Bună dimi, dragilor! Dorințe împlinite și doar bucurii sa aveți întreaga zi!.... nu uitați să străluciți și azi!🩷

 

Știai că lavanda poate reduce anxietatea prin simpla atingere a pielii?

 Această plantă cu parfum liniștitor nu e doar frumoasă – este un remediu natural cu efecte benefice asupra sistemului nervos.
Studiile arată că lavanda acționează direct asupra centrilor din creier responsabili cu stresul și frica, ajutând la calmarea minții.

 Folosită sub formă de ulei esențial aplicat pe piele sau în difuzor, lavanda poate:
• reduce tensiunea psihică
• îmbunătăți somnul
• calma bătăile rapide ale inimii
• aduce o stare de pace interioară

 Lavanda – o plantă pentru o respirație adâncă, inimă liniștită și minte clară.
Tu cum folosești lavanda? Știai de beneficiile ei?

POVESTEA CIORII

 

O cioara trăia în pădure și era absolut mulțumită de viața sa. Însă într-o zi a văzut o lebădă…
“Aceasta lebădă este atât de albă”, s-a gândit cioara. “Și eu sunt atât de neagră. Această lebădă trebuie să fie cea mai fericită pasăre din lume.”
Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gândea.

“De fapt”, i-a răspuns lebăda, “simțeam că sunt cea mai fericită pasăre din împrejurimi până când am văzut un papagal care avea două culori. Acum cred că papagalul este cea mai fericită pasăre care a fost creată”.

Apoi cioara l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a explicat: “Am trăit o viață foarte fericita până când am văzut un păun. Eu am doar două culori, însă păunul are o multitudine de culori.”

Mai târziu, cioara a vizitat un păun de la gradina zoologică și a văzut că sute de oameni s-au adunat ca să îl vadă. După ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de păun. “Dragă păun”, a spus cioara. “Ești atât de frumos, în fiecare zi mii de oameni vin să te vadă. Când oamenii mă văd pe mine, imediat mă gonesc. Cred că ești cea mai fericită pasăre de pe planetă.”
Păunul a răspuns: “Am crezut dintotdeauna că sunt cea mai frumoasă și fericita pasăre de pe planetă. Însă din cauza frumuseții mele, sunt închis în aceasta gradină zoologică. Am cercetat cu atenție gradina zoologică și am realizat că cioara este singura pasăre care nu este închisă într-o cușcă. Așa că zilele trecute m-am gândit că dacă aș fi o cioară, aș putea să hoinăresc fericit pretutindeni.”

Morala: Aceasta este și problema noastră. Ne comparăm în mod zadarnic cu alții și ne întristăm. Nu prețuim ceea ce Dumnezeu ne-a dat, ceea ce duce la ciclul vicios al nefericirii!.
Învață sa fii fericit cu ceea ce ai în loc să te agăți de ceea ce nu ai!!
Întotdeauna va exista cineva care va avea mai mult sau mai puțin decât ai tu!

Lacul cu bani

A fost odata, demult, demult, de cand cu zaverile, o Doamna tare vestita. Si Doamna aceea, de frica ciumei si a razmiritii ce erau in tara, s-a pornit din Bucuresti, intr-o buna zi, intr-o caruta trasa de bivoli, incotro a milui-o Cel de Sus. In caruta, avea Doamna si un butoi plin cu bani.
Asa !… Si a mers ea, mult si bine ; iar, de la o vreme, a luat-o spre munti incoa.
Cand a ajuns la noi, ce sa vada Doamna ?… In dreptul unui lac, era nene, caldura mare si atunci, bivolii, nici una, nici doua, au dat fuga cu caruta cu tot in lacul acela.
Si s-au dus la fund de s-au inecat, si bivolii, si caruta, si butoiul cu bani.
Iar Doamna, ca prin minune, a scapat si s-a cercat ea, fel si chip, sa scoata banii. Daca a vazut ca nu e rost, a zis suparata :

– Sa fiti …

si a dat banii raului.
Si ai lui au fost. Ca s-au cercat si oamenii din satul nostru, si au tot cautat prin lac, cu gandul ca, doar, doar or gasi comoara, dar nu au gasit nimic.
Si au venit corbsorenii si au scos butoiul pana la marginea lacului si l-au pus pe prajini. Aveau si doi popi cu ei. Dar, ce sa vezi dumneata
Au spart candelile, fugind ; ca au iesit o suma de sarsaili cu coarne si i-au gonit. Iar butoiul a ramas tot in lac.
Pe popi , i-au gonit spurcatii pana la o punte pe Muscel, de vale.
Dar cand au sosit la Cruce, ca prin minune, au pierit diavolii.

Raul Doamnei

1. Dupa ce a scapat de inec, Doamna cea cu bivolii, ce sa faca ?… Nu s-a mai dus in alta parte; ci a ramas la noi, de si-a facut casa si locuinta in fundatura Plaiului din Mijloc. Acolo, traia Doamna, de azi pe maine, cum da Cel de sus.

In timpul zilei, trecea ea raul pe partea dreapta si se aseza pe piatra ce se vede acolo, de se odihnea.

Apoi, de acolo, privea pana-n departare.

In toate zilele, se ducea de se scalda in apa raului prin care trecuse si-si spala, cand si cand, rufele. Si a zis Doamna :

–         Cate ape am gustat  eu, n-am gasit apa asa de buna ca pe raul asta!…

Dupa ce se scalda si-si spala rufele, se ducea la casa ei. Dar, dupa trecere de multa vreme, Dumnezeu a chemat-o la Sine. Unii din batranii nostri povesteau ca Doamna, cand s-au inecat bivolii cu butoiul si cu caruta, n-a pierdut totii banii. Mai avea multi asupra ei si, i-a ingropat in pamant. Pentru aceea, tot cauta si azi corbenii comori pe acolo si tot rascolesc pamantul, in dreptul unde a fost casa Doamnei.

Si asa, d-atunci, raului in care se spala Doamna si-si spala rufele, i s-a zis Raul Doamnei.

2.

Dupa ce a isgonit pe tatari si a savarsit atatea bunatati prin Campulung si prin imprejurimi, Negru-Voda si-a pus in gand sa se mute cu Doamna, cu casa si cu masa, cu tot, la Curtea de Arges. A plecat, deci, cu mare alaiu, spre apus. Era vara si o caldura nabusitoare. Dau ei in drum peste multe ape, dar nu se opresc decat la una mai mare.

Era la mijlocul drumului, intre Campulung si Curtea de Arges. Curgea asa linistita si aproape limpede apa asta, ca parca iti facea cu ochiul. Si atunci, ce sa vezi dumneata ?…

Doamna, cum vede apa, odata graieste catre Voda :

–         Maria Ta, tare mi-e cald ! Uite ma scald aici. Ce-o fi o fi !

–         Bine, scalde-te ! Cine te opreste ?

Si intra Doamna in apa, de se racoreste… Mai balaceste apoi, incoa si incolo, mai sta ; pe urma, ce-i vine ?… Se incearca sa inoate tocmai unde era hircovul apei.

Dar, atat i-a trebuit ; a nimerit intr-un ochet si, pe urma, mai iesi, Doamna, daca-ti mai da mana !… Se dusese pe copca !…

O astepta Voda sa iasa, o asteptara curtenii, o asteptara toti… Nimic !…

Doar cativa bulburuci se vedeau, cand si cand, deasupra apei, din locul unde sarise sa inoate pana mai la vale.

Voda o sfeclise :

–         Sariti, baieti, ca s-a inecat Doamna !…

Si atunci, sar cu totii de cotelesc, insa, cotelesc incolo, dibuie ce mai dibuie, si cand dau de trupul Doamnei, il scot la pripa afara si-l intind pe mal.

Doamna insa, era aproape moarta.

Sa fi vazut jale pe bietul Voda !… A facut insa, ce s-a priceput si el si curtenii ; au adus romani, si romance d-ale noastre din sat si, slava Domnului, cu mare greu au adus-o la viata…

–         Fie, Maria Ta, ca adormisem in apa !

–         Pai, ai fi dormit. Doamna. Si mai bine, daca nu eram noi pe aici, pe aproape !, zice Voda, iar, pe urma, dadu porunci sa se porneasca iarasi alaiul pe drum, tot mai departe, spre Arges.

D-atunci, cica, i s-a zis raului, in care s-a imbaiat Doamna, Raul Doamnei …

3. Doamna lui Negru Voda care era sasoaica, nu de-o lege cu el, pe cand se aflau la Curtea de Arges, incepuse sa-si dea cu gandul:,, De ce, adica, numai barbatul mau sa aiba biserica in legea lui si eu sa nu am ?’’

Si, cu gandul asta, pandise sasoaica prilejul cand plecase Voda la razboi impotriva tatarilor, si in lipsa lui, s-apucase de lucru : croise o Doamna si incepuse sa cladeasca, cu mesteri vestiti, o biserica in lege, biserica San Nicoara, pe care o inchina lui Sfantu’ Nicoara, fratele Sfantului Nicolae.

Dar n-a avut timp s-o savarseasca, ca a sosit Voda mai inainte de cum credea ea.

– Pe cine ai intrebat, Doamna, cand te-ai apucat sa zidesti biserica ? o intrebara Voda, care, cand vazuse lucrarea nevestesii, se facuse foc si para…

– Pe nimeni !… Ce, oare socotesti Maria Ta, ca pe mine nu m-ar fi taiat capul la, asa ceva ?… Vreau sa am si eu o biserica !

– Asa ?, racnise Voda turburat. Apoi afla femee, ca eu nu vreau sa cante, in casa, la mine, gaina !…

Si da porunci strasnice sa aduca tunurile si sa le puna in cetate… La porunca lui Voda, s-au napustit ostasii, cu tunuri, cu tot si au surpat zidurile, facand pe unele din ele mici farame, iar pe altele lasandu-le cum se vad azi, in Curtea de Arges, spre rasarit si li se zice San Nicoara.

Doamna, apoi amarata ca i-a surpat Voda biserica, a fugit intr-un car tras de bivoli, spre rasarit, si a ajuns la un rau mai mare. Acolo, s-a innecat de-a binelea, cu car cu tot, ca sa scape de Domn, care, afland de fuga ei, alerga s-o prinda si s-o pedepseasca amarnic.

De atunci, raul se cheama Raul Doamnei

Piatra Doamnei

A fost odata, demult, demult, prin partile acestea, o Doamna tare vestita, care se chema Carjoaia si-si avea hotacul la locul ce se cheama azi Plaiul din Mijloc, colo, spre rasarit de Raul Doamnei care-si avea, atunci, matca, mai spre apus.

Tot pe locul acela – unde era casa si masa Doamnei, pe loc scurs- se gaseau unele scule si obiecte domnesti : razboi de aur, furca de aur si alte odoare, care azi sunt ingropate in pamant.

Si Doamna Carjoaia trecea raul, cand si cand, in partea cealalta, isi spala hainele si le usca la soare… Stiti in ce loc ? Chiar pe piatra ce se vede colo.

Acolo, a trait ea mult si bine ; dar intr-o vreme, pe cand se odihnea si ea pe piatra, ce sa vada biata ?…

Veneau tatarii in fuga mare, ca-i aflase urma si zor nevoie mare s-o prinda si s-o rapuna. Doamna, saraca, cum i-a zarit, a retezat-o la fuga sa treaca dincolo, in partea cealalta, la hotacul ei. Dar a putut ?… Ca venise raul grozav de mare si Doamna Carjoiaia tot fugind s-a inecat in rau si inecata e si azi.

De atunci, raului in care s-a inecat Doamna Carjoaia, i s-a zis Raul Doamnei, iar pietrei pe care isi usca hainele si se odihnea ea, Piatra Doamnei

Demult, demult, era prin partile Campulungului, o Doamna vestita si s-a intamplat ca i-au aflat tatarii culcusul si au navalit s-o omoare si sa-i ia averile.

Atunci Doamna a rupt-o la fuga peste dealuri, in spre apus, nadajduind ca doar-doar o scapa.

Dar n-a avut noroc. Ca atunci cand a ajuns la raul asta, a incercat zadarnic sa-l treaca. A inotat ea, biata, cat a inotat, s-a luptat cu valurile mult si bine, pana nu a mai putut si parasindu-o puterile s-a inecat in rau. Iar tatarii n-au mai gasit decat trupul ei, scos la mal de talazuri. D-aia, i se zice raului in care s-a inecat ea, Raul Doamnei.

1. In vremea de demult, cica alergau tatarii prin partile acestea dupa o Domnita romanca, tare frumoasa, voind s-a pangareasca. Dar cand a ajuns Domnita la raul asta, apa era mare de tot si ea, neputand s-o treaca, a inceput sa fuga in sus pe malul stang al raului. Si a tot fugit pana a ajuns la Corbi.

Dar aici era aproape s-o prinza tatarii. Ce sa faca ?…A vazut o piatra mare si a dat fuga de s-a ascuns dupa piatra. Totusi tatarii au gasit-o si aici.

Biata Domnita, atunci, a inceput sa tremure de groaza si a incercat sa treaca raul, cum o putea, doar-doar o scapa cu viata.

N-a avut noroc insa, ca au luat-o valurile si s-a inecat in rau, biata Domnita.

De atunci, raului in care s-a inecat i se zice Raul Doamnei, iar pietrei, Piatra Doamnei.