La 1 martie 1837, vedea lumina zilei, in satul Humulesti, indragitul nostru povestitor Ion Creanga, cel care a rasfatat cu ale sale povesti toate generatiile de romani de la el incoace. Marele dascal si povestitor a modelat si indulcit copilariile noastre, fie ca ne-am nascut la sat, fie la oras. Cine nu s-a bucurat de minunatele lui Amintiri din copilarie, sau cine nu a auzit de Capra cu trei iezi? Cine nu s-a visat Ileana Cosanzeana sau Harap Alb? Cine nu a suferit alaturi de Ursul cel pacalit de vulpe, sau cine nu si-a dorit sa fie bun si ascultator ca Fata mosului? Cine sa nu fi auzit si trait intens alaturi de minunatele personaje ale operei lui Creanga? Cine?
Raspunsul este unul singur: copiii nostri, generatiile secolului 21, progeniturile educate prin cablu si mai nou prin retelele de socializare. Copiii nostri crescuti in institutii de invatamant, crescuti de straini, crescuti in spiritul concurentei chiar de la primele lor cuvinte. Copii fascinati de printese si supereroi, robotizati, tehnologizati, drogati virtual, sedati de ecrane imense, sclavi ai unor butoane on/off. Ei nu au auzit de Creanga, ei nu se bucura de simplitatea de povestitor de odinioara, ei nu au o copilarie asa cum au avut-o bunicii si parintii lor.
Acum sunt scoase in fata alte valori si reguli, alte jocuri si placeri, alte interese si prioritati. Nimeni nu mai gaseste amuzant scaldatul la rau si nici mancatul cireselor direct din pom. Nimeni nu mai sare gardul, nu mai plimba caprele, nu mai fugareste matele. Este de neimaginat copilaria lui Creanga in zilele noastre, chiar si la sat. Criza demografica, depopularea tarii, migrarea catre oras sau catre alte tari, tehnologizarea, ideologizarea, taierea radacinilor, dezlipirea de traditii si de credinta, rasturnarea valorilor genereaza poveri pe care copiii nostri le resimt inca de la nastere.
Ei traiesc o copilarie trunchiata, saracita, desi indestulata material, cu multe lipsuri afective, desi aparent mai bine organizata, totusi mult mai putin libera. Copii cu aripi frante si vise fabricate de noile tendinte sociale. Sunt destepti copiii nostri, dar nu mai au inocenta, sunt ageri si iuti la minte, dar tot mai instabili emotional. Sunt adesea tintuiti in virtual, nelegati afectiv de natura, de semeni, de familie, de traditii, de cultura neamului nostru, de credinta in Dumnezeu.
Instabilitatea economica si emigrarea romanilor au destabilizat neamul acesta mai mult decat au facut-o toate razboaiele si toate crizele de-a lungul istoriei. Multe familii traiesc dezbinate, la distanta. Multi copii cresc departe de parinti, sau de bunici, sau de frati, sau de cei de un neam cu ei. Multe copilarii scurtate, furate, prea multe etape arse, multi copii maturizati inainte de vreme. Ei au nevoie de o copilarie frumoasa si de o educatie sanatoasa, ele fiind fundamente pe care se va aseza solid, sau nu, caracterul adultului de maine. Ii invatam de toate, si calculator, si limbi straine, dar nu le spunem cum sa iubeasca o floare, sau cum sa se joace cu un banal avion de hartie. Copiii nostri cunosc totul de la marci auto pana la cele mai noi generatii de iPhone si smartphone, dar nu stiu judetele si vecinii Romaniei. Stiu sa defineasca selfie, next level, gadget, play station, game over, dar nu stiu ce inseamna "horn, vatra, scoarta, stergar, ciubar" etc.
Avem nevoie de mai mult timp pentru copiii nostri, pentru a fi fizic langa ei. Avem nevoie sa vorbim, sa-i ascultam, sa-i mangaiem, sa-i incurajam, sa-i pretuim si sa-i iubim, caci prin ei traim si noi, si neamul nostru. Avem nevoie sa-i cunoastem si sa ne cunoastem, iar pentru asta avem nevoie de Creanga si povestile lui despre viata la tara, despre viata autentic romaneasca de odinioara, despre lucrurile simple care bucura inima. O primavara cu pace!
Acum sunt scoase in fata alte valori si reguli, alte jocuri si placeri, alte interese si prioritati. Nimeni nu mai gaseste amuzant scaldatul la rau si nici mancatul cireselor direct din pom. Nimeni nu mai sare gardul, nu mai plimba caprele, nu mai fugareste matele. Este de neimaginat copilaria lui Creanga in zilele noastre, chiar si la sat. Criza demografica, depopularea tarii, migrarea catre oras sau catre alte tari, tehnologizarea, ideologizarea, taierea radacinilor, dezlipirea de traditii si de credinta, rasturnarea valorilor genereaza poveri pe care copiii nostri le resimt inca de la nastere.
Ei traiesc o copilarie trunchiata, saracita, desi indestulata material, cu multe lipsuri afective, desi aparent mai bine organizata, totusi mult mai putin libera. Copii cu aripi frante si vise fabricate de noile tendinte sociale. Sunt destepti copiii nostri, dar nu mai au inocenta, sunt ageri si iuti la minte, dar tot mai instabili emotional. Sunt adesea tintuiti in virtual, nelegati afectiv de natura, de semeni, de familie, de traditii, de cultura neamului nostru, de credinta in Dumnezeu.
Instabilitatea economica si emigrarea romanilor au destabilizat neamul acesta mai mult decat au facut-o toate razboaiele si toate crizele de-a lungul istoriei. Multe familii traiesc dezbinate, la distanta. Multi copii cresc departe de parinti, sau de bunici, sau de frati, sau de cei de un neam cu ei. Multe copilarii scurtate, furate, prea multe etape arse, multi copii maturizati inainte de vreme. Ei au nevoie de o copilarie frumoasa si de o educatie sanatoasa, ele fiind fundamente pe care se va aseza solid, sau nu, caracterul adultului de maine. Ii invatam de toate, si calculator, si limbi straine, dar nu le spunem cum sa iubeasca o floare, sau cum sa se joace cu un banal avion de hartie. Copiii nostri cunosc totul de la marci auto pana la cele mai noi generatii de iPhone si smartphone, dar nu stiu judetele si vecinii Romaniei. Stiu sa defineasca selfie, next level, gadget, play station, game over, dar nu stiu ce inseamna "horn, vatra, scoarta, stergar, ciubar" etc.
Avem nevoie de mai mult timp pentru copiii nostri, pentru a fi fizic langa ei. Avem nevoie sa vorbim, sa-i ascultam, sa-i mangaiem, sa-i incurajam, sa-i pretuim si sa-i iubim, caci prin ei traim si noi, si neamul nostru. Avem nevoie sa-i cunoastem si sa ne cunoastem, iar pentru asta avem nevoie de Creanga si povestile lui despre viata la tara, despre viata autentic romaneasca de odinioara, despre lucrurile simple care bucura inima. O primavara cu pace!
