Rugăciune la Maica Domnului !🙏🌹🙏

 

Mângâietoarea mea cea prea bună şi nădejdea mea fără de sfârşit, ascunde netrebnicul şi mult prea păcătosul suflet al meu sub Sfânt Acoperământul tău, acolo unde vrăşmaşul nu-l poate ajunge. Răutăţile mele pururea le văd înaintea ochilor mei, dar nu am voinţă puternică pentru a nu-ţi mai greşi.

Pentru mine nu-i nădejde de îndreptare, căci mult m-am împrietenit cu urâtorul de oameni făcând a sa voie şi nicicum sporind în cele plăcute lui Dumnezeu. Şi totuşi, afundat fiind cu totul în mlaştina neputinţelor mele, saltă inima mea de veselie duhovnicească avându-te pe tine Ocrotitoare neînfricată a sufletului meu.

Căci cine va îndrăzni să mă acuze când tu vei sta înaintea mea ca o maică a iubirii ce nu-şi lasă fiul să fie răpit din braţele sale?

Dragostea ta este pururea însoţindu-mă de-a lungul zilei şi a vieţii, căci tu, ca o maică adevărată, îţi iubeşti copii ascultători, dar ţi se înmoaie inima şi plângi cu dor mare pentru cei neascultători şi cu dreapta ta îi ridici atunci când cad. Şi oare de câte ori nu ai plâns o dată cu mine, atunci când ceream iertare Fiului tău pentru nepăsarea mea?

Sau de câte ori nu mi-ai zâmbit din icoană atunci când mă ridicam din păcate, neavând altă nădejde deznădăjduită decât numai spre tine? De multe ori nu pot nici să te privesc din pricina mulţimii păcatelor mele, dar nici atunci nu pot sta departe de tine, ci ca un copil alerg şi mă arunc la picioarele Tale, îmbrăţişându-le şi ascunzându-mi faţa plină de lacrimi în poala veşmintelor Tale.

Pentru aceasta îndrăznesc şi acum, strigând către tine: Nădejdea mea, ascunde-mă sub Sfânt Acoperământul Tău şi mă primeşte în braţele Tale, că uitând de mine şi de toate, să mă îmbăt doar de dulce mângâierea Ta şi împreună cu Tine, ţinându-mă de mâna, să trec neîmpiedicat porţile Raiului şi în veci să mă veselesc de vederea Ta.

Amin, Amin, Amin

Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta... Amin!

 Să iubim pe toți oamenii, să iertăm pe cei ce ne greșesc și să ne rugăm neîncetat la biserică și acasă, că rugăciunea este scara ce urcă la cer pe om și coboară în inimă pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt. Apoi să ne smerim, că Dumnezeu celor smeriți le dă har, și să ne facem vrednici de Trupul și Sângele Domnului, căci prin toate acestea devenim biserici vii ale Duhului Sfânt și purtători de Dumnezeu, adică teofori.

De vom împlini cu credință, cu dragoste și cu smerenie toate faptele bune, ne vom învrednici să purtăm și noi în brațele și în inimile noastre pe Hristos Mântuitorul, și vom putea închide ochii cu pace, rostind împreună cu dreptul Simeon: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta... Amin!

Hristos este ADEVĂRUL care ne descoperă calea mântuirii;

 Deși este cutremurătoare Evanghelia de astăzi care ne vorbește despre înfricoșătoarea judecată care va avea loc la a doua venire a lui Hristos, tot ea ne învață și ne pregătește cum „Să stăm bine! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!” în toată viața noastră, în perspectiva acelei clipe, descoperindu-ne că:
Hristos este ADEVĂRUL care ne descoperă calea mântuirii;
Hristos este BUN și ne îndrumă cu blândețe în cărările vieții;
Hristos este CALEA noastră pentru că ne arată și stă cu noi pe calea mântuirii;
Hristos este DREPTUL JUDECĂTOR care va judeca cu blândețe;
Hristos este IERTĂTOR care ne iartă păcatele mărturisite așa cum și noi iertăm celor ce ne greșesc;
Hristos este IUBITOR, ne învață iubirea și ne ajută să înlăturăm ura dintre noi;
Hristos este ÎNDURĂTOR și primește până într-un târziu pocăința noastră sinceră și smerită;
Hristos este MILOSTIV și ne miluiește cu iubire și bunătate;
Hristos este RĂBDĂTOR și așteaptă întoarcerea noastră;
Hristos este ÎNVĂȚĂTORUL care ne cheamă la cunoașterea legii Lui dumnezeiești;
Hristos este TĂMĂDUITOR și ne vindecă rănile sufletești și trupești;
Hristos este PĂTIMITOR împreună cu noi și ne dă lacrimi de pocăință;
Hristos este MIELUL LUI DUMNEZEU care se jertfește pentru noi și pentru a noastră mântuire;
Hristos este PÂINEA CEA VIE care ni se dă nouă la fiecare Sfântă Liturghie pentru viața de veci;
Hristos este VIAȚA noastră, de faptele și dragostea noastră depinzând să ne arătăm „împreună cu El întru slavă” la judecata de apoi (cf. Col, 3, 4).
Nu este târziu să punem început bun pentru intrarea, peste o săptămână, în Postului Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp în care să vorbim mai mult și mai sincer cu Hristos în rugăciune, să-L cunoaștem și să călătorim mai mult cu Hristos prin Evanghelie, să-L dorim și să ne hrănim mai des cu Hristos Euharistic în sfânta împărtășanie, să-L iubim pe Hristos iubind și slujind dezinteresat pe aproapelui nostru, să-L aflăm și să-I deschidem ușa inimi noastre lui Hristos care să ne călăuzească pe calea Împărăției.

Așează-ți capul unde pisica doarme cel mai bine.

 "Bea apă de unde și calul bea. Calul nu va bea niciodată apă nepotabilă. Așează-ți capul unde pisica doarme cel mai bine. Mănâncâ fructe de unde poate fi descoperit și viermele. Alege ciupercile care atrag și musculițele. Plantează un copac unde vezi cârtița săpând. Construiește o casă unde poți întâlni un șarpe.
Sapă o fântână sau orice groapă care va servi drept sursă de apă pentru consum, unde poți vedea păsările făcându-și cuiburi, în bătaia soarelui.
Mergi la somn și trezește-te odată cu găinile, astfel nu vei pierde nicio clipă a zilei și vei avea o perspectivă minunată asupra vieții. Mănâncă nenumărate legume și fructe crude, proaspete pentru a avea vigoare, energie putere în corp și minte și o inimă rezistentă, de leu.
Dacă îți arunci ochii mai des în văzduhul cerului și vezi claritatea lui, vei avea o minte mai liniștită și gânduri mai ordonate.
Preferă liniștea în locul vorbăriei: liniștea va coborî în adâncul sufletului, iar mintea ta va deveni calmă, liniștită și relaxată. "

Serafim de Sarov,
Călugăr și mistic rus
(1754-1833)

Sinaxar 11 Martie

 

 

Sinaxar 11 Martie

 

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului.

Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea Damascului, către anul 550, şi se trăgea din părinţi deopotrivă de evlavioşi. Tatăl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând isteţimea pe care o avea de la naştere cu râvna deosebită la învăţătură, a ajuns stăpân pe toate cunoştinţele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea. Şi încă de pe când se găsea în Damasc a deprins toată virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu. Mai târziu s-a dus la Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieţii de obşte, unde aflând răgaz şi trăind în linişte alături de Dumnezeu şi-a întărit mintea şi inima cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, robindu-şi tot cugetul întru ascultarea lui Hristos. Dorind însă după şi mai multă învăţătură şi după o viaţă şi mai curată, a pornit după trecere de mai multă vreme la Alexandria. Şi găsind acolo un bărbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toată înţelepciunea şi priceperea, a rămas la el şi a locuit împreună cu el sub acelaşi cort şi sub acelaşi acoperământ, ducând acelaşi fel de viaţă şi având acelaşi gând, împărtăşindu-se din cunoştinţele aceluia şi împărtăşindu-i la rândul său pe ale sale. Îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinţii Chir şi Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduinţa să treacă în scris minunile săvârşite de ei în fiecare zi. Şi într-adevăr le-a trecut pe toate în scris.

Mai târziu, datorită vieţii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a căzut în mâinile perşilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care păstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo. La săvârşirea din viaţă a acestuia, găsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudă el a arătat toată comoara cea nesfârşită de milostivire şi înălţimea vieţii sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l şi el îndeajuns de mult.

După ce s-a întors iarăşi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtă grijă şi trudă a păstorit Biserica ce-i fusese încredinţată: el nu a dat câtuşi de puţin somn ochilor lui şi aţipire pleoapelor lui. Şi lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci şi împotriva ereticilor, pe care combătându-i cu dovezi din Scriptură şi cu predaniile Părinţilor, ca şi cu învăţăturile lui proprii, îi punea pe fugă. El a lăsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt şi de pomenire, în care învaţă pe credincioşi trăirea cea dreaptă şi vieţuirea după voia lui Dumnezeu. Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreună cu Ioan Moshu), viaţa sfântului Ioan cel Milostiv şi Viaţa sfintei Maria Egipteanca, cea deopotrivă cu îngerii printre femei, care a săvârşit în pustiu lupte mai presus de puterile omeneşti. Astfel trăind viaţă bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, învăţând şi pe alţii şi slujind ca o adevărată gură a lui Hristos, păstorind cu cuviinţă turma încredinţată lui, după trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.

Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna şi a trăit pe vremea lui Deciu împăratul. Pentru credinţa lui a fost prins împreună cu mai mulţi alţii şi a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor păgâni, înaintea căruia a grăit cu curaj despre religie, cu mărturii din Scriptură şi din istorie, încredinţându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat şi că Dumnezeu va lămuri prin foc faptele oamenilor. După aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregător de aceeaşi treaptă cu slujitorul zeilor păgâni, şi în cele din urmă la proconsulul Cvintilian, din porunca căruia a primit moartea mucenicească prin foc.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni.

Acesta a trăit în timpul împăratului Ioan Tsimiskes şi părăsindu-şi soţia, copiii şi rudele, a ales mai degrabă calea cea strâmtă. Şi luând asupră-şi jugul lui Hristos cel preauşor, străbătea oraşe şi ţinuturi şi chiar şi pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat şi suferind. Deci, făcându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârşitul, a venit la Constantinopol. Şi ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, şi-a aflat aici odihna în Domnul, rămânând acolo timp de şapte zile. Când au venit cei ce aveau să-l îngroape şi au văzut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul şi tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluieşte. Deci a fost pus într-o raclă făcută din marmură, în acea biserică, revărsând multe minuni de vindecări celor ce aleargă la această raclă cu credinţă. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grijă mulţi mai vestesc şi astăzi tuturor minunile pe care le-a făcut lor sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim şi Talu, care au pătimit în Laodiceea.

În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creştinilor. Şi fiind prinşi sfinţii mucenici Trofim şi Talu, au fost loviţi cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinşi. Văzând acest lucru dregătorul şi cei ce erau împreună cu el şi ruşinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiţi. Fiind însă pârâţi din nou, au fost aduşi la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat şi luând în derâdere idolii păgânilor şi mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinţii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elineşti, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se sã sfârşească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.

Fiind duşi deci către locul unde urma să fie răstigniţi, mulţime multă de popor venea după ei. Şi în timp ce erau răstigniţi se rugau şi grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulţimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinţilor, unii adunând din picăturile lor de sânge, alţii vreun ştergar, alţii vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alţii, în sfârşit, vreun alt lucru. Pe aceştia binecuvântându-i şi făcându-le urări de bine, şi-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioşi luând rămăşitele pământeşti ale sfinţilor şi ungându-le cu miruri şi înfăşurându-le în giulgiuri, le-au aşezat în biserică. Şi venind acolo şi femeia lui Asclipeu şi simţind balsamul care ieşea din racla sfinţilor mucenici, a aşternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preţ. La câtva vreme după aceasta Zosim şi Artemiu, doi bărbaţi evlavioşi şi credincioşi, care erau din aceeaşi cetate cu sfinţii, luând cu ei racla cu moaştele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, şi au aşezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului mucenic Epimah în Constantinopol.

Sfântul Mucenic Epimah din Alexandria s-a născut în Egipt. El a trăit în singurătate multă vreme, în Muntele Pelesium. În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor în Alexandria (prin anul 250), Sf. Epimah în râvna lui zeloasă a intrat în oraş, a distrus idolii păgâni şi L-a mărturisit hotărât pe Hristos. Pentru acestea, sfântul a fost supus torturilor. Printre martorii la torturi era şi o femeie oarbă de un ochi. Când un strop de sânge din trupul mucenicului a udat-o pe femeie, aceasta şi-a vindecat ochiul bolnav.

După numeroase torturi teribile, sfântului i s-a tăiat capul cu sabia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Troparul Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, glasul al 4-lea

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Sofronie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

glasul al 4-lea

Irmosul

Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciune ai străbătut noianul curăţiei, cârmuindu-te de Suflările Duhului şi cu harul înţelepciunii, ai adunat bogăţie multă, Părinte Sofronie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un înger al Învierii lui Hristos ai fost şi întâistătător Dumnezeiesc al Sfântului Mor­mânt, celui ce ne-a îmbogăţit cu Izvorul nemuririi, cu Hristos, Cel Ce a ridicat căderea neamu­lui nostru.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strălucirea cuvintelor tale şi cu ascuţimea cugetului tău, lumea ai luminat, teologhisind lămurit Fiinţa Dumnezeirii în Trei Ipostasuri, Unimea de trei ori Numărată, Părinte Sofronie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sunetul graiurilor tale şi alău­ta cea binevestitoare a învăţă­turilor tale a străbătut margi­nile pământului, învăţând Taina iconomiei Cuvântului, părinte, de Dumnezeu insuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce este din fire Nezidit şi cu Părintele împreună Veşnic, mai presus de vremuri şi mai înainte de veci, din tine, Stă­până, ca Om zidit Se face şi sub vreme, ca să mântuiască pe om.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Nu întru înţelepciune, nici întru putere, sau bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţe­lepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biserica lui Hristos, sprijinindu-se pe toiagul cu­vintelor tale, cuvioase, alungă năvălirile eresurilor celor păgâneşti şi luptătoare împotriva lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru cinstita propovăduire luptându-te tu, purtătorule de Dumnezeu, biruitor te-ai arătat cu ajutorul Duhului, împuternicindu-te înţelepţeşte, Sfinte Părinte Sofronie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorând toată dezmierda­rea trupului celui stricăcios, viu ai făcut, prin dreapta cre­dinţă, sufletul cel nestricăcios şi l-ai arătat organ îndumnezeit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, plină de desfătare şi curgătoare de miere, izvorăşte râuri de cuvinte, răspândind tuturor învăţăturile cele Dum­nezeieşti, de Dumnezeu insuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine te mărim Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, alcătuindu-ţi numire şi chemare potri­vită cu Cel născut din tine, Năs­cătoare de Dumnezeu, Preacu­rată Stăpână.

Irmosul

Nu întru înţelepciune, nici întru putere, sau bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţe­lepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Cel Ce şade în slavă, pe scaunul dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus, Cel mai presus de toate, şi a mântuit cu palmă curată pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciune ai învăţat, părinte, o Singură Fiinţă fără de început, în Trei Ipostasuri Desă­vârşite de sine Stătătoare, o Fiinţă împărţită în Chip Nedes­părţit şi Unită în Chip Neames­tecat, cu o Singură voinţă şi o Dumnezeire.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având priceperea înţeleaptă şi mintea şi mai înţeleaptă, pă­rinte, nu ai socotit nici îmbinare, nici schimbare şi nici amestecare cele două firi unite fără schimbare, care strălucesc în Hristos Cel Unul-Născut.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit fiind dumnezeieşte de lumina Duhului, ai risipit nebunia cea cumplită a lui Nestorie, a celui ce a învăţat unirea celor două firi întru Hristos, cu o singură voire şi un singur gând.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu focul învăţăturilor tale, cugetătorule de Dumnezeu, ai ars pe Pir, care tăgăduia că două sunt voirile lui Hristos, potrivit celor două firi deose­bite şi două şi lucrările, pă­rinte cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înfrumuseţatu-te-ai mai pre­sus de toată bunăcuviinţa înge­rilor, ca Una ce ai născut pe Ziditorul şi Domnul, Cel Întru­pat din Preacuratul tău sânge, Fecioară, Care izbăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Necredincioşii nu vor ve­dea Slava Ta, Hristoase; dar noi, pe Tine, Unule-Născut, Strălucirea Slavei Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând, Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neclintită dorinţă privind Învierea cea cinstită şi mormântul Vieţii, ai scos de acolo tai­nice gânduri şi ai împărtăşit, ierarhe şi pe credincioşi din strălucirea lor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul ai fost cuprins de dor după binele cel mai de sea­mă, fiind aprins de lumina cea înţelegătoare şi ai iubit Izvorul nestricăciunii, tinzând către El cu privirile tale, preaînţelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mort fiind pentru toate cele de pe pământ, te-ai făcut bise­rică vie şi însufleţită a lui Dum­nezeu, dobândind loc la masa cea îndestulată a Cuvântului şi sfeşnicul credinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Hristos, Fiul Cel Unul-Năs­cut al lui Dumnezeu Cel fără de început, Care se înţelege în două firi, Trup făcându-Se, L-ai născut mai presus de cuvânt, Maica lui Dumnezeu, Ceea ce nu ştii de nuntă.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Jertfi-voi Ţie, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica cea curăţită de sângele demonilor cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Harul Duhului Celui Prea­sfânt s-a revărsat cu îmbelşugare în buzele tale, cuge­tătorule de Dumnezeu. Pentru aceasta, sunetul cuvintelor tale se aseamănă cu curgerile râului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca finicul ai înflorit în Casa Domnului, cu buna rodire a cu­vântului şi cu viaţa ta cea curată ai îndulcit inimile celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine, Sfinte Ierarhe Sofronie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sabia cea de foc a limbii tale vieţuitoare, ceata ereticilor este omorâtă şi mulţimea cea cutezătoare a potrivnicilor lui Dumnezeu moare, înjunghiată fiind cu sabia învăţăturilor tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudăm Preacurată naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, prin care ne izbăvim toţi şi de lanţurile morţii şi de păcatul cel cumplit şi scăpăm de adân­curile iadului.

Irmosul

Jertfi-voi Ţie, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica cea curăţită de sângele demonilor cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

De râvna cea dumnezeiască fiind pus în mişcare şi lărgind gura Poruncilor celor adevăra­te, temeliile Bisericii după Lege le-ai aşezat; şi cuvinte preaînţelepte dând călugărilor celor ce se aflau acolo, te-ai arătat lumii preaînţelept între patri­arhii Ierusalimului, Sfinte Ierarhe Sofronie. Prin care, îndreptându-ne, stri­găm ţie: bucură-te, lauda cea luminoasă a credincioşilor!

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldeii care fără dreptate vânau pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, Binecu­vântat eşti, Dumnezeul părin­ţilor noştri!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ajutorul cel de sus împotrivindu-te bârfelilor cele eretice, înţelepte şi dovedindu-te biruitor, ai cântat: Prealăudate Doamne, Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Închinându-ţi toată viaţa lui Dumnezeu şi cercetând îndea­proape grădinile pustnicilor, înţelepte, ai sădit livada ta cu strădania faptelor bune, închi­nând-o lui Dumnezeu, Celui dintru înălţime.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Legii lui Hristos plecându-te, cugetătorule de Dumnezeu, ai împărtăşit bogăţia învăţăturii tale, cu evlavie, celor ce aveau trebuinţă de dânsa, cântând: Prealăudate Doamne, Binecu­vântat eşti, Dumnezeul părinţi­lor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfinţită fiind cu sufletul şi mai dinainte Curăţită cu trupul, prin venirea asupra ta a Duhu­lui Celui Sfânt, ai zămislit în pântecele tău Puterea Celui Preaînalt şi fără de sămânţă ai născut, Preacurată.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: pe Domnul, lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mirul harului sfinţitei lucrări arhiereşti ai fost sfinţit acolo unde s-a arătat arhieria cea mântuitoare lumii, Preaînţelepte Părinte Sofronie, strigând: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstind în chip deosebit în­ţelepciunea, cu cununa daruri­lor ai fost încununat, Preamărite Ierarhe Sofronie, primind mărirea cea neveşte­jită şi bogăţia cea netrecătoare, darul înţelepciunii şi strigând: pe Domnul lăudaţi-L şi-L prea­înălţaţi întru toţi vecii!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un preot desăvârşit îmbrăcându-te cu dumnezeiasca dreptate, cunoscătorule tainic al celor sfinte, ai ocârmuit, fe­ricite părinte, cu vitejie turma Stăpânului, prin cuvinte şi prin fapte, strigând: pe Domnul lău­daţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl ţi-a dăruit ţie, în chip măreţ şi mai presus de înţelegere, cuvânt, care în­trece cuvintele şi risipeşte bârfelile eresurilor şi care strigă: pe Domnul lăudaţi-L şi-L prea­înălţaţi întru toţi vecii!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai Biserică Sfinţită a Cuvântului, Celui Ce sfinţeşte toată zidirea, Munte Sfânt, Bogat, Munte Preaarătos, Binecu­vântată Stăpână, Singură Prealăudată. Pentru aceasta, pe tine te cinstim şi te preaînălţăm în­tru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: pe Domnul, lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Hristos, Piatra Cea Ne­tăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, Muntele Cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Grăirea care iese de pe buzele tale cele Dum­nezeieşti, de Dumnezeu cuvântătorule, îndulceşte cugetele credincioşilor, prin har, ca un fagure care face să picure bunăcuviinţa înţelegerilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înăuntrul adâncurilor celor nepătrunse ale cerurilor vieţuieşti, de Dumnezeu grăitorule, împrejurul Stăpânului şi Împă­ratului tuturor, unde străluci­rile îngereşti şi oştile sfinţilor dănţuiesc.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecând pe pământ viaţa îngerilor, părinte, te-ai învred­nicit în ceruri de fericirea înge­rilor. Şi acolo roagă pe Hristos să mântuiască pe toţi cei ce te laudă pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte năstrape de bune miresme sunt învăţăturile tale, cugetătorule de Dumnezeu; căci te-ai arătat alabastru plin de nardul înţelepciunii celei credincioase şi de mult preţ, îmbălsămând cu învăţăturile tale Cinstitul Trup al lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nor uşor te-a văzut pe tine Isaia, Fecioară; că Domnul ve­nind asupra ta, a surpat toate cele făcute de mână şi a arătat cunoştinţa Lui celor ce te laudă pe tine.

Irmosul

Hristos, Piatra Cea Ne­tăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, Muntele Cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu cuvintele ai împodobit Biserica lui Hristos, cu faptele ai păzit chipul lui Dumnezeu în tine, Preacuvioase Părinte Sofronie. Căci curăţia cea din tine a strălucit în lume, fulgerând tuturor harurile învăţăturilor, celor ce cu credinţă prăznuiesc, părinte, pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Ai înnoit, Preacurată, cu dumnezeiască naşterea ta, firea cea muritoare şi stricată prin patimi a pământenilor şi ai ri­dicat pe toţi din moarte la Viaţa Cea Nestricăcioasă. Pentru aceas­ta, după datorie, toţi te fericim, Fecioară Preamărită, precum mai înainte ai grăit.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dacă Te-a văzut Înălţat pe Cruce, Preacurată Maica Ta, pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, ca o Maică, plângând a grăit: ce minune nouă şi neobişnuită este Aceasta, Fiul meu? Cum Te împărtăşeşti cu moartea, Cel Ce eşti Viaţa tuturor, vrând să înviezi pe cei morţi, ca un Mi­lostiv?

Cugetare

 

Ascunde-ţi bogăţiile tale duhovniceşti de ochii oamenilor, şi nu le da la iveală fără neapărată trebuinţă. Căci iată, oamenii cei trupeşti îşi ascund cu grijă bogăţiile lor materiale cele stricăcioase, şi fiind siliţi să declare ce averi au, ei întotdeauna caută să le spună pe cele mai mici, nu pe cele mai mari. Foarte puţini dintre ei dau la iveală tot ceea ce au, şi încă şi mai puţini sînt aceia care spun că au mai mult decît au de fapt, ceea ce este socotit îndeobşte faptă prostească şi nesocotită.

Toate acestea arată clar cît de mult trebuie mai ales tu, creştine, să ascunzi cu grijă averile tale duhovniceşti, adică virtuţile tale, faptele tale cele bune, postirile tale, privegherile tale, rugăciunile tale.

Dar oare de ce nu dezvăluie niciodată copiii înţelepţi ai acestei lumi averea pe care o au? Din două motive: ca să nu trezească pofta de jaf a răufăcătorilor, şi ca să nu provoace invidia oamenilor.

Să ştim că există şi hoţi invidioşi şi răutăcioşi de cele duhovniceşti, nu doar de cele materiale.

Aceşti hoţi de gînd sînt duhurile necurate ale întunericului.

De îndată ce-ţi descoperi averile tale duhovniceşti, ei se străduiesc să ţi le micşoreze şi să ţi le risipească.

De îndată ce le descoperi fără ca să fie neapărată trebuinţă (să zicem, din vanitate, sau ca să fii lăudat), ei ţi-o şi apucă şi ţi-o strică cu totul; iar tu, o bogatule în cele duhovniceşti, te vei trezi pe nesimţite şi deodată sărac. Mulţi bogaţi în averi duhovniceşti, sfinţii, s-au făcut nebuni înaintea lumii aşa încît prin nebunia lor ei să-şi ascundă mai bine întru sine marea lor înţelepciune şi putere. Avva Isaia zice: „Acele fapte bune care se lucrează în ascuns sînt mai plăcute înaintea lui Dumnezeu.” Iar Sfîntul Nil Sinaitul zice:

„Pielea trupului care este acoperită de haine este albă, pe cînd cea care nu este acoperită este arsă, uscată, şi neagră.”

Aşa stau lucrurile şi cu faptele cele bune care se lucrează în ascuns, şi care se lucrează în văzul şi pentru lauda oamenilor.

Sf. Nicolae Velimirovici

Femeile sfinte ale neamului românesc fac în rai de mâncare lui Dumnezeu

 Azi sunt Moșii,  pomenirea morţilor.
Bunicele gârbovite stăteau la uşa Bisericii de la patru dimineaţa, împovărate cu sacoşe, mai mari şi mai mici, cu pomană pentru cei adormiţi.
Preotul apare mai târziu, pe la cinci şi ceva, de mila lor, să nu le ţină prea mult în frig, deşi anunţase că slujba începe pe la şapte. Se risipesc prin Biserică ca nişte furnici, aşezând darurile pe mesele grele de lemn putred. Foşgăie pungile, abia mijind prin fiinţă, se fâţâie de colo până colo, aşteptând, aprinzând lumânări pe colivă şi pe pachetele de bunătăţi. Ici colo câte un oftat, şi o amintire despre bărbatul plecat, sau despre copilul marinar, înecat în apele de departe.
Urmează slujba de pomenire, ecteniile, pomelnicele citite tare şi rugăciunea de dezlegare. Apoi “Veşnica pomenire” şi întreaga Biserică leagănă alene coşurile cu bunătăţi ca pe nişte prunci în albiile lor.
O întreagă armie de raţionalişti găunoşi atacă necontenit tradiţia de două milenii a românilor. Ce atâta pomenire a morţilor? Ce, mânâncă mortul, bea mortul vinul vărsat pe mormânt? Astea-s tradiţii magice, folclor păgân, idolatrie, cult thanatic, abureală. Mai bine ca la sectanţi, unde la căpătâiul mortului un nene cu alură şi accent tâmpe, la cravată strânsă sufocant, aiuritor de gât, rosteşte afectat nişte predici interminabile şi indigeste.
Chiar aşa? Mânâncă şi bea mortul? Ce atâta tevatură în jurul unui eveniment tragic, când în Occident moartea e ascunsă, ca o ruşine supremă a vieţii fără rost. Mortul occidental, rujat, fardat, împănat cu formol, rânjeşte dintre florile scumpe ale coşciugului. Iar la noi, toată lumea: „Veniţi fraţilor să dăm mortului sărutarea cea mai de pe urmă...”.
La o gândire mai adâncă a problemei, înfiorată de lacrimile rugăciunii, vedem că pomana morţilor e fundamentul firii omeneşti. Iubirea noastră se manifestă în chip esenţial în dăruirea de mâncare pentru cel iubit.
Tânărul imberb, înfiorat, cu ochii alunecând în jos, o invită pe fecioară la cină. Femeia, gârbovită de truda zilnică, când vine bărbatul frânt acasă, primul lucru care iese din sufletul ei, este strachina de mâncare pe care i-o pune în faţă. Mamele noastre sfinte, cu ochii grei, cu cearcănele până la gură, bântuie ca nişte stafii prin casă în muma zorilor pentru a pregăti mâncare pentru pruncii care pleacă la şcoală.
A da de mâncare celui iubit. Este actul suprem de euharistie a fiinţei, expresia luminii care ţi se naşte în inimă şi străpunge norul gros de indiferenţă care s-a lăsat peste lume. Este înflorirea firească a iubirii jertfelnice, îmbrăţişarea nevăzută dintre suflete. Câtă bucurie are femeia când soţul şi copiii se ospătează din bunătăţile pe care le-a pregătit. Cu mâinile pline de făină şi cu ochii lăcrimând a ceapă, femeia iese din istorie şi intră în veşnicie prin smerenie dăruitoare. De câte mii de ori a pregătit mâncare pentru cei iubiţi ai ei?
Revenim la pomana morţilor. Eu, ca preot primesc deseori şi eu câte un pachet din mâna tremurândă a vreunei bătrânici, de sufletul lui cutare. Ajuns acasă, cu vreo duzină de pachete, mă minunez de ce e înăuntru. O băbuţă a pus şerbet de trandafiri, că aşa îi plăcea bărbatului ei. Alta înveleşte atent un ban de 5 mii în batistă, pentru corabia sufletului. Una pune doze de Pepsi în pacheţel, că soţului tare îi plăcea zahărul lichid... Pâinicele, fursecuri făcute în ore de osteneală, lumânări, bomboane, pateuri, banane, mere, fasole bătută la pahar, sute de chestii.
Printre lacrimi şi singurătate, femeile acestea care cară în spate neamul românesc, fac ce ştiu mai bine, fac ceea ce au făcut de o viaţă. Dau de mâncare pentru cei dragi. Ele ştiu, mai bine decât orice doctor în teologie, că Dumnezeu ne iubeşte atât de infinit, încât Se dă pe Sine de mâncare pentru noi. Împărtăşania este actul suprem de dăruire a lui Dumnezeu, ca mâncare pentru veşnicie.
Delicateţea, duioşia, dorul de a-l vedea pe cel ce acum e îmbrăţişat de Dumnezeu, sfinţenia şi smerenia, şoapta îngerului, lacrima înfiorată, lumina Învierii răstignită pe noaptea lumii, toate pe plinesc în această dăruire de hrană. Pomenirea morţilor e semnul şi dovada că iubirea trece dincolo de moarte, că suntem împreună în pofida mormîntului, în ciuda morţii, sfidând iadul şi tenebrele lui. Şi e ceva mai mult decât atât.
E vestirea de taină a unei vocaţii pentru veşnicie: femeile sfinte ale neamului românesc fac în rai de mâncare lui Dumnezeu.
Pr. Ioan Istrati

ACATIST DE MULTUMIRE " SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE"

 

Dupa   obisnuitul   inceput   se   zic   Condacele   si   Icoasele.

CONDACUL  I

            Imparate   al  veacurilor,   Cel  ce  nu  suferi   stricaciune,  Tu  tii   in  dreapta   Ta   toate   cararile  vietii  omenesti  cu  puterea  proniei  Tale  celei  mantuitoare.  Iti  multumim   pentru   binefacerile  Tale  cele  aratate   si  cele  ascunse,  pentru  viata  pamanteasca   si  pentru  cerestile  bucurii  ale  Imparatiei  Tale.  Arata-ne  si  de  acum  mila  Ta,  celor  ce  cantam:  Slava Tie,  Dumnezeule  in  veci!

ICOS  I

             Venit-am  pe  lume  prunc  slab  si  neajutorat,  dar  Ingerul  pazitor  a  intins  aripi luminoase,  ocrotind  leaganul  copilariei  mele.  Dragostea  Ta  straluceste de  atunci  peste  toate  cararile  mele,   in  chip   minunat  calauzindu-ma  catre  lumina  vesniciei.  Cu  slava  sau  aratat,  din  prima  zi  si pana  acum,  darurile  Proniei  Tale  cele  imbelsugate.  Iti  multumesc  si  strig  cu  toti  cei  care  Te   cunosc  pe  Tine:

        Slava  Tie,  Celui  ce  mai  chemat  la  viata;

        Slava  Tie,  Celui  ce  mi-ai  aratat   frumusetea  lumii;

        Slava  Tie,  Celui   ce   ai  deschis  inaintea mea  cerul  si  pamantul  ca  pe  o  carte a  vesnicei  intelepciuni;

        Slava  Tie,  pentru  vesnicia  ce  se  arata  in  luma  cea  vremelnica;

        Slava  Tie,  pentru  milele  Tale  cele  aratate  si  cele ascunse;

        Slava  Tie,  pentru  fiecare  suspinare  in  incercarile  mele;

        Slava  Tie,  pentru  fiecare  pas  al  vietii,  pentru  fiecare  clipa  de  bucurie;

        Slava  Tie,  Dumnezeule,  in veci!

CONDACUL  II

              Doamne,  ce  bine  e  sa  fii  oaspetele  zidirii  Tale:  vantul  bine  inmiresmat,  muntii  care  tind  spre  cer,  apele  ca  niste  oglinzi  nemarginite  in  care  se rasfrang  aurul  razelor  si  curgerea  lina  a norilor.  Intreaga  fire  sopteste  tainic,  toata  e  plina  de  mangaiere,  pasarile  si  dobitoacele  poarta  pecetea iubirii  Tale.  Binecuvantat  este  pamantul  cu  frumusetea  cea  degrab  trecatoare  care  desteapta  dorul  de  vesnicul  locas  unde  intru  nestricacioasa  frumusete  se  aude  cantarea:  Aliluia!

ICOS  II

             M-ai  adus  in  viata  aceasta  ca  intr-un  rai  preasfant.  Am  vazut  cerul  ca un  potir  albastru  si  adanc,  in  azurul  caruia  canta  pasarile,  am  ascultat  fosnetul  linistitor  al  padurii  si  susurul  dulce - glasuitor  al  apelor,  m-am  infruptat  din roadele  bine  inmiresmate  si  dulci,  ca  si  din  mierea  cea  parfumata.  Ce  bine  e la  Tine  pe  pamant  si  cata  bucurie  sa fii  oaspetele  Tau!

        Slava  Tie,  pentru  praznicul  vietii;

        Slava  Tie,  pentru  buna  mireasma  a  lacramioarelor  si  a  trandafirilor;

        Slava  Tie,  pentru  felurimea  cea desfatata  a  roadelor  si  a  semintelor;

        Slava  Tie,  pentru  stralucirea  de giuvaer  din  roua  diminetii;

        Slava  Tie,  pentru  surasul  desteptarii  scaldate  in  lumina;

        Slava  Tie,  pentru  frumusetea  zidirii  mainilor  Tale;

        Slava  Tie,  pentru  viata   veacului  acesta,  prevestitoare  a celei ceresti;

        Slava  Tie,  Dumnezeule,  in veci!

CONDACUL  III

            Prin  puterea  Sfantului  Duh  imprestie  mireasma  orice   floare - tainica  adiere  de  parfum,  gingasa  alcatuire  de  culori,  frumusetea  Celui  mare  intru cele  smerite.  Lauda  si  cinste  Facatorului  de  viata  Dumnezeu,  Cel  Care  a  incununat  tarina  cu  aurul spicelor  si  cu  azurul  abastrelelor,  iar  sufletul  cu  bucuria  vederii  celor  tainice.  Veseliti-va  si-I  cantati  Lui:  Aliluia !

ICOS  III

            Cat de  minunat  esti  in  sarbatoarea  primaverii,  cand  se trezeste  la viata  toata  faptura  si  noi  strigam  ca  bucurie  catre  Tine:  Tu  esti  Izvorul  vietii,  Tu  esti  Biruitorul  mortii !

            Mangaiate  de  lumina  lunii  si  de cantecele   privighetorilor  stau  vaile  si  codrii  in  vesminte  de  nunta.  Intreaga  lume  e mireasa  Ta  si  ca  pe  Mirele  ei  vesnic  te  asteapta.  daca  iarba  campului  astfel  o  imbraci,  pre  noi , oare  cum  ne  vei  preschimba  in  veacul  Invierii  ce  va  sa  fie?  Cum  vor  lumina  trupurile  noastre,  iar  sufletele  cum  vor  straluci?

      Slava  Tie,  Celui  ce  ai  scos  dintru  intunecimile  pamantului  felurite  culori  si  gusturi  si  miresme;

      Slava  Tie,  pentru  zidirea  cea  primitoare  si  bogata  in  mangaiere;

      Slava  Tie,  ca  ne-ai  inconjurat  cu  mii  si  mii  de  fapturi;

      Slava  Tie,  pentru  adancul  intelepciunii  Tale,  care  si-a  pus  pecetea  peste  intreaga  lume;

      Slava  Tie,  cu  evlavie  sarutam  urmele  pasilor  Tai  nevazuti;

      Slava  Tie,  Celui  ce  ai  aprins  inaintea  noastra  lumina  cea  stralucitoare  a  vietii  vesnice;

      Slava  Tie,  pentru nadejdea  vietii  nestricacioase,  nepierritoare  ,  desavarsite;

      Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  IV

             Cu  cata dulceata  ii indestulezi  pe  cei  ce  se  gandesc  la Tine,  ce  Facator  de  viata  este  Cuvantul  Tau  cel  Sfant!  Mai  placuta  decat  untdelemnul  si  mai  dulce  decat  fagurii  este  impreuna - grairea  cu  Tine. Rugaciunea  adusa  Tie  prinde  viata  si  se inaripeaza:  cu  ce  cutremur  se  umple  sufletul  si  cat  de  marete  si pline  de  talc  par  atunci  viata  si  faptura  toata!  Unde  nu  esti  Tu  -  acolo  este  pustiu.  Unde  esti  Tu -  acolo  e  bogatia  sufletului,  acolo  se revarsa,  ca  un  suvoi  de  apa  vie,  cantarea: Aliluia!

ICOS  IV

            Cand  se  lasa  inserarea  pe  pamant  si  se asterne  linistea  aducand  vremea  odihnei  si  a somnului  obstesc,  palatele  stralucitoare inchipuite  de  norii  poleiti  cu  aurul  amurgului  imi par  a  fi  camara  Ta.  Foc  si  porfira,  aur  si  azur  graiesc  proorocind  despre  frumusetea  cea  negraiata  a  cerestilor  Tale  salasuri  si  cu  glas  de praznuire  striga:

       Slava  Tie,  Celui  ce  ai  revarsat  asupra  lumii  adanca  pace;

       Slava  Tie,  pentru  raza  de ramas - bun a  soarelui  care  apune;

       Slava  Tie,  pentru  darul  somnului  odihnitor;

       Slava  Tie,  pentru  bunatatea  Ta  vadita  in  intuneric  prin  lumina  pe care  i  tesi in  inimile  noastre;

       Slava  Tie,  pentru  rugaciunile  smerite  ale  sufletului  pazit  de  inger;

       Slava  Tie,  pentru  desteptarea  fagaduita  in  bucuria  vesnicei  zile  neinserate;

       Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  V

            Nu  sunt  cumplite  viforele  pentru  acela   in  al  carui  suflet  straluceste  faclia  focului  Tau.  Imprejur  -  vreme  rea  si  intuneric,  groaza  si urlet  de  vijelie;  iar  in  sufletul  lui  pace  si  lumina:  acolo  e  Hristos !  Si  inima  canta: Aliluia!

ICOS  V

             Vad  cerul  Tau  stralucitor  de stele.  O, cat  esti  de  bogat  si  cate  lumini  ai !  Prin  razele  indepartatilor  luminatori  ma  priveste  vesnicia;  sunt  asa  mic  si  neinsemnat,  dar  cu  mine  este  Domnul  si  pretutindeni  sunt  pazit de  dreapta  Lui  cea  iubitoare.

        Slava  Tie,  pentru  necontenita  Ta  purtare  de  grija;

        Slava  Tie,  pentru  oamenii  pe  care pronia  Ta  mi  i-a  adus  in  cale;

        Slava  Tie,  pentru  dragostea  rudelor,  pentru  daruirea  prietenilor;

        Slava  Tie,  pentru  blandetea  dobitoacelor  care-mi  slujesc;

        Slava  Tie,  pentru  clipele  luminoase  ale  vietii  mele ;

        Slava  Tie,  pentru  bucuriile  limpezi  ale  inimii;

        Slava  Tie,  pentru  fericirea  de-a  trai,  de-a  ma  nevoi  si  de-a  contempla;

        Slava  Tie,  Dumnezeule,  in veci!

CONDACUL  VI

               Cat  esti  de maret  si  de  apropiat  intru  cumplita  suflare  a  furtunii,  cum se  vadeste atotputernicia   mainilor  Tale  in  serpuirea  fulgerelor  orbitoare:  minunata  este  maretia  Ta.  Glasul  Domnului  peste  campii  si  in  fosnetul  codrilor,  glasul  Domnului  in  purcederea  tunetelor  si  ploii,  glasul  Domnului  peste  ape  multe.  Laudat  fii   in  vuietul  muntilor   care  scuipa  foc.   Tu  scuturi  pamantul  ca  pe  un  vesmant;  Tu  inaltii pana  la  cer  valurile  marii.  Lauda  Tie,  Celui  ce  ai  smerit  trufia  omeneasca,  facand  se  se inalte strigat  de  pocainta:  Aliluia!

ICOS   VI

              Ca  fulgerul  cand  lumineaza camarile  ospatului  si  dupa  el  par  jalnice  toate  facliile,  asa  ai  stralucit  si  tu  in  sufletul  meu,  fara  de  veste,  la  vremea  celor  mai  mari  bucurii ale  mele;  iar  dupa  lumina  ta  de  fulger,  ce  palide,  intunecate  si  firave  pareau  aceste  bucurii...  Sufletul  meu  nazuieste  spre  Tine!

       Slava  Tie,  culme  a  celor  mai  inalte  visuri  omenesti;

       Slava  Tie,  pentru setea  noastra  nepotolita  dupa  impartasirea  cu  Dumenezeu;

       Slava  Tie,  Celui  ce  ai  aprins  in  noi  un  dor  mai  mare  de  cele  ceresti  decat  de  cele  pamantesti;

       Slava  Tie,   Celui  ce  faci  din  noi  fii  ai  luminii  invesmantandu-ne  cu  cele  mai  gingase  raze  ale  Tale;

       Slava  Tie,  Celui  ce  ai zdrobit  puterea  duhurilor  intunericului  si  ai  sortit  tot  raul  nimicirii;

       Slava  Tie,   pentru  descoperirile  Tale;

       Slava  Tie,  pentru fericirea  de  a  Te  simti  si  a  vietui  cu  Tine;

       Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  VII

                 In  sanul  minunatei  simfonii  care  ne  infasoara  cu  bogatele  ei  armonii  se  face  auzita  chemarea  Ta.  Tu   ne  descoperi  pridvorul  Imparatiei  ce  va  sa  fie  in  dulceata  cantarilor,  in  minunatele  acorduri  ale  suntetelor,  in  simtirea  inalta  din  glasuirea  lor,  in  stralucirea  lucrarii   artistului.  Orice  adevarata  frumusete   ne  poarta  sufletul  spre  Tine,  ca  o  puternica  chemare,  facandu-ne  sa  inaltam  cu  glas  de  sarbatoare  cantarea:  Aliluia!

ICOS  VII

                Cu  pogorarea  Sfantului  Duh,  Tu  luminezi  si  faci  sa  rodeasca arta  pictorilor,  inspiratia  poetilor,  gandirea  savantilor. Cu  puterea  cunoasterii   de  sus  patrund  ei  legile  Tale,  luminandu-le  adancul  intelepciunii  Tale  de  Ziditor.  Lucrarile  lor  si  fara  de  voie  Te  marturisesc:  O,  cat  te  mare  esti  in  operele  lor,  cat  esti  de  mare  in  omul  pe care  tu  l-ai  facut!

          Slava  Tie,  Celui  ce  Ti-ai  aratat  puterea  in legile  ce  carmuiesc  zidirea;

          Slava  tie,  ca  toata  faptura  e  plina   de legile  pe  care  i  le-ai  randuit;

          Slava  Tie,  pentru  tot  ce  ni  s-a  descoperit  prin  harul  Tau;

          Slava  Tie,  pentru   ceea  ce  cu  intelepciune  ne-ai  ascuns;

          Slava  Tie,  pentru  geniul  mintii  omenesti;

          Slava  Tie,  pentru  puterea  de-a lucra  cele  de  folos;

          Slava  Tie,  pentru  limbile  de  foc  ale  inspiratiei;

          Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  VIII

              Cat  de  apropiat  esti  de  noi  in  ziua  bolii!  Tu  Insuti  cercetezi  pe  cei  bolnavi,  Tu  Insuti  Te  apleci  spre  patul  celui  suferind.  Si  inima  lui  sta  de  vorba  cu  Tine.  Tu  luminezi  sufletul  cu  pace  in vremea  grelelor  patimiri  si  scarbe,  Tu  trimiti  ajutor  neasteptat.  u  mangai,  Tu  cercetezi  cu dragoste  si  mantui,  Tie  Iti   intaltam  cantare: Aliluia!

ICOS  VIII

             Cand,  prunc  fiind,  Te-am  chemat  cu  intelegere  pentru  prima  oara,  mi-ai  implinit  rugaciunea  si  mi-ai  adumbrit  sufletul  cu  pacea  harului  Tau.  Atunci  am  inteles  ca  Tu  esti  bun  si  fericiti  sunt  cei  ce  alearga  la Tine.  Am  inceput  a Te  chema   din  ce  in   ce  mai  des,  iar  acum strig:

          Slava  Tie,  Celui  ce plinesti  cererea  mea  pentru  cele  bune;

          Slava  Tie,  Celui  ce  veghezi  necontenit  asupra  mea;

          Slava  Tie,  Celui  ce  tamaduiesti  neputintele  si   scarbele  cu  trecerea  vindecatoare  a  timpului;

          Slava  Tie,  Celui  ce  singur  stii  de  ce  ingadui  sa fim  prigoniti  pe  nedrept;

          Slava  Tie,  Celui  prin  Care  nici  o  pierdere  nu  e de  neinlocuit  si  tuturor  le  daruiesti   viata  de  veci;

          Slava  Tie,  Celui  ce  faci  nepieritor  tot  lucrul  cel  inalt  si  bun;

          Slava  Tie,  Celui  ce  ne-ai fagaduit  reintalnirea  cea  dorita  cu  cei  de aproape  ai  nostri  adormiti  intru  nadejdea  Invierii;

          Slava Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL    IX

              De   ce  zambeste  tainic  toata  faptura  in  zilele   de praznic?  De  ce  atunci  se  ravarsa  in  inima   o   minunata   usurare,   fara  asemanare  cu  cele  si  insusi   vazduhul  devine  altar   si  biserica  purtatoare  de  lumina?  E  adierea  harului  Tau,  e  stralucirea  Taborului,    cerul  si  pamantul  canta  atunci  lauda:  Aliluia!

ICOS  IX

              Cand  m-ai  insuflat  spre  a  sluji  aproapelui,  luminandu-mi  sufletul  cu  umilinta,  atunci  una  din  razele  Tale  nenumarate  a  cazut  asupra  inimii  mele,  si  ea  s-a  facut  purtatoare  de  lumina,  fier  in  vapaie:  am  privit  chipul  Tau  tainic  si  neapropiat.

         Slava  Tie,  Celui  ce  ai  preschimbat  viata  noastra  cu  faptele   bunatatii;

         Slava  Tie,  Celui  ce  ai  pecetluit  cu  negraita  dulceata  fiecare  din  poruncile  Tale;

         Slava  Tie,  Celui  ce    Te    salajluiesti  in  chip   nevazut  acolo  unde  adie  buna  mireasma  a milostivirii;

         Slava  Tie,  Celui   ce  ne-ai  trimis  nereusite  si  scarbe ,  ca  sa  ne  intoarcem  ochii  spre   suferinta  celorlalti;

         Slava  Tie,  Celui  ce  ai  pus  mare  rasplata  in  insasi  fapta  buna;

         Slava  Tie,  Celui  ce  primesti  avantul  spre  cele  inalte;

         Slava  Tie,  Celui  ce  invalui  cu  iubirea  mai  presus  de  toate;

         Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  X

             Un  lucru  prefacut  in  pulbere   nu  se  alcatuieste  iarasi  din   acesta,  dar  Tu  invii  pe  cei  a  caror  constiinta  s-a   stins  si  intorci  la  frumusetea  cea  dintai  sufletele  ce  o  pierdusera  fara  nadejdea  de-a  o  mai  dobandii.  Cu  Tine  nimic  nu  e  cu  neputinta  de  indreptat.  Tu  esti  cu  totul  dragoste.  Tu  esti  Cel  ce  pe  toate  le  zidesti  si  Cel ce  iarasi  dai  viata.  Pe  Tine  te  laudam cantand:  Aliluia !

ICOS   X 

             Dumnezeul  meu,   Cel  ce  cunosti  caderea  ingerului  trufas  al  zorilor,  mantuieste-ma  cu  harul  Tau,  nu  ma  lasa  sa  ma  indepartez  si  sa  ma  indoiesc de  Tine.  Ascute  auzul  meu,  ca  sa  aud  in  toate  clipele  vietii  mele  glasul  Tau  tainic si  sa-ti  strig,  iubitorule  de  oameni:

         Slava  Tie,  pentru  minunatele  potriviri  de  intamplari  pe  care  le-a  randuit  pronia  Ta;

         Slava  Tie,  pentru  presimtirile  daruite  de har;

         Slava  Tie,  pentru  povetele  glasului  tainic;

         Slava  Tie,  pentru  descoperirile  din  vis  si  din  trezie  ale  cuviosilor  Tai;

         Slava  Tie,  Celui  ce  zadarnicesti  planurile  nefolositoare;

         Slava  Tie,  Celui  ce  ne  trezesti  prin  suferinte  din  betia  patimilor;

         Slava  Tie,  Celui  ce  smeresti  spre  mantuire  trufia  inimii;

         Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  XI

          Prin  lantul  de  gheata  al  veacurilor  simt  suflul  fierbinte  al  dumnezeirii   Tale   si  dragostea   Ta  de  oameni.  Tu  esti  aproape,  sorocul  vremurilor  se  apropie.  Vad  Crucea  Ta:  ai  indurat-o  pentru  mine.  In  pulbere  se  asterne  duhul  meu  inaintea  Sfaintei  Cruci:  aici  e  biruinta  iubirii  si  a  mantuirii,  aici  nu  inceteaza  in  veci  lauda:  Aliluia!

ICOS   XI

           Fericit  cel  care  va  cina  in  Imparatia  ta,  insa  Tu  m-ai  impartasit  inca  de pe  pamant  cu  aceasta  fericire,  de  fiecare data  cand  mi-ai  intins  cu  dreapta  Ta  dumnezeiasca  Trupul  si  Sangele  Tau,  iar  eu,  mult  pacatosul,  am  primit  Sfintele  Taine  si  am  simtit  iubirea  Ta  cea  negraita  si  mai  presus  de  fire.

      Slava  Tie,  pentru  puterea  harului  Tau  cel  necuprins  si  de  viata  facator;

      Slava  Tie,  Celui  ce ai  inaltat  Biserica Ta  ca  adapost  lumii  ostenite;

      Slava  Tie,  Celui  ce  ne-ai  nascut  a  doua  oara  prin  apele  cele  de  viata  facatoare  ale  Botezului;

      Slava  Tie,  caci  Tu  intorci  celor  ce  se  pocaiesc  neprihanirea  crinilor;

      Slava  Tie,  adanc  nesecat  al  iertarii;

      Slava  Tie,  pentru  paharul  vietii  si  pentru  painea  bucuriei  vesnice;

      Slava  Tie,  Celui  ce  ne-ai  ridicat  spre  cer;

      Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  XII

           De   multe  ori  am  privit  cum  se rasfrangea  Slava  Ta  pe  chipurile  celor  raposati.  Cum  straluceau  de  nepamanteasca  frumusete  si  bucurie,   cat  de  nematerialnice  pareau  trasaturile  lor:  cu  adevarat  era  praznicul  fericirii  si  al  odihnei   in  sfarsit  atinse;  tacerea  lor  striga  spre  Tine.  In  ceasul  sfarsitului  lumineaza  si  sufletul  meu,  cel  care  striga:  Aliluia!

ICOS    XII

           Ce   inseamna  laudele  mele  inaintea  Ta !  Eu  nu  am  auzit  cantarea  heruvimilor -  aceasta  este partea  sufletelor  inalte -  dar  stiu  cum  te  slaveste  firea.  Am  privit  iarna  cum,  sub tacerea  lunii,  intreg  pamantul  Iti   aduce  tihnita  rugaciune,  invesmantat  in haina  alba,  stralucind  de  nestematele  zapezii.  Am  vazut  cum  se  bucura  de Tine  soarele  care  rasare  si-am  auzit  corurile  pasarilor  slavoslovind.  Am  auzit  cum  fosnesc  codrii,  canta  vanturile  si  apele  susura  cu  taina  despre  Tine,  am a uxit  cum  Te  propovaduiesc  cetele  luminatorilor  prin  miscarea  pe  care  le-ai  randuit-o,   cu  intelepciune  pe   nesfarsitele  intinderi.

           Ce  e  lauda  mea  !  Firea  este  ascultatoare,  iar  eu  nu  sunt.  Atata  cat  traiesc  si  vad dragostea  Ta,   ravnesc   sa-Ti  multumesc,  sa  ma  rog  Tie  si  sa   strig:

       Slava  Tie,  Celui ce ne-ai aratat lumina,

       Slava  Tie,  Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adanca, nemasurata si dumnezeiasca,

       Slava  Tie,  Celui ce ne umbresti cu lumina, cu cetele sfintilor si ingerilor Tai,

       Slava  Tie,  Preasfantule Parinte, Care ne-ai chemat sa dobandim Imparatia Ta,

       Slava  Tie,  Duhule  Sfinte,  Soare  De-Viata-Facator  al  veacului  ce  va  sa vina;

       Slava  Tie,  Fiule  al  lui  Dumnezeu,  incepatura  a  mantuirii  noastre;

       Slava  Tie,  pentru  toate,  Treime  Dumnezeiasca  si  Preabuna;

       Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL   XIII

           O,  Preabuna  si  De-Viata-Facatoare  Treime,  primeste  multumire  pentru  toate  milele  Tale  si  ne  arata  vrednici  de  binefacerile  Tale  ca,  inmultind  talantii  care  ne-au  fost  incredintati,   sa intram  in  vesnica  bucurie  a  Domnului  nostru  cantand  cantare  de  biruinta:  Aliluia !

Acest  Condac  se  zice  de  trei  ori. 

Apoi   se  zice  Icosul  intai:  Venit-am  pe  lume...   si  Condacul  intai: Imparate  al  veacurilor...

Si  se  face  otpustul.