Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină

 

Despre post si mancare Se cere noua mirenilor ca atunci cind incepem perioada de postire sa fim mai atenti, mai lucratori si implinitori ai poruncilor. Zilele randuite pentru post isi au rolul lor bun in lucrarea mantuitoare a sufletului nostru. Sa-l urmarim pe Sfantul Serafim de Sarov si sa incercam sa pasim pe caile cele folositoare ale postului trupesc si sufletesc… “Postul sta nu numai in a manca rar, ci in a manca putin; si nu numai in a manca odata, ci in a nu manca mult. Nechibzuit este postitorul care asteapta pana la ceasul mesei ca atunci sa se dea mancatului cu nesat atat cu trupul, cat si cu mintea.” Cel ce vrea sa aiba dreapta socotinta la mancat trebuie sa ia seama ca sa nu aleaga intre bucatele gustoase si cele negustoase. Acest lucru este dobitocesc, si la om, care-i fiinta intelegatoare, nu este vrednic de lauda. Iar de mancarea gustoasa ne lepadam ca sa ne smerim madularele cele razboinice ale trupului si sa dam slobozenie lucrurilor duhului. Adevaratul post sta nu numai in istovirea trupului, ci si in a da celui flamand bucata pe care ai vrea tu insuti sa o mananci: “fericiti cei flamanzi, ca aceia se vor satura” (Matei 5, 6). Vorbind indeobste despre cele ce au sa fie si despre slabiciunea de care vor da dovada toti spre sfarsitul neamului omenesc, batiuska poruncea sa nu ne istovim, dupa obiceiul din vechime, cu nevointe ale postirii care acum nu mai sunt pe masura puterilor omenescti. El poruncea sa ne temem, sa fugim de trandavire (achedie) ca de foc si sa ne pazim de ea ca de cel mai mare vrasmas. “Nu este pacat mai greu, maicuta, nu e nimic mai groaznic si mai pierzator pentru duh ca trandavirea”, spunea batiuska Serafim, drept care le si poruncea maicilor nu numai sa fie totdeauna satule, ci chiar sa ia paine cu ele la lucru. “Iti pui coltucul in buzunar, spunea el. Cand obosesti, cind esti istovita, nu te trandavi: mananca putina paine, si iar la lucru!” El le poruncea chiar si sub perna sa aiba putina paine. “Vin peste tine trandavirea si gandurile, maicuta, spunea batiuska Serafim, scoateti painicica si mincati, si trandavirea are sa treaca, painicica o s-o goneasca si o sa va dea somn bun dupa osteneala, maicuta!”. “Noi, cei traitori pe pamant, mult am ratacit de la calea mantuitoare. Il maniem pe Domnul si prin netinerea sfintelor posturi – acum crestinii dezleaga la carne si in sfintele paresimi, si in orice post, miercurile si vinerile nu le tin. In vreme ce Biserica are pravila: cei ce nu tin sfintele posturi si toate miercurile si vinerile din an, mult pacatuiesc”. “Dumnezeu trimite pedepsele tocmai pentru faptul ca oamenii de acum, dispretuind randuielile Sfintei Biserici si ale Sfintilor Parinti si urmand paganilor, tot calca nu numai miercurile si vinerile, ci pana si posturile si praznicile”. La intrebarea daca se poate manca de dulce in posturi atunci cand cuiva ii face rau mancarea de post si doctorii ii prescriu sa manance de dulce, batiuska a raspuns: “Painea si apa nu fac rau nimanui. Cum traiau oamenii inainte cate o suta de ani? Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Ceea ce Biserica a randuit la cele sapte Soboare a toata lumea (Sinoade ecumenice), aceea sa implinesti. Vai celui ce va adauga un singur cuvant la randuielile acelea ori va scoate un singur cuvant din ele. Ce au de zis doctorii despre dreptii care vindecau de bube cu puroi prin singura atingerea lor si despre toiagul lui Moisi, prin care Dumnezeu a scos apa din piatra? “Ce folos este omului daca va dobandi lumea toata, iar sufletul si-l va pierde?” Domnul ne cheama: “veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pre voi: pentru ca jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara”. Dar noi nu vrem. “Nu este Imparatia lui Dumnezeu mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant”. Nu trebuie sa dorim nici un lucru desert – in rest, toate lucrurile lui Dumnezeu sunt bune: si fecioria este slavita, si de posturi avem nevoie pentru a-i birui pe vrasmasii trupesti si pe cei sufletesti. Si casnicia este binecuvantata de Dumnezeu: “si i-a binecuvantat pre ei Dumnezeu, zicand: cresteti si va inmultiti”. Numai vrasmasul le tulbura pe toate.

Despre tristete Când duhul rau al mâhnirii pune stapânire pe suflet, atunci sufletul se umple de întristare si suparare, neputând sa se roage cu staruinta cuvenita si neputând sa se îndeletniceasca cu citirea scrierilor sfinte cu atentia necesara. Intr-o astfel de stare, calugarul este lipsit de lineste si blândete in comunicare cu fratii obstii, capatând o repulsie fata de tot ce-l înconjoara. Sufletul cuprins de tristete si mâhnire devine bezmetic, frenetic si nu poate sa primeasca linistit nici un sfat bun si nici nu poate sa raspunda cu blândete la întrebarile adresate. Calugarul ce are un astfel de suflet afectat, evita oamenii, considerându-i vinovati de tulburarea sa si nu întelege ca de fapt pricina bolii sufletului sau se afla în interiorul sau. „Tristetea este ca un vierme pentru suflet, ce-si roade mama care l-a nascut.” Calugarul cuprins de mahnire nu poate sa-si înalte mintea catre contemplarea de Dumnezeu si nici sa savârseasca o rugaciune curata, înflacarata. Cine a biruit patimile, acela va birui si tristetea. Iar cel biruit, nu va fi ocolit nici de catusele mâhnirii. Precum bolnavul este recunoscut bolnav dupa paloarea fetei, asa si cel împatimit este cercetat si stapânit de tristete. Cine iubeste pacea, aceluia îi este aproape imposibil sa se întristeze, iar cel care uraste pacea întotdeauna este trist. Precum focul curata aurul, asa si tristetea dupa Domnul curata sufletul de pacate.

Despre izolare si tacere Sfântul Ambrozie al Mediolanului spunea: „Prin tacere multi s-au mântuit, iar prin vorba multa si fara folos nici unul”. Un sfânt parinte spunea: „Tacerea este taina veaculuiviitor, iar vorbaria – arma judecatii viitoare”. Tu sa stai in chilia ta cu atente si în tacere, straduindu-te cu orice pret sa te apropii de Dumnezeu prin rugaciune. Caci Dumnezeu este dornic sa te faca din om înger. Domnul zice : ”Il voi întari pe cel blând, tacut, smerit, pe care-l înfioara cuvintele mele”. Când calugarul se afla în stare de tacere, atunci dusmanul neamului omenes nu reuseste sa faca nimic rau inimii ascunse a acestuia. Daca nu se poate sa stai întotdeauna în tacere deplina si izolat de lume, fiindca traiesti în manastire si trebue sa faci ascultare, atunci macar putinul timp ce-ti mai ramâne sa-l petreci într-un mod izolat si în tacere. Ca si pentru acest putin, Dumnezeu nu te va uita, ci va trimite asupra ta bogata Lui mila. Tacerea si izolarea dau nastere blândetii si umilintei, a caror actiune, în inima calugarului, poate fi asemanata cu apa lina a Siloamului. Aflarea în chilia izolata într-o stare de tacere, practicând rugaciunea si citind zi si noapte scrierile dumnezeiesti, îl face pe calugarul evlavios mai dornic de a înainta pe drumul ales. Precum spun Sfintii Parinti: „Chilia calugarului este precum o pestera a Babilonului” în care vei primi harul dumnezeiesc. Calugarul, dupa spusele Sfântului Efrem Sirul, nu va ramâne mult timp într-un loc daca nu va îngradi în primul rând tacerea si înfrânarea. Tacerea te ajuta sa-ti limpezesti cugetul si sa te aduni la rugaciune, iar înfrânarea te învata sa devii linistit. In sfârsit, cel care le-a dobândit pe acestea are parte de o stare pasnica.

Despre neosândirea aproapelui Nu trebue sa judecam pe nimeni, chiar daca l-am vedea cu proprii nostri ochi gresind sau petrecând în continua încalcare a poruncilor lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfânta Scriptura: „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati” (Matei 7,1). „Tu cine esti de judeci pe sluga straina? Domnului sau sta sau cade, dar se va scula însa, caci puternic este Domnul ca sa-l ridice” (Rom. 14,4). Cu mult mai bine este sa ne amintim de cuvintele apostului: „Cui i se pare ca sta sa ia seama sa nu cada” (I Cor. 10, 12), fiindca nu se stie câta vreme vom putea ramâne în fapta cea buna, dupa cum spune prorocul cel instruit din propria sa experienta: „Iar eu am zis întru îndestularea mea, nu ma voi clatina în veac, dar când Ti-am întors fata Ta eu m-am tulburat” (Ps. 29, 6-7). Domnul ne-a poruncit sa purtam dusmanie doar împotriva sarpelui, adica împotrica aceluia care dintru început a înselat pe om si l-a izgonit din rai, împotriva diavolului. Ne-a poruncit sa purtam dusmanie împotrica duhurilor celor necurate ale desfrânarii si a tuturor faptelor rusinoase, care seamana în cugete necurate si întinate.

Despre datoria subalternilor fata de superiorii lor „Fii smerit, fa ascultare, supue-te si te vei mântui”, spune Preacuviosul Varsanufie. Si nu cârti niciodata: „Ce este aceasta si la ce foloseste?” etc. Dar fiismerit si supus, mai ales fata de avva al tau, care se roaga lui Dumnezeu pentru tine si caruia ii este încredintata mantuirea sufletului tau. „Cine doreste sa fie ucenicul lui Hristos, aceala nu are nici o putere asupra sa si nu poate sa faca nimic de la sine”, spune acelasi povatuitor. Fiindca cine face ceva dupa cugetul sau nu este bineplacut lui Dumnezeu, chiar daca pare a fi bine. Daca cineva cunoastea cele necesare pentru sufletul sau mai bine decât avva, atunci de ce se mai numeste ucenicul aceluia? Taie-ti pripria voie si fii smerit în toata viata ta, si atunci te vei mântui. Smerenie si ascultarea dezradacineaza toate patimile si înradacineaza toate virtutile. Cel supus trebue sa moara vietii trecatoare, lumesti, ca sa dobândeasca viata vesnica. Precum înalbitorul curata si înalbeste postavul, facându-l alb ca zapada, asa si ascultatorul, rabdând umilintele, jignirile, defaimarile, se curata, facându-se stralucitor precum aurul purificat de foc. Subalternii nu trebue sa fie interesati de treburile superiorilor si nici sa-i judece, caci altfel Il supara pe Dumnezeu. Care le-a dat puterea de conducere, caci puterea adevarata de la Dumnezeu izvoraste. Superiorii nu trebue sa se împotriveasca puterii savarsirii binelui, ca sa nu pacatuiasca înaintea lui Dumnezeu si sa nu încalce poruncile Lui. Supusul multe agoniseste pentru mantuirea sufletului sau prin ascultare; el întelege rostul faptelor mântuitoare si astfel se smereste.

Despre gânduri si miscarile trupesti Daca noi ne unim cu gândurile cele rele, aduse în minte de diavol, atunci ne aflam savârsind pacatul, iar daca ne luptam cu ele si le respingem, ne aflam facând binele. Aceasta este „zgomotul” cugetelor, iar duhul cel necurat are influenta mare nu numai asupra celor pamantesti dar si fata de cei ce s-au curatat de patimi isi dezlantuie atacurile numai în parte sau dinafara. Este posibil ca omul tânar sa nu se aprinda si sa nu se tulbure de cugete trupesti, dar trebue sa se roage Domnului Dumnezeu ca sa stinga scânteia patimilor necurate, chiar la început, si atunci nu va creste în flacara patimilor.

Despre vorbirea multa Cei care din fire sunt foarte vorbareti tulbura de multe ori linistea interioara si surpa capacitatea de concentrare a celor din jur. Dar mai grav este faptul ca, prin multa vorbire fara rost, se poate stinge acea flacara ce a fost aprinsa in inimile oamenilor de catre Domnul hristos când a venit pe pamânt. Nimic nu poate stinge focul aprins de Duhul Sfânt ce i-a luminat sufletul in inima calugarului,decât vorbirea multa si vorbirea fara rost. Calugarul trebue sa se fereasca mai ales de comunicare cu femei, caci ca o lumânare de ceara, fie si neaprinsa, dar asezata între cele aprinse, se topeste; asa si inima calugarului, prin comunicare cu femei, se moleseste, precum spune si Sfântul Isidor Pelusiotul : „Discutiile rele distrug obiceiurile bune: discutia cu femei, sie si buna, este periculoasa pentru calugar, fiindca farmecul feminin da cugetului calugarului ganduri necurate. Si astfel, într-un trup curat va salaslui un suflet necinstit”. De aceea, ca sa fii tare si curat ca piatra atinsa de o apa cristalina, fii întotdeauna prevazator si, dezigur, vei învinge. Pentru a putea sa-ti mentii linistea launtrica, trebue sa te abtii si sa eviti discutiile si vorbaria multa. Intelept este cel care traieste în tacere deplina.

Despre rugaciune Cei ce s-au hotarât sa-I slujeasca cu adevarat lui Dumnezeu trebuie sa se îndeletniceasca cu pomenirea neîncetata a Numelui Sau în inima lor si cu rostirea continua a rugaciunii câtre Iisus Hristos, repetând în sinea lor: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul !…”. Iar dupa-amiaza, aceasta rugaciune se poate zice astfel: ,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluiete-ma pe mine, pacatosul”. Sau poti sa o chemi direct pe Maica Domnului, zicând: ,,Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Poti sa spui si cântarea îngereasca: ,,Nâscatoare de Dumnezeu Fecioara, bucurate…”. Astfel ferindu-ne de împrastierea gândurilor si pastrându-ne constiinta în pace, ne putem apropia de Dumnezeu ca sa ne unim eu El. Caci, spune Sfântul Isaac Sirul, , “în afara de rugaciunea neîncetata nu este alt mijioc de a te apropia de Dumnezeu” (Omilia 69). In biserica e bine sa tinem ochii închisi, pentru a ne feri de împrastierea gândurilor, si, pastrându-ne constiina în pace, ne putem apropia de Dumnezeu ca sa ne unim cu El. Caci spune Sfântul Isaac Sirul, ,”în afara de rugaciunea neîncetata nu este alt mijioc de a te apropia de Dumnezeu” (Omilia 69). In biserica e bine sa tinem ochii închisi pentru a ne feri de imprastierea atentiei. Ochii sa-i deschizi doar când te încearcâ somnul, atunci indreapta-ti ochii asupra unei icoane sau a unei lumânari aprinse în fata ei. Daca în timpul rugaciunii ni se întâmpla sa fim furati de gânduri, atunci trebuie sa ne smerim si sa-i cerem iertare lui Dumnezeu caci, dupa cum zice Sfântu1 Macarie, “vrajmaul nazuieste decât sa întoarca gândul nostru de la Dumnezeu, de la frica si de la iubirea Lui” (Omilia 2, 15). Când însa mintea si inima sunt unite în rugâciune si când sufletul nu este tulburat de nimic, atunci inima se va încalzi de caldura duhovniceasea în care straluceste lumina lui Hristos si va umple de pace si bucurie întreaga fiinta launtrica a omului. Pentru toate suntem datori sa-I multumim Domnului si sa ne incredintâm pe noi însine voii Lui. Trebuie, de asemenea, sa-I punem dinainte toate gândurile, cuvintele si faptele noastre, straduindu-ne ca toate sa-I slujeasca numai bunei Lui placeri.

Despre pastrarea pacii sufletesti Trebuie sa ne straduim din toate puterile sa ne pastrâm pacea sufleteasca si sa nu ne tulburam când altii ne ocarasc. Pentru aceasta se cuvine sa ne abtinem de la orice mânie si sa ne pazim mintea si inima de orice miscare nechibzuita. Pentru a ne pastra pacea sufletului trebuie, de asemenea, in tot chipul sa ne ferim a-i osândi pe altii. Prin virtutea neosândirii si a tacerii se pâstreaza pacea sufletului. Când omul petrece in asa stare, el se învredniceste a primi descoperiri dumnezeiesti. Ca sa ne izbâvim de osândire, sa luam aminte la sinele nostru sa nu primim de la nimeni gânduri straine si sa fim ca niste morti. O pilda de cumpatare ne-a dat Sfântu1 Grigorie Taumaturgul (episcopul Neocezareei, praznuit la 17 noiembrie). Acostat într-o piata publica de o femeie de moravuri usoare, care ii cerea plata pentru ca s-ar fi culcat eu ea, sfântul, în loc sa se mânie, i-a zis linistit însotitorului sâu: ,,Da-i ceea ce cere”. Ea, primind banii, câzu doborâta la pamânt de un diavol. Dar sfâtul goni diavolul prin rugaciune. Daca nu e cu putiinta sa te supui, ar fi bine, cel putin, sa-ti tii limba în frâu. Ca sa ne pastram pacea, trebuie sa alungam tristetea si sa încercam sa fim veseli… Caci un om care nu are ce-i trebuie pentru nevoile lui, acestuia îi este greu sa-si învinga descurajarea. Trebuie sa intri in tine însuti si sa te întrebi: unde ma aflu? Trebuie sa priveghem cu simturile noastre, mai ales eu vazul, sa nu ne împrastie. Caci darurile duhului nu le pot avea decât cei care se roaga si au grija de sufletul lor.

Despre pacea sufleteasca Scopul vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt. Dobândeste pacea launtrica si mii de suflete se vor mântui in jurul tau. Totul este subordonat agonisirii acestei paci, alipirea de Biserica, adevarata nadejde, îndepartarea de patimi, iertarea greselilor, neosândirea aproapelui, tacerea launtrica. Nimic nu este mai bun decât acea pace în Hristos. prin care sunt respinse navalirile durerilor celor rele, din vazduhuri si de pe pamânt. Caci lupta noastra nu este împotriva trupului si a sângelui, ci impotriva începatoriilor, împotriva stâpâniilor, împotriva stapînitorilor intunericului acestui veac, împotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri (Efeseni 6, 12). Un om intelept îsi indreapta duhul înauntrul sau si îl coboara in inima sa. Atunci harul lui Dumnezeu îl lumineazâ si el se afla într-o stare de liniste suprapamânteasca, adica, având constiinta împacata, caci el contempla harul Sfântului Duh în interiorul sau, dupa cuvântul lui Dumnezeu: ,,Unde este pace, acolo salaslueste El”. Cel care merge în pace aduna ca si cu o lingura darurile harului.Când un om dobândeste pacea, atunci poate revarsa si asupra altora lumina sufletului sau… Domnul nostru Iisus Hristos a lasat aceasta pace ucenicilor Sai înainte de moartea Sa ca pe o comoara nepretuita, zicând: Pacea Mea dau voua, pacea Mea las voua (Ioan 14, 27). Apostolul vorbete de asemenea despre accasta pace: …si pacea lui Dumnezeu, care cavârseste orice minte, sa pazeasca inimile voasre si cugetele voastre, întru Hristos Iisus (Filipeni 4, 7). Si astfel se cuvine ca noi sa ne îndreptam toate gândurile, dorintele si faptele spre dobândirea pacii lui Dumnezeu, strigând totodata impreuna cu Biserica: Doamne Dumnezeul nostru, pacea Ta da ne-o noua… (Isaia 26, 12).