O frumoasă lecție de viață!

 Într-o zi, un băiat a intrat în casa lui trântind ghiozdanul și țipând foarte enervat. Mama lui l-a chemat, dar el a continuat să spună iritat: "MAMĂ! IȚI JUR CĂ AM MULTĂ FURIE! ... Alex NU trebuia să facă asta cu mine, așa că sper că totul să-i mergă prost!" !ÎL URĂSC!" MAMICA lui, o femeie foarte înțeleaptă, l-a ascultat calmă pe FIUL ei, care a continuat să spună: "Imaginează-ți că prostul m-a umilit în fața prietenilor mei. NU ACCEPT ASTA! Sper să se îmbolnăvească, așa nu mai vine la școală." Mama a continuat să asculte și s-a dus într-un colț al garajului casei de unde a luat un sac plin cu cărbune pe care l-a dus până la capătul grădinii și i-a propus fiului ei următoarele: - „Vezi cămașa aceea albă întinsă pe culme ? Fă-ți ideea că este Alex și fiecare bucată de cărbune din geantă este un gând rău îndreptat spre el. ARUNCA-I TOȚI CĂRBUNI DIN SAC PÂNĂ LA ULTIMA BUCĂȚICĂ. Apoi mă voi întoarce să văd cum a rămas cămașa. " Băiatul a luat-o ca pe un joc și a început să arunce cărbunii, dar, deoarece culmea cu rufe era departe, puțini cărbuni au lovit cămașa. Când mama s-a întors a întrebat: - Fiule, CUM TE SIMȚI? - Obosit, dar mai bine mamă !! ... Uite că am nimerit câteva bucăți de cărbune în cămașă. Mama a luat copilul de mână și a spus: - Vino cu mine, vreau să-ți arăt ceva. L-a așezat în fața unei oglinzi în care își putea vedea întregul corp ... S-A SPERIAT! Era tot pătat și numai dinții și ochii îi erau vizibili. În acel moment, mama a spus: - „FIULE, după cum poți vedea, cămașa este puțin murdară, dar NU se compară cu cât ești tu de murdar. Răul pe care îl dorești altora ți se întoarce și se înmulțește în tine indiferent cât de mult îți dorești să poți tulbura viața cuiva cu gândurile tale, rezidurile și murdăria rămân întotdeauna în tine. Asa că: - AI GRIJĂ DE GÂNDURILE TALE, pentru că devin cuvinte ... - AI GRIJĂ DE CUVINTELE TALE, pentru că devin acțiuni ... - AI GRIJĂ DE ACȚIUNILE TALE, pentru că devin obiceiuri ... -AI GRIJĂ DE OBICEIURILE TALE, deoarece îți modelează caracterul. - ȘI AI GRIJĂ DE CARACTERUL TĂU, PENTRU CĂ VIITORUL TĂU DEPINDE DE EL !! _____

LEGENDA PAPADIEI

 Candva, demult, pe când oamenii nu erau așa cum îi știm noi astăzi și pe când Dumnezeu încă umbla pe pământ, Îngerul florilor a fost trimis să aleagă floarea care ar fi putut fi deasupra tuturor. El se reîntorsese pe pământ și începuse să caute în păduri, prin grădini și câmpii. După un timp, a ajuns într-un răzor plin de lalele roșii și portocalii, ridicate semeț spre cer, și le-a întrebat: „Unde v-ar plăcea cel mai mult să trăiți?” Lalelele i-au răspuns: „Cel mai mult ne-ar plăcea să trăim pe pajistea unui castel, unde culorile noastre fierbinți ar contrasta cu zidurile cenușii ale zidurilor. Ne-ar plăcea să fim atinse de către o prințesă care să ne mărturisească zi de zi cât de frumoase suntem”. Îngerul și-a întors cu întristare ochii de la lalele și a întrebat trandafirul: „Care crezi că ar putea fi locul tău preferat?” Acesta i-a răspuns: „Mi-ar plăcea să mă înalț pe zidurile unui castel căci sunt fragil și delicat și nu aș putea face lucrul acesta de unul singur. Eu am nevoie de îngrijire și de un adăpost primitor”. Ingerul florilor s-a posomorât și s-a îndreptat în pădure către o violetă, pe care a întrebat-o: „Unde ți-ar placea cel mai mult să trăiești ?” Aici, în codru, unde sunt ascunsă de ochii tuturor”, i-a răspuns violeta. „Pârâul îmi răcorește rădăcinile, iar copacii mă adăpostesc de fierbințeala amarnică a soarelui”. Îngerului nu i-a plăcut însă nici cele spuse de către violetă și a străbătut pământul până când a ajuns la o păpădie prinsă adânc în țarina unei pajiști. Îngerul a întrebat-o: „Care este locul în care ți-ar plăcea cel mai mult să trăiești?” „Vai!”, a oftat păpădia, „aș vrea să trăiesc oriunde aș putea fi găsită cât mai repede de către copiii plecați de la școală sau care se zbenguie și aleargă peste câmpii. Aș vrea să trăiesc pe lângă drumuri și în poiene, dar și printre pietrele din oraș, ca să pot face fericit pe oricine cu floarea mea veselă și pufoasă”. „Tu ești floarea care îmi place cel mai mult!”, a exclamat îngerul: „Vei înflori oriunde apare mai întâi primăvara și vei fi numită floarea copiilor!!!”

"Un adevărat suflet pereche este o oglindire a ta, persoana care îţi arată tot ceea ce te reţine, persoana care te aduce în atenţia ta ca tu să-ţi schimbi viaţa. Sigur, ele au o educaţie comună, interese similare, dar au un lucru pe care tu nu-l ai, iar acesta este introspecţia pentru a te ajuta să devii măreţ. La ce foloseşte un suflet pereche dacă nu te poate ajuta să te eliberezi astfel încât să trăieşti misiunea vieţii tale?"

10 sfaturi de viață de la Nicolae Steinhardt:

 1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși. 

2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine. 

3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați. 

4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.

 5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire. 

6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta. 

7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.

8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre. 

9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.

 10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.

Dacă nu aveai asta (crucea) la piept, vedeai tu ce păţeai!

Un oarecare buldozerist, fiind foarte obosit din pricina muncii, s-a întins într-o noapte de vară ca să se odihnească. În somn a simţit o greutate apăsându-l şi s-a trezit, dar nu putea să se împotrivească. Vedea ceva negru ce semăna cu un câine şi care înainta încet-încet către capul său şi-l strivea. Simţea că îi iese sufletul. Însă atunci când a ajuns la piept, a auzit o voce: „Dacă nu aveai asta (crucea) la piept, vedeai tu ce păţeai”. Şi îndată a dispărut. A mulţumit lui Dumnezeu, şi-a făcut cruce şi a înţeles cât de mare este puterea Crucii pe care până atunci o purtase formal.
 

De ce avem nevoie să cumpărăm înţelepciune!

 Un înțelept trăia într-un oraș în care se aflau mulți oameni fără minte. Într-o zi, el puse deasupra ușii casei, o firmă, pe care era scris: „ Aici se vinde înțelepciune”. Trecând pe acolo unul care se credea prea înțelept și văzând firma, se opri. Surâse și, cum era cu servitorul său, îi dădu câțiva gologani și-i zise: -Du-te și cumpără cu acești bani înțelepciune de la negustorul acela!… Servitorul merse și ceru. Înțeleptul îi spuse: -Spune stăpânului tău că în tot ce va face, să nu piardă din vedere sfârșitul… Servitorul plecă și-i spuse acestea stăpânului său. Omu cel ce se credea prea înțelept, rămase pe gânduri. Mergând acasă, începu a pune în lucrare vorbele pe care le cumpărase, și văzu că-i aduc mari și bune foloase. Atunci le scrise cu litere mari, deasupra casei lui, ca să le fie de folos și altora. Prețuiește, frate, timpul, căci în timp te vei mântui! Abia la sfârșit vede omul cum și-a cheltuit viața, ce ar fi putut să facă și nu a făcut, cât de ușor ar fi fost și s-a lenevit.