În prima vinere după Paşti, în Vinerea Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. În această zi, credincioşii cinstesc un praznic împărătesc închinat Maicii Domnului.
În tradiţia populară, sărbătoarea este norocoasă şi spornică pentru săpătorii de fântâni. În această zi, apele sunt mai zgomotoase, mai zbuciumate; de aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă- în grădina casei sau în zone de deal şi de câmpie, pe ogorul lor.
Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală; ei nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte; acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.
La țară gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat, oamenii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.
Jurământul juvenil.
În unele zone ale ţării, în această zi se mai practică „Jurământul juvenil”. Ceremonia se face în fiecare an în ziua praznicului Izvorul Tămăduirii între tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, pe criterii de prietenie, de afinitate sufletească şi de sex. Tinerii trebuie să împlinească mai multe momente rituale; ei trebuie să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut sau o lumânare.
Înfrățitul.
Tradiţia numită înfrăţitul, un legământ între băieţi sau însurăţitul, un legământ între fete are drept scop ajutorul reciproc, între cei care au împlinit ritualul, în cele mai dificile momente din viaţa lor. Şi persoanele mature împlinesc acest legământ, după care ei îşi spun surate, fârtaţi, veri şi verişoare şi se comportă ca şi cum ar fi rude. Scopul acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care „s-a legat”, până la moarte.
Praznicul închinat Izvorului Tămăduirii
În toate lăcaşurile ortodoxe de cult de la oraşe şi de la sate, la praznicul închinat Izvorului Tămăduirii se săvârşesc, după rânduială specifică Săptămânii Luminate, slujbe de sfinţire a apei, numită Agheasma Mică. După slujba de sfinţire, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”.
În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.
Apa sfinţită acum are efecte dovedite asupra sănătăţii fizice şi spirituale. În tradiţia populară, bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. De asemenea, cu Agheasma mică se stropesc încăperile din gospodărie, cu excepţia băii.
Asimilarea Maicii Domnului cu un Izvorul Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece este mijlocitoarea noastră către Iisus. De aceea creştinii îi cer ajutor în momentele lor de boală sau de necaz.
O istorie de 1500 de ani
Sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani. Ea evocă un miracol care datează din secolul al V-lea, pe vremea evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat. Legenda spune că Leon cel evlavios şi binecredincios se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului unde a întâlnit un bătrân orb. Leon s-a oferit să-l călăuzească. Din vorbă în vorbă, Leon a constatat că bătrânul era un om religios. El obişnuia să le spună creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, protectoarea sihaştrilor retraşi în acele locuri.
Legenda mai spune că, prinşi în discuţii legate de Învierea Domnului, cei doi s-au rătăcit. Atunci când orbului i s-a făcut sete şi l-a rugat pe Leon să-i aducă apă, viitorul împărat n-a găsit. Atunci cân era deznădăjduit, el a auzit o voce: „Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure. Luând apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi! Atunci vei cunoaşte cine sunt eu!” Leon a urmat întocmai sfatul primit „de sus”, iar orbul şi-a recăpătat în mod miraculor vederea. Când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat: ”Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!” Copleşit de cele întâmplate, Leon a îngenuncheat. El a rostit la rândul lui: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduitor, fântâna dătătoare de sănătate”!
Înţeleptul orb i-a zis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat.
Profeţia s-a împlinit, iar prima grijă a împăratului Leon a fost să ridice o biserică, aproape de izvorul tămăduitor. Se spune că după ce a băut apă din apa vindecătoare, chiar și împăratul Justinian s-a însănătoşit, după o grea suferinţă.
Izvorul s-a păstrat până în zilele noastre. La Istanbul, denumirea actuală a vechii cetăţi a Constantinopolului, credincioșii se pot închina într-o biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii, ridicată în secolul al XIX-lea, la subsolul căreiea există un paraclis ce datează din secolul al V-lea și care adăposteşte un izvor cu apă tămăduitoare din vremea împăratului Leon.
Din bătrâni se spune că de Izvorul Tămăduirii este bine ca oamenii să se spele cu rouă şi să bea agheasmă, pentru a se feri de boli sau chiar pentru a se vindeca.
Tot în această zi se curăţau şi se sfinţeau fântânile şi se găseau izvoare noi. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.Pe vremuri, se credea că cine lucra în această zi era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte.
Izvorul Tămăduirii
Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Săptămâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri.
La Izvorul Tămăduirii, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acesta se făcea, cu sau fără martori, în casă, în gradini sau în jurul unui copac înflorit.
Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite intotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.
Încheierea solemnă a legământului
Potrivit etnografului Ion Ghinoiu menţionează ca în unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi data, până la intrarea în joc a fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii.
După încheierea solemnă a legământului, copii şi apoi oameni maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportau unul faţă de altul ca adevaraţi fraţi şi surori.
Se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtaşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc chiar şi până la moarte.
Sărbătoarea nu are dată fixă
Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare nu are dată fixă. Este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, adică prima zi de vineri care urmează după Paşti.
Sărbătoarea se referă la vindecarea unui orb după ce Fecioara Maria i-a spus împăratului bizantin Leon I să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor de lângă Constantinopol. Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică, aceasta primind hramul „Izvorul Tămăduirii”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.