Pregătește-te să lupți fără să rănești, să câștigi fără să umilești, pentru că singurul adversar de învins ești tu...

 Pregătește-te să lupți fără să rănești, să câștigi fără să umilești, pentru că singurul adversar de învins ești tu...

Mergi pe calea ta oricum, și permite-le altora să meargă pe a lor.

 

"Când cineva te insultă, sau te reduce la un singur lucru,

Când primești sfaturi pe care nu le-ai cerut

Când te învinovățesc pentru durerea lor

Când nu te ascultă, și vorbesc doar despre ei,

Când te compari cu alții,

Când ești ignorat, invalidat, judecat sau batjocorit de gândurile și sentimentele tale.

Opriți-vă. Respiră.

Amintește-ți că este durerea lor, nu a ta.

Amintiți-vă că visează singurul vis pe care îl pot visa până se trezesc.

Amintește-ți că ei nu te cunosc, doar propria lor fantezie.

Poate că le este prea greu să se iubească pe ei înșiși.

Poate vor căuta în străinătate pentru valoarea lor.

Poate că sunt deconectați de respirația lor, de corpul lor, de vitalitatea lor prețioasă, de adevărata lor vocație.

Poate că trăiesc într-o lume dualistă în care există bine și rău, bine și rău, succes și eșec.

Poate că au uitat bucuria simplă de a trăi.

Poate vei înțelege asta.

Poate că ai fost unde au fost ei.

Nu încerca să-i schimbi acum. S-ar putea să nu se schimbe niciodată.

Nu încerca să le corectezi. Ei nu cer să fie corectați.

Cu cât presează mai mult, cu atât se vor îndepărta de tine.

Nu te încurca în pachetul lor de tristeți.

Vezi clar, chiar ai compasiune, dar fără presiune.

E în regulă să fie supărați. Chiar vreau.

Dă-le spațiu să fie supărați.

Este în regulă să fii dezamăgit de tine.

Dă-le spațiu să fie dezamăgiți.

E în regulă să fii judecat. Deschide o cameră și pentru judecățile lor.

Ține-ți propriile gânduri și sentimente!

Dă-ți voie să te simți trist, furios, vinovat, nesigur.

Lasă toate acele energii valoroase să te scalde înăuntru.

Nu-ți vor face rău, dacă îi lași să se miște.

Da, vei întâlni mulți păstrători în această călătorie.

Mergi pe calea ta oricum, și permite-le altora să meargă pe a lor.

Nu trebuie să-ți justifici calea, nici să o aperi.

Rămâi aproape de tine în aceste momente de încercare.

Nu te lupta cu întunericul; oricum nu are putere.

Aprinde lumina un pic mai tare. "

Domnul să te ierte.

 

Domnul să te ierte.

Domnul să te audă.

Domnul să te vadă.

Domnul să te iubească.

Domnul să te însoţească.

Domnul să te apere.

Domnul să te călăuzească.

Domnul să te mângâie.

Domnul să te ajute.

Domnul să te apere de vrăjmaşi.

Domnul să-i îmblânzească.

Domnul să-ţi moaie inima.

Domnul să te facă să nu ţii minte răul.

Domnul să te ajute să nu faci rău.

Domnul să te călăuzească să faci binele.

Domnul să te facă milostiv.

Domnul să-ţi dea putere să ierţi.

Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,

Domnul să vă ajute,

Domnul să vă miluiască,

Domnul să vă păzească de tot răul,

Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,

Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate

şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.

Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,

şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,

şi smerenia lor, şi răbdarea lor.

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,

şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,

şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,

iar dincolo, la ziua Judecaţii,

un colţişor de rai le dăruieşte,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!”

Noblețea omului - Sfântul Macarie Egipteanul

 

Cunoaște-ți, omule, noblețea, demnitatea și valoarea!

Ești frate al lui Hristos, prieten al Împăratului, mireasă a Mirelui celui ceresc! Pentru că acela care poate să cunoască demnitatea sufletului său, poate să cunoască și puterea și tainele Dumnezeirii, dar și mai mult să se smerească; pentru că prin puterea lui Dumnezeu își vede cineva atât demnitatea, cât și căderea sa. După cum Domnul, trecând prin suferințe și răstignire, a fost slăvit și așezat de-a dreapta Tatălui, tot așa trebuie ca și tu să suferi împreună cu El, să te răstignești împreună cu El, pentru a fi ridicat și a sta pe același scaun împreună cu El, pentru a te uni cu trupul lui Hristos și pentru a împărăți împreună cu El în acel veac. Că „dacă pătimim împreună cu El, vom fi și slăviți împreună cu El” (Rom. 8, 17).

Toți aceia care pot să învingă și să treacă zidurile răutății intră în cetatea cea cerească, cea pașnică și plină de multe bunătăți, unde se odihnesc duhurile celor drepți. Se cuvine, deci, ca pentru acest lucru să ne trudim și să ne luptăm mult. Că nu este drept ca Mirele, Care a venit pentru tine, să pătimească și să se răstignească, iar mireasa, pentru care a venit Mirele, să fie leneșă și ușuratică. După cum în viața de toate zilele desfrânata se dă tuturor, fără frâu, la fel și sufletul se dă oricărui demon și e stricat de duhuri.

Sunt unii oameni care săvârșesc păcatul și poartă răul în ei cu voia lor liberă, sunt însă alții care săvârșesc păcatul împotriva voinței lor.

Ce înseamnă aceasta?

Cei care poartă în ei răul printr-o liberă alegere sunt cei care lasă voia lor pradă răutății, leagă cu ea prietenie și se complac în această stare. Aceștia au pace cu satana și nu duc război cu diavolul în cugetele lor. Pe când cei care au păcatul în ei împotriva voinței lor, îl au, după cuvântul Apostolului Pavel, „luptându-se împotriva lor, în mădularele lor” (Rom. 7, 23). Puterea și acoperământul cel întunecos este în ei împotriva voinței lor, nu găsesc plăcere în acestea și nu li se supun; dimpotrivă, vorbesc și lucrează împotriva lor și se mânie pe ei înșiși. Aceștia sunt cu mult mai buni și mai de cinste înaintea lui Dumnezeu decât aceia care cu voia lor se lasă pradă răutății și găsesc plăcere în ea.

Să presupunem că un împărat întâlnește o fată săracă, îmbrăcată în zdrențe și, fără să se rușineze de ea, o dezbracă de hainele ei cele murdare, o spală de negreala de pe ea, o împodobește cu haine strălucitoare și o face părtașă la masa împărătească; tot așa și Domnul, aflând sufletul rănit și acoperit de vânătăi, a pus pe rănile lui doctorii, l-a dezbrăcat de hainele cele înnegrite și de răutatea cea rușinoasă și l-a îmbrăcat cu haine împărătești, cerești, dumnezeiești, luminoase și strălucitoare, i-a pus cunună pe cap și l-a făcut părtaș la masa împărătească, pentru a se bucura și veseli. Să presupunem, de asemenea, că există o grădină cu pomi roditori și binemirositori, cu multe locuri încântătoare, pline de frumusețe, de balsam și de odihnă, și că oricine trece pe acolo se desfătează și se odihnește; la fel este cu sufletele în Împărăția cerurilor. Toate se bucură și se veselesc, toate sunt împărați, domni și dumnezei. Că s-a scris: „Împărat al împăraților și Domn al domnilor” (Apoc. 17, 14).

Creștinismul nu este un lucru oarecare; „taina aceasta mare este” (Efes. 5, 32); cunoaște-ți deci noblețea ta; cunoaște că ai fost chemat la demnitatea împărătească, chemat să fii „neam ales, preoție și popor sfânt” (1 Petru 2, 9). Taina creștinismului este străină de lumea aceasta. Astfel, pe când slava și bogăția împăratului sunt lucruri pământești, stricăcioase și trecătoare, acea Împărăție și acea bogăție sunt lucruri cerești, pline de slavă. Or, creștinii domnesc împreună cu Împăratul cel ceresc, în Biserica cea cerească. Și fiindcă „El este întâi-născut dintre cei morți”(Col.1,18), și ei sunt întâi-născuți. Dar, deși sunt astfel văzuți înaintea lui Dumnezeu, ca niște oameni aleși și încercați în virtute, în ochii lor sunt cei de pe urmă și vrednici de disprețuit. Iar faptul acesta, adică de a fi smeriți și de a se socoti de nimic, a devenit pentru ei o a doua natură.

Oare ei nu știu că au dobândit un dar pe care nu-l aveau, un lucru străin de firea lor?

Îți spun: nu înseamnă că nu sunt încercați în virtute, că n-au sporit și că nu știu că au dobândit ceea ce nu aveau. Dar așa fiind, venind harul, îi învață să nu țină în mare cinste sufletul lor, să nu creadă despre ei că au sporit, ci să se considere, în mod firesc, de disprețuit. Așa se face că, fiind plini de cinste înaintea lui Dumnezeu, sunt de disprețuit înaintea ochilor lor; sporind în virtute și în cunoașterea lui Dumnezeu, se arată ca și când n-ar ști nimic; fiind bogați înaintea lui Dumnezeu, sunt săraci înaintea ochilor lor. Că dacă Hristos, „luând chip de rob” (Filip. 2, 7), a învins pe diavol prin smerenie, șarpele, la început, prin îngâmfare și mândrie l-a pierdut pe Adam. Același șarpe, ascunzându-se acum înlăuntrul inimilor, surpă și pierde neamul creștinilor prin mândrie.

După cum atunci când cineva, liber, nobil și bogat în această lume, sporind în bogății, își pierde capul, își pune nădejdea în sine, ajunge nesuferit, calcă pe toți în picioare și se poartă urât, tot așa unii, fiind lipsiți de dreaptă socotință, de îndată ce li se împlinește cât de puțin rugăciunea și află odihnă, încep să se îngâmfe, să-și piardă capul, să judece pe alții și cad în cele mai de jos ale pământului. Pentru că același șarpe care prin mândrie l-a scos pe Adam odinioară din Rai, zicând: „Veți fi ca niște dumnezei” (Fac. 3, 5); același seamănă acum în inimi mândria, zicând: „Ești desăvârșit, cele de până acum îți ajung, te-ai făcut bogat, n-ai nevoie de nimic, fericit ești”.

Sunt însă alți oameni care, deși sunt bogați în această lume, deși bogăția le aduce multe roade, arată dreaptă socotință, nu se mândresc și nu-și pun încrederea în ei înșiși, ci rămân aceiași, pentru că știu că după belșug poate urma sărăcia. De asemenea, când ajung la pagubă și ananghie, nu se întristează, ci rămân ca mai înainte, pentru că știu că iarăși poate urma belșugul. Căpătând, deci, o lungă experiență, nu sunt niciodată surprinși; de aceea, când se află în belșug, nu se mândresc, iar când vine peste ei paguba, nu sunt cuprinși de mirare.

Fii bun și-L vei purta în inimă pe Dumnezeu

 Odată, un bătrân a fost întrebat: - Om bun, învață-mă cea mai puternică rugăciune, pentru că începe postul... pentru că mă rog... mă rog, dar Dumnezeu nu mă aude. Acum începe și postul și aș vrea să am inima liniștită. Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns: - Doi oameni erau pe o insulă pustie și nu puteau să primească ajutor de nicăieri. Și s-au rugat fiecare cât au putut mai bine. Mai întâi de toate, aveau nevoie de mâncare.  S-au rugat și Dumnezeu a trimis mâncare unuia din belșug, iar celuilalt deloc. Apoi, aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească de vreme. Unul a găsit o peșteră confortabilă, iar celălalt nimic. Pentru a pleca de pe insulă era nevoie de o barcă. Unul a găsit o astfel de barcă la mal, iar celălalt, nu. Când cel care a găsit barca a vrut să urce în ea și să plece de pe insulă, s-a gândit că prietenul său se află în aceeași nenorocire și a decis să-l ia cu el. Când au plecat din insulă, cel dintâi l-a întrebat pe celălalt: „De ce, indiferent ce i-am cerut Lui Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat, dar ție - nu?!?” Celălalt a răspuns: „Dumnezeu mi-a dat tot ce i-am cerut! Pentru că în toată această vreme i-am cerut doar un singur lucru: Să te ajute pe tine!"   Cea mai puternică rugăciune în post este iubirea aproapelui. Fii bun și-L vei purta pe Dumnezeu în inimă!

Iarta-ma, Doamne:

 

“Iarta-ma, Doamne:

Pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!

Pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!

Pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!

Pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!

Pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!

Pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!

Pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!

Pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!

Pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!

Pentru visele pe care mi le-as fi putut implini si nu le-am implinit!

Pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!Pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!

Pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne si a Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:

Pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !

Pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!

Pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!

Pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !

Pentru lumina pe care am constientizat- o in adancul meu!

Pentru iertarea pe care daruind-o, mi-a adus pace!

Pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!

Pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!

Pentru viata mea, care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!

Pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!

Pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-te!

Pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!

Pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,

Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!”

 Parintele Ilarion Argatu – Manastirea Cernic

Firimiturile și impuritățile atrag insectele și gândacii -

 

„Putem învăța multe lucruri uitându-ne la insecte. De exemplu, de câte ori am observat că dacă lăsăm un pic de mâncare la pământ, nu mai e mult până apar insectele (muște, furnici și așa mai departe)? Ce simț al mirosului, ce puteri de divinație trebuie să aibă pentru a putea detecta prezența acestor firimituri de mâncare de la distanțe atât de mari! Și dacă îndepărtăm firimiturile, ele dispar.

Aceeași lege se aplică și în planul psihic. Pentru că și în planul psihic, există tot felul de ‘cârâcioși’ care detectează de departe orice impurități din noi, și vin să se hrănească cu ele. Peste tot, în toate sferele, totul este hrană pentru un lucru sau altul. Creaturi malefice, sinistre trebuie să mănânce, la fel ca ființele cerești, pline de lumină. Deci, ai grijă ce entități vor atrage gândurile și sentimentele tale către tine. "

Liniştea apare

 

„Liniştea nu este un produs al gândirii sau al imaginaţiei, ca proiecţie mintală urmărită drept ideal de împlinit. Zgomotul cuvintelor şi, în genere, tulburarea nu-i sunt aspecte oponente ca elemente de comparat, fiindcă dimensiuni distincte le separă. Liniştea este fără limite pe când zgomotul este mărginit tempo-spaţial de factorul determinant.

Experienţa directă ne mai demonstrează că o linişte căutată şi obţinută prin eforturi susţinute de voinţă nu este o linişte curată. Prin urmare, o asemenea linişte forţată nu ne ajută în mod real şi benefic. Fiindcă egoul nu este nicicând în măsură ca prin propria lui activitate să obţină acest summum – cu totul străin de dualitate.

Practic,

Liniştea apare, în mod natural şi spontan, în clipa în care zgomotul este cuprins în ansamblul mişcării lui şi înţeles cu simplitatea ascultării.”

Ilie Cioară, „Realitatea Supremă și condiționarea umană”, Editura Semne, București, 2021