Sfaturi practice în biserică: De ce trebuie să oferim tămâia doar la Sfântul Altar

În cadrul cultului religios, tămâierea, ca forma cea mai expresivă de simbolizare a rugăciunii şi a sacrificiului liturgic, însoţeşte toate actele liturgice. Despre utilizarea tămâii în cadrul cultului găsim numeroase exemple. Sfânta Scriptură aminteşte despre tămâiere atât în Vechiul Testament, când se aducea ca prinos de jertfă la "Sfânta Sfintelor", dar şi în Noul Testament când este amintită tămâierea făcută de Zaharia la Templu. Însuşi Mântuitorul Hristos S-a jertfit "spre miros de bună mireasmă" (II Cor. 2, 15).

 

Tămâia este utilizată atât la Sfintele Taine cât şi la toate Ierurgiile. Justin Martirul şi Filosoful (sec. al II-lea) aminteşte că sacrificiul euharistic era însoţit de tămâiere. Liturghiile Sfinţilor Iacov, Vasile şi Ioan Gură de Aur amintesc despre tămâierea din momentul jertfei euharistice, despre orânduirea şi rugăciunea tămâierii. Canonul III Apostolic spune: "Să nu fie îngăduit a se aduce altceva la Altar decât untdelemn pentru candelă şi tămâie...". Rezultă, deci, că tămâia este unul dintre darurile pe care creştinii le pot aduce ca jertfă doar la Sfântul Altar, şi nu altfel.

 

 

Există însă un obicei care este practicat de unii creştini ce nu cunosc rânduiala tămâierii sfântului lăcaş. În momentul când preotul tămâiază cu cădelniţa în timpul slujbei, unii credincioşi insistă şi-l opresc pe preot din rânduiala tămâierii ca să pună tămâia adusă de ei; absolut greşit!

 

 

După cum am văzut, darul adus de creştini se oferă doar la Sfântul Altar. Tot în Altar se pune tămâia în cădelniţă de către preot şi începe tămâierea sfântului lăcaş.

 

 

Pentru sfintele slujbe se foloseşte tămâie naturală, curată, de calitate, produsă în atelierele bisericeşti şi mănăstireşti. Dacă credincioşii doresc să pună ei înşişi tămâie în cădelniţă, atunci cum poate şti preotul dacă tămâia respectivă este bisericească, şi nu comercială?

 

 

Un alt lucru esenţial este cel de binecuvântare a tămâii pe care preotul o face cu semnul sfintei cruci rostind o rugăciune specială în momentul când pune tămâia în cădelniţă în Sfântul Altar. Deci tămâia trebuie întâi binecuvântată şi apoi folosită.

 

 

În timpul tămâierii, preotul rosteşte în taină diferite rugăciuni. Dacă îl oprim pentru

 

 

a pune tămâia, îi distragem atenţia de la rugăciune, îl întrerupem.

 

 

Oprirea preotului din rânduiala tămâierii constituie un gest jenant pentru că se intervine şi se opreşte practic săvârşirea tămâierii. Există o rânduială specificată de tipicul şi practica bisericească cu privire la modul de desfăşurare a tămâierii şi trebuie respectată atât de preot, cât şi de credincioşi.

Scopul tămâierii

Un alt verset revelator este acela întâlnit în Psaltire: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta” (Ps. 140, 2). Semnificația este însuși scopul pentru care folosim tămâia. Fumul degajat reprezintă partea văzută a rugăciunii înălțate către Dumnezeu.

Ca simbol al rugăciunii și al slavei lui Dumnezeu, Tămâia apare și ca prilej de implorare Sfântului Duh: „Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh“, aceste cuvinte fiind rostite ca rugăciune a sfinţirii tămâiei, cuprinsă în Liturghier).

Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer ca semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere.

În Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii cereşti în care tămâia se menţionează ca un element esenţial ce însoţeşte rugăciunile sfinţilor către Dumnezeu: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apocalipsa 8, 3-4).

Tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezență se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie.

Tămâia alungă răul

Mirosul și fumul de tămâie reprezintă, cum spuneam și mai sus, semnul prezenței Sfântului Duh dar și mărturisirea, printr-o proiectare concretă, material, a credinței noastre în Dumnezeu. Ei bine, prin aceste semnificații, tămâia are proprietare cathartică. De purificare și curățare a spațiului tămâiat. Altfel spus, de alungare a forțelor răului.

Cum aprindem tămâia

Pentru aprinderea tămâiei alegem un cărbune special, prezentat sub forma unor pastile rotunde în general, care se aprinde ușor și tine mult. Îl cumpărăm de la pangarul oricărei biserici sau mânăstiri sau din magazinele cu obiecte bisericești. Acum, în Grecia, există rafturi special la supermarket cu tămâie și cărbune. Deasupra lui punem bucățile sau pastilele de tămâie, procurate de asemenea din pangar. După ce arde întâi cărbunele, va arde mocnit și încet și tămâia, împrăștiind toată acea mireasmă binecuvântată.

 

 

"Acela care adună cât mai multe amintiri de felul acesta pentru toată viața poate fi sigur că la un moment dat își va găsi scăparea în ele."

 O dragoste asupra căreia trebuie să ai tot timpul ochii aţintiţi nu-ţi poate da nicio satisfacţie, că o iubire pe care eşti nevoit s-o păzeşti cu atâta străşnicie nu reprezintă nimic.

„suferă, dar…trăiesc, trăiesc cu adevărat, nu numai în imaginaţie, fiindcă suferinţa înseamnă viaţă. De altfel, cum ar mai putea să simtă plăcerile vieţii dacă n-ar suferi? Întreaga lor existenţă s-ar desfăşura ca o interminabilă liturghie care, oricât ar fi ea de sfântă, ar deveni totuşi plicticoasă.”

„nu există pe lume ceva mai de preţ şi mai trainic, ceva mai sănătos şi mai folositor în viaţă decât o amintire frumoasă şi, mai ales, o amintire plină de farmec din anii copilăriei, petrecuţi în casa părintească.(…) Acela care adună cât mai multe amintiri de felul acesta pentru toată viaţa poate fi sigur că, la un moment dat, va găsi scăparea în ele. Chiar dacă n-am păstra decât o singură amintire frumoasă în inima noastră, această unică amintire ne poate da chezăşia că ne va salva cândva dintr-un greu impas.”

„-Copiii mei, dragii mei prieteni, să nu va temeţi de viaţă! Fiindcă viaţa poate fi nespus de frumoasă când faptele tale sunt bune şi drepte.”

Wekend frumos!

 

ÎNGRIJESTE-TE SA TE PUI IN RANDUIALA MAI INTAI PE TINE ÎNSUTI ȘI NUMAI DUPA ACEEA SA VORBESTI DESPRE HRISTOS

 

Vin oameni și mi se plâng că le vorbesc copiilor lor, rudelor și prietenilor lor despre Dumnezeu, așa cum vorbesc și eu, dar nu îi ascultă. Odată a venit o doamnă și mi s-a plâns pentru același motiv. Și i-am răspuns:

– Draga mea, ca să te ascult, trebuie mai întâi să crezi și să te încrezi în Hristos. Și numai după aceea să vorbești despre Acela. Tu urmezi cele pe care le-a spus Hristos? Îl iubești? Te-ai dăruit trup și suflet Aceluia? Ca să vorbești despre Hristos, trebuie să te nevoiești să arunci patimile și păcatele tale. Faci aceasta?

– Nu, fiindcă sunt om și mă mânii și mă enervez și mă cert. Ei, am clevetit și eu când m-au clevetit pe nedrept. Este omenesc aceasta, măicuță, eu nu sunt Dumnezeu. El ar putea să îndure totul, eu nu pot. Uite, săptămâna trecută soacra mea și mi-a făcut observație că în mâncare am pus mai puțin untdelemn. Trebuia să mi-o spună în fața soțului meu? Mai bine îmi spunea în taină. Iar eu m-am mâniat și am alungat-o, dar fără să știe soțul meu. Să învețe altădată să nu mai vorbească.

– Draga mea, atât de important era ceea ce ți-a spus, încât ai alungat-o pe nepusă masă? Dacă scoți atâta răutate, cum mai pretinzi să te asculte când vorbești despre Hristos? Știi ce spun în sinea lor? Îngrijește-te să te pui în rânduială mai întâi pe tine însuți și numai după aceea să vorbești despre Hristos.

– Da, așa îmi spun și eu mă supăr, deoarece cred în Hristos.

– Da, iubirea mea, dar cel care crede în Dumnezeu, nu face acestea pe care le faci tu. Când credem în Dumnezeu, ne străduim să nu-L rănim și facem ce ne-a învățat, iar nu ceea ce ne convine, după care vorbim despre Dumnezeu. Cum se împacă toate acestea? Adică se poate să avem doi părinți, pe Dumnezeu și pe diavolul? Nu se poate. Vom urma fie pe unul, fie pe celălalt. Ca să-L urmezi pe Dumnezeu, trebuie să primești să faci ceea ce vrea El, iar nu ceea ce vrei tu. Dacă urmezi voii Lui, atunci nu te va deranja ce va spune soacra ta, mama ta, soțul tău, vecinul. Căci fiii lui Dumnezeu sunt nobili și nu se ocupă cu astfel de lucruri de nimic. Ai înțeles?

– Am înțeles, dar este foarte greu să fac ceea ce mi-ați spus.

– Atunci, dacă este greu să trăiești lângă Hristos, nu ai dreptul să vorbești despre Hristos. Conștiința nu te mustră pentru toate acestea pe care le-ai făcut?

– Mă mustră.

– Atunci de ce nu te îndrepți pe tine însuți, astfel încât să dobândești dragostea lui Hristos al nostru și să fii fericită lângă El? Atunci El îți va pune în gură cuvintele Sale, pe care le vei spune mai întâi ție însăți, iar apoi și la ceilalți. Și să fii sigură că toți ceilalți te vor asculta și vor primi pe Hristos în inima lor, fiindcă vei fi devenit mai întâi tu însăți pildă de bunătate și dragoste pentru Hristos.

1Septembrie Rugăciune pentru începutul Noului An Bisericesc

 Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.

Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă.

 

Când părinţii îşi încredinţează copiii lor lui Dumnezeu, atunci El este obligat să-i ajute în lucrurile care nu se pot face omeneşte.

Dacă, de pildă, copiii (adolescenţi) nu ascultă, să-i încredinţeze lui Dumnezeu, iar nu să caute diferite moduri de a-i constrânge.

Mama să-i spună lui Dumnezeu:

„Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă.

Eu nu pot face nimic.

Ai grijă Tu de ei!”.

De unde ne vin gândurile rele?

 

De unde ne vin gândurile rele?

De unde primim ca nişte săgeți în inimă pofte și dorințe păcătoase?

Cine ne șoptește în urechile minții că nu există Dumnezeu, demoni, rai sau iad?

Cine sunt cei care stârnesc certurile, dezbinările și neascultările?

Cine sunt cei care ne ademenesc cu plăceri ca mai apoi să ne robească prin chin, tristețe și amărăciune?

Cine sunt cei care ne pervertesc mintea, ne înșeală și ne amăgesc cu minciuni?

Sunt îngerii cei căzuți, demonii - duşmanii noștri de moarte. Zi și noapte, în orice loc, ei nu încetează să ne ispitească și să strecoare semințele răutății în noi. Umblă ca nişte lei căutând pe cine să înghită. Și din păcate înghit pe mulți fii ai lui Dumnezeu, necredincioşi și neascultători.

Ura lor față de noi este desăvârșită, însă puterea lor este mărginită și limitată de înțelepciunea lui Dumnezeu. Ei sunt îngăduiți să ne ispitească, căci astfel, prin acest război ne putem încununa, putem deveni cu adevărat liberi și putem primi răsplătirile cele veșnice.

În acestă luptă însă nu putem învinge singuri pe aceste duhuri viclene netrupești, ci avem nevoie și de ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, al Sfinților şi al Îngerilor. Prin întruparea, jertfa, moartea și învierea Mântuitorului, am primit și noi puterea să călcăm peste șerpi, peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, prin unirea și legătura cu Dumnezeu-Omul - Iisus Hristos Biruitorul.

"Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post." Marcu 9,29.

"Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit? Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmanii." Psalmul 138,21-22.

"Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât." Psalmul 24,20.

"Doamne armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă că se îngrozește și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii ai sculat și moartea o ai surpat, pentru acesta ne închinăm îngropării Tale şi învierii." Tropar la Taina Sfântul Maslu.

"Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei." Psalmul 24,2