Un îndemn de suflet pentru cei bolnavi de ficat.

 

În primul rând să nu deznădăjduiască, căci frica, tristeţea şi adâncimea deznădejdii cu greu îşi găsesc leac.

De aceea, cel bolnav să ceară mereu ajutor de la Dumnezeu şi mai degrabă să cânte şi să se roage în suferinţă, decât să deznadajduiască.

Împăcarea cu boala, cu suferinţa, este dar de la Dumnezeu, prin suferinţă trupul pătimeşte, dar sufletul se purifică, se uşurează de povara sa.

Omul care îşi duce suferinţa cu chipul senin se poate mântui şi îşi poate salva sufletul.

Ficatul este un organ sensibil şi poţi să te adresezi lui cu cuvinte blânde, poţi pune mâna pe el şi mângâia.

Dimineaţa, la sculare, clăteşte-ţi gura cu ulei şi apoi spal-o cu apă cu sare pentru a elimina de la nivelul dinţilor şi limbii toxinele strânse in timpul noptii.

Fa-ţi un ceai de anghinare, bea o cană încet, cu înghiţituri mici, apoi aşează-te pe pat, pe partea dreaptă, cu genunchii strânşi, la nivelul abdomenului, vreo 20 de minute.

Mănâncă combinatii cât mai simple. Alimentele mai tari nu le trece prin foc, doar prepară-le la abur sau inmoaie-le în apă până devin o pastă.

Mămăliga este bună pentru ficat, dar nu combinată cu branză, sau smântână şi iaurt, cum se obisnuieşte. Mânanc-o, dupa ce se întareste un pic, inmuiată intr-un suc de legume si cu putin usturoi pisat.

Pâinea să fie mai tare, fără coajă, doar una, doua felii graham, dar nu in fiecare zi.

Nu prăji, nu căli ceapa, nu pune ulei in mâncare fierbinte, ori la gătit cu foc. Ia o lingură de ulei de măsline pe stomacul gol, sau pune peste salata de legume.

Consumă legume verzi cu bucurie pentru puritatea lor. Verdele este viată, adu-o în interiorul tău prin frunze de tot felul şi prin privitul ei.

Opreşte goana nebună a obişnuitului şi observă verdele frunzelor, ierbii, apoi amestecă această culoare cu cele galbene si roşii ale câmpului plin de flori.

Obisnuieşte să te culci devreme şi să te scoli la ivirea zorilor, pentru a prinde trezirea naturii si răsăritul soarelui in sufletul tau.

Chiar dacă nu poţi privi răsăritul imaginează-ţi razele lui in ochii minţii.

Roagă-te pentru vindecarea ta, dar şi pentru a altora. Chiar dacă mai ai putină energie, dă din ea şi altora prin cuvinte de recunostinţă şi gînduri bune.

Dar din dar se face, asa ca Dumnezeu te va rasplăti cu picături de lumină interioară pentru orice buchet de flori oferit în exterior.

Asta poate însemna vindecare.

Un ficat bolnav se poate purifica, vindeca, cel mai bine primăvara, pentru că atunci este energia lui maximă. Organele noastre nu sunt numai părți anatomice, ci și structuri sensibile la emoțiile și sentimentele noastre și ale celor din jur. Este cu mult mai indicat să le vorbim blând, să le atingem cu palmele, decât să le ignorăm, ori să le urâm pentru durerea pe care ne-o produc.

Nu înceta să semeni lucruri bune, mereu se va găsi cineva care îți va culege semințele! 🌹

  Un bărbat se urca într-un autobuz în fiecare zi pentru a merge la serviciu.
 O stație mai târziu, o bătrână a urcat în autobuz și s-a așezat lângă fereastră...Bătrâna a deschis o geantă și pe tot parcursul călătoriei, a aruncat ceva pe fereastră, făcea întotdeauna același lucru și într-o zi, intrigat, bărbatul a întrebat-o ce aruncă.
 - Sunt semințe!...a spus bătrâna.
- Semințe, semințe de ce?
 - De flori, mă uit afară și totul este atât de gol ... Aș vrea să pot călători văzând flori până la capăt, nu ar fi frumos?
-Dar semințele cad pe asfalt, sunt zdrobite de mașini, sunt mâncate de păsări...Crezi că semințele tale vor germina pe marginea drumului?
 -Cu siguranță, da. Deși unele sunt pierdute, vor ajunge în canale, dar în timp, vor răsări.
-Dar ca să crească, au nevoie de apă ...
 -Fac ce pot. În curând vor veni zilele ploii!
Bătrâna a continuat cu munca ei...și bărbatul a coborât din autobuz pentru a merge la serviciu, crezând că bătrâna și-a pierdut puțin mințile.
 Câteva luni mai târziu, mergând la serviciu, bărbatul privind pe fereastră, a văzut tot drumul plin de flori...
Tot ce a văzut a fost un peisaj colorat, înflorit!
 Își amintea de bătrână, dar nu o mai văzuse de zile întregi.
 L-a întrebat pe șofer: bătrâna cu semințe?
 Ei bine, a trecut o lună de când a murit.
 Bărbatul s-a întors la locul său și a continuat să privească peisajul. Florile au răsărit, și-a spus, dar la ce i-a folosit munca? Ea nu și-a putut vedea opera.
 Deodată, a auzit râsul unui copil mic.
O fată arăta emoționată spre flori ...
 Uite, tată! Uite câte flori!
 Nu este necesar să explicăm mult sensul acestei povești!
 Bătrâna din povestea noastră își făcuse treaba și a lăsat moștenirea tuturor celor care o puteau primi, tuturor celor care o puteau contempla și de a fi mai fericiți .
 Se spune că din acel moment, bărbatul face călătoria de acasă la muncă cu o pungă de semințe pe care le aruncă pe fereastră...

AI GRIJA

 

Sa nu-ti fie frică niciodată de oamenii care şti că te vorbesc de rău sau care te bârfesc, ci "AI MARE GRIJA" la cei care te linguşesc in faţă şi îți dau chiar o sărutare dar pe la spate caută să înfingă cuțitul în tine. 

Așadar ai mare grijă în cine îți pui încrederea şi îți spui apăsările căci cel ce îți spune că ITI ESTE prieten poate fi chiar cel care te dărâmă.

Apleacă-Te, Împăratul meu, ca să-Ţi pot şopti taina mea cea mai de preţ Sfântul Nicolae Velimirovici

 In mijlocul zarvei şi batjocurii oamenilor, rugăciunea mea se înalţă către Tine, o, Împăratul meu şi Împărăţia mea. Rugăciunea este tămâie care neîncetat îmi tămâiază sufletul şi o înalţă spre Tine şi Te atrage pe Tine către el.
 
Apleacă-Te, Împăratul meu, ca să-Ţi pot şopti taina mea cea mai de preţ, rugăciunea mea cea mai de taină, dorirea mea cea mai statornică. Tu eşti ţinta tuturor rugăciunilor mele, a tuturor căutărilor mele. Nu caut nimic în afara Ta, cu adevărat, Te caut doar pe Tine.
 
Ce aş putea căuta eu de la Tine, care să nu mă despartă de Tine? Să caut eu oare a fi stăpân peste câteva stele, în loc de a stăpâni ca stăpân dimpreună cu Tine peste toate stelele? Să caut eu a fi cel dintâi dintre oameni? Şi atunci cât de ruşinos va fi pentru mine, când mă vei aşeza pe locul cel mai de pe urmă de la masa Ta! Să caut eu milioane de guri omeneşti care să mă laude? Cât de cumplit îmi va fi mie când voi vedea că toate acele guri sunt pline de ţărână.
 
Să caut eu a mă înconjura de obiectele cele mai de preţ din lumea întreagă? Cât de umilitor ar fi pentru mine ca acele obiecte să-mi supravieţuiască şi să strălucească atunci când întunericul ţărânei îmi va umple ochii! Să caut eu oare ca Tu să nu mă desparţi de prietenii mei? Ah, desparte-mă, o, Doamne, desparte-mă de prieteni cât mai degrabă cu putinţă, fiindcă ei reprezintă zidul cel mai gros dintre Tine şi mine.
 
Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul II, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, p. 43-44

Bucură-te, Izvor al vieții tuturor

Izvorul Tămăduirii:

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna Luminată, amintind de una din minunile Maicii Domnului. Sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin și este dependentă de data Paștilor.

Sărbătoarea face referire la o vindecare minunată a unui orb ce și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită pe locul unde se găsea acel izvor din porunca împăratului a primit numele de "Izvorul Tămăduirii" și multe minuni au continuat să se petreacă acolo de-a lungul timpului. În biserici și mănăstiri, după Sfânta Liturghie, în această zi se săvârșește Sfințirea Mică a apei la fântâni și izvoare, iar în unele părți preoții fac și botezarea generală a caselor credincioșilor, cu agheasma mică.

Există două relatări privind descoperirea izvorului tămăduitor de lângă orașul Constantinopol. În orice caz, este probabil ca izvorul, așezat într-un mic crâng și închinat Maicii Domnului, să fi existat mai înainte și să fi fost cunoscut încă mai de timpuriu decât este indicat în relatări, însă ca el să fi fost înăbușit sau acoperit odată cu creșterea pădurii.

1)Nichifor Calist:

Relatarea cea mai cunoscută îi aparține lui Nichifor Calist Xanthopoulos, ultimul istoric bisericesc de tradiție greacă, care a scris în anii 1320. Potrivit acestei relatări, tradiția izvorului tămăduitor începe cu o minune care s-a petrecut cu un soldat numit Leon Marcellus, viitorul împărat bizantin Leon I (457-474). Pe când Leon era pe drumul spre Constantinopol, se întâlnește în apropiere de Poarta de Aur a orașului cu un orb care îi cere de băut, fiindu-i sete. Leon s-a dus să caute apă, dar nu a găsit. Atunci s-a auzit un glas de femeie care i-a spus că avea să găsească apă în apropiere. Privind în jur, el nu a văzut pe nimeni, și nu a găsit nici apa. Glasul i-a cerut din nou să caute apă în adâncul pădurii și să-i aducă orbului în pumni din apa tulbure pe care avea s-o găsească, apoi să ungă ochii acestuia cu pământul care îi rămânea în mâini. Glasul i-a mai vestit că acela era locul pe care-l alesese pentru a-l încununa într-o bună zi ca împărat. Leon a urmat porunca acelui glas, iar orbul și-a recăpătat imediat vederea, iar Leon a înțeles că cea care îi vorbise era Născătoarea de Dumnezeu. După urcarea sa pe tron, a înălțat pe acel loc o mare biserică, iar apa acelui izvor s-a dovedit și mai departe tămăduitoare, săvârșind multe vindecări minunate. De aceea a fost numit „Izvorul Tămăduirii”.

2) Procopiu:

O relatare mai timpurie[3] se regăsește și la marele istoric bizantin Procopiu din Cezareea (cca. 500-565). Potrivit versiunii lui Procopiu, pe când împăratul Iustinian era plecat la vânătoare, a ajuns într-o frumoasă pădure în care a aflat o capelă înconjurată de o mare mulțime de oameni, având împreună cu ei un preot, în fața unui izvor. Întrebând despre cele ce se petreceau acolo, i s-a spus că acesta era un „izvor minunat”. Atunci împăratul a poruncit ca pe acel loc să fie înălțată o splendidă biserică, folosind materialele rămase de la înălțarea bisericii Sfânta Sofia. Biserica ar fi fost înălțată în ultimii ani ai domniei marelui împărat, cca. 559-560, în apropierea izvorului tămăduitor. După înălțarea acestui sanctuar, poarta orașului situată în afara zidurilor lui Teodosie a început să fie numită Poarta Izvorului.

TROPARUL:

,,Pe Fântâna cea pururea nese­cată şi înviorătoare, pe Dumne­zeiescul Izvor din care ţâşnesc şuvoaie de apă, cu un glas să-l lăudăm cei ce îi cerem darul; că în fiecare zi curge şi arătând tămă­duirile măcar ca pe curgerile râu­rilor. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem cu credinţă din Izvor pu­tere neîmpuţinată şi cu adevărat fără de moarte, care rourează arătat inimile celor binecredincioşi; şi cu buzele să grăim: Tu eşti mângâierea credincioșilor”.

Alt TROPAR:

,,Fecioară Curată, ca un izvor de viață făcător ai zămislit Roua cea după fire necuprinsă și ai izvorât pentru noi nectar de neîncetată bucurie, ce dimpreună cu apa vieții veșnice, din izvorul tău se revarsă în bogate râuri și nesfârșite; pentru care, cu toți bucurându-ne, strigăm: Bucură-te, Izvor al vieții tuturor”!

Îşi daruiesc Lumină...

 

Oamenii între care se creează conexiuni puternice îşi sunt daruri unii celorlalţi...
Îşi daruiesc Lumină...

Fie că sunt conştienţi, fie că nu, o astfel de legătură îi îmbogăţeşte... Indiferent de natura sau contextul relaţiei dintre ei... Legături de sânge sau nu, iubiţi sau prieteni...

Darurile pe care aceşti oameni şi le fac se simt.... Iar în timp...tind să înflorească tot mai frumos..... Sentimentul de confort pe care îl ai cu un om, micile discuţii.. tăcerile..visurile împărtăşite..timpul petrecut împreună.. comunicarea şi chiar momentele dificile sunt un dar....

Acolo unde este IUBIRE.... oamenii cresc... Radiază....

Un om cu care vibrezi pe aceeaşi lungime de undă îţi aduce tot ce e mai bun... Nu pentru că primeşte de la tine tot ce e mai bun...ci pentru că simte natural să.şi exprime recunoştinţa.... Pentru ce însemni în viaţa lui... Aceşti oameni rămân... Chiar şi când nu se văd o perioadă mai lungă de timp... Conexiunea rămâne... Şi devine tot mai puternică cu fiecare moment petrecut împreună....

Este natural să.i doreşti binele... Să-l onorezi cu gânduri frumoase... Cu emoţii pozitive.... Este natural să.i păstrezi un spaţiu curat în interiorul tău...Dincolo de vârstă. Dacă legătura se creează la nivel sufletesc şi mental, prietenia creşte de la sine... Pentru că aprecierea, recunoştinţa şi iubirea aduc oamenii împreună... Le dau forţă, motivaţie să încerce mai mult, sens şi profunzime sufletească... Un soi de maturizare care nu poate veni decât din conexiunea cu alt suflet...Cu o altă minte...
Cu un om care aduce Lumină....

Lumea din jurul meu îmi apare ca fiind frumoasă și liniștită, doar dacă în lumea mea interioară este pace și liniște. Pentru că viața mea este o oglindire a programului pe care-l rulez zi de zi în subconștient. Prin urmare, forțele care acționează din afară asupra mea și pe care nu le pot controla, îmi pot lua totul în afara unui aspect decisiv: maniera în care decid eu să acționez, să mă comport și să reacționez la ceea ce se întâmplă cu mine/în viața mea. Nimeni, niciodată nu îmi poate lua totul, atâta timp cât îmi rămâne de fiecare dată LIBERTATEA de a decide cum să răspund circumstanțelor în care mă pune viața!!!! Această conștientizare mă ajută să devin responsabilă și să mă comport ca un adult asumat; viața înseamnă asumarea responsabilității în ceea ce privește identificarea unui răspuns adecvat în fața dificultăților cu care existența mă provoacă. Când devii conștient de propria traumă, îți permiți să te fixezi în poziția de adult responsabil și asumat care privește cu ochii larg deschiși realitatea și se confruntă cu ea. Această cale te va elibera de suferință, de depresie sau anxietate, de dependență sau tulburare. Nu putem deveni conștienți, liberi sau fericiți fără suferință sau fără sacrificiu. Vrei să fii fericit? Dacă dorești….atunci ia acestă decizie! Nimeni nu o poate face în locul tău!

IZVORUL TĂMĂDUIRII-Traditii si obiceiuri

În prima vinere după Paşti, în Vinerea Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. În această zi, credincioşii cinstesc un praznic împărătesc închinat Maicii Domnului.

În tradiţia populară, sărbătoarea este norocoasă şi spornică pentru săpătorii de fântâni. În această zi, apele sunt mai zgomotoase, mai zbuciumate; de aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă- în grădina casei sau în zone de deal şi de câmpie, pe ogorul lor.

Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală; ei nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte; acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

La țară gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat, oamenii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.

Jurământul juvenil.

În unele zone ale ţării, în această zi se mai practică „Jurământul juvenil”. Ceremonia  se face în fiecare an în ziua praznicului Izvorul Tămăduirii între tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, pe criterii de prietenie, de afinitate sufletească şi de sex. Tinerii trebuie să împlinească mai multe momente rituale; ei trebuie să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut sau o lumânare.

Înfrățitul.

Tradiţia numită  înfrăţitul, un legământ între băieţi sau însurăţitul, un legământ între fete are drept scop ajutorul reciproc, între cei care au  împlinit ritualul, în cele mai dificile momente din viaţa lor. Şi persoanele mature împlinesc acest legământ, după care ei îşi spun surate, fârtaţi, veri şi verişoare şi se comportă ca şi cum ar fi rude. Scopul acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care „s-a legat”, până la moarte.

Praznicul închinat Izvorului Tămăduirii

În toate lăcaşurile ortodoxe  de cult de la oraşe şi de la sate, la praznicul închinat Izvorului Tămăduirii se săvârşesc, după rânduială specifică Săptămânii Luminate, slujbe de sfinţire a apei, numită Agheasma Mică. După slujba de sfinţire, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”.

În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.

Apa sfinţită acum are efecte dovedite asupra sănătăţii fizice şi spirituale. În tradiţia populară, bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. De asemenea, cu Agheasma mică se stropesc încăperile din gospodărie, cu excepţia băii.

Asimilarea Maicii Domnului cu un Izvorul Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece este mijlocitoarea noastră către Iisus. De aceea creştinii îi cer ajutor în momentele lor de boală sau de necaz.

O istorie de 1500 de ani

Sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani. Ea evocă un miracol care datează din secolul al V-lea, pe vremea  evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat. Legenda spune că Leon cel evlavios şi binecredincios se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului unde a întâlnit un bătrân orb. Leon s-a oferit să-l călăuzească. Din vorbă în vorbă, Leon a constatat că bătrânul era un om religios. El obişnuia să le spună creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, protectoarea sihaştrilor retraşi în acele locuri.

Legenda mai spune că, prinşi în discuţii legate de Învierea Domnului, cei doi s-au rătăcit. Atunci când orbului i s-a făcut sete şi l-a rugat pe Leon să-i aducă apă, viitorul împărat n-a găsit. Atunci cân era deznădăjduit, el a auzit o voce: „Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure. Luând apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi! Atunci vei cunoaşte cine sunt eu!” Leon a urmat întocmai sfatul primit „de sus”, iar orbul şi-a recăpătat în mod miraculor  vederea. Când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat: ”Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!” Copleşit de cele întâmplate, Leon a îngenuncheat. El a rostit la rândul lui: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduitor, fântâna dătătoare de sănătate”!

Înţeleptul orb i-a zis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat.

Profeţia s-a împlinit, iar prima grijă a împăratului Leon a fost să ridice o biserică, aproape de izvorul tămăduitor. Se spune că după ce a băut apă din apa vindecătoare, chiar și împăratul Justinian s-a însănătoşit, după o grea suferinţă.

Izvorul s-a păstrat până în zilele noastre. La Istanbul, denumirea actuală a vechii cetăţi a Constantinopolului, credincioșii se pot închina într-o biserică cu hramul  Izvorul Tămăduirii, ridicată în secolul al XIX-lea, la subsolul căreiea există un paraclis ce datează din secolul al V-lea și care adăposteşte un izvor cu apă tămăduitoare din vremea împăratului Leon.

Din bătrâni se spune că de Izvorul Tămăduirii este bine ca oamenii să se spele cu rouă şi să bea agheasmă, pentru a se feri de boli sau chiar pentru a se vindeca.

Tot în această zi se curăţau şi se sfinţeau fântânile şi se găseau izvoare noi. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.Pe vremuri, se credea că cine lucra în această zi era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte.

Izvorul Tămăduirii

Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Săptămâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri.

La Izvorul Tămăduirii, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acesta se făcea, cu sau fără martori, în casă, în gradini sau în jurul unui copac înflorit.

Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite intotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

Încheierea solemnă a legământului

Potrivit etnografului Ion Ghinoiu menţionează ca în unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi data, până la intrarea în joc a fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii.

După încheierea solemnă a legământului, copii şi apoi oameni maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportau unul faţă de altul ca adevaraţi fraţi şi surori.

Se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtaşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc chiar şi până la moarte.

Sărbătoarea nu are dată fixă

Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare nu are dată fixă. Este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, adică prima zi de vineri care urmează după Paşti.

Sărbătoarea se referă la vindecarea unui orb după ce Fecioara Maria i-a spus împăratului bizantin Leon I să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor de lângă Constantinopol. Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică, aceasta primind hramul „Izvorul Tămăduirii”.

 

Hristos a Înviat! Sărbători cu pace și bucurie în suflet!

 

Aceasta este o fotografie făcută chiar în primele clipe de la pogorârea Sfintei Lumini - Ierusalim, 2023proape toată lumea a auzit despre Lumina Învierii, însă prea puțini cunosc detalii legate de această dovadă evidentă a dreptei credinţe. De aceea, prezentăm câteva informații lămuritoare despre minunea care dovedește până la sfârșitul lumii realitatea Învierii lui Hristos din morți și semnul biruinței iubirii Lui smerite asupra păcatului:

1. Pogorârea Sfintei Lumini este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care are loc în fiecare an, în Sâmbăta Mare. Una dintre cele mai vechi atestări documentare este apariția Luminii după cucerirea Ierusalimului de către perși, din anul 617 d.Hr.

2. Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, după ora 12.30, în timpul slujbei Vecerniei.

3. În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel. Aceștia au grijă ca obiectele din interior să nu conțină vreo sursă de foc, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul grec care presară vată pe Mormântul Domnului.

4. În urma acestei verificări, se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două benzi din pânză albă, cu ceară și sigilii în formă de X.

5. Patriarhul Ierusalimului este cel care oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi anual la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

6. Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, îl înconjoară de trei ori, conform tradiției.

7. După această procesiune, Patriarhul dezbracă veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.

8. Patriarhul citește o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși.

9. Dupa aproximativ 20 de minute, pelerinii aflați în biserică observă o lumină puternică, sub forma unei scântei de fulger, care coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată deasupra lespezii.

10. Părintele Patriarh Teofil adună cu mâinile vata aprinsă de focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi, pune vata în două cupe de aur cu găuri și o dă diaconilor. Aceștia duc o cupă în Sfântul Altar, iar pe cealaltă, la biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena. Patriarhul iese, mai apoi, în fața Sfântului Mormânt și oferă Lumina Sfântă tuturor pelerinilor, strigând de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”.

    Minunile din istoria creştinismului ne dovedesc că învăţătura de credinţă creştină este adevărată şi desăvârşită. În activitatea Sa pământească Mântuitorul Iisus Hristos şi-a dovedit dumnezeirea Sa printr-un mare număr de minuni, care au culminat cu învierea din morţi şi înălţarea Sa la cer. Desigur că minunile nu s-au sfârşit odată cu înălţarea la cer a Mântuitorului, ci şi pe mai departe, Dumnezeu şi-a manifestat atotputernicia Sa prin Apostoli şi alţi sfinţi, trezind în acest fel conştiinţele adormite ale oamenilor şi îndemnându-i la pocăinţă, la reînnoirea vieţii religios morale şi la regăsirea sensului vieţii pe care ni l-a descoperit Evanghelia lui Hristos.

      Şi în zilele noastre se întâmplă multe minuni. Omul credincios le observă, se înţelepţeşte şi mulţumeşte după cuviinţă lui Dumnezeu. Dar cea mai mare minune aOrtodoxiei de a cărei realitate se por convinge toţi este minunea pogorârii din cer Sfintei Lumini la Ierusalim. Această minune se petrece în fiecare an, în cadrul unei ceremonii, cu o tradiţie ce datează de aproape 20 de secole. Oameni evlavioşi mărturisesc că Sfânta Lumină a lui Dumnezeu este prezentă tot timpul la Sfântul Mormânt ca o binecuvântare şi prezenţă dumnezeiască nevăzută, dar în ziua de sâmbătă de dinainte de Sfintele Paşti,  lumina dumnezeiască coboară în chip văzut şi unic pentru fiecare dintre cei prezenţi care o poate vedea în forma credinţei pe care o are. Astfel unii pot vedea lumina asemenea unor şuvoaie sau cascade de lumină, iar alţii asemenea bulgărilor sau fulgerelor de lumină, sau ca pe o flacără nemistuitoare şi lină ce aduce numai bucurie şi pace în sufletele tuturor celor prezenţi. 

      Minunea aceasta are loc în Biserica Învierii din Ierusalim, loc în care se află Sfântul Mormânt din care Hristos a înviat.

       Pregătirile pentru întâmpinarea Sfintei Lumini încep din noaptea de vineri spre sâmbătă de dinainte de Sfintele Paşti. Imediat după terminarea cântării Prohodului, uşile capelei Sfântului mormânt sunt sigilate, dar nu înainte ca autorităţile să controleze amănunţit interiorul pentru a nu exista nici o sursă de foc. Toate candelele sunt stinse şi Sfântul Mormânt este păzit de soldaţi de alte confesiuni. Mii de credincioşi ortodocşi veniţi din toată lumea rămân peste noapte în Biserica cea mare confesională ce are în centru biserica ortodocşilor numită şi Biserica Învierii iar în faţa ei, deci în centru Capela Sfântului Mormânt acum sigilată şi păzită.

      După o lungă şi sfântă aşteptare în ziua de sâmbătă dimineaţa credincioşii şi autorităţile locale se pregătesc să întâmpine Patriarhul Ierusalimului împreună cu întreaga procesiune de nenumăraţi episcopi şi preoţi ortodocşi din toată lumea. Este deosebit de important de reţinut că Sfânta Lumină de la Ierusalim coboară din cer numai la rugăciunile creştinilor ortodocşi, indiferent de naţionalitate, lucru care arată unitatea şi universalitatea credinţei ortodoxe precum şi prezenţa lui Dumnezeu.

      În jurul orei 11 dimineaţa procesiunea ortodocşilor în frunte cu Patriarhul Ierusalimului coboară de la Patriarhia greacă la Biserica Sfântului Mormânt şi intră în Biserica Învierii unde se îmbracă în frumoase veşminte de sărbătoare şi rugăciune. În această vreme creştinii arabi din Betleem şi din alte părţi ale Ţării Sfinte pregătesc cu rugăciuni şi strigăte impresionante coborârea sfintei lumini. Ceilalţi creştini prezenţi în biserica Sfântului Mormânt se roagă în taină şi cu emoţie pentru ca Dumnezeu să trimită din cer lumina. Această lumină dumnezeiască îl reprezintă pe Iisus Hristos Care a coborât la iad şi a ridicat din moarte şi întuneric, prin înviere şi lumină, pe drepţii Vechiului Testament şi pe toţi cei care au crezut în Evanghelia propovăduită de El. 

     De aceea, această lumină sfântă care coboară din cer este nematerială; adică pentru un timp sfânta lumină nu arde şi nu mistuie asemenea focului obişnuit care transformă materia în cenuşă. Este aceeaşi lumină dumnezeiască cu cea pe care a văzut-o Moise în rugul de la Sinai care ardea dar nu se mistuia, este aceiaşi cu stâlpul de foc care-i conducea pe evrei la ieşirea din Egipt, este aceiaşi cu lumina de pe Muntele Taborului când Iisus le-a arătat ucenicilor slava Sa.

      După aproximativ o jumătate de oră în care tensiunea şi aşteptarea duhovnicească devine tot mai puternică, procesiunea se îndreaptă spre capela sigilată a Sfântului Mormânt. Se înconjoară această capelă de trei ori timp în care se rostesc câteva rugăciuni şi se cântă în sunetul clopotelor, de două ori troparul „Învierea lui Hristos…”, iar a treia oară „Lumină Lină”.   

      În toată biserica nu este nici o lumină aprinsă şi nici o altă sursă de lumină. Însuşi Patriarhul este controlat la intrarea în capela Sfântului Mormânt. Mii de aparate de fotografiat, camere video şi mănunchiuri a câte 33 de lumânări sunt îndreptate spre cer în aşteptarea sfintei lumini. Mulţimile încep să freamăte şi cu sufletele pline de speranţe îşi aţintesc ochii şi cugetul spre Dumnezeu. 

       Patriarhul intră în cele din urmă în capela Sfântului Mormânt. Acolo îngenunchează şi vreme de câteva minute se roagă ca Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să trimită lumii lumina Sa sfântă ca certitudine a dragostei şi iertării Sale; este lumina şi flacăra dragostei dumnezeieşti care arde şi luminează pentru noi cu mesajul ca şi sufletele noastre să se aprindă şi să ardă de credinţă şi iubire pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri.În jurul orei unu şi jumătate - două, aşteptarea şi rugăciunea mulţimilor este răsplătită. Lumini şi şuvoaie puternice delumină şi foc dumnezeiesc coboară din cer Patriarhul iese din capela Sfântului Mormânt cu două torţe aprinse şi face solemn chemarea: „Veniţi de luaţi lumină!”.

      Lacrimi de bucurie şi emoţie se pot observa aproape pe toate feţele celor prezenţi. Călugări, şi preoţi, oameni simplii şi autorităţi de stat chiar rămân impresionaţi şi mişcaţi sufleteşte de toate cele trăite şi văzute. În câteva secunde întreaga biserică este plină de lumină care nu arde şi de aceea mulţi dintre credincioşi îşi ating uşor mâinile şi feţele cu focul divin. După aproximativ o oră biserica se eliberează. Credincioşii se îndreaptă spre case pentru a se odihni şi a se pregăti pentru marea noapte de Înviere când cu toţii cântă cu entuziasm şi credinţă cântările învierii.

      În noaptea Sfintelor Paşti  la ora 11 o nouă procesiune porneşte de la Patriarhie spre Biserica Sfântului Mormânt. La intrarea în Sfânta Biserică se înconjoară Sfântul Mormânt cu crucea şi făclii aprinse din Sfânta Lumină. Apoi se citeşte în faţa Sfântului Mormânt Evanghelia Învierii şi se începe după rânduială slujba Învierii. 

      În ziua întâi a Sfintelor Paşti de dimineaţă se vine din nou în procesiune în marea Biserică a Învierii unde se oficiază o slujbă specială în timpul căreia este citită Evanghelia învierii în toate limbile pământului.

      A doua zi de Sfintele Paşti 12 arhierei pornesc de dimineaţă cu Sfânta Lumină în toată Palestina. Prin aceasta ei simbolizează pe Sfinţii Apostoli care au dus lumina Evangheliei în toată lumea.

Galerie foto