Bucură-te, Izvor al vieții tuturor

Izvorul Tămăduirii:

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna Luminată, amintind de una din minunile Maicii Domnului. Sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin și este dependentă de data Paștilor.

Sărbătoarea face referire la o vindecare minunată a unui orb ce și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită pe locul unde se găsea acel izvor din porunca împăratului a primit numele de "Izvorul Tămăduirii" și multe minuni au continuat să se petreacă acolo de-a lungul timpului. În biserici și mănăstiri, după Sfânta Liturghie, în această zi se săvârșește Sfințirea Mică a apei la fântâni și izvoare, iar în unele părți preoții fac și botezarea generală a caselor credincioșilor, cu agheasma mică.

Există două relatări privind descoperirea izvorului tămăduitor de lângă orașul Constantinopol. În orice caz, este probabil ca izvorul, așezat într-un mic crâng și închinat Maicii Domnului, să fi existat mai înainte și să fi fost cunoscut încă mai de timpuriu decât este indicat în relatări, însă ca el să fi fost înăbușit sau acoperit odată cu creșterea pădurii.

1)Nichifor Calist:

Relatarea cea mai cunoscută îi aparține lui Nichifor Calist Xanthopoulos, ultimul istoric bisericesc de tradiție greacă, care a scris în anii 1320. Potrivit acestei relatări, tradiția izvorului tămăduitor începe cu o minune care s-a petrecut cu un soldat numit Leon Marcellus, viitorul împărat bizantin Leon I (457-474). Pe când Leon era pe drumul spre Constantinopol, se întâlnește în apropiere de Poarta de Aur a orașului cu un orb care îi cere de băut, fiindu-i sete. Leon s-a dus să caute apă, dar nu a găsit. Atunci s-a auzit un glas de femeie care i-a spus că avea să găsească apă în apropiere. Privind în jur, el nu a văzut pe nimeni, și nu a găsit nici apa. Glasul i-a cerut din nou să caute apă în adâncul pădurii și să-i aducă orbului în pumni din apa tulbure pe care avea s-o găsească, apoi să ungă ochii acestuia cu pământul care îi rămânea în mâini. Glasul i-a mai vestit că acela era locul pe care-l alesese pentru a-l încununa într-o bună zi ca împărat. Leon a urmat porunca acelui glas, iar orbul și-a recăpătat imediat vederea, iar Leon a înțeles că cea care îi vorbise era Născătoarea de Dumnezeu. După urcarea sa pe tron, a înălțat pe acel loc o mare biserică, iar apa acelui izvor s-a dovedit și mai departe tămăduitoare, săvârșind multe vindecări minunate. De aceea a fost numit „Izvorul Tămăduirii”.

2) Procopiu:

O relatare mai timpurie[3] se regăsește și la marele istoric bizantin Procopiu din Cezareea (cca. 500-565). Potrivit versiunii lui Procopiu, pe când împăratul Iustinian era plecat la vânătoare, a ajuns într-o frumoasă pădure în care a aflat o capelă înconjurată de o mare mulțime de oameni, având împreună cu ei un preot, în fața unui izvor. Întrebând despre cele ce se petreceau acolo, i s-a spus că acesta era un „izvor minunat”. Atunci împăratul a poruncit ca pe acel loc să fie înălțată o splendidă biserică, folosind materialele rămase de la înălțarea bisericii Sfânta Sofia. Biserica ar fi fost înălțată în ultimii ani ai domniei marelui împărat, cca. 559-560, în apropierea izvorului tămăduitor. După înălțarea acestui sanctuar, poarta orașului situată în afara zidurilor lui Teodosie a început să fie numită Poarta Izvorului.

TROPARUL:

,,Pe Fântâna cea pururea nese­cată şi înviorătoare, pe Dumne­zeiescul Izvor din care ţâşnesc şuvoaie de apă, cu un glas să-l lăudăm cei ce îi cerem darul; că în fiecare zi curge şi arătând tămă­duirile măcar ca pe curgerile râu­rilor. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem cu credinţă din Izvor pu­tere neîmpuţinată şi cu adevărat fără de moarte, care rourează arătat inimile celor binecredincioşi; şi cu buzele să grăim: Tu eşti mângâierea credincioșilor”.

Alt TROPAR:

,,Fecioară Curată, ca un izvor de viață făcător ai zămislit Roua cea după fire necuprinsă și ai izvorât pentru noi nectar de neîncetată bucurie, ce dimpreună cu apa vieții veșnice, din izvorul tău se revarsă în bogate râuri și nesfârșite; pentru care, cu toți bucurându-ne, strigăm: Bucură-te, Izvor al vieții tuturor”!