Dar dacă nu rişti nimic, nu faci nimic, nu ai nimic, nu eşti nimic...

 Râzând, riști să pari nebun. Plângând, riști să pari sentimental. Întinzând o mână cuiva, riști să te implici.

Arătându-ţi emoțiile, riști să te descoperi pe tine însuţi. Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale, riști să pierzi...

Iubind, riști să nu fi iubit la rândul tău. Trăind, riști să mori... Sperând, riști să disperi. Încercând măcar, riști să dai greş...

Dar dacă nu rişti nimic, nu faci nimic, nu ai nimic, nu eşti nimic...

 

Bună dimineața, prieteni dragi!
"Vremea bună se cunoaște de dimineață!"
Este o dimineață "bună"!
E răcoare, dar cerul este senin!
Cum sunteți? Ați zâmbit când v-ați trezit? Eu, da! Am zâmbit din balcon, unor norișori albi care parcă au ieșit la plimbare pe "autostrada" cerului! E liniște și pace!
Cafeluța este gata!
Și ..."hop" și un gând bun: "Adevărata libertate nu este când poți să alegi; Este când alegi să poți!"

Nu uitați că:
Atunci când zâmbiți,
Atunci când iubiți,
Atunci când ajutați,
Atunci când iertați,
Atunci când sunteți prietenoși,
Toți sunteți frumoși!
Nu degeaba se spune că: "Toți oamenii zâmbesc în aceeași limbă"!

Vă trimit și eu ... un zâmbet în pragul dimineții!

"Bună dimineața," zic!
Sunt un pisoi foarte mic;
Pot să-ncap într-un ibric!
Dar dacă ia cineva,
Ibricul pentru cafea?!
Așa că...stau cumințel
În acest buzunărel!
M-am trezit și tare-aș vrea
O ceșcuță cu cafea
Și cu cât mai mult lăptic,
Pentru-n pisoi foarte mic!!!
Vă dau "bonus"...un pupic!!!

Într-un an inima ta a bătut de 36.792.900 ori.

 Am întrebat odată pe un tânăr de 16 ani:
 – Fiul meu, Îl iubești pe Dumnezeu?
– Îl iubesc mult, părinte, mi-a răspuns el spontan.
– Te rogi Lui regulat?
– Nu, mi-a răspuns cu sinceritate.
Tânărul acesta nu putea să perceapă antiteza care exista între cele două răspunsuri ale sale. Căci este cu neputință să iubească cineva pe Dumnezeu și să nu I se roage.
Dacă ai un prieten la care ții mult, nu te străduiești să comunici cu el cât mai des pe diferite subiecte?
Urmărește, fiul meu, aceste numere care ți le spun: Sunt foarte exacte. Un om care a murit la vârsta de 70 de ani a împărțit anii vieții sale astfel: 15 ani a lucrat, 20 ani a muncit, 2 ani a mâncat, 1 an s-a îmbrăcat, 9 luni s-a spălat, 7 luni s-a bărbierit, 4 luni și-a curățit nasul, 2 luni dinții și așa mai departe.
Ai observat ceva? Toate cele amintite mai sus privesc lucrările exterioare. Griji pentru trup.
Când însă te vei înfățișa înaintea lui Dumnezeu, socoteala pe care va trebui să o faci va fi foarte diferită. Atunci Dreptul Judecător te va întreba:
„Câte fapte bune ai făcut? Câte rele?”.
„Câte îndatoriri ai îndeplinit și câte nu?”.
„Cât timp te-ai rugat?”.
Într-un an inima ta a bătut de 36.792.900 ori. Din acest număr uriaș câte bătăi de inimă ai oferit lui Dumnezeu?
„Dar cât trebuie să mă rog?”.
Trebuie să știi, fiul meu, că Dumnezeu nu socotește rugăciunea cu timpul, ci cu râvna, cu dispoziția inimii. O rugăciune mica, vie, fierbinte valorează mai mult decât una fără vlagă, tipiconală, uscată, chiar dacă este de multe ceasuri.
Ceea ce atrage atenția lui Dumnezeu este râvna și dispoziția fierbinte a inimii. Fă-ți rugăciunea ta de dimineață și seară. Nu uita însă să-ți îndrepți de multe ori inima și cugetul tău către Dumnezeu.
Binecuvântată va fi, fiul meu, ziua aceea când primele tale cugete le vei afierosi lui Dumnezeu. Și somnul tău va fi liniștit și pașnic când, înainte de a te lăsa în brațele lui, întoarce-ți din nou toate cugetele tale către El.
 

Mi se pare atât de uimitor!

 „Când o femeie este însărcinată, celulele bebelușului migrează în sângele mamei și apoi se întorc înapoi în bebeluș, se numește microchimerism fetal-maternal”.

Timp de 41 de săptămâni, celulele circulă și fuzionează înainte și înapoi, iar după nașterea bebelușului, multe dintre aceste celule rămân în corpul mamei, lăsând o amprentă permanentă în țesuturile, oasele, creierul și pielea mamei, și rămân adesea acolo câteva zeci de ani. Fiecare copil pe care îl are o mamă după aceea își va lăsa o amprentă similară în corpul ei.

Chiar dacă o sarcină nu ajunge la termen complet, sau dacă faci avort, aceste celule încă migrează în sângele tău.

Cercetările au arătat că dacă inima unei mame este rănită, celulele fetale se vor grăbi să ajungă la locul rănirii și se vor transforma în diferite tipuri de celule specializate în repararea inimii.

Bebelușul ajută la repararea mamei, în timp ce mama construiește copilul.

Cât de uimitor este asta, nu-i așa?

Acesta este adesea motivul pentru care anumite boli dispar în timpul sarcinii.

Este incredibil cum corpurile mamelor protejează bebelușul cu orice preț, iar bebelușul protejează și reconstruiește mama înapoi - pentru ca bebelușul să se dezvolte în siguranță și să supraviețuiască.

Gândește-te la poftele nebune din timpul sarcinii pentru o clipă. Ce deficit de nutrienți avea mama, de bebelușul i-a făcut poftă de acel aliment care îi conține?

Studiile au arătat, de asemenea, prezența celulelor de la un făt în creierul unei mame la 18 ani după ce a născut. Cât de uimitor este asta?

Dacă ești mamă știi cum îți poți simți intuitiv copilul chiar și atunci când nu este acolo.... Ei bine, acum există dovada științifică că mamele își poartă copiii ani și ani chiar și după ce i-au născut.

O veche rugăciune pentru împlinirea sufletească descoperită și îngrijită de Arhiepiscopul Ioan Șahovski

 Doamne, Dumnezeul meu, învrednicește-mă să fiu unealta păcii Tale,

Pentru ca să aduc dragoste acolo unde este ură,

Pentru ca să iert acolo unde se face supărare,

Pentru ca să fac unire acolo unde se iscă ceartă,

Pentru ca să spun adevărul unde domnește înșelarea,

Pentru ca să înalț credința acolo unde apasă îndoiala,

Pentru ca să trezesc nădejdea întru cei munciți de deznădăjduire,

Pentru ca să aduc lumină întru întuneric,

Pentru ca să pricinuiesc bucurie acolo unde sălășluiește amărăciunea.

Doamne, Dumnezeul meu, învrednicește-mă nu să fiu mângâiat, ci să aduc mângâiere,

Nu să fiu înțeles, ci să-i înțeleg eu pe alții,

Nu să fiu iubit, ci să-i iubesc eu pe alții,

Căci cel care dă, acela primește,

Cel care se uită pe sine, acela se găsește,

Cel care iartă, acela va fi iertat,

Cel care moare, acela se trezește la viața veșnică. Amin.

Împreună suntem mai puternici.

O turmă de porci sălbatici păştea în tundra îngheţată a Siberiei polare. Căutau licheni cruţaţi de ger.

Deodată s-a stârnit o grozavă furtună şi crivăţul sufla tot mai dezlănţuit. Temperatura scădea vertiginos.

Vântul îngheţat pătrundea prin firele aspre, ca nişte ţepi, cu care sunt acoperiţi porcii spinoşi. Cu o mişcare instinctivă, turma se strânse pentru a se feri de vânt.

Porcii se înghesuiau tot mai aproape, strâns lipiţi, trup lângă trup, pentru a scăpa de îngheţ şi a găsi un strop de căldură.

Dar cu cât se strângeau mai tare unul lângă altul, ţepii le intrau în carne. Durerea îi făcea să se depărteze unul de celălalt. Dar vârtejul de vânt şi zăpadă îi învăluiau iar, cu mantia sa îngheţată.

Şi iar se apropiau să se încălzească şi din nou se depărtau, ca să nu se mai înţepe unul pe altul… şi încet, încet au găsit distanţa potrivită.

Împreună suntem mai puternici. Trebuie însă respectată libertatea fiecărui suflet în parte. Calea de mijloc este cea mai bună soluție.

Ești bogat, când ai FERICIRE...

 FERICIREA .... se plimba prin pădure, bucurându-se de natură, când a căzut brusc într-o groapă.
   Șezând și plângând, Fericirea a auzit un bărbat trecand pe langă groapă și țipă:
   - Omule bun! Scoate-mă de aici!
   - Ce îmi vei oferi pentru asta? - întrebă bărbatul."Ce vrei?" a întrebat Fericirea.
   - Vreau o casă mare și frumoasă, cu vedere la mare, cea mai scumpă.
   Fericirea i-a oferit omului o casă frumoasă lângă mare, acesta a fost încântat, a fugit și a uitat de Fericire. Fericirea a rămas în groapă și plângea și mai tare.
   Un al doilea om a trecut pe lângă groapă. Fericirea l-a auzit și i-a strigat:
   - Omule bun! Scoate-mă de aici!
   - Ce îmi vei oferi pentru asta? -întreabă omul.
"Ce vrei?" a întrebat Fericirea.
   - Vreau o mulțime de mașini frumoase și scumpe, diverse mărci.
   Fericirea i-a oferit bărbatului ceea ce a cerut, bărbatul a fost încântat, a uitat de Fericire și a fugit. Fericirea aproape și-a pierdut speranța.
   Deodată aude un al treilea bărbat venind, și din nou a strigat:
   - Omule bun! Scoate-mă de aici!
Bărbatul a scos Fericirea din groapă și a mers mai departe. Fericirea s-a bucurat, a alergat după el și a întrebat:
   - Omule! Ce vrei să-ți ofer pentru că m-ai ajutat?
   - Nu am nevoie de nimic, a răspuns bărbatul.
Așa că Fericirea a alergat după el, fără să rămână niciodată în urma lui.
***
Știi când ești bogat? ...Când ești un om fericit.
Și când ești cu adevărat un om fericit? ...Nu când deții toate lucrurile lumii.
   Ești fericit când cuiva îi pasă de durerile, temerile și visurile tale.
... Când cineva te iubește așa cum ești, cu toate imperfecțiunile tale.
... Când cineva îți spune că poți reuși chiar dacă restul lumii nu crede în tine.
... Ești fericit când ai cu cine împarți un imperiu. Sau un colț de pâine. Căci îți este aproape și la bine, și la rău, și când lucrurile sunt ușoare și când sunt urâte.
... Ești fericit când știi că poți spune ceea ce gândești fără a fi judecat ori când poți să te porți cum simți pentru că ești înțeles de cineva.
... Ești bogat când ai fericire.
    Fericirea nu se atinge cu vârful degetelor, ci cu vârful inimii.''

Idiotule! Ce este cu tine? Ești orb...

 Imaginează-ți că mergi pe trotuar cu brațele pline cu cumpărături: legume, ouă, etc. Cineva, brusc, se lovește de tine, tu, cazi și toate cumpărăturile se imprăștie pe jos. În timp ce te ridici plin de oua și suc de roșii, ai tendinta sa începi să țipi: "

Idiotule! Ce este cu tine? Ești orb?" Dar, chiar inainte să începi sa țipi, iți dai seama că persoana care s-a trântit in tine este nevăzătoare. Și el și-a impraștiat legumele când s-a lovit de tine. Furia ta se evaporă instant și este inlocuită de ințelegere și grijă: "Te-ai lovit? Pot să te ajut să te ridici?"
Și situația noastră este la fel. Când ne dăm seama cu claritate că sursa furiei, a lipsei de armonie și a suferinței din lume este ignoranța/neștiința, putem deschide usa ințelepciunii și compasiunii. Indiferent de ce se intâmplă, tot mereu ne putem intoarce la bunătatea inimii.

Ce caut eu în viața mea? Cine sunt? De unde vin? Și încotro mă îndrept?

 in viața noastră atingem pământul ușor, cu piciorul, doar că să părem că suntem în această lume, însă noi căutăm la înălțimi și urmărim înțelepciunea vieții veșnice.
      Cine sunt eu? O mână de oase peste care Dumnezeu a suflat Duh de Viață. Acest suflet, după ce își va cânta balada vieții, se va întoarce cândva întru țărâna din care a fost plămădit. Ca orice muritor voi trece: însă aceste cuvinte vor vorbi singure despre durere, încercări și lacrimi prefăcute în bucurie. Căci, a fi monah este o poezie pe care o scriem mereu până prindem aripi să zburăm spre cer...
      Nu ar trebui să lăsăm timpul să ne treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, cei apropiați de inimile noastre. Dacă mâine murim, vom fi înlocuiți ușor la locul de muncă, dar familia și prietenii vor simți pierderea pentru tot restul vieții lor. Nu îți petrece viitorul purtând cu tine cuvinte nerostite pe care cineva ar fi avut nevoie să le audă, pe care ar fi trebuit să le dăruiești cuiva, cândva. Felul în care îți petreci timpul este mai important decât felul în care îți cheltui banii. Greșelile care implică bani pot fi corectate, dar timpul se duce pentru totdeauna. Acum deja este atunci. Lângă tine suflet geamăn sunt eu original, fără nevoia de a mă dovedi și explica.
      Un prieten de-al meu spunea frumos că ce îl doboară îl pune pe picioare. Ca să poți fi fericit dă drumul lucrurilor care te fac să fii trist. Cele mai bune lucruri în viață sunt oamenii pe care îi iubești, locurile pe care le-ai văzut și amintirile ramase. Visează cu toată mintea, crede cu toată inima, acționează cu toată ființa. Dă lumii ce ai mai bun în tine. Pentru că, vezi tu, până la urmă, totul e între tine și Dumnezeu: niciodată nu a fost între tine și oameni. Nu e nevoie să mergi repede. Trebuie doar să mergi... Pentru că mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile înguste discută oameni.
     

 Ce caut eu în viața mea? Cine sunt? De unde vin? Și încotro mă îndrept?
       Se spune că tăcerea este a doua putere a lumii, după cuvânt. Tăcerea este mai melodioasă decât orice cuvânt. Așa este, însă scrisul rămâne peste veacuri ca o pictură a inimii...

Grija pentru bătrâni, pentru copii și pentru săraci arată gradul de civilizație și profunzimea trăirii creștine a unui popor.

 Nu contează cât de mult suntem afundați în păcatele noastre, nu contează cât de mult am căzut, atât timp cât ne întoarcem în brațele iubitoare ale lui Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor noastre. Inimile noastre găsesc pacea după ce au fost rănite, îngreunate de păcat și de impactul acestuia. Astfel, greutatea este luată de la noi. Dumnezeu în permanență ne așteaptă să ne întoarcem la El. Lui Dumnezeu Îi este dor să ne întoarcem la El…

Cerem de la Dumnezeu lucruri care din perspectiva noastră sunt ceea ce credem că avem nevoie.

 

Se spune că odată o femeie a fost urmărită printr’o pădure de niște tâlhari care voiau s’o jefuiască.

Femeia a intrat iute într’o mică peșteră, pe care a găsit’o în calea ei, cu speranța de a nu fi găsită.

Infractorii o căutau cu insistență prin tufele din preajma peșterii. Ea le auzea vocile și pașii și, cu puținele puteri pe care le mai avea și cu multă spaimă, se ruga: „Dumnezeule, Mare și Atotputernic, pune’i pe îngerii Tăi să acopere intrarea peșterii acesteia, ca să nu mă găsească.”

În acel moment, îi auzi pe bărbați apropiindu’se și mai mult de peșteră și văzu cum un păianjen mic tocmai începu să’și țeasă o pânză la intrare.

Femeia privea cu respirația tăiată și înălță o altă rugăciune, de data aceasta mai insistentă:

„Doamne, Ți’am cerut îngeri apărători, nu un biet păianjen. Te rog, cu mâna Ta puternică pune un zid la intrare, astfel încât oamenii aceștia răi să nu poată intra și să mă omoare!”

Deschise ochii, așteptând să vadă zidul de piatră blocând intrarea, dar tot ce văzu era micul păianjen care se învârtea de zor pe pânza lui.

Răufăcătorii ajunseseră atât de aproape de gura peșterii, încât femeia se simțea pierdută și își aștepta deja sfârșitul.

Când aceia erau chiar în fața peșterii, păianjenul isprăvise de acoperit intrarea.

Ea, ghemuită într’un colț, tremurând cu capul acoperit de brațe, auzi conversația dintre ei:

“Să căutăm în această peșteră.

Inutil, răspunse un altul dintre ei.

Uite, la intrare este o pânză de păianjen! Era imposibil să fi intrat fără s’o rupă.

Hai, să mergem mai departe…”

MICĂ MEDITAȚIE:

Cerem de la Dumnezeu lucruri care din perspectiva noastră sunt ceea ce credem că avem nevoie.

Dumnezeu, însă, ne dă acele lucruri care, deși par mici uneori, ele pot deveni mari și importante.

Asta face diferența!

Noi cerem ziduri groase, vindecări rapide, bucurii mari, împliniri imediate…

Dumnezeu, însă, ne’ar cere, dacă L’am auzi, să avem încredere în El și să lăsăm puterea Lui să lucreze și să facă așa încât, o fragilă pânză de păianjen să ne ofere o siguranță mai mare decât un zid.

Amintiți’vă mereu că Dumnezeu știe întotdeauna de ce avem nevoie cu adevărat și le va și împlini pe toate, dacă noi ne vom lăsa în voia Sa.

Roagă-te așa:

 

Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog, în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întuneri

cul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi-ai suit în Rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele şi suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Faţa Ta.

Aşa, Doamne, primeşte umila mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: 0, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă.

Psalmului 142

 

Psalmul 142 ingrijeste pe cel bolnav si pastreaza sanatos pe cel ce nu-i atins de boala.Nu in ultimul rand, psalmul 142 se citeste pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca mama de-a lungul sarcinii si sa nu piarda copilul.Psalmul 142 ne aminteste de Judecata de Apoi. Din acest motiv, cand Utrenia este savarsita seara in timpul Privegherii, in manastiri se sting luminile din biserica, in afara de lumina de la analog de unde cantaretul sau calugarul citeste psalmii rar si cu inteles duhovnicesc.
Psalmul 142: spune-l si tu!

„Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta; auzi-ma, intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca m0rtii cei din veacuri.

Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit. Tins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat. Degraba auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se pogoara in m0rmant. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-i nadejdea.

Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

Amin”

Articole asemanatoare