SFAT DE LA BUNICA

 În caz de arsură, bate un albuș de ou într-un pahar și aplică pasta pe inflamație. Spuma îți va ameliora durerea și va încetini inflamarea țesuturilor.
Mierea ameliorează durerile de gât și este eficientă la tratarea înțepăturilor de albini.
Pentru a scăpa de nevralgie, aplică pe locul cu pricina o pungă de muselină umplută cu sare fierbinte.
Dacă te doare capul, fă-ți un ceai tare, care să conțină 2-3 felii de lămâie sau adaugă în cafea o linguriță de suc de lămâie.
. Pentru a vindeca o arsură, curăță un cartof crud, taie-l în jumătate și prinde-l cu o compresă de locul inflamat.
. Rugina poate fi îndepărtată cu ulei de măsline. Aplică uleiul pe oțel și lasă-l să acționeze timp de 48 de ore. Apoi freacă metalul cu var nestins până urmele de rugină vor dispărea complet.
. Adaugă un pic de amoniac în apă și paharele de sticlă vor străluci după spălare.
Dacă vrei să cureți învelișul de linoleum, toarnă un pahar cu lapte în găleata cu apă și pardoseala va străluci ca nouă.
. Pentru a îndepărta mucegaiul de pe haine, șterge pata cu săpun de rufe, clătește haina în apă caldă și cât e udă, presară praf de cretă pe pată. După care pune haina la soare și stropește-o cu apă curată. Mucegaiul va dispărea odată pentru totdeauna.
Pentru a curăța mai ușor pelicula, șterge-o cu un burete înmuiat în lapte. Apoi clătește-o cu apă.
. Terebentina și amoniacul amestecate în părți egale elimină petele de vopsea de pe îmbrăcăminte.
. Pentru a îndepărta verdeața de pe îmbrăcăminte, umezește pata cu suc de lămâie, presară un pic de sare pe ea și pune haina la soare.
Pentru a elimina urmele de lac de pe sticla ferestrei, folosește carbonat de sodiu (sodă de rufe).
. Dacă ai murdărit covorul de funingine, presară un pic de sare deasupra ei pentru a preveni apariția petelor.
. Kerosenul îndepărtează urmele proaspete de vopsea.
. Pentru a elimina o pată generoasă de cerneală, înmoaie țesătura în ulei fierbinte, după care spală haina ca de obicei. Cerneala va dispărea cu tot cu grăsime.

De altfel, pentru a scăpa de cerneala rămasă pe degete, șterge petele cu capătul unui chibrit și spală-ți mâinile cu săpun.
Amestecă o parte de sare cu o parte de oțet pentru a elimina petele de ceai rămase pe porțelan.
Dacă vrei să separi două pahare înțepenite unul într-altul, pune paharul de jos în apă fierbinte, iar în cel de deasupra, toarnă un pic de apă rece.
Pentru a prelungi viața unui buchet, înfige-i tulpinuțele într-un cartof. În acest fel, florile își vor menține prospețimea încă o săptămână.
Câteva fire de salvie îți vor proteja dulapul de invazia furnicilor roșii.
Dacă ai rămas fără soluție de spălat vase, adaugă o lingură de amoniac în apa pentru spălare și grăsimea se va estompa.
Dacă vrei ca omleta să fie moale și omogenă, toarnă un pic de apă clocotită peste ea pe măsură ce amestecul se îngroașă.
Pentru a tăia ouăle fierte în felii uniforme și netede, înmoaie cuțitul în apă fierbinte.
Dacă ai tăiat o găină bătrână, înmoaie găina în apă rece cu oțet pentru a face carnea mai moale.
Adaugă un pic de ghimbir în aluat pentru a face pâinea mai dulce.
Adaugă un pic de sare dacă vrei ca albușul să se bată mai repede.
Închide ușa lin (fără mișcări bruște, care creează curent) dacă vrei ca pâinea să se coacă mai bine.
Presară un pic de sare sub forma pentru copt și fundul nu se va arde.
Adaugă un pic de bicarbonat de sodiu în timpul fierberii și laptele nu se va coagula.
Dacă ouăle s-au lipit de tigaie, pune tigaia pe un prosop rece și umed timp de câteva minute pentru a le separa.
. Laptele va rămâne dulce pentru mai mult timp într-o oală mică, decât într-un ulcior.
Încălzește portocala în cuptor timp de câteva minute și pielița albă a ei se va desprinde cu tot cu coajă.

DE CE ÎȚI PASĂ FĂRĂ MOTIV?

 

DE CE ÎȚI PASĂ FĂRĂ MOTIV?

Cine te-ar putea ucide?

Sufletul nici nu se naște, nici nu moare.

Orice s-ar întâmpla, se va întâmpla spre binele tău;

orice s-ar întâmpla, se întâmplă definitiv;

orice se va întâmpla, se va întâmpla și spre bine.

Nu ar trebui să regreți trecutul. Nu trebuie să-ți faci griji pentru viitor.

Prezentul se întâmplă...

Ce pierdere te face să plângi?

Ce ai adus cu tine?

Ce crezi că ai pierdut?

Ce ati produs, ce credeti ca s a distrus?

N-ai dat nimic, n-ai adus nimic cu tine, tot ce ai, ai primit aici.

Orice au luat, au luat de la Ființa Supremă.

Tot ce au dat, i-au dat Lui.

Ai venit cu mana goala si te vei intoarce cu mana goala.

Tot ce deții azi, a aparținut altcuiva ieri și mâine va aparține altcuiva.

V-a plăcut din greșeală ideea de apartenență.

Această fericire falsă este cauza mizeriei tale?

Schimbarea este legea universului.

Ceea ce consideri tu moarte este de fapt viață.

În orice moment ar putea fi milionari

iar în următoarea pot cădea în sărăcie.

A ta și a mea, mari și mici... șterge aceste idei din mintea ta.

Atunci totul le va aparține și toți vor fi proprietari.

Acel corp nu le aparține, nici tu nu aparții acelui corp.

Corpul este format din foc, apă, aer, pământ și eter, și se va întoarce în aceste elemente.

Dar sufletul este permanent - deci

Cine ești tu cu adevărat?

Faci parte din Ființa Supremă.

El este singurul și trebuie să avem încredere în ei.

Cei care cunosc acest adevăr sunt pentru totdeauna feriți de frică, griji și durere.

Orice ai face,

Fă-o dedicată ca ofrandă lui Dumnezeu.

Acest lucru te va conduce spre a experimenta bucuria, libertatea și viața pentru totdeauna. ”

IUBIRE, BUNĂTATE, ÎNȚELEPCIUNE ȘI LUMINĂ PENTRU TOȚI, RECUNOȘTINȚĂ INFINITĂ, BINECUVANTARE!

Fericirea depinde mai puțin de plăcere și mai mult de găsirea sensului vieții.

 . Vei avea mereu probleme. Învață să te bucuri de viață în timp ce le rezolvi.

2. Oamenii nu își decid viitorul, ei își decid obiceiurile, iar obiceiurile lor le determină viitorul.

3. În viață, poți controla doar două lucruri: angajamentul și atitudinea ta.

4. Nu vă întrebați cum să începeți. Începeți și apoi întrebați-vă cum să vă îmbunătățiți.

5. Fericirea depinde mai puțin de plăcere și mai mult de găsirea sensului vieții.

6. Viața devine mai dificilă atunci când aștepți prea mult de la ceilalți și puțin de la tine.

7. Viața devine mai simplă atunci când ceri mult de la tine și puțin de la ceilalți. Stabiliți standarde înalte, dar păstrați așteptările scăzute.

8. Jumătate din problemele tale există doar în capul tău: uneori exagerezi lucruri care sunt de fapt mici.

9. Nu căutați comenzi rapide sau secrete: ceea ce aveți nevoie este consecvență.

10. Nu lăsa trei lucruri să-ți controleze viața: oamenii, banii și trecutul.

11. Fiecare provocare, chiar și o tragedie, ascunde o oportunitate. Dacă înveți să-l cauți, poți transforma o situație negativă în ceva pozitiv sau, cel puțin, poți obține ceva util din ea.

12. Fii recunoscător în fiecare zi, pentru că chiar și atunci când crezi că nu ai de mulțumit, viața ta "normală" poate fi visul altcuiva.

- Tati, imi promiti ca nu te superi daca iti zic ceva? - Ce e?

 

- Tati, imi promiti ca nu te superi daca iti zic ceva?

- Ce e?

- Nu, prima data promite-mi ca nu te superi.

- Bine, nu ma supar, iti promit.

- Azi am plans si m-a vazut toata clasa.

- De ce ai plans?

- Pentru ca invatatoarea mi-a zis ca nu mi-am facut bine tema si mi-au venit lacrimi in ochi.

- Si crezi ca ar trebui sa ma supar pentru asta?

- Prietenii mei spun ca e prostesc sa plangi, ca doar copiii slabi plang.

- Dar stiai ca tema ta nu era bine facuta?

- Nu. Credeam ca e bine. Am facut-o cu mama, ieri.

Atunci, asculta-ma bine!

Iti voi spune doua lucruri, pe care sa nu le uiti niciodata.

Promite-mi ca ti le vei aminti mereu!

- Bine, tata, promit!

- Primul: Sunt mandru de tine!

Sa stii sa plangi, e o binecuvantare. Lacrimile nu sunt ceva rau. Sunt ceva minunat, crede-ma. Plansul nu e in nicun caz ceva prostesc.

Sa plangi insemna sa simti emotii, inseamna sa fii viu, inseamna ca nu esti o papusa de lemn lipsita de orice sentiment. Si pun pariu ca si prietenii tai au plans de multe ori, chiar daca vor sa te faca sa crezi contrariul.

Asa ca, plangi de fiecare data cand vrei s-o faci. Si foarte important: niciodata sa nu te rusinezi de lacrimile tale. Ele sunt parte din tine.

Adeseori, lacrimile sunt cele care te fac sa te simti mai bine atunci cand esti bolnav, sau cand te doare aici, exact in interiorul inimioarei.

- Al doilea: Se intampla uneori sa faci unele lucruri in mod gresit. E normal. Toti gresim.

Stii ca si mama si eu, am gresit de multe ori?

Si chiar greselile noastre au fost cele care ne-au facut sa invatam.

La fel ti se va intampla si tie. Vei gresi de multe ori. E imposibil sa faci totul perfect mereu si nici nu trebuie.

Daca toti am fi perfecti si am face totul perfect, din ce am mai invata?

Asa ca, nu fi atat de exigent cu tine.

Permite-ti sa gresesti.

Ai dreptul sa gresesti.

Altfel, cum inveti?

Asa ca, nu ma voi supara ca tu si mama ati gresit tema. Si nu, nu ma voi supara ca ai plans. Ba din contra: sunt fericit!

Iubesc copiii care si atunci cand devin adulti inca stiu sa planga!... Si in plus stiu ca au dreptul sa greseasca.

A gresi e omenesc, iar a plange e lucru de oameni curajosi.

Asa ca, ridica-ti fruntea si infrunta viata exact asa cum e.

În ce fel ne păcălește diavolul, fără să ne dăm seama

 

Părintele sfătuia oamenii să nu creadă în vise şi vedenii, ci dimpotrivă, să le respingă cu smerenie, pentru a nu fi înşelaţi de diavol. Despre vise, zicea: „Toate visele sunt de la diavoli. Doar cele care vestesc moarte şi judecată sunt de la Dumnezeu. Dar dacă te aruncă în deznădejde, şi acelea sunt tot de la diavoli”. Uneori mărturisea celor prezenţi cum fusese şi sfinţia sa încercat, pe când era în pustie, şi simţea o mireasmă de crini şi de trandafiri când voia să citească Acatistul Acoperământului Maicii Domnului. Dar părintele n-a vrut să primească aceasta, rugându-se Maicii Domnului să îndepărteze de la el acea mireasmă, ceea ce s-a şi întâmplat după 40 de zile.

Despre înşelăciunile vrăjmaşului, mai zicea Părintele Cleopa: „Să ştiţi că cele mai multe suflete de creştini le duce diavolul în iad prin amânarea pocăinţei. La cei tineri le spune: «Eşti tânăr. Acum vrei să te spovedeşti? Acum vrei să te rogi sau să posteşti? Nu-ţi pierde timpul acum cu acestea. Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu…». Celor maturi le spune: «Acum ai de crescut copii, ai de lucru. Mănâncă şi bea, ca să ai putere. Te vei ocupa de suflet la bătrâneţe…». Iar către cei bătrâni zice: «Toată viaţa te-ai ostenit şi ai muncit. Mai eşti şi bolnav şi neputincios. Şi poate nu mori chiar acum. Mai ai timp…». Şi în acest chip, amânând pocăinţa pe mâine, pe poimâine, la anul, la bătrâneţe, ne înşală vrăjmaşul mântuirii noastre cu amânarea. Dar Dumnezeu spune: Astăzi de veţi auzi glasul Meu, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre”.

Pe când era în pustie, Părintelui Cleopa i s-a arătat demonul desfrânării şi i-a spus: „Ce-ar fi dacă vei cădea în păcat?”. Iar părintele a zis: „Oricând pot cădea, că ce-i bărbatul şi ce-i femeia? Putregai şi putoare sunt! Numai harul lui Dumnezeu ne ţine”.

Altădată, tot pe când era la pustie, îl chinuia iarăşi duhul desfrânării. Iar Părintele Cleopa a început să joace cu picioarele goale pe spini şi aşa a scăpat de acest demon cumplit.

Când îl întrebau fraţii din mănăstire ce mânca pe când era la pustie, părintele spunea că îi aducea un pădurar cartofi şi el făcea socoteala să-i ajungă cam unul pe zi. Dar unui părinte duhovnicesc apropiat i-a spus că a mâncat şi pământ, dar nu voia să mai ştie ceilalţi.

Odată, pe când Părintele Cleopa era retras în munţi împreună cu ucenicul său, ieromonahul Arsenie Papacioc, s-a pornit o furtună în pădure. Părintele Arsenie îl chema pe Părintele Cleopa să vină lângă el, iar Părintele Cleopa stăruia să vină Părintele Arsenie lângă sfinţia sa. În cele din urmă, Părintele Arsenie a făcut ascultare şi s-a dus lângă Părintele Cleopa. În acel moment s-a produs un trăsnet puternic care a lovit chiar copacul sub care se adăpostise Părintele Arsenie. Iată ce înseamnă ascultarea!

Arhimandrit Ioanichie Bălan

Extras din ”Patericul românesc”, Ed. Mănăstirea Sihăstria, pag. 757-758

Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină

 

Despre post si mancare Se cere noua mirenilor ca atunci cind incepem perioada de postire sa fim mai atenti, mai lucratori si implinitori ai poruncilor. Zilele randuite pentru post isi au rolul lor bun in lucrarea mantuitoare a sufletului nostru. Sa-l urmarim pe Sfantul Serafim de Sarov si sa incercam sa pasim pe caile cele folositoare ale postului trupesc si sufletesc… “Postul sta nu numai in a manca rar, ci in a manca putin; si nu numai in a manca odata, ci in a nu manca mult. Nechibzuit este postitorul care asteapta pana la ceasul mesei ca atunci sa se dea mancatului cu nesat atat cu trupul, cat si cu mintea.” Cel ce vrea sa aiba dreapta socotinta la mancat trebuie sa ia seama ca sa nu aleaga intre bucatele gustoase si cele negustoase. Acest lucru este dobitocesc, si la om, care-i fiinta intelegatoare, nu este vrednic de lauda. Iar de mancarea gustoasa ne lepadam ca sa ne smerim madularele cele razboinice ale trupului si sa dam slobozenie lucrurilor duhului. Adevaratul post sta nu numai in istovirea trupului, ci si in a da celui flamand bucata pe care ai vrea tu insuti sa o mananci: “fericiti cei flamanzi, ca aceia se vor satura” (Matei 5, 6). Vorbind indeobste despre cele ce au sa fie si despre slabiciunea de care vor da dovada toti spre sfarsitul neamului omenesc, batiuska poruncea sa nu ne istovim, dupa obiceiul din vechime, cu nevointe ale postirii care acum nu mai sunt pe masura puterilor omenescti. El poruncea sa ne temem, sa fugim de trandavire (achedie) ca de foc si sa ne pazim de ea ca de cel mai mare vrasmas. “Nu este pacat mai greu, maicuta, nu e nimic mai groaznic si mai pierzator pentru duh ca trandavirea”, spunea batiuska Serafim, drept care le si poruncea maicilor nu numai sa fie totdeauna satule, ci chiar sa ia paine cu ele la lucru. “Iti pui coltucul in buzunar, spunea el. Cand obosesti, cind esti istovita, nu te trandavi: mananca putina paine, si iar la lucru!” El le poruncea chiar si sub perna sa aiba putina paine. “Vin peste tine trandavirea si gandurile, maicuta, spunea batiuska Serafim, scoateti painicica si mincati, si trandavirea are sa treaca, painicica o s-o goneasca si o sa va dea somn bun dupa osteneala, maicuta!”. “Noi, cei traitori pe pamant, mult am ratacit de la calea mantuitoare. Il maniem pe Domnul si prin netinerea sfintelor posturi – acum crestinii dezleaga la carne si in sfintele paresimi, si in orice post, miercurile si vinerile nu le tin. In vreme ce Biserica are pravila: cei ce nu tin sfintele posturi si toate miercurile si vinerile din an, mult pacatuiesc”. “Dumnezeu trimite pedepsele tocmai pentru faptul ca oamenii de acum, dispretuind randuielile Sfintei Biserici si ale Sfintilor Parinti si urmand paganilor, tot calca nu numai miercurile si vinerile, ci pana si posturile si praznicile”. La intrebarea daca se poate manca de dulce in posturi atunci cand cuiva ii face rau mancarea de post si doctorii ii prescriu sa manance de dulce, batiuska a raspuns: “Painea si apa nu fac rau nimanui. Cum traiau oamenii inainte cate o suta de ani? Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Ceea ce Biserica a randuit la cele sapte Soboare a toata lumea (Sinoade ecumenice), aceea sa implinesti. Vai celui ce va adauga un singur cuvant la randuielile acelea ori va scoate un singur cuvant din ele. Ce au de zis doctorii despre dreptii care vindecau de bube cu puroi prin singura atingerea lor si despre toiagul lui Moisi, prin care Dumnezeu a scos apa din piatra? “Ce folos este omului daca va dobandi lumea toata, iar sufletul si-l va pierde?” Domnul ne cheama: “veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pre voi: pentru ca jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara”. Dar noi nu vrem. “Nu este Imparatia lui Dumnezeu mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant”. Nu trebuie sa dorim nici un lucru desert – in rest, toate lucrurile lui Dumnezeu sunt bune: si fecioria este slavita, si de posturi avem nevoie pentru a-i birui pe vrasmasii trupesti si pe cei sufletesti. Si casnicia este binecuvantata de Dumnezeu: “si i-a binecuvantat pre ei Dumnezeu, zicand: cresteti si va inmultiti”. Numai vrasmasul le tulbura pe toate.

Despre tristete Când duhul rau al mâhnirii pune stapânire pe suflet, atunci sufletul se umple de întristare si suparare, neputând sa se roage cu staruinta cuvenita si neputând sa se îndeletniceasca cu citirea scrierilor sfinte cu atentia necesara. Intr-o astfel de stare, calugarul este lipsit de lineste si blândete in comunicare cu fratii obstii, capatând o repulsie fata de tot ce-l înconjoara. Sufletul cuprins de tristete si mâhnire devine bezmetic, frenetic si nu poate sa primeasca linistit nici un sfat bun si nici nu poate sa raspunda cu blândete la întrebarile adresate. Calugarul ce are un astfel de suflet afectat, evita oamenii, considerându-i vinovati de tulburarea sa si nu întelege ca de fapt pricina bolii sufletului sau se afla în interiorul sau. „Tristetea este ca un vierme pentru suflet, ce-si roade mama care l-a nascut.” Calugarul cuprins de mahnire nu poate sa-si înalte mintea catre contemplarea de Dumnezeu si nici sa savârseasca o rugaciune curata, înflacarata. Cine a biruit patimile, acela va birui si tristetea. Iar cel biruit, nu va fi ocolit nici de catusele mâhnirii. Precum bolnavul este recunoscut bolnav dupa paloarea fetei, asa si cel împatimit este cercetat si stapânit de tristete. Cine iubeste pacea, aceluia îi este aproape imposibil sa se întristeze, iar cel care uraste pacea întotdeauna este trist. Precum focul curata aurul, asa si tristetea dupa Domnul curata sufletul de pacate.

Despre izolare si tacere Sfântul Ambrozie al Mediolanului spunea: „Prin tacere multi s-au mântuit, iar prin vorba multa si fara folos nici unul”. Un sfânt parinte spunea: „Tacerea este taina veaculuiviitor, iar vorbaria – arma judecatii viitoare”. Tu sa stai in chilia ta cu atente si în tacere, straduindu-te cu orice pret sa te apropii de Dumnezeu prin rugaciune. Caci Dumnezeu este dornic sa te faca din om înger. Domnul zice : ”Il voi întari pe cel blând, tacut, smerit, pe care-l înfioara cuvintele mele”. Când calugarul se afla în stare de tacere, atunci dusmanul neamului omenes nu reuseste sa faca nimic rau inimii ascunse a acestuia. Daca nu se poate sa stai întotdeauna în tacere deplina si izolat de lume, fiindca traiesti în manastire si trebue sa faci ascultare, atunci macar putinul timp ce-ti mai ramâne sa-l petreci într-un mod izolat si în tacere. Ca si pentru acest putin, Dumnezeu nu te va uita, ci va trimite asupra ta bogata Lui mila. Tacerea si izolarea dau nastere blândetii si umilintei, a caror actiune, în inima calugarului, poate fi asemanata cu apa lina a Siloamului. Aflarea în chilia izolata într-o stare de tacere, practicând rugaciunea si citind zi si noapte scrierile dumnezeiesti, îl face pe calugarul evlavios mai dornic de a înainta pe drumul ales. Precum spun Sfintii Parinti: „Chilia calugarului este precum o pestera a Babilonului” în care vei primi harul dumnezeiesc. Calugarul, dupa spusele Sfântului Efrem Sirul, nu va ramâne mult timp într-un loc daca nu va îngradi în primul rând tacerea si înfrânarea. Tacerea te ajuta sa-ti limpezesti cugetul si sa te aduni la rugaciune, iar înfrânarea te învata sa devii linistit. In sfârsit, cel care le-a dobândit pe acestea are parte de o stare pasnica.

Despre neosândirea aproapelui Nu trebue sa judecam pe nimeni, chiar daca l-am vedea cu proprii nostri ochi gresind sau petrecând în continua încalcare a poruncilor lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfânta Scriptura: „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati” (Matei 7,1). „Tu cine esti de judeci pe sluga straina? Domnului sau sta sau cade, dar se va scula însa, caci puternic este Domnul ca sa-l ridice” (Rom. 14,4). Cu mult mai bine este sa ne amintim de cuvintele apostului: „Cui i se pare ca sta sa ia seama sa nu cada” (I Cor. 10, 12), fiindca nu se stie câta vreme vom putea ramâne în fapta cea buna, dupa cum spune prorocul cel instruit din propria sa experienta: „Iar eu am zis întru îndestularea mea, nu ma voi clatina în veac, dar când Ti-am întors fata Ta eu m-am tulburat” (Ps. 29, 6-7). Domnul ne-a poruncit sa purtam dusmanie doar împotriva sarpelui, adica împotrica aceluia care dintru început a înselat pe om si l-a izgonit din rai, împotriva diavolului. Ne-a poruncit sa purtam dusmanie împotrica duhurilor celor necurate ale desfrânarii si a tuturor faptelor rusinoase, care seamana în cugete necurate si întinate.

Despre datoria subalternilor fata de superiorii lor „Fii smerit, fa ascultare, supue-te si te vei mântui”, spune Preacuviosul Varsanufie. Si nu cârti niciodata: „Ce este aceasta si la ce foloseste?” etc. Dar fiismerit si supus, mai ales fata de avva al tau, care se roaga lui Dumnezeu pentru tine si caruia ii este încredintata mantuirea sufletului tau. „Cine doreste sa fie ucenicul lui Hristos, aceala nu are nici o putere asupra sa si nu poate sa faca nimic de la sine”, spune acelasi povatuitor. Fiindca cine face ceva dupa cugetul sau nu este bineplacut lui Dumnezeu, chiar daca pare a fi bine. Daca cineva cunoastea cele necesare pentru sufletul sau mai bine decât avva, atunci de ce se mai numeste ucenicul aceluia? Taie-ti pripria voie si fii smerit în toata viata ta, si atunci te vei mântui. Smerenie si ascultarea dezradacineaza toate patimile si înradacineaza toate virtutile. Cel supus trebue sa moara vietii trecatoare, lumesti, ca sa dobândeasca viata vesnica. Precum înalbitorul curata si înalbeste postavul, facându-l alb ca zapada, asa si ascultatorul, rabdând umilintele, jignirile, defaimarile, se curata, facându-se stralucitor precum aurul purificat de foc. Subalternii nu trebue sa fie interesati de treburile superiorilor si nici sa-i judece, caci altfel Il supara pe Dumnezeu. Care le-a dat puterea de conducere, caci puterea adevarata de la Dumnezeu izvoraste. Superiorii nu trebue sa se împotriveasca puterii savarsirii binelui, ca sa nu pacatuiasca înaintea lui Dumnezeu si sa nu încalce poruncile Lui. Supusul multe agoniseste pentru mantuirea sufletului sau prin ascultare; el întelege rostul faptelor mântuitoare si astfel se smereste.

Despre gânduri si miscarile trupesti Daca noi ne unim cu gândurile cele rele, aduse în minte de diavol, atunci ne aflam savârsind pacatul, iar daca ne luptam cu ele si le respingem, ne aflam facând binele. Aceasta este „zgomotul” cugetelor, iar duhul cel necurat are influenta mare nu numai asupra celor pamantesti dar si fata de cei ce s-au curatat de patimi isi dezlantuie atacurile numai în parte sau dinafara. Este posibil ca omul tânar sa nu se aprinda si sa nu se tulbure de cugete trupesti, dar trebue sa se roage Domnului Dumnezeu ca sa stinga scânteia patimilor necurate, chiar la început, si atunci nu va creste în flacara patimilor.

Despre vorbirea multa Cei care din fire sunt foarte vorbareti tulbura de multe ori linistea interioara si surpa capacitatea de concentrare a celor din jur. Dar mai grav este faptul ca, prin multa vorbire fara rost, se poate stinge acea flacara ce a fost aprinsa in inimile oamenilor de catre Domnul hristos când a venit pe pamânt. Nimic nu poate stinge focul aprins de Duhul Sfânt ce i-a luminat sufletul in inima calugarului,decât vorbirea multa si vorbirea fara rost. Calugarul trebue sa se fereasca mai ales de comunicare cu femei, caci ca o lumânare de ceara, fie si neaprinsa, dar asezata între cele aprinse, se topeste; asa si inima calugarului, prin comunicare cu femei, se moleseste, precum spune si Sfântul Isidor Pelusiotul : „Discutiile rele distrug obiceiurile bune: discutia cu femei, sie si buna, este periculoasa pentru calugar, fiindca farmecul feminin da cugetului calugarului ganduri necurate. Si astfel, într-un trup curat va salaslui un suflet necinstit”. De aceea, ca sa fii tare si curat ca piatra atinsa de o apa cristalina, fii întotdeauna prevazator si, dezigur, vei învinge. Pentru a putea sa-ti mentii linistea launtrica, trebue sa te abtii si sa eviti discutiile si vorbaria multa. Intelept este cel care traieste în tacere deplina.

Despre rugaciune Cei ce s-au hotarât sa-I slujeasca cu adevarat lui Dumnezeu trebuie sa se îndeletniceasca cu pomenirea neîncetata a Numelui Sau în inima lor si cu rostirea continua a rugaciunii câtre Iisus Hristos, repetând în sinea lor: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul !…”. Iar dupa-amiaza, aceasta rugaciune se poate zice astfel: ,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluiete-ma pe mine, pacatosul”. Sau poti sa o chemi direct pe Maica Domnului, zicând: ,,Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Poti sa spui si cântarea îngereasca: ,,Nâscatoare de Dumnezeu Fecioara, bucurate…”. Astfel ferindu-ne de împrastierea gândurilor si pastrându-ne constiinta în pace, ne putem apropia de Dumnezeu ca sa ne unim eu El. Caci, spune Sfântul Isaac Sirul, , “în afara de rugaciunea neîncetata nu este alt mijioc de a te apropia de Dumnezeu” (Omilia 69). In biserica e bine sa tinem ochii închisi, pentru a ne feri de împrastierea gândurilor, si, pastrându-ne constiina în pace, ne putem apropia de Dumnezeu ca sa ne unim cu El. Caci spune Sfântul Isaac Sirul, ,”în afara de rugaciunea neîncetata nu este alt mijioc de a te apropia de Dumnezeu” (Omilia 69). In biserica e bine sa tinem ochii închisi pentru a ne feri de imprastierea atentiei. Ochii sa-i deschizi doar când te încearcâ somnul, atunci indreapta-ti ochii asupra unei icoane sau a unei lumânari aprinse în fata ei. Daca în timpul rugaciunii ni se întâmpla sa fim furati de gânduri, atunci trebuie sa ne smerim si sa-i cerem iertare lui Dumnezeu caci, dupa cum zice Sfântu1 Macarie, “vrajmaul nazuieste decât sa întoarca gândul nostru de la Dumnezeu, de la frica si de la iubirea Lui” (Omilia 2, 15). Când însa mintea si inima sunt unite în rugâciune si când sufletul nu este tulburat de nimic, atunci inima se va încalzi de caldura duhovniceasea în care straluceste lumina lui Hristos si va umple de pace si bucurie întreaga fiinta launtrica a omului. Pentru toate suntem datori sa-I multumim Domnului si sa ne incredintâm pe noi însine voii Lui. Trebuie, de asemenea, sa-I punem dinainte toate gândurile, cuvintele si faptele noastre, straduindu-ne ca toate sa-I slujeasca numai bunei Lui placeri.

Despre pastrarea pacii sufletesti Trebuie sa ne straduim din toate puterile sa ne pastrâm pacea sufleteasca si sa nu ne tulburam când altii ne ocarasc. Pentru aceasta se cuvine sa ne abtinem de la orice mânie si sa ne pazim mintea si inima de orice miscare nechibzuita. Pentru a ne pastra pacea sufletului trebuie, de asemenea, in tot chipul sa ne ferim a-i osândi pe altii. Prin virtutea neosândirii si a tacerii se pâstreaza pacea sufletului. Când omul petrece in asa stare, el se învredniceste a primi descoperiri dumnezeiesti. Ca sa ne izbâvim de osândire, sa luam aminte la sinele nostru sa nu primim de la nimeni gânduri straine si sa fim ca niste morti. O pilda de cumpatare ne-a dat Sfântu1 Grigorie Taumaturgul (episcopul Neocezareei, praznuit la 17 noiembrie). Acostat într-o piata publica de o femeie de moravuri usoare, care ii cerea plata pentru ca s-ar fi culcat eu ea, sfântul, în loc sa se mânie, i-a zis linistit însotitorului sâu: ,,Da-i ceea ce cere”. Ea, primind banii, câzu doborâta la pamânt de un diavol. Dar sfâtul goni diavolul prin rugaciune. Daca nu e cu putiinta sa te supui, ar fi bine, cel putin, sa-ti tii limba în frâu. Ca sa ne pastram pacea, trebuie sa alungam tristetea si sa încercam sa fim veseli… Caci un om care nu are ce-i trebuie pentru nevoile lui, acestuia îi este greu sa-si învinga descurajarea. Trebuie sa intri in tine însuti si sa te întrebi: unde ma aflu? Trebuie sa priveghem cu simturile noastre, mai ales eu vazul, sa nu ne împrastie. Caci darurile duhului nu le pot avea decât cei care se roaga si au grija de sufletul lor.

Despre pacea sufleteasca Scopul vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt. Dobândeste pacea launtrica si mii de suflete se vor mântui in jurul tau. Totul este subordonat agonisirii acestei paci, alipirea de Biserica, adevarata nadejde, îndepartarea de patimi, iertarea greselilor, neosândirea aproapelui, tacerea launtrica. Nimic nu este mai bun decât acea pace în Hristos. prin care sunt respinse navalirile durerilor celor rele, din vazduhuri si de pe pamânt. Caci lupta noastra nu este împotriva trupului si a sângelui, ci impotriva începatoriilor, împotriva stâpâniilor, împotriva stapînitorilor intunericului acestui veac, împotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri (Efeseni 6, 12). Un om intelept îsi indreapta duhul înauntrul sau si îl coboara in inima sa. Atunci harul lui Dumnezeu îl lumineazâ si el se afla într-o stare de liniste suprapamânteasca, adica, având constiinta împacata, caci el contempla harul Sfântului Duh în interiorul sau, dupa cuvântul lui Dumnezeu: ,,Unde este pace, acolo salaslueste El”. Cel care merge în pace aduna ca si cu o lingura darurile harului.Când un om dobândeste pacea, atunci poate revarsa si asupra altora lumina sufletului sau… Domnul nostru Iisus Hristos a lasat aceasta pace ucenicilor Sai înainte de moartea Sa ca pe o comoara nepretuita, zicând: Pacea Mea dau voua, pacea Mea las voua (Ioan 14, 27). Apostolul vorbete de asemenea despre accasta pace: …si pacea lui Dumnezeu, care cavârseste orice minte, sa pazeasca inimile voasre si cugetele voastre, întru Hristos Iisus (Filipeni 4, 7). Si astfel se cuvine ca noi sa ne îndreptam toate gândurile, dorintele si faptele spre dobândirea pacii lui Dumnezeu, strigând totodata impreuna cu Biserica: Doamne Dumnezeul nostru, pacea Ta da ne-o noua… (Isaia 26, 12).

GIMNASTICA

 

Ultima rugăciune a părintelui Dumitru Stăniloae

 

Părintele Stăniloae a plecat la Domnul în seara zilei de 4 octombrie 1993, pe patul de spital, răpus de un cancer la stomac. Înainte de a muri, se ruga. Vorbea cu îngerul păzitor, cu Maica Domnului şi cu Dumnezeu. Ultimele cuvinte ale părintelui au fost înregistrate de doi studenţi la medicină care stăteau noaptea cu dânsul. Textul integral al rugăciunii a fost reprodus de fiica părintelui, Lidia Stăniloae, în cartea „Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae“.

„... Să ieşim de aici, să ieşim de aici, să ieşim de aici, să ieşim de aici... Scoate-ne de aici, Doamne... Scoate-ne de aici, nu mai vrem să rămânem aici, nu mai vrem să rămânem aici, nu mai vrem să rămânem aici... Doamne, scoate-ne de aici...

Vorbim despre Tine, Doamne... Vorbim pentru Tine, Doamne..., ...Vorbim pentru Tine, Doamne..., ... Vorbim pentru Tine, Doamne...

Plini de har şi de adevăr ne sculăm din somn, nu mai suntem în somn...

Maica Domnului, să ieşim de aici... Hai să ne sculăm... Maica Domnului, nu mai vrem să rămânem aici... Maica Domnului, nu mai vrem să rămânem aici... Maica Domnului, nu mai vrem să rămânem aici... Nu mai vrem să rămânem în somn... Până când să rămânem? ... Până când să rămânem? ... Până când să rămânem? ... Nu mai vrem să rămânem aici... Nu mai vrem să rămânem aici... Nu mai vrem să rămânem aici...

Plini de har şi de adevăr...

... Vai, vai, vai... Vai, vai, vai... Vrem să ne sculăm... Plini de har... Avem şi noi haine... Avem haine... Doamne... Plini de har şi de adevăr... Plini de har şi de voinţa de a vorbi, şi de cuvântul adevărului...

Vorbim despre Tine, Doamne...

... Cu voinţa... Plini de har şi de adevăr... Hai... Hai... Hai!... Plini de har şi de adevăr. Hai... hai... hai... Hai să ne trezim... Hai să ne sculăm... Hai să vorbim... Haide, Doamne... Hai... Hai... Hai... Hai să vorbim... Haide, Doamne... Hai... Hai... Hai să vorbim... Hai... Haide, Doamne... Hai să vorbim...“

Dobândirea plinătăţii harului şi adevărului

„Textul Rugăciunii, atât cât a putut fi înregistrat de către cei doi studenţi, este, de fapt, o convorbire cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu îngerii şi sfinţii“, ne-a spus acad. Emilian Popescu, un apropiat şi rudă a părintelui Dumitru Stăniloae, explicând înţelesul acestei Rugăciuni.

„Părintele Stăniloae, adresându-se lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, vorbeşte la plural, nu numai în numele său personal, ci şi al altor fiinţe: Să ieşim de aici..., scoate-ne de aici, Doamne... Nu mai vrem să rămânem aici... Vorbim despre Tine, Doamne, ne sculăm din somn... Maica Domnului, să ieşim de aici... Hai să ne sculăm... Nu mai vrem să rămânem aici... Vorbim despre Tine, Doamne... etc. Cine este cea de-a doua sau celelalte fiinţe? Socot că îngerul păzitor împreună cu sfântul (sfinţii protectori - Sfântul Dumitru şi alţii)“, spune prof. dr. Emilian Popescu.

Textul sugerează câteva etape pe calea desprinderii din lumea aceasta şi trecerea în cea de dincolo. „În prima etapă, se exprimă dorinţa şi voinţa de a ieşi de aici (din lumea aceasta), invocându-se ajutorul lui Dumnezeu de a fi scos de aici. Apoi, părintele Dumitru se adresează mai direct şi insistent lui Dumnezeu, cu următoarele expresii, repetate de patru ori: Vorbim despre Tine, Doamne... Vorbim pentru Tine, Doamne, adăugând cuvintele mai greu de interpretat: Plini de har şi de adevăr, ne sculăm din somn, nu mai suntem în somn... Somnul ar putea fi viaţa din lumea aceasta, iar scularea din el este posibilă datorită dobândirii plinătăţii harului şi adevărului“.

„Duhul Sfânt i-a dat puterea de a grăi aceste cuvinte“

„În etapa următoare apare Maica Domnului, căreia părintele Dumitru îi cere ajutorul pentru a ieşi de aici, nemaiexistând voinţa de a rămâne aici (în viaţa pământească). Cererea aceasta este exprimată de opt ori, iar în cadrul ei se adaugă întrebarea repetată de patru ori: Până când să rămânem? ... Până când să rămânem? ... Până când să rămânem?...“.

În partea finală, convorbirea se duce din nou cu Dumnezeu, şi rugătorul pare că răspunde la o întrebare care i se pune, anume dacă el are „haine de intrare în împărăţia Cerurilor, zicând: Avem şi noi haine... Avem haine... Doamne..., iar aceste haine sunt strâns legate de cuvintele: Plini de har şi de adevăr, repetate de opt ori, la care se adaugă o singură dată voinţa de a vorbi cu Dumnezeu. Se deduce din aceste cuvinte că hainele necesare pentru in-trarea în împărăţia cerurilor constau în dobândirea plinătăţii harului şi adevărului. Cu acestea rugătorul îndeamnă la trezire, la sculare, pentru a vorbi cu Dumnezeu, şi ultimele cuvinte rostite sunt acestea: Haide, Doamne... Hai să vorbim...“, a mai spus acad. Emilian Popescu.

„Deşi nu avem un buletin medical asupra stării clinice în care se afla părintele Stăniloae la rostirea acestor cuvinte, socotim, după informaţiile date de familie, că el era sleit de puteri, ca urmare a cancerului generalizat. Trupul îi era total neputincios, dar sufletul şi mintea, iluminate de Duhul Sfânt, i-au dat puterea de a grăi cuvintele pe care le-am reprodus. Nimeni nu rezistă la chinuri dacă-l părăseşte harul lui Dumnezeu, şi acesta a fost şi cazul părintelui Stăniloae. Înainte de aceste cuvinte el trebuie să mai fi rostit şi altele, fie în taină, fie sensibil, fără să fi fost însă înregistrate şi mă gândesc la întâlnirea cu Maica Domnului, pe care o simte deja lângă el, de vreme ce zice Maica Domnului, să ieşim de aici..., la îngerul păzitor şi la sfinţi“, a mai adăugat acad. Emilian Popescu.

 

Ce este sufletul? Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim

• 

După fire, sufletul omenesc este asemenea Tatălui în ceea ce priveste mintea, care este izvorul cunoștinței; este asemenea Fiului în ceea ce privește Cuvântul lăuntric așezat în noi de la botez, este începutul înțelepciunii; și este asemenea Duhului Sfânt în ceea ce privește libertatea voinței, care este rădăcina tuturor bunătăților.

Când a fost plăsmuit omul cel dintâi a zis Dumnezeu în sfatul Sfintei Treimi: „Să facem om după chipul si după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26), iar mai apoi citim că „a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facerea 1, 27). Tot la începutul Scripturii aflăm că „luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om si a suflat în fața lui suflare de viață si s-a făcut omul cu suflet viu” (Facerea 2, 7).

Sufletul este, deci, chipul lui Dumnezeu în noi după fire, după har și după slavă. După fire, sufletul omenesc este asemenea Tatălui în ceea ce privește mintea, care este izvorul cunoștinței; este asemenea Fiului în ceea ce privește Cuvântul lăuntric așezat în noi de la botez; este începutul înțelepciunii; și este asemenea Duhului Sfânt în ceea ce privește libertatea voinței, care este rădăcina tuturor bunătăților.

După har, sufletul poate fi asemenea Fiului lui Dumnezeu, pentru că prin Taina Sfântului Botez sufletul primește darul înfierii, devenind și el fiul lui Dumnezeu după har. După slavă, sufletul este asemenea cu Însuși Dumnezeu prin puterea luminii dumnezeiești revărsată asupra sa, asa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Iubitilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Știm că dacă El se va arăta, noi vom fi asemnea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este” (I Ioan 3, 2). Deci, cel care vrea să afle ce este sufletul, să știe că este marea operă a Sfatului lui Dumnezeu. Este întipărirea vie a Sfintei Treimi în ființa omenească.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Editia a II-a revizuită si adăugită, Editura Fundația Tradiția Românească, Bucuresti, 2002, p. 9)

Prin Rugăciunea lui Iisus dobândim simțul prezenței lui Dumnezeu în viața noastră

 

• 

În lumea modernă (în această grabă a vieții când nu avem timp de rugăciune îndelungă în camera noastră, în fața icoanei și a candelei aprinse) putem spune această rugăciune, în orice loc și în orice timp din viața noastră.

Este o rugăciune plină de putere – care vine de la Mântuitorul nostru și de la Sfinții Apostoli – și este cuprinsă în aceste cuvinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Această rugăciune este scurtă și de aceea poate fi spusă oriunde și oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.

În lumea modernă (în această grabă a vieții când nu avem timp de rugăciune îndelungă în camera noastră, în fața icoanei și a candelei aprinse) putem spune această rugăciune, în orice loc și în orice timp din viața noastră: și la scoală, și în magazin, în fabrici, în atelier, putem rosti această rugăciune în taina inimii noastre. Iar Iisus Hristos, Care este prezent în viața noastră totdeauna, ne ascultă această rugăciune care este închinată numelui Lui, plin de putere. Am auzit pe mulți spunând că Rugăciunea lui Iisus le este cunoscută. Știu multe persoane, tineri și mai în vârstă, care spun această rugăciune, chiar sunt avansați în această rugăciune. M-am bucurat foarte mult ori de câte ori am aflat că există asemenea credincioși.

Strădania noastră sinceră și statornică prin chemarea deasă a numelui Domnului ne este de mare folos; prin această rugăciune – slăbănoagă așa cum este ea – dobândim simțul prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Simțim că nu suntem singuri, numai cu oamenii, simțim că El este de față, simțim ajutorul Lui real în viața noastră. Ne luminează mintea să înțelegem, să adâncim, să ne placă Sfintele Scripturi. Ne ajută să simțim că bucuriile cerești sunt infinit mai mari și mai frumoase decât bucuriile pământești.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Fundația Tradiția Românească, București, 2002, p. 35)

„Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!” Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la AntimArhimandritul Ioanichie Bălan

 

• 

Această întâmplare o ştiu de la cel care a păţit-o. El mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.

Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mântuitorului Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, copilul său…

Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte, însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi-a adus aminte de acest lucru, şi spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că avusese şi tânărul acesta greşelile lui –, dar către Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat! Scurt.

O rugăciune la disperare: Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă! Se ruga în celulă. Şi peste câteva clipe vede intrând prin uşa înaltă a celulei o făptură în alb, cu un Prunc în braţe: „M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!” și a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă. L-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, şi toată viaţa lui de după aceea – că a trăit încă mulţi ani în închisoare – a avut o viaţă foarte liniştită în sufletul lui, deşi suferinţele din afară erau destul de grele din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.

Această întâmplare o ştiu de la cel care a păţit-o. El mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 63-64)

Ce să-i cerem lui Dumnezeu atunci când ne rugăm?

• 
  

Să-i cerem ajutor ca, în toată viața noastră, să căutăm mai întai Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adauga nouă. Asta să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.

Să-I cerem sănătate trupească și sufletească. Să-I cerem luminarea minții și înțelepciune, pentru a nu greși calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească și smerenia inimii, căci spune Domnul: Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre. Să-I cerem dreapta socoteală în tot ce facem, având convingerea ca atunci când vom muri, vom da seama înaintea judecății lui Dumnezeu de felul cum ne-am trăit viața pe pământ.

Să-I cerem râvnă pentru citirea Sfintei Scripturi, înțelegerea lor și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem harul Duhului Sfânt și mântuirea sufletelor noastre. Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El și cele pe care El ni le poate da; numai El ni le poate da. Să-i cerem ajutor ca, în toată viața noastră, să căutăm mai întai Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adauga nouă. Asta să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.

(Ne vorbește Părintele Sofian, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 16)