La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate.

 

La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos, care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi batjocurii. Toate săgeţile acestea sunt boante la vârf şi ascuţite la coadă, aşa încât, sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înşişi săgetătorilor. Iar tu, să spui batjocoritorilor tăi - asta dacă socoţi că vreun cuvânt este pentru ei leac mai tare decât tăcerea -, să le spui: „Mă mint cumva ochii mei, sau văd eu bine că voi în fiecare zi vă rugaţi de negustori şi de judecători şi de poliţişti ba pentru una, ba pentru alta? Şi atunci, de ce vă bateţi joc de mine când mă rog Veşnicului nostru Ziditor? Oare nu e mai caraghios să te rogi unui neputincios decât Celui Atotputernic? Oare nu e mai nebunesc lucru să te închini prafului decât Făcătorului de viaţă şi Domnului?

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi. Volumul I, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2002, pp. 4-5 )

Tratament și vindecare pentru gândurile rele Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie

 

Respingerea gândurilor potrivnice nu e doar un lucru bun, ci un lucru esențial − după cum la fel de esențial este să avem mintea curată în Dumnezeu.

După cum în cazul bolilor trupești și sufletești există atât tratamente profilactice, care se ocupă de prevenirea bolii, cât și tratamente propriu-zise, care se administrează după declanșarea acesteia, la fel se întâmplă și în cazul bolilor gândurilor.

Tratamentul propriu-zis constă în aceea de a nu îngădui gândurilor să pătrundă în minte și s-o subjuge. Căile de realizare a acestui obiectiv sunt: trezvia, paza minții, isihia și tăierea gândurilor rele. Sfântul Apostol Pavel îl îndemna pe ucenicul său Timotei: „Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!” (II Timotei 4, 5). (...)

Pe de altă parte, pentru a ne păstra mintea curată și a dobândi neîncetata aducere aminte de Dumnezeu, trebuie să ne lepădăm chiar și de gândurile cele bune, fiindcă și acestea ne pot îndepărta treptat de Dumnezeu. Sfântul Isihie Sinaitul ne previne: „Ia seama să nu ai niciodată în inima ta nici un gând, nici nerațional, nici rațional”, iar Sfântul Siluan spunea: „Sfinții au învățat cum să se lupte cu vrăjmașul. Ei știau că vrăjmașul folosește gânduri potrivnice pentru ca să ne amăgească, așa că de-a lungul vieții ei au respins astfel de gânduri. La primă vedere, s-ar părea că un singur gând potrivnic nu are nici o putere, dar, nu peste mult timp, el va abate mintea de la rugăciune, tulburând-o și împiedicându-i concentrarea. Prin urmare, respingerea gândurilor potrivnice nu e doar un lucru bun, ci un lucru esențial, după cum la fel de esențial este să avem mintea curată în Dumnezeu” (Arhimandritul Sofronie). Trebuie să ne păzim ochiul sufletului de orice gând rău, la fel cum ne păzim ochiul trupesc de orice obiect care-l poate vătăma.

Atunci când cineva se obișnuiește cu sfânta nevoință a respingerii tuturor gândurilor, mintea lui gustă din bunătatea Domnului și se învrednicește de darul deosebirii gândurilor: „Cei ce se nevoiesc trebuie să-și păstreze cugetarea pururea netulburată, ca mintea, deosebind gândurile ce trec prin ea, pe cele bune și trimise de Dumnezeu să le așeze în cămările amintirii, iar pe cele întunecoase și drăcești să le arunce afară din jitnițele firii” (Sfântul Diadoh al Foticeei).

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă. Știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 261-263)

Roagă-te cu cuvintele tale, până când simţământul şi nevoia de rugăciune sunt împlinite.

 Te rog, Fecioară, risipește-mi tulburarea su­fletului și viforul scârbelor mele, că tu, mi­reasă dumnezeiască, pe Hristos începătorul li­niștii ai născut, ceea ce ești de Dumnezeu fericită.

 Preasfîntă Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, izgoneşte de la mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău, lenevirea, uitarea, neştiinţa, nepurtarea de grijă şi toate cugetările viclene şi necurate de la ticăloasa mea inimă şi de la întinatul meu suflet şi de la întunecata mea minte; şi stinge văpaia patimilor mele şi miluieşte-mă şi ajută-mi, pentru că sînt neputincios cu sufletul şi cu trupul. Izbăveşte-mă de dorinţele cele viclene, care vin asupra mea, şi de aducerile-aminte din zi şi din noapte şi izbăveşte-mă de toate faptele mele cele rele. Că tu eşti prea binecuvîntată mai mult decît toate neamurile şi prea cinstitul tău nume se slăveşte în vecii vecilor. Amin

 

Nu îţi îngădui să te grăbeşti la rostirea rugăciunilor, ci du-le până la sfârşit cu răbdare şi cu evlavie, ca pe o lucrare sfântă. Dacă în timpul rostirii rugăciunilor într-o astfel de dispoziţie şi rânduială, vreun subiect al rugăciunii îţi mişcă inima în mod deosebit şi îţi captivează atenţia, fiind asemenea împrejurărilor în care te afli, dacă trezeşte în tine propriile tale cuvinte de rugăciune, nu lăsa acest prilej să treacă pe lângă tine, ci opreşte-te asupra lui şi roagă-te cu cuvintele tale, până când simţământul şi nevoia de rugăciune sunt împlinite.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, p. 195)

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

 

O să ne rugăm la Maica Domnului, si or să treacă.

 Era o femeie care rămăsese văduvă cu două fetite. Ea îsi iubea foarte mult sotul si nu vroia să se mărite a doua oară. La un an de la moartea sotului ei, la sâni i se formaseră niste noduli. Când s-a dus la doctor, acesta a întrebat-o:
- Ai o viată sexuală normală?
- V-am spus că sunt văduvă, domnule doctor.
- Văduvă, am înteles, dar nu ai relatii cu nici un bărbat?
- Nu, si nici nu am de gând.
- Treaba ta. S-ar putea ca nodulii acestia să fie de la lipsa relatiei tale cu un bărbat. Dacă vrei să te gândesti la sănătatea ta si la binele copiilor tăi, ar fi bine să te gândesti să fii cu cineva. Altfel, te distrugi si psihic, si fizic. Nu trebuie să te măriti ca să scapi de hormoni, îi spuse doctorul, ironic.
Ajungând la duhovnicul său, femeia îi spuse cu ochii în lacrimi ce aflase de la doctor.
- Nu te îngrijora. Doctorii spun multe prostii. Vrei să te măriti din nou?
- Nu, dar dacă trebuie… Nu vreau să curvesc.
- Nu trebuie să te măriti numai ca să ai cu cine să te culci. Dacă vrei să rămâi văduvă, vei avea mare plată de la Dumnezeu.
- Dar cu nodulii, cum rămâne?
- O să ne rugăm la Maica Domnului, si or să treacă.
După câteva luni, femeia s-a dus din nou la doctor, pentru control.
- Văd că esti bine, sănătoasă. Cum e, ai tinut seama de sfatul meu, nu? Un bărbat e un bărbat.
- Nu, domnule doctor. M-am rugat la Dumnezeu si m-a ajutat… Precum puteti vedea si dumneavoastră

💖💖💖💖💖💖

 TE BINECUVÂNTEZ DE 77 DE ORI CÂTE 7 

 Fie binecuvântate mâinile tale de 77 de ori câte 7, astfel încât tot ceea ce atingi să fie o binecuvântare. Fie binecuvântate picioarele tale de 77 de ori câte 7, pentru ca toate drumurile pe care vei păși să fie presărate cu Fericire și Pace. Fie binecuvântată gura ta de 77 de ori 7, astfel încât cuvintele tale să fie pozitive și să aducă lumină și prosperitate în viața ta și a celor dragi ție. Fie binecuvântată mintea și sufletul, astfel încât gândurile și sentimentele să fie aliniate la Binele tău Superior pentru a fi veșnic luminat/ă. Reamintește-ți: ceea ce dăruiești, revine multiplicat in viața ta. 

 Fiți binecuvântați cu iubire, armonie si cu dragoste

Neînțelegerile apar pentru că oamenii sunt bolnavi sufletește, dar refuză să recunoască

 Neînțelegerile apar pentru că oamenii sunt bolnavi sufletește, dar refuză să recunoască Toate nenorocirile care se întâmplă, toate tragediile care se întâmplă, toate greutățile care apar în familiile creștine, în grupurile creștine – între oameni, în general – se întâmplă tocmai pentru că oamenii în profunzime sunt bolnavi, nici nu-și dau seama de aceasta, nu cunosc aceasta, și fiecare vrea și se străduiește să proiecteze starea sa bolnăvicioasă asupra celorlalți, vrea și se străduiește ca ceilalți să aprobe starea lui bolnăvicioasă și părerea lui greșită. Firește, și ceilalți au starea lor mai puțin bună, și astfel se creează conflicte, se creează certuri, războaie, lupte, există neînțelegeri și, în cele din urmă, creștinii nu reușesc să conlucreze, nu reușesc să conviețuiască. Fiecare are „religia” lui, fiecare are „dumnezeul” lui, fiecare Îl „adoră” după cum crede el pe Dumnezeu, dar nu se simt în adânc frați – fiindcă lipsește iubirea despre care am vorbit –, nu sunt cu adevărat frați, nu sunt cu adevărat un singur om. Un om care provine din întâiul Adam și din cel de-al doilea Adam, Iisus Hristos. Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Te cunoști pe tine însuți? 

Viața duhovnicească și problemele psihologice, Editura Bizantină, București, 2008, p. 108

 Dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului Despre faptul că trebuie să ne petrecem întreaga noastră viață în nevoință Frați și părinți, fiindcă am fost învredniciți, cu harul lui Hristos, să săvârșim Sfintele Paști, iarăși ne întoarcem la lucrările noastre, când muncind, când amintindu-ne de Patimile cele de viață făcătoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar că Paștele a trecut nu înseamnă că a trecut de la noi și amintirea lui, ci noi să avem pururea sub priviri mântuitoarele Patimi, răstignirea, îngroparea, învierea, pentru ca, prin ocuparea cu acestea, să nu fim cheltuiți de patimi. Iar dacă vreodată, din nebăgare de seamă, suntem prinși, repede să privim din nou la Răstignitul Iisus, Domnul slavei, și îndată va răsări tămăduire sufletelor noastre. Fiindcă și odinioară Israel, când era mușcat de șerpi, privind la șarpele de aramă, se tămăduia. Căci știți că gândurile rele mușcă precum niște șerpi, vărsând venin în suflet, pe care trebuie să îl scoatem afară cu toată sârguința, atunci când se întâmplă, pentru ca nu cumva amânarea să facă mai cumplită rana. Vedeți că primăvara este producătoare/ ațâțătoare de sânge: Trupul poftește împotriva duhului, și duhul împotriva trupului, și sporirea unuia devine pierzania celuilalt. Să privim cu măsură, așadar, la hrană, la băutură, la somn sau la orice altceva, dar nu ca să asuprim sufletul, ci să purtăm biruința asupra trupului. Căci cel ce aleargă în stadion nu este proclamat biruitor dacă aleargă o cursă sau două, ci dacă săvârșește cele două îndoite curse. Și noi, așadar, să nu ne mulțumim că ne-am nevoit în Postul Mare sau la Cincizecime, ci dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului, nu vom lua cununa biruinței. Prin urmare, o, fraților, să luptăm încă lupta cea bună, să asudăm și mai mult pentru virtute, și mai mult să ne omorâm trupul, și mai mult să ne supunem trupul, încă și mai mult să alungăm patimile, purtând totdeauna în trup omorârea Domnului Iisus (II Corinteni 4, 10), având totdeauna în noi înșine osânda morții. Căci și noi vom muri negreșit, precum și părinții și frații noștri, și ne vom muta de la cele de aici și ne vom duce în locuri străine și vom vedea vederi pe care niciodată nu le-am mai văzut. Și înfricoșător este ceea ce se spune și plin de uimire și de spaimă pentru cel ce are minte. Așadar, să fim pururea cutremurați și înfricoșați, păzindu-ne simțurile noastre, de la auzirea deșartă, de la vederea vătămătoare, de la parfumuri femeiești, de la orice îndeletnicire rea, cu totul să ne aducem prinos lui Dumnezeu, pentru ca, bineplăcându-I Lui, să devenim moștenitori ai bunătăților veșnice, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Sfântul Teodor Studitul, Catehezele mici, Cateheza 1, Editura Doxologia, Iași, 2018, p. 37

Cu cât omul este mai duhovnicesc, cu atât mai puține drepturi are în viața aceasta Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul Pe omul care îți cere iertare sinceră când greșește să-l ierți cu bunătate de fiecare dată și să-l iubești și de aproape. Iar pe cel viclean, care îți cere chipurile iertare, ca să-și facă treaba lui și mereu să te încurce în treburile lui, și care vatămă sufletește și pe alți oameni, iartă-l de șaptezeci de ori câte șapte, și în continuare să-l iubești de departe și să te rogi pentru el. Primește nedreptatea cu bucurie, atunci când nu te vatămă sufletește. Cu cât omul este mai duhovnicesc, cu atât mai puține drepturi are în viața aceasta, deoarece drepturile celui drept le păzește Hristos pentru viața cea veșnică. Cu cât se ostenește trupul pentru Hristos, cu atât mai mult se veselește și sufletul alături de El, iar prinosul omului pentru semenii săi aduce mai multă roadă, deoarece este duhovnicesc. Omul milostiv se pune în locul celui îndurerat, se roagă, mângâie, dar și el este răsplătit de Hristos cu mângâiere dumnezeiască, potrivit cu durerea lui. În timp ce omul nemilostiv, care urmărește locul celuilalt, când îl ia în stăpânire, ia în stăpânire și stresul (neliniștea) și trăiește o parte de iad încă din această viață. Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Părinți aghioriți. Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 162-163

Toate încep de la Dumnezeu şi sfârşesc la Dumnezeu.

 

Omul nu are nimic; toate încep de la Dumnezeu şi sfârşesc la Dumnezeu Sfantul Cuvios Iosif Isishastul Este viu Domnul Dumnezeu! Eşti foarte bine, dragul meu copil; de aceea te-a îndrăgit Hristos. Semn că te iubeşte este dumnezeiescul har care te cercetează încă de când erai copil şi te povăţuieşte. Ai grijă de tine, ca nu cumva prin puţinul plăcerii celei amare să amărăşti atât pe Bunul Dumnezeu. Este pizma satanei, care urăşte pe cel căruia Hristos îi deschide ochii sufletului. Trezeşte-te deci, dragul meu copil, şi ai grijă de tine. Acela vede ceea ce tu nu vezi. Hristos, Cel Multmilostiv, încearcă sa-ţi deschidă ochii sufletului. O, cât de bun este! Iar cel viclean, care vede aceasta, încearcă sa-ţi închidă ochii prin plăcerea cea amară. Nu înceta să strigi numele lui Hristos. La fiecare răsuflare a ta rosteşte dumnezeiescul nume, chiar dacă mintea iţi umblă aiurea. Nu te nelinişti. Această permanentă grijă şi dorinţă neîncetată de a-L căuta, Îl vor atrage şi va veni singur ca să te vadă şi va izvorî în inima ta un izvor de apă rece care va striga neîncetat : „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ma”! Atunci te vei bucura fără întrerupere de vocea şi dulceaţa Stăpânului Hristos. Ai grijă numai şi teme-te, fugi de păcat; păcatul cade ca mana şi topeşte totul. Cele despre care îmi scrii sunt semne că te cercetează Dumnezeu. Este prima cercetare a lui Dumnezeu pentru orice păcătos care se pocăieşte, care se întoarce la Dumnezeu. Îngrijeşte-te să te curăţeşti cu spovedanie curată. Nu lăsa înlăuntrul tău nici un fel de necurăţie a păcatului, pentru ca să nu mai aibă vrajmaşul motiv să te biruie. Omul, fiul meu, nu poate să facă nimic singur; nu a avut, nu are şi nu va avea niciodată puterea să săvârşească ceva bun fără să fie umbrit cu putere de sus de Dumnezeu. Orice gând bun, orice mişcare bună a cugetului este lucrare a harului lui Dumnezeu. Dacă ai putea lucra ceva fără trupul tău, atunci ar însemna că acela este lucrul tău, dar dacă săvârşeşti cu trupul, trupul este creat de Dumnezeu. Dacă poti gândi ceva fără minte, este al tău gândul, dar dacă o faci cu mintea, mintea este creată de Dumnezeu. Prin urmare, omul nu are nimic; toate încep de la Dumnezeu şi sfârşesc la Dumnezeu.

 Gheron Iosif Isihastul – Mărturii din viaţa monahală

TU EȘTİ HRİSTOS FİUL LUİ DUMNEZEU CELUİ VİU!

 ,,Raiul şi Iadul există din perspectiva omului, nu din perspectiva lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat Raiul şi Iadul. Dumnezeu este lumină şi luminează întreaga lume. Lumina necreată are două însuşiri: luminează şi arde. Unii sunt luminaţi, iar alţii ard. Astfel Dumnezeu se împărtăşeşte ca lumină necreată şi cei care nu sunt capabili să-L primească, ard. Dacă cineva are ochi bolnavi şi nu sunt capabili să vadă lumina, atunci (ochii lui) sunt arşi, sunt distruşi de lumină. Părintele Ioannis Romanidis spunea că Mântuitorul Hristos, vorbind despre Iad, uneori îl numeşte întuneric, iar alteori (îl numeşte) foc. Însă acolo unde există foc, nu există întuneric. Acolo unde există întuneric, nu există foc. Ceea ce înseamnă că iadul nu este nici întuneric, nici foc, aşa cum le înţelegem noi. Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii şi pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi şi le trimite harul Său. Cei care s-au vindecat (de păcat) în această viaţă, vor primi harul Lui Dumnezeu ca lumină. Cei care nu s-au vindecat (de păcat), nu vor trăi harul ca lumină, ci ca foc. De aceea focul Iadului nu este creat, ci este necreat. 

Acest lucru este foarte bine reprezentat în iconografie, în reprezentările Judecăţii de Apoi. Din acelaşi Tron al Lui Dumnezeu, este şi lumina de care se bucură Sfinţii, dar şi focul care îi arde pe cei păcătoşi. Din Domnul Hristos izvorăşte acest râu de foc, care îi arde pe cei păcătoşi, ceea ce înseamnă că este un foc necreat. De aceea, în Biserică, toţi să ne luptăm, să ne nevoim, să ne vindecăm (de păcat), ca să putem primi harul lui Dumnezeu ca lumina, ci nu ca foc. Acest lucru se întâmplă şi cu Dumnezeiasca Împărtăşanie: cei care se pregătesc după cuviinţă primesc Sfânta Împărtăşanie ca lumină, iar cei care nu se împărtăşesc după cuviinţă, nu sunt pregătiţi, primesc Sfânta Împărtăşanie ca foc. Sfinţii, în Împărăţia lui Dumnezeu, nu vor cunoaşte o stare statică de beatitudine, aşa cum este descrisă la Fericitul Augustin, ci vor cunoaşte o înaintare continuă în această slavă a Lui Dumnezeu, va exista o mişcare continuă. Câtă vreme cei păcătoşi se vor împietri (la inimă), nu vor cunoaşte această înaintare în lumina şi cunoaşterea lui Dumnezeu.

  Părintele Ioannis Romanidis spunea că prin Întruparea Sa, Dumnezeu a intrat în istorie. Biserica trăieşte în istorie şi o sfinţeşte. Istoria nu se va încheia niciodată, ci se va transfigura."

Cu rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne, miluiește-ne pe noi.

A fi în Biserică înseamnă a putea renunța la părerea ta, oricît de mult ai fi apărat-o înainte.

Atunci cînd ți se aduce un cuvînt din Sfinții Bisericii care contrazice cele zise de tine în auzul tuturor, primești cu bucurie îndreptarea și renunți la părerea ta de mai înainte ca la ceva rușinos, chiar dacă mintea ta nu poate înțelege încă.

La o astfel de purtare Dumnezeu dă har și mintea se luminează cu cunoștința adevărului.

Însă a nu primi cuvintele sfinților ca pe ceva mai presus de părerile tale, este întunecare a minții din care nici îngerii nu te pot scoate.

A fi în Biserică înseamnă a iubi sfinții, căci înainte de a iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vedem, îi iubim pe sfinții Lui pe care îi vedem: "Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească" (1 Ioan 4,20).

Primul sfînt din viața fiecărui creștin este duhovnicul.

Toți cei care vorbesc cu îndărătnicie împotriva rînduielilor puse de sfinți vorbesc mereu din mințile lor sucite și niciodată, dar niciodată nu fac vreo referire la duhovnicii lor, la sfinții de la care au primit Evanghelia și care i-au născut în Duh (1 Cor. 4, 15; 1 Cor. 15, 1); , căci pentru ei acești sfinți nu există, dar se laudă cu mulții lor învățători. Acestora apostolul Pavel le-a răspuns dinainte: "Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi" (1 Cor. 4, 15).

Vremea bisericii fără părinți a venit, adusă de zecile de mii de învățători.

Căderea Apusului a devenit ireversibilă atunci cînd duhovnicul a fost ascuns într-o cabină întunecoasă. Simbolistica acestei întîmplări vorbește mai mult decît toate cărțile scrise de absolvenții marilor universități.

Cine nu are un duhovnic, să-l caute.

Cu rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne, miluiește-ne pe noi.
Pr. S. Baștovoi