"Doamne, Dumnezeul nostru și
al tuturor puterilor, dăruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi,
dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor care nu au,
libertate celor care sunt lipsiți de ea, iertare de păcate tuturor.
Luminează-le Doamne mintea celor care sunt în examene.
Dă
Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii!
Luminează-le mințile Doamne la toți mai-marii vremii din Acel Guvern
Mondial, care vor să distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei
stăpânii acestui sfânt pământ al Tău Doamne!
Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii, cei văzuți și nevăzuți.
Dăruiește-mi
și mie Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos; fie
Doamne așa cum voiești Tu și nu după voia mea. Binecuvântat fie Numele
Tau Cel Sfânt în vecii vecilor, Amin.
Doamne, noi ne rugăm
pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei care nu au credință,
care nu au nădejde în Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săracii pentru care
nimeni nu se roagă.
Și mai pomenește Doamne pe cei săraci adormiți întru Domnul și care nu au pe nimeni care să-i pomenească. Amin!"
PREOT ILARION ARGATU" (1913 -1999)
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
vineri, 14 aprilie 2023
RUGĂCIUNE
DE CE SE VOPSESC OUĂLE ÎN JOIA MARE, DE FAPT? ADEVĂRUL CARE STĂ ÎN SPATELE UNEI TRADIȚII MILENARE
Gospodinele se află pe ultima sută de metri cu pregătirile, fiind integrată și o tradiție care este respectată îndeaproape încă din bătrâni. Mai cu seamă, vopsitul ouălor. Totuși, cum a luat naștere acest obicei milenar? Află mai jos, în articol, de ce se vopsesc ouăle în Joia Mare.
În Joia Mare, există o tradiție milenară care se pătrează, în continuare. Mai cu seamă, în această zi, oamenii înroșesc ouăle. Acestea trebuie să fie fierbe bine, apoi li se aplică vopseaua sau tehnica de colorare care este utilizată în funcție de regiune. De exemplu, în Moldova, ouăle se vopsesc în culoarea roșie de la sfeclă, cu oțet alb.
Această tradiție are loc în Joia Mare, pentru că în această zi sunt rememorate patru evenimente foarte importante din viața Mântuitorului, și anume:
– Spălarea picioarelor ucenilor (pilda smereniei);
– Cina cea de Taină la care a fost instituită Taina Sfintei Împărtășanii;
– Rugăciunea din Grădina Ghetsimani;
– Prinderea Domnului de farisei.
Vinerea Patimilor, zi aliturgică. Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în Vinerea Mare
Vinerea Mare (Vinerea Paștilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii creștinătați pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Acesta este de fapt un mesaj de Paște pentru întreaga Creștinătate.
Zi aliturgică, pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi. În seara acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului.
Vinerea Mare – moartea și îngroparea Domnului
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Mântuitorului. Răstignirea nu era practicată de evrei.
Cu excepția crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de către regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., în Palestina această pedeapsa era aplicată doar de către romani.
Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbrăcat de haine, biciuit și obligat sa parcurgă drumul până la locul execuției, cu bârna orizontală a crucii în spate, legată de mâinile întinse. Sentința era pronunțată de către conducătorul provinciei într-un loc public.
Din Scriptură aflam că, după ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rostește sentința.
Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea.
Din Sfintele Evanghelii cunoaștem ca Iosif din Arimateea l-a coborât pe Domnul de pe Cruce și l-a ingropat împreună cu Nicodim, în mormântul său aflat într-o grădină din apropierea locului răstignirii.
Moartea biruită prin moartea lui Hristos
Moartea suportată de Hristos naște în noi, dacă ne unim cu El, o stare nouă, de încetare a alipirii egoiste și pătimașe la cele ale lumii și de dăruirea voinței Lui de a ne iubi unii pe alții. Iar aceasta ne dă puterea de a birui și noi moartea.
Spre deosebire de noi, care înduram moartea în mod pasiv, ca pe o consecință a păcatului, Hristos a întampinat-o în stare de maximă concentrare spre a o birui. În canonul pascal compus de Sfântul Ioan Damaschin se cântă: „Prăznuim omorârea morții”.
Din Sfintele Evanghelii aflăm ca în momentul în care Hristos Și-a dat duhul, s-a arătat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat și multe trupuri ale celor adormiți au înviat.
Punerea în mormânt a Domnului
De teamă că trupurile celor osândiți să nu rămână pe cruce și a doua zi, când se prăznuiau Paștile, iudeii cer permisiunea lui Pilat să se zdrobească fluierele picioarelor osândiților și apoi să fie coborâți de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grăbi moartea celor răstigniți.
După ce primesc acordul de la Pilat, ostașii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi tâlhari, deoarece aceștia încă nu muriseră.
Când au venit la Hristos, au constatat că El murise și atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge că Hristos a murit cu adevărat, un ostaș i-a împuns coasta cu sulița și indata au tâșnit sânge și apî.
Iosif din Arimateea și cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, îl ung cu aromate și îl înfașoară într-un giulgiu. Pe cap îi pun o mahramă, împlinind astfel, întru totul datina iudaică a înmormântării.
Evanghelistul Matei spune că mormantul în care Hristos a fost pus aparținea lui Iosif, iar de la Ioan aflăm că era „un mormant nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat” (19, 41).
Iudeii vor pecetlui piatra mormântului în nădejdea că uitarea să-L acopere definitiv pe Cel ce zăcea acolo.
Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad și nici învierea lui lisus, urmată de răspândirea noii credințe.
Mormântul lui Hristos rămâne gol. Nu mai este cum spunem noi „locaș de veci”. Acest mormânt ne vestește ca și mormintele noastre vor rămâne goale.
Slujba Prohodului
Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârsește nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii.
Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.
Seara se cânta Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de înmormantare. Epitaful pe care îl poartă preoții ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului.
Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masa din altar, unde rămâne până la Inălțare.
Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt, potrivit crestinortodox.ro.
Obiceiuri din Vinerea Mare
În seara de Vineri se oficiază denia Prohodului Domnului.
În mijlocul bisericii se scoate Sfantul Epitaf (care-l închipuie mort pe Mântuitorul, înconjurat de Apostoli și Maica Domnului) pe sub care toată lumea trece, până în după-amiaza zilei de sâmbătă.
În zorii zilei de Înviere este dus din nou în Sfântul altar și este așezat pe sfânta masă, unde rămâne pana în miercurea dinaintea Inălțării Domnului.
Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul și șalele în cursul anului, iar dacă își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.
Acestei zile i se spune și Vinerea Seacă, pentru că bătrânele posteau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserică.
După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este așezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări si-și jelesc mortii. La sfârșitul slujbei, era obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac.
Lumea, în trecut, pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle și morții de venirea zilelor mari. Ocoleau casa de trei ori și intrând, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereți sau doar la grindă de la intrare și păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie.
În popor se crede că dacă ploua în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar dacă nu, nu va fi roditor.
Unii cred că, dacă se scufunda în apa rece de trei ori în această zi vor fi sănătoși tot anul. Femeile nu umplu borș în această zi, să nu se scalde Necuratul în el; nu coc pâine sau altceva, să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca să nu orbească; nu țes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri; afuma casa cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru că gângăniile și dihaniile să nu se apropie de casa și de pomi. Copiii adună flori de pe câmp și le duc la biserică.
”Înălțătoare zi de doliu, tăcere și meditație, Vinerea Mare este cinstită mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Așa rămâne ea în conștiința românilor contemporani”.Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.
Rugaciunea din Vinerea Mare.
Cea mai puternică rugăciune care se citește în Vinerea Patimilor
„Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţă, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea.
Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.
Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tălharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai.
Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.
Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa; Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul a mântuit lumea!
Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.
Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
Şi fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.
De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca, la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
Semnificaţia celor 7 spuse ale lui Hristos de pe Cruce – Prohodul Domnului
În Vinerea Mare este şi ultima denie din Săptămâna Patimilor, când în toate bisericile se săvârşeşte Prohodul Domnului, cuprinzând cântări de o frumuseţe şi profunzime deosebite, care evocă durerea sfâşietoare pe care ne-o provoacă vederea Mântuitorului pe Cruce, dar şi nădejdea în Înviere Domnului şi în învierea noastră prin patimile Lui mântuitoare.
„Prima: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”. Prin aceste cuvinte, Domnul a aratat în primul rând mila Sa fata de ucigasi, a caror rautate nu L-a lasat nici în chinurile de pe Cruce; iar în al doilea rând a proclamat de pe vârful stâncii Golgotei un adevar dovedit, dar niciodata bagat la cap – si anume: ca facatorii de rele nu stiu niciodata ce fac. Omorându-l pe cel drept, ei se omoara în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl proslavesc. Calcând legea lui Dumnezeu, ei nu vad piatra de moara ce se pogoara nevazut asupra lor ca sa îi macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu vad cum îsi preschimba propria fata în bot de animal. Îmbatati de rau, ei niciodata nu stiu ce fac.
A doua: „Adevarat zic tie: astazi vei fi cu Mine în Rai”. Aceasta spusa a fost îndreptata catre tâlharul care s-a pocait pe Cruce. Foarte mângâietor cuvânt pentru pacatosii care se pocaiesc fie si în ultima clipa. Milostivirea lui Dumnezeu e negrait de mare. Domnul îsi savârseste misiunea si pe Cruce. Pâna la ultima suflare, El mântuieste pe cei care arata fie si cea mai mica vointa de a se mântui.
A treia: „Femeie, iata fiul tau”. Asa i-a zis Domnul sfintei Sale Maici, care statea sub Crucea iubitului ei Fiu rastignit. Iar apostolului Ioan i-a zis: iata mama ta. Cuvintele acestea arata grija de fiu, pe care oricine o datoreaza parintilor. Iata, Cel ce a dat porunca: „sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta” împlineste El însusi porunca Sa pâna în ultima clipa.
A patra: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?”. Cuvintele acestea arata pe câta neputinta a firii omenesti, pe atâta clarviziune – fiindca omul este cel care patimeste. Aici, însa, sub suferinta omeneasca se ascunde o taina. Iata, fie si doar cuvintele acestea puteau zdrobi erezia ce avea sa cutremure mai târziu Biserica si care învata gresit ca Dumnezeirea a patimit pe Cruce. Însa Vesnicul Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat ca om tocmai pentru a putea ca om, cu trupul si cu sufletul, în clipa rânduita sa patimeasca pentru om si sa moara pentru om; caci daca în Hristos a patimit Dumnezeirea, înseamna ca Dumnezeirea a murit în El – iar acest lucru e de neconceput. Adânciti-va cât mai mult în aceste mari si înfricosatoare cuvinte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?”
A cincea: „Mi-e sete”. I se scursese sângele. De aici setea. Soarele care apunea îi batea în fata, si una peste alta cu celelalte chinuri îl ardea cumplit. Fireste ca Îi era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ti-e sete de apa sau esti, cumva, însetat de dragoste? Esti însetat ca om sau ca Dumnezeu? Sau si una si alta? Iata, legionarul roman Îti da buretele înmuiat în otet. O singura picatura de mila pe care ai simtit-o de la oameni în trei ceasuri cât ai fost atârnat pe Cruce! Soldatul roman micsoreaza pacatul lui Pilat – pacatul împaratiei romane – fata de Tine, fie si cu otet. De aceea, Tu vei strica împaratia Romei, însa în locul ei vei zidi o împaratie noua.
A sasea: „Parinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”. Fiul îsi da duhul în mâinile Tatalui Sau. Ca sa se stie ca de la Tatal a venit, nu cu de la Sine putere, cum îl învinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite, însa, si ca sa auda si sa priceapa budistii, pitagoreii, ocultistii si toti acei filosofi care basmuiesc despre salasluirea sufletelor celor morti în alti oameni, sau în animale, sau în plante, sau în stele si minerale. Lepadati toate aceste fantezii si priviti încotro se îndreapta duhul Dreptului mort: „Parinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”.
A saptea: „Savârsitu-s-a”. Aceasta nu înseamna: „S-a savârsit viata”. Nu; ci înseamna: „S-a savârsit misiunea rascumpararii si mântuirii neamului omenesc”. Savârsitu-s-a, si s-a pecetluit cu sânge si moarte pe pamânt, lucrarea cea dumnezeiasca a singurului Mesia adevarat al oamenilor. Savârsitu-s-a chinul, dar viata de-abia apare. Savârsitu-s-a tragedia, însa nu drama. Urmeaza ultimul, maretul act: biruinta asupra mortii, învierea, slava!” (Sfântul Nicolae Velimirovici
Golgota – locul Răstignirii Mântuitorului
Crucificarea. După ce au ajuns pe Dealul Golgota, L-au pironit la mâini și la picioare, fiind răstignit
pe o cruce(pe care era scris I.N.R.I. = Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum
ceea ce se traduce prin Isus Nazarineanul Regele Iudeilor) și fiind
înălțată în fața tuturor oamenilor, alături de cei 2 condamnați.
„Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus.” (Ioan 19, 17-18)
La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt se găseşte locul răstignirii Mântuitorului, ce se numeşte în aramaică Golgota, în traducere Craniu sau Căpăţână (Matei 27, 33; Marcu 15, 22; Luca 23, 33).
Golgota nu are astăzi mai mult de 5 metri înălţime de la nivelul pardoselii bazilicii. Ultimele săpături arheologice făcute în perimetrul bazilicii Sfântului Mormânt, între 1960-1970, au dus la concluzia că zona a fost o imensă carieră de piatră, exploatată timp de mai multe secole atunci când la Ierusalim se construiau noi cartiere.
După ridicarea Bisericii Sfântului Mormânt de către Sfânta Împărăteasă Elena, pe Golgota s-au construit un altar şi o cruce în care s-a încastrat un fragment din Crucea pe care a fost răstignit Hristos, dăruit de împăratul Teodosie al II-lea în anul 428.
După aproape 100 de ani, nobila matroană romană, Melania cea Tânără, a ctitorit o mică biserică deasupra Golgotei.
Astăzi, paraclisul Răstignirii Domnului se află la intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta. Un disc de argint aflat sub altar indică locul unde a fost înfiptă Crucea Mântuitorului. Impresionant de multe candele şi icoane străjuiesc acest loc sfânt.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...