miercuri, 13 decembrie 2023

Versuri Plecarea magilor - Colinde

“Magii dacă au plecat

Pe Hristos l-au căutat

Steaua de la răsărit

Cu ei a călătorit”

Dacă magii au plecat
De la craiul fermecat
Steaua iar le-a răsărit
Drumul ei l-au urmărit.

Pân-a fost oprită sus
Unde s-a născut Iisus
Magii dorm, visând şi-aşteaptă
Răsplătirea lor cea dreaptă.

Magii au venit „de la Răsărit” ca să se închine „regelui Iudeilor”, adică pruncului Iisus Hristos, care tocmai se născuse. Istoria magilor este povestită de Apostolul Matei în evanghelia sa
Textul Evangheliei după Matei 2, 1-16

1. Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: 2. Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. 3. Și auzind, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. 4. Și adunând pe toți arhiereii și cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? 5. Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că așa este scris de proorocul: 6. „Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul care va paște pe poporul Meu Israel”. 7. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. 8. Și trimițându-i la Betleem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui. 9. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. 10. Și văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. 11. Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă. 12. Iar luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor. 13. După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. 14. Și sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. 15. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. 16. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

POVESTEA MAGILOR

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea

şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe

bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii l-au găsit

deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorâ. Femeia îşi apăra cu

disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.

Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra

femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe

Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:

- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi

banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă

măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.text preluat

Cele trei pietre scumpe erau încercări pentru al patrulea Mag iar felul in care a trecut de ele in schimbul pietrelor ers darul lui de bunatate pentru pruncul Isus !

Daca magii au plecat
De la craiul fermecat
Steaua iar le-a rasarit
Drumul ei l-au urmarit.

Pan-a fost oprita sus
https://www.versuri.ro/w/kcb7
Unde s-a nascut Iisus
Magii dorm, visand si-asteapta
Rasplatirea lor cea dreapta.

Prețuiți oamenii de viață

Dulceața chipului se va topi în timp, frumusețea corpului va lua forma anilor grămadă, iar puterile te vor lăsa negreșit...
Și numai cel care ți-a îndrăgit SUFLETUL te va vedea ca la început asemeni până la sfârșit!
Prețuiți oamenii de viață, oamenii... care vor rămâne alături cât în leagănul bucuriilor atât lângă patul suferințelor, fără murmur...

Cand traumele se prefac in minuni
„Harul lui Hristos și al Sfântului Duh vine înăuntrul nostru și face din fisurile traumatice intrări prin care să pătrundă lumina. Pogorârea din minte în locașul inimii risipește imaginile false despre noi înșine și ne descoperă cine suntem în realitate. Atunci percepem, prin har, că nu suntem cei ce trauma ne obligă să fim, ci ceva mai adânc: chipuri ale lui Dumnezeu, făpturi pline de suflarea și lumina Sa. Vom conștientiza că suntem ceva mai mult decât rănile noastre, că ne putem ridica deasupra traumelor.”
Pr. Haralambos Papadopoulos

Da dragostea pe care o ai de dat

Atata timp cat se emit judecati, va fi rusine in lume. Rusinea este convingerea ca ceea ce este fals este adevarat. Este perceptia rasturnata asupra lumii. Rusinea spune “sunt rau”. Acest lucru nu este adevarat si nu poate fi niciodata adevarat. Dar voi il credeti si proiectati aceasta credinta asupra surorilor si fratilor vostri.

De fiecare data cand emiteti o judecata asupra unei alte persoane, va reintariti propria voastra rusine.

Pacea nu va veni in lume, pana cand ea nu vine in inima voastra. Si nu poate veni in inima voastra, atata timp cat vedeti dusmani sau oameni “rai” in jurul vostru.

Fiecare rau pe care il percepeti in lume, indica un loc in inima voastra in care nu exista iertare si care cere sa fie vindecat. Incetati de a-i mai judeca pe altii. Incetati jocul blamarii.

Vedeti fiecare judecata exact ca ceea ce este ea: un atac impotriva voastra insiva, un atac impotriva fiului lui Dumnezeu, o adancire a propriei voastre rusini.

Tu, prieten al meu, esti unicul fiu al lui Dumnezeu, exact asa cum sunt si eu. Lumea exista doar in cadrul credintelor si experientelor tale.

Iadul exista doar in cadrul judecatilor tale.

Raiul exista doar in cadrul dragostei tale.

Dar tu pretinzi ca esti o victima a acestei lumi. Tu pretinzi ca exista un “diavol” in afara credintelor tale, sau un “rau” care nu are legatura cu judecatile tale. Acest lucru nu este adevarat. Fiecare rau provine din judecatile tale si fiecare diavol provine din proiectia rusinii tale.

Nu incerca sa vezi ca drama se intampla in afara ta, pentru ca astfel vei pierde cheia imparatiei.

Cei care se vad pe ei insisi ca pe niste victime, isi vor pierde din putere. Cei care se vad slabi, nu vor depasi obstacolele din viata lor.

Drama rusinii si blamarii se intampla numai in mintea ta si acolo trebuie ea mutata.

Pentru o clipa, hotaraste-te sa crezi: “Merit a fi iubit, a fi acceptat, merit”. Si starea ta de victima ia sfarsit.

Hotaraste-te sa crezi: “Sunt capabil de a-l iubi pe fratele meu, indiferent de modul in care el se comporta cu mine” – si legaturile invizibile ale proiectiei se vor desface.

Da dragostea pe care o ai de dat – si dragostea dupa care tanjesti se va intoarce la tine, probabil atunci cand te astepti mai putin.

„Dacă cineva îi cere lui Dumnezeu curaj sau putere, Dumnezeu nu-i dă curaj sau putere, ci oportunităţi în care să descopere că are curaj, că are putere!”

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave. Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:

– Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.

La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…

„Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană;

când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă;

când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit;

când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi;

când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el;

când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie;

când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă;

când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez;

când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea;

când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă;

când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii…”

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa

diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet

si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva

si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,

si asa, omul incepe sa invete…

ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni,

si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus

si cu ochii larg deschisi,

si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in “astazi” si “acum”,

pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri …

si viitorul are mai mereu o multime de variante

care se opresc, insa, la jumatate drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca, daca e prea multa,

pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui arde si calcineaza.

Astfel incat incepe sa-si planteze propria gradina

si-si impodobeste propriul suflet,

in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori.

Si invata ca, intr-adevar, poate suporta. Ca intr-adevar are forta.

Ca intr-adevar este valoros,

si omul invata si invata … si cu fiecare zi, invata.

Cu timpul, inveti ca a sta alaturi de cineva

pentru ca iti ofera un viitor bun,

inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul, intelegi ca

doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,

fara a pretinde sa te schimbe,

iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.

Cu timpul, iti dai seama ca, daca esti alaturi de aceasta persoana

doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,

in mod inexorabil, vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Cu timpul, ajungi sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,

si ca cel care nu lupta pentru ei,

mai devreme sau mai tarziu,

se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul, inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,

pot continua tot restul vietii sa-i faca rau celui ranit.

Cu timpul, inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,

dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul, intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,

e foarte probabil ca niciodata

prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul, iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai,

intr-o buna zi, vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul, iti dai seama ca

fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,

nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul, iti dai seama ca

cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,

mai devreme sau mai tarziu,

va suferi aceleasi umilinte si dispret,

dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul, inveti ca, grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,

asta va determina ca, in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul, iti dai seama ca, in realitate, cel mai bine nu era “viitorul”,

ci momentul pe care-l traiai exact atunci.

Cu timpul, vei vedea ca, desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,

iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine

si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul, vei invata ca, incercand sa ierti sau sa ceri iertare,

sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie,

sa spui ca vrei sa fii prieten,

dinaintea unui mormant,

nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”

🌲🌲🌲LEGENDA BRADULUI DE CRĂCIUN

🌲🌲🌲LEGENDA BRADULUI DE CRĂCIUN spune că, Însuși Domnul Iisus, în drumețiile Sale alături de Sfântul Petru, ar fi trecut printr-o pădure și în timp ce mergeau s-a pornit o mare furtună. Acesta a căutat un loc unde să se ascundă și singurul copac care și-a oferit protecția a fost bradul, acesta neavând fructe de protejat. Se spune că bradul și-ar fi cerut iertare de la Mântuitor că are țepi și că l-ar putea răni. Astfel, Domnul Iisus a binecuvântat pomul să nu-și piardă verdeața frunzelor niciodată, țepii săi să capete un parfum deosebit și proprietăți vindecătoare și în mijloc de iarnă, atunci când toți copacii sunt goi de frunze și fructe, bradul să fie împodobit cu roadele altor pomi fructiferi.
Iisus Hristos a adăugat la sfârșit: Atunci când te vor împodobi să se gândească la mine, căci tu ești pomul cel mai drag mie. 🌲🌲🌲

SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE!!!

Se spune că ”demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai păşeau pe acest pămînt, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea nopţii, măcar că era miez de zi. Iisus Hristos şi Sfântul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri şi au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliţi şi mai înfricoşaţi.

Mândrii stejari şi fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia îşi puteau păzi frunzişul bogat de urgia cerurilor – unde să-i mai adăpostească şi pe cei doi călători? Merii şi perii au spus că trebuie să-şi apere fructele, sălciile şi plopii s-au făcut că nu-i bagă în seamă şi au tăcut. Dintre toţi, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: ”fructe mândre pe care să le apăr nu am, frunzişul meu e făcut din ace ascuţite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc şi mă socotesc nefolositor, dar dacă vreţi să-mi cinstiţi acoperămîntul cu prezenţa voastră, eu vă voi primi cum voi şti mai bine şi am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele des”.

Domnul Iisus şi Petru au fost păziţi cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru pe cer. Atunci, ieşind din adăpostul cetinei, Iisus cuvântă astfel către brad: ”dintre toţi copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie ca de azi înainte, iarna, tu să nu-ţi mai lepezi frunzişul ca ceilalţi copaci, ci să-l păstrezi veşnic. Apoi, fie ca acele tale înţepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere şi să le vindece bolile, astfel încât ei să te preţuiască cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească şi să pună pe ramurile tale toate bunătăţile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru că tu eşti copacul cel mai drag Mie”. Numai ce zise acestea şi Iisus dispăru, împreună cu Petre, într-o geană de lumină. A rămas în pădure, însă bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum şi această poveste murmurată de frunzişul copacilor, înfioraţi de minunea dumnezeiască”.

(…) După mulți ani, când Iisus luă înfățișare de om, născându-se din trupul Fecioarei Maria, împărații de la răsărit, care veniseră să aducă daruri copilului dumnezeiesc, voind să le împodobească și cu ramuri verzi, fiind iarnă, n-au găsit decât bradul, care își păstrase veșmântul verde. Ei aduseră atunci copilului Iisus un brăduleț verde, pe care au aninat darurile , aprinzând și lumânări în acesta.

De atunci ar fi și obiceiul pe care noi, românii, le-am luat de la alte popoare și care este plăcut copiilor, că vine Moș Ajun și le aduce bradul cu daruri de sfintele sărbători ale Crăciunului.

În fiecare an, în întreaga lume, milioane de arbori sunt tăiați pentru sărbătoarea Crăciunului. Bradul de Crăciun amintește de întâlnirea între solstițiul de iarnă și Saturnaliile romane. Acesta simboliza și atunci permanența vieții și speranța reîntoarcerii soarelui din lunga-i călătorie hibernală. Ca să atragă pe zei de partea lor, Asterix și tovarășii săi agățau în brad daruri, jucării pentru copii, dulciuri.

Tradiția becurilor care luminează bradul vine de la obiceiul ancenstral al arderii bradului care strălucea în nordul înghețat în cea mai lungă noapte a anului(25 decembrie) în nădejdea că lumina lui va aduce înapoi soarele.

Pomul de Crăciun este un simbol puternic al Nașterii Domnului, este încărcat de simbolistică și multe lucruri importante se întâmplă în jurul său cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

În jurul bradului se cântă colindă, se adună cei ai casei la povești, bradul se împodobește minunat de toată familia, cu prăjituri și ciocolată caldă aproape.

Copiii sunt fascinați de strălucirea bradului și adevărul este că splendoarea sa ne cucerește pe toți și ne face să fim copii.

Moșul așează sub brad cadourile de Crăciun și multe seri se consumă relaxant în jurul luminilor bradului frumos împodobit.

Cu toate acestea, puțini știu care este legenda bradului de Crăciun.

O să vă spunem în continuare legendă Micului străin, una din cele multe dedicate brăduțului.

Micul străin - Legendă brad Crăciun

Într-o căsuța mică de la marginea pădurii trăia un muncitor sărac, care își câștiga traiul din tăierea lemnelor.

Avea o soție și doi copii care îl ajutau la muncă.

Băiatul se numea Valentin, iar fata, Maria. Cei doi erau copii buni și ascultători.

Erau o adevărată binecuvântare pentru părinții lor.

Într-o seară de iarnă, această familia mică și fericită stătea liniștită în jurul vetrei focului, în timp ce zăpada și vântul se dezlănțuiau afară. Mâncau la cină pâine uscată.

Deodată, la fereastră s-a auzit un geamăt blând și o voce de copil: "Vă rog! Lăsați-mă să întru! Vă rog! Sunt un copil sărac. Mi-e foame și nu am unde să mă duc.

Dacă nu mă primiți înăuntru o să îngheț de frig și o să mor."

Valentin și Maria au sărit de la masă și au alergat să deschidă ușa.

I-au spus copilului: "Intră, sărmane copil!

Nu avem multe să-ți oferim, dar orice avem, vom împărți cu tine."

Copilul necunoscut a intrat și și-a încălzit mâinile și picioarele înghețate la foc.

Copiii i-au dat tot ce aveau de mâncare și i-au spus "Probabil ești foarte obosit, dragul de tine!

Culcă-te în patul nostru și vom dormi noi pe bancă la noapte."

Copilul sărman le-a zis gazdelor: "Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toată bunătatea pe care o arătați față de mine."

Prin urmare, l-au lăsat pe micul lor musafir să doarmă în patul lor, l-au învelit și și-au spus unul către celălalt: "Oh, cât de recunoscători ar trebui să fim!

Avem camere calde și un pat confortabil, în timp ce acest biet copil are doar cerul deasupra capului și pământul rece pe care să doarmă."

Când mama și tatăl lor s-au culcat, Maria și Valentin s-au întins mulțumiți pe banca din jurul focului. Au adormit câteva ore și apoi Maria s-a trezit.

"Valentin, dragă frate, trezește-te și ascultă muzica dulce de sub fereastră."

Apoi, Valentin s-a frecat la ochi și a ascultat. Era într-adevăr o muzică dulce de harpă, un colind minunat. Cei doi copii au ascultat în liniște și apoi s-au apropiat de fereastră.

La est au zărit o dungă roz și în lumina ei un grup de copii care stăteau în fața casei, îmbrăcați în haine de argint. Aveau în mâini harpe aurii.

După câteva clipe, copilul străin era în fața lor îmbrăcat în haine de aur, cu o strălucire în privire.

"Eu sunt Pruncul Iisus" a spus el "care rătăcește prin lume și aduce pace și fericire.

M-ați primit și ați avut grijă de mine, iar acum aveți binecuvântarea mea pentru tot ce ați făcut."

Un brad a crescut lângă casă. Din brad, Copilul Sfânt a rupt o crenguță pe care a plantat-o în pământ și a spus "Această crenguța va deveni un copac și va aduce roade an de an pentru voi."

Apoi a dispărut împreună cu corul de îngeri.

Dar bradul a crescut și a devenit un superb pom de crăciun, iar în ramurile sale atârnau mere aurii și nuci de argint la fiecare Crăciun.

Aceasta este una din cele mai frumoase legende ale Bradului de Crăciun. Când a apărut primul brad împodobit în România?

Cum pomul de Crăciun este iubit de atât de multe popoare, aproape în fiecare cultură importantă există o legendă sau o povestioară despre bradul de Crăciun.

Cert este că bradul ne luminează sărbătorile de iarnă și fără el Crăciunul nu ar fi la fel. Când apar brazii de Crăciun în piețe?

Acesti brazi de Craciun artificiali sau naturali simbolizează eternitatea, viața veșnică a sufletului care ne-a fost dăruită de Pruncul Hristos. Steluța din vârful bradului poate fi steaua de la răsărit.

Îngerașii agățați în pom pot fi îngerii care au vestit nașterea Domnului păstorilor. Frumusețea și bogăția bradului de Crăciun simbolizează speranță, belșug și bucurie.

DECEMBRIE

Traditia spune ca pomul de Craciun se impodobeste in seara de 24 decembrie, adica in ajunul Craciunului.

Bradul de Craciun este un motiv de bucurie in fiecare casa si vesteste venirea Sarbatorilor de iarna.

Bradul este un simbol pentru Craciun de foarte mult timp. Se spune ca atunci cand S-a nascut Domnul nostru, ingerii si pastorii au venit in jurul sau. Dar drumul cel mai anevoios, l-au facut cei trei magi, care veneau de departe tocmai pantru a se inchina lui Iisus. Nu puteau sa se inchine Mantuitorului fara daruri. Asa ca au luat la ei aur, smirna si tamaie dar ajungand aproape de Bethleem, orasul unde S-a nascut Iisus. Magii au vrut sa puna alaturi de darurile lor si o floare sau macar o creanga de copac verde, ca intreaga natura sa se bucure de vestea cea mare. Fiindca era iarna, magii nu au gasit, insa, pe varful unui deal au vazut un brad micut si verde si l-au luat cu ei. Cand au ajuns la Fecioara Maria si la Mantuitor, acestia au asezat darurile pe crengile bradului. De atunci este numit pomul de Craciun. Asa ca in fiecare an, in preajma sarbatorilor de iarna, in casa fiecarui credincios miroase a cetina. Bradul simbolizeaza bucurie si speranta.

O alta legenda este aceea ca atunci cand Imparatul Irod a auzit ca s-a nascut Iisus, a ordonat omorarea tuturor pruncilor cu varsta sub doi ani. Fecioara Maria cand a auzit, l-a luat pe Mantuitor si a plecat alaturi de Iosif sa se ascunda sa-si salveze copilul.

Pe drum, de teama Maria a rugat un stejar sa-si aplece crengile sa se ascunda de garzile Imparatului, insa stejarului i s-a facut frica si a refuzat. Atunci, un brad i-a zis Fecioarei ca poate sa se adaposteasca sub el, ca nu ii este frica de garzi iar oamenii oricum fug de el ca in loc de frunze si fructe gustoase el are tepi. Maria s-a ascuns sub crengile bradului si a scapat de garzi.

Inainte sa-si continue drumul, Maria ia zic ca el sa ranamana, sa capete o mireasma iubita de oameni si sa fie impodobit de daruri pentru ca a salvat viata Mantuitorului.
Si de atunci, Bradul de Craciun a devenit simbol al bucuriei si sperantei, fiind impodobit cu nerabdare si cu bucurie de copii, dar si de adulti, prezenta sa fiind corelata cu bucuria Nasterii Domnului.

POVESTEA bradului de Crăciun autor de Alina Guta Vineri, 21 decembrie 2012, 12:54 Adaugă comentariu DistribuieDistribuie Se spune că împăratul Irod, auzind că s-ar fi născut Mesia, a ordonat omorârea tuturor pruncilor cu vârsta sub doi ani. Sfântă Fecioară, auzind toate acestea, l-a înfăşurat pe micul Iisus în scutece şi a plecat alături de Iosif dorind să fugă nevăzută astfel încât să îşi poată salva copilul.
Citeşte întreaga ştire: POVESTEA bradului de Crăciun

Sfântul Bonifaciu a observat că bradul are formă de triunghi și l-a asemânat Sfintei Treimi, numindu-l de îndată un pom sfânt, un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania.
Citeşte întreaga ştire: Povestea bradului de Crăciun- cea mai emoționantă poveste a pomului sfânt

Sărbătorile de Iarnă

Odată cu Sărbătorile de Iarnă asistăm la cele mai frumoase tradiţii româneşti. Iarna se ţin obiceiuri şi datini populare, ce provin din trecut, dar continuă şi în ziua de azi.

Vă prezentăm câteva obiceiuri care aduc bucurie românilor cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă:

Bradul de Crăciun

Simbolul sărbătorilor de iarnă este mult doritul brad de Crăciun. Acesta exista în tradiţiile româneşti cu mult înainte de era creştină. Bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti, fiind prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea. Se consideră că bradul aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.

În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce, pe lângă cadouri, şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală.

Colindatul

Un obicei foarte cunoscut este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate continua 2 sau 3 zile. La colindat participă de obicei grupuri de copii, de oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc., în funcţie de zona etnografică.

Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră. Deseori, colindătorii sunt primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper şi sunt recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi, mai recent, bani.

În zona Banatului montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu se stinge deloc, pentru ca anul ce vine să fie luminos şi bogat. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se pune un colac, un cârnat şi o sticlă de rachiu – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun grăunţe şi fân.

Tot în această seară, tinerii se adună în unele case în grupuri de fete şi feciori şi îşi pun măşti: băieţii poară măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi pleacă prin sat. Se strâng în mai multe case unde încep să danseze: fetele cu măşti de băiat iau câte o tânără la joc iar băieţii, cu măşti de fete iau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă.

plugusorulÎn Maramureş, spre deosebire de alte zone, are loc “jocul moşilor” – colindarea gazdelor de către colindători deghizaţi cu măşti. Aceştia urează sănătate şi fericire gazdelor.

Toţi colindătorii, indiferent de vârstă, primesc un colac – ce simbolizează soarele; de asemenea ei primesc mere şi nuci. În ziua de Crăciun nu se spală rufele şi nu se dă nimic de împrumut; animalele din ogradă primesc mâncare din belşug; se spune că dacă animalele se culcă pe partea stângă atunci iarna va fi lungă şi geroasă.

Şi în zona Moldovei, Crăciunul este o sărbătoare importantă. Toate activităţile ce au loc în ziua ajunului sunt de fapt un ritual pentru protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei: femeile fac curat în toată casa şi pregătesc colaci, iar bărbaţii au grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut. Tot în acestă zi, femeile coc un colac de forma cifrei 8, care în primăvară urmează să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce ară pământul. În ajun, femeile pregătesc masa de Crăciun, care trebuie să conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu câteva zile mai înainte.

Tot în ziua ajunului încep să meargă colindătorii pe la casele oamenilor: de dimineaţă colindă copiii cei mai mici, spre după- amiază şcolarii, iar către seară colindă tinerii.

În Bucovina se crede că toate colindele sunt rostite pentru ca diavolii să dispară iar satul să fie curat în noaptea de Crăciun; de asemenea, se spune că este un mare păcat dacă o gospodărie are uşa închisă în ajunul Crăciunului şi nu poate să-i primească pe colindători.

În Ialomiţa, cetele de colindători cutreieră uliţele satelor şi gospodăriile ţărăneşti, făcând tradiţionalele urări, melodiile şi textele poetice ale colindelor fiind minunate. Adevăratul colindat se desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în cete şi îşi aleg un conducător numit de obicei „vătaf“ sau „jude“. Colindătorilor propriu-zişi li se alătură câţiva flăcăi cu sarcina să poarte, în saci şi traiste, darurile primite.

Odată intraţi în curtea casei, colindătorii îşi deapănă repertoriul înaintea membrilor casei, adunaţi în prag, cântecele fiind întotdeauna însoţite de dansuri. Apoi, gazda invită colindătorii în casă, unde înainte de aşezarea la masă pentru ospăţul comun, vătaful cetei porunceşte să se cânte alte câteva colinde. Numărul colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei şi de belşugul de daruri pe care ea urmează să le ofere colindătorilor.

Capra

Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocau personaje biblice sunt înlocuite de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“ (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.

Steaua

Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu ‘steaua’ – obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acesta avea menirea de a vesti oamenii de naşterea lui Hristos: copiii care mergeau cu ‘steaua’ se deghizau în magi şi vesteau marea minune.

Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă „Steaua sus răsare“, precum şi alte cântece.

Plugușorul

Urare tradiţională în preajma Anului Nou, “Pluguşorul” a păstrat ritualul unei invocări magice cu substrat agrar. El este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului imprimă un ritm vioi, urărările sunt vesele şi optimiste.

Sorcova

Un obicei de Anul Nou, care aduce mare bucurie copiilor, este umblatul cu sorcova. Aceştia au o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă are originea în cuvântul bulgar surov (verde fraged), făcând aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Atingând de mai multe ori persoanele cu sorcova sunt făcute urări de bine şi bunăstare celui vizat.

O rugaciune foarte puternica

O rugaciune foarte puternica, care, daca este citita cu multa credinta are puterea sa alunge necazurile si bolile sa dezlege farmecele, blestemele si vrajitoriile. Inainte de a apela la puterea tamaduitoare a braului Maicii Domnului, crestinii trebuie sa mearga sa se spovedeasca, sa- si petreaca timpul lunea, miercurea si vinerea in post si rugaciuni, sa mearga la slujbe de dezlegari, iar duminica sa mearga la Biserica. Sfantul brau se citeste in fiecare zi, iar alaturi de el se citeste si Paraclisul Maicii Domnului.

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Marie, Domnul este cu Tine, Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
Prea Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi-n ceasul morţii noastre. Amin.
Sub milostivirea ta, scăpăm, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în necaz, ci ne izbăveşte din nevoi, una Curată şi Preamărită.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, apără, mântuieşte şi păzeşte pe robul tău (numele de botez) de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele, vrăjitoriile şi blestemele, ca întreg şi sănătos să fie robul tău. Amin.
Ca şi cu coroana luminată, Prea Curată de Dumnezeu Născătoare cu preacinstitul tău brâu, robul tău se încununează şi se luminează, bucurându-se şi în taină se veseleşte, Stăpână, strigând către tine:
Bucură-te, coroană cinstită şi cununa Dumnezeieştilor măriri;
Bucură-te, ceea ce eşti mărirea împlinirii, a veşnicei măriri şi veselii;
Bucură-te, prin care răsare bucuria,
Bucură-te, prin care piere blestemul;
Bucură-te, pântecele dumnezeieştii întrupări;
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu;
Bucură-te, muncirea vrăjmaşilor celor nevăzuţi;
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de duhuri rele;
Bucură-te ceea ce ne curăţi de păcate şi de lucrurile spurcate;
Bucură-te, căderea dracilor;
Bucură-te, uşa mântuirii;
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, cămara nunţii celei fără de sămânţă;
Bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi;
Bucură-te, prin care cad vrăjmaşii;
Bucură-te, mântuirea sufletului meu;
Bucură-te, Maică Pururea Fecioară.
Dat-ai robului tău, Preamărită, tare îngrădire, pe acesta scăpându-l de toate primejdiile, cu dumnezeieştile lucrări nebiruit de vrăjmaşi păzindu-l şi care strigă către tine:
Tăria, puterea şi cuvioasa mea bucurie este Fiul tău şi Domnul, ca un bun şi milostiv.
Ca şi cu o cinstită coroană, cu brâul Tău, robul tău cu bună credinţă luminat fiind, încununat cu dumnezeiasca ta mărire, să-l mântuieşti ca pe un milostiv. Încinge pe robul tău, întărindu-l asupra vrăjmaşilor, ca să lupte nebiruit contra patimilor, celor ce-l muncesc şi nepătimire biruitoare dăruindu-i, ca pururea să Te preamărească pe Tine şi pe Fiul Tău şi să strige:
Iisuse, mântuieşte-mă pe mine păcătosul ca un milostiv.
Naşterea fără stricăciune şi fericire numai tu ai avut, preabinecuvântată, şi încingere de mântuire ai dăruit oamenilor, brâul tău cel sfânt, care până acum a rămas nestricat.
Dumnezeiască Maică prin care robul tău ia de la Dumnezeul nostru mare milă.
Cei între sfinţi părinţii noştri, mari dascăli şi ierarhi ai lumii: Vasile cel Mare, Grigorie teologul şi Ioan Gură de Aur, Atanasie şi Chiril şi toţi sfinţii Apostoli şi întâiul mucenic Ştefan, sfinţilor mucenici Gheorghe, Teodor Stratilat, Teodor Tiron, Dimitrie şi toţi sfinţii Mucenici şi Muceniţe. Sfinte Ioane Proorocule şi Înainte mergătorule, Botezătorul lui Iisus Hristos, Sfinţilor Prooroci: Moise, Avram, Ilie şi Elisei şi toţi sfinţii Apostoli rugaţi-vă Domnului pentru pacea, sănătatea, buna sporire şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele de botez), pentru apărarea şi mântuirea lui şi-l păziţi de tot răul şi necazul, de bolile şi durerile, de toate farmecele şi de toate vrăjitoriile. Inima se înmoaie, atingându-se cu călduroasă credinţă de brâul Fecioarei, încingându-se cu putere nebiruită împotriva patimilor necurate şi a vrăjmaşilor fără trupuri, nevătămat rămânând în veci. Brâul tău, întru bucuria inimii, cu cinste, toţi să-l purtăm, care le este spre ajutor tuturor credincioşilor de Dumnezeu Născătoare dă celui ce alunecă întărire, celor leneşi îmbărbătare, cârmuire celor ce înoată, celor rătăciţi întoarcere cu adevărat Curată Fecioară, Dumnezeiescul dar al preacinstitului Tău brâu tuturor celor ce au credinţă îl purtăm şi-l sărutăm, ne este ajutor în veci.
Sfinţilor tămăduitori fără de arginţă şi de minuni făcători, Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon, Emolae, Samson, Diomid, Mochie şi Anichit, Talaleau, Trifon şi toţi sfinţii Mucenici, drepţilor părinţi Ioachim şi Ana, tu cuvioase părinte Nicolae, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru viaţa, sănătatea, buna sporire şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele de botez) şi pentru ca bunul Dumnezeu să-l păzească de tot răul, ca întreg şi sănătos să petreacă în veci.
Sfinţilor Evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, Arhanghelii Mihail şi Gavriil, serafimii şi heruvimii, cu 318 părinţi sfinţi de la Niceea, şi toţi sfinţii pomeniţi în sfânta noastră Biserică rugaţi-vă Domnului pentru sănătatea, viaţa, pacea, buna sporire şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele de botez) şi pentru ca bunul Dumnezeu să-l apere şi să-l mântuiască de tot răul, de toate necazurile, de toate bolile şi durerile, de tot blestemul şi vrăjitoriile şi cu totul sănătos să fie şi întreg în veci. Amin.
De înşelătoria dragostei, a patimilor şi de vrăjmaşul ce-l ispiteşte cu greutatea păcatelor şi de cumplita lene, de robire, degrabă să mântuieşti pe robul tău, mult milostivă Fecioară Maria, ca singură apărătoare şi mântuitoare în veci. Amin.
Doamne miluieşte (de trei ori).
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Apărătoare, Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri aducem Ţie, noi robii Tăi, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi strigăm ţie:
Bucură-te, Maică, pururea Fecioară.
Şi acum și pururea și în vecii vecilor amin.
Preacinstitul Brâul tău ce a cuprins pântecele tău cel de Dumnezeu primitor este cetăţii tale tărie nebiruită şi vistierie de bunătăţi neîmpuţinată.
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie.
Stăpână, primeşte rugăciunea robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Prea Sfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie. Amin.

Roagă-te. Roagă-te mereu!

Mergi pe stradă și roagă-te. Gătește și roagă-te! Calcă rufe și roagă-te! Spală rufe și roagă-te! Întinde rufe și roagă-te! Muncește la serviciu și roagă-te.

Unde e gândul tău și unde e energia ta, acolo ești tu! Dacă gândul tău este la Lumină, Vindecare și Dumnezeu, acolo ești și tu.

Vorbirea ta din gând să fie mereu cu Dumnezeu, nu vorbire goală, aiurea, gânduri aruncate în eter fără rost. Spune-i numele mereu, cheamă-l să fie cu tine mereu, vorbește-i în permanență, cere-i sfatul, cere-i îndrumare, cere-i ghidare, cere-i inspirație sau putere sau curaj sau claritate sau orice ai nevoie. Rămâi în Dumnezeu și în rugăciune.

Să spui mereu: "Doamne, cum fac aici?

Doamne, cum e cel mai bine în situația asta?

Doamne, arată-mi care e cea mai bună decizie!

Doamne, am nevoie de inspirație! Sau de lumină! Sau de resurse! De liniște! De șanse. De ce ai nevoie, spune-i!

Vorbește-i tot timpul, gândurile tale să fie îndreptate către Dumnezeu și lumină!

Când spui "Doamne" te conectezi la Dumnezeu, creezi canal

continuu de comunicare cu divinitatea. Cu cât vorbești mai des și mai mult, cu atât vei fi mai ajutat, inspirat și ghidat. Povestește-i toate grijile tale, tot ce îți stă pe Suflet și cere-i ghidare și ajutor.

Vorbește cu propriul Suflet. Întreabă-l ce face, cum este, ce are nevoie. Ce vrea, ce își dorește. Care e calea lui? Să îți arate Calea, să te îndrume, să te ajute.

Vorbește cu mintea ta. Vezi ce spune, ce îți arată, ce vrea.

Spune-le în gând celor pe care îi întâlnești, cunoscuți sau necunoscuți, că îi binecuvântezi. Binecuvântează totul și orice ori de câte ori îți amintești. Dar roagă-te. Intră cât mai des în starea aceea de rugăciune. E cea care te deschide, deschide porțile Sufletului și te duce la Dumnezeu.

Meditează. Cât poți de des. 5 minute, 10 minute? Nu contează timpul. Dar meditează.

Stai în liniște cu tine și corpul tău. Simte-te pe tine în corp.

Adu lumină. Și când aduci lumină, menționeaza fiecare organ (creier, inimă, ficat, rinichi etc). Menționează ochi, urechi, gura, limbă, nas etc. Caută anatomia corpului uman pe net pentru inspirație; du-ti atenția și ghidează lumina din creștetul capului (creier care are emisferă dreapta și stânga, ochi, nas, gură, cavitate bucală cu limbă, dinți, urechi, craniu, piele, păr, vase de sânge etc) către gât, coloană, oase, mușchi, vase de sânge, sânge, celule - spune-le pe nume: "Lumină în toate vasele mele de sânge, în sânge, celule, oase, mușchi etc". Și vizualizează ceea ce numești cum se umple de lumină. Fii conștient de cât mai mult din corpul tău. Te ajută să fii în corp, să fii conectat cu tine, să fii în prezent, să te simți pe tine.

Împrietenește-te cu propriul corp. Oferă atenție fiecărei zone din corp, devino conștient de tine și de tot ce ai în tine.

Vorbește cu organele tale, cu propriul corp. Ia-le la

discuții. Vorbește cu ceea ce te doare. Ceea ce te doare o să îți spună multe povești.

Tot ce doare, eliberat în lumină. Vezi cerurile deschise deasupra ta și o lumină mare în ceruri. Trimite acolo valuri, valuri fricile, angoasele, spaimele, groaza, supărările, durerea, suferința. Dă la Dumnezeu tot ce doare, nu mai sta cu ele la purtător!

Aprinde lumânări în casă - cu atenție unde le pui. În acea lumânare spui să vină Dumnezeu și să curețe, lumineze și binecuvânteze casa ta! Să fie cu daruri divine și tot ce este spre Binele tău cel mai înalt și al casei tale.

Ia un bețișor parfumat: ia la curățat fiecare colț al casei, apoi tavanul, mijlocul camerei și podeaua - cât de des poți (eu fac asta cel puțin o dată pe zi). Omul binecuvântează locul. Omul este extensie divină. Prin mâna ta, lucrează mâna lui Dumnezeu!

Astfel, prin tine, Dumnezeu să curețe toată casa ta de ceea ce nu îți mai este de folos, stătut, energii joase și nebenefice.

Roagă-te pentru tine, pentru ai tăi. Pentru cunoscuți și necunoscuți. Pentru toți, "buni" sau "răi" din lumea asta. Pentru orașul tău. Pentru România (și inclusiv țara unde locuiești). Pentru Europa, toate continentele. Pentru planeta asta superbă, pentru ape, munți, dealuri, ceruri și pământ. Pentru toate viețuitoarele. Pentru tot ce se află la suprafață, dar și în interiorul planetei. Pentru ce zboară, merge, se târăște sau înoată.

Pentru soare, lună, sistemul solar, Calea Lactee și acest Univers. Pentru toate universurile și Mega Creația lui Dumnezeu.

Roagă-te. Adu Lumină din ceruri în tot ceea ce există. În tine, în familie și relațiile tale, în casă, oraș - până la Creație.

Să fie rugăciunea ta, să fie din Suflet, așa cum simți tu să curgă cuvintele! Să fie în legea ta, tu cu tine și Dumnezeu.

Ascultă-ti Inima! Mergi pe ce îți spune Sufletul tău! Chiar dacă toată lumea îți stă împotrivă, dar Sufletul tău te cheamă pe calea lui, mergi pe calea care ți se arată și pe care Sufletul tău ți-o deschide! Mergi tot înainte! Mergi! Ai curaj și tot mergi! Mergi cu credință! Ai încredere că Dumnezeu este mereu lângă tine și în tine, indiferent de cât de greu pare să fie drumul! Mergi Înainte pentru că ești etern și Sufletul tău este etern!

Ține-ți Sufletul la loc de cinste, în lumină, și pe tine, în lumină! Sufletul tău este un dar de la Dumnezeu.

Ține flacăra credinței vie în tine, chiar dacă totul se prăbușește în jurul tău! Pentru că Dumnezeu există! Pentru că nu ai fi aici dacă nu te-ai putea descurca în lumea asta. Pentru că ți s-a dat totul! Pentru că poți! Mergi pe Sufletul tău! Pe ceea ce îți șoptește Inima ta!

Și roagă-te! Roagă-te să fii mereu purtat pe palme de divinitate și să ți se arate calea cea bună! Roagă-te să fii protejat, ajutat, vindecat. Roagă-te să înțelegi, să vezi, să asculți, să simți, să trăiești în adevăr divin. Roagă-te să primești darurile și resursele divine benefice ție, de care ai nevoie, roagă-te să fii deschis să primești ajutorul. Roagă-te să ai putere și curaj să mergi pe calea pe care Sufletul tău ți-o deschide!

Roagă-te, pentru că cine cere, i se va da! Și cine bate, i se va deschide!

Munca este rugăciunea mâinilor

Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a Părintelui Episcop Vasile Coman de la Oradea, Dumnezeu să-l odihnească. El zicea că: „Munca e rugăciunea mâinilor”. E foarte, foarte frumos: „munca este rugăciunea mâinilor”.

Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: să împletească rugăciunea cu munca. Nu i s-a spus câtă rugăciune să facă, nu i s-a spus câtă muncă să presteze, dar i s-a spus să nu se bazeze numai pe rugăciune și să nu se bazeze numai pe muncă, ci să împletească munca cu rugăciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esențială din Pateric. Să nu te ții numai de muncă, ci este cel mai bine să faci și din muncă o rugăciune. Am zis că munca este rugăciunea mâinilor. Să îi dai valoare de mântuire, valoare aducătoare de mântuire muncii pe care o prestezi, pe care și prin care te disciplinezi lăuntric.

La mine vin oameni la spovedit și îi întreb dacă se roagă dimineața și seara, și-mi zic: „Părinte, dimineața-s grăbit și seara-s ostenit”. Și așa este, e o realitate. De ce? Pentru că omul nu găsește timp, nu iși proporționează lucrurile în așa fel încât să aibă timp și pentru Dumnezeu. E adevărat că sunt oameni care nu pot să-și găsească timp, de exemplu oamenii de la țară, care lucrează toată ziua, de dimineața până seara, cum se zice „zi-lumină”. Sigur că nu se mai pot angaja la rugăciune cu un program mai întins și cu citiri din cărțile de rugăciuni și nu putem avea pretenția să-și facă un program asemănător cu al călugărilor. Însă altceva putem să facem, și anume, să-i îndemnăm ca lucrul pe care-l fac, munca pe care o prestează, să o facă cu gândul la Dumnezeu și să le fie ca un fel de rugăciune.

În Filocalie, în volumul I, este o scriere a Sfântului Ioan Casian intitulată Despre cele opt gânduri ale răutății, și acolo, în al șaselea cuvânt, „Despre trândăvie”, se spune că cineva care muncește, de obicei e luptat de un singur drac, pe când cei care nu muncesc, sunt luptați de o mulțime nenumărată de draci și că e mai ușor să te lupți cu unul decât cu mulți.

Mi-e cam rușine când dau mâna cu un om cu mâinile bătătorite, că n-am și eu mâinile bătătorite, că tare mi-aș dori așa ceva. Adică mi-aș dori să fiu, să mă pot încadra într-o muncă din aceasta, care face bătături. Mai glumesc eu câteodată și zic că bătăturile mele sunt la minte.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 92-93)

༺꧁❤️꧂Medicamente pentru suflet !!