joi, 27 aprilie 2023

Spovedania unui păcătos – Episcopul Porfirie Uspenski

 

1. Mântuirea noastră începe prin renunţarea la lumea aceasta păcătoasă şi desfrânată sau prin dispreţuirea a tot ceea ce iubesc şi laudă oamenii lumeşti; prin indiferenţa faţă de bunurile pământeşti, care nu au niciun preţ, spre deosebire de cele veşnice, din ceruri.
Dar eu sunt total dedat acestei lumi, căci iubesc banii, confortul, lauda, slava, îmbrăcămintea frumoasă, distracţiile şi dansurile, deşi ştiu că după acestea, ca după focul de paie, nu mai rămâne nimic, În afară de scrum şi cenuşă. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului; slăbeşte şi răceşte în mine dragostea pentru lumea aceasta şi, fie dacă vreau sau nu, du-mă pe calea mântuirii.

2. Indiferenţa faţă de lumea aceasta păcătoasă şi desfrânată înseamnă întoarcerea sufletului către desăvârşirea spirituală, iar primul pas către aceasta este pocăinţa sinceră şi cu lacrimi. Aceasta este judecarea aspra a sinelui în faţa lui Dumnezeu, părerea de rău cu lacrimi pentru păcatele săvârşite şi atenţia încordată totdeauna asupra faptelor mântuirii. Cel care se pocăieşte sincer îşi mărturiseşte fărădelegile, îşi plânge rătăcirile şi, necăutând la păcatele sale din fiecare zi, nu deznădăjduieşte şi nu părăseşte faptele bune, ci le exersează şi mai mult pentru ca, de acum înainte, să schimbe păcatele cu faptele mântuirii.
Dar eu câteodată mă judec aspru, însă de cele mai multe ori îmi scuz păcatele; câteodată îmi pare rău pentru acestea, dar din ochii mei nu picură acea apă sfântă care spală necurăţia sufletească; câteodată tind să mă împac cu Dumnezeu şi cu conştiinţa, fără a face vreun bine pentru aceasta. Dacă m-am lenevit peste măsură, nu muncesc de două ori mai mult. Dacă m-am îmbuibat, nu postesc. Dacă am supărat pe cineva, nu-mi cer iertare imediat. Dacă dau dovadă de zgârcenie, nu fac milă îndată. Dacă m-am mândrit, nu mă smeresc. Într-un cuvânt, nu aprind lumina în întunericul sufletului meu. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi dă-mi darul pocăinţei adevărate.

3. Cine începe să-şi mântuiască sufletul, acela îşi aduce aminte printre toate ocupaţiile sale zilnice că Dumnezeu cel Atotprezent şi Atoatevăzator îl vede ca pe un vas de sticlă şi conştiinta, aceasta îl reţine de la a minţi, a supăra, a fi parşiv şi de la alte păcate, împingându-l spre faptele bune.
Dar eu când fac ceva nu mă gândesc că mă vede Dumnezeu, ci la ceea ce văd oamenii şi la folosul meu din aceasta. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi nu pomeni uitarea mea de cele sfinte şi de Numele Tău cel sfânt, spus lui Avraam: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; fă ce-i plăcut înaintea mea şi fii fără prihană" (Facerea 17,1)

4. Cine vrea să-şi mântuiască sufletul, acela îşi aduce aminte zilnic de moarte şi de Judecata Înfricoşătoare, fără a se teme de moarte, care este schimbată cu învierea. Această ţinere de minte îl opreşte pe om de la a cădea în patimi şi îl apără de păcatele de moarte*, după cuvântul Domnului: "ţine minte sfârşitul tău şi nu vei păcătui în veci" (Ecclesiastul 8)
Dar eu, chiar dacă mă gândesc la moarte, o fac fiindcă mi-e frică să mor; şi această frică demonstrează că sufletul meu nu este curăţit de lacrimile pocăinţei şi nu are acea dragoste faţă de Dumnezeu care i-a înaripat pe mucenici spre Împărăţia Cerurilor. O Doamne, milostiv fii mie, păcătosului; nu lua aminte la frica mea de moarte, căci eu ştiu că Tu eşti Dumnezeul celor vii, nu al celor morţi. Ajută-mă, Doamne, să înving aceasta cu harul Tău şi dă-mi o picătură din această dragoste cu care Te iubeau sfinţii mucenici.

5. Cel care îşi mântuieşte sufletul trăieşte cumpătat şi îşi struneşte trupul prin posturile stabilite de Biserica, ca un fiu credincios al ei.
Dar eu trăiesc fără a mă abţine de la ceva, mă îmbăt şi nu postesc, ca unul rupt de fraţii şi surorile mele întru Domnul, iar dacă postesc, fac acest lucru doar în ceea ce priveşte mâncarea, neînfânându-mi patimile, înjurând, fără a mă împăca cu aproapele şi fără a gândi la cele sfinte. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului şi neascultatorului de Biserica Ta cea sfântă! Fă-mă să postesc postul cel plăcut Ţie.

6. Este de ajutor omului pentru mântuirea sufletului său să se depărteze de societatea celor care gândesc cele necurate şi de cei imorali.
Dar eu mă întâlnesc cu unii ca aceştia şi câteodată chiar mă îndeletniscesc cu învăţăturile şi exemplele lor. O, Doamne, judec în faţa Ta această îndeletnicire a mea şi Te rog să mă izbăveşti de orice om rău.

7. Este de ajutor pentru mântuirea sufletului să citeşti Evanghelia şi Epistolele apostolice cu inima curată.
Dar eu nu citesc Scriptura, ci nişte cărţi care îmi adapă închipuirea necurată si îmi stârnesc patimile pierzătoare de suflet. O, Doamne, îndreaptă paşii mei după cuvântul Tău, ca să nu fiu stăpânit de vreo fărădelege.

8. Este de ajutor pentru mântuire să te rogi în Biserica lui Dumnezeu, în părtăşie cu ceilalţi creştini, ca să dai slavă lui Dumnezeu.
Dar eu mă lenevesc şi nu merg la Biserica, iar când merg acolo, uit pentru ce m-am dus şi unde mă aflu, vorbind urât, gândindu-mă la altceva sau uitându-mă aiurea, iar dacă mă închin cu semnul Sfintei Cruci şi mă rog, o fac din obişnuinţă, rece, fără a mă gândi prea mult sau pentru a mă înalţa sufleteşte. Nu sunt obişnuit să mă rog în părtăşie cu ceilalţi, în acelaşi cuget şi simţire. Atunci când se face vohodul cu Evanghelia, şi eu ar trebui să zic: « Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu ! », eu nu zic nimic. Se cântă Heruvicul, şi eu ar trebui sa mă rog : « Miluieşte-mă, Doamne, după mare mila Ta...curăţeşte fărădelegea mea... Ţie unuia am greşit », dar eu nu zic nimic, fiindcă nici nu ştiu acest psalm. Are loc vohodul cu Cinstitele daruri, şi eu ar trebui să zic în mintea mea: « Pomeneşte-ne, Doamne, întru Împărăţia Ta », dar eu în aceste momente nu mă gândesc nici la Domnul şi nici la Împărăţia Lui. Aud ecfonisul: « Să mulţumim Domnului », şi nu-I mulţumesc Domnului pentru toate bunurile de care m-a învrednicit. Aud cântarea de biruinţă: « Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot », şi nu mă rog Lui ca să mă sfinţesc prin faptele bune. În clipele cele mai de taină ale slujbei, când se cânta: « Pre Tine Te lăudăm », când se invocă Duhul Sfânt peste noi şi peste Darurile ce sunt puse înainte, nu cânt Domnului din adâncul sufletului meu: « inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele; nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul tău cel Sfânt nu-l lua de la mine ». Iar în clipele când se cânta: « Vrednică eşti, cu adevărat » şi când se face rugăciunea pentru cei adormiţi şi pentru mântuirea tuturor celor vii, nu pomenesc pe părinţii mei care au adormit în credinţă şi nici nu mă rog pentru cineva. Când se zice către mine şi către toţi cei de faţă: « Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă... să vă apropiaţi! », eu nu răspund prin: « Cred, Doamne şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu ».
O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului; iartă-mi păcatul indiferenţei şi învaţă-mă să mă închin Ţie în duh şi adevăr, împreună cu fraţii mei credincioşi.

9. Creştinul adevărat nu ia în deşert numele Domnului, ţinând minte porunca Mântuitorului: "Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da, şi ceea ce este nu, nu" (Matei 5,37)
Dar eu înjur de Dumnezeu, mă jur, câteodată fără a ţine cuvântul dat. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi scrie pounca aceasta direct în inima mea.

10. Creştinul adevărat nu minte
Dar eu mint foarte des şi prin minciunile mele îmi acopăr faptele rele sau mă feresc de reproşurile pe care le merit sau, minţind, bârfesc pe altii, despre care spun lucruri rele pentru a-i face de râs. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi nu pomeni minciuna mea, fie aceasta cu mintea beată, fie răutăcioasă, ci umple inima mea de frica Ta şi de dragostea pentru adevăr.

Postul adevărat înseamnă auto-reținerea față de răul din noi înșine.

 

Postul adevărat constă în respingerea răului, în ținerea limbii, în suprimarea urii și în alungarea poftei, a cuvintelor rele, a minciunii și a trădării jurămintelor.

Așadar, siliți-vă mintea să postească de gândurile zadarnice; lăsați-vă amintirea să postească de ținerea de minte a răului; lasă voia ta să postească de dorința rea; siliți-vă ochii să postească de imagini necuviincioase.

Postul adevărat înseamnă auto-reținerea față de răul din noi înșine. Doar o parte din post este postul de plăcerea mâncării.

Cu toate acestea, deoarece mâncarea este cel mai necesar lucru pentru corp, care este principalul nostru instrument pentru a ne ajuta să devenim smeriți, întreb ce armă este mai puternică și dă mai multă îndrăzneală inimii în timpul luptei împotriva spiritelor răutății, decât foamea îndurată de dragul lui Hristos?

Bazat pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Tihon din Zadonsk, Sfântul Issac Sirul

"Dă Doamne, pîine celor flămînzi și foame de Tine celor ce au prea multă pîine..


 Pe cine iubeşte şi miluieşte HRISTOS, pe acela ura şi răutatea acestei lumi cu nimic nu-l vatămă. Numai caută să fii al lui HRISTOS. Pe ai Săi, HRISTOS nu-i lasă. Atâtea a răbdat şi a pătimit pentru tine! Oare te va părăsi când ai nevoie de EL? Ascultă făgăduinţa LUI cea plină de mângâiere, făcută robilor Săi: „Cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Psalm 90:15).

(Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, "Comoară duhovnicească din lume adunată")

 "Trebuie răbdare în suferințe și necazuri. Dumnezeu nu pedepsește, ci te mângâie, te cearcă, și ai să ai mare plată de la Domnul. Să nu crezi că te-a pedepsit Dumnezeu. Mai aproape este Domnul de cel bolnav, deci și de tine."

(Părintele Dionisie de la Colciu)



"Cu cât vom înainta în timp, cu atât va fi din ce în ce mai greu. Hristos a ştiut cum vor fi vremurile şi ne-a înştiinţat din timp, ca să ne pregătim şi să nu ne ducem şi noi după cei mulţi care merg spre prăpastie. Al nostru este a ne strădui să fim cu adevărat oameni, pregătiţi să rămânem oile lui Hristos şi printre lupi.

Dumnezeu ne trimite lupii ca să-i iubim şi pe ei, pentru că şi ei, văzând viaţa şi credinţa noastră, să-şi dorească să ajungă oi ale lui Hristos. Dar, în orice caz, cel mai important e ca noi să nu ajungem lupi. Acest gând ne va ține şi trupeşte şi sufleteşte. Iar dacă va trebui sa pierim, să pierim ca oameni!"

Patriarhul Pavle al Serbiei (1914-2009)

Preluat Profețiile Sfintilor Parinti"Nu trebuie să spunem nimic, nici să vorbim, dar simțim că ne este foarte plăcut în prezența unei ființe înțelegătoare, care este smerită, blândă, plină de dragoste și bunătate. Nu este nevoie să fie rostit nici un cuvânt, dar neîncetat radiază ceva, ca și cum am fi înghețat și am fi ajuns într-un loc plăcut și cald, într-un loc care răspândește căldură și ne încălzește. Vedeți ce înseamnă gândurile bune și dorința bună, plină de dragoste și bunătate?"


 (Starețul Tadei de la Vitovnița)

 

 Mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
– Părinte, atunci când cineva rabdă pentru Dumnezeu mâhnirile şi nedreptăţile pe care i le pricinuiesc oamenii, această răbdare îl curăţă de patimi?
 
– Dacă îl curăţă întrebi? Nu numai că îl curăţă, ci îl face să şi strălucească. Există ceva mai presus decât aceasta? În felul acesta îşi poate plăti păcatele. Vedeţi, pe un criminal îl bat, îl închid în închisoare, îşi face acolo micul său canon şi, dacă se pocăieşte cu sinceritate, se izbăveşte de închisoarea cea veşnică. Oare este mic lucru să-şi plătească prin această suferinţă o socoteală veşnică?
 
Orice mâhnire să o suportaţi cu bucurie, mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decât siropurile ce ni le oferă cei care ne iubesc. Vedeţi, în Fericiri Hristos nu spune: „Fericiţi veţi fi când vă vor lăuda”, ci: Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî[1] şi mai ales când vă vor minţi din pricina Mea. Atunci când ocărârea nu este pe dreptate, cel ocărât adună răsplată. Iar dacă ea este pe dreptate, atunci acela îşi plăteşte păcatele. De aceea, nu numai că trebuie să-l răbdăm fără murmur pe cel care ne ispiteşte, ci să simţim şi recunoştinţă, pentru că ni se dă prilejul să ne nevoim în smerenie, dragoste şi răbdare.
 
Desigur, clevetitorii lucrează împreună cu aghiuţă. Vântul puternic de obicei rupe şi dezrădăcinează numai copacii sensibili care nu au rădăcini adânci, în timp ce pe cei care au rădăcini adânci îi ajută să-şi adâncească rădăcinile şi mai mult.
 
Noi trebuie să ne rugăm pentru toţi cei care ne vorbesc de rău şi să cerem de la Dumnezeu să le dea pocăinţă, luminare şi sănătate şi să nu lăsăm înlăuntrul nostru nici măcar o urmă de ură faţă de ei. Să păstrăm numai experienţa dobândită din ispită, să aruncăm toate otrăvurile şi să ne amintim mereu de cuvintele Sfântului Efrem Sirul: Dacă ţi se va întâmpla să fii clevetit, iar după aceasta se va dovedi curăţia conştiinţei tale, nu te semeţi, ci slujeşte cu smerenie Domnului Care te‑a slobozit de clevetirea oamenilor, ca să nu pătimeşti cădere de mirare[2].
 
[1] Mt. 5, 11.
 
[2] Sfântul Efrem Sirul, Opere, Vol. 1.
 
Extras din Viața de familie– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.

BOALA ESTE CONFLICTUL DINTRE TRUP ȘI SUFLET






 De ce să te îmbolnavesti când poți învăța să te ierți?
Fiecare conflict pe care îl ai te leaga de persoana respectivă printr un cordon energetic.
Tu îi poți păcălii pe cei din jur că ești bine, dar nu poți să-ți minți sufletul și conștiința.
S♥u♥f♥l♥e♥t♥u♥l știe întotdeauna când te minți și când te calci în picioare
Corpul se îmbolnăvește datorită unui suflet încărcat cu conflicte, certuri, traume.
Emoțiile neexprimate adună straturi peste straturi, rană peste rana mânie peste mânie, supărare peste supărare, orgoliu mândrie și uite așa corpul somatizează boala în planul fizic.
Daca am conștientiza că toate emoțiile reprimate ne provoaca boli fizice am fi mai responsabili .
Corpul nostru somatizează în materia sa ceea ce suferă spiritul în întregul nostru suflet. Ceea ce inconștientul nostru îngroapă, bolile, durerile și afecțiunile noastre țipă.
Boala este un conflict între personalitate și suflet.
Când îți lipsește căldura emoțională, este suficientă o adiere ușoară de vânt rece și răcești imediat. O răceală „fuge” când corpul nu plânge.
Durerea severă de spate (care nu este cauzată de o greutate prea mare fizică), îți spune că suferi, că porți cu tine o traumă, o tristețe imensă; se asociază cu durerea în gât, atunci când ai multe dureri de evacuat și suferințe de spus și nu ai cu cine să comunici cu încredere. Când nu suporți o persoană, când nu o poți ,,digera" dar trebuie să o suporti, apare surplusul de acid din stomac. Colicile sunt de multe ori furia acumulată, pe care nu o poți evacua.
Corpul se îngrașă atunci când ești nemulțumit, când nu ai dragoste de sine.
Grijile, anxietățile fură somnul și suferi de insomnie.
Dacă nu găsești sens în viața ta, presiunea inimii încetinește sau se accelerează, așa că hipotensiunea și presiunea ridicată a inimii sunt schimbări bruște care îți afectează starea de spirit și puterea.
Nervozitatea mărește respirația, de parcă ai fi fără suflare, de aici durerile toracice și durerile de cap. Presiunea „crește” atunci când frica te stăpânește.
Când te simți copleșit de o problemă, când ești la limită, atunci te asaltează febra, frontierele imunității sunt în alertă.
Te dor genunchii când mândria ta nu se... îndoaie.
Osteoartrita apare atunci când mintea nu se deschide, ești prea rigid și mușchii tăi se contractă.
Constipația indică faptul că ai reziduri în inconștient, ai secrete care te blochează și nu poți găsi pe cineva care să te înțeleagă fără să te judece.
Diareea este un act de aparare a organismului care vrea sa elimine ceea ce percepe ca fiind nociv, nu pot retine sau asimila unele situatii sau sentimente.
Boala nu este rea, te avertizează că ești pe calea greșită. Ascultă-ți corpul și învață să te vindeci cu SPIRITUL tău. Nu există alt medicament pe care propria ta natură să nu ți-l dea.
E evident ca nu generalizam, nu este un catalog farmacologic ci un ghid... cei care somatizază o îngrijorare prin dureri de cap (migrenă); cei care au indigestie...
Și copiii? Deși nevinovați, sunt bureți emoționali și primesc fiecare energie negativă sau pozitivă, de la cei din jur. Nu întâmplător, cei mai sănătoși copii sunt cei care cresc în familii unite și iubitoare.
Dragostea este viață, prin urmare orice lipsă de iubire produce în noi moarte: psihică, mentală, emoțională și în cele din urmă chiar fizică.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor