Respingerea gândurilor potrivnice nu e doar un lucru bun, ci un lucru esențial − după cum la fel de esențial este să avem mintea curată în Dumnezeu.
După cum în cazul bolilor trupești și sufletești există atât tratamente profilactice, care se ocupă de prevenirea bolii, cât și tratamente propriu-zise, care se administrează după declanșarea acesteia, la fel se întâmplă și în cazul bolilor gândurilor.
Tratamentul propriu-zis constă în aceea de a nu îngădui gândurilor să pătrundă în minte și s-o subjuge. Căile de realizare a acestui obiectiv sunt: trezvia, paza minții, isihia și tăierea gândurilor rele. Sfântul Apostol Pavel îl îndemna pe ucenicul său Timotei: „Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!” (II Timotei 4, 5). (...)
Pe de altă parte, pentru a ne păstra mintea curată și a dobândi neîncetata aducere aminte de Dumnezeu, trebuie să ne lepădăm chiar și de gândurile cele bune, fiindcă și acestea ne pot îndepărta treptat de Dumnezeu. Sfântul Isihie Sinaitul ne previne: „Ia seama să nu ai niciodată în inima ta nici un gând, nici nerațional, nici rațional”, iar Sfântul Siluan spunea: „Sfinții au învățat cum să se lupte cu vrăjmașul. Ei știau că vrăjmașul folosește gânduri potrivnice pentru ca să ne amăgească, așa că de-a lungul vieții ei au respins astfel de gânduri. La primă vedere, s-ar părea că un singur gând potrivnic nu are nici o putere, dar, nu peste mult timp, el va abate mintea de la rugăciune, tulburând-o și împiedicându-i concentrarea. Prin urmare, respingerea gândurilor potrivnice nu e doar un lucru bun, ci un lucru esențial, după cum la fel de esențial este să avem mintea curată în Dumnezeu” (Arhimandritul Sofronie). Trebuie să ne păzim ochiul sufletului de orice gând rău, la fel cum ne păzim ochiul trupesc de orice obiect care-l poate vătăma.
Atunci când cineva se obișnuiește cu sfânta nevoință a respingerii tuturor gândurilor, mintea lui gustă din bunătatea Domnului și se învrednicește de darul deosebirii gândurilor: „Cei ce se nevoiesc trebuie să-și păstreze cugetarea pururea netulburată, ca mintea, deosebind gândurile ce trec prin ea, pe cele bune și trimise de Dumnezeu să le așeze în cămările amintirii, iar pe cele întunecoase și drăcești să le arunce afară din jitnițele firii” (Sfântul Diadoh al Foticeei).
(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă. Știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 261-263)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.