La un om care mereu muncește, rar vin oaspeți - la un ceainic care fierbe, muștele nu umblă. Mircea Eliade

 Lampa Trăia odată un bătrân cam uituc din fire. Dornic de învățătură, a venit la un om vestit pentru știința lui și l-a întrebat mai multe lucruri despre uitare. Mulțumit, s-a întors în chilia lui. Dar numai ce a închis ușa și și-a dat seama că uitase ce aflase. S-a dus înapoi la sfânt și l-a mai întrebat o dată. Sfântul i-a spus același lucru. Bătrânul s-a întors în chilie. Îndată ce a închis ușa, a uitat iarăși totul. După o vreme și după mai multe astfel de încercări, s-a întâlnit cu sfântul și i-a povestit ce i se întâmplă. - Uit tot ce-mi spui și nu mai cutez să te întreb nimic. - Du-te și aprinde o lampă, i-a zis sfântul. Bătrânul s-a supus. A venit cu o lampă aprinsă. - Mai adu niște lămpi, i-a spus sfântul. Aprinde-le toate de la prima. Zis și făcut. Acum ardeau mai multe lămpi. - Prima lampă a suferit oare vreo stricăciune pentru că ai aprins de la ea mai multe lămpi? l-a întrebat sfântul. - Nu, a răspuns bătrânul. - Atunci, nu mai șovăi. De fiecare dată când ai să dorești să mă întrebi ceva, am să-ți răspund.

Fiți binecuvântați cu toții!

 -a trebuit ceva timp să înţeleg și să accept...

- că nu toţi cei care îţi zâmbesc, te şi agreează; 

- că nu toţi cei care te complimentează, te şi plac; 

- că nu toţi cei care te aprobă, sunt și de acord cu tine;

- că nu toţi cei care te ascultă, te şi înţeleg sau sunt interesaţi cu adevărat de soarta ta – cei mulţi sunt doar curioşi să afle detalii despre tine;

- că prea puţini oameni se bucură sincer de reuşitele tale şi că, de multe ori, în spatele bucuriei afişate a unora se ascund frustrări şi invidie;

- că multe dintre chipurile binevoitoare pe care le afişează oamenii în public sunt, de fapt, măști şi că multe dintre sentimentele lor pozitive sunt doar trăiri abil jucate;

- că eşti bârfit tocmai de aceia care te cunosc cel mai puţin și ești judecat tocmai de aceia care sunt mai imorali ca tine;

- că nimic nu e gratis în lume şi că prea puţini oameni îţi oferă ceva fără a aştepta altceva în schimb şi fără a avea interese ascunse;

- că prea puţini oameni îţi întind voluntar o mână de ajutor, fără ca tu să fii nevoit să li-l ceri;

- că mulţi arată compasiune şi bunătate doar de ochii lumii, când în realitate sunt indiferenţi şi interesaţi să îşi facă o imagine publică de persoană generoasă;

- că nu toţi cei care spun că iartă o şi fac cu adevărat şi că unii nu iartă niciodată, ba chiar îşi ascund ura în spatele zâmbetelor;

- că unii oameni uită de îndată binele pe care li l-ai făcut, dar îți vor reproșa la nesfârșit chiar și cea mai neînsemnată greșeală;

- că nu toţi cei care susţin că sunt credincioşi sunt şi buni, că pentru unii credinţa este, de fapt, frică de Dumnezeu şi nicidecum iubire pentru Dumnezeu şi semeni;

- că azi poţi însemna totul pentru cineva, iar într-o clipă poţi deveni nimeni, deşi nu ai greşit cu nimic;

- că, atunci când oamenii au nevoie de tine, îți arată făţiş iubirea, iar când nu le mai serveşti scopurilor lor îți arată disprețul și indiferența;

- că pe aceeaşi uşă pe care îţi intră în viaţă nefericirea, pleacă şi mulţi oameni care ţi-au fost alături doar în momentele de bucurie, știind că acum nu mai ai nimic de oferit;

- că, atunci când nu sunt folosiţi pentru înălţarea semenilor sau a celor neajutoraţi (copii, bătrâni, animale) banii dezumanizează;

- că, dacă nu ai pe nimeni în viaţa ta, banii şi celebritatea nu îţi ţin de cald;

- că, atunci când îndrăzneşti să fii diferit, eşti catalogat ca fiind ciudat şi eşti respins;

- că, atunci când adevărul pe care îl rosteşti îi incomodează pe cei falşi şi ipocriţi, aceştia nu se dau în lături de la a-ţi compromite imaginea ca să discrediteze şi să se apere pe ei în acest fel ruşinos;

- că, deşi există o lege a compensaţiei, este posibil ca aceia care ţi-au făcut rău să nu fie pedepsiţi niciodată – sau cel puţin nu în timpul vieţii tale. 

Mi-a trebuit ceva timp ca să înţeleg și să accept aceste adevăruri care dor, însă, din momentul în care le-am acceptat, viaţa mea a devenit mult mai uşoară.

Fiți binecuvântați cu toții!

Mirosul sufletului

 

Mirosurile sunt de două feluri:
– materiale, pe care le percep simţurile noastre trupești sau anumiţi senzori tehnici
– spirituale sau duhovnicești sau, mai clar, sufletești, care nu se pot perecepe decât cu simţuri spirituale, duhovnicești, sufletești.

Așa cum trupul miroase frumos sau urât, așa și sufletul.

Pentru ca trupul să fie curat, se folosesc apa, săpunurile, cremele, parfumurile…

Dar pentru suflet?

Singura spălătorie care garantează un suflet curat, plăcut mirositor, este Biserica lui Hristos. Procedura de curăţire începe cu nașterea de Sus, din apă și din duh, și se continuă toată viaţa, prin cumpătare, dreaptă chibzuinţă, post, spovedanie, spălatul cu lacrimile pocăinţei (dacă sunt), Împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Deoarece nimic necurat nu poate intra în Împărăţia Cerească, cei/cele aflaţi/te pe Calea care duce la Adevăr și Viaţă, se străduiesc să se cureţe…Cu timpul, încep să simtă sufletește cu inima (care are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaște- Blaise Pascal) mirosul de bună mireasmă sufletească a celorlalţi pelerini…Un miros binefăcător și plin de pace.

Din păcate, tot mai mulţi creștini, și lumea în general, aleargă în sens opus, întorcând spatele lui Dumnezeu. Nu-i greu de înţeles ce mirosuri capătă sufletele. Dacă Dumnezeu ar materializa aceste mirosuri pentru nasurile noastre, duhoarea globală ar fi insuportabilă…Cred că mirul dumnezeiesc, frumos mirositor, care izvorăște din Moaște, din Icoane, este tocmai materializarea mirosului sufletetelor Sfinţilor.

Chiar dacă, nevrednic fiind, n-am reușit să pun piciorul decât pe prima treaptă a Scării Raiului, pot simţi adierea mirosului unor suflete.

Sunt persoane pe care le văd frecvent, persoane pe care le întâlnesc când și când, persoane pe care le-am întâlnit doar o singură dată, persoane pe care nu le-am văzut niciodată faţă către faţă, în carne și oase…Cele care emană  un miros de bună mireasmă sufletească sunt o binecuvântare și le spun pe această cale, fiecăreia în parte:

– Miroși frumos sufletește!

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor…

"Părintele Paisie era înainte de toate un părinte al iertării şi al binecuvântării, când era prea obosit (uneori în posturi nici nu se mai putea scula de pe pat), tot timpul binecuvânta. Cum auzea uşa deschizându-se, începea să binecuvânteze: „Domnul Dumnezeu…”. Cum auzea un zgomot, iar binecuvânta, totdeauna era cu binecuvântarea pe buzele sale.
La despărţire, Părintele Paisie adresa obişnuitul său salut:
„Să ne întâlnim la uşa raiului!”.
Unii dintre ucenici îl întrebau:
„Noi vrem să ne întâlnim cu toţii în rai. De ce doriţi să ne întâlnim la uşa raiului?”.
Iar bătrânul răspundea cu nădejde şi blândeţe:
„Să ne vedem noi scăpaţi de viclenii diavoli şi ajunşi la uşa raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinţilor, plângem la uşa milostivirii Mântuitorului şi nu ne lasă El afară. Până aici este greu! Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Uşa milostivirii deschide-o nouă» şi Măicuța Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în rai, că ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineaţa Acatistul Bunei Vestiri şi seara Paraclisul, căci este tuturor mamă, acoperământ şi grabnică ajutătoare”.
......................................
Sfaturile pe care le dădea mai des erau:

„Să ne rugăm ca să ne dea Domnul răbdare, că cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui“.

Uneori zicea:
„Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu mulţumire, pentru scumpa mântuire!“.

„

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor…“

Un alt sfat pe care îl dădea părintele Paisie era:
 „Când ieşi de aici şi te întorci în lume, să-ţi păstrezi sufletul curat. Chiar dacă vezi multe pe acolo, dar să nu te arunci în noroi, că greu se mai duce de pe suflet. Dacă priveşti şi nu intri în cele ale lumii este ca şi cum te-ai murdări de praf – te scuturi şi mergi mai departe. Dar dacă te-ai murdărit, să alergi să speli repede haina sufletului, că altfel eşti pierdut“.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi ! Amin! 

"Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Caută să-ti fie tot timpul mintea ocupată cu rugăciunea; tot timpul să spui „Doamne Iisuse”. Să te obisnuiesti să spui tot timpul rugăciunea asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi să faci câte 24 de metanii – măcar atât… Acum, la miezul noptii, aici la Sihla (si la Sihăstria) se face priveghere. Încearcă să te scoli, fă măcar trei cruci, spune „Împărate ceresc”, „Tatăl nostru” si ce mai stii tu, fă 24 de metanii – si ai stat la toată privegherea…"Pr Paisie Olaru♡