslovenie bogată, ca să vă fie de sat.
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce esti calea cea
adevărată si ai călătorit cu Tobie, cu Iosif pe cale în Egipt, cu Luca
si Cleopa, călătoreste, Doamne, cu robii Tăi acestia si rânduieste-le
înger bun, păzindu-i nevătămati de toată întâmplarea cea rea, ca
sănătosi si cu bun spor să ajungă la bordeiasul lor, la serviciul lor,
la scoala lor, la ascultările lor.
Lăudându-Te si slăvindu-Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al
Tău Părinte si cu Preasfântul, Bunul si de viată Făcătorul Tău Duh,
amin.
Domnul Dumnezeu Preamilostivul să vă ajute, Domnul să vă mântuiască,
Domnul să vă folosească, Domnul să vă păzească, Domnul să vă curătească,
Domnul să vă blagoslovească, Domnul să vă umple de bucurie
duhovnicească, Domnul să vă fie păzitor si sprijinitor sufletelor si
trupurilor voastre. Domnul, ca un bun si milostiv si iubitor de oameni,
să vă dea iertare de păcate. Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos, la
ziua mortii si a Judecătii, să vă miluiască si să vă blagoslovească în
toate zilele vietii voastre.
Blagosloveste, Doamne, pe robii tăi acestia (spuneti cum vă cheamă; care
aveti soti, spuneti cum îi cheamă si pe ei) si pe viitorii lor soti.
Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile cele bogate –
pace, liniste, sănătate – si de toată răutatea vrăjmasilor văzuti si
nevăzuti izbăveste-i pe dânsii si cele de folos le rânduieste, pentru
a-si îndeplini dorintele lor cele bune, si un coltisor de rai
rânduieste-le lor, în numele Tatălui si-al Fiului si-al Sfântului Duh.
Amin.
Încă o dată, să vă blagoslovesc în parte: Blagosloveste, Doamne, pe
roaba Ta – cum te cheamă? Maria… Blagosloveste, Doamne, si pe – matale?…
Blagosloveste-l, Doamne, si pe cel mititel… Blagosloveste, Doamne, si
pe cea de la Bucuresti… Blagosloveste, Doamne, pe cei de primprejur –
Maria, Ileana, Irina… Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu
darurile cele bogate – pace, liniste si sănătate – si de toată răutatea
vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i si cele de folos le dăruieste
si un coltisor de rai le rânduieste lor. Amin.
Încă o dată: Blagosloveste, Doamne, pe robii Tăi si pe roabele Tale care
sunt de fată si care vor să plece. Blagosloveste, Doamne, pe părintii
lor, pe fratii lor; care sunt căsătoriti, pe sotii lor si pe fiii lor.
Blagosloveste, Doamne, căsuta lor, blagosloveste, Doamne, măsuta lor,
căminul lor. Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile Tale
cele bogate, pentru mântuirea lor – cele de folos le rânduieste lor si
un coltisor de rai le dăruieste lor. Amin.
Mergeti sănătosi. Hai… „Sănătate, si la drum cu traista-n spate.” Cum?
Încă o dată? Iaca, măi, te mai obligă încă o dată. No, ca să vezi. Mare
comedie cu oamenii ăstia, nu pot scăpa de dânsii. Le-am zis de drum,
le-am zis „Doamne-ajută si drum bun” – si ei nu vor să plece…
– Dacă e bine aici, părintele…
– E bine? Da, tătucă… A venit cineva de la Bucuresti si mi-a spus:
„Părinte, noi nu avem acolo aerul de aici”. Si i-am spus: „Păi luati-l,
dacă vă trebuie… Luati-l, na!”
Pe mata’ cum te cheamă?
– Emilia.
– A, Emilia… Dacă nu mai văd… Frumos nume ai!
Da’ câte parale costă comedia asta? (casetofonul – n.r.) Patru mii de
lei? Oh, vai de mine… tot neamul meu n-am de unde atâtia bani. Si-ai pus
toate prostiile mele pe el? Dacă copiii ăstia-s obraznici si nu-mi dau
pace… Că eu, ca să scap de dânsii, le-am spus si eu, numai s-or duce,
dar ei nu vor să plece.
Dar pe matale cum te cheamă? Irina? Si câti ani ai? Tot zece? Păi mai deunăzi tot zece aveai…
Si mata’, tătucută să mai stai. Chiar dacă eu v-am zis de drum, mata’ să n-o iei la vale…
Hai, încă o dată… Descântecul de la mine si leacul de la Dumnezeu…
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Împăratul Cel Atotputernic
si Atottiitor, care le faci toate si le prefaci singur, cu voia Ta, Cela
ce cuptorul cel de sapte ori ars si văpaia cea din Vavilon în rouă
le-ai prefăcut si pe sfintii trei coconi întregi i-ai păzit, doctorule
si tămăduitorule al sufletelor noastre, mântuirea celor ce nădăjduiesc
în Tine, Doamne, Tie ne rugăm, depărtează si înstrăinează toată lucrarea
diavolească, toată lucrarea satanei, toată vrăjmăsia; toată privirea
cea rea, stricăciunea oamenilor răi, răutatea vrăjmasilor celor văzuti
si nevăzuti depărtează-le, Doamne, de la robii Tăi acestia. Si dacă, ori
din frumusete sau din putere, din norocire sau din nenorocire, din
răutatea omenească sau diavolească de s-a-ntâmplat, sau li se va
întâmpla ceva nemultumitor în viata roabelor si robilor Tăi, Stăpâne
Doamne, tinde mâna Ta cea tare si cercetează pe robii Tăi acestia… si le
trimite lor pe îngerul Tău cel de pace, înger bun, credincios, păzitor
sufletelor si trupurilor, care să depărteze de la dânsii tot sfatul
necuratului diavol, pe toti vrăjmasii văzuti si nevăzuti, dăruindu-le
lor izbăvire, ca să-Ti cânte Tie cu bucurie: „Domnul este ajutorul
nostru si nu ne vom teme; ce ne vor face nouă oamenii si diavolii? Nu ne
vom teme de rău, că Tu esti cu noi, Doamne. Că Tu esti Domnul puterii
noastre, tare Stăpânitor, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie,
Împărătia Ta este Împărătia vesnică, si a Ta este Împărătia si slava în
veci. Amin.
Blagosloveste, Doamne, încă o dată pe robii Tăi si pe roabele Tale cu
darurile cele bogate – pace, liniste si sănătate – si de toată răutatea
vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i pe dânsii, si cele de folos
rânduieste-le lor, pentru a-si împlini dorinta lor cea bună, si un
coltisor de rai dăruieste-le lor. În numele Tatălui si al Fiului si al
Sfântului Duh. Amin.
„Ai spus si asta, descântecul acesta?” Mămucută, ca să vezi, te bagă în
încurcătură copiii ăstia. De… duceti acolo, la Bucuresti, toate
trăscănăile mele. Că omului sătul nu-i plac nici plăcintele, dar cui e
flămând si nemâncat de trei zile, apoi si mămăliguta cu usturoi, cogâlc,
pe gât – asa-i de plăcută când ai postit vreo trei zile. Da’ când e
sătul, nu-i place – ba că e prea sărat, prea pipărat, prea… asa că si
astea or fi bune pentru cineva flămând. Dar pentru unul sătul, cu multă
carte, astea nu prind deloc… Gata de-acuma… pune-l în traistă
(casetofonul – n.r.) si nu-l arăta la nimeni.
Da’ pe tine cum te cheamă? Daniela… Si de ce plângi, puisorule?
– S-a trezit acum din somn…
– Apoi când te scoli din pat, nu te scoli cu fundu-n sus, măi băiete. Să
te scoli cu fata-n sus, pentru că altfel fug îngerii si se depărtează
de la tine. Să te scoli cu fata-n sus, si dacă ai visat ceva să te uiti
la geam, ca să uiti tot ce-ai visat, să nu mai tii minte. Asa m-a
învătat mămuca, pe când eram si eu copilas, să mă uit la geam ca să pot
uita visele pe care le-am visat…
Asadar, v-am dat blagoslovenie si pentru anul următor… Blagosloveste,
Doamne, pe toti cei care au dragoste să mai asculte o dată blagoslovenia
noastră, că văd că tot nu vor să plece. Asadar, tot ce-ati gresit si
ati făcut rău – ati clevetit, ati spus minciuni, v-ati supărat, v-ati
tulburat, v-ati smintit, ati smintit si pe altul, ati cârtit, ati
bănuit, v-ati mândrit, ati judecat păcatele altora, ati avut gânduri
murdare, patimi si pofte-n trup, ati avut vise spurcate, ati mâncat prea
mult, ati băut prea mult, ati dormit prea mult, ati vorbit prea mult,
ati râs, ati glumit, ati gresit cu mintea, cu gândul, cu cuvântul, cu
fapta, cu lucrul, cu voie sau fără de voie, cu stiintă si cu nestiintă,
toate păcatele de care vă pare rău si vă mustră constiinta – Domnul
Dumnezeu Preamilostivul, Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu
darurile si cu îndurările iubirii Sale de oameni, să vă ierte si să vă
lase toate păcatele, iar eu, nevrednicul preot si duhovnic, vă iert si
vă dezleg de toate păcatele voastre, în numele Tatălui si al Fiului si
al Sfântului Duh. Amin.
Blagoslovenia si bucuria care a fost la Nasterea Mântuitorului Hristos
să fie si în sufletele voastre, bucuria îngerilor si a păstorilor care
au cântat la Nasterea Mântuitorului Hristos – acea bucurie să fie si în
sufletele voastre. Si să păsim în anul acesta cu mai multe fapte bune si
împrospătati cu mai multă credintă si cu mai multă dragoste. Amin.
Multi ani celor care sunt sănătosi, iar celor bolnavi răbdare multă, si tuturor mântuire de la bunul Dumnezeu. AMIN.
Noi trăim cu adevărat vremuri apocaliptice – pentru că faptele noastre
grăbesc sfârsitul. Niciodată nu au fost mai multe avorturi si mai multă
vărsare de sânge si mai multă necredintă ca acum. Acela s-a mântuit, se
mântuieste si se va mântui care va avea credintă neîndoielnică.
Trimiteti părintelui Ioanichie si celorlalti părinti scumpi de la
Bucuresti – părintele Gherontie, părintele Sofian… – sărutări de mâini
din partea mea si să nu mă uite la rugăciunile lor, că eu sunt în pragul
plecării.
Drum bun… Drum bun… Doamne ajută.
Cuvintele părintelui Paisie, din amintirile maicii Gorgonia de la Mânăstirea Agapia
Să ai milă de bătrâni si de bolnavi,
de străini si de orfani.
Să îi speli, să-i îngrijesti,
să le cânti, să le citesti
si-mpreună să vă-mpărtăsiti
si-mpreună să vă mântuiti.
Să-i alini de îndată
si vei avea multă plată.
Ai grijă: în viata ta de mânăstire
să nu-ti faci a ta voire.
Să asculti de cei mai mari
si vei primi mereu în dar
sănătatea si întelepciunea
pacea inimii si multumirea.
Dragostea – cu-ndelunga răbdare în toate
să ai grijă să o păstrezi până la sfârsit
si nu până la prăsit.
Vorbirea ta să fie rugătoare
si NU poruncitoare.
Auzi ce spune Mântuitorul:
„Fiti blânzi si nevinovati ca mielul”,
„Vorba dulce mult aduce”,
„Dragostea si cu frătia
mult întrece bogătia”.
O floare, când o rupi, răspândeste parfum.
Fii, deci, o floare.
Si să fii tu însuti în orice împrejurare.
Si dacă vorbele tale sunt de folos cuiva,
numai atunci vorbeste.
Ai grijă, cu întrebarea să călătoresti
dacă vrei să te mântuiesti
– în sfaturi, cu cei duhovnicesti.
Cu gândurile să nu vorbesti.
Fii cu paza mintii
si să le izgonesti.
Sileste-te să câstigi mintea de bătrân iscusit
si inima de copil neprihănit.
Ca o moară bună, mintea ta să macine grâu.
Fereste-te de paie,
si să aduni numai fân.
Să nu fii nici prea serios, nici prea vesel
(calea de mijloc e împărătească).
În fiecare zi să pui început bun.
Să lucrezi câte putin, dar din toate
(din lucrurile cele duhovnicesti).
Să asculti multe si bune
si să păstrezi numai ce e folositor pentru tine.
Să înveti statornicia în cuvânt
si statornicia în prietenie.
Să fii iubitoare de a căuta mereu fapta bună.
Dacă nedreptate-ti va face oarecare,
degrabă, până la apus de soare,
să fii iertătoare.
Si nu uita: un câine care latră
să nu-l zgândăresti.
E greu de suportat, stiu, dar trebuie să rabzi,
pentru că asa se sporeste în smerenie
si în mare nădejde.
Si apoi, „capul plecat sabia nu-l taie”…
Adu-ti mereu aminte de Golgota mântuitoare,
si dac-ai să gândesti asa, nu ai să mai gresesti.
Constiinta să ti-o întrebi mereu:
Oare azi cu ce-am supărat eu pe Dumnezeu
si pe fratele meu?
Luptă-te! Esti ostas în armata îngerească!
Armele toate să le folosesti, dar
cu dreaptă cumpătare,
si să iubesti calea cea împărătească
pentru ca să împlinesti făgăduinta călugărească.
Vezi – spovedania deasă să fie
si să ai grijă de suflet, cu multă trezvie.
Roagă-te neîncetat
si numai în Domnul să-ti pui nădejdea ta.
Să stii că în mânăstire
se întâlnesc necunoscându-se,
trăiesc neiubindu-se
si mor neplângându-se…
Dar tot ce ai văzut si ai auzit de la mine
să rămână în memoria ta,
ca să-ti fie spre folos si mântuire.
Amin.
Uite-asa… dacă ai copii, ai necazuri, ai si bucurii. Eu am copii de toată mâna…
Iar tu, fată hăi, Gorgonie, să-ti dea Dumnezeu răbdare si să-i
îngrijesti până la ultima suflare pe bolnavi – si să faci această
ascultare până la ultima ta suflare. Că ei se vor mântui prin tine, iar
tu te vei mântui prin ei.
Aforisme duhovnicesti – extrase din convorbirile duhovnicesti si din corespondentă –
Binecuvântările si saluturile Părintelui Paisie
Slăvit să fie Dumnezeu pentru toate!
Dumnezeu si Măicuta Lui să ne binecuvânteze pe toti!
Dumnezeu să-i ierte pe toti, si pe cei vii, si pe cei morti!
Vă doresc tuturor un coltisor de rai. Amin!
Dumnezeu să vă dăruiască un coltisor de rai!
Să ne întâlnim la usa raiului!
Să ne vedem cu totii la usa raiului!
Mergeti sănătosi si să ne vedem la usa raiului!
Drum bun! Să ne vedem la usa raiului!
Să ne vedem la a doua Înviere.
Rugăciuni ale Părintelui Paisie
Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă
binecuvânteze. Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă
păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,
Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, să vă ierte de păcate si în
ceruri cu dreptii să vă primească. Binecuvântează, Doamne, pe robii tăi
acestia, si rugăciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor, si
bucuria lor, si smerenia lor, si răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne,
osteneala lor, si căsuta lor, si pâinea lor, si copiii lor, si viata
lor, si sfârsit bun le dăruieste, iar dincolo un coltisor de rai le
dăruieste, că binecuvântat esti în veci. Amin!
Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule, si duh drept înnoieste
întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la fata Ta si
Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine!
Domnului Dumnezeu să ne închinăm si numai Lui să-I slujim.
Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat! Măicuta Domnului, nu mă lăsa,
că nu mai am nici o putere! Încotro s-apuc si unde să mă duc? Te astept,
Iisuse bun, Te astept aici, plângând în drum!…
Doamne, dă să-mi văd păcatele mele si să nu osândesc pe fratele meu…
„Doamne ajută!”, această rugăciune ne ajută la toate faptele cele bune.
Fă, Doamne, cu mine ce vrei, numai în iad să nu mă dai, că sunt tare păcătos si mi-i frică să nu cad cu cei păcătosi în iad!
Izbăveste-mă, Doamne, de muncile de veci si nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc.
Doamne, nu cer să-mi răsplătesti aici, ci dincolo!
Dorintă a Părintelui, la bătrânete:
Mă rog lui Dumnezeu să-mi dea dragostea si râvna pe care le-am avut
întâi, când am intrat în Mânăstirea Cozancea, ca nou începător!
Canoane date sau prescrise de Părintele Paisie
Mărturia părintelui Ioanichie Bălan:
Canonul de spovedanie dat de Părintele Paisie nu era nici prea greu,
nici prea usor. Ci era bine chibzuit, după vârsta, sănătatea, puterea si
asezarea sufletească a fiecăruia. Cel mai mult oprea de la Sfânta
Împărtăsanie pentru avort, desfrânare si ucidere. Pe cei care aveau
păcate foarte grele de obicei nu-i dezlega, ci îi trimitea la preotul de
parohie. Iar pe cei nehotărâti, care nu făgăduiau să se pocăiască din
toată inima, îi amâna si-i îndemna să mai vină. Pentru cei mai multi
obisnuia să dea canon mergerea regulată la sfintele slujbe, citirea
Psaltirii, câte două-trei catisme zilnic, metanii, post până seara,
miercurea si vinerea, tinerea regulată a posturilor, citirea cărtilor
sfinte, milostenie etc.
Principii generale:
Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenară a
Bisericii. Să mergem pe drumul Părintilor si înaintasilor nostri, pe
drumul canonic al Sfintei Traditii.
Fiecare să facă cât poate si cum poate, după sfatul duhovnicului.
Păcătosul trebuie să facă un canon după putere pentru ispăsirea
păcatelor sale. Cel mai mare canon pentru păcate este să le părăsească
pentru totdeauna, adică să nu le mai facă.
1. Pentru credinciosi: Tatăl nostru,
Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută! (variantă
minimală); Tatăl nostru (de 10-20 de ori zilnic), Psalmul 50 (de 7 ori),
Crezul (de 3 ori), Doamne Iisuse… (de 100 de ori), Preasfântă
Născătoare de Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul! (de 100 de
ori), un acatist, Paraclisul Maicii Domnului, 2-3 catisme (pentru cei
fără serviciu, cu mai mult timp disponibil), metanii (între 30 si 50),
un capitol din Sfânta Scriptură, viata pe scurt a sfântului zilei,
câteva pagini din Sfintii Părinti etc. (variantă maximală).
2. Pentru călugării care, din cauza ascultărilor grele, nu ajung să-si
poată face canonul zilnic: Repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus
sau citirea câtorva catisme.
3. Pentru o maică ce dorea mantie, 600 de închinăciuni si 100 de metanii.
4. Pentru cei bolnavi: Canonul bolnavului este patul, patul suferintei.
Să rabzi boala cu multumire si te mântuiesti. Cât mai poti, zi Tatăl
nostru, rugăciunea Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne
ajută!, si, dacă nu cârtesti în boală si te spovedesti regulat,
dobândesti viată vesnică înaintea multora.
5. Pentru cei foarte bolnavi (că de la cel bolnav nu cere Domnul canon,
ci să rabde boala cu multumire, fără de cârtire, si canonul bolnavului
este patul), închinăciuni cât de mici.
6. Pentru cei cu păcate grele: să postească toate posturile rânduite de
Biserică, să nu mănânce un timp carne si ulei si să nu bea vin. Să
ajuneze miercurea si vinerea până la ora 3:00 după-masă (sau până seara,
sau până a doua zi), să citească Psaltirea la miezul noptii.
7. Pentru cei cu avorturi: să-si mărturisească păcatele la un duhovnic
iscusit. Apoi să boteze si să îmbrace copii în locul celor ucisi, să
nască alti copii în loc sau să înfieze copii fără părinti, să postească
până seara în toată viata, o zi pe săptămână, de obicei vinerea, să facă
metanii si milostenie după putere, si avem nădejde că va dobândi
mântuire si milă de la Dumnezeu.
Despre aproapele si legătura cu el
Să-l socotesti pe aproapele tău mai bun
decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le
completezi cu dragostea ta. Fă aceasta si te mântuiesti.
Să vă păziti să nu auziti, nici să vedeti slăbiciunile altora, ci numai si numai păcatele voastre…
Niciodată să nu scoti la iveală vorbele auzite si să nu faci răzbunare,
că nu-i crestineste. Ci să vezi si să nu vezi; să auzi si să nu auzi.
Multe să asculti, dar putine să vorbesti.
Despre ascultare
Ascultarea este scară la cer.
Fă ascultare cât poti!
Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă.
Cu drag să faceti ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită.
Să nu zici despre o ascultare că îti este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare.
Despre boală si îngrijirea bolnavilor
Nu spune nimănui că esti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină
Domnului si Măicutei Domnului si du-te si fă ascultare unde esti trimis,
si îndată te vindeci de boală.
Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi!
Numai porunca ascultării de cel mai mare si slujirea bolnavilor în
vremea rugăciunii ne scuteste de a merge la biserică. Dar si atunci
suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea mintii.
Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeste, să luăm parte la durerea lui.
Despre bucurie
Să ne bucurăm si să multumim bunului si înduratului Dumnezeu pentru toate.
Despre constiintă
Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care
îl păzeste pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă si
trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării.
Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Roagă-te stăruitor cu post si metanii, măcar trei zile, si ascultă de
glasul constiintei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este si voia lui
Dumnezeu.
Despre credintă
Dacă am avea noi credintă că Dumnezeu
este permanent cu noi si în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici
de foamete, nici de boală, căci am fi încredintati că suntem în bratele
lui Dumnezeu precum copiii în bratele mamelor lor.
Cel mai greu păcat care stăpâneste în lume astăzi este necredinta în
Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu
crede si nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o
nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ si cade în prăpastia
deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos si Maica Domnului.
Despre curătie
Curăteste-ti mintea si inima de toată răutatea.
Despre dragoste
Dragostea este cununa tuturor faptelor bune.
Tot ce faceti, faceti cu dragoste, ca să aveti plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!
Ultima si cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din
morti este dragostea crestină, adică să iubească fără deosebire pe toti
oamenii si toată zidirea creată de Dumnezeu.
Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.
Dragostea duhovnicească biruieste durerea.
Fii cu dragoste si fă pace acum, când poti, că tare este greu la urmă
când te mustră constiinta si când nu mai poti face nimic! Că timpul
trece si nu-l mai găsim.
Râvniti la faptele bune cele mai de pret si cele mai usor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila si smerenia.
Să primim toate cu dragoste si cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de
unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi.
Răcirea dragostei si împutinarea râvnei pentru cele sfinte, si mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.
Despre făptuire
La simtire duhovnicească ajunge numai cel care face voia lui Dumnezeu.
Trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simtirea lui Dumnezeu.
Una este vorba si alta este fapta. Mai mult să faci cu fapta decât să
vorbesti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar putini sunt
aceia care pun poruncile lui Dumnezeu în practică.
Ia seama ce gândesti, ia seama ce vorbesti si ia seama ce faci, că dusmanul nu doarme…
Orice faci, să vezi cu ce scop faci si dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare!
Să nu faci tot ce poti, să nu crezi tot ce auzi si să nu spui tot ce stii!…
Oriunde vei fi, să ai grijă si să-ti împlinesti datoria.
Să fiti cuminti măcar de azi înainte!
Despre frica de Dumnezeu
Să avem frica lui Dumnezeu si să punem zilnic început bun!
Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu si cugetare la
moarte. Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii, iar frica de
moarte si de judecată ne păzeste de păcate si ne îndeamnă la pocăintă în
această viată, căci dincolo nu este pocăintă.
Din frica de Dumnezeu se nasc si cresc în noi credinta, nădejdea si dragostea.
Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul!
Despre iertare
Dacă nu cerem iertare si nu iertăm, în zadar asteptăm Pastele!
De v-a supărat cineva, să iertati. Iar de ati supărat pe cineva, cereti iertare.
Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat si să ierti din inimă pe toti, să nu ai vrăjmas pe nimeni.
Dacă nu suntem în pace unul cu altul si nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.
Despre ispite si încercări
Fără ispite si necazuri, nu ne putem mântui.
Nu uita că Domnul, pe cine iubeste, îl încearcă, ca mai mult să fie aproape de El.
Suntem datori să primim cu dragoste încercările si să multumim lui Dumnezeu pentru toate.
Ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin, pentru încercare si pentru a
ne tine pe calea smereniei. Numai să cunoastem slăbiciunea noastră si să
cerem ajutor: „Doamne, nu ne lăsa în ispite!”… Că vin si fără voia
noastră, de la trup, de la lume si de la diavol.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite si tot felul de
necazuri aici pe pământ. Că dacă trăim necăliti prin ispite, nu putem să
ne mântuim. Precum este focul pentru aur, asa sunt ispitele vietii
pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credintă, ne
smeresc si ne învată să ne rugăm si să cerem sfat.
Când vin ispitele si te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un
Paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeste o
catismă sau două din Psaltire…, iar după ce trece ispita si se face
liniste în suflet, iesi din nou la ascultare si multumeste lui Dumnezeu
că te-a acoperit în vremea necazului.
Să nu uităm că fiecare loc are ispitele lui si oriunde trebuie răbdare si multumire.
Uneori mă întreb: oare suferinta mea si a fiecărui om nu este o arvună a
vietii vesnice? Că suferinta ne smereste si ne învată a striga la
ajutorul lui Dumnezeu.
Sunt încă la examenul încercării suferintelor.
Despre împărtăsanie
Să fim cu mare atentie cui si cum dăm
Sfânta Împărtăsanie, că mare răspundere avem înaintea lui Dumnezeu. Nici
prea rar, nici prea des. Să tinem cont, pe cât se poate, de sfintele
canoane si de practica părintilor iscusiti de astăzi.
Celor ce sunt tulburati, certati cu cineva, descurajati, prea slabi,
luptati de cugete trupesti, care au judecăti sau sunt blestemati de
preoti si de părintii lor, sau cred în vrăjitorie, si mai ales celor
care au făcut avorturi si pază, sau au îndemnat si pe altii la aceste
grele păcate de moarte, să nu le dăm îndată Sfânta Împărtăsanie, că luăm
foc si noi cu ei. Ci să-i sfătuim să părăsească păcatele, să respecte
canon vreme îndelungată, să postească, să facă milostenie, să facă
metanii si rugăciuni după putere, si numai după un timp, când Duhul
Sfânt îl va încredinta pe duhovnic, acesta să le dea Sfintele si
mântuitoarele Taine.
Nu deasa împărtăsanie ne duce la desăvârsire, ci pocăinta cu lacrimi,
deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora
pentru deasa împărtăsanie este semnul slăbirii credintei si al
mândriei, iar nu semnul sporirii duhovnicesti.
De două ori să te împărtăsesti în post.
Despre încredere
Să nu ai încredere în oricine, că nu stii cum scapi o vorbă, si atunci ai de lucru.
Despre Judecata lui Dumnezeu
Dumnezeu nu ne va întreba la judecată câte materii am adunat, câte case
am construit, câte vite avem… Ci ne va întreba câte suflete am adunat
aici si câti s-au mântuit… Altfel, stăm degeaba aici dacă nu ne vedem de
suflet!
Cea mai mare plată o au cei care ajută pe străini si chiar pe vrăjmasii lor.
Vai, vai, vai! Ce înfricosată va fi judecata lui Dumnezeu cea de pe urmă!
Despre mânăstire si monahism
Mânăstirea este Ierusalim si Sion duhovnicesc.
Monahismul de astăzi este cu scoală multă, dar cu practică putină. În capul obstii trebuie oameni cu viată, nu cu scoală.
Dacă staretii si duhovnicii vor fi ca făcliile în sfesnic si vor merge,
ca păstorul cel bun, în fruntea turmei, atunci mânăstirile vor înflori
văzând cu ochii, iar călugării vor lăuda pe Dumnezeu împreună cu
îngerii; iar dacă nu, nicidecum.
Cel ce se gândeste să intre în monahism să se roage mult înainte de a se
hotărî, să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicul său
si să ceară sfaturi de la cei mai iscusiti duhovnici. După 40 de zile de
rugăciune si post, Dumnezeu îi va descoperi, prin constiintă si
duhovnic, pe ce cale să apuce.
Unii vin la mânăstire pentru că văd slujbe frumoase, sau la îndemnul
unor rude, sau din sărăcie în familie, sau că sunt putin bolnavi, sau că
nu se înteleg în casă, sau ca să se pocăiască de păcatele tineretii,
sau ca să ajungă preoti, sau din alte pricini. Însă cel mai bine este
când vine omul chemat de Dumnezeu prin glasul stăruitor al constiintei
si cu binecuvântarea duhovnicului său. Aceasta este cea mai frumoasă
chemare de sus la viata îngerească.
Monahul este om de rugăciune neîncetată, om de pace cu toti oamenii, cu
Dumnezeu si cu sine. Dacă are inimă înfrântă si smerită, dacă nu se teme
de ceasul mortii si este dezlipit de cele pământesti, deja este ostas
deplin al lui Hristos.
Despre mărturisirea păcatelor (spovedanie)
Prima treaptă de salvare a omului este spovedania cu căintă.
Mărturisirea să fie mai deasă decât împărtăsirea.
Cu mărturisirea sinceră si deasă vei reusi.
Să te mărturisesti regulat, că dacă mături casa mai des, ti-i drag să
stai în ea. Dacă speli cămasa, ti-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face
mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisesti mai
des – dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.
De câte ori cazi, scoală-te, mărturiseste-ti păcatele, căieste-te, fă-ti
canonul, întreabă si du-ti crucea mai departe, cu ochii la Hristos,
până ajungi sus, la Golgota. Noi cu faptele noastre nu putem spune că ne
mântuim, fără mila lui Dumnezeu, fără duhovnic si fără rugăciunile
Bisericii. Dar să ne găsească ceasul mortii în luptă. Numai mila Bunului
Dumnezeu si a Maicii Domnului să ne ajute să ajungem si noi la usa
raiului, si acolo să strigăm tare: „Deschide-ne, Doamne, usa
milostivirii Tale!”
Să fiti sinceri la spovedanie, să nu vă îndoiti niciodată de duhovnic, căci nu el, ci Dumnezeu vorbeste si lucrează prin el.
Pentru a ne usura de ispite este nevoie să ne mărturisim. Aceasta ne duce la smerenie.
Dacă te vei potrivi gândurilor si nu le vei mărturisi, nu vei ajunge bine.
La supărări si ispite ai nevoie să te mai descarci la duhovnic, dar numai si numai de boala ta, de slăbiciunea ta să vorbesti.
Neascultarea si lenevirea la rugăciune, ca si toate celelalte patimi, se
vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon si prin
săvârsirea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc!
Să te mărturisesti la un duhovnic care te ascultă si te crede.
Urmează sfatul duhovnicului, că el hotărăste!
Despre milostenie
Mare putere are milostenia!
Despre minciună
Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită si bănuită.
Despre moarte si gândul la moarte
Să nu uităm de moarte, că fără de veste
vine. Toti cei care au umblat după slavă omenească si s-au amăgit de
grijile acestei lumi, la sfârsit s-au căit, dar poate prea târziu…
Prin aducerea aminte de ceasul mortii, scăpăm de părerea de sine si de
gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am
fost după nastere, ce suntem astăzi si ce vom fi mâine, si să le
atribuim pe toate lui Dumnezeu.
Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smereste pe om si ne dă râvnă pentru rugăciune si, uneori, si lacrimi.
Moartea le pune capăt la toate! Cum te gândesti la moarte, le-ai
terminat pe toate. De aceea, trebuie să ne pregătim totdeauna, să fim în
pace totdeauna, să ne rugăm, să fim în asteptare, că vine Domnul
curând!…
Din temerea de moarte se nasc lacrimile si căinta pentru păcate.
Ce poti face astăzi nu amâna pe mâine, că nu stii dacă mai ajungi ziua de mâine.
Ia aminte ce faci, că ziua de mâine nu-i dată nimănui!
Să facem cu totii fapte vrednice de rai si să nu uităm de moarte niciodată!
Uneori, Dumnezeu pe cei tineri îi ridică din trup devreme, ca să nu
gresească, iar pe unii din bătrâni îi îngăduie si îi rabdă să trăiască
mai mult, ca să se pocăiască. Tineretea este ca o floare de primăvară,
iar bătrânetea ca un soare la asfintit, gata în tot ceasul de moarte.
În viata mea am văzut sfârsitul multor părinti si credinciosi, dar nu am
văzut pe nimeni râzând în clipa mortii, că atunci e atunci!
Despre nevointă
De nevointa noastră de aici depinde dobândirea Ierusalimului ceresc.
Despre pacea duhovnicească
Caută-ti pacea cu toată lumea si nu pierde legătura cu Dumnezeu si cu Măicuta Lui.
Caută-ti pacea si fii în pace, că toate trec ca apa si vin altele, că asa e viata.
Ce nu face omul, să capete pacea sufletească!
Pe cât putem, să ne străduim să facem pace, că suntem fii ai lui Dumnezeu si purtăm în noi pacea Duhului Sfânt.
Să te simti totdeauna în bratele Maicii Domnului si vei vedea ce mare
pace vei avea. Noi suntem încă pe loc si ne rugăm pentru pacea a toată
lumea.
Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu si vei avea pace în suflet.
Când este cineva în pace, vorbeste blând, întelept si linistit, iar când
nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fără
cugetare si cu păcat.
Atât călugării, cât si mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii si a constiintei, si dacă au dragoste, se pot mântui…
Să te întorci acolo de unde stii că ai pierdut pacea inimii!…
Să ne rugăm pentru pacea în tară, pacea în casă si în sufletele noastre.
Vă doresc toată pacea sufletească si un coltisor de rai.
Despre păcate
Obisnuinta păcatului formează a doua natură în om.
Să ne aducem mereu aminte de păcatele noastre si de ceasul judecătii viitoare, si în veac nu vom mai gresi.
Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul mortii si ziua
Judecătii, încet-încet vom dobândi darul tăcerii si al rugăciunii. Mare
este darul tăcerii. Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire si de
vorbă desartă si învătăm a ne ruga.
Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să nu ne
mustre constiinta, să dobândim lacrimi la rugăciune si să nu mai gresim.
Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Tare mare durere aduce mustrarea constiintei.
Două sunt cele mai grele patimi care stăpânesc astăzi în rândul mirenilor: betia si desfrânarea.
După lepădarea de credintă, cel mai mare păcat care se face în lume este
uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnică mânie si pedeapsă
a lui Dumnezeu peste oameni.
De trei lucruri trebuie să se păzească mai mult călugărul: de betie, de iubirea de argint si de vorbirea cu femei.
Despre post
Nu te avânta la post mult, că trebuie să faci ascultare.
Despre pravilă
Dacă părăsim pravila Bisericii si Dumnezeu ne părăseste pe noi.
Despre preoti si duhovnici
Preotii, asa cum vorbesc, asa trebuie să trăiască, că cea mai puternică predică este cea cu fapta, si apoi cea cu cuvântul.
Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toti, părinte pentru toti,
sfetnic bun si povătuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat,
iar nu năimit, care slujeste cele sfinte pentru bani si câstig
pământesc. El trebuie să fie ca o lumânare în sfesnic, ca să lumineze
tuturor, iar nu sub pat.
Duhovnicii să se facă ei pildă tuturor prin dragoste si smerenie. Numai asa se pot mântui si ei, si pe altii.
Turma lui Hristos se păstoreste cu fluierasul, iar nu cu bătul. Adică cu
blândete, nu cu asprime. Se păstoreste mai mult cu exemplul vietii
preotului, nu numai cu predica de la amvon.
Dacă am fi făcut si noi în viată măcar a zecea parte din cât am învătat pe altii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!
Contează foarte mult viata, evlavia, întelepciunea si comportarea
preotului în parohie, în mijlocul oamenilor. Asadar, de viata preotului
depinde, în bună parte, mântuirea turmei.
„Pestele de la cap se strică!” – spun bătrânii. Cea mai mare vină o
poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba si
crestinii.
Sectele se înmultesc mai întâi din cauza preotilor care nu au grijă
pentru turma lui Hristos. Unde preotii îsi fac datoria de păstori si
trăiesc precum învată pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult
decât cunoasterea Sfintei Scripturi si decât teologia si predica, este
viata preotului. Aceasta este si trebuie să fie cea mai puternică
predică a preotului de la tară si de la oras.
Cel mai greu pentru preot este la Sfânta Liturghie si la Spovedanie.
Ei, părintilor, duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre!
Păcate multe, credintă putină, rugăciune din fugă, vremuri de pe urmă…
Numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!
Calitătile unui bun duhovnic sunt acestea: să fie mai întâi om de
rugăciune, să iubească Biserica si pe toti oamenii, să fie smerit si
blând cu cei smeriti care se căiesc de păcatele lor si aspru cu cei
lenesi, care nu merg la biserică si nu părăsesc păcatele, să nu fie
iubitor de bani si de lucruri pământesti, nici să fie iubitor de laude
si de cinste. Iar cununa tuturor – să fie gata, la nevoie, a-si pune si
viata si sufletul pentru Biserica lui Hristos si pentru fiii săi
sufletesti.
Se cade povătuitorului să fie bun, dar si înfricosător, ca cei ce fac
bine să îndrăznească, iar cei ce gresesc să nu deznădăjduiască, nici să
lenevească.
Este vreme pentru tot lucrul. Este vreme de smerenie si vreme de
stăpânire, vreme de mustrare si vreme de crutare, vreme de îndrăznire,
vreme de bunătate si vreme de asprime, adică pentru tot lucrul. (se
referă la duhovnici – n.r.)
Să cumpănim între asprime si iertare, între scumpătate si iconomie, iar
unde nu stim sau în cazuri mai grele să-i întrebăm pe duhovnicii
iscusiti si mai ales pe ierarhii nostri.
Duhovnicului i se cade a lua hotărâre dreaptă, după pravilă.
Dacă cineva se abate de la datoria lui si nu ascultă de sfaturile
duhovnicului, el singur va răspunde în fata lui Dumnezeu. Duhovnicul
însă este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui si să-l
ierte.
Dacă am face noi tot ce-i învătăm pe altii, am fi sfinti.
Pe cei care nu făgăduiesc că părăsesc păcatele, nu avem voie să-i dezlegăm până nu se căiesc de ele din inimă si nu le părăsesc.
Să ne rugăm mult pentru cei ce se mărturisesc la noi si au cazuri grele,
si Dumnezeu ne va încredinta tainic ce canon să le dăm si când să-i
apropiem de cele sfinte.
Toti preotii, fie ei călugări, fie de mir, sunt datori să-si aibă
duhovnicii lor si să se spovedească regulat, iar când este vorba de
cazuri mai grele să se mărturisească numai la episcop.
Dacă omul pătimas, desi făgăduieste, nu se poate lăsa de păcat, atunci
duhovnicul, după mai multe încercări, să se roage pentru el si să-l
trimită la alt duhovnic mai iscusit.
Despre rai
Trece viata, vrei-nu vrei, si mâine-poimâine să ne întâlnim, cu totii, colo sus în rai.
Si după ce vom trece dincolo, n-o să ne uităm în urmă. Acolo e lumina
lină, luna e întotdeauna plină. Soarele niciodată nu asfinteste, iar
clima nu se răceste. Păsările cântă frumos si laudă pe Domnul Hristos.
Îngerii neîncetat slavoslovesc, cântând slava Împăratului ceresc. Iar
Maica Domnului stă de-a dreapta Fiului.
Despre răbdare
Nimic nu putem dobândi fără smerenie si răbdare.
Până la rai ne trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!
Să vă dea Domnul răbdare cu dragoste, că prin răbdare se câstigă raiul.
Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu răbdare cu noduri, ci răbdare si îndelungă răbdare cu dragoste.
Răbdarea este de două feluri: dobitocească si cu dragoste. Adică răbdare firească si răbdare duhovnicească.
Răbdare, răbdare, răbdare în boală, în orice necaz.
Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu multumire, pentru scumpa mântuire.
Dumnezeu să-ti dea sănătate si răbdare cu bucurie în boală, căci pe cât
trupul se topeste, pe atât sufletul se împuterniceste si se curăteste de
toate păcatele.
Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că „cel ce va răbda până la sfârsit, acela se va mântui”.
Deocamdată vă dorim răbdare si bucurie, si după aceea pace sufletească si bucurie duhovnicească.
Despre relatiile de familie
Părintii vor da seama de sufletele copiilor lor, dacă nu le-au insuflat de mici credinta si frica de Dumnezeu.
O mamă credincioasă care are bărbat si copii, oricât ar suferi de la sotul ei, trebuie să rabde pentru mila copiilor.
Sotia bărbatului desfrânat, care are copii, să rabde cu nădejdea
întoarcerii sotului la pocăintă si să nu-l părăsească, de mila copiilor.
Iar dacă nu are copii, să-l părăsească un timp, până dă dovadă de
pocăintă, si, dacă o cheamă, să se reîntoarcă în familie fără a-i mai
aminti de păcatele făcute în trecut.
Femeia care este lăsată de bărbatul ei trebuie să facă tot ce este
posibil să se împace cu el, si amândoi să se ostenească pentru salvarea
copiilor.
Femeia ucigasă de copii si plină de păcate să-si plângă toată viata
păcatele, cu post si lacrimi, si prin milostivire să îngrijească de
copii orfani si bolnavi, după sfatul duhovnicului ei.
Multe femei îsi pierd sufletul pentru desfrânare si avort.
Femeia văduvă, dacă este tânără si are copii, să trăiască în înfrânare
un an-doi, iar dacă se poate înfrâna, cu darul lui Dumnezeu, să rămână
văduvă pentru copii si să se jertfească pentru viitorul si cresterea
lor. Dacă nu se mai poate înfrâna, să se căsătorească cu binecuvântarea
preotului ei, dar nu pentru păcate, ci pentru a naste copii si pentru
înfrânare.
După 40-50 de ani, femeile văduve nu trebuie să se recăsătorească, dacă iubesc pe Hristos si doresc să-si mântuiască sufletul.
Despre rugăciune
Teologia noastră este rugăciunea!
Orice crestin, fie călugăr, fie mirean, trebuie să aibă un program de rugăciune.
Rugati-vă cât mai mult lui Dumnezeu! Aceasta este toată speranta
mântuirii noastre. Că din rugăciune izvorăsc toate faptele bune.
Să fii cuminte si să nu lasi rugăciunea.
Zi bogdaproste că Maica Domnului este cu noi si nu lăsa rugăciunea.
Să nu te temi niciodată, căci la cârma vietii noastre este Bunul
Dumnezeu, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Măicuta Domnului. El
ne acoperă cu harul Duhului Sfânt. Numai să nu lăsăm sfânta rugăciune.
Când suntem la o răscruce în viată, să facem două lucrări: să ne rugăm si să întrebăm.
Să ai pe mama la dreapta si moartea la stânga. Mângâie-te cu ele. Când
esti fricos te mângâie mama, adică rugăciunea; iar când esti prea voios,
te mângâie moartea, adică lacrimile. Asa, în toată vremea, aceste două
surori îti vor fi de mare folos. Spor în toate cele bune.
Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului si multumirea
duhovnicească. Oriunde esti – esti linistit; orice faci – esti multumit,
stiind că toate sunt rânduite de la Domnul.
Acea rugăciune este mai de folos care izvorăste lacrimi de umilintă,
care ne ajută să părăsim păcatele si să crestem în dragoste, în smerenie
si în credintă. Fiecare să se roage cu rugăciunea care-l ajută să
sporească mai mult în fapte bune si pocăintă.
Rugăciunea cu simtire si lacrimi ne uneste cu Hristos, dulcele nostru Mântuitor.
Lacrimile la rugăciune, cugetul că esti cel mai păcătos, o mare bucurie
în inimă si multă iubire si milă fată de toată zidirea sunt semnul
sporirii duhovnicesti.
Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Psaltirea unită cu
postul si smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Că
cine citeste psalmi imită pe îngeri si cântă împreună cu ei.
Râvna, rugăciunea si smerenia ajută cel mai mult pe calea mântuirii.
Să unim rugăciunea citită cu cea cântată, adică rugăciunea din cărti cu
cea rostită în taina inimii, si atunci vom spori si vom dobândi multă
bucurie si pace în suflet.
Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim! Căci trebuie să avem
întotdeauna constiinta si mintea curată; ca rugăciunea noastră să poată
ajunge la cer!
Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: „Iartă-mi mie, Doamne, cum iert si eu”.
Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi si să postim, că Dumnezeu are de unde da, dacă are cui da!
Totdeauna să fiti cu gândul la biserică, că acum se cântă „Heruvicul”, acum se cântă „Axionul”…
Să ne rugăm nu numai pentru bunii nostri frati si prieteni care ne
iubesc, ci si pentru cei care nu ne iubesc, ca să dovedim că suntem fiii
lui Dumnezeu după dar si să vedem usa raiului deschisă spre noi.
Să ne rugăm unii pentru altii, ca Dumnezeu să ne învrednicească de mântuire si să ne facă parte de un coltisor de rai…
Rugăciunea putină, făcută mecanic, din silă sau de ochii altora, este
bună, dar nu aduce mult folos, până se atinge Duhul lui Dumnezeu de
inimile noastre.
Despre rugăciunea inimii
Rugăciunea inimii este treapta cea mai
înaltă a rugăciunii. Rugăciunea nu este teorie care se învată la scoală.
Rugăciunea inimii, adică cea făcută cu simtirea inimii, este o dăruire a
Sfântului Duh, un dar de sus, pe care îl primesc numai cei vrednici de
el.
Cui Îl iubeste pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată virtutea si din
toată inima sa i se dăruieste darul rugăciunii inimii si darul sfintelor
lacrimi. Altfel, poti căpăta rugăciunea inimii din experientă, după o
lungă practică, dar se pierde usor, căci inima nu arde de iubire pentru
Hristos.
Despre smerenie
Mare este smerenia pentru călugări si pentru crestini!
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredintează că suntem mai
păcătosi decât toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne
defăimăm pe noi însine nu avem smerenie, ci atunci când altul ne
ocărăste si ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm si zicem:
„Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele”,
aceasta este smerenia adevărată.
De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare si smerenia, care spală păcatele si biruiesc diavolul.
Despre voia lui Dumnezeu
Să te lasi în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului.
Să cerem ajutor de la Domnul si să ne lăsăm în mâna Lui.
Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa.
De vrei să asculti si să te folosesti, taie-ti voia si lasă-te în voia lui Dumnezeu si primeste cuvintele si dragostea noastră.
Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se
par usoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele.
Dumnezeu, pe cine iubeste, îl tine aproape de El, ca nu cumva libertatea
să-i schimbe mintea si înselăciunea lumii să-i câstige sufletul.
Extrase din cartea „Parintele Paisie de la Sihla”
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Marcel Iureș: „Părinții mei pupau mâna bunicilor mei, adică părinților lor. Așa am apucat, așa am făcut și eu o vreme și a trebuit să tr...